mecanica323

3
MECANICA NEWTONIANĂ Milenii la rând oamenii nu au înţeles prea bine mişcarea. Până acum câteva secole, călătoria cu 60 km/h într-o cabină închisă părea imposibilă. Iată cum era argumentată această imposibilitate: “Aerul ar presa pe peretele din spatele cabinei. Cei aflaţi pe locurile din faţă s-ar sufoca din lipsa de aer, iar cei aflaţi în spate nu ar putea respira aerul prea concentrat!”. Paşi importanţi în înţelegerea mişcării au fost făcuţi de Galilei şi Newton în secolul XVII. Astăzi înţelegem mult mai bine mişcarea. Astfel, ne permitem să călătorim confortabil zburând cu 1000 km/h! […] Prezentarea unor valori numerice fără precizarea unităţilor de măsură poate produce confuzii. În caseta din figură este prezentată păţania celor de la NASA (National Aeronautics and Space Administration - Administraţia aeronautică şi Spaţială Naţională). O misiune de sute de milioane de dolari a fost ratată din cauza unei neînţelegeri asupra unităţilor de măsură! În 1999, sonda spaţială Mars Climate Orbiter s-a dezintegrat în apropierea planetei Marte pentru că o echipă de tehnicieni a efectuat calculele de apropiere în metri iar altă echipă le-a interpretat ca fiind picioare! (1 picior= 0,3038 m). Sonda Mars Climate Orbiter şi păţania celor de la NASA

Upload: raluca-andreea

Post on 14-Sep-2015

212 views

Category:

Documents


0 download

DESCRIPTION

mekanik

TRANSCRIPT

CNEE

MECANICA NEWTONIAN

Milenii la rnd oamenii nu au neles prea bine micarea. Pn acum cteva secole, cltoria cu 60 km/h ntr-o cabin nchis prea imposibil. Iat cum era argumentat aceast imposibilitate:Aerul ar presa pe peretele din spatele cabinei. Cei aflai pe locurile din fa s-ar sufoca din lipsa de aer, iar cei aflai n spate nu ar putea respira aerul prea concentrat!. Pai importani n nelegerea micrii au fost fcui de Galilei i Newton n secolul XVII.Astzi nelegem mult mai bine micarea. Astfel, ne permitem s cltorim confortabil zburnd cu 1000 km/h! []Prezentarea unor valori numerice fr precizarea unitilor de msur poate produce confuzii. n caseta din figur este prezentat pania celor de la NASA (National Aeronautics and Space Administration - Administraia aeronautic i Spaial Naional). O misiune de sute de milioane de dolari a fost ratat din cauza unei nenelegeri asupra unitilor de msur!n 1999, sonda spaial Mars Climate Orbiter s-a dezintegrat n apropierea planetei Marte pentru c o echip de tehnicieni a efectuat calculele de apropiere n metri iar alt echip le-a interpretat ca fiind picioare! (1 picior= 0,3038 m).

Sonda Mars Climate Orbiter i pania celor de la NASA

Fiecrei mrimi fizice i putem atribui cte un etalon, o unitate de msur i un procedeu de msur. Mrimile fizice nu sunt ns independente unele fa de celelalte. De exemplu, volumul unui vas cubic este determinat de lungimea laturii cubului.Prin acorduri internaionale a fost creat Sistemul Internaional de Uniti (SI). Romnia, alturi de alte peste o sut de ri, a adoptat acest sistem de uniti. n SI au fost definite apte uniti de msur fundamentale (trei n mecanic) fr referire la alte uniti. []Necesitile pentru msurtori tot mai precise au determinat actualizarea periodic a definiiilor unitilor fundamentale. []Celelalte uniti de msur din SI, numite uniti de msur derivate, pot fi exprimate folosind nmuliri i mpriri ale unitilor de msur fundamentale. Astfel, unitatea de msur pentru volum se exprim ca puterea a treia a unitii de msur pentru lungime (m3).Pentru utilizarea comod a unitilor SI ntr-o gam larg de fenomene, au fost introduse prefixe i simboluri ale acestora, pentru a forma multiplii i submultiplii zecimali ai unitilor de msur. []Alte provocri:1. Scrie n notaie tiinific, folosind uniti SI: a) viteza luminii n vid;b) durata unui an;c) distana pe care o parcurge lumina ntr-un an .2. Cifrele sigure ale unui numr, plus nc una care este estimat, reprezint cifrele semnificative ale acestui numr. Rezultatele calculelor nu trebuie s aib mai multe cifre semnificative dect cele mai imprecise date folosite. Folosind o rigl gradat n mm:a) cu cte cifre semnificative poi msura lungimea unei coli de scris?b) cu cte cifre semnificative poi prezenta aria foii?c) msoar lungimea i limea colii.3. Care dintre urmtoarele situaii sunt posibile?a) viteza unui corp s fie la un moment dat nul, iar acceleraia nenul;b) viteza i acceleraia unui corp s aib aceeai orientare;c) viteza i acceleraia unui corp s aib aceeai direcie, dar sensuri contrare;d) un corp s se mite nainte, iar acceleraia acestuia s fie orientat lateral.Prefixe SI:

Nr. crtFactorNumeSimbol

11015petaP

21012teraT

3109gigaG

4106megaM

5103kilok

6102hectoh

7101decada

(Adaptat dup Manualul de Fizic, clasa a IX-a, Mircea Nistor, Mircea Rusu)