managementul intreprenorial +pi intraprenorial

7/29/2019 Managementul Intreprenorial +Pi Intraprenorial

http://slidepdf.com/reader/full/managementul-intreprenorial-pi-intraprenorial 1/25

MANAGEMENTULINTREPRENORIAL



Definirea întreprinzătorilor • În accepţiunea specialistului canadian Jean Marie

Toulouse, întreprinzătorul este o persoană care creează o nouă întreprindere .• Într-o comparaţie simplă, între managerul clasic şi

întreprinzător rezultă că, primul se ocupă cuconducerea şi coordonarea întreprinderilor existente,iar cel de-al doilea cu realizarea de lucruri şi activităţi

noi.• Cu alte cuvinte, întreprinzătorul este persoana care se caracterizează printr -un grad ridicat de implicare în activitatea de introducere a noului sau de inovare a existentului.

• Întreprinzătorul este o persoană cu psihic foarteputernic, care este în stare să-şi asume riscuri majore,precum: familia, cariera profesională, propria imagine şibine înţeles banii.



• Profesorul Albert Shapero consideră că, procesulde transformare a unei persoane într-un potenţial

întreprinzător este influenţat de patru variabile:

• variabila de situaţie; • variabila psihologică; • variabila sociologică; • variabila economică.

• Variabila de situaţie , poate fi explicată prinruptura ce ar putea interveni în forţele dinamice(interne şi externe) care ne menţin pe loc (copiimici, părinţii şi bunicii sunt în acelaşi oraş), darcare ne asigură în general un echilibru acceptabilsau chiar confortabil.



• Variabila psihologică , se referă la predispoziţia laacţiune, dată de anumite trăsături ale

personalităţii unor persoane, care fac din nevoiade independenţă cel mai important lucru. • Variabila sociologică , este a treia componentă

care determină un individ să devină întreprinzătorşi care se manifestă prin încrederea în actul decreaţie, la persoanele care pot să-şi imagineze căsunt în postura unui întreprinzător sau care seidentifică cu persoane care au avut o reuşită, careau creat firme prospere. Se poate considera că,cele trei variabile prezentate, creează premiselesă se treacă de la stadiul de întreprinzător

potenţial la cel de viitor, de creator de întreprindere.



• Variabila economică , se concretizează îndisponibilitatea resurselor (spaţii, maşini, materiiprime, resursele umane, resursele financiare etc.)

şi condiţionează existenţa efectivă a întreprinzătorului. • Din punctul de vedere al activităţii pe care o

desfăşoară şi mai ales al modului de acţiune încadrul firmei, între manageri şi întreprinzători

există o serie de diferenţe, sens în caremanagerul are tendinţa să răspundă la întrebările: • Ce resurse trebuie să controlez? • Ce structură determină relaţiile organizaţiei

noastre de piaţă?

• Cum să minimizez impactul celorlalţi prinabilitatea mea spre performanţă? • Care este oportunitatea imediată?



• Întreprinzătorul răspunde la întrebări ca: • Unde există oportunitate?

• Cum pot să stăpânesc aceastăoportunitate?• De ce resurse am nevoie?• Cum pot să câştig controlul asupra lor? • Care structură este cea mai bună? • Pentru mulţi oameni, visul de a deveni

patron şi de a câştiga bani este suficient

pentru a-i stimula să devină întreprinzători.



Caracteristicile, rolurile şi

dimensiunile întreprinzătorului • Întreprinzătorii, în viziunea reprezentanţilor şcolii behavioriste,

se caracterizează prin următoarele caracteristicicomportamentale:• inovator – nevoia de a realiza;• leaderi – conştiinţa de sine; • asumători de riscuri moderne – încrederea în sine;• independenţă – implicare pe termen lung;• creatori – toleranţă faţă de ambiguitate şi incertitudine; • energici – plini de iniţiativă; • tenace – disponibilitate pentru învăţare; • originali – disponibilitate pentru combinarea resurselor;• optimişti – sensibilitate faţă de alte persoane;

• centraţi pe rezultate – spirit ofensiv, agresivitate constructivă; • flexibili - tendinţa de a avea încredere în oameni; • materialişti – banii sunt criteriul de măsură.



