INTRODUCERE

Una dintre cele mai importante probleme cu care se confruntă România în ziua de azi este

problema imigrării. Foarte mulţi români trăiesc cu un salariu minim pe economie, insuficient

pentru a întreţine o familie mai ales dacă familia respectivǎ are copii. Pentru aceşti oameni,

posibilitatea de a merge în străinătate să lucreze este văzută ca, o soluţie salvatoare, chiar dacă

presupune să-şi lase familia, copiii, în ţară pentru o perioadă de timp. Impactul plecării este

resimţit cel mai mult de către copiii care se simt oarecum abandonaţi. Lăsaţi în grija mamei

sau poate doar a tatălui, copiii dezvoltă o reticienţă faţă de lume, şi de situaţia în care sunt

puşi. Foarte mulţi dintre ei dezvoltă comportamente antisociale, mai ales cei care au ambii

părinţi plecaţi sǎ lucreze in străinǎtate şi care sunt lăsaţi în grija unor persoane necunoscute.

Problema acestor copii, a fost dezbătută chiar în Parlamentul României care, a reglementat

anumite legi ca de exemplu Legea 272 / 2004 (Art. 1 (1) Prezenta lege reglementeaza cadrul

legal privind respectarea, promovarea si garantarea drepturilor copilului. (2) Autoritatile

publice, organismele private autorizate, precum si persoanele fizice si persoanele juridice

responsabile de protectia copilului sunt obligate sa respecte, sa promoveze si sa garanteze

drepturile copilului stabilite prin Constitutie si lege, in concordanta cu prevederile Conventiei

Organizatiei Natiunilor Unite cu privire la drepturile copilului, ratificata prin Legea nr.

18/1990, republicata, si ale celorlalte acte internationale in materie la care Romania este

parte.)

Potrivit unui raport al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului

Bihor, peste 400 de copii, din judeţul Bihor sunt lăsaţi în grija rudelor sau a serviciilor sociale,

deoarece părinţii lor sunt plecaţi la muncă în străinătate. Conform Ordinului nr. 219 din 2006,

cetăţenii români care au copiii minori în îngrijire şi doresc obţinerea unui contract de muncă în

străinătate au obligaţia de a notifica serviciilor publice de asistenţă socială organizate la

nivelul municipiilor şi oraşelor de domiciliu intenţia de a pleca din ţară, precum şi

nominalizarea persoanei în întreţinerea şi îngrijirea căreia vor rămâne copiii.

Însa aceste cifre nu sunt reale, nu toţi parinţii obţin contracte de muncă şi foarte puţini au

anunţat autorităţile cǎ vor pleca. Aşadar numărul copiilor părasiţi temporar este mult mai

mare.

1

S-au realizat mai multe studii pe aceastǎ temă a problemelor pe care copiii, le întâmpină o dată

cu plecarea părinţilor în starinătate dar erau studii realizate doar prin interiviuri. Studiul de faţă

doreşte să scoată în evidenţă mult mai clar care sunt problemele din punct de vedere

emoţional, comportamental, la nivel cognitiv si al modului de gândire cu care se confuntă

aceştia şi dacă dezvoltă probleme de personalitate. Ce simt aceştia care este diferenţa între ei şi

copiii de aceeaşi vârstă ,dar care au părinţi care nu lucreză în stărinatate.

Lucrarea cuprinde 5 capitole care încercă să pună în evidenţă aceste aspecte atât la nivel

teoretic cât şi la nivel practic. Capitolul I redă abordarea teoretică a acestei tematici,

cuprinzând aspecte teoretice ale terapiei raţional-emotive în care sunt prezentate principiile

după care se ghidează această terapie, aspecte teoretice ale dezvoltării, unde sunt descrise

etapa copilăriei şi preadolescenţei cât şi etapa adolescenţei, sunt prezentate aspecte teoretice

ale rolului familiei in dezvoltarea coplilului dar şi cercetări asemanătoare în domeniu.

Capitolul al doilea cupride ipotezele lucrării şi obiectivele, urmează capitolul în care este

descrisă metodologia cercetării, după care în capitolul patru sunt prezentate rezultatele

obţinute şi interpretarea datelor, ultimul capitol fiind rezervat concluziilor.

Consider că, această lucrare va aduce informaţii noi, fiind o temă de actualitate si foarte

mediatizată în România.

2

CAPITOLUL I

FUNDAMENTARE TEORETICĂ

1.1 Aspecte teoretice ale terapiei raţional-emotive şi comportamentale.

Albert Ellis spunea că abia doar atunci când şi-a prezentat lucrarea despre terapia

raţional-emotivă şi despre terapia cognitiv comportamentală la Convenţia Americană de

Psihologie în 1956, a realizat cât de complexe sunt cogniţiile, emoţiile si comportamentele şi

cum ele se cuprind şi interacţionează unele cu celelalte. De altfel, el mai spunea că REBT a

avut întotdeauna o viziune complexă, holistică, bazată pe interacţiuni în ceea ce priveşte ABC-

ul personalităţii şi al dereglărilor.

Albert Ellis era de părere că teoria ABC a REBT urmăreşte concepţiile câtorva filosofi

antici - în special Epictet şi Marc Aureliu - şi pe cele ale teoriei lui Robert Woodworth cu

privire la stimul -organism – răspuns.

Una din premizele fundamentale ale REBT este că oamenii în cele mai multe cazuri nu

doar se supără pentru adversităţi nefericite ci şi prin modul în care işi construiesc viziunea

asupra realităţii, prin credinţele şi filosofiile lor evaluative despre aceste adversităţi. În terapia

REBT clienţii de obicei învaţă şi încep să aplice această premiză învaţând modelul A-T-C- al

tulburării şi schimbării psihologice. Modelul A-B-C- mai întâi afirmă că, nu doar A,

adversităţile(sau evenimentele de activare) duc la consecinţe emoţionale şi comportamentale

tulburate si disfuncţionale- la C, ci adversitatea multiplicată cu ceea ce oamenii B (sistemul de

credinţe al oamenilor) cred in relaţie cu acest eveniment. Acest sistem de credinţe este foarte

evaluativ si constă în aspecte interelaţionate cognitive, emoţionale şi comportamentale. În

general, dacă evaluativul “B” despre evenimentul activator “A” este înrădăcinat într-o credinţă

iraţională şi contrară propriilor interese, consecinţa va fi probabil nesănătoasă şi distructivă

sau alternativ dacă e înrădăcinat într-o credinţă raţională şi conformă cu propriile interese se

intamplă contrariul.

Baza REBT presupune că oamenii au atât tendinţe înnăscute raţionale, care înseamnă conform

intereselor proprii şi ale celor sociale şi constructive, cât şi tendinţe înnăscute iraţionale, care

înseamnă contra intereselor proprii şi ale celor sociale şi neconstructive.

Epistemologia REBT susţine că modalitatea cea mai bună de a obţine

informaţii este cea ştiinţifică, prin gândire ştiinţifică şi validarea empirică a cunoştinţelor.

3

REBT urmăreşte formarea gândirii logice. Oamenii sunt predispuşi genetic dar şi învaţă în

cadrul mediului în care trăiesc să gândească iraţional. În ceea ce priveşte moştenirea genetică a

tendinţei de a gândii iraţional, Ruth(1993, apud Trip, 2007) explică acest lucru prin faptul că

selecţia naturală a favorizat indivizii care manifestau cerinţe absolutiste şi grandiozitate în

comparaţie cu cei pasivi şi servili, datorită comportamentelor adaptative (comportament

agresiv şi împerecherea) sau a emoţiilor adaptative ( furie, anxietate),(Trip, 2007).

„Unii cercetători din psihologia evoluţionistă susţin că în era Pleistoceană s-a produs

dezvoltarea capacităţiilor cognitive ale speciei noastre şi că nu s-au schimbat prea mult de

atunci. De aceea unele cogniţii sunt adaptative iar altele nu , mai ales cele care au rămas

tributare condiţiilor ancestrale. Alţi cercetători dimpotrivă afirmă că nu sunt diferenţe

semnificative între forţele sociale şi interpersonale responsabile pentru formarea cogniţiilor în

vremurile ancestrale şi cele prezente în societatea noastră şi ca atare cogniţiile iraţionale sunt

învăţate sub influenţa factorilor de mediu „.(Trip, p.14, 2007)

„În copilărie, cerinţele absolutiste şi grandiozitatea servesc diferite functii adaptative

comparativ cu adultul. Un copil care ţipă cere satisfacerea propriilor nevoi ( hrana, igiena,

caldura sufleteasca) manifestarea cerinţelor “iraţionale” au un rol adaptativ. În acest fel

cogniţiile sunt învăţate , dobândite ca experientă individuală de comportare , având ca

finalitate adaptarea „.( Jurcau, 2000 apud Trip S. 2007 p.14)

La adult însa, acestea nu mai au o funcţie adaptativă , adultul ramâne la nivelul copilului care

ţipă în vederea satisfacerii propriilor nevoi . Tendinţa noastră de a gândii iraţional este

transmisă de la parinţi la copii atât genetic cât şi prin mecanismul ânvaţării.

„ Ele sunt preluate de la parinţi, profesori sau alte persoane , dar acest lucru este facilitat

datorită predispoziţiei genetice de a gândii iraţional. Mai mult ele sunt create, construite în

interacţiunea individului cu mediul”.(Trip, 2007,p.15)

Aceste cogniţii apoi sunt întărite devenind mai puternice. Acest lucru se realizează, spune

Ellis (1991, 1994 ) deoarece: 1. ele conduc la emoţii negative puternice , acestea facându-le să

pară adevarate; 2. sunt tautologice şi nu pot fii falsificate ( trebuie să am întotdeauna succes,

altfel sunt fără valoare, dar chiar dacă am succes cum pot fii sigur că nu voi eşua niciodată?);

3. sunt circulare ( trebuie să am întotdeauna succes, astfel sunt fără valoare, înregistrez

insucces, prin urmare sunt fără valoare, voi continua cu insucces ca să dovedesc acest lucru);4.

conduc la profeţii despre sine (totdeauna trebuie să am succes, altfel sunt fără valoare, am

eşuat, sunt un nimeni, voi eşua din nou cu siguranţă); 5. lingvistic şi semantic sunt greşite şi

întărite prin tendinţa noastră de a nu folosi corect limba; 6. sunt repetate în mod necritic, chiar

4

dacă ele conduc spre rezultate negative, aceste rezultate nu sunt văzute ca fiind conectate cu

aceste cogniţii; 7. cele mai multe sunt inconştiente, nu suntem constienţi de prezenţa lor şi de

aceea le perpetuăm cu uşurinţă. Astfel, ele nu sunt usor de schimbat, modificarea lor necesită

efort îndelungat şi o motivaţie puterică.(Trip, 2007)

Caracteristicile cogniţiilor iraţioanle prezentate mai sus sunt cuprinse şi în clasificarea

cogniţiilor realizată de Ellis în patru categorii: cerinţe absolutiste, ce se referă la expectanţe

nerealiste şi absolutiste despre evenimente sau indivizi recunoscute pe baza cuvintelor

“trebuie”, “ se cuvine” , “ a fi obligat”, “nevoie”. Acestea pot fi cerinţe absolutiste faţă de

sine , alţii sau lume. O a doua categorie se referă la catastrofarea sau evaluarea a ceva ca fiind

groaznic. Este vorba despre exagerarea consecinţelor negative ale unei situaţii pană la ultima

extremă unde maifestarea este “groaznică’’ , “terifiantă”.

O a treia categorie se referă la toleranţa scazută la fustrare adică, cerinţa pentru uşor şi confort

şi se reflectă în intoleranţă la disconfort “ nu pot suporta”. Şi a parta categorie se referă la

evaluarea globală a valorii unui om ce se manifestă faţă de sine sau alţii şi implică faptul că

oamenii pot fii evaluaţi şi că unii sunt mai valoroşi decât alţii.

Caracteristici ale cogniţiilor raţionale(Ellis, 1994): o cognitie raţioanală este consistentă intern,

este logică şi cooerentă; o cogniţie raţională poate fii verificată empiric, poate fi susţinută de

evidenţe empirice; o cogiţie raţioanală nu este absolutistă , de obicei este formulată ca o

dorinţă , speranţă preferinţă, deci reflectă mai degrabă o dorinţă decat o cerinţă; o cogniţie

raţională conduce la emoţii adaptative, aceste emoţii nu sunt disfuncţionale pentru individ,

cogniţia raţională nu conduce spre absenţa emoţiilor şi spre emoţii adaptative care servesc

drept motivatori ai rezolvării de probleme; o cogniţie raţioanală ne ajută să ne atingem

scopurile, este congruientă cu satisfacţia vieţii.

REBT îmbrăţişează două valori esenţiale: supraviţuire şi plăcere. Acest lucru este atins prin

metode care fac indivizii să gândească mai raţional, mai flexibil ,mai stiinţific. Pe langă o

gândire adaptativă, comportamentele şi emoţiile potrivite vor tinde să crească longetivitatea şi

satisfacţia. REBT ajută clientul să atingă stadiul hedeoismului responsabil. Hedeoism

înseamnă cautarea plăcerii şi evitarea durerii.Hedeoismul responsabil este urmărirea obţinerea

plăcerii şi fericrii pe termen lung nu obţinerea lor pe termen scurt. REBT consideră că ceea ce

este etic este specific fiecărei situaţii. Nu există un bine sau un rău absolut , impunerea unui

rău sau bine absolut conduce la sentimente de vină , anxietate, depresie, ruşine precum şi

intoleranţă şi ostilitate. O gândire matură conduce la etici situationale. De asemenea în relaţie

cu ceilalţi REBT accentuează regula de aur – comportă-te ca şi un model pentru ceilalţi.

5

Scopurile urmărite de filozofia REBT sunt deci: supravieţuire, atingerea satisfacţiei în viaţă,

afilierea cu ceilalţi într-un mod pozitiv, relaţionarea intimă cu câteva persoane, dezvoltarea sau

menţinerea unor activităţi de împlinire personală. REBT consideră ca principaele aspecte

esenţiale ale funcţionării umane sunt: cogniţiile (gândurile) emoţiile (sentimentele) şi

comportamentele.

Aceste trei aspecte sunt interelaţionate, schimbarea uneia atrage după sine schimbarea

celorlalte.

Cogniţiile se pot împărţii în descriptive , adică decrierea a ceea ce percep oamenii, şi

inferenţiale , se referă la percepţiile noastre asupra realitătii şi inferenţele pe care le facem din

aceste percepţii şi cogniţii evaluative , considerate centrale pentru distresul emoţional dar nu şi

primele, ele sunt mai puţin evidente.

Se pot distinge înca o categorie de cogniţii pe care Albelson şi Rosenberc le-au definit drept

cogniţii “hot” şi cogniţii “cold”. Cogniţiile reci “cold cognitions” sunt reprezentări ,

observaţii , descrieri, inferenţe nonevaluative şi concluzii. Ellis afirama că aceste cogniţii pot

declanşa puţine emoţii sau pot să nu declanşeze emoţii defel. Cogniţiile “hot”(fierbinţi) sunt

rezultatul prelucrării cogniţiilor cold şi ele sunt cogniţiile evaluative. Ellis (1984) distinge aici

cogniţii “warm” sau calde şi cogniţii “hot” sau fierbinţi. Primele spune el, sunt evaluări făcute

sub forma preferinţelor sau nepreferinţelor şi generează emoţii precum ar fi grija , regretul,

supărarea, fustrarea, enervarea, plăcerea şi satisfacţia. Cogniţiile “hot” sunt evaluări de tipul

comenzilor, necesităţilor şi conduc la emoţii precum anxietatea, depresia, furia, grandiozitatea

şi mania. Acestea din urmă sunt de fapt ceea ce Ellis numeşte cogniţii raţionale şi cogniţii

iraţionale. Oamenii au aceste două tipuri de cogniţii în acelaşi timp , scopul psihoterapiei este

de a identifica cogniţiile iraţionale , de a le disputa şi de a le înlocui cu cogniţiile raţionale.

Wallen , DiGiuseppe si Dryden (1992) propun urmatoarele nivele ale cogniţiilor : gânduri

automate- sunt cele mai propiate câmpului de conştiinţă, clientul le raportează deseori cu

usurinţă atunci când terapeutul întreabă “ce-ţi spui ţie însuţi?”, “ ce-ţi spui ţie când se întamplă

X?”. Urmează nivelul inferenţelor adică atribuirile pe care le facem cu referire la observaţiile

şi gândurile automate adică înţelesul pe care il dăm evenimentelor din viaţa noastră. Ele sunt

în câmpul conştiinţei şi se pot scoate în evidenţă uşor punând întrebări de genul: ” Ce crezi că

înseamnă asta?” . Un al treilea nivel se referă la cogniţiile evaluative , în special cele

disfuncţionale care sunt asociate cu stresul emoţional şi care nu sunt atât de evidente clientului

dar care pot fii scoase în câmpul conştiinţei la fel ca şi precedentele cu ajutorul întrebărilor.

Ultimul nivel se referă la convingerile iraţionale centrale care sunt de fapt reguli de viaţă , gen

6

filozofii de viaţă. Ele se activează doar la declanşarea anumitor evenimente semnificative de

viaţă, astfel ele nu sunt conştientizate şi sunt absolutiste. Forma pe care o i-au este de genul

„trebuie”. Ellis este de parere că, toate tulburările emoţionale au aceaşi rădăcină şi anume cele

trei convingeri iraţionale referitoare la evaluarea propriei valori umane, toleranţa scăzută la

fustrare şi evaluarea lucrurilor ca fiind groaznice, ce sunt derivate logice ale cerinţei

absolutiste. El mai spune că, cerinţele absolutiste se regăsesc şi în tulburările emoţionale.

Unul din obiectivele principale în REBT este de a arata clientului că oricând se întamplă

evenimente neplăcute activatoare în vieţile oamenilor, aceştia au o alegere,de a se face pe sine

să se simtă întristat, dezamăgit, frustrat şi iritat în mod sănătos şi conform intereselor proprii

sau de a a se face pe sine să se simtă îngrozit, înspaimântat, panicat, deprimat, cu ura faţă de

sine şi cu milă faţă de sine în mod nesănătos şi contrar intereselor proprii(Ellis, 2003).

Obţinând o filozofie mai raţională şi autoconstructivă despre sine, ceilaţi şi lume, oamenii

sunt adesea mai predispuşi spre a se comporta şi trăi emoţional în moduri mai utile propriei

vieţi şi adaptive.

Ratinamentul 1 – Oameni care văd şi acceptă realitatea ca tulburarile lor emoţionale de la

punctul C nu provin din evenimente activatoare sau adversitaţi de la punctul A care preced C.

Deşi A contribuie la C, şi deşi A-uri puternic negative (precum a fi asaltat sau violat) sunt mult

mai probabile să fie urmate de C-uri tulburate(precum sentimente de panică şi depresie) decât

să fie urmate de A-uri slabe(precum de a fi neagreat de un străin), nucleurile principale sau

cele mai directe ale tulburărilor emoţionale (C-urile) sunt credinţele iraţionale ale oamenilor-

imperativităţile absolutiste şi deducţiile şi atribuirile însoţitoare în care oamenii cred cu tărie

despre evenimentele activatoare nedorite.

Rationamentul 2 – Indiferent cum, unde şi de ce oamenii obţin credinţe contrare intereselor

proprii, iraţionale care duc în principal la consecinţele lor disfuncţionale, emoţional-

comportamentale, dacă sunt tulburaţi astăzi, ei tind să păstreze aceste credinţe iraţionale şi să

se supere pe sine prin ele, nu pentru că le-au avut ţn trecut ci pentru că ei încă le repetă activ,

deşi adesea inconştient şi acţionează de parcă ar fi încă valabile. Ei încă urmează, în minţile ţi

inimile lor, filzofiile nucleu “imperative” pe care poate l-au preluat sau inventat cu ani în urmă

sau pe care le-au acceptat sau construit pentru sine recent.

Rationamentul 3 – Indiferent cât de bine au realizat discernământul 1 şi discernământul 2, doar

discernământul singur rareori va da posibilitatea oamenilor sa-şi anuleze tulburările

emoţionale. S-ar putea să se simtă mai bine când ştiu, sau cred că ştiu, cum au devenit

tulburaţi şi încă se supară pe sine în mare masură deoarece ei cred că aceste discernăminte sunt

7

utile si curative. Totuşi este improbabil că vor deveni şi rămâne mai sanatoşi dacă nu vor

accepta discernământul 1 şi discernământul 2 şi de asemenea dacă nu vor intra şi în 3. De

obicei nu există altă cale decât munca şi exercţiul pentru a continua căutarea după, şi a găsi

nucleul credintelor irationale proprii; de a le disputa activ, energic si stiintific; de a-si inlocui

imperativităţile abolutiste cu preferinţe flexibile; de a-şi schimba sentimentele nesănătoase în

emoţii sănătoase, conforme intereselor proprii; şi de a acţiona ferm împotriva propriilor

temeri şi vicii disfuncţionale.

Folosind diferite motode şi activiăţti cognitive, emoţionale şi comportamentale, clientul cu

ajutorul terapeutului şi prin exercţtii de teme de casă poate obţine o metodă mai raţională

conformă intereselor proprii şi constructiv raţională de gândire, trăire emoţională şi

comportament.

1.2 Descrierea perioadei de vârstă.

1.2.1. Descrierea vârstei şcolare mici. Vârsta şcolară mică (6/7 –10/11 ani) aspecte ale

dezvoltării în plan social cognitiv, fizic şi cel al personalităţii.

Din foarte multe puncte de vedere schimbarea adusă de intrarea în vârsta şcolară este

dramatică, fiind în acelaşi timp şi un pas hotărâtor în viaţă. Copilul trebuie să înveţe să stea în

clasă, în bancă, şi să dobândească multe cunoştinţe formale. Problemele cu care se confruntă

sunt abstracte, rupte de context, au şi un format de cele mai multe ori scris, iar interacţiunea

dintre copil şi persoana de la care încearcă să acumuleze informaţie - învăţătorul, profesorul -

este foarte diferită de cea dintre copil şi părinte. În şcoală copilului i se cere să stea jos, să

răspundă numai când e întrebat, iar răspunsurile să fie oficiale. Trebuie să se supună autorităţii

şi regulilor pe care această autoritate le impune şi trebuie să se conformeze şi mai mult

expectanţelor adulţilor. Apare cerinţa unui efort susţinut, a muncii constante, nevoia de a intra

în competiţie şi a obţine performanţe. În acelaşi timp se modifică şi relaţia copil-părinte, acesta

din urmă devenind relativ brusc mai sever şi mai atent la trăsături ca neatenţia sau

hiperactivitatea. De multe ori însă, atât părintele cât şi profesorul omit particularităţile de

vârstă ale şcolarului mic. Mucchielli numeste aceasta etapa de varsta “universal primei

socializari”, este perioada considerata cea mai stabila, iar dupa psihanalisti, copilul strabate

perioada de latenta.(Bonchiş şi Secui, 2004)

A. Dezvoltarea fizică şi motorie

• Ritmul dezvoltării fizice este mult mai lent decât în etapele anterioare.

8

Există o mare variabilitate interindividuală în ceea ce priveşte înălţimea şi greutatea. Nu sunt

diferenţe semnificative între băieţi şi fete până în momentul “exploziei în creştere” care apare

la fete în jur de 10 ani şi la băieţi în jur de 12 ani.

• Nu există diferenţe de ordin fizic între sexe la nivelul abilităţilor motorii, ci mai degrabă

expectanţe diferite şi o participare diferenţiată – deşi nejustificată – a fetelor comparativ cu

băieţii la anumite activităţi.

• Copiii devin conştienţi de imaginea lor fizică şi de felul în care ei se reflectă în ochii

celorlalţi; evaluarea de ordin fizic se integrează în imaginea de sine şi influenţează stima de

sine.

• Prieteniile se fac pe criterii de ordin fizic, iar “atipicii” sunt respinşi.

B.Dezvoltarea cognitivă

În această perioadă copiii se află în stadiul piagetian al operaţiilor concrete. Apare

conservarea, mai întâi a numărului, în jur de 5-6 ani, fiind urmată de conservarea greutăţii (7-8

ani) şi apoi de conservarea volumului (11 ani). În această etapă se dezvoltă şi capacitatea de

clasificare şi seriere, şi în particular este înţeles principiul incluziunii claselor. Limitările din

gândirea copilului sunt evidente însă în dependenţa de mediul imediat şi în dificultatea de a

opera cu idei abstracte.

