Isen si Levin, 1975, Noi studii privind efectul starii de bine asupra comportamentului de ajutorare

Concepte-cheie: “comportament de ajutorare” “feeling good”/a te simti bine

Obiective: 1. să stabilească dacă, într-o situaţie în care este garantată atenţia minimă necesară acordării de

ajutor pentru toţi participanţii(responsabilă de declanşarea unui comportament spontan de ajutorare) rămâne anume starea afectivă manipulată diferenţiat, la fel cum s-a demonstrat în studiul anterior (Isen şi Levin, 1972).

2. sa se clarifice relaţia dintre starea de bine şi comportamentul de ajutorare, să se distinga mai clar moderatori şi mediatori posibili ai acestei asocieri: unii dintre ei ar putea fi cu siguranţă necesari pentru a relaţia studiată, în timp ce alţii ar putea numai să intensifice această asociere sau ar putea chiar să nu aibă nici o legătură cu ea.

Ipoteza: Resimtirea starii de bine influenteaza comportamentul de ajutorare, adica, subiecţii care găsesc moneda vor acorda cu o probabilitate mai mare ajutor (adică, vor lua plicul cu ei şi-l vor trimite), comparativ cu cei care nu găsesc mărunţişul.

stare de bine+=>comportamente de ajutorare+ stare de bine¯=>comportament de ajutorare¯

Dacă manipularea prezentată aici a avut drept rezultat o intensificare a comportamentului de ajutorare, atunci putem fi în măsură să concluzionăm că: (1) atenţia şi conştientizarea trebuinţelor altuia nu este, în şi de la sine, suficientă pentru a produce ajutorare(2) nu este obligatoriu să intervină interacţiunea interpersonală pentru a realiza trecerea de la starea de bine la iniţierea unor comportamente utile în folosul altuia.

V.I.: starea de bine-crescuta(gasirea monezii) -scazuta(fara moneda, grup de control)

V.D.: comportamentul de ajutorare

METODA

Studiul I:Subiecţi: bărbaţi şi femei adulţi, fără însoţitori şi care s-a întâmplat să dorească să telefoneze dintr-o cabină telefonică situată într-o staţie de tren (Pen- Central Railroad) precum şi dintr-o cabină situată într-un aeroport (Aeroportul Internaţional din Philadelphia).

(Oricine putea fi subiect în acest experiment dar mai mulţi au fost albi. Subiecţii excluşi au fost: persoanele care nu erau singure; personalul oficial cum ar fi taxatorii şi poliţiştii, care au luat plicul fără să telefoneze; precum şi alte persoane care au verificat locaşul pentru monede restituite fără să telefoneze. De asemenea, nu au fost incluşi în studiu subiecţii care nu au verificat locaşul pentru monede restituite al telefonului.)

Plan cercetare: 1x2, conditia cu moneda gasita si fara moneda gasitaInstrumente: observatiile experimentatoruluiProcedura:

1. Cabinele telefonice au fost “aranjate” în felul următor. Experimentatoarea intră în cabina liberă, îşi pune lucrurile pe raftul de sub telefon şi efectuează o convorbire telefonică incompletă. Apoi, ea îşi ia aparent moneda rest din locaşul de restituire a monedelor, îşi adună cărţile şi hârtiile şi pleacă. Ceea ce s-a întâmplat în realitate a fost că în ambele condiţii un plic a fost lăsat în urmă, cu faţa în jos pe raft, iar în condiţia experimentală moneda de 10 cenţi a fost cu adevărat lăsată în

şanţul din spaţiul pentru monede restituite. Apoi, experimentatoarea a aşteptat fără să intervină lângă cabină.

2. Când un subiect venea să telefoneze din cabina respectivă, experimentatoarea nota dacă subiectul era în condiţia experimentală sau de control, dacă şi când subiectul a verificat locaşul pentru monede restituite, şi dacă subiectul a luat plicul cu el. Plicul lăsat în cabină era sigilat şi adresat, dar netimbrat. În plus, adresa scrisă pe plic nu avea o particularitate aparte. Cum plicul era transparent, o scurtă scrisoare a fost introdusă în el. Numele destinatarului – Michael Ross – a fost fictiv, şi a fost ales astfel încât să fie cât mai ambiguu din punct de vedere etnic. Adresa destinatarului a fost din Lancaster, Pa., unde experimentatorii au putut să primească plicurile dacă acestea ar fi fost trimise.

3. Fiecare plic a fost numerotat în interior şi în felul acesta s-a putut ţine o evidenţă a numerelor care corespundeau celor două condiţii. S-au luat aceste măsuri pentru a se verifica dacă într-adevăr cei care au luat plicul l-au şi trimis, şi dacă da, dacă l-au timbrat ori l-au trimis cu taxă inversă.

