GAZETA SOCIETĂŢII „CULTURĂ POPORULUI" SUB CONDUCEREA COMITETULUI DE ACŢIUNE Я „CULTUREI POPORULUI"

SECRETAR DE REDACŢIE: VLADIMIR №СОД*Д Administraţia: Piaţa Cuza Vodă 16 Redacţia: Str. Dorobanţilor П , — ^ — ABQNAiVîENTE Aîs'UALE: pentru cititori 3 0 Lei j pentru autorităţi 6 0 Lei | penim întreprinderi financiare .. .. 100 Lei

"""" Comitetul Societăţei „Cultura РорогиЫ', in ' şedinţa sa, din 11 ОсШпѵтіе 1921, a avat la otdinea г\Ы a se proi nunta asupra ăemlsinnei d-ltti General Petala din calitate^ U membra al Comitetului, demisiune prezentată în timpul vacanţei Preşedintelui Societăţei. Acesta, observând terme­nii ei generau, crezu că este bine ca, mtîi înainte de a se pro* nunta, să invite pe d. General a expune mai amänm$it caa-i ta demisiunei sale. In şedinţa amintită, în urma stăruinţelor puse, d. Generai a declarat că, aflând că circulă versiunea mm cu în Comitetul Caliurei Poporului s'ar face роШіса de partid, şi ţinând seamă de decisîunea ComitetuM Ы să na se râspiinăă prin ziarul Societăţei la nid o învinuire de ori­ce natură, fie că s'ar îndrepta personal contra иіші membru, tie că s'ar adresa Comitetului itmşi, crede de a sa datorie de a se retrage din Comitet, pentru ca persoana sa sá U4 sustrasă din ăiscirţiimile ce eventual s'ar putea naşte în \w rul acestei acuzffţiuni, pe care d-sa cel dintâi o recunoaşte a ii neadevărată şi tendenţioasă. ;

АЫа a fost făcută această declaraţie şi o protestas* unanimă a membrilor prezenţi a isbucnit; căci nu numai sta-tutele interzic amestecai în poliäca de partid; rm numai că) din Societate fac parte membrii marcanţi AI TUTUROR PARTIDELOR; nu numai că în tot trecutul Societate? -nw se poate descoperi un singur act care să poată fi interpretai, de politică de partid; dar, ceeace este şi mai decisiv, Cornii Mul îşi aminteşte că, la una din şedinţele sale, asistând unul dintre cei mai înalţi demnitari ai ţâre, acesta, văzînd; statutele, examinînd spiritul ăiscuţittnilor si rîvna tuturor*, membrilor pentru interesul bine înţeles al poporakd români şi-a manifestat dorinţa de a interveni la guvern pentru a asi­gura Societăţei o subvenţie de Stat. La această propunere) întreg Comitetul, cu toată urbanitatea, posibilă, a ' răspuns că, deviza Societăţei fiind de a mi se răzima special pe nici u-nul dinire partidele'de guvernământ, se crede obligată a nu accepta o atare iatervenp.une, tocmai penru a nul se cred» moralmente obligată а urma îndrumarea ce t s'arda de auto­rităţile gavernative. De asemenea Comitetul îşi mai aduce a-minte, că la o altă şedinţă, fiind vizitat de urmi dintre repre­zentantă cei mai calificaşi ai unei nutri institutішй finan­ciare din România; şi acesta, la finele şedinţei, fund condus de aceleaşi sentimente, ca şi marele demititar al Staţiuni, a declarat că, întorcându-se la Bucureşti, va face caHnstituţla, financiară pe care o reprezintă, şă vină în juîoral Socieţaţei materialiceşte; propunerea n-a fost acceptată de Comţtei, tocmai 'fiindcă instituţia este caracterizata ca factor ăk partid.

In faţa acestor antecedente, Comitetul consideră Ыѵі\ mir ea amintită ca o insinuare ca scop de a slăbi murea] şi à dezorganiza armonia, ce au existat pururea în Societate.

Faţă cu trecutul sau neşovăelnic în această chestiune, Comitetul respinge aiari .versiuni, şi cu unanimitate de vou iuri, nu admite demislnnea d-M General Petala, rttgdndi$-\ ăe a continua să facă parte din Comitetul Societăţei, рейгЩ a-i aduce şi pe viitor sprijinul moral şi efectiv din trecut, considerând prezenţa sa în Comitet ca un factor absolut ne­cesar pentru realizarea scopului societăţei. Iar Preşedfiîtela sa fie îndatorat ca prin ziarul „Cultura Poporului" ăă fyui bîice această expunere prin care se afirmă că Societatea noa­stră, ca şî în trecut, şi pe vuxor, na se va lăsa influenţată de nici un partid politic, ci mimai de intereseié generale, naţio4 nate ale întregei ţări.

л ( . V V. DÏMITRIU - Preşedintele Societăţei „Cultura Poporului"

L u i Gavril Precup Societatea „Cultura Poporului" din Gaj, înSnţaiâ cu scopul ca, prm lu­

minarea poporului de jos, să contrjbuiascâ la consolidarea României reîntregite, a pierdut în cursul acestui an pe und din cei mai preţioşi ai săi membri, pe Gav­ril Precup. Şi se cuvine ca nai, cari am lucrat cu ei la împlinirea aceleeaşi fapte, sà-i rostim pioasa noastră amintire.

Gavril Precup este pentru noi un simbol. El era unul din acele minunate exemplare ale sufletului românese, cari se tălmăcesc prin cuvintele cuminţenie sau armonie. Această cuminţenie era înainte de toate sublima armonie între patriotism şi creştinism. Căci, pururea, adevăratul Român a fost adânc patriot şi adânc creştin. Pentru el lucrurile cele mai sfinte pe acest pământ erau Patria şi Dum­nezeu, şi ele erai? nedespărţite, căci, ca Român, el concepea Patria'ca fiind scena pe care ne-a pus Providenţa ca să împlinim legile divine pe acest pământ. Şi delà aceasta armonie între patriotism şi creştinism, el se împărtăşia în toate faptele sale pentru a aduce o împăcare între ceeace părea potrivnic.

Aşa a fost Gavril Precup. Un suflet de Roman cuminte, odrăslit din cu­minţenia sufletului românesc. Ei era de religie greco-cätoiicä, dar el iubia tot aşa de "puternic religia greco-orientala, pentrucă şi una şi aită erau patrimoniul sfânt al României Şi unul din marile domri ale vieţei sale, era să vadă o singură biserică naţională în mândra noastră Românie reîntregită. Să fim noi toţi Românii una, şi să fim. oameni de omenie, sä fim caractere, pentru ca unitatea noastră să fie o podoabă de vrednicie şi de cinsie şi de lumină a lumei. Acesta~era visul viefei lui. Acesta era idealul suprem pentru care el muncea, la care el năzuia, pentru care el trăia. Aceasta era puterea şi nădejdea şi credinţa cari îi mângâiau în suferinţele de toate zilele. Şi aşa cuminte, inspirat de gândul împăcărei întru înălţarea României, era el în toate actele sale. Când, o dată, s'a părut că se iveşte o neînţelegere fatală între venerata Astră şi tânăra Cultură a Poporului, Gavril Precup, vechi membra al Astrei şi nou membra al Cuiturei Poporului, a fost cel mai cald apărător al mţeîegerei între fraţi Căci ţelul era acelaşi, şi el avea ia temelia sa aceeaşi sfinţenie : întărirea mutt dragei şi mult scumpei noastre România. Şi nimic nu era pentru el mai durerea şi mai împotriva voinţei lui Dumnezeu, ca vorbele de ură pe cari unii înstrăinaţi le asvârlă între Românii de dincolo şi de d'incoace de Carpaţi. Căci el credea, ca într'o religie în adevărul că mărirea noastră se izvodeşte din unirea noastră: ea şi unii şi alţii tot im neam suntem; că şi pe unii şi pe aiţii tot o soartă ne-a ursit; şi tot acelaşi vis ne-a le­gănat; şi tot aceleaşi nădejdi ne-au susţinut. Căci suntem şi vom fi unul şi ace­laşi suflet, în veci nedespărţit Şl fac greu păcat cei ce seamănă ura între fraţi. Atâta de mult ne-am ăovit unii pe alţi, şi atâta de crud am suferit ca să ne vedem împreună, în cât nu este oare o impietate ca acum, când Dumnezeu ne-a preschimbat visui în aevea, noi să ne blestemăm unirea ? Aşa simţea, aşa gândia Gavril Precup.

Ne este încă viu în minte chipul său, în Sala Rectoratului Universităţei din Cluj unde se adună Comitetul Culfurei Poporului. El ia cuvântul, modest ca DacuLdin Senatul roman, şi cuvântul său este. totdeauna tâlcul înţelepciune! româneşti din care isvoreşte cea mai creştinească, cea mai blândă, dar cea mai hotărâtă şi mai cristalină dragoste de patrie : unire între fraţi, unire pe plaiurile României pe cari au suspinai atâtea suflete, pe cari & curs atâta sânge pentru unire.

Dar de-acum mt-1 vom mai vedea pe Gavril* Precup. De-acum nu-i vom mai privi ochii fui biajmi, dar vH şi atât ţe ţâşaifori de iubirea de ţară. De-acum nu-i vom auzi vibrând de roMnism glasul lui cd măsurat. Gavril Precup s'a dus pentu de-apururea d'mtre noi înăljmdtt-se în ceata drepţilor.

Dar spiritul său a rămas şi va rămâne intre mi, pentru a ne călăuzi ca pildă către acea înălţare a României, care a fost visul vieţei sale trecătoare pe acest pământ de grele încercări. Şi cea mai pioasă amintire pe care noi înţelegem să i-o exprimăm, este aceea de a-i spune că vom fi demni de el, că vom trăi şi vom muri, pe acest pământ, ca şi el, întru aceiaşi vis, întru aceiaşi ideal dt unire a tuturor Românilor, pentru înălţarea României.

îa numele Cuiturei Poporului \ Marin Stefăncscu

Profesor Universitar.

Pag. 2 CULTURA POPORULUI No. 26. Oetomvrie 1921

Cmvănimi nostpu D u p ă c o n g r e s u l g e r m a n i l o r

Germanii din România Mare tu găsit de cuviinţă să se Strunească în congres ia Cer­năuţi pentru a se sfătui asupra eevoiior ior. Acesta a fost motJvui congresului (adunare mare). Din păcate acolo nu s'a vorbit tot timpul decât despre rostui germanilor în România, despre mijloacele mai potrivite pentru creşterea înrâuririi economice şi cultu­rale germane la noi, precum şi despre însemnătatea Ger­maniei de astăzi ca sprijini­toare a năzuinţelor slis...<ti din România.

Sfârşindu-şi lucrările, con­gresul a hotărât să irimeată cél mai călduros salut Berlinu­lui, în calitate de capitală a Germaniei şi de cen­tru al germanismului . . . Bu­nătatea şi îngăduinţa noastră sânt nemăsurate ; altfel nu pu­tem înţelege cum poate cineva să aibă atâta îndrâzaealâ în­cât, după ce îţi spune că-i cetăţean român, să-şi îndrepte nădejdile câtre Germania, cea mai înverşunată duşmanca a noastră şi să stăruie în atot-ităpânirea învăţăturii şi culturii germane peste cea române­ască.

îndrăzneala acestor germani din România merge crescând. iUtfeî Saşii din Ardeal pen­trucă expropierea se aplică ţi lor ca şi tuturor cetăţenilor români, strigă ca muşcaţi de şarpe eă aceasta înseamnă stâ-ajcQtrea desvoltărei ior econo­mice şi că reforma agrară rtu-i decât o lovitură ascunsă pen-truca românii să puie mai uşor mână pe pământurile lor cum­părate cu bani raitlţi. Au mers Cu greşala până acolo încât s'au plâns de această închi­puită nedreptate şi ligei Na­ţiunilor ca şi cum aceasta ar avea cădere să se amestice în

tospodâria lăuntrică a unui tat. De aceea potrivit unei ho-

răriri foarte chibzuite Sfatul cei mare (Consiliul) al Ligei Naţiunilor a trimes plângerea saşilor guvernului nostru spre a o cerceta. Saşii n'au drep­tele şă se plângă că ii se ex­propria" moşiile, de oarece acest lucru s'a făcut humor ffioşieriîor români din vechiul legat. Şi slavă Domnului, nki-шші nu s'a ridicat înpoiriva acestei măsuri de dreptate, pentrucă înainte de a fi stă-pânitorii, aveam inimă de ro­mân care se gândeşte înainte de toate la viitorul -ţârii şi prin urmare la bună starea шіііоапеіог de ţărani.

Ce-au făcut însă Saşii? De la unire, adecă din 1918 şi până m primăvara anului a-Cesta au cumpărat cu spriji­nul tovărăşiilor lor agricoles! s băncilor lor, foarte multe moşii de la grofii unguri cuci te vindeau pentru a pleca în

Ungaria. Cumpărate ca pre­ţuri eftine, moşiue urmau să fie împărţite ţăranilor Saşi. Voiau adică conducătorii ior ca fiecare ţăran sas să stă­pânească între 40—50 ha. Bine înţeles cadranul român trebuia să lucreze şi mai de­parte ca robi pe moşiile Saşile Această stare de lucruri nu putea fi îngăduită fiindcă nu era dreaptă. Un om cu scaun la cap, fie el chiar ne­gru din Africa, no poate găsi dreaptă socoteala Saşilor. Era cu neputinţa ca pământul a celor moşii să fie stăpânit de Saşi cari pe vremea ungurilor erau cei mai înverşunaţi bîr-filori şi duşmani ai români­lor, iar astăzi sunt cei mai făţarnici cetăţeni ai României Mari. Şi când spunem vorbe aşa de grele ea cele de mai sus o facem sprijiniţi pe do­vezi care nu pot fi nici de cum clintite. Ziarele lor aţâţă pe saşî să nu facă cererile către autorităţile româneşti în limba română, să nu se su-puie ordonanţelor date de gu­vern, pentrucă ei s'ar bucura de anumite privilegii cari le-au fost recunoscute de unguri.

