Cuprins

Argument .......................................................................................................

Capitolul I. Familia .......................................................................................

I.1.Familia-introducere în problematica familiei.......................................

I.1.1.Definiţii şi tipologii ale familiei......................................................

I.1.1.1.Cauze care stau la apariţia modelelor familiale alternative........

I.1.1.2.Familia monoparentală-realitate a lumii contemporane..............

I.1.2.Problematica crizei familiale...........................................................

Capitolul II Adolescenţa-prezentare generala...............................................

II.1.Cauze ale parentalităţii la adolescenţi................................................

II.2. Consecinţe,motive şi tipuri de probleme întâlnite la adolescenţii

părinţi…………………………………………………………………………..

II.3. Efectele psiho-sociale ale stării de graviditate asupra mamei adolescente(în perioada

prenatală şi postnatală)…………………………………………………………

Capitolul III Mamele adolescente între vulnerabilitate,marginalizare si integrare

sociala………………..

III.1.Clarificare conceptuală……………………………………………….

III.1.1.Vulnerabilitatea socială……………………………………….

III.1.2.Raportul dependenţă-vulnerabilitate……………………………

III.1.3.Vulnerabilitate şi marginalizare……………………………….

III.1.4.Integrare socială……………………………………………….

III.2.Maternitatea adolescenţilor-o problemă socială?................................

1

Consecintele psihosociale in urma aparitiei unui copil la varsta adolescentei

Argument

Problemele ce apar în urma parentalităţii adolescentine sunt foarte complexe, greutăţile şi

riscurile fiind cu atât mai mari cu cât vărsta părinţilor este mai mică. Mamele adolescente

formează împreună cu copilul / copiii lor un gen aparte al familiei, familie în care mama (de cele

mai multe ori) este necăsătorită, cu un nivel scăzut de şcolarizare, provine din familii

dezorganizate sau monoparentale. În general, naşterea unui copil reprezintă un eveniment care

provoacă schimbări în viaţa viitoarei mame de natură emoţională, familială, financiară; cu atât

mai mult, sarcinile apărute la vârsta adolescenţei sunt generate de probleme grave: familia de

origine nu le acceptă (necăsătorite, dar având copil), tatăl nu recunoaşte copilul. Situaţia devine şi

mai dramatică atunci când mama adolescentă nu are nici mijloace de subzistenţă, nici un venit

din care să se întreţină şi nici măcar un adăpost. Aceste evenimente duc la declanşarea unei

situaţii de criză, care poate genera fenomenul de marginalizare / excludere socială.

Deci, se poate spune că parentalitatea la adolescenţi este o gravă problemă socială.

Uneori problemele se consideră ca au apărut atunci când devin vizibile. Totuşi, atunci când au

devenit cunoscute public, problemele au atins deja un grad ridicat de gravitate; valabil şi pentru

maternitatea la adolescente, deoarece pot să apară consecinţe dramatice atât în viaţa copilului, cât

şi a mamei, şi a comunităţii.

De aceea, consider că ar trebui să se acorde o atenţie deosebită mamelor adolescente în

prevenirea fenomenului de vulnerabilitate / marginalizare / excludere socială şi de identificat

modalităţi de intervenţie cât mai eficiente pentru depăşirea dificultăţilor şi a situaţiei de criză;

urmărind integrarea socială şi dobândirea unui mod de viaţă considerat normal.

În acest scop am abordat această temă, lucrarea de faţă aducând în prim plan tinerele mame

adolescente care apelează la serviciul social.

Lucrarea este structurată în două părţi: una teoretică şi alta practică. În partea teoretică, în

primul capitol am definit conceptul de familie, am enumerat şi descris diversele tipuri de familie,

2

am vorbit despre criză şi efectele acesteia; mi-am îndreptat atenţia asupra părinţilor adolescenţi şi

implicaţiile pe care le poate avea o sarcină timpurie.

În al doilea capitol am definit conceptul de adolescenta ,am enumerat cauzele

parentalitatii la adolescenti precum si consecintele,motivele si tipurile de probleme intalnite la

adolescentii parinti.

In al treilea capitol al acestei parti am incercat sa evidentiez gradul de vulnerabilitate

/marginalizare/defavorizare a mamelor adolescente,precum si posibilele interventii/solutii din

punct de vedere teoretic adresate acestui grup tinta.Am descris si serviciile de care pot beneficia

mamele adolescente in conformitate cu legislatia in vigoare.

In partea practica am obtinut un studiu de caz pe baza de chestionar in care un numar de…

mame adolescente au raspuns voluntar la o serie de intrebari cu privire la efectele devenirii de

parinti la varsta adolescentei.

Astfel,pentru o mai buna cunoastere a fenomenului parentatii la adolescenti,am incercat sa

surprind atat aspecte teoretice cat si cele practice privind vulnerabilitatea tinerelor mame si

interventia sociala adresata acestui grup tinta.

3

Capitolul I. Familia

I.1.Familia-introducere în problematica familiei

I.1.1.Definiţii şi tipologii ale familiei

Conform Dicţionarului Explicativ al Limbii Române, familia este ,,comunitatea umană

întemeiată prin căsătorie, care cuprinde pe soţi şi pe copiii lor; totalitatea persoanelor care se trag

dintr-un strămoş comun”. Dar, datorită complexităţii dintre un bărbat şi o femeie, familia, implică

mult mai mult decât această definiţie. Fiecare din noi percepe familia în mod aparte. Aceste

percepţii sunt influenţate de experienţe personale în relaţiile de cuplu, în relaţiile cu părinţii sau

cu propriul copil.

,,Conceptul de familie provine din latinescul famulus (servitor) şi reprezintă ,,ansamblul

sclavilor şi servitorilor ce trăiau sub acelaşi acoperiş”(, iar mai târziu casa în întregime, care

reprezenta stâlpul casei pe de o parte şi soţia, copiii şi servitorii pe de altă parte. Extensia sensului

de familie a ajuns să cuprindă agnaţii (rudele pe linia paternă) şi cognaţii (rudele pe linia

maternă), devenind în limbajul curent sinonim cu gens (comunitate formată din toate rudele de

acelaşi sânge)”.( Ariè, P., Duby G., Istoria vieţii private, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1994, pp. 78-

84)

Metodele de cercetare a familiei au fost iniţial filologice, etnologice şi istorice, abia în

secolul XX concepându-se teorii şi cercetări sistematice, sociologice, psihosociale, psihologice,

sexologice şi de psihopatologie familială.

Odată cu aprofundarea cercetărilor în domeniul familiei au fost elaborate o serie de

definiţii, cele mai semnificative fiind:

,,Familia este uniunea mai mult sau mai puţin durabilă şi socialmente aprobată a unui

bărbat cu o femeie şi a copiilor lor”.( Druţă, F., Psihologia familiei, Ed. Didactică şi

Pedagogică, Bucureşti, 1998, p. 3; Robert Hodgson, Stuart Birks, CENTRE FOR

PUBLIC POLICY EVALUATION,2002, ISSN. 1174 – 5193).

4

,,Familia este considerată elementul natural şi fundamental al societăţii, principiu ce apare

atât în cadrul actelor noastre legislative, cât şi în unele acte internaţionale privind

drepturile omului”.( Mitrofan, Iolanda, Mitrofan , C., Familia de la A la Z, Ed, Ştiinţifică,

Bucureşti, 1998, pp.141-145);

,,Familia reprezintă grupul social al cărui membri sunt legaţi prin raporturi de vârstă,

căsătorie sau adopţie şi care împreună, cooperează sub raport economic şi au grijă de

copii”(. Zamfir, C., Vlăsceanu, L., Dicţionar de sociologie, Ed. Babel, Bucureşti, 1993, p.

