LEGILE DE BAZĂ ALE PROSTIEI OMENEȘTI  PROSTÍE, prostii, s. f. 1. Starea celui lipsit de inteligență sau de învățătură, starea omului prost; (concr.) faptă, comportare, vorbă care denotă o astfel de stare. 2. Vorbă, faptă sau lucru lipsite de seriozitate, de importanță; fleac; absurditate, inepție. – Prost + suf. -ie. Sursa: DEX '98 (1998) PROSTÍE s. 1. nătângie, neghiobie, nerozie, stupiditate, stupizenie, (rar) nătângeală, netoție, tonție, (franțuzism rar) sotiză, (înv. și reg.) nătărăie, (înv.) nărozenie, (fam.) zevzecie. (E de-o ~ proverbială.) 2. dobitocie, imbecilitate, nătângie, neghiobie, nerozie, prosteală, tâmpenie, (înv.) prostime. (A dat dovadă de o mare ~.) 3. (concr.) gogomănie, nătângie, neghiobie, nerozie, nesocotință, stupiditate, (rar) netoție, (înv. și reg.) nătărăie. (Mare ~ a spus.) 4. dobitocie, idioțenie, idioție, imbecilitate, inepție, neghiobie, nerozie, stupiditate, stupizenie, tâmpenie, (înv.) prostăticie. (Ce e ~ asta?) 5. v. absurditate. 6. gafă, poznă. (A comite o ~.) 7. v. copilărie. 8. v. mărunțiș. Sursa: Sinonime (2002) PROSTÍE s. v. ignoranță, incultură, modestie, nepricepere, neștiință, simplicitate, simplitate. Sursa: Sinonime (2002) 

Carlo M. Cipolla (1922 – 2000) a fost un economist și istoric italian interesat mai ales de cauzele care au dus în istorie la anumite evoluții și deznodăminte. A fost meticulos în cercetare și neîndatorat față de modele zilei în formularea concluziilor. În anul 1976 a publicat un eseu neconvențional despre un fenomen vechi de când omul: "Legile de bază ale prostiei omenești”. Modele acelor zile s-au osificat în mainstream între timp, iar

evoluția civilizației occidentale s-a înscris pe o traiectorie de declin, un motiv în plus de a lua aminte la puterea de pătrundere a unui contrarian lucid.  Prima lege fundamentală 

Prima lege fundamentală a prostiei omenești afirmă fără echivoc faptul că: Întotdeauna și în mod inevitabil toată lumea subestimează numărul de persoane stupide aflate în circulație. La prima vedere declarația sună banal, vag și oribil de meschină. O analiză mai atentă va dezvălui însă veridicitatea ei realistă. Nu contează cât de mari sunt estimarile referitoare la prostia umană, suntem în mod repetat uimiți de faptul că: Oameni pe care i-am crezut raționali și inteligenți se dovedesc a fi proști ca noaptea. Zi de zi, cu monotonie neîncetată, suntem hărțuiți în activitățile noastre de indivizi stupizi care apar brusc și neașteptat, în locurile cele mai incomode și la momentele cele mai improbabile. Prima lege fundamentală mă împiedică să atribui o valoare numerică specifică porțiunii de oameni proști din totalul populației: orice estimare numerică s-ar dovedi o subestimare. Astfel, în paginile următoare, voi desemna porțiunea de oameni proști dintr-o populație cu simbolul Δ. A doua lege fundamentală 

