Anul X X X I Ï . — Ho. 39. 5 BANI IN T O A T A T A R A 5 Duminică 30 Octombrie, 1916.

ABONAMENTUL L E I 2 , 0 0 A N U A L

ABONAMENTELE SE FAC 1BMA1 PE ON AH

C O L A B O R A T O R I I ACESTUI NUMĂR

N. A. Macedonski, Mihail Petrovan, Al . A. Savulescti, Corlâteanii-Zanet. El i ­sabeta Bucur, Seb. Hortopan, Gonst. A, I. Ghica, Emil Gabrielescu, V, D. Bradul.

 N U N G I U R I LINIA PE PAG. 7 şl 8

= 1 1 W I 2 0

Luarea a două Mierii de obuziere de suMocoi. Pătrăşcoiu.

\ ' o . Я » .

H- se poare spune 00<KX><>0<X><>OC<><>0000<><><><><>0

! Venirea Margareta la Berti-ncşt; produse sensaţiune. Se în­tâlnise po seară cu alde Yeri-neseij, cir care fusesen vorbă să

•se mărit?, şi care se purtase cu EA iu chipul cel mai nedemn. , Margareta le zise :

— Da, uram întâlnit eu D-1 Verinescu ŞI nu NE-am strâns DE gât.

Riseră toţi. Le plăcea că vor­bea de îrinescu fură ura, cu nepăsare.

— Bine ! exclamă d-na Berti-nescu. îmi place când TE VĂD CĂ, nu TE turburi DE D-1 acela.

— À, bărbaţii, zise D-1 Berti-nescu, ce e dreptul, sînt fiinţe ciudate. Trebue să recunoaştem Ы se luptă bine în războiul în

4 care NE aflăm astăzi, dar încolo !.. — Dar încolo, îi ştiu eu bine,

suspină Margareta. Suferise mult DIN pricina UNUI

bărbat de care fusese nevoită să se despartă ; apoi se increzuse orbeşte in Verinescu, pe care-1 credea că ESTE bărbatul visat.

Se încercară SĂ schimbe vorba, dar ÎN deşert. Numele lui Veri­nescu, în prezenţa primei sale victime, se impunea.

— Presimţeam, zise una din­tre persoanele aşezate in JURUL mesii, CĂ d. Verinescu, O SĂ SE întâlnească cu Margareta. La fiecare zăngănire a soneriei, tre­muram.

— Eii vă asigur, zise Marga­reta, că nu tremuram LA GÂNDUL c'o SĂ MĂ'ntâlnesc cu d — L U I PE scară. Si ciliar, dacă mi-ar fi spus cineva CĂ d.. Verinescu ERA aicea SUS, nu m'aş fi întors din drum.

— Trebue să i SE fi PĂRUT pri­mirea noastră DESTUL de RECE, zise D-na Bertinescu ; PAR*CĂ m a s prinde CĂ N'O SĂ mai VIE PE LA NOI.

Ü, EXCLAMĂ UN ALTUL, NU I UNOSTI PE VERINESCU. NU SE PREA TURBURĂ EL DE PRIMIRILE RECI, BA ILIN POTRIVĂ. VA REVENI IARĂŞI AICI PÂNĂ CE VA FI IARĂŞI BINE PRIMIT.

— APOI ATUNCI, FIIND-EĂ SCUM­PA NOASTRĂ MARGARETA ARE BĂRBĂ­ŢIA DE A-1 ÎNFRUNTA, O ROG SĂ VIE IN TOATE ZILELE PE LA NOI ŞI VOM VEDEA CINE VA fi MAI BINE PRIMIT.

— NU E NIMENI, DINTRE PRIETE­NII ŞI PRIETENELE EASII САВЕ SĂ NU AIBĂ CEA MAI MARE SIMPATIC PEN­TRU D-TA, MARGARETO.

— NIMENI1! AFARĂ POATE DE ACEA persoană pe care Verinescu ÎŞI va fi PUS in GÂND SĂ O SEDUCĂ, zise Margareta zimbind ironic.

— Ar trebui ca ACEA persoană SĂ FIE foarte neghioabă, ştiind CELE CE ştiu astăzi despre dinsul.

începură şoapte împrejurul ME­SII, fiecare FIIND mirat CĂ PU­teau SĂ vorbească liber DE aceste lucruri faţă de .Margareta. Dar, DE sigur, Margareta NU se tur­bura de ioc. Ba chiar indrăsni SĂ ZICĂ :

— ŞTIŢI cu cine trâe.şte ? — Da, ŞTIM. — Dar ştiţi cu CE trăeşte ? — Nu, NU ştim. — Cu ce i se dă. Am probe... SI cită fapte zdrobitoare. Toţi rămaseră uimiţi, şi CU

toate aceste fiecare începu SĂ a-daoge câte o anecdotă asupra a-cestui OM de nimic, care purta numele de Verinescu. Margareta îi asculta CU nespusă plăcere, şi chiar ii provoca SĂ MAI spue. SĂ tot spue mereu.

