jocul didactic si strategii didactice,

Jocul didactic - o modalitate de învăţare pentru copii cu CES, Înv. Olaru Mioara, Şc. cu cls. I-VIII Nr. 1, Gura Văii, jud. BacăuOrice cadru didactic pasionat încearcă să răspundă la multiplele întrebări ivite în activitatea zilnică la catedră. De ce nu progresează toţi elevii în acelaşi fel? Cum poate să-şi structureze demersul didactic pentru ca toţi elevii să înţeleagă? Cum poate să-i ajute pe cei care asimilează mai greu.

Un prim răspuns ar fi că trebuie să accepte existenţa diversităţii dintr-o clasă. Este cunoscut faptul că fiecare elev are propriile sale capacităţi intelectuale, diferite de cele ale altor colegi, că fiecare are stilul său propriu de a învăţa şi fiecare are nevoile sale în privinţa asimilării de informaţii.

Pentru cadrul didactic, unul dintre cele mai importante aspecte ar fi nevoia sa de adaptare la necesităţile copiilor, oricare ar fi acele necesităţi şi oricare ar fi copiii, fie că sunt copii cu CES, fie că pur şi simplu sunt copii cu un ritm mai lent de învăţare.

Cel mai important aspect avut în vedere ar fi ca predarea în cadrul diversităţii să implice predarea pentru fiecare individ în parte. Este necesar să ţinem cont de interesele fiecărui elev, de experienţele şi ţelurile lui. Respectarea acestei necesităţi reprezintă un pas important în educaţia elevilor şi integrarea lor în societate, după terminarea studiilor.

Mai mult, putem spune că diferenţele dintre indivizi sunt mult mai pregnante decât cele dintre grupuri. Din acest punct de vedere, poate una dintre cele mai mari provocări căreia trebuie să-i facă faţă un cadru didactic este adaptarea stilului de predare astfel încât să corespundă necesităţilor fiecărui elev în parte.

Predarea la elevii cu nevoi speciale solicită aceleaşi strategii şi practici ca şi predarea la orice alt tip de clasă. Cu alte cuvinte, o bună metodă de predare în general va fi o bună metodă de predare şi pentru elevii cu nevoi speciale. Toţi elevii au dreptul să aştepte de la învăţământ cele mai bune şi eficiente metode, iar elevii cu CES nu trebuie să fie exceptaţi. Pentru aceştia din urmă, elaborăm P.I.P.

Planurile de Intervenţie Personalizate se elaborează conform cerinţelor educative speciale ale elevilor. Se bazează pe o strategie de învăţare în paşi mici cu obiectivele cât mai precise, măsurabile, realiste, temporal delimitate şi aprobate de părinte, şcoală şi elev.

Pentru transmiterea cunoştinţelor am utilizat multe modalităţi, cea mai convenabilă fiind jocul. S-a dovedit o metodă eficientă şi antrenantă. Mişcarea, întrecerea, surpriza, regulile, sarcinile jocului le-au creat stări emoţionale, le-au întreţinut interesul pe tot parcursul activităţii. Am aplicat această modalitate la majoritatea obiectelor de învăţământ.

La Abecedar, pentru învăţarea literelor alfabetului, jocurile didactice i-au ajutat atât la fixare, cât şi la etalarea cunoştinţelor dobândite etapă cu etapă. Notez câteva nume de jocuri didactice utilizate: „La magazinul de litere”, ,,Trenul literelor’’, ,,Trenul silabelor’’, ,,Jocul silabelor duble’’, „ Ce lipseşte”.

Îm primul joc, „La magazinul de litere”, i-am pus pe copii în situaţia de a „cumpăra” litere şi a forma cuvinte. Fiecare elev poate efectua cumpărături pentru două cuvinte, în funcţie de jetoanele primite. Vânzătorul, ,,elevul expert în litere”, reţine pe cele care nu se potrivesc. Încurajează o altă căutare. Elevul cumpărător se corectează şi alege alte litere, cele potrivite. Este felicitat şi invitat să mai vină ,,la cumpărături ”. Compune apoi pe banca lui cuvântul dat orientându-se după jetonul pe care îl are. Este încurajat cu aplauze.