Tendințele culturale acum la modă în Vest favorizează o abordare egalitaristă a vieții. Oamenii au căpătat înclinarea de a considera ființele umane ca fiind rezultatul unei mașini perfect proiectate de producție în masă. Mai ales geneticienii și sociologii se străduie din răsputeri să dovedească, cu ajutorul unui aparat impresionant de date științifice și formulări, faptul că toți oamenii sunt în mod firesc egali, iar dacă unii sunt mai egali decât alții atunci acest lucru s-ar datora educației, ori mediului social și nu naturii. Iau excepție de la acest punct de vedere general. Este convingerea mea fermă, susținută de ani de observație și experimentare, că oamenii nu sunt egali, că unii sunt proști iar alții nu și că diferența este determinată de natură și nu de forțele culturale, sau alți factori. Cineva este prost în același fel în care altcineva are părul roșu și cineva aparține grupului de proști așa cum altcineva aparține unei grupe sanguine. Un om prost se naște astfel datorită Providenței. Cu toate că sunt convins de existenţa fracţiunii Δ de proşti din totalitatea oamenilor şi de faptul că aceştia sunt aşa datorită unor caracteristici genetice, nu sunt totuşi un reacţionar ce încearcă să reintroducă pe furiş discriminarea de clasă sau rasială. Sunt convins că prostia este un privilegiu nediscriminatoriu al tuturor grupurilor umane şi că ea este uniform distribuită, conform unei proporţii constante. Acest lucru este exprimat în mod ştiinţific de a doua lege fundamentală, care afirmă că: Probabilitatea ca o anumită persoană să fie proastă este independentă de orice altă caracteristică a persoanei respective. În acest sens Natura pare a se fi întrecut pe sine. Este binecunoscut faptul că Natura reuşeşte, în mod misterios, să mențină constantă frecvența relativă a unor fenomene naturale. De exemplu, indiferent dacă oamenii proliferează la Polul Nord sau la Ecuator, indiferent dacă cuplurile celor care se potrivesc sunt bine formate sau nu și indiferent

dacă vorbim de roșii, negri, albi sau galbeni, raportul nou născuților de sex feminin față de cei de sex masculin este constant, cu o foarte ușoară prevalență a sexului masculin. Nu știm cum obține Natura acest rezultat remarcabil, dar știm că, pentru a realiza așa ceva, Natura trebuie să opereze cu numere mari. Faptul cel mai remarcabil cu privire la frecvența prostiei este că Natura reușește să facă această frecvență egală cu probabilitatea lui Δ, în mod independent de mărimea grupului. Astfel se constată același procent de oameni proști, indiferent dacă se au în vedere grupuri foarte mari, sau grupuri foarte mici. Niciun alt set de fenomene observabile nu oferă o asemenea dovadă izbitoare a puterilor naturii. Dovezi că educația nu are nimic de-a face cu probabilitatea lui Δ au fost furnizate de experimentele efectuate într-un număr mare de universități, pe cinci grupuri majore, anume lucrătorii cu gulere albastre (muncitorii), angajații cu guler alb (personal tehnic), studenții, administratorii și profesorii. Ori de câte ori am analizat muncitorii am constatat că fracțiunea Δ dintre ei erau proști. Întrucât valoarea lui Δ era mai mare decat mă așteptam (vezi prima lege), m-am gândit la început (fiind tributar modei de interpretare) că segregarea, sărăcia, sau lipsa de educație erau de vină. Dar deplasându-mă în sus pe scara socială am constatat că același raport era răspândit în rândul angajaților cu guler alb și în rândul studenților. Și mai impresionant a fost faptul rezultatul în rândul profesorilor. Indiferent dacă luam în considerare o universitate mare sau un colegiu mic, o instituție faimoasă sau una obscură, am descoperit că aceeași fracțiune de profesori sunt proști. Am fost atât de uluit de aceste rezultate încât mi-am propus în mod deosebit să extind cercetarea mea la un grup special, anume elita laureaților de premiu Nobel. Rezultatul a confirmat puterea supremă a Naturii: fracțiunea Δ de laureați Nobel sunt proști. Această idee a fost greu de acceptat și digerat, dar prea multe rezultate experimentale au dovedit veridicitatea ei fundamentală. Legea a doua de bază este o lege de fier și nu admite excepții. Mișcarea de Eliberare a Femeilor o va sprijini, deoarece arată că indivizii proști sunt, proporțional, la fel de numeroși atât printre bărbați cât și printre femei. Subdezvoltații din lumea a treia vor găsi probabil consolare în faptul că legea a doua dovedește că dezvoltații nu sunt chiar așa de dezvoltați. Dar indiferent dacă legea a doua este sau nu pe placul unora sau altora, implicațiile sunt înspăimântătoare: legea presupune că, indiferent dacă vă petreceți timpul în cercuri distinse sau vă refugiați printre vânătorii de capete din Polinezia, indiferent dacă vă izolați într-o mânăstire sau decideți să vă petreceți restul vieții în compania femeilor frumoase și lascive, trebuie întotdeauna să vă confruntați cu același procent de proști (în conformitate cu legea întâi), care va depăși întotdeauna așteptările dumneavoastră. 