Diri comicul de pe culme, noaptea pe la cântă lori, Când răcoarea se aşterne peste câmp şi peste sat, Somnoroasa şi fricoasa, tremurată de fiori, iu răpită „ d e m o a z e l a " de iubitul aşteptat.

«Boii'U/'isttd» o ceruse în za/ar, şi se rmoiră Ca să fugă 'n acea noapte, iar părintele 'n.şelat şi argaţi şi slugi de casă după ei se năpustiră. Ea, titrată la caleaşca, nu mai crea — fire leşinat.

— «Surugiu di-i drumul title !•» şi porniră 'n fuga mare, Se pierdură către noaptea ce cădea in asfinţit... Plânsul blândei conştiinţe şters a fost cu-o sărutare.

Un mic inger, mai in urmă, pe boieri i-a iiîblânzit, Îşi uitară de principuri, «tată mare», «mamă mare», Cu acestea o epoci şi-un sonet s'au isprăvit.

Kikita A. lîîacedcnski

1) Din voi ii m si 1 c i re va ap i re la toamna sub titlul de ,,/.orele". ^

>0000000000000<X>00<>0<X>0000000<X>0000<X>OOOOC><>0<>0

Doi vecini dela masă şoptiră : — 11 urăşte grozav; putem

dar să-i spunem tot. — Cu toate acestea, nu te prea

încrede. O, dacă ai cunoaşte bine femeile !...

— Aş, Margareta-l judecă par-c'ar fi un prezident de tribunal.

— L'a iubit po Verinescu, îşi dete părerea o altă persoană aşa e. Dar acuma, nu-1 mai poate, suferi. Putem să-i spunem tot

Şi anecdotele începură să curgă din ce in ce mai numeroase în socoteala lui Verinescu. Era o bucurie, o uşurare pentru toti cărora ie era milă de soarta unei femei ca Margareta, devenită vic­timă a unui astfel de bărbat, că O vedeau îneuminţită, resemnată.

Tot ce se poate înşira in so­coteala unui om se grămădea MEREU pe numele necorectului VE­rinescu. ŞI FIECARE istorie scan­daloasă ERA precedată DE ÎNTRE­BAREA FĂCUTĂ, ACI CU GLAS ÎNCET, aci TARE ŞI PE TON GLUMEŢ : „PU-r TEM să-i SPUNEM TOT'; ? MARGARETA ASCULTA LINIŞTITĂ, ZÂMBIA, OCHII NU MAI II SCĂPĂRAU INTR'UN MOD NEOBIŞNUIT. ÎNCĂ O-DATĂ CINEVA ŞOPTI IARĂŞI:

— PUTEM SĂ-I SPUNEM TOT ! — DAR DIN TOT CE S'A SPUS

PÂNĂ ACUMA, NU PREA REZULTĂ UN PĂCAT MARE PENTRU VERINESCU.

ŞI, DAC'O fi NUMAI ATÂTA... — DRAGĂ MARGARETO, ŞTI CĂ A-

TUNCI ŞÂND VERINESCU ERA IA PI­cioarele dumitale, iarna trecută; când era poltit pretutindenea pe unde te aflai şi d-ta şi părea cu totul captivat de d ta — lucru care nu e nicidecum de mirare ; când Verinescu vorbea numai de pro-

•ecte de viitor ferici' alături de d-ta, era in relaţii cu c^aar ser­vitoarea mătuşi-si Martineasea. Aceasta, după ce i-a prins in casa ei, a spus tuturor, care voia să auză, întâmplarea. Şi chiar se afişa fără ruşine prin restaurante cu Titica, de care crez că ai au­zit şi d-ta dragă amică.

Margareta tresări : — A, asta nu e adevărat, nu

e adevărat ! — Dar, dragă amică, i-a văzut

oamenii cari spun... — îmi bat joc do astfel de oa­

meni şi de ce spun ei. Vă repet că nu e adevărat, nu e adevărat ! Şi apoi mi-ajunge ! NU băgaţi de seamă că spuneţi grozăvii şi că mă faceţi şi pe mine să vor­besc tot aşa ? 11 cunosc po Ve­

rinescu, îl cunosc foarte bine: Vreţi să vă spun eu cine este el "?...

— Este bărbatul pe care-1 iu­beşte ! exclamă unul dintre cei cari se aflau in jurul mesii.

De pe câmpul de luptă

SC^ISOR^E Elenuţe i mele

Mi-ai scris draga ca. tu plângi. Pentru că ii'ai veşti de mine, Şi mânuţele iţi frăngi, Neştîină u.c-x râu, sau bine !

