Mănăstirea Golia din Iaşi – o privire retrospectivă

Sorin Iftimi

Mănăstirea Golia din Iaşi este unul dintre cele mai interesante şi valo-roase ansambluri monumentale din Moldova, din perspectivă istorică, dar şipentru evoluţia arhitecturii în acest spaţiu. Arhitectura bisericii „ÎnălţareaDomnului” – marcată de Renaşterea târzie italiană, venită pe filieră poloneză –rezonează cu moda occidentală a epocii (fig. 1). Biserica este considerată, deunii specialişti, ca fiind monumentul care marchează începuturile baroculuiîn Ţările Române. Turnul Goliei, cu statura sa medievală, impozantă, a fostsimbolul oraşului Iaşi în a doua jumătate a veacului al XIX-lea, până la con-struirea Palatului Culturii (1907-1925). Cea mai mare parte a existenţei sale,mănăstirea Golia a fost închinată la mănăstirea Vatoped de la MunteleAthos, fiind slujită de călugări greci (1606-1863). În mănăstire rezida unexarh al Vatopedului, care administra toate mănăstirile din Moldova închi-

fig. 1- Biserica Mănăstirii Golia înainte de restaurarea din anii 1988-2008

Semnatar articol

1 Voica-Maria Puşcaşu, Elena Gherman, Cercetări arheologice efectuate la biserica MănăstiriiGolia, în vol. Mănăstirea Golia – 350 de ani de la sfinţirea ctitoriei lui Vasile Lupu. Studii şidocumente, coord. Sorin Iftimi, Iaşi, 2010, p. 181, 194.

2 Voica-Maria Puşcaşu, Elena Gherman, op. cit., p. 181.3 Ibidem, p. 182.

54

nate la Muntele Athos şi toate pro-prietăţile acestora (sate, moşii, du ghene,clădiri, mori etc.). Prin aceasta Mă -năstirea Golia a contribuit la susţinereavieţii religioase ortodoxe în centrelesituate pe teritoriul Im pe riului Otoman.

Mănăstirea Golia este înregistratăîn Lista Monumentelor Istorice (2004)atât ca ansamblu de arhitectură cât şipe componente. Complexul arhitectonical Goliei, cu adresa, str. Cuza Vodă 51(coordonate pe GPS E 47° 9.89148″ N27° 35.36124″), figurează la nr. 1009,sub codul IS-II-a-A-03852. (fig. 2)

Biserica „Înălţarea Domnului”. Scurt istorica. Urmele bisericii din secolele al XV-lea şi al XVI-lea. Câteva indicii însemnate conturează existenţa unui lăcaş de cult mai vechi

decât se lua în calcul până acum. În campania de cercetare arheologică din 1998,întreprinsă de arheologii Voica-Maria Puşcaşu şi Elena Gherman, s-au găsitîn săpătură, în poziţie secundară, două monede emise de Mathias Corvin regeleUngariei (1458-1490)1, provenind de la cimitirul unei vechi biserici existentepe acest loc, mai vechi decât biserica înălţată de Ioan Golia sau de părinţiisoţiei sale, Anna (fig. 3 a, b). Chiar dacă admitem că aceste monede au rămas încirculaţie mult după moartea emitentului, ele tot sunt un indiciu despre exis-tenţa unui cimitir, şi deci şi a unei biserici, pe acest loc, anterior anului 1564.

Cu prilejul recentelor cercetări arheologice, în secţiunea, practicată încolţul de nord-est a bisericii Golia (adosată altarului actual), a fost pus în evi-denţă un fragment de fundaţie, care „după conformaţie”, este presupusă a fiun fragment de temelie de la o absidă de biserică, mai veche decât bisericalogofătului Golia2. Autorii săpăturii păstrează însă o rezervă, precizând totuşică „cercetările ulterioare vor putea stabili dacă fundaţiile descoperite aparţinunei biserici”. Elucidarea rostului acestei construcţii ar fi putut să fie făcutăprintr-o săpătură arheologică mai extinsă, pe latura de vest a bisericii actuale;această investigaţie nu a mai putut fi făcută în anul 20083.

fig. 2- Planul incintei Mănăstirii Golia la1933 (după G. Balş)

Titlu articol 55

4 Mănăstirea Golia – 350 de ani de la sfinţirea ctitoriei lui Vasile Lupu, anexe, fig. 2.5 Faptul că statutul special al Goliei, în privinţa legăturilor greceşti, este mai vechi

decât închinarea bisericii la Vatoped, în 1606, a fost sugerat şi de Maria Magdalena Székely,Paleologii din Moldova, în vol. De Potestate. Semne şi expresii ale Puterii în Evul Mediu românesc,studii şi articole de Dumitru Năstase, Ştefan S. Gorovei, Benoît Joudiou, Sorin Iftimi, MariaMagdalena Székely, Petronel Zahariuc şi o notă de Petre Ş. Năsturel, Iaşi, 2006, p. 531.

Un alt indiciu privitor la existenţaacestei prime biserici este o descoperiremai veche, de prin 1943, când, cu pri-lejul nivelării terenului din jurul bise-ricii, a fost găsită o piatră funerară cuinscripţie în limba greacă, datată în1514-1515, care aparţinea unei anume„Teodosca”. Piatra se păstrează astăziîn muzeul-depozit al Mănăstirii Golia4

(fig. 4). Folosirea limbii greceşti într-o inscripţie de la începutul secoluluial XVI-lea era un lucru rar în Mol dova;faptul sugerează legături speciale pecare le avea cu mediul grecesc chiar şiaceastă primă biserică, mult înaintede închinarea la Multele Athos a bise-ricii logofătului Golia5. În această pri-vinţă, este încă loc de surprize...

fig. 3 a, b- Monede emise de Matias Corvin (1458-1490) care atestă un cimitir anteriorctitoriei lui Ioan Golia (piesele au fost depuse în depozitul de patrimoniu de la Golia)

fig. 4- Piatra funerară a Theodoscăi(1515) ce atestă o biserică-necropolă

anterioară ctitoriei lui Ioan Golia (piesase află în Muzeul de la Golia)

Semnatar articol

6 Asupra formei numelui, vezi şi Ilie Minea, Golăi sau Golia?, în „Cercetări istorice”, I,1925, nr. 1, p. 411.

7 Vezi fişa biografică întocmită de Nicolae Stoicescu, Dicţionar al marilor dregători dinŢara Românească şi Moldova, sec. XIV-XVII, Bucureşti, 1971, p. 308.

8 Sever Zotta, Mănăstirea Golia. Studiu istoric, în „Ioan Neculce”. Buletinul MuzeuluiMunicipal Iaşi, fasc. V, 1925, p. 1-38; Sever Zotta, O mistificare genealogică: Ieremia Golia,în volumul, Închinare lui Nicolae Iorga, cu prilejul împlinirii vârstei de 60 de ani, Cluj, 1931(autorul arată că Ieremia Cernăuţeanu, trădătorul lui Ioan Vodă cel Viteaz (1574), nu afost din familia Golia, aşa cum au crezut unii istorici).

9 Maria Magdalena Székely, Ctitorii cei vechi ai Goliei, în volumul Mănăstirea Golia –350 de ani de la sfinţirea ctitoriei lui Vasile Lupu. Studii şi documente, Iaşi, 2010, p. 3-30.Eadem, Neamul Golăeştilor. Pe marginea unui document „nou”, în „Studii şi Materiale deIstorie Medie”, XXV, 2007, p. 87-98. Vezi şi Gerd Frank, Un ctitor şi o ctitorie: Ioan Golâi şiMănăstirea Golia, în volumul Oraşul din spaţiul românesc între Orient şi Occident. Tranziţiade la medievalitate la modernitate, editor Laurenţiu Rădvan, Iaşi, 2007, p. 27-52.

10 Cronicile slavo-române din sec. XV-XVI publicate de Ion Bogdan, ediţie revăzută şicompletată de P.P. Panaitescu, Bucureşti, 1959, p. 139.

b. Biserica logofătului Ioan Golia (c. 1564)Este impresionantă dăinuirea peste veacuri a numelui unui ctitor de

biserică, mult după ce ctitoria sa a dispărut fizic, fiind înlocuită cu o alta,domnească. Biserica ieşeană este cunoscută şi astăzi drept „a Goliei” şi nudupă hramul „Înălţarea Domnului”, pe care îl avea, cel puţin din a douajumătate a secolul al XVI-lea. Lăcaşul a păstrat acelaşi nume, de „BisericaGoliei”6 şi după ce aşezământul monahal de aici a fost închinat mănăstiriiVatoped de la Sf. Munte Athos, de către văduva mare logofăt. După biserică,strada „Cuza Vodă” de astăzi a purtat, vreme de sute de ani (până în 1910),denumirea de „Uliţa Goliei”.

Despre ctitor se cunosc puţine lucruri7. Primele contribuţii consistenteprivitoare la cunoaşterea biografiei şi genealogii sale se datorează lui GheorgheGhibănescu şi Sever Zotta8. Contribuţii substanţiale asupra acestui personajşi a familiei sale a adus, în ultimii ani, Maria Magdalena Székely9. Ioan Goliaa fost mare logofăt, cel mai însemnat dregător din Moldova, la sfârşitul seco-lului al XVI-lea (1572-1580), în domniile lui Ioan vodă cel Viteaz (1572-1574)şi Petru Şchiopul (1574-1579; 1582-1591) (fig. 5). El era fiul pârcălabuluiLazăr Golia şi a fost căsătorit cu Ana, fiica vornicului Maxim Burnar.

Monahul Azarie, la începutul Letopiseţului său, arată că a început să scrieîn domnia lui Petru Şchiopul, „cu voia şi binecuvântarea” mitropolituluiAnastasie, precum şi „cu mijlocirea marelui logofăt Ioan Golâi”10. Acelaşicronicar, condamnând pe Ioan Vodă, care „a adus ţara la pieire” cu răzvrăti-rile sale, arăta că acesta „nu voia să asculte de boierii sfetnici cu gânduri bune.Căci era Ioan Golăi (...) cel dintâi dintre sfetnici, bărbat cu gânduri bune şi

56

Titlu articol 57

11 Ibidem, p. 151.

sfetnic bine-închipuit. Acesta de multe ori îi arăta, învăţându-l, cum turcii aucuprins lumea întreagă şi sunt puternici şi îmbătaţi de slavă şi cu chipîngâmfat şi nu se vor opri până nu vor răzbuna ruşinea ce li s-a adus de ceiîndrăzneţi”. Cronicarul dă chiar şi un citat, pus în gura logofătului: «Deci,dintre amândouă, alegeţi pe cea mai bună: sau pleacă-ţi capul în faţa împăra-tului, sau pleacă şi du-te în ţări străine, dar cu turcii nu te apuca de luptă».Dar era ca şi cum ar fi spus vorbind cu un mort sau ar fi cântat cântece delaudă unui surd”11.

fig. 5- Logofătul Ioan Golia (1572-1580) şi soţia sa Anna, ctitorii bisericii „Înălţarea Domului” (c. 1564/1575)

Semnatar articol

12 Vezi însemnarea la Maria Magdalena Székely, Ctitorii cei vechi ai Goliei, p. 7-8.13 D. Ciurea, Relaţiile externe ale Moldovei în secolul al XVI-lea, în AIIAI, X, 1973, p. 32.

Logofătul Ioan Golia a avut un sfârşit tragic, fiind decapitat. O însem-nare din 1581, pe o carte de cult răpită de la mănăstirea Golia arată că„Tetraevanghelul acesta l-a făcut şi l-a legat Ioan Golăi mare logofăt, pe carel-a muncit Iancul voievod fără de vină; în sfârşit şi capul i l-au tăiat şi toateaverile i le-au luat, şi acest Tetraevanghel”. Domnul a luat carte cu sine, înrefugiul sau de la Liov, unde i-au fost şi lui confiscate bunurile, de către polo-nezi. Manuscrisul a fost răscumpărat de mitropolitul Moldovei, Teofan, şidat la ctitoria sa de la Mănăstirea Râşca12. Este interesant că la răscumpărareaacestui Tetraevangheliar al Mănăstirii Golia a participat şi „cneaghina, fiicalui Alexandru voievod şi a doamnei Roxanda”, fapt nesesizat până acum.Deşi numele a fost citit ca un substantiv comun, trebuie să fie vorba despreChiajna [-Reghina], fiica lui Alexandru vodă Lăpuşneanu. Este un alt indiciudespre legătura specială dintre acest domn şi biserica ce avea să fie cunoscutămai târziu ca „a Goliei”. Lăpuşneanu vodă nu a fost doar contemporan ci s-aşi „asociat”, într-o formă sau alta, la actul ctitoricesc din 1564.

