Jurnalismul reprezintă un fenomen social multidimensional. Pe potrivă este şi conceptualizarea lui. Literatura de specialitate cuprinde în acest sens multiple definiţii. Acestea, în funcţie de filiera de interpretare adoptată, fixează diferitele faţete ale jurnalismului. Astfel unii cercetători îl definesc ca ansamblul de mijloace de comunicare (ziarele, revistele, radioul, televiziunea, în ultimul timp – Internetul), alţii – ca totalitatea specialiştilor implicaţi în această sferă de preocupări profesionale ale omului (editorul, redactorul, reporterul, comentatotorul, paginatorul, regizorul, cameramanul, prezentatorul, stringerul, etc.). În cele mai frecvente cazuri, însă, jurnalismul este catalogat ca activitatea umană profesională focalizată asupra colectării, prelucrării şi difuzării informaţiei de interes public. Jurnalismul din această perspectivă încorporează mai multe câmpuri informaţionale.

Jurnalismul, scriind istoria clipei, se avântă prin labirinturile vieţii politice, economice, sociale şi culturale. Pe acest itinerar jurnalistul are revelaţia descoperii virtuţii umane şi sociale. Totodată el, uneori sau deseori, este surprins de situaţii încurcate, de tentativa omului sau a entităţii de a umbri unele lucruri, de a dosi unele fapte, de a trece sub tăcere unele evenimente. În asemenea circumstanţe pe rol este pusă, în special, calitatea de „câine de pază” a mediilor de informare, iar jurnalistului îi revine misiunea de a developa cazurile oculte. Astfel jurnalismul a descoperit şi a valorificat un câmp nou – jurnalismul de investigaţie.

Jurnalismul de investigaţie din start a fost conceput ca un instrument de asanare socială. Din acest considerent atât cercetătorii acestui fenomen, cât şi jurnaliştii din domeniu sunt cvasisolidari când determină obiectul de considerare al jurnalismului de investigaţie: comportamentul imoral şi ilegal al individului, al business-ului şi al agenţilor guvernamentali. Atare comportament ce afectează interesul public şi buna funcţionare a corpului societal vizează corupţia politică, infracţiunile economice, abuzul de putere, crimele, fraudele şi alte fărădelegi. Jurnalismul de investigaţie, acţionând în această sferă subterană a societăţii, are tocmai misiunea de a minimaliza flagelurile de referinţă prin forţa transparenţei şi a opiniei publice. Semnificativă în acest sens ni se pare afirmaţia lui Mihani Eminescu din 1876 în ziarul Timpul, chiar dacă aceasta avea o altă ţintă: „De câte ori un creştin s-apucă la noi sa scrie un rând, ca să lumineze neamul – presa este lumina...”

Jurnalistul de investigaţie în opţiunea de a induce lumină în viaţa socială, adică de a dezvălui afacerile ascunse, se produce în multe cazuri pe post de „anchetator”, „detectiv” sau (şi) „justiţiar”. Spre deosebire de aceştia care lucrează pentru a fundamenta, să zicem, un dosar penal, jurnalistul caută informaţia despre activitatea delincventă a actorilor economici sau decizionali pentru a scrie o anchetă de investigaţie. „Jurnalistul, remarcă cercetătorul român Luminiţa Roşca în studiul Formarea identităţii profesionale a a jurnaliştilor, urmăreşte să facă public în presă un fapt ascuns, indiferent dacă acest act va atrage sau nu declanşarea unei acţiuni justiţiare (mai exact el nutreşte credinţa că simplul fapt al divulgării în presă va declanşa, în virtutea ipostazei mass-media de „câine de pază”, o reacţie în lanţ, ce va duce la sancţionarea vinovaţilor şi la promovarea dreptăţii)”.

În ultimul timp jurnalismul de investigaţie depăşeşte zonele obscure ale societăţii, valorificând noi segmente ale vieţii umane. El reconstituie pagini „albe” din istoria ţării, recuperează golurile din memoria socială despre evenimentele istorice neglijate sau distorsionate odinioară (foametea, deportările, genocidul etc.). Jurnalistul de investigaţie îşi îndreaptă atenţia de asemenea asupra unor fapte şi evenimente de dată recentă pentru a le cerceta cauzele şi efectele (mişcarea de eliberare naţională, conflictele militare, ostilităţile interetnice, fobiile sociale etc.). El cercetează fenomenele curente controversate (crizele economice şi cele politice, actele teroriste, turbulenţele politice şi sociale etc.). Raportarea anchetelor de acest fel la jurnalismul de investigaţie nu are o susţinere totală a experţilor din domeniu. Oricum, instrumentarul aplicat pentru elucidarea cazurilor enumerate şi a celor tradiţionale pentru jurnalismul de investigaţie ne îndeamnă să acceptăm extinderea ariei tematice a investigaţiilor mediatice.

