UNIVERSITATEA „DANUBIUS“ GALAŢI

FACULTATEA DE COMUNICARE ȘI RELAȚII INTERNAȚIONALE

SPECIALIZAREA: COMUNICARE ŞI RELAŢII PUBLICE

LUCRARE DE LICENŢÃ

Coordonator ştiinţific,

Conf. univ. dr. Mirela Arsith

Absolvent,

Roman Andrei George

GALAŢI

2012

UNIVERSITATEA „DANUBIUS“ GALAŢI

FACULTATEA DE COMUNICARE ȘI RELAȚII INTERNAȚIONALE

SPECIALIZAREA: COMUNICARE ŞI RELAŢII PUBLICE

COMUNICAREA INTERCULTURALĂ PE INTERNET

STUDIU DE CAZ - COMUNICAREA

INTERCULTURALĂ ÎN

CADRUL SOCIETĂȚII GLOBALE DIN MEDIUL

ONLINE

Coordonator ştiinţific,

Conf. univ. dr. Mirela Arsith

Absolvent,

Roman Andrei George

GALAŢI

2012

2

Cuprins

Argument·······················································································································4

Capitolul I.

Evoluția actelor de comunicare în spațiul interculturalității······································6

1.1. Comunicarea interculturală nonverbală··································································17

1.2. Cultura umanistă şi tehnocultura············································································19

1.3. Tendinţe ale culturii umaniste şi tehnoculturii în societate·····································22

Capitolul II.

Interacțiunile interculturale din cadrul cyber-culturilor··········································24

2.1. Modelul cibernetic al comunicării···········································································24

2.1.1. Cyber-Cultura Populară······································································································26

2.1.2. Studiul Cyber-Culturii·········································································································29

2.1.3. Studiile Critice ale Cyber-Culturii························································································32

2.2. Contextualizarea Interacţiunilor Online··································································33

2.3. Tratarea Cyber-Culturii···························································································34

2.4. Accesul Online şi Barierele······················································································35

2.5. Design Digital·········································································································38

Capitolul III.

Comunicarea interculturală în cadrul societății globale din mediul online·············41

3.1. Cultura Internetului şi Social News·········································································41

3.2. Reddit.com - un model pentru social news·····························································43

3.3. Digg.com - un exemplu de așa nu···········································································44

3.4. Reddit.com versus Digg.com···················································································46

3.5. Comunitatea Reddit sau Redditorii sau Hivemind··············································54

IV. Concluzii················································································································56

Bibliografie··················································································································58

Anexa 1························································································································61

Anexa 2························································································································62

3

ARGUMENT

Motivul pentru care am ales această temă de licență este reprezentat de progresul

accelerat ce dobândește o inerție exponențială în domeniul comunicării interculturale la nivel

global prin intermediul mediului virtual pus la dispoziție de serviciul Internet-ului.

Disponibilitatea acestui serviciu devine din ce în ce mai mai accesibilă pentru foarte multe

persoane ce provin din culturi cât se poate de diferite, diversitate de nivel internațional.

În cadrul mediului online, în ultimii ani, și-au făcut apariția servicii sociale gratuite și

disponibile pentru orice om cu acces la Internet. Serviciile sociale, ce fac parte din mișcarea

Web 2.0, au ca unic scop îmbunătățirea experienței sociale ce poate uni virtual oamenii aflați

la distanțe geografice considerabile și din medii și culturi complet diferite. Astfel, deși

internetul conține un amestec heterogen de culturi offline, în mediul online deja se poate

contura o cultură a Internet-ului, unită prin servicii sociale de genul site-urilor de social-media

cum ar fi Facebook.com, MySpace.com sau Google Plus, blogging și micro-blogging cum ar

fi Wordpress.com, Blogger.com și Twitter.com dar și prin intermediul site-urilor de social

news cum ar fi Reddit.com, Digg.com sau Slashdot.org. Acestea din urmă au interesanta

proprietate de încuraja formarea comunităților în jurul lor, unele din ele ajungând chiar să

dețină cele mai puternice și unite comunități din tot mediul virtual.

Considerăm că aceste comunități merită o atenție deosebită deoarece, prin acțiunile

asupra cărora se pun de acord, pot influența foarte puternic masele iar de cele mai multe ori

rezultatele sunt cât se poate de pozitive.

Ipoteza de la care pornim în demersul nostru este aceea conform căreia, într-o

societate globală, comunicarea interculturală se află într-o plină expansiune. Considerăm că o

comunicare interculturală autentică depășește acceptarea diferenței, toleranței, și accede la

înțelegere și modificare comportamentală.

Lucrarea de față este structurată pe trei capitole ce vor evidenția progresul tehnologic

al mediului online și formarea comunităților regăsite în cadrul acestuia încă din primele stadii

ale dezvoltării sale. Primele două capitole sunt axate strict pe partea teoretică iar al treilea

capitol este axat pe o abordare practică.

4

Astfel, în primul capitol am dezbătut aspectele ce țin de evoluția în timp a actelor de

comunicare, accentul fiind pus pe interrelaționarea între culturile diferite. În plus, observând

aspectele interculturale ale tehnoculturii, am ales să le studiez deoarece, mai mult ca orice alt

mediu de comunicare în masă, Internetul a ajutat la formarea unui sat global, încurajând o

cultură proprie.

Așadar, în capitolul doi, am insistat asupra aspectelor definitorii ale comunicării online

încă de la începuturile mediilor virtuale și aducem în atenție persoanele ce au adus contribuții

semnificative pentru dezvoltarea rețelelor globale, încurajând comunicarea și cyber-cultura

prin diverse modele de design digital.

Dovezile pentru evoluția în timp a calității și a funcțiilor mediului online sunt aduse în

capitolul trei în care voi discuta impactul internetului asupra societății și impactul

comunităților virtuale asupra mediului offline. Aceste comunități sunt preponderent adunate

în jurul site-urilor de social news și astfel considerăm că merită o atenție deosebită. Pentru

studierea comunităților online din jurul site-urilor cu specific social-news, formate din sute de

mii de indivizi, am ales pentru studiul de caz cele mai importate site-uri de știri sociale,

Reddit.com și Digg.com, pe care le-am analizat în mod comparativ.

5

CAPITOLUL I.

EVOLUȚIA ACTELOR DE COMUNICARE ÎN SPAȚIUL

INTERCULTURALITĂȚII

Ca domeniu distinct al ştiinţelor comunicării şi cercetare sistematică aplicată,

comunicarea interculturală are o istorie relativ recentă, începând cu cea de a doua jumătate a

secolului XX, când în SUA au fost iniţiate studii şi aplicaţii privitoare la contactele dintre

americani şi indivizi sau grupuri aparţinând unor culturi diferite de cea americană.

Dacă în trecut ocaziile şi actele concrete de comunicare între reprezentanţi ai unor

culturi diferite implicau o relativ redusă parte a populaţiei lumii, în epocile modernă şi

contemporană realităţile, situaţiile, consecinţele acestor procese de comunicare au crescut, în

mod spectaculos, ca frecvenţă şi complexitate. Acest lucru a fost şi este posibil mai ales

datorită progreselor ştiinţifice şi tehnice din domeniul telecomunicaţiilor, transportului şi, nu

în ultimul rând, datorită apariţiei şi evoluţiei „noilor media” din secolul XX : radioul,

televiziunea, Internetul. Acestea au făcut posibilă acea societate planetară multiculturală, „The

Global Village”, despre care vorbea Marshall McLuhan în scrierile sale (Understanding

Media: The Extensions of Man, 2001, şi The Medium Is the Massage, 2008), devenite azi

clasice pentru istoria teoriilor comunicării media.

Prin intermediul mass-media, al celor audio-vizuale în mod special, ale căror

transmisii prin sateliţi acoperă astăzi practic întreg globul, oameni din cele mai îndepărtate

părţi ale lumii pot fi, în timp real şi în acelaşi momente, martori direcţi ai unor evenimente

care se petrec oriunde în lume. La aceşti factori ce favorizează comunicarea interculturală azi,

se adaugă fenomenul globalizării, cu baza sa economică şi implicaţiile în toate sectoarele şi

domeniile vieţii sociale, politice, culturale, precum şi turismul.

Fiind o disciplină nouă, în mod firesc, se află într-o permanentă dezvoltare, multe

dintre temele şi subiectele generale dar şi particulare sunt departe de a fi clarificate sau

sistematizate. În legătură cu acest aspect, profesorii şi autorii americani Larry Samovar şi

Richard Porter (2006), coordonatori ai unei ample antologii de texte despre comunicarea

interculturală, ce a cunoscut începând cu 1972 numeroase ediţii, remarcă: „Cercetarea despre

6

natura comunicării interculturale a ridicat multe întrebări, dar a produs puţine teorii şi mult

mai puţine răspunsuri. Multe dintre cercetări au fost asociate cu alte arii decât cea a

comunicării, mai ales cu antropologia, relaţiile internaţionale, psihologia socială, socio şi

psiholingvistica. Deşi subiectele de cercetare au fost numeroase, cunoaşterea acumulată nu a

fost sistematizată.” (Samovar, Porter, 2006, p. 59)

Interculturalitatea este un concept nu numai frecvent, ci chiar excesiv folosit astăzi,

denumire a unui fenomen social şi psihologic complex şi controversat. De multe ori, asistăm

la o golire de sens prin întrebuinţare inadecvată sau printr-o insuficientă informare asupra

fenomenului din partea utilizatorului. În acelaşi timp, este obiect de cercetare pentru ştiinţe

precum sociologia, psihologia, comunicarea şi, nu în ultimul rând, pedagogia interculturală.

Această preocupare nu este un accident şi nu trebuie să fie un lux în cadrul unei societăţi, ci

efectul perceperii cu acuitate a unei realităţi puternic conflictuale, generate de însăşi natura

societăţii contemporane: multiculturală în structura ei, dar definită de o dinamică a

diferenţelor şi similitudinilor interculturale.

O altă abordare în încercarea de a defini comunicarea interculturala, a venit din partea

lui Samovar și Porter: „Comunicarea interculturală investighează acele elemente ale culturii

care influenţează în cea mai mare măsură interacţiunea între membrii a două sau mai multe

culturi, atunci când indivizii se află în situaţii de comunicare interpersonală.” (Samovar,

Porter, 2006, p. 67)

Interculturalitatea este un fenomen viu, al contactului direct între culturi, punând în

discuţie nu numai valori sociale, dar şi importante valori umane, dreptul omului la libertate, la

propria indentitate, la diversitate. Prin urmare, comunicarea interculturală reprezintă un

imperativ în contextul unei observaţii care nu poate fi negată: în societatea modernă, forma

cea mai răspândită de conflict este cea de tip intercultural. În acestă situaţie, educaţia

interculturală este o necesitate. Conceptul de ICL (Intercultural Learning) devine o preocupare

a organizaţiilor internaţionale deşi încercările de a-i fixa particularităţile, obiectivele,

metodele şi chiar mijloacele de evaluare s-au confruntat cu probleme generate de însăşi natura

complexă şi conflictuală a fenomenului.

Există elemente care au suscitat controverse dând naştere unor abordări diverse, chiar

unor direcţii diferite în înţelegerea şi realizarea comunicării interculturale în procesul

educativ, putând fi identificată o problematică a conflictului şi eşecului în abordarea educaţiei

interculturale.

Vom porni prin introducerea unei triade care exprimă succinct, dar sugestiv

complexitatea unui fenomen cultural contemporan, subliniind atitudinile potenţial generatoare

de conflictualitate. Sunt scoase în evidenţă implicaţiile şi sunt enunţate indirect riscurile şi

7

variabilele care intervin în procesul educaţiei interculturale pentru dezvoltarea unei

comunicări autentice. Discutarea celor trei concepte este impusă de nevoia disocierii, în

absenţa căreia apare confuzia, generatoare de neaşteptate riscuri în practică.

Dincolo de cuvinte, o realitate extrem de dureroasă este figurată aici, în limitările, dar

şi în încercările sale de a găsi soluţii unui fenomen care este al lumii în care trăim şi care

produce incredibile manifestări de violenţă. Astfel, schema Assimilation/Insertion/Integration

propune trei momente ale procesului, aducând în discuţie valori care pot funcţiona cel puţin

ambivalent, negativ şi pozitiv: toleranţă, celălalt, respect, valori, diferenţe etc. Astfel, poate fi

urmărit în dinamica sa parcursul spre o autentică comunicare interculturală şi problemele pe

care acesta le poate întâmpina.

În acest context, ilustrarea Asimilării poate fi “Îl accept pe Celălalt dacă renunţă la

valorile proprii, la ceea ce îl face să fie diferit”. În această accepţie, Celălat este acceptat fără

rezerve sau discriminare, dar cu o condiţie: el trebuie să renunţe la propria personalitate şi să

adopte valorile şi comportamentul societăţii în care se află, total şi fără ezitare. Cea a Inserţiei

poate fi “Îl tolerez pe Celălalt cu caracteristicile sale culturale, dar el este un străin, diferit şi

va rămâne astfel pentru totdeauna”.

Prin urmare, Celălalt are dreptul de a munci şi de a face parte din societate, dar el

rămâne pentru totdeauna diferit. Integrarea este reprezentată de o frază de tipul “Mi-aş dori să

poţi crede în valorile mele, dar nu te voi obliga să renunţi la ale tale”. Aceasta este, de fapt,

adevărata atitudine, un proces deschis, dinamic, depinzând de timp, respectând diversitatea.

Din această perspectivă, comunicarea interculturală devine un demers anevoios,

ridicând o multitudine de întrebări. În primul rând, dificultatea majoră în realizarea educaţiei

interculturale este generată de însăşi natura conflictuală a fenomenului: varietatea percepţiilor

în diferitele culturi, dinamica acestora în funcţie de timp, spaţiu, relaţii sociale şi personale.

Conflictul impune ca o primă etapă în configurarea oricărei posibile soluţii recunoaşterea şi

exprimarea lui, ulterior explorarea lui, în incercarea de a găsi metode de rezolvare.

Dincolo de valorile individuale, există valori culturale care, de obicei, derivă din teme

sau subiecte filosofice mai ample şi care sunt o parte a mediului cultural. Valorile au un

caracter evaluativ şi normativ, ele informează un membru al unei culturi despre ceea ce se

consideră a fi rău sau bun, drept sau nedrept, adevărat sau fals, pozitiv sau negativ, plăcut sau

neplăcut etc. Valorile culturale ghidează percepţiile şi comportamentele indivizilor. Acestea

nu sunt universale, ci sunt însuşite prin procesele de învăţare culturală.

Există mii de valori în fiecare cultură. Samovar şi Porter (2003) consideră că cele mai

importante valori culturale care influenţează comunicarea interculturală sunt cele care privesc:

individualismul, familia, religia, materialismul, natura umană, ştiinţa şi tehnica, progresul şi

8

schimbarea, competiţia, munca şi distracţia, egalitatea, rolurile de gen, natura şi mediul,

timpul, vorbirea, tăcerea, supunerea, autonomia interpersonală. Principalele instituţii prin care

se transmit aceste valori sunt biserica, familia, statul.

O altă problemă este generată de folosirea inadecvată a noţiunii de cultură. Este foarte

important să căutăm şi să inţelegem care este concepţia noastră despre ce înseamnă o cultură

pentru a cunoaşte cu claritate ce vrem să spunem când utilizăm termenul. În accepţie comună,

termenul denumeşte cultura naţională, atribuindu-i-se caracteristici precum naţional,

internaţional, etnic implicând totodată şi diferenţele între acestea.

În mediile academice, dar nu numai , termenul este utilizat frecvent pentru a numi

mari arii culturale, percepute ca entităţi: britanică, franceză, asiatică, est şi vest europeană.

Acest tip de a utiliza termenul este pândit de pericolul vagului, generalizând, mergând până la

a cuprinde continente întregi. Cerut de un demers teoretic, devine inoperant în momentul în

care, aplicat realităţii concrete, anulează diversitatea, pericolul fiind acela al dezvoltării unor

obişnuinţe psihice, de comportament şi limbaj care exclud diferenţele, respectul particularului.

Ishii, Klopf, Cooke (2003) consideră concepţia despre lume ca una dintre calităţile

fundamentale ale culturii, care este cercetată din perspective diferite : antropologică, ca mod

caracteristic în care oamenii se raportează la univers; sociologică, ca o „definiţie”a realităţii;

psihologică, drept un cadru de referinţă cuprinzător, în accepţia conceptului german de

„Weltanschauung”; din perspectiva ştiinţelor comunicării, concepţia despre lume este una

dintre „lentilele” prin care oamenii văd realitatea şi restul lumii. (Ishii, 2003, p. 313)

Educaţia interculturală în sine presupune o serie de practici, de metode care pot fi puse

şi ele în discuţie. De altfel, realizarea şi utilizarea unor reale abilităţi de comunicare

interculturală în procesul de învăţare impun mereu noi metode. Patru obiective

complementare s-au impus atenţiei: dezvoltarea unei gândiri critice, înţelegerea culturii ca un

proces, într-o permanentă schimbare, diferenţa de percepţie interior/exterior la nivelul

înţelegerii mecanismului cultural şi valorificarea, nu în ultimul rând, a experienţei. Criteriile

care au stat la baza acestei selecţii au fost: o cultură trebuie văzută ca un proces caracterizat de

dinamism, într-o schimbare şi dezvoltare permanentă, ea este o entitate complexă şi, prin

urmare, trebuie figurate în mod hotărât abilităţile obţinute prin educaţie în sensul dezvoltării

unei comunicări interpersonale care trebuie să includă o dezvoltare personală şi socială.

Abilităţile educaţionale trebuie să echipeze pe cei care învată cu mijloace de a accesa

şi înţelege o foarte mare diversitate de practici culturale şi înţelesuri indiferent de statutul lor,

trebuie să ajute pe cei care învaţă în dezvoltarea unei întelegeri a proceselor implicate când

aceia din medii cultural diferite interacţionează şi produc sau construiesc o situaţie de

comunicare, trebuie să le permită celor care învaţă oportunităţi de a analiza şi reflecta, să

9

identifice zonele de conflict, să le descrie şi, în urma experienţei, să recunoască oportunităţile

în a construi relaţii sau comportamente.

Edward Burnett Tylor publica Primitive Culture, opera sa de impact major asupra

ştiinţelor sociale în general şi asupra antropologiei in special. Dat fiind extrordinarul succes al

unei asemenea definiţii merită să o amintim textual, aşa cum a enunţat-o autorul de sorginte

evoluţionistă. De fapt Tylor scria aşa:

„Cultura sau civilizaţia ... acest complex include cunoştinţe, credinţe, arta, morala,

legi, obiceiuri şi alte capacităti şi deprinderi achiziţionate de oameni ca membri ai societăţii.“

(Tylor, 2011).

Cultura este un set de norme, valori, convingeri, atitudini și asumpții împărtășite de un

grup de persoane de obicei aparținând aceleiași țări sau regiuni, însă nu numai. Putem vorbi

despre cultura britanică sau de cultura românească, raportate la perimetrul unor țări, însă

putem vorbi și de culturi regionale, precum o așa zisă cultură „ardelenească” sau o cultură

europeană împărtășită de majoritatea cetățenilor Europei. De asemenea, putem vorbi despre

așa numitele subculturi, care nu țin de regiuni delimitabile geografic: subcultura tineretului

urban, ghetto, hippy, etc.

