Bădără Adriana- Claudia Anul II- Istorie

Maria Antoaneta- Ultima regină a Franţei Stefan Zweig

Stefan Zweig s-a născut la Viena în 1881, a studiat Filosofie si Istoria

literaturii, dar religia a ocupat întotdeauna un loc aparte în sufletul său.

Opera sa a fost extrem de variată fiind autorul a numeroase studii

filosofice, poezii, eseuri, romane dar mai ales biografii.

Are însă parte de un final sumbru, fiind afectat de al Doilea Război

Mondial pleacă în Brazilia unde se sinucide la finele anului 1942.

Lucrarea lui Stefan Zweig aduce în prim-plan o personalitate controversată a

istoriei franceze, Maria Antoaneta, ultima regină a Frantei.

Chiar dacă la prima vedere această operă pare o biografie romanţată, are o

bază istorică foarte stabilă. Creează o viziune panoramică a situaţiei din Europa

secolului al- XVIII-lea,

Conflictele existente de secole între Habsburgi şi Bourboni trebuiau să ia sfarsit

iar acest lucru era posibil doar printr-o înrudire a casei de Habsburg cu dinastia

de Bourbon, lucru cunoscut deja de Maria Tereza a Austriei, mama Mariei

Antoaneta.

Maria Antoaneta, viitoarea regină a Franţei s-a nascut la Viena în 1755. Era un

copil zvelt căruia îi plăcea foarte mult să se joace, nu avea preocupări

elevate,educaţia nu ocupa un loc primordial între activităţile sale, iar Maria

Tereza era mult prea ocupată cu problemele statului pentru a-i putea acorda

atenţia necesară

Cu toate acestea mica arhiducesă se logodi în scurt timp, la doar 11 ani cu

Ludovic al XVI-lea, nepotul regelui Ludovic al- XV-lea.

Nunta celor doi a fost una somputuoasă , dar împarateasa Maria Tereza privea

cu un oarecare scepticism plecarea Mariei Antoaneta din casa părintească

deoarece aceasta din urmă era doar un copil nepregătit.

Vârsta total nepotrivită la care Maria Antoaneta s-a căsătorit cu Ludovic iăau

adus numeroase critici, întreaga familie regală fiind victima unor calomnii

Regele Ludovic al XVI-lea a moştenit maestosul palat de la Versailles,

construit din voinţa Regelui Soare ce susţinea că “ poporul nu e nimic, regele este

totul”.

Lumea înconjuratoare era însă pentru actualul rege o lume falsă care îşi urmarea

propriile plăceri, el însuşi fiind supus Mariei Antoaneta.: o fată fermecătoare cu

ten de porţelan pictat,cu ochii albaştrii vioi şi mereu zâmbitoare.

Regina nu a fost niciodată adepta vieţii de la Versailles, nu suporta protocolul

considerându-l un teatru ce trebuia jucat mereu, ea însă avea alte aspiraţii şi

gânduri, îşi dorea să traiască liberă.

Educaţia era pentru Maria Antoaneta un formalism ce trebuia îndeplinit şi la

Versailles, dar viata plina de reguli nu o caracteriza deloc.

Maria Tereza fiind îngrijorată de situaţia fiicei trimite un Franţa un diplomat

credincios, Mercy, cel care trebuia să fie pe de-o parte protectorul Antoanetei si

pe de altă parte ochii şi urechile Mariei Tereza la Versailles.

Deşi, o mulţime de lucruri nu erau pe placul tinerei reginei aceasta nu s-a

răzvrătit niciodată la palatul din Versailles.

După aprope 3 ani de când a ajuns in Franta Maria Antoaneta decide în 1773

să viziteze Parisul alături de soţul şi cumnatul său, însă alege ca această

călătorie să fie una secretă, înaintea marii intrări oficiale în capitală.

Intrarea oficială a fost de succes, Maria Antoaneta a fost întâmpinată cu ovaţii

şi a cucerit Parisul ,dar şi Parisul a cucerit-o pe regină.

Se simţea în largul ei vizitând catedrale, magazine şi muzee, dar preferatele sale

ramâneau balurile mascate ce aveau loc des în Paris, unde sub protecţia unei

maşti putea fi ea însăşi ,putea vorbi cu toată lumea despre orice. Nu a fost

niciodată interesata însă de starea poporului, nu a desfăşurat acţiuni caritabile

deoarece considera că toată lumea era fericită.

Stilul de viaţă parizian a influenţat-o în mare măsură pe Antoneta, a început să

fie sigură pe sine, să acţioneze după propria voinţă şi să îşi manifeste tendinţele

dominatoare, devine conştientă de sine şi simte nevoia să îşi manifeste puterea.

