UNIVERSITATEA DUNĂREA DE JOS DIN GALAŢI

FACULTATEA TRANSFRONTALIERĂ DE ŞTIINŢE UMANISTE,

ECONOMICE ŞI INGINEREŞTI

Specializarea Loisir / Fitness

LUCRAREA DE CURS

La obiectul Metodologia „Sportului Pentru Toţi”

„Importanţa şi sarcinile sportului pentru toți în

instituțiile preșcolare”

A efectuat:

Diacenco Ecaterina,

masterandă, an. I, gr. 1.

A verificat:

Triboi Vasile,

dr. în ped., prof.univ.

Galaţi, 2015

2

Cuprins

Introducere ………………………………………………………………...3

1. Importanţa sportului pentru toţi în instituţiile preşcolare ......................4

2. Sarcinile sportului pentru toţi în instituţiile preşcolare ………………...6

3. Concluzii …………………………………………………………………..10

3

Introducere.

Toate perioadele de vârstă sunt interesante în felul lor. Părinții nu au timp să

se obișnuiască cu rolul său nou iar ca copilul lor începe sa facă deja primii pași. Un

pic mai mult și el devine curios, activ, agitat.

În primii trei ani de viață, dezvoltarea fizică precum şi progresul copilului

sunt evidente şi bine marcate, se observă o creştere rapidă şi schimbare în

dezvoltarea fizică a copilului.

Vîrsta preşcolară se caracterizează printr-o scădere a ratei de creştere, dar nu

mai puţin în dezvoltare. Unii experți consideră că, atît dezvoltarea mentală şi cît şi

fizică la acest moment este crucială pentru viața viitoare. Bazele sănătăţii,

atitudinea faţă de cultura corpului și sănătate, deprinderile alimentare - toate

acestea preșcolarul le preia din familie. Dezvoltarea deprinderilor sănătoase şi

corecte până când copilul – este preşcolar mic, este mai uşor, decât în adolescenţă

sau la maturitate.

Mulţi indicatori cantitativi ai organismului devin similare cu cei ai adulţilor,

dar părinţii şi profesorii trebuie să înţeleagă că copiii preşcolari - sunt încă copii. Şi

ei au particularităţi anatomice specifice și aptitudini funcţionale limitate. De aceea,

"maturizarea" organismului nu este un motiv pentru a da copilului sarcini

intensive.

În această perioadă, părinții preşcolarului trebuie să acorde atenţie educaţiei

fizice a copiilor preşcolari, şi să dedice timp pentru încărcăturii sportive moderate.

Este dovedit faptul că, activitatea motrică stimulează dezvoltarea mentală și

emoțională.

Se poate de practicat gimnastica medicală, înotul, campingul pentru week-

end împreună cu părinţii. Pentru copii se deschid ușile cluburilor sportive şi diferite

genuri de sport: patinaj artistic, gimnastica, tenis, atletism sunt disponibile pentru

ei.

Insuflarea igienei personale, deprinderii modului sănătos de viață, să învețe

să se bucure de activitatea motrice și educația fizică, și sport. Anume în aceasta şi

4

constă educația fizică a copiilor preșcolari. Aceasta-i cheia succesului și a marilor

realizări în viitor.

1. Importanţă sportului pentru toţi în instituţiile preşcolare.

Educaţia fizică a copiilor, înainte de intrarea lor în şcoala de cultură generală,

se înfăptuieşte, după cum se ştie, în familie şi în instituţii preşcolare speciale.

Crearea unei reţele largi de instituţii preşcolare, care constituie veriga de început a

unui sistem de educaţie statal, unitar, reprezintă una din marile realizări ale

societăţii sovietice. împreună cu familia, aceste instituţii asigură condiţii favorabile

pentru dezvoltarea multilaterală armonioasă a omului într-una din cele mai

importante perioade de formare a acestuia.

Unul din principalele capitole ale activităţii instituţiilor preşcolare îl

reprezintă munca de educaţie fizică, care se desfăşoară după programe speciale, de

către educatori încadraţi în posturile respective, cu participarea medicului şi a altor

specialişti.

Cercetarea particularităţilor dezvoltării fizice şi educaţiei fizice ale copiilor

de vîrstă preşcolară face obiectul activităţii unui mare număr de instituţii ştiinţifice

specializate sau a unor secţii ale acestora. Cu ajutorul unor forme variate —

consultaţii în cadrul cabinetelor metodice, în creşe, grădiniţe de copii, policlinici,

prelegeri în cadrul universităţilor populare de cultură, literatură de popularizare a

ştiinţei, radio, televiziune, cinematograf etc. — se desfăşoară în rîndurile părinţilor

răspîndirea de cunoştinţe care ajută la organizarea raţională a educaţiei fizice a

preşcolarului în familie.