A treia lege fundamentală (de aur) 

A treia lege presupune, cu toate că nu afirmă acest lucru în mod explicit, faptul că ființele umane se încadrează în patru categorii de bază, ce corespund ariilor I, H, S, B din diagrama alăturată. Dacă Ionescu întreprinde o acțiune de pe urma căreia suferă o pierdere, dar care generează un câștig pentru Popescu, atunci tipologia lui Ionescu se înscrie în câmpul H (helpless, în original): Ionescu a acționat nechibzuit. Dacă Ionescu întreprinde o acțiune de pe urma căreia atât el cât și Popescu ies în câștig, tipologia lui se înscrie în câmpul I: Ionescu a acționat inteligent. Dacă Ionescu întreprinde o acțiune de pe urma căreia obține un câștig, iar Popescu iese în pierdere, atunci tipologia lui Ionescu se înscrie în câmpul B: Ionescu a acționat ca un bandit. Stupiditatea aparține de zona S. Așa cum clarifică în mod

explicit legea a treia: O persoană stupidă este o persoană ce cauzează pierderi unei alte persoane sau unui grup, în timp ce aceasta nu obține niciun câștig, iar uneori suferă chiar pierderi. Oamenii raționali, când iau cunoștință pentru prima oară de legea a treia, reacționează instinctiv cu un sentiment de scepticism și neîncredere. Realitatea este că oamenii rezonabili au dificultăți în a concepe și înțelege comportamentul nerezonabil. Dar să abandonăm planul elevat al teoriei și să ne uităm pragmatic la viața noastră de zi cu zi. Cu toții ne aducem aminte de ocazii când cineva a întreprins o acțiune ce a rezultat în câștig pentru el și pierderi pentru noi: am avut de a face cu un bandit. Putem să ne aducem aminte de cazuri în care cineva a acționat astfel încât atât el cât și noi am avut ceva de câștigat: acea persoană a fost inteligentă. Astfel de cazuri sunt reale. Dar, gândindu-ne mai bine, trebuie să recunoaștem că nu acestea sunt evenimentele care punctează cel mai frecvent viața de zi cu zi. Viața noastră de zi cu zi este expusă majoritar cazurilor în care pierdem (separat sau împreună) bani, timp, energie, chef, buna dispoziție și sănătatea datorită acțiunii improbabile a unor creaturi absurde, care nu au nimic de câștigat (și în final nici nu câștigă nimic) cauzându-ne dificultăți, pagube, sau jenă. Nimeni nu știe, înțelege, sau poate explica de ce face acea creatură absurdă ceea ce face. De fapt nu există explicație, sau mai bine zis există o singură explicație: persoana în cauză e proastă. Distribuția frecvenței 

Cei mai mulți oameni nu acționează consecvent. În anumite circumstanțe o anumită persoană va acționa nechibzuit. Singura excepție importantă o reprezintă oamenii proști, care de obicei au o înclinație puternică spre coerență perfectă în toate domeniile de activitate umană. Din toate acestea nu rezultă că putem construi un grafic care să îi reprezinte numai pe proști. Pentru fiecare persoană putem calcula poziția medie ponderată în planul din diagrama nr. 1, în mod independent de gradul său de incoerență. O persoană nechibzuită

