Luarea Crucii și urmarea lui Hristos

„Şi chemând la Sine mulţimea,împreună cu ucenicii Săi, le-a zis:Oricine voieşte să vină după Mine să selepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Miurmeze Mie. Căci cine va voi să-şi scapesufletul îl va pierde, iar cine va pierdesufletul Său pentru Mine şi pentruEvanghelie, acela îl va scăpa. Căci ce-ifoloseşte omului să câştige lumea

întreagă, dacă-şi pierde sufletul? Sau cear putea să dea omul, în schimb, pentrusufletul său? Căci de cel ce se va ruşinade Mine şi de cuvintele Mele, în neamulacesta desfrânat şi păcătos, şi FiulOmului Se va ruşina de el, când va veniîntru slava Tatălui său cu sfinţii îngeri.”(Mc 8, 34 – 38)

Vedeți cât de mare este valoarea sufletului omenesc? Vedeți până la ce cinste șistrălucire se ridică? Și acestea pentru că omul este regele creației, singura ființă creatădupă chipul și asemănarea lui Dumnezeu. De aceea zice Mântuitorul în SfântaEvanghelie de astăzi: Ce va folosi omul de ar dobândi toată lumea dacă își va pierdesufletul său? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său? (Marcu 8, 35-37).Tocmai de aceea ne amintește Biserica cuvintele Mântuitorului care zice să avemgrijă de mântuirea noastră, mai ales acum în Postul Mare, când tot creștinulbinecredincios își caută de suflet.

Iată pentru ce s-a pus această Evanghelie la mijlocul marelui Post, ca să avemtimp până la Sfintele Paști, să ne pocăim, să ne spovedim, să ne împăcăm cuDumnezeu și cu oamenii și să primim cu vrednicie Sfânta Împărtășanie care este celmai mare dar pe care ni-l dăruiește Mântuitorul pe pământ. Să luăm deci aminte cumtrăim, cum ne îndreptăm viața, ce am făcut până acum pentru sufletul nostru și cetrebuie să mai facem pe viitor ca să dobândim mântuirea noastră și să scăpăm deosândă.

Să luăm aminte că tocmai de aceea ne luptă atât de mult diavolul prin slugilelui, ca să ne răpească ce avem mai scump de la Dumnezeu. Nu averea, nu cinstea, nuprietenii, nu trupul, nu viața aceasta pământească, ci sufletul pe care ni l-a datDumnezeu, care este mai scump decât toate mărgăritarele lumii. Pentru el suferimatâtea ispite în trup; pentru el ne luptăm o viață cu diavolii, cu slăbiciunile firii, cuoamenii răi și cu patimile ucigașe de suflet care ne atacă din toate părțile. După ce amvăzut ce este sufletul și cât de mare este valoarea lui, să vedem acum cum trebuie săne păstrăm curat de păcate sufletul nostru; sau dacă suntem stăpâniți de patimi, careformează cancerul sufletului, cum am putea să ne izbăvim de robia lor și de veșnicaosândă.

Cum ne putem curăța sufletul, conștiința, inima și trupul de păcatele ce neapasă? Cel dintâi lucru ce trebuie să-l facem în posturi este spovedania cu căință șilacrimi și Sfânta Împărtășanie. Apoi este sfânta rugăciune. Ne trebuie mai multărugăciune, frații mei, mai multă evlavie și răbdare la rugăciune, prezență regulată labiserică. Citiți apoi zilnic psaltirea, o catismă sau două, că psalmii și din inimă de

piatră scot lacrimi, zice Sfântul Vasile cel Mare. Mai citiți seara sau dimineața unacatist, paraclisul Maicii Domnului, rugăciunile zilnice din cartea de rugăciuni șiadăugați metanii și închinăciuni cu rugăciunea lui Hristos, după putere. A treia faptăbună care ajută mult rugăciunea este postul. Mare este puterea rugăciunii unită cupostul. Amândouă fac adevărate minuni; înălbesc sufletul înnegrit de păcate și degânduri rele. Fiecare să postească după putere, numai să postească. Adică să mănâncede post, iar miercurea și vinerea să țină post măcar negru până la amiază. Altă marefaptă bună care ajută mult la mântuirea sufletului este milostenia. Miluiți cât puteți,ajutați cu dragoste și inimă bună pe orice om care vă cere. Mare putere are milosteniasufletească. Îndemnați-vă unii pe alții la biserică, la rugăciune, la spovedanie, lapocăință. Cercetați pe cei bolnavi, ajutați pe cei întristați cu cuvinte de mângâiere, cucărți sfinte de citit și citiți, mai ales, în Noul Testament. Iar cununa bunătăților estedragostea creștină. (Arhim. Cleopa Ilie)

Folosul postului pentru suflet.