Vîrsta preşcolară — perioada celor mai înalte ritmuri de dezvoltare fizică.

În viaţa unui om, perioada preşcolară cuprinde o serie de etape ale

dezvoltării ontogenetice, în timpul cărora formele şi funcțiile organlsmului suferă

modificări deosebit de importante. Originalitatea acestei perioade constă, în

special, în faptul că organismul dispune la început de o rezistenţă relativ scăzută

faţă de influenţele nefavorabile ale mediului ambiant (de unde pericolul acut de

5

îmbolnăvire) şi în acelaşi timp îşi măreşte rapid posibilităţile de adaptare şi

funcţionale.

Dezvoltarea fizică a copilului în primii ani de viaţă are loc, după cum se ştie, în

ritmuri dintre cele mai mari, mai ales în ceea ce priveşte unii parametri.

Se înţelege că în perioada unei dezvoltări fizice naturale atît de impetuoase

este extrem de important să se exercite o anumită înrîurire asupra ei, pentru a i se

imprima o orientare optimă. Intreaga desfăşurare ulterioară a perfecţionării fizice

depinde într-o mare măsură, de caracterul raţional al educaţiei fizice din această

perioadă.

Activitatea motrică reprezintă pentru copilul mic unul dintre principalele

izvoare ale cunoaşterii lumii înconjurătoare. Cu cît numărul de mişcări şi acţiuni

variate pe care şi le însuşeşte copilul este mai mare, cu atît contactele lui cu

realitatea sunt mai largi, deci şi mai favorabile condiţiile pentru dezvoltarea lui

psihică.

Toate acestea demonstrează că educaţia fizică trebuie să ocupe un loc central

în sistemul educaţiei copiilor de vîrstă preşcolară.

6

2. Sarcinile sportului pentru toţi în instituţiile preşcolare.

Sarcinile generale ale educaţiei fizice în perioada preşcolară sînt:

1. Călirea, mărirea rezistenţei organismului copilului faţă de influenţa

condiţiilor mediului ambient;

2. Sporirea posibilităţilor funcţionale ale organelor vegetative;

3. Intărirea aparatului locomotor, formarea unei ţinute corecte.

Călirea, mărirea rezistenţei organismului copilului faţă de influenţa

condiţiilor mediului ambient. Importanţa deosebită a călirii organismului în primii

ani ai vieţii este condiţionată, pe lîngă toate celelalte, de marile pierderi de căldură

(mărimea suprafeţei pielii, care revine la 1 kg de greutate, este la un nou-născut de

trei ori şi ceva mai mare decît la un adult, iar pereţii vaselor sanguine sînt mai

subţiri, din care cauză termoreglarea este defitiutară). După cum demonstrează

experienţa multivariată a educaţiei fizice în creşe, grădiniţe de copii şi în familie, în

pofida forţelor de apărare iniţial slabe ale organismului copilului, cu ajutorul

utilizării sistematice a unor mijloace adecvate (în special înrîurirea minuţios dozată

a factorilor naturali asupra întăririi sănătăţii) se poate asigura călirea lui. In felul

acesta se măreşte rezistenţa nu numai faţă de îmbolnăvirile cauzate de răceală, ci şi

faţă de cele infecţioase. Călirea se repercutează favorabil şi asupra funcţiilor

sistemului nervos central, stării generale a copilului, tonusului lui emoţional.

Sporirea posibilităţilor funcţionale ale organelor vegetative. Observaţiile

făcute asupra copiilor a căror activitate motrică, datorită unor cauze oarecare

(îmbolnăviri etc.), a fost limitată arată că mobilitatea redusă provoacă o întîrziere

considerabilă în dezvoltarea sistemului cardiovascular, respirator şi a altor sisteme

ale organismului.

Activitatea motrică regulată stimulează foarte activ metabolismul,

îmbunătăţeşte procesele metabolice şi prin aceasta contribuie la perfecţionarea de

structură şi funcţională a organismului.

7

Exerciţiile respiratorii speciale le ajută copiilor şă-şi formeze o respiraţie

ritmică, profundă, să-şi corecteze obiceiul care le este propriu de a-şi ţine respiraţia

în timpul executării mişcărilor noi.