Jurnalismul de investigaţie, în virtutea preocupărilor specifice, dispune la ora actuală de propria identitate ce-l diferă de jurnalismul de informare şi сel comentativ. În această practică profesională se încadrează un număr din ce în ce mai mare de jurnalişti şi de medii de informare din lume. Experienţă din ultimele decenii ale presei scrise şi audiovizuale autohtone de asemenea denotă o anumită predilecţie pentru jurnalismul de investigaţie (în Republica Moldova a fost creat Centrul de Investigaţii Jurnalistice, s-au editat şi se editează ziare specializate – Accente, Ziarul de Gardă, multe publicaţii dispun de ediţii sau pagini tematice – spre exemplu, Flux-Ancheta etc.).

Practica locală totodată relevă oportunitatea unui demers didactic special ce ar oferi cunoştinţe şi deprinderi adecvate pentru îmbrăţişarea jurnalismului de investigaţie.

1. Esenţa şi particularităţile jurnalismului de investigaţie A .Esenţa jurnalismului de investigaţie, rolul şi locul acestuia în sistemul massmedia.

În anul 1637 englezul William Prynn a publicat un text care, în termeniijurnalismului modern, ar putea fi catalogat ca fiind o investigaţie scrisă. Având posibilitatea să urmărească îndeaproape viaţa casei regale, el a formulat nişte critici acide la adresa reginei. Opera i-a fost fatală. Nenorocitul autor fusese adus în faţa instanţei de judecată şi condamnat să petreacă tot restul vieţii în închisoare. Şi pe deasupra, înainte de a fi aruncat în temniţă, i s-au tăiat urechile.

Dacă Prynn ar fi trăit astăzi el ar risca şi acum, în plin mileniu III, să-şi piardă nu numai urechile, ci şi capul. Şi nu la figurat, ci la propriu. În Ucraina, de exemplu, cunoscutul ziarist Gheorghi Gongadze, care publicase în mass-media de la Kiev mai multe articole în care aducea acuzaţii grave puterii politice, la 16 septembrie 2000 a dispărut fără urmă. Mai târziu, a fost găsit cadavrul său fără cap. Cam în acelaşi segment de timp, la Moscova fusese asasinat celebrul investigator american Paul Hlebnikov care scria pentru revista Forbes. De atunci, în Rusia în fiecare an sunt omorâţi doi-trei jurnalişti de investigaţie. În total, de la 2000 încoace, în această ţară au fost asasinaţi nu mai puţin de 20 ziarişti de investigaţie. Lucrează sub presiune şi ziariştii de investigaţie din Republica Moldova. Alina Anghel, de exemplu, după o serie de dezvăluiri răsunătoare, pe care le-a publicat în paginile ziarului „Timpul”, a fost lovită de un individ neidentificat cu o rangă în cap. Exemplele ar putea continua. Meseria unui ziarist de investigaţie, deci, este una periculoasă. Cu toate acestea, investigaţia din mass-media, chit că-i o pasăre rară pe piaţa mediatică, nu trebuie trecută în cartea roşie. Asemenea unui produs de lux, ea îşi croieşte drum în ziare, la radio şi televiziune exact atunci când este solicitată.

Diferenţa dintre jurnalismul de investigaţie şi alte tipuri de presă o face mai întâi de toate modul de abordare a informaţiei. „Dacă reportajul reprezintă (să zicem) o „poetică” a efectului”, scrie cercetătorul român Sorin Preda, investigaţia jurnalistică „susţine o „poetică” a cauzei”. Reportajul se

centrează pe întrebarea „ce?” şi pe actorii evenimentului (cine?) în cazul în care aceştia nu şi-au ascuns identitatea. În schimb, o investigaţie jurnalistică, fără a neglija contextul („unde?”,”când?”, „cum?”), va căuta răspunsul în primul rând la întrebarea „de ce?”. Chit că pentru a-l găsi va trebui să înfrunte dificultăţi şi uneori chiar primejdii.