Fiecare cultură are un set de norme, de reguli nescrise, în funcție de care membrii

acesteia își modelează comportamentul și percep lumea din jurul lor. E ca un fel de "software

mental" pe care fiecare persoană îl dobândește în familie, cartier, școală și în decursul

contactelor sale cu comunitatea per ansamblu. Cultura influențează puternic comportamentul

oamenilor și este rezultatul mediului socio-economic, al valorilor pe care le respectă grupul, al

modelelor umane urmate de membrii comunității, al comportamentelor ritualice și al modului

în care circulă informația în comunitatea respectivă.

Comunicarea interculturală e un proces prin care două persoane aparținând unor

culturi diferite încearcă să schimbe idei, sentimente, simboluri și înțelesuri. Deși limba este

unul dintre cele mai ușor de recunoscut elemente ale culturii, informația este transmisă nu

doar pe cale verbală, ci și prin limbajul nonverbal, intonația pe care o folosim, ritmul vorbirii,

volumul vocii, însă și prin limbajul corporal - gesturi, mimică, atitudine, poziție, proximitate

față de interlocutor, etc.

Oamenii care vin din culturi diferite au în spate un mediu și o experiență diferită de a

noastră și ca atare uneori gândesc și simt altfel decât noi și, mai ales, interpretează mai mult

sau mai puțin diferit ceea ce spunem sau modul în care o spunem. Acest lucru poate produce

disconfort în comunicare și chiar confuzii, uneori amuzante, alteori mai serioase. Un vorbitor

nativ de limbă engleză, unul de poloneză și unul de italiană s-ar putea să nu se înțeleagă

10

extrem de bine nu doar pentru că vorbesc limbi diferite, ci pentru că modelul realității la care

raportează ceea ce se spune este diferit.

Dorim să comunicăm un anumit lucru, însă nu putem fi siguri dacă ceea ce a perceput

interlocutorul nostru este exact mesajul pe care l-am intenționat noi. Putem, desigur,

presupune că acesta a înțeles ceea ce am dorit să comunicăm, însă această rămâne, până la

urmă, o simplă presupunere. Desigur că astfel de situații pot apărea foarte frecvent chiar și

între membrii aceleiași culturi! Atunci însă când între interlocutori se mai interpun și bariere

culturale, lucrurile devin puțin mai complicate.

De aceea, este bine să conștientizăm acele bariere interculturale și să încercăm, pe cât

posibil, să le înlăturăm, astfel încât ceea ce dorim să comunicăm să se apropie cât mai mult de

ceea ce este recepționat dar mai ales interpretat de interlocutor. Trebuie să ne auto-analizăm

propriile valori, asumpții bazate pe experiența noastră și stereotipuri culturale față de noi

înșine și față de alții, dar și să ne aplecăm asupra culturii celuilalt, pentru a afla cum anume

interpretează acesta lumea din jur prin prismă valorilor, asumpțiilor bazate pe experiența sa și

stereotipurilor sale.

Este cunoscut faptul că pe linia lui Tylor a urmat o adevărată proliferare de

reelaborări, revizuiri, corecţii, distincţii ale conceptului de cultură. De fapt, când în 1952

antropologii americani Kroeber şi Kluckhohn au încercat să analizeze starea dezbaterii în ţara

lor, s-au găsit în faţa unui număr impunător de definiţii diferite – este vorba despre mai mult

de o sută (Barnard, 2000, 102) – pe care le-au clasificat în trei categorii: descriptivă şi istorică,

normativă şi psihologică, structurală şi genetică.

Totuşi, în ciuda acestui hăţiş metodologic care pare a justifica termenul depreciativ de

culturalism, există două elemente puse în evidenţă de Tylor care erau până atunci permanent

reluate în mod explicit sau implicit de aproape toţi autorii. În primul rând trebuie citată

asumpţia conform căreia cultura este învăţată de om ca membru al unei colectivităţi prin

procesul de socializare, aculturaţie şi enculturaţie. Trebuie apoi mentionată convingerea că

prin cultură se înţelege un complex întreg în care diversele elemente formează un organism

bine integrat sau regularizat de o logică socială specifică. Tocmai aceste doua aspecte ale

noţiunii de cultură vor fi cel mai dur criticate în anii optzeci şi cele care au făcut să se

reflecteze asupra validităţii integrale a termenului.

Aşa numita criză a reprezentărilor în ştiinţele sociale inspirată din curentul postmodern

va „atinge” în mod special conceptul de cultură care va fi deconstruit în antropologie, cu

sigurantă fără motiv, dar cu prea multă furie iconoclastă. De fapt, prima dintre acuzele

justificate aduse definiţiilor clasice ale culturii în anii optzeci este aceea că ar fi redus

11

individul la un fel de automat care urmează, în virtutea formelor specifice de învăţare,

normele şi modelele culturale dictate de societate.

Criticii acestei epoci subliniau în mod justificat că cele două concepte clasice de

cultură nu erau imune la un anume determinism şi că membrii unei societăţi nu erau

consumatori pasivi de cultură, ci că în realitate produceau şi construiau cultura. Trebuia deci

studiat omul ca autor mai mult decât ca actor, fiind atenţi la a nu o reifica, prin considerarea ei

drept realitate obiectivă, imuabilă şi aproape ineluctabilă. Dar al doilea punct de vedere, de

factură metodologică, bine fondat şi actual, este în mod sigur mult mai amplu. Pornind de la

experienţa proceselor socio-culturale induse de extinderea lumii economice, de creşterea

mondializarii şi a mişcărilor migratorii internaţionale, criticii considerau că ideea de cultură

înţeleasă ca un ansamblu complex sau ca un întreg coerent, organic şi bine integrat nu mai era

valabilă.

Dacă autorii clasici, aşa cum spunea Hans-Rudolf Wicker, vorbeau despre cultura

complexă, astăzi este sigur mai adecvat să gândim în termeni de complexitate culturală

(Wicker, 1997). În această formulare fericită este evidenţiat faptul că, astăzi nu mai are sens

să analizăm o cultură ca pe o entitate fixă şi izolată. Se poate adăuga totuşi că acest principiu

nu este valabil in mod singular pentru societatea modernităţii târzii sau reflexive ci şi pentru

acelea din trecut (este suficient să ne gândim la complexitatea culturală a marilor imperii, de

la cel roman la cel britanic trecând prin Vielvölkerstaaten al Europei centralorientale şi

balcanice).

Este deci plauzibil să presupunem că cele două concepte clasice de cultură au suportat

în mod inconştient influenţa unor idei dominante în epocă, aceea de naţiune şi de stat naţional,

care în mod cert se fondează pe presupusa invariabilitate a apartenenţei şi identităţii, ca şi pe

omogeneitatea culturală în interiorul unui teritoriu dat. Trecând de la analiza culturii

complexe la aceea de complexitate culturală înseamnă să gândim cultura ca pe ceva

schimbător, procesual şi relaţional, care este produs de indivizi şi colectivitate în virtutea unor

interacţiuni permanente, tranzacţii, negocieri, schimburi, tensioni şi nu în ultimul rând prin

conflicte tragice şi foarte dureroase.

A studia complexitatea culturală inseamnă a pune in relaţie diferenţele definite

cultural, fără a nega însă frontierele pe care înseşi grupurile sociale le imaginează, le

construiesc şi în consecinţă le esenţializează. Conform unui punct de vedere actual este de

aceea dăunător din perspectivă metodologică să examinăm în mod pur monografic o

minoritate religioasă, lingvistică sau etnică, o colectivitate teritorială sau de imigranţi, o

naţiune titulară în interiorul unui Stat etc., ştiind bine că în realitate, prin natura lucrurilor,

membrii acestor comunităţi imaginate cultural (Anderson, 1983, p. 16) interacţionează

12

permanent şi se confruntă in mod obişnuit cu indivizi aparţinând de două grupuri cu

caracteristici similare.

Tocmai din aceste motive astăzi termenul de cultură nu mai poate fi utilizat fără

precizări particulare. Aceasta nu înseamnă însă că ştiinţele sociale şi în special antropologia

au rebuit să abandoneze una dintre noţiunile lor de bază care de asemenea a contribuit în mod

major la succesul acestei discipline. Popularitatea studiilor culturale în mediile academice

anglosaxone demonstrează în mod elocvent chiar acest fapt.

Pentru a scăpa de etichetele parţial justificate de culturalism, esenţialism, reificare şi

altele, şi pentru a fi în rând cu noile orientări metodologice, a trebuit să se recurgă la ceea ce

aş numi o stratagemă eficace şi isteaţă, şi anume aceea de a folosi anumite prefixe, care însă a

creat un pic de dezorientare, ceva confuzie şi certe dificultăţi de comunicare între persoanele

aparţinând grupurilor profesionale diverse. De fapt astazi se utilizează din ce în ce mai puţin

termenul de cultură, în timp ce se utilizează mai mult noţiuni ca de exemplu multiculturalism,

comunicare interculturală şi raporturi transnaţionale (înţelese evident ca legături

transculturale), în care prefixurile multi-, inter- şi trans- posedă între ele evidente afinităţi, dar

şi subtile diferenţe de conotaţie, nu intotdeauna perceptibile la prima vedere.

Prefixul multi-, cu care se exprimă după caz o orientare pur descriptivă sau o aspiraţie

normativă, tinde în realitate să reliefeze diferenţa şi nu rareori separarea netă dintre culturi.

Acesta posedă de aceea o direcţie mai relativistă şi comunitaristă, mai mult aditiv şi mai puţin

relaţional decât celelalte două pe care le-am menţionat (Taylor, 1992; Akkari, 2002). Nu

trebuie să ne mire că „multi“ este utilizat de studioşi, politicieni şi intelectuali producători de

identitate în ţări unde diferenţa culturală este considerată ca un dat, un fapt care trebuie luat în

mod pragmatic ca atare (Anglia) sau unde aceasta devine obiectul unui adevărat cult (Statele

Unite, Canada, Australia). Dar „multi-“ este extrem de popular chiar şi în societatea post-

colonială; este un derivat al societăţilor plurale voite şi impuse de imperiul britanic şi de cel

olandez.

În acest context etnic şi cultural, cu majoritate şi minoritate uneori paralele, dar de cele

mai multe ori juxtapuse social în interiorul unei entităţi statale, aşa cum arată exemplele

clasice din Trinidad Tobago, Malaysia, Singapore, Indonesia, Mauritius şi Republica

sudafricană, „multi-“ reprezintă un element indispensabil în discursurile care işi propun să

legitimeze diferenţele culturale în sfera publică, punându-le în scena în mod demonstrativ.

Nu este deci o întâmplare dacă în aceste societăţi prefixul „multi-“ devine o

componentă esenţială a diversităţii subliniată şi celebrată de-a lungul unor manifestări de

diferite genuri (festivaluri, festivităţi, ritualuri ecc.) care au, în definitiv, ca scop întărirea unei

stabilităţi sociale destul de precare şi menţinerea status quo-ului.

13

Prefixul „inter“ presupune însă, atât în mediul descriptiv cât şi în cel normativ, o

viziune mai universalistă şi o orientare mai voluntaristă. Şi din acest motiv în unele cazuri, din

eroare sau pe bună dreptate, este utilizat în opoziţie cu multi (Akkari, 2002). De fapt, prin

intermediul prefixului „inter“ se exprimă aproape fără excepţie o disensiune faţă de ideea de

cultură înţeleasă ca o cuşcă de fier care pare să fie însă inerentă prefixului „multi“ . Întâlnirea

şi interacţiunea dintre culturi este concepută de aceea în termeni declarat dinamici şi

relaţionali şi implică la indivizi capacitatea de a defini, a plasa şi a negocia, între anumite

limite, propria apartenenţă şi propria identitate culturală.

În termenii în care apare „inter-“ este vorba în mod evident de un spirit mai liberal şi

câteodată iacobin, aparţinând republicanismului civic care în definitiv postulează modele

normative de integrare şi nu de separare culturală între majorităţi şi minorităţi. Este de aceea

aproape banal, dar nu superfluu, să observăm că prefixul „inter-“ este mai caracteristic lumii

francofone, mai pătrunsă de valorile Revoluţiei de la 1789. Cu toate acestea trebuie adăugat

că, modelele de integrare care operează cu prefixul „inter-“ sunt deseori înţelese de

propunătorii lor ca alternative ale deja cunoscutelor strategii asimilaţioniste care au influenţat

timp de un secol raportul dintre majoritate şi grupurile minoritare în Franţa.

Prefixul „trans-“ este fără îndoială acela care subîntelege conţinuturi mai utopice şi

pentru că termenii în care acesta apare se fondează deseori pe un individualism mai marcat şi

pe un voluntarism care atinge everything goes. Adjectivele ca transcultural sau transnaţional

sunt de cele mai multe ori utilizate pentru a indica acea capacitate personală sau colectivă de a

transcende graniţele culturale şi frontierele naţionale şi de a trece de la o apartenenţă şi de la o

identitate la alta cu o extremă uşurinţă. Aceia care operează cu perspectiva transculturalităţii

şi/sau transnaţionalităţii văd deci societatea ca pe o lume transnaţională în care indivizii cu

identităţi devenite deja nomade trăiesc şi interacţionează în ambient cosmopolit (aşa-zişii

ethnoscapes) caracterizaţi de hibridare şi de creolizare culturală. Dar această privire sugestivă

şi optimista, inerentă utilizării prefixului „trans-“, ne pare adecvată doar pentru analiza unor

grupuri minoritare specifice, cu statut social elevat, ca de exemplu anumite elite migratoare

(managerii nemţi la Tokyo, operatorii financiari americani la Hong Kong, corespondenţii

jurnalişti în Orientul Mijlociu, specialiştii în informatică indieni la Silicon Valley etc.). A dori

să generalizăm la societatea globală acest aspect specific al complexităţii culturale, fie şi cu o

orientare normativă, ar corespunde iniţierii unei noi şi periculoase reificări a unei viziuni

utopice.

Apariţia naţiunilor moderne este fie rezultatul unei evoluţii geopolitice, fie al uneia

culturale. În primul caz este vorba despre o experienţă comună acumulată de populaţia

trăitoare pe un anumit teritoriu supus unei anume suveranităţi statale. În cel de al doilea caz

14

referirea se face la construirea unui anumit fel de viaţă, de raportare la lumea exterioară şi de

creaţie, comun unor persoane pentru care, ca grup, legatura cu un teritoriu statal nu are nici o

relevanţă.

De aici, pe aceste două linii de evoluţie diferite, a rezultat conceptul teritorial şi

conceptul organic al naţiunii. Conceptul teritorial are caracter obiectiv întrucât el aşează în

plan central elementul palpabil, material al teritoriului, privind naţiunea ca pe o comunitate

umană ce locuieşte un teritoriu, ce trăieşte între frontierele teritoriale ale unui stat. Aşa s-a

format naţiunea franceză şi pe această bază generalul De Gaulle a putut identifica republica cu

naţiunea şi a vorbit despre ea ca despre o entitate ,,unică şi indivizibilă”. Din concepţia

teritorială asupra naţiunii s-a desprins conceptul de ,,naţiune civică”, membrii naţiunii

distingându-se doar prin raportul juridic care îi leagă de statul pe teritoriul căruia trăiesc.

Conceptul organic are caracter subiectiv întrucât el pleacă nu doar de la om şi de la

realitatea abstractă a spiritualităţii, ci de la cultura care este un produs al gândirii şi simţirii

umane, iar nu un dat precum pământul. Acest produs s-a dezvoltat în timp şi potrivit unei

logici intrinseci care îi explică elementele de identificare. Naţiunea este, astfel, o comunitate

caracterizată prin anumite relaţii spirituale între indivizii care îi sunt membri, relaţii incluzând

tradiţie, limbă, tendinţe culturale, interese, eventual religie,comune.

O astfel de comunitate - apărută în afara ideii de stat şi lipsită, deci de statalitate - pe

măsură ce şi-a stabilizat caacteristicile culturale şi a devenit conştientă de sine, a început să

dorească protecţie statală şi, prin urmare, să-şi caute un stat. Aşa s-a născut naţiunea germană,

dar şi cea română. Unificarea principatelor române ca o consecinţă a conştiinţei naţionale

formate în afara unui stat unitar şi iridenta română transilvană, bucovineană şi basarabeană

reflectă exact modelul descris. Conceptul organic a evoluat către acela de ,,naţiune culturală”.

Naţiunea culturală trăieşte pe teritoriul mai multor state iar pe teritoriul unui anumit stat

trăiesc părţi ale mai multor naţiuni culturale care împreună alcătuiesc o naţiune civică.

Naţiunea franceză s-a desăvârşit prin transformarea statului feudal centralizat şi unitar al

francezilor într-un stat naţional francez.

Naţiunea română, ca şi cea germană, s-au desăvârşit prin adunarea tuturor

comunităţilor de români împărtăşind aceeaşi cultură într-un stat unic (naţional) care, din

raţiuni istorice, în cazul României este un stat unitar, iar în cel al Germaniei este stat federal.

Provocarea cu care Europa de astăzi este confruntată se leagă de întrebarea asupra

modului în care poate fi făcută sinteza între naţiunea civică şi cea culturală, în condiţiile în

care statele naţiune nu sunt pure din punct de vedere ethic.

Ca situaţie aparte a comunicării interpersonale, cea interculturală aduce cu sine

elementele a ceea ce, într-o accepţie largă şi din perspectivă antropologică , se denumeşte

15

drept cultură. Există numeroase definiţii ale conceptului de cultură, mai succinte sau mai

detaliate şi care, deseori, se completează reciproc. Amintim câteva dintre ele, formulate de

antropologi ai culturii şi cercetători ai comunicării interculturale.

Carmen Costea (2010) este de părere că „Interculturalitatea reprezintă un răspuns

adecvat la problemele contemporane de comunicare și dezvoltare, generate și de influența

europeană asupra societății românești, deoarece cauza primordială a problemelor actuale de

comunicare este reprezentată de abordarea și înțelegerea factorilor culturali în dezvoltarea

societății.” (Criza E In Noi, 2010, p. 10)

Michael Howard (1989) defineşte cultura ca fiind „modul obişnuit în care grupurile

umane învaţă să-şi organizeze comportamentul şi gândirea în relaţie cu mediul lor

înconjurător.” (Contemporary Cultural Anthropology, 1989, p. 131)

Un alt antropolog, William Haviland (1987) o identifică faptul că „o serie de reguli

sau standarde împărtăşite de membrii unei societăţi şi care acţionează asupra acestora, dă

naştere la comportamente ce sunt considerate potrivite sau acceptabile.” (Cultural

Anthropology, 1987, p. 105)

Autoarea unei lucrări destinată învăţării şi practicii eficiente a comunicării

interculturale, Daisy Kabagarama (1993) numeşte cultură „modul de viaţă al unui grup sau

popor”, precizând că „ de obicei oamenii care împărtăşesc o cultură sunt de aceeaşi rasă şi/sau

provenienţă etnică şi trăiesc într-o proximitate geografică”. E posibil, adaugă ea, „ca oameni

de diferite rase şi provenienţe etnice, depărtaţi din punct de vedere geografic să împărtăşească

aceeaşi cultură.” (Breaking the Ice. A Guide to Understanding People from Other Cultures,

1993, p. 232)

Samovar şi Porter (1991) precizează că „noţiunea de cultură, în sens antropologic,

desemnează modurile de viaţă ale unui grup social, adică modurile sale de a simţi, de a

acţiona sau gândi raporturile cu naţiunea, cu omul, cu tehnica şi creaţia artistică. De

asemenea, ea cuprinde comportamentele efective, reprezentările sociale şi modelele care le

ghidează, respectiv sistemele de valori, ideologiile, normele sociale etc. Această noţiune se

aplică la grupuri sociale de naturi şi extensii foarte diferite : trib, etnie, clasă socială, naţiune,

civilizaţie. În societăţile moderne, industriale, cadrul naţional s-a impus ca nivelul cel mai

semnificativ într-o structură diferenţiată a culturii.” (Understanding Intercultural

Communication, 2003, p. 67)

O altă definiţie a conceptului de cultură, enunţată de aceeaşi autori : „Depozit al

cunoaşterii, experienţei, credinţelor, valorilor, atitudinilor, înţelesurilor, ierarhiilor sociale,

religiei, noţiunilor de timp, roluri, relaţii spaţiale, concepţii despre univers şi obiecte

16

materiale, dobândite de un grup de oameni de-a lungul generaţiilor, prin experienţă

individuală şi de grup.” (Samovar, Porter, 2003, p. 83)

Analizând conceptul de cultură în relaţie cu cel de comunicare interculturală, Edward

Hall (1982) distinge trei niveluri ale unei culturi. Primul nivel, pe care îl numeşte „conştient şi

tehnic”, este cel în care limbajul verbal şi simbolurile, cu o semnificaţie precisă, au un rol

important în comunicare. Al doilea nivel este unul „ascuns”, rezervat unui număr restrâns de

indivizi, din care cei străini de acea cultură sunt excluşi. Al treilea nivel, inconştient şi

implicit, este cel al culturii „primare”, stratul cel mai profund şi peren al acesteia: „nivelul

culturii primare este compus din datele fundamentale care structurează modul nostru de

gândire...”