Mi-ai scris, drugă, c'o să mori, De tristeţe şi de dor, Că mereu iţi dă fiori, (landul ca eu o să mor.

întristat citii scrisoarea, Plină d'un cuvânt prea mic, Ş'apoi am sărutat floarea Ce mi-ai fost tu }^(s in plic.

Apoi luai creiona 'n mână Şi-o bucată de hârtie Şi cotea, frumos, pe lună, Uite ce-ţi scriu dragă ţie:

„îmi eşti dragă ca lumina (Miilor ce port in cap, Mă gândesc la line 'ntr'una, Şi la ţara mezt s'o scap.

„Tu mânuţele nu-ţi frânge, Şi de moarte nu gândi, De-a mea soartă nu mai plânge Pán' ce pacea s'o ivi.

„Când, biruitori în ţară, Vor veni puiii de Ici,

Tu să ieşi pe prisp'afară, Să vezi dacă-s printre ci.

,,Şi când 'unul iţi va spune Că sunt mort in bătălie, Să pui clopotul să sune Vestea salul lot s'o ştie.

„Flori să-ţi pui in păru1 iun, Şi să plângi de bucurie, Cai iubit voinic flăcău Ce-a murii in bătălie"'.

Caporal Corlăfeanu Zanet-Huşi res;. 12 Cantemir, comp. 1

' Ţ T T '

! í) I <5

I O Ivan Т І І Г Ц - І І С С І C F L

Veneam dela vânătoare. Mer­geam dc-alungul unei alele din grădina mea, in timp ce câinele alerga, voios, înainte.

Dar, deodată îşi micşoră pasul şi începu să înainteze cu băgare de seamă, ca şi cum ar fi mirosit un vânat.

Mă uitai dealungul peteeei şi zării o vrăbiuţă tânără, cu un cioc galben, galben şi cu fulgi-mititei pe cap: căzuse din cuib.

Vântul sufla puternic, dar eu. şedea ca fără viaţă, mişcând, de ţi-se rupea inima de milă, ari­pioarele mici, golaşe.

Trezor se apropie de ea cu toţi muşchii încordaţi, când deodată sărind dintr'un arbore, căzu drept înaintea botului câinelui o vrabie bătrână, cu pieptul negru, caro zbârlindu-se, se repede, dispe­rată, eu un piuit plângător, în dreptul gurei deschise şi armate cu dinţi ascuţiţi a câinelui.

Se repezise să-ş; salveze copi­lul, vroia să-i fie apărătoare.

Dar tot corpul ii tremura de groaza morţei, strigătul îi era răguşit şi sălbatec; murea sa-crificându-şi viaţa..

Ce enorm monstru trebuie să-i fi părut câinele înaintea ochilor ei ! Şi cu toate acestea nu putu să stea pe craca înaltă şi sigură. O forţă mai puternică decât voinţa ei o făcu să năvălească spre el.

Trezor se opri, se inapoie... Ai li putut crede că recunoscuse a-ceastă forţă.

Mă grăbii să chem câinele, şi, CU totul zăpăcit, mă depărtai cuprins rte un respect sfânt.

Da, nu râdeţi. Un adevărat respect am simţit înaintea acestui, avânt al dragostii ei de mamă!

Traducere dc Mihail Petrovan

Pungaş... cinstii CÂRN

p u n g a ş p r i n CT DE LUCN DREAPTA şt SIANGA, иш T U T ш и MICI. ICI câte-o GĂINĂ ; colo, in tramvai, şterpelise punga vre­unei cucoane bătrâne ; in altă parte o pereche de haine.

Păgubaşii NU se mai osteneau SĂ SE plângă poliţiei. Iar lui Cârmi ii mergea de minune ne­goţul. Tovarăşii lui îl invidiau CU drept cuvânt, pentru că ei. CUM o cârmiau, poliţia le da de urmă şi apoi CU ei sus în deal...

De la un timp însă Cârnu nu se MAI mulţumia CU furturi mici. Mintea lui, de pungaş înărăvit şi aţâţat de tovarăşi, căuta să dea o lovitură mai mare, care apoi să-i dea răgaz de odihnă şi trai mai bun.

Câteva zile şi nopţi n'a mai eşit la vânătoare. Plănuia cum să o nimerească mai bine, să nu fie prins. Nu fusese nici odată la Văcăreşti, dar din spusele to­varăşilor, îşi dădea el seama cam ce trebue să fie pe-acolo. Şi pla­nul nu întârzia să i se arate mă­reţ, aşa cum îl visa el ; să sa strecoare, no o noante Intuire-

ІСзішанса MO O d t o n t b r í c 5 9 1 4 » . i Xi\t:nsi;í, I l TK.HA.R

f ¥

Locot. Ion Hsrescu tíin ren. 9 vânători

Sub-locot, Marin C. Brá-dişteanu, reg. Rovine 26.