La Matematică, jucându-se cu cifrele, copilul cu CES a participat vioi la cerinţe însuşindu-şi corect atât numeraţia, cât şi cunoaşterea cifrelor în concentrul 0–5. Exemple de jocuri didactice folosite: „Uneşte cifrele şi spune ce obţii!”, „Calculăm şi colorăm!”, „Cel mai bun matematician”, „Trăistuţa fermecată”, „Spune-mi ce-ai greşit?”, „Ghici, ghici!”, „Stop!”, „Numără şi desenează”, „Câţi porumbei?”. Detaliem jocul „Stop!”.

Sarcina didactică: să recunoască cifrele în limitele 0–5;

Desfăşurarea jocului: învăţătorul are mai multe jetoane cu cifre. Ele sunt date din mână în mână. Când învăţătorul spune „stop”, elevul care deţine jetonul trebuie să recunoască cifra arătând clasei cartonaşul. Copiii aprobă sau nu răspunsul.

La Consiliere şi orientare, prin joc am urmărit integrarea copiilor în colectiv. Exemplificăm cu jocul „Plicul cu fapte bune”. Ca obiective am urmărit: valorizarea faptelor prosociale, creşterea încrederii în sine, evidenţierea calităţilor personale.

Desfăşurarea jocului: elevii sunt îndemnaţi să se gândească la o faptă bună pe care au făcut-o în ultima vreme. Li se cere: să o prezinte oral, să realizeze un desen, în care vor schiţa fapta bună pe care au povestit-o. După efectuarea sarcinilor de lucru, fiecare elev va primi câte un plic personalizat. Li se va indica să reprezinte grafic orice faptă bună, ce va fi săvârşită într-un interval de timp în afara orelor de clasă. Va fi precizată data evaluării activităţii. La clasele a III-a–a IV-a le voi cere ca desenele să fie însoţite de scurte compuneri.

Cunoaşterea mediului, ca obiect, place copiilor. Pentru asimilarea, fixarea şi verificarea cunoştinţelor, am folosit metode tradiţionale şi moderne, atractive. Cele mai captivante, pentru elevi, au fost tot jocurile didactice. În cadrul lecţiei „Anotimpurile” am folosit jocul didactic „Când se întâmplă?” pe care îl detaliez.

Sarcina didactică: să recunoască fenomenele naturii prezentate pe jetonul cu imagini, să motiveze acţiunea şi să alcătuiască ghicitori.

Desfăşurarea jocului: elevii sunt împărţiţi în patru grupe, fiecare având un căpitan care va fi schimbat dacă nu îşi ajută colegii de echipă. Copiii din fiecare grupă vor extrage din coşuleţ pe rând câte un jeton, pe care îl vor aşeza la unul din cele patru panouri care au imaginea celor patru

anotimpuri, motivând acţiunea. Câştigă echipa care a aşezat corect jetoanele, a dat cele mai frumoase răspunsuri şi a compus ghicitori. Ca recompensă, copiii au fost notaţi cu calificative şi au primit ecusoane.

Folosind jocurile şi exerciţiile am urmărit captarea atenţiei, exersarea memoriei, buna relaţionare, exprimarea liberă a sentimentelor cu o mimică şi gestică adecvate, cunoaşterea, autocunoaşterea, corectarea ieşirilor negative şi observarea percepţiei sociale a copiilor.

Această formă de activitate dezvoltă capacităţile de comunicare şi de colaborare, spiritul de iniţiativă şi de emulaţie. Fiecărui membru al grupei i se oferă posibilitatea de a-şi expune liber părerea, câştigând astfel încrederea în sine, devenind util grupului.

Elevul cu CES îşi formează anumite deprinderi de comportament, se formează pentru viaţă. Colectivul de elevi se sudează, prind contur unele sentimente pozitive: respect, ajutorare, sacrificiu, dăruire, împlinire.

Astfel, elevii cu deficienţe, învaţă să accepte părerile colegilor, să contribuie personal la succesul grupului, să se bucure de reuşita grupei, să depăşească dificultăţile întâlnite, să-şi asume responsabilitatea, să se integreze colectivului de elevi din care face parte.