Conducătorii Saşilor merg cu nesocotinţa până acolo în­cât îndeamnă populaţia săse­ască să na asculte de legile româneşti şi de autorităţile care i-au măsuri administrative spri­jinite tocmai pe. aceste legi. Cazurile de nesupunere sunt nenumărate. Cu toţii ne adu­cem aminte de refuzul primă­riei din Sibiu de a schimba numirea nemţească a străzăor, de hotărârea celei disţ Braşov de a scrie corespondenţă ofi­cială în limba germană, de refuzul hotărât al Saşilor din Braşov de a lua parte ia pri­mirea studenţilor francezi. Şi totuşi împotriva tuturor fap­telor neromâneşti pe care le fac zilnic, Saşii' strigă cit îi ţin puterile că arat buni ce­tăţeni români. E vremea ca şi starea Germanilor din Ro­mânia să fie lămurită, căci nu putem înţelege un cetăţean cu două patrii. Nu putem înţelege ca acei care-şi zic cetăţeni ro­mâni să trimeată salutul căl­duros Germaniei, nici să-şi întărească încrederea în viito­rul şi puterea Germaniei nici atunci, când se cred nedrep­tăţiţi să apeleze ia Liga Na-ţkmaor. E vremea să-i între­băm pe germanii din Româ­nia deschis, fără înconjur: Vreţi ca umăr kt nraăr şi mână în mână cu noi*să mun­ciţi pentru propăşirea şi întă­rirea României Mari sau în­ţelegeţi să rămâneţi pentru vecie cuf ochi spre Berlin ? Aceasta atitudine trebue s'o spunem cu regret că nu e aceia a unor buni cetăţeni români.

M. Z>.

Mi i вдіШ pleter Un pustnic, din tinereţe, fă­

găduit lui Dumnezeu cu tru­pul şi cu sufletul fu până la o vreme întărit ca tot felul de ispite ce i le puaea Dia­volul si-şi păstră făgăduinţa, însă ispita celui rău era fără sfârşit. Răzluit bietul călugăr îi zise într'o ai Diavolului

— Satano, ce vrei de la mine de nu mă laşi în pace şi mă necăjeşti mereu!

— Ce sâ vreu, ia, vreu să faci şi tu un păcat... cât de mic . . . bună oară să dai foc Ia,, o c a să . . .

— Ba ' asta n'oj face-o şi călugărul işi îndoi rugăciunea, puterea şi virtutea să au-i mai ispitească Diavolul.

Munci şi ziua şt* noaptea Dar ispite, necazuri, bietul călu­găr suferea " de la Diavolul dar le răbda cu răbdare a-devarat călugărîască. Insă răzbit, călugărul iar îi zise :

— Lasă-mă Diavole. un mă ispiti...

— Nu te-ji mai Ispiti da-că-i ucide un om. . .

— Ba asta n'oi face-o şi călugărul işi între? rugăciunea, puterea şi virtutea ca să nu-1 ispitească diovolul.

Bătăi, nehodina trupului, visuri grozave - şi scârboase, boală, şi câte rele toate iie aducea Diavolul călugărului până ce iar în cele dfh urmă călugărul îl întrebă.

—- Mult ai de gând dia­vole să mă ispiteşti? Iată vezi" ţi i în zadar truda, că nu mă poţi birui...

Ba am să te las dacă mi-i face măcar atâta lucru ; să te duci în sat şi să te îmbeţi o-dată cu rachiu.

Călugărul, se dâdu prins. Că ce-şi zicea: Păcat e să dai foc, casei omului, păcat e să-i ridici viaţa dar dacă oiu, face şi eu un coraj în viaţa mea nu fac rău ni­mănui, şi apoi scap uşor şi de ispita vrăjmaşului.

Se duce în sat şi degra­bă se ameţeşte, ca unul ce era necieprins' cu băutura. Până la schit însă era cam departe că un se putu bizui să se ducă ci se abătu Ia o casă să se mai hodinească şi să-i treacă, „fumul" beuturii din cap.

Dar, acuma era al diavo­lului, căci călugârni un mai ştia ce-i cu el, odată ce bă­utura îi luă rainţela.

Acasă era numai nevasta omului. Peste noapte, năzui la dânsa, şi apoi când işi dădu socoteala după ce se cam trezi din beţie de ceia ce a făcut, cam dormea încă femeia o ucise strân­gând-o de gat Ii rea teamă că femeia va spune despre păcatul Iul şi altora. Dar a-cura, altă nevoe. Dacă se află femeia moartă adoua zi. ; Şi dacă' se ştie că el a

dormit acolo n'are să-I în­carce? Atunci s'apucă şi dădu foc casei — care în scurt fu" cuprinsă de flăcări. Cum patul în care femeia era moartă fu stropit cu gaz repede luă foc, iar călugărul eşind afară, când focul era în toi, şi oamenii alergară, se prăfucu ca zăpăcit, sculat din somn şi începu a striga în gură mare că arde nevas­ta înămtru. Alergară oame­nii, dar cine putea întră în mijloicul flăcărilor ?

Casa se topi toată, se gă­siră numai oasele din biata nevastă, iar omul când veni adoua zi din treaba lui în­cepu a-şi plânge nenorocirea.

Călugărul prins de must­rări de cele ce făcuse, işi puse capăt zile!or, şi aşa diavol ulii căpătă sufletul a-mă^gindu-1 cu un fucru tare plăcut şi uşor, să se îmbete. Ceia ce îi era groază când era treaz la beţie le-a făcut cu uşurinţă.

Greu până SŞtmeci în dru­mul păcatelor c'apoi greu te poţi opri şi mai întotdeauna ajungi şi tu în prăpastie.

Bfae a zis eins a zis „Că befia e începutul tutu­ror reţelelor".

Petru Gh. Ssvin.

i 11318ІІІІ №n№ , I Pedeapsă meritată.

Am arătat kitr'o crouică trecută aiacuftîe în cuvinte nepermise, ne­drepte şi jignitoare pe cari un ziar săsesc „Kronstaedter Zeitung, le-a îndreptat In raufte rânduri contra românilor şi mai aies con­tra autoritâţei româneşti. Nenumă­rate sunt articolele cari, scrise în află ţară ar fi adus asupra a-cestui ziar nu numai ladignarea opiniei publice dar ѳ pedeapsă ce­va mai simţită peatru asifei de oameni a căror piele s'a îngroşat în frăţească tovărăşie cu magha-гй. Sâ reproducem câteva frsxe dhitr'tm astfel de articol pentru a judeca şi cetitorii :

„Acum' aleargă pe stráziíe ora­şului nostru (adică în Braşov), duzini de haimanale (adică româ­nii) şt se poartă parcă ar fi stă­pâni în casa noastră. Aceasta tre­bue să se schimbe. Noi trebue sá arătam, acestor streini (adică ro­mânilor) ce vra să zică cinste de cetăţean german, conştiinţă de cetăţean german. Lozinca noas­tră este să nu tolerăm nimic din partea nimănui.

„S'o facem chiar şi cu riscul de a avea nepiâceri. Să arătăm nuiităţiior înfumurate că n'au de­sface cu tătarii sau turcii sau cu cu alte raiale neputincioase- din provinciile României vechi, ci cu oameni conştienţi de sine, cari la caz de nevoie vor şti să în­trebuinţeze chiar şi pumnul german?

Iată deci prietenii noştri saşi, îndată ce-au fost trataţi ca prie­teni, se declară „cetăţeni germani'' ameninţându-ne cu „pumnul ger­man" pa noi „haimanale" şi „stre­ini" băştinaşi români, stăpănitori ai acestor plaiuri din timpurile când teutonii nu cobarâseră tacă. Este aceasta o îndrăzneală care trebuia pedepsiţi na pentru frtc* de ast­fel de ameninţări neroade dar

pentru a da o lecţie meritată ne­socotitului, care a scris acest» rânduri.

Stăpânirea românească a oprit timp de o lună apariţia ziarttfui „Kroasfedter Zeitung". S'ar fi pu­tut spera că saşii, poporul şi fa* tetectnalii, ce-şi dau seama d» pericolul unei învrăjbiri Intre ro­mám şi ei să arate credinţa lor cătă ţâră, aprobând pedeapsa dată de guvern. Ei bine, din nenorocire n'a fost aşa. In Braşov măsura a dat naştere la o agitaţie ce ne dovedeşte că anumiţi intelectuali, cred într'o reînviere a timpurilor de stăpânire maghiară, ba încă im preot a şi anunţat-o într'o predici în biserică pîîitru timpul când „din nou vor înflori trandafirii".

Să aştepte deci, dar vor regreţi prietenia românească pierdută, mai ales atunci, când adevăratul po­por sas nu-i va urma pe calea răsvrăiiîei.

Teatrul -pentru pepor. Teatrele naţionale n-au îndepli­

nit în parie menirea punând b î i -demâna orăşenilor mai avuii, nu numai o petrecere sănătoase dar mijlocul compleciârei cunoştinţilot şi formărei nnei culturi serioase. Din nenorocire preţurile locurilor scumpite do r.r.yile nevoi dc azi fac ca pungile celor mulji sâ nu ie mai poată plăti. Asítel uncii funcţionari, muncitorii şi multe alte categorii de oameni săraci ; unt siliţi să se mulţumească ci; centul afişelor iară a putea să treacă pragul teatrului.

Аіжі mulţi oameni de bine dân­du-şi seaină de acest neajuns au înfiinţat în Bucureşti un „Teatru Popular" cu menirea tic-a face Posibil tuturor vizitarea iui. Preţu­rile s'au ficsaî mai eftine de cât ia cinematografe iar piesele cari se joacă sunt mai mult din litera­tura românească şi în înţelesul poporului.

Săptămâna aceasta au început reprezentaţii ie la acest „teatre popular" aşezat chiar în centrul Bucareşliuiui. Primile rezultate sunt foarte bune judecând după mulţimea spectatorilor.

Să sperăm că şi in celelalt oraşe se vor gâsi oameni de bine pentru a susţine astfel de teatre cari n'au îu vedere specula ci cul­tura neamului. Se sperăm mai ales că trupe ambulante se. vor forma peut™ a da reprezentaţii la sate, după cum am avut una în Basa­rabia chiar în vara acestui au.

Molimele. i

Aa izbucnit cu putere în toată ţară stângând vktsle copiilor şi oamenilor vârstnici. După pierde­rile războiului, aceste noui pierderi suai cu atăt mai dureroase cu cât neamul are nevoie mai mult de mancă şi desvoliăre. Am spune că trebue să ne supunem voinţei Domnului, dacă n'am şti cu cătă ttşurinţa ne putem . feri de bolile pe care noi ni le facem.

Sânt îndrumări ale sanitarilor şi medicilor caii, mai ales la sate, sunt nesocotite. Izolarea adică fer-

i irea bolnavilor de apropierea cu cei sănătoşi, trimiterea bolnavilor la tnfermerii şi spitale, desinfecta-

' rea cu var a caselor, curţilor, la-trJoîlor, gardurilor, toate sunt de trebuinţă pentru a feri un sat în­treg de nenorocire. Cad boala odată încuibată e greu de scos.

Deci faţă cu lipsa mijloacelor de îndreptare, odată ivită boala, să­tenii singuri trebue să se prăzească de moîipsire, curăţenia curţilor, ca­selor şi a trupului fiind singura garaoţie de sănătate.

Duciam.

No. 28. Octombrie 1921 C U L T U R A P O P O R U L U I Pag. 3 T * —

Pagina Oierară Sufertnţt mărunte

Cei trei nedespărţiţi prie­teni : căpitanul Buică, locote­nentul Irinel şi sublocotenen­tul Maican, — „mânzul regi­mentului" — ascultau cânte­cul monoton al sarâo varului adus din Basarabia ca pradă de războiu. Ordonanţa căpi­tanului transformată anume tn menajeră masculină, pre • gătea ceaiul. Cu paşi de fan­tomă se strecura printre scaune şi cu atâta meşteşug da dru­mul în pahare bucăţelelor de zahăr, şi linguriţelor în cât ai

; fi putut jura • că zahărul şi ; linguriţele sunt de cauciuc, i — Mă Costache mă, zice I blând căpitanul aruncând c'un S gest leneş cartonul ţigărei pe I jăratecul strâns în gura sobei, î tot nu-i gata băutura aia ru­

sească. — îndată, să trăiţi don

căpitan,! — Mă Costacîia mă, dacă

în doua minute şi treizeci şi două de secunde n'am ceaiul pe misă mâne la ora 9 am să te . . . Ce să-i fac mă Irinel ?

— Să-l împuşti pe trei ani, răspunde locotenentul privind crunt spre ordonanţă.

Costache cu faţa luminată j de un surâs prietenos, carej. •.răta lămurit că nu se teme 1

île sentinţa acestor curţi mar­ijaié, se învârtea ca o sfâr-ează pregătind „băutura bol-

- ijevici" cum îi spunea el. — Gata, să trăiţi, zice

Costache punând ^pe masă ; )aharele cu ceai,* zaharniţa şi iticluţa cu rom.

Căpitanul şi locotenentul iiorbeau cu teamă ceaiul fer­mante botezat cu muliişoare !>icături de rom, iar subloco-•enentul cu privirea fixată la Í îecul electric, cu buzele strânse nervos ş» sprinceneîe grămă-îlte la rădăcina nasului era afundat într'o adâncă şi

dureroasă visare. — Mă mânzule măăă, nu

sta aşa botos mă, că uite acum îţi comand drepţi, stân­gă 'n pre şi-ţi proectez un genunchi în organul tău de gândire de n'ai sä mai poţi sta pe scaun două zile.

Şi odată cu vorba căpitanul îl scutură de umăr că mai, mai să-l răstoarne cu scau­nul.

— Lasă-mă nene căpitane că-s amărât al dracului, ră­spunde posomorât. mânzu.