Sfântul Vasile cel Mare, Omilia I și a II-a: E o nebunie să nu te bucuri desănătatea sufletului și să te mâhnești de schimbarea mâncărurilor, lăsând să seînțeleagă că-ți face mai multă bucurie plăcerea stomacului decât purtarea de grijă asufletului.

Postul trimite rugăciunile la cer, dându-le aripi în drumul lor spre înălțime. Nu mărgini folosul postului numai la îndepărtarea de mâncare! Adevăratul post

stă în îndepărtarea de păcate. „Dezleagă orice legătură a nedreptății.” (Isaia 58, 6)Treci cu vederea insulta ce ți-a pricinuit aproapele, iartă-i păcatele! „Nu postiți înjudecăți și certuri” (Isaia 58, 4). Nu mănânci carne, dar mănânci pe fratele tău! Teabții de la vin, dar nu-ți stăpânești ocările!

Să tăiem plăcerile trupului, spre a mări tăria sufletului, pentru ca, biruind prinpost patimile, să ne încununăm cu cununile înfrânării.

Dar, pentru ca postul să fie vrednic de laudă, nu-i de ajuns numai să ne înfrânămde la mâncăruri; trebuie să postim post primit și bineplăcut lui Dumnezeu. Iar postuladevărat este înstrăinarea de păcat, înfrânarea limbii, oprirea mâniei, îndepărtarea depofte, de bârfeli, de minciună, de jurământul strâmb. Lipsa acestora este postadevărat. În ele stă postul cel bun. În zilele ce vin (n.r.: ale Postului Mare) DuhulSfânt vă va ospăta, cu bucurie, dimineața și seara. Să luăm parte cu toții la paharul celcumpătat pe care Înțelepciunea l-a umplut și ni l-a pus deopotrivă înaintea tuturor.

Sfântul Isac Sirul: Postul ocroteşte orice virtute. Este începutul lupteiduhovnicești, cununa celor cumpătaţi, frumuseţea fecioriei şi sfinţeniei, strălucireacuminţeniei, începutul vieţii creştine, mama rugăciunii, izvorul virtuților. El învaţăliniştea şi este înaintemergătorul tuturor celorlalte fapte bune.

Sfântul Simeon Noul Teolog: Oricare ar fi virtuţile pe care le zideşti pe temeliapostului, ele vor fi toate nezdruncinate şi neclintite, ca unele ce au fost întemeiate pepiatra cea tare.

Sfântul Ioan Scărarul: După cum păsările cele greoaie nu pot zbura la înălţimi,

tot aşa i se întâmplă şi celui ce îndeplineşte toate poftele trupului: îi va fi cu neputinţăsă se ridice spre cele înalte. E nevoie de multă vitejie spre a birui pofta stomacului.Cel ce a pus stăpânire pe ea îşi deschide drum singur spre eliberarea de patimi şi spredesăvârşita înfrânare.

Avva Dorotei: Patimile cu nimic nu se sting atât de mult, cât se sting cucumpătarea. Dacă cineva se luptă şi motivul lui este prefăcătoria sau credinţa călucrează virtutea, el nu se luptă cu înţelepciune. Dar cel care este cumpătat nugândeşte că lucrează virtutea, nici nu vrea să fie lăudat ca ascet, ci ştie că princumpătare vine înţelepciunea şi cu ajutorul ei vine smerenia.

Sfântul Apostol Andrei - continuare

Pr. prof. Ioan Rămureanu remarca faptul că „n-a fost greu ca neamul traco-geto-dacilor, care credea în nemurirea sufletului și ducea o viață plină de renunțări șiînfrânări, să treacă la creștinism, iar unii dintre ei să îmbrățișeze chiar viațacălugărească recomandată de Iisus Hristos și de Sf. Apostol Pavel”, fapt care afacilitat misiunea.

Se observă că Pontul grecesc a fost vizat în mod special de Andrei. Adică aceleorașe porturi de la Marea Neagră înființate de greci. În acest context, se poate afirmacă apostolul a ajuns în Scythia Minor încă din prima sa călătorie, luând contact cupopulația autohtonă, dar și cu posibilii comercianți greci, care deja fuseserăîncreștinați sau cel puțin auziseră despre învățăturile creștine. În decursul anilor, arevenit cel puțin de trei ori în zona de unde, în ultima călătorie, a pornit spre loculmartiriului: Patras.

În cetatea Patras, Sfântul Apostol Andrei a convertit, printre alții, pe Maximila,sora proconsului Egeas al Ahaiei. Din porunca acestuia, Sfântul Apostol Andrei a fostmartirizat, răstignit pe o cruce în formă de X, numită în popor „crucea Sf. Andrei”.

Moaștele Sfântului Andrei s-au păstrat în cetatea Patras din Grecia până în anii356-357, când împăratul Constantiu le-a mutat în biserica Sfinților Apostoli dinConstantinopol cu ocazia sfințirii acesteia. În a doua jumatate a secolului al IV-lea,Sfântul Ambrozie, epicopul Milanului, scria că părticele din sfintele sale moaște aufost oferite bisericilor italiene din Milan, Nola și Brescia.