Învăţător Olaru MioaraŞcoala cu clasele I-VIII Nr. 1Gura Văii, judeţul Bacău

Integrarea copiilor cu CES (Cerințe Educaționale Speciale)

http://1.bp.blogspot.com/-f4YKGrf6-kY/UQKrpNqaz8I/AAAAAAAAACY/-ABMdcrTX9Q/s1600/ces.jpg

Problematica educației copiilor cu CES a devenit în ultimii ani o preocupare aparte în rândul specialiştilor. Apariţia conceptelor de educaţie integrată şi şcoală incluzivă a determinat modificări fundamentale în percepţia actului educativ.

Analizând particularităţile specifice procesului de învăţare a copiilor cu diferite tipuri de deficienţă, se ajunge la concluzia că una dintre calităţile esenţiale ale curriculum-ului şcolar vizează un grad cât mai mare de flexibilitate, astfel încât să permită fiecărui copil să avanseze în ritmul său şi să fie tratat în funcţie de capacităţile sale de învăţare. Pentru aceasta este nevoie ca formularea obiectivelor, stabilirea conţinuturilor instruirii, modalităţile de transmitere a informaţiilor în clasă şi evaluarea elevilor să se facă diferenţiat.

Elaborarea unui curriculum flexibil şi uşor de adaptat cerinţelor educaţionale ale fiecărui elev are la bază mai multe argumente:

- respectarea dreptului fiecărui copil la instrucţie şi educaţie pe măsura potenţialului şi capacităţilor sale;

- formarea la copilul deficient a unui registru comportamental adecvat care să permită adaptarea şi integrarea sa socială printr-o experienţă comună de învăţare alături de copiii normali;

- asigurarea legăturii cu faptele reale de viaţă şi familiarizarea cu o serie de obişnuinţe privind activităţile de utilitate practică şi de timp liber;

- dezvoltarea capacităţilor necesare pentru rezolvarea independentă ( în limitele permise de gradul deficienţei) a problemelor de viaţă, autocontrol în situaţii dificile şi practicarea unor metode şi tehnici de muncă intelectuală care să asigure eficienţă în adaptarea şi integrarea şcolară şi socială.

În scopul eficientizării procesului de învăţare pentru elevii cu CES sunt invocate câteva repere fundamentale:

- învăţarea interactivă care presupune folosirea unor strategii de învăţare focalizate pe cooperarea, colaborarea şi comunicarea între elevi la activităţile didactice, precum şi pe interacţiunea dintre cadre didactice şi elevi;

- elaborarea în comun a obiectivelor învăţării (educator – elev) deoarece fiecare participant la actul învăţării are ideile, experienţele şi interesele personale de care trebuie să se ţină seama în proiectarea activităţilor didactice;

- demonstraţia, aplicaţia şi feedbeckul – orice proces de învăţare (mai ales în cazul elevilor cu CES) este mai eficient şi mai uşor de înţeles dacă informaţiile prezentate sunt demonstrate şi aplicate în situaţii reale de viaţă, existând şi un feedbeck continuu de-a lungul întregului proces;

- modalităţile de sprijin în actul învăţării – elevii cu CES au nevoie în anumite momente de un sprijin activ de învăţare atât în timpul activităţilor desfăşurate în clasă, cât şi la activităţile din afara clasei, prin dezvoltarea unui parteneriat educaţional cu anumite categorii de specialişti, cu familiile elevilor.

Metodele şi procedeele de predare-învăţare trebuie să fie selectate în raport cu scopul şi obiectivele activităţii didactice, conţinutul lecţiei şi particularităţile elevilor (vârsta, nivelul dezvoltării psihice, tipul şi gradul deficienţelor/ tulburărilor, tipul de percepţie al elevilor – analitic sau sintetic) , stilul de lucru al educatorului.

În activităţile didactice destinate elevilor cu CES se pot folosi metodele expozitive, (povestirea, expunerea, explicaţia, descrierea) dar trebuie respectate anumite cerinţe:

- să se folosească un limbaj adecvat, corespunzător nivelului comunicării verbale;

- prezentarea să fie clară, precisă, concisă;

- ideile să fie sistematizate;

- să se recurgă la procedee şi materiale intuitive;

- să se antreneze elevii prin întrebări de control pentru a verifica nivelul înţelegerii conţinuturilor de către aceştia şi pentru a interveni cu noi explicaţii atunci când se impune acest lucru.

Pentru elevii cu deficienţe mintale utilizarea povestirii ca metodă didactică trebuie să fie însoţită de suporturi ilustrativ - sugestive sau imagini filmate, deoarece se captează mai uşor atenţia şi este facilitată implicarea afectiv-motivaţională a elevilor în secvenţele lecţiei.