Rezultate: subiecţii care primesc pe neaşteptate o monedă rest, iau şi trimis într-un număr mai mare plicul, comparativ cu subiecţii din grupul de control (p <.02).

CONDIŢIA PLIC TRIMIS

PLIC NETRIMIS

Moneda găsită 6 3 Fără monedă 1 9

Acest lucru susţine presupunerea precum că ar există alte mecanisme care mediază relaţia dintre starea de bine şi comportamentul de ajutorare.

Discutii:Din moment ce plicul a fost netimbrat, o interpretare alternativă a rezultatelor este plauzibilă. (=Limite)

o că subiecţii care au găsit moneda ar putea pur şi simplu să-şi permită să cheltuiască cu uşurinţă cei 8 cenţi necesari taxelor poştale şi că o astfel de „calculaţie financiară” ar genera diferenţa dintre condiţii determinând numărul participanţilor care trimit sau nu plicul (aici este important să menţionăm faptul că numai un plic a sosit cu taxă inversă; a fost trimis de cineva din condiţia monedă găsită).

o că efectul se datorează unei încercări din partea subiecţilor experimentali de a “restitui” banii găsiţi,

o ca datorita situaţiei lor financiare le-ar permite sau nu să cheltuiască cu uşurinţă banii pentru timbrul poştal.

De aceea, am realizat un al doilea studiu, o replică la primul, introducând şi condiţii suplimentare în care plicurile erau timbrate. Utilizarea plicurilor timbrate, elimină interpretările legate de cheltuielile poştale. Am vrea de asemenea, să sugerăm că intensificarea comportamentului de ajutorare într-o stare afectivă pozitivă nu se datorează efectiv unei posibilităţi crescute de a realiza acte utile, ci unui optimism crescut, unei percepţii alterate a costurilor şi beneficiilor de pe urma acordării ajutoruluiCredem că cel de-al doilea studiu ar fi un prim pas în recunoaşterea unei asemenea interpretări.

Studiu II:Subiecţi: subiecţii au fost bărbaţi şi femei adulţi care erau singuri şi care au telefonat din cabinele telefonice stabilite de experimentatori, a fost realizat în principala staţie din Penn-Central Railroad. 80% dintre subiecţii studiului II au fost negri.

Plan cercetare: 2X2

Instrumente: Procedura: celui de-al doilea experiment au fost identice ce cele descrise mai sus pentru Experimentul I, exceptând faptul că sunt patru condiţii în total: două în care subiecţii găsesc plicuri netimbrate şi două în care fiecare plic are un timbru.Rezultate: Deşi nu există diferenţe între sexe în această măsurare, datele sunt prezentate după variabila sex pentru interesul dumneavoastră. Testul de Exactitate Fisher revelă că, la fel ca în primul studiu, subiecţii care nu se aşteptau să găsească moneda, iau cu ei plicurile netimbrate într-un mod semnificativ mai numeros comparativ cu subiecţii din grupul de control (p<0,005). În plus, se poate observa din tabelul 2 că se menţine acelaşi efect şi când plicul este timbrat (p<0,005).

Discuţii:Completarea adusă de Studiul 2 ne permite să spunem

o că rezultatele obţinute în primul experiment n-au fost datorate numai unei „posibilităţi financiare crescute” din partea subiecţilor care au găsit moneda de a-şi permite cu uşurinţă costurile poştale.

o că efectul apare atât în eşantionul cu subiecţi predominant negri cât şi în eşantionul cu subiecţi predominant albi. Prezentul studiu, nu face astfel de comparaţii direct, dar este clar că baza efectului studiat este în influenţa pe care starea de bine o are asupra comportamentului de ajutorare. Acest lucru este indicat de menţinerea cu adevărat a relaţiei în situaţii diferite, atât în cazul albilor cât şi în cazul negrilor. Credem că sursele acestui subiect fac previzibilă, în general, diferenţa socioeconomică dintre diferite populaţii, dar în acelaşi timp reprezintă şi un domeniu restrâns al subculturilor economice. Acelaşi studiu realizat în alte locuri ar putea foarte bine să ducă la rezultate diferite.

Rezultatele celor două studii, luate împreună, evidenţiază :o că legătura dintre starea de bine şi comportamentul de ajutorare obţinut în studiul “monedă”

anterior (Isen şi Levin, 1972) nu poate fi evaluată numai în termenii conştienţei diferenţiate a nevoii de ajutor, în situaţia în care toţi subiecţii şi-au dat seama de prezenţa plicului pierdut.

o că oportunitatea interacţiunii sociale la nevoie, nu implică prezenţa faptului că starea de bine conduce la comportamente utile. Prin urmare, dorinţa de contact social nu este singurul mediator al relaţiei studiate. Totuşi, nu este exclusă posibilitatea ca variabile precum dorinţa de contact social, să poată afecta asocierea dintre starea de bine şi comportamentul de ajutorare, într-o manieră secundară, eventual cumulativă.