Lumina si intuneric

In drumul nostru luminos – ajungem la un moment dat cuprinsi de un val al catalogarilor:

Vibratie joasa.... vibratie inalta.... vibratie triplu-salt cu surub.... suflet luminos.... suflet negru.... suflet cu mot..... spirit bun, spirit rau... entitate de cer mare, entitate de cer mare pe negativ..... nebunie de culori , categorii si numere....

Catalogam. Avem nevoie de confirmari ale faptului ca suntem corecti, si ne asociem cu persoane la fel de corecte, si avem nevoie de validari ale propriilor valori si capacitati de a da verdicte smechere.

Vine din dualitatea cu care ne confruntam aici – pe pamant.

Unde totul este ori bun, ori rau. Unde totul trebuie judecat conform unor scheme date de valori. Bifam si catalogam.

Pentru ca vrem cu orice pret sa fim buni. Corecti. Vrem sa ne incadram in sabloanele superioare ale schemei.

Este o pozitionalitate a egoului.

Dumnezeu nu vrea sa fim corecti, Dumnezeu vrea sa fim noi insine si sa iubim.

De fapt Dumnezeu nu vrea. TOTUL ESTE. Tot ceea ce exista - exista pentru ca Tatal a INTENTIONAT. Dumnezeu nu are dorinte pe care sa le satisfacem noi asa incat sa-L facem fericit sau nefericit, sau linistit sau tulburat, sau impacat sau nelinistit.

Astea sunt doar in capul nostru. Doar in mental, in Ego. Nu in esenta noastra. Esenta stie. Sufletul stie. Dumnezeu este in tot ce exista in conceptia noastra. Exista un singur Creator, si Creatorul este perfect, nemarginit, total.

Doar mentalul egotic poate considera ca ceva din creatia Sa este impotriva Lui. Doar mentalul egotic poate crea etichete de dualitate si antagonism. Doar mentalul egotic poate considera ca Dumnezeu duce o lupta cu altceva din exteriorul Lui, care nu Il contine....

In fiecare moment in care aruncam etichete pe cate cineva - Ii dam note lui Dumnezeu... aici a gresit, pe asta nu prea l-a reusit, pe asta a nimerit-o cum trebuie.... acolo e jalnic.... dincolo e praf....

Etichete.... etichete..... note din preaplinul intelepciunii egoului care se crede mai stiutor decat Tatal, mai bun, mai lucid.... Egoul unui lucrator in lumina atinge de multe ori cote alarmante cu privire la judecarea Creatiei.

Ne umplem de simboluri de lumina, ne facem initieri pe sisteme complicate de vindecare, ne luam maiestrii peste maiestrii, si apoi pornim la drum cu aratatorul in fata. Suntem acoperiti de titlurile importante – putem sa dam verdicte din postura noastra de elevati spiritual. Si de cate ori ni se iveste ocazia – pac! Mai punem o eticheta la creatie.

Cu fiecare judecata de valoare – aducem cate o ocara Creatorului. Cu fiecare eticheta – afirmam un Dumnezeu imperfect, destul de nepriceput, si furat la tot pasul. De chestii in afara Lui, chestii create de altii....

In timp ce afirmam ca Dumnezeu este Unul – strigam ca ar mai fi totusi altul ... si ca ala Il saboteaza, si ca bietul Dumnezeu lupta de

cand se stie cu astia – negrii..... care nemernicii de ei au puteri superioare – ei fura suflete de la Tatal si le pitesc undeva bine ca sa le chinuie si sa le tortureze pana le secatuiesc de Lumina....

Il luam pe Mihail in dreapta si scoatem sabii de lumina – sa nimicim adversarul.... care adversar il contine pe Dumnezeu tot atat cat il continem si noi..... in ideea in care suntem de-acord ca exista UN SINGUR CREATOR.

De ce una dintre porunci este sa NU JUDECI?

