Literatura latina

Literatura latină s-a scris, fără idoială, printre cele mai bogate literaturi produse vreodată pe continentul european. Chiar dacă s-a dovedit mai puţin originală şi mai puţin viguroasă decatliteratura greacă antică, care s-a manifestat in cadrul celei mai strălucite culturi spirituale createvreodată pe continentul nostru. La o primă abordare, literatura latină ni se prezintă ca un ansamblu masiv, echilibrat, calm, dar străbătut uneori de fiorii unei pasiuni autentice, de efervescenţă multiplă,iveşmatată in numeroase umbre, insa străbătută şi de un umor suculent.

De fapt, această viziune, deci viziunea noastră actuală asupra literaturii latine poate fi eronată. De ce?Pentru că,in orice caz,ea este in mare măsură deformată de stadiul actual al cunoştinţelor noastre de literatură latină, de starea textelor latineşti pe care le posedăm. Imaginea noastră despre literatura latină ar fi oricum alta, dacă am dispune de totalitatea producţiilor literare romane. Intr-adevăr, nu ni sa conservat decat o minoritate a operelor latineşti produse in antichitate, căci majoritatea textelor literare create de romani s-a pierdut. Ele au dispărut spre sfarşitul antichităţii sau in Evul Mediu. Fie nu au fost copiate, fie au fost distruse in cursul unor incidente oarecare. Ajungea ca un nobil să asalteze şi să incendieze o mănăstire, pentru ca opere literare antice de valoare să dispară fără urme. Au dispărut astfel discursuri, opere istorice, in deosebi poeme etc. in multe cazuri nu ne-a rămas decat numele autorului, in altele nici măcar atat. Truda filologilor moderni a izbutit uneori să stabilească doar existenţa unor opere literare, din care nu ne-a rămas nimic: nici texte, nici titlu, nici numele autorului.Deci foarte putine opere literare latine s-au conservat integral.Asa incat noi suntem tributari unei mosteniri literare « selective ».

In antichitate teztele erau scrise pe materiale foarte perisabile.Pastratea sulurilor pe care inital erau redactate textele,asa-numitele uolumina,era dificila :ele se rupeau usor,cerneala se stergea repede,soarecii le devorau.

Autorii latini s-au manifestat in foarte numeroase genuri şi specii literare. Iniţial s-au dezvoltat mai cu seamă poezia, prin excelenţă dramatică, apoi epică, lirică şi didactică. Desigur, romanii au fost unpopor ludic, dar prevalenta iniţială a poeziei se poate tălmăci mai ales altfel. Dezvoltarea poeziei la inceputurile literaturii latine, ca de altfel şi in cazul altor culturi, purcede de la folclorul eminanente poetic, de la creaţiile orale indeosebi alcătuite in versuri. Invăţămantul iniţial era indeosebi oral sau limitat la puţine exemplare scrise. Ceea ce impunea eforturi susţinute de memorizare. De vreme ce poezia se memorizează mult mai usor decat proza Naevius şi Ennius, primii poeţi epici,infăţişează istoria Romei in versuri.

Proza a emers şi s-a dezvoltat mai lent.Totuşi, in secolul I i.Hr.,ea atinge inalte culmi artistice şi atacă o problematică foarte variată, depăşind clar expansiunea poeziei. In

epoca lui August, s-a statornicit un veritabil echilibru intre proză şi poezie, deşi mai degrabă favorabil poeziei; dar sub Imperiu prozatorii au dominat cu autoritate expandarea literaturii. Nu este insă mai puţin adevărat că, după cum am arătat, naufragierea atator texte literare antice a afectat, se pare,mai ales poezia.Sfera literaturii era foarte amplă la Roma. Textele de erudiţie, operele didactice sau didascalice,discursul tehnic indeobşte, făceau parte din literatură, erau considerate literatură beletristică.S-au dezvoltat considerabil mărci de primă importanţă aleliteraturii latine, gramatica şi filologia, agronomia şi dreptul, medicina şi enciclopediile. Anumite poeme comportau chiar reţete medicale in versuri.Dar, in măsură mult mai sensibilă, s-a dezvoltat la Roma elocinţa, cu toate ramificaţiile ei, careinveşmantau intotdeauna o expresie literară. Elocinţa s-a intrebat permanent la romani asupra valenţelor sale proprii şi asupra limbajului literar in general. Elocinţa şi retorica au dominat in asemenea mod - şi cu iradieri multiple - literatura latină, incat, elocvenţa ajunge să constituie la Roma,norma curentă invreme ce utilizarea ei, la diverşi scriitori, semnifică "cuvantul", "la parole. Istoriografia s-a dezvoltat de asemenea ca o modalitate complexă şi totodată coerentă, pană la un anumit nivel, de construcţie a unei anumite proze literare, deşi ea s-a difuzat in special ca o federaţie complexă de specii literare.In profida vicisitudinilor pe care Ie-a traversat - cum am remarcat mai sus, intr-un anumit sens consecinţă a stării actuale a conservării textelor latineşti - poezia de diverse tipuri a fost reprezentată polivalent la Roma. Discursul liric, lirismul a constituit la Roma o dimensiune importantă a manifestării literare pentru exponenţii Cetăţii. Romanii nu şi-au făurit o mitologie proprie, ci şi-au "mitificat" propria istorie.Totuşi Georges Dumezil a arătat,in mai multe lucrări, ca in aşa numita vulgata despre primordii, adică despre primordia,