283);

Familia este instituţia socială bazată pe sexualitate şi pe tendinţe materne şi paterne, a

cărei forme variază de la o cultură la alta”.( Sillamy, N., Dicţionar de psihologie, Ed.

Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1996, p. 125);

Familia se poate distinge ca:

Realitate biologică prin uniunea ce se realizează între un bărbat şi o femeie şi prin

procreare;

Realitate socială prin comunitatea de viaţă între persoanele care o compun;

Realitate juridică datorită reglementării unei categorii importante de relaţii dintre oameni

şi prin norme juridice;

Formă specifică de comunitate umană, alcătuită dintr-un grup de persoane unite prin

căsătorie, filiaţie şi rudenie;

Entitate de interacţiuni şi intercondiţionări personale dintre soţ, soţie, părinţi şi copil,

precum şi dintre alte rude;

Formă de comunitate umană întemeiată prin căsătorie, care uneşte pe soţi şi pe

descendenţii acestora prin relaţii de sânge de ordin biologic, economic şi spiritual

(UNESCO).

Trăsăturile proprii se referă la faptul că familia reprezintă:

Unicul grup social caracterizat de determinări naturale şi biologice, de fapt singurul în

care legăturile de dragoste şi consangvinitate au o importanţă primară;

Cea mai mică societate umană, unitate elementară şi totodată cea mai naturală şi necesară;

Formă socială care împacă respectul de tradiţie cu deschiderea spre viitor.

În concluzie, putem spune că familia este o unitate socială care implică o instituţie larg

răspândită, determinată şi condiţionată în evoluţia sa, de modul de organizare a societăţii pe care

o reflectă şi exprimată de-a lungul timpului în diferite forme.

5

Tipologii familiale

Schimbările în comportamentul nupţial şi sexual, asociate cu factorii economici, sociali şi

culturali au condus la marea diversitate de tipuri de familii. Se poate identifica astfel două grupuri

importante de familii:

familia funcţională, caracterizată prin puternice relaţii, prin asociere şi colaborare, printr-o

puternică sudură internă, menţinută prin cooperare şi afecţiune reciprocă a membrilor săi;

familia disfuncţională (alternative), caracterizată prin deficit de structură (lipsa unuia

dintre părinţi) sau cu probleme funcţionale (carenţe materiale şi de socializare)

Familia funcţională, conform reprezentării numerice, se clasifică în: familia nucleară şi

familia lărgită.( Lupaşcu, Gabriela, 1994, Dreptul familie,Note de curs, Ed. Fundaţiei

“Chemarea“ Iaşi).

Familia nucleară (modernă), redusă numeric la soţi şi copiii lor, desemnează tipul de

familie compus din două generaţii.

Genograma tipului de familie nucleară are următoarea formă:

Familia lărgită (extinsă), reuneşte mai multe generaţii şi au o descendenţă numeroasă:

-familia lărgită pe verticală: este alcătuită din soţ, soţie, copii şi părinţii unuia dintre soţi.

familia lărgită pe orizontală: este alcătuită din soţ, soţie, copii şi fraţii unuia dintre soţi;

6

familia lărgită pe orizontală şi pe verticală: este alcătuită din soţ, soţie, copii, părinţii

unuia dintre soţi şi fraţii acestuia;

Familia disfuncţională (alternative) includ:

cupluri consensuale;

cupluri fără descendenţi;

cupluri monoparentale (materne sau paterne);

cupluri divorţate (cu sau fără descendenţi);

persoane văduve;

persoane celibatare;

mame- fete (mame celibatare).

I.1.1.1.Cauze care stau la apariţia modelelor familiale alternative

Principalele cauze care stau la apriţia familiilor alternative sunt abandonul,separarea,decesul şi

divorţul,Schematic aceste tipuri şi cauze de modele familiale alternative apărute ca urmare a

“restructurării familiei”pot fi reprezentate în figura I.1.1.1( Mitrofan, Iolanda, Ciupercă,

C., „Restructurări ale familiei contemporane” ,Incursiune în psihosociologia şi psihosexologia

familiei, Editura Press Mihaela, Bucureşti, 1998, pp. 47-94;Timothy J Biblarz,Adrian E

Raftery,Family Structure,Educational Attainment and Socioeconomic Success:Rethinking the

“Pathology of Matriarchy’’,pp.321,1999).

7

Fig.I.1.1.1.Cauze ale apariţiei familiilor alternative

Abandonul-O primă cauză a apariţiei familiilor alternative o reprezintă abandonul.A

abandon ape cineva sau ceva înseamnă a renunţa la un lucru sau la un drept,şi de asemenea se

poate înţelege şi părăsirea voită a familiei sau copiilor,Există mai multe aspecte ale abandonului:

-din punct de vedere juridic va fi declarat abandonat copilul de care părinţii sau reprezentanţii săi

lagali sau dezinteresat pe o perioadă mai mare de 6 luni;

-din punct de vedere medical poate fi considerat abandonat un copil dacă acesta rămâne în

unitatea sanitară mai mult de două săptămâni peste perioada în care are nevoie de îngrijiri;

8

ABANDON

DECES

DIVORŢ

SEPARARE

MODELE ALTERNATIVE

MENAJE DE O PERSOANÃ

CONCUBINAJ

FAMILII MONOPARENTALE

MATERNE PATERNE

UNIUNI HETERO-SEXUALE

UNIUNI HOMOSEXUALE

-din punct de vedere psihologic,lipsa de preocupare pentru soarta unei fiinţe sau părăsirea

acesteia pot fi considerate abandon;

Separarea este “o formă de dezorganizare familială,rezultat al acordului soţilor privind

încetarea relaţiilor sexuale,dar cu păstrarea unor obligaţii casnice şi

parentale”(Voinea,1996,p.63).De regulă separarea se realizează imediat şi se finalizează prin

divorţ,iar partenerii aleg de cele mai multe ori alte modele familiale,cum ar fi

concubinjul,menajul de o singură persoană sau familia monoparentală.

Decesul unuia dintre părinţi sau ai amândurora.Pot exista mai multe situaţii generate de

această cauză:

-unul dintre părinţi decedează iar celălalt păstrează copilul formând o familie monoparentală;

-unul dintre părinţi decedează iar celălalt părinte(ori mama,ori tata)abandonează copilul sau îl

instituţionalizează;

-unul dintre părinţi decedează iar celălalt părinte se recăsătoreşte(familie vitregă pentru copil) sau

trăieşte cu o altă persoană în concubinaj;

-ambii părinţi decedează,iar familia lărgită adoptă copilul pentru a-l creşte în continuare în

familie;

-ambii părinţi decedează,iar copilul este instituţionalizat şi/sau încredinţat in vederea adopţiei;

Divorţul.Fiind o cauză frecventă,favorizează apariţia şi creşterea numărului familiilor

alternative,implicaţiile psihologice fiind numeroase pentru fiecare membru al familiei:soţia,care

de obicei obţine custodia,poate fi nervoasă,neatentă,capricioasă,soţul poate fi neglijent,ambii se

pot simţi izolaţi de prieteni şi nesiguri de ei înşişi.În ceea ce priveşte copiii,aceştia sunt în general

timizi,nervoşi,depresivi,sau se pot simţi vinivaţi pentru ceea ce se întâmplă.

Divorţul are cel mai fast impact atunci când unul sau ambii părinţi îşi abandonează definitiv

copilul sau copiii,neglijându-şi astfel resposabilităţile faţă de dezvoltarea socială a copiilor lor.

Cele patru cauze au efecte multiple asupra celor doi parteneri,dar şi asupra persoanelor

implicate (părinţi,bunici),cauze care se întrepătrund şi care derivăuna din cealaltă modificând

astfel structura familiei tradiţionale şi intensificând numărul familiilor alternative.