Sub-locot. Paul Fanţu din reg, 56 inf. '

Căpitanul Vasile Goicu din reg. 56 infanterie

coasă , i n casa u n u i b o g ă t a ş pe caro îi och ise de m u l t ă v r e m e şi , î n a r m a t p â n ă la d in ţ i , s ă o p e ­reze . Vroia să fure n u m a i b a n i ; a l t c e v a n u - i t r ebu ia . I n s ă , d a c ă i se î n t â m p l a să - i cadă la m â n ă şi a l tceva . . . le l u a b u c u r o s , n u se dădea î n a p o i . A r fi doved i t că n u - ş i cunoş t ea mese r i a !

Astfe l , c ă u t a să 'ş i p u n ă p l a n u l î n ap l i ca re cât ma i c u r â n d . N ' a ş -t e p t a de câ t să se a r a t e n o a p t e a cea î n t u n e c o a s ă , care n u î n t â r z i a isă-l su r âdă .

P l i n de înc rede re , cu o v-oinţă de fer, oţel i t , i n a p a t r a n o a p t e , pe ia u n u şi j u m ă t a t e , se s t r e ­c u r ă t ip t i l sp r e locul de opera ţ i e . E r a î n c ă l ţ a t cu pan tof i fără, t o ­cur i . A v e a cu el che i false, r e ­vo lve r şi u n săcu le ţ de pie le p e n t r u p u s p r a d a in el. N u u i ­t a se n ic i l a n t e r n a oa rbă . A j u n s la casa b o g ă t a ş u l u i , p r iv i i n toa te pă r ţ i l e , ca să v a d ă de u n d e a r p u t e a veni per ico lu l şi c u m a r p u t e a m a i b ine să se s t r ecoa re , c â n d a r fi să fie descoper i t .

Şi i nemer i b ine . P ă t r u n z â n d într*o odae găs i ma i m u l t e b a n ­cnote şi b i ju te r i i . L e p u s e i n s ă ­culeţ şi eşi d i n c a s a je fu i tă cu acelas noroc cu ca r e i n t r a s e , fără

meni . iu, ia s t a i 1 Ce- i cu îu l e ţu l ă l a î ne, v i n de là l u c r u ,

la P i r o t e c h n i e , l u ­crez i n e c h i p a de noap t e .

D e - a b i a sfârş i de vo rb i t ş i - i t r â n t i s e rgen tu lu i u n p u m n i n n a s , de-o fi v ă z u t s tele ve rz i , şi apo i p ' ac i ţ i - e d r u m u l . Ii s fârâia p ic ioa re le , n u g l u m ă 1

C â r n u , d u p ă acea s t ă i s p r a v ă , fu p r i n s l a s ă p t ă m â n ă .

11 dase de g â t t o v a r ă ş i i car i n u v e d e a u cu och i b u n i i sp răv i l e lu i . L u c r u r i l e şi ban i i le a scunsese la loc b u n .

E la V ă c ă r e ş t i , în p r e v e n ţ i e , p â n ă s'o j u d e c a p r o c e s u l .

A t r e i a zi v e n i s e u n avoca t t r i ­m i s d in oficiu să ' i ia a p ă r a r e a .

— D o m n u l e e v u e a t , dacă m ă scap i , voi fi r e c u n o s c ă t o r t oa t ă v i a ţ a . .Sunt n e v i n o v a t .

M i n ţ e a ! A v o c a t u l , suflet t â n ă r şi e n ­

tuz i a s t , do rn i c de a-şi s t a t o r n i c i u n n u m e , îi p r o m i s e că v a face tot ce- i v a s t a î n p u t i n ţ ă să-1 scape, m a i a les că e ra p e n t r u p r i m a oa ră d a t j u d e c ă ţ i i .

Se ' ţ i nu de c u v â n t . I n z iua î n -făţişărei , t â n ă r u l a v o c a t p l eda cu

Domnule director,

Primiţi aceste versuri , în care se ogtimleşte curatul meu sentiment în momentul când plec pe câmpul de o-noare, ca voluntar in unul din regimentele oltenilor lui Tudor.

Dacă le găsiţi bune, vă rog să le publicaţi . Dacă nu, acestea, împreună cu altele, vor forma unicul meu tro­feu pe care-1 va găst la mine duşmanul sau brancardierul atunci când voi cădea cu arma in mână.

Cu stimă Un mic voluntar

Mă duc... mă chiamă goarna la sfânta datorie. Să nu mă plângi, o, mamă, fii mândră că-ţi-fu dat Odorul tău să moară pe câmp de bătălie, Să joace 'n hora morţii unicul tău băiat.