Egocentrismul considerat de Piaget ca fiind tipic pentru copilul din stadiul preoperator este

înlocuit cu capacitatea de a coordona propria perspectivă cu cea a altora, şi deci de a înţelege

că există o multitudine de puncte de vedere asupra aceleiaşi realităţi concrete. Acest lucru este

evident în adoptarea diferitelor roluri sociale, precum şi în gândirea morală.

• Memoria se îmbunătăţeşte, atât datorită creşterii capacităţii sale, cât şi datorită utilizării unor

strategii precum repetiţia sau organizarea logică a materialului. De asemenea, în această

perioadă copiii achiziţionează şi cunoştinţele legate de funcţionarea memoriei proprii .

• Atât înţelegerea structurilor sintactice, cât şi metacomunicarea – cunoştinţele legate de

înţelegerea procesului comunicării – se dezvoltă rapid, permiţându-le copiilor să se facă mai

bine înţeleşi.

• Intrarea în şcoală aduce atât o schimbare semnificativă de statut social, cât şi o serie de

sarcini cognitive la care copiii se adaptează diferenţiat. Există şi categorii de copii cu nevoi

speciale care ar presupune intervenţii educaţionale specifice.

C. Dezvoltarea socială şi dezvoltarea personalităţii

• Definirea propriei persoane capătă o mai mare coerenţă; spre deosebire de preşcolari, la care

sinele se defineşte în principal în termeni de trăsături, fizice copiii de vârstă şcolară vorbesc

9

despre ei înşişi în termeni de caracteristici psihologice. Copiii de şcoală primară încep să se

definească şi în termenii grupurilor cărora le aparţin şi încep să vorbească despre ei înşişi în

termeni de tendinţe sociale (sunt timid, sunt prietenos, sunt drăguţ).

• Grupul de prieteni capătă o greutate crescândă în viaţa copilului.

• Prieteniile se bazează mai ales pe loialitate mutuală, suport, interese comune. Ele ajută şi la

dezvoltarea unui sentiment de comuniune, de “noi”.

• Importanţa crescândă a prietenilor nu reduce importanţa familiei. Copiii învaţă de la fraţii lor

o serie de abilităţi sociale – cum să negocieze, cum să îşi controleze mânia fără a pune punct

unei relaţii. Părinţii continuă să aibă şi ei un puternic impact asupra copilului de vârstă şcolară,

în funcţie de cantitatea de dragoste pe care o oferă, de cantitatea de autonomie pe care i-o

permit copilului, de receptivitatea la părerile acestuia, de anxietatea – “îngrijorarea” cu care se

implică în viaţa copilului şi de măsura în care se bazează pe metode de disciplină. .

• Stresul unei copilării normale poate fi cauzat de factori multipli, de la naşterea unui frate mai

mic la boală, despărţirea temporară de părinţi, solicitări şcolare. Evenimentele stresante pot

afecta dezvoltarea emoţională a copiilor. Capacitatea de simulare si empatia tind sa se

evidentieze alaturi de mecanismele defensive. Sentimentele morale devin din ce in ce mai

puternice, influentand comportamentul scolarului.Sentimentul datoriei, al responsabilitatii,

rusinea, faciliteaza reusita in activitatea scolara. .(Bonchiş şi Secui, 2004).

Cele mai importante schimbari in sfera afectiva la copil in perioada 6-10 ani pot fi sumarizate

astfel:

-cresterea capacitatii de intelegere a emotiilor complexe, cum ar fi mandria si rusinea.Aceste

emotii sunt internalizate si integrate dand un sens responsabilitatilor personale;

-creste capacitatea de a intelege emotiile traite in situatii particulare;

-tendinta de a judeca reactiile emotionale ale altor personae in functie de evenimente;

-progreseaza capacitatea de a suprima sau de a tainui propriile reactii emotionale negative;

-initiaza strategii pentru a redirectiona sentimentele.(Bonchis si Secui, 2004)

1.2.2 Descrierea preadoleşcenţei şi adolescenţei

Deşi tentaţia de a trata “adolescentul tipic” este foarte mare, există totuşi o semnificativă

diferenţă în ceea ce priveşte personalitatea şi interesele fiecărui adolescent. Deoarece însă

problemele care apar în dezvoltare sunt într-o mare măsură similare, se poate vorbi despre

existenţa unor anumite substadii ale adolescenţei.

a) Adolescenţa timpurie (pubertatea) (12-14 ani) Nevoia de independenţă

10

• Lupta cu sentimentul de identitate

• Labilitate emoţională

• Capacităţi sporite de exprimare verbală a propriei persoane

• Exprimare mai facilă a sentimentelor prin acţiune decât prin cuvinte

• Importanţă crescândă acordată prietenilor

• Atenţie redusă acordată părinţilor, cu accese ocazionale de “obrăznicie”

• Realizarea faptului că părinţii nu sunt perfecţi; identificarea erorilor acestora

• Căutarea unor noi modele pe lângă părinţi

• Tendinţa de regresie, în momente de criză, la comportamente infantile

• Influenţă sporită a grupului de prieteni (interese, îmbrăcăminte)

Interese profesionale

• Preponderent interese pentru viitorul apropiat şi pentru prezent

• Abilitate sporită de muncă susţinut

Sexualitate

• Avantaj al fetelor

• Prieteni de acelaşi sex, activităţi de grup cu aceştia

• Timiditate

• Nevoie de intimitate

• Experimentarea propriului corp (autostimulare)

• Întrebări în legătură cu propria sexualitate

Etică şi autocontrol

• Testarea regulilor şi a limitelor

• Experimentare ocazională cu a fumatului, consumului de alcool, droguri

Egocentrismul

Dacă din multe puncte de vedere egocentrismul stadiului operaţiilor concrete a fost depăşit, se

pare că adolescentul rămâne totuşi egocentric. Presupune că toată lumea este preocupată de

propriile gânduri şi comportamente aşa cum este el. De aici sentimentul că se află pe o scenă

unde îi sunt expuse sentimentele înaintea unei audienţe imaginare. Ca urmare, apare o

exagerată conştiinţă a propriei persoane. Ca reacţie de apărare în faţa acestui fapt, mulţi

adolescenţi se retrag în sine, îşi ascund sentimentele şi preferă să fie singuri. Pornind de la

prezumţia de “vinovăţie” a tuturor celorlalţi, consideră că toţi ceilalţi sunt la fel de critici ca ei

înşişi, şi le “permit” acestora să le scadă stima de sine aproape instantaneu. “Toată lumea îşi

va da seama că blugii ăştia sunt prea scurţi!”

11

Adolescenţa este şi un timp al convingerii în propria “istorie”, sau “poveste” personală.

Convingerea în propria unicitate şi în caracterul “special” al propriei istorii poate distorsiona

sau chiar nega realitatea.

• “Sunt singura persoană care a fost vreodată îndrăgostită aşa!”

• “Tată, tu nu poţi să înţelegi ce simt”

• “Chiar crezi că ai trăit ceva asemănător vreodată?”

Cu alte cuvinte, nimeni nu le poate înţelege sentimentele deoarece ei sunt unici. Similaritatea

dintre propriile trăiri şi cele ale altora este opacă pentru ei. Aceste distorsiuni se reflectă şi în

faptul că doza de iluzii pozitive este mult mai mare – nu se poate întâmpla nimic rău, boala

sau nenorocirea sunt imposibile. Atât abuzul de substanţe cât şi ignorarea măsurilor

contraceptive reflectă aceste convingeri.

Pseudodisfuncţia

Examinarea multiplelor faţete ale unei probleme şi luarea în calcul a tuturor posibilităţilor

determină adesea amânarea până la blocare a deciziei.

Adolescenţii devin experţi şi în identificarea unor motive ale acţiunilor celorlalţi acolo unde

acestea de fapt nu există. Deoarece stadiul operaţiilor formale în care se află le permite să

considere simultan variante alternative, adesea procedurile de raţionare sunt excesiv de

complicate chiar şi în cazul problemelor simple. Lipsa unor euristici care să permită evaluarea

alternativelor duce la aceste “raţionamente excesive”, care au ca şi consecinţă indecizia sau

anularea acţiunii.

Deşi interpretarea adulţilor este aceea că au de-a face cu un adolescent obraznic sau stupid, din

punct de vedere psihologic se consideră că este vorba de un “dezechilibru cognitiv” - abilităţi

cognitive care depăşesc temporar baza de cunoştinţe, deci experienţa adolescentului.

b)Dezvoltarea socială şi dezvoltarea personalităţii

• Una din sarcinile majore ale adolescenţei o reprezintă formarea unei identităţi personale,

înţelegerea propriei persoane drept o entitate distinctă de toţi ceilalţi, dar în acelaşi timp

coerentă de-a lungul diferitelor situaţii de viaţă.

• Centrarea pe propria persoană, legată de modificările fizice care au loc în pubertate şi de

descoperirea identităţii, poate pendula între narcisism şi ură pentru propria

persoană/autodepreciere. Dacă există o discrepanţă prea mare între conceptul de sine şi sinele

ideal, pot uşor apărea anxietatea şi hipersensibilitatea.

• Anxietăţile legate de viitor pot duce la diverse strategii de autoapărare:

-Izolare emoţională, care duce la pasivitate, apatie, cinism, scăderea nivelului de aspiraţii;

12

-Negarea realităţii, cu retragerea din orice competiţie, “îmbolnăvirea” în perioade de

examene, perioade de indecizie şi de refuz al problemelor stresante;

-Fantasmare, vise cu ochii deschişi, pentru a compensa realitatea sau dimpotrivă, pentru a

“suferi” ca un veritabil erou neînţeles, o victimă a propriului curaj;

-Raţionalizare, de tipul “strugurilor prea acri”.

• Prieteniile devin mult mai intime; se dezvoltă relaţii apropiate şi cu persoane de sex opus.

• Presiunile grupului de prieteni sunt foarte puternice şi în cazuri extreme duc la acte

antisociale.

• Sexualitatea influenţează masiv dezvoltarea identităţii adolescenţilor. Către sfârşitul

adolescenţei se consideră că opţiunile sexuale sunt deja clarificate şi stabile. Nu există însă o

regulă generală în această privinţă.

• “Încărcătura” emoţională a vârstei poate duce la stări anxioase şi depresive, concretizate

într-o incidenţă crescută a tulburărilor comportamentului alimentar, a consumului de droguri, a

tentativelor suicidare.

1.3 Rolul familiei în dezvoltarea copilului

1.3.1 Familia ca sistem

Prima experienţă a copiilor cu relaţiile are loc, în general, în familie.Acest grup mic şi

intim este cadrul de bază în care cei mai mulţi copii sunt introduşi în viaţa socială,unde sunt

dobândite regulile comportamentului interpersonal şi care va continua să le servească drept

bază de securitate atunci când întâlnesc lumea din afară, care adesea induce confuzie. În

lumina multiplelor modificări sociale care au avut loc în ultimii 50 de ani-divorţul, familiile

monoparentale, mamele angajate în câmpul muncii, inversarea rolurilor dintre soţ şi soţie,

familiile vitrege şi combinate-este evident că nu mai putem defini familia la fel de îngust cum

o făceam odată, iar implicaţiile pe care le au aceste variaţiuni ale formelor familiale asupra

dezvoltării copiilor au devenit o arie majoră de interogaţii.

Mulţi copii trăiesc experienţa căsătoriilor multiple ale paărinţilor lor şi cresc în familii

vitrege.Aceste modificări au avut propriul lor impuls şi au apărut cu o rapiditate uimitoare; în

acelaşi timp, ele au determinat apariţia unor dificultăţi considerabile: de exemplu, consecinţele

asupra dezvoltării psihologice a copiilor care sunt crescuţi în cămine neconvenţionale. Într-o

familie sunt implicate trei aspecte: membrii individuali, relaţiile dintre ei şi grupul familial ca

întreg. Familia reprezintă mai mult decât suma părţilor ei constituente: ea este o entitate

dinamică în sine.Ea are proprietăţi separate, cum sunt coeziunea sau atmosfera emoţională. În

13

cadrul familiei nu doar relaţiile pot fi privite ca sisteme , ci relaţiile dintre relaţii, de exemplu

cum ar fi interconectarea relaţiei soţ-soţie cu relaţia mamă-copil.Afirmaţiile cauzale simple,

mai ales aplicate relaţiei părinte-copil, erau considerate aproape de simţ comun, şi totuşi

înlocuirea acestei gândiri liniare cu gândirea circulară a devenit esenţială în lumina

demonstrărilor repetate a influenţei mutuale din cadrul interacţiunilor sociale, incluzandu-le pe

cele ale copiilor cu adulţii.Comportamentul copilului este influenţat de acestea, dar în acelaşi

timp influenţează, comportamentul parental; mai departe, el influeţează şi este influenţat de

relaţia dintre mamă şi tată; iar aceasta influenţează la rândul ei şi este influenţată de natura

activităţilor parentale.

Familiile şi relaţiile dintre membrii ei pot fi influenţate de factori externi. Modificarea

unei componente înseamnă modificare în toate celelalte şi în relaţia dintre ele.

1.3.2 Influenţele familiare

Calitatea căsătoriei părinţilor este legată de adaptarea copilului, pornind de la

asumpţia că o relaţie satisfacătoare părinte-copil, aceasta ducând la rândul ei la dezvoltarea

optimă a copilului.Pe de altă parte, atunci când parinţii nu se înţeleg, putem să ne aşteptăm ca

ăi relaţia cu copilul să se deterioreze.Datele ştiinţifice susţin următoarele: calitatea maritală se

află în relaţie cu diverse aspecte ale dezvoltării copilului cum ar fi: securitatea ataşamentului,

strategiile eficiente de învaţare, controlul impulsurilor şi maturitatea emoţională.

Este fireste tentant să concluzionăm pe baza acestor rezultate că dezvoltarea copiilor este

satisfacătoare pentru că parinţii se înţeleg, aceasta însemnând că pe de o parte comportamentul

parental este cauza, iar pe de altă parte dezvoltarea copilului este efectul. Însa influenţa poate

să fie şi în cealaltă direcţie, de la copil la părinte, sau chiar circulară. Astfel, caracteristicile

copilului, prezente de la început, pot afecta tipul de acţiuni parentale realizate şi, de asemenea,

calitatea relaţiei maritale.

Au fost evidenţiate şi alte conexiuni între diferitele aspecte ale funcţionării familiale. Un

exemplu este legatura dintre relaţia maritală şi cea dintre fraţi. Asa cum a fost demonstrat în

mai multe studii, cu cât este mai mare ostilitatea dintre soţ şi soţie şi cu cât partenerii sunt mai

puţin satisfăcuţi de căsătoria lor, cu atât este mai mare probabilitatea că va exista rivalitate

între fraţi şi conflicte între copiii aceluiaşi cuplu. Astfel,calitatea uneia dintre relaţii este

asociată cu calitatea celeilalte. Relatia maritală ostilă poate fi răspunzătoare de apariţia

ostilităţii dintre fraţi-fie prin oferirea unui exemplu, fie prin crearea unei atmosfere familiale

de stres şi nefericire, fie indirect prin modificarea relaţiilor părinţilor cu copiii, determinându-i

14

să fie mai neglijenţi sau să aiba dispoziţie proastă. Să nu uităm că şi influenţele genetice

comune diferiţilor membri ai familiei joacă un rol, adică dispoziţiile similare determină

paternuri asemănătoare de comportament, indiferent de influenţele mediului (Schaffer,1998).

1.3.3 Aspecte teoretice ale ataşamentului

Conform teoriei atribuirii, indivizii explică evenimente sau atribuie semnificaţii

evenimentelor cu care se confruntă, pentru că sunt motivaţi să înteleaga de ce apar aceste

evenimente, să facă predicţii asupra evenimentelor şi astfel să deţină control asupra lor

(Heider, 1958). Atribuirile cauzale au fost studiate mai puţin la nivel de grup dar, Louis şi

Sutton (1991) susţin că membrii unui grup împartaşesc aceleaşi explicaţii cauzale despre

evenimente, în interacţiunile lor reciproce dar şi în ceea ce priveşte situaţiile de muncă.

Aceste scheme cauzale împartaşite permit ca indivizii să reacţioneze similar la o diversitate

coplesitoare de stimuli din mediul complex al muncii şi astfel să efectueze o acţiune

eficientă. (Louis 1980, Satte 1985, Schein 1985, 1990).

Deşi procesul conştient al atribuirii are loc la nivel individual, explicaţiile cauzale au început

să fie recunoscute ca un fenomen social. Atunci când se întâmpla un eveniment important,

indivizii încearca să-şi explice acel eveniment uitându-se unii la alţii cum îl explică,

întrebând despre ce cred alţii despre acel eveniment (Wells, 1981).

Snyder si Higgins (1988) argumentează că prin procesul de comunicare a atribuirilor cauzale

acestea devin un important mijloc prin care indivizii "negociază" realitatea împartaşită şi

generează o înţălegere comună a cauzelor evenimentelor din mediul lor. Dacă atribuirile

reprezintă schema cauzală a culturii organizaţionale atunci transmiterea credinţelor şi

valorilor culturale ar putea pur şi simplu să depindă de comunicarea atribuirilor şi

explicaţiilor împartăşite, pentru evenimente şi situaţii importante în cadrul organizaţiilor, prin

conversaţia de zi cu zi.

Cel care a impus şi dezvoltat conceptul de ataşament a fost medicul şi psihanalistul John

Bowlby, care, spre deosebire de teoriile anterioare privind primele legături sociale şi afective

ale copilului, a arătat că relaţia acestuia cu îngrijitorul (de regulă, mama, dar poate fi şi tata,

bunicul sau bunica) nu este o tendinţă derivată, ci o legătură afectivă primară şi permanentă.

Pentru Bowlby, ataşamentul reprezintă „orice formă de comportament prin care persoana se

plasează şi menţine proximitatea cu un anumit individ pe care îl vede ca fiind capabil de a se

confrunta cu dificultăţile vieţii” (1988, apud Muntean, 2006, p. 195). Ataşamentul se

manifestă de fiecare dată cînd o persoană este speriată, obosită sau bolnavă şi cînd are nevoie

15

de îngrijiri şi de consolări. „Persoanei ataşate, care ştie că figura de ataşament este

disponibilă şi sensibilă faţă de ea, acest lucru îi dă un sentiment general, puternic de

securitate şi o încurajează să valorizeze şi să continue relaţia”, precizează psihiatrul britanic.

După J. Bowlby, fiinţa umană este dotată biologic cu anumite tipare relaţional-

comportamentale, care sunt activate de mediul extern: contactul fizic cu copilul, luarea lui în

braţe, mîngîiatul, legănatul, apropierile fizice necesare liniştirii, calmării acestuia.

Ataşamentul asigură premisele socializării copilului şi ale sănătăţii lui mentale. În timp,

copilul – şi apoi adolescentul, tînărul, adultul – va fi capabil să manifeste şi să dezvolte

legături afective strînse şi stabile cu membrii grupului din care face parte sau va face parte.

Construirea ataşamentului începe de la naştere, dar devine activ după vîrsta de 6 luni. Ea se

face gradual, trecînd prin mai multe stadii şi fiind marcată de calitatea interacţiunii dintre cei

doi. „Ataşamentul depinde de ambii parteneri, de asistenţa lor mutuală şi de capacitatea de a se

recompensa reciproc”, scrie A. Muntean (1998, p. 196). Ataşarea/ataşamentul copilului nu se

realizează atît faţă de persoana care îl hrăneşte sau îl schimbă, cît faţă de persoana care

interacţionează şi care comunică emoţional, empatic cu el.

M. D. S. Ainsworth şi S. M. Bell au stabilit, în funcţie de reacţia pe care o are copilul, trei

tipuri de ataşament:

  ● tip A – ataşament evitant: se manifestă la copiii care nu au avut şansa construirii unui bun

ataşament. La vîrsta grădiniţei, aceştia se manifestă prin timiditate, reţinere şi inhibiţie. Ei nu au

curaj să abordeze problemele şi nu ştiu să ceară şi să profite de ajutorul adulţilor.

tip B – ataşament securizant: copiii se dezvoltă în mod pozitiv ca indivizi adulţi. Sînt

capabili de relaţii cu colegii şi cu alte persoane. Dezvoltă o concepţie clară despre sine şi

despre raporturile bărbat-femeie. Învaţă să-şi exprime şi să-şi controleze emoţiile. Sînt

interesaţi să exploreze mediul şi au o trecere firească dinspre tiparele de dependenţă ale

ataşamentului spre detaşare şi funcţionare autonomă.

La vîrsta preşcolară, copiii cu ataşament de tip B sînt mai insistenţi în rezolvarea unei

probleme şi mai capabili să ceară şi să folosească ajutorul adulţilor. Sînt gata să se implice în

joc şi să îndeplinească sarcinile care li se dau. Sînt încrezători în puterile lor.

● tip C – ataşament insecurizant, ambivalent, rejectant: copiii trăiesc o stare de disconfort chiar

şi în jocul normal. Ei au un comportament necontrolat şi au nevoie de a li se impune

restrîngeri/constrîngeri. La vîrsta preşcolară sînt agresivi, dependenţi, negativişti, nemulţumiţi şi

protestează (la orice şi pentru orice).

16

Cercetările recente au identificat şi tipul D – ataşamentul dezorganizat. În vreme ce

ataşamentele de tip A, B şi C sînt caracterizate printr-o strategie coerentă a reacţiei la stresul

separării şi la momentul reîntîlnirii cu mama, ataşamentul de tip D pare că nu dă dovadă de

coerenţă în strategia de adaptare la aceste situaţii.

De aici, „copiii care nu au avut şansa de a-şi construi un ataşament securizant vor fi, ca părinţi,

mai puţin afectuoşi în comportamentele faţă de propriii copii; ei înşişi nu se vor simţi demni de

dragoste şi de sprijin” (M. D. S. Ainsworth 1998, p. 198).

In ultimii ani, familia temporar dezintegrată, adică cea în care unul sau ambii părinţi sînt plecaţi

peste hotarele ţării pentru o perioadă mai mare de 6 luni, a devenit o formă alternativă a familiei.

În literatura psihologică, separarea pe termen lung reprezintă un traumatism sever cu implicaţii

imediate sau tardive asupra dezvoltării intrapsihice a copilului şi asupra procesului de integrare a

acestuia (C. Ciofu, 1998). Prin separare se înţelege nu numai despărţirea dureroasă de mama, dar

şi orice întrerupere a legăturii dintre copil şi ambianţa socială. Separarea este rezultatul distrugerii

legăturii reciproce, ea se reflectă atît asupra copilului, cît şi asupra părinţilor. Dacă durează mult

timp, aceasta trece în izolare socială. Separarea este foarte periculoasă, în special atunci cînd

coincide cu vîrsta preadolescentă şi adolescentă. Studiile arată că lipsa unuia dintre părinţi

duce la deteriorarea imaginii de sine, adolescenţii demonstrînd o autopercepţie lacunară,

caracterizată prin predominarea eului fizic sau psihologic şi, în multe cazuri, a celui filozofic,

aceste rezultate denotînd inacceptarea statutului social şi dificultăţi de integrare socială,

precum şi o autocunoaştere fragmentară, asociată unei tensiuni interne puternice (V. Gonţa,

2004).

După A.Spitz, apariţia depresiei în cazul separării depinde de modul de acceptare de către

copil a înlocuirii mamei, de tipul de relaţii existente între ei pînă la despărţire. În opinia lui

Ainsworth, ataşamentul ca legătură emoţională a copilului cu mama îi cultivă nu numai

sentimentul de securitate în faţa lumii, dar exprimă şi necesitatea lui internă de comunicare. În

limitele ataşamentului faţă de mamă, copilul îşi construieşte primul model de relaţii

interpersonale, fără de care dezvoltarea psihică armonioasă este imposibilă. De aceea,

ataşamentul trebuie privit ca o neoformaţiune importantă şi indispensabilă. Cercetătorii acestei

neoformaţiuni au determinat patru tipuri de ataşament: sigur, care corespunde dezvoltării

normale a copilului; agresiv-neliniştit (ambivalent) şi tipuri subnormative inhibator-neliniştit,

dezorganizat – ce apare în cazul unor dereglări serioase în evoluţie. Numeroase studii arată că

ataşamentul influenţează dezvoltarea cognitivă, afectiv-emoţională, comunicativă şi socială a

personalităţii (I. Racu, 1997).