Ctitoria. Logofătul Golia a construit o biserică în afara oraşului Iaşi, într-oepocă în care reşedinţa principală a Domniei nu se statornicise încă bine înurbea de pe malul Bahluiului. Arheologii au susţinut că traseul Uliţei Golia sesuprapune peste cel al şanţului de apărare a oraşului, anterior secolului al XVI-lea.

Anul de referinţă, 1564, este cel din inscripţia dăruită bisericii de cătresocrii lui Ioan Golia, Maxim Burnar şi soţia sa (considerând-o „biserica lor”şi fără a aminti de Ioan Golia!). Istoricii acceptă faptul că biserica a fost con-struită acum, la 1564, în anul în care Alexandru Lăpuşneanu a aşezat scaunulDomniei „mai cu temei” la Iaşi. Un argument adus în acest sens este şi faptulcă vechiul pomelnic al mănăstirii Golia începe cu „Alexandru Voievod”(Lăpuşneanu).

Numele logofătului Ioan Golia apare, în legătură cu această biserică, abiaîn 1575-1576, în însemnările făcute pe cărţile de cult pe care marele logofătle-a dăruit bisericii sale. Istoricul Dimitrie Ciurea amintea episodul refugieriiîn Polonia a tezaurului Moldovei lui Ioan Vodă cel Cumplit (1574), în 20 decare, misiune care a revenit logofătului Golia13. Acesta a revenit în ţară, chematde domnitorul următor, Petru Şchiopul. Autorul face aserţiunea că – „revenitcu acest „tezaur” – Ioan Golăi marele logofăt a putut construi biserica sa depiatră din Iaşi, menţionată din anul 1576. Dar dacă biserica e mai veche,dacă datează din 1564, ipoteza medievistului ieşean devine lipsită de suport.

Totuşi, ca biserica să-i poarte numele, peste veacuri, marele logofăt IoanGolia trebuie să o fi reclădit, să o fi fundat. Putea el să se angajeze la clădirea

58

Titlu articol 59

14 Maria Magdalena Székely, Ctitorii cei vechi ai Goliei, p. 5.15 Voica-Maria Puşcaşu, Elena Gherman, op. cit., p. 180-197.16 Ibidem, p. 195.

unei biserici din piatră în 1564? Pe atunci era la începutul carierei sale dedregător şi mijloacele sale materiale erau mai reduse. Se ştie că în 1559 eradoar stolnicel, iar în 1572 este amintit ca staroste al ţinutului Putna; abia întoamna aceluiaşi an, la începutul domniei lui Ioan vodă cel Viteaz, IoanGolia urcat în cea mai înaltă dregătorie a ţării, aceea de mare logofăt14. Credemcă doar această poziţie avea să îi confere lui Ioan Golia mijloacele materialeşi chiar ambiţia de a lăsa în urma sa o frumoasă biserică de piatră. Doar doiani în această dregătorie au fost oare suficienţi pentru acumularea unei averisuficient de prospere pentru finanţarea unei asemenea ctitorii? Acesteaspecte nu sunt chiar atât de bine elucidate, după cum se crede.

Dar ce a rămas din biserica pe care a construit-o marele logofăt IoanGolia? În afară de denumire şi de hram, aproape nimic...

Se cunoaşte faptul că aceasta era „o biserică de piatră”, aşa cum se aratăîn două dintre însemnările cărţilor de cult aflate în zestrea bisericii Golia; lafel şi în cronică.... Multă vreme istoricii s-au hrănit cu iluzia că măreaţa bise-rică a domnitorului Vasile Lupu (1653) „îmbracă” biserica mai veche a luiGolia, sau că mai păstrează, în elevaţie, anumiţi pereţi, ba chiar şi o parte dinpictura murală a veacului al XVI-lea.

Biserica Goliei nu a fost reconstruită de Vasile Lupu din cauză că ceaveche era aproape de ruină, după cum s-a mai afirmat. Este adevărat că, înzona Moldovei, bisericile au nevoie de reparaţii însemnate cam din 50 în 50de ani pentru a putea înfrunta veacurile. Fapt paradoxal, dispariţia fizică abisericii logofătului Golia se datorează unui „bine” săvârşit de acest lăcaş.Este vorba despre miraculoasa vindecare a lui Ştefăniţă, fiului voievodului,de către vestita icoană a Maici Domnului, aflată în biserica Golia.

Săpăturile arheologice efectuate de Voica-Maria Puşcaşu şi ElenaGherman, în anii 1998, 2008-2009 au adus câteva lămuriri privitoare la vecheabiserică15. Săpăturile efectuate au arătat că temelia bisericii lui Vasile Lupuare o construcţie unitară, fără nici un fel de adaosuri; deci, nici în elevaţie nuse moşteneşte nimic dintr-un edificiu mai vechi. Săpăturile au oferit posibi-litatea identificării temeliilor unui edificiu mai vechi, notat de cercetători cuB.01. Acest edificiu se desfăşura spaţial pe direcţia est-vest, dar temeliile salenu sunt suprapuse de cele ale actualei biserici: latura de vest se întinde înexteriorul bisericii de astăzi, la exterior, cam la 5 m distanţă de temelia ves-tică a bisericii lui Vasile Lupu, în timp cel temelia de est ar avea un traseu cestrăbate longitudinal subsolul actualei biserici, cam pe axul acesteia16.

Semnatar articol

17 Ibidem., p. 185-187.18 Ibidem, p. 187.

Cercetările din 2008, când temeliile actualei biserici au fost descoperitepe suprafeţe largi, au arătat că la partea superioară a fundaţiilor edificiuluiconstruit de Vasile Lupu (1652) „cuprinde, – în mod organic – numeroasefragmente (sau chiar pietre întregi) din fostele ancadramente, sau oricum,din piatră făţuită”17. Altfel de elemente din piatră au fost găsite mai ales pelatura sudică a fundaţiilor, fiind clădite pe două-trei asize. Aceste pietre pre-lucrate nu pot proveni decât din elevaţia bisericii logofătului Golia. Calitateapietrei şi a prelucrării permit concluzia că biserica logofătului Golia a fost nudoar un edificiu viguros, ci şi unul cu o ţinută artistică remarcabilă18.

Doar cele două ancadramente de uşi, sculptate în piatră, care marcheazăaccesul spre cafas, credem că provin din vechea biserică (fig. 6 a, b). Chenareleacestor uşi, cu evidente moşteniri „gotice”, sunt de factură mai veche decât arhi -tectura bisericii aflată astăzi în picioare; ele pot fi datate în secolul al XVI-lea.Ornamentele lor se potrivesc cu cele ale ferestrelor de la Turnul Goliei.

60

fig. 6 a, b- Ancadramentele scării din pridvor, ce urcă spre cafas, provenind de la biserica logofătului Ioan Golia (sec. XVI)

Titlu articol 61

19 Ibidem, p. 194.20 Ştefan S. Gorovei, Adevărata identitate a unei broderii liturgice din tezaurul mănăstirii

Putna, în „Analele Putnei”, II, 2006, nr. 1-2, p. 99-104; textul a fost reluat şi în volumulMănăstirea Golia – 350 de ani de la sfinţirea ctitoriei lui Vasile Lupu, 124-132.

Chiar şi monedele poloneze emise de Sigismund III (1587-1632) suntanterioare bisericii lui Vasile Lupu, corespunzând cimitirului din vremeafuncţionării bisericii logofătului Golia19.

Au supravieţuit câteva „odoare” din dispăruta biserică a logofătuluiGolia. Cel mai vechi obiect de cult cunoscut ca aparţinând zestrei MănăstiriiGolia este cunoscuta cruce ferecată în argint, dăruită la 1564 de vorniculMaxim Burnar şi soţia sa Antimia (părinţii Anei „Golăiasa”) „bisericii lor”.Această cruce are o inscripţie bilingvă, slavono-grecească. Textul în limbaslavonă arată că „Această cruce o făcu şi o ferecă dumnealui Maxim Burnarvornicul şi soţia lui Antimia şi o dădu pentru rugăciunea sa la biserica din Iaşiunde este hramul Înălţarea Domnului nostru Isus Hristos, în anul 7072(1564). Textul scris în limba greacă, a rată, la rândul său, că: „Această sfântăcruce s-a făcut şi înfrumuseţat de boierul Ioan Constantin Maxim şi de soţialui Antimia şi s-a dăruit în biserica unde se prăznuieşte Înălţarea Domnuluinostru Iisus Hristos, care se află în Iaşul Moldovei, în anul 7072 (1564)”.

Este greu de spus dacă prin această expresie donatorii se considerau cti-tori direcţi la biserica înălţată de logofătul Golia şi de fiica lor, Anna, sau dacăreferirea este la o a treia biserică, mai veche, construită pe acelaşi loc depărinţii şi înaintaşii Anei Golăiasa. Crucea se păstrează astăzi la MuzeulNaţional de Artă a României, din Bucureşti. Este de reţinut folosirea limbiigreceşti în inscripţie, înainte ca Golia să devină o mănăstire închinată laMuntele Athos şi locuită de călugări greci. Alături de piatra de mormânt aTeodoscăi, din 1515, cu inscripţie de asemenea în limba greacă, avem un altindiciu că biserica Goliei avea legături încă nedesluşite cu mediile greceşti,dinainte de a deveni mănăstire, încă din secolul al XVI-lea.

În tezaurul mănăstirii Putna se află o piesă de broderie, un „orar” cefusese dăruit, potrivit inscripţiei slavoneşti, de cneaghina Ana Golia şi fiul ei,Mihail, bisericii sale „Înălţarea Domnului”20.

Se mai cunosc şi patru cărţi de cult care au aparţinut vechii biserici, alogofătului Golia şi care au trecut apoi în zestrea bisericii construite de VasileLupu. Pe un Tetraevangheliar manuscris, ferecat cu argint aurit, se află urmă-toarea însemnare, în limba slavonă: „Acest tetraevanghel a fost robit de păgâniitătari şi nu se ştie din ce loc a fost mai înainte şi cine l-a făcut. Şi l-am răscum-părat eu, robul lui Dumnezeu, dumnealui Ioan Golia mare logofăt, şi am datpe el 1200 de aspri. Şi era stricat şi l-am legat, l-am înfrumuseţat şi l-am dat

Semnatar articol

21 Ştefan Berechet, Documente slave de prin arhivele ruse, fascicula I, Bucureşti, 1920, p. 8.22 După Maria Magdalena Székely, Ctitorii cei vechi ai Goliei, p. 7-8.

la biserica lui Dumnezeu din târgul Iaşilor de la margine, unde este hramulÎnălţării Domnului Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Isus Hristos, pentrusufletul său şi al soţiei sale Ana şi ale copiilor lor şi ale părinţilor lor şi pentrusufletul celui care mai înainte l-a făcut şi sârguit, în anul 7083 (1575)Mart(ie) 9”21.

Un alt Tetraevangheliar are următoarea însemnare, tot în limba slavonă:„Acest tetraevanghel l-a ferecat dumnealui Ioan Golea marele logofăt şi soţialui Anna, pentru sufletele lor şi ale părinţilor lor şi ale copiilor lor, şi l-a datspre ruga sa, la biserica de piatră din Iaşi, unde este hramul ÎnălţăriiDomnului Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Isus Hristos, în anul 7084 (1576)Ianuarie 15”.