"Inceputurile" Romei, se impunea tripartiţia funcţiilor numite indo-europene, divizateIntre rege, războinic şi preot sau organizator, pe care le-au Intrupat felurite personaje din istoria iniţială a Romei, inclusiv regii ei, puşi in legătură cu zeii sau demonii indo-europeni. Foarte caracteristice pentru psihologia romanilor şi pentru roadele ei literare au fost tendinţele spre o tratare pragmatică a tutror problemelor existenţiale şi spre o moralizare intensivă, Intr-adevăr, romanii au fost mult mai moralizatori decat grecii antici, In realitate simţitor mai preocupaţi de multiplele implicaţii etice ale existenţei lor cotidiene, ca şi ale

manifestării literare a acesteia. Pe de altă parte, literatura latină a comportat totdeauna, alături de semnele pur literare, numeroase semne contextuale, pendinte de realităţile politice şi general-culturale ale vremii. Poate nici o altă literatură europeană n-a ilustrat un grad atat de inalt de angajare a scriitorilor. Chiar indiferenţa faţa de soarta Romei a tradus o anumită opţiune politică.

Fără indoială literatura latină s-a nutrit abundent din cultura greacă. Nici nu putem imaginaexpansiunea literaturii latine, fără să luăm in considerare modelele ei greceşti. Dar in domeniul literaturii satirice, corelat tendinţei potenţate spre moralizare, romanii au depăşit simţitor pe greci. Pe deasupra, ca specie literară, romanul latin este mult mai complex şi mai strălucti realizat artistic decat omologul său elenic. Desigur insă că romanii

au utilizat foarte larg şi in numeroase specii literare -uneori chiar cu mandria nedisimulată a emulilor - modelele greceşti. Aceste modele greceşti au fost totuşi adaptate exigenţelor civilizaţiei mediteraneene comune şi indeosebi mentalităţii specific romane.S-a conturat astfel o autentică dialectică intre imitaţie şi originalitate in raporturile intreţinute de cultură romană cu "mentorul" ei grecesc . Grecilor şi romanilor le erau comune organizarea politică bazată pe oraş-stat, anumite libertăţi cetăţeneşti, antropocentrismul şi atitudinea demnă faţă de zei, simţul măsurii şi chiar al simetriei.insfarşit, inceputurile literaturii latine s-au realizat sub egida unui expresionism funciar, care corespundea perfect structurilor psihice italice, discursului mental popular roman. Prin urmare,literatura latină a inceput prin a fi expresionistă. Ulterior, in secolul I i.Hr s-a impus clasicismul,preparat totuşi de operele unor autori ai inceputurilor; acest clasicism promova simetria desăvarşită şi echilibrul construcţiei organic rotunde. Clasicismul persistă şi in timpul Imperiului, cand se reinoieşte cel puţin de două ori, in cadrul conflictului cu alte orientări stilistice. Dar elemente expresioniste pot fi in continuare identificate in textele literare, la sfarşitul Republicii şi chiar sub Imperiu. Un orizont deaşteptare favorabil expresionismului de tradiţie italică străveche se menţine in tot cursul evoluţiei Romei. Operele lui Petroniu şi Apuleius, ca şi o parte din literatura satirică au răspuns acestui orizont de aşteptare.

Ceea ce impresioneaza pe orice cititor al literaturii latine este monumentalitatea ei.S-ar spune ca romanii au aspirat sa-si faureasca o literatura cat mai asemanatoare splendidei lor arhitecturi si sculpturi.Multi scriitori au trudit la inaltarea acestui monument vesnic care este literatura latina,deoarece scrierile lor continua sa ramana vii,sa emita idei valide si experiente artistice mereu actuale,mereu fertile si productive.