Ultimele două niveluri constituie „un ansamblu de reguli de comportament şi gândire

nonverbală, implicită, ce controlează tot ceea ce facem. Această gramatică culturală ascunsă

determină maniera în care indivizii percep mediul lor, îşi definesc valorile, îşi stabilesc

cadenţa şi ritmurile de viaţă fundamentale”. Folosind termeni din informatică, Hall compară

primul nivel al culturii, „cultura conştientă, explicită, manifestă, despe care vorbim şi o

descriem” cu soft-ul unui computer iar celelalte două niveluri , ce formează „cultura profundă

sau nivelul de cultură fundamental”, cu hard-ul computerului.

Insuccesul sau dificultatea interacţiunilor indivizilor din culturi diferite sunt

determinate în mare măsură, după părerea sa, de faptul că „cea mai mare parte a relaţiilor

interculturale sunt trăite ca şi când ar exista numai mici diferenţe la nivelul soft-ului şi nici

una la nivelul hard-ului”. Hall concluzionează : „nu există nici un aspect al vieţii umane care

să nu fie atins şi influenţat de cultură”.

1.1. Comunicarea interculturală nonverbală

Tăcerea, ca element paralingvistic, face parte din elementele comunicării nonverbale.

Există culturi în care se vorbeşte mult, altele în care oamenii sunt mai cumpătaţi la vorbă, cum

se spune, mai tăcuţi. Dar tăcerea, cum s-a observat, are semnificaţii diferite de la cultură la

cultură. Dacă acestea nu sunt cunoscute se pot naşte situaţii delicate în procesul de

comunicare interculturală. În acest sens, iată relatarea unei experienţe, ce se poate încadra în

categoria şocurilor culturale, pe care a trăit-o un japonez atunci când a călătorit în U.S.A.:

„Când am ajuns, în 1950, în U.S.A., am fost extraordinar de surprins, chiar încurcat,

de faptul că americanii trebuie să vorbească mereu şi pretutindeni, chiar şi în timpul mesei...

Nu mi-am putut stăpâni impresia că americanii aveau oroare de tăcere, în vreme ce japonezii

pot sta foarte bine împreună fără să spună un cuvânt.” (Samovar, Porter, 2003, p. 190). Nici

17

occidentalii nu se simt mai în largul lor atunci când sunt obligaţi să respecte standardele

culturale nipone.

Având în vedere dificultatea sau de cele mai multe ori imposibilitatea de a înţelege

limba celuilalt, recursul la limbajul gesturilor şi la alte forme de comunicare nonverbală este

frecvent în cazul întâlnirilor interculturale. Pe de altă parte, chiar dacă utilizează aceeaşi

limbă, discursul este întotdeauna însoţit de o anumită mimică, de un anumit ton, de elemente a

căror semnificaţie diferă de la cultură la cultură, uneori atât de mult încât gestul care undeva

semnifică „nu”, alundeva semnifică „da”.

Încă nu s-a ajuns la o sistematizare unanim acceptată a formelor de comunicare

nonverbală, cea mai des invocată în literatura de specialitate fiind cea întocmită de M. Argyle:

limbajul corpului, proxemica, unghiul de orientare (în care se stă faţă de o altă persoană),

aspectul exterior al unei persoane (inclusiv vestimentaţia şi bijuteriile), postura, mişcările

capului, mimica, contactele vizuale, elementele paralingvistice. Astfel Gerhard Maletzke

precizeaza ca „formele de manifestare ale comunicării nonverbale sunt într-o mare măsură

modelate cultural. Una şi aceeaşi formă poate semnifica în diferite culturi altceva, uneori chiar

ceva opus, ceea ce este, neîndoielnic, o sursă de grave neînţelegeri în comunicarea

interculturală.” (Rambu, 2003, p. 76)

Hans-Jürgen Lüsebrink distinge între culturi contextuale şi culturi necontextuale.

(ibidem, p. 25) Orice proces de comunicare se desfăşoară într-un anumit context şi reuşita ei

depinde mai mult sau mai puţin de acesta. În culturile contextuale, precum cele din spaţiul

latin din Europa şi din America, Japonia sau ţările arabe, comunicarea are o importantă

componentă implicită.(Ibidem) În aceste spaţii culturale formele comunicării nonverbale joacă

un rol foarte important. În culturile necontextuale, precum Elveţia, Germania, ţările nordice,

U.S.A, dimpotrivă, „comunicarea este explicită, univocă, lineară, puternic orientată spre

conţinut şi bazată într-o mică măsură pe comunicarea nonverbală.” (Ibidem, p. 26)

Alţi autori operează cu următoarele disticţii:

- Culturi în care canalele nonverbale de comunicare sunt mai puţin utilizate şi în care

presupoziţiile tacite joacă un rol minor.

- Culturi în care canalele nonverbale de comunicare sunt intens folosite.

- Culturi în care presupoziţiile tacite sunt folosite în mod special. (ibidem, pp. 21 – 22)

Există o bogată bibliografie consacrată limajului trupului şi celorlalte forme de

comunicare nonverbală. Aici ne rezumăm doar la câteva concluzii la care au ajuns cercetările

din domeniul interculturalităţii cu pivire la contactele vizuale. Felul în care privim şi mai ales

felul în care este abordat vizual partenerul de dialog este modelat cultural. Într-un mod foarte

18

general, cercetătorii disting între societăţi ale privitului „minimal” şi societăţi ale privitului

„maximal” (Collett, pp. 145 – 150). Se spune că ochii sunt oglinda sufletului.

Exceptând persoanele care au exersat îndelung arta ascunderii, pe care greu le poţi

„citi”, nu trebuie să fii expert ca să-ţi dai seama din priviri ce se ascunde în sufletul unui om.

O privire poate fi prietenoasă sau ostilă, interesată sau dezinteresată, ironică sau serioasă.

Toate acestea pot fi însă observate doar în cazul în care standardele culturale permit o privire

directă. „În cultura occidentală contactul vizual direct trece drept foarte important.

Atunci când o persoană nu-şi priveşte partenerul său de dialog trece drept nesinceră.

Se spune: nu trebuie să te încrezi în omul care nu te priveşte. În anumite culturi asiatice,

dimpotrivă, respectul îţi interzice adesea să-l priveşti pe celălalt în mod direct. Femeilor

asiatice nu le este de regulă permis să-i privească pe ceilalţi oameni – bărbaţi şi femei – în

ochi. Singura excepţie o reprezintă soţul.” (ibidem, p. 77)

Din punct de vedere comunicativ, relevante sunt „frecvenţa, durata şi intensitatea

contactelor vizuale.” (ibidem, p. 82)

Importanţa acordată de anumiţi cercetători comunicării nonverbale este exagerată. Se

afirmă că 70% sau chiar mai mult din mesajele cuprinse în fluxul comunicării sunt

nonverbale. Un asemenea enunţ este un formidabil impuls dat unei producţii de carte

pseudoştiinţifică, însă vandabilă.

1.2. Cultura umanistă şi tehnocultura

Secolul nostru, secolul intrării in zodia „multicomunicării”, a „tehnoculturii”, a

„transculturaţiei generalizate”, marchează, după cum indică noii termeni folosiţi, creşterea

conştiinţei teoretice privind mutaţiile, rupturile, restructurările produse în ordinea civilizaţiei

şi a culturii. De câteva decenii, din diverse perspective teoretice se încearcă surprinderea

schimbărilor produse, exprimarea lor în noi termeni conceptuali.

În esenţă, cultura „umanistă” dispunea de o doctrină bine definită a cunoaşterii,

afirmând existenţa unor subiecte principale, a unor teme majore ale gândirii alături de

subiecte mai puţin importante şi de elemente nesemnificative ale vieţii cotidiene. Cultura

umanistă este marcată de ideea de ierarhie, de ordonare a conceptelor, afirmând existenţa unor

concepte generale cu funcţii integratoare în procesul cunoaşterii. Folosirea limbii, însuşirea

scrierii, elemente de geometrie şi de gândire raţională, cunoaşterea limbilor antice, anumite

principii de comportament social, mari idei filosofice, erau considerate elemente

indispensabile pentru educarea unui om cultivat.

19

Percepţiile individuale se raportau la un ecran al cunoaşterii care ar putea fi

reprezentat intuitiv printr-o reţea de linii şi ochiuri asemănătoare pânzei de păianjen, reţea

care comportă linii principale, secundare, terţiare, această localizare, această topologie a

cunoaşterii permiţând gândirii sesizarea oricărei structuri. O asemenea concepţie a culturii

este acum perimată, datorită a acel puţin două motive:

1. funcţia cantitativă a cunoaşterii pe care se bazează punctul de vedere „enciclopedist”

al culturii umaniste este relativ limitat de posibilităţile creierului uman. Spiritul uman

este condamnat să rămână superficial, în condiţiile amplificării permanente a

cunoştinţelor;

2. cultura „filologică” nu mai corespunde structurii profund schimbate a gândirii noastre.

Pentru orientarea în viaţa reală învăţământul umanist a devenit insuficient. Elementele

de mobilare a creierului uman îi parvin acestuia pe căi cu totul diferite decât cele tradiţionale.

Învăţământul tradiţional, de factură umanistică oferea un nucleu de cunoştinţe de bază,

pe fondul căruia spiritul integra noile concepte, trecând de la cunoaşterea de baza la

cunoaşterea contigentă.

În cadrul schimbat al culturii din era tehnologică, lumea înconjurătoare este

descoperită „la întâmplare”, cunoştinţele noastre de bază provenind din cele mai diferite

surse, în funcţie de nevoile imediate ale omului.

Teoreticianul francez Abraham Moles (Artă şi Ordinator, 1974, p. 73) spune că

particularităţile şi structura culturii contemporane în raport cu cele ale culturii umaniste

tradiţionale pleacă de la un fapt real, incontestabil, a cărui recunoaştere a devenit un loc

comun: acela al ofensivei, saturării şi excesului de informaţie în societăţile industrializate de

astăzi. Un al doilea fapt incontestabil este prezenţa, alături de canalele tradiţionale de

diseminare a informaţiei, a mijloacelor de comunicare de masă audio-vizuale care tind să-şi

consolideze monopolul asupra informaţiei cotidiene. Aceste fapte nu pot să nu influenţeze

modalităţile de percepere şi de cunoaştere a lumii şi să modifice sensibilitatea noastră.

Pentru a fi viabilă, orice cultură necesită un minimum de integrare realizată în jurul

unui nucleu de valori împărtăşite în comun de membrii respectivei comunităţi. Informaţiile

recepţionate prin diverse canale, în principal prin mass-media, chiar dacă sunt fragmentate şi

disparate, ele sunt raportate de individul receptor la valorile grupului său de referinţă, la

cunoştinţele deja dobândite, iar acestea se datorează, parţial şi unei culturi de structură

carteziană, bazată pe concepte centrale şi organizată în reţele ierarhizate de cunoştinţe.

Vechiului model al culturii, respectiv celui al „culturii capital” ale cărui interese

cumulative făceau din spiritul cultivat un spirit cultivator, tinde să i se substituie în prezent

20

modelul împrumutat şi impus de tehnică sub forma tehnoculturii. Tehnocultura este

caracterizată în esenţă de reproductibilul generalizat şi de multitudinea mijloacelor de

transmitere a culturii, fenomen care marchează cea mai profundă mutaţie întâlnită până în

prezent şi anume, intrarea omenirii în era „multirealului”. Traversând intermediarul verbal,

comunicarea se încarcă în prezent cu mesaje care concurează transmisia verbală şi care, sub

forma reproducerilor, elaborează un ansamblu de noi raporturi între receptor şi lume. (Mişcol,

2000, p. 135)

Transformând comunicarea, reproducerea instituie un nou punct al cunoaşterii,

transformând simultan conştiinţa umană şi sentimentul existenţei, care încetează să mai fie

legat exclusiv sau prioritar de percepţia originalului verbal.

Integrat unui sistem de producţie industrială, fenomenul reproducerii, al multiplicării

tehnice, a operelor tinde să constituie propria lor lume, independentă de operele de la care au

emanat, creând un sistem care-şi impune imperios existenţa şi care, îşi dictează propriile sale

legi. Marea schimbare, de care încă nu am luat cunoştinţă, cea mai mare parte dintre noi

constă în deplasarea de la cultura agrară spre un nou complex, o nouă realitate care se

numeşte „tehnocultură” şi care are consecinţe imense, nu numai asupra difuzării, ci mai cu

seamă asupra elaborării comunicării.

Prezenţa mijloacelor comunicării de masă, înţelegerea discursivă bazată pe gândirea

logică şi pe experienţa îndelungată a lecturii tinde să fie, nu neapărat înlocuită, ci secondată de

un nou tip de înţelegere care implică imaginea, sunetul, mimica, şi gestica. Este vorba despre

o anume tehnică de transmisie care modifică într-un anumit sens limbajul, propunând un mod

particular de sesizare a realului, în funcţie de specificul mediumu-lui, de capacitatea proprie

de structurare a acestuia. Deschiderea spre noile fenomene inaugurate de epoca

informaţională a mass-mediei, schimbarea atitudinii teoretice faţă de acestea în vederea

interpretării lor adecvate, nu trebuie să conducă la ignorarea sau minimalizarea fenomenelor

de continuitate şi coexistenţă a culturii în sensul clasic şi tehnoculturii.

Cultura, zicere a lui Simion Mehedinți (Civilizaţie şi cultură, 1999, p. 85.), înseamnă

complexul creațiilor sufletești care înlesnesc adaptarea individului la mediul său de viață, câtă

vreme ansamblul descoperiririlor tehnice care ușurează adaptarea individului la mediul

înconjurător ar desemna, în viziunea aceluiași autor, civilizația. Convocat de Fernand Braudel

în Gramatica civilizațiilor (1994), Alexander Weber operaționalizează cultura prin valori,

idealuri, principii normative, iar civilizația prin cunoștințe tehnice și practice, mijloacele prin

care se acționează asupra naturii.

Aderăm la gândul conform căruia orice civilizație are un resort cultural, dar nu

împărtășim credința că între ele ar exista o sinonimie, după cum suntem refractari și la ideea

21

că ele pot fi clar scindate, potrivit perspectivei unui Spengler atenționat de Blaga. Relația este

una simbiotică, cu faze istorice în care preponderent manifestă este latură materială, în timp

ce în anumite secvențe temporale prim planul îl deține dimensiunea spirituală, cultura. Dar

întotdeauna trebuie precizat prin ce se individualizează palierul material și spiritual al oricărei

societăți.

1.3. Tendinţe ale culturii umaniste şi tehnoculturii în societate

Abordarea unor tendinţe şi mutaţii semnificative în zona principalelor orizonturi ale

culturii umaniste şi tehnoculturii nu poate face abstracţie de reflecţiile privind posibilele lor

puncte de contact precum şi de posibilele lor similitudini şi/sau influenţe mutuale. Atât ştiinţa

cât şi arta secolului nostru sunt marcate de momente revoluţionare manifestate pregnant în

tendinţa lor spre universalitate, tendinţe care se exprimă în mod necesar în abstractizare şi

esenţializare.

Instanţa mediatoare între cultura umanistă şi tehnocultură, între ştiinţă şi societate,

între ştiinţă şi viaţa cotidiană este tehnologia ca sistem de acţiune practică. Tehnica a devenit

în mod permanent condiţie şi consecinţă a ştiinţelor, prin perfecţionarea mijloacelor de

observaţie a acestora şi prin posibilitatea exploatării pe baza cunoaşterii aprofundate a

domeniului de experienţă corespunzător.

Vorbind despre specificul revoluţiei ştiinţifice contemporane putem reţine, ca o

caracteristică a sa, noul loc pe care îl ocupă ştiinţele socio-umane în structura ştiinţei. Este

vorba despre istorie, sociologie, economie politică, psihologie, lingvistică, antropologie etc.,

care sunt ştiinţe ale omului, ale activităţii sale în societate şi care ating în mod necesar

subiectivitatea şi valoarea. Aceste determinaţii delimitează de fapt ştiinţele socio-umane de

cele ale tehnoculturii, ridicând totodată probleme de principiu în ceea ce priveşte demersul de

interpretare şi generalizare teoretică a datelor empirice.

Ştiinţele omului au acumulat în secolul nostru un imens material faptic pe care l-au

supus interpretării din perspective metodologice diferite în esenţă, care conturează două

atitudini principial diferite în ceea ce priveşte interpretarea, atitudini generate de înţelegerea

diferită a specificului acestor ştiinţe.

Filosofii moderni au pus în evidenţă faptul că trăsăturile proceselor interne ale ştiinţei

se modifică în secolul nostru, îndeosebi, în limitele unor noi probleme logico-gnosologice,

cerând noi tipuri de abordare şi interpretare a raporturilor dintre cultura umanistă şi

tehnocultură în societate. Asemenea trăsături ale proceselor interne ale ştiinţei contemporane

vizează, apariţia şi dezvoltarea unor noi ştiinţe şi noi procese de comandă complexe, în

direcţie neclasică a structurilor şi sistemelor axiomatice.

22

Caracterul activităţii ştiinţifice şi a reflectării asupra lui se modifică, în acelaşi timp,

prin extinderea unui nou tip de abordare interdisciplinară care deosebeşte cultura umanistă de

tehnocultură, deosebire care reiese atât din spaţiul disciplinelor pe care le reuneşte (teoretice,

aplicative şi tehnice) cât şi prin recunoaşterea influenţelor structurilor politico-ecomonice cât

şi a conexiunilor ideologice asupra dezvoltării lor în societate. Trăsăturile ştiinţei

contemporane evocate în acest cadru evocă lărgirea spectaculoasă a graniţelor ştiinţei prin

crearea de noi tendinţe ale culturii umaniste si tehnoculturii in societate (Oltea, 1999, p. 109).

Abordarea analogiilor între cultura umanistă şi tehocultură în lumina stilului cultural

se dovedeşte o metodă fertilă, întrucât permite descifrarea convergenţelor subterane ale

activităţii spiritului uman, legitimând totodată punctul de vedere istoric, potrivit căruia,

fiecărei epoci îi corespunde un anumit tip de gândire şi un fel propriu de exprimare, un mod

specific de reacţie la lumea reală şi la cea imaginară, o anume sensibilitate, toate acestea

configurând de fapt un anumit tip de cultură şi de civilizaţie.