În jurul anului 850, împăratul bizantin Vasile I Macedoneanul restituielocuitorilor din Patras capul Sf. Apostol Andrei. După cruciada a IV-a din 1204, cândConstantinopolul a fost cucerit și devastat de cavalerii apuseni, cardinalul Petru diCapua a dispus ca moaștele Sf. Andrei, păstrate în capitala imperiului, să fie așezateîn catedrala din Amalfi – Italia. În aprilie 1462, în timpul Papei Pius al II-lea, capulSfântului Andrei din Patras a fost așezat într-o biserică din Roma. La 26 septembrie1964, în timpul Papei Paul al VI-lea, Vaticanul a restituit racla purtând capulSfântului Apostol Andrei Mitropoliei de Patras a bisericii ortodoxe a Greciei.

Elemente din religia geto-dacilorPentru a putea înțelege mai bine cât de greu sau cât de ușor i-a fost Sf. Apostol

Andrei să-i încreștineze pe strămoșii noștri, va trebui într-un mod succint, să amintim

câteva elemente ale religiei geto-dacice, care au favorizat procesul de creștinare.Zeitatea supremă Zamolxis estompa puternic importanța sau rolul altor zeități,

cu toate că unii istorici și cercetători moderni au constatat și urmele altor zeitățiautohtone sau de împrumut. Acest henoteism putea constitui un factor important demenținere a unității religioase și entice a geto-dacilor. Fără să constituie un preambulal creștinismului, henoteismul a putut favoriza pătrunderea evangheliei la strămoșiidaco-romani, cărora noua religie le predica pe Unicul Fiu al Tatalui din ceruri,„Soarele dreptății”, „Răsăritul cel de sus”.

Religia de esență solară cu sanctuare dacice (Sarmisegetuza și Costești) ce nuaveau acoperiș decât cerul.

Nemurirea sufletului la geți, ce au stârnit admirația atât marilor învățați aiEladei (Suidas, Herodot), cât și a împăratului Iulian Apostatul: „Am nimicit neamulgeților, care au fost mai războinici decât oricare dintre oamenii care au trăit cândva…crezând că nu mor, ci doar își schimbă locuința, ei sunt mai porniți pe lupte decât ar fiînclinați să întreprindă o călătorie”.

Ideea de jertfă la geto-daci. Din cinci în cinci ani i se trimitea lui Zamolxis unsol, pe care îl alegeau prin tragere la sorți. Aceasta era o jertfă umană. Cel pregătit săfie sol, era aruncat în vârful a trei sulițe. Dacă murea, însemna că jertfa a fost bineprimită; dacă nu, îl considerau că este un nevrednic, iar în locul lui trimiteau pe altul.

Înalta moralitate și evlavia sacerdoților daci. Aceștia erau vestiți princumpătare și prin ascetism, ducând o viață moderată de înfrânare și renunțare.

Poporul român are o deosebită evlavie la Sfântul Apostol Andrei, sub patronajulspiritual al căruia se află peste 130 de mii de români care-i poartă numele. În ședințadin mai 1995, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca ziua prăznuiriiSfântului Andrei să fie trecută în calendarul bisericesc cu cruce roșie, între sfințiimari ai ortodoxiei.

În zilele 12-14 octombrie 1996 capul Sfântului Andrei a fost adus la Iași spreînchinare. Atunci peste 1 milion de pelerini au venit pentru a se întâlni cu Apostolulneamului nostru. Capul Sf. Apostol Andrei a fost dus apoi în pelerinaj la Galați între15 și 17 octombrie 1996.

Urmare a acestui sfânt eveniment, în februarie 1997, Sfântul Sinod al BisericiiOrtodoxe Române a proclamat pe Sfântul Apostol Andrei ca fiind OcrotitorulRomâniei. În anii următori, foarte mulți copii nou născuți au primit numele de Andreisau Andreea, iar cultul sau cinstirea lui s-a intesificat în evlavia poporului român.

În anul 2002, Sfântul Sinod a hotărât ca sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei sădevină zi de Sărbătoare Națională Bisericească. Din aceste motive, CatedralaMântuirii Neamului va purta și hramul Sfântului Apostol Andrei, OcrotitorulRomâniei, pe lângă hramul Înălțarea Domnului, care este și ziua eroilor români.

Voi incheia prin cuvintele Pr. Sabin Verzan care zice că: „opera misionară a Sf.Ap. Andrei nu este cu nimic mai prejos decât aceea a Sf. Ap. Pavel, nici în ceea cepriveşte roadele ca atare, nici în ceea ce priveşte aria ei geografică şi dimensiuneaetnică.”