În procesul de educaţie fizică a preşcolarilor, paralel cu îmbunătăţirea

funcţiei aparatului respirator, se perfecţionează circulaţia sanguină. Practicarea

sistematică a exerciţiilor fizice în această perioadă de vîrstă accelerează

considerabil creşterea posibilităţilor funcţionale ale sistemului cardiovascular. Se

îmbunătăţesc capacitatea de contracţie a inimii şi hemodinamica, se reglează

funcţia cardiacă, iar ca urmare se măreşte productivitatea generală a sistemului

cardiovascular, care, la rîndul său, condiţionează creşterea capacităţii de lucru.

Exerciţiile fizice, împreună cu factorii naturali şi mijloacele igienice, se

utilizează şi pentru influenţarea şi optimizarea altor funcţii ale organismului în

creştere. Astfel, pentru reglarea funcţiei digestive, care constituie o sursă de

tulburări destul de dese în perioada adaptării, se utilizează mişcări activ-pasive şi

masajul. Pentru perfecţionarea mecanismelor de termoreglare, pe lîngă exerciţiile

fizice, se utilizează influenţele dozate ale factorilor naturali de călire.

Dintre aspectele cele mai importante ale educaţiei fizice a preşcolarilor fac

parte problemele instruirii fizice iniţiale, care trebuie să asigure formarea

principalelor priceperi şi deprinderi motrice de importanţă vitală.

În etapa de încheiere a perioadei preşcolare se acordă o mare atenţie

perfecţionării coordonării mişcărilor, îndeosebi ale mîinilor. Copilul de 7 ani

trebuie să stăpînească relativ perfect principalele deprinderi ale unor forme de

mişcări atît de importante pentru viaţă ca mersul, alergarea, săriturile de pe loc, cu

elan, aruncarea la distanţă, aruncarea la ţintă, prinderea obiectelor, înotul, mersul şi

coborîrea pantelor pe schiuri, patinajul, mersul pe bicicletă, precum şi să se

folosească de deprinderile căpătate în situaţii de joc şi în alte situaţii în schimbare.

Paralel cu învăţarea acţiunilor motrice, este necesar si li se comunice preşcolarilor

date şi informaţii elementare cu privire la cultura fizică şi să li se imprime

deprinderi igienice. Pe măsura însuşirii deprinderilor motrice, odată cu

perfecţionarea lor, în perioada preşcolară se rezolvă sarcinile de înrîurire într-un

8

anumit sens a dezvoltării anumitor calităţi fizice. Pe primul loc, în această

perioadă, se află educarea îndemînării şi a aptitudinilor legate de ea: precizia,

ritmicitatea şi coordonarea diferitelor mişcări, orientarea în spaţiu, simţul

echilibrului, priceperea de a-şi dirija propriile mişcări în condiţii schimbătoare.

Atunci cînd practicarea exerciţiilor fizice de către preşcolari este organizată în mod

calificat, ei pot obţine indicatorî destul de însemnaţi la dezvoltarea calităţilor

respective.

Intărirea aparatului locomotor, formarea unei ţinute corecte. Însemnătatea

de prim ordin a acestei sarcini în educaţia fizică a copiilor de vîrstă mică este

condiţionată de faptul că procesele de osificare a scheletului în această perioadă

abia se desfăşoară, sistemul muscular este relativ slab, aparatul locomotor - se

supune uşor deformaţiilor. După cum se ştie, scheletul copilului mic este alcătuit în

cea mai mare parte din ţesut cartilaginos, iar ţesutul osos care se formează este

puţin consistent la început, foarte poros şi cu un conţinut ridicat de apă; aşadar,

aparatul locomotor este deocamdată fragil, deci foarte expus vătămărilor. Aceste

particularităţi, la care se adaugă elasticitatea exagerată a ligamentelor şi tonusul

muscular redus, sporesc procentul de probabilitate în ceea ce priveşte instalarea

deficienţelor de ţinută.

Regimul motric activ al copiilor contribuie în multe privinţe la dezvoltarea

sistemului osteo-muscular. În procesul de educaţie fizică a preşcolarilor este

necesar să se preîntîmpine deformaţiile posibile ale coloanei vertebrale şi ale altor

verigi ale aparatului locomotor, asigurîndu-se formarea unei ţinute corecte.

Rezolvînd această sarcină, trebuie să ţinem seama, în special, că la vîrsta primei şi

celei de-a doua copilării nu există încă modificări durabile ale coloanei vertebrale

(pînă la 6—7 ani, toate curburile coloanei vertebrale, caracteristice pentru poziţia

stînd, se menţin numai în acele de activitate; cînd corpul trece însă la poziţia

orizontală, specifică somnului, curburile se estompează). Această premisă

favorabilă trebuie utilizată pentru profilaxia şi corectarea deficienţelor ţinutei prin

stabilirea poziţiilor corespunzătoare, precum şi cu ajutorul exerciţiilor care

urmăresc întărirea aparatului locomotor. Este necesar să se creeze copilului, chiar

9

de la primele lecţii, reprezentarea despre ţinuta corectă în timpul mersului, în

poziţia şezînd etc., să fie învăţat să menţină o poziţie raţională în timpul tuturor

formelor de activitate.