— Taci mă! Ce-i fi având? Te ai certat cu . . . ministrul finanţelor ? Ai prins'o pe Lolo traducăndu-te, ca să zic aşa? Ori poate te-a sctsîurat de urechi „tanti Eugenia" că n'ai fost două săptămâni pela dânsa ?

— Ei nene, nu ştiu când ai să te faci mai serios ! Dtale iţi arde de glume şi mie îmi vine să-mi iau lumea 'n cap.

— iaca, iaca ! Care va să zică îi lată rău mânzule ! Apoi dacă-i aşa, ştiu a ta crudă suferinţă : te-ai întâlnit iar cu domnu Maior „Pisălog". Nu-i aşa? Ei! Şi mă mai pot prinde că ştiu şi ce ţi-o spus.

Căpitanul se curbă pe spate şi scoţând burta înainte, strânse pumnul manei drepte cu degetul gros ridicat în sus şi porni o serre de gesturi apăsate şi frânte de sus în îos, imitând pe domnu Maior :

— Domnule sublocotenent, zise el cu vocea îngroşată, ţi-am mai spus'o şi ţî-o repet pentru ultima oară că în bata­lionul meu ofiţerii trebue să poarte mustăţi, să nu pue pe dânşii nici un sfert de milimetru de pudră şi nici o picătură .de mirodenii. Pricepi dta ? Am să te 'nchiiiid, am să te 'nchiiiid ! Pricepi dta ? La mine ordinile trebue să se execute i-me-di-at ! Pricepi

dta? Irinel şi Maican priveau cu

ochi strălucitori de plăcere, chipul desăvârşit cum ştia că­pitanul să imite pe şeful lor, iar la sfârşit izbucniră într'un uriaş hohot de râs. ; — Apoi aşa mânzule, aşa, nechează, zburdă, nu pune la inimă toate fleacurile. Ce te potriveşti ! Domnul maior are să-ţi mai recomande de vre-o 10 ori aceleaşi lucruri iar tu ai să umbli tot pudrat şi tot fără musteaţă. Astea, mă mânzule, sunt măruntele sufe-rinţi ale vieţei miiitare; bătă­turile disciplinei. N'ai ce-i face, ' aşa-i viaţa. Vorba e, cum ştii să te adaptezi.

Căpitanul aprinse altă ţigară, facu semn ordonanţei să ridi­ce paharele deşerte şi întin-zându-se liniştit şi comod pe canapea se adresă prietenilor.

— Am cunoscut mă băeţi un singur om care privea aşa cum se cuvine aceste „bătu-' turi ale disciplinei" — aceasta e expresia lui — şi râdea cumplit de micile neplăceri care pe tine mânzule te fac se suferi. Am fost trimis vara trecută să urmez o scoală de gaze asfixiante la Cernăuţi. Aproape toţi ofiţerii erau re­zervişti dar dintre toţi se deo­sebea locotenentul Vasiliu, un tip de boem, care deşi punc­tual şi conştiincios nu putea primi cu bună voe ţepeneala disciplinei sprijinite pe groază şi lipsă de bun simţ.

închipuiţi-vă un tip care în orele libere se ţinea numai de pozne, calambururi şi anec­dote picante. Purta o bluză făcută dintr'o cămaşă engle­zească despicată dinainte şi având pe umeri tresele de locotenent cusute direct pe pânză. Două buzunăraşe mici în care purta ceasul şi batista lăsată cu colţurile afara ca la haina civilă, erau legate prin lanţul subţire de aur care

imnul Ltbertă(et. de Mihai Codreanu.

Libertate ! Vorba asta e o vorbă de magie Ce ne' nalţă valtnreşte sufletul până la zei Şi de fier ne face braţul când luptăm sub steagul et, Clipei trecătoare dându-i colorit de veşnicie.

Libertate! Eşti unica universului târle; Pieptul tău respiră aer respirat numai de lei... Şi chiar munţii, pentru tine, să-i urneşti din loc

nu's grei: Libertate, tu eşti rază... şl parfum... şi melodiei

Fără Jine tot neantul stă 'n nimic încremenit; Ta ai îndemnat atomul să se mişte 'n Infinit, Ça să-i dai apoi viaţă în vieţi nenumărate.

Libertate ! Eşti enigma tuturora cete sânt... Deci şi ieri şi azi şi pururi, cum în cer şi pe Pământ, Vorba asta e o vorbă de magie: Libertate!

se legâna leneş pe peptul scos înainte. Centura, fără baionetă, o purta încinsă strâns pe burta lui, de barg-hez bine hrănit. Dacă l'ai fi apreciat crapă burta, care în­cepuse a lua proporţii respec­tabile, ar fi meritat să fie cel puţin maior.

Umbla totdeauna cu chipiul în mână şi încunjurat dè 3—4 sublocotenenţi tineri. care ascultau' drăciile ce le spunea oricând şi ori' unde. Pe stradă, femeile mai emancipate se mirau destul de tare —- în limba lor nemtască — de părul lui creţ. Şi pentru fie­care apreciere a lor avea gata un răspuns pe care şi el îl da tot tare spre desăvârşita topenie de râs a camarazilor.

— Ştiţi domnule locotenent Vasfliu, spune într'o zi la cursuri un sublocotenent tânăr, ştiţi că d-l colonel de la co-menduire nu dă voe să pur­taţi pinteni şi să umblaţi fără baionetă.

— Dragul meu, răspunse Vasiliu leneş, ştii tu că „baba

bătrână nu se sparie de noap­tea lungă".

A doua zi diminaţa pe când eram cu toţi în sala dc cursuri, sublocot. Dumitrescu din Artilerie întrând glonţ în sală ne spune :

— A păţit-o Locotenent Vasiliu.

— Cum aşa? întreabă câţiva miraţi.

— Aseară, când am eşît delà cursuri, mergeam cu el pe strada Domnească şi deo­dată în mulţimea care circula, ne izbim pep! în pept cu ua colonel delà coraenduirea pie­ţei. Locotenent Vasiliu era cu chipiul înmâna şlplecându-se graţios îi trage un „am onoare a vă saluta" foarte sonor.

— Numele dtale domnule Locotenent ? întreabă sever colonelul.

El se prezintă foarte scurt zurnăindu şi pintenii, însă tot cu chipiul în mână.

— Pai aşa, domnule? — Aşa domuule colonel,

acesta mi-e numele. — Dar chipiul?!

, — Te-ai întors Laeî De cândî — Taman trei zile's. Dar cum

Venii, vezi bine, păstrăv nu alt-eeva dom'le notar.

— Da d'nnde. Ceva de-i f i mai negru încolo tot cum ai ple­cat, gras să treci prin ochi de ac — şugrui notarul, şi Lae prin­se a râde după el.

Domnul notar î i strânse mâ­na la plecare, iar Lae urmărin-du-1 cu privirea pun' la cumpă­na fântânei, zise:

— Bun om şi notarul ăsta, 'dar păcat că prea trage cu o-chiul pe la neveste.

Lae să tot fi avut 80 ani, după lată î i d ă d e a i mai mult.

Iu război so purtase bine, ş i nu-i rămăsese în minte decât o

zi urâtă: ziua când o pârt!alnicä de schije îi sfărâmase dibla la Oituz, tocmai pe când cânta flă­căilor o bătută ca la uşa cortu­lui. Din luptă scăpase teafăr, dar cu sufletul atins de-o gri.ie: In lipsa lui din sat oare Măria, neva&iă-sa fusese cuminte? Că nemţii veniseră şi la el în sat.

Şi la asta se gândise şi în tranşee şi de când venise acasă. Dar numai că nu-i venea s'b în­trebe. Incumetându-se s'o bă-nue, se câinea singur do ciudă, că putea să gândească rău, de nevastă-sa dar de, gândea iar „doi ani lipsă, o fi împins-o pă­catele să... nu se poate, îşi răs­pundea, sie-şi „banii lăsaţi la plecare, neatinşi fura, şi asta

nu-i puţin, mai adaogă clipo­cind din gene, dar eu tot o în­treb... îşi şterse opincile în prid­vor şi intră în casă.

— Bună seara. Mărie.' — Bună seara, Lae. îşi strân­

seră mâna şi tăcură. — O s'avem furtună, îndrăsni

el întru târziu. — Şi ploaie, bănui. Când auzi vorba „bănui", Lae

tresări fără să vrea. — Cerul e arămiu zise, par'că ar fi nasul neamţului prins de mine la Oi­tuz — mai adaogă zâmbind. Dinţii lui căpătară faţă. Par'că erau stropi de var, picaţi în nă­mol. — Să-l fi văz't tu Mărie, prindea-i drag, fa.

Măria se uită lung la el. La voi or fi fost mai frumoşi Mă­rie î

— Cine Ie-o luat seama, Lae? Eu de asta stam?

Cine te-o crede... — Cumi Ea tăcu iar el se în­

cruntă. — Mâncăm_ Laeî — Mâncăm. Şi începură a

înbuca. După un răstimp o apu­că de braţ: — „Mărie, că mi-eşti dragă o ştii, că frică n'am ia­răşi, atuncea ce tot mă mun­cesc eu şi taci Ascultă, mă roa­de un gând şi n'am tihnă de nu afla. Spuné-mi că nu-ţi fac ni­mic, numai să ştiu şi să mu li­niştesc".

— Dar ce creştin de D s e u l — Dacă minţi şi aflu delà al­

ţii, e mai rău. — Eşti într'o parte văd eu, zi­

se ea întinzându-i supărată o strachină cu ciorbă.

— Nu te mânia dar zău spu­ne-mi ai avut tu vr'un drăguţ de neamţ... ce ziciî

— Zic că eşti prost Lae, asta zic.

El îşi muşcă din mustaţă, ca o maimuţă un sâmbure de nucă. Privirea ei era mustrătoare, de-o dojana care nu te mânia ci te donmleşie, dar cu cât era mai galeşe privirea ei a lui era în­tunecată foc. Ar fi omorât-o, dar basmaua ei cu picăţele îi stătea atâta de bine! Da, era a

lui mândra din faţa lui, da, a lui era. Intr'adevăr, Măria fu­sese cea mai inândră fată din Zăvideni, sat peste Olt, când o adusese la el în ţarină. Şi ce nuntă mai făcuseră. Neamul ei la 'nceput se 'ncontrase foarte.

— Nu şi nu, să nu cumva sá iei pe rudarul ăla, Mărie, mai­că. Are să te omoare fa, aud sau nu? îi striga mamă-sa. Fa­ta nici nu vroi s'auză. П îndră-giso delà nunta vară-ei când 1* cântase din lăută. Şi cine oare mai putea să cânte ca Lae lău­tarul 1 Nimeni. Dar mustaţa Iul subţire şi răsucită a „vino 'n coal dar ochii lui mărunţi, şi­reţi şi negri ea şi mustaţa 1 Das poa le l e Ы veş >ic curate ţi bine călcate? Dar atâtea şi atâtea lu­cruri mai mari şi mai mărunte, ce făcuseră pe Măria să steai de-a curmezişul tuturor hotărâ­rilor contrari voinţei eiî

— П iau, de m'aţi omorî, şi pace, le striga ea.

—Ta-1 fă, ia-1 şi fă-ţi de cap, m.iieă, suspina baba Stanca ma*

№ toate — Scuzaji domnule Colonel, ;

\ cam urat j ColoneM 11 fixa puţin şi an !

utrâs îl lumină o clipă faţa. — Ce eşti dta? — Locotenent donm. Colonel. — Nu, -domnule, mi asta,

» л / fest şi ce o să fii. — Al Trecutîtl şi viitorul,

jiüse el foarte serios. Trecu­tul vi-1 pot spune: am fost profesor, dar vätorul e Im­posibil să-1 prezic

— Uite domnule Locotenent, ipune grav colonelul, cred că a'o sä mai am neplăcerea a te vedea fără baionetă, şi se depărta spre Ringplatz.

Damitrescu abia terminase de povestit întâmplarea din ajun, când Vasiiiu liniştit şi zâmbitor întră în salade cursuri.

— A, ha ! carevasă zică, domnule Locotenent s'a înce­put reprezentaţia cu baioneta, face vesel un sublocot. tânăr.

—Ce reprezentaţie nepoate ? — Observaţia "de aseară. — Ce observaţie mă tată ?

mtreaba Vasiiiu calm. — Dl Colonel delà comen-

ditfae care v'a oprit în stradă. —* A1 Păi aceia e obser-

vsiţie Kmdere? — Dar ce-i? — Mă copilei Am avat

onoare să fac cunoştinţă cu "n colonel şi tói stau de vorbă câteva cMpe cu el. Uade vezi tu observaţie?

— Dar vorbele: „cred ca sa o să mai am neplăcerea a te vedea fără baionetă. "

— Biae, dragul meu, zice ¥*каіи crezându-se liniştit, «sta e o simplă dorinţă a edonelumi. ***

Toţi elevii şcoalei de gaze mâncau la restaurantul dîn „Casa Polonă", uade ni se făcuseră oarecare avantaje.

- Chelnerii nu ştiau româneşte şi în fiecare zi ofiţerii se necăjau şi din pricina vorbei tor stâlcite şi din pricina mâncărilor nemţeşti, pe care nu le puteau mistui. Erau doi moldoveni care ceruseră

stăruitor să li se iacă „borş ca mult zarzavat"*, dar delà

Па sorbitură au renunţat npământenirea acestui fel

dc mâncare. La ornează, într'o zi, găsim brânză cu zmântână şi cu „mamâiiguţă". Vasära şedea la un cap de masă între cei doi moldoveni, care nu mai puteau de bucurie că vor mânca mult dorita „budincă de păpuşar". Şi ar fi trebuit să fiţi voi acolo să vedeţi privirea plină de ură şi dispreţ ce au aruncat o cheinerulai când li se aduse un fel de terdu galben turnat cu lingura pe o far­furie întinsă.