Metodele de simulare (jocul didactic, dramatizare ) pot fi aplicate cu succes atât în ceea ce priveşte conţinutul unor discipline cât şi în formarea şi dezvoltarea comunicării la elevii cu deficienţe mintale şi senzoriale. Implicarea lor cât mai directă în situaţii de viaţă simulate, trezesc motivaţia şi participarea activă, emoţională a elevilor, constituind şi un mijloc de socializare şi interrelaţionare cu cei din jur.

Metoda demonstraţiei ajută elevii cu dizabilităţi să înţeleagă elementele de bază ale unui fenomen sau proces. Alături de metoda demonstraţiei, exerciţiul constituie o metodă cu o largă aplicabilitate în educaţia specială, mai ales în activităţile de consolidare a cunoştinţelor şi de antrenare a deprinderilor.

În activitatea educativă a copiilor cu cerinţe educative speciale se poate folosi cu maximă eficienţă învăţarea prin cooperare. Lecţiile bazate pe învăţarea prin cooperare permit evaluarea frecventă a performanţei fiecărui elev care trebuie să ofere un răspuns în nume personal sau în numele grupului, elevii se ajută unii pe alţii, încurajându-se şi împărtăşindu-şi ideile, explică celorlalţi, discută ceea ce ştiu, se învaţă unii pe alţii, realizează că au nevoie unii de alţii pentru a duce la bun sfârşit o sarcină a grupului.

Educaţia integrată îi va permite copilului cu CES să trăiască alături de ceilalţi copii, să desfăşoare activităţi comune,

dobândind abilităţi, indispensabile pentru o viaţă cât mai apropiată de cea a valizilor, pentru o adecvată inserţie socială.

Cu certitudine, elevii cu dificultăţi de învăţare au nevoie de ajutor în vederea adaptării, integrării şi devenirii lor ca şi ceilalţi elevi – cu succese şi insuccese, cu realizări şi ratări dar şi cu rezultate încurajatoare.

Strategii, metode, tehnici şi activităţi de învăţare utilizate în activitatea didacticăTrimis de dobre.gica la 4 August, 2012 - 18:39

Forumuri:

omsocietate

Reflectaţi asupra următorului aspect:Nu există strategii perfecte, există doar strategii adecvate sau nu demersului didactic la un moment dat, cu anumiţi elevi.

Autentificare pentru a posta comentarii

Strategia didactica este un Link permanent Trimis de mazilu.aurelia-... la 6 August, 2012 - 11:43

Strategia didactica este un sistem complex si coerent de mijloace, metode, materiale si alte resurse educationale care vizeaza atingerea unor obiective.Orice strategie didactică este rezultatul interacţiunii mai multor procedee, este o succesiune de operaţii, urmărind multiple obiective didactice. De acea alegerea unei strategii se face în funcţie de anumite criterii: conţinutul informaţional, particularităţile de vârstă şi individuale, situaţia concretă etc.Strategia didactică este si o manifestare şi expresie a personalităţii cadrului didactic, oglindind tehnica de lucru şi concepţia celui care o utilizează.Strategiile didactice sunt realizate cu ajutorul metodelor de predare şi învăţare (informative şi activ-participative, de studiu individual, de verificare si evaluare). Strategia nu se confunda cu

http://socioumane.pmu.ro/comment/638#comment-638


http://socioumane.pmu.ro/user/login?destination=node/249%23comment-form

http://socioumane.pmu.ro/forumuri/omsocietate

metoda sau cu metodologia didactica. Metoda vizeaza o activitate de predare-învatare-evaluare. Strategia vizeaza procesul de instruire în ansamblu si nu o secventa de instruire.