se poate comporta ocazional în mod inteligent, iar uneori poate efectua acțiuni tipice pentru bandit. Dar din moment ce persoana în cauză este în mod fundamental nechibzuită, majoritatea acțiunilor sale au această caracteristică. Astfel poziția generală a mediei ponderate a tuturor acțiunilor întreprinse de o astfel de persoană se va afla în cadranul H al graficului de bază. Faptul că este posibil să reprezentăm pe grafic persoane în loc de acțiunile lor permite o mică digresiune despre frecvența tipurilor de bandit și stupid. Banditul perfect este cel care, prin acțiunile sale, cauzează pierderi altor persoane egale cu câștigurile sale. Cel mai grosolan gen de banditism este furtul. O persoană care vă privează de 100 de lei, fără a provoca alte pierderi sau vătămări, este banditul perfect: ai pierdut 100 de lei și nimic mai mult. În graficul de bază bandiții perfecți apar pe linia de 45 de grade în diagonală, care împarte zona B în două subzone perfect simetrice (linia OM din diagrama nr. 2). Însă bandiții perfecți sunt relativ puțini. Linia OM împarte zona B în două subdomenii, B1 și B2, și de departe cea mai mare majoritate a bandiților se încadrează undeva într-unul din aceste subdomenii. Bandiții care se încadrează în zona B1 sunt acele persoane ale căror acțiuni generează profituri personale mai mari decât pierderile cauzate altor persoane. Toți bandiții din zona B1 sunt bandiți cu nuanțe de inteligență si pe măsură ce se apropie de partea dreaptă a axei X au în comun mai multe caracteristici cu persoanele inteligente. Din păcate persoanele care au dreptul la o poziție în zona B1 nu sunt prea numeroase. Cei mai mulți bandiți se încadrează de fapt în zona B2. Indivizii care se încadrează în acest domeniu sunt cei ale căror acțiuni produc câștiguri inferioare pierderilor cauzate altor persoane. Dacă cineva vă ucide în scopul de a vă jefui de 50 lei, sau pentru a petrece cu soția un sfârșit de săptămână la cazinoul din Ploiești, puteți fi siguri că acesta nu e un bandit perfect. Chiar folosind reperele sale pentru a-i măsura câștigul (dar utilizând în continuare reperele dumneavoastră pentru a vă măsura pierderile), el intră în zona B2, foarte aproape de granița cu prostia curată. Generalii ce cauzează distrugeri vaste și nenumărate victime pentru a obține o promovare sau o medalie se încadrează în aceeași zonă. Distribuția frecvenței proștilor este total diferită de cea a bandiților. În timp ce bandiții sunt în cea mai mare parte împrăștiați pe o suprafață, proștii sunt puternic concentrați de-a lungul unei linii, anume pe axa Y mai jos de punctul O. Motivul pentru aceasta e faptul că marea majoritate a proștilor sunt neabătuți în prostia lor – cu alte cuvinte insistă cu perseverență în a vătăma și provoca pierderi altor persoane, fără ca din acestea să decurgă vreun câștig. Există însă oameni care prin acțiunile lor improbabile nu numai că provoacă pagube altora, dar în plus reușesc să își facă și lor rău. Aceștia sunt un fel de superproști, care în sistemul nostru de contabilitate apar undeva în zona S, la stânga axei Y. Puterea prostiei 

Nu este greu de înțeles felul în care puterea socială, politică și instituțională sporesc potențialul dăunător al unui individ prost. Dar trebuie să explicăm și să înțelegem bine ce anume îl face pe prost periculos pentru restul oamenilor – cu alte cuvinte în ce constă puterea prostiei. 