• O definire a întreprinzătorului, de o manieră mai concretă şisintetică, aparţine lui Howard Stevenson, conform căruia, acestaeste: asumător de riscuri, fondator de organizaţii sau activităţi,inovator, capitalist şi flexibil moral şi comportamental.

• Profesorul american Freeley, specialist în fenomenul intreprenorial, a• formulat 10 caracteristici pentru întreprinzătorii de succes, cum arfi:

• motivare personală puternică; • capacitate de a rezolva probleme;

• cunoştinţe aprofundate în domeniul sau domeniile de acţiuneintreprenoriale;• perseverenţă în realizarea obiectivelor; • implicare activă în activităţile organizaţiei; • polivalenţă cotidiană în abordarea de sarcini variate; • capacitate comunicaţională pronunţată; • responsabilitate ridicată în desfăşurarea activităţilor; • provenienţă dintr-un mediu familial şi/sau contextual intreprenorial; • asumător de riscuri bine calculate.•



• Întreprinzătorul elveţian Kambley, a elaborat într-o formăsensibil diferită caracteristicile întreprinzătorului desucces:

• să aibă puterea să lupte să schimbe ceea ce se poate

schimba;• să posede răbdarea să suporte ceea ce nu poate schimba; • să aibă suficientă înţelepciune pentru a şti când să lupte să

schimbe şi când să aibă răbdare pentru a suporta cele ce nupot fi schimbate.

• Cercetările unor specialişti au scos în evidenţă câtevatrăsături definitori ale „nonîntreprinzătorilor”, între careputem aminti: invulnerabilitatea, superioritate faţă de alţii,răzvrătire împotriva autorităţilor, impulsivitate,profesionism, necooperare cu alţii, aventurism şi egoism,

prea plin de sine.• Sintetizând, putem considera că întreprinzătorul posedăconcomitent patru dimensiuni majore: acţională, creativă,psihologică şi financiară.



Structura activităţii intreprenoriale

• Activitatea intreprenorială poate fi definită ca fiind un proces care se derulează îndiferite medii şi amplasamente de afaceri,ce cauzează schimbări în sistemul economicprin inovări realizate de persoane caregenerează sau răspund oportunităţilor,creând valori atât pentru indivizi, cât şipentru societate.

• Procesul intreprenorial poate fi structurat în zece activităţi:



• identificarea oportunităţilor economice; • conceperea viziunii asupra demersului

intreprenorial;

• adoptarea deciziilor referitoare la demarareainiţiativei intreprenoriale; • implementarea viziunii intreprenoriale prin

organizarea afacerii;• procurarea echipamentelor;

• aprovizionarea cu materii prime;• realizarea marketingului aferent afacerii;• vânzarea produselor;• asigurarea forţei de muncă competente;

• subcontractarea şi atragerea de colaboratoriexterni pentru activităţile pentru care nu sedispune de competenţa şi mijloacele necesare.



Definirea şi caracteristicile mediului

intreprenorial

• Abordarea fenomenului intreprenorial şi a întreprinzătorului porneşte de la cunoaşterea şi înţelegerea conceptului de mediu de firmă.Astfel, prin mediu de firmă se înţelege

totalitatea elementelor exogene firmei, de natură economică, managerială, demografică,culturală, ştiinţifică, psiho - sociologică,educaţională, ecologică, politică şi juridică ce -i

marchează semnificativ derularea şi rezultatele activităţilor.



• Mediul intreprenorial contemporan, indiferent de tip prezintătrei caracteristici principale:

• turbulenţa contextuală , ce reprezintă numeroase, rapide şineaşteptate schimbări, care se întrepătrund, generândnumeroase fluxuri şi impacturi economice, sociale, tehnologice,ecologice, manageriale, juridice, politice etc., generate deschimbările economice, modificările sociale şi mutaţiile înraporturile piaţă-clienţi;

• evoluţia rapidă a oportunităţilor de afaceri , prezintă apariţia anumeroase oportunităţi economice, în număr sensibil superior

perioadelor precedente şi în comparaţie cu dinamica dinperioadele anterioare, fiind influenţate de doi factori principali:schimbările tehnologice şi schimbarea competiţiei.