17

C. Horney presupune că suferinţele traumatice în familie contribuie la formarea aşa-numitului

„fundament al îngrijorării”. La copil se dezvoltă sentimentul propriei inconsistenţe, neajutorării,

abandonării, trădării, predispunerea către pericol, deschiderea către ofensă, decepţia, invidia. În

opinia autoarei, cu cît mai mult ascunde nemulţumirea faţă de familia sa, cu atît mai mult

proiectează alarma în lumea exterioară, ajungînd la convingerea că aceasta este periculoasă. El

pierde încrederea în puterile sale, în aprecierea altora, devine agresiv, inapt să se apere.

C.G. Jung susţine că rolul familiei în formarea personalităţii adolescentului este esenţial.

Problemele din viaţa părinţilor, atmosfera din familie, metodele de educare se răsfrîng asupra

stării lui psihologice şi dezvoltării sistemului nervos, deoarece sînt aproape mereu „iniţiatorii

direcţi ai nevrozei sau componenţii principali ai acesteia”.

Separarea îl afectează pe copil pentru o durată îndelungată de timp. Eul său suferă mult. Dacă se

învinovăţesc de cele întîmplate în familie, adolescenţii pot fi uşor influenţaţi de părerea celor din

jur. S-a observat că pentru restabilirea respectului de sine, zdruncinat în rezultatul separării de

părinţi, şi pentru învingerea stresului, ei, mai des decît semenii lor din familii cu nucleu puternic,

recurg la consumul de alcool, droguri, tutun; sînt insuficient dezvoltaţi, labili, indiferenţi;

întîmpină dificultăţi în adaptare; sînt expuşi riscurilor, abandonului şcolar, traficului, violenţei,

vagabondajului. Pierderea fiinţelor apropiate înseamnă pentru ei pierderea mediului familial

stabil, a ataşamentului, a dragostei şi sprijinului părintesc, a siguranţei zilei de mîine (I. Mitrofan,

D. Buzducea, 2003).

O foarte importanta problema cu care se confrunta adolescenţii şi asupra careia doresc să

mă opresc se referă la comunicarea emoţiilor şi autodezvăluirea. Consider că această problemă

este relevantă pentru studiul intreprins de mine, deoarece copii la această vârstă învaţă să-şi

comunice emoţiile şi să le gestioneze cât mai bine. Trebuinţa lor de comunicare, creşte o dată

cu vârsta, şi mai ales o dată cu dezvoltarea mijloacelor lor de comunicare. Se ştie că, copii de

vârste mai mici se adreseaza de regula părinţiilor în tinp ce adolescenţii se adresează celor de

vârstă apropiată lor. Capacitatea de simulare sau disimulare a emoţiilor se referă la lipsa

concordanţei dintre dimensiunile subiectivă şi comportamentală ale emoţiei. Cu alte cuvinte

persoana trăieşte o emoţie, însă se maifestă ca şi cum ar trăi o alta. Conceptul de “congruienţă”

exprimă tocmai pastrarea corespondenţei dintre ceea ce simţim şi si ceea ce spunem că simţim.

Deseori disimularea verbală a unei emoţii nu este şi dublată de disimularea acesteia la nivel

comportamental şi nonverbal. Altfel spus , eu spun că simt bucurie , însă gesturile şi mimica

mea trădează sentimentul autentic de tristeţe.(Mircea Miclea, Gabriela Lemeni, 2004)

18

Autodezvăluirea se referă la capacitatea de a oferii un set de informaţii despre sine

pe care alte persoane nu le-ar putea obţine sau descoperii singuri. Din perspectivă

adolescentului , această capacitate il pune într-o poziţie vulnerabilă, dacă este dispus să le

dezvăluiască, conferidu-i acceptarea celor din jur , creşterea încrederii reciproce, adâncirea

relaţiilor personale, o mai bună capacitate de a anticipa gândurile şi comportamentele celor din

jur, sau dinpotrivă îi poate scădea încrederea în sine, atunci când informaţia dezvaluită este

utilizată în detrimentul său. Familia reprezintă mediul natural al copilului, mediul cel mai

apropiat şi adecvat de strucuturare intelectuală , afectivă şi volitivă a personalităţii copilului.

Familia exercită atât o acţiune educativă explicită , prin informaţii reguli de conduită , diverse

forme ale aprobării şi dezaprobării cât şi influenţe educative implicite, concretizate în modelul

oferit de parinţi în raporurile interpersonale(Sas Cecilia, 2007).

În cadrul familiei, copilul îşi formează treptat identitatea personală, astfel încât o

responsabilitate foarte mare o au parinţii prin felul în care îi oferă modele comportamentale.

Stilul comportamental al părinţilor fie că sunt calmi, fie că sunt permisivi sau restrictivi,

determină modul în care copilul îşi va forma stilul sau comportamentul .Astfel relaţiile ce se

stabilesc în cadrul familiei şi, modelele culturale pe care le oferă aceasta copilului, se

concretizează în influenţele educative de care are parte viitorul adolescent. Având în vedere

rolul fundamental al familiei în dezvoltarea personalităţii copiilor, C. Cucos subliniază faptul

că “la ora actuală multe familii au nevoie de o educaţie solida dată fiind starea precară din

punct de vedere material şi spiritual”(Sas Cecilia 2007,apund C. Cucos,2002, p.49)

1.4 Desparţirea de părinţi şi consecinţele acesteia

1.4.1. Despărţirea de părinţi

Familiile sunt în permanenţă schimbare, dar nu există o modificare mai mare decât separarea

copiilor de părinţi. Dezechilibrul este urmat de încercarea de a recâştiga echilibrul şi, pentru

binele copiilor implicaţi, este esenţial să se caute noi forme de adaptare.

Despărţirea este un eveniment specific, mai ales dacă apare într-un moment în care

propria capacitate de reglare emoţională a copilului este încă în formare şi are nevoie de

asistenţa adultului. Majoritatea copiilor au probleme în lunile imediat urmatoare

desparţirii.Acestea imbracă forme multiple, depinzând în mare masură de vârsta copilului

. Nici o perioadă de vârstă nu e mai vulnarabilă decat alta: diferenţele sunt mai mult

calitative decât cantitative.

19

Problemele de adaptare majore au o probabilitate de aparitie de două ori sau trei ori mai

mare la copiii despărţiţi de părinţi decât la cei nedespărţiţi de părinţi, 70-80% dintre copii

nu prezintă probleme severe persistente.

Pe termen lung majoritatea copiilor dau dovadă de adaptare eficientă, ei sunt capabili să

se readapteze la o mare varietate de circumstanţe familiale.

Procesul adaptării este influenţat de o configuraţie întreagă de factori: vârsta copilului,

sexul sau, natura relaţiilor anterioare cu părinţii, acordul pentru responsabilitatea

parentală.

Este mai probabil ca unii copii despărtiţi de părinţi să aibă în perioada adultă probleme

psihologice cum este depresia. Totuşi riscul este mic, deoarece doar o minoritate este

afectată în acest fel.

S-a dovedit că nu atât absenţa părintelui, cât circumstanţele din jurul acestei absenţe sunt

responsabile de reacţiile copilului. Funcţionarea familială, mai mult decât structura familială,

este cea responsabilă de adaptarea copilului. Reorganizarea drastică a familiei în caz de

despărţire poate să producă efecte semnificative pe termen scurt, dar calitatea îngrijirii

parentale este cea care are cele mai hotărâtoare şi îndelungi consecinţe.

Despărţirea parentală trebuie văzută aşadar în contextul mai larg al experienţei pe care o au

copiii cu relaţiile familiare, deoarece natura acestora poate atenua sau exacerba consecinţele

evenimentului respectiv(Schaffer,1998).

Copii despărţiţi de părinţi manifestă o tulburare de comportament şi par incapabili de a forma

relaţii apropiate cu ceilalţi oameni. În opinia lui Bowlby, copilul deprivat de posibilitatea de a

forma o relaţie de ataşament cu părinţii, mai târziu va prezenta probleme sociale,afective

şi/sau intelectuale, tulburări emoţionale severe, chiar poate duce la depresie. Rutter a facut

distincţia între efectele de scurtă durată şi cele de lungă durată a separării copilului de părinte.

1.4.2. Efectele separării de scurtă durată.

Rutter este de acord cu descrierea lui Bowlby privind cele trei stadii ale disconfortului

manifestat de obicei de copilul separat de părinte: protest,disperare şi detaşare. Aceste trei faze

reprezintă “sindromul de disconfort”. Celălalt sindrom care este posibil să rezulte din

despărţire, este acela de retardare de dezvoltare, în special a limbajului şi responsivităţii

sociale. Rutter a concluzionat că sindromul de disconfort se datorează probabil disrupţiei

procesului de ataşament, dar nu în mod necesar cel stabilit cu mama.

20

Retardarea, considera el, poate fi cel mai bine explicată prin absenţa unor experienţe

stimulatoare adecvate

.

1.4.3.Efectele separării de lungă durată.

disonanţă în familie şi absenţa unei relaţii stabile cu un părinte sunt asociate cu

delincvenţa şi comportamentul antisocial de mai tarziu.

absenţa stimulării şi a experienţelor de viaţă necesare sunt responsabile de retardarea

intelectuală

eşecul de stabili legături cu oricine, nu doar cu mama, în perioada copilăriei timpurii

reprezintă principalul factor în apariţia “psihopatiei fară afect”.

Dovezile obţinute nu susţin opiniile lui Bowlby cu privire la importanţa specială a legăturii

formate cu mama. Principala legatură nu trebuie să fie cu părintele biologic şi nu neaparat cu o

femeie Există o lungă istorie a cercetătorilor care postulează faptul că primele experienţe ale

copiilor cu părinţii lor determină ceea ce sunt ei mai tarziu.Multe dintre primele studii asupra

dezvoltării copilului, în particular cele de tradiţie psihanalitică, au implicat, de asemenea, că o

dată ce s-au stabilit originile dezvoltării din primul an de viaţă, schimbarea era dificilă sau

imposibil de făcut mai târziu. Legătura dintre experieţa timpurie şi efectele ulterioare sunt

mult mai complexe decât se credea iniţial. Copiii proveniţi din familii distruse sunt mult mai

expuşi, mai târziu,la probleme cum ar fi relaţii sociale nesatisfăcătoare, delicvenţa şi rezultate

slabe la şcoală. Numeroase explicaţii au evidenţiat efectul dureros al separării copilului de

părinte. O explicaţie mai plauzibilă ar fi atribuirea problemelor de comportament ale copilului

dezacordului din familie, singuratăţii şi schimbărilor disciplinare. Diferenţierea diverselor

cauze ale problemelor copilăriei este foarte importantă, întrucât la fel de importante sunt şi

măsurile preventive şi diversele tratamente( Birch,2000).

1.4.3. Efectele separării de lungă durată.

Disonanţa în familie şi absenţa unei relaţii stabile cu un părinte sunt asociate cu delincventă şi

comportamentul antisocial de mai târziu.

Absenţa stimulării şi a experienţelor de viaţă necesare sunt responsabile de retardarea

intelectuală eşecul de stabili legături cu oricine, nu doar cu mama, în perioada copilăriei

timpurii reprezintă principalul factor în apariţia "psihopatiei fără afect". Dovezile obţinute nu

susţin opiniile lui Bowlby cu privire la importanţa specială a legăturii formate cu mama.

Principala legătura nu trebuie să fie cu părintele biologic şi nu neapărat cu o femeie Există o

21

lungă istorie a cercetătorilor care postulează faptul că primele experienţe ale copiilor cu

părinţii lor determină ceea ce sunt ei mai târziu. Multe dintre primele studii asupra dezvoltării

copilului, în particular cele de tradiţie psihanalitică, au implicat, de asemenea, că o dată ce s-

au stabilit originile dezvoltării din primul an de viaţă, schimbarea era dificilă sau imposibil de

făcut mai târziu. Legătura dintre experieţa timpurie şi efectele ulterioare sunt mult mai

complexe decât se credea iniţial. Copiii proveniţi din familii distruse sunt mult mai expuşi,

mai târziu, la probleme cum ar fi relaţii sociale nesatisfăcătoare, delicventă şi rezultate slabe la

şcoală. Numeroase explicaţii au evidenţiat efectul dureros al separării copilului de părinte. O

explicaţie mai plauzibilă ar fi atribuirea problemelor de comportament ale copilului

dezacordului din familie, singurătăţii şi schimbărilor disciplinare. Diferenţierea diverselor

cauze ale problemelor copilăriei este foarte importantă, întrucât la fel de importante sunt şi

măsurile preventive şi diversele tratamente (Birch, 2000).

1.4.4. Reacţii comportamentale caracteristice la copii

Copiii cu un părinte absent pot nega realităţile circumstanţiale care au generat plecarea şi

refuză să creadă că părintele nu mai este disponibil pentru ei. Ei ajung uneori să se bucure de

amintirile pe care le au cu părintele respectiv, să privească poze, să citească scrisori într-un

mod obsesiv. Pot merge până într-acolo încât sunt capabili de orice compromise, numai să-şi

vadă părintele său să îi dea un telefon. Ajung să-l învinuiască în mod furios pe cel care îi

îngrijeşte sau pe alţii pentru absenţa părintelui plecat.

Atunci când adultul care îngrijeşte copilul se simte la un moment dat sub nivelul adultului

dinaintea sa, poate avea parte de reacţii extrem de neplăcute din partea copilului care vor fi

depăşite cu mare dificultate. Cu toate acestea, deşi comportamentul copilului poate determina

resentimente sau gelozie din partea adultului implicat, este totuşi un semn din partea copilului

că dezvoltă sentimente puternice de ataşament, că acceptă să fie îngrijit de cineva şi că

răspunde cu aceeaşi dragoste. Distragerea, devierea şi hiperactivitatea sunt alte reacţii

comportamentale la despărţire. După o despărţire, mulţi oameni, indiferent de vârstă, pentru a

evita să se gândească la ceea ce s-a întâmplat, devin extrem de activi. Copiilor începe să le

displacă să se joace singuri şi, ca atare, cer compania altei persoane sau privesc în mod

constant la televizor, pentru a-şi distrage atenţia de la ceea ce s-a întâmplat. Sau îşi pot

concentră toată energia în activităţi şcolare, sport, cluburi sau hobby-uri, lucruri care le oferă

deopotrivă o activitate care îi ţine ocupaţi şi îi face să se simtă competenţi. Unii încep să fie

preocupaţi de problemele celorlalţi. Unii folosesc adesea căştile casetofonului sau telefonul

22

pentru a-şi umple timpul liber şi pentru a-şi bloca reacţiile interioare. Atunci când se aşteaptă

de la ei să fie tăcuţi sau concentraţi, unii copii ascultş sau dansează rock sau cântă şi îşi

vorbesc lor însuşi. În cele mai multe cazuri, aceasta se întâmplă în timpul nopţii, dar se poate

întâmpla şi la şcoală. Oriunde ar apărea, asemenea comportamente sunt extrem de enervante,

mai ales atunci când îi împiedica pe ceilalţi să se odihnească sau să studieze.

O altă consecinţă a despărţirii o reprezintă reacţia faţă de alarmă şi panica. Este firesc pentru

oricine să simtă frică în ce priveşte perspectiva despărţirii de cei pe care îi iubeşte.

Împrăştierea unor gânduri, prezenţa unor gesturi prieteneşti îl vor face pe copil să se simtă

acceptat şi îngrijit, mai mult îi vor demonstra faptul că cineva îşi asumă responsabilitatea

pentru viaţa lui, nu numai pentru nevoi şi sentimente. Copilul trebuie reasigurat în mod absolut

că părintele se va întoarce după un timp. Din când în când, se poate apela şi la telefon, pentru a

vorbi personal cu copilul. Aceştia trebuie încurajaţi să vorbească despre rutina zilei şi este

extrem de important ca din tonul vocii mamei să reiasă faptul că nimic rău nu s-a întâmplat cu

ea. Oricum copilul este cuprins de dor şi căutare, tristeţe, teamă, anxietate, experienţa

dezorganizării şi disperării şi, în final începerea procesului de reorganizare. Fiecare fază ajută

copilul să depăşească pierderea prin acceptarea a ceea ce s-a întâmplat şi prin începerea

procesului de refacere şi reaşezare sufletească. Uneori, copiii prezintă o mixtură a acestor

sentimente, nefiind ceva neobişnuit ca la un moment dat să predomine o stare, că mai apoi un

alt sentiment să-i ia locul. Unii copii se vor simţi copleşiţi de anxietate sau tristeţe, în timp ce

alţii de teamă şi culpabilizare. Chiar dacă aceste sentimente sunt prezente sub formă de

mixtură sau în mod succesiv, în procesul de vindecare trebuie tratate fiecare în parte.

Cercetările indică faptul că sentimentele de ambivalenţă şi conflictele interioare contradictorii

legate de persoana plecată extinde perioada de timp a refacerii. Copiii trebuie să ştie că

sentimentele şi reacţiile lor sunt comune şi normale. Este onest să cunoască faptul că plânsul

este o parte a acestui proces şi că trebuia să înţeleagă şi să găsească o modalitate de a-i permite

să se producă. Este foarte important pentru copil să simtă că se afla în centrul preocupărilor

adultului şi că experienţa sa are valoare în ochii acestuia. Cel mai important moment este acela

al începerii procesului de refacere şi vindecare. După o vreme în care au experimentat toate

sentimentele şi trăirile normale în asemenea momente, copiii se hotărăsc să revină la o viaţă

care să le asigure creşterea şi dezvoltarea personală. Începe parcurgerea drumului bunăstării

fizice şi psihice. Aceasta înseamnă abandonarea trecutului şi trăirea în prezent şi viitor. Pe

acest drum există multe obstacole, greutăţi, popasuri, reîntoarceri, dar lucrurile vor evolua în

sens pozitiv. Are loc integrarea celor întâmplate în sferă a tot ceea ce este bun în viaţa celui

23

care a suferit despărţirea.

Despărţirea conţine şi o parte traumatizantă pentru copil, astfel încât orice intervenţie din

partea profesioniştilor trebuie să ţină cont de acest aspect extrem de important. Trebuie reţinut

faptul că nu este uşor pentru un copil să străbată drumul refacerii şi restructurării după

despărţire. Există situaţii în care sunt încurajaţi să se comporte ca şi cum nimic nu s-ar fi

întâmplat. Copiii sunt capabili să îşi asume experienţele dificile şi chiar să îşi dezvăluie

emoţiile. Unii dintre ei întâmpina dificultăţi în dezvăluirea propriilor sentimente, dat fiind

faptul că încercările anterioare au fost întâmpinate de reacţii şi răspunsuri negative din partea

adulţilor. Alţi copii învaţă strategii şi modalităţi de a evita asemenea subiecte, folosind

aceleaşi expresii pentru descrierea sentimentelor, cu scopul de a mulţumi interesul profesional

al adultului. Copiii trebuie încurajaţi şi ajutaţi să scoată la lumină propriile sentimente. Una

dintre modalităţile de a ajuta copiii care nu-şi pot exprima sentimentele este aceea de a

converti sentimentele cauzatoare de disconfort în alte simţăminte. O parte a copiilor

convertesc sentimentele de furie în depresie, iar alţii convertesc sentimentele de tristeţe în

iritabilitate, violenţă. Chiar şi atunci când îşi convertesc sau îşi reprimă sentimentele trebuie

ajutaţi să înţeleagă că sentimentele sunt sentimente care nu sunt nici bune, nici rele. Situaţia se

complica în cazul copiilor care nu au reuşit să rezolve prin integrare despărţirea suferită şi la

care se instalează depresia cronică. În acest caz se va discuta cu copilul despre timpul pe care

îl cheltuieşte pentru depresia respectivă şi pe care ar putea să-l folosească în alte scopuri: să se

împrietenească cu el însuşi, să se cunoască mai bine, să se simtă mai bine, să facă anumite

lucruri care-i fac plăcere (Mitrofan, 2003).

1.4.5 Reacţia de stress la copii

Sandler şi Ramsy (1980) au studiat reacţia de stress la copii şi au descoperit că cele mai

stresante circumstanţe au fost cele de pierdere despărţire. Ei spun că atunci când copii sunt

puşi în situaţia de a pierde pe cineva, de a face fata divorţului părinţilor, sentimental pierderii

dezvolta o cantitate enormă de anxioetate.

Parad şi Parad (1990) au listat 9 reacţii tipice în faţă situaţiilor stresante: prima reacţie se

referă la tulburarea, sau uimirea. Indivizii care manifesta această reacţie au dificultăţi în a

percepe în mod real situaţia, nu-şi aduc aminte să fi trecut frintr-o situaţie la fel de stresantă şi

nu ştiu cum să-i facă faţă atât situaţiei cât şi sentimentelor care-l copleşesc. A doua reacţie este

cea de pericol care face ca persoana respectivă să aibă un sentiment al condamnării iminente,

ei sunt convinşi că au fost răniţi atât de profund încât nu-şi vor mai reveni, ori psihic ori fizic

24

de situaţia sresanta. Confuzia este cea de-a treia reacţie, aceste persoane întâmpina dificultăţi

în a fii raţionali şi nu-şi pot formula un plan de rezolvare a crizei datorită distresului. Urmeza

reacţia de impas în care persoană sunt în incapacitatea de a genera alternative la stategiile de

coping. Ei cred că orice soltuie ar găsi va eşua, astfel se simt constant imobilizaţi. Reacţia de

disperare este cea care caracterizează persoanele care sunt dispuse să facă orice pentru a

rezolva situaţia strsanta utilizând metode care la care în mod noemal nu ar apela. Ei încep să

găsească tot felul de soluţii posibile pentru rezolvarea problemei. Contrar cu această reacţie

este cea de apatie în care indivizii renunţa pur şi simplu, nu mai încearcă să găsească soluţii

sau să rezolve situaţia stresantă, ei consideră situaţia lor ca fiind lipsită de speranţă.

Legată de reacţia de apatie este reacţia de neajutorare în care indivizi considera că nu au cum

să se ajute ei siinguri şi aşteaptă ajutorul persoanelor din jurul lor pt a-i salva. O altă reacţie

este cea de urgenţă, aceste persoane doresc rezolvarea situaţiei cât de repede posibil, astfel ei

pot încerca solutiilele lor sau pot cere ajutorul celor din jur. Ulima reacţie descrisă de Parad

este cea de discomfort în care indicizii simt un sicomfort real în faţă situaţiilor stresante se

simt mizerabili, avad dificultăţi în a se reculege pentru s se gândi la rezolvarea de problemei.

Anxietate se manifestă prin neliniştea şi inabilitatea de a se concentra.

Majoritatea indivizilor nu prezint un singur tip de reacţii. Copiii din şcoli diferite pot

manifesta reacţii diferinte în funcţie de personalitate şi de circumstanţe. (p.308-309)

1.4.6 Intervenţia în situaţiile de criză

Obiectivul primar este de a înlocui comportamentele autodefensive, gândurile şi emoţiile

maladaptative cu abilitaţi de coping eficiente şi cu gânduri şi emoţii adaptative. Urmeza pasu

în care familile şi copii sunt ajutaţi să reevalueze situaţia şi să-şi schimbe percepţia pentru a

pute vedea " situaţia ca atare, nimic mai mult sau mai puţin din ea" după realizarea acestui pas

urmează recunoaşterea şi acceptarea sentimentelor. Pe lângă percetii şi gânduri distorsionate,

copii şi familile lor experimenteza şi sentimente distorsionate. Înainte de a realiza o analiză

afectivă, ei trebuie să recunoască că, sentimentele pe care le sunt sunt parte integrantă a

situaţiei de criză şi că trebuie să le exprime. Acest proces va risipi o parte din tensiunea

inerenta situaţiei de criza care va permite copiilor şi familiei lor o şansă să-şi examineze

sentimentele şi să-şi corecteze distorsiunile afective. Scopul acestui proces este de a-i face pe

indivizi să-şi redobândească controlul asupra sentimentelor pe care le simt ca urmatre a

situaţiei de criză. În final scopul acestui întreg proces este de a-i ajuta pe copii şi famili să-şi

dezvolte strategii de rezolvare a problemelor mult mai adaptative. Privind familia din

25

perspectiva sistemică, migraţia economică a unuia sau a ambilor părinţi este cauza unei

considerabile perturbări a echilibrului familial. Prin plecarea unui părinte "mecanismul"

familiei este obstrucţionat prin eludarea din componenţa lui a mai multor «rotite» care

asigurau funcţionarea interdependenta şi corelata a fiecărei componente în parte ca un întreg,

ca un sistem. Funcţiile exercitate de părintele care lipseşte, prin atributele exercitate de acesta,

prin rolurile îndeplinite dar mai ales prin aşteptările de rol la care răspunde, trebuie suplinite,

preluate sau împărţite în cadrul grupului familial pentru că într-o formă sau alta, mecanismul

să poată funcţiona în continuare. De asemeni, relaţiile dintre membrii familiei se modifică, se

metamorfozează, se adaptează noului contex creat, în modul considerat cel mai eficient. Nu de

multe ori această reconfigurare a funcţiilor şi rolurilor din familie nu găseşte cele mai bune

soluţii, copiii devenind supraîncărcaţi de roluri, copleşiţi de sarcini sau din contră resimţind o

oarecare lipsa de autoritate şi o "libertate" percepute ca pe o invitaţie la acte de

iresponsabilitate şi chiar comportamente predelincvente. Indiscutabil, plecarea la munca a

unuia sau a ambilor părinţi este un eveniment de viata stresant care creează disconfort psihic.

Dincolo de şocul momentului plecării care într-o formă sau alta se atenuează în primele

trei luni, rămâne capacitatea sau incapacitatea copiilor de a se adapta unui context de viata nou

care presupune stiluri de viata diferite, reguli şi rutine casnice noi. Aceste incompatibilităţi

intre răspunsurile învăţate de copil în procesul de socializare primară şi secundară pentru

anumiţi stimuli şi felul diferit în care se aşteaptă să răspundă din acest moment sunt premize

ale lipsei de adaptare. Aceste experinte pot deveni cauzatoare de conflicte, între copilul ai

cărui părinţi sunt plecaţi în străinătate şi restul grupului familial din care face parte acum.

Dacă valorile, stilul de viaţă, standardele şi principiile însuşite de copil în procesul de

socializare sunt compatibile sau adaptabile celor din grupul familiar în grija căruia este lăsat

copilul, există şanse mari pentru o convieţuire armonioasa a minorului în noua sa casa.

Deşi conştiinţa propriei familiei îi va rămâne foarte bine întipărită în minte ca construct

diferit. Datele culese pentru evidenţierea modului de raportare a copilului la cei din jurul său

în prezent, a felului în care se manifestă în grupul de egali, în mod special la şcoală şi pentru

studierea istoricului social se pot corobora pentru a surprinde dinamica dintre specificul

procesului de socializare primară şi secundară şi aşteptările de rol actuale ale copilului fata de

persoana de îngrijire. Abilităţile de viaţă, în sensul deprinderilor nonteoretice necesare unei

bune dezvoltări şi adaptări a copilului la cerinţele şi valorile promovate de societatea în care

trăieşte, sunt însuşite de copii încă din socializarea primară dacă exista interes şi preocupare

pentru acestea.

26

Putem spune că dobândirea de abilitaţi de viaţă este modul prin care se realizează o

socializare eficienta. Una din cele mai titrate abilitaţi este adaptabilitatea şi creativitatea pentru

a putea găsi soluţii alternative la diversele probleme şi situaţii cu care se confrunta un individ

de-a lungul vieţii. O astfel de situaţie este şi plecarea părinţilor la munca în străinătate punând

copilul în faţa unor probleme noi, nemai întâlnite, pentru rezolvarea cărora se poate baza doar

pe propriile abilitaţi de viaţă. Discuţiile şi observaţia directă de pe teren, precum şi lista de

nevoi identificate în cadrul procesului de evaluare psihologică dau măsura abilitaţilor deţinute

dar şi a celor care sunt necesare pentru buna dezvoltare fizica, spihica şi morală a copilului.

            Mecanismele de coping sunt strategiile individuale de a face faţă şi de a depăşi o

situaţie dificilă, conflictuala, generatoare de stress. Aceste resurse personale sunt mobilizate de

individ, cu sau fără succes, pentru a depăşi un eveniment de viata stresant. Pentru a descoperi

care sunt aceste mecanisme, cum funcţionează şi cum sunt determinate de socializarea primară

este necesară analizarea raportului de evaluare psihologică pentru conturarea profilului

psihologic personal al copilului şi punerea acestuia în contextul socializării, aşa cum apare din

REI şi din evaluarea socială a copilului şi a familiei în general, în vederea interconectivitatii

dintre cele două noţiuni. "Construcţia socială a realităţii" este asigurată la copii în bună măsură

prin influenţa factorilor de socializare în general şi a familiei în special. În acest sens este

deosebit de important felul cum percepe copilul ansamblul de evenimente care cumulează în

plecarea în străinătate a unuia din părinţi. Motivaţiile plecării resimţite de copil, timpul de

când a fost anunţat de această decizie şi până la momentul efectiv al plecării, promisiunile

făcute de adult, sfaturile şi sarcinile atribuite pentru perioada în care părintele lipseşte sunt tot

atâtea variabile care determină evoluţia ulterioară a copilului. Prin analizarea pereptiilor şi

atitutinilor copilului dinaintea, în timpul şi după plecarea părintelui se pot trage concluzii

despre felul resimt aceşti copii lipsa părinţilor.

1.5. Cercetări anterior realizate

În lucrarea de faţă se doreşte a se afla dacă migraţia părinţilor afectează stilul atributional şi

paleta de emoţii negative şi pozitive a copiilor lor. Dorim să aflăm dacă absenta părinţilor din

viaţa copiilor pentru o perioadă de timp are anumite consecinţe negative semnificative în ceea

ce priveşte modul în care copii realizează atribuirile cauzale şi frecvenţa emoţiilor negative

sau pozitive, în comparate cu copii care au părinţii alături de ei. În vederea obţinerii acesor

diferenţe am utilizat Chestionarul Stilului Atributional pentru Copii şi o scală de măsurare a

27

emoţiilor.

În cadrul acestei teme s-au realizat mai multe studii dintre care menţionam studiul realizat de

specialiostii şi studenţii de la Fcultatea de Istorie şi Filizofie-Catedra de Filozofie de la

Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi în perioada mai-iulie în anul 2007 fiind un studiu ce

doreşte să pună în evidenţă problemele cu care se confrunta copii ar căror părinţi sunt plecaţi

să lucreze în străinătate. Un alt studiu realizat de UNICEF în perioada ianoarie a anului 2007

are în vedere situaţia copiilor a căror părinţi sunt plecaţi în străinătate să lucereze, din

Moldova.

Putem spune că în primul studiu au fost chestionaţi un număr de 981 de elevi din Glati, Brăila,

Iaşi şi Botoşani atât de sex masculin cât şi de sex feminin, iar în cel de-al doilea studiu

menţionăm că au participat 231 de persoane din trei comunităţi ce aparţin unor zone

geografice diferite ale republicii, din care 159 au fost copii cu vârste cuprinse între 10-18 ani

şi 62 de adulţi. În studiul relizat de Catedră de Filozofie de la Universitatea "Dunărea de Jos"

din Galaţi rezultatele au pus în evidenţă faptul că aproape jumătate dintre subiecţi (45,67%)

declara că "le lipsesc părinţii foarte mult" fetele suferind mai mult decât băieţii de absenţa

părinţilor. O mare parte dintre aceşti subiecţi au mamele plecate în străinătate. Studiul realizat

de UNICEF releva faptul că o parte din copii chestionaţi relatează stări de aptie pe caqre nu şi-

le pot explica. Majoritatea subiecţilor se simt vinovaţi de plecarea părinţilor şi experimentează

emoţii precum tristeţe singuratae şi sentimente de insecuritate după plecarea părinţilor, unii

dintre ei declară că după revenirea părinţilor acasă, la timp de o săptămână îşi doresc că

aceştia să plece din nou.

Un stdiu asemănător a fost realizat în Republica Moldova, deoarece fenomenul familiilor

dezintegrate a devenit un subiect actual de cercetare pentru ştiinţele socio-umane. Literatura

de specialitate prezintă date insuficiente privind relaţia părinţi-copii din familiile dezintegrate,

din care motiv studiul de faţă şi-a propus să determine în ce măsură viaţa afectivă a copiilor

din această categorie este lezată de lipsa unuia sau ambilor părinţi.

Subiecţii investigaţi au fost selectaţi în mod aleatoriu din Liceul Teoretic cu profil de arte "M.

Berezovschi", Liceul Teoretic "I. Creangă", Liceul Teoretic "Gaudeamus". Lotul experimental

a fost format din 30 de copii ai căror (unul sau ambii) părinţi sunt plecaţi peste hotare. Lotul

de control a constituit 30 de copii din familii cu ambii părinţi prezenţi. Vârsta subiecţilor a fost

cuprinsă între 13-16 ani. Ca instrumente de măsură au fost utilizate: Test proiectiv de

completare a frazelor neterminate (după Sacks), Test de evaluare a legăturilor afective copii-

părinţi, Test de determinare a spectrului emoţional. Rezultatele la scalele aplicate denotă

28

existenţa unor diferenţe semnificative între ambele loturi. Subiecţii din lotul de control au

obţinut indici mai mari la scala "Adaptarea familială", ceea ce relevă că prezenţa ambilor

părinţi îi face pe copii să perceapă relaţiile interpersonale, intrafamiliale ca fiind armonioase şi

sănătoase. Climatul psihologic şi emoţional este mult mai bun în familiile cu ambii părinţi

decât în familiile dezintegrate. Prezenţa părinţilor nu înseamnă absenţa totală a conflictelor din

familie, dar faptul că ambii sunt alături de copil, îi oferă acestuia siguranţa fizică, psihologică,

emoţională, socială. Rezultatele la Testul proiectiv de completare a frazelor neterminate

denotă o discrepanţa calitativă a dorinţelor, atracţiilor, scopurilor şi trebuinţelor între cele două

loturi. În urma observaţiilor efectuate pe parcursul analizei şi interpretării datelor puse la

dispoziţie de copiii din lotul experimental, s-a constatat un dezacord evident între dorinţe şi

realitate. În expunerile lor se observă o doză de nesiguranţă, anxietate în legătură cu

perspectivele ce le oferă viitorul. Situaţia financiară soluţionată de părinţi, prin propriul

sacrificiu, nu asigură deci echilibrul emoţional al copiilor. Optimismul pe care-l manifestă ei

este unul naiv şi nu real.

La Testul de determinare a spectrului emoţional ambele loturi de subiecţi au obţinut cote mai

mari la spectrul emoţiilor negative. Diferenţe esenţiale între ambele loturi nu se atestă. Vârsta

adolescenţei este vârsta vieţii afective legate de semeni, prieteni, realizări, succese, mai puţin

de relaţiile familiale. Pentru a nuanţa rezultatele, am recurs la determinarea corelaţiei dintre

indicele scalei Raporturi copii-părinţi şi spectrul emoţiilor. Am obţinut o corelaţie semnificativ

pozitivă între raportul mamă-emoţii pozitive pentru lotul de control (r=0,34, p=0,05) şi o

corelaţie semnificativ negativă între raportul mamă-emoţii negative pentru lotul experimental

(r=-0,32, p=0,05). De aici putem conchide că prezenţa unei relaţii satisfăcătoare cu mama

condiţionează o frecvenţă crescută a emoţiilor pozitive. Pentru copiii din familii dezintegrate

spectrul de emoţii negative se va diminua odată cu armonizarea relaţiei cu mama. Tatăl are o 

mai mică  însemnătate în viaţa afectivă a copiilor. Adaptarea familială, climatul favorabil s-a

dovedit a avea contribuţie în frecvenţa emoţiilor pozitive atât la lotul de control (r=0,59

p=0,01), cât şi la lotul experimental (r=0,35, p=0,05), doar că diferenţa dintre coeficienţii de

corelaţie ne demonstrează că în familiile unde sunt prezenţi ambii părinţi necesităţile afective

ale copiilor sunt satisfăcute într-un grad mai înalt.

Rezultatele studiului au demonstrat diferenţe semnificative în ceea ce priveşte satisfacerea

nevoilor afective pentru cele două loturi de subiecţi. Relaţiile în familiile dezintegrate sunt

reci, predomină distanţarea psihologică şi indiferentă. Lipsa coeziunii familiale lăsa amprente

asupra dezvoltării armonioase a personalităţii copiilor, asupra adaptării sociale, duce la

29

apariţia unor tulburări afective, comportamentale. Astfel, simptome ca: nelinişte generală,

bulimie, anorexie, insomnie, enurezis, devieri comportamentale, dificultăţi în respectarea

disciplinei şcolare şi familiale, furt, simptome psihosomatice (dureri stomacale, cefalee, acnee

etc.), stări anxioase, nervozitate accentuată, fobii, creşterea potenţialului agresiv,

dependentă/reţinere socială, slabă concentrare a atenţiei etc. Nu sunt considerate de părinţi ca

manifestări datorate problemelor afective ale copilului. Nu este suficient ca relaţia individuală

a copilului cu fiecare părinte să fie bună, el are nevoie de o relaţie armonioasă şi între părinţi.

Fundaţia  Soros  a  iniţiat  în  2007  un  program  de  cercetare  cu  privire  la  unul  dintre  cele

mai  importante  şi  mai  de  impact  efecte  ale  migraţiei  externe  pentru  munca  şi  anume

situaţia  copiilor  rămaşi  în  tara. Principalele  caracteristici  metodologice  ale  studiului  sunt

urm a toarele:  volumul  eşantionului este de 2.037  elevi  din  clasele  V - VIII,  dintre  care

1.600  eşantion  reprezentativ  national  pentru  elevii  de  gimnaziu  şi  437  eşantion

suplimentar  de  elevi  ai  c a ror  părinţi (unul  sau  amândoi)  sunt  plecaţi  în  străinătate. Au

fost  desf asurate  interviuri  în  opt  localităţi  cu  incidenta  mare  de  migraţie:  judeţul  Timis

- oraşul  Lugoj  şi  comună  Biled;  judeţul  Satu -Mare  -  oraşul  Negresti  Oasi  sat  Micula;

judeţul  Dâmboviţa  - oraş Fienisi comună  Gura  Vulcanei  ;  judeţul  Neamţ  - oraş Piatra

Neamţ şi  satul  Horia.  Cercetarea indica rezultatele  sondajului  pe  elevi  V - VIII  care

arătau  ca în  cazul  copiilor  cu  ambii  p a rinti  sau  doar  cu  mama  plecată  aceştia

menţionau  în  mai  mare  măsura  prezenta  frecventa  a  unor  sentimente  de  deprimare.

Din  interacţiunea  cu  aceşti  copii,  profesorii,  asistenţii  sociali  au  remarcat  ca aceştia

încep  să  se  izoleze  de  restul  copiilor,  devin  mai  puţin  comunicativi,  mai  apatici,  mai

gânditori.  Unii  copii  plâng  în  mod  frecvent,  alţii  chiar  se  îmbolnăvesc,  iar  alţii  cauta

suportul  afectiv  din  partea  altor  persoane,  inclusiv  de  la  cadrele  didactice. 

CAPITOLUL II

30

METODOLOGIA CERCETĂRII

2.1 Obiective

Lucrarea de fata îşi propune ca obiectiv general să studieze relaţia dintre,

cogniţii, emoţii, comportamente, stil atributional, respectiv tip de personalitate dezvoltată şi

lipsa părinţilor, în cazul copiilor cu părinţii aflaţi în străinătate la muncă.

Ca obiecrtive specifice, cercetarea îşi propune să dovedească influenŢa semnificativă a

lipsei părinţilor asupra comportamentului, emoţiilor, gândurilor, modului în care aceştia

realizează atribuiri şi-şi dezvoltă personalitatea. Obiectivul principal este, aşadar,

demonstrarea influenţei lipsei părinţilor pe o perioadă mai mare de trei luni, pornind de la

ideea conform căreia absenţa părinţilor din viaţa copiilor lor duce la formarea unor moduri

dezadaptative de interpretarea a evenimentelor şi la experimentarea unor emoţii negative

disfuncţionale mai frecvente, la comportamente nepotrivite, la gânduri iraţionale, vom încerca

să prezentăm situaţia actuală a copiilor care trec prin acest tip de experienţe care le îngrădesc

posibilitatea în de a-se dezvolta într-un mediu familial întregit, alături de taţi care preiau rolul

de mame sau mame care preiau rolul taţilor.

Astfel că vom încerca să realizăm o comparaţie cât mai fină între cele două loturi de subiecţi

având în vedere domeniile precizate mai sus, cu ajutorul unor instrumente validate şi

consacrate.

Speram că acest studiu să fie util în cercetările viitoare, în demonstrarea efectelor negative

asupra copiilor şi, sperăm, în găsirea unei rezolvări cât de eficiente la această problemă de

interes naţional.

2.2 Ipoteze

1. Presupunem că, exista diferente semnificative între cele două loturi de subiecţi în ceea ce

privesşte existenţa unor comportamente dezadaptative.

2. Presupunem că, există diferenţe semnificative între cele două loturi de subiecţi în ceea ce

priveşte existenţa unor emoţii negative disfuncţionale.

3. Presupunem că, există diferenţe semnificative între cele două loturi de subiecţi în ceea ce

priveşte stilul atribuţional dezadaptativ.

31

4. Presupunem că, există diferenţe semnificative între cele două loturi de subiecţii în ceea ce

priveşte prezenţa cogniţiilor iraţionale.

5. Presupunem că, există diferenţe semnificative între cele două loturi de subiecţi în ceea ce

priveşte existenţa unor semne de sindroame clinice precoce pe AxaI si AxaII.

2.3. Eşantionul

. În realizarea studiului am utilizat un eşantion de 40 de elevi, cu vârste cuptinse între 9-14

ani, făcând parte atât din mediul rural cât şi din mediul urban. Subiecţii care au părinţii plecaţi

să lucreze în străinătate în număr de 7 sunt elevi la "Şcoala Generală clasele I-VIII" din

Hidiselul de Dobresti din judeţul Bihor, 9 sunt elevi ai Liceului "Lucian Blaga" din Oradea iar

restul din 40 sunt elevi ai "Şcolii Generale din Mrghita" în număr de 24. Subiecţii care au

părinţii acasă sunt elevi ai "Liceului Lucian Blaga" din Oradea, în număr de 16 şi 24 sunt elevi

ai "Şcolii Generale din Marghita". Subiecţii sunt elevi de clasele III-VII.

2.4. Instrumente de investigare

În realizarea obiectivelor propuse am recurs la utilizarea următoarelor scale şi chestionare.

Pentru a scoate în evidenţă diferenţele de comportamente am utilizat o Scală de Evaluare a

Comportamentelor Disfuncţionale. Scala are forma numei grile comportamentale, la care

subiecţii sunt rugaţi să evalueze pe o scală Likert de 4 puncte cât de des au săvârşit un număr

de 24 de comportamente în ultima lună. La această scală în iterpretarea ei se analizează fiecare

item în parte şi nu se realizează un scor compozit. Poate fii folosită atât pentru auto-evaluare a

comportamentelor cât şi pentru aprecierea externă a acestora, ce poate fii făcută de către

profesori, părinţi, sau experimentator. Scala prezintă un coeficient de consistenţă internă

de.81, pe un eşantion de 197 de elevi de clasele IV-X.

Scală de Msurare a Emoţiilor utilizată în lucrare, cuprinde 29 de cuvinte exprimând emoţii

negative funcţionale, disfuncţionale emoţii pozitive şi grad de activare, ce au fost extrase din

POMPS. Subiecţii sunt instruiţi să indice cât de mult a simţit acele emoţii în ultima lună, pe o

scală de la 0-deloc la 4-foarte mult. Scala poate fii autoadministarată sau poate fi dată spre

completare profesorilor, părinţilor sau altor persoane exterioare elevilor. Se extrag din scală

itemii emoţilor negative funcţionale (îngrijorat, enervat, supărat, cu părere de rău, dezamăgit)

şi itemii emoţilor negative disfuncţionale (anxios, furios, foarte trist, vinovat, ruşinat).

32

În vederea evidenţierii stilului atributional am utilizat Chestionarul Stilului Atribuţional

pentru Copii (CASQ-Children Attributional Style Questtionaire, Seligman şi colab., 1984).

Chestionarul măsoară tendinţa copiilor de a explica evenimentele pozitive şi negative în mod

obişnuit. CASQ conţine 48 de itemi, fiecare dintre aceştia prezentând un eveniment ipotetic şi

două explicaţii ale apariţiei acestuia. Copii sunt instruiţi să se imagineze confruntându-se cu

evenimentul respectiv şi să aleagă aceea explicaţie pe care o consideră cea mai potrivită cauză

a evenimentului. Cele două cauze vizează doar o dimensiune a atribuirii. Din cei 48 de itemi

16 măsoară internalitatea, 16 stabilitatea şi 16 globalitatea. Se calculează un scor compozit

pentru stilul atributional ce explică evenimentele pozitive prin adunarea scorurilor la cele trei

sub scale la evenimentele pozitive. Cele trei subscale sunt: internalitate-stabilitate-globalitate.

Prin adunarea scorurilor subscalelor ce vizează evenimente negative se obţine un scor

compozit al stilului atribuţional pentru evenimente negative. Un scor general al stilului

atribuţional se obţine scăzând din compozitul negativ compozitul pozitiv. Cu cât acesta este

mai scăzut cu atât copiii explică evenimentele negative în tremeni interni, stabili şi globali iar

evenimentele pozitive în termeni externi, instabili şi specifici.

Cotare: se cotează cu 1 fiecare răspuns intern, stabil şi global şi cu 0 fiecare răspuns extern

instabil şi specific.Administrarea chestionarului se poate face atât colectiv cât şi individual.

Repartiţia itemilor pe subscale va fi prezentată în Anexa 6.

Scorul compozit al stilului atribuţional pentru evenimente pozitive (CP) este dat de suma

scorurilor obţinute la Scală de Internalitate, Stabilitate, Globalitate pentru evenimente pozitive.

Scorul compozit al stilului atribuţional pentru evenimente negative (CN) este dat de suma

scorurilor obţinute la Scală de Internalitate, Stabilitate, Globalitate pentru evenimente

negative. Scorul general al stilului atribuţional =CP-CN

Scală de Iraţionalitate pentru Copii şi Adolescenţi ne-a ajutat să punem în evedenţă cogniţiile

iraţionale ale subiecţilor. Scala cuprinde 28 de itemi. Aceştia sunt formulaţi în propoziţii, faţă

de care subiecţii sunt rugaţi să-şi exprime acordul folosind o scală Likert de cinci puncte (1-

puternic împotriva, 2-împotrivă, 3-nu sunt sigur, 4-de acord, 5-puternic de acord). Este

împărţită în 4 subscale fiecare fiind alcătuită dintr-un număr de itemi. Repartiţia itemilor pe

subscale este următoarea:

• intoleranta scăzută la fustrare:1,3,7,11,15,19,21,23,26.

• evaluarea globală a propriei persoane: 2,6,10,14,18,22,25,28.

33

• cerinţa absolutista pentru dreptate:4,8,12,16,20,27.

• intoleranţă la fustrare dată de muncă:5,9,13,17,24.

Scala se aplică copiilor şi adolescenţilor cu vârsta cuprinsă între 10 şi 18 ani, poate fi

completată atât individual cât şi colectiv. Se însumează răspunsurile date de subiecţi rezultând

un scor pentru fiecare subscală cât şi un scor total. Scorul total se obţine adunând scorurile

obţinute pe subscale. Nu exista cotare inversă.

Inventarul Clinic al Pre-Adolescentilor Millon e un instrument special conceput pentru a

identifica rapid şi cu acurateţe problemele psihologice la copii cu vârste cuprinse între 9-12

ani. M-Paci oferă informaţii despre sindroame clinice şi stiluri de personalitate în curs de

apariţie, detectând semnele precoce pe Axa I şi Axa II conjunctiv. Conţine mai puţin de 100 de

întrebări şi se poate completa în numai 15-20 minute. Chestionarul este împărţit în 3 subscale

mari care cuprind la rândul lor alte subscale. Astfel pentru a indica anumite tipuri de

personalităţi chestionarul utilizează următoarele subscale: încredere, sociabilitate, conformism,

supunere, inhibiţie, nesupunere, instabilitate. Pentru a identifica anumite semene clinice se

utilizează următoarele subscale: anxietate, deficit de atenţie, obsesii/compulsii, comportament

perturbator, stări depressive, denaturarea realităţii. Pentru a se verifică validitatea

răspunsurilor se utilizează scala anulare şi răspunsuri negative.

Itemii subsalelor se cotează după anumite prototipuri. Se realizeză un total la fiecare subscală

în parte. Repartiţia itemilor pe subscale şi cotarea este următoarea:

• Scala Încredere (11 itemi)

Pentru ADEVĂRAT se cotează cu 2 puncte următorii itemi: 1,9,18,46,70

Pentru ADEVĂRAT se cotează cu 1 punct următorul item:73

Pentru FALS se cotează cu 1 următorii itemi:23,27,29,39

•Scala Sociabilitate (10 itemi)

Pentru ADEVĂRAT se cotează cu 2 puncte următorii itemi:4,26,36,56,63,73,90

Pentru FALS se cotează cu 1 următorii itemi:23,30,37

•Scala Conformism (11 itemi)

Pentru ADEVĂRAT se cotează cu 2 puncte următorii itemi:3,16,32,53,77,88

34

Pentru FALS se cotează cu 1 următorii itemi:10,35,55,59,89

•Scala Supunere (12 itemi)

Pentru ADEVĂRAT se cotează cu 2 puncte următorii itemi: 6,12,39,58,76,81

Pentru ADEVĂRAT se cotează cu 1 punct următorii itemi:8,61,68,74,84

Pentru FALS se cotează cu 1 următorul item:59

•Scala Inhibiţie (11 itemi)

Pentru ADEVĂRAT se cotează cu 2 puncte următorii itemi:23,30,37,57,68,74,94

Pentru FALS se cotează cu 1 următorii itemi:9,42,63,73

•Scala Nesupunere (12 itemi)

Pentru ADEVĂRAT se cotează cu 2 puncte următorii itemi:10,35,45,54,59,82,83,91

Pentru ADEVĂRAT se cotează cu 1 următorii itemi:15,21,34,89

•Scala Instabilitate

Pentru ADEVĂRAT se cotează cu 2 puncte următorii itemi:33,48,55,60,71,86,95.

Pentru ADEVĂRAT se cotează cu 1 următorii itemi:21,40,41,65,87.

•Scala Anxietate

Pentru ADEVĂRAT se cotează cu 2 puncte următorii itemi: 2,8,29,61,72,84

Pentru ADEVĂRAT se cotează cu 1 punct următorii itemi:74,81

Pentru FALS se cotează cu 1 următorul item:83

•Scala Deficit de Atenţie (7 itemi)

Pentru ADEVĂRAT se cotează cu 2 puncte următorii itemi:5,13,22,27,51,62

Pentru ADEVĂRAT se cotează cu 1 următorul item:34

•Scala Obsesii/Compulsii (8 itemi)

Pentru ADEVĂRAT se cotează cu 2 puncte următorii itemi:7,43,52,64,78,93

Pentru ADEVĂRAT se cotează cu 1 următorii itemi:68,91

•Scala Probleme de conduită (10 itemi)

35

Pentru ADEVĂRAT se cotează cu 2 puncte următorii itemi: 11,14,25,34,38,96

Pentru ADEVĂRAT se cotează cu 1 punct următorii itemi:55,59,83

Pentru FALS se cotează cu 1 următorul item:77

•Scala Probleme de Comportament (9 itemi)

Pentru ADEVĂRAT se cotează cu 2 puncte următorii itemi:15,21,42,44,89

Pentru ADEVĂRAT se cotează cu 1 următorii itemi:33,54,82,91

•Scala Stări Depresive (10 temi)

Pentru ADEVĂRAT se cotează cu 2 puncte următorii itemi: 17,50,65,69,85

Pentru ADEVĂRAT se cotează cu 1 punct următorii itemi:23,37,58,74

Pentru FALS se cotează cu 1 următorul item:9

•Scala Distorsiuni ale Realităţii (8 itemi)

Pentru ADEVĂRAT se cotează cu 2 puncte următorii itemi:24,40,66,75,79,97

Pentru ADEVĂRAT se cotează cu 1 următorii itemi:29,78

•Scala Invalidare (4 itemi)

Pentru ADEVĂRAT se cotează cu 2 puncte următorii itemi:49,80

Pentru ADEVĂRAT se cotează cu 1 următorii itemi:28,67

•Scala Răspuns Negativ (48 de itemi)

Pentru ADEVĂRAT se cotează cu 1 următorii

itemi:5,11,14,17,21,23,24,29,30,33,37,40,41,45,48,50,55,59,64,65,66,68,69,71,75,76,79,85,87

,91,94,95,96,97

pentru FALS se cotează cu 1 următorii itemi:1,3,4,9,16,18,26,31,32

3.3 Procedura

Subiecţii au fost împărţiţi în două loturi egale, 40 de copii care au părinţii plecaţi în străinătate

şi 40 de copii care au părinţii acasă. Aplicarea testelor s-a realizat în două tranşe dar şi în două

modalităţi. Astfel în prima tranşă s-a realizat aplicarea sub formă individuală a testelor, la 32

de subiecţi din cei 80. Iar în tranşa a doua testele s-au aplicat în grup la 48 de subiecţi.

.Astfel copiilor li s-au dat toate testele tehnoredacate, nu li-sa impus o limită de timp pentru a

36

se putea concentra mai bine la itemii testelor. După terminarea fiecărui test s-a făcut o pauză

de 2-3 minute. În timpul aplicării subiecţii au fost întrebaţi dacă au obosit sau dacă întâmpină

dificultăţi. Subiecţii au fost informaţi despre scopul lucrării de faţă, li s-a cerut să răspundă

sincer la itemi şi li s-a vorbit despre confidenţialitatea datelor. Au putut alege între un

pseudonim şi numele propriu, care trebuia trecut în test alături de menţionarea cărui părinte

este plecat, sau dacă ambii părinţi sunt plecaţi.

În cazul aplicării în grup copiilor li s-a cerut să lucreze individual şi să nu copieze răspunsuri

de la colegi.

3.4 Design experimental

Studiu comparativ ce urmăreşte compararea copiilor cu părinţii plecaţi în strinatate cu cei care

au părinţii acasă în ceea ce privesc comportamentele, emoţiile, stil atributional, cogniţiile şi

prezenţa unor anumite tipuri de personalităţi sau semne ale unor sindroame clinice.

V.I A- tipul de subiecţi

Operaţionalizat prin a1-copii cu părinţi plecaţi în străinătate

a2-copii cu părinţi acasă

V.D X1-comportamente

Operaţionalizat prin- scor obţinut la Scală de comportamente

X2-emoţii prezente

Operaţionalizat prin- scor obţinut la Scală de Emoţii

X3-stil atributional

Operaţionalizat prin- scor obţinut la CASQ

X4-cogniţii disfuncţionale prezente

Operaţionalizat prin- scor obţinut la CAŞI

X5- tipuri de personalităţi sau semne ale unor sindroame clinice.

Operaţionalizat prin- scor obţinut la M-PACI

Designul obţinut este: design unifacturial intersubiecti

37

A a1 a2 X1 X2 X3 X4 X5

Verificand distributia datelor prin intermediul testului Kolmogorov-Smirnov, am obtinut o

distributie simetrica, astfel vom utiliza testul „t” de comparaţie pe esantioane independente,

după care vom interpreta fiecare analiză statistică de regresie pentru fiecare item sau subscală

a testelor.

CAPITOLUL III

REZULTATE OBŢINUTE ŞI INTERPRETĂRI

38

În acest capitol vom prezenta rezultatele obtinuţe împreună cu interpretarea cantitativă şi calitativă a acestora.

Tabel 1 . Rezultate obţinute la Scala de Emoţii ( administrare in grup)

Tip de emotie

tip de subiecti N Mean t p

enervat parinti plecati 40 1.1

0.19 0.85parinti acasa 40 1.1

nefericit parinti plecati 40 1.1

0.52 0.60parinti acasa 40 1.0

vioi parinti plecati 40 2.8

0.73 0.47parinti acasa 40 2.6

trist parinti plecati 40 1.3

-0.19 0.85parinti acasa 40 1.3

activ parinti plecati 40 3.1

0.38 0.71parinti acasa 40 3.0

energic parinti plecati 40 3.3

1.88 0.06parinti acasa 40 2.8

distrat parinti plecati 40 2.9

-1.22 0.23parinti acasa 40 3.2

obosit parinti plecati 40 1.4

0.15parinti acasa 40 1.8

plictisit parinti plecati 40 1.8

0.17

0.87parinti acasa 40 1.8

39

nemultumit parinti plecati 40 1.1

-1.08 0.28parinti acasa 40 1.4

ingrijorat parinti plecati 40 1.5

-0.95 0.350

parinti acasa 40 1.8

vesel parinti plecati 40 3.3

0.57 0.57parinti acasa 40 3.1

anxios parinti plecati 40 1.1

0.45 0.65parinti acasa 40 0.9

vinovat parinti plecati 40 1.2

1.51 0.14parinti acasa 40 0.8

furios parinti plecati 40 1.5

0.00 1.00parinti acasa 40 1.5

puternic parinti plecati 40 2.5

-0.19 0.85parinti acasa 40 2.6

nesigur parinti plecati 40 1.1

-2.51 0.01parinti acasa 40 1.8

f trist parinti plecati 40 0.8

-0.82 0.42parinti acasa 40 1.0

fericit parinti plecati 40 3.1

-0.10 0.93parinti acasa 40 3.1

pasiv parinti plecati 40 1.5

-0.83 0.41parinti acasa 40 1.7

preocupat parinti plecati 40 1.9

0.24

0.81parinti acasa 40 1.9

40

temator parinti plecati 40 0.9

-0.90 0.37parinti acasa 40 1.1

optimist parinti plecati 40 1.7

-0.68 0.50parinti acasa 40 1.9

inspaimantat parinti plecati 40 0.8

0.10 0.92parinti acasa 40 0.8

pesimist parinti plecati 40 0.9

-0.35 0.73parinti acasa 40 0.9

cu parere de rau

parinti plecati 40 0.8

-1.74 0.09parinti acasa 40 1.3

rusinat parinti plecati 40 1.1

-1.44 0.15parinti acasa 40 1.6

descurajat parinti plecati 40 0.9

-0.82 0.42parinti acasa 40 1.1

dezamagit parinti plecati 40 1.0

0.20 0.84parinti acasa 40 1.0

Ipoteza de la care am pornit a fost aceea conform căreia există diferenţe semificative intre

copiii care au părinţii plecaţi în starinatate şi copiii care au părinţii acasă din punct de vedere

al emoţiilor. Astfel am presupus că, copiii care au părinţii plecaţi în străinătate vor manifesta

un număr mai mare de emoţii negative disfuncţionale comparativ cu copiii care au părinţii

acasă.

Din punct de vedere statistic am obţinut rezultatul aşteptat doar la itemul 17 al Scalei de

Emoţii pe care am utilizat-o, care se referă la starea de nesiguranţă. Astfel am obţinut un t (38)

=2.51 cu un p=0.01 care este mai mic decât pragul critic p=0.05, regăsindu-se diferenţe

semnificative între mediile celor două grupuri de subiecţi testate. Contrar ipotezei pe care am

presupus-o am obţinut o diferenţă semnificativă între media copiilor care au părinţii acasă şi

41

media copiilor care au părinţii plecaţi, prima fiind de 1.8 mai mare decât 1.1. Copiii care au

părinţii acasă se simt mai nesiguri decât copiii care au părinţii plecaţi să lucreze în starinatate.

O explicaţie a acestui rezultat poate fi dată de percepţia copiilor care au părinţii acasă despre

felul în care părinţii lor îşi manifesta dragostea faţă de ei comparativ cu copiii care au părinţii

plecatii. Astfel atunci când aceştia din urmă primesc cadouri din străinătate, atenţie şi dragoste

multă la venirea părinţilor acasă, copiii care au părinţii acasă tind să compare comportamentul

părinţilor lor cu comportamentul părinţilor plecaţi, rezultatul fiind în defavoarea acestora.

Astfel ei ar putea crede că, sunt mai puţin iubiţi, că legătura dintre ei şi părinţi nu ar fii atât de

puternică, de aici şi nesigranţa emoţională pe care aceştia o resimt. Unul din factorii care

susţin această explicaţie este perioada în care a fost completată Scala şi anume cu 2 săptămâni

înainte de Sărbătoarea Crăciunului, respectiv cu 2 saptanani înainte de Sărbătoarea Paştelui,

perioade în care părinţii erau aşteptaţi să ajungă în ţară, respectiv acasă. Acest lucru explică şi

tendinţa statistică regăsită la itemul 6 al scalei ce se referă la starea de energie, astfel putem

observa mediile celor două loturi de subiecţii de 3.3 la copiii care au părinţii plecaţi şi 2.8 la

copiii care au părinţii acasă. Copiii care au părinţii plecaţi au obţinut o medie mai mare deci

sunt mai energici decât copiii care au părinţii acasă.

La fel ca şi în cazul itemului 17 şi la acest item rezultatul ar fi putut fi influenţat de

perioada de timp în care a fost aplicată scala. Ştiind că urmează să le vină acasă părinţii, copiii

care au părinţii plecaţi se simţeau mai energici decât în mod obişnuit, datorită faptului că,

perioada de timp care se scurgea până la revederea acestora era foarte mică.

Se pot observa anumite diferenţe nesemnificative din punct de vedere statistic, dar

observabile, între mediile celor două loturi de subiecţi. Astfel în cadrul emoţiilor urmărite în

ipoteză de lucru putem spune că, mediile indică un nivel mai ridicat de anxietate la copiii care

au părinţii plecaţi (1.1) decât copiii care au părinţii acasă (0.9) dar nu este suficient de ridicat

pentru a fii considerată emoţie negativă dispunctionala ce caracterizează lotul de subiecţi. Tot

din grupul emoţiilor negative disfuncţionale se pot observa diferenţe între mediile loturilor

pentru emoţia de vinovăţie care are un nivel mai ridicat la copiii cu părinţi plecaţi (1.2) decât

la copiii care au părinţii acasă (0.8). În ceea ce priveşte anxietatea mai ridicată la copiii cu

părinţi plecaţi acesta poate fii explicată de anumite cogniţii iraţionale legate de viitor, precum

şi de catastrofizare legată de venirea părinţilor acasă. Deşi în datele obţinute subiecţii nu au

înregistrat diferenţe semnificative în ceea ce priveşte îngrijorarea, prin intermediul dialogului

am aflat că aceştia erau îngrijoraţi pentru drumul pe care părinţii aveau să-l parcurgă din ţara

străină până acasă, astfel am observat câteva cogniţii iraţionale de genul: "mi-e frică să nu se

42

întâmple ceva rău pe drum cu ei". Aceste cogniţii declanşează emoţii negative disfuncţionale

precum anxietatea. Dar statistica ne arată că, acestea nu sunt adânc înrădăcinate în modul în

care ei gândesc dar sunt prezente.

În ceea ce priveşte sentimenul de vinovăţie mai ridicat la copiii cu părinţii plecaţi

acesta ar putea fi explicat de nevoia copilului de a găsi explicaţii pentru plecarea părinţilor

astfel se considera că având o parte din vină. O altă explicaţie poate fii aceea referitoare la

săvârşirea unor comportamente neadecvate, pe care ei ştiu că părinţii nu le aproba şi care vor

fii analizate de părinţi atunci când aceştia vor ajunge acasă. Analizând mediile celor două

loturi de subiecţi putem observa existenţa unor diferenţe în ceea ce privesc sentimentul de

ruşine şi starea de a fii foarte trist. Paradoxal mediile copiilor cu părinţii plecaţi sunt puţin sub

mediile copiilor cu părinţii acasă. Copiii cu părinţii acasă au simţit sentimentul de ruşine mai

des decât copiii cu părinţi plecaţi, acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul stării de a fi foarte trist.

Sentimentul de furie este resimţit în egală măsură atât la copii cu părinţi plecaţi cât şi la copiii

cu părinţi acasă. De asemenea sentimentul de nemulţumire, starea de oboseală şi descurajare

sunt resimţite puţin mai mult la copiii care au părinţii acasă decât copiii care au părinţii

plecaţi, dar copiii care au părinţii plecaţi înregistreză o medie puţin sub cea a copiilor cu

părinţii acasă în ceea ce priveşte optimismul.

La fel ca şi în studiul realizat în Republica Moldova, nici ipoteză de la care am pornit nu s-

a confirmat. Unul din factorii care ar fii putut influenţa aceste rezultate ar fii factorul

dezirabilitatii sociale în răspunsul copiilor. Copiii pentru a contura o imagine plăcută despre ei

cu scopul de a fii îndrăgiţi de cei din jur au tendinţa de a creia o imagine neconformă cu

realitatea. Pentru a nu fi catalogaţi negativ, este posibil ca unii dintre subiecţi să fi dat

răspunsuri nespecifice lor. Un alt factor pe care l-am mai menţionat este cel al perioadei de

timp în care scala a fost aplicată.

Tabel 2. Rezultate obţinute la Scala de Comportamente ( administrare în grup)

43

Tip de comportament

Tip de subiecti N Medie t p

1.Nu imi pregatesc lectiile pentru a doua zii.

parinti plecati 40 1.6

0.93 0.36parinti acasa 40 1.3

2 .Vorbesc urat cu profesorii

parinti plecati 40 0.5

0.81 0.42parinti acasa 40 0.7

3. Deranjez orele

parinti plecati 40 1.0

0.09 0.93parinti acasa 40 1.0

4. Nu imi fac temele.

parinti plecati 40 1.5

0.31 0.75parinti acasa 40 1.4

5. Imi lovesc colegii

parinti plecati 40 0.7

0.23 0.82parinti acasa 40 0.7

6. Am alte preocupari in timpul orei.

parinti plecati 40 0.9

0.28 0.78parinti acasa 40 1.0

7. Chiulesc de la scoala.

parinti plecati 40 0.4

0.39 0.70parinti acasa 40 0.4

8. Ma cert cu colegii.

parinti plecati 40 1.2

1.40 0.17parinti acasa 40 0.9

9. Vorbesc vulgar.

parinti plecati 40 0.7

0.34 0.74parinti acasa 40 0.6

10, Ma iau de elevii din clasele mai mici

parinti plecati 40 0.3

0.47 0.64parinti acasa 40 0.4

11. Evit sa vorbesc in fata clasei sau a aunei multimi

parinti plecati 40 1.5 0.00

1.00parinti acasa

40 1.5

44

12. Fac gesturi vulgare

parinti plecati 40 0.4

-1.31 0.19parinti acasa 40 0.7

13. Nu ma implic in activitati colective

parinti plecati 40 1.8

1.04 0.30parinti acasa 40 1.5

14. Nu merg la petreceri chiar daca sunt invitat

parinti plecati 40 1.3

0.98 0.33parinti acasa 40 1.0

15. „Ma trec fiorii” inaintea unui test

parinti plecati 40 2.0

0.53 0.60parinti acasa 40 1.8

16. Nu particip la concursuri si olimpiade

parinti plecati 40 1.6

1.73 0.07parinti acasa 40 1.0

17. Nu ma inplic in activitati extrascolare

parinti plecati 40 1.1

-0.45 0.66parinti acasa 40 1.2

18. Nu raspund la intrebarile profesorilor chiar daca stiu raspunsul

parinti plecati 40 1.2

0.24 0.81

parinti acasa

40 1.119.In pauza stau mai mult singur

parinti plecati 40 0.8

-0.62 0.54parinti acasa 40 1.0

20. II critic pe ceilalti

parinti plecati 40 0.8

-0.10 0.92parinti acasa 40 0.9

21. Nu-mi ascult parintii

parinti plecati 40 1.1

0.97 0.33parinti acasa 40 0.9

22. Ma critic pe mine

parinti plecati 40 1.2

-0.17 0.87parinti acasa 40 1.3

23. Urmez grupul fara a

parinti plecati

40 0.9 0.00 1.00

45

ma gandii daca e bine sau nu.

parinti acasa

40 0.924. Mi-se intampla sa fac aceeasi gresala de mai multe ori.

parinti plecati 40 1.2

-0.39 0.70parinti acasa

40 1.3

Pentru interpretarea acestui tabel se porneşte de la cea de-a doua ipoteză conform

căreia există diferenţe semnificative între copiii care au părinţii acasă şi copiii care au părinţii

plecaţi în starinatate în ceea ce priveşte apariţia comportamentelor dezadaptative. Astfel

presupunem că, copiii care au părinţii plecaţi în străinătate indica o frecvenţă de apariţie mai

mare a comportamentelor dezadaptative comparativ cu copiii a căror părinţi sunt acasă.

După cum se poate observa în tabelul 2. nu am obţinut nici un rezultat care să exprime o

diferenţă semnificativă din punct de vedere statistic între cele două loturi de subiecţi.

Observăm existenţa unei tendinţe a unei diferenţe semnificative între cele două loturi de

subiecţi la itemul 16 al Scalei de Comportamente ce se referă la opţiunea subiecţilor de a nu

participa la concursuri şi olimpiade. Am obţinut un t (38) =1.73 şi un p=0.07 mai mare decât

pragul critic de 0,05. Tendinţa de diferenţă este subliniată de medille obţinute de cele două

loturi: 1.6 pentru copiii care au părinţii plecaţi în starinatte şi 1.0 pentru copiii care au părinţii

acasă. Astfel copiii care au părinţii plecaţi tind să nu particip la concursuri şi olimpiade.

Acest rezultat poate fi legat şi de diferenţele obţinute în cazul mediilor la itenul 1, 8,13, 14,15

şi 21. Din punct de vedere al mediilor obţinute putem spune că, copiii care au părinţii plecaţi

în străinătate au înregistrat o frecvenţă puţin mai mare a comportamentului precizat la itemul 1

şi care se referă la nepregătirea lecţiilor pentru a doua zii, decât copiii care au părinţii acasă.

Acest rezultat ar putea fi explicat de caracteristicile conţinutului lotului de subiecţi, din care

fac parte 40% copii din mediul rural. Din discuţiile purtate cu aceştia am aflat că, şcoala este

lăsată pe ultimul loc, după orele de program, mulţi dintre ei fiind nevoiţi să-şi ajute bunicii şi

familia în gospodărie. Diferenţe de medii s-au obţinut şi în cazul itemului 8 care indică o

tendinţă mai mare a copiiilor cu părinţii plecaţi de a se certa cu colegii, decât copiii care au

părinţii acasă. Tot în această sferă de comportamente se pot observa diferenţe de medii la

itemul 21 care indica fapul că, copiii care nu au părinţii acasă au o tendinţă mai ridicată de a

nu-şi asculta părinţii decât copiii care au părinţii lângă ei. Apariţia acestor comportamente la

46

copiii cu părinţi plecaţi mai frecventă decât la copiii cu părinţi acasă ar putea fi datorată

sistemului nou de reguli şi pedepse aplicate de membrii familiei sau apropiaţii care au grijă de

ei. Astfel dacă strucura temporară a familiei permite astfel de comportamente, copilul le va

practica şi mai departe. Copilului i-se îngăduie mici scăpări de comportament, tocmai pentru a

nu fii criticat şi evaluat negativ fapt ce ar putea duce la izolarea copilului său la trăirea mai

intensă a suferinţei provocate de plecarea părinţilor. Sau din potrivă dacă sistemul nou de

reguli este mai rigid copilul prin astfel de comportamente îşi exprimă răzvrătirea şi

neaprobarea noiilor reguli.

Se mai pot menţiona diferenţe de medii apărute la itemul 14 ce are în vedere

neparticiparea la petreceri. Astfel copiii care au părinţii plecaţi au obţinut o medie puţin mai

mare decât copiii care au părinţii acasă, aceştia optează să nu participe la petreceri chiar dacă

sunt invitaţi. Aici putem observa tedinţa spre izolare, poate chiar tendinţa de a respinge colegii

sau prietenii. O altă diferenţă observată este cea în cazul itemului 15 care are în vedere starea

subiecţilor de dinaintea unui test. Media copiiilor care au părinţii plecaţi este puţin peste media

copiilor care au părinţii acasă, deci, copiii cu părinţii plecaţi simt mai frecvent că "îi trec fiorii"

înaintea unui test decât lotul de control. Acesta afirmaţie pote fi legată de usora tendinţă a

acestora spre anxietate regăsită şi în scala de emoţii. Gândurile iraţionale pe care ei le au în

legătură cu părinţii lor, pot genera alte gânduri iraţionale şi în sfera actului de învăţare-

evaluare, astfel ei simt anxietate, datorită catstrofizarii.

Diferenţe de medii s-au mai obţinut şi în carul itemilor 2 sau 19. Contrar ipotezei

itemul 2 indică o medie uşor mai ridicată obţinută de copiii care au părinţii acasă atunci când e

vorba de a utiliza un limbaj urât cu profesorii. Iar în cadrul itemului 19 observăm prin

intermediul diferenţelor dintre medii o mică tendinţă a copiilor care au părinţii acasă de

izolare, ei indica faptula ca în pauză stau mai mult singuri.

Tabel 3. Rezultate obţinute la Chestionarul Stilului Atribuţional pentru Copii (aplicare în grup)

tip de Mean t p

47

Subscale subiecti NINTERNALITATE POZITIVĂ

parinti plecati 30 3.83

2.13 0.04parinti acasa 30 4.57

STABILITATE POZITIVĂ

parinti plecati 30 5.03

0.32 0.75parinti acasa 30 5.17

GLOBALITATE POZITIVĂ

parinti plecati 30 4.57

0.78 0.44parinti acasa 30 4.83

INTERNALITATE NEGEGATIVĂ

parinti plecati 30 3.60

1.62 0.11parinti acasa 30 4.27

STABILITATE NEGATIVĂ

parinti plecati 30 3.53

0.25 0.81parinti acasa 30 3.43

GLOBALITATE NEGATIVĂ

parinti plecati 30 2.70

1.81 0.08parinti acasa 30 2.13

SCOR EVENIMENTE POZITIVE

parinti plecati 30 13.43

1.53 0.13parinti acasa 30 14.57

SCOR EVENIMENTE NEGATIVE

parinti plecati 30 9.83

0.00 1.00parinti acasa 30 9.83

SCOR GENERAL parinti plecati 30 3.60

0.96 0.34parinti acasa 30 4.73

În interpretarea acestui tabel am pornit de la ipoteza conform căreia există diferenţe

semnificative între copiii care au părinţii în străinătate şi copiii care au părinţii acasă în ceea ce

priveşte stilul atributional.

Astfel am presupus că, copiii care au părinţii plecaţi vor indica un stil atributional dezadaptativ

şi anume evenimentele negative vor fii explicate prin cauze interne globale şi stabile iar

evenimentele pozitive prin cauze externe, specifice şi instabile comparativ cu copiii ai căror

48

părinţi sunt acasă şi care vor indica un stil atributional adaptativ. Rezultatele obţinute indică

faptul că, ipoteza noastră nu poate fi confirmată. Totuşi se poate observa că, am obţinut un

rezultat semnificativ din punct de vedere statistic la subscala Internalitate Pozitivă. Astfel am

obţinut un t (58) =2.13 cu un p=0.04 care este mai mic decât pragul critic de 0,05, deci putem

spune că, există diferenţe semnificative între cele două loturi de subiecţi în ceea ce priveşte

atribuirea evenimentelor ca fiind interne şi pozitive, copiii care au părinţii acasă indicând o

medie mai mare decât copiii care au părinţii plecaţi. Rezultatul obţinut subliniază faptul că,

copiii care au părinţii acasă atribuie evenimentele pozitive ca fiind interne. Ei consideră că,

orice reuşită se datorează muncii şi efortului lor depus şi nu altor factori externi.

În opoziţie indicând o medie semnificativ mai mică sunt copiii care au părinţii plecaţi şi care

atribuie evenimentele pozitive extern. Ei consideră că, succesul lor se datorează mai mult unor

factori externi decât lor, iar eşecul factorilor interni ce ţin de ei. Un rol importat îi revine aici

setului de convingeri pe care copilul şi l-a format până în acel moment, dar şi educaţiei.

Consider că, educaţia religioasă ar putea fii unul din factorii pentru care copiii cu părinţii

plecaţi au obţinut un scor mai mic pe aceasta scala. Dacă ei au fost învăţaţi că, tot ce li-se

întâmplă pozitiv în viaţă se datorează lui Dumnezeu atunci acestă convingere acum va fii una

întarită deoarece după plecarea părinţilor copiii vor avea nevoie să recurgă la meditaţie

religioasă şi la apropierea de Dumnezeu, sentiment care le va oferii o siguranţă mai mare şi

poate şi un control minim asupra ceea ce li-se întâmpla în viaţă.

O tendinţă spre o diferenţă semnificativă statistic regăsim la Scala Globalitate Negativă, unde

am obţinut un t (58) =1.81 cu un p=0.08 mai mare decât pragul critic de 0,05 şi cu o diferenţă

de medii a celor două loturi de subiecţi, observabilă. Astfel copiii care au părinţii plecaţi

indică o medie mai mare decât copiii care au părinţii acasă. Scala ne oferă informaţii despre

modul în care cpoiii atribuie evenimentele negative ca fiind globale. Pe baza scorului indicat

de medie putem spune că, exista o tendinţă a copiilor care au părinţii plecaţi de a realiza

predicţii negative despre evenimente de viaţă viitoare. Astfel dacă un eveniment din viaţa lor

nu a decurs aşa cum ei se aşteptau să decurgă vor fii tentaţi să considere că şi următoarele

evenimente se vor desfăşura la fel.

Alte diferenţe semnificative dar nu şi statistic putem observa la Scală de Internalitate

Negativă, astfel copiii care au părinţii plecaţi în starinatate indica un scor puţin mai mic decât

scorul obţinut de copiii care au părinţii acasă. Pe lângă internalitatea pozitivă copiii care au

părinţii acasă considera că principalul factor care duce la experimentarea unui eveniment ca

fiind negativ ţine în mare parte de ei, respectiv de felul în care acţionează.

49

Scorul compozit pentru evenimente pozitive indică o diferenţă de medie între cele două loturi

de subiecţi. După cum am mai menţionat, copiii care au părinţii plecaţi atribuie mai uşor

evenimentele pozitive propriei persone, în schimb scorul compozit pentru evenimente negative

nu indică nici o diferenţă între mediile subiectiilor, aceştia atribuind în mod egal evenimentele

negative atât extern cât şi intern.

Scorul stilului atributional împarte cele două loturi de subiecţi în subiecţi care au un stil

atributioanal care tinde să fie dezadaptativ, respectiv copiii care au părinţii plecaţi indicând un

scor care susţine o tendinţă la un stil atributional adaptativ.

Rezultatele obţinute pot fii puse pe seama lotului mic de subiecţi, din acest motiv este

posibil să nu existe diferenţe semnificative statistic între cele două loturi de subiecţi, dar şi pe

seama modalităţii de aplicare a chestionarului în grup, existând posibilitatea, că, subiecţii să fi

copiat răspunsurile unul de la celălalt.

Tabel 4. Rezultate obţinute la Scala de Iraţionalitate pentru Copii si Adolescenţi

Subscale tip de subiectii N Mean t p

50

Intoleranta la fustrare data de regui

parintii plecatii 40 21.03

-0.66 0.51parintii acasa 40 21.83

Evaluarea globala a propriei persoane

parintii plecatii 40 21.58

-1.73 0.08parintii acasa 40 19.40

Cerinta absolutista de dreptate

parintii plecatii 40 21.33

0.00 1.00parintii acasa 40 21.33

Intoleranta la fustrare data de munca

parintii plecatii 40 14.50

-0.94 0.35parintii acasa 40 15.33

Scor global

parintii plecatii 40 76.25

-1.35 0.18parintii acasa 40 80.05

Ipoteza de la care s-a pornit în interpretarea acestei scale indică existenţa unei

diferenţe semnificative între copiii care au părinţi acasă şi copiii care au părinţi plecaţi din

punct de vedere al cogniţiilor iraţionale, astfel am presupus că, copiii care au părinţii plecaţi

vor indica o fecvenţă mai mare a cogniţilor iraţionale decât copiii care au părinţii acasă.

Tabelul de mai sus nu ne arată nici o diferenţă semnificativă din punct de vedere statistic, dar

semnaleză prezenţa unei tendinţe spre o diferenţă. Am obţinut un t (78) =1.73 cu un p=0.08

mai mare decât pragul semnificativ de 0.05. Putem spune că, copiii care au părinţii plecaţi au

obţinut o medie mai mare decât copiii care au părinţii acasă în ceea ce priveşte evaluarea

globală. Prin urmare copiii care au părinţii plecaţi sunt mai predispuşi să realizeze evaluări

globale asupra propriei personae decât copiii care au părinţii acasă. Tendinţa copiilor de a face

evaluări globale asupra propriei personae în general poate fi dată de cogniiţile iraţionale care

le pot avea despre şine şi alţii, deoarce evaluarea proriei persoane se face prin raportare la alţii.

Dacă privim rezultatul obţinut din această perspectivă şi analizam statistic fiecare item în parte

a chestionarului observăm prezenţa unor diferenţe semnificative din punct de vedere statistic

la itemii ce se referă la prezenţa cognitilor legate de părerea celorlalţi despre ei, cogniţii de

genu: când lucrurile sunt plictisitoare mă gândesc că sunt o persoană proastă şi neinteresantă.

Iată aici un exempu de evaluare globală a propriei persoane. Raţionamentul folosit este cel

51

conform căruia dacă lucrurile nu sunt aşa cum subiectul se aşteaptă să fie atunci, el ca şi

persoana este neinteresant şi prost. Sesizam aici toleranta mică la fustrare - nu aş suporta ca

lucrurile să fie plictisitoare -, cogniţia "trebuie"-trebuie să nu fie lucrurile plictisitoare, altfel

sunt prost. Aceste cogniţii probabil sunt prezente datorită faptului că, copiii îşi doresc foarte

mult să fie apreciaţi pozitiv şi la nivel înalt, considerând că, aceste valorizări primite i-ar face

pe părinţii lor să se întoarcă acasă. Plecarea părinţilor i-a făcut să se autoresponsabilizeze de

acest eveniment din viaţa lor luând o parte din vină, de aici şi iluzia de a avea control asupra

părinţilor şi a deciziilor pe care aceştia le iau. Din discuţiile purtate cu ei am aflat unele din

evaluările globale pe care aceştia le fac şi care sunt prinse intre-un cerc vicios de cogniţii

iraţionale. Iată un exemplu: sunt prost dacă i-au note mici la şcoală şi atunci dacă afla mami şi

tati nu vor mai venii acasă şi va fii groaznic fără ei.

Aceste cogniţii pot fii observate şi în diferenţele de medii obţinute în analiza pe itemi a

chestionarului. Astfel la itemul 4 care se referă la a fii îngrozitor să fii învinovăţit pe nederept

de profesori, copiii care au părinţii plecaţi obţin un scor mai ridicat decât copiii care au părinţii

acasă dar şi o diferenţă semnificativă din punct de vedere statistic cu un t (78) =2.44 şi un

p=0.01 mai mic decât pragul critic de 0.05. Şi aici se poate obseva toleranţa scazută la fustrare

indicată de " a fii îngrozitor" precum şi prezenţa lui “trebuie” absolut.

Existenţa acestor cogniţii iraţionale poate fii datorată mediului familial, ele puteau fii

transmise de părinţi sau puteau fii însuşite de la profesori sau alte persoane. Rezultatele puteau

fii influenţate de modul de administare în grup a chestionarelor precum şi de tendinţă spre

dezirabilitate socială a răspunsurilor.

Tabel 5. Rezultate obţinute la Inventarul Clinic al Preadolescenţilor Millon

Scalatip de subiecti N Medie t p

ÎNCREDERE parinti plecati

20 11.8 -0.09 0.93

52

parinti acasa 20 11.9

SOCIABILITATE parinti plecati 20 11.15

0.09 0.93parinti acasa 20 11.05

CONFORMISM parinti plecati 20 11.9

0.44 0.66parinti acasa 20 11.55

SUPUNERE parinti plecati 20 7.05

1.56 0.13parinti acasa 20 5.45

INHIBIŢIE parinti plecati 20 8.6

-0.23 0.82parinti acasa 20 8.85

NESUPUNERE parinti plecati 20 5.5

-1.11 0.28parinti acasa 20 7.05

DEFICIT DE ATENŢIE

parinti plecati 20 5.75

0.71 0.48parinti acasa 20 4.95

OBSESII/COMPULSII

parinti plecati 20 5.6

-0.75 0.46parinti acasa 20 6.3

PROBLEME DE COMPORTAMENT

parinti plecati 20 3.15

-1.05 0.30parinti acasa 20 4.4

PROBLEME DE CONDUITĂ

parinti plecati 20 6.7

0.17 0.87parinti acasa 20 6.5

STARI DEPRESIVE parinti plecati 20 3.85

1.00 0.33parinti acasa 20 2.9

DENATURAREA REALITATII

parinti plecati 20 3.9

-0.04 0.97parinti acasa 20 3.95

INVALIDARE parinti plecati 20 0

-1.00 0.32

53

parinti acasa 20 0.1

RESPUNS NEGATIV parinti plecati 20 13.3

0.33 0.74parinti acasa 20 12.55

ANXIETATE parinti plecati 20 5.4

0.80 0.43parinti acasa 20 4.6

INSTABILITATE parinti plecati 20 5.4

0.14 0.89parinti acasa 20 5.2

Pentru a putea interpreta acest Inventar Clinic am recurs la ipoteza de la care am pornit

şi care susţine existenţa unor diferenţe semnificative între copiii care au părinţii plecaţi şi

copiii care au părinţii acasă din punct de vedere al existenţei unor probleme psihologice şi a

unor semne clinice de boală. Astfel am presupus că, copiii care au părinţii plecaţi ar indica

prezenţa unor trăsături de personalitate precum instabilitate emoţională, nesupunere, opoziţie

şi alte trăsături care ar fii mai evidente la aceştia comparativ cu copii care au părinţii acasă.

După cum se poate observa nu am obţinut nici un rezultat semnificativ din punct de vedere

statistic, însă se pot observă câteva diferenţe semnificative din punct de vedere al mediilor.

Analizând fiecare scală în parte, constatăm că, pe scala de Încredere nu există diferenţe

de medii prea mari între cele două loturi de subiecţi înregistrând cam acelaşi rezultat. Aşadar

atât copiii care au părinţii plecaţi în străinătate cât şi copiii care au părinţii acasă nu indica

probleme psihologice din punct de vedere al acestei scale. Următoarea scală se referă la

Sociabilitate, nici la aceasta nu găsim diferenţe de medii, încă din potrivă mediile subiecţilor

coincid. Copiii care au părinţii acasă şi copiii care au părinţii plecaţi au acelaşi nivel de

dezvoltatre a sociabilizării, a energiei şi a capacităţii de relaţionare. Urmează scala de

Conformism unde sesizăm foarte mici diferenţe de medii. Deci în ceea ce priveşte

conformismul faţă de reguli atât copiii care au părinţii plecaţi cât şi copiii care au părinţii

acasă interiorizează cam în acelaşi fel regulile. Scala ce măsoară Supunerea semnalează

existenţa unei diferenţe de medii, dar nesemnificativă statistic între cele două loturi de

subiecţi. Prin urmare copiii care au părinţii acasă au înregistrat un scor mai ridicat decât copiii

54

care au părinţii plecaţi. Scala de Supunere scoate în evidenţă trăsături precum timiditate,

reţinere, cooperare în interacţiuni. Toate aceste trăsături sunt specifice copiilor care au părinţii

plecaţi, dar sunt prezente doar ca şi tendinţe. Tot această scala pune în evidenţă nevoia de

dependenţă şi de a căuta ataşamente puternice. Copiii care au părinţii plecaţi tind, conform

scalei, să se bazeze pe adulţi, care au un loc şi rol important în viaţa lor, pentru sprijin şi

siguranţă şi tind să manifeste un comportament de dependenţa şi frica de separare. Încrederea

în ei poate să fie scăzută şi se poate ca ei să-şi subestimeze munca şi potenţialul. Toate aceste

trăsături pot fii doar nişte tendinţe deoarece nu este vorba de un rezultat semnificativ statistic.

Scala Inhibiţie, susţine tendinţa scalei amintita adineauri, dar sub o formă foarte mică deoarece

diferenţa de medie înregistrară este de 0.25 scorul mai mare fiind înregistrat de copiii care au

părinţii plecaţi să lucreze în starinatate. La scala Nesupunere observam diferenţe semnificative

fata de medie, dar nu şi din punct de vedere statistic, aşadar copiii care au părinţii plecaţi

înregistreză o medie mai mică decât copiii care au părinţii acasă. Putem spune că, scala indică

probleme de comportament subliniate de agitaţie motorie, impulsivitate şi toleranţa scăzută la

fustrare. Copiii care au părinţii acasă tind spre aceste comportamente într-o mai mare măsură

decât copiii care au părinţii plecaţi. Una din explicaţii ar fii prezentă acelor cogniţii iraţionale

regăsita în tabelul 4.la scala de evaluare globală a copiilor care au părinţii plecaţi. Consecinţele

acestor comportamente sunt bine cunoscute de aceştia ei făcând legătura între

comportamentele negative care ar duce la evenimente negative şi la evaluare negativă din

partea celor din jur şi apoi la catastrofizare, de aceea recurg la ele în mai puţine cazuri decât

copiii care au părinţii acasă.

Scala Instabilitate nu pune în evidenţă diferenţe mari de medii, această scală ar

identifica prezenţa unor comportamente precum: coomportatament impulsiv şi impredictibil,

relaţii intense, pot recurge la automutilare, ameninţări sau gesturi cu sinuciderea. Având în

vedere că media copiilor plecaţi în străinătate este puţin mai mare decât media copiilor care au

părinţii acasă, putem spune că sesizam o usora tendinţa mai crescută de prezenţă a acestor

comportamente.

Toate aceste scale nu au semnalat prezenţa unor probleme majore de personalitate a celor două

loturi de subiecţi ci doar tendinţe mici. Urmează să identificăm prezenţa unor simptome

clinice de boala dacă sunt sau nu diferenţe semnificative intre subiecţii testaţi din acest punct

de vedere.

Scala Anxietate pune în evidenţă o diferenţă semnificativă din punct de vedere a mediilor

astfel copiii care au părinţii plecaţi, înregistreză o frecvenţă mai mare a manifestărilor

55

somatice, cognitive, afective şi comportamentale ale anxietăţii.

Scala Deficit de Atenţie distinge o diferenţă între mediile celor două loturi de subiecţi, deşi

nesemnificativă din punct de vedere statistic, astfel copiii care au părinţii plecaţi indică o

medie mai mare decât copiii care au părinţii acasă. Ei tind să aibă probleme mai evidente în

menţinerea atenţiei şi concentrării decât copiii care au părinţii acasă. Lipsa părinţilor şi

implicit a sprijinului educaţional din cadrul familiei poate să ducă la comportamente

superficiale în ceea ce priveşte şcoala şi la scăderea capacităţii de concentrare. Copiii fiind

obişnuiţi cu un program după orele de şcoală este posibil, acum în lipsa părinţilor, acest

program să nu fie respectat, copii să nu-şi mai facă lecţiile zilnic, mai ales acum când au şi alte

responsabilităţi gospodăreşti. Scala Obsesii/Compulsii pune în evidenţă o tendinţă puţin mai

mare a copiilor care au părinţii acasă să recurgă la comportamente ritualizante şi la gânduri

intruzive decât copiii care au părinţii plecaţi. La scala Probleme de Conduită remarcăm o

diferenţă între mediile celor două loturi de subiecţi, aşadar copiii care au părinţii acasă indică

un scor mai ridicat decât copiii care au părinţii plecaţi. Asemeni scalei Nesupunere, tendinţa

copiilor ce au părinţii acasă este de a avea atitudini ostile faţă de persoane autoritare, toleranţa

mică la fustrare, comportamente agresive, discernământ necorespunzător. Ei tind să dezvolte

atitudini antisociale mai mult decât copii care au părinţii plecaţi să lucreze în străinătate. Scala

Comportament Perturbator indică faptul că, subiecţii testaţi nu prezintă diferenţe în ceea ce

priveşte controlul impulsurilor şi a mâniei. Următoarea scală clinică este cea a Stării Depresive

care pune în evidenţă o diferenţă de medii intre subiecţi, astfel copiii care au părinţii plecaţi

tind să aibă stări depresive, mai dese decât copiii care au părinţii acasă. Ei tind să se simtă mai

trişti, mai descurajaţi şi mai singuri decât copiii care au părinţii acasă. Au tendinţa mai mare

de a avea gânduri negative despre prezent şi viitor, desigur acestea fiind consecinţe ale

cogniţiilor iraţionale internalizate, în special a catastrofizării. Ultima scală clinică ar pune în

evidenţă manifestarea unor stări psihotice. După cum se poate observa nu sunt diferenţe între

mediile celor două loturi de subiecţi, iar scorurile înregistrate nu indică nici o tendinţă spre

simptome psihotice.

Scală de Răspunsuri Negative pune în evidenţă anumite comportamente anti sociale ce se

referă la consumul de substanţe, comportament alimentar problematic, stres post traumatic,

comportament autoagresiv, distorsiuni perceptive şi gânduri nedorite. Astfel în cazul

consumului de substanţe, 2 copii care au părinţii plecaţi au indicat răspunsuri afirmative la

itemul 92. care se referă la a consuma alcool mai mult de o singură dată comparativ cu 3 copii

care au părinţii acasă şi au răspuns afirmativ la acest item. În ceea ce priveşte comportamentul

56

alimentar avem câte 4 copiii din fiecare lot de subiecţi care au răspuns afirmativ la itemul 19 şi

care se referă la a ajunge să se înfometeze pentru a nu se îngrăşa. La itemul 47, 2 copiii cu

părinţii plecaţi şi-au autoprovocat vărsături pentru a nu se îngraşă. Stresul post traumatic este

resimţit de 14 copii care au părinţii plecaţi fata de 8 copii cu părinţii acasă, 7 dintre copiii cu

părinţii plecaţi au răspuns afirmativ la itemul 87 şi doar 2 dintre copiii cu părinţii acasă.

Autoagresiunea este realizată de 3 copiii care au părinţii acasă faţă de 2 care au părinţii plecaţi.

Distorsiuni perceptive sunt prezente la 5 dintre copiii care au părinţii plecaţi să lucreze în

starinatate. În ceea ce priveşte apariţia unor gânduri nedorite ponderea este cam aceeaşi atât la

copiii care au părinţii plecaţi să lucreze în starinatate cât şi la copiii a căror părinţi lucrează în

ţară.

În următoarea parte a lucrării voi prezenta rezultatele obţinute în urma aplicării individuale a

Scalei de Emoţii, Scalei de Comportamente, CAŞI şi CASQ. Am considerat ca aceste rezultate

sunt importante deoarece ele susţin într-o mai mare măsură ipotezele de cercetare. Fiindcă am

avut posibilitatea de a lucra individual cu 16 copiii care au părinţii plecaţi să lucreze în

57

străinătate şi cu 16 copiii care au părinţii acasă am decis să introduc şi aceste date în lucrare şi

voi încerca să realizez şi o analiză camparativa a rezultatelor obţinute la cele două modalităţi

de aplicare. Iată ce am obţinut.

Tabel 6. Scala de comportamente ( aplicare individuală)

Comportament tip de

subiecti N Medie t p1.Nu imi pregatesc lectiile pentru a doua zii.

parinti plecati 16 1.3

0.42 0.68parinti acasa 16 1.1

2 .Vorbesc urat cu profesorii

parinti plecati 16 0.4

-1.17 0.25parinti acasa 16 0.8

3. Deranjez orele

parinti plecati 16 0.9

-0.97 0.34parinti acasa 16 1.3

4. Nu imi fac temele.

parinti plecati 16 1.1

-0.56 0.58parinti acasa 16 1.3

5. Imi lovesc colegii

parinti plecati 16 0.8

0.17 0.86parinti acasa 16 0.8

6. Am alte preocupari in timpul orei.

parinti plecati 16 1.2

-0.13 0.90parinti acasa 16 1.3

7. Chiulesc de la scoala.

parinti plecati 16 0.1

-0.92 0.36parinti acasa 16 0.3

8. Ma cert cu colegii.

parinti plecati 16 1.5

0.56 0.58parinti acasa 16 1.3

9. Vorbesc vulgar.

parinti plecati 16 0.7

0.17 0.87parinti acasa 16 0.6

10, Ma iau de parinti 16 0.1 -0.66 0.52

58

elevii din clasele mai mici

plecatiparinti acasa 16 0.3

11. Evit sa vorbesc in fata clasei sau a aunei multimi

parinti plecati 16 1.7

-0.12 0.91parinti acasa 16 1.8

12. Fac gesturi vulgare

parinti plecati 16 0.4

-0.52 0.61parinti acasa 16 0.6

13. Nu ma implic in activitati colective

parinti plecati 16 1.6

1.17 0.25parinti acasa 16 1.0

14. Nu merg la petreceri chiar daca sunt invitat

parinti plecati 16 0.6

-1.32 0.20parinti acasa 16 1.1

15. „Ma trec fiorii” inaintea unui test

parinti plecati 16 2.2

0.65 0.52parinti acasa 16 1.9

16. Nu particip la concursuri si olimpiade

parinti plecati 16 1.3

0.90 0.38parinti acasa 16 0.8

17. Nu ma inplic in activitati extrascolare

parinti plecati 16 1.0

-1.07 0.29parinti acasa 16 1.5

18. Nu raspund la intrebarile profesorilor chiar daca stiu raspunsul

parinti plecati 16 0.7

-0.44 0.66

parinti acasa

16 0.919.In pauza stau mai mult singur

parinti plecati 16 1.1

-2.47 0.02parinti acasa 16 0.3

20. II critic pe ceilalti

parinti plecati 16 0.8

-0.15 0.88parinti acasa 16 0.9

21. Nu-mi ascult parintii

parinti plecati 16 1.1 0.31 0.76parinti 16 1.0

59

acasa22. Ma critic pe mine

parinti plecati 16 1.3

-1.06 0.30parinti acasa 16 1.8

23. Urmez grupul fara a ma gandii daca e bine sau nu.

parinti plecati 16 0.9

-0.15 0.88parinti acasa

16 0.924. Mi-se intampla sa fac aceeasi gresala de mai multe ori.

parinti plecati 16 1.3

0.32 0.76parinti acasa

16 1.2

După cum se poate observa am obţinut diferenţe semnificative din punct de vedere statistic

doar în cazul itemului 19, care spune: " în pauză stau mai mult singur". Am obţinut un t (30)

=2.47 cu un p=0,02 mai mic decât pragul critic de 0.05, astfel la acest item copiii care au

părinţii plecaţi să lucreze în starinatate indica un scor mai ridicat decât copiii care au părinţii

acasă. Astfel putem spune că, copiii care au părinţii plecatii stau mai mult singuri în pauze

decât copiii care au părinţii acasă. Comparativ cu lotul de subiecţi la care s-a aplicat în grup şi

la care nu s-au indicat diferenţe semnificative statistic la acest item, acest lot de subiecţi

semnalează prezenţa unei izolări, chiar în timpul pauzei, moment în care copiii pot

interacţiona cel mai bine. Explicaţia acestui rezultat poate fi legată şi de perioada în care a fost

aplicată scală, în decembrie, cu două săptămâni înainte de vacanţa de iarnă. Dacă privim acest

rezultat din perspectiva individuală, am putea presupune că, copiii care au părinţii plecaţi în

aceea perioadă erau melancolici, îşi aminteau de momentele petrecute cu părinţii lor şi

aşteptau să vină cât mai repede momentul revederii, de aceea este posibil să fi refuzat

compania colegilor. Dintr-un alt punct de vedere am putea presupune că, copiii care au părinţii

plecaţi sunt respinşi de ceilalţi colegi, tocmai datorită acestui fapt, dar se poate că, aceşti copiii

să se maifeste într-un mod neaceptat de ceilalţi colegi, consecinţa fiind respingerea. Nu s-au

înregistrat alte diferenţe semnificative din puct de vedere statistic şi nici tendinţe de

comportamente, dar iată că, aplicarea individuală a scos în evidenţă acest rezultat al izolării

copiilor care au părinţii plecaţi. Este posibil ca acest rezultat să fie legat şi de aumite

sentimente de tristeţe, care ar putea fii regăsite în scală de emoţii.

60

Tabel 7. Rezultate obţinute la Scala de Emoţii (aplicare individuală)

Tip de emotie

tip de subiecti N Medie

  t p

enervat parinti plecati 16 0.75

-0.20 0.84parinti acasa 16 0.81

nefericit parinti plecati 16 0.75

-0.89 0.38parinti acasa 16 1.06

vioi parinti plecati 16 2.75

0.47 0.64parinti acasa 16 2.50

trist parinti plecati 16 1.19

0.19 0.85parinti acasa 16 1.13

activ parinti plecati 16 3.25

-0.16 0.87parinti acasa 16 3.31

energic parinti plecati 16 3.31

1.10 0.28parinti acasa 16 2.75

distrat parinti plecati 16 2.88

-2.33 0.03parinti acasa 16 3.69

obosit parinti plecati 16 1.06

-1.57 0.13parinti acasa 16 1.63

plictisit parinti plecati 16 1.44

-0.91 0.37parinti acasa 16 1.81

nemultumit parinti plecati 16 1.00 -0.30 0.77parinti 16 1.13

61

acasaingrijorat parinti

plecati 16 1.19-0.79 0.44parinti

acasa 16 1.56vesel parinti

plecati 16 3.25-1.17 0.25parinti

acasa 16 3.63anxios parinti

plecati 16 0.88-0.65 0.52parinti

acasa 16 1.13vinovat parinti

plecati 16 1.310.79 0.44parinti

acasa 16 1.00furios parinti

plecati 16 1.06-1.22 0.23parinti

acasa 16 1.63puternic parinti

plecati 16 2.69-0.49 0.63parinti

acasa 16 2.88nesigur parinti

plecati 16 0.69-2.32 0.03parinti

acasa 16 1.63f trist parinti

plecati 16 1.19-2.16 0.04parinti

acasa 16 0.76fericit parinti

plecati 16 3.25-1.67 0.11parinti

acasa 16 3.69pasiv parinti

plecati 16 1.38-1.65 0.11parinti

acasa 16 2.19preocupat parinti

plecati 16 1.810.13 0.90parinti

acasa 16 1.75temator parinti

plecati 16 0.94 -2.67 0.01parinti 16 0.39

62

acasaoptimist parinti

plecati 16 2.060.96 0.34parinti

acasa 16 1.56inspaimantat parinti

plecati 16 0.63-0.53 0.60parinti

acasa 16 0.81pesimist parinti

plecati 16 1.000.32 0.76parinti

acasa 16 0.88cu parere de rau

parinti plecati 16 0.94

0.00 1.00parinti acasa 16 0.94

rusinat parinti plecati 16 2.00

-2.33 0.03parinti acasa 16 0.81

descurajat parinti plecati 16 0.75

-0.43 0.67parinti acasa 16 0.88

dezamagit parinti plecati 16 0.75

-0.59 0.56parinti acasa 16 0.94

După cum se poate observa prin intermediul aplicării individuale am obţinut câteva diferenţe

semnificative la următoarele tipuri de emoţii: ruşine, teama, tristeţe, nesiguranţa şi la starea de

distracţie. Iată că, aplicarea individuală a Scalei de Emoţii susţine ipoteza de la care am pornit,

conform căreia există diferenţe semnificative între copiii care au părinţii plecaţi şi copiii care

au părinţii acasă în ceea ce priveşte resimţirea unor emoţii disfuncţionale. Comparativ cu

aplicarea în grup la care nu am obţinut diferenţe semnificative statistic decât în cazul

nesiguranţei, la acest lot am otinut un t (30) =2.33 cu un p=0.03 mai mic decât pragul critic de

0.05, astfel putem spune că, copiii care au părinţii acasă se simt mai distraţi decât copiii care

au părinţii plecaţi, afirmaţie susţinută de mediile obţinute de cele două loturi de subiecţi 2.88

pentru copiii care au părinţii plecaţi şi 3.69 pentru copiii care au părinţii acasă. La acest item

63

rezultatele coincid cu cele din aplicarea în grup, dar acum putem vorbi de o diferenţă susţinută

şi statistic nu doar de medii. Presupunem că, copiii care au părinţii acasă simţeau veirea

sărbătorilor de iarnă, se bucurau că erau împreună cu familia lor, că urmau să primească

cadourile dorite, se amuzau mai mult decât de obicei şi aşteptau cu nerăbdare vacanţă. Scorul

obţinut de copiii care au părinţii plecaţi indica, ca aceştia nu erau atât de dispuşi a se amuză,

este posibil ca ei să-şi facă griji despre cum vor petrece sărbătorile, dacă părinţii vor fii acasă

sau dacă nu vor veni, dacă vor venii, vor ajunge cu bine, toate aceste gânduri nu le permit să se

setinda şi să se gandeasaca la lucrurile plăcute specifice sărbătorilor de iarnă. Următoarea

diferenţa susţinută statisc este aceea care se referă la emoţia de nesiguranţă, diferenţa statistica

obţinută şi în cazul aplicării în grup. Astfel numărul mai mare de subiecţii dar şi modalitatea

de aplicare a scalei au scos în evidenţă acest rezultat. Aşadar în cadrul aplicării individuale am

obţinut un t (30) =2.32 cu un p=0.03 mai mic decât pragul critic de 0.05, dar şi în acest caz

copiii care au părinţii acasă se simt mai nesiguri decât copiii care au părinţii plecaţi. Acest

rezultat pune în evidenţă tăria acestui sentiment de nesiguranţă resimţit de copiii care au

părinţii acasă. Iaca deci că, nu numai copiii care au părinţii plecaţi pot avea emoţii negative ci

şi copiii care au părinţii acasă, aproape de ei. O altă diferenţa indicată statistic este la emoţia

de tristeţe. Astfel am obţinut un t (30) =2.16 cu un p=0.04 mai mic decât pragul critic de 0.05

prin urmare putem spune că, copiii care au părinţii plecaţi se simt mai trişti decât copiii care au

părinţii acasă. Itemul se referă de fapt la emoţia de a fi foarte trist, emoţie negativă

disfuncţionala, care are la baza anumite cogniţii iraţionale pe care le-am identificat cu ajutorul

chestionarului Caşi. Astfel de cogniţii precum percepţie negativă a sinelui, a lumii şi a

viitorului sunt specifice copiiilor care au părinţii plecaţi şi care se autoblameaza pentru

plecarea părinţilor lor chiar dacă aceasta autoblamare nu se face la un nivel conştient. Ele sunt

prezente prin expresii de genul: " am fost rău, nu mi-am ascultat părinţii şi din această cauză

au plecat, merit să fiu pedepsit în acest fel" său" au plecat pentru că nu mă mai suportau".

Aceste tipuri de cogniţii duc la emoţii negative intense dar care sunt disfuncţionale, copii

suferă mult, învaţă să îşi formeze astfel de cogniţii pe care până la urmă ajung să le

extrapolese şi în alte domenii, rezultatul fiind intensificarea emoţiilor disfuncţionale care pot

să ducă la depresie şi alte tulburări afective. Această emoţie se leagă şi de rezultatul obţinut la

itemul 22 care se referă la emoţia de teamă. Astfel am obţinut un t (30) =2.67 cu un p=0.01

mai mic decât pragul critic de 0.05, prin urmare putem spune că, copiii care au părinţii plecaţi

în străinătate se simt mai temători decât copiii care au părinţii acasă. Copiii care au părinţii

plecaţi se simt foarte trişti şi temători, aceste sentimente după cum spuneam sunt strâns legate

64

de cogniţiile iratinale pe acere aceştia le au. Temerea este o emoţie negativă dar funcţională, ea

este declanşată de cogniţii despre viitor şi după cum este şi normal, copiii care au părinţii

plecaţi se gândesc mai mult la viitorul lor şi al familiei decât copiii care au oparintii acasă.

Gânduri de genul " oare cum va fii când vor venii acasă?" sau " oare vor mai pleca şi anul

viitor?" declanşează această emoţie dar aceste gânduri nu-i determina pe copiii să

catastrofizeze viitorul şi să resimtă emoţii negative disfuncţionale precum anxietatea.

O altă diferenţă semnificativă din punct de vedere statistic o observăm la itemul 27.

Am otinut un t (30) =2.33 cu un p=0.03 mai mic decât pragul critic de 0.05, aşadar putem

spune observând mediile celor două loturi de subiecţi, că, copiii care au părinţii plecaţi se simt

mai ruşinaţi decât copiii care au părinţii acasă. Copiii care au părinţii plecaţi inregistreza încă

o emoţie negativă disfuncţionala, comparativ cu copiii care au părinţii acasă. Faptul de a nu

avea părinţii lângă ei, de a fii crescuţi de bunici care au cu o totul alta mentalitate, sau de

persoane din familie mai apropiate şi de a li-se reamintii acest lucru permanent de către colegi,

toate aceste lururi pot declanşa sentimentul de ruşine. La aceste mai pot fii adougate cogniţii

legate de dezvoltarea fizică şi a personalităţii, având în vedere că aceasa perioadă a

preadolescenţei este una încărcată de experienţe noi, de multe schimbări la nivel fizic. Astfel

copiii simt nevoia de a discuta despre aceste lucruri cu cineva, ei simţindu-se ruşinaţi şi de

ceea ce li se întâmplă şi de faptul că nu pot să dicute cu cineva şi de abandonul părinţilor,

foarte necesari la această vârstă.

Putem spune că obiectivul urmărit cu acesta scala este îndeplinit într-o oarecare măsură,

datorită fapului că, fiecărui copil i-se explicat în parte fiecare item din scală, eii fiind mult mai

atenţi la răspunsurile pe care le dau, iar prin în termediul acestei metode de aplicare s-a

realizat o legătură emoţională între mine şi sunbiecti dedci am putu să elimin într-o mare parte

dezirabilitatea socială regăsita în răspunsurile date în cazul metodei aplicării în grup.

Tabel 8. Rzultate obţinute la Scala de Iraţionalitate pentru Copii si Adolescenţi ( aplicare individuală)

Scala tip de subiectii N Medie t p

Intoleranta la parintii 16 19.88 -1.01 0.32

65

fustrare data de reguli

plecatiiparintii acasa 16 21.88

Evaluare globala a propriei persoane

parintii plecatii 16 22.06

-0.66 0.52parintii acasa 16 23.31

Cerinta absolutista pentru dreptate

parintii plecatii 16 22.44

-0.05 0.96parintii acasa 16 22.50

Intoleranta la fustrare data de munca

parintii plecatii 16 15.38

-0.75 0.46parintii acasa 16 16.31

Scor total parintii plecatii 16 79.75

-0.96 0.34parintii acasa 16 84.00

Comparativ cu metoda aplicării în grup, metoda aplicării individualae nu a scos în evidenţă

nici un rezultat semnificativ din punct de vedere statistic. Aceasta scala nu a putut scoate în

evidenţă cogniţiile iratinale pe care le au subiecţii cu părinţii plecaţi, regăsite în cadrul

emoţiilor. Emoţiile sunt rezultatul existenţei unor cogniţii disfuncţionale care la rândul lor

declanseaja emoţii disfuncţionale. Una dintre explicaţii ar putea fii intervenirea factorului de

oboseală, acesta scala fiind ultima din setul de teste aplicate şi poate pierderea atenţiei şi a

capacitaii de concentrare la fnalul testării. Un alt factor ce ar fii putut determina acest rezultat

este faptul că, copiii constientizeza mai greu aceste cogniţii şi este posibil ca un sigur

chestionar să nu fie îndeajuns. Posibil este necesară intervenţia unu psiholog, pentru a-i ajuta

să conştientizeze aceste cogniţii, subliniate de existenţa emoţiilor disfuncţionale.

Tabel 9. Rezultate obţinute la Chestionarul Stilului Atribuţional ( aplicare individuală)

Subscale tip de subiecti N Mean t p

INTERNALITATE POZITIVĂ

parinti plecati

16 3.75 -0.14

0.89

66

parinti acasa 16 4.00

STABILITATE POZITIVĂ

parinti plecati 16 5.25

0.43 0.67parinti acasa 16 5.00

GLOBALITATE POZITIVĂ

parinti plecati 16 4.63 -

0.52 0.61parinti acasa 16 4.88

INTERNALITATE NEGATIVĂ

parinti plecati 16 4.75 -

1.91 0.05parinti acasa 16 3.69

STABILITATE NEGATIVĂ

parinti plecati 16 3.13 -

0.41 0.68parinti acasa 16 3.31

GLOBALITATE NEGATIVĂ

parinti plecati 16 3.00

3.52 0.00parinti acasa 16 1.69

SCOR POZITIV parinti plecati 16 13.63 -

0.07 0.95parinti acasa 16 13.69

SCOR NEGATIV parinti plecati 16 9.81

0.07 0.95parinti acasa 16 9.75

SCOR GENERAL parinti plecati 16 3.81 -

0.09 0.93parinti acasa 16 3.94

În acest caz după cum se poate observa am obţinut două rezultate semnificative statistic unul

pe scală internalitate negativă şi unul pe scală globalitate negativă.

Astfel am obţinut un t (30) =1.91 cu un p=0.05 egal cu pragul critic de 0.05 astfel copiii care

au părinţii plecaţi în starinatate dezvolta o internalitate negativă a evenimentelor în mai multe

cazuri decât copiii care au părinţii acasă. Ei consideră că, sunt sursa care a declanşat ca acel

eveniment să aibă rezultate negative, sau neaşteptate. De aici şi cognitile conform carorar ei

sunt responsabili de plecarea părinţilor. Aşadar orice eveninent negativ îşi are rădăcina în

acţiunile întreprinse de ei şi nici un alt factor nu poate determina ca acel eveniment să fie

67

declanşat de alte elemente. Se poate observa existenta autoblamării care determină aparitaia

sentimentelor de tristeţe profundă. Autoblamare duce la scăderea stimei de sine,

desconsiderarea propriei persone, astfel eşecul este atribuit unor cauze interne, ce ţine personal

de individ. Scăderea stimei de sine asociată cu sentimentul de tristeţe profundă poate să ducă

la aparitai depresiei în cazul copiilor care au părinţii plecaţi is străinătate. De asemenea am

obţinut un rezultat semnificativ statistic şi la scală de globalitate negativă, astfel am obţinut un

t (30) =3.52 cu un p=0.001 mai mic decât pragul critic de 0.05, prin urmare copiii care au

părinţii plecaţi dezvolta o mai mare globalitate a evenimentelor negative decât copiii care au

părinţii acasă.

Aşadar copiii care au părinţii plecaţi tind să generalizeze o experienţă negativă de

viaţă, pornind de la o stituatie particulară, în cazul lor, plecarea părinţilor să lucreze în

starinatate, spre altele mai generale de genul" nimic nu va mai fii ca înainte", " sunt sigur că nu

voi face faţă, nimic bun nu mi se va mai întâmpla", "sunt sigur că nu mă voi simţi bine de ziua

mea".

Aceste două rezultate indica prezenţa unui stil atributional dezadaptativ, unul epuizant

deoarece, felul în care ei atribuie eşecul ca fiind intern şi succesul ca datorându-se unor factori

externi la care se adauga credinţa conform căreia un eveniment negativ conduce la rezultate

negative pentru următoarele evenimente, nu face decât să le intareasaca credinţele iraţionale şi

să atragă după sine eşecul în cazul altor evenimente. În consecinţă ei dezvoltă un stil

atributional pesimist. În comparaţie cu aplicarea în grup aplicare individuală scoate în evidenţă

mult mai bine stilul atributional dezadaptativ şi da credibilitate ipotezei de cercetare.

CAPITOLUL IV

CONCLUZII ŞI IMPLICAŢII

68

Lucrarea de faţă şi-a propus să scoată în evidenţă diferenţe semnificative din punct de vedere

al comportamentelor, emoţiilor, stilului atributional, al cogniţiilor şi al tendinţei de dezvoltare

a anumitor personalităţi problematice prezente atât la copiii care au părinţii lângă ei cât mai

ales la copiii care au părinţii plecaţi să lucreze în starinatate. Ipoteză de la care s-a pornit a fost

aceea conform căreia copiii care au părinţii plecaţi vor dezvolta un stil atributional

dezadaptativ, vor indica un număr mai ridicat de emoţii negative disfuncţionale precum şi de

comportamente disfuctionale, vor indica prezenţa mai mare a unor cogniţii iraţionale şi vor

prezenta semne de dezvoltare a unor personalităţi problematice sau a unor sindroame clinice.

Rezultatele staistice ne permit să spunem că, ipotezele de cercetare nu s-au

confirmat în totalitate, ele au confirmat în majoritatea lor anumite tendinţe către aceste, emoţii,

comportamente, gânduri, atribuiri sau personalităţi. Cele două modalitai de aplicare au ajutat

să scoată în evidenţă mai bine anumite diferenţe între cele două loturi de subiecţi, după cum

s-a putut observa s-au înregistrat mai multe diferenţe din punct de vedere statistic în cazul

aplicării individuale decât în cazul aplicării în grup. Cele mai importante diferenţe obţinute în

cazul aplicării individuale au fost evidenţierea emoţiilor negative disfunctionale de "ruşine" şi

de a fii"foarte trist", a internalizării şi globalizării evenimentelor negative prezente la copii

care au părinţii plecaţi să lucreze în strinatate.

Aplicarea în grup a indicat anumite rezultate ce s-au focalizat mai mult pe lotul de

subiecţi care au părinţii acasă, lângă ei, astfel putem spune că, aceştia indică o nesiguranţă

emoţională mai ridicată, internalizează evenimentele pozitive în mai mare măsură decât copiii

care au părinţii plecaţi şi în mod normal de simt mult mai distraţi decât copiii care au părinţii

plecaţi.

Aceste rezultate pot fi regăsite dar sub alte forme în cerecetarea realizată de UNICEF, în care

se mentioneză prezenţa sentimentelor de tristeţe şi vinovăţie resimţite de copiii care au părinţii

plecaţi, în studiul ralizat în Republica Moldova rezultatele la Testul proiectiv de completare a

frazelor neterminate denotă o discrepanţa calitativă a dorinţelor, atracţiilor, scopurilor şi

trebuinţelor între cele două loturi. În urma observaţiilor efectuate pe parcursul analizei şi

interpretării datelor puse la dispoziţie de copiii din lotul experimental, s-a constatat un

dezacord evident între dorinţe şi realitate. În expunerile lor se observă o doză de nesiguranţă,

anxietate în legătură cu perspectivele ce le oferă viitorul. Acest rezultat se poate găsi şi în

lucararea de fată şi este indicat şi de dezechilibrul emoţional consatat cu ajutorul Scalei de

Emoţii. Cercetările realizate în acest domeniu au scos în evidenţă prezenţa unor simptome

69

precum nelinişte generală, bulimie, anorexie, insomnie, enurezis, devieri comportamentale,

dificultăţi în respectarea disciplinei şcolare şi familiale, furt, simptome psihosomatice (dureri

stomacale, cefalee, acnee etc.), stări anxioase, nervozitate accentuată, fobii, creşterea

potenţialului agresiv, dependentă/reţinere socială, slabă concentrare a atenţiei etc. Nu sunt

considerate de părinţi ca manifestări datorate problemelor afective ale copilului. Lotrile de

subiecţi din lucrarea de faţă nu prezintă majoritatea simptomelor regăsite în studiul realizat în

Republica Moldova, însă putem concluziona pe baza analizei satistice şi a diferenţelor pe

medii că, întradevăr, copiii care au părinţii plecaţi prezintă o stări de nelinişte, tristeţe, frică,

ruşine, vinovăţie, sunt mai pesimişti, generate de cogniţii iraţionale, care nu sunt conştientizate

şi care duc la comportamente dezadaptative şi la stiluri atributionale dezadaptative. Copii fac

fata mai greu situaţiei în care sunt puşi de către părinţi, resursele lor de adaptare sunt limitate

deoarece vârsta la care ei se afla nu le-a oferit experienţe asemănătoare, de aceea este foarte

neindicat ca aceşti copii să fie lăsaţi să facă faţă singuri stresului şi traumei. Este bine să se

discute cu ei înainte, să li-se explice exact ce se va întâmpla să înţeleagă că părinţii lor nu îi

abandonează, nu pleca definitiv şi că îi pot contacta atunci când au probleme, iar dacă acest

lucru nu este posibil ei trebuie să ştie că persoanele care vor rămâne să aibă grijă de ei sunt de

încredere şi disponibile să-i ajute atunci când au nevoie.

Lucrarea de faţă are implicaţii atât la nivel teoretic cât şi la nivel pragmatic.

La nivel teoretic, cercetarea de faţă îşi aduce aportul în teoria conform căreia această problemă

a migrării forţei de munca are efecte semnificative asupra mai multor domenii, în special

asupra vieţii, comportamentului, emoţiilor, gândurilor, stilului de a realiza atribuiri respectiv a

modului în care copilul îşi formează personalitatea.

La nivel pragmatic acest studiu aduce în atenţia părinţilor şi a familiei, dar mai ales în atenţia

cadrelor didactice necesitatea unei colaborări strânse între toate persoanele care au legătură cu

educaţia acestor copii şi anume colaborarea cadrelor didactice cu asistenţii sociali, cu

psihologii, cu medicii, cu rudele copiilor, cu inspectoratul şcolar în vederea scăderii

impactului despărţirii copiilor de părinţi, chiar şi dacă această despărţire este temporară.

Familia şi cai care îşi asuma respnsabilitatea creşterii şi educării acestor copiii trebuie să aibă

în vedere toate aceste aspecte, să-i intelega, să-i sprijine să comunice cu ei astfel încât în

momentul în care aceştia întâmpina dificultăţi să fie disponibili să-i ajute.

Bineînţeles, acest studiu ar putea fi extins şi inbunatatit, crescând numărul elevilor implicaţi în

cercetare, utilizând metode mai diversificate, analizând rezultatele şi în funcţie de alte criterii,

cum ar fi vârsta elevilor, performanţa şcolară, diferenţe pe sexe, mediul de provenienţa. Una

70

dintre dificultăţile întâmpinate în acest studiu a fost realizarea eşantionului de subiecţi datorită

faptului că, foarte mulţi copiii care au părinţii plecaţi în starinatate provin din mediul rural iar

accesul la aceştia este de multe ori dificil. O altă dificultate întâmpinata a fost la aplicarea

chestonarelor în grup deoarece aici intervin foarte mult factorul dezirabilitatii sociale,

posibilitatea de a da răspunsuri care nu corespund cu realitatea.

Consider că informaţiile obţinute cu ajutorul acestei lucrări vor putea să ajute la întregirea

imaginii problemelor cu care se confrunta copiii care au părinţii plecaţi, să ajute la găsirea

unor soluţii pentru aceşti copiii şi să pună în evidenţă necesitatea în viaţa copilului de a avea

relaţii puternice cu părinţii lor, dar şi de a putea apela la un psiholog, atunci când doreşte.

BIBLIOGRAFIE

Bonchis,E.; Secui,M.(2004).Psihologia varstelor, Oradea. Editura Universitatii din Oradea.

71

Birch, A. (2000). Psihologia dezvoltării. Bucureşti: Editura Tehnică

Cucos,C.(2002 ) Pedagogie Editia a II revizuita si adougita, Editura Polirom, Iasi

Ellis,Albert(2003) Journal of Rational Emotive and Cognitive Behaviour Therapy, 21(34)

James J. Muro, Terry Kottman( ) Guidance and counseling in the elementary and middle

school, WBC Brown&Benchmark publishers , Madison, Wisconsin- Dubuque, Iowa

Lemeni,Gabriela si Miclea Mircea(2004) Consiliere si orientare, Editura ASCR

Mitrofan,I.(2003).-Cursa cu obstacole a dezvoltarii umane,Iasi.Editura Polirom.

.Nolte,D.;Harris,R.trad.Stoica.(2006).L.-Copiii invata ceea ce traiesc,Bucuresti.Editura

Humanitas.

Trip,Simona(2007) Educatie rational- emotiva si comportamentala , Editura Universitaii din

Oradea

Sas Cecilia(2007) Pedagogie, Editura Universitatii di Oradea

Terry M. Levy & Michael Orlans ( ), Attachment, Trauma and Healing Understanding and

treating attachment disorder in children and families, CWLA press – Washington , DC

Rondal, J.A., Esperet, E. (1999). Manuel de psychologie de l’enfant. Sprimont:

Mardaga

Schaffer,R.(2005).Introducere in psihologia copilului,Cluj-Napoca.Editura ASCR.

Sroufe, L.A., Cooper, R.G., DeHart, G.B. (1992). Child development. Its nature

and course. New York: McGraw-Hill.

Stassen Berger, K. (1986). The developing person through childhood and

adolescence. New York: Worth Publishers.

Verza,E.; Zlate,M.(1995)-Psihologia copilului,Bucuresti.Editura Didactica si Pedagogica.

Zlate,M (2000)- Psihologia la raspantia mileniilor,Iasi. Editura Polirom

http://www.timpul.mdl.net/Rubric.asp?idIssue=331&idRubric=4628

http://www.euractiv.ro/uniunea-europeana/articles%7CdisplayArticle/articleID_11482/

Efectele-migratiei-copii-ramasi-fara-parinti-acasa.html

http://www.singuracasa.ro/asistenta_sociala/pentru_profesionisti/cadrul_legal/

legea_de_protectie_a_copilului/

http://www.soros.ro/ro/publicatii.php

72

ANEXA 1.

Scala de emotii

NUME VARSTA

73

Ai unul distre parini plecat in starinatate sa lucreze?Daca da te rog, sa mentionezi care: mama sau tatal?

In scala de mai jos sunt prezentate mai multe tipuri de emotii. Te rog sa alegi una din variantele de raspuns prezentate mai jos, care sa rasunda la intrebarea: Cum te-ai simtit in ultimele 4 saptamani?

0-deloc 2- mediu 4- foarte mult1-foarte putin 3-mult

Enervat(a)Nefericit(a)Vioi (vioaie)Trist(a)Activ(a)Energic(a)Distrat(a)Obosit(a)Plictisit(a)Nemultumit(a)Ingrijorat(a)Vesel(a)Anxios(anxioasa)Vinovat (a)Furios(furioasa)Puternic(a)Nesigur(a)Foarte trist (a)Fericit(a)Pasiv(a)Preocupat(a)Temator(tematoare)Optimist(a)Inspaimantat(a)Pesimist(a)Cu parere de rauRusinat(a)Descurajat(a)Dezamagit(a)

ANEXA 2.

Scala de comportamente

NUME VARSTA

74

Ai unul distre parini plecat in starinatate sa lucreze?Daca da te rog, sa mentionezi care: mama sau tatal?

In scala de mai jos sunt prezentate cateva exemple de comportamente. Va rog sa alege-ti una din variantele de raspuns de mai jos, pentru a raspunde cat mai apropiat de felul vostru de a va comporta in ultimele 4 saptamani.

0-deloc 2-uneori 4-foarte des1-rar 3-des

Nu-mi pregatesc lectiile pentru a doua ziVorbesc urat cu profesoriiDeranjez oreleNu-mi fac temeleImi lovesc colegiiAm alte preocupari in timpul oreiChiulesc de la scoalaMa cert cu colegiiVorbesc vulgarMa iau de elevii din clasele mai miciEvit sa vorbesc in fata unei clase sau a unei multimiFac gesturi vulgareNu ma implic in activitati colectiveNu merg la petreceri chiar daca sunt invitat“Ma trec fiorii” inaintea unui test Nu particip la concursuri sau olimpiadeNu ma implic in activitati extrascolareNu raspund la intrebarile profesorilor chiar daca stiu raspunsulIn pauza stau mai mult singurIi critic pe ceilaltiNu-mi ascult parintiiMa critic pe mineUrmez grupul fara a gandii daca e bine sau nuMi se intampla sa fac aceeasi greseala de mai multe ori

ANEXA 3.

CASI NUME VARSTAAi unul distre parini plecat in starinatate sa lucreze?

75

Daca da te rog, sa mentionezi care: mama sau tatal?

In aceasta scala sunt prezentate un set de afirmatii care descriu moduri de a gandii a unor persoane. Ai 5 modalitatii de raspuns: foarte de acord; de acord; nesigur; impotriva; puternic impotriva. Alege una din aceste modalitati, care se aseamana cu modul tau de a gandii, si noatez-o in casuta din dreptul ei.

1-puternic impotriva 3- nesigur 5- puternic de acord 2-impotriva 4- de acord Cand incep sa obosesc facand tema, ma gandesc ca nu ar mai trebui s-o fac delocOamenii s-ar comporta mai corect cu mine daca nu as fii o persoana atat de disperataNu pot suporta sa respect regulile si sa trebuiasca sa ma comport bineE ingrozitor sa fii invinovatit(a) pe nedrept de catre profesor(invatator)Cand devin fustrat(a) ca am de facut o tema grea ma gandesc ca nu e corect si ca nu ar trebui s-o mai fac defelSunt un ratat cand nu am succesNu suport colegii de clasa care intotdeauna respecta regulile si se comporta bineUn profesor care pe nedrept invinovateste un elev este total rauCand se apropie timpul sa incep sa lucrez la teme, ma gandesc ca am nevoie de mai mult timp pentru a intra in buna dispozitieCand lucrurile sunt plictisitoare, ma gandesc ca sunt o persoana proasta si neinteresantaCred ca e oribil sa trebuiasca sa fii cuminte tot timpulNu pot suporta colegii de clasa care se comporta neatentCel mai groasnic lucru in viata este sa trebuiasca sa faci lucruri plictisitoareCred ca sunt fara valoare daca cineva nu ma aproba sau ma respingeNu ar trebui sa ma supun regulilor si sa ma port bineProfesorii ar trebui sa fie corecti tot timpulE groasnic sa ai atata tema de facutDaca nu as fii asa de slab(a) , lucrurile din viata mea ar fi mai usoareColegii care intoatdeauna se supun regulilor si se poarta bine sunt tampitiUn parinte care se comporta negativ sau isi critica copilul este totalmente rauImi este imposibil sa inteleg de ce trebuie sa fac treburile casnice cand as putea sa ma distrezCand sunt emotionat, tensionat sau mi-e teama, ma gandesc ca tocmai arat ce persoana neajutorata suntE teribil sa trebuiasca sa te comporti bine tot timpulE groasnic sa ai multa treaba de facut si sa nu ai timp suficient sa o terminiCred ca sunt prost(proasta) cand nu reusesc sa fac bine un lucru importantOamenii nu ar trebuii sa se supuna intotdeauna regulilor si sa se poarte bineAm nevoie sa fiu odihnit(a) si relaxat(a) inainte de a incepe sa lucrez din greuCred ca sunt fara speranta cand cineva ma resinge

76

ANEXA 4.

CASQ NUME VARSTA

Ai unul distre parini plecat in starinatate sa lucreze?

77

Daca da te rog, sa mentionezi care: mama sau tatal?

InstructiuniIn chestionar sunt prezentate 48 de situatii, cu 2 posibile explicatii. Imagineaza-ti ca esti in aceea situatie si alege-o pe cea care ti-se pare cea mai potrivita.( se incercuieste doar litera corespunzatoare explicatiei.)

1. Iei noata 10.a. sunt destept.b. sunt bun la materia la care a fost testul.

2. Joci un joc cu niste prieteni si castigia. prietenii nu stiu sa joace bine joculb. eu stiu sa joc bine acel joc.

3. Ai petrecut noaptea la un prieten sau o prietena acasa si a fost extraordinara. prietenul sau prietena a fost prietenos (prietenoasa) in acea noapteb. toti din familia prietenului sau prietenei mele au fost prietenosi in acea noapte

4. Ai fost in vacanta cu un grup si v-ati distrat bine impreunaa. ai fost in pasa bunab. ceilalti au fost in pasa buna

5. Toti prietenii tai au fost raciti, cu exceptia taa. am o sanatate buna in ultima vremeb sunt o persoana sanatoasa de obicei

6. Catelul tau a fost calcat de o masinaa. nu am avut grija de elb. soferii nu sunt suficient de atenti

7. Anumiti copii pe care nu-i cunosti iti spun ca nu te placa. uneori ceilalti sunt rai cu mineb. uneori sunt rau cu ceilalti

8. Primesti note bunea. sarcinile scolare sunt usoareb. imi fac bine datoria la scoala

9. Te intalesti cu un prieten si acesta iti spune ca arati binea. in ziua respectiva prietenul meu e in dispozitia de a complimenta alte persoane cum aratab. de obicei prietenul meu complimenteaza celelalte persoane cum arata

10. Un prieten bun spune ca te urastea. prietenul meu este intr-o pasa proasta in ziua aceeab. nu am fost prea dragut(a) cu prietenul meu in acea zi

78

11. Spui o gluma si nimeni nu radea. nu spun bine glumeleb. gluma este bine cunoscuta si nu mai starnesye rasul

12. Invatatoarea sau unul dintre profesori preda o lectie si nu o intelegia. nu am fost atent la nimic in acea zib. nu am fost atent cand invatatoarea sau profesorul a vorbit

13. Nu ai stiut la testa. invatatoarea sau profesorul ne-a dat un test greub. in ultimele 3 saptamani invatatoarea sau profesorul ne da teste grele

14. Te-ai ingrasat destul de multa. mancarea pe care o mananc ingrasab. imi place mancarea care ingrasa

15. Cineva fura bani de la tinea. nu e o persoana cinstitab. oamenii nu sunt cinstiti

16. Parintii te lauda pentru ceva ce ai facuta. sunt bun in a face anumite lucrurib. parintilor le plac anumite lucruri pe care le fac

17. Joci un joc si castigi bania. sunt o persoana norocoasab. am noroc cand joc diferite jocuri

18. Era cat pe ce sa te ineci in timp ce innotai in riua. nu sunt o persoana prea grijulieb. uneori nu sunt o persoana grijulie

19. Esti invitat(a) la mai multe petreceria. multa lume se poarta prietenos cu mineb. in ultima vreme am fost prietenos(a) cu multa lume

20. Un adult tipa la tinea. persoana respectiva tipa la prima persoana care ii iese in caleb. persoana respectiva tipa la mai multe peroane pe care le intalneste in aceea zi

21. Lucrezi la o lucrare sau la un proiect impreuna cu mai multi colegi si lucrarea sau proiectul nu iese binea. nu lucrez bine impreuna cu persoanele din acel grupb. niciodata nu lucrez bine in grup

79

22. Iti faci un nou prietena. sunt o persoana dragutab. cei pe care -i intalnesc sunt draguti

23. Ma inteleg bine cu familia meaa. e usor pentru mine sa ma inteleg cu familia meab. din cand in cand e usor pentru mine sa ma inteleg cu familia mea

24. Incerci sa vinzi ceva, dar nimeni nu cumparaa. in ultimul timp multi copii vand lucruri iar oamenii nu vor sa cumpere nimic de la eib. oamenilor nu le place sa cumpere lucruri la copii

25. Joci un joc si castigia. uneori incerc sa joc cat de bine potb. uneori incerc sa fac lucrurile cat de bine pot

26. Ai luat o nota mica la scoalaa. sunt prostb. invatatoarea sau profesorul nu au fost corecti

27. Te ciocnesti de o usa si iti tocesti nasula. nu ma uit pe unde umblub. in ultima vreme nu am prea multa grija

28. Ai scapat mingea si echipa ta a pierduta. nu mi-am dat silinta in jocul acelab. de obicei nu imi dau silinta cand joc un joc cu mingea

29. Ti-ai sucit glezna la ora de sporta. in ultimele saptamani exercitiile sportive pe care le-am facut au fost periculoaseb. in ultimele saptamani am fost cam stangaci la orele de sport

30. Parintii te duc la strand si te distrezi de minunea. totul a fost perfect la strand in aceea zib.vremea a fost frumoasa in aceea zi

31. Iei un tren care intarzie si ai scapat filmul tau preferata. in ultimele zile trenurile au avut probleme in a ajunge la timpb. trenurile intotdeauna intarzie

32. Mama ta iti pregaeste mancarea ta preferataa. sunt cateva lucruri pe care mama le face sa ma multumeascab. mamei mele ii place sa ma vada multumit

33. Echipa ta a pierdut un meci

80

a. membrii echipei nu joaca bine impreunab. in aceea zi membrii echipei nu au jucat bine impreuna

34. Ai terminat tema repedea. in ultimul timp fac toate lucrurile rapidb. in ultimul timp rezolv sarcinile scolare rapid

35. Invatatoarea sau un profersor iti pune o intrebare si raspunsul tau e gresita. ma emotionez cand trebuie sa raspundb. in ziua aceea m-am emotionat cand a trebuit sa raspund

36. Te-ai urcat gresit intre-un autobus si te-ai ratacita. in aceea zi nu am fost prea atentb. de obicei nu prea sunt atent

37. Te duci intr-un parc de distractii si e excelenta. de obicei ma simt bine in parcuri de distractiib. de obicei ma simt bine

38. Un copil mai mare iti trage o palmaa. m-am legat de fratele sau mai micb. fratele lui i-a spus ca m-am legat de el

39. Primesti tot ce iti doresti de ziua taa. cei din jur totdeauna ghicesc ce sa-mi cumpere de ziua meab. de data aceasta, cei din jur au ghicit ce-mi doresc de ziua mea

40. Ai fost in vacanta la tara si a fost binea. la tara e minumatb. perioada in care am fost acolo a fost minunata

41. Vecinii te invita la masaa. uneori oamenii sunt dragutib. oamenii sunt draguti

42. Invatatoarea sau un profesor este inlocuit de altcinevaSi aceasta persoana te placea. m-am comportat bine la clasa in aceea zi

81

b. de obicei ma comport bine la clasa

43. Ti-ai facut un prieten fericita. sunt o persoana cu care iti place sa-ti petreci timpulb. uneori sunt o persoana cu care iti place sa-ti petreci timpul

44. Primesti un cos cu inghetata pe gratisa. am fost prietenos cu vanzatorul de inghetata in aceea zib. vanzatorul de inghetata a fost prietenos in aceea zi.

45. La ziua prietenului tau, magicianul te-a rugat sa-l ajutia. m-a ales din norocb. eram interesat de ceea ce se intampla

46. Incerci sa convingi un coleg sa nearga cu tine la film, dar nu vreaa. in ziua aceea nu avea chip sa faca nimicb. in ziua aceea nu avea chef sa mearga la film

47. Parintii tai au divortata. e dificil pentru oameni sa se intelega cand sunt casatoritib. parintilor mei le era greu sa se intelega cand erau impreuna

48. Ai incecat sa intrii intrun club sau cerc si nu ai reusita. nu te intelegi cu ceilaltib. nu te intelegi cu persoanele din clubul sau cercul respectiv

ANEXA 5.

M-PACI

Caiet de raspuns

MILLON PRE-ADOLESCENT CLINICAL INVENTORY

82

Theodore Millon , PhD , DSc , Robert Tringone , PhD , Carrie Millon , PhD ,

si Seth Grossman, PsyD

Folositi un creion pentru a completa urmatorii itemi.Daca un item este valabil in cazul dumneavoastra, umpleti cercul cu litera A.Daca un item este valabil in cazul dumneavoastra, umpleti cercul cu litera F.Umpleti intotdeauna complet cercul. Daca doriti sa schimbati un raspuns, stergeti-l pe cel present si completati noul raspuns.

1. Imi place mult de mine.2. Am, deseori, probleme cu stomacul.3. Incerc intotdeauna sa fiu politicos (politicoasa).4. Imi place mult sa fiu in preajama oamenilor.5. Scoala este plictisitoare.

6. Prefer sa ma joc cu copii care sunt mai mici decat mine.7. Trebuie sa fac unele lucruri de mai multe ori, altfel devin foarte nelinistit (nelinistita).8. Am lipsit de la scoala pentru ca am fast prea agitate ( agitata) ca sa pot merge.9. Am multe talente.10. Devin furios ( furioasa) cand cineva imi spune ce trebuie sa fac.

11. A te lua de alti copii este distaractiv.12. Sunt o persoana care prefera sa urmeze indicatiile altora, nu sa conduca.13. Am probleme imi a-mi concentra atentia chiar si atunci cand vreau14. Furia mea imi creiaza multe probleme.15. De obicei actionez rapid, fara a ma gandii.

16. Am cei “ sapte ani de-acasa”.17. M-am gandit la sinucidere.18. Ma simt important (importanta).19. Cateodata ma infometez pentru a nu ma ingrasa.20. Am fumat “iarba” (droguri) de mai multe ori.

21. Imi pierd deseori cumpatul22. Am o capacitate atentionala redusa. (Imi este greu sa fiu atent/atenta)23. Ma simt singur( singura) in cea mai mare parte a timpului.24. Aud voci pe care alte peroane nu le aud.25. Am fast pedepsit la scoala pentru comportamente neadecvate.

26. Sunt foarte popular(popular)

83

27. Realizarea temelor imi ia mai mult timp decat ar trebui.28. Spun adevarul in acet test.29. Ma simt iritat(iritata) si nelinistit(nelinistita) mare parte a timpului.30. Mi-as dori sa imi pot face prieteni.

31. Imi este usor sa fac orice lucru pe care il incerc.32. Imi place sa fac ceea ce altii se asteapta de la mine sa fac.33. Viata este foarte nedreapta cu mine.34. Unii profesori considera ca intru in multe probleme.35. Nu-mi ascult parintii aproape deloc.

36. Ma inteleg bine cu aproape toata lumea.37. Imi este greu sa am incredere in oameni.38. Adultii mi-au spus ca am o atitudine nepotrivita.39. Am dificultati in a face unele lucruri de unul singur.40. Unii oameni cred ca sunt nebun(nebuna).

41. Ma tot gandesc la ceva groaznic ce mi s-a intmplat.42. Deseori actionez fara sa ma gandesc ce s-ar putea intampla.43. Nu ma pot oprii din a face unele lucruri prostesti.44. Ma infurii sis trig mult.45. Intru adesea in conflicte(batai).

46. Am o parere foarte buna despre mine.47. Recurg la vama pentru a nu ma ingrasa.48. Imi vine sa ma ranesc cateodata.49. Nu raspund la acest test in mod correct.50. Tuturor le-ar fi mai bine daca as fi mort(moarta).

51. Am mari dificultati in a sta linistit(linistita).52. Numa la gandul ca as atinge lucruri murdare, simt cum acest lucru ma si deranjeaza.53. Fac totul cat de bine pot.54. Temperamental meu imi creiaza probleme.55. Imi fac viata mai rea decat trebuie sa fie.

56. Am mai multi prieteni decat au alti copii.57. Sentimentele mele sunt foarte usor ranite.58. Imi place cand alti oameni iau decizii pentru mine.59. Urasc sa indeplinesc ordine.60. Am mari dificultati in a-mi controla sentimentele.

61.Imi este frica sa fiu singur(singura).62. Profesorul trebuie sa-mi reaminteasca sa fiu atent(atenta).63. Imi place sa fiu in centrul atentiei.64. Sunt deranjat(deranjata) de ganduri care nu vor sa plece.65. Ma simt foarte, foarte trist(trista).

84

66. Oamenii spun ca eu vad lucruri care nu exista.67. Dau raspunsuri sincere la aceste intrebari.68. Imi este teama ca oamenii vor rade de mine.69. Nimic nu pare sa ma faca fericit(fericita0.70. Alti copii si-ar dori sa fie ca mine.

71. Am multe toane.72. Am multe cosmaruri.73. sunt implicat(implicate) in multe activitati de grup.74. Sunt foarte timid(timida).75. Aud voci in capul meu care imi spun sa fac lucruri prostesti sau rele.

76. Am mare nevoie de ajutor de la ceilalti.77. Intotdeauna incerc sa fac lucrurile in mod cinstit.78. Cateodata imi vine in minte un gand urat sin u pot sa scap de el.79. Exista copii ciudati prin preajma, care vor sa-mi faca rau.80. Multe din raspunsurile mele la acest test sunt minciuni.

81. Devin agitat(agitata) cand trebuie sa fac ceva de unul singur(una singura)82. Sunt bun(buna) in a nascoci scuze pentru a iesi din incurcatura.83. Pedeapsa nu ma opreste di a face cea ce vreau.84. ma ingrijorez in legatura cu ce se poate intampla cu mine si cu familia mea.85. lucrurile din viata mea merg dinspre rau in mai rau.

86. Parintii imi spun ca am dispozitia foarte schimbatoare.87. Cineva mi-a facut rau si nu pot si nu pot sa nu ma mai gandesc la asta.88. Intotdeauna sunt deacord cu ceea ce fac altii.89. Sunt prea multe reguli pe care copii ar trebui sa le respecte.90. Sunt cel mai fericit(cea mai fericita) cand sunt cu alti copii.

91. Cand nu pot face cum vreau eu, imi pierd cumpatul.92. M-am inbatat de mai multe ori.93. Ma ingrijorez mult sa nu fac greseli.94. Ma ingrijorez sa nu ma integrez.95. Am incercat sa-mi fac rau.

96. Incalc regulile cand pot sa fac asta.97. Imi este frica de unele idei care imi trec prin cap.

ANEXA 6.

COTARE CASQ

85

EVENIMENTE POZITIVE

SCALA INTERNALITATE SCALA STABILITATE SCALA GLOBALITATE

ITEM INTERNALITATE ITEM STABILITATE ITEM GLOBALITATE

2 B 5 B 1 A

4 A 9 B 3 B

8 B 23 A 17 A

16 A 39 A 25 B

19 B 40 A 30 A

22 A 41 B 32 B

44 A 42 B 34 A

45 B 43 A 37 B

EVENIMENTE NEGATIVE

SCALA INTERNALITATE SCALA STABILITATE SCALA GLOBALITATE

ITEM INTERNALITATE ITEM STABILITATE ITEM GLOBALITATE

6 A 13 A 12 A

7 B 18 A 15 B

10 B 24 B 20 B

11 A 28 B 21 B

14 B 31 B 27 B

26 A 33 A 46 A

29 B 35 A 47 A

38 A 36 B 48 A

86