În esență, proștii sunt periculoși și dăunători deoarece oamenilor rezonabili le este greu să își imagineze și să înțeleagă comportamentul nerezonabil. O persoană inteligentă poate înțelege logica unui bandit. Acțiunile banditului urmează un model de raționalitate: o raționalitate nocivă, dar încă raționalitate. Banditul vrea un plus în contul său. Deoarece el nu este destul de inteligent pentru a concepe modalități de a obține profitul astfel încât să cauzeze un profit și pentru dumneavoastră, el va produce profitul său provocând un minus în contul dumneavoastră. Acesta e un lucru rău, dar este rațional, iar dacă și dumneavoastră sunteți rațional puteți să-l prevedeți. Știți la ce să vă așteptați din partea unui bandit, manevre murdare și aspirații mârșave, și de multe ori puteți să vă fortificați apărarea. Acest lucru e absolut imposibil cu un prost, după cum a fost explicat de legea a treia. O creatură stupidă vă va hărțui fără niciun motiv, pentru niciun avantaj, fără plan sau schemă și în momentele și locurile cele mai improbabile. Nu aveți nicio modalitate rațională de a ști dacă, când, cum și de ce veți fi atacat de creatura stupidă. Când sunteți confruntat cu un prost sunteți în întregime la mila lui. Deoarece acțiunile prostului nu sunt conforme cu normele de raționalitate, rezultă că: Sunteți, în general, luat prin surprindere de atac. Chiar și atunci când deveniți conștient de atac nu puteți organiza o apărare rațională, deoarece atacul în sine este lipsit de orice structură rațională. Faptul că activitatea și mișcările prostului sunt absolut haotice și iraționale nu numai că fac apărarea problematică, dar, de asemenea, fac orice contra-atac extrem de dificil, la fel ca încercarea de a ochi un obiect capabil de cele mai improbabile mișcări imaginabile. Acest lucru l-au avut în vedere Dickens și Schiller atunci când primul a afirmat "cu digestie bună și prostie omul poate face față la multe”, iar al doilea a scris că "împotriva prostiei chiar și zeii luptă în zadar.” A patra lege fundamentală 

Faptul că oamenii nechibzuiți, anume cei care aparțin zonei H în sistemul nostru de contabilitate, nu recunosc de obicei cât de periculoși sunt proștii nu e deloc surprinzător. Eroarea lor este doar o altă expresie a neputinței lor. Însă faptul cu adevărat uimitor este că nici oamenii inteligenți și bandiții nu reușesc adeseori să discearnă puterea distructivă inerentă prostiei. Este foarte dificil de explicat de ce se întâmplă acest lucru și nu se poate remarca decât că, atunci când se confruntă cu persoane stupide, oamenii inteligenți și bandiții fac adeseori greșeala de a se complace în sentimente de complezență și dispreț, în loc să secrete imediat o cantitate suficientă de adrenalină și să înceapă ridicarea unei apărări. Unii ar fi tentați să creadă ca prostul își va face rău doar sieși, dar această impresie confundă prostia cu neputința. Uneori există tentația de asociere cu prostul, în scopul de a-l utiliza pentru uneltiri proprii. O astfel de manevră nu poate avea decât efecte dezastruoase, deoarece (a) se bazează o înțelegere complet greșită a naturii prostiei, și (b) deoarece îi oferă prostului un domeniu lărgit de exercitare a talentului său. Poate sperați că manevrele dumneavoastră îl vor întrece pe prost și, până la un punct, poate veți reuși acest lucru. Dar, din cauza comportamentului său haotic, nimeni nu poate prevedea toate acțiunile și reacțiunile prostului, iar la un moment dat veți fi pulverizat de mișcările imprevizibile ale partenerului prost. 

Acest lucru este clar rezumat de legea fundamentală a patra, care prevede că: Oamenii care nu sunt proști subestimează mereu puterea dăunătoare a persoanelor stupide. În special cei care nu sunt proști uită constant faptul că întotdeauna, oriunde și în orice condiții asocierea cu proștii se dovedește a fi o greșeală costisitoare. De-a lungul secolelor și mileniilor, în public ca și în viața privată, nenumărați indivizi nu au ținut cont de legea a patra, iar acest eșec a cauzat pierderi incalculabile omenirii. A cincea lege fundamentală 

În loc de a considera bunăstarea individului să considerăm acum bunăstarea societății, exprimată în acest context ca suma algebrică a condițiilor individuale. O înțelegere deplină a legii fundamentale a cincea este esențială pentru analiză. La aceasta poate fi adăugat în paranteză

că, dintre cele cinci legi de bază, a cincea este cu siguranță cea mai cunoscută, iar corolarul ei este citat foarte frecvent. A cincea lege de bază afirmă că: Prostul este cel mai periculos tip de persoană.  Corolarul legii este: Prostul e mai periculos decât un bandit. Rezultatul acțiunii unui bandit perfect (persoana care se înscrie pe linia OM din diagrama nr. 2) este pur și simplu un transfer de bogăție și/sau de bunăstare. După acțiunea unui bandit perfect acesta are un plus în contul său, care este exact echivalent cu un minus cauzat altei persoane. Societatea în ansamblul ei nu este nici avantajată și nici dezavantajată. Dacă toți membrii unei societăți ar fi bandiți perfecți, atunci societatea ar rămâne stagnantă, dar nu ar fi niciun dezastru major. Întreaga afacere ar echivala cu transferuri masive de bogăție și bunăstare în favoarea celor activi în acest fel. Dacă toți membrii societății ar întreprinde astfel de acțiuni constant și pe rând, nu numai societatea în ansamblu, dar și persoanele fizice s-ar afla într-o stare de echilibru perfect, fără schimbare. Dar povestea e cu totul diferită atunci când proștii intră în acțiune. Ei provoacă pierderi pentru alte persoane, dar fără câștig în contul lor. Astfel întreaga societate este sărăcită. Sistemul de contabilitate care își găsește expresia în diagramele de bază arată că, în timp ce toate acțiunile indivizilor care se încadrează în partea dreaptă a liniei POM (vezi diagrama nr. 3) adaugă la bunăstarea unei societăți, deși în grade diferite, acțiunile tuturor indivizilor care se încadrează la stânga aceleiași linii cauzează o deteriorare generală. 

Cu alte cuvinte nechibzuitul cu accente de inteligență (aria H1), banditul cu accente de

inteligență (zona B1) și mai presus de toate inteligentul (zona I), toți contribuie, deși în grade diferite, la acumularea de bunăstare în societate. Pe de altă parte, bandiții cu nuanțe de prostie (zona B2) și nechibzuiții cu accente de prostie (zona H2) reușesc să adauge pierderi la cele provocate de proștii sadea, sporind astfel puterea distructivă și nefastă a grupului din urmă. Toate acestea îndeamnă la reflecție în ceea ce privește performanța societăților. Potrivit legii fundamentale a doua, fracțiunea de proști este o constantă Δ, ce nu este afectată de timp, spațiu, rasă, clasă sau orice alte variabile socio-culturale sau istorice. Ar fi o greșeală profundă să credem că numărul proștilor într-o societate în declin este mai mare decât într-o societate în curs de dezvoltare. Ambele societăți sunt afectate de același procentaj de oameni proști. Diferența dintre cele două societăți constă în faptul că, în societatea cu o performanță slabă:  Membrilor stupizi li se permite de către ceilalți membri să devină mai activi și să întreprindă mai multe acțiuni. Are loc o modificare în componența secțiunii care nu este stupidă, cu un declin relativ al populațiilor din zonele I, H1 și B1 și o creștere proporțională a populațiilor H2 și B2. Această prezumție teoretică este abundent confirmată de o analiză exhaustivă a cazurilor istorice. De fapt analiza istorică ne permite să reformulăm concluziile teoretice intr-un mod mult mai concret, cu detalii mai realiste. Indiferent dacă se iau în considerare timpurile clasice, medievale, sau moderne, este impresionant faptul că orice țară aflată pe o traiectorie ascendentă are în mod inevitabil o fracțiune Δ de oameni proști, dar restul cetățenilor reușesc să înfrâneze porțiunea Δ și în același timp să producă suficiente beneficii pentru ei înșiși și alți membri ai comunității și astfel ei fac progresul o certitudine.  Într-o țară aflată pe o traiectorie descendentă fracțiunea de proști este de asemenea egală cu Δ, dar cu toate acestea în restul populației se observă în rândul celor aflați la putere o proliferare alarmantă a bandiților cu nuanțe de prostie (subzona B2 a cadranului B din diagrama nr. 3), iar printre cei care nu se află la putere se observă o creștere la fel de alarmantă a numărului de persoane nechibzuite (cadranul H). O astfel de modificare în compoziția populației care nu este stupidă întărește inevitabil puterea distructivă a fracțiunii Δ și face declinul o certitudine. Iar țara se duce dracului.