Cum se cheamă mân­carea asta? întrebă VasfUu arătând brânza cu zmântână.

Chelnerul ia spus ceva pe nemţeşte.

—• Prietene, să afii delà mine, -asta ne cheamă brânză ca smintea ă.

Şi l'a pus sä zică de câte-va ori.

Când, pe la sfârşitul mesei veni şi căpitanul Floru, un om posac, hărţăgos, totde­auna înăcrit, par'că sugea zeamă de lămâe şi trântin-du-se pe scaun întrebă.

- Ce mâncare ai azi dihanie ? Chelnerul foarte vesel că

poate să răspundă româneşte spune tare:

— „Brinze ca sminteală". Dar n'bre când să se bu­

cure de efectul vorbelor lui româneşti că Flora ridîcân-du se ca fulgerul răcni: „Pă­cătos! Eşi afară î* El credea ca băeţii l'au pus la cale pe chelner să-i dea mimai lui acest râspuns : щ îabrcân-da-se spre VasilKi.

— Dumneata trebue să fi făcut asta!

Vasiiiu se ridică aşa de iute, că răsturnă scaunul şi lrpindu~şi câlcâete, arunca jos Ţigara, întrebând c'o seriozitate ce na se poate descrie:

- Ordonaţi domn. căpitan ? !

jaă-sa віаге, svari ind o всигтай-tarÄ dupa purceii ce răsturna-mru un ceaun ea apă.

•Şi ntmta, tot ae făcu. Caeă ea a lor, la nimeni , rânduială şi Vună înţelegere ca i e nimeni . E l cânta nunţi le şi câşt iga biae , t e î ş i vedea de rostul casei ţi-1 pierdea din ochi aşa de drag î i era pe zi pe zi. N u m a i baba Bianca zâmbind răntăcioe, mâ-râind cobitoare ţ i îndoelnieă, ma i zicea d in când In când.

— Măre om vedea. T>raea-i Befirrn. Prea multă' l inişte nu eriroase bine. Deî om vedea!

$ i ce-i drept până la 'ntoaree-rea lui d m luptă, Lae n'avuseee pic de supărare, nnmai acuma, en afurisitul ăla ăe gând. Drep-ta-i , prin sat n imeni nu cârtise In contra Măriei , dar poate ѳ î i v e u t ea ва se î erească b i a e î (Şi gAncbil ăsta î l ch inuia ca o n т ю urât.

într'o Marti , pe l a asf inţ i i ee 'ntâlni ca cumnatul Gligore, wtre venea 'delà o ţar ină a M * 8apărtată ea la 2 zile de s a t

—- A i venit L a s t — Veni i Gligore, nod. — E h ! Toate b o a e l — Toate. *— N e v a s t a î — Sănătoasă, шиЦвшевс tfn-

mttale. — Ş i drăgăstoas l , k a f rânji

Gligore. — Ş i de ee n n f — D*"apoi ştiu ea, «Hpî şiret,

pterg^âncln-şi mustaţa ca podul palmei, s inicind boii eă mear­gă. Lae se urcă în ear lângă e l ca prins de îndoială.

— Zău, bade Gligore, pare c*ai şti ceva ş i -mi asernzL

— Că doar lasă, ce m ă ispi­teşti... zise el. Hăis , ses, botrra-ne, că te mântui , s tr igă apei în-Benmându-şi boii l a drum, afâr-cuindu-i eu biciuL

— Mi-eşti neam sau n n f хівс TJee privindu-l pe safe gene .

— ІТароі ѵвгі M a e cumnate Тле.

— l à tancea de C S - B U a sonud? Angélo Stăttsca.

(Urmare)

Un hohot de râs cutre­mură camera..

— Nu cumvatocotenente iţă încbipui că poţi să-ţi baţi joc de nane? •

— Da nu mi închipui de loc acest lucru, * răspunde Vasiiiu liniştit. Dv. sunteţi căpitan, prin urmare superior în grad, în cultură, în edu­caţie, în stînţă, în frumuseţe în toate şi oricât m'aş'trudi să fac ceia ce presupuneţi, n'aşi -ajunge Ia nici un rezultat. îmi daţi voe să stau jos, domnule căpitan?

Căpitanul îi aruncă o pri­vire otrăvită şi se izbi pe scaun, Vasiiiu aprinse altă ţigară, bău liniştit berea şi plecă însoţit de doi subloco­tenenţi tineri care tot mai pufneau de râs. Eram în urma lor, de doi paşi.- Când să trecem strada ca să in­trăm la caîenaua „Europa" unde ne luam obişnuia cafea deodată apare în colţul stradei un colonel de artilerie mărunt şi brun.

— Colonelul delà comen-duire, şopteşte un subloco­tenent către Vasiiiu.

— Am vâzut numărul răs­punde Vasiiiu.

Colonelul îi fixa de departe şi tocmai când să treacă de dânşii se opreşte şi-i face semn lui Vasiiiu să se apropie.

— Pare-mi-se că am mai vorbit cu Dta.

— Da, domnule colonel, am avut onoarea să mai vorbesc cu Dv.

— Şi tot aşa erai! Colo­nelul privind amănunţit ţinută lui Vasiiiu, care se înţepenise cu picioarele lipëe.

— Tot aşa, că sunt venit numai pentru zece zile şi nu mi-am luat alte haîne.

— Nu-i vorba de haîne! Ce ţi am [spus când ne am întâlnit, eri, mi se pare?

— Că: no să mai aveţi neplăcerea de a mă vedea fără baionetă. t

— Ei, bine? — Domnule colonel, dati­

nii voe să vă amintesc că cele mai multe neplăceri şi le face omul sângur.

— Ce vrai să zici?

— Dacă Dv. nu v'aţi fi uitat la mme n'aţi fi avut neplăcerea să mă vedeţi fără baionetă.

— Mâae la ora 9 dim-neaţă să vii la coraendttirea pieţei zise încruntat colonelul şi plecă mai departe în ur­mărirea altor defiquenţi

Intrarăm cu toţi în cafenea. Ne-am strecurat pe dungă printre mesele ocupate de diferiţi consumatori, dintre care cei mai mulţi jucau şah şi domino. Tocmai în fund Vasiiiu se opri la o masă goală şi se aşeze comod pe canapea, învitându-ne sa luam loc ca la el acasă. In dreapta doi nemţi jucau cărţi, şi unul cu părul ca para fo­cului, aşa de crunt se uita la cărţi, aşa de posnaş privea pe adversar pe deasupra ochelarilor şi cu atâta putere şi ciudă izbea cărţile pe masă că Vasiiiu privindu-I cu mila ne zise.

— Săracul tare se mai trudeşte!

Alături cu noi şi drept în faţa Iui Vasiiiu trei nemţoaice beau şfarţ. Mari, grase, de­colorate, transpirate, cu pălă­riile pe ceafă, vorbeau tare, lăsând adeseaori să le alunece privirea spre masa noastră.

— Prin urmare, mâine merem la cornendœ're zice un sublocotenent.

— Mergem, răspunde Va­siiiu liniştit.

— Se poate întâmpla să te închidă.

— Se poate, că în ar­mata 10 zile de închisoare, sunt un fel de stimulent aplicat oricărui ofifer. Şi crez tu, că pentru asta ara să-mi fac sânge rău? Aşa-i

i oştirea lor. Dacă pe front, când eram

cu moartea între ochi, am. auzit comandanţi mari ame­ninţaţi cu închisoarea, cre­deţi voi că m'ar susprinde astăzi 10 zile de închi­soare? Aşa erau deprinşi şefii. Dar să lăsăm „bă­tăturile disciplinei." ! Ia priviţi băeţi ce ochi de gâscă are nemţoaica cea grasă şi cum ne soarbe cu privirea.

T e a t r u l N a t i o n a l d i n C l u j A doua premieri a fost «Ne­

cunoscută" drsma ta 6 acte de Bisson.

Desfăşurarea acţiune], porneşte deia necredinţa jaqudinei Fkriot, care işi părăseşte Casa, soţul şi copilul, căzând in braţele unei amant.

Jaquelina aurind că frai ei este greu bolnav, adânc încărcată de pocăinţă se reîntoarce ta soţul ei, care n' o iartă şi o tsgoneşte. Cauidu-şi fapta, o caută pretu­tindeni, fără s'o gâseascâ.

Dânsa, sverliră în fbiarefc de--, pravărei hoinăreşte 20 ani In ţări străine, căzând din viţiu tn viţiu. Răsbită de dor, revine din America, Jn, Franţa însoţită de amantnl ei Laroc, un fost puşcă­riaş, ca să-şi revadă copilnl ei, de cari nimic nu mai ştia.

Laroc să întâlneşte cu un om de nimic un oare care Perisar, află cine a fost Jaqnefină, că este bogată şi indearrraă pe Laroc să caute pe bărbatul ei şi să-i ceară zesrea. Jaquelina nevrând ca fiul ei să afie in ce stare nenorocită ajunsese, omoară pe Laroc, şi dânsa este dată in judecată, unde întâmplarea face, că este apărată de advocatul Florîot, fial ei.

Este achitată, dar moare in braţele fiului regăsit, fără să-şi fii errat barbarul, cari o isgordse şi o aruncase în ghiarele mizeriei şi a viciului.

Artiştii cari au jucat această piesă, au interpretat personagiiie, cu toată priceperea, şi talentul, inascut marilor artişti.

Montarea, a fost cât se poate de bună. FutOilu 9.

Şi căpitanul Btiîcă se în­toarse cttre sublocotenenţii Maican.

— Uite aşa mânzule, aşa trebuesc ргіѵйе şi аргесійв aceste mici neplăceri seo> mentale care fatal se raflî din permanentul contact îst» şefii rigizi şi subalterni i ряя tineri. Ei băeţi s'au făcd opt jumătate, hai Ia teatru, că Marilena are să-şi W ceapa arta e i . . . сош grafică! Vladimir Ntcoară.

е і в з ш в і з п і і і і и м Se ducea fata la biseridiJ

Dracuse preface'n babă şM-esă 'nainb.

— Da, unde te duci, Cfr pflrţă?

— La biserică, mătuşica I — Ei, la biserică, ce

fad tu la biserică ; acolo 5« duc numai babele şi moşnegi lasă că te-i tot duce şi tuj acu iote colo în lunca сйз ce mai de hârjoană, ce nul de joacă; dute şi te joacl şi tu . . .

— Că bine zici mătuşă.. Se face fata, fată іпаге,

Se ducea iar la Ьізегкй, Dracu iar se face babă:

— Da unde te duci tu, fată mare?

— La biserică, mătuşă. — Fată mare la biserici,

mai auzii una! Acolo îs m* mai babe şi moşnegi, fetele mari se drăgostesc acuma 9 flăcăii, joacă în horă. Du-to şi tu şi te drăgosteşte că ac» ţâ—i vremea.

— Că Jbine zici mătuşă. Se face fata nevastă şi a

duce iar la biserică, Draca iar îi esă înainte, tot babă:

— Da unde te duci tu, nevastă ?

— La biserică, mamă băt­rână !

— Alei draga bătrânică!, da. cum te duci tu la biserică femeie tânără, plină de păcate, cu bărbat, cu copii, şi-i iaşi smguri acasă să se frigă vre'unul ori să li se întâmple cine ştie ce? Lasă că te-i duce ia încolo când ei Ü babă.. .

— Că bine zici mamă băt­rână!

Se face nevasta babă. S« duce fer Ia biserică. Dracul iar prefăcut în babă îi esă înainte.

— Da unde te duci dum-neta?

— La sf. biserică! Nn mergi?

— La biserică? D'apbi a-colo ce să faci? Nici n'auzi bine, te dor şi picioarele te'apucă şi tusa, ba te apucă şi neputinţele şi râd ceilalţi de tine . . . Lasă că dacă-i muri, tot la biserică îi şedea,

— Că bine z i c i . . . Da, sufletul ista a fost al

ikacului pe urraăi Povestită de mama (Zorăştl

Covuriui). petru 6h. Savlu.

No. £§. Octorarrie 1921 СиѴГШк POPORULUI Pag, 5

istoria — Ţara — Legendele noastre ДІМИІІІІ i n nu II II II IIIIIIIII II n i l u II II u n II ii i II M II II n u n II u n H H II H » H m i II H M ILI" '

i DIN ISTORIA SEAiliüJl Ш М Е Ю [ m^*r G ^ m m . u i w • mi\i\\rrrinrtnnrvŢrn^ G mm ш тш m ш\

Rutenii Facându-se ortodoju, ei puteau

spera să'pună mâne pe veniturile *uriaşe ale bisericii ortodoxe româ­neşti din cari să-şi susîină bis-?riciîe fşi şcoaieie lor şi s3 şi ' capătuească cât mai mulţi din fiii lor. Pe de altă parte, foarte mulţi dintre preoţii şi boerii români nu-şi -băteau capul cu nevoia de a. apăra "Românismul contra puhoiului ol­tenesc, ba unii au trecut chiar în tabăra ruteana. Unii preoţi români #e socotiau numai funcţionarbbi­sericeşti şi Ie era totuna, că stă­pânirea bisericească e mai mult la mâna Românilor sau a Rute­nilor.

Nu e deci mirare, câ Rutenii vâzând această stäbiciune a con­ducătorilor români, au lucrat tot mai cu plan la acapararea averilor bisericü româneşti şi la ruteniza-rea tot mai Înteţită a satelor ro­mâneşti Lucrul acesta le era uşu­rat foarte mult şi de guvernul austriac, care doria, ca neamul românesc să se stingă in Buco-

' vina, pentru că România să nu raai poată nicicând cere şi Juă acest pământ românesc Stingerea neamului românesc poate că s'ar fi şi întâmplat cu timpul, dacă Re­gele nostru şi popomI românesc din vechea Românie nu s'ar fi hotărît să pună mâna pe an na pentru scăparea de peire a tutoror Românilor robiţi.