Dâ-mi binecuvântarea, zâmbeşte-mi la plecat Dă-mi flori, mă 'mpodobeşte cu mâna ta de mamă. Sâ plângă numai cine 'n ziua d'astăzi n'are Odor ca să trimită ta glasul ce ne cheamă.

Pelrece-mâ râzându-mi, să merg cântând la moarte, Privirea ta d'acuma mă va conduce 'n foc. De rlzi, râzând eu insu-mi muri-voi fără şoapte De voi toţi, ci intr'una voi dănţui la joc.

In jocut morţii crunte, eu n'oi simţi sărutul, De gloanţe, de srapnelé, de viforul păgân; 1

De plângi tu de-acuma Uni redeschizi mormântul. »OJVM plânge, fú mai mândră ca mamă de român.

Inăbuşe-ţi durerea cu gândul că se poate. Să merg cântând prin ploaia dc gloanţe şi şrapnel, Mai sprinten şi mai veseb^ dar cred că nu se poale Mai dulce şi frumoasă oa moartea sub drapel.

Eu d'oi muri simt flocere, şi floare mă voi duce, Pe ţărm гіжіе eroii se 'duc spre-a' vieţui. Ş'atâta-i de frumoasă o дгоѵші fără cruce, Şi'n loc de cruce o floare là^tsqrva răsări.

Şi 'n primăvară, mamă, te rog, să iei cea floare, S'o duci ta noi acasă la liniştea din prund, S'o resădeşti aproape de tine 'ntre răzoare, Şi dor de 'ţi-e de mine, vorbeşte-mi, că-ţi răspund.

Să nu mă plângi, căci floarea se va păli pe dată. Şi eu atunci voi plânge de plânsul meu ş'al tău; Nu plânge, fii mai mândră că 'n lume iţi fu dată, Să moară pentru ţară, unicul tău flăcăii.

a t â t a v e r v ă şi c ă l d u r ă că, pe l â n g ă că p r i m i fel ici tări le o n o r a ­t u l u i t r i b u n a l , îi a c h i t ă şi c l i e n ­t u l , m a i a les că n u se g ă ­sise n ic i o p r o b ă că el p r ă d a s e casa b o g ă t a ş u l u i , deşi el e ra h o ţ u l .

L i b e r a t d i n î n c h i s d a r e , C â r n u

se g â n d i să ' ş i p l ă t e a s c ă a v o c a t u l . A d o u a zi , îi t r i m i s e u n cea ­

so rn ic de a u r cu u n l a n ţ f rumos p e care le.. . furase c h i a r i n n o a p ­t e a aceea.

Emil Gabrielescu

POEME Iii PROZA Războiul

î n c o t r o s e ' n d r e a p t ă s p e c t r u l a -ces ta cu ghfare le de s â n g e , cu m a n t i a - i de p u r p u r ă ce z b o a r ă şi a p r i n d e v ă z d u h u l ca f lacăra a p u s u l u i . p e orizont"?...

î n c o t r o a t â t e a l eg iun i de săb i i , ca fu lge re ' n sânge ra t e pe za rea ce se f r ă m â n t ă cu n o a p t e a s u b b u ­b u i t u l nor i lo r , pe b u b u i t u l t u ­n u r i l o r '?

E d r u m u l de s â n g e , d r u m u l s e m ă n a t cu in imi do voinic i , ca să r ă s a r ă pe d â n s u l b u c u r i a î n ­t r e g u l u i n o s t r u n e a m .

F i i b i n e v e n i t ă î n s â n u l n o s t r u , v i z i u n e r ă z b u n ă t o a r e l

E i i b i n e v e n i t i n s â n u l n o s t r u , spec t ru în fome ta t !

Ş i g h i a r e l e t a le do s â n g e , î n -fige-le î n g r u m a z u l d u ş m a n i l o r n o ş t r i !

I n văpă i l e t a le că leş te o ţe lu l in imi lo r n o a s t r e , şi s ânge le n o s - -t r u t o a r n ă - 1 ; 'n c u p e de a u r , s ă p r e p a r i cu d a n s u l be ţ ia v ic tor ie i n o a s t r e J...

Tunelul

U n u r i a ş g â r b o v i t de v r e m u r i , a p l e c a t d e - a g u p r a u r m e l o r u n u i ş e a r p e ee se s t r e c o a r ă p r i n t r e m u n ţ i . S u r p r i n s cu fa ţa la p ă ­m â n t l a t r ece rea b a l a u r u l u i m i ­n u n a t , c o r p u l s ău r ă m a s e p e n ­t r u vecie o s t â n c ă de p ă m â n t . D o a r firele de m ă t a s e v e r d e , r i ­d ica te de m u n c a cl ipelor p e s t e c l ipe , şi a rbor i i p i p e r n i c i ţ i ce ş i - a u înf ip t colţ i i î n s p i n a r e a lu i , s e ' nc l ină c â t e - o d a t ă la a d i e r e a v r e - u n u i v â n t .