I.1.1.2.Familia monoparentală-realitate a lumii contemporane

9

Termenul de familie monoparentală apare în literatura anglo-saxonă prin anul 1960,unde

se utilizează termenul de one(single)-parent family,iar în anii’70 ai secolului trecut apare un

corespodent al termenului şi în limba franceză,pentru a desemna situaţia unei femei singure

având în grijă unul sau mai mulţi copii.

Deşi sunt cunoscute numeroase studii în domeniul monoparentalităţii,nu există nici o

definiţie acceptată pe plan internaţional.Pentru a adopta o anumită definiţie trebuie să se ţină

seama de problemele existente pe plan statistic,cât şi de caracterul tranzitoriu al

monoparentalităţii.

Familia monoparentală este o ,, structură familială asimetrică, formată dintr-un părinte şi

copilul(copiii) său (săi), fie prin decesul celuilalt părinte, fie prin divorţ, fie prin abandonarea

familiei de către un părinte, fie prin decizia de a nu se căsători a părintelui, fie prin adopţia

realizată de o persoană singură, fie prin naşterea ,,întâmplătoare” a unui copil dintr-o relaţie

liberă, în afara căsătoriei, cu referire în special la părinţii adolescenţi”.( Mitrofan, Iolanda,

Ciupercă, C., Psihologia relaţiilor dintre sexe, Ed. Alternative, Bucureşti, 1997, p. 41; Patricia N.

Clayton ,Meeting the Needs of the Single Parent Family, Vol. 20, No. 4 (Oct., 1971), pp. 327-

336)

,, Experienţa de a fi părinte singur nu este neapărat devastatoare pentru adulţi sau pentru

copil, dar nu este confortabilă în permanenţă. Ea rămâne o experienţă particulară de tip familial,

ce duce la schimbări în raporturile dintre părinţi şi copii.

De-a lungul timpului au existat mai multe concepţii privind funcţionalitatea acestui tip

de familie. Astăzi, majoritatea psihologilor conchid, în esenţă, că este mai indicată pentru copil o

familie monoparentală decât una bântuită de certuri şi probleme.

Cea mai importantă distincţie a familiei monoparentale, având în vedere aspectele ei

funcţionale şi consecinţele sau efectele, este familia condusă numai de mamă

(monoparentalitatea maternă) şi cea condusă numai de tată (monoparentalitate paternă).

Familia monoparentală maternă

Cele mai multe familii monoparentale sunt alcătuite din femei cu unul sau mai mulţi copii

aflaţi în întreţinere.

Cauzele care au dus la monoparentalitate (prezentate în ordinea descrescătoare a

frecvenţei) :

Divorţul;

Abandonul;

10

Mame necăsătorite;

Deces.

Consecinţe:

Dificultăţi financiare;

Extinderea rolului cu sarcini auxiliare ne-specifice rol-sexului (suprasolicitarea de rol)

Schimbări în relaţia cu copilul. Treptat şi subtil mama îi atribuie copilului rolul de

partener, de suport emoţional, substitutiv al părintelui absent. O particularitate au relaţiile

mamă- fiică. Apar sentimente de gelozie şi competiţie;

Familia monoparentală paternă

Acest tip de familie reprezintă o minoritate în cadrul familiei monoparentale.

Motivaţiile care stau la baza acceptării statutului de părinte singur:

Dorinţa de a-şi susţine dreptul de a exercita parentalitatea ;

Obligaţia de a consimţi la exercitarea custodiei ca urmare a faptului că mama se

dovedeşte a fi incapabilă să-şi îngrijească copilul din punct de vedere fizic şi emoţional.

Cauze:

Divorţ

Deces

Consecinţe:

Dilatarea rolului parental. Nu sunt implicaţi în sarcini domestice mai mult decât

asumarea rolului de bază, mai multe dintre sarcini fiind îndeplinit cu ajutor din afară.

Diferenţe între patern-urile interacţionale. Părinţii singuri cer mai multă independenţă din

partea copiilor comparativ cu alţi părinţi. Taţii singuri sunt cei mai preocupaţi de calitatea

neîngrijirii şi a experienţelor educaţionale. O preocupare deosebită o au taţii singuri

pentru fiicele lor, anume pentru o socializare adecvată a fetelor şi a dezvoltărilor sexuale.

Modificări în stilul de viaţă, apare un declin al experienţelor sociale, dar creşte implicarea

în activităţi politice, de studiu. Activitatea sexuală este recunoscută, dar majoritatea

bărbaţilor simt că trebuie să fie discreţi.

Bărbaţii şi femeile acţionează similar dar şi diferit în situaţia parentalităţii singulare. În

general, experienţa monoparentalităţii la taţi este mai puţin distructivă pentru stilul de viaţă,

decât în cazul mamelor, este explicabil şi prin factorul economic, care afectează în mai mare

măsură femeile decât bărbaţii.

11

A trăi într-o familie monoparentală presupune a avea probleme majore care ţin de relaţiile

dintre membrii familiei şi de interacţiunile cu mediul înconjurăt.

I.1.2.Problematica crizei familiale

Noţiunea de criză provine din greacă krisis, decizie. Această etimologie, definită de

înţelegerea obişnuită, induce ideea unei rezolvări ca ieşire din criză.

Conceptul de criză a fost formulat în principal de Erich Lindemann şi Gerald Kaplan care

în anii 1940 şi 1950 au studiat modul în care indivizii reacţionează la situaţiile psihologice

aleatorii.

Criza este un eveniment care durează un anumit timp şi este marcată de momente, faze,

etape. O criză nu înseamnă, în mod necesar un eveniment tragic, ci poate fi o componentă a

dezvoltării şi maturizării noastre. Referindu-se la criza de creştere şi dezvoltare, Stela Teodorescu

o defineşte ca fiind un ,,ansamblu de fenomene tensionale (datorită acumulărilor cantitative) care

marchează o schimbare aproape bruscă şi semnificativă”(. Şchiopu, Ursula, (coord), Dicţionar de

psihologie, Ed. Babel, Bucureşti, 1997, p. 195)

În situaţiile de criză, individul reacţionează în funcţie de posibilităţile proprii de rezolvare

a problemei, încercând să revină la starea de stabilitate numită ,,homeostazie” sau ,,echilibru”.

După Kaplan crizele se auto-limitează, de au un început, un mijloc şi un sfârşit şi durează

până la şase săptămâni.

Există unele persoane care trec dintr-o stare de haos în alta, cu pierderi de energie, trăind

într-o stare de criză continuă. Această stare cronicizată poate fi parte a stilului de viaţă şi nu se

confruntă cu conceptul de criză.

Criza familială reprezintă, orice situaţie care induce apariţia stresului în familie, a

tensiunilor între membrii ei, menţinând coerenţa familiei sau având ca rezultat ruperea

ei.”( Ciofu, Carmen, Interacţiunea părinţi copii, Ed. Medicală Amaltea, Bucureşti, 1998, p. 110)

Crizele familiale depind de tipul de familie, de stabilirea şi resursele emoţionale şi financiare.

12

Kaplan a evidenţiat trei faze de dezvoltare a crizei. Alţi cercetători vorbesc despre cinci

faze care se plasează pe cele trei teoretizate de Kaplan şi anume:( Gabriela, Irimescu, Asistenta

sociala a familiei si copilului,Ed.Universitatii Al. I. Cuza,Iasi,2004,pp.69-70)

În stadiul 1, de şoc, se produce la aflarea unei veşti sau la observarea unor evenimente sau

fapte apar sentimente de ireal, incredibil, de negare. În această fază, persoanele nu pot

gândi logic, au o reacţie de fugă şi luptă, fuga reprezentând negarea, iar lupta e încercarea

de a controla situaţia. Reacţiile emoţionale de răspuns sunt definite în funcţie de gradul de

vulnerabilitate a individului sau grupului.