Analizând prin prisma stilului cultural analogiile între cultura umanistă şi tehnocultură

în societate nu mai sunt interpretate ca fiind generate de influenţe directe dinspre una înspre

cealaltă, influenţe greu de susţinut, având în vedere specificul fiecăruia şi tipul diferit de

raţionalitate care le guvernează. Similitudinile sunt privite ca rezultat al asimilării paralele cu

modalităţi particulare a spiritului epocii, a reprezentărilor şi valorilor dominante, a

mentalităţilor şi aspiraţiilor specifice, în opera ştiinţifică şi în opera de arta.

Fără îndoială, în determinarea stilului cultural al epocii noastre, tehnocultura are un rol

dinamic şi decisiv, raţionalitatea sa specifică şi valorile subiacente tind să influenţeze întreg

edificiul cultural. Sistemele culturale contemporane rezidă în faptul că deşi cultura şi

tehnologia sunt subsisteme ale acestora, ele dobândesc o dinamică şi un loc fără precedent în

sfera culturii, manifestând o influenţă sensibilă asupra societăţii. Această particularitate

determină însăşi schimbarea locului şi rolului culturii contemporane în ansamblul vieţii

sociale.

23

CAPITOLUL II.

INTERACȚIUNILE INTERCULTURALE DIN CADRUL CYBER-

CULTURILOR

2.1. Modelul cibernetic al comunicării

Un alt model al comunicării, în care modelul „informatic” va fi dezvoltat este cel

cibernetic. Rorbert Wiener a propus, dând chiar titlul lucrării sale - Cybernetics (1948), o

ştiinţă generală a comunicării aplicabilă deopotrivă omului şi maşinii numită cibernetică. Din

punct de vedere etimologic, cuvântul cibernetică derivă din termenul grec Kubernein care

înseamnă a pilota, a guverna, kubernêtikê - arta sau ştiinţa guvernării.

Cibernetica este definită ca ştiinţa controlului şi a comunicării la oameni şi maşini;

studiază funcţionarea organismelor, luând cuvântul organism într-un sens foarte general –

ansambluri biologice şi mecanice fără a ţine cont de natura lor. Wiener a oferit primul mare

model teoretic de unificare a ştiinţelor umane (Balle, 1998, p. 79) - biologie fizică, logică,

matematică, ergometrie, informatică - în jurul unei paradigme a comunicării.

Comunicarea umană este, potrivit acestui model, asemeni unui dispozitiv de

comunicare între maşini capabile să transmită şi să interpreteze ordine. Orice sistem (maşină,

organism, organizaţie) este ca o «cutie neagră» (black box) dotată cu o „intrare” (in-put) şi o

„ieşire” (out-put) şi posedă o funcţie de transformare ce permite anticiparea out-put-ului

pornind de la in-put. Orice modificare adusă unui element din sistem le afectează pe toate

celelalte.

Accentul este pus pe feed-back, conexiunea inversă dintr-un sistem comunicaţional ce

cuprinde procedeele de autoreglare care permit sistemului să se adapteze la modificările de

context. În acest fel, sursa poate răspunde şi se poate adapta la informaţiile pe care le primeşte

despre rezultatele mesajelor trimise şi se menţine echilibrul sistemului (homeostazie –

proprietate a organismului de a menţine în limite apropiate constantele mediului intern). În

abordarea comunicării vor fi introduse conceptele vehiculate de acest model: feed-back,

autoreglare, homeostazie.

Feed-back-ul are efect de modificare şi ghidare a activităţilor de codificare şi

transmitere ale „comunicatorului” şi poate lua forme diferite în funcţie de tipul de eveniment

24

comunicaţional. Poate fi, de exemplu, cealaltă jumătate a unei conversaţii, rezultatele

examenelor, studiile statistice de audienţă a unei companii de televiziune, recenziile unei cărţi,

expresia facială a interlocutorului etc. Wilbur Schramm accentuează faptul că feedback-ul

face ca procesul de comunicare să fie circular şi nu linear şi multidirecţional; el reprezintă „un

element cheie pe care nici o reprezentare a procesului de comunicare umană nu-l poate omite”

(Drăgan, p. 67).

Modelul informaţional şi modelul cibernetic ilustrează, după cum arată Jean-Michel

Besnier, faza în care problemele comunicării au fost „anexate” de către ştiinţele de inspiraţie

matematică şi fizică. Astfel încât, în anii ’80 s-au formulat modele matematice integratoare ce

exprimă mai profund logica proceselor de comunicare, beneficiind şi de contribuţia

importantă a ştiinţelor comunicării (lingvistica, semiotica, ştiinţele cognitive etc.). Un model

matematic avansat (generalizat) al lui Jean-Michel Besnier al comunicării este redat schematic

in fig. 1.

Fig. 1

Posibilităţile oferite de teoria informaţiei au trezit şi interesul psihologilor care au

elaborat o seamă de studii asupra capacităţii de transmisie a omului. Problema pe care au

întâmpinat-o a fost aceea a recodificării informaţiei care poate fi făcută în termeni diferiţi de

codificarea experimentatorului. Omul nu este „un simplu canal” care doar transmite

informaţie; el o supune unui tratament - decodează, filtrează, stochează, utilizează informaţia

în cursul unei experienţe oarecare.

Deși încă este o disciplină relativ nouă, studiul culturii spațiului cibernetic a înflorit în

decursul ultimei jumătăți ale anilor '90, așa cum s-a putut observa din numeroasele monografii

și antologii publicate în egală măsură de presa academică și populară și de numărul din ce în

ce mai mare de lucrări științifice prezentate la conferințele numeroaselor discipline de pe

glob. Foarte semnificativ a fost felul în care această disciplină a suferit diverse schimbări de la

creare, apoi structurare, reformare, transformare; de fiecare dată, de câte ori a fost nevoie, noi

subiecte și teorii au fost testate și adăugate.

25

În acest al doilea capitol voi încerca să pun într-un context de trei stagii sau generații,

marile lucrări științifice din domeniul cyber-culturii, realizate în ultimii zece ani. Primul

stagiu, cyber-cultura populară, este marcat de originea jurnalistică și caracterizat de natură

descriptivă, dualismul limitat și folosirea Internetului ca o metaforă a frontierelor

jurnalismului.

Al doilea stagiu, studiul cyber-culturii se focuseaza în mare parte pe comunitățile

virtuale și identitățile online și beneficiază de un aflux de teoreticieni din mediul academic. Al

treilea stagiu, studiile critice ale cyber-culturii, extinde noțiunea de cyber-cultură pentru a

include patru arii de studiu: interacțiuni online, disertatii digitale, accesul și blocarea

internetului și designul interfeței cyber-spațiului, explorând de asemenea și interacțiunile și

interdependențele dintre cele patru domenii.

2.1.1. Cyber-Cultura Populară

Al doilea subcapitol va începe cu ceea ce eu voi numi cyber-cultura populară, o

colecție de esee, studii și cărți scrise de jurnaliști, scriitori și teoreticieni interesați de acest

domeniu. Începând cu prima jumătate a anilor 1990, acești critici culturali au început să

îndosarieze articole și povestiri pe internet, cyber-spațiu și superautostrada informațiilor

(information superhighway) pentru marile ziare, reviste și alte publicații americane.

Un impact semnificativ l-a avut faptul că ceea ce pornise ca o coloană ocazională a

secției dedicată tehnologiei dintr-un ziar, ajungea curând pe primele pagini ale respectivelor

ziare, în articole dedicate (feature) din secțiile de business și în suplimentele de lifestyle dar și

în domeniul de new media. Între 1993 și 1994, de exemplu, revista Time a publicat două

articole de cover pe Internet în timp ce Newsweek a publicat articolul de cover „Men, Women

and Computers.“ Mai mult, în 1994, edițiile cu numărul 2 ale cărților de how-to „The Internet

for Dummies“ și „The Whole Internet“ au devenit best-sellere, semnalând interesul din ce în

ce mai mare pentru Internet, al populației.

Cele mai populare scrieri ale cyber-culturii erau în general descriptive. De regulă era

necesar ca termenul „Internet“ să fie urmat de „the global computer network system“

(sistemul global de rețele ale computerelor) deoarece jurnaliștii ce se aventurau în acest

domeniu, aveau sarcinile inevitabile de a introduce cititorii non-tehnici într-o versiune în mare

parte tehnică a cyber-spațiului pre-World Wide Web. De asemenea, o mare parte din aceste

sarcini includeau descrieri amănunțite, explicații și aplicații ale primelor tehnologii Net, cum

ar fi: FTP (File Transfer Protocol), gopher, lynx, configurații UNIX, telnet și Usenet.

În adiția faptului că prima cyber-cultură populară era supra-descriptivă, aceasta mai

suferea din cauza unui dualism limitat. Conform scrierilor primilor teoreticieni academici din

26

domeniul cyber-culturii (Jones 1997; Kinney 1996; Kling 1996; Rosenzweig 1999),

începuturile acestui domeniu prindeau formele de păreri distopiane și opinii utopice. Criticii

culturali blamau Net-ul pentru alfabetizarea în curs de deteriorare alături de alienarea politică

și economică și fragmentarea socială. De exemplu, Birkerts (1994) a amenințat că Internetul,

hypertext-ul și o serie de alte tehnologii electronice vor produce analfabetizare și un simț al

realității mai slab împământat.

Sale (1995) a susținut cu vehemență părerile lui, regăsite și în cartea „Rebels Against

the Future: The Luddites and Their War on the Industrial Revolution: Lessons for the

Computer Age“, distrugând computere în timp ce se afla în turneul promoțional. Stoll (1995),

după o schimbare bruscă a carierei de la un hyper-hacker al cyber-spațiului la un opozant al

acestor tehnologii, amintea utilizatorilor că „viața reală este mult mai interesantă, mult mai

importantă, mult mai bogată decât orice ai putea regăsi pe ecranul unui calculator“. (STOLL,

C. 1995: Silicon Snake Oil: Second Thoughts on the Information Highway. New York:

Doubleday)

În schimb, un grup important de scriitori, investitori și politicieni au făcut vagi

referințe asupra declarațiilor tehnofuturistilor conform cărora cyberspatiul este o nouă

frontieră a civilizației, un domeniu digital ce ar avea un imens potențial pentru afaceri, ar

putea încuraja activități democratice și ar putea duce la sfârșitul inegalităților economice și

sociale.

Printre primele platforme, incluzând marile trusturi de presă americane, s-au numărat

și cele mai populare reviste susținute de organizații precum Electronic Frontier Foundation.

Aceste reviste lucioase purtau nume stranii și provocatoare precum „Mondo 2000“, „bOing

bOing“ și „Wired“. Încapsulând retorica utopică a tehnofuturistilor, editorul revistei Wired,

Louis Rossetto a făcut legături între cyber-spațiu și „o noua economie, o nouă contra-cultură

ce se află dincolo de politică“ în timp ce editorul executiv al aceleiași reviste, Kevin Kelly a

denumit cyber-spațiul ca fiind „o tehnologie sută-la-sută pozitivă“ (Keegan, 1995, p. 42).

Editorul asociat, John Perry a adus argumentul conform căruia „odată cu dezvoltarea

Internetului și odată cu omniprezența mijloacelor de comunicare a rețelelor formate din

calculatoare, intrăm într-unul din cele mai revoluționare procese tehnologice de la capturarea

focului.“ (1995, pp. 35-46)

Fără nici o surpriză, în rândul susținătorilor cyber-spațiului s-au alăturat și politicieni

precum Vice Președintele Statelor Unite ale Americii din anul 1995, Al Gore, care a susținut

un discurs la o conferință din Buenos Aires. Acesta a remarcat următoarele aspecte:

„Aceste autostrăzi, sau mai bine spus, rețele de informații distribuite, ne vor permite să

împărtășim informații, să ne conectăm și să comunicăm cu o comunitate globală. Din aceste

27

conexiuni, noi vom deriva un progres economic sustenabil și robust, sistem sanitar

îmbunătățit și, cel mai important, un sentiment mai grandios conform căruia suntem

îngrijitorii planetei.“1

Eventual, în adiția naturii descriptive și a dualismului retoricii, primi cyber-culturaliști

populari au folosit metafora jurnalismului de frontieră. William Gibson (1984) în mod faimos

a bătut în cuie termenul de cyberspațiu în romanul sau revoluționar „Neuromancer“: „Cyber-

spațiul. O halucinație consensuală simțită în fiecare zi de către miliarde de operatori legitimi...

O reprezentare grafică a datelor abstracte regăsite în toate băncile de date ale fiecărui

computer din sistemul uman. Complexitate de neimaginat...“ (W. Gibson, Neuromancer.,

1984, p. 28). În volumul „Neuromancer“, o nouă frontieră apare, una în care valoarea banilor

nu își are rădăcinile în spațiul geografic ci în informațiile digitale.

Nu a durat mult până ce activiștii, scriitorii și tehnicienii din mediul academic au prins

metafora și au încercat să o concretizeze. În eseul considerat canonic „Across the Electronoc

Frontier“, Kapor și Barlow (1990) descriau rețeaua „the Net“ astfel: „În condițiile actuale,

cyber-spațiul este o regiune de frontieră populată de o mână de tehnicieni mai puternici ce pot

tolera austeritatea regăsită în interfețele sălbatice, protocoale de comunicare incompatibile,

baricade proprietare, ambiguitățile culturale și legale și lipsa generalizată de hărți folositoare

și metafore.“ (Kapor, M. și Barlow, 1990)

Astfel, metafora frontierei a rămas bătută în cuie. Rheingold (1993) a observat că:

„Acești pioneri încă mai sunt acolo, explorând frontiera; granițele domeniului încă nu s-au

determinat dar nici formă acestuia și nici măcar cea mai bună cale de a-ți găsi o ușă de

intrare“(Rheingold, H. 1993, pp. 57-80). Rushkoff (1994) nota că „În nici un alt domeniu nu a

mai fost revitalizat spiritul american de pionier decât în cel de domeniul cybernetic de

frontieră“. (Rushkoff, D. 1994, p. 248)

Whittle (1997), discutând viitorul Internetului, făcea următoarele afirmații: „Pionerii,

întemeietorii și intrușii teritoriilor virgine ale cyber-spațiului l-au divizat în zone cu ordine

socială și l-au arat în brazdele altor discipline - pentru simplul motiv că resursele naturale

regăsite în minte au mai mare valoare dacă sunt împărtășite“ (Whittle, 1997, p. 81).

2.1.2. Studiul Cyber-Culturii

Precum majoritatea generațiilor și cea de-a doua generație a studiilor cyber-culturii a

avut de suferit având caracteristici precum o natură descriptivă, dualism binar și metafore de

1 http://www.ntia.doc.gov/report/1995/global-information-infrastructure-agenda-cooperation, accesat in data de 4 iun 2012, ora 11:13

28

frontieră și astfel se pot face foarte ușor referințe spre a fi numită cyber-cultura populară. În

mod controversat, unii din primii jurnaliști au făcut studii și observații importante asupra

cyber-spațiului, astfel permițându-le accesul spre comunitatea celei de-a două generații.

Un astfel de jurnalist a fost Julian Dibbell, a cărui volum cu titlul provocator „A Rape

în Cyberspace; or How an Evil Clown, a Haitian Trickster Spirit, Two Wizards, and a Cast of

Dozens Turned a Database into a Society“ a apărut în „The Village Voice“ în 1993. În acel

articol, Dibbell prezenta povestea controversată a Domnului Bungle, un membru al

LambdaMOO (un domeniu popular, accesabil de mai mulți utilizatori - MUD) ce folosea

programul „Voodoo Doll“ ce-i permitea controlul asupra acțiunilor altor utilizatori.

Folosindu-ne de acțiunile lui Dibbell ca un punct de plecare, putem caracteriza a doua

generație cu un singur pasaj scris de cyber-teoreticiana Allucquere Rosanne Stone (1991) ce a

definit cyber-spațiul ca fiind „incontestabil un spațiu social în care oamenii încă se întâlnesc

față în față, dar sub noi definiții pentru cuvintele <<întâlnire>> și <<față>>.“ (STONE, A. R.

1991: Will the real body please stand up?: Boundary stories about virtual cultures., apud

Benedikt, M. (ed.) Cyberspace: First Steps. Cambridge, MA: MIT Press, 81-118). În alte

cuvinte, deși cyber-spațiului îi lipsește o parte din geografia fizică regăsită în lumea reală,

precum un cartier, un oraș, o țara, acesta tot oferă oportunități foarte reale pentru comunitățile

colective și identitățile individuale. Asupra acestor două coloane de susținere se rezeamă

studiul cyber-culturii.

Unul din cei mai tineri și cu siguranță unul din cei mai citați susținători ai ideii de

comunități virtuale este Howard Rheingold. Conform cărții sale, „Stone“, Rheingold (1993)

definește comunitatea virtuală ca fiind „un grup de oameni ce se pot întâlni față în față sau nu

și care fac schimb de cuvinte și idei prin medierea computerizată a programelor și rețelelor.

În cyber-spațiu, discutăm și susținem idei, pornim disertații intelectuale, creem acte de

comerț, facem schimb de informații, împărtășim suport emoțional, facem planuri, organizăm

sesiuni de brainstorming, bârfim, ne certăm, ne îndrăgostim, găsim noi prieteni și îi și

pierdem, ne jucăm, flirtăm, creem artă desăvârșită și discuții plictisitoare. Facem tot ce fac, în

general, oamenii când se întâlnesc dar o facem în cuvinte și pe ecranele PC-urilor, lăsându-ne

corpurile în urmă.“ (Rheingold, 1993, 57-80)

La câteva luni mai târziu, Rheingold publică „The Virtual Community“ (1993) o

expansiune semnificativă asupra eseelor de mai devreme ce a devenit rapid unul din

principalele texte ale studiilor cyber-culturii. În această carte, Rheingold pune la dispoziție o

scurtă istorie a Internetului, o scurtă istorie socială, în special a unei comunități - „the Whole

Earth 'Lectronic Link“ (WELL) - și alte nenumărate exemple ale interacțiunilor ce au loc atât

în cadrul WELL-ului cât și pe tot restul Internetului. Deși autorul concluzionează într-un

29

capitol asupra pericolelor unui internet supra încărcat, supravegherilor online și hiper-

realitatea indusă de cyber-spațiu. Entuziasmul lui Rheingold suna în felul următor:

„Noi, momentan, avem acces la o unealtă ce ar putea aduce un spirit de fericire și

înțelegere în viețile noastre și ar putea ajuta la revitalizarea sferei publică. Aceeași unealtă,

dacă este folosită și controlată în mod impropriu ar putea deveni un instrument al tiraniei.

Viziunea comunicațiilor globale proiectate și controlate de cetățeni este o versiune de utopism

tehnologic ce ar putea fi numită o viziune de agora electronică.“ (Rheingold, 1993, p. 167)

Dacă lucrarea „The Virtual Community“ este prima coloană de susținere a studiului

Cyber-Culturii, atunci cea de-a două trebuie să fie „Life on the Screen: Identity în the Age of

the Internet“ scrisă de Sherry Turkle (1995). Aceasta se adresează ideii de identități online

prin explorarea etnografică a unui număr semnificativ de medii virtuale, inclusiv domeniile

Multi-User (sau MUD). Aceasta descoperă că deși unii utilizatori utilizează cyber-spațiul

pentru a reprima ceea ce de altfel ar fi o realitate mai puțin ficțională și mai „reală“ sau mai

bine zis o viață offline, majoritatea folosesc domeniul digital pentru a exercita o identitate mai

veridică sau o multiplicitate de identități. În fiecare caz, utilizatorii sunt liberi să-și aleagă

sexul, sexualitatea și personalitatea conform etichetărilor date de Bruckman (1992) referitoare

la „bancul de lucru al identității“.