Şi c â n d b a l a u r u l c e - a r u n c ă fum şi flăcări d i n p r i v i r i , s e - a p r o p i e c â t e - o d a t ă de d â n s u l , m o ş n e a g u l cu b r a ţ e l e ' n d r e p t a t e s p r e n o u r i l e ' n t i n d e că t r e el şi-1 soa rbe cu n e s a ţ i u in g u r a - i b o l t i t ă cu d i n ţ i de g r a n i t .

M o ş n e a g u l nesă tu l . . . M o ş n e a ­g u l de p ă m â n t , cu d i n ţ i de g r a ­n i t , cu h a i n e de m u ş c h i u .

Vântul

— î n c o t r o a le rg i d e - a t â t a t i m p , r e ţ i n â n d u - ţ i suf la rea obos i tă , d r u -m e ţ u l e n e o b o s i t ?

—- D u p ă v â n t , d u p ă v â n t . V o i să-1 p r i n d ş i , cu a r ip i l e lu i d e c r i s t a le s ă - m i u ş u r e z t r u p u l î n -

\ . — N o . 3 9 . uAiivF.i isi:L L I T R K A R D u m i n i c ă îl O O c t o m b r i e 1Ö1G.

g r e u n a t . D e - a t â t e a ori l - a m v ă ­z u t t r e c â n d pe l â n g ă m i n e în v â r t e j , d e - a t â t e a ori l - a m v ă z u t p i e r z â n d u - s e în cu te le e t e ru lu i d e p e r u z e a !

Voi s ă - l p r i n d , şi suf le tu l lu i z b u r d a l n i c să - l t r ec p r i n v ine l e c o r p u l u i m e u . Voi s ă - l p r i n d şi c u forţa lui n e i n f r â n a t ă s ă z d r o ­b e s c sufletele d u ş m a n i l o r me i .

— D u - t e cu b ine , d r u m e ţ u l e n e o b o s i t .

1916 Al. A. Sávulescu

POEZIA S Â M ШВШШСа despre poporul bulgar

In prelata unei autologü sârbe, au­torul ii. Marko Slefawvici, remarcă că „ar trebui clasificat poporul bulgar printre popoarele cele mai sălbatice din istoria omenirei, care a fost, înregistrată de la începutul lumci şi până in zilele noastre..1*. Termină apoi ast-fel :

«... Bulgarul nesocotind pe Dum­nezeu—se face vinovat de multe ţără-dc-legi,—cari fac ruşinea se­colului al 20dea şi a lumei civi­lizate Plângi o tu, lume!... Ri-dică-le cultură!. .»

După cele cercetate din aceste vo­lume, afirm şi eu—şi fára su greşesc. —că Mjiejii „sârbi au alungat pe turci delà Ceatalgea până la EÍ-basan, in inima Albaniei, nuntaş în: câie-va zile...*). * '

•Sârbul se aruncă ca un leu, Vărsându-şi tot sângele

pentru fraţetc său, Care se âfjţâ ademenea in războiu. Câştigând prin asalturi violente,

Papa-Tepe, lidirim (Adrianopole). Ce glorie! Eroii, cu mâinile voinice

ca ale, lui Hercule, Opresc în loc lava ?'evărsată

de Sucri-Pasa..."").

Poetul V. Iiitci consacră soldaţilor sârbi, caii au luat parte la asediul Ad.iauopolui ii, un poem entuziast sub titlul : «Eroilor delà Adriano-poic».

Participarea sârbilor la luftrea A-drianopoiuiui eite cântată astfel în •Lira sârbă»:1

,, ..Dinaintea forturilor cetăţei Adrianopole—armata sârbă stă ne­mişcata ca o stană, necrezând în turc; căci Ahanghelul tfânt din ceruri ne privea şi Et nu permitea ca gloria sârbă să fie întunecată". (p.'4ù).

In -poema ,,Tongou:anka'1 din „Lira sârba-- (p. 36), poetul poves­teşte cum Sukri-Paşa, apărătorul ce-tătji Adrianopole, blestemase pe sâr­bii cari luptau in jurul celebrei ce­tăţi. Dacă n'ar fi iost sârbii, Adria­nopole ar mai ii putut să reziste încă vr 'un an ; dar Sukri-Paşa când vă­zuse pe- eroii sârbi la lucru se văzuse silit să se retragă...

„El—Sukri-Paşa—sc retrase, cum de alt-fel ar fi putut face ori­cine ; el se retrase—dar nu înceti-nel,—ci când văzuse năvalnica şi puternica furie sârbă, dânsul a ştiut că Adrianopole trebue să cadă —din moment ce ale atacată de sârbi... Obuzele noastre făceau mi­nuni. . Dacă ti ar fi fost sârbii, ce­tatea ar mai fl putut rezista incă un an pentru bulgari'-...