Cea mai interesantă însemnare se află pe un al treilea Tetraevangheliar cea aparţinut mănăstirii Golia, care a fost confiscat de polonezi şi apoi răscum-părat:

„Cu bunăvoirea lui Dumnezeu, Tetraevanghelul acesta l-a făcut şi l-alegat Ioan Golăi mare logofăt, pe care l-a muncit Iancul voievod fără de vină.În sfârşit, şi capul i-a tăiat şi toate averile i le-a luat, şi acest Tetraevanghel. Iardupă ce a fost alungat Iancul din domnie şi a fugit în oraşul Leov, atunci şieu, Teofan, mitropolitul Sucevei, mă aflam acolo fugar de frica lui Iancul, şii-au răpit leşii toate averile lui. Şi am văzut şi acest Tetraevanghel răpit destrăini şi m-a durut sufletul că-l batjocoreau străinii latini şi, ca să nu piarăpomenirea celui care l-a legat, l-am răscumpărat de la leşi şi am dat leşilor osută de galbeni ungureşti pentru Tetraevanghel şi n-am putut să-l scot de laei. Atunci a mai pus şi cneaghina, fiica lui Alexandru voievod şi a doamneiRoxanda, răposaţii, şi cu mare trudă de-abia l-a scos din mâinile leşilor. Şi ammai adăugat şi am dat o sută de taleri, încât mai toată averea mi-am dat-o şil-am răscumpărat. Atunci mi s-a deschis uşa şi am venit în ţara mea şi l-amdat în biserica zidită de mine cu hramul Cinstitului Prooroc, Înainte mer -gător şi Botezător Ioan, în Mănăstirea Râşca. De aceea, dacă cineva dintre fiiipanului Golăi, pe cine Dumnezeu va alege, sau dintre împreună-trăitoarelelor ar voi să plătească pentru pomenirea părinţilor lor, să dea înapoi mai sus-amintiţii bani, 100 de galbeni ungureşti şi 100 de taleri, Mănăstirii Râşca, iardupă plată să fie slobozi să-l ia. Altfel, cine s-ar ispiti să-l mute din biserică,acela să fie blestemat şi de trei ori blestemat de Domnul Dumnezeu şi deBotezătorul Ioan şi de smerenia noastră. Am scris în anul 7090 <1581>, sep-tembrie 10”22.

62

Titlu articol 63

23 Maria Magdalena Székely, Chipuri de boieri şi jupânese. Anna Golăiasa, în „MagazinIstoric”, XXVI, 1992, 10 (307), p. 76-78.

24 Eadem, Paleologii din Moldova, p. 532.25 Eadem, p. 526.26 Cristian Nicolae Apetrei, Un urmaş al împăraţilor bizantini, negustor, dregător şi diplomat,

în slujba Movileştilor: marele postelnic Dumitrache Chiriţă Paleologul, în volumul Negusto rimeaîn Ţările Române între Societas Mercantorum şi individualitatea mercantilă, în secolele XVI-XVIII,editat de Cristian Luca, Galaţi, 2009, p. 89-125.

27 Maria Magdalena Székely, Paleologii din Moldova, p. 529.

Slavistul Ioan Bogdan, atât de obişnuit cu manuscrisele ieşite din scrip-toriile mănăstirilor noastre, scria despre acesta că este „cel mai splendidEvangheliar din câte am văzut până acum”.

Închinarea bisericii Golia la Vatoped (1606). Se ştie că părinţii Annei,soţia logofătului Ioan Golia, au fost Maxim Burnar şi soţia sa Antimia, dona-torii crucii ferecate din 156423. Înaintaşii mai îndepărtaţi ai acesteia nu suntcunoscuţi. Maria Magdalena Székely semnala faptul că biserica anterioarăanului 1564 era a părinţilor Annei şi că dreptul de ctitorie a lăcaşului de peacest loc fusese moştenit de soţie, de la familia sa. Logofătul Ioan Golia adobândit dreptul de ctitor prin căsătoria cu Ana24.

Anna „Golăiasa”, care a închinat biserica Goliei la Mănăstirea Vatoped,în anul 1606, era chiar mai în drept decât răposatul ei soţ de a face un ase-menea gest. Zestrea de obiecte de cult a mănăstirii Golia este astăzi foarterisipită şi în mare parte pierdută. Dacă în afara crucii lui Maxim Burnar s-arfi păstrat mai multe asemenea obiecte vechi, poate am fi avut satisfacţia de aafla din ce familiei ilustră, cu probabile rădăcini greceşti, se trăgea „logofe-teasa” Ana. Nu este exclus ca vechile documente din arhiva Vatopedului săaducă, pe viitor, o asemenea lămurire. Era de aşteptat ca actul de închinare abisericii Goliei la Vatoped (1606) să fi fost mai explicit asupra ascendenţeiAnnei şi a felului în care ea a moştenit dreptul de ctitorie care legitima o ase-menea donaţie către Muntele Athos.

Paleologii şi Cantacuzinii la Golia. În anii imediat următori închinăriila Vatoped, întâlnim doi membri ai familiei Paleolog făcând danii cătreMănăstirea Golia: Manoil Paleologul, prin testament (1606) şi Pavel Pale -ologul „dregătorul târgului Iaşi” (1607) au dăruit Mănăstirii viile lor de laŞorogari, de pe hotarul Târgului Iaşi; urmaşii lor vor face danii asemănătoareGoliei25. Ulterior, Dumitrache Chiriţă Paleologul26 şi soţia sa Marica ausporit daniile Paleologilor către aceeaşi mănăstire. Marica, văduva celui demai sus, făcea alte danii către Mănăstirea Golia, la 1620, dintre care uneleerau menite să „fie la bolniţa care au făcut-o pentru săraci şi calici la sfântamănăstire”27. Marica numea chiar Golia „a sa sfântă mănăstire din târg din

Semnatar articol

28Eadem, p. 530-531.

Iaşi” ceea ce înseamnă că ea, şi Paleologii, aveau calitatea de ctitori ai Goliei,fapt care a atras mai puţin atenţia istoricilor, până de curând.

Am văzut că, în 1606, biserica Golia din Iaşi a fost închinată, de cătreAma Golăiasa Mănăstirii Vatoped de la Muntele Athos. Faptul pare a nu fiîntâmplător, ci vine în prelungirea unor realităţi mai vechi. Vatopedul, amin-tita mănăstire de la Sfântul Munte – numită şi „împărătească” – era o ctitoriea împăraţilor bizantini din dinastia Paleologilor, încă din timpul lui MihailVIII (1287)28. Cantacuzinii au fost şi ei foarte ataşaţi de Mănăstirea Vatoped.Se ştie că împăratul Ioan VI Cantacuzino, călugărit la 1354, s-a retras laVatoped, unde a rămas până la sfârşitul zilelor sale (1383). Ctitorii „împără-teşti” ai Vatopedului au fost deci, Paleologii, asociindu-se ulterior şiCantacuzinii. La scurtă vreme după închinarea la Athos, Golia a început săfie numită şi „Vatoped”, fiind filiala moldoveană a aşezământului de la SfântulMunte. De aceea Paleologii şi Cantacuzinii care au făcut donaţii MănăstiriiGolia din Iaşi, – unii dintre ei alegând chiar să fie înmormântaţi aici – conti-nuau, de fapt, străvechea legătură a familiilor lor cu Vatopedul, legitimându-se ca descendenţi ai vechilor ctitori. Daniile făcute Goliei, erau, implicit, daniicătre Vatoped. A odihni, pe veci, în incinta Goliei, era aproape echivalent, înplan simbolic, cu o înhumare la Vatoped, în pământul Greciei.

Nu întâmplător vornicul Toma Cantacuzino (m. 1662), soţia sa Ana(m. 1663) şi fiica lor Ecaterina (soţia hatmanului Velicico Costin) îşi au pie-trele de mormânt în biserica Mănăstirii Golia.

Toate aceste legături sunt vizibile, funcţionale, imediat după 1606 (anulînchinării la Vatoped), de pe vremea vechii biserici, a logofătului Ioan Golia.Astfel se poate vedea că, decizând să reconstruiască biserica Goliei, VasileLupu se asociază cu descendenţii Paleologilor şi Cantacuzinilor, valorificândun important capital simbolic, legat de vechea „idee imperială”. Domnitoruldevenea, în acest fel, implicit, ctitor la mănăstirea Vatoped de la Athos,punându-se pe sine în şirul ctitorilor din cele două familii imperiale bizan-tine. Protectoratul domnului din Moldova asupra Muntelui Athos continuaşi imita pe cel al împăraţilor bizantini. Este aceasta o motivaţie mult maiputernică pentru decizia lui Vasile Lupu de a rezidi biserica Goliei, decâtpovestea cu icoana miraculoasă care l-a însănătoşit pe fiul său, Ştefăniţăvodă, sau pe soţia sa, Ecaterina Cercheza.

64

Titlu articol 65

c. Biserica lui Vasile Lupu (1653)Voievodul Vasile Lupu nu are încă monografia pe care o merită29.

Domnul, cel „cu fire mai mult împărătească decât domnească”, a marcat oepocă în istoria şi civilizaţia secolului al XVII-lea a din Moldova, temă preapuţin cercetată. Vasile Lupu, poate fi considerat, într-un mod sui-generis,drept primul „urbanist” al capitalei Moldovei30. El a remodelat zona centralăa Capitalei, cuprinzând Curtea domnească şi Mănăstirea Trei Ierarhi, a sti-mulat construirea de clădiri temeinice, de zidărie (în locul ce paiantă), a ini-ţiat podirea uliţelor capitalei cu bârne de stejar, a amenajat aducţiuni de apăpe olane de lut şi instalaţii de canalizare, Vasile Lupu a desfăşurat o amplăactivitate ctitoricească, ce s-a răsfrânt asupra a circa 15 biserici31. Nu în toatecazurile Vasile Lupu a dorit să se exprime pe sine, prin creaţii arhitectoniceoriginale, nemaivăzute, multe dintre aceste biserici ne ieşind cu ceva specialîn evidenţă. Cele mai reprezentative creaţii ale sale au fost bisericile mănăs-tirilor Trei Ierarhi şi Golia din Capitala ţării (fig. 7). Cele două monumentesunt însă atât de diferite încât cu greu ne putem imagina că au fost conceputede acelaşi ctitor, chiar dacă au fost construite la un deceniu distanţă în timp.

Înălţând o altă biserică, mai măreaţă, pe locul celei vechi, Vasile Lupu aţinut să marcheze continuitatea, păstrând hramul vechi, „Înălţarea Domnului”.Acest fapt se vede şi din pisania pusă de fiul său, Ştefăniţă vodă, la 1660,deasupra uşii, la intrarea din pridvor în biserică:

„Cu voia Tatălui şi cu ajutorul Fiului şi cu săvârşirea Sfântului Duh, iatăeu, robul Domnului Dumnezeului nostru Isus Hristos, Io Vasilie Voievod,am zidit această sfântă mănăstire, unde este hramul Înălţării. Şi nefiind săvâr-şită de mine, cu ajutorul lui Dumnezeu, Io Ştefan Voievod, fiul lui VasiliVoievod, am săvârşit-o, la anul 7169 <1660> mai 23” (fig. 8).

O a doua pisanie, în limba greacă a fost pictată, în interiorul pronaosului,deasupra uşii, de intrare:

„S-a ridicat din temelie şi s-a isprăvit acest sfânt şi preacinstit templu aslăvitei Înălţări a Domnului Dumnezeului şi Mântuitorului nostru IsusHristos şi a preacuratei lui Maici, Stăpâna noastră, de Dumnezeu născătoareşi pururea fecioară Maria, cu cheltuiala şi ajutorul preacuviosului Principe şistăpân a toată Moldovlahia, Domnitorul Ioan Vasili Voievod şi a fiului său,Stefan Voievod, pentru mântuirea lor sufletească şi spre veşnica lor pome-nire şi a părinţilor lor, fiind arhiereu preosfinţitul Mitropolit a toată Moldova,Chir Varlaam, în anul de la facerea lumii 7168; iar de la întrupare 1660, prinmâna lui Matei a lui Ioan” (fig. 9).

Semnatar articol66

fig. 7- Ctitorul Vasile Lupu (1634-1653) pe spătarul jilţului din biserica Golia (sec. XVIII)

Titlu articol 67

fig. 8- Pisania de pe portalul de intrare în pronaos, amintind de Vasile Lupu şi de fiul său Ştefăniţă Lupu vodă (1660)

fig. 9- Pisania în limba greacă pictată deasupra uşii de acces în pronaos, pe interior

Semnatar articol

29 Menţionăm totuşi, cu titlu de inventar, monografia lui Constantin Şerban, VasileLupu, domn al Moldovei (1634-1653), Bucureşti, 1991.

30 Ştefan S. Gorovei, Maria Magdalena Székely, Contribuţii la cunoaşterea Trei Ierarhilor,în AIIAI, XXX, 1993, p. 446-448.