Autorul consacră un întreg capitol morţii lui Ludovic al XV, acesta s-a stins din

pricina vărsatului de vânt la 10 mai 1774. Maria Antoaneta se temea de domnie

pentru că nu avea viziuni politice şi nici dorinţa de a subjuga pe alţii, nu vroia să

domnească, ci să fie libera. Dacă înainte trebuia să tină cont de sfaturile şi

părerile bătrânului rege, acum putea acţiona dupa bunul plac. Primeşte coroana

cu mândrie, fiind slăvită de toată lumea.

Frumuseţea şi gustul în ceea ce priveşte moda ale Mariei Antoaneta au fost

remarcate adesea de femeile din acea perioadă ele încercând să imite stilul

original al reginei.

Autorul surprinde cu măiestrie două trăsături negative dominante ale reginei şi

anume , că nu cunoştea prudenţa şi de foarte multe ori vorbea doar cu gura nu şi

cu capul.

Maria Antoaneta era total opusă soţului său, regele era timid, obedient,

cumpătat şi cultivat pe când tânăra regină se preocupa doar pentru bunăstarea

proprie.

Deşi pentru Frederic cel Mare urcarea pe tron a Antonetei era privită ca un

adevărat pericol, regina nu şi-a cunoscut niciodată cu adevărat rolul istoric,

coroana, spunea Zweig “a primit-o ca pe o jucărie preţioasă”

Concepţia frivolă despre viaţă a reginei a făcut-o să ignore total problemele

tării legate de politică sau economie şi să îşi dorească să fie mai degrabă o regină

a modei în lume, o regină extravagantă, cu ţinute şi coafuri excentrice ce se

doreau a fi copiate până la cel mai mic detaliu de către doamnele cu sânge

albastru.

Pentru Maria Antoaneta o mare pasiune erau şi jocurile de noroc, pierdea nopţi

întregi şi cheltuia sume mari din economiile regatului, iar aceste lucruri

începuseră treptat să scandalizeze întreaga curte.

Faptul că regina se plictisea foarte repede de locurile în care se afla este dovedit

de faptul că îi cere lui Ludovic să îi găsească un loc doar al ei unde să nu fie

regină, asfel primeşte în dar castelul de la Trianon.

Extravaganţele au continuat şi aici, Maria Antoaneta angajând arhitecţi

renumiţi ce i-au împlinit un nou vis, acela de a avea propriul teatru, actoria

devenind o mare pasiune pentru Majestatea Sa care ignora cu desăvârşire

necesitatea stabiliri relaţiilor cu poporul.

În 1776- 1777 viaţa mondenă pe care o trăia Maria Antoaneta a atins oarecum

punctul culminant şi asta pentru că, nu se preocupa deloc de familia pe care o

avea.

În încercarea de pune capăt acestei situaţii, Maria Tereza îl trimite în Franţa pe

fiul său Iosif al II-lea, însă discuţia acestuia cu Antoaneta nu a avut prea mulţi

sorţi de izbândă.

Regina Maria Antoaneta avu parte de 7 ani de nefericire în căsnicia sa cu

Ludovic, iar problemele acestea deşi ajunseseră să fie ştiute de toata Franţa, de la

argaţi, la cavaleri şi ofiţeri nu au descurajat-o .ci mai degrabă i-au dat puterea să

afişeze o atitudine dominatoare.

După cei 7 ani de nefericire o rază de lumină apăru în viaţa familiei regale, şi

anume naşterea celor 4 copii, ultimul dintre ei trăind foarte putin.

Maria Antoaneta nu renunţă la vechiul stil de viaţă nici după ce devine

mamă, rămâne la Trianon şi continuă să ducă o viaţă dezorganizată. La

Versailles însă, situaţia se schimbă deoarece oamenii încep rând pe rând să o

critice. Burghezia tânăra devine din ce in ce mai periculoasă atât pentru regină cât

şi pentru toţi oamenii importanţi ai vremii care nu se preocupau de binele

poporului.

Situaţia Angliei şi Statelor Unite ale Americii care devin state democratice, şi

starea deplorabilă în care se afla Franţa din aproape toate punctele de vedere

încep să agite spiritele şi să ducă la apariţia unor idei noi ale burgheziei

Duşmanii familiei regale încep să se arate treptat, primul dintre ei a fost ducele

de Orleans în casa căruia, la Palais Royal se strânge un important cerc de

revoluţionari format din: masoni liberali novatori şi constituţionali care urmăreau

în primul rând înlăturarea Mariei Antoaneta şi a influenţei ei.

Exista un duşman tacit ce acţiona din umbră având acelaşi scop, ducele de

Provence, fratele lui Ludovic al XVI-lea care îşi dorea de mult timp să ocupe

tronul Franţei.

Revoluţia începea să se contureze, toată lumea vorbea despre asta şi cu toate că

Maria Antoaneta ajunsese, nu numai să audă calomniile care se făceau la adresa

ei, ci să primească mesaje de ameninţare, nu se arăta deloc ingrijoratâ de acest

lucru.