Acestea sunt cântecele războinice ale poeţilor sârbi ce-au fost răspân­dite tn toată (ara sârbească,—şi pen­tru care—in numele cetitorilor noştri —rnuitumesc foarte mult prietenului publicist sârb din Bucureşti, care mi-a 4at desluşirile şi notele necesare.

Vasile D. Bradul.

Poveste eternă l)-nei S. V.

E o taină nepâlrunsă pân'acum de omenire Cum se leagă două inimi într'o singură iubire. Şi dc n'am cercat problema şi nici nu cerc s'o desleg, E că n'o voesc greşită, ca şi alţii, s'o 'nleleg. Ce folos să ştim iubirea cum şi pentru ce ne vine l E destul c'o simt in suflet şi ca 'n ea te simt pe tine. Negreşit in lumea toată de-am fi nuinai amândoi, ;

fără de priviri pismaşe îndreptate către noi, Gât n'am sla cuprinşi în braţe şi amorul cât ne-arspune Părăsindu-ne in prada sărutărilor nebune ! Şi apoi, lipitidu-ţi capul şi obrazul Val meu piept, Te-aşi lăsa să dormi pe dânsul si în visul meu deştapt, Te-asi privi in timp de zile şi de nopţi nemărginite Adormindu-mi lângă tine gândurile obosite. Frumuseţea ta, alături cu adâncul meu amor, Ar opri ca sâ nc-admire orele din cursul lor. Tu copilă prin etate, eu bătrân prin suferinţă, Ne-am uni atât de bine într'o singură credinţă l Tu ai fi surisul zilei, eu al nopţii tainic vis ; Mai culca cu frăgezime lângă sinul tău deschis, După cum oceanul culcă raza ultimă din soare, Deschizăndu-i, ca un leagăn, undele-i tremurătoare.

Buzeu. Vasile D. Bradul, învăţător

Iubitului meu frate Subfocot. loa Bactrr

Zadarnic strig, zadarnic, Căci lacrima frăţiei, ISiu fu цітіс pe lângă

*ЩгШиі veşniciei.

Tu, ce plătit-ai ţării Tribuiut tău de sânge, Eşti sigur că ai noşfri,,^, Duşmanii vor Îmfrânge.

Eşti fericit, o frate, Plecat pe totdeauna, Dar eu merek le-oi plânge Şi voi gândi întruna,

La ziua grea, în care In braţe te-i de fier Te strânse aspra moar le Sub sf intui ţării cer:

Fatal amurg de toamnă, Sub care apusul plânge, Şi moartea, îşi depune Sărutul ei de sânge !

E l i s a b e t a B u c u r Cerbu-Argeş.

S U S I J Ü M I L E ! Etern fii bincucântală O, ţară mândră, de eroi Ce lupţi cu-al hoardelor puhoi, Cu fiara cea mai insetaiă Pe creasta munţilor Carpaţi,

Sus inimile, fraţi!

In valuri, iar încearcă hunii, Cu toată ura lor din urmă, Să calce ţara iar... Aebunii ! Dar sti-vor ei că nici doar urmă Din toţi câţi sunt nu s'o alege, Pe munţi, pe dealuri şi colnici?..,

Sus frunţile, voinici!

Carpaţii cari ne-au fost strafe, Hotar între iubiţii fraţi Cu-a lor nespus de mare vraje ; Caiipafii, da, aceşti Carpaţi, Vor fi mormântul prăvălirii Duşmanilor, urâţi păgâni.

Sus frunţite, români! Seb. Hortcpan

*) „Lira sârbă" de V. I. llitci, - p . 25. **) „După SUivnita" de V. I. llitci, - p .

Ш-П.

V A R I E T f i Ţ I

M O R M O N I S M U L Propaganda care, rocra de necrezut

şi acuma se face in Europa pentru mormonism, da ocaziune revistei Coe-nbbium sâ se ocupe de ciudata sectă. Rezumează filosofia acelor poligami care, goniţi de Statele-Unite din eta-tgl fundat,de ei pe tărmii Lacului 8 ă r « Ш îa30 r.eînt acuma adăpostiţi in. Mexic, pe un teren de 30.milioane de^ahri, dat for da fflarrtropùf Fáurotl Fiiosofia aceasta, formulată de Tal-mage, apóstolul cel mai autorizat al fundatorului losif Siui th r dă crediucio-şilor ei următoarele învăţăminte.