Exista numerosi factori de Link permanent Trimis de ciotec.stefan la 6 August, 2012 - 12:10

Exista numerosi factori de care depinde organizarea strategiilor didactice. Factorii ce concura la proiectarea si aplicarea strategiilor didactice sunt urmatorii:a) Variabile care tin de profesor.- stilul didactic, care este o rezultanta a împletirii conceptiei pedagogice personale cu cea a culturii si societatii contemporane si cu factorii de personalitate ai profesorului.b) Variabile care tin de colectivul de elevi:- particularitatile clasei, sintalitatea grupului, nevoile, cerintele dorintele si posibilitatile si experientele cognitive, sociale si afectiv-l emotionale ale elevilor;- marimea colectivului, gradul de omogenitate, posibilitatile de grupare ori de lucru frontal sau individual;- gradul de motivare al elevilor si pregatirea pentru a lucra în grup, în perechi, colectiv sau individual;- aptitudinile si nivelul de pregatire pentru un anumit domeniu.c) Variabile care tin de curriculum:-finalitatile macrostructurale si microstructurale urmarite, gradul de accesibilitate si modalitatile de verificare a îndeplinirii acestora;- natura obiectivelor si continutului pe care trebuie sa-1 învete elevii relatia cu achizitile curente ale acestora, gradul de adaptabilitate, utilitatea si importanta acestuia pentru activitatea si viata elevilor;- experientele de învatare propuse elevilor, gradul de problematizare si nivelul de interactivitatesolicitat.d) Variabile care tin de organizarea scolara:- timpul scolar avut la dispozitie în raport cu timpul solicitat de o anumita strategie didactica;- spatiul scolar avut la dispozitie în raport cu timpul solicitat de o anumita strategie didactica;- resurse materiale (dotari, aparatura, echipamente disponibile etc.) folosite în spatiul si timpuldisponibil.


Fiecare profesor doreste sa Link permanent Trimis de chiriac.sorin florin la 6 August, 2012 - 12:15

Fiecare profesor doreste sa utilizeze cea mai buna strategie. Um nu se poate vobi despre existenta unei strategii universal valabile, care sa asigure succesul demersului didactic, profesorul cauta de fapt strategia adecvata clasei, disciplinei, lectiei, momentului etc. Criteriile de apreciere a eficacitatii si eficientei unei strategii didactice sunt urmatoare:- gradul de placere în învatare pe care-l confera strategia didactica elevilor;- eficienta învatarii, nivelul de însusire al cunostintelor, priceperilor si deprinderilor si de







atingere a obiectivelor propuse;- eficienta în formarea si dezvoltarea abilitatilor de a folosi ceea ce au învatat în practica, în viata;- raportul dintre necesarul de timp solicitat de strategia didactica aleasa si timpul disponibil;- relatia de compatibilitate dintre metodele, tehnicile, mijloacele didactice si formele de organizare a activitatii, ca parti componente ale strategiei didactice.


Conform lui N.L. Gage exista Link permanent Trimis de funaru.georgeta la 6 August, 2012 - 12:22

Conform lui N.L. Gage exista sapte cai de maximalizare a eficientei proceselor de predare-învatare-evaluare:1. Profesorul ar trebui sa aiba un sistem de reguli care sa permita elevilor sa constientizeze si sa adere la propriile nevoi si actiuni.2. Profesorul ar trebui sa monitorizeze munca elevilor, comunicînd cu fiecare în parte, fiind atent la evolutia fiecaruia.3. Cînd elevii lucreaza independent, profesorul trebuie sa se asigure ca sarcina de lucru este interesanta, motivanta si pe masura posibilitatilor elevului.4. profesorul trebuie sa se abtina sa dea directive.5. Profesorul trebuie sa creeze ocazii egale de a raspunde sarcinilor de învatare si de rezolvare de probleme.6. Tratarea diferentiata si acordarea ajutorului mai ales elevilor care întîmpina dificultati.7. Profesorul trebuie sa asigure un feed-back rapid si eficient.


O cerinta primordiala în Link permanent Trimis de gheorghe.alina ... la 6 August, 2012 - 12:29

O cerinta primordiala în educatia postmodernista o constituie metodologia diversificata, îmbinarea dintre activitatile de cooperare, de învatare în grup, cu activitatile de munca independenta. Strategiile didactice interactive ca strategii de grup, presupun munca în colaborare a elevilor organizati pe microgrupuri sau echipe de lucru în vederea atingerii unor obiective preconizate. Se bazeaza pe sprijinul reciproc, stimuleaza participarile individuale. Solicita efort de adaptare la normele de grup, toleranta fata de opiniile, parerile colegilor, dezvoltînd capacitatile autoevaluative. Sunt strategii de interactiune activa între participantii la activitate (elev-elev, elev- profesor).Metodele interactive constituie opţiunea celor care doresc sa realizeze lectii atractive, lectii in care elevii sa fie cu adevarat activi.Specific metodelor interactive de grup este faptul ca ele promoveaza interactiunea dintre mintile participantilor, dintre personalitatile lor, ducând la o învatare mai activa si cu rezultate evidente Aceste metode interactive de grup se pot clasifica dupa functia lor didactica, în metode de predare-învatare interactiva - metoda predarii/învatarii reciproce (Reciprocal teaching –Palinscar); metoda Jigsaw (Mozaicul); citirea cuprinzatoare; cascada (Cascade); metoda învatarii