În stadiul 2 , de confuzie, caracteristic stării de mânie, confuzie, anxietate, incapacitate de

înţelege anumite comportamente. Persoana are tendinţa de a se retrage în sine şi de a se

izola. Orice intervenţie în această fază nu este recomandată, deoarece i se întăreşte

persoanei credinţa că nu poate fi ajutată.

Stadiul 3, numit capcană, deoarece persoana în criză se simte fără speranţă, fără ieşire.

Pot apărea sentimente de vinovăţie, ruşine, mânie.

În stadiul 4, are loc acomodarea la schimbare, persoana începe să vorbească despre ea şi

să accepte idei noi. Deşi cel în cauză nu este foarte stabil sub aspectul psihic, acest stadiu

reprezintă o etapă superioară în evoluţia crizei, putându-se începe intervenţia.

Ultimul stadiu, decizii şi planuri de viitor. Individul poate ieşi din criză la un nivel

superior, când din acea experienţă trage concluzii pentru viitor, învaţă modalităţi de

rezolvare şi de adaptare la schimbare, la acelaşi nivel sau la un nivel inferior, are loc

instalarea unei forme de depresie patologică.

Familiile nu experimentează , etapele crizei , în mod obligatoriu în ordinea prezentată, fiind

posibil chiar ca un anumit stadiu să fie experimentat de mai multe ori. De exemplu, unii pot trăi

în mod repetat negare şi atunci sunt ,,blocaţi” în acel stadiu, apărând stări patologice.

Cauzele pot fi(Ciofu, Carmen, op. cit., p. 111):

Maturaţionale- apar ca urmare a dezvoltării bio-psiho-sociale, ca parte normală a vieţii;

Situaţionale- reprezentate de situaţii neaşteptate (spitalizarea îndelungată, deces, handicap

definitiv, sarcini nedorite, etc);

Acute- după 6 săptămâni de parcurgere a perioadei de şoc persoana sau familia începe să

găsească soluţii de rezolvare.

Cronice- după o perioadă de 4-6 săptămâni nu au apărut soluţii

Conflictele din subsistemele familiale care duc la criză pot fi provocate de factori precum:

13

Vârsta şi maturitatea părinţilor;

Dificultăţi materiale;

Probleme de sănătate;

Planificarea familial.;

Crizele pot fi percepute fie ca o ameninţare, o pierdere sau o provocare. Ele pot revitaliza

probleme vechi, nerezolvate ale trecutului, putând acutiza sentimentul neputinţei sau

suprasolicitării, în acelaşi timp însă ele pot oferi o a doua şansă pentru a corecta neîmplinirile

unor evenimente trecute.

Naşterea unui copil reprezintă un eveniment care provoacă schimbări în mediul familial,

în relaţiile maritale, în viaţa viitoarei mame. Perioadele de schimbare din viaţă se caracterizează

prin numeroase posibilităţi, dar şi prin vulnerabilitate. Noile roluri şi comportamente pun în

pericol adesea resursele individului, în special atunci când schimbările survin prea devreme

(cazul părinţilor adolescenţi) sau foarte târziu. Dacă trecerea la rolul parental are loc prea

devreme, acest lucru constituie un risc, atât pentru copil , cât şi pentru ambii părinţi. Studiile

demonstrează că, datorită lipsei de maturitate şi responsabilitate a tinerelor mame unitatea

familială este supusă riscului unor dificultăţi generatoare de criză precum: separarea,

divorţ,violenţă,abandonul.Parentalitatea la adolescenţi este un fenomen frecvent,pe care-l

propun spre analiză.

14

Capitolul II Adolescenţa-prezentare generala

Adolescenţa este o perioadă dificilă, atât din punct de vedere biologic, cât şi psihologic.

Tânărul se confruntă în această perioadă cu schimbări fizice şi fiziologice importante şi o dată cu

acestea şi cu schimbarea imaginii de sine, care interacţionează cu tendinţa adolescentului de a se

autodefini(http://en.wikipedia.org/wiki/Adolescence ). Această creare de identitate se face,

adesea, prin opoziţia faţă de imaginea adultului şi adaptarea unor norme prezente la ceilalţi tineri

din aceeaşi generaţie. Acest proces nu rămâne întotdeauna fără urmă: este marcat frecvent de

crize. ,,Criza adolescenţei se referă pe de o parte, la negarea de către tânăr a identităţii sale în

calitate de copil şi pe de ală parte, la revendicarea unei noi identităţi care să-l plaseze în lumea

adultului”( Baciu, D., Rădulescu, S., Voicu, M., Adolescenţa şi familia, Ed. Ştiinţifică şi

Enciclopedică, Bucureşti, 1987, p. 86).

Din punct de vedere :

Biologic, adolescenţa este echivalentă cu pubertatea, adică dobândirea capacităţii de

reproducere sexuală;

Psihologic, adolescenţa presupune o serie de schimbări cu caracter cognitiv, afectiv şi

comportamental;

Sociologic, adolescenţa reprezintă o perioadă de tranziţie de la o stare dependentă în

întregime de adult, la o stare de independenţă relativă, marcată de începutul

maturităţii( Rădulescu, S., Sociologia vârstelor , Ed. Hiperion XXI , Bucureşti , 1994, p.

91);

Perioada adolescenţei cuprinde mai multe intervale de vârstă (10-11 ani; 12-13 ani; 14-16

ani; 16-18/20 ani; 20-24 ani;).

Tinerii adolescenţi cu vârsta cuprinsă între 16-18/20 ani, care reprezintă grupul de interes în

această lucrare, prezintă o serie de caracteristici particulare ,,Aceşti tineri continuă

programul dens de solicitări şcolare, extraşcolare pe linie profesională la o parte dintre ei

15

dezvoltarea de deprinderi şi abilităţi intelectuale, de cunoştinţe şi concepte , este foarte activă,

îşi adaptează vorbirea după gradul de cultură al interlocutorului. Jargoanele şcolare sunt

folosite mai puţin. Percepţia socială se încarcă de roluri şi statute învăţate. Munca devine o

necesitate înţeleasă, iar autonomia, afirmarea de sine cerinţe interne, În etapa dintre 16-18/20

ani s-a trecut adeseori greul în ceea ce priveşte evoluţia fiziologică, iar pe planul psihologic a

început ,, o a doua naştere” după expresia lui J. J. Rousseau.

Conduitele faţă de familie mai afectuoase, discuţiile mai interesante şi calme”( Şchiopu,

Ursula, Vuza, E., Adolescenţa. Personalitate şi limbaj, Ed. Albatros, Bucureşti, 1989, p. 55).

În ceea ce priveşte integrarea socială, tendinţele de integrare în normele şi valorile

sociale se realizează cu atât mai mult cu cât adolescentul este prins mai mult în grijile vieţii.

Familia are un rol deosebit de important în această etapă de vârstă, fiind un model social şi

îndeplinind sarcina de a educa şi forma tânărul în vederea integrării sale optime în viaţa

socială.

Charlotte Buhler şi Stik Sullivan identifică ,,necesităţile adolescenţilor în funcţie de

cele două faze ale adolescenţei (adolescenţa timpurie şi adolescenţa târzie). În adolescenţa

timpurie (16-18/20ani) se manifestă trei necesităţi fundamentale ale personalităţii:

Necesitatea de a satisface apetitul sexual;

Necesitatea de siguranţă;

Necesitatea de eliberare de anxietate, anxietate faţă de intimidate( Şchiopu, Ursula, Vuza,

E., op. cit.,1989, p. 34)

II.1.Cauze ale parentalităţii la adolescenţi

Principalele cauze pentru care adolescenţii devin părinţi sunt:

,,Atitudinea societăţii faţă de sarcina adolescenţilor- astăzi putine stigmate sociale mai

sunt generate de sarcina adolescenţilor . Familiile de origine încearcă să ofere suport ,

implicându-se emoţional, financiar şi fizic. La nivelul comunitar există programe de

asistenţă socială pentru adolescente care urmează să nască, pentru cele care au născut, dar

şi pentru părinţii acestora.