Jurnalismul de investigaţie constă în a merge şi a căuta în zonele obscure pentru a dezvălui nişte lacune sau afaceri oneroase, pe care oficialităţile, anumite personaje influente sau grupuri de interese vor să le păstreze secrete sau departe de actualitate. Punând cap la cap toate acestea, putem trage câteva concluzii asupra fenomenul de presă numit jurnalism de investigaţie.

I. O investigaţie jurnalistică abordează neapărat o problemă pecare autorităţile sau unele persoane încearcă să o dosească. Având în vedereacest fapt, în cazul unei anchete reuşite, ziaristul intră în coliziunecu poziţia oficială a puterii.

II. Subiectul este ori de interes general ori de stringentă actualitate,cu un posibil impact asupra siguranţei publice sau personale a cetăţenilor,iar obstacolele pe care urmează să le depăşească autorul pentrua afla adevărul sunt suficient de mari pentru a-l constrânge să recurgă laproceduri şi tehnici specifice unei anchete poliţieneşti.

III. Investigaţia jurnalistică este întotdeauna rodul nu numai a iniţiativeiproprii, ci şi a efortului personal depus de ziarist. Chiar dacă else bucură de sprijinul logistic, financiar sau moral al redacţiei sau alcolegilor de breaslă, cea mai mare şi mai grea parte a muncii investigativeîi revine lui.

2. Funcţiile jurnalismului de investigaţie. Funcţia-pilot rămâne, fireşte, supravegherea mediului înconjurător prin elucidarea circumstanţelor unor nereguli sau infracţiuni, demascarea vinovaţilor şi informarea publicului. Are şi funcţia pedagogică de a stărui asupra unor probleme şi metehne de care societatea doreşte să se debaraseze. Dincolo de acestea, se pot identifica şi o serie de subfuncţii, susţinute de practica profesiei. Ele sunt orientate către:• înţelegerea unui eveniment care ridică multiple semne de întrebare;• aducerea în atenţie a unei probleme susceptibile să deformeze adevărul;

• restituirea unei realităţi ascunse, într-o manieră originală;• formularea unei versiuni opuse celei oficiale;• sensibilizarea publicului asupra unor zvonuri sau informaţii contradictoriicare dau de bănuit;• depistarea şi darea în vileag a unor fapte ilicite pe care anteriorautorităţile legale n-au putut sau nu au vrut să le facă publice;• prezentarea unui element, considerat surpriză faţă de un anumit nivel alinformaţiei, reperat de jurnalist ca fiind cunoscut de public;• persuasiune;• unicitate;• exclusivitate;• senzaţional.

Exemple:1. Cazul Şalun.

De-a lungul anului 2002, in presa de la Chisinau fusesera publicatemai multe articole avand drept subiect activitatile lui Şalun, o căpetenie aproxineţilor din Republica Moldova. Reporterii ziarului “Accente” au pornito investigaţie în stil poliţienesc, fiind convinşi că au de a face cu un criminalneobişnuit, de care nu vor reuşi să se apropie decât dacă vor învăţa să-l înţeleagă.

În urma unei anchete sub acoperire, ei au reuşit să se infiltreze în unadin reţelele interlope ale acestuia. În consecinţă, jurnaliştii au identificat şi au dat publicităţii adresele de reşedinta ale mafiotului, datele de inmatriculare ale automobilelor cu care circula “celebrul peste”, dar şi o sumedenie de probe care îl inculpau pe Şalun ”drept un traficant extrem de periculos”. În urma investigaţiei desfăşurate au fost publicate mai multe anchete care dezvăliuau activităţile criminale ale traficantului. Din păcate, informaţiile prezentate şi argumente invocate de mass-media nu au fost luate in consideraţie de conducerea de atunci a Ministerului de Interne. Anchete,semnate de Aliona Avram. Timp de patru ani după publicarea dezvăluirilor, Şalun, cel care, potrivitfostului ministru de Interne Papuc, a comandat arestarea de cătreseparatistii transnistreni a cinci ofiţeri de poliţie sub acoperire, a traficatsute de fete si, dupa cum afirma chiar ex-ministrul, a fost implicatin lichidarea fizica a unor oameni de afaceri.