pe grupe mici – STAD (Student Teams Achievement Division); metoda turnirurilor între echipe– TGT (Teams/Games/Tournaments); metoda schimbarii perechii (Share-Pair Circles); metoda piramidei; învatarea dramatizata. Metodele de fixare si sistematizare a cunostintelor si de verificare cuprind harta cognitiva sau harta conceptuala (Cognitive map, Conceptual map), matricele, lanturile cognitive, fishbone maps (scheletul de peste), diagrama cauzelor si a efectului, pânza de paianjan ( Spider map – Webs), tehnica florii de nufar (Lotus Blossom Technique), metoda R.A.I. , cartonasele luminoase. Cele mai cunoscute si mai folosite metode sunt cele de rezolvare de probleme prin stimularea creativitatii – brainstorming; starbursting (Explozia stelara); metoda Palariilor gânditoare (Thinking hats – Edward de Bono); caruselul; multi-voting; masa rotunda; interviul de grup; studiul de caz; incidentul critic; Phillips 6/6; tehnica 6/3/5; controversa creativa; fishbowl (tehnica acvariului); tehnica focus grup; patru colturi (Four corners); metoda Frisco; sinectica; buzz-groups; metoda Delphi.Toate acestea, şi multe altele de acest fel, pot fi utilizate cu succes atunci cand profesorul lucreaza cu elevi performanti si atunci cand are la dispozitie 2-3 ore pe saptamana pentru respectiva disciplina.


Cercetarile din domeniul Link permanent Trimis de gradinaru.iulian la 6 August, 2012 - 12:40

Cercetarile din domeniul predarii realizate dupa 1970 sunt centrate pe activitatea concreta, in clasa a profesorilor si elevilor, pe reprezentarile cadrelor didactice in raport cu subiectele predate si influenta acestor reprezentari asupra puterii de intelegere, de prelucrare a informatiei de catre elevi. Multe dintre aceste studii sunt focalizate pe predarea interactiva, in care elevul joaca un rol foarte important, activ. O mare importanta o prezinta cunoasterea modelelor de predare, de instruire, care se dovedesc a fi instrumente eficiente in selectarea continuturilor, a materialelor, configurarea predarii, a activitatilor de invatare, de formare apersonalitatii elevilor. Exista modele centrate pe procesarea informatiei: invatarea de concepte, gandire investigativa, memorizare etc., modele centrate pe persoana, pe angajarea tuturor elevilor dintr-o clasa, pe crearea unui climat favorabil invatarii, modele centrate pe dimensiunea sociala, pe dezvoltarea competentelor interpersonale, pe activitati de grup, modele comportamentale, bazate pe invatarea deplina, prin simulare, prin afirmare, prin valorificarea tipurilor de comunicare. Cunoasterea acestor modele imprima baza stiintifica demersului didactic, confera mobilitate, inventivitate pedagogica. Fiecare prezinta avantaje si limite. Solutia cea mai indicata o constituie combinarea mai multor variante, cu selectarea si structurarea elementelor fiecarui model in functie de conditii, de specificul situatiei educationale.


Strategiile didactice ocupa Link permanent Trimis de stochitoiu.jean... la 6 August, 2012 - 12:45