16

Neglijarea unei contracepţii adecvate de către adolescenţii activi sexual, în directă legătură

cu atitudinea lor personală. Unele studii evidenţiază că adolescenţii care au cunoştinţă despre

contracepţie îşi acceptă mai uşor sexualitatea şi comportamentul sexual decât cei care nu

folosesc contracepţia. Astfel, adolescentele care fac uz de contracepţii se simt mai

responsabile pentru vieţile şi deciziile lor, controlează mai bine ce li se întâmplă drept

consecinţă a vieţii sexuale. Nefolosirea contraceptivelor de către adolescente este motivată şi

de ideea că folosirea lor ar crea o ,,pregătire premeditată” pentru o relaţie sexuală, care ar

trebui să survină de fapt în condiţii spontane şi naturale.În ceea ce-i priveşte pe băieţi, rolul

lor în concepţie şi în contracepţie s-a bucurat de mai puţină atenţie. Ideea că responsabilitatea

contracepţiei revine fetelor este larg răspândită pentru băieţii adolescenţi. Motivele pentru

care băieţii nu folosesc metode contraceptive rezidă în faptul că ,, nu-i priveşte dacă partenera

rămâne însărcinată” şi că fetele ar fi acelea care trebuie să aibă grijă de acest aspect.

Atitudinile personale care încurajează graviditatea cum ar fi:

speranţa de a obţine de la familie şi de la prieteni mai multă atenţie dacă rămân gravide;

dorinţa de a avea un copil pe care să îl răsfeţe şi care să fie foarte preţuit de cei din jur;

graviditatea intenţională, ca urmare a dorinţei intense de a pedepsi sau de a-şi lua revanşa

în faţa unor părinţi superprotectori şi dominatori;

învoiala sexuală cu un partener, căruia, în schimbul exclusivei angajări, implicări şi

afecţiuni. îi ,,oferă” sarcina;

Un alt factor care influenţează parentalitatea la adolescenţi este tendinţa generală, la

femei, de a participa la o relaţie sexuală anterioară căsătoriei şi scăderea vârstei de

începere a vieţii sexuale (în jur de 15 ani).

La toate acestea se adaugă şi alte condiţii care favorizează sarcina adolescentină. La băieţi, ca

factori favorizanţi, se menţionează dificultăţi sociale, provenite din familii cu statut socio-

economic scăzut şi un grad crescut de popularitate printre colegi. Le fete, e statut socio-economic

scăzut, număr mare de fraţi, tatăl absent din familie, dificultăţi şcolare, cu un nivel crescut de

stres familial şi un grad crescut de popularitatea printre colegi( Mitrofan Iolanda, Ciupercă, C. ,

Psihologia relaţiilor dintre sexe, Ed. Alternative, Bucureşti, 1997, p. 74);

II.2. Consecinţe,motive şi tipuri de probleme întâlnite la adolescenţii părinţi

17

Mamele adolescente se confruntă cu o serie de probleme survenite în urma dobândirii noului

rol, cel parental.Aceste mame au de obicei nevoile lor proprii care pot impiedica dezvoltarea unui

ataşament suficient de bun faţă de copil. În timp ce prietenii îşi continuă viaţa la fel, mamele

trebuie să coboare la un alt nivel. Sunt adesea surprinse că este necesar să se ocupe de noul

născut, în timp ce viaţa lor socială şi studiile suferă o ruptură. Prietenii şi prietenele lor

frecventează alte locuri decât ele. Simt adesea că pierd ceva. Se trezesc astfel într-un proces de

degradare a relaţiilor cu părinţii, în timp ce noua lor condiţie de mamă singură le creşte

dependenţa faţă de proprii părinţi. Pentru multe mame tinere această situaţie creează bazele unei

agresivităţi, care duce la regresie. Unele mame primesc ajutor de la tatăl copilului. Altele văd

cum acesta se retrage. Pentru multe mame este o provocare să stabilească contactul între copil si

tată fiind conştiente că el nu doreşte acest lucru. Mamele sunt nevoite să îşi întrerupă, cel puţin

temporar, studiile şi vor avea nevoie să îşi clarifice planurile cu privire la studii şi la un loc de

muncă.

Autorii Mitrofan Iolanda şi Ciupercă Cristian identifică următoarele consecinţe:

Şanse reduse de finalizare a studiilor (cu cât vârsta este mai mică la naşterea copilului,

cu atât şansa de reluare a studiilor, scade) cu implicaţii negative multiple în planul

profesionalizării: deficienţe educaţionale, slujbe cu prestigiu scăzut şi venituri mici,

satisfacţie scăzută în muncă;

Căsătorie timpurie, de obicei instabilă (una din cinci căsătorii la adolescente se termină

prin divorţ în primul an, una din trei în şase ani). Cercetătorii sugerează că nu sarcina în

sine este cauza primară a nefericirii, cât căsătoria timpurie a părinţilor adolescenţi;

Resurse financiare limitate -deşi aspiră la un statut ocupaţional care să le permită un

nivel de trai ridicat, doar o mică parte din părinţii adolescenţi se declară satisfăcuţi de

statutul lor, de situaţia financiară. Multe din mame adolescente vor deveni mame

singure, cu responsabilităţi majore şi creşterea copilului;

Consecinţe în relaţia părinte-copil- unii autori afirmă ca mamele adolescente pot fi la

fel de competente ca şi mamele mai vârstnice, în timp ce alţii atrag atenţia asupra

relaţiilor distorsionate, abuzive şi nesatisfăcătoare din punct de vedere emoţional.

Părinţii adolescenţi au carenţe informaţionale cu privire la cunoaşterea progreselor

comportamentale ale copilului, acestea cu implicaţii directe asupra calităţii îngrijirii

oferite copilului .De exemplu, plânsul copilului este citat de autori, ca cel mai important

factor de iritare la părinte, care induce nerăbdare, iritabilitate, înclinaţia de a folosi

18

pedepse fizice. În timp, în special taţii adolescenţi, devin frustraţi şi decepţionaţi de

viaţa lor, iar mamele adolescente subestimează importanţa unor evenimente din viaţa

copilului conducând la neglijarea acestuia;

Expunerea copilului la un risc biologic şi psihologic mai mare decât al copilului născut

de mame adulte:

studiile evidenţiază o rată crescută a naşterilor premature şi o greutate scăzută a

copilului la naştere (mai ales la mamele provenite din medii sociale sărace).

rata mortalităţii la copiii născuţi de mame adolescente o depăşeşte pe cea a

copiilor mamelor peste 20 de ani;

riscul unor deficienţe (retard mental, handicapuri fizice, diabet, malformaţii

genitale, etc.);

lipsa cunoştinţelor şi a experienţei de asigurare a unei diete corespunzătoare

copilului;

Tipuri de probleme cu care se confruntă taţii adolescenţi şi anume:

Asigurarea suportului financiar pentru mama şi copil;

Dezavantajul de a fi tânăr şi de a încerca să crească copilul într-un mod adecvat;

Mama doreşte căsătorie înainte ca tatăl să termine şcoala şi să-şi asigure o angajare;

Probleme cu tatăl mamei adolescente;

Neputinţa de a asigura haine şi suficientă hrană pentru tânăra familie;

Experimentarea sentimentelor faţă de familia tinerei mame;

Inabilitatea, neputinţa de a vedea copilul atunci când doreşte;

Neputinţa, inabilitatea de a susţine mama şi copilul;

Dependenţa financiară de părinţi şi rude.

Ceea ce conduce la toate aceste consecinţe este efectul conjugat al mai multor factori:

imaturitatea părinţilor, lipsa suportului educaţional, lipsa suportului familial, condiţii economice

deficitare, etc.