Pentru mormon', Adam a fost la început o parte din materia cugetă­toare şi din cea inertă. Un zeu o or­ganiza pentru generaţiunea fizică şi atunci Adam deveni иа individ, însă fara corp. Organizator*! acestei ma­terii mai produse şi alţi fii care tre­buia să fie supuşii, zeului generator, într'o lume a cărei organizare avea s'o complecteze. In sfârşit zeul părinte al lui Adam deveni om de carne şi de oase, deveni creatorul unei rase noui într'al cărei corp muritor fu pus spi­ritul lui Adam. Lipsit de amintirile trecutului său, luă soţie şi dete cor­puri muritoare spiritelor procreate de părintele eàa. Muri şi trăi iarăşi ca spirit, până la învierea rasii sale.

In starea aceasta, reluă relaţiunile cu soţiile cu care se unise pentru e-ternitate şi produse o mulţime nenu­mărată de spirite.

Gând acestea iura de ajuns, un tri­bunal de zei decise să creeze o lume nouă şi să'l facă zeu al ei. Se întocmi un plan de răscumpărare şi Isus, u-nul din spiritele fiilor lui Adam, fu ales ca răscumpărător. Lucifer, un alt spirit fiu al lui Adam, voind el să fie însărcinat cu aceasta, se revolta în contra tribunalului zeilor. Fu în­frânt şi schimbat în drac.

Patra zei, adunându-se la sfat, după ce pregătiră Edenul (raiul) în valea iluviuluiMisuri, făcură pe om din pă­mânt in care suflară spiritul lor. Adam se aşează în grădina paradisului cu corp ceresc luând cu dânsul pe una din soţiile sale. Această soţie, Eva, .iu ispitită de Luciler şi apoi gonită din grădină. Adam se duse şi el după ea şi astfel se umanizară şi născură tii muritori.

0 ciudată sectă albaneză. Albanezii nu sunt toţi mahomelani

sau creştini, precum se crede în ge­nere. Printre ei se mai află şi secte ciudate care sunt ţi masulmane şi creştine, totdeodată. Astfel e cunos­

cută secta Bektaşilor care Jocuesc în Tirana, Grăia şi 'n cea mai mare parte a vechiului vilaet lanina.

Aceştia se recunosc după caracte­ristica acoperitoare de cap in iorma căpăţânii dc zahăr, ţuguiată şi cu 12 colţuri. Au dogma treimii musulma­n e : Alah. Mahomet, Ali. La cinele pe care le dau in mănăstirile IOÎ (tekkiya) işi împart pâine, brânză şi vin, deşi acest din urmă este oprit de Islam.

Au şi spovedania. Practica chiar şi celibatul, pe care Mahomet îl opreşte.

Bektaşii se ridicară in contra ieni­cerilor, distruşi in 1828.

.\u recunosc pe primii Irei sultani şi de aceia, nici unul din ei nu poartă numele do Osman, Omar şi Bekir.

Mănâncă bucate cu carne de porc, în contra prescrierilor Coranului, dar nu mânâncă iepuri, iar femeile lor es pe stradă cu fata descoperită.

O căpetenie a lor, Ded Sultan, a fost crucilicat de turc 1; un altul, Ah­med Buba, a fost înecat in Bosfor in 1889

Predică egalitatea tutulor religiilor. Sunt astfel mai Înaintaţi şi mai civi­lizaţi de cât preoţii celor falte reli-giuni, care susţin că sunt numai ei singuri depozitarii verbului adevăra­tului D-zeu.

SPREJT I IVE . . . Aşi vrea să te uit, câte-oăală, Căci prea eşti străină de mine, Щг vecinie privirilc-ţi fine Mă chiamă p>relung şi mă'mbată.

Mă chiamă privirile tale Cu farmeeul lor cel deplin; ^ Pc tine mi-e sufletul ptin Şi-aşi plânge când nu-mi vii in

Şi-acuma in negrul pustiu, Ce tot mai grozav mă'mpresoară, Făptura-ţi adânc mă 'nfloară In fie-ce noapte târziu.

Eşti singura mea fericire, Eşti visul, speranţa mea toată, Prezentul şi tot ce mă 'mbată, Eşti singupu-mi vis de iubire.

Eşti dorul ce na -se 'mpUncşte, Eşti vraja trecidului care Se stinge departe în zare, Eşti toiul ce 'n viaţa robeşte...

Şi-aşi vrea să te uit câte-odată, Căci' prea eşti străină de mine, Dar vecinie privircle-fi fine Mă chiamă prelung şi mă'mbată.

Constantin A. I. Ghica

Proverbe şi zicători marinăreşti Ar vrea săs i vadă zâmbetul In

apa mărci-

Cine crede in îemce ară pe mare. *

Nu se mănâncă to(i peştii Iripji. *

Pe timp bun toţi se fac marinar i .

La corabia mare trebue apă multă. *

Pânza nu prinde vânt fără bre­vetul căpitanului.

* Trebue să întindem pânzei» du­

pă cum bate vântul.

Cine doamne nu prinde peşte-

La ţărmul lăudat nu te duce c i undiţe multe.

* Cine doamne nu prinde peşte.