Strategiile didactice ocupa un loc central în cadrul activitatii didactice, deoarece proiectarea si organizarea lectiei se realizeaza în functie de decizia strategica a profesorului, care este conceputa ca un scenariu didactic complex, în care sunt implicati actorii predarii - învatarii,







conditiile realizarii, obiectivele si metodele vizate.Strategiile didactice prefigureaza traseul metodic cel mai potrivit si mai eficient pentru abordarea unei situatii concretede predare si învatare (astfel se pot preveni erorile, riscurile si evenimentele nedorite din activitatea didactica).Componentele strategiei didactice sunt sistemul formelor de organizare si desfasurare a activitatii educationale, sistemul metodologic respectiv sistemul metodelor si procedeelor didactice, sistemul mijloacelor de învatamânt, sistemul obiectivelor operationale.Strategia didactică se caracterizează prin aceea că: implica pe cel care învata în situatii specifice de învatare; rationalizeaza si aduce continutul instruirii la nivelul/dupa particularitatile psihoindividuale ; creeaza premise pentru manifestarea optima a interactiunilor dintre celelalte componente ale procesului deinstruire ; presupune combinarea contextuala, originala, unica, uneori, a elementelor procesului instructiv-educativ.


Orice cadru didactic ştie cât Link permanent Trimis de stanescu.ramona... la 6 August, 2012 - 12:49

Orice cadru didactic ştie cât de important este pentru reuşita unei activităţi să gaşească modalităţile care să determine implicarea elevilor în activităţile clasei. De aceea încearcă să se plieze pe ariile de interes ale elevilor şi să creeze în clasă o atmosferă pozitivă, lipsită de tensiune.Nivelul de interes al elevilor poate fi susţinut de menţinerea unui nivel de activare adecvat. În asigurarea acestui nivel optim de activare trebuie să se ţină cont de volumul atenţiei elevilor, care depinde de vârstă şi de nivelul de dezvoltarea al acestora.Pentru că nevoile copiilor diferă în funcţie de vârstă, tehnicile eficiente de conducere a claselor diferă pentru elevii de vârstă diferită.Cunoaşterea dezvoltării cognitive a elevilor devine esenţială pentru stabilirea nivelului de expectanţă faţă de diferitele categorii de elevi. Pe baza acestor expectanţe se vor selecta metodele cele mai eficiente pentru maximiza nivelul de interes al elevilor.


Metodele şi procedeele de Link permanent Trimis de neatu.marius adrian la 6 August, 2012 - 12:55

Metodele şi procedeele de predare-învăţare trebuie să fie selectate în raport cu scopul şi obiectivele activităţii didactice, conţinutul lecţiei şi particularităţile elevilor.Acest lucru este cu atât mai important atunci când se lucrează cu elevi cu CES, caz în care trebuie să se ţină cont de tipul şi gradul deficienţelor/ tulburărilor.Problematica educaţiei copiilor cu CES a devenit în ultimii ani o preocupare constantă. Apariţia conceptelor de educaţie integrată şi şcoală incluzivă a determinat modificări fundamentale în percepţia actului educativ.Analizând particularităţile specifice procesului de învăţare a copiilor cu diferite tipuri de deficienţă, s-a ajuns la concluzia că una dintre calităţile esenţiale ale curriculum-ului şcolar vizează un grad cât mai mare de flexibilitate, astfel încât să permită fiecărui copil să avanseze în







ritmul său şi să fie tratat în funcţie de capacităţile sale de învăţare. Pentru aceasta este nevoie ca formularea obiectivelor/competenţelor, stabilirea conţinuturilor instruirii, modalităţile de transmitere a informaţiilor în clasă şi evaluarea elevilor să se facă diferenţiat.Pentru eficientizarea procesului de învăţare sunt avute în vedere câteva repere fundamentale:- învăţarea interactivă care presupune folosirea unor strategii de învăţare focalizate pe cooperarea, colaborarea şi comunicarea între elevi la activităţile didactice, precum şi pe interacţiunea dintre cadre didactice, cadre didactice şi elevi;- elaborarea în comun a obiectivelor învăţării;- demonstraţia, aplicaţia şi feedbeckul – orice proces de învăţare (mai ales în cazul elevilor cu CES) este mai eficient şi mai uşor de înţeles dacă informaţiile prezentate sunt demonstrate şi aplicate în situaţii reale de viaţă;- modalităţile de sprijin în actul învăţării – elevii cu CES au nevoie în anumite momente de un sprijin activ de învăţare atât în timpul activităţilor desfăşurate în clasă, cât şi la activităţile din afara clasei, prin dezvoltarea unui parteneriat educaţional cu anumite categorii de specialişti, cu familiile elevilor.