La fel ca și în cazul lui Rheingold, opinia lui Turkle asupra cyber-spațiului este în

mare parte entuziastă. Printr-un număr semnificativ de studii de caz, autorul relevă cum

utilizatorii de MUD-uri își creează identități online pentru a ajuta la „navigarea“ prin viața lor

offline. De exemplu, Turkle o prezintă pe Ava, o absolventă a studiilor superioare ce și-a

pierdut un picior într-un accident de mașină. Pe perioada de convalescență, Ava începuse să

utilizeze MUD și și-a creeat un caracter cu un singur picior. La puțin timp după, caracterul

său a prezentat o legătură romantică cu un altul și au început să facă dragoste virtuală, sau

„tinysex“. Conform lui Turkle, aceste interacțiuni online i-au permis eventual lui Ava să se

simtă confortabil în corpul său „offline“, fiind de părere că: „Virtualitatea nu trebuie să fie

considerată o închisoare. Aceasta poate fi vasul, scara, spațiul tranzițional, moratoriul ce va fi

expulzat după atingerea mai marii-libertăți. Nu trebuie să respingem viața de pe ecran, dar

nici nu trebuie să o tratăm ca o viață alternativă“. (Turkle, 1995, p. 263)

Pe la mijlocul anilor 1990, sudiile cyber-culturii erau în curs de desfășurare, focusate

în primul rând pe comunitățile virtuale și identitățile online. Mai mult, ca rezultat al

entuziasmului regăsit în studiile lui Rheingold și Turkle, cyber-cultura a fost deseori definită

ca o zonă de împuternicire, ca un spațiu online rezervat avansării, creativității și comunității.

Din fericire, această simplificare a fost egalată de bogăția regăsită în câmpul ce se năștea,

făcând loc interdisciplinarității. Odată cu popularitatea crescândă a operatorilor de internet cu

30

interfețe primitoare pentru utilizatori, precum AOL, CompuServe și adoptarea la scară largă a

Netscape-ului, pe la mijlocul anilor 1990, marea agitație a Internetului începuse. Un aspect

semnificativ a constat în faptul că introducerea Web-ului nu a fost numai un avans tehnologic

semnificativ dar și o barieră doborâtă de utilizatori. Înlocuirea FTP-ului greu de stăpânit cu o

ușoară interfață în care trebuia indicat cu mouse-ul și apoi printr-un simplu click se realiza

tranziția, a dus la popularea Web-ului cu populație mai puțin tehnică. Aceste lucruri, cuplate

cu avansările tehnologice au devenit demne de considerații academice. Eforturile concentrate

ale administratorilor universităților de a uni în mod electronic facultățile, conferințele

universitare, lucrările, arhivele și discuțiile au condus academicientii tehnofobi către mediul

virtual în care s-au ținut și încă se țin discuții și prelegeri, au ajutat la dezvoltarea academică a

Net-ului.

După cum se și aștepta, noi teoreticieni din mediul academic au contribuit cu noi

metode și teorii. De exemplu, în timp ce unii sociologi denumeau comunitățile virtuale ca

fiind „rețele sociale“ („social networks“ Wellman 1997), alții foloseau tradițiile sociologice

ale interacționismului și „teoria acțiunii dilemei“ („dilemma theory“, Kollock & Smith 1996;

Smith & Kollock 1999).

În cadrul antropologiei, teoreticienii începuse să formuleze un nou subdomeniu,

antropologia cyborg-ului, devotată explorării interacțiunilor dintre indivizi, societate și

computerelor legate în rețele (Downey & Dumit 1998; Escobar 1996). Cercetătorii dintr-un

câmp asemănător, etnografia, au prins ideea de a studia ceea ce fac utilizatorii în diversele

medii online de la Turkle. Aceștia au studiat majoritatea domeniilor cuprinse între baruri

online de lesbiene până la grupuri media de presă puse la dispoziție de Usenet precum și

„tele-grădini“ („tele-gardens“) și orașe online (Baym 1995, 1997; Correll 1995; McLaughlin

et al 1997; Collins-Jarvis 1993; Silver 2000). În același timp, lingviștii au început studierea

grafologiei diferitelor stiluri de scris, Netiquettes și (inter)textualitatea codurilor utilizate în

cadrul mediilor online (Danet et al 1997; Herring 1996a, 1996b, 1996c). În mod similar,

studiile feministe ale cercetătorilor au folosit analiza textuală și teoriile feministe pentru a

localiza, construi și deconstrui genurile sexuale în cadrul cyber-spațiului Cherny & Weise

1996; Consalvo 1997; Dietrich 1997; Ebben & Kramarae 1993; Hall 1996). Mai mult, un

număr de activiști din cadrul comunității și teoreticieni academici au început să exploreze

intersecția dintre comunitățile virtuale și cele online sub formă de rețele comunitare, inclusiv

cele din cadrul Public Electronic Network (PEN) din Santa Monica, California, Blacksburk

Electronic Village (BEV) din Blacksburg, Virginia și Seattle Community Network (SCN) din

Seattle, Washington (Cisler 1993; Cohill & Kavanaugh 1997; Schmitz 1997; Schuler 1994,

1996; Silver 1996, 1999, 2000).

31

2.1.3. Studiile Critice ale Cyber-Culturii

Pe la sfârșitul anilor 1990, studiul cyber-culturii înflorise. Într-adevăr, în a doua

jumătate a anilor '90, multe publicații academice și populare publicase nenumărate

monografii, volume editate și antologii dedicate câmpului crescând al cyber-culturii. A treia

generație de academicieni dedicați acestor studii nu se mai limitau la doar comunități virtuale

și identități generale ci la studierea într-un mod foarte critic și minuțios a unui câmp modern

și inovator. Sarcina lor nu a fost ușoară deoarece prin natura domeniului, informațiile necesare

erau haotice și foarte dificil de structurat. Cu toate acestea, trebuie argumentat că studierea

cyber-culturii conține patru mari arii independente asupra cărora este necesară câte o atentă și

minuțioasă focusare.

Așa cum a reieșit din paginile precedente, perspectivele și prioritățile primei și celei

de-a doua generații de teoreticieni ai cyber-culturii difereau semnificativ. În locul apropierii

de cyber-spațiu ca o entitate ce necesită descriere, teoreticienii contemporani ai cyber-culturii

văd acest spațiu ca fiind un loc disponibil pentru contextualizare și caută să ofere obiecte de

studiat mai complexe, mai problematice. În general, patru arii de focus dominante au reieșit.

Luate împreună, aceste arii servesc la întemeierea structurii pentru studiile critice ale

cyber-culturii:

Studiile Cyber-Culturii explorează interacțiunile online de domeniul socialului,

culturalului și economiei;

Studiile Cyber-Culturii examinează și redau poveștirile pe care le spunem referitoare

la însăși aceste interacțiuni;

Studiile Cyber-Culturii analizează o gamă de considerente sociale, culturale, politice și

economice ce încurajează, fac posibile și/sau neagă accesul indivizilor sau grupurilor

asupra acestor interacțiuni;

Studiile Cyber-Culturii analizează decizia tehnologică deliberată, accidentală și/sau

alternativă și procesele de design care, în momentul implementării, formează interfața

dintre rețea și utilizatorii săi.

Studiile Cyber-Culturii, în cea mai bogată manifestare, explorează intersecțiile între

toate și oricare luate câte două, din aceste patru puncte focale.

2.2. Contextualizarea Interacțiunilor Online

Deși majoritatea teoreticienilor academici din câmpul studiului critic al cyber-culturii

recunosc importanța unei comunități virtuale și a unor identități online, aceștia fac un pas

32

înapoi pentru a contextualiza subiectele. De exemplu, Jones (1995) pune bazele pentru ceea ce

va fi numită construcția socială a realității online.

Spre deosebire de marea majoritate a cyber-culturalistilor ce trădează domeniul ca un

nou și inovator univers, Jones contextualizează cyberspatiul în cadrul unor paradigme de

comunicare mai tradiționale și ale unor studii de comunitate între care se număra și cercetările

lui James Carey asupra sublimității electronice, noțiunile de pseudo-comunități ale lui James

Beniger și teoriile postmoderniste geografice ale lui lui David Harvey. De acolo, autorul ne

amintește de construcția culturală a cyberspatiului și ne avertizează să nu celebrăm în mod

necritic potențialul său.

La doi ani mai târziu, Jones (1997) continuă procesul său necesar în ceea ce privește

contextualizarea prin problematizarea unor definiții cheie și direcțiile studiilor cyber-culturii.

Trăgând noțiuni din studiile lui Benedict Anderson, Richard Sennet, și din nou, James Carey,

Jones concluzionează în mod faimos și istoric asupra potențialului Net-ului de a transcende

timpul și spațiul.

Mai mult, într-un comentariul asupra lucrării lui Rheingold „The Virtual Community“,

Jones pune la îndoială noțiunea aparent lipsită de probleme a comunităților virtuale. Înlocuind

Neo-Luddism-ul cu atenție critică, Jones cere o sănătoasă reevaluare a cyber-spațiului,

spunând că „Internetul este încă una dintr-o serie de tehnologii moderne ce subminează

noțiunea tradițională de societate civilă ce necesită unitate și descurajează multiplicitatea în

timp ce îți dau impresia că acestea de fapt recreaza o astfel de societate“. (Jones, 1997, p. 61)

În adiția contextualizării comunităților virtuale și a identităților online, mulți

teoreticieni au mers mai departe lepădând descoperirile lui Rheingold și Turkle pentru a face

explorări mai critice și descoperiri proprii. De exemplu, încercarea lui Mclaughlin (1995) de a

creea reguli de conduită generale mediului online prin adunarea acestora din cadrul a cinci

grupuri de presă online pe o perioadă de trei săptămâni și mai apoi analizarea acestora pentru

discursul normativ implementabil la modul general. Din datele obținute acesta a dedus șapte

categorii de comportament reproșabil, inclusiv utilizarea în mod novice a tehnologiei, irosirea

lățimii de bandă, violări etice și limbaj neadecvat.

Mai departe, s-au descris căile prin care „regulile de conduită pe Usenet, așa cum sunt

în prezent constituite pot fi luate ca un set de ghidaje complexe conduse de factori economici,

culturali, socio-psihologici și discursivi“. Foarte asemănătoare cu un set simplu de

„netiquette“, descoperirile autorului trasează parametrii complecși și factorii ce ajută la

succesul sau eșecul relativ al comunităților online. Lucrări similare (Kollock and Smith 1996;

MacKinnon 1998, 1997, 1995; Phillips 1996) se focuseaza pe parametrii și pedepsele ce

33

servesc la stabilirea unui standard în ceea ce privește comportamentul online, anume ce este și

ce nu este acceptabil.

În același timp, Baym (1995) a folosit metode etnografice pentru a înțelege mai bine

natura comunităților virtuale. Baym explorează grupurile de presă online cu trafic mare ce

utilizează Usenet denumite „rec.arts.tv.soaps“ sau r.a.t.s. și sugera ieșirea comunităților

online din intersecția complexă a cinci factori: context extern, structuri temporale,

infrastructura sistemului, scopurile grupului și caracteristicile participanților.

Aplicarea factorilor cum sunt r.a.t.s. a condus pe Baym la următoarea concluzie:

„participanții în comunicațiile mediate de computer dezvoltă forme de expresii ce le permit să

comunice informații sociale și să creeze și să codifice înțelesuri specifice grupurilor, să

negocieze în mod social identități specifice grupurilor, să formeze relații ce includ stări de la

antagonizare jucăușă la sentimente adânc romantice care se mută între rețea și interacțiuni

față-în-față și creează norme ce servesc la organizarea interacțiunii și la menținerea climatului

social dezirabil.“ (Baym, 1995, pp. 29-52.)

Un alt element important de contextualizare a interacțiunilor online dar încă

neexplorat în totalitate este istoricul și dezvoltarea în timp a comunităților virtuale. Deși, în

trecut, teoreticienii au considerat comunitățile online ca fiind medii virtuale existente deja,

teoreticienii academicieni ai studiilor critice ale cyber-culturii (Dibbell 1998; Horn 1998;

Silver 1996, 1999) au început analiza originilor desfășurate pe o scurtă durată dar cruciale ale

mediilor virtuale.

2.3. Tratarea Cyber-Culturii

Precum majoritatea formelor de cultură, cyber-cultura este, în esență, un produs al

poveștilor pe care le spunem despre el. Într-adevăr, poveștile spuse la o cafea, citite în ziare,

privite și înțelese din filme precum The Net, The Matrix și Disclosure ne informează de

diferitele căi în care noi încurajăm cyber-cultura. Mai mult, aceste povești spuse precum și

lipsa lor, au potențialul de a descuraja și a schimba părerea cybernautilor în formare, aceștia

urmând să renunțe treptat la mediul online. Astfel, pentru unii teoreticieni (Borsook 1996;

Sobchack 1993; Ross 1991), cyber-spațiul nu este numai un site pentru comunicații și

comunități dar și un generator de discuții, motive și teorii, majoritatea foarte reale și foarte

bine imaginate, unde o varietate de interese își găsesc originile, miturile și indicațiile pentru

viitor.

Așa cum reiese din numeroasele lucrări ale teoreticienilor din a treia generație a

studiilor cyber-culturii, două importante motive au reieșit: Net-ul ca o frontieră și cyber-

spațiul că un oraș al băieților. De exemplu, Miller (1995) notează căi prin care metafora „Net-

34

ului ca o frontieră“ servește la construirea cyberspatiului că un loc cuprins de ostilitate

masculină, un spațiu nesigur pentru femei și copii. Aceasta argumentează că „ideea că femeile

merită protecție specială într-un mediu imaterial precum Net-ul este în mod intim legată cu

ideea că mințile femeilor sunt slabe, fragile și necorespunzător echipate pentru mediul dur și

sălbatic.“ (Miller, 1995, pp. 49-57).

Mai mult, așa cum argumentează Doheny-Farina (1996), metafora invocă mitul

american al individului și „evocă imagini tradiționale americane individuale, reiesite din

spiritul pionier de curerire al teritoriilor pentru o viață independentă.“ (Doheny-Farina, 1996,

p. 89)

Adițional metaforei conform căreia Net-ul este privit ca o frontieră, un motiv regăsit în

mod dominant în cercetările științifice face referire la cyberspațiu ca un mediu asemănător

unui „oraș de băieți“. Înțelegerea cyber-culturii într-un mod în care nu este decât un mediu de

interacțiuni online dar și de povești spuse prin acele interacțiuni, teoreticienii au luat în

cosiderare și scrierile din revistele cu specific tehnologic precum Wired și Mondo 2000. De

exemplu Borsook (1996) analizează căile prin care revistele trendy prezintă teme

contraculturale în numele comercialismului condus de testosteron:

Wired a fost, în mod consistent și cu acuratețe, comparat în media națională americană

cu revista Playboy. Aceasta conține imagini de consum de tip glossy ce prezintă lucruri

absolut necesare de cumpărat pentru orice tehnofil - care, deși toate acestea se petrec în anii

'90, includ scanere portabile considerate cool și de asemenea echipament audio și mașini

prezentate în profilurile idolatrizabile ale unor moguli masculini regasibili, de altfel, și într-un

top Fortune. Este practic o carte cu material dezirabil pentru bărbații tineri.“ (Borsook, 1996,

pp. 24-41).

2.4. Accesul Online și Barierele

În timp ce studiile cyber-culturii celebrează existența comunităților online, studiile

critice ale cyber-culturii caută să înțeleagă mai bine participanții săi. Deși lucrări importante

din domeniul marginalității online au pornit deja, necesitățile sunt mult mai mari. Într-adevăr,

teoreticienii din toate domeniile și disciplinele, în prezent se reped să studieze topicul cyber-

culturii, puțini au ajuns atât de departe încât să exploreze marginile problemelor de rasă,

etnicitate și sexualitate în mediul online.

Un pas în direcția corectă este reprezentat de studiile de la National

Telecommunications and Information Administration sau NTIA, o agenție a Departamentului

de Comerț al Statelor Unite ale Americii. Într-o serie de trei părți, prin lucrările cu numele de

„Falling Through the Net“, NTIA examinează ceea ce ei numesc „despărțirea digitală“

35

(„digital divide“), o discrepanță din ce în ce mai mare între ceea ce ar trebui și ceea ce n-ar

trebui să existe în cadrul elementelor economice, sociale, culturale și geografice din mediul

online.

De exemplu, în „Falling Through the Net: A Survey of the 'Have Nots' in Rural and

Urban America“ (1995), NTIA conclude că rasa, clasa, vârsta și educația contribuie

semnificativ la accesul spre mediul online. În „Falling Through the Net II: New Data on the

Digital Divide“ (1998) NTIA și-au extins studiul regăsind faptul că deși americanii, ca

națiune, au accesat Internetul în cifre exponențiale, „discrepanța digitală“ între anumite

grupuri de americani a crescut mai ales între anii 1994 și 1997 iar acum există o diferență

mult mai mare față de ce a fost până acum în ceea ce privește accesul unor indivizi în cadrul

unor grupuri. De exemplu, este o discrepanță din ce în ce mai mare între cei cu venituri mici

și cei cu venituri mai mari. În plus, deși grupurile rasiale diferite dețin mai multe computere

decât în 1994, afro-americanii și hispanicii sunt cu mult în urma caucazienilor în ceea ce

privește accesul online.

În ultimul raport „Falling Through the Net: Defining the Digital Divide“ (1999),

NTIA, relevă faptul că diviziunea digitală s-a mărit și mai mult, stârnind o remarcă din partea

lui Larry Irving, secretar asistent al Commerce for Telecommunications: „Diviziunea digitală

a Americii devine rapid o prăpastie rasială.“ Ca înainte raportul relevă faptul că deși

americanii, că națiune, continuă să intre destul de des pe Internet, discrepanțele bazate pe rasă,

clasă socială și regiune contribuie la distanță din ce în ce mai mare între cei săraci și cei

bogați.

În plus față de barierele scoase la iveală de către NTIA, mai sunt și alte bariere dar

orientate spre cultură. Artistul și scriitorul Guillermo Gomez-Pena (1996) povestește intrarea

din 1994 a sa și a colaboratorului său, Roberto Sifuentes, în cyber-spațiu, un spațiu digital ce,

în mare parte, deja își „așezase“ bazele pe etnocentrism:

„Noi suntem, de asemenea, perplexati de etnocentrismul benign ce răspândește

dezbaterile în jurul artelor și tehnologiilor digitale. Limba punte a fost fără îndoială engleza,

anume limba oficială a comunicațiilor internaționale iar vocabularul utilizat în aceste discuții

era hyper-specializat și apolitic iar dacă nu ar participa și alte subculturi americane cum este

cea Chicano sau Mexicane la Net, ar fi din cauza lipsei de informații pertinente sau

interesante și nu din lipsa banilor sau accesului la internet, o altă cauza probabilă ar mai fi și

pentru că suntem nepotriviți din punct de vedere cultural.“ (Gomez-Pena, 1996, pp. 173-179).

Mergând într-o direcție similară, Bailey (1996) argumentează că anumite obiceiuri

comune cum ar fi netiquette sau unele acronime constituie un „snobism de începător“, ce

produce un teren neprimitor pentru culturile marginalizate, spunând: „Net-ul luat ca o națiune,

36

produce cunoștințe împărtășite și un limbaj care să ne unească împotriva celor din afară.