2. AFACEREA SKODA, CAZUL ALINA ANGHEL. Ziarul Timpul a arătat într-o serie de articole că tranzacţia încheiată la finele anului 2003 de către Cancelaria de Sat şi Compania „Daac-Hermes”, privind cumpărarea unui lot de 42 de automobile „Skoda” pentru deservirea conducătorilor raionali, a fost ilegală. S-a constatat, între altele, că hotărârea respectivă n-a fost publicată în “Monitorul Oficial”, iar Legea bugetului de stat pentru anul 2003 nu prevedea cumpărarea acestor maşini. La 30 decembrie, Serviciul de presă al preşedinţiei a plasat pe site-ul oficial o ştire vagă în care se arăta doar că “Vladimir Voronin şi Vasile Tarlev au participat la festivitatea de transmitere a tehnicii auto performante în folosinţa administraţiilor raionale”. Epuizând astfel toate căile oficiale de obţinere a informaţiei, ziarista i-a telefonat pe mai mulţi primari şi preşedinţi de raioane. Anume de la aceştia (pentru a-i proteja, nu le-a dat numele în ziar) a aflat că maşinile Skoda Octavia au fost distribuite fiecărui preşedinte de raion (32) şi director ai oficiilor teritoriale ale Cancelariei de Stat (10). În articolul pe care l-a scris (“Luxul în ţara sărăciei”), Alina Anghel a amintit că, anterior, Cancelaria de Stat a mai cumpărat de la “Daac-Hermes” 23 de automobile Skoda Superb. În situaţia în care Cancelaria de Stat cumpără de la “Daac-Hermes” loturi mari de automobile în afara vreunui tender, ziarista a semnalat că ar putea exista o relaţie specială între guvernare şi “Daac-Hermes”. La 23 ianuarie 2004, Compania „Daac-Hermes” şi „Daac-Prom” a acţionat în judecată publicaţia TIMPUL Info-magazin şi pe ziarista Alina Anghel, cerând instanţei despăgubiri.. Judecătoria Buiucani a obligat ziarul şi ziarista Alina Anghel să achite reclamantului 1 350 000 lei. La 22 iulie 2004, judecătorii Curţii de Apel Chişinău resping recursul redacţiei, iar la 14 septembrie 2005, Curtea Supremă de Justiţie menţine, cu mici modificări, hotărârile primelor două instanţe. După pronunţarea deciziei CSJ privind achitarea unui prejudiciu de 130 000 MDL, TIMPUL Info-Magazin a fost închis. Publicaţia a reapărut, de data aceasta cu denumirea TIMPUL de dimineaţă. La 23 iunie 2004, ziarista Alina Anghel, care a efectuat această investigaţie, a fost lovită crunt cu o rangă în cap de câţiva indivizi necunoscuţi. Până în prezent, autorităţile nu au reuşit să identifice şi să tragă la răspundere persoanele vinovate. Alina Anghel a părăsit ţara, locuind acum în Germania. Valoarea daunelor morale şi materiale stabilite de CEDO este de 14 000 de euro, pe care Guvernul le-a achitat săptămânalului Timpul şi Alinei Anghel.

Bibliografie:Bertrand, Claude-Jean(coord.), O introducere în presa scrisă şi vorbită..- Iaşi: Polirom, 2001

De Broucher, Jose, Pratique de L”information et ecriture journalistique,.- Paris: CFPJ, 1995

Bogatu, Petru, E posibilă ralierea presei autohtone la standardul mediatic occidental? Mass-media, Chişinău, iulie 2007.

Coman, Mihai(cord), Manual de Jurnalism, Tehnici fundamentale de redactare. Vol.I,.- Iaşi: Polirom, 2001

Coman, Mihai(coord), Manual de jurnalism, Tehnici fundamentale de redactare, vol. II, Ediţia a II-a revăzută.- Iaşi: Polirom, 2001.

Gailard, Philippe, Tehnica jurnalismului, ediţia a 7-a revizuită, editura Ştiinţifică, Bucureşti, 2000.

Grosu, Cristian; Avram, Liviu, Jurnalismul de investigaţie.- Iaşi: Polirom, 2004

Hugo de Burg (cord), Jurnalismul de investigaţie: context si practică. – Cluj : Limes, 2006.

Pop, Doru, 2000, Mass-media şi politica: teorii, structuri, principii.- Iaşi: Institutul European, 2000

Randall, David, Jurnalistul universal.- .- Iaşi: Polirom, 2000

Universitatea de Studii Europene din Moldova

Tema: Jurnalismul de investigație

Obiectul: Presa de investigatie

Efectuat: Racu CristinaControlat: Vornicescu

2013