Mai ales în nordul Basarabiei să află multe sate-de Ruteni. Nici Rutenii aceştia nu sunt băştinaşi, «aci şi ei au venit în partea aceasta a Moldovei fugind, până pela începutul secolului al 18 lea, din ţinuturile Poloniei. în ţara aceasta iobăgia era ;)e vremurile acelea cu mult mai grea, decât în orice altă ţară din fr.iropa, afară de aceea biserica romano-catoiică, de care se ţineau Polonii, îi siliă pe Ruteni cu puterea să treacă la catolicism. Fiind pământul românesc totdeauna adăpostul ceior nă păsiuiţi, O parie din Rutenii cari iugtau spre el, s'a aşezat în par­tea de Nord a Basarabiei, unde j locuesc amestecaţi cu Românii. Delà aceştia au împrumutat şi o parte din poriu' românesc: că­maşa albă lungă, încinsă cu un brâu în mai műbe colori, căcinia pe cap şi păr lung,

în număr mai mic se află Ru­teni şi în partea de meazăzi-răsă-rit a Basarabiei. Aceştia fugind de robia amară a Rusiei de mea-zăzi, s'au aşezat şi ei IA noi.

Rutenii din Basarabia, trăind i sub aceiaş asuprire rusească ca

şi Românii, nu au avut prilej să răsplătească ospitalitatea Româ­nului în felul cum au răsplătii-o Rutenii din Bucovina.

Bulgarii Ы timpul răuboiuîui celui ma­

re, când Bulgarii credeau, că în tovârăşimiu-se cu fraţii lor tu ramei, cu Ungurii şi eu Turcii vor şterge România de pe lat pământului, au pus să tipărească o carte nemţească despre е іСц-sprindea nişte laude greţoase la «dresa „civilizaţiei", „cufturif îmteare, pe care cei dictai cari au cunoscut-o în mod neplăcut sau fost Germanii. Cnlmea eră, «a intre alte cărţi, «ceasta carte «npnracteà sd o hartă, dună care ,

t f tagar i ar fi stăpânit odiaioeji j

aproape ntreaga Peninsulă Ba'r caaiică, î n t r e a g a D a c i a Traiană şi-o bucată mare din Unga­ria. Nici chiar riiiiiih iui Atüa, popor tot turanic ca şi Bulgarii, n u etapâmseră atâta pământ. Autorul bulgar, ca să facă Ju-J maa să creadă, că poporal lui a îos t odinioară foarte mare, căci acum abia numără vre-o cinci müioane, ca şi cel grecesc, a socotit drept ţinuturi bulgă­reşti t o t pământul, p e s t e - c a r i vecliile hoarde bulgăreşti au t r ecu t jefuinda-ie. Căci de fapt, în ntreg cuprinsul Daciei ro-mânesti nu există Bulgari de origine vraiie. la' toţi putându-se dovedi timpul, când s'au a-şezat, flămânzi şi rupţi, pe pă­mântul prea prhnirtor de vene­tici al României.

Despre Bulgairi se arnantfeşte, că pe k anul 552 după Chris­tos, hoardele кк cutreerau bă­răganul din, nordul Mării-Negre, apoi s'au aşezat şi în partea de meazăzi a Moldovei până la Uuii.-'.r-; (in ci. ; • . .-імш ba­sarabiei, numit Bugeac). Aici erau comandaţi de unul Aspa-ruh , hanu lor. Pe la anul 678 trec peste Dunăre şi s,e aşează

in vechea' Moosia, acum Sla-venia, căci erà locuită de Slavi. Hoarda lui, Asparuh supune pe Slavi. Dar cum Bulgarii erau în număr mai mic decât Slavii, pe cari i-a supus, afară de actsea erau lipsiţi de orice cultură, mi e mirare, că abia trecură două sute de ani, şi dki Bulgari mai rămăsese numai numele şi — săibăiăcia Slavilor din sudul Dunării, Căci îrstr'adevăr, Bul­garii cuceritori s s slavizară per-zâncm-si cu totul limba. In schimb însă inprumwfară Slavi­lor supuşi numele lor, aceştia nu,r.i -.'ju-se de-acum inaimé Bulgari.

.v.:tá ho-ardli bulgăreasca a trecui în Ungaria, unde a fost robită' de Avari. Căutând să

scape n tana francilor (în Ger­mania), aceştia i-au omorât a-proape pe toţi. Bulgari an ajuns Şi îre Ungaria apuseană.

Risipirea aeeasiía a Bulgari­lor ale căror hoarde risipite va-gabundăseră d i n sudul R«sfei până m apusul Panoniei, năi­mită mai târziu Ungaria, apoi aşezarea, slavizarea $i impirne-rea raunelitî kw.Slavilor din su­dul Dunării a făcut x>e deoparte pe Bulgarii de azi să fantazeze áp. o împărăţie bulgărească u-riaţă înainte de venirea üngu ri.'or în Europa şt s'fi inducă îu eroare chiar şi istorici români, ca să creadă, că într^adevăr Bulgarii au stăpânit şi în între­aga noastră Dacie.

E adevărai, că cronicari un­guri vorbesc de un principe Kean (Hani) al Bulgarilor şi Sla­vi lor din Sudul Transilvaniei,

p e carre l-au supus întâiul rege al Ungariei, Ştefan. Un cronicar рэ-sar: «rats, ca la 1240 Tătarii au intrat n ţ a r a Bulgarilor şj a Ungurilor, » r un document

de là 1231 spurae, că moşia Boie ( V o i a ) fu se se a l ip i tă Ţă r i i F ă ­găraşului î n că d e pe tfmptfl, c â n d tara Valahilor ( R o m â n i -lo r ) e r à t a r a BaJgar i ior . Toate

a c e s i e a s u n t r e m i n i s c e n ţ e d in t impul , c â n d Slavii pă t t reoseee-r ă î n D a c i a noastră, c a тгг і t â r ­ziu p a r t e a c e a m a i m a r e s ă t r e a c ă dincolo de D a n ă u e , iar cei r ă m a ş i s ă fie român iza ţ i . S u n t apo i remfflásoertte ale legă­tur i lor , cari a n ex i s t a t írat re im­per iu l româno-buigar aii Asani-2я1ог şi între Românii din, nor­dul Dunării. Istoria ne arată, că D a c i a noastră, i n v a d a t ă de tot ieiul de popoare barbare, a tre­buit să sufere numirea după a-cesfte popoară aşezate vremel­nic p e pământul românesc.

Victor Lazát:

Erau oameni vrednici şi muaceau harnic pământul sau creşteau turne de oi şi vite. îşi inbeau pământul şi erau ascultători de poruncile câr­muiturilor lor. Delà coarnele plugului săreau sprinteni la chemarea la luptă a căpete­niilor, ca să-şi apere ţara sau ca să răspândească faima Romei peste alte ţări şi mări. Când se întâmpla de erau învinşi, atunci erau mai tari şi mai uniti şi nu se o.!:> neau. până ce nu câştigau ei biruinţa ia urma urmei.

Mult i-a ajurat să ajungă atât de puternici şi tăria lor de suflet neînfrântă.

Aşa se povesteşte că un tânăr roman, numit Mucius Scevoîa a pătruns odată în tabăra duşmană cu găndul să omoare pe regele, care adusese Roma în primejdie. Şi fu'ndeă nimerise pe altcine­va, şi-a ars mâna dreaptă în faţa regelui strein, tnspăi-mâniândul-l cu această faptă grozavă. L a Romani ascul­tarea poruncilor generalilor disciplina era lucru sfânt. Un general numit, Maniius. a o-sâdit ia moarte chiar pe fiul fui, care • luptase şi biruise pe vrăjmaşi, însă .înpotriva ordi­nului ce-i se dăduse.

E vestită deasemenea cin­stea şi dragostea de neam a unui comandant, Fabricius, pe care un rege puternic a căutat să-l cumpere cu ban: şi să-J înspăimânte cu un elefánt, " c a să-l facă să în­cheie o pace ruşinoasa pent­ru Romani. Fabricius a rămas neciintit în hotărârea sa şi a slujit cu sfinţenie interesele patriei sale. Alt general ro­mân, Regulus, fiind prins într'un războiu şi pus în li­bertate, ca să hotărască pe Romani să încheie o pace nefolositoare, a sfătuit pe ai săi să poarte mai departe războiul şi s'a întors în închiso­area duşmană, unde a fost omorât. Prin astfel de fapte minunate ajunseseră Romanii cel mai puternic popor al lurnii-vechi şi îşi întinseseră stăpânirea şi peste neamurile Fraţilor delà miazăşi de Dunăre. (Urmare) O. O. Maţeescu. i

agoi S'au împlinit zilele aceste pa­

tru sute de ani delà moartea lui Neagoe-Vodă, ctitorul minuna­tei mănăstiri delà Argeş — şi grandul celor ee au bGtărît co­memorarea acestei date n'a por­nit, desigur, numai din senti­mente de pietate fată de memo­ria vestitului Voivod al Tării

JKomâneşti şi al neamului Ba-sarabese, ei şi din COD ştiinţa ne­cesităţii ce-o simţim cu toţii, azi mai mult ca ori când. de a ne întoarce, eu cât mai adesea pri­lejuri, privirile cercetătoare şi recunoscătoare, spre marile personalităţi ale trecutului nos­tru, prin cari s'a aşezat, timp de secole, cu munca şi jertfa a zeci şi zeci de generaţiuni de înnaintaşi, temelia vieţii politi­ce şi .culturale, pe care s'a clă­dit, prin foc şi sânge, prin la-crămi şi suferinţe. Statul ro­mân întregit de astăzi. Căci o atare personalitate — nu pen­tru fapte eroice 'n războirj, ci pentru opere de cultură în pace — a fost şi Domnul a cărui po­menire ne-arn întrunit s'o prăz-nuim, creştineşte şi româneşte,, astăzi aci.

Tntr'adcvăr, Demnilor şi Fra­ţilor, nu fără oarecare mirare s'ar putea întreba cei mai pu­ţin eunoscutori: cum s'a făcut că 'n vremuri cumplite ca acele, de însemnate prefaceri prin războaie, când frumoasa moş- ! tenire a gloriosului Ştefan din | Moldova se distrugea, încetul cu încetul, prin luptele neferi­cite ale urmaşilor săi şi prin desele năvăliri ale Tătarilor, când Turcii măreţului Soliman se 'nstăpâniau la Dunărea do mijloc, în poarta Europci cen­trale, cucerind definitiv Bel­gradul sârbesc şi când Ungaria nenorocitului craiu Ludovic mergea cu paşi repezi spre mor­mântul deia Moh aci _ — tum s'a făcut, zic, c& 'n astfel de vre­muri, de mari primejdii pentru toată lumea dinprejür, în Ţara Româneasca, cuprinsă 'n mijlo­cul unui asemenea groaznic foc, să se poată întemeia şi menţine o domnie de pace şi linişte, aşa de boarată în lucrări de organis­me şi 'n opere de cultură, сптя a fost acea a lui Neagoe-Vodă? — Răspunsul nu poate fi dat decât numai scoţându-se in e-videntă mintea înţeleaptă, firea blajină, credinţa adânca, pieta­tea fierbinte, educaţia aleasă, cultura frumoasă, sufletul ar­tistic şi preocupările literare ale Domnului nosiru, adecă toa­te acele manifestări spirituale *i sufleteşti ce alcătuiau, odini­oară, strălucita sa personali­tate.

tuită pe eenrnai fiului sSu, „ea" mai bună este moartea su cin­ste (în luptă) decât viaţa cu a-mar şi оентЁ (în pace)" — acela nu putea fi, in fundul sufletului sau, iiiei cl, decât un ostaş şi un viteaz. Do aceia, pentru toate întâmplările, Neugoe-Vodă şi-a întreţinut — şi-faptul e bine să fie arătat — una din cele mai frumoase ?i mai însemnate ar-ro:Je pe care lea avut ѵесііді noştri Voivozi: 40.000 de ostaşi — număr foarte шазс pentru a-eele-vremi la o de întinde­rea şi eu populaţii' celei roma* neşii cl? a Urnei — ostaşi cărora le făcea, tui de an, cu mare gri-je ei multă pompe, rôutare, a-decă inspecţie domnească.

Dar precum avântul său vite­jesc şi Fa şiiut stăpâni prin-în­ţelepciunea minţii, tot aşa n'a înţeles să cheltuiască puterile armate aîe ţării în acţiuni ne­socotite ori în întreprinderi pri­mejdioase, ci, urmând politica cuminte şî folositoare' a unuia diu îmiaintaşii săi, tot aşa de înţelept ea şi dânsul, a lui Ra­dul cel Мяге, — Ncagoe-Vodă a putut asigura, ţării, pentru tot timpul domniei sale, până la moarto, liniştea şi siguranţa de car-e ea a'wea atâta nevoie, faţă de toţi vecinii — şi de Turci, .şi de Unguri şi şi de Moldoveni. Iar această linişte ,§i siguranţa a ştiiri o Estîel folosi pentru o-perc de organizare şi de cultu­ra, că si-a câştigat, prin ea, în­tocmai ca marii războinici prin biruinţele lor, nume de mare laudă în istoria noastră natio-1

nalü. Căci în timpul domniei sale,

oe nouă ani şi jumătate numai — puţin pentru vremurile noa­stre de statornicie şi continui­tate, mult, foarte mult chiar, pentru acelea dc turburări şi de prefaceri necurmate — cer­turile dîntre bocri, cari provo­cau, cele mai adesea, interven­ţiile armate ale vecinilor şi a-duceau tot felul do rele locui­torilor, încetară pentru ca ţara să se aşeze şi întremeze, iar

Descendent , p r i n t a t ă l eău , B a e a r a e cel T â n ă r , d i n g lor io­s u l î n t eme ie to r a l P r i n c i p a t u l u i a t oa t ă ţ a r a r o m â n e a s c ă şi b i ­r u i t o r a l lu i Oare i R o b e r t Ia P o -eoda, i a r p r i n m a i c a sa, D o a m ­n a N e a g a , d i n p u t e r n i c u l ţa r ăz ­bo in icu l n e a m a l boer i lo r O a î o -veşt i , s t ă p â n i t a r i i d e câ t e -va v e a c u r i a i t ă r i i d e pes t e O l t — Neagee -Voda в ' а p u t u t i i , - f i re- . f i e , l ips i t d e a v â n t u l os tăşesc şi 1 d e p o r n i r i l e v i t e jeş t i a l e n e a - 1 m u l u i s&it. СЖеі cel oe ecr ia , î n I c a r t e a p e n t r u î n v ă ţ ă t o r i , a l ea - |

Domnul cu sfetnicii săi să poa­tă lucra cu col mai mare folos pentru binele şi propăşirea ei.