31 Silviu Văcaru, Contribuţia lui Vasile Lupu la dezvoltarea arhitecturii moldoveneşti,AIIAI, XXXI, 1994, p. 87-97.

32 Nicolae Muste, Letopiseţul, ed. M. Kogălniceanu, tom II, p. 36, apud, Dan Bădărău,Ioan Caproşu, op. cit., p. 195.

33 Ion Neculce, Letopiseţul, apud Dan Bădărău, Ioan Caproşu, op. cit., p. 196.34 Dan Bădărău, Ioan Caproşu, op. cit., p. 196.35 Ibidem, p. 196.

În anul 1686, oştile poloneze, aflate în Moldova, au incendiat, printrealtele, şi Mănăstirea Golia; a fost un abuz săvârşit de un grup de oşteni, aceştiafiind apoi pedepsiţi de regele Ian Sobieski, care a poruncit spânzurarea lor32.Nu se ştie exact în ce fel a afectat acest incendiu arhitectura bisericii.

Fiind o biserică fastuoasă, „peste toate, precum se vede, aicea în ţară maiiscusită” (Miron Costin), Golia a fost preferată, în multe momente, pentrudiverse ceremonii domneşti, fiind preferată bisericii Sf. Nicolae de lângăCurtea Domnească. La Golia au fost oficiate două faimoase nunţi domneşti,la sfârşitul secolului al XVII-lea: nunta lui Constantin Duca vodă, domnulMoldovei cu Maria, fiica lui Constantin Brâncoveanu, domnul Ţării Ro mâ -neşti (1693); nunta domnitorului Antioh Cantemir cu Catrina, fiica logofă-tului lui Dumitraşco Ceaurul (1696). Ambele cununii au fost oficiate deIacov, fost patriarh de Constantinopol, retras, spre sfârşitul carierei sale, lamănăstirea Golia din Iaşi; acesta a şi decedat la Iaşi, în 1698, fiind înmor-mântat, după cum se crede, în interiorul bisericii Golia (mormântul său nu afost încă identificat)33.

În domnia lui Constantin Mavrocordat, la 1735, Golia a ars a doua oară.Cronica atribuită lui Enache Kogălniceanu arat că focul a izbucnit dinArmenime şi că „au ars şi mănăstirea Golia şi toate casele câte au fost înograda mănăstirii”34. În 1738, pe când meşterii care renovau biserica se aflaupe schele, s-a produs un cutremur care a adus mari daune bisericii, marcânddefinitiv înfăţişarea monumentului; în urma seismului, care a durat un sfertde oră, „s-au dărâmat pridvoarele mănăstirii Golia şi toate mănăstirile dinIaşi au crăpat”. Pe schele se aflau meşteri unguri, aduşi pentru a înlocui tablaalbă de pe acoperişul bisericii şi atunci „au căzut toate cubelile mănăstiriipeste dânşii şi au omorât şeapte oameni dintr-înşii, care pre unii şi peste treizile i-ai găsit turtiţi sub pietre” (Enache Kogălniceanu)35.

68

Titlu articol 69

36 Dan Bădărău, Ioan Caproşu, op. cit., p. 197.37 Petronel Zahariuc, Florin Marinescu, O manifestare neobservată a moştenirii bizan-

tine în diplomatica medievală moldovenească şi câteva note despre biserica mănăstirii Golia, în„Studii şi Materiale de Istorie Medie”, XXIII, 2005, p. 92 şi urm.; reluat în vol. PetronelZahariuc, De la Iaşi la Muntele Athos. Studii şi documente de istorie a Bisericii, Iaşi, 2008, p. 9-30.Prin documentul amintit, Ştefăniţă Lupu întărea Mănăstirii Golia stăpânirea asupra a douăsate de la ţinutul Hotinului, Clicicăuţi şi Milineşti.

38 Petronel Zahariuc, Florin Marinescu, op. cit., p. 15-20.

La 10 august 1822 un alt mare incendiu s-a produs în capitala Moldovei,abătându-se şi asupra Goliei. Biserica a rămas atunci, din fericire, neatinsă,dar a ars turnul porţii, casele şi depozitele negustoreşti din incinta mănăstirii36.

Au fost şi doi mitropoliţi ai Moldovei care au rezidat, ocazional, înincinta Mănăstirii Golia: la 1786 mitropolitul Grigore Callimachi s-a instalatprovizoriu aici (lăsând reşedinţa mitropolitană domnitorului), unde a şimurit; la 1827 mănăstirea Golia a oferit găzduire mitropolitului ţării.

Coronamentul bisericii, în portretul lui Ştefăniţă vodăUn document emis de Ştefăniţă Lupu vodă, la 22 martie 1660 – desco-

perit în arhiva mănăstirii Vatoped de la Muntele Athos – a fost publicat recentde istoricii Florin Marinescu şi Petronel Zahariuc; acesta oferă o imagineneaşteptată, care a dat prilejul repu-nerii în discuţie a înfăţişării originale abisericii lui Vasile Lupu, în speţă a co -ronamentului acesteia37. Pe actul amin -tit se află un portret-miniatură a luiŞtefăniţă vodă, ţinând în mâini, nutoată biserica, ci doar coronamentul,cu vechile turle ale Goliei. Imagineadescoperită este una surprinzătoare:unitatea stilistică, presupusă a fi existatiniţial, nu se confirmă; turlele bisericiilui Vasile Lupu au fost construite, încăde la început, într-un stil cu totul diferitde sobrele faţade, cu ordonanţă clasică.Desenul amintit redă doar trei turle,foarte înalte, cu cupole suprapuse38.Comparând acest desen cu descriereabisericii făcută de Paul de Alep, la 1653, constatăm că, deşi există unele dife-renţe, în mai multe puncte acestea se susţin reciproc (fig. 10).

fig. 10- Portretul lui Ştefăniţă Lupu vodăde pe documentul din 22 martie 1660,

cu reprezentarea coronamentului bisericii(după Florin Marinescu

şi Petronel Zahariuc)

Semnatar articol

39 Călători străini despre Ţările Române, VI, partea I, îngrijită de M.M. Alexandrescu-DerscaBulgaru, Bucureşti, 1976, p. 39.

40Ibidem, p. 40.41 Petronel Zahariuc, Florin Marinescu, op. cit., p. 19-20.

Diaconul sirian consemna următoarele: „Turlele, care sunt foarte înalte,sunt acoperite cu tablă albă care străluceşte ca argintul, mai ale la soare.Crucile de deasupra sunt uriaşe şi foarte frumoase; ele strălucesc puternicdatorită aurului cu care sunt acoperite. Sunt mai înalte decât două staturi deom”39. „Deasupra naosului este o cupolă foarte înaltă şi mare, deasupracăreia este o alta de o înălţime neobişnuită. Deasupra pronaosului se află oturlă asemănătoare; acestea sunt octogonale. Altarul este foarte înalt, cu treiferestre lungi, strâmte, deasupra cărora sunt arcade rotunde. Deasupra alta-rului este o turlă foarte frumoasă, iar între turla chorusului şi turla nartexuluise află o cupolă minunată, în formă de navă răsturnată. Tot acoperişul estede tablă strălucitoare. Te urci pe trepte în spirală pentru a ajunge la cea de-apatra turlă de deasupra locului unde stau femeile; acolo este camera orolo-giilor. Are cruci mari şi măreţe (!), ce nu au asemănare cu crucile celorlalteţări şi pe care aurul le face să scânteieze mai mult decât soarele; sunt cinci lanumăr. Deasupra turlei nartexului se află prima cruce şi deasupra turlei cho-rusului este a doua cruce. Între ele şi bolta bisericii sunt aşezate două cruci,iar deasupra turlei altarului se găseşte a cincea. Chorusul are două abside,una la sud şi alta la nord”40.

Schiţa miniaturistul de pe documentul din 1660 prezintă două nepotri-viri mai importante: desenatorul nu a înfăţişat turla de pe pridvor (sau de pepronaos), iar între pronaos şi naos nu a desenat cupola cu cele două crucideasupra. Privind cu atenţie desenul, se constată că „Pe chivot, turla dinstânga s-ar putea să fie turla de pe pridvor, pentru că în primul „bulb deceapă” artistul a desenat, destul de stângaci, trei clopote, ce s-ar potrivi cu„camera orologiilor” din descrierea lui Paul de Alep”41.

Ultimii ctitori: Ştefăniţă Lupu şi doamna Ecaterina CerchezaÎn ciuda pisaniei, care consemnează încheierea lucrărilor la biserica

mănăstirii Golia în anul 1660, este greu de stabilit ce se datorează acesteifaze... Datorită lui Paul de Alep se ştie însă că, la 1653, când domnia luiVasile Lupu a fost curmată pe neaşteptate, totul era aproape gata: turlele şiacoperământul lor de tablă erau finalizate, la fel şi pictura interioară.Pavimentul interior, de marmură era deja în lucru, fiind tot o iniţiativă a luiVasile Lupu, şi nu o nouă iniţiativă, de la 1660.

70

Titlu articol 71

42 Pentru această doamnă vezi Oltea I. Nistor, O circasiană pe tronul Moldovei, extrasdin „Junimea Literară”, Cernăuţi, XVII, 1929, nr. 4-6; C. Andreescu, C.A. Stoide, Ştiri desprepetrecerea în Moldova a doamnei Ecaterina Cercheza, în „Arhiva”, Iaşi, XLIV, 1937, nr. 1-2,p. 33-39.

43 Sorin Iftimi, Doamna Ecaterina Cercheza şi fiul ei, Ştefăniţă Lupu, în vol. MănăstireaGolia – 350 de ani de la sfinţirea ctitoriei lui Vasile Lupu. Studii şi documente, coord. SorinIftimi, Iaşi, 2010, p. 47-86.

44 C. Bobulescu, O viaţă trăită, viaţa de paraclise, Chişinău, 1931, p. 141-142.

Ecaterina, cea de-a doua doamnă a lui Vasile Lupu era fiica unui „mârzac”(prinţ) cerchez, vestită pentru frumuseţea ei42. Ecaterina era nepoata unuifost mare vizir al Imperiului Otoman. O soră a sa era măritată cu IslamGhirai III, vizirul hanului tătar, de Crimeea. Doamna Ecaterina aducea, înzestrea sa, pe lângă frumuseţea desăvârşită, înrudiri înalte şi foarte folosi-toare în aria de influenţă a Imperiului Otoman43.

Există o tradiţie care leagă reclădirea Goliei, la 1653, de un episod dinbiografia doamnei Ecaterina. Paul de Alep relatează despre vechea icoană„făcătoare de minuni” din biserica logofătului Golia; fiul ei Ştefăniţă, viitoruldomn, zăcând de o boală grea, a fost adus în faţa icoanei Maicii Domnului,care l-a salvat în mod miraculos. Recunoscătoare, doamna a ferecat în aur şipietre preţioase icoana. Pe tronul cu portretul doamnei, aflat în biserică, sepăstrează o altă variantă a acestei poveşti. Pe filacterul din mâna doamnei seaflă o însemnare în limba greacă, în care Ecaterina mulţumea icoanei MaiciiDomnului pentru că „a mântuit-o de boala cea lungă”, fără să aminteascănimic despre micul Ştefan (fig. 11).

Constantin Bobulescu susţinea că, recunoscătoare, doamna „a căutat săfacă şi un sfânt lăcaş în locul biserici mici de piatră a logofătului Golia” 44.Într-adevăr, nu credem că, pe la 1650, biserica lui Ioan Golia era în stare deruină, că avea nevoie de reparaţii capitale, aşa cum s-a mai spus. Vechiul lăcaşa fost demantelat şi reconstruit, la proporţii mai mari şi cu un fast remarcabildin ... recunoştinţă pentru binefacerile icoanei Maicii Domnului.

Este la fel de posibil ca acesta să fi fost doar pretextul sau prilejul, folositde Vasile Lupu pentru a deveni ctitor la Vatoped, în rând cu împăraţiiPaleologi şi Cantacuzini. Se ştie că mănăstirile Muntele Athos, prin relaţialor specială, directă, cu basileii din vechime, aveau un rol de legitimare pentruprincipii ortodocşi care se considerau vrednici de a lua pe umerii lor moşte-nirea imperială bizantină.