II.3. Efectele psiho-sociale ale stării de graviditate asupra mamei

adolescente(în perioada prenatală şi postnatală)

Perioada prenatală:

19

Din perspectivă psihologică, sarcina reprezintă o perioadă de multiple conflicte atât la

nivel intern (conflictul intra-personal din conştiinţa femeii gravide ) cât şi la nivel extern

(conflictul inter-personal în relaţia cu ceilalţi membri ai familiei şi cu ceilalţi actori sociali).

Tânăra mama trece uşor de la o stare la alta , schimbatoare. Cauza acestor stări pe care

le trăiesc multe femei în primele luni de sarcină poate fi de naturî hormonală. Unele femei se simt

singure, altele mai puţin preocupate decât de obicei de unele discuţii pe care altă dată le-ar fi

considerat interesante. Stările prin care trec gravidele de la o persoană la alta sub influenţa mai

multor factori interni sau externi(Edzisani Egnes Sodi,PSYCHOLOGICAL IMPACT OF

TEENAGE PREGNANCY ON PREGNANT TEENAGER,.thesis disertation,2009)

Tânăra mama poate avea temeri de tipul ,, şi dacă…”. În primul trimestru de sarcină

femeile îşi pun tot felul de întrebări cu privire la evoluţia sarcinii în viitor, frica de a naşte

normal, etc.

Tânăra mama poate avea nelinişti cauzate de o pierdere anterioară de sarcină. Este de dorit ca

aceste femei să realizeze faptul că, după o pierdere anterioară de sarcină, majoritatea mamelor pot

avea o sarcină normală.( Graham, Janis, Biblia femeii gravide, Ed. Elit, Ploieşti, 1998, p. 37).

Tanara mama poate avea temeri că nu ar fi in stare să-i ofere suficientă dragoste

copilului.

Îndoiala femeii gravide pentru propria sa ,, maturitate” . Gândul la propria maturitate nu

este un lucru negativ, dimpotrivă, femeia gravidă care işi pune intrebări referitor la maturitate si a

incercat sa afle răspunsul la ele, nu se va teme de viitor.

Tânăra gravidă se teme pentru copil. Grijile pentru sănătatea fătului sunt proiectate in

subconştient, iar in felul acesta sufletul ,, se descarcă”.

Femeia gravidă poate fi îngrijorată că nu va primi sprijin din partea partenerului sau a

familiei lărgite (sprijin moral si sprijin pentru creşterea, îngrijirea şi educarea copilului). De cele

mai multe ori mamele adolescente se confruntă cu această situaţie: cuplul mama-copil este exclus

din comunitatea din care făcea parte inclusiv familia extinsă, nerecunoaşterea copilului de către

tată.

Reacţia unui bărbat la faptul că partenera sa este insarcinată poate fi ambivalentă:

Dorinţa de a-şi proteja partenera, mândrie pentru virilitatea sa sau

( mai des întâlnite în cazul tinerilor adolescenţi) îngrijorare cu privire la

transformările fizice şi psihice ale partenerei sale, temeri cu privire la sănătatea şi aspectul

viitorului copil, sentimentul de abandonare, îngrijorări privind situaţia financiară viitoare a

20

familiei . În aceste cazuri efectele asupra relaţiei celor doi părinţi tineri, vor fi negative,

afectând astfel şi psihicul tinerei însărcinate care are mai mare nevoie de sprijin din partea

soţului, partenerului.

Femeia gravidă are temeri în ceea ce priveşte transmiterea unor boli viitorului copil.

Acest lucru se întâmplă în mod frecvent în cazul femeilor care suferă de boli transmisibile şi/sau

ereditare (herpes genital, sifilis, hepatita B , SIDA , rubeola, diabet,oligofrenie, etc. ).

Tânăra mama are temeri în ceea ce priveste momentul naşterii. Cu cât se apropie mai mult

momentul naşterii , frica femeii gravide este mai mare.( Cojocaru, Şt., Tăbuşcă, Diana, Brumă,

Veronica, Zăgan, Iuliana, Mocanu, Elena, Consilierea gravidei şi a tinerei mame, Ed. Lumen ,

Iaşi, 2002, p. 70).

Din perspectivă socială, sarcina capătă caracter public în momentul în care devine

vizibilă, atunci reacţiile celorlalţi sunt variate şi complicate. Influenţa socialului îşi pune

amprenta asupra calităţii dragostei de mamă. Se presupune că aşteptarea copilului poate să aibă

un efect psihologic negativ asupra femeii gravide , atunci când, peste existenţa sarcinii se

suprapun condiţii sociale nefavorabile: ( caz foarte frecvent la mame adolescente )

Ilegitimitatea sarcinii;

Nedefinirea clară a statusului marital;

Conflicte între parteneri;

Conduita deplorabilă a viitorului tată (tulburări de comportament cazuri de alcool sau de

droguri, agresivitate verbală sau fizică );

Lipsa sprijinului din partea familiei extinse;

Lipsa unei locuinţe ( adăpost pentru mamă şi copil );

Situaţia financiară şi materială precară.

Când aceşti factori perturbă , actionează- independent sau în corelare- în defavoarea

situaţiei gravidei şi viitorului copil, femeia gravidă necesită sprijin.( Cojocaru, St., Tăbuşcă,

Diana, Stan, Dana, Brumă, Veronica, Zăgan, Iuliana, Mocanu, Elena, op. cit., p. 72) ( detalii în

capitolulu II ).

Perioada postnatală:

Experienţa prin care trece fiecare mamă în momentul naşterii provoacă uneori la acestea,

unele comportamente ciudate, cum ar fi: crize de plâns, irascibilitate, anxietate, insomnie, dureri

de cap. Toate acestea sunt semnele caracteristice sindromului postnatal.

21

Sindromul postnatal se manifestă prin trei stări diferite, pe care femeile le pot

experimenta după naştere, intensitatea şi durata lor variind. Deosebim astfel tristeţea postnatală,

depresia postnatală si psihoza postnatală.

Tristeţea postnatală care este un sentiment normal ce poate fi cauzat de dramaticile

schimbări hormonale care au loc după naştere. Se caracterizează prin iritabilitate, plâns şi

stări schimbătoare care apar la mai puţin de o săptămână după naşterea copilului şi pot

dura la câteva săptămâni.

Depresia postnatală , se caracterizează prin schimbări ale apetitului, incapacitate de

concentrare, pierderea respectului de sine, insomnie sentimente de disperare, indiferenţă şi

respingere faţă de partener. Poate dura până la un an. Cauzele sunt multiple şi variate:

factori sociali , cum ar fi lipsa unui sprijin social (întâlnit mai ales la mamele

singure )sau condiţii materiiale precare;

factori biologici, care se referă la schimbările hormonale din corpul femeii după

naştere;

factori psihici, fiind vorba de schimbările intervenite în relaţia cu ceilalti şi/sau cu

partenerul de viaţă ( de exemplu, partenerul o părăseşte pe tânăra mamă şi pe

copil, nedorind să-l recunoască pe acesta din urmă ); presiunea reprezentată de

aşteptările pe care mama le are faţă de ea însăşi şi aşteptările pe care ceilalţi le au

faţă de ea, pierderea independenţei.

Psihoza de după naştere este o afecţiune extrem de rară ( aproximativ una la zece mii de

mame ) şi apare, cel mai probabil , la mamele care aveau predispoziţii spre boli psihice.

( Cojocaru, St., Tăbuşcă, Diana, Stan, Dana, Brumă, Veronica, Zăgan, Iuliana, Mocanu,

Elena, op. cit., p.83).