• amplificarea incertitudinilor, care se referă la numeroaseleschimbări ce nu pot fi anticipate şi cuantificate cu suficientăprecizie. Dintre cauzele generatoare de incertitudini, cele mai

des întâlnite sunt: schimbarea structurii pieţelor, modificarearelaţiilor tehnologice şi schimbarea interdependenţelor dintreresurse.



• Mediul intreprenorial real desemnează ansamblulelementelor contextuale ce influenţeazădemersurile întreprinzătorului în toate fazeleactivităţii sale, inducând modificări în deciziile,acţiunile şi comportamentele sale. Din aceastădefiniţie rezultă principalele caracteristici alemediului intreprenorial real:

• încorporează atât elemente exogene organizaţiei,cât şi endogene, cu rol semnificativ în demararea şi

derularea proceselor intreprenoriale;• variază de la un întreprinzător la altul, în funcţie detipul şi domeniul iniţiativei intreprenoriale, zonageografică, amplasarea resurselor implicate, etc.;

• diferă pentru acelaşi întreprinzător în timp, în

funcţie de faza ciclului de viaţă a firmei şi deputerea sa economică.



• În funcţie de factorii endogeni (fiscalitatea,accesulla credite, legislaţia, inflaţia, strategia economicănaţională) şi exogeni, mediul intreprenorial realpoate fi întâlnit sub trei forme: mediu

intreprenorial defavorizant, mediu intreprenorial permisiv şi mediul intreprenorial favorizant .• Mediul intreprenorial defavorizant , se

caracterizează prin faptul că acţiunileintreprenoriale sunt interzise sau se pot desfăşura

cu mare dificultate. Acest tip de mediu poate fi întâlnit, de regulă, numai în ţările cu economiecentralizată (de tip socialist). • Mediul intreprenorial permisiv , oferă posibilitatea

de a iniţia şi desfăşura activităţi intreprenoriale, însă condiţiile existente sunt eterogene, avândinfluenţe inhibatoare sau temporizatoare asuprainiţiativei particulare, atât din punct de vedereeconomic cât şi administrativ.



• Mediul intreprenorial favorizant , secaracterizează prin deschiderea spre stimulareaactivităţii întreprinzătorilor, în direcţia înfiinţării

şi dezvoltării întreprinderilor private, antrenândatât factorii de natură politică şi culturală, cât şicei de natură economică şi juridică.• Crearea mediului intreprenorial favorizant este un

proces complex, dificil şi adesea de durată, încare, un rol important îl are statul, prinstrategiile şi politicile adoptate. Elaborareastrategiei şi politicilor presupune parcurgereaunor etape, începând cu conştientizarea şicontactarea stakeholderilor, identificareaoportunităţilor, constrângerilor şi priorităţilor,

examinarea resurselor şi în final realizareastrategiei propriu-zise, urmată de politicile deimplementare.



• Mediul intreprenorial perceput , defineşte acele elemente alemediului intreprenorial real, pe care întreprinzătorul le considerăcă au o influenţă semnificativă asupra acţiunilor şi performanţelorsale. O caracteristică specifică mediului intreprenorial perceputeste caracterul său individual, reflectat prin capacitatea sa de a

înţelege contextul şi de a delimita mediul considerat că areinfluenţă asupra activităţii sale intreprenoriale.• Analizând sub aspectul modului de acţiune, se poate spune că

mediul intreprenorial perceput are o dublă dimensiune: cognitivă şiafectivă.

• Dimensiunea cognitivă , se referă la informaţiile contextuale

pe care întreprinzătorul le identifică şi le urmăreşte în cadrulproceselor intreprenoriale pe care le iniţiază şi desfăşoară, fiindcu atât mai pregnantă cu cât nivelul de pregătire şi spiritul deobservaţie sunt mai ridicate.

• Dimensiunea afectivă , se referă la acele elementecontextuale pe care întreprinzătorul le consideră mai importante,de care se ataşează şi pe care le consideră nu numai cu mintea cişi cu inima, că sunt cele mai semnificative şi merită o atenţiespecială.



Definirea managementului intreprenorial

• Managementul intreprenorial studiază procesele şi relaţiileintreprenorial-manageriale, care se desfăşoară în organizaţiirelativ mici, puternic personalizate de acţiuniledeterminante ale întreprinzătorului, privind descoperirea denoi sisteme, metode, tehnici şi proceduri cu scopul creşteriieficacităţii şi eficienţei deciziilor şi acţiunilor prin care seidentifică şi valorifică oportunităţile de afaceri.