Atunci s'au tras, pentru vea­curi, hotarele dinspre munţi aîe ţării, pentru ca ele să nu se mai schimbe rlrcât. în zilele noastre. Arunci s'a întregit organizaţia bisericeap-că începută, sub Ra­dul cel Mare, de Nifon, fostul Patriarh, prin mutarea Mitro­poliei deja Argeş la Târgovişte şi prin înălţarea aci a monu­mentalei catedrale pe cari cei mai în.vârstă dintre noi an a* pucat-o încă, prefăcută de Ma-toiu Easarab şi de Constantin Br'nonvrяпп, în fos'a C : 1

a tării. Atunci s'a început prin zelul şi priceperea părintelui Mitropolit Ma carie, învăţatul duhovnic al Domnului, tipări­rea acelor frumoase cărţi bi­sericeşti, de H T - M sÎ3vo"a, <-<m îae azi admiraiţa noastră a fn* turer. Atunci, in sfârşit, s'au ri­dicat si restaurat, în toate păr­ţile tării, liserici si mănăstiri, cari^de cari mai măreţe şi mai ïmmoase, în fruntea cărora stă până astăzi, reînoită sub Rege­le Carol, fsimoasa mănăstire a Cârtii de Arget.

Alex. Lapedata,' profesor universitär.

fVa unea)

Pag 6. CULTURA POPORULUI Ho. 26. Octomvrie 1921

a pentpm popi

C a f e a u a ş i C e a i u l Cef eau a este o băutură foarte J

lăută pe toată suprafaţa pâmăn-iului şi mai ales, în vechiul Xegat, unce ori în ce casă vet mtra nu scapi până ce nu beai o :dfea turceasca iu caimac, după je mai întâiu ai luat şi tradiţio­nala dulceaţă.

Sub numele de cafea să inţe-Jeg serrinţele unui arbust frumos numit Cafea arabica, care creşte In Abisinia, Mozambic şi Angola. Astăzi să cultivă foarte mult în ţările călduroase şi mas cu samă tn Brazilia. Io comerţ să cunosc mai multe feluri de caîea: de Martinica, Moca, Ris, etc.

Cafeaua sä prăjeşte, să macină mărunt şi apoi să prepară mult gustata beuiură puniadu-se câte o linguriţă (de persoană) întrun ibric in care apa îierbe in clocote, să amesteră de 2—3 ori, să a-lege caimacul, pe urmă să toarnă in ceaşcă şi cafeaua este gata . . .

Ea conţine un aicaioid numit cafeina, care este principiul activ al cafelei, şi un uleiu închis cu­noscut sub numele de cafeon, care dă aroma cea pläcuiä. In comerţ de multe ori să vinde ca­fea stricată sau falsificată. Cafea­ua sä strică la umezeală, când este adusă pe vapoare, dacă nu să iau anumite masuri de apărare. Dar ceeace este mai rău, e că cafeaua care să vinde prăjită şi măcinată să falsifica de multe ori. De aceea este bine ca să cumpă­răm întotdeauna cafea verde, crudă, care este greu de falsificat, s'o prăjim acasă ţi s'o măcinăni pe măsura în care o întrebuinţăm. Cafeaua prăjită şi măcinata să falsifică cu făină de grâu şi ma­zăre, cu îecută dc- cartofi, praf de ghindă, cu drojdii de cafea cari au servit încă odată, dar mai cu samă cu cicoare, care să vinde in cantităţi mari pe fiecare an anume pentru acest scop, mai ales în Germania, unde să întrebuinţează la aşa zisa cafea cu lapte. Pentru ca să ve­dem dacă cafeaua ce ani cumpă­rat este adevărată n' avem decât să aruncăm intr'un pahar cu apă niţică cafea: dacă ea iunoafă pe deasupra mai mult timp, daca să înmoaie de apă pe încetul şi dacă căzând spre fund încet văpseşte apa în galbin, atunci este bană ; daca, d'impoirivă, ea cade repede la fund şi văpseşte apa in negru, atunci este falsificată.

Cafeaua pe lângă gustul 'său plăcut, are multe însuşiri. Ea face ca simţurile noa.-tre ' să fie mai pătrunzătoare, imaginaţia mai vie, mintea mai luminată, memoria mai puternică, ideile mai bogate şi o simţire generală ue bine. Afară de partea intelectuală, cafeaua În­teţeşte energia fizic:?, măreşte puterile, constituind . astfel o ade-

- vârâtă hrană, fără ca ea prin această excitaţie să aducă vr'o moieşire sau tâmpeală primej-ioasă, după cum să întâmplă cu, alcoolul, lucru despre care am vorbit in articolul despre băuturile spirtoase şi beţia.

Pentru însuşirile ei cele bune cafeaua să întrebuinţează cu folos de toţi aceia cari' muncesc cu mintea şi cu corpul mai mult ca de obiceiu, de cei supuşi ia durere de cap (migrenă), cari sufer da ipocondrie, de nostalgie. Cafeau impedecă somnul, din care pricină este bună în otrăvirile cu opiu (afion) şi preparatele lui (morfină,

etc.), in otrăvirile cu tutun (tabac,) mătrăgună (belladonă) şi măsă-lariţă (hiosriam). Cafeaua neagră să mai întrebuinţează pentru a masca gustul unor medicamente (leacuri) amare sau greţoase, pre­cum sunt : chinina, sarea amară, untul de ricină, etc. O cafea bună după mâncare înlesneşte mistuirea, pentru care să recomandă ia cei ce safăr de greutate la stomac după ce au mâncat.

Acestea sunt părţile bune ale cafelei, să vedem acum pe cele rele. Am zis că cafeaua excită sau înteţeşte toate funcţiunile, prin urmare ea face rău la cei ce de obiceiu sunt nervpşij la cei ce sufer de durere de stomac în­soţită de arsuri ; îa iuţi copiii fără deosebire, la multe femei tinere cu sistemul narvos prea iritabil, (isteri­ci) ia toţi cei ce au bătaie da mimă (palpitaţii). Cafeaua lu aia în can­titate mare şi des slăbeşte nervii, aducând tot felul de iurburări, unele mai supărătoare decât altele. Ceeace aste tot aşa de rău este că odată învăţat cu ea, nu te mai poţi lăsa de ea, decât cu mare greutate şi având durere de cap, indigestii şi un fel de slăbiciune intelectuală. De aceea nu este bine ca să te obicinueşti cu caîea, ci să o beai rar şi în ceaşcă mică, cel mult odată pe zi, de prefe­rinţă numai o cafea după prân­zul mare delà amiazi.

Cafeaua verde, neprăjită, este bună contra frigurilor şi contra urdjnării. In medicină cafeaua să întrebuinţează sub formă de înfu-ziune (câ ceaiul), decocţiune (fier­tură) şi sirop.

Cafeaua cu lapte pe care mai toată lumea delà oraşe o iea di-iriniaţa este o hrană bună, cu condiţia ca atât laptele cât şi ca­feaua să fie de bună calitate, dar să nu să beie în cantitate prea mare odaia, ceea ce ar obosi şi ar lărgi stomarul. Este bine ca să sa iee cafeana cu tapte întot­deauna cu ceva, fie cu o felie de pâne simplă sau prăjită, fie cu o felie de cozonac sau cu un corn sau covrig şi să nu eşim nici odată dimineaţa din casă * cu sto­macul gol, pe nemâncate, fiind mai primitori de boale (mai expu­şi la îmbolnăvire).

Ceaiul este productul vegetal preparat din frunzele unui arbust numit Thea chinensis care creşte în China, în Iaponîa şi să cultivă' astăzi mult în America (Brazilia, Statele Ani te, etc.). Frunzele pre­parate să întrebuinţează pentru a face prin infuziune (opăritură). beuiură foarte mult întrebuinţata şi cunoscută sub nume de ceaia sau de ceaia rusesc, spre a-i deosebi de alte ceaia;; făcută din tot felul de flori (de teiu, soc, etc.

in comerţ să cunosc doua feluri de ceaiu: ceaiul verde şi ceaiul negru, cari diferă după modul de preparare, iar numeroasele varie­tăţi ale acestor două feluri atârnă de vrâsta frunzelor şi a arbuştilor, precum şi de diferitele feluri de preparare.

Ceaiul are un gust şi un miros plăcut, care să datoreşte unui uieiu esenţial gălbui; еГ conţine şi un aicaioid numit teină, care să aseamănă cu cafeina; el mai cuprinde tanin şi un principiu azotos, asemănător cu cafeina din lapte.

însuşirile ceaiului să apropie

mult de ale cafelei, însă el este mai excitant şi mai puţin hrănitor.

EI înteţeşte slujba stomacului, circulaţia sângelui, asudarea, căl­dura animală şi facultăţile intelec­tuale, Dacă să iea ceaiul hi doză potrivită, nu mare, el grăbeşte mistuirea, respiraţia (răsuflarea) şi circulaţia; el face ca omul să asude şi să ieasă mai muit cu u-dul, iar mintea o ţine deşteaptă. In doze mari şi repetate, ceaiul produce insomnie (nedormire), nelinişte (agitaţie), tremurături şi bătaie de inimă.

Ruşii, Englezii, Olandezii, şi toate popoarele cari locuiesc în ţările nordice şi friguroase beau foarte mult ceaiu, şi la masă şi printre mese, pentru a suplini vi­nul pe care nu-i au şi pentru a să încălzi. In vechiul Re­gat, încă să bea mult ceaiu, dar numai la oraşe; mulţi ieau dimi­neaţa numai ceaiu, dar mai bine

fac acei cari îl amestecă cu lapte. Ca regulă igienică voiu spune

că nu este bine ca să abuzăm de ceaiu ci să-l bem mai rar, mai slab, în câtime nucă şi mai mult iarna. Cei ce sufer de boale de inimă, de nervi, de insomnie, de tremurături în mâni sau picioare să să ferească de el. In medicină ceaiul să întrebuinţează în cazu­rile de mistuire grea, provenită din încărcare de stomac ; în acest caz să bea o ceaşcă de ceaiu

• simplu, fără lapte, sau cu o lin-! guriţă de rom sau de coniac. La

J începutul pojarului şi Scarlatinei ceaiul este bun pentru a inlesni eşirea lor producând năduşeală (asudare). In cazurile de răceală este bun deasemenea.

Geiul să prepară turnând o jumătată litru de apă fierbinte peste 2 până la 4 grame de frunze. Dr. VasHe Blanu

n-.edic colonel in rezervă.

Pr in indigestie se înţelege o turbura re trecătoare în actul de digestie, adică de mistuire sau zdrobire a alimentelor în stomacul şi intestinele anima­lelor.

Animalele erbivore (adică a-cele care se hrănesc cu iarbă, pae, fân şi grăunte) sunt mai expuse indigestiei decât cele carnivore şi indigestiile sunt mai grave decât la celelalte a-nimale şi mai cu seamă când mănâncă mult şi repede din cauză că au stomacul foarte mic proporţional cu corpul, iar ca­lul pe lângă aceasta, are indi­gestia şi mai gravă pentru că nu poate să vomiteze (să verse).

Ne vom ocupa în parte de in­digestiile rumegătoarelor, adi­că a vitelor mari cornute iar în numărul de faţă vom vedea cum se prezintă şi cum trebuesc e-vilate indigestiile la cal, el fi­ind animalul care are cele mai dese indigestii.

Indigestia calului, este cunos­cută în popor sub numele de colici, numire sub care se as­cunde o mulţime de boale ale calului, totuşi sub această de­numire, vom vedea şi noi cau­zele care pot să dea loc la colici. Cea d'intâi cauză, este propor­ţia prea mică a stomacului fa­ţă de corpul calului şi de lungi­mea intestinelor (maţelor) — la caro se mai adaogă că gaura prin care trec» alimentele din stomac în intestine este prea mică, tubul care aduce alimen­tele din gură în stomac este ră­sucit la gaura ce se deschide în î stomac în aşa fel în cât calul nu poate să verse nici odată, a-îară de aceasta treime ştiut că peritonul (peliţa care căptuşe­şte maţele pe din afară) este

іогтг iiismii.'i cai, m?i decât la orice alt aninfal. Ast­fel se explică, influenţa frigului şi mai cu seamă a ploilor ume­de care provoacă foarte adese ori colici la cal — şi de aceia să ne ferim a da calului apa prea rece, ci totdeauna să o avem scoasă mai dinainte şi ţ inută în găleată sau în hârdău în grajd pentru a se mai încălzi, aceasta bine înţeles în timpul iernei, când apa delà fântână este prea rece. De asemenea trebue să evităm să dăm fânul amestecat cu zăpadă astfel după cum se aduce de afară căci din cauza zăpezii pe care calul o mănân­

că capătă repede colici. O altă cauză este după cum

am ară ta t mai sus, când se dă de mâncare prea multă şi prea repede sau prea des una după •tflta toată hrana ce urmează să i se dea într 'o zi.

Alimentele de rea calitate cum sunt paiele şi fânul muci-găit, ovăzul prea nou sau stri­cat, precum şi ori ce alt aliment alterat (stricat) produce colici.

Munca imediat după mâncare de asemenea produce colici.