22

Capitolul III Mamele adolescente între

vulnerabilitate,marginalizare şi integrare socială

III.1.Clarificare conceptuală

III.1.1.Vulnerabilitatea socială

,, Considerăm drept vulnerabilitate inapetenţa indivizilor sau grupurilor de a acţiona ori

incapacitatea de adaptare a acţiunilor la cerinţele structurale ale sistemului social, cauzată de

interpretările individuale neadecvate, în raport cu unele interpretări comune şi acceptate

social”( Miftode, V., Cojocaru, Maria, Cojocaru, Şt.,Gârleanu, Daniela, Irimescu, Gabriela, Şoitu,

C., Populaţii vulnerabile şi fenomemene de auto-marginalizare, Ed. Lumen, Iaşi, 2002, p. 131).

Vulnerabilitatea socială, a fost privită ca un rezultat al mediului ostil asupra individului,

dar trebuie să admitem că ea poate fi privită şi ca o neadaptare a individului la condiţiile

exterioare.

,, Vulnerabilitatea este o formă de pasivitate socială generată în interpretările individuale

ale unor situaţii şi se poate manifesta în următoarele forme:

Vulnerabilitatea utilitaristă - este situaţia în care individul/grupul nu sesizează propriul

interes sau acţiunile pe care le întreprinde nu sunt adaptate acestuia; definiţiile individuale

ale unor situaţii sau contexte sociale construite de individ ignoră propriul interes sau

neagă interesul personal;

23

Vulnerabilitatea teleologică – este situaţia generată de faptul că mijloacele nu sunt

adecvate atingerii scopului propus, sau scopul propus nu este adecvat resurselor

disponibile;

Vulnerabilitatea axiologică –este situaţia ce caracterizează individul/grupul care nu poate

desfăşura o acţiune deoarece principiul normative nu e adecvat credinţelor proprii sau

sistemul de valori personale nu este compatibil cu cel al sistemului societal; definiţiile

individuale sunt construite în funcţie de sistemul de valori proprii, fără a fi negociate

social sau fără a se ţine cont de valorile mediului în care individul acţionează;

Vulnerabilitatea tradiţională - este situaţia în care individul/grupul acţionează în virtutea

obişnuinţei sau starea de pasivitate socială se transmite din cauza influenţei mediului;

obişnuinţa reprezintă un stereotip, o harta mentală statică, considerate de individ validă,

adevărată, verificată prin experienţă şi activate ori de câte ori este nevoie; vulnerabilitatea

este potenţată tocmai din cauza lipsei de flexibilitate şi dinamicitate a interpretărilor

individuale;

Vulnerabilitatea cognitivă - este situaţia individului/grupului generată de inexistenţa unei

teorii eficiente sau de faptul că individul/grupul nu crede într-o teorie deja verificată;

acest tip de vulnerabilitate este sesizată în situaţiile în care interpretările individuale, ca

efect al cunoştinţelor, nu sunt prelucrate din perspectiva noilor teorii acceptate de

colectivitate.

Tipurile de vulnerabilitate şi factorii determinanţi pot fi prezentaţi conform schemei următoare:

24

Vulnerabilitate

Utilitaristă

Teleologică

Axiologică

Tradiţională

Factori determinanţi

Interes

Scopuri şi mijloace

Valori

Obişnuinţe

(Cojocaru, Şt., Metode apreciative în Asistenţa Socială. Ancheta ,supervizarea şi

managementul de caz, Ed. Polirom, Iaşi, 2005 p. 31).

O persoană vulnerabilă aflată într-o situaţie de risc ( cazul mamelor adolescente) îşi

defineşte această situaţie în funcţie de contextul în care se află şi pe care îl construieşte.

Interpretarea sa va lua în calcul reţeaua socială din care face parte ( familia), sprijinul de care se

bucură din partea reţelei, reacţia celorlalţi (comunitatea) faţă de propria sa situaţie în participarea

celorlalţi ( familia lărgită, şcoală, etc. ) la construcţia contextului. Sprijinul de care are nevoie îl

va primi doar în măsura în care reuşeşte să-l direcţioneze pe ceilalţi să ajungă la aceeaşi percepţie

a situaţiei. Definirea situaţiei este rezultatul mai multor factori: interesele, mijloacele şi scopurile,

valorile, obişnuinţele şi cunoştinţele. Această combinaţie de factori se formează în funcţie de

dialogul existent între persoana vulnerabilă şi cei din jur. Pentru a determina starea de

vulnerabilitate, asistenţa socială se orientează şi urmăreşte rezolvarea problemelor, iar rezolvarea

problemelor înseamna înlăturarea cauzelor, identificarea unor soluţii şi aplicarea acestora şi

diminuarea efectelor negative.

III.1.2.Raportul dependenţă-vulnerabilitate

Dependenţa este o stare caracteristică unei persoane sau unor grupuri de indivizi

vulnerabili, iar starea de dependenţă a acestora se manifestă faţă de o persoană sau un lucru,

pentru satisfacerea unor nevoi. Vulnerabilitatea poate naşte dependenţă. Cererea de sprijin pe

care o face clientul către serviciile sociale, este un indicator al vulnerabilităţii. Odată accesat,

serviciul social, există riscul ca persoana vulnerabilă să devină dependentă de acesta. Din acest

punct de vedere, intervenţia asistentului social se orientează pe două planuri: cel al depăşirii

gradului de vulnerabilitate şi cel al prevenirii stării de dependenţă.

III.1.3.Vulnerabilitate şi marginalizare

25

Cognitivă Cunoştinţe

Vulnerabilitatea, descrie starea unor indivizi sau grupuri de indivizi caracterizaţi de o

probabilitate ridicată de a deveni defavorizaţi, marginalizaţi, sau excluşi social.

Pentru a explica defavorizarea, trebuie să apelăm la originile macrosociale, pornind de la

faptele sociale exterioare individului care introduc inegalităţi. O populaţie defavorizată, este

formată din indivizi care nu au acces la la resurse şi ale căror condiţii de viaţă sunt precare ( din

punct de vedere social, material şi al sănătăţii ) din cauza inegalităţilor de şanse între diferite

grupuri sociale. Vulnerabilitatea reprezintă modul de a gândi despre sine şi despre situaţia care

face ca individul să nu acţionmeze eficient. Defavorizarea reprezintă rezultatul condiţionărilor

obiective , exterioare individului şi care îi limitează acestuia accesul la diferite resurse din mediul

social.

Vulnerabilitatea socială, este o stare de potenţialitate care se poate transforma în

defavorizare în condiţiile neutilizării oportunităţilor pentru schimbare. O populaţie vulnerabilă

este un grup mare de persoane care în situaţii similare prezintă o structură asemănătoare a

tipurilor de vulnerabilitate.

Populaţiile defavorizate au trecut de la nivelul de potenţialitate, la cel de realitate.

Cercetarea populaţiilor vulnerabile şi defavorizate reprezintă un demers complex, datorită

diversităţii acestor categorii.

Termenul de marginalizare a fost introdus în sociologie de A. K. Mertan.( Cojocaru, St.,

Metode apreciative în Asistenţa Socială. Ancheta, supervizarea şi managementul de caz, Ed.

Polirom, Iaşi, 2005, p. 41). Autorul explică acest concept din perspectiva izolării sociale a

indivizilor care nu pot atinge obiectivele sociale prescrise cultural , folosind mijloacele licite

definite de normele sociale si preferă să se retragă din social pentru a elimina contradicţia dintre

dorinţa de atingere a scopurilor şi lipsa mijloacelor. Procesul de marginalizare nu este văzut doar

ca o autoizolare a individului, ci şi ca un rezultat al condiţionărilor macro sociale la care este

supus individul în procesul de socializare.

III.1.4.Integrare socială

,,Integrarea socială este un proces complex, care presupune aderarea la scopuri comune

prin asimilarea de roluri sociale şi modele de comportament, prin dezvoltarea aceloraşi tipuri de

relaţii fundamentale ale indivizilor. Se opune stării de marginalizare a persoanelor, situaţiei de

26

izolare a lor ca si stărilor de inadaptare socială şi deviante.”( Bogdan - Tucicov, Ana, Dicţionar

de psihologie sociala Ed. Stiintifica si enciclopedica Bucuresti,1981, p. 76).

Integrarea socială a persoanelor se realizează prin asimilarea normelor colectivităţii şi

prin acomodarea lor la cerinţele situaţiilor. H. Wallon, afirmă că procesul integrării sociale este

general continuu.

Integrarea socială poate fi reală, când în mod obiectiv şi cel subiectiv, individul este

deplin adaptat cerinţelor societăţii, şi aparentă, când deşi în mod obiectiv, individul încearcă să

depună eforturi de a face faţă prin conduita sa cerinţelor specifice societăţii, la nivelul interior

existând sentimente de insatisfacţie sau nemulţumire.

Procesul integrării sociale presupune relaţionarea permanentă a trei categorii de factori:

Sistemul de cerinţe, norme, reguli, obligaţii, responsabilităţi adresate conduitei persoanei

(,, ce trebuie să facă” );

Ansamblul de aptitudini şi capacităţi individuale (,, ce poate să facă”);

Caracteristici de ordin motivaţional- afectiv (,,ce vrea şi ce-i place”).

Când nu există compatibilitate între cele trei categorii de factori, probabilitatea integrării

sociale eficiente scade.

De exemplu, dacă o mamă adolescentă doreşte să-şi păstreze copilul şi să se implice în

educaţia lui, dar nu dispune de autonomie în exercitarea funcţiei parentale ( lipsa unui loc de

muncă, a locuinţei )poate să apară situaţia de neintegrare, neadaptare la cerinţele şi exigenţele

activităţii de părinte.

În funcţie de caracterul activ al persoanei care se interesează şi de capacitatea de răspuns a

societăţii, se disting mai multe faze ale procesului:

Acomodarea;

Adaptarea;

Participarea;

Integrarea propriu-zisă.( Zamfir, C., Vlăsceanu, L., Dicţionar de sociologie, Ed. Babel,

Bucureşti, 1993, p. 304)

De exemplu, procesul de integrare a mamei adolescente:

Acomodarea ( acceptarea şi învăţarea noului rol, cel parental);

Adaptarea (căpătarea de cunoştinţe şi deprinderi de creştere/educare a copilului);

Participarea ( asumarea rolului de părinte şi promovarea inţiativelor pentru a exercita

acest rol, de exemplu: calificare profesională, găsirea unei locuinţe);

27

Integrarea propriu-zisă (transformarea mamei în ,,element”funcţional al societăţii

III.2.Maternitatea adolescenţilor-o problemă socială?

Identificarea şi definirea problemei sociale presupune:

Sesizarea faptelor care indică existenţa unei probleme;

Surprinderea modului cum este percepută de comunitate;

Identificarea principalelor categorii de populaţii afectate de problemă;

Cercetarea cauzelor ce au generat problema şi a efectelor pa care le are rezolvarea ei, atât

asupra populaţiei afectate, cât şi asupra sistemului social şi a comunităţii;

Identificarea principalelor variabile ale problemei;

Putem să afirmăm că o problemă socială există doar atunci când existenţa ei este

recunoscută de comunitate. Pentru a identifica o problemă socială, trebuie să facem diferenţa

dintre o problemă personală şi una publică. Problema personală aparţine individului, iar cea

publică aparţine structurii sociale. O problemă socială există atunci când un grup influenţat de ea

defineşte condiţia socială ca o ameninţare a propriilor valori, când afectează un număr mare de

persoane şi poate fi remediată printr-o acţiune colectivă.( Cojocaru, Şt., Metode apreciative în

Asistenţa Socială. Ancheta , superivzarea şi managementul de caz, Ed. Polirom, Iaşi, 2005, p.

26).

O problemă apare în urma unor schimbări structurale ale sistemului social sau într-o stare

de criză a sistemului. În abordarea problemei sociale trebuie să se ţină cont de caracteristici:

problema are o natură complexă, fiind condiţionată de o multitudine de factori şi se poate

manifesta într-o varietate de forme, generând o multitudine de consecinţe (la nivelul societăţii, al

comunităţii, cât şi al grupurilor şi indivizilor):

Lista situaţiilor definite drept probleme sociale este infinită;

O singiră persoană nu va putea niciodată să înţeleagă în totalitate aspectele diverse ale

unei probleme;

În evaluarea problemei iniţiale, un rol important îl are sistemul de valori şi de credinţe al

evaluatorului. Aceeaşi situaţie poate să apară pentru unii ca o problemă, iar pentru alţii ca

o soluţie;

La definirea problemei trebuie să se ţină cont întotdeauna de două aspecte:

28

Realitatea se construieşte de la grupuri mici (familie, prieteni, etc.) la nivelul sistemului

social;

Realitatea socială este abordată pe axa concret-abstract.

Maternitaea - stare sau calitate a femeii de a fi mamă: presupune sentimentul de dragoste

faţă de copil, care are la bază instinctul matern.( Mitrofan, Iolanda, Mitrofan, N., Familia de la

A…la Z, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1991, p. 215).

Maternitatea poate fi privită, pe de o parte, ca o experienţă personală, iar pe de altă parte, ca

instituţie, desemnând regulile de influenţare şi control social al comportamentelor individuale,

modele specifice şi stabile de organizare şi desfăşurare a interacţiunilor dintre indivizi şi

grupurile sociale orientate spre satisfacerea nevoilor de bază.

Statusul de mamă se dobândeşte prin faptul de a aduce pe lume un copil, dar rolul

complex de mamă se constituie treptat şi este în mare măsură efect al învăţării sociale. Statusul de

mamă presupune o sumă de drepturi, dar şi un set de obligaţii rezultate din cerinţele de rol. Însă

multe mame, în special mame adolescente, nu pot face faţă cerinţelor de rol, păşesc pe

nepregătite spre situaţia de a fi gravidă şi de a naşte un copil. Problematica pe care o înfruntă

mamele adolescente: familia de origine nu le acceptă ca fete mame (necăsătorite, dar având

copil); tatăl copilului nu recunoaşte copilul, sau tatăl e necunocut; din cauza naşterii şi-au pierdut

locul de muncă ori nu au muncit niciodată, este accentuată şi mai mult de dificultatea găsirii unui

adăpost pentru sine şi mai ales pentru noul născut. Rămânerea unei persoane fără adăpost chiar

atunci când se pregăteşte să aducă pe lume o nouă fiinţă trădează grave probleme de familia de

origine. Astfel, pot apărea piedici în dezvoltarea unei relaţii armonioase între mamă şi copil.

Relaţia mamă-copil este cu atât mai problematică cu cât nu există în sprijinul mamei nici un

ajutor: din partea familiei de origine, a prietenilor, colegilor, vecinilor. Astfel de situaţii devin de

un dramatism extrem, atunci când mama nu are nici mijloace de subzistenţă, neavând un venit din

care să se întreţină, şi mai mult, nici măcar o locuinţă. Putem aprecia această stare ca o gravă

problemă socială, care pune sub semnul întrebării şansele de viaţă normală a noilor născuţi,

cunoscându-se rata crescută a abandonului şi instituţionalizării copiilor de către mame

adolescente. Se poate spune că dificultăţile prin care trec tinerele mam esunt efectele

disfuncţionalităţilor anterioare. Un caz social este cu o mare probabilitate rezultat dintr-o situaţie

socială dificilă premergătoare. Uneori, problemele se consideră că au apărut atunci când devin

vizibile. Totuşi, atunci când au devenit cunoscute public, problemele au atins deja un grad ridicat

29

de gravitate; valabil şi pentru maternitatea la adolescenţi, deoarece pot să apară consecinţe

dramatice, atât în viaţa copilului, cât şi a mamei şi a comunităţii.

30