Particularităţile individuale şi generale ale dezvoltării fizice a preşcolarilor

obligă la o atenţie permanentă pentru asigurarea întăririi armonioase a

musculaturii. Este necesar, în acest scop, să se acţioneze paralel asupra grupelor

simetrice de muşchi ai corpului, „trăgînd" de muşchii care rămîn în urmă în ceea ce

priveşte dezvoltarea, de obicei aceia care sînt mai puţin solicitaţi în viaţa de toate

zilele. In perioada de trecere de la mişcările de tîrîre la poziţia stînd, este deosebit

de important să se întărească principalele grupe musculare care asigură poziţia

verticală, muşchii labei şi gambei, pentru a preveni apariţia platfusului.

Tot atît de necesar este să se ţină seama de legătura foarte strînsă dintre

dezvoltarea capacităților de cunoaştere ale preşcolarilor şi acumularea experienţei

motrice, precum şi utilizarea acestei legături pentru educarea perceperii conştiente,

a memoriei, atenţiei şi a altor calităţi psihice.

In procesul de educaţie fizică a preşcolarilor se rezolvă şi unele sarcini ale

educaţiei de muncă. In acest context se prevede formarea deprinderilor de

autoservire, sarcini de întreţinere a încăperii, educarea unei atitudini pozitive faţă

de muncă, a respectului faţă de munca adulţilor. Copiii pot îndeplini sarcini de

pregătire şi punere în ordine a inventarului sportiv, a obiectelor care se utilizează în

jocurile de mişcare etc. Cu ajutorul, jocurilor tematice, copiii se familiarizează cu

caracteristicile profesiilor şi acţiunilor de muncă ale adulţilor.

Practicarea culturii fizice contribuie la educarea simţului şi gustului estetic al

preşcolarilor, la formarea priceperii de a vedea şi aprecia frumuseţea în

conformaţia corpului, în mişcări, fapte, îmbrăcăminte, în mediul înconjurător.

Prin urmare, în cadrul educaţiei fizice se asigură. încă din primele etape de

vîrstă, îmbinarea organică a tuturor formelor de educaţie.

10

Concluzii.

Vârstă preșcolară cuprinde perioada de viață de la naștere şi pînă la 7 ani.

Această perioadă se caracterizează printr-o creștere și dezvoltare mai intensă a

celor mai importante sisteme ale organismului şi a funcţiilor lor. În această

perioadă se formează bazele pentru dezvoltarea multilaterală a abilităților fizice și

spirituale, aceasta este cea mai favorabilă perioadă pentru întărirea organismului,

stăpânirea abilităţile motorii vitale de bază, deprinderilor igienice etc. Baza

dezvoltării multilaterale a copilului - educaţie fizică.

Valoarea socială și pedagogică a educației fizice la vârsta preșcolară constă în:

1. Crearea temeliei pentru dezvoltarea fizică armonioasă, fortificarea

sănătăţii, educație şi educației fizice, construirea premiselor pentru

stăpânirea cu succes a deprinderilor muncii, militare și alte activităţi

motrice speciale;

2. Menținerea și îmbunătățirea performanțelor fizice și mentale actuale, și în

viitor - eficienței oricărei activități utile social;

3. Succesiv creşte cultura morală, intelectuală, estetică și de lucru al tinerei

generații;

4. Formarea sistemelor motivaționale privind perfecțiunea fizică și

spirituală a copilului.

În grădinițe ar trebui să fie un sistem de aplicare a exercițiului fizic în

vederea dezvoltării multilaterale active a organismului copilului. Acesta ar trebui

să constituie o aplicare organizată a exercițiului fizic, jocuri dinamice, gimnastica

matinală, precum și utilizarea pe scară largă a exercițiilor fizice de fitness și jocuri

într-o activitate motrice independentă a copiilor. Pentru dezvoltarea fizică corectă a

copiilor este necesară pentru a crea un mediu igienic adecvat, punerea în aplicare

obligatorie a modului de viaţă a copiilor bazat pe rezultate științifice, inclusiv o

nutriţie bună, dezvoltarea mișcărilor și activităților pentru întărirea organismului.

Acest lucru necesită o monitorizare constantă din partea personalului medical,

organizarea muncii profilactice și lucrului curativ.