• Principalele caracteristici ale managementului intreprenorialprin care se deosebeşte de managementul clasic, sunt:

• organizaţiile de dimensiuni mici se remarcă prin resurse şiinerţie organizaţională reduse; • există o mare diversitate a elementelor manageriale; • personalul managerial este de tip generalist, nefiind

specializat pe domenii, activităţi, metode etc.; • pentru soluţionarea problemelor manageriale specializate se

apelează la consultanţi specialişti în domeniu; • managementul este puternic personalizat, de viziunealidearship-ului şi personalităţii întreprinzătorului.



• Managementul intreprenorial poate fi întâlnit subdouă forme, caracterizate prin elemente identice

sau asemănătoare dar şi prin deosebirisemnificative: • managementul folosit în cazul înfiinţării şi lansării

unei firme , caracterizat prin concentrarea întreprinzătorului asupra identificării şi

valorificării oportunităţii de afaceri; • managementul folosit pentru dezvoltarea firmelor existente , în cazul realizării unor schimbări rapideşi de amploare, cu caracter inovaţional, bazat peidentificarea şi valorificarea oportunităţiieconomice.

C di ii d fi i i f i d



Condiţii, definire şi factori de

influenţă ai intraprenoriatului • Apariţia intraprenoriatului a fost determinată de următoarele

condiţii: • creşterea rapidă a numărului întreprinderilor de dimensiuni mari şimijlocii, concomitent cu complexitatea şi diversitatea activităţilorlor incorporate;

• gradul relativ redus de utilizare şi valorificare a resurselor multorfirme mari şi mijlocii, îndeosebi de natură tehnică şi umană;

• schimbarea parţială a conţinutului organizaţiilor, reflectată încontinuarea unor semnificative dimensiuni referitoare ladezvoltarea spiritului intreprenorial, viziunea strategică asupraevoluţiei organizaţiei, flexibilitatea abordărilor operaţionale,accentul pe inovare rapidă şi eficace, motivarea salariaţilor, şiprimatul competitivităţii firmelor într-o optică plurivalentă;

• conştientizarea de către o proporţie crescută a populaţiei asupramarilor avantaje pe care le antrenează activităţile intreprenorialepentru indivizi şi organizaţii.

•



• Succesul economic şi social al intraprenoriatului estecondiţionat de o serie de factori, precum:

• existenţa unei compatibilităţi, a unei armonizări între obiectivele zonei intraprenoriale şi misiunea firmei;

• manifestarea unui suport substanţial şi cvasipermanent al conducerii organizaţiei pentru realizarea iniţiativei intraprenoriale.

• sistemul organizatoric al firmei, prin caracteristicile sale

structurale şi funcţionale să fie favorizant iniţiativei intraprenoriale; • firma să dispună de resurse, mai ales tehnico - materiale şi

umane apreciabile, şi parţial să nu fie valorificate adecvat; • posedarea de către persoanele sau echipa care lansează

iniţiativa intraprenorială de pronunţate calităţii

intreprenoriale este obligatorie.

Intraprenorul şi elementele



Intraprenorul şi elementele

intraprenoriatului • Conform opiniei profesorului O. Nicolescu, intraprenorul poate fi definit

ca fiind acel salariat din cadrul unei firme care iniţiază şi

operaţionalizează un demers intraprenorial bine conturat, cu participarea unui grup de angajaţi dispunând de o autonomie intreprenorială şi managerială apreciabilă şi fiind recompensat în funcţie de performanţele obţinute.

• Intraprenoriatul este un termen (derivat din „antreprenoriat”) cedesemnează procesele dintr-o întreprindere mare, prin care, utilizândmijloace specifice şi eforturi organizate (ce prezintă caracteristici

antreprenoriale), sunt valorificate oportunităţile pentru crearea devaloare şi pentru dezvoltare, satisfăcând nevoi prin inovare şi unicitate;stimularea şi valorificarea creativităţii, a spiritului inovator al propriilorangajaţi, a iniţiativei acestora fac obiectul unui demers coerent în cadrulfirmei şi au ca scop creşterea capacităţii de adaptare a ofertei acesteiala schimbările pieţei.