Trebueşte evitat să dăm ca hrană alimente care desvoltă gaze în stomacul Calului, căci pentru motivele de conformaţie pe care le am ară ta t mai sus, i-mediat calul capătă colici, ast­fel de alimente sunt: Trifoiul şi Lucerna verde (mai cu sea­mă necosite, adică păşunate), păşunea de prin locurile băltoa-se, seminţele care se umflă mult în apă cum este: orzul neurluit, porumbul neurluit şi mai cu seamă grâul şi secara.

Caii care au obiceiul să înghi­tă aer sunt foarte des bolnavi de colici, asemenea cai se cu­noaşte de pe dinţi care sunt to­ciţi pe fata din 'nainte.

Paele şi fânul acoperite de noroi sau mâl, care s'a uscat dar care în stomac se transfor­mă iar în pământ şi se adună în intestine, dau naştere la colici, cele mai adese ori mortale.

Dacă nevoia face să nu aveţi alt fân pentru cai decât din cel mâlit, atuncea înainte de a fi dat la cai trebue bine bătut qfu furca, iar apoi stropit cu sara­mură tare şi numai astfel să fie dat.

Târâtele date încontinuu ca mâncare calului se adună întoc­mai ca şi pământul de pe fânul mâlit, în maţe şi formează un fel de gheme caro opreşte mân­carea să treacă mai departe în maţe, de unde rezultă colici mortale, de unde deducerea că nu este bine să hrănim caii în tot timpul numai cu târâte.

Calul mai capătă colici şi din cauza foamei, atuncea când este ţinut prea mult nemâncat. Ani-

.malele hrănite cu alimente stri­cate astfel după cum am arăta t mai sus, capătă o umflătură a pieliţei de pe maţe, care dă loc la colici, care încetul cu înce­tul omoară animalul.

Vet. colonel OPRESCU (Va urma).

S i f i l i s u l II.

Pentru a se vedea şi activitatea d-lui dr. Stanca la acest spital să lăsă cifrele să vorbească:

l:i acest spital s'au prezentat până acuma 1844 bolnave dintre care 891. cu sifilis, 594 cu bleno­ragie, 179 şancru moale.

Trataţi şi vindecaţi fără a intra în spital au fost 5195 bărbaţi şt femei, dintre c a e 1818 au avut sifilis, 1575 cu blenoragie 359 cu şanctu moale.

Din punctul de vedere al con­taminării acestor boaie veneric* cele mai periculoase sunt In pri­mul rând servitoarele, apoi feme­ile delà ţară infectate de soWaţi încă din timpul răsboiuiui, sau de bărbaţii lor foşti prizoneri prin diferite ţări unde au contaminat sifilisul. Apoi în al treilea rând vin prostituatele clandestine care fug de vizita medicală. Cele mai puţin periculoase sunt prostituatele casemate (din lupanar).

In Cluj din 82 de prostituate casemate, 63,41 de procente su­puse la analiza Wassermann au dat rezultatul total negativ; 7,39 procente pozitiv intens (acestea au fost imediat duse la spital, iar 18,34 parţial pozitiv).

Dintre prosti.tualelele casemate (din lupanare) numai 18 procente n'au avut şi n'au sifilis restul de 72 procente sunt sifilitice însă inofensive, virulenţa spirochetel fiind aproape nulă.

Din punctul de vedere al in-îecţiozităţîi ce o prezintă prosti-tuetele casemate, ceie mai peri­culoase sunt cele tinere datorit* frăgezimei organelor genitale, lipsei de experienţă în a se apăra, şi datorită faptului că se tem să se arate medicului.

Prin diferitele razii ale poliţiei au fost aduse 203 prostituate clandestine, dintre care 73 au fost cu sifilis manifestat şi anu­me: cu sifilis primar, 13, cu sifi­lis secundar 55 cu sifilis tertiaf 1 şi cu sifilis nemenifestât 15.

Din cele 82 de prostituate de prin bordeluri s'au găsit numai 2 cu sifilis manifest care au şi fost internate.

Din aceste statistici se poate constata extraordinara întindere ce a Iuat'o sifilisul duprt război şi marele pericol ce-I prezintă această boală.

"Ultima şi cea mai sigură mă­sura de apărare contra sifilisului este celebra potnadă cu 33 pro­cente de cabinei a lui Metschin-kof-Levaditi cu care s'a experi­mentat şi în ambulatoriii polic­linic şi a "dat rezultate neaşteptate.

E deajuns să ne gândim nu­mai la plăgile sifilitice de pe faţă şi trup, la nebunia sifilitică care e cea mai înspăimântătoare nebunie, ţi la paralizia progre­sivă car> n'are leac, pentru a ne da seama că a neglija mijloa­cele preventive recomandate de ştiinţă sau a neglija tratamentul sifilisului e o crima faţă de tine însuţi, faţă de familia ta şi faţă de generaţiile viitoare.

Paleş.

пшшпшпши

A n u n c i u r i l e si R e c l a m e l e se primesc la Adminis­traţie şi la agenţia „Soa­rele" Str. luliu Maniu, 3.

NO. 2 0 . U C Í w v . s v ü u u b ï U R A Р О Р О Я Ш Д Л rag. 7

Cponica săptumanel In Sâunfrul hotarelor

Un tícllu national a lovit România prin groznica nenorocire delà Fortul Rurfeni din capitală ande, dintr'o cauză neprevăzută, au cxploadat150 vagoane de mu-nijiuni.

S e stie că Bucureştiul este In conjurat de 18 forturi cari azi ser­vesc ca depozite de muniţîuni. In. йе s'au adus toate explczibffile lăsate în ţară de germani şi rusi, pentru a fi akse, triate сит se spune, oprindu-se ceie bune. Acest material de războiu e foarte gingaş şi e destul ca o ladă să t.;. din nebăgare dc seamă penruca totul să explodeze. Aceasta toc­mai s'a întâmplat îu fortul Rudo­rf. Un lucrator a scăpat o ladă pe ciment, poeetilele au exploadai şi locul s'a întins în întreg fortul făcându-i să sară la aer. Victim ile acestei catastrofe sunt 34 s o l ­daţi morţi şi 15 răniţi. Ei şi-au găsi moartea că nişte eroi pe când tíujiau patria. Ministerul de răz­boiu a luat hoiăr-area ca isnor-Biântarea lor să ia caracterul vr oui doliu naţional, întreaga arma­tă din garnizoana Bucureştuloi, cât

• şi guvernul, corpul ofiţeresc şi csitul Cler formează cortegiul ca­re pluaeă de pe şoseana dintre С і і ф а şi Chitlia, două staţiuni în apropierea capitalei, spre fortul Rudcni în ruîniie căruia suni în­gropaţi acei ceri Fau servit cre­dincioşi p*nă lâ moarte.

Cât "desprt cei rămaşi in urmă, ministerul de războiu a- hotărât să le dea tot sprijinul in penziuni şi ajutosre, considerând pe eroii mcj-ţi in aceată "catastrofă, ca victime sie răbzoiukii.

Moartea iui Eroanell Po -ruml ia ru .

Cine a fost Emanoil -Porumbaru o spune iu discursul funebra ast­fel d-I Tranat-iaşi nHnistru! mun­cei în actualul guvern:

„Dispar figure!г unei generaţi-ипі pe cari noi am găsit-o în plină vigoare şi sub a cărei privire pro­tectoare ne deprinsesem a dace luptă în folosul ţârei".

„Emoneil Porumbaru personifică bătrăneţa, bunătatea, munca. Su­râsul său nu era o renunţare Ia luptă dar o luptă dată p e timp senin Ali-l amintesc Ia Iaşi îa tim­purile de e 'nrere şi de nădejde ce le-am petrecut acolo, cum prezi­dând intrtiniriie deputaţilor şi se-aaforiior, din au l a universitate!, »orba Ікі b iÄndä îndulcea s d î s e a porniri le noastre intisprite de vi­tregia vreí"i!í'iíor.

„Nu vom îndsia «supra căută­t o r de bun jurist, de avocat emi­nent. Ca nünistru ai lucrärih.-r pub­ica şi mai târdu al externelor În:?.noii Porumbaru a pus în slujba neantului tente cunoştjnţile, fostă competenţa şi toată dragostea d e ţsră.

Actul cart-l trece tn istorie es!e mai ales semnarea deciara-ţlunci de războiu care w/a adus împlinirea idealahd nostru naţi­onal.

„lată dece în numele guvernu­lui aduc kmorm&Uui hii Emanoil Porumbaru omagiile de admiraţie fi de recunoştinţă pentru serviciile aduse patriei".

Aşa a vorbii d-I Trancu-Iaşi reprezentantul guvernului ia mor­mântul iui Emanoil Porumbare mort zilele acestea în Bucureşti. Uudeie aduse de acest ministru, apoi de d-1 Ion I. C. Brătianu în nomele partidului libera! din care tfccea parte dispărutul şi de d-I SSrfeanu vicepreşedintele Ateneului,

ap fost desigur pe deplin meritate şi tristeţa pierderei unui astfel de om cuprinde toate sufletele r o T î â -n e ş t i .

lnmormărtărea sa, Ia care au dat onorurile două regimente ale garnizonei Bucureşti şi-au asistat toţi fruntaşii neamului, a fost un prilej de-a arăta recunoştinţa pen­tru opera săvârşită îh bogata lui viaţă.

De p e s t e hotare. j Făcând înconjcrrul hotarelor noastre nimic nou n'avem de po­vestit pentru această ultimă săp­tămână In afară de tratativele de pace ce le urmăm cu vecina noa­stre delà Răsărit. Rusia.

In adevâr un delegat român, dl Fiiltíi, a plecat la Varşovia, unde de mai mult timp are întrevedere cu delegatul bolşevic. Rezultatul acestor conversuri este încă ne­cunoscut deoarece guvernul român a crezut nemesit să-1 ţie secret. Din ziarele străine se pare însă că bolşevici au lăsat vechiile pre­tenţii aşa că un tratat definitiv d e pace se v a stabili între aoi şi Rusia sovietică.

intre Ungaria şi Austria cearta s'a isprăvit prin intervenţia marilor puteri cari a a dat Italiei puterea de-a jndeca. S'a admis însă din nenorocire o călcare a tratatului de pace dcia Trianon care trebuia considerat sfânt el garantând libertatea tuturor popoarelor libe­rate din jugul habsbnrgilor.- Ace­astă călcare, constă cà în ioc sá se dea Burgenlandul Austriei dupa-cum spune tratatul, se va face un plebiscit, adică un voi al popo­rului care va hetârâ el însuşi. Ori această hotărâre va fi .falsi­ficată cu bani şi bande înarmate de câire Horty.

Să trecem acum la ţările mai depărtate de noi.

Liga naţiunilor care fusese che­mată să hotărască soarta Sileziei pciitru care au fost atâtea lupte, a împărţit jtceastă provincie în doua între Germsnia şi Polonia, dând acesteia din urmă partea cea mai bogată.

Pregătirile urmează pentru con­ferinţa delà Washington .-are va avea să hotărască dacă omenirea va dezarma sau va continua cu râdicarea de armate.

La Londra a reînceput trata­tivele cu capii irlandezi pentru ajungerea la o înţelegere care să asigure pacea in sânul imperiului Britanic.

In Germania guvernul Wirth se zbate in mari greutăţi ce le fac prietenii Kaiseruliá şi acei a boi­s e viciilor. ,

In Asia urica annatele greceşti silite să se retragă s'au aşezat în lagăre de iarnă şi Regele Con-siamin a pişcat ia Atena.

In China o mare răscoală a fost înăbuşită în sânge.

* * * Trecând ia ţir'.ic mai îndepăr-

tste de hotarele noastre trebuie să amintim convenţia economica şi comercială pe care am inche-iat-o ziieie acestea cu Austria, rfi-mânâad doar să fie ratificată. Es e s t e menita să favorizeze schim­bul dintre cele două ţări, fără a mai cădea în greşala convenţiei trecute care favoriza v e n i r e a din Austria a obiectelor de lux în timp ce noi dâdezin pâine, vite şi lemne,

* * * In Grecia, apoi, înfrângerea su­

ferită de armatele condt<â<: de Re­gele Constantin in bătăliile din,

Asia-mică, a cauzat o mare tristeţe urmată de agitaţiuni ale poporului. S'au cerut prea multe jertfe delà popor şi rezultatele nu sunt mul­ţumitoare. Pentru această singura scăpare a regalităţei şi ordinei ar fi o grabnică încheiere • a păcei pentru a salva resturile armatei dupăce peste 50.000 de oameni au perit numai In ultima bătălie din faţa Angorei, capitala turcilor naţionalişti coniandaii de Kemal-Paşa. ' Evenimentul cel mai importent rămâne însă în acerstă săptămână o declaraţiune făcută de Lloyd George primul ministru al Angliei care a arătat că consfătuirea delà Washington, — capitala Statelor Unite, unde se va discuta de căiră reprezentanţii tuturor marilor pu­teri chestiunea dezarmârei gene­

rale, aceestă consfătuire, zicem, s arătat Lloyd George că înseamnă o epocă in istoria omenirei.

Naţiuniie obosite a mai spus Lloyd George, nu mai pot conti­nua co înarmările şi trebue s?-consimtă la concesii şi colaborare. Cei cari aţâţă la noui răiboae ş ură nu mai au nici o trecere în popor şi înfrăţirea tuturor se im­pune. Această declaraţiune este un balsam aşezat "peste rănile Euro­pei. Pacea, nnită cu dezarmarea "este singnra pace trainică. Mai întâi însă dreptatea care să fie siliţi să dearmeze fostă duşmani între ca i Germania şi Ungaria cu locul principal. Apoi vane rândul celorlalte state cari n'au făcut de­cât să se apere de loviturile ce le-au primit.

Bucium.