Jargonul Net-ului se extinde dincolo de limbajul tehnic până spre acronime celor de genul

„BTW“ - By the way. Acesta mai include neoligisme, hibride între text și grafică denumite

„emoticons“ și continuă aprofundare în snobismul anti-începători. Precum oricare altă

comunitate, cea a Net-ului folosește limba pentru a ridica bariere celor din exterior ce vor să

se alăture.“ (Bailey, C. 1996, pp. 29-49).

Spre deosebire de aceste lucruri, culturile tradițional marginalizate începuse să

folosească Net-ul ca un mijloc de comunicații în cadrul comunității. Într-adevăr, un grup

consistent de cyber-culturaliști contemporani explorează încercările grupurilor cultural

marginalizare de a încerca să construiască spații virtuale de sine definite. De exemplu, Mitra

(1997) analizează practicile discursive ale colaboratorilor grupului de presă Usenet

soc.culture.indian.

Deși se puteau observa „forțe de segmentare“ puternice, mai ales când existau mesaje

inter-domenii precum cele care apăreau și pe soc.culture.pakistan, Mitra argumentează ideea

conform căreia comunitățile online generează „tendințe de centralizare“ mai ales pentru

utilizatorii indieni: „acest popor diasporic, strămutat și distribuit asupra unor mari teritorii,

începe să pătrundă pe internet și să beneficieze de toate tehnologiile asociate cu acesta pentru

a recreea un sentiment de comunitate virtuală prin redescoperirea unor puncte comune.“

(Mitra, 1997, pp. 55-79). Alți teoreticieni (Shaw 1997; Correll 1995) aduc argumente similare

în privința comunităților gay și lesbiene.

Din cercetările multor teoreticieni reiese faptul că masculii tind să domine discuțiile

online, indiferent de subiect, deși, recent utilizatoarele de sex feminin au contrat această

problemă, ce include și ostilitatea masculină, prin crearea unor spații online numai ale lor.

Camp (1996) amintește de Systers, o lista de adrese de mail ale femeilor ce au cariere axate pe

științele computerelor și disciplinelor asociate ce reprezenta un răspuns pentru discuțiile

dominate de bărbați despre femei ce aveau loc în grupuri de Usenet cum ar fi soc.women.

Soluția a fost să „ne retragem într-o cameră numai a noastră, pe listele de mail“

(Camp, 1996, pp. 114-125). Având puterea de control și moderare a listelor, membrii Systers

discutau problemele cele mai relevante pentru ele.

Aceste spații online includeau de asemenea Web-ul. Site-urile sunt la fel de diverse

precum populația ce sperau să le reprezinte ce cuprind grupuri de femei de pe site-uri

academice precum Women's Studies Database și Center for Women and Information

Technology dar și site-uri populare precum geekgirl și AngstGrrl!. Incluse în aceste liste se

mai află și site-uri Web dedicate femeilor precum iVillage.com, Oxygen si Women.com; unite,

aceste site-uri satisfac nevoile cyber-marketing-ului dedicat femeilor.

37

2.5. Design Digital

A doua generație de cyber-culturaliști au explorat diferitele tipuri de comunități și

identități regăsite pe internet. Totuși, de cele mai multe ori aproape că au ignorat căile prin

care design-ul digital al spațiilor online, au definit interacțiunile ce au fost făcute posibile. O

excepție este atenția semnificativă a teoreticienilor literari asupra hypertextului, definind

disciplina de studiu a acestuia.

Focusând mai mult pe software de hypertext mai vechi, precum HyperCard, decât pe

rețele online precum Internetul sau Web-ul, teoreticienii hypertextului (Bolter 1991; Landow

1992, 1994) au comparat noua media cu teoria contemporană critică și au luat în considerade

căile prin care hypertextul reconfigurează atât textul cât și scriitorul și cititorul.

Mai recent, totuși, conversațiile dintre oameni de știință ai calculatoarelor, activiști ai

comunităților online și etnografi au produs noi puncte de vedere asupra relațiilor complexe

dintre oameni și computere. Deseori regăsite sub denumirea de interacțiuni om-computer sau

human-computer interaction (HCI), aceste lucrări iau interfața ca un site critic de interacțiune.

Design-ul interfeței, așa cum știu de mulți ani designerii, poate avea un impact

substanțial asupra relativului succes al intențiilor site-ului. De exemplu, Kollock (1996)

afirmă în lucrarea sa „Design Principles for Online Communities“ că mediul online ar trebui

să fie proiectat să încurajeze cooperarea utilizatorilor, să păstreze o mentalitate instituțională

bazată pe comunitate și să includă elemente ale mediului fizic prin care vor trece utilizatorii.

Momentan câțiva cercetători (Baecker 1997, Kim 1999) dezvoltă modele pentru

analizarea și dezbaterea interfețelor online. Obiectivele vizate de aceștia coincid cu cele ale

unui număr consistent de alte centre de cercetare între care se pot enumera și Graphics,

Visualization and Usability Center (www.cc.gatech.edu/gvu) de la Institutul de Tehnologie

din Georgia, Human-Computer Interaction Lab (www.cs.umd.edu/hcil) de la Universitatea din

Maryland și Knowledge Media Design Institute (www.kmdi.org) de la Universitatea din

Toronto.

Problemele design-ului și participării sunt reunite în noul câmp de studiu denumit

design participativ, ce momentan face valuri în Statele Unite ale Americii; disciplină inovata

în peninsula Scandinavă. Conform lui Schuler și Namioka (1993), designul participativ

„presupune un nou punct de vedere în ceea ce privește designul sistemelor computerizate în

care oamenii ce reprezintă publicul țintă al interfețelor au un rol semnificativ în proiectarea

acestora“.

38

Cu ajutorul suportului oferit de asociația Computer Professionals for Social

Responsibility, designul participativ a fost dezbătut și adoptat și de teoreticieni și de

proiectanți (Muller et al 1992; Shneiderman & Rose 1997; Trigg et al 1994).

Așa cum am subliniat și în capitolele precedente, studiile critice ale cyber-cylturii,

atunci când sunt realizate corespunzător, nu se focuseaza numai pe una din cele patru arii

cheie. Mai degrabă, se caută înțelegerea relațiilor, intersectărilor și interdependențelor dintre

aceste multiple arii. Pentru a înțelege mai bine acest lucru aducem în vedere cercetările lui

Nakamura (1999) și Collins-Jarvis (1993).

Volumul cuprinzător al lui Nakamura, „Race In/For Cyberspace: Identity Tourism

and Racial Passing on the Internet“, explorează căile în care rasa este înscrisă în cadrul uneia

din cele mai populare MUD-uri, LambdaMOO. Ea observă că deși utilizatorilor le este

necesară precizarea sexului, nu există și o opțiune pentru rasă: „Nu se află nici măcar în

meniu“, nota Nakamura. (Nakamura, 1999, pp. 442-453).

Mai mult, formarea identității rasiale este limitată la o preselecție de caractere

stabilite. Încercând să-și exemplifice punctele de vedere mai eficient, Nakamura s-a focalizat

pe caracterele asiatice și a observat că majoritatea acestora (Mr. Sulu, Bruce Lee, Little

Dragon și Akira) aparțin discursului stereotipiei rasiale: „Personajul orientalizat, împreună cu

sabia sa, confirmă ideea masculului oriental potent, antic, exotic și anacronic.“ (Ibidem, p.

445)

Intrând în contradicție cu cei mai optimiști ce văd cyberspatiul ca o zonă unde rasa nu

contează, Nakamura argumentează nu numai că are importanță dar că a fost ignorată

intenționat încă din stadiul proiectării. În mod semnificativ, acest proces este în mare parte o

problemă de design; interfața LambdaMOO este proiectată fără a se ține cont de identitățile

indisponibile utilizatorilor mai ales cele bazate pe rasă.

Pentru a suplini acest neajuns, utilizatorii sunt forțați să-și asume unul din

stereotipurile disponibile într-un număr redus - mai ales cele asiatic-americane. Teoriile lui

Nakamura sunt importante deoarece relevă interdependențele relațiilor dintre designul

interfeței și identitățile utilizatorilor.

Problema accesului, comunităților discursive și dinamica dintre cei din interior și cei

din exterior se reunesc într-un articol despre una din primele comunități ce aparțin unei rețea

din lume, Public Electronic Networking system (PEN) din Santa Monica. Collins-Jarvis, în

articolul său „Gender Representation în an Electronic City Hall: Female Adoption of Santa

Monica's PEN System“, examinează motivele pentru care există un procentaj neobișnuit de

mare de utilizatoare de sex feminin (30 la sută) încă de la începutul anilor 1990. În mod

semnificativ, Collins-Jarvis oferă trei răspunsuri: terminalele publice ale PEN, disponibilitatea

39

subiectelor cu „interes feminin“ ce cuprindeau teme sociale, politice și discuții generalizate, și

ușurința cu care femeile se puteau obișnui și asocia la rețea datorită implementării optimizate

a rețelei și a design-ului acesteia.

Conform cercetărilor lui Collins-Jarvis, utilizatoarele PEN nu necesitau numai acces

pentru a se implica dar și un motiv: „Sistemele computerizate ce au atracție la normele

femeilor și intereselor acestora (de exemplu prin punerea la dispoziție a unui canal care să

permită participarea în cadrul normelor politice) pot într-adevăr să îmbunătățească rata de

adopție a femeilor în mediul virtual“. (Collins-Jarvis, 1993, pp. 49-66). Mai mult, odată cu

amenințarea hackerilor asupra forumurilor cu specific femeiesc și odată cu moartea acestora,

utilizatoarele feminine ale PEN și-au asumat responsabilitatea reinventării și nu respingerii

rețelei.

Această reinventare a presupus dezbaterea unor puncte de vedere în cadrul unor

conferințe și în cadrul unor grupuri de utilizatori devotați. Precum Nakamura, și Collins-Jarvis

a înțeles corect că interacțiunile online sunt influențate direct de mulți factori offline, inclusiv

designul, conținutul și grupul țintă.

Conform sugestiilor lui Collins-Jarvis și ale lui Nakamura, cyber-cultura este cel mai

bine înțeleasă ca fiind o serie de negocieri ce au loc atât online cât și offline. Astfel, este

crucial să păstrăm o imagine de amsamblu mai largă în ceea ce privește motivul, accesul și

designul.

40

CAPITOLUL III.

COMUNICAREA INTERCULTURALĂ ÎN CADRUL SOCIETĂȚII

GLOBALE DIN MEDIUL ONLINE

(Reddit.com versus Digg.com)

3.1. Cultura Internetului și Social News

Mediul internetului, prin natura sa hibridă, joacă un rol foarte special în negocierea

cunoștințelor sociale într-o lume într-o continuă și exponențială globalizare, încurajând

fenomenul de peste două decenii. Internetul este rezultatul precum și co-creatorul și

acceleratorul globalizării. Pe de o parte prezintă caracteristicile mediului de masă și este

utilizat de peste un miliard de oameni în mod frecvent. Pe de altă parte, internetul își

dezvăluie toate avantajele numai dacă este privit ca un mijloc de comunicare ce permite

interlocutorilor de pe o parte, un mod simplu de a împinge informațiile și de a le trage pe

partea cealaltă, în funcție de preferințele și alegerile fiecăruia.

Participanții la fenomenul internetului își au originile atât în zonele de prosperitate

centralizată de unde a pornit acest fenomen cât și de pe cele mai îndepărtate și exotice zone

ale planetei, astfel nu este întotdeauna foarte ușor de identificat cultura, națiunea, genul sau

rasa din care fac parte utilizatorii. Deseori culturile pot fi caracterizate destul de ușor ca fiind

„subțiri“ sau „groase“ în amprenta pe care o lasă asupra mediului online. Problemele acestora

pot fi comunicate de acestea sau pot veni de la alte culturi urmând a fi compilate și pasate mai

departe într-o continuă speranță că vor fi rezolvate sau atenuate.

Internetul este de asemenea cultura ce a fost creată de însăși utilitatea și utilizarea sa și

deci nu este nici omogenă nici integrată în altă formă și în același timp fără o formă clar

definită. Ba din contră, cultura internetului este heterogenă fără a fi integrată și deci foarte

diversificată. Din acest motiv, internetul este un posibil mediu de transport al ordinelor

simbolice dar niciodată specializat pe acest rol.

Una din cele mai speciale caracteristici ale internetului este reprezentată de

independența sa de orice teritoriu sau stat, lucru menționat de multe ori și de către cercetătorul

Andreas Hepp. Cultura internetului este translocală iar internetul este mediul său ce include

toate formatele și șansele de comunicare, fiind în același timp mediul cel mai independent de

o poziție geografică. Deși are nevoie de un spațiu fizic, nu este dependent de un stat sau

națiune dar demonstrează un înalt grad de „împrăștiere geografică“ (Strauss 1994).

41

În acest sens, este de mare ajutor pentru rigidizarea structurii internetului, formarea de

noi lumi digitale cu nuclee translocale înrădăcinate cât mai „împrăștiat“ din punct de vedere

geografic; numai că în același timp, se produce și o dezintegrare a culturilor existente.

Totodată poate fi folosit de către diverse grupuri pentru menținerea și cultivarea

culturilor comunităților pe teritorii extinse de sute de kilometri pătrați. De exemplu, grupurile

japoneze din Germania, printr-o varietate de conexiuni la internet, pot fi întotdeauna în același

mediu virtual cu cei de acasă și astfel își pot păstra intacte, ba chiar continua tradițiile deși

sunt pe partea cealaltă a globului. Astfel identitatea culturală a acestora rămâne conservată.

Cu ajutorul internetului, și alte grupuri, fiecare având subcultura proprie, au reușit să

intre în legătură, să-și coordoneze activitățile spre desăvârșirea unor țeluri sau obiective, astfel

împuternicind legăturile dintre membri, cum ar fi activiștii anti-nuclear, amatorii de șah și

chiar fani ai celebrităților cum ar fi Michael Jackson.

Drept consecință, internetul este caracterizat de o dezvoltare în direcții opuse: pe de o

parte ajută la conservarea și împuternicirea culturilor existențe, dar pe de altă parte pune la

dispoziție medii și oportunități pentru crearea de noi culturi. Astfel, având această natură

duală, cel puțin momentan, nu se poate pune problema unei culturi globale integrate, ci în cel

mai bun caz a unei culturi a internet-ului, caracterizată de site-uri sociale specializate în

diverse arii cum ar fi interacțiunile online între prieteni, în genul Facebook.com,

MySpace.com, Twitter.com, Hi5.com, Google Plus, etc., dar și de interacțiuni sociale online

între străini ce au, în esență, aceleași interese, cum ar fi StumbleUpon.com, Digg.com sau

Reddit.com.

Acestea din urmă, în opinia proprie, merită o atenție deosebită, în mare parte datorită

alianțelor, dezbinărilor, loialităților, trădărilor, migrărilor și a altor caracteristici tipice ale

comunităților imense dar și subcomunitatilor ce pot fi regăsite pe site-uri de genul social

news. Acestea sunt într-o continuă schimbare în funcție de mediul social, cultural, economic

dar și tehnic.

Social News Websites sunt acele site-uri Web unde utilizatorii pot trimite conținut

media și unde pot vota articolele, știrile sau orice altă legătură URL. Unul din primele site-uri

de social news se numește Slashdot.com, a fost lansat în 1997 și este și astăzi operațional. Încă

de pe la sfârșitul anului 2003 au apărut din ce în ce mai multe site-uri de social news, precum

Digg și Reddit, ce s-au bucurat de un succes deosebit adus de noile viziuni asupra domeniului

de social news. Cifrele descriptive traficului de utilizatori s-au mărit exponențial de la an la an

datorită naturii virale a legăturilor către conținutul senzațional promovat de aceste site-uri.

Acest conținut, în funcție de calitate, este votat printr-un algoritm specific site-urilor social

42

news, și poate ajunge la suprafața fiecărui site (la home page), beneficiind de vizibilitate

maximă.

3.2. Reddit.com - un model pentru social news

Reddit este un site de tip Social Media axat pe știri și divertisment, lansat în Iunie

2005. Încă din Aprilie 2007, Reddit genera în jurul a 170 000 de vizitatori unici ce mai apoi s-

au inmultit la 1.6 miliarde de vizualizări pe zi. Compania a fost cumpărată de Conde Nast

Publications în Octombrie 2006 contra unei sume încă nedivulgate. Reddit este până în

prezent cel mai de succes produs marca Paul Graham, ajungând să aibă un rulaj de peste

100000 $ având doar patru angajați.

Conform unui interviu dat de Steve Huffman, co-fondator Reddit și Aaron Swartz,

unul din cei mai vechi angajați și co-fondator Reddit, factorii ce au determinat acest succes

fulminant al unui site original au constat în accesibilitate ușoară, transparență în utilizare și

conținutul interesant. Acest conținut interesant poate fi ușor accesat încă de pe prima pagină

(home page) a site-ului, astfel demonstrând filozofia de simplitate ce a fost folosită în

proiectarea acestuia. Filozofia limbajului de design ce a fost folosită de echipa Reddit se

focuseaza mai mult pe conținut decât pe funcțiile site-ului.

Linkurile trimise de utilizatori ocupă majoritatea spațiului vizibil de pe site. Reddit nu

aglomerează conținutul cu formulare de înregistrare, reclame sau alte funcții. În egală măsură

cu importanța accesibilității articolelor este calitatea continului. Articolele ce apar pe Reddit

pot fi cel mai bine descrise ca fiind știri pentru persoanele orientate spre tehnologie dar nu

doar știri despre tehnologie. Majoritatea articolelor tind să fie intelectuale și interesante, în

mare parte datorită personalității devotatilor lui Paul Graham și ai celorlalți fondatori Reddit.2

Achiziționarea de către Conde Nast a reddit.com a avut loc datorită relației business de

succes ce a apărut în urma unui site creat de echipa Reddit pentru aceștia. Site-ul în cauza,

LipStick.com, a fost creat utilizând tehnologii adaptate de echipa Reddit și datorită succesului

acestuia, implementării de foarte bună calitate și profesionalismului echipei, Conde Nast a

hotărât achiziționarea site-ului reddit.com.

În plus față de susținerea financiară de tip bursă, adusă de programul Y Combinator,

un alt factor important ce a dus la succesul Reddit a fost afilierea sa cu Paul Graham. Acesta a

fost direct responsabil cu lansarea site-ului reddit.com, trimițând un trafic de 3000 - 4000 de

vizitatori de pe site-ul său spre reddit.com.

2 http://www.startup-review.com/blog/reddit-case-study-how-personality-impacts-product-success.php, accesat in data de 10-05-2012, ora 14:41

43

Reddit inițial însămânța articolele artificial prin efortul aproape exclusiv al echipei

Reddit, mai ales în primele zile. Pe parcursul primelor luni de existență a site-ului Reddit, co-

fondatorii Alexis Ohanian și Steve Huffman căutau pe internet cele mai interesant articole de

postat pe Reddit. Aceștia creau iluzia a mai multor colabolatori folosind diferite pseudonime

pentru fiecare cont. Pe măsură ce Reddit forma o comunitate loială de cititori în decursul

primelor luni, și alți utilizatori și-au făcut apariția și au început să posteze articole deși doar în

proporție de 20 %, restul articolelor fiind puse la dispoziție tot de echipa Reddit.

Strategia folosită de Reddit pentru a încuraja postarea de noi articole s-a bazat pe un

sistem de puncte format după conceptul de karma. Fiecare știre (link) trimisă de un utilizator

este supusă votării în două direcții de către ceilalți utilizatori din comunitatea Reddit. Dacă

aceștia votează „sus“, utilizatorul ce a trimis știrea primește câte un punct pentru fiecare

utilizator iar dacă se votează „jos“, utilizatorului autor i se va scădea un punct.

