LacustraDe George Bacovia

Poezia “Lacustra” face parte din volumul “ Plumb” aparut in anul 1916 si este emblematica pentru atmosfera dezolanta specifica liricii lui george Bacovia.

In ceea ce priveste titlul simbolul “ Lacustra “ are drept corespondenta in realitate a locuinta temporara si nesigura construita pe apa si sustinuta de paru piloni ceea ce sugereaza faptul ca eul liric este supus pericolelor, de aceea se autoizoleaza devenind un insigurat in societatea de care fuge.

Tema poeziei o constitui conditia nefericita a poetului intr-o lume ostila, meschina, incapabila sa inteleaga arta adevarata, prin folosirea motivelor specifice bacoviane ca motivul singuratatii, al golului sufletesc, motivul ploii, al terorii de apa.

Ideea poetica o constituie starea de disperare si dezolare a poetului, data de imposibilitatea de adaptare si de supravietuire intr-o lume mediocra.

Pezia “Lacustra” de G. Bacovia este alcatuita din patru catrene dispuse intr-o simetrie perfecta, prima strofa este reluata in finalul poeziei schimbandu-se numai versul al II lea pentru a sublinia solitudinea omului.

Sunt existente 2 planuri suprapuse: unul exterior, al lumii materiale si al naturii si unul interior, al trairilor resimtite in profunzimea sufletului.

Strofa I exprima symbolic idea de atemporalitate ca stare de sâcâitoare permanenta a eului liric : “ de-atâtea nopti ” , poetul percepe direct ploaia, care este atât de distrugatoare de materie incat efectele sunt apocaliptice (“ aud material plangand “) intreg universal traind un dramatism sfasietor. Motivul solitudinii este ilustrat aici printr-o singuratate dorita de poet, sintagma “ stau singur ’ simbolizand o existenta solitara asemanatoare cu imaginea locuintelor lacustre.

Strofa a II a este dominate de simboluri psihologice exprimate prin verbele ce sugereaza nevroza poetului. Panica si spaima provocate de izbitura brutala si neasteptata a valului (“ In spate ma izbeste un val ”) sunt amplificate pana la disperarea eului liric din pricina solitudinii ce se simte amenintata de un eventual pericol : “ Tresar prin somn si nu i se pare / Ca n-au tras podul de la mal”.

Strofa a III a amplifica starea de neliniste, de angoasa (durere) a poetului prin intermediul istoriei, ca unic reper al existentei : “ Un gol istoric se intinde”, care dispare devine hau, neant, totul se destrama, singura certitudine fiind prabusirea iminenta a universului sub actiunea distrugatoare a apei: “ Si simt cum de atata ploaie/ Piloţii grei se prăbuşesc”.

Ultima strofa a poeziei este reluarea primei strofe, primul vers fiind identic, iar prin versul al II lea “ Tot tresărind, tot aşteptând... “ este sugerata atemploralitatea, vesnicia si ete rnizarea starii de disperare, dezolare a eului liric din cauza pericolelor ce pandesc incontinuu existenta spirituala a lumii.

Poezia “ Lacustra” de G. Bacovia o confesiune lirica prin prezenta persoanei I sg. Sunt dominante sugestiile si starile sufletesti specifice liricii bacoviene.

Prin aparitia simbolului lacustra este denotata o singuratate dorita, o autoizolare totala.Apa este un simbol al dezintegrarii materiei spre deosebire de semnificatia pe care o are la Mihai

Eminescu unde izvoarele, lacul sunt datatoare de viata. Apa bacoviana actioneaza incet dar sigur, dezintegreaza.

Muzicalitatea este data cu verbele care se afla la present ( “Aud, ma duce, dorm, tresar, simt “) si simbolizeaza eternitatea starii de dezagreare, moartea lenta. Gerunziul verbelor auditive ( “Plouand, plangand” ) sugereaza tristetea profunda, disperarea su nevroza.

Lacustra de G. Bacovia se inscrie in simbolism sugerand o realitate a sufletului a trairilor interioare prin intermediul sugestiilor, simbolurilor.

De-atâtea nopţi aud plouând,Aud materia plângând...

Sunt singur, şi mă duce-un gândSpre locuinţele lacustre.

Şi parcă dorm pe scânduri ude,În spate mă izbeşte-un val -

Tresar prin somn, şi mi se pareCă n-am tras podul de la mal.

Un gol istoric se întinde,Pe-aceleaşi vremuri mă găsesc...

Şi simt cum de atâta ploaiePiloţii grei se prăbuşesc.

De-atâtea nopţi aud plouând,Tot tresărind, tot aşteptând...

Sunt singur, şi mă duce-un gândSpre locuinţele lacustre.