Problematica educaţiei Link permanent Trimis de mucica.iuliana ... la 6 August, 2012 - 12:59

Problematica educaţiei copiilor cu cerinţe speciale a devenit în ultimii ani o preocupare aparte în râdul specialiştilor. Se ştie că persoană cu deficienţe are nevoie de mai mult curaj şi determinare decât un om obişnuit chiar şi pentru realizarea unor sarcini simple. Scopul şcolii este acela de ai ajuta să se integreze şi să supună mediul înconjurător voinţei lor.În activităţile didactice destinate elevilor cu cerinţe speciale pot fi utilizate cu succes metodele de predare expozitive, cu condiţia respectării unor cerinţe, şi anume: folosirea unui limbaj adecvat, prezentarea clară, precisă şi concisă, sistematizarea ideilor, recurgerea la diferite procedee şi materiale didactice intuitive, antrenarea elevilor prin întrebări de control pentru a verifica nivelul înţelegerii conţinuturilor de către aceştia şi pentru a inerveni cu noi explicaţii şi clarificări atunci când acest lucru este necesar. O metodă foarte eficientă poate fi povestirea, cu condiţia ca ea să fie însoţită de suporturi ilustrativ-sugestive sau de imagini filmate, ajută la captarea atenţiei şi facilitează implicarea afectiv-motivaţională a elevilor în secvenţele lecţiei. Metode de tipul explicaţiei şi descrierii sunt mai puţin recomandate deoarece ele solicită un vocabular destul de dezvoltat la elevi.Deosebit de importantă în educaţia elevilor cu dizabilităţi de intelect este învăţarea prin cooperare. Aceasta duce la creşterea motivaţiei elevilor, a încrederii în sine, a competenţelor sociale, a relaţiilor mai bune cu colegii precum şi la un comfort psihic sporit. Lucrul în perechi sau pe grupe, turul galeriei, masa rotundă, creioanele la mijloc, linia valorilor, sunt doar câteva exemple de activităţi educative bazate pe cooperare.


Pornind de la ideea că nu Link permanent Trimis de grecu.georgeta ... la 6 August, 2012 - 13:02







Pornind de la ideea că nu există strategii perfecte, ci există doar strategii adecvate sau nu demersului didactic la un moment dat, cu anumiţi elevi, în vederea perfecţionării metodologiei instruirii trebuie să se aibă în vedere următoarele direcţii:• îmbogăţirea şi diversificarea metodelor de instruire, astfel încât acestea să se coreleze mai bine cu situaţiile de instruire care sunt extrem de variate şi să vină în întâmpinarea diferenţelor care există între diferite stiluri de învăţare;• perfecţionarea metodelor de comunicare in ideea de a spori gradul lor de eficienta, prin creşterea posibilităţilor de a transmite un volum mai mare de informaţii într-un timp mai scurt, de a opera o mai bună selecţie a informaţiilor, de a se adresa unor colective mai largi de elevi şi a mări capacitatea acestora de a recepta şi reţine cele transmise;• întărirea caracterului activ al tuturor metodelor şi procedeelor de instruire, în sensul amplificării gradului de participare a elevului în activitatea de învăţare;• creşterea ponderii metodelor cu un pronunţat caracter formativ care pun în valoare şi cultivă întregul potenţial de care dispune elevul;• utilizarea în combinaţie mai armonioasă a metodelor abstracte, formale cu metodele experimentale şi aplicativ-practice care pun elevul în contact direct cu realitatea, cu problemele vieţii şi activităţii concrete, efective;• promovarea mai intensă a metodelor care îmbină activităţile de învăţare individuală cu cele care solicită munca în echipă, activităţi de cooperare şi a metodelor care intensifică şi optimizează relaţia profesor-elev;• instrumentalizarea mai puternică a metodologiei, în sensul încorporării mijloacelor tehnologice noi în procesul de predare-învăţare cu scopul optimizarii şi eficientizarii sale;• creşterea preocupării pentru însuşirea metodelor de studiu, a metodelor de muncă independentă prin care se asigură pregătirea individului pentru autoeducaţie, pentru a face faţă cerinţelor educaţiei permanente.


Ȋ n cazul disciplinei Economie Link permanent Trimis de toader.gicu aurel la 6 August, 2012 - 13:27

Ȋn cazul disciplinei Economie este indicat, în unele situaţii, să se procedeze inductiv, pornindu-se de la date şi fapte concrete spre generalizări, în alte situaţii este indicