LEGENDA SUFLETULUI ROMÂNESC LEGENDA SUFLETULUI ROMÂNESC LEGENDA SUFLETULUI ROMÂNESC LEGENDA SUFLETULUI ROMÂNESC

15.01.2010 – activitate omgială dedicată marelui poet, coordonată de prof. Ionela Turtoi. La această frumoasă activitate au participat elevii claselor a IX-a C, a XII-a C, a XIII-a B şi a VII-a B şi profesorii (care nu aveau ore de curs de la 13.00 la 14.00 n.r.): dir. adj. prof. Anişoara Caramarin, prof. Ana Bîra, Maria Vasilescu, Mirela Georgescu, Margareta Egorof şi Raluca RaŃă.

Elevii au recitat cu sensibilitate poezii din opera marelui poet şi au citit aprecieri critice în legătură cu marea creaŃie eminesciană. Prezentarea în PowerPoint care a urmat s-a referit îndeaproape la viaŃa şi opera lui Mihai Eminescu, pe un fundal muzical al Ecaterinei Teodorescu.

AS ÎN MILENIUL III 25/26 – 2009/2010 PAGINA 41

În final, eleva DuŃu Petronela, a citit scrisoarea adresată marelui poet, scrisoare care a impresionat toŃi participanŃii. Fiecare profesor a luat cuvântul, lăudând şi apreciind şi felicitându-i atât pe elevii prezenŃi cât şi pe doamna profesoară care a coordonat cu sensibilitate această activitate deosebită.

Şi colegii mai mici de la clasa a II-a l-au sărbătorit pe poetul nostru naŃional printr-o şezătoare literară, sub îndrumarea d-nei învăŃătoare Bontea Mihaela. Am surprins pentru cititorii revistei câteva imagini sugestive...

Nu numai creaŃia literară a impresionat lumea întreagă... InteligenŃa lui Eminescu a fost ieşită din comun. Ca şi Albert Einstein, a fost fascinat de legile fizicii şi mai ales de lumină, haos, întuneric. Însemnările rămase de la acest geniu au o importanŃă covârsitoare. NASA însăşi cercetat câteva dintre poeziile sale referitoare la cosmos, timp dar şi la mersul razelor de lumină... Autopersiflându-se cu un umor încărcat cu amărăciune, în manuscrisul 2256, f. 46 verso, Eminescu scrie: „D. Mihalis Eminescu, vecinic doctorand în multe ştiinŃi nefolositoare, criminalist în sensul prost al cuvântului, fost bibliotecar, când a şi pradat biblioteca (aluzie la învinuirile nedrepte ce i s-au adus – n.n.), fost revizor la şcoalele de fete, fost redactor en chef al foii vitelor de pripas şi al altor jurnale necitite colaborator” (publicata întâia oara de I. Scurtu). Oare începutul acestei asa-zisei “autocaracterizari”, în care hazul lacrimeaza, nu aminteste de monologul cu care începe Faust de Goethe, unde eroul, după ce a studiat o viaŃă întreaga ştiinŃele şi filosofia, exclama: “Şi-acum, biet nebun, stau fără rost / La fel de înŃelept precum am fost.” (traducerea lui Stefan Augustin Doinaş). ÎncercaŃi câteva minute să-l redescoperiŃi pe geniul Mihai Eminescu! (site recomandat: http://www.stiintasitehnica.ro/index.php?menu=8&id=601)

AS ÎN MILENIUL III 25/26 – 2009/2010 PAGINA 42

STAN ALEXANDRU-CRISTIAN – clasa a XIII-a BRP

Pentru Mihai Eminescu

Luceafărule, tu eşti străbun, Şi întotdeauna, un astru bun. Dar tu oase, carne, corp nu ai, Deşi ai în tine spiritul lui Mihai... Somnorasele păsărele te-au aşteptau, Frunzele codrului fremătau şi foşneau, Sara pe deal de iubire se usca, Horia, lacrimile în tristeŃe îşi aduna. El trecea din an în an, Ca să-l vadă pe Ştefan, Luceafărule, luceşte spre rai, Spre locul meritat de Eminescu Mihai.

O poveste ciudată Ziua soarele bolta cerească străbătea, Până acum nimic nu se întâmplase... Când trecu hotar împărătesc la geam o vedea, Văpăi de jăratec şi săgeŃi în flăcări aruncase Dar lui încă nu-i ajungea... Şi-ndreptând bagheta spre fată, Un fulger scoase şi-o lovise în plin, Fata, curată, a devenit o pasăre mată Pe care soarele n-o mai vedea Şi de ea uitase... În amurg, soarele fugea să-ntâlnească luna, Totul la mai mult decât normal revenea, Pasărea, către soare plutea Să-l implore s-o lase şi pe ea Să-i arate că- i mai frumoasă decât luna Soarele nimic să- i facă nu mai putea... Regele şi regina plângeau, Într-un lac de lacrimi încet se-oglindeau Sperând să o vadă coborând din cer Dar soarele, ,,milos’’, i-a săgetat în etern...

AS ÎN MILENIUL III 25/26 – 2009/2010 PAGINA 43

STAN ALEXANDRU-CRISTIAN – clasa a XIII-a BRP

Iubire neaşteptată Prin umbre obscure, de soare pierdute, Clipele toate îmi păreau normale, Un demon silit va să treacă pe-oriunde Nici viaŃa nici moartea nu- i vor sta în cale. Suav, cu venin, topea raza de soare, Iar umbra-i făcea o căldură divină, O viaŃă întreagă, cu privirile goale, Nu am visat la cea clipă senină... Un înger divin zburase spre mine, Topind parcă gheaŃa ce mă încălzea, Priveam năucit... şi mă încălzea bine, N-am ştiut niciodată încotro voi pleca. Tu, înger divin, de tine-s vrăjit, În cale presară-mi doar raiul râvnit, Tu mi-ai deschis ochii, m-ai văzut, te-am zărit Tu mi-ai redat zborul simŃind că-s iubit...

AS ÎN MILENIUL III 25/26 – 2009/2010 PAGINA 44