ACADEMIA DE ADMINISTRARE PUBLICĂ

Disciplina: „Economia naţională”

Lucrare de control

TEMA: Piaţa forţei de muncă şi specificul funcţionării

A elaborat: Ianoş Mitriuc Grupa 221 Specialitatea: A.P. Coordonat: Andrei Blanovschi

Chişinău 2015

INTRODUCERE

Piaţa a apărut de timpuriu în istoria popoarelor. Ea este rezultatul evoluţiei schimbului de

mărfuri. Piaţa constituie astăzi instituţia cea mai esenţială a economiei de piaţă, instituţie în cadrul

căreia se desfăşoară întreaga activitate economică.

În accepţiunea cea mai răspîndită, piaţa reprezintă totalitatea relaţiilor de vînzare cumpărare ce

apar între vînzătorii şi cumpărătorii de mărfuri la un moment dat.

În acelaşi timp piaţa este privită de mulţi specialişti drept un mecanism complet care cuprinde,

în principal cererea şi oferta, concurenţa, preţurile ş.a., mecanism care reglementează activitatea

economică, acea „mînă invizibilă” care acţionează dincolo de activitatea de intervenţie a participanţilor

la tranzacţiile de vînzare-cumpărare. Astfel, piaţa apare pentru vînzătorii şi cumpărătorii de bunuri

materiale sau servicii ca o forţă care le determină preţul şi, implicit, venitul. Situaţia lor economică şi

socială depinde de piaţă şi, în primul rînd de ceea ce se petrece pe piaţă.

Şi încă un moment important. Piaţa nu produce bunuri, ci doar transmite informaţia despre

acestea.

Orice activitate economică, în condiţiile economiei de piaţă asociază, în mod obiectiv factorul

de producţie capital, cu încă un factor esenţial, factorul munca. Acest factor se procură prin intermediul

pieţii, piaţa muncii constituindu-se astfel, într-un sistem al economiei de piaţă.

Pe această piaţă funcţionează cererea şi oferta, se formează un preţ, dar toate acestea se

manifestă în funcţie de specificul determinat de obiectul tranzacţiilor de pe această piaţă.

În cadrul pieţii munci se întîlnesc cei ce posedă factorul de producţie capital cu cei care deţin

factorul de producţie munca. Piaţa muncii este influenţată de factori de ordin demografic, social-

politic, psihologic etc.

Factorul demografic influenţiază în mod special oferta de muncă, populaţia ţării fiind

„rezervorul” care alimentează permanent această piaţă. Dar, pe piaţa muncii subiecţii ofertanţi nu sunt

toţi subiecţii unei ţări. În prmul trebuie luat în consideraţie factorul vîrsta, cele două limite inferioare şi

superioare, ceea ce conturează noţiunea de „populaţie aptă de muncă”.

Pentru analiza economică o mare importanţă o prezintă structurarea pieţii muncii, ea permiţînd

cunoaşteea proporţiilor în care se folosesc resursele de muncă, ca urmare a repartizării lor, în funcţie

de cererea şi oferta, pe diferire ramuri şi subansambluri ale activităţii economice: agricultura, industria,

servicii etc., ceea ce indică nivelul tehnologic din economia ţării şi în general gradul ei de dezvoltare

economică.

Principalul scop urmărit pe piaţa muncii este ajungerea la o stare de echilibru între principalele

1

componenete. În momentul în care nu se ajunge la stare de echilibru apare fenomenul de şomaj.

Analiza acestui fenomen, cauzele şi modalităţile de combatere prezintă un mare interes pentru

întreg sistemul economic al unui stat.

1.1 Conceptul, mecanismele de funcţionare, formele şi funcţiile pieţii.

Baza funcţionării pieţei o constituie următoarele patru mecanisme: cererea, oferta, preţul,

concurenţa.

Interdependenţa şi interacţiunea dintre cererea, oferta şi preţ formează conţinutul formării

pieţei. Atît cererea, cît şi oferta sînt legate în modul cel mai direct de mărimea şi dinamica preţurilor. În

aceelaşi timp, cererea şi oferta se influenţează reciproc. În urma confruntării permanente dintre cerere

şi ofertă se stabileşte preţul de echilibru.