Prin păstrarea evidenței scorului fiecărui utilizator colaborator se creează o competiție

acerbă între aceștia, fiecare sperând să fie colaboratorul de top (top contributor). Astăzi,

conținutul site-ului Reddit.com este pus la dispoziție exclusiv de către numeroasele

comunități de utilizatori ce se află sub umbrela Reddit și nu de către echipa administrativă.

Datorită strategiei implementate cu succes, traficul site-ului a crescut de la 3000 de

vizualizări pe zi în primele zile, la 170 000 vizualizări pe zi, doi ani mai târziu. În prezent

Reddit adună peste 1.6 miliarde de vizualizări pe zi , devenind unul din cele mai accesate site-

uri de pe internet și în același timp un amalgam de culturi ce interacționează în cadrul

numeroaselor subdomenii ale Reddit-ului create în funcție de interesele fiecărui utilizator.

3.3. Digg.com - un exemplu de așa nu

Digg, precum Reddit, este un site de știri sociale ce a fost lansat cu aproape un an

înaintea competitorului său. Înaintea trecerii la versiunea 4 a interfeței, principalele avantaje

ale Digg constau în abilitatea de a citi știrile sociale într-o interfață modernă, de a le vota prin

sistemul Digg (dezgroapă / pozitiv) sau Bury (îngroapă / negativ) și astfel, în jurul acestui site

și a conținutului trimis de utilizatori s-a putut forma o comunitate online cu caracteristici

agresive.

Digg a pornit ca un experiment, în luna noiembrie 2004, al lui Kevin Rose, Owen

Byrne, Ron Gorodetzky și Jay Adelson. Design-ul original, cu aspect simplist, era lipsit de

reclame și a fost proiectat de Dan Ries. Pe măsură ce popularitatea Digg a crescut, a fost

adăugat și sistemul de reclame online Google AdSense. În luna iulie 2005 site-ul a fost

îmbunătățit trecând la versiunea 2.0. Aceasta venea cu îmbunătățiri precum lista de prieteni,

44

posibilitatea de a „săpa“ („digg“) o poveste fără a fi redirecționat către altă pagină și o

interfață mai modernă și mai ergonomică creată de compania Silverorange3. Încă de pe atunci

Digg se aglomerase cu funcții ce-l îngreunau și astfel echipa deja promisese că va trece la un

design mai minimalist.

În luna iunie 2006, Digg a lansat versiunea 3 a interfeței ce implica noile categorii de

tehnologie, știință, business, video, divertisment și gaming precum și categoria ce le includea

pe toate - View All. Deja, datorită numărului mare de utilizatori Digg, începuse să se

contureze „fenomenul Digg“4. Acesta provoca trafic imens către site-urile de pe prima pagină

a Digg-ului și astfel deseori provocă prăbușirea unora din acele site-uri ce nu fusese

optimizate pentru un trafic atât de intens.

După o perioadă, domeniul digg.com deja atrăgea în jur de 236 de milioane de

vizitatori așa cum a fost înregistrat traficul din anul 2007-2008 conform unui sondaj al site-

ului Compete.com.5 Directorul Digg, Jay Adelson a explicat în 2010 la Conferința South by

Southwest Bigg Digg Shindigg, că Digg urma în scurt timp să primească o puternică

reproiectare. Într-un interviu pentru revista Wired6, Adelson a explicat faptul că „absolut toate

funcțiile vor fi schimbate“ și că „întregul website a fost reproiectat“. Adelson explică faptul că

noul Digg va elimina, în esență, problema articolelor duplicate. De asemenea va preveni

dominarea site-ului de către utilizatorii puternici (power users) și a continului trimis de ei.

Pe 5 aprilie 2010, Kevin Rose a anunțat asumarea postului de director general al Digg

și că Jay Adelson s-a retras. Totuși, după o perioadă Rose a anunțat că este director

intermediar deoarece postul acesta necesită foarte mult timp ce ar fi de preferat să fie investit

în alte lucruri.

În data de 25 august 2010, Digg a lansat versiunea 4 a interfeței. Deoarece interfața a

fost nefinalizată și lăsa de dorit cauzând nenumărate erori și bug-uri, utilizatorii Digg s-au

revoltat și au postat exclusiv articole de pe Reddit, competiția lui Digg. Directorul de

dezvoltare al lui Digg, Matt Van Horn, după lansarea versiunii 4, și-a dat demisia iar pe 1

septembrie 2010 Matt Williams a preluat funcția de director general al Digg, sfârșind

mandatul dezamăgitor al lui Kevin Rose.

3 http://www.silverorange.com/a/portfolio/digg/, accesat in data de 8 iun 2012, ora 15:494 http://catb.org/jargon/html/S/slashdot-effect.html, accesat in data de 8 iun 2012, ora 15:555 http://siteanalytics.compete.com/digg.com/, accesat in data de 8 iun 2012, ora 16:006 http://www.wired.com/business/2010/03/digg-redesign-social-web/, accesat in data de 8 iun 2012, ora

16:0645

3.4. Reddit.com versus Digg.com

În mod inevitabil, Reddit a devenit comparabil cu site-ul mai vechi cu un an ce avea

același profil de știri sociale, Digg.com. Acesta beneficia de trafic mult mai mare deoarece era

mult mai bine optimizat pentru motoarele de căutare. Conform unuia din co-fondatori, Steve

Huffman, în prezent, mai puțin din 10 % din traficul total de pe Reddit provine din Google.

În respectivul interviu devenea clară impresia că succesul lui Reddit nu a fost obținut

prin căi dificile. Steve a scos în vedere câțiva factori cheie ce au contribuit totuși:

1. să fii prietenos și plăcut cu utilizatorii, investitorii și partenerii de afaceri;

2. să ții site-ul pornit, online, și să răspundă constant la trendurile și tendințele

comunității;

3. să aduni impresii favorabile, în special din partea presei. Aaron Swartz, un alt co-

fondator, susține că insistența este cheia.

În alte interviuri, Alexis un alt co-fondator, susține că pasiunea este cheia împreună cu

satisfacerea nevoilor utilizatorilor. Eu aș susține că toți acești factori sunt, fără indoiaia,

important dar mai sunt și alți antreprenori la fel de pasionați, muncitori și în general, băieți

buni, ce nu au parte de succesul realizat de toți cei implicați în formarea Reddit.

În data de 5 ianuarie 2012, Reddit a dezvăluit câteva cifre amețitoare ce fac de rușine

fostul adversar, Digg.com: două miliarde de vizualizări provenite de la 34.8 milioane de

vizitatori unici pentru luna decembrie 2011, cifre dublate în aproape un an de la un miliard de

vizualizări din luna februrie 2011.7

Cel mai important este însă titlul postării pe blogul oficial al Reddit: „2

Billion&Beyond“. Accentul este evident pus pe „Beyond“ (mai departe), un cuvânt ce implică

speranță, optimism și anticiparea viitorului. Echipa Reddit este de părere că poate merge mai

departe, și pe bună dreptate. Între timp, tonul pe blogul oficial al Digg.com nu poate fi mai

diferit.8 Acesta era marcat de un sentiment puternic de defetism, o atitudine obosită de

competiția cu liderul alfa ce a ajuns să fure o mare parte a comunității ce, cândva, își jura

loialitatea pentru Digg. Acesta a fost lansat în mediul online pe 9 decembrie 2004, cu un an

înaintea Reddit. Acesta din urmă deținea o interfață mai plăcută, mai simplă și ușor de utilizat,

presărată cu articole interesante și distractive, însămânțate pe vremea aceea de echipa Reddit,

ceea ce le reflecta clar personalitatea, ce a și dat tonul viitoarelor succese ale Reddit.

Principala atenție din punct de vedere tehnic a echipei, a fost să facă interfața cât mai simplă

și ergonomică pentru fiecare aspect și funcție implementată de Reddit.

7 http://blog.reddit.com/2012/01/2-billion-beyond.html, accesat in data de 6 iun 2012, ora 16:448 http://about.digg.com/blog, accesat in data de 6 iun 2012, ora 16:45

46

Mai recent, mai exact în primele două semestre ale anului 2010, Digg și Reddit nu se

puteau compara. Digg, pe vremea aceea deținea cifre mult mai impresionante decât Reddit dar

în cadrul aceluiași an, întreagă competiție avea să-și modifice subit datele problemei.

Încurajați de creșterea constantă de care a beneficiat Digg până atunci, aceștia nu au

testat eficient versiunea 4 a interfeței, ce promitea să îmbunătățească descoperirea și

împărtășirea conținutului online. Inițial totul a funcționat perfect, dar pe măsură ce funcțiile

promise nu și-au mai făcut apariția și în noua interfață, utilizatorii au devenit din ce în ce mai

revoltați.

Versiunea Beta putea fi testată de către oricine pentru câteva luni, iar scopul acesteia

era să strângă o listă de îmbunătățiri realizabile pentru noua interfață ca răspuns de la

feedback-ul comunității. Din păcate echipa din spatele site-ului Digg.com a ignorat marea

majoritate a plângerilor ce încă pot fi observate în postarea de blog din data de 25 aug 2010.9

Versiunea 4 a interfeței a fost dezastruoasă rezultând în dezamăgirea maselor ce ducea

lipsă de funcțiile cheie de care a beneficiat Digg până în momentul acela. Aplicațiile prost

optimizate, netestate, au primit undă verde și și-au făcut apariția în cadrul site-ului,

transformând într-un ritm exponențial ambițiile uriașului Digg în dezamăgiri pe bandă rulantă.

Exodul poate fi observat în diagrama din fig. 2, pusă la dispoziție de site-ul de analiză a

traficului pe Internet, Alexa.com10.

Fig. 2

9 http://about.digg.com/blog/digg-version-4, accesat in data de 6 iun 2012, ora 17:1510 http://www.alexa.com/siteinfo/reddit.com, accesat in data de 16 iun 2012, ora 19:10

47

Kevin Rose, întemeietorul Digg.com, nu a mai testat toate funcțiile noii interfețe și a

aprobat înlocuirea vechii interfețe cu varianta 4 ce, în mod clar era neterminată, ba chiar unii

pot susține că se încadra doar în stadiul de pretestare Beta. Comunitățile uriașe ce-și duceau

veacul pe Digg au migrat, încetul cu încetul, pe următorul site ce nu numai că le punea la

dispoziție funcții indisponibile pe Digg dar și răspundea activ la cererile acestora, pe

Reddit.com.

În mod clar, această nouă destinație pentru cei ce doreau să împărtășească dar să și

descopere conținut online interesant, avea să beneficieze de un aflux imens de utilizatori ce

până de curând disprețuiau interfața simplistă, considerată monotonă, primitivă și

neschimbată de la lansarea sa din 2005. Unii chiar au detestat Reddit, susținând că aceștia au

copiat ideea echipei Digg.

Cele mai mari probleme de rezolvat pentru versiunea 4 a interfeței Digg au fost

refacerea paginii Upcoming, reimplementarea butonului Bury dar și posibilitatea stabilirii

paginii „My news“ ca pagină de pornire a utilizatorilor individuali. Unii din aceștia chiar au

acuzat Digg de faptul că această funcție din urmă a fost intenționat eliminată pentru a face

pagina de pornire disponibilă unanim și mult mai vizibilă tuturor utilizatorilor, astfel

forțându-i să treacă prin aceasta și implicit s-a realizat creșterea vizibilității partenerilor de

publicitate ce apăreau în zonele laterale. Aceste acțiuni ale echipei Digg au demonstrat

interesul acestora mai mare pentru marketing decât pentru comunitate și astfel s-a mai produs

o migrare imensă de 33 % în câteva săptămâni, conform site-ului de analiză a traficului

Alexa.com.

Reddit a fructificat la maximum această oportunitate când s-a observat creșterea

traficului și au implementat o pagină de „Bun venit!“ denumită „Reddit 101 for new users“ ce

includea și informații și instrucțiuni de utilizare. Adițional, mulți utilizatori Digg pornise o

revoltă online împotriva companiei, susținută de mulți bloggeri și webmasteri ce s-au simțit,

în decursul timpului, înșelați de politica de favoritism. Aceștia începuse să posteze conținut de

mici dimensiuni cu titluri împotriva lui Kevin Rose și însuși Digg. Majoritatea povestirilor

primeau sute de „Digg-uri“ (sistem asemănător cu cel al Reddit pe bază de karma, numai că în

loc de „sus“ sau „jos“ există „Digg“ și „Bury“), în ciuda eforturilor moderatorilor ce au

încercat în mod ineficient să stopeze fenomenul.

Alte probleme ale noului Digg au constat în faptul că acesta favorizează anumite site-

uri precum BBC, Techcrunch, CollegeHumor și Wired, astfel trădând sistemul bazat pe online

marketing mai degrabă decât pe cerințele comunității.

Pe vechiul Digg, algoritmul de funcționare ce definea filozofia știrilor sociale punea în

valoare conținutul online cel mai interesant, cel mai votat și cel mai discutat în secțiunile de

48

comentarii iar acesta apărea pe prima pagină, având prioritate față de știrile de tip

„Sponsored“. În varianta 4 a interfeței Digg, algoritmul de procesare al conținutului trimis de

comunitate este mult mai complicat ținând cont și de sursele de trafic pentru fiecare poveste în

parte, neglijând comunitatea deja existentă pe Digg în favoarea afluxului de noi utilizatori ce

provin din motoarele de căutare.

Starea curentă a celor două site-uri este cât se poate de diferită. Deși este clar că

Reddit.com a dobândit foarte mult de pe urma decăderii Digg.com, până de curând încă nu se

cunoștea exact situația. Astfel, Vishal Sanjay, în încercarea de a promova noul său site

„Farrrt.com“ a observat o diferență enormă în ceea ce privește afluxul de vizitatori proveniți

de pe reddit.com - 956 vizitatori - comparativ cu digg.com - 139 vizitatori, în urma postării

unui articol de pe respectivul site în domeniul online de social news.11

Rezultatul respectivului experiment relevă clar dimensiunile comunităților online ale

Reddit comparativ cu Digg. Mai mult, rezultatul voturilor respectivelor comunități prezintă

încă o caracteristică interesantă a comunității Reddit. Această a votat într-un mod mult mai

critic decât comunicatea Digg și astfel, pentru respectivul articol, s-au obținut doar două

„puncte karma“, reprezentând diferența dintre cele 29 de voturi pozitive și cele 27 de voturi

negative. În schimb, în cadrul comunității Digg, articolul a strâns 47 de voturi pozitive.

11 http://www.dumblittleblogger.com/2011/05/12/reddit-vs-digg-reddit-now-leads-the-way-stats/, accesat in data de 30 mai 2012, ora 10:58

49

Cu toate acestea, articolul lui Sanjay nu a ajuns niciodată pe pagina principală, unde

teoretic ar trebui să se afle cele mai de succes linkuri ale Digg-ului ci a ajuns, contrar

așteptărilor, pe prima pagină a Reddit-ului, rezultând în 90% mai mult trafic de pe urma

acestui site decât de pe urma Digg.com.

Un alt webjurnalist, colaborator al site-ului startupdispatch.com, Puran Jay, vine cu o

comparație foarte interesantă între Reddit și Digg. Acesta consideră că lupta celor doi giganți

online este foarte asemănătoare cu cea virtuală dintre caracterele Rocky Balboa și Ivan Drago

din filmul „Rocky“. Jay argumentează că aspectul exterior, calitățile și defectele definesc

foarte bine atât pe Ivan Drago (un veritabil superman sovietic, antrenat cu specific științific

pentru a fi în formă fizică maximă, un triumf asupra condiției umane) cât și pe Rocky (un om

plin de defecte dar cu care se poate asocia oricine, mai puțin robotizat și mult mai uman).

Aceste două caractere fictive, în opinia lui Puran Jay, sunt modelele de antiteză

perfectă pentru cele două site-uri. În cele din urmă, spartanismul de modă veche al lui Rocky

triumfeaza asupra preciziei chirurgicale ale lui Drago într-o manieră denumită de Puran Jay ca

50

fiind o „simplitate deliberată“12. Același concept a mai fost întâlnit în Statele Unite ale

Americii când George W. Bush, prin simplitatea sa verbala, a reușit să cucerească americanii

de partea sa, în pofida sofisticarii intelectuale ale lui Al Gore, principalul contracandidat în

cursa pentru președinția SUA.

Digg.com poate fi considerat ca fiind Ivan Drago iar Reddit.com ca fiind Rocky. Digg

reiterează, măsoară, ține cont de cifre și lansează constant noi versiuni. A evoluat în decursul

timpului de la o urâtă colecție de linkuri către o aplicație web foarte plăcută vizual așa cum

poate fi observat in Anexa 2. Reddit pe de altă parte, nu s-a schimbat prea mult în ultimii șase

ani. Design-ul este în mare parte același, are cam aceleași funcții cu care a fost lansat și încă

mai păstrează aspectul unui site construit într-un singur week-end de către un hacker mai

entuziast asa cum reiese și din Anexa 1.

Digg se pretinde a fi camera de știri auto-stilizată a internetului, tratând știrile tragice

cu o importanță deosebită, într-o manieră similară buletinelor de știri CBS sau CNN. Pe de altă

parte, pagina de pornire a Reddit-ului conține în egală măsură imagini cu animale de casă în

diferite ipostaze care mai de care mai haioase, sfaturi cerute comunității dar și știri mai

serioase. Sloganul „Pagina de Pornire a Internet-ului“ („The Homepage of the Internet“)

relevă intențiile grandioase ale echipei din spatele simplistului dar popularului site

Reddit.com.

Conform lui Puran Jay, în lipsa de sofisticare a interfeței Reddit se poate deja contura

o urmă de tradiție ce devine foarte primitoare după puțin timp de interacțiune cu ea. De

exemplu, pentru fiecare discuție mai serioasă, aproape întotdeauna se va găsi cineva să

posteze o imagine cu un pui de câine ce cască, pentru a mai „calma spiritele“. Se poate defini

un sentiment de confort în staza în care se află Reddit, poate și din cauza fricii de schimbare

pe care probabil că o are echipa Reddit, prudență survenită în urma eșecului Digg.

Odată cu atingerea cifrei de 2 miliarde de vizualizări și împinși de eșecul Digg, echipa

Reddit a conceput o serie de reguli de la care nu se vor abate. Aceste reguli servesc la

confortul utilizatorilor și diferă foarte mult de mentalitatea Digg, reguli ce au fost postate pe

blogul oficial în data de 5 ianuarie 2012:

12 http://startupdispatch.com/opinion/digg-vs-reddit-a-tale-of-two-startups/, accesat in data de 6 iun 2012, ora 20:03

51

„Aceasta este o listă de lucruri pe care nu le facem (și nu le vom face vreodată) pentru

trafic:

Noi nu primim trafic prin reclame.

Noi nu participăm în schimb de trafic.

Noi nu trimitem email-uri utilizatorilor noștri (decât dacă și-au uitat parola

contului).

Nu vom hărțui utilizatori în scopul creării unui cont.

Nu vom hărțui utilizatorii să-și invite prietenii să-și creeze cont.

Nu te vom deranja să ne descarci aplicația.

Noi nu utilizăm slideshow-uri sau alte ghidușii de vizualizare ale paginilor

noastre.

Nu știm absolut nimic despre optimizarea sistemelor online de căutare.

Noi nu ne integrăm în Facebook.

Noi nici măcar nu ne legăm conturile de Facebook sau Twitter.“13

Spre deosebire de

Reddit.com, primul lucru pe care-l va

vedea orice utilizator de Digg.com la prima

accesare va fi o solicitare de a utiliza

aplicația Digg Social Reader prin legarea

contului Digg la cel de Facebook, folosind

următoarea explicație: „Descoperiți cele

mai calitative știri de pe web și permite

prietenilor tăi să vadă ceea ce tu citești.