8 fromcasasarbare î n Ş a g a . Duminecă după ami azi s'a tínuí îa suburbia Şega sfinţirea „Casei culturale.. La această serbătoare a fraţilor noştri din Şega, au lua. pate şi câţiva dintre intelectuali (învăţaţi) din orgşîîi Arad. Ser­barea a fost deschisă de corni din Şega cu însaflc-fliul marş: „Trompetele sună." După sfinţirea „Casei culturale," act săvârşit de părintele Eugen Crăciun, preşe­dintele acestei Case de cultură, vfce-prc-şedintele d. I. Vanca, neo­bositul dascăl, a salutat pe puţini intelectuali, au ţinut să ono­reze această serbare a poporului din Sega. Dsa In cuvinte alese arată marea însemnătate şi ţinta ce o are această .„Casa culturalul A urmat apoi o gustare în gră­dina „Casei cultura)." Aci d. deputat d. Cornel lancu şi d. Ovidu Grita, prefectul poliţiei, au rostit scurte dar frumoase vor­biri, lăudând frumosul început de cultură. Corul a câniat mai multe cântări naţionale, apoi s'a î seins o horă frumoasă, urmată de aiîe jocuri naţionale, ce au ţinut până noaptea târziu. In urma hotărârei poporului din Şega. In senin de recunoştiţă pen*ru mmca neobosită şi vrednic'a pen­tru înfiinţarea acestei „Case cul­turale", tot ca acest prilej s'a desvällt şi portretul (fotografia) părintelui Crăciun. Corul condus cu multă iscusinţa şi pricepere de d. învăţător Lipovan prin cânte-cile frumoase a înălţat mult s t ră­lucirea serbării. Cinste şi onoare inimoşi'or conducători şi harnicu­lui pooor din Şega. - -. („ Voinţa Poporalul*, Arad)

Târgul tíe mostre din Capi­tală se va închide Sâmbăta 15 Octomvrie.

Direcţiunea Teatrului n a ­tional are plăcerea să anunţe publicului clujan, că intervenind fa Ministerai Artelor şi la Direc­ţiunea Generală a Teatrelor a reuşit s i aibă pentru Dna Olimpia [ Bârsan încă o detaşare pe fimp ' de un an, la Teatrul nostru.

Nu poste decât să ne bucure aceasta şi mulţumire călduros valoroasei noastre artiste pentru inima cu care vise şi de data asta ta ajutorul teatrului din Ardeal. O aşteptăm cu drag s-o aplaudăm în viitoarele Dale ro­luri.

Asemenea dl Virgil Vasi!eseu, societar al Teatrului, detaşat aci pentru atagkmea trecută, un ele­ment cu multe şi reale calităţi peutru comedie, s-a hotărât să

rămână pentru totdeauna în mij­locul cuaunei de artişti ai teatrului din Cluj.

Aniversarea A, S. R. Prin­cipala Ce ol. Eri 18 Oct. fiind a 28 a aniversare a naşterei S. Regale Prinţului Carol, a avut loc la Mitropolie un Tedeum Ia care a fost de faţă Mitropolitul primai, Episcopul Ivan al Clujului, GeneraluiVâleami, Pnpovid-Taşcă, corpul ofiţeresc superior, autori­tăţi etc.

Comunist?! arestaţi ia Bu­cureşti. S'a stabilit precis cu ocazia interogateríiíor şi In baza documentelor găsite că comu­niştii arestaţi acum Ia Bucureşti aveau legături cu Crisiescu, MoV covici şi ceilalţi comunişti. S'a constat că erau finanţaţi de către Rusia. S'a descoperit o întreagă corespondenţă care menţionează sumeie de bani trimise comuniş­tilor.

Comuniştii acesiaţi eri Inten­ţionau să arunce în aer gara de Nord şi C a p s a . Acţiunea lor era îndreptată delà Moscova. (ATR).

Siguranţa çeaerala a statului, a făcut descinderi, însoţită de pírcheí, la 24 case diu Capitală, arestând^20 comunişti, constituiţi în clvsb, în strada Negustori. Într'o cssă s'au găsit bombe. Alte arestări sunt Iminente. (ATR).

Goes cehos lovac panirtr Rornân?3. S'a încheiat o con­venţie pentru livrarea a 500 va­goane cocs din bazinul d d a Os-trova, conform deciziei comisiei de Reparaţii, adică în vagoane cedate României de către Ger­mania — şi aceasta drept com-penzaţle pentru vagoanele, ceho­slovace confiscate de România. Vagonele trec prin bazinul Karwin-Ostrova unde sunt încărcate cu cocs, 20 de vagoné au şi fost expediate în România.

S c a r i a l b i . Epidemia de sca-rfatină ia proporţii îngrozitoare in toată Ţara. Consiliul sanitar local a lut masuri serioase pentru pre-îsiâmpinarea epidemiei.

Cornau Cu! comunist, in dies" ва complotului comunist din Ca" pitală, aflăm, că s'au descoperit, la locaiuţa celor arestaţi sume însemnate de Bani trimişi din Moscova. Arestaţii — 20 la număr, — au fost depuşi la Jilava. Prin­tre aceştia sunt: 5 evrei şi 4 un­guri, S'a dat şi de o corespon­denţă între Crisiescu şi Rakowski privitoare la reorganizarea parti­dului comunist.

H. S. RESINA 14ARIA. t .A§a r i î i c e -mu ,Dr . .4. Apostol,

Colonel 6 h . Bacaioglu, Dr. Vasile Ш а п и , Lucian Bolcaş, V. Gh. .Sorga i /an, Vasile Chiru Constanţa V. Chiru al Citirea, Minai Coäreantb Raia C. Col-bazii, Raui CuHanu, Aurel Con-frea, Protopop Dr. E. Dăianu: A. Domide, Radu Oragiaa, Prof. universitar fcihai Dr a 3 0 -nr.îrescu, Lt. Col. G. Dtmitrcjcu, Rada Dumltreicu, N. I. Dumi-traşca, Dr. Ion Giurgiu, O. Hulea Maior Clin Handrej, ^Colonel lonesca Dobrogeana, Maior Clin lonescu, Caro! GJahoda, Victor Lszar, Aurel Lepădatu, Gh. Leiha, G. G. Malèesea, C. Martinovics, med. Gh. Nicolau, N. Nearnfu OtoneJ, Vladimir Hicoară, Colonel Opresc 1, б е -тта) de Div. N. Pe t s îa , Viaíi '3 Hat í ia , ion Pifat, Lt. Col. D. Pompiiiatt, Stafan L P«ut, Radiu-Rosetti, Constantin Râuleţ, Protopop E'isebla Rădu-canu, Gh. Roşa. Marin Sfeîă-nsseu p ro f e so r u-siversitar. àageio Siăsescu, Petre Gh. S ovin, l. Т о і й п Н іеоаз Tfstu, S. V. Ursuteae, E m i l VáslHii, Prof. Dr. i. P. VoîîSftl, VasiU Vlaicu, Ion Vlădaîu, Gh. Vâlsan prof. universitar.

Contrabcndeta. Pentru înlă­turarea contrabandd de cereale s'a dispus, ca circulaţia cerealelor să fie oprită pe o rază de 10 km. delà graniţă. Fără autorizaţie pre-sfabilă delà prefectură cerealele care vor drcula vor fi confis eate.

Căderea unui a r r o p i a n . U-nal din ceie două aeroplane delà Someş-axt care au sburat cu 0 -cazia desvdtrti statuei Reginei, la Oradea-Mare, Ia întoarcerea spre Cluj a căzut delà înălţimea de 100 metrii lângă comuna Vad. Locotenentul din aeroplan, pri-náod grave leziuni interne, a fost a dus la clinica din localitate. Celălalt js lot a fost uşor rănit.

Do! profesori e x e c u t a t ü e S O V i e t i S t L Profesorii de ştiinţe politice Luzarevscsi şi Tictvski au fost împuşcaţi din iniţiativa gu­vernului sovietic.

! Ѵіпазсагэа ш т р і з с і а a s 'fl-ll5Uiui. Doctorul Roux a demon­strat ia Academia de ştiinţe, o importantă descoperire franceză pentru tratarea sifilisului prin in­jecţii iutermusculare cu seruri de bismut. O suia bolnavi trataţi pe această cale au fost complet vindecaţi.

Acel ce răspândesc ziarul

Cultura Poporului îupliuesc o

Üatttie iâe b u m Români ,.Ш

Pag, 8 CULTURA P O P O R U L U I No. 26. Oetomvrie 1921

La aMnis fra ţ ia zsa-ului „Cultura Poporului",

ori cine se poate înscrie spre a comanda, baso-diefarile Ai. S. Regelui şi Regina, opera sculptorului, Di mit r iu Bâr­lad. Lucrările sunt făcute în bronz, mărimea 25 cm. şi costă 300 lei. Busturile M. S. Regelui şi Regina fa .mărime naturală costă 17 mii lei părechea».

Sculpturele au fost exe­cutate după natură la palatul Regal din Bucureşti şi în urma autorizaţiei dată Dlui Dimitriu Bârlad de auguştii noştrii suverani, aceste lu­crări pot fi cumpărate de câtre toate.autorităţile noastre, precum şi de ori care bun roman cari doreşte să aiba veşnic în faţă figurile marilor noştri eroi ai neamului, M. L. Regale, Regele şi Regina ţututor Românilor.

CITITî ŞI RĂSPÂNDIŢI ziarul vostru „CULTURA PO­PORULUI", c© trăieşte numai pria Voi şl pentru Voi.

P U R A U I , I Î I I I I I ,

Ш I Ê . Istoricul luptelor neamului ro­

mânesc din zilele de glorie ale ani­lor 1916—1919, au fost trecute la nemuriie în cele trei hărţi lucrate încoiuri de Dl. General C. St. Amza, şi cari se găsesc de vânzare la Ad.-ţia ziarului „CulturaJBopo-rului" numai сн 6 lei bucata (plus porto).

Aceste harţi nu trebuie să lipse­ască din casa oricărui bun român, Prin ele putem vedea c/tm s'au desfăşurat Iupieie la Tisa şi ocu­parea B. Pestei; variatiunile teri­toriului stăpânit în timpii! răsbo-iu'lui, şi istoricul grafic al răsboiu-lui. Toaie hărţile simt însoţite de date istorice.

CITITORII NOŞTRI, I mai ales cei delà sate pre- \ cum şi meseriaşi şi munci­tori de orice fel, cari do­resc a înfiinţa orice fel de cooperative precum şi în­drumări speciale, să se ad­reseze inspectoratului coope­raţiei din Transilvania şi Banat, Str. Lumi 54, Cluj.

S O C I E T A T E A N C a p i t a l S O C I A L 1 6 0 , 0 0 0 . 0 0 0 L@i ~-^тва*>— S e d i u l C e n t r a i s B U C U R E Ş T I .

U C U R S A T E . E I I S Î F Arad, Bijfi, Brsşov, PazargSc, Chişineu, Cernăuţi, Constanta, Galaţi,

Ciu], Ismasi, Tărgu-tiyreşijluî, Orasfaa-Mara, Sibiu, Tyjsaa, Timişoara.

c a p i t a l s i r e z e r v e l e i 1 7 5 . 0 0 0 . 0 0 0

C I 1EÜÜ ^5**1

C A L E A VICTORIEI 9 8 (Piaţa Palatului Regal)

nit mu шыі щ I I I cum şl Гп ргіпсірзіеіе crase din ţară.

Executa orice operaţiuni de Bancă în general. — Scont. —' Avansuri pe ipoteci, gajuri de efecte publice, secţiuni şi măr­furi. — Eíectoeaza plăţi şl încasări. Emite cecuri şi scrisori de credit în ţară şi in străinătate. — Primeşte depuneri spre fructificare* — Execută ordine de Bursă. — Conturi curente.

A a p ă r u t

DE VÂNZARE, m fereslre'J cir­cular o i a n i e r r u 85 c. m . lafo;-m . ţ i i ia Aci-ţi a H':rti lui . 01

biicä-a ziar sub A. S.

CAUT : 3 camere poale şi tărie. Oferte'e

care cuprinde: cântece poporale de iubire şi despre fire cântece de pîugărie, păstorie ş! pescărie, cântece ostăşeşti, colinzi, urâturi, ru-» gsemni ş. a, pentru toate vârstele , stările s.uflsisşti şl îrttisletnlcirHa poporului romfsn. • • • • • • • • •

P R G S L Î Z I P Ă I L N O L e i 4 -Revânzătorilor rabat. — Se comandă delà Librăria „ŞCOALA ROMÂNĂ" din Suceava (Bucovina). • Costul se trimite înainte.

K — - -Ьі In Editura «Şcoalei Române" au apărut de asemeni şî alte

cărticele religioase — poporale, de cântece, povestiri ş, a. ţ% al căror catalog se trimite g r a t u i t oricui îl cere. • 'ţ\ Spre a înlesni onor. cetitori cunoaşterea' cărţilor noastre M îi rugăm să binevoiască a ne înfiinţa în cari gazete &g cetite de ei, ar dori să publicăm riiltil şi preţul cărţilor

• noastre, care după cuprins sunt toarte folositoare. •

^ Л А Л А А А Л л Л А Л Е А Л і ^ Л •* А А Л Л А Д

P E N T R U I N D U S T R I E S I C O M E R Ţ S . P . A .

C L U J , S T R . R E G I N A M A R I A N O . 6 — 8

I (casele proprii).

Capital social Lei §0,000.000 deplin vărsat S E C Ţ I A i a B a p c a ê S e c ţ i a - d e M ă r f u r i

i F i H I A U Î E :

Sibiu, Arad, Turda, Alba-Iulia, Haţeg, Satu-Mare, Reprezentanţi stabili în Bu-I cu resti, Kosice, Praga şi Wiana.

. І І І Ш S I ВЕШНШ m шшш ш шг Girant. S. CRAIOVEANU.

iz P R I M E S C I I FLRJENFIE „ S O A R E L E " C L U J , S T R A D A I U I Í Q M A N T A , 3 1 Tipărit cu maşina rotativă CARTEA ROMÂNEASCA institut de arte grafice „Coshueana" CM str. Univărsiâtu No. 3 C 1133