Concurenţa cum s-a menţionat deja, este o formă de luptă, între participanţii relaţiilor de piaţă

cu privire la obţinerea unor condiţii mai favorabile de producere, vînzare şi cumpărare a mărfurilor,

influenţînd, astfel, celelalte trei mecanisme ale pieţii – cererea, oferta şi preţul.

Cererea reprezintă cantitatea de bunuri sau partea dintr-un bun pe care consumătorul doreşte şi

poate să o cumpere într-un anumit interval de timp, la un anumit preţ. În acest caz, se mai vorbeşte

despre cererea solvabilă care trebuie influenţată în mod direct de suma de bani de care dispune

cumpărătorul şi de nivelul preţului la bunul respectiv.

Odată cu creşterea preţului la un bun, cantitatea cerută de consumător începe să scadă, şi invers,

o reducere a preţului generează tendinţa de sporire a cantităţii cerute. Orice cerere se stinge prin

consum.

Oferta constituie cantitatea de produse pe care producătorii sunt dispuşi să o vîndă, într-o

perioadă de timp, la un preţ anumit. Spre deosebire de cerere, dependenţa ofertei de preţ este directă.

Cu cît preţul este mai ridicat, cu atît oferta este mai sporită, şi invers.

Preţul pe piaţă se stabileşte în urma confruntării cererii cu oferta. Preţul pieţii sau preţul de

echilibru se stabileşte atunci cînd, la un preţ dat, cantitatea cerută de bunuri este egală cu cantitatea

oferită. Într-o astfel de situaţie piaţa este echilbrată.

Concurenţa, ca o confruntare permanentă dintre agenţii pieţii, contribuie şi ea la atingerea

situaţiei de echilibru a pieţei.

Formele pieţii pot fi determinate după mai multe criterii:

1. După nivelul de maturitate şi modul de acces la piaţă, sunt cunoscute:

Piaţa nedezvoltată, cu o pondere preponderentă a relaţiilor de barter, adică de schim direct

2

după schema: marfă-marfă;

Piaţa liberă (clasică), la care are acces orice cumpărător şi vînzător. Această piaţă întruneşte

următoarele elemente: existenţa unui mare de participanţi la relaţiile de vînzare-cumpărare,

stabilirea liberă a preţurilor în conformitate cu cererea şi oferta, lipsa monopolului şi a altor

forme de dominaţiei a vieţii economice;

Piaţa dirijată(reglementată), caracteristică, de regulă, economiilor mixte, unde statul

intervine, cu metode economice, în scopul corectării neajunsurilor pieţii şi mobilizării unei

părţi crescînde a veniturilor producătorilor şi redistribuirii lor pentru rezolvarea problemelor

sociale ale populaţiei.

2. După obiectul tranzacţiilor funcţionează:

Piaţa bunurilor de consum;

Piaţa forţei de muncă;

Piaţa capitalului;

Piaţa funciară;

Piaţa monetară;

Piaţa valutară;

Piaţa resurselor informaţionale;

Piaţa hîrtiilor de valoare;

Piaţa serviciilor ş.a.

3. După nivelul în care se manisfestă concurenţa:

Piaţa cu concurenţă perfectă;

Piaţa cu concurenţă imperfectă, care la rîndul său, include: piaţa de monopol; piaţa

monopolistică; piaţa oligopolistică ş.a.

4. După criteriul extinderii geografice, piaţa poate fi:

locală;

regională (în cadrul unei ţări sau a unui grup de ţări);

naţională;

mondială.

Forme specifice ale pieţii sînt bursele, licitaţiile, tenderele.

Toate pieţile se află într-o interdependenţă multifuncţională şi permanentă. Schimbările

3

intervenite pe o piaţă se răsfrîng rapid asupra celorlalte pieţe.

Locul şi rolul pieţii se concretizează în funcţiile îndeplinite de această instituţie a economiei de

piaţă. Principalele dintre aceste funcţii sunt:

1) Funcţia de intermediere. Piaţa este cea care realizează contractul permanent dintre producţie,

respectiv, dintre producătorii de bunuri şi servicii, pe de o parte, şi consum, respectiv consumătorii şi

nevoile acestora, pe de alte parte. Prin acest fapt piaţa asigură alocarea şi utilizarea eficientă a

resurselor umane, materiale şi financiare, determinînd deciziile agenţilor economici cu privire la

producţie, repartiţie, schimb şi consum.