Deşi a fost foarte ataşată de această ctitorie, doamna Ecaterina Cerchezanu îşi are mormântul aici. Ea şi-a trăit ultima parte a vieţii la în capitala Im -periului Otoman. Nu i se cunoaşte locul de odihnă veşnică. În schimb, în

Semnatar articol

biserica mănăstirii Golia se află mormintele alte două doamne ale Moldovei:Sultana, doamna lui Constantin Racoviţă (m. 1763) şi Smaranda Mavro -gheni, doamna lui Scarlat Callimachi (m. 1837).

72

fig. 11- Doamna Ecaterina Cercheza, portret de pe spătarul jilţului aflat în naosul Goliei (sec. XVIII)

Titlu articol 73

45 Doar biserica mănăstirii Slatina din judeţul Suceava, necropola domnitorului AlexandruLăpuşneanu, construită între anii 1553-1564, mai avea dimensiuni similare.

46 Gheorghe Curinschi, Monumentele de arhitectură din Iaşi, Bucureşti, 1967, p. 35.

Note privitoare la arhitectura bisericii Golia Biserica Goliei este una dintre cele mai impozante din ţară, atât prin

înfăţişare, cât şi prin dimensiunile efective. Edificiul are aproape 40 de mlungime, iar înălţimea maximă de astăzi (care nu e identică cu cea din secolulal XVII-lea) este de 30 de metri, până în vârful turlei de pe naos. Bisericaînălţată de Vasile Lupu era, la data construirii sale (1653), cel mai mare edi-ficiu de acest fel din Moldova45 şi a rămas astfel până în 1834, când a fost con-struită actuala catedrală a Mitropoliei (care este considerată, la rândul ei, cea

mai încăpătoare biserică ortodoxă de pe întreg cuprinsul ţării). Cu toatedimensiunile sale impresionante, măreţia acestei biserici nu este dată doarde proporţiile neobişnuite, ci şi de arhitectura sa specială, care amplificăimpresia de monumentalitate (fig. 12-14). Biserica lui Vasile Lupu reflectăun proces ce se conturează în arhitectura moldovenească de la jumătateasecolului al XVII-lea de căutare a unei noi expresii arhitecturale, în sensuladoptării curentelor occidentale46.

fig. 12 - Biserica Golia, releveul faţadei sudice, 1956 (după Gh. Curinschi)

Semnatar articol

47 N. Ghika-Budeşti, Golia. Studiu arhitectonic, în BCMI, an XVII, fasc. 41, iulie-sep-tembrie 1924, p. 128-140.

48 Ibidem, p. 136.49 Ibidem, p. 138.

Primul studiu de arhitectură dedicat Goliei datează din anul 1924 şi estedatorat lui N.Ghika-Budeşti. Textul este în mare măsură valabil şi astăzi, înel fiind lansate majoritatea ideilor discutate ulterior de toţi ceilalţi autori47. Înprivinţa faţadelor de ordonanţă clasică, corintică, N. Ghika-Budeşti vorbeştede influenţa Renaşterii italiene48. El este şi cel dintâi care a făcut comparaţiaîntre biserica mănăstirii Golia din Iaşi şi cea de la Caşin (jud. Bacău) înălţatăde Gheorghe Ştefan, despre care s-a spus că este, în multe privinţe, o copie abisericii lui Vasile Lupu49. Alţi doi arhitecţi, Gr. Ionescu şi Gh. Curinschi,apreciau că „impresia de noutate şi vigoare caracteristică monumentului,este rezultatul sintezei dintre unele procedee structurale şi planimetrice tra-diţionale şi formele unei arhitecturi bazate pe utilizarea unor elemente îm -prumutate din antichitatea clasică romană, arhitectura dominantă în vremea

74

fig. 13 - Biserica Golia, releveul faţadeiestice, 1956 (după Gh. Curinschi)

fig. 14 - Biserica Golia, releveul faţadeivestice, 1956 (după Gh. Curinschi)

Titlu articol 75

50 Grigore Ionescu, Gh. Curinschi, Documente de arhitectură din România, fasc. 13-14,Bucureşti, p. 10.

51 Gheorghe Curinschi, Monumentele de arhitectură din Iaşi, p. 36.52 Ibidem, p. 36-37.53 Răzvan Theodorescu, Manierism şi „prim baroc” postbizantin între Polonia şi Istanbul,

în lucrarea Civilizaţia românilor între medieval şi modern, vol. I, Bucureşti, 1987, p. 85-136;vezi şi idem, Mentalităţi şi monumente: Iaşii, în „Magazin istoric”, 1991, nr. 4, aprilie, p. 43.

54 Gheorghe Macarie, Trăire şi reprezentare. Barocul în artele vizuale ale Moldovei seco-lului al XVII-lea, Iaşi, 2008, passim.

55 G. Balş, Biserici moldoveneşti din veacurile al XVII-lea şi al XVIII-lea, Bucureşti, 1933,passim.

aceea în Europa, sub forma unei Renaşteri târzii, a Barocului sau a Clasi cis -mului incipient”50.

Arhitectul Gheorghe Curinschi remarca faptul că „cercetând arhitecturacontemporană Goliei, îndeosebi a ţărilor vecine, vom găsi aceeaşi tendinţă atratării clasicizante a exteriorului, spre exemplu în arhitectura Poloniei unde,paralel cu o Renaştere târzie, se dezvoltă barocul. Tratarea deosebit de sobrăşi caracterul ei monumental apropie însă Golia mai curând de producţiaarhitecturii Renaşterii târzii decât de baroc”51. Acelaşi autor, – referindu-se laremarca împăratului Petru cel Mare al Rusiei (1711), potrivit căreia bisericaGoliei „are trei feluri de meşteşuguri: leşesc, grecesc şi moschicesc” – consi-dera că „grecească” (în sensul de „ortodoxă”) este compartimentarea inte-rioară; „leşească” adică poloneză, este interpretarea în spiritul Renaşterii aordonanţei clasice a faţadelor; „moschicesc” este sistemul constructiv al bol-ţilor şi, poate, şi ornamentul de pe ancadramentul ferestrelor şi ale portalu-rilor exterioare. Autorul conchidea însă că, în ciuda acestor influenţe „Golianu este un monument eclectic”52.

Răzvan Theodorescu interpreta faţadele Goliei ca aparţinând maicurând stilului baroc, chiar dacă elementele decorative sunt, încă, cele dinrepertoriul clasic, al Renaşterii53. Mergând pe aceeaşi linie de interpretare,istoricul de artă ieşean Gheorghe Macarie pune accentul pe caracterul barocal stilului Goliei, un baroc dat în primul rând de „grandoare” şi sugestia miş-cării decât de elemente decorative împrumutate din repertoriul clasic alacestui nou stil54. În această accepţiune, biserica lui Vasile Lupu de la Goliapoate fi considerat a fi primul monument baroc din spaţiul românesc extra-carpatic.

Despre coronamentul Goliei, care nu mai este cel original, ci aparţinesecolului al XVIII-lea, s-a spus că poate fi încadrat stilistic în aşa-numitul„baroc constantinopolitan”, concept definit de G. Balş în sinteza sa privi-toare la arhitectura bisericilor moldoveneşti55.

Semnatar articol

56 Grigore Ionescu, Gh. Curinschi, Documente de arhitectură din România, fasc. 13-14, p. 4.57 Ibidem, p. 9.58 V. Gostynski, Cine a fost autorul bisericii Golia?, „Revista istorică”, XXX, 1944, p. 55-60.59 Aceste semne au fost reproduse în de Madelene Adrianne van de Winckel, în studiul

Introduction sommaire à l’étude des signes lapidaires de Roumanie, în volumul Pagini de vecheartă românească, de la origini până la sfârşitul secolului al XVI-lea, Bucureşti, 1970, p. 182, 240.

76

Faţadele. S-a arătat că „ceea ce defineşte în cea mai mare parte monu-mentul este plastica arhitecturală a faţadelor, realizată în piatră făţuită, lucrateîn forme de origine clasică, inspirate din arhitectura Renaşterii târzii”56.Arhitecţii Gr. Ionescu şi Gh. Curinschi erau de părere că „ideea unei clădiride piatră făţuită este luată probabil de la Trei Ierarhi. În tratarea decorativăexterioară s-a recurs însă la mijloacele artistice ale ordinelor clasice, faţadelefiind împărţite în travee delimitate depilaştri corintici monumentali. Decora -ţiunea portalului este realizată dupăun procedeu înrudit cu broderia în piatrăde la Trei Ierarhi”57.

V. Gostynski, făcea o apropiere debiserica Sf. Treimi, ctitoria lui AlbrichtRadziwill de la Olyka, construită între1635-1640, de arhitecţii italieni Gio -vanni Maliverna şi Benedetto Molla58.Autorul sugera ca aceştia ar putea fi şiarhitecţii Goliei. Pornea însă de la opremisă greşită: faptul că bisericaGolia ar fi fost construită la 1640, con -comitent cu biserica Trei Ierarhi. Blo -curile din piatră ale faţadelor Golieipăstrau numeroase „semne de meşter”,care ar fi putut să ofere mai multe in diciiasupra echipei care a înălţat bi serica59.Aceste semne au dispărut însă, cu prilejul restaurării din anii 1942-1943, cândau fost înlocuite un mare număr din blocurile de piatră cu care este placată Golia.

Înălţimea faţadelor, până la cornişă, este de 14 m, iar pilaştri, de ordo-nanţă corintică au înălţimea de 12 m. Gheorghe Curinschi arăta că „încâmpul dintre pilaştri se înscriu arce monumentale în plin cintru care se reazămăpe imposte puternice. Fiecare travee este străpunsă de câte o fereastră terminatăîn arc semicircular, flancată de pilaştri, tot corintici, sprijiniţi pe console şi în cu -nunaţi de câte un fronton” (fig. 15). „Este remarcabilă grandoarea elementelor

fig. 15- Elemente decorative de pe faţadele bisericii Golia, 1956

(după Gh. Curinschi)

Titlu articol 77

60 Gheorghe Curinschi, Monumentele de arhitectură din Iaşi, p. 35-36.61 G.M. Cantacuzino, Introducere la opera lui Vitruviu. Scrisori către Simon, ediţie, prefaţă

şi bibliografie de Zamfira Mihail, postfaţă de Paul Mihail, Bucureşti, 1993, p. 314-315(Scrisoarea a XIII-a).

62 D. Constantinescu, Lucruri noui despre arhitectura şi pictura Mănăstirii Golia. Discuţiifără clişee, extras din „Cercetări istorice, XIII, Iaşi, 1937, p. 14.

de pe faţadă: în primul rând se citeşte trama majoră a pilaştrilor şi a arcelormonumentale; în al doilea rând tratarea ancadramentelor ferestrelor, carerecurge, de asemenea, la folosirea ordinelor; şi, în fine, la o cercetare mai dinapropiere permite perceperea ornamentului delicat care împodobeşteimpostele arcelor ferestrelor şi ale portalurilor de intrare”60.

Arhitectul G.M. Cantacuzino, referindu-se la proporţiile elementelordecorative, semnala desenul stângaci al tuturor elementelor; pilaştri prealargi cu capitelurile prea grele, o cornişă turtită, susţinută de console preaputernice pentru cât purtau, deasupra ferestrelor frontoane prea ascuţite, iardeasupra orizontalităţii cornişei, fantezia aproape anarhică a turlelor, străinede severa ordonanţă de dedesubt”61. (...) „Căci vechiul maestru care ridicaseacea biserică a Goliei, o concepuse cu element romane, văzute la Roma sauîn altă parte, sau numai prin cărţi ori gravuri, dar preluate de memoria lui, înurma unei revelaţii hotărâtoare. Biserica ce se ridica în faţa mea putea să facăsă surâză mulţi pedanţi, ea avea în naivitatea ei, ceva barbar şi straniu, dartotuşi din Roma şi din măreţia romană se născuse şi păstra esenţialul. Toatedeficienţele erau secundare şi mărunte. Stăpânit de măreţia Romei, arhi-tectul lui Vasile Lupu construise şi el cu nostalgiile sale” .

O dovadă în plus că biserica avea de la început faţadele îmbrăcate înpiatră, (şi nu e un adaos din secolul al XVIII-lea): „pe pietrele care îmbracăpereţii am dat peste o sumedenie de grafite, începând cu secolul al XVII-lea(cel mai vechi e din 1697) (…). Iată o parte din însemnările aflate pe pietrelecele cari îmbracă biserica pe dinafară: „Scris-a Gligor Şendre, leat 7205”,„Ioan monah ot Botoşani 7208”; „1704”, „7218”, „7230”, „1723 Jul. 24”;„Gherasim 1731”, „7240 Ok. în 20”; 1755 Juliu 10”; etc.”62. La restaurarea dedupă 1942, cele mai multe blocuri de piatră care purtau asemenea însemnăriau fost înlocuite, ca fiind prea uzate.