De asta. Pentru ca nu avem viziunea lui Dumnezeu. Viziunea Lui cuprinde infinitul, nemarginirea, totul.

Viziunea noastra in trup ... cuprinde doar tipare. Tipare personale. Ne nastem in trup sa invatam. De unde rezulta deja ca sunt chestii pe care nu le stim, nu le-am experimentat, nu le-am integrat la nivel de esenta. Ne perfectionam. Crestem. Invatam.

Si nu invatam matematica sau geografie.... invatam sentimente.

Scoala divina contine sentimente. Invatam iubire. Totul se rezuma la asta. Dumnezeu e iubire. Noi suntem iubire si devenim pe masura ce crestem. Devenim iubire. Pe orice scala a constiintei, iubirea neconditionata este vibratia suprema. Dumnezeu nu ne masoara in kilograme sau in centimetri, sau in coeficient de inteligenta liniara, sau in notiuni de spiritualitate spuse pe – de – rost. Dumnezeu nu ne masoara in capacitati senzoriale fantastice.... si de fapt Dumnezeu nu ne masoara. Dar El ne intentioneaza evolutia in iubire.... Asta suntem si asta devenim.

Asa cum in trup suntem o materie cu forma definita, specifica rasei, si ne nastem micuti, niste omuleti in devenire, si crestem, si pe masura ce crestem ne definim trasaturile, devenim.

Ca suflete, esenta, spirite – suntem iubire. Samanta e iubire. Ca e din Dumnezeu. Una mica, o iubirica (la fel ca omuletul in trup fizic). Care creste, creste – si devine. Atinge pe masura evolutiei maxime a potentialitatii. Unde potentialitatea este infinita.

Dumnezeu e infinit – potentialitatea e infinita.

Stiu, stiu.... te gandesti la demoni si la entitati malefice....

Cine decide ce e malefic?

Cu ce masuram maleficitatea?

Pe care principii?

De ce demonii dintr-o data sunt in afara Creatiei?

Cine a decis ca demonii sunt creaturi lipsite de Dumnezeu?

In functie de ce criterii masuram maleficitatea?

Ce inseamna malefic?

Demonii sunt patroni de sentimente. La fel cum sunt arhanghelii. Unul patroneaza invidia, unul patroneaza armonia, unul patroneaza frica, unul patroneaza modestia.... etc.... etc.....

Sentimentele de vibratie joasa sunt patronate de cei pe care ii numim demoni. Cele de vibratie joasa sunt acelea pe o treapta inferioara a evolutiei. Cand spun inferioara nu ma refer la bun sau rau, ma refer strict la treptele asimilate de jos in sus, pentru ca in trup uman gandim liniar.

Dumnezeu nu este liniar.

Ideea este ca toti, inclusiv demonii – sunt spirite in evolutie.

Un copil in primii ani de viata nu stie sa vorbeasca, nu stie sa mearga, nu stie sa scrie, nu stie sa manance cu mainile sale, nu stie mai nimic. Desi nu stie, nimeni nu il considera nici retard si nici demonic.

O trasatura caracteristica a bebelasului este mania. Toti micutii au excese de manie in primii ani de viata. Nimeni nu-i considera draci. Noi adultii - stim ca sunt niste omuleti in devenire, si ca se vor modela cu timpul. Si chiar ne amuzam de boacanele micilor nazdravani. Sunt adorabili. Stim ca ei experimenteaza, si ca au nevoie de asta ca sa invete.

O entitate de vibratie joasa este un copil care experimenteaza si invata. Me masura ce creste – se ridica vibratia. Vibratia e data de iubire. Cu cat mai intreaga iubirea – cu atat mai inalta vibratia.

De copiii mici nu ne ferim, pentru ca ii intelegem. Si nu ne temem ca ne pot contagia cu nestiinta lor. Suntem constienti de propriul nivel al evolutiei in trup, da?

De ce ne temem ca vom fi contagiati de demoni?