Regina avea parcă un talent special să trezească furia supuşilor ei, ea fiind la un

moment dat în centrul unui mare scandal pentru că a acuzat, în 1785, un cardinal,

că i-ar fi furat un colier cu diamante care valora o avere. Aceasta extravaganţa a

sa a afectat-o nu numai pe ea, ci şi Coroana.

Se presupune conform spuselor unor istorici că Revolutia Franceză ar fi

izbucnit tocmai datorită “afacerii colierului”

Maria Aantoaneta a început sa îsi piardă atunci încrederea în sine şi deranjată

fiind, cere să se facă judecată publică. Nimeni însă nu credea in vinovaţia

cardinalului Rohan, presupusul vinovat de izbucnirea acestui mare scandal.

Clerul nobilimea şi toţi duşmanii reginei au profitat de această întamplare şi

s-au aliat împotriva ei, crezând cu tărie în cuvintele scrise de Voltaire sau

Montesquieu.

Ideea libertăţii începe să triumfe. Pe lângă o situaţie de ordin juridic, situaţia

legată de dispariţia colierului avea implicaţii politice foarte mari deoarece aducea

în discuţie atitudinea Parlamentului faţă de Maria Antoaneta.

După un proces ce a durat 16 ore Parlamentul decide, Rohan avea să fie

achitat., iar Maria Antoaneta avea să fie urâtă şi mai mult de popor de acum

încolo.

Poporul francez simţea de mult nedreptatea şi de fiecare dată când regina

apărea în loja sa, era huiduită şi fluierată iar toate portretele sale din diverse

saloane şi săli de bal au fost retrase.

Maria Antoaneta înţelege situaţia în care se afla şi incearcă să o îndrepte prin

nişte măsuri ocazionale, neobservate de nimeni, era însă prea târziu.

Pentru că situaţia evolua extrem de rapid, clerul şi nobilimea ajunseseră să se

afle în opoziţie cu burghezia şi poporul, regina nu înţelegea ce se întamplă şi ce

implicaţii avea cuvântul revoluţie, apreciată de ea doar din prisma oamenilor ce o

conduc.

După căderea Bastiliei la 14 iulie 1789 Ludovic al XVI-lea şi-a pierdut

definitiv coroaana, dar regina a rămas inflixibilă chiar şi după ce a renunţat la

toate lucrurile care îi făceau plăcere şi toţi presupuşi prieteni fug în toate părţile.

Viaţa Mariei Antoaneta era acum un joc de domino Mai ales că sute de răsculaţi

ajung într-o noapte la Versailles cerând întoarcerea familiei regale la Paris.

Odată ajnunsă la Paris regina devine retrasă începe să se regăsească şi întelege

că niciodată nu a mulţumit nimănui pentru tot ceea ce a primit, ci doar a căutat să

primească din ce în ce mai mult, suferinţa avea să o înveţe ceea ce nu au reuşit

cărţile, începe să aprecieze valoarea unui sfat şi să îşi dorească să fie demnă de

neamul din care se trăgea.

Maria Antoaneta trebuia să facă faţă unei duble primejdii ce se contura: apariţia

republicanismului în ţară şi prinţilor de peste graniţe.

Inevitabilul însa se produce, iar familia regală este dusă în faţa Adunării

Naţionale pentru a asista la şedinţe urmând ca mai apoi să locuiască în cele 2

turnuri ale unui palat numit Le Temple.

La 20 ianuarie 1793 regle Ludovic al XVI-lea este despărţit de familia sa şi

condamnat la moarte prin decapitare.

Maria Antoaneta a înţeles atunci că a ramas singură şi că soarta ei nu va mai

putea fi schimbată, luase o turnură cu adevărat dezolnată, persoana căreia îi

plăcea viaţa, purta 300 de rochii pe an, avea servitori, într-un cuvânt se născuse

să fie regină, stătea acum într-o cameră intunecată, umedă şi insalubră cu gratii la

ferestre.

Regina a fost dusă la judecată, a facut faţă cu stoicism procesului deşi era foarte

blonavă şi îmbătrânită, a fost condamnată la moarte prin ghilotinare.

În drumul către eşafod Maria Antoaneta nu schiţa niciun gest, chiar dacă era

batjocorită din toate părţile avea o figură împietrită . Moartea veni fulgerător

pentru regină iar după acest moment sumbru toată lumea striga Traiască

Republica.

Maria Antoaneta a fost pusă într-un sicriu stropit cu var nestins ce mai apoi a

fost aruncat la întâmplare într-o groapă comună. Evenimentul a fost uitat cu

uşurinţă de francezi, pentru care aparitia Republicii era mult mai importantă şi

mai aşteptată decât moartea unui om.

Acesta a fost sfârşitul unei regine non conformiste care s-a ghidat întotdeauna

doar după propriile convingeri.