Ministerul Educatiți a Republicii MoldovaUniversitatea Tehnica a Moldovei

Catedra: Securitate a Activităţii Vitale

Lucrare de laborator Nr.3

Tema: Determinarea concentraţiei prafului în aerul mediului de producţie

A elaborat: st. gr. IITT-082 Cirlan Oxana.

A verificat: lec. sup.Gorea Radislav.

Chisinau 2010

Tema: Determinarea concentraţiei prafului în aerul mediului de producţieScopul lucrării: determinarea concentraţiei prafului în aerul zonei de muncă şi aprecierea sanitaro-

igienică a conţinutului de praf din mediul aerian.

Noţiuni generaleUna din cele mai răspândite noxe de producţie în construcţie, industria materialelor de construcţie,

industria minieră şi multe alte ramuri ale industriei este praful praful prezent în aerul zonei de muncă.-Praful poate efecta un număr mare de angajaţi ce se află concomitent în zona poluată. Nimerind în organele de respiraţie, pe piele şi învelişurile mucozitare, praful devine sursa îmbolnăvirilor şi intoxicărilor, cauza traumării căilor superioare de respiraţie, ochilor, pielii şi altor organe.

Praful de producţie prezintă prin sine particule solide minuscule, capabile să se afle timp îndelungat în aer în stare de suspenzie.

După un şir de indici praful poate fi clasificat în modul următor:1 după provinienţă (componenţă): organic (de provinienţă vegetală şi animală, precum şi chimică); neorganic (prafurile de calcar, ciment, ipsos, cuarţ, inclusiv prafurile metalice de plumb, aluminiu, zinc etc.); 2 după dispersitate: praf vizibil , cu dimensiunea particulelor mai mare de 10 mkm; praf microscopic — dimensiunea particulelor mai mică de 10 mkm;

după toxicitate: praf agresiv sau toxic (de plumb, arseniu, bitum); praf inert (de lemn, zahăr, ciment etc.)3 după pericolul incendiar — exloziv : cu pericolul de explozie (aerosoluri şi ceţuri formate de prafurile organice, de sulf, magneziu); fără pericol de explozie (de azbest, corund etc.).

Cel mai periculos este considerat praful cu dimensiunea particulelor mai mică de 5 mkm, care pătrund adânc în tuburile pulmonare, concresc cu ţesutul pulmonar, înrăutăţind funcţia lui de bază, asimilarea oxigenului şi eliminarea dioxidului de carbon, fapt ce provoacă slăbirea organismului, scăderea capacităţii de muncă şi rezistenţei organismului la diferite boli infecţioase şi de altă natură.

Afectarea plămânilor cauzată de acţiunea fizico-chimică a prafului poartă denumirea de pneumoconioză care în depndenţă de praful ce a cauzat-o poate fi sub formă de silicoză, silicatoză, asbestoză, cimentoză, antracoză etc. Afară de bolile de plămâni, praful de producţie poate provoca boli de piele (dermatite, exeme), boli de ochi (conjuctive), boli a căilor superioare de respiraţie (astmă nazală, faringită, bronşită etc.).

Gradul de influenţă a prafului asupra organismului uman depinde de componenţa fizico-chimică a acestuia, de dimensiunea şi forma particulelor, de concentraţia lui în aerul zonei de muncă.

Normele sanitare de proiectare a întreprinderilor industriale (SN 245-71) şi STAS 12.1.005-88 „Aerul zonei de muncă. Cerinţele sanitaro-igienice generale" reglementează concentraţiile maxime admise (C.M.A.)-ale substanţelor dăunătoare în aerul încăperilor de producţie.

Prin C.M.A. se subînţelege concentraţia, care în cazul muncii zilnice în condiţiile respective timp de 8 ore sau altă durată a zilei de muncă, dar nu mai mult de 40 ore pe săptămână, pe perioada întregului stagiu de muncă nu provoacă dereglări ale stării sănătăţii atât în procesul activităţii de muncă, cât şi în termenele îndepărtate ale vieţii generaţiilor actuale şi viitoare. .

Metodele de determinare a concentraţiei prafuluiMetoda gravimetrică este fundamentală la aprecierea gradului de poluare a aerului zonei de muncă cu

prafuri. Ea se află la baza existentului sistem de standarde a securităţii muncii drept metodă standard şi se bazează pe detreminarea masei prafului reţinută pe filtru la trecerea prin el a unui volum bine determinat de aer exprimat în m3. Proba de aer se ia, de regulă, la hivelul zonei de respiraţie a muncitorului (1,5 ... 1,7 m).

Mai rar sunt folosite metoda de numărare, care constă în numărarea particulelor de praf, ce se conţin într-un cm de aer cu ajutorul microscopului şi metoda fotoelectrică, bazată pe schimbarea fluxului de lumină ce cade pe fotoelement la trecerea prin aerul poluat cu praf. Metoda de numărare (la studierea gradului de poluare cu praf a aerului zonei de muncă) este folosită în cazul unei poluări neînsemnate şi dă posibilitatea de a obţine informaţie despre dimensiunile şi formele particulelor de praf.

Instalaţia pentru luarea probei aerului constă dintr-un aspirator dotat cu unul sau câteva reometre pentru determinarea volumui de aer poluat ce trece prin filtru într-un minut, dispozitivul de menţinere a filtrului şi furtunul care uneşte dispozitivul cu aspiratorul. *

Volumul aerului aspirat prin filtru se aduce apoi Ia condiţii normale sub care se consideră: temperatura - 0 °C; presiunea - 760 mm Hg; umiditatea relativă a aerului 8 50 % (GOST 12.1.005-88). Aşa dar, la determinarea concentraţiei prafului pe lângă instalaţia mai sus descrisă se folosesc de barometru şi termometru.

Concentraţia prafului se determină din relaţia:

C = (m2 –m1)/(V0*t), mg/m3

in care:m1 - masa filtrului până la luarea probei, mg; m2 - masa filtrului după luarea probei, mg;V0 - volumul de aer trecut prin filtru timp de o minută adus la condiţii normale, m;t - durata luării probei de praf, min.

V0= Vt·273·P / (273+t)·760, m3

în care:Vt - volumul de aer trecut prin filtru timp de o minută la temperatura t (°C), m3;P - presiunea atmosferică în locul măsurării, mm Hg;t - temperatura aerului în locul măsurării, °C. Durata luării probelor variază în dependenţă de concentraţia prafului în aer. Cantitatea de aer trecută prin

filtru într-o minută se recomandă în limitele de 10... 20 litri.Pentru determinarea concentraţiei prafului prin metoda gravimetrică în lucrarea de laborator sunt utilizate

următoarele aparate şi utilaje: instalaţia pentru determinarea concentraţiei prafului (vezi des.), cronometrul, barometrul, balanţa analitică cu complet de greutăţi.

Ordinea efectuării lucrării1. Cântăriţi filtrul la balanţa analitică.2. Instalaţi filtrul cântărit în dispozitivul portfiltru.3. Creaţi mediul cu conţinut de praf în camera ajutorul ventilatorului, conectându-1 pentru 10 ... 15

secunde.4. După crearea mediului corespunzător în camera de praf din ea se trece prin filtru o cantitate bine

determinată de aer, conectând concomitent aspiratorul şi secundomerul, prealabil reglând cantitatea de aer în limitele 10 ... 201. (se recomandă 15 1/min). Durata experienţei 1 ... 2 min.

5. Scoateţi cu atenţie filtrul din dispozitivul portfiltru şi cântăriţi-1 din nou.6. Determinaţi concentraţia prafului după metodica descrisă anterior.7. Datele experienţei se înscriu în tabelul 1.

Tabelul 1

Nr.

exp

erie

nţei

Loc

ul c

aptă

rii p

robe

i de

aer

Tem

pera

tura

aer

ului

în

încă

pere

, °C

Pre

siun

ea, m

m H

g

Gre

utat

ea f

iltr

ului

pâ

nă la

cap

tare

a pr

obei

, mg

Gre

utat

ea f

iltr

ului

du

pă c

apta

rea

prob

ei,

mg

Gre

utat

ea p

rafu

lui

reţi

nut,

mg

Dur

ata

expe

rien

ţei,

min

.

Vol

umul

aer

ului

tr

ecut

pri

n fi

ltru

(în

co

ndiţ

ii n

orm

ale)

, m

3C

once

ntra

ţia

real

ă a

praf

ului

în a

er, m

g/m

Con

cent

raţi

a m

axim

ă ad

mis

ă (C

MA

) a

praf

ului

con

form

no

rmel

or s

anit

are

N.S

. 245

-71

1 Camera cu praf

18F 750 270 290 20 2 min 0.01 2 6

Concluzie:În urma efectuării lucrării am executat experemental analiza mediului la conținut de praf. Experiența a fost

făcută într-o încăpere închisă cu conținut înal de praf de cretă care a fost inflitrat printr-o membrană din hirtie de tutun care și-a modificat masa dînd dovadă de conținut mare de praf în mediul cercetat.