Bara de știri integrabilă în browser îți permite să pornești sau să oprești citirea socială a

articolelor. Adițional, îți poți controla audiențele în privința selecției indivizilor ce-ți pot

vizualiza articolele individuale.“

Pe lângă politica foarte diferită de cea a Reddit, Digg mai promovează și aplicații ce

aparent ajută utilizatorii la menținerea contactului cu știrile ce-i interesează. În realitate, însă,

aceasta nu face nimic altceva decât să îngreuneze programul de navigare a internet-ului

(browser), fiind o aplicație de tip „extension“.

Beneficiul Digg constă în numărul de vizualizări în plus aduse de această bară ce nu

prezintă decât titlurile articolelor sub formă de teasing. În schimb, Reddit nu are o astfel de

aplicație, nu prezintă pop-up-uri ce-ți solicită un cont, nu-ți dezvăluie interesele prietenilor de

13 http://blog.reddit.com/2012/01/2-billion-beyond.html, accesat in data de 6 iunie 2012, ora 20:3352

pe Facebook sau Twitter. Întreaga experiență Reddit este non-intruzivă în ciuda faptului că

dacă acesta ar fi adoptat politica Digg de webmarketing, cu siguranță ar fi adunat comunitățile

mult mai eficient cu toate că ar fi sacrificat din spiritul ce face din Reddit un site atât de unic.

Folosind Reddit, oricine poate simți comunitatea de oameni din spatele interfeței

deliberat simplistă. Acești oameni împărtășesc lucruri personale de care de altfel ar fi rușinați,

în căutarea unor răspunsuri sau a unor reacții. Spre deosebire de Digg sau de restul

internetului, comunitățile Reddit sunt sensibile la slăbiciunile oamenilor, oferind mai degrabă

ajutor decât un comportament injurios. Între timp Digg și-a pierdut comunitatea. În plus are

doar 10 subcategorii (de la „Business“ la „Gaming“) ce servesc exclusiv ca interfețe pentru

știrile ce se încadrează în acele categorii. Spre deosebire de Reddit, Digg nu poate primi

întrebări și nici nu se poți organiza interviuri în care să fii intervievatul, în genul celor de tip

„AMA“ - acronim de la „Ask Me Anything“ („Întreabă-mă orice“) de pe Reddit.

O altă mare deosebire față de Digg a Reddit este faptul că acesta din urmă dispune de

sub-Reddit-uri, reprezentând sub-domenii asemănătoare cu cele 10 fixe ale Digg. În prezent

există peste 8400 de sub-Reddit-uri ce sunt urmărite, fiecare, de peste 100 de oameni. Oricine

poate creea un sub-Reddit în funcție de interese și astfel ele variază de la cele axate pe

divertisment cum sunt „pics“ (fotografii) sau „funny“ (lucruri haioase) la subiecte

educaționale cum sunt „TodayILearned“ (astăzi am învățat că...) sau „AskReddit“ (întreabă

Reddit-ul), ajungând chiar și la subiecte complet bizare „circlejerks“ sau „askshittyscience“,

astfel permițând internetului să-și expună diversitatea culturală.

Majoritatea sub-Reddit-urilor sunt de dimensiuni destul de reduse, între 1 și 5000 de

abonați, și astfel moderarea acestora devine mult mai simplă, promovând un sentiment mai

puternic de apartenență la o comunitate. Utilizatorii frecvenți ajung să se recunoască între ei

după numele contului și astfel se pot contura personalitățile online tipice comunităților.

Rezultatul final constă în sentimentul că Reddit.com este mai de grabă un site mic, un forum

de nișă decât gigantul pus în valoare de cifrele de trafic.

3.5. Comunitatea Reddit sau Redditorii sau Hivemind

Comunitatea Reddit, adesea denumită în mod individual Redditors sau în mod colectiv

Hivemind („Conștiința-Stupului“), este o parte integrală a experienței Reddit. Alexis Ohanian,

53

unul din co-fondatorii Reddit, declara într-o postare pe blogul său14 că este foarte mândru de

comunitatea ce s-a adunat în jurul proiectului ce l-a făcut faimos.

Acesta declara că încă nu a întâlnit un site cu o comunitate atât de mare și atât de

puternică precum cea a Reddit-ului și, întrebat ce anume a făcut pentru a impulsiona formarea

unei astfel de comunități, răspunsul sau „jalnic“ (în cuvintele lui Ohanian) ar fi că și-a dat

interesul. „Ce altceva poate face un fondator fără preocupări tehnice?“, întreba Ohanian

retoric.

Acesta spunea că, pe lângă comandarea de pizza și menținerea pe linia de plutire a

afacerii, altceva nu putea face. Desigur că Alexis Ohanian a făcut mult mai mult de atât. De

exemplu, și-a mai ocupat timpul liber cu desenarea a sute de sigle Reddit pentru a fi folosite

în diferite ipostaze15, a înfăptuit un parteneriat cu DirectRelief.org pentru strângerea de

fonduri pentru Haiti16 și la sugestiile comunitatii Reddit, chiar a cumpărat un levier și o pălărie

în formă de Headcrab (o ființă imaginară din Half-Life, un joc pentru PC) și le-a trimis unui

om de știință din complexul științific CERN din Geneva (ce semăna fizic cu Gordon

Freeman, un alt personaj fictiv al jocului Half Life)17.

Aceste acțiuni relevă interesul lui Ohanian pentru comunitatea Reddit ce-i reflectă

adesea personalitatea benevolă, umanistă și uneori chiar ilară. De exemplu în data de 8 iunie

2012, un redditor ce suferea de cancer la rinichi în stadiul 4 a postat comunității un interviu cu

sine în care era invitată comunitatea să pună întrebări, iar redditorul le putea răspunde.

Astfel de postări se numesc „Întrebați-mă orice“ - AMA (sau Ask Me Anything).

Atenția comunității Reddit a fost captată imediat de diagnosticul sumbru al intervievatului ce

nu avea să ajungă la 24 de ani. Discuțiile au durat câteva ore iar eventual, redditorul cu

numele de utilizator Kehrk, ce a pornit discuția, a fost nevoit să se retragă datorită oboselii.

Între timp, cât acesta dormea, pe timpul nopții și până a doua zi, comunitatea Reddit a deschis

un fond de donații ce a strâns peste 9000 de dolari pentru redditorul Kehrk. Până la 11 iunie

2012 deja au fost strânși 22000 de dolari iar suma creștea de la o zi la alta.18

Acesta este doar un exemplu prin care comunitatea Reddit, cu toți oamenii ce provin

din diverse medii, culturi, tradiții, se reunesc în mod anonim pentru ajutorarea complet

altruistă a oamenilor ce, într-adevăr au nevoie de ajutor.

14 http://alexisohanian.com/how-reddit-became-reddit-the-smallest-biggest, accesat in data de 11 iunie 2012, ora 17:30

15 http://s3.amazonaws.com/sp.reddit.com/archive2008.html, accesat in data de 11 iunie 2012, ora 17:4316 http://blog.reddit.com/2010/01/helping-haiti-because-we-ought-to-do.html, accesat in data de 11 iunie

2012, ora 17:5917 http://blog.reddit.com/2008/09/crowbar-headcrab-and-half-life-strategy.html, accesat in data de 11

iunie 2012, ora 18:0618

http://www.reddit.com/r/IAmA/comments/ur3yv/iama_23_year_old_boy_with_stage_iv_kidney_cancer/c4xuha4, accesat in data de 11 iunie 2012, ora 18:14

54

Un alt exemplu este provocarea din data de 13 septembrie 2010 adusă de Reddit

comunității sale pentru a doborî recordul deținut de Hillary Clinton de 29945 de dolari strânși

în 5 ani pentru o cauză nobilă. Provocarea a fost de asemenea susținută de celebritatea de

emisiuni Talk-Show cea mai adorata de Conștiința-Stup, Stephen Colbert.

Pe măsură ce inițiativa prindea inerție, suma de bani ce se strângea apărea să se

mărească exponențial până ce site-ul DonorsChoose.org, pe care se realiza actul caritabil, nu

a mai putut ține pasul cu cifrele într-o continuă schimbare și astfel sistemul ce afișa suma

strânsă s-a prăbușit. Banii adunați nu se pierduse dar mass-media americană a ignorat

fenomenul de altruism autentic ce avea loc și a declarat că Reddit și comunitatea sa ataca un

site cu specific umanitar. Reddit și Conștiința-Stupului reușite să strângă în 8 ore o sumă de

două ori mai mare decât cea strânsă în 5 ani de către Hillary Clinton. În data de 11 iunie 2012,

1380 de redditori donase peste 47 000 de dolari ce au fost atribuiți Fondului de Învățământ

Pentru Săraci din SUA.19

IV. CONCLUZII

19 http://www.reddit.com/r/blog/comments/ddc0w/update_on_the_colbert_rally_time_to_show_our/, accesat in data de 11 iunie 2012, ora 18: 40

55

Prin însăși natura ei, comunicarea interculturală a fost, în trecut, un concept inaplicabil

celor ce nu puteau călători. Uneori comunicarea interculturală s-a putut realiza dar numai

când turiștii vizitau o altă țară. În prezent, Internetul a făcut posibilă comunicarea între

persoanele ce locuiesc la distanțe foarte mari, astfel permițând diverselor culturi să intre în

contact și să devină mai conștiente de mediul global în care sunt situate.

După cum am punctat în capitolul I, comunicarea interculturală este o disciplină

absolut necesară în secolul globalizării. Relaționarea cu alte persoane provenite din medii

culturale diferite de ale noastre, devine din ce în ce mai ușoară pe măsură ce legăturile născute

în mediul online sunt fructificate. Tehnocultura devine teren comun pentru orice om ce

utilizează în mod cotidian internetul, indiferent unde s-ar afla pe glob.

Așa cum reiese din capitolul II, mediul virtual al Internet-ului a pornit din pasiunea

unor tehnofili dar sub nici o formă nu a fost o sarcină ușoară. Începuturile au fost îngreunate

de computere lipsite de performanță, de interfețe greu de utilizat și înțeles, dar mai ales de

neîncrederea unor oameni cu influență, cum ar fi politicienii si marii antreprenori ai anilor '90.

Totuși, rețelele ce mai apoi au alcătuit Internet-ul, au beneficiat de sprijin din ce în ce mai

mare din partea comunităților online ce se aflau în formare.

În ultimii ani, o nouă clasă de tehnologii sociale au apărut pe internet ce a purtat

denumirea de Web 2.0. Acestea au luat avânt devenind, în prezent, afaceri de sute de milioane

de dolari. Beneficiind de o putere financiară enormă, aplicații de social media precum Reddit,

Facebook sau Google, pot pretinde că sunt reprezentantele unei noi ere de participare

colectivă, democrație și creativitate.

Multe disertații și discuții academice au ajuns să aibă ca subiect principal împărtășirea

informațiilor în mod social prin intermediul serviciilor Web 2.0, ajungând la concluzia că

influența asupra jurnalismului și divertismentului, nu poate fi decât pozitivă. De exemplu, așa

cum a fost punctat în capitolul III, pe site-urile de social news, cum ar fi Reddit.com sau

Digg.com, se practică un tip de meritocrație în care oricine poate posta conținut virtual, iar

dacă acel conținut este considerat de restul utilizatorilor ca fiind demn, va fi votat în mod

pozitiv astfel ajungând într-o poziție cu vizibilitate mai bună (urcând eventual până pe prima

pagină). Dacă nu, conținutul trimis și votat în mod negativ va fi separat de restul, căzând în

ierarhie.

Cu toate acestea, comunitățile online sunt foarte fragile și ușor de înstrăinat dacă nu

sunt luate deciziile corecte. De exemplu, dacă un site social ce lucrează la o interfață

îmbunătățită, își modifică prea mult funcționalitatea și aspectul, utilizatorii fideli și obișnuiți

se vor simți respinși iar în cazuri extreme, chiar revoltați, așa cum s-a întâmplat pentru

56

Digg.com în anul 2010. La scurt timp după lansare a avut loc una din cele mai mari exoduri

din mediul virtual până în prezent, de pe Digg.com pe Reddit.com.

Modificarea din temelii a interfeței nu a fost singura greșeală pe care a făcut-o echipa

din spatele site-ului Digg.com. Cea mai mare greșeală a acestora a fost faptul că nu au ținut

cont de sugestiile comunității și în schimb au favorizat influențele corporatiste de web-

marketing. Conținutul informativ de pe Digg, după lansarea mult antagonizatei versiuni 4 a

interfeței, a fost dictat în primul rând de potențialul de trafic și nu de calitatea articolului votat

de comunitate.

În cadrul site-urilor cu specific social news, statutul social individual pare a fi, în mod

ironic, mai puțin important decât statutul social al comunității din care fac parte. Astfel,

membrii ce fac parte din comunitățile online, par a exercita calități precum altruismul și

reciprocitatea față de celălalt membru, situație asemănătoare celei din viața offline, regăsită în

cele mai selecte cluburi.

În cele mai multe cazuri, când un membru din respectiva comunitate cere ajutor, restul

comunității răspunde cu promptitudine. Astfel poate fi strâns un capital social în scopul

ajutorării în privința unei cauze umanitare, cu mare ușurință dacă respectiva cauză va fi

considerată demnă de către comunitate. De cele mai multe ori aceasta este cazul iar

comunitatea, prin participarea activă la adunarea de fonduri sociale, nu cere nimic în schimb

decât expunere în mass-media, în speranța adunării a mai multor participanți la cauzele

respective.

Aceste acte de altruism anonim confirmă ipoteza conform căreia indivizii ce provin

din diferite medii și culturi, pentru a lua parte la comunitatea globală ce prinde formă pe

Internet, trec printr-o modificare comportamentală și reușesc să depășească problema de

acceptare a diferențelor și capătă toleranță și spirit benevolent, încurajând în același timp

înțelegerea prin intermediul Internet-ului.

57

Bibliografie

1. Balle F. (1998), Dictionnaire des medias, Larrousse, Paris

2. Braudel F. (1994), Gramatica civilizatiilor, vol. I, Ed. Meridiane, Bucuresti

3. Cherney L. și Weise E. R. (1996), Wired Women: Gender and New Realities in

Cyberspace. Seattle: Seal Press

4. Collett P. (2005), Cartea gesturilor. Cum putem citi gindurile oamenilor si

actiunile lor, Editura Trei, Bucuresti

5. Collins-Jarvis L. A. (1993), Gender representation in an electronic city hall:

Female adoption of Santa Monica's PEN system. Journal of Broadcasting &

Electronic Media

6. Costea, Popescu, Tasnadi (2010), Criza E In Noi, Editura ASE

7. Donehy-Farina S. (1996), The Wired Neighborhood. New Haven, CT: Yale

University Press

8. Gibson W. (2004), Neuromancer. Ace Hardcover 20th - anniversary edition

9. Giordano, Patry (1996), Multikulturalismus und Multilinguismus. Ein Symposium,

Fribourg

10. Leeson L. H. (1996), Clicking In: Hot Links to a Digital Culture. Seattle: Bay

Press

11. Ishii, Satoshi, Klopf, Donald, Cooke, Peggy (2003), Our Locus in the Universe:

Worldview and Intercultural Communication, în Intercultural Communication. A

Reader, Thomson Wadsworth

12. Jones S. (1997), Virtual Culture: Identity & Communication in Cybersociety.

London: Sage Publications.

13. McLuhan M. (2008), The Medium Is the Massage, Penguin Uk

14. Mehedinți S (1999), Civilizaţie şi cultură, Bucureşti, Editura Trei

15. Miller L. (1995), Women and children first: Gender and the settling of the

electronic frontier., apud Brook, J. și Boal, I. A. (eds.) Resisting the Virtual Life:

The Culture and Politics of Information. San Francisco: City Lights

16. Mitra A. (1997), Virtual commonality: Looking for India on the internet., apud

Jones, S. G. (ed.), Virtual Culture: Identity & Communication in Cybersociety.

London: Sage Publications

17. Mişcol O. (2000) Comunicare şi cultură, Ed. Oscar Print, Bucureşti

18. Moser, M. A. (1996), Immersed in Technology: Art and Virtual Environments.,

Cambridge, MA: The MIT Press

58

19. Nakamura L. (1999), Race in/for cyberspace: Identity tourism and racial passing

on the internet., apud Vitanza, V. J. (ed.) CyberReader. Boston, MA: Allyn and

Bacon

20. Rheingold H. (1993), A slice of life in my virtual community. In Harasim, L. M.

(ed.) Global Networks: Computers and International Communication. Cambridge,

MA: MIT Press

21. Rheingold H. (1993), The Virtual Community: Homesteading on the Electronic

Frontier., Reading, MA: Addison-Wesley Publishing Co.

22. Rushkoff D. (1994), Media Virus: Hidden Agendas in Popular Culture., New

York: Ballantine.

23. Samovar L. A., Porter R. E. (2006), Intercultural Communication: A Reader,

Thomson/Wadsworth

24. Schnapper D. (1991), La France de l’intégration. Sociologie de la nation en 1990.,

Paris Gallimard

25. Star S. L. (1995), The Cultures of Computing, Oxford: Blackwell Publishers

26. Stoll C. (1995), Silicon Snake Oil: Second Thoughts on the Information Highway.

New York: Doubleday

27. Stone A. R. (1991), Will the real body please stand up? Boundary stories about

virtual cultures., apud Benedikt, M. (ed.) Cyberspace: First Steps. Cambridge,

MA: MIT Press

28. Tylor E. B. (2011), Primitive Culture: Researches Into the Development of

Mythology, Philosophy, Religion, Language, Art, and Custom, Volume 1,

Kessinger Publishing

29. Turkle S. (1995), Life on the Screen: Identity in the Age of the Internet., New

York: Simon & Schuster.

30. Weber E. (1976), Peasants into Frenchmen: The Modernization of Rural

France, Stanford University Press

31. Whittle D. B. (1997), Cyberspace: The Human Dimension. New York: W. H.

Freeman and Co.

Surse Internet

59

http://www.reddit.com/r/blog/comments/ddc0w/

update_on_the_colbert_rally_time_to_show_our/

http://www.reddit.com/r/IAmA/comments/ur3yv/

iama_23_year_old_boy_with_stage_iv_kidney_cancer/c4xuha4

http://blog.reddit.com/2008/09/crowbar-headcrab-and-half-life-strategy.html

http://blog.reddit.com/2010/01/helping-haiti-because-we-ought-to-do.html

http://s3.amazonaws.com/sp.reddit.com/archive2008.html

http://alexisohanian.com/how-reddit-became-reddit-the-smallest-biggest

http://blog.reddit.com/2012/01/2-billion-beyond.html

http://startupdispatch.com/opinion/digg-vs-reddit-a-tale-of-two-startups/

http://www.dumblittleblogger.com/2011/05/12/reddit-vs-digg-reddit-nleads-the-way-

stats/

http://about.digg.com/blog/digg-version-4

http://about.digg.com/blog

http://blog.reddit.com/2012/01/2-billion-beyond.html

http://www.wired.com/business/2010/03/digg-redesign-social-web/

http://siteanalytics.compete.com/digg.com/ http://catb.org/jargon/html/S/slashdot-effect.html

http://www.silverorange.com/a/portfolio/digg/

http://www.startup-review.com/blog/reddit-case-study-how-personality-impacts-

product-success.php

http://www.ntia.doc.gov/report/1995/global-information-infrastructure-agenda-

cooperation

http://www.alexa.com/siteinfo/reddit.com

Anexa 1

60

Anexa 2

61

62