• Antreprenoriatul este un concept complex desemnând procesul prin care

o persoană sau un grup restrâns de persoane, prin eforturi sistematice,organizate şi mijloace adecvate valorifică oportunităţile pentru creareade valoare şi pentru creştere, satisfăcând nevoile prin inovare şiunicitate, indiferent de resursele controlate la un moment dat.



• Diferenţa dintre intraprenor şi întreprinzătorul clasic poate ficaracterizată prin mai multe elemente:

• asumarea unui grad de risc mai redus datorită manifestăriidemersului intraprenorial în cadrul unei întreprinderi de dimensiuniapreciabile, care oferă resurse, prestigiu şi protecţie, de care un

întreprinzător obişnuit nu beneficiază; • constrângerile temporale sunt mai reduse datorită accesului laresurse tehnico-materiale, umane, informaţionale şi financiare ale

întreprinderii în cadrul căreia se manifestă intraprenorul. Deregulă, accesul la resurse, servicii etc. se face mai rapid în acestecondiţii, decât un întreprinzător care porneşte de la „zero”.

• intraprenorul este mai disciplinat, mai riguros în decizii şi acţiunidatorită antecedentelor sale şi a manifestării în cadrul unei firmecu reguli scrise şi nescrise ştiute de toţi şi cu o culturăorganizaţională bine conturată;

• pe lângă aceste elemente precizate de specialiştii canadieni „Ov.Nicolescu mai adaugă încă unul pe care îl considerăm foarteimportant – obţinerea de către intraprenor a unor venituri sensibilmai reduse decât ale întreprinzătorului, în condiţiile realizării unorproiecte asemănătoare. Este firească o asemenea situaţie, întrucâtintraprenorul utilizează resursele întreprinderii şi, ca atare, acestaparticipă masiv la distribuirea veniturilor nete.



Cultura intraprenorială • În comparaţie cu cultura firmei tradiţionale, principiile culturii

intraprenoriale sunt complet diferite, şi constau în:

• elaborarea unor viziuni, scopuri şi planuri; • răsplata acţiunilor întreprinse; • încercarea şi experimentarea; • asumarea responsabilităţii. • Între culturile celor două tipuri de firme, există diferenţe

semnificative în privinţa valorilor şi normelor împărtăşite, astfel:

• firma tradiţională are, prin natura sa, o structură ierarhică, cusisteme de raportare prestabilite, linii de autoritate şiresponsabilitate, instrucţiuni şi norme precise. Aspecte cefavorizează cultura existentă şi nu crearea de noi afaceri.

• firma intraprenorială se bazează pe o structură aplatizată, încare se dezvoltă relaţii de muncă apropiate, ce duc la crearea unei

atmosfere de încredere şi consultare reciprocă, în acest felfavorizându-se realizarea obiectivelor.•



• Cultura firmei intraprenoriale poate fi caracterizată prin:iniţiativă, continuitate, resurse suplimentare, asumarea riscului,colaborarea.

• Iniţiativa , este forma prin care intraprenorii mai degrabă îşi asumă

sarcinile, decât le sunt repartizate de către conducerea firmei. Eipersistă în aplicarea ideilor lor, cu sau fără sprijinul firmei.• Continuitatea , este caracteristica prin care, intraprenorul, ca

iniţiator al proiectului, urmăreşte realizarea lui în toate fazele deelaborare, ceea ce conferă continuitate proiectului, fiind în acelaşitimp un factor motivant esenţial pentru iniţiator.

• Resursele suplimentare , caracterizează intraprenoriatul prin

faptul că, presupune existenţa unor resurse suplimentare, care nuau fost cuprinse în planurile iniţiale şi care, ar permite finanţareaunor proiecte iniţiate de intraprenori, care altfel nu ar puteafinanţate.

• Asumarea riscului , porneşte de la ideea că în activitatea deintraprenoriat pot apărea greşeli în realizarea proiectului, motivpentru care, greşelile sunt tolerate, iar riscul inerent este

acceptat.• Colaborarea , se caracterizează prin faptul că spiritulintraprenorial impune o colaborare apropiată între membrii echipei.

managementul intreprenorial +pi intraprenorial

Documents