2) Funcţia de autoreglare a economiei naţionale. Prin piaţă economia naţională se autoreglează,

îşi stabileşte proporţiile şi echilibrele necesare propriei reproduceri.

3) Funcţia de formare a preţului. Deşi cheltuielile individuale pentru producerea şi desfacerea

aceluiaşi bun sînt diferite, piaţa stabileşte un preţ unic, preţ care corespunde cheltuielilor socialmente

necesare pentru confecţionarea bunului.

4) Funcţia de informare. Prin jocul liber al ratei profitului şi a ratei dobînzilor, piaţa oferă

agenţilor economici informaţia necesară despre mersul afacerilor în diferite domenii de activitate.

5) Funcţia de stimulare a producătorilor. Piaţa favorizează, îi îmbogaţeşte pe învingătorii în

lupta cu concurenţa, şi în acelaşi timp penalizează, pînă la falimentare, unităţile economice

necompetitive.

De remarcat că, în condiţiile actuale, funcţiile pieţii au suferit anumite schimbări. La implicarea

toto mai masivă a statului în viaţa economică, piaţa încetează de a mai fi singurul instrument de

reglementare a vieţii economice şi nu numai. Nivelul preţurilor, salariilor şi mulţi alţi parametri ai

activităţii economice, sînt reglementaţi, pe de o parte de piaţă, pe de altă parte de stat. Dar şi în aceste

condiţii rolul pieţii rămîne a fi principal.

1.2. Constituirea şi structura pieţei naţionale.

La început piaţa a cuprins îndeosebi relaţiile de schimb dintre oraşe şi ţinuturile agrare, Dar,

odată cu dezvoltarea meştugului şi apoi cu apariţia şi dezvoltarea industriei, relaţiile de vînzare-

cumpărare s-au extins tot mai accentuat, atît în interiorul sectoarelor şi ramurilor economiei, cît şi între

acestea, cuprinzînd treptat economia naţională şi integritatea sa.

Ca urmare, circulaţia şi schimburile de mărfuri au îmbrăţişat întregul teritoriu al unei ţări,

constituindu-se astfel, pieţele naţionale. Pe măsură ce s-au dezvoltat schimburile economice între ţări,

piaţa a căpătat şi un caracter internaţional, formîndu-se piaţa mondială.

4

Procesul de formare şi maturizare a pieţei naţionare se caracterizează printr-o serie de

particularităţi în funcţie de numeroşi factori de ordin istoric, economic şi social-politic. Astfel, în unele

ţări piaţa naţională s-a format în condiţiile unei economii puternic deschise spre economia mondială şi

spre piaţa mondială, în timp ce în altele cum este cazul Republicii Moldova, procesul de constituire şi

dezvoltare a pieţii naţionale a fost şi este unul mai lent.

Actualmente piaţa naţională a Republicii Moldova include ansamblul pieţelor locale, regionale

şi piaţa UTA Găgăuzia. În structura pieţei naţionale autohtone sînt incluse segmentele pieţei naţionale

dupăp obiectul tranzacţiilor de vînzare-cumpărare care au loc pe piaţa respectivă. Ea este caracteristică

şi pentru actuala piaţă naţională a Republicii Moldova.

1.3. Piaţa bunurilor de consum şi particularităţile ei.

Prima şi cea mai importantă parte a pieţei naţionale o constituie piaţa bunurilor de consum, care

se defineşte ca fiind ansamblul relaţiilor economice care se stabilesc între participanţii la tranzacţiile de

vînzare-cumpărare a obiectelor şi serviciilor de consum personal.

Piaţa bunurilor de consum a fost forma iniţială de stabilire a relaţiilor de schimb între posesorii

şi consumatorii de bunuri. Pe măsura dezvoltării producţiei de bunuri destinate înstrăinării prin

vînzare-cumpărare s-a maturizat şi diversificat aria de cuprindere a noilor tranzacţii pe piaţa bunurilor

de consum.

Piaţa bunurilor de consum a devenit cu timpul cea mai răspîndită şi cea mai importantă piaţă,

deoarece prin intermediul ei se satisfac cele mai urgente nevoi ale oamenilor – nevoile de consum

curent.

Astăzi piaţa bunurilor de consum cuprinde o multitudine de pieţe sectoriale, cum ar fi: piaţa

produselor alimentare, piaţa serviciilor, piaţa produselor manufacturiere; piaţa automobilelor etc.

Instrumentele funcţionării pieţei bunurilor de consum sînt: cererea de consum, oferta bunurilor

de consum, preţul, publicitatea etc.

Pe piaţa bunurilor de consum are loc confruntarea permanentă între cererea de consum şi oferta

de bunuri materiale şi servicii.

Cererea de consum reprezintă forma de concretizare a nevoii umane. Fiind o manifestare a

nevoii cererea de consum face legătură între aceasta şi consumul efectiv. Cererea precede consumul şi

apare ca un consum potenţial.

Cererea de consum nu trebuie confundată cu categoria de nevoie socială, deoarece sferele lor de

cuprindere nu se suprapun. Între ele există o relaţie ca de la parte la întreg. Cererea de consum este

strîns legată de producţia de mărfuri, fiind o categorie a pieţii, pe cînd nevoia socială vizează o sferă de

5

cuprindere mult mai largă, depăşind aria aşa numitor „nevoi economice” care pot satisfăcute prin

intermediul pieţii bunurilor de consum.

Cererea de consum exprimă nevoia socială, numai în măsura în care există posibilitate reală

pentru satisfacerea acesteia, presupunînd aîtî o anumită ofertă de bunuri şi servicii, cît şi puterea de

cumpărare corespunzătoare.

Cererea de consum (de bunuri) este influenţată de anumiţi factori, şi anume:

1) Modificarea veniturilor băneşti ale consumatorilor;

2) Schimbarea preferinţelor consumatorilor sub influenţa modei sau a publicităţii;

3) Modificarea preţurilor la bunurile de consum;

4) Modificarea numărului şi a structurii consumatorilor pe piaţa bunurilor de consum.

Oferta de bunuri de consum este o categorie economică a economiei producătoare de mărfuri

pentru piaţă. Exprimă relaţiile ce se stabilesc în legătură cu prezenţa pe piaţă a bunurilor materiale şi

serviciilor destinate schimbului prin intermediul vînzării-cumpărării. Caracterul ofertei este strîns legat

de natura relaţiilor economie ale sistemului economic existent. Oferta poate fi: individuală (cantitatea

de bunuri pe care un producător este dispus să o vîndă la un preţ anumit) şi totală sau de piaţă

(totalitatea ofertelor individuale).

Factorul principal care determină schimbarea ofertei bunurilor de consum este preţul. Cu cît

preţul unui bun creşte mai mult, cu atît cantitatea de bunuri este mai mare, şi invers. Însă, dimensiunile

ofertei sînt influenţate şi de alţi factori. Aceştia sînt:

1) Costul de producţie, care poate fi redus în urma aplicării unor tehnologii avansate.

2) Numărul de ofertanţi, adică numărul întreprinderilor care propun spre vînzare acelaşi bun.

Apariţia pe piaţa bunurilor de consum a noilor vînzători va contribui la creşterea ofertelor, indiferent de

preţ.

3) Politica fiscală şi subsidiile. Majoraea impozitului de profit şi altor taxe provoacă o reducere

a ofertei, şi invers. În cazul în care statul acordă producătorilor anumite subsidii, acestea încurajează

creşterea ofertei.

4) Condiţiile climaterice şi social-politice. Calamităţile naturale, seceta, inundaţiile, îngheţurile

etc., condiţionează de regulă reducerea ofertei de bunuri pe piaţa de consum. Condiţiile social-politice

pot fi favorabile creşterii ofertei (de exemplu, stabilitatea politică) sau defavorabile (schimbarea

frecventă a guvernelor şi regulilor de joc etc.)

Monitorizarea permanentă a situaţiei de pe piaţa bunurilor de consum contribuie la elaborarea

anumitor măsuri privind minimizarea eşecurilor acestei pieţei.

6

1.4. Conţinutul, trăsăturile şi funcţiile pieţei forţei de muncă.

Conţinutul pieţei forţei de muncă îl constituie totalitatea relaţiilor economice ce apar în legătură

cu angajarea şi utilizarea forţei de muncă, precum şi cu asigurarea protecţiei sociale a persoanelor

aflate în căutarea unui loc de muncă.

Piaţa forţei de muncă reprezintă un segment constitutiv al pieţei naţionale. Ca piaţa a celui mai

important factor de producţie, ea contribuie la ocuparea cît mai deplină a resurselor umane apte de

muncă, şi prin aceasta, la creşterea economică şi rezolvarea problemelor sociale ale populaţiei.

Necătînd la faptul că piaţa forţei de muncă funcţionează în corespundere cu mecanismele

generale ale pieţei, ea se deosebeşte de celelalte pieţi prin anumite trăsături specifice.

În primul rînd, obiectul tranzacţiilor pe piaţa forţei de muncă îl constituie capacitatea omului de

a munci şi nu mărfurile obişnuite. Posesorul forţei de muncă cedează dreptul de folosire a capacităţii

sale de a munci, pentru un salariu corespunzător, doar temporar şi nu definitiv.

În al doilea rînd piaţa forţei de muncă este o piaţă cu un grad mai scăzut de elasticitate, dar cu o

pronunţată sensibilitate. Acesta decurge atît din proprietăţile mărfii – forţa de muncă – şi implicit, din

specificul ofertei de forţă de muncă, cît şi din ponderea mare şi întrepătrunderea ridicată a laturilor

economice şi sociale, În condiţiile actuale, dreptul la muncă, la alegerea liberă a profesiei şi a locului

de muncă, este într-o ţară democratică dreptul fundamental al omului.

În al treilea rînd, piaţa forţei de muncă este mai complexă, mai organizată şi mai reglementată

în raport cu celelalte pieţi. Tranzacţiile care au loc pe această piaţă nu sunr relaţii numai de vînzare-

cumpărare, iar participanţii la negocieri nu sunt numai vînzători şi cumpărători. Aici sînt prezenţi mai

mulţi agenţi economici şi parteneri sociali: salariaţii, organizaţiile patronale, sindicatele şi reprezentanţi

ai autorităţile publice, fiecare dintre aceştia avînd scopuri şi funcţii bine determinate.

În al patrulea rînd, mecanismele de funcţionare a pieţei forţei de muncă au anumite

particularităţi, care îi conferă un grad mai ridicat de imperfecţiune în raport cu alte tipuri de piaţă. Pe

de o parte, salariul, ca o formă transformată a valorii şi preţului forţei de muncă, libera concurenţă şi

productivitatea marginală acţionează într-un cadru reglementat, dinainte acceptat de către toţi actorii

pieţii. Pe de o parte, salariul nu mai reprezintă unica ăîrghie de reglare a volumului ocupării şi folosirii

forţei de muncă, iar mărimea salariului nu mai rezultă doar din acţiunea mecanismelor pieţii, dar şi din

reglementări economico-juridice adoptate la fiecare etapă de activitate. Din aceste şi din alte

considerente se afirmă că, piaţa contemporană a forţei de muncă este o piaţă contractuală şi

participativă în care negocierea şi contractul de muncă joacă un rol esenţial în determinarea cererii şi

ofertei de forţă de muncă.

7

În al cincelea rînd, pe piaţa forţei de muncă intervenţia statului este mai accentuată şi mai

puternică decît pe alte pieţe. Aceasta se explică prin faptul că purtătorii forţei de muncă reprezintă

majoritatea cetăţenilor fiecărei ţări, iar statul este chemat să asigure realizarea intereselor şi asipiraţiilor

acestei majorităţi, mai ales în condiţiile unei economii mixte şi a unui sistem politic democratic.

Totodată, intervenţia statului pe piaţa forţei de muncă este şi în interesul agenţilor economici care

solicită şi utilizarea resurselor de muncă, deoarece această intervenţie asigură calificarea

corespunzătoare şi condiţiile de trai tot mai bune, ceea ce permite forţei de muncă să se refacă şi să

activeze cu o productivitate mai sporită.

Piaţa forţei de muncă îndeplineşte funcţii importante de ordin economic, social şi educativ.

Aceste funcţii se concretizează în următorele acţiuni:

- alocarea eficientă a resurselor de muncă pe domenii, ramură, sectoare, teritoriu, profesii în

corespundere cu volumul şi structura cererii şi ofertei forţei de muncă;

- unirea şi combinaţia forţei de muncă cu mijloacele de producţie în scopul creării de bunuri

materiale şi servicii necesare societăţii;

- influenţa asupra formării, distribuirii şi restribuirii veniturilor;

- contribuie la formarea şi orientarea profesională a forţei de muncă;

- redistribuirea persoanelor ce şomează la locuri de muncă disponibile, fie la cererea unităţilor

economice, fie la propunerea şomerilor, potrivit pregătirii lor profesionale;

- organizarea recalificării profesionale a unui număr de persoane, conform cererii

întreprinderilor şi apoi încadrarea lor în cîmpul muncii, înscrierea unor tineri în vîrstă aptă de muncă la

studiile de zi;

- furnizarea informaţiei pentru procesul de orientare profesionale şi recalificarea forţei de

muncă.

În Republica Moldova, formarea pieţei de muncă a început după formarea de către Parlament,

la 27 august 1990, a ţării noastre în calitate de stat independent şi suveran.

Iniţial, Constituţia Republicii Moldova a stipulat că orice persoană aptă de muncă are dreptul la

muncă, la condiţii echitabile şi satisfăcătoare de muncă, precum şi protecţia socială. Art. 44 al

Constituţiei interzice munca forţată, iar art. 47 garantează dreptul la asistenţă şi protecţie socială,

stabileşte durata săptămînii de muncă în mărime de 40 ore.

Prevederile Constituţiei au fost concretizate ulterior într-un şir de legi şi acte normative cu

privire la utilizarea şi ocuparea forţei de muncă (nr. 1407-XXVIII din 17 decembrie 1997; 520-XV din

11 octombrie 2001 ş.a.)

8

Însă, după cum se ştie, timp îndelungat drepturile constituţionale ale multor cetăţeni ai

Republicii Moldova nu au fost şi nu sînt realizate în practică. Criza politică, economică, socială şi

spirituală a condus la creşterea şomajului şi emigraţia masivă a populaţiei aptă de muncă peste hotare

în căutarea unui loc de muncă.

În ultimii ani procesul de formare şi funcţionare a pieţii forţei de muncă s-a intensificat. Aceasta

se explică în mare măsură prin adoptarea şi punerea în aplicare a Legii privind ocuparea foţei de muncă

şi protecţia socială a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, nr. 1213-III, adoptată de

Parlament la 07 aprilie 2003.

Această lege reglementează măsurile cu privire la realizarea strategiilor şi politicilor de

menţinere a unui nivel înalt al ocupării şi adaptării forţei de muncă la cerinţele economiei de piaţă,

protecţia socială a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, prevenirea şomajului şi

combaterea efectelor negative ale fenomenului de şomaj.

Obiectivele majore ale pieţei forţei muncă autohtone prevăzute de legea menţionată sunt:

1) încadrarea sau reîncadrarea în cîmpul muncii a persoanelor aflate în căutarea unui loc de

muncă;

2) spijinirea ocupării persoanelor din categoriile defavorizate ale populaţiei;

3) asigurarea egalităţii de şanse pe piaţa forţei de muncă;

4) stimularea agenţilor economici pentru încadrarea persoanele aflate în căutarea unui loc de

muncă;

5) înbunătăţirea structurii ocupării forţei de muncă pe ramuri, sectoare şi zone geografice;

6) creşterea mobilităţii structurale din cadrul economiei naţionale;

7) susţinerea materială a şomerilor şi stimularea acestora pentru a ocupa un loc de activitate;

8) protecţia socială a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă;

9) informarea populaţiei despre cererea şi oferta de locuri de muncă.

În activitatea de atingere a acestor obiective sînt implicate următoarele instituţii:

- Minsiterul muncii, protecţiei sociale şi familiei al Republicii Moldova;

- ministerele şi departamentele de specialitate;

- Comisia republicană pentru negocieri colective;

- patronatele şi sindicatele;

- Agenţia naţională pentru ocuparea forţei de muncă;

- Inspecţia muncii;

- agenţiile raionale, municipale şi UTA Găgăuzia pentru ocuparea forţei de muncă;

9

- agenţiile private de ocupare a forţei de muncă;

- administraţiile publice locale;

- angajatorii;

- organismele internaţionale etc.

Agenţia naţională pentru ocuparea forţei de muncă este instituţia centrală a serviciului public

descentralizat de specialitate pe lîngă Minsiterul muncii, protecţiei sociale şi familiei. Ea este abilitată

să promoveze politicile, strategiile şi programele în domeniul forţei de muncă şi protecţiei sociale a

şomerilor.

Măsurile întreprinse au contribuit al rezolvarea unor probleme ce ţin de ocuparea forţei de

muncă şi reducerea numărului şomerilor. Totodată, piaţa forţei de muncă din Republica Moldova se

află sub impactul unor astfel de factori, cum sînt:

- descreşterea continuă a populaţiei economic activă;

- creşterea şomajului în rîndul tinerilor;

- reducerea natalităţii şi creşterea mortalităţii;

- creşterea numărului populaţiei de vîrstă pensionară;

- intensificarea continuă a procesului de plecare la muncă peste hoatre.

Factorii menţionaţi dezavantajează funcţionarea normală a pieţei forţei de muncă din Republica

Moldova.

10

CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI

Economia naţională continua să se bazeze pe consum, care în mare parte e susţinut de remiteri,

iar pe termen mediu acest model de dezvoltare se va păstra. Cu toate acestea, este puţin probabil ca

creşterea remiterilor să poată fi menţinută pe un termen lung. Odată cu absorbţia migranţilor de către

ţările gazdă şi reuniunea peste hotare cu familiile sale, volumul remiterilor direcţionate spre Republica

Moldova se va reduce mult. În acest context se impune schimbarea ”modelului” de funcţionare a

economiei naţionale. Sursele ce ar putea asigura dezvoltarea economică durabilă rămân a fi investiţiile

şi exportul. În acelaşi timp, remodelarea economiei naţionale impune realizarea unor schimbări

structurale profunde;

Începînd cu anul 2000, Republica Moldova a înregistrat o creştere economică bună avansînd

anual în mediu cu circa 6%, excepţie face doar 2009 care a corespuns cu criza mondială. Pe termen

mediu ascesiunea va continua şi economia naţională va creşte cu tempouri apropiate de media istorică

de 6%, totuşi s-ar putea înregistra rezultate mai bune. Cu toate acestea creşterea nu este determinată de

factori interni ci mai degrabă de factori externi, în acest sens trebuie menţionate remiterile. În aceste

condiţii, din cauza fragilităţii arhitecturii economice a Republicii Moldova, procesul creşterii este

extrem de vulnerabil la şocuri, atît de ordin extern, cît şi intern. Probabilitatea producerii unor şocuri va

plana constant asupra economiei naţionale pe termen mediu, fapt ce va afecta negativ creşterea. Printre

şocurile ce ar putea afecta economia naţională se numără:

- creşterea preţurilor la produsele energetice;

- introducerea unor măsuri prohibitive pentru exportul produselor moldave pe pieţele estice;

- revenirea economică greoaie a unui nou val al crizei în statele UE;

- condiţiile climaterice nefavorabile (an secetos) ce ar afecta sectorul agricol şi industria

alimentară.

În primul deceniu al sec. XXI nivelul preţurilor a cunoscut o stabilizare uşoară încadrîndu-se

într-o limită de pînă la 13%. Pe termen mediu, în cazul absenţei unor şocuri, cum ar fi condiţiile

climaterice nefavorabile sau majorările de preţuri la resursele energetice, inflaţia îşi va urma trendul

descrescător. Pentru anul 2011 nivelul inflaţiei va fi sub 10%, iar către anul 2012, BNM se va apropia

de nivelul ţintit al inflaţiei de circa 6% (nivelul targetat al inflaţiei de 5% plus un procent abatere).

În Republica Moldova, o influenţă importantă asupra preţurilor o au variabile, ce reflectă

deficienţele structurale ale economiei. Totodată fiind o economie deschisă factorii externi au o

influenţă considerabilă asupra inflaţiei. Astfel modificarea valorii bunurilor importate cu 10%

11

contribuie la o creştere a nivelului preţurilor de 5%, iar deprecierea cursului real efectiv de

schimb cu 10% contribuie la majorarea inflaţiei cu 0,7%.

Pe termen mediu, posibila majorarea a intrărilor de valută în ţară ar putea genera apariţia

simptomelor „bolii olandeze”. Există 2 posibilităţi de a face faţă acestei provocări:

- restructurarea economiei, în vederea majorării productivităţii sectoarelor necomercializabile

economiei naţionale. Însă o asemena abordare este una de termen lung, iar simptomele bolii ar putea

apărea cu mult înaintea unei restructurări economice;

- intervenţiile Băncii Naţionale a Moldovei pe piaţa valutară în vederea reducerii presiunilor

asupra leului. O asemenea tartare va impune o implicare prudentă a BNM, astfel încît eforturile sale pe

piaţa valutară să nu fie urmate de intervenţii ineficiente pe piaţa monetară.

În perioada post-criză exporturile moldoveneşti au continuat să se relanseze. Totuşi performanţa

exporturilor naţionale rămâne redusă şi există cîţiva factori care determină acest lucru: mediul intern

nefavorabil dezvoltării mediului de afaceri, incapacitatea agriculturii şi industriei naţionale de a asigura

o ofertă suficientă şi calitativă pentru export, invadarea pieţei interne cu produse de import, care prin

urmare au condus la pierderea specializării treptate chiar şi în ramurile tradiţionale economiei

naţionale. Chiar dacă vom înregistra creşteri ale exportului, deficitul comercial va rămîne o problemă

pentru Republica Moldova.

Luînd în consideraţie că instituţiile publice au rolul central în asigurarea competitivităţii

economiei naţionale Guvernul trebuie să păstreze reforma instituţiilor din sectorul public drept

prioritate a sa în materie de politici. Un element important al reformării în acest domeniu ţine ţine de

elaborarea unui nou sistem de remunerare în cadrul sectorului public bazat pe eficienţa şi randamentul

angajaţilor.

Un risc pentru finanţele publice vine din partea sistemului de pensionare. Reformarea

sistemului de pensionare devine un imperativ pentru Republica Moldova. Amînarea unei transformări

profunde a sistemului de pensionare poate genera constrîngeri atît pentru sistemul finanţelor publice,

cît şi pentru sectorul social. Pentru perfecţionarea funcţionării sistemului asigurării cu pensii se impune

examinarea următoarelor posibilităţi:

- reexaminarea modelului în vigoare de asigurare cu pensii;

- ridicarea vîrstei de pensionare şi unificarea ei pentru bărbaţi şi femei;

- modernizarea mecanismului de organizare şi finanţare a asigurării cu pensii.34

Crearea unor condiţii favorabile pentru activitatea mediului de afaceri, trebuie să fie o prioritate

majoră pentru activitatea Guvernului. În acest sens se impun realizarea reformelor pe următoarele

12

dimensiuni:

- Simplificarea în continuare a operaţiunilor / iniţierii afacerilor;

- Înlăturarea barierelor în comerţ transfrontalier;

- Îmbunătăţirea dialogului dintre sectoarele public şi privat;

- Crearea unui mediu concurenţial autentic .

Calitatea infrastructurii naţionale poate fi calificată ca una destul de rea, fiind necesare o serie

de măsuri în vederea îmbunătăţirii acesteia. Eforturile în domeniul infrastructurii trebuie orientate pe

următoarele direcţii:

- Diversificarea surselor de aprovizionare cu energie;

- Îmbunătăţirea eficienţei energetice;

- Restructurarea politicilor tarifare în vederea ajustării tarifelor la costuri;

- Restructurarea întreprinderilor de stat ce gestionează infrastructura prin promovarea eficienţii

şi a practicilor comerciale în activitatea acestora.

Pentru a susţine pilonul cunoștinţelor se recomandă următoarele măsuri:

- Luînd în consideraţie faptul că numărul elevilor a scăzut cu mult comparativ cu efectivul

cadrelor didactice, iar numărul de şcoli s-a redus nesemnificativ, în termen mediu e necesar de ajustat

numărul pedagogilor, concomitent cu majorarea salariilor acestora, şi de optimizat reţeaua instituţiilor

de învăţământ;

- Reformarea sistemului de învăţămînt trebuie axată pe modificarea curriculei şi îmbunătăţirea

procesului de formare a cadrelor didactice;

- Îmbunătăţirea calităţii învăţămîntului profesional şi superior. Un rol important în reformare

l-ar avea stabilirea parteneriatelor dintre mediul academic şi cel de business.

13