Cum cuantificam vibratia?

Ce este malefic?

Nimic nu este malefic, Universul este in echilibru total si in continua evolutie.

Vibratia personala este data de iubire. Pe fiecare vibratie exista un impuls spre evolutie. Impulsul este dat in directia asimilarii de sentimente.

Spre exemplu un orgolios va primi lectii ale umilintei pana cand va invata sa pretuiasca intreaga creatie. Orgoliosul nu este malefic, insa are de invatat pe acest palier al constiintei.

... Ne uitam la multe filme de actiune. Ne credem luptatori ai luminii, si abia asteptam sa ridicam sabia – e de Lumina, dom’le.... suntem niste eroi, niste smecheri.... niste Dumnezei mai mici care facem noi ordine in Gradina Domnului, ca prea e plina de uscaturi.

.... Cine e uscatura?

Ala pe care il lovesti cu sabia ta „de lumina”, sau tu – care lovesti?

Cand ti-a spus Dumnezeu ca are nevoie de cineva care sa-i tabaceasca copiii?

In ce moment ai avut macar o milisecunda constiinta Creatorului?

....Sau macar o discutie cu El in care sa fii anuntat ca El nu se mai descurca cu El, si ca are nevoie de tine sa lovesti in El ca sa se mai ordoneze, sa se mai alinieze putin la standardele tale?

.... Conform caror standarde decizi tu ce este malefic?

Dumnezeu spune sa simtim cu inima.... Asa ne masuram pe noi, asa ii masuram pe altii.... Cu inima curata si constiinta in Dumnezeu nu am de ce sa ma tem de vibratii joase.

Asa cum nu ma tem de doamna de la coada de la paine care vrea sa treaca in fata pentru ca nu mai are rabdare si e „plina de draci”. Sunt dracii ei. Eu imi vad la fel de linistita de cumparaturile mele. Ma tem de ea doar daca si eu am aceiasi „draci” si vreau la randul meu sa ma bag in fata. Atunci da.... E la competitie cu mine. E care – pe – care. Dracii mei, sau dracii ei. Altfel... nimic.

Am citit si am urmarit cativa iluminati. Nu formatori de trenduri spirituale, ci iluminati. Marturiile lor sunt invariabil aceleasi... Nu exista bun sau rau, nu exista corect sau gresit, creatia este perfecta, si in constanta evolutie. Dumnezeu este Unul si este nemarginit. Dumnezeu este continut in tot. Dumnezeu este iubire pura. Dumnezeu este non-dual, non-liniar. Dumnezeu nu are adversari, pentru ca TOTUL este Dumnezeu.

M-am temut de magia neagra.... am fugit de ea ca de necurat si m-am luptat cu un intuneric care ma urmarea peste tot.... Am dat cu pietre cat am putut eu, cu amandoua mainile.... pana am inteles ca intunericul nu poate sta unde este lumina. Degeaba dau cu sabia in el.... Aprind lumina si inversez polaritatea.

Nu exista intuneric, exista doar lipsa luminii. Intunericul nu se poate instala intr-un loc luminat. El apare abia cand sting lumina.....

N-am cum sa ma feresc de intuneric ziua in amiaza mare cand soarele straluceste pe cer. E ridicol.

N-am cum sa fiu intunecata din exterior... poa’ sa faca spagatul cu triplu tulup in saritura combinata cu lovituri jujitsu..... Intunericul este lipsa luminii, atat.

Pentru ce as face eu judecati si harti ale beneficitatii? Conform caror principii?

Cine sunt eu mai mult decat altul?

De ce ma tem daca lumina e aprinsa?

Care e cel mai intunecat intuneric? Oare nu chiar aroganta de a emite judecati peste Dumnezeu, in numele unui Dumnezeu egotic, punitiv, maniaco-depresiv?

Care e intunericul cel mai intunecat?....

http://cafeneaualuianael.blogspot.ro/