Turlele. Aici vom analiza doar actualele turle, deoarece ipotezele privi-toare la înfăţişarea acestora în trecut le-am tratat anterior, la partea dedicatăistoriei bisericii Golia. Înălţimea de astăzi a turlei de pe naos, este de 30 demetri, la o lungime a biserici de aproape 40 de metri. O primă descriere a lor,cu sublinierea elementelor orientale, datate în secolul al XVIII-lea, a fost

Semnatar articol

63 N. Ghika-Budeşti, p. 136.64 Ibidem, p. 138.65 Grigore Ionescu, Gh. Curinschi, Documente de arhitectură din România, fasc. 13-14,

p. 9-10.

făcută de N. Ghika-Budeşti, în 192463. Acelaşi autor, făcând comparaţie cubiserica lui Gheorghe Ştefan de la Caşin (o „copie” a Goliei) a emis ipotezacă, iniţial, ctitoria lui Vasile Lupu se poate să fi avut turlele în acelaşi stilrenascentist-târziu ca şi faţadele bisericii de la Iaşi64 (fig. 16-17). Într-adevăr,de la cornişă în sus, se poate lesne constata o ruptură de stil.

Grigore Ionescu şi Gh. Curinschi susţineau că „aticul şi turlele, refăcuteîn domnia lui Grigore II Ghica, după ce partea superioară a edificiului a fostavariată de cutremurul din 1738; acestea au, din punct de vedere al formelorarhitecturale decorative, recompuse într-un stil mai degrabă oriental, uncaracter oarecum discordant, dar nu supărător, în raport cu restul clădirii”65.Într-adevăr, la cutremurul din 1738, a avut loc prăbuşirea „cubelelor” (dupăo altă însemnare, a „pridvoarelor”). Dar ce s-a prăbuşit cu adevărat nu a foststabilit cu o mare precizie. De asemenea, nu este clar ce modificări au inter-venit anterior, după ce biserica a fost arsă de oştile polone, la 1686.

78

fig. 16- Turla naosului, 1956 (după Gh. Curinschi)

fig. 17 - Turla pronaosului, 1956 (după Gh. Curinschi)

Titlu articol 79

66 Călători străini despre Ţările Române, VI, partea I, p. 39.67 Ibidem, p. 40 (editorii cred că este vorba nu de „stele” despre capiteluri).68 Ibidem.69 Dan Bădărău, Ioan Caproşu, Iaşii vechilor zidiri. Până la 1821, ediţia a II-a, revăzută,

Iaşi, 2007, p. 225.

Cea mai veche descriere detaliată a bisericii Golia este cea din 1653,datorată arhidiaconului Paul de Alep. Din această sursă reiese faptul surprin-zător că nici în forma iniţială a bisericii nu exista o unitate de stil. „Bisericaeste foarte înaltă pe dinafară şi pe dinăuntru, este toată din blocuri de piatrăfăţuită [...]. Cât priveşte stilul, este acela al unor clădiri din blocuri de piatrăfăţuită. Nimeni în lume n-a izbutit atât de bine în arta de a clădi biserici şimănăstiri din blocuri de piatră făţuită şi sculptată ca voievodul Vasile, căcipentru construcţiile mănăstirilor sale şi pentru această mănăstire a adus meş-teri învăţaţi din Polonia66. Toată cornişa acestei biserici este sculptată cuartă, iar sub streaşină sunt sculptate de jur împrejur stele mari de piatră67.

„Deasupra naosului este o turlă foarte înaltă şi mare, deasupra căreiaeste o alta de o înălţime neobişnuită. Deasupra pronaosului se află o turlăase mănătoare; acestea sunt octogonale. Altarul este foarte înalt, cu treiferestre lungi, strâmte, deasupra cărora sunt arcade rotunde. Deasupra alta-rului este o turlă foarte frumoasă, iar între turla chorusului şi turla nartexuluise află o cupolă minunată, în formă de navă răsturnată. Tot acoperişul estede tablă strălucitoare. Te urci pe trepte în spirală pentru a ajunge la cea de-apatra turlă de deasupra locului unde stau femeile; acolo este camera orolo-giilor. Are cruci mari şi măreţe (!), ce nu au asemănare cu crucile celorlalteţări şi pe care aurul le face să scânteieze mai mult decât soarele; sunt cinci lanumăr. Deasupra turlei nartexului se află prima cruce şi deasupra turlei cho-rusului este a doua cruce. Între ele şi bolta bisericii sunt aşezate două cruci,iar deasupra turlei altarului se găseşte a cincea”68.

Dan Bădărău şi Ioan Caproşu, au sesizat existenţa unei a doua cornişe,suprapusă peste cea dintâi, cornişă cu decoraţiuni de factură orientală, ceface trecerea spre arhitectura atât de diferită a turlelor actuale, o dovadă afaptului că arhitectul care a continuat construcţia, într-un stil diferit69. Este odovadă a faptului că noul arhitect era conştient de acest aspect delicat şi acăutat o soluţie elegantă de trecere, spre noua arhitectură.

Un fapt neremarcat până acum este acela că turlele Goliei se înalţădeasupra unor baze stelate, precum cele ale bisericilor autohtone anteriore,aparţinând stilului „ştefanian” (gotic moldovenesc). S-a spus că aceste bazestelate rezultă din vechiul sistem de construire a turlelor, prin clasicele „arcemoldoveneşti”. Încă nu a fost studiată maniera în care se raportează aceste

Semnatar articol

70 Grigore Ionescu, Gh. Curinschi, Documente de arhitectură din România, fasc. 13-14, p. 9.71 Radu Popa, Câteva observaţii asupra mănăstiri Golia din Iaşi, în „Studii şi Cercetări

de Istoria Artei”, tom 13, 1966, nr. 2, p. 257.72 N. Ghika Budeşti, op. cit. , p. 136.73 Radu Popa, op. cit., p. 253-257.

baze stelate la noile turle, de formă muntenească, sau la sistemul de arce pecare se înalţă acestea, considerat a fi de origine rusească.

Planul bisericii. Aşa cum arhitecţii au arătat şi până acum, „concepţiabisericii Golia pleacă de la o structură de plan şi spaţiu tradiţională, păstrândîmpărţirea cerută de programul dezvoltat al unei bisericii de mănăstire, cuexonartex, pronaos, gropniţă, naos altar”70. Golia este cea mai mare bisericăce fusese construită până atunci în Moldova, având 39,5 m lungime şi 13 mlăţimea maximă, în dreptul absidelor naosului (fig. 18).

Se poate vorbi despre un „plan mixt” – aparent rectangular la exterior(„navă”; cu cele două decroşuri în dreptul altarului) şi treflat la interior.Radu Popa scria despre o posibilă schimbare de plan, intervenită chiar întimpul lucrărilor, plecând de la unele anomalii sesizate în zona gropniţei(uşoara curbură spre exterior a pereţilor, descoperirea unor trepte în spirală,în grosimea peretelui nordic, ce ducea spre o tainiţă, lucrare începută şiabandonată)71.

Planul alungit, relativ îngust, a îndemnat pe privitori să îl perceapă ca pedouă biserici înnădite şi încerce a ghici care este partea veche, biserica luiGolia, şi care e partea adăugată de Vasile Lupu. Pereţii îngroşaţi în dreptulnaosului (2-2,5 m) l-au făcut pe N. Ghika Budeşti să ia în calcul posibilitateaca biserica actuală, de plan rectangular, să îmbrace o biserică mai veche, deplan treflat72 (eventual pe cea a logofătului Golia). Aceste sugestii au fostînsă infirmate de cercetările ai recente.

Radu Popa a demonstrat, cu mulţi ani în urmă (1966), – fără să aibă laîndemână argumentele unei săpături arheologice – că este cu totul exclusăsupravieţuirea vreunei părţi din biserica logofătului Golia în zidirea bisericiilui Vasile Lupu73. Autorul arată că o asemenea ipoteză „este în contradicţiecu ambiţiile şi mijloacele materiale ale lui Vasile Lupu pentru înălţareamonumentelor ce trebuiau să dea strălucire domniei sale”; „refacerea uneibiserici prin adăogirea sau modificarea uneia sau mai multor încăperi, sauprin creşterea ei în înălţime, este practic, posibilă, folosirea în cadrul Goliei aunor ziduri dintr-o biserică mult mai mică atât în lungime cât şi în lăţime, nise pare imposibilă. Mai precis vorbind, din transformarea uneia sau mai multorîncăperi ale ctitoriei lui Ioan Golia nu putea rezulta vreunul din elementele

80

Titlu articol 81

74 Ibidem, p. 255.

ce compun azi planul Goliei, după cum temeliile, eventual refolosite, alemonumentului din secolul al XVI-lea nu puteau în nici un caz susţine zidu-rile masive ale bisericii actuale”74.

fig. 18 – Planuri ale bisericii Golia, 1956 (după Gh. Curinschi)

Semnatar articol

75 Călători străini despre Ţările Române, VI, partea I, p. 40.76 Dumitru Nastase, Din nou despre coroana lui Vasile Lupu, în „Arhiva Genealogică”,

IV (IX), 1997, 1-2, p. 267-284.77 Unele indicaţii, D. Nastase, Imperial Claims in the Romanian Principalities from the

Fourteenth to the Seventeenth Centuries. New Contributions, în volumul colectiv The ByzantineLegacy in Eastern Europe, Lowell, Clucas Ed., New York, 1988, p. 187; cf. idem, Ştefan celMare împărat (în SMIM, XVI, 1998, p. 65-102).

82

Pavimentul de marmură. Marmura, care a fost refuzată exteriorului,contribuie la fastul interiorului bisericii Golia. Am putea crede că nu VasileLupu este cel care a prevăzut dale de marmură la interior şi că această iniţiativăaparţine unui alt moment din geneza monumentului (fig. 19). Şi totuşi, nueste aşa. În relatarea lui Paul de Alep, de la 1653 se arată că la sfârşitul domnieilui Vasile Lupu dalele de marmură se montau deja: „Nici lespezile de marmurăalbă nu sunt gata; acestea au fost aduse de la Marmara, care este lângă Constan -tinopol. Nava mare este în întregime din marmură albă; ceea ce uimeşte peprivitor este că fiecare lespede este de două sau trei ori mai mare ca acelea(puse) la mormintele europenilor din Alep; lespezile sunt mai subţiri75.

Istoricul de artă D. Nastase (Atena) nota, într-un studiu de referinţă:„am observat că în pardoseala de marmură albă, uzată, a lăcaşului, sunt încas-trate trei stele ale lui David (cu şase colţuri), tot din metal galben, ca cel alpolicandrului, exact sub care se şi găseşte una dintre ele76. Celelalte două seaflă în naos, în linie dreaptă cu primul, fără îndoială sub locurile ocupate odi-nioară de alte asemenea candelabre. În biserica pe care o vedem astăzi laGolia, au existat, deci, cel puţin trei candelabre de la Vasile Lupu, simboli-zând coroana imperială, timbrată de vulturul imperial, cu două capete, iarsub ele, pe pardoseală, simbolul lui David, „prooroc şi împărat”, în texteleecleziastice şi vechile izvoare româneşti77. „Noul David” era un calificativobişnuit al „împăraţilor creştini” şi în Evul Mediu el s-a generalizat chiar,

fig. 19 – Releveu al pavimentului bisericii Golia, c. 1900 (după N. Gabrielescu)

Titlu articol 83

78 A. Grabar, Les cycles d’images byzantins tirés de l’histoire biblique et leur symbolismeprincier, în „Starinar”, n.s., 20, 1969 (= idem, L’art du Moyen Age en Occident, Londra,Variorum Reprints, 1980, VIII), p. 133.

79 Idem, L’empereur dans l’art byzantin, Paris, 1936 (= Londra, Variorum Reprints, 1971),p. 95-96; cf. D. Nastase, op. cit., Pentru împăratul bizantin „chef suprême des Chrétiens”,vezi P. Yannopoulos, Le couronnement de l’empereur à Byzance: rituel et fond institutionnel,în „Byzantion”, 61/1, 1991, p. 90.

80 Marcu, 11-10 (Intrarea în Ierusalim).81 Călători străini despre Ţările Române, VI, partea I, p. 41.

pentru suveranii europeni78. Aici inte-resează însă că, dintre aceştia, arheti pul,cu valoare de model mai ales pentrunoi, era bazileul bizantin, numit astfelca suveran al „noului popor ales alcreştinilor”79. Plasat de Vasile Lupu înpardoseala de sub policandrele-coroaneîmpărăteşti ale măreţului lăcaş înălţatde el la Golia şi străjuit şi la intrare,atât de vulturul bicefal, cât şi de capulde bour încoronat împărăteşte, semnullui David nu putea să se refere, cu acelaşiînţeles, decât la însuşi ctitorul „NoulDavid”. Cu deosebirea că, în acest caz,„împărăţia creştină” fiind robită deturci, urma să fie eliberată de atunci încolo, pe potriva, de altfel, a cuvintelorevanghelistului, care-l invocă pe însuşi „proorocul şi împăratul” indicat de stea:„Binecuvântată este împărăţia care vine, a părintelui nostru David”80! (fig. 20)

Autorul adăuga, într-o notă: „Se poate ca stelele de la Golia să fi fostconsolidate în cadrul unei restaurări moderne. Ele sunt însă sigur în aceleaşilocuri de la bun început. Dar ce restaurator modern ar fi încastrat un astfelde semn în pardoseala unei biserici? Steaua lui David se întâlneşte, de altfel, şiîn biserici post-bizantine din Grecia, uneori asociată cu vulturul bicefal (Meteore,mănăstirea Sf. Ştefan, biserica Sf. Haralambie, pardoseala pronaosului)”.

Nici măcar portalurile de marmură nu pot fi atribuite, ca idee, perioadeide după Vasile Lupu (1653), chiar dacă par a aparţine unei alte concepţiiestetice (fig. 21). Paul de Alep adăuga, în descrierea sa: „cât despre coloneteşi despre ancadramentul uşilor, se lucra (încă) la cioplirea şi şlefuirea lor; câtde rău îmi pare că nu le-am văzut gata! Şi ce grijă şi ce greutăţi au avut de biruitca să le aducă de la Galaţi, în care trase de boi, pe drumuri înguste şi grele!81”.

fig. 20 – „Steaua lui David” din alamă, pe pavimentul bisericii Golia

Semnatar articol

82 Grigore Ionescu, Gh. Curinschi, Documente de arhitectură din România, fasc. 13-14, p. 4.83Ibidem, p. 9.84 Ana Dobjanschi, Victor Simion, Arta în epoca lui Vasile Lupu, Bucureşti, 1979, p. 48.

Sistemul de boltire. Arhitecţii Gr. Ionescu şi Gh. Vorona remarcaufaptul că „păstrând organizarea tradiţională a planului bisericii mănăstirii,Golia prezintă o soluţie spaţială aparte, bazată pe folosirea unor bolţi com-puse în cea mai mare parte din câteva şiruri de trompe suprapuse”82. Aceiaşiautori arătau că „ceea ce deosebeşte Golia de monumentele moldoveneştianterioare este sistemul constructiv al cupolelor, ridicate pe arce în acoladă,etajate („trompe”). Acest sistem este înrudit cu „cocoşnicele” ruseşti, cudeosebirea că trompele suprapuse din interior nu se exprimă şi în plasticaexterioară a turlelor, ca în cazul monumentelor ruseşti boltite asemănător83.

După Ana Dobjanschi şi Victor Simion, acest sistem de boltire, ceamintea de cel rusesc, s-ar datora refacerii bisericii de după incendierea ei decătre polonezi, la 168684. Doar acestea îl puteau face, potrivit autorilor citaţi,pe ţarul Petru I, la 1711, să enumere, printre cele trei stiluri îmbinate alebisericii, şi stilul „moschicesc” (moscovit). Nu este exclus, totuşi, ca arcaturacupolelor actuale să dateze de după cutremurul din 1738.

Sistemul de boltire de la baza cupolelor şi turlelor fusese descris şi bineîncadrat, încă din 1924, de N. Ghika Budeşti. Acesta arăta că „bolţile, văzutedin interior, prezintă frumoase dispoziţii decorative, neobişnuite în biseri-cile româneşti până la această epocă şi, desigur, inspirate din arhitectura

84

fig. 21a – Portalul intrării de pe faţada desud, 1956 (după Gh. Curinschi)

fig. 21 b – Portalul intrării în pronaos,1956 (după Gh. Curinschi)

Titlu articol 85

85 Privitor la posibila origine rusească a acestui sistem de arce de la baza turlelor vezi şiP. Constantinescu-Iaşi, Influenţe ale arhitecturii vechi ruseşti asupra vechii arhitecturi româ-neşti, Bucureşti, 1951, p. 65-69.

86 N. Ghika Budeşti, op. cit. , p. 134-136.87 Vezi Dan Bădărău, Ioan Caproşu, op. cit., p. 211.88 N. Ghika Budeşti, op. cit. , p. 128.

rusească (Viollet le Duc, L’art Russe)85. Această dispoziţie constă în rândurisuprapuse de arcaturi alăturate, fiecare rând fiind în „porte à faux” faţă deacel de sub el. În acest fel, se obţine o reducere progresivă a diametrului goluluipe care se înalţă cu cele patru colţuri formate de ziduri şi numite „trompesd’angle”, aceste bolţi înălţându-se de-a curmezişul zidurilor, formează în col-ţuri patru laturi diagonale care transformă planul orizontal din pătrat în octogon;peste acestea, alte rânduri de arcaturi „porte à faux” reduc spaţiul liber şi îltransformă într-un poligon multilateral pe care se va ridica după aceste tran-ziţiuni succesive turla circulară. Toată partea superioară a bisericii prezintă,astfel, o serie de cupole luminoase proptite prin sistemul de arcaturi descrismai sus, în care lumina şi umbra alternează, punând în valoare frescele careîmbracă totul într-o armonioasă simfonie de culori”86 (fig. 22-23).

Şi alţi cercetători au punctat faptul, că la Golia, cele două faţade princi-pale sunt luminate doar de câte trei ferestre pe fiecare parte, pentru un spaţiude 40 de metri. În acest caz, lumina care pătrunde de sus, coborând prinferestrele turlelor, joacă un rol important în iluminarea naturală a interio-rului bisericii şi creează, în acelaşi timp un efect special, caracteristic pentruacest monument87.

*Spaţiul interior. N. Ghika Budeşti arăta, despre biserica lui Vasile Lupu

că nu atât exteriorul, cât „mai ales proporţiile interioare sunt foarte impună-toare”88. Într-adevăr, dezvoltarea pe lungime a planului biserici, caracteris-tică bisericilor de mănăstire din spaţiul moldovenesc (moştenire a compo-nentei gotice a arhitecturii acestora), cu numeroasele compartimente cerutede cultul ortodox, amplifică impresia de mărime a spaţiului interior. În cazulGoliei însă, şi înălţimea neobişnuită a bisericii, de 14 m până la baza cupo-lelor, asociată cu iluminatul natural prin turle, amplifică impresia de măreţiea monumentului.

Altarul. Altarul bisericii Golia are dimensiuni neobişnuit de mari pentrubisericile de la noi, fapt justificat, probabil, de statutul să de biserică mănăs-tirească, ce necesita prezenţa în altar, la anumite slujbe, au unui număr sporitde ieromonahi, ceea ce dădea mai mult fast ceremoniilor desfăşurate în acest

Semnatar articol

89 Grigore Ionescu, Gh. Curinschi, Documente de arhitectură din România, fasc. 13-14, p. 9.

lăcaş. Proscomidia şi diaconiconul sunt adâncite, în formă de cruce, în gro-simea pereţilor laterali, care ajunge aici, ca şi în dreptul naosului, la dimen-siunea impresionantă de peste doi metri.

S-a remarcat că „deasupra altarului, în locul obişnuitei semicalote, se ridicăo turlă supraînălţată pe acelaşi sistem de trompe” întâlnit şi în cazul celorlalteturle ale Goliei89. Această turlă pe altar este unică în Moldova. N. Ghika-Budeştiremarca şi el faptul că deasupra altarului bisericii Golia se înalţă o turlă, spri-jinită pe zidul semicircular al absidei, iar spre interior „pe arcul cel mare aflatdeasupra catapetesmei”. Această turlă, cu un tambur nu prea înalt, are, ca şicelelalte turle, o serie de ferestre care luminează spaţiul sacru al altarului de

86

fig. 22 – Sistemul de boltire al naosului, prin arce de influenţă rusească

Titlu articol 87

90 N. Ghika Budeşti, op. cit. , p. 130-134.

sus, conferind un efect optic special90. Alte trei ferestre, mari, aflate pe spaţiulîngust al absidei altarului, revarsă încă şi mai multă lumină în acest spaţiu, destulde limitat, contribuind şi ele la amintitul efect. Această dispoziţie a feres-trelor este unică la bisericile ortodoxe din România (biserica voievoduluiGheorghe Ştefan, de la Caşin, asemănătoare Goliei, nu are turlă pe altar).

Naosul. Aici spaţiul interior se lărgeşte prin două mici abside laterale,se micirculare, înglobate în grosimea zidului exterior, care în dreptul acestuicompartiment, este foarte gros, de circa 2 – 2,5 m. Această lăţire a spaţiuluiinterior este vizibilă şi la exteriorul bisericii, pe faţade observându-se un micdecroş, ce se abate de la forma rectangulară pe care o are edificiul privit din afară.

Trecerea spre compartimentul următor a dat naştere la numeroase discuţii.În prezent, doar un arc de zidărie, sprijinit pe doi pilaştri laterali, despartenaosul de spaţiul gropniţei. În mod tradiţional, separarea celor două spaţiiera mult mai accentuată, pe acest loc aflându-se un perete masiv de zidărie,comunicarea făcându-se doar printr-o uşă de mici dimensiuni. S-a susţinutcă aşa au stat lucrurile şi în cazul bisericii Golia şi că pe acest perete, s-a aflatportretul votiv original, cel descris de Paul de Alep la 1653: „în spatele jeţuluidomnului, într-un colţ, este chipul lui Vasile voievod, în picioare. El poartă

fig. 23 – Sistemul de boltire al naosului

Semnatar articol

91 Călători străini despre Ţările Române, VI, partea I, p. 42.92 Petronel Zahariuc, Florin Marinescu, O manifestare neobservată a moştenirii bizantine

în diplomatica medievală moldovenească şi câteva note despre biserica mănăstirii Golia, în vol.Petronel Zahariuc, De la Iaşi la Muntele Athos. Studii şi documente de istorie a Bisericii, Iaşi,2008, p. 23-24.

88

o haină cu blană de samur şi ţin în mâna sa (chivotul) acestei biserici; o înfă-ţişează Mântuitorului, care îl binecuvântează, având în jurul lui îngeri. Înspatele său (al domnului) este soţia sa, care e Cercheza doamna (îmbrăcatăcu o haină de) brocart de aur şi de samur, cu giuvaierurile ei de aur, şi (purtândun) calpac de samur. În spatele ei sunt fiicele sale, una care este în Polonia, iarcealaltă care a fost măritată de puţină vreme cu fiul lui Hmelniţchi cazacul.Mai jos de ele se află voievodul Ştefan cu cei trei fraţi ai lui, care au murit înRusia, toţi bogat îmbrăcaţi; s-ar crede că chipurile lor sunt aievea”91. S-aobservat că, deşi acest tablou votiv ar fi putut inspira pe cel aflat astăzi în pro-naos, pe peretele de vest, pot fi remarcate numeroase diferenţe, ce arată cănu este vorba despre o transpunere fidelă a vechii picturi pe un alt suport92.

Probabil că peretele dintre naos şi gropniţă (dacă a existat) a fost înlă-turat cu prilejul uneia dintre vechile renovări ale bisericii Golia, aşa cum s-aprocedat în cazul a numeroase bisericii moldoveneşti, în dorinţa de a obţine unspaţiu interior, central, cât mai amplu. Această intervenţie asupra structuriide rezistenţă originale a edificiului a făcut ca îmbinarea dintre naos şi gropniţăsă fie unul dintre segmentele cele mai fragile ale bisericii, în cazul unor cutre-mure, pe acest loc apărând cele mai grave fisuri. Doar o cercetare arheologicăîn interiorul bisericii – daca şi când se va efectua – ar putea să confirme existenţainiţială a unui perete plin între cele două compartimente arătate.

Camera mormintelor. Acest spaţiu, destinat odihnei de veci a ctitorilor,întregeşte planul de „biserică de mănăstire” a Goliei, contribuind la dezvol-tarea pe lungime a întregului edificiu. Este interesant faptul că, deşi bisericaare această încăpere specială destinată mormintelor, membri familiei luiVasile Lupu nu au fost înhumaţi aici, ci în biserica Trei Ierarhi, din al căruiplan lipseşte „gropniţa” (fiind înlocuită, ca funcţie, cu patru acrosolii amena-jate în pereţii pronaosului).

Gropniţa Goliei a este amplasată în mod tradiţional, între naos şi pro-naos. Forma sa este puţin trapezoidală, cu latura mare orientată spre naos.Spaţiul este boltit prin două mici cupole jumelate, care sunt subliniate şi înexterior, la nivelul coronamentului, prin două turle foarte joase (fig. 24). Com -partimentul, de 4 m lungime, nu este iluminat, nici prin ferestre, nici pe lapartea superioară. Nu au fost efectuate săpături arheologice sistematice în

Titlu articol 89

interiorul bisericii Golia, dar amplasarea actuală a pietrelor de mormânt vizi-bile în biserică (ce este destul de veche, ne fiind afectată de ultimele douărestaurări) lasă să se înţeleagă faptul că pentru înhumări a fost preferat pro-naosul, şi nu spaţiul gropniţei.

În grosimea peretelui de nord al gropniţei (în colţul dinspre naos) a fostdescoperită o scară elicoidală, menită iniţial să conducă spre tainiţa bisericii,aşa cum au fost amenajate şi în cazul altor bisericii moldoveneşti.

Poate fi luată în calcul ipoteza că intenţia ctitorului a fost aceea de a folosiacest spaţiu al unui compartiment tradiţional nu pentru destinaţia sa obiş-nuită, ci ca o soluţie pentru amplificarea spaţiului central al bisericii (a naosului),adaptând biserica la necesităţile unor ceremonii mai fastuoase, la care luaparte personalul curţii domneşti (precum cele două nunţi domneşti de la1693 şi 1696).

Peretele dintre exonartex şi pronaos. Acesta este zidul despre care maimulţi autori au presupus că provine din vechea biserică a logofătului Golia.Pe interior, acest perete poartă amplul tablou votiv, asupra datării şi origina-lităţii căruia au fost numeroase discuţii (fig. 25a, b). Pe exteriorul peretelui, înexonartex, a fost semnalat un zgraffiti, în stânga portalului, pe scena Sf. Dimitriecălare: „Symun Ba[lewič] ANO 1594”. Această inscripţie i-a pus în dificul-tate multă vreme pe istorici, părând a fi un argument peremptoriu pentru

fig. 24 – Sistemul de boltire al gropniţei, prin două calote

Semnatar articol

93 Radu Popa, op. cit., p. 256.

datarea peretelui şi picturii în timpul lui Ioan Golia. Radu Popa este cel carea demontat acest argument, adunând numeroase elemente contrare şi ară-tând faptul că anul poate fi citit, la fel de bine, şi „1694”93. Concluzia acestuifapt este aceea că actualul portret votiv, cu ampla sa desfăşurare de pe pere-tele vestic al pronaosului, nu poate să dateze din timpul lui Vasile Lupu. Celmai probabil, fresca ce reprezintă pe ctitorii Goliei a fost zugrăvită pe acestperete în secolul al XVIII-lea, ca o legitimare a privilegiilor dobândite decălugării athoniţi de la ctitorii bisericii, aşa cum s-a arătat.

90

fig. 25a – Tabloul votiv din pronaos. Vasile Lupu, Ecaterina Cercheza şi Ştefăniţă Lupul

Titlu articol 91

94 Gheorghe Curinschi, Monumentele de arhitectură din Iaşi, p. 35.

Exonartexul. Arhitectul Gheorghe Curinschi aprecia că „Pridvorul,divizat astăzi în trei caturi, pare să fi fost la origine un spaţiu mult mai înalt,peste care se suprapunea clopotniţa, similară ca volum cu turla de deasupraaltarului. În felul acesta, în raport cu un plan care ar trece prin axa transver-sală a gropniţei, într-o secţiune longitudinală, clădirea cu patru cupole aparesimetrică”94. Este interesantă şi opţiunea ctitorului de a aşeza o clopotniţădeasupra pridvorului, deşi exista turnul porţii de intrare care juca deja acest rol.

fig. 25b – Tabloul votiv din pronaos. Ieremia Movilă şi familia lui Ioan Golia

Semnatar articol

95 N. Ghika Budeşti, op. cit. , p. 130.96 Călători străini, VI, p. 40.97 Radu Popa, op. cit., p. 257. Paul de Alep, Voyage du Patriarche Macarie d’Antioche,

traducere de Basile Radu, Paris, 1930, p. 170.98 G. Balş, Biserici moldoveneşti din veacurile al XVII-lea şi al XVIII-lea, p. 168.99 D. Constantinescu, op. cit., p. 16.

Cafasul. Cafasul are vedere spre interiorul biserici prin trei arcade, caresunt de un efect foarte frumos95, iar spre exteriorul bisericii are vedere prindouă ferestre laterale, de mari dimensiuni, care luminează bine acest spaţiu.Acest compartiment a suscitat numeroase discuţii în rândurile istoricilor şiarhitecţilor. Avem de a face cu o inovaţie, la Golia fiind atestată, pentru primadată, existenţa cafasului. Paul de Alep scria, la 1653: „locul unde stau femeilese află deasupra uşii pridvorului amintit. Are o scară foarte frumoasă [ce vine]din afară şi [este] luminată de mai multe ferestre cu arce rotunde”96, sau, într-oaltă traducere: „partea rezervată femeilor este deasupra boltei sus-zisuluiperistil, având o scară din interior foarte elegant şi bine luminată prin maimulte ferestre cu ochiuri rotunde”, iar mai departe: „se urcă pe trepte în spi-rală, pentru a ajunge într-o a patra cupolă, deasupra locului unde stau femeile(şi care juca, probabil, rolul unei tainiţe)97. Termenul de „cafas” este atestatmult mai târziu în limba română; acesta provine din limba osmană şi desemna,iniţial un element civil.

Gh. Balş era de părere că, la Golia, cafasul a fost adăugat în secolulal XVIII-lea98. Un alt autor D. Constantinescu susţinea (la 1937) că acestaeste vechi, considerând că, dacă admitem ideea unui cafas nou „cad toateafirmaţiile că pictura este cea originală”, adică cea din secolul al XVII-lea.„Dacă este executat stângaci, aceasta se datoreşte faptului că introducereaacestui nou element în biserica moldovenească, fiind la început, putea săaibă multe scăderi”99. Autorul amintit susţinea, deci existenţa cafasului de la1652 şi faptul că acesta era destinat femeilor, după cum arăta şi Paul de Alep.În completare, acesta adăuga că „obiceiul ca femeile să stea deoparte şi băr-baţii de altă parte, se mai păstrează şi astăzi în bisericile noastre şi e o moşte-nire veche orientală; în stânga era locul femeilor gynekonitis, iar în dreapta albărbaţilor, andronitis. Dar când în biserică s-au construit galerii (cum este laSf. Dimitrie din Salonic şi la Sf. Sofia de la Constantinopol, etc.), atuncifemeilor li s-a destinat, obişnuit, acest loc retras…”.

D. Constantinescu îşi continua demonstraţia sa şi cu alte argumente:„ce l-a determinat pe Vasile Lupu să construiască locul acesta pentru femei,care până aici nu îl mai întâlnim? Dacă ţinem seama de năzuinţele secoluluial XVII-lea şi în special de ambiţiile lui Vasile Lupu, de a fi întocmai ca împăraţii

92

Titlu articol 93

100Ibidem, p. 17.101 Gh. Balş, Biserici XVII-XVIII, p. 169.102 Radu Popa, Câteva observaţii asupra mănăstiri Golia din Iaşi, în SCIA, tom 13, 1966,

nr. 2, p. 257.103 Ibidem.104 Ibidem, p. 257. Paul de Alep, Voyage du Patriarche Macarie d’Antioche, p. 170.

bizantini, al căror descendent avea pretenţia că este, având veleităţi derecon stituire şi stăpânire a imperiului dispărut (...). Iată, prin urmare, de cea fost construit acel loc pentru femei, căreia noi i-am dat, târziu de tot, altădestinaţie şi l-am numit „cafas” (turceşte: „kavas”= „grilaj”)”100.

Cel care a pus lucrurile la punct a fost, din nou, istoricul Radu Popa. Elarăta că „cercetătorii care s-au ocupat de acest monument au văzut, încafasul Goliei, pe bună dreptate, o adăugire târzie, argumentând aceasta,prin modul stângaci în care e racordată casa scării, ce taie fereastra, şi cu felulîn care bolta, prea joasă şi greoaie, retează partea superioară a chenarului uşiispre pronaos”101. Autorul mai adaugă şi alte argumente: faptul că în formaactuală, ferestrele dinspre apus ale bisericii se află în întregime în cafas,lăsând tinda fără lumină”; „fragmentele de pictură veche păstrate pe peretelede răsărit al cafasului, deasupra arcadei spre pronaos, fac parte dintr-o scenăa Judecăţii de apoi, sugerând că la Golia, ca şi la alte monumente moldove-neşti, a existat o tindă înaltă, decorată pe peretele dinspre pronaos cu aceastăscenă”102. Radu Popa atrăgea însă atenţia asupra descrieri făcute bisericii dePaul de Alep, la 1653, în care se arată că exista, totuşi, un cafas (chiar dacătermenul nu era folosit). Alt argument adus de acelaşi autor este existenţaarcului de zidărie, adăugat prin secolele al XVIII-lea sau al XIX-lea, în parteade vest a pronaosului, care acoperă parţial pictura din vremea lui VasileLupu. „Acest arc sprijină bolta bisericii şi pare a compensa slăbirea elemen-telor de susţinere după deschiderea arcadei dintre cafas şi pronaos. Nuneglijăm, totuşi, posibilitatea ca arcul să nu fie în legătură cu cafasul, ci să fieun sprijin suplimentar, a cărei necesitate a apărut după unul din cutremureleulterioare secolului al XVII-lea”103.

Radu Popa se întorcea la mărturia din epocă a lui Paul de Alep, potrivitcăruia „partea rezervată femeilor…deasupra boltei sus-zisului peristil, avândo scară din interior foarte elegant şi bine luminată prin mai multe ferestre cuochiuri rotunde” iar mai departe: „se urcă pe trepte în spirală, pentru a ajungeîntr-o a patra cupolă, deasupra locului unde stau femeile104. Autorul adăugafaptul că „suntem deci nevoiţi să acceptăm existenţa unui cafas deasupratindei încă din vremea lui Vasile Lupu, dar aspectul său iniţial rămâne de sta-bilit, deoarece cafasul actual – şi ne gândim la nivelul planşeului său, la

Semnatar articol

105 Radu Popa, op. cit., p. 257.

arcada spre pronaos, la forma şi locul scării sale – se datorează cu siguranţărefacerilor din secolul al XVIII-lea şi al XIX-lea. Scara cafasului, deşi venea«din exterior», pentru cel care o descrie, stând în naos sau pronaos, estedeparte de a fi «foarte elegantă şi bine luminată»105.

*Am considerat folositoare această trecere în revistă a problemelor legate

de istoria şi arhitectura Goliei, arătând stadiul actual al cunoaşterii diverselorchestiuni. Dând glas vechilor autori care s-au exprimat în privinţa Goliei, amîncercat să restabilim şi unele priorităţi, stabilind paternitatea multora dintreideile care se vehiculează în lucrările mai noi. De asemenea, am avansat şicâteva idei personale care sperăm să folosească investigaţiilor ce se vor efectua,în viitor, asupra acestui foarte interesant monument. Dincolo de aceste con-tribuţii, biserica Goliei îşi păstrează, încă, o bună parte a secretelor sale, aceastafiind o continuă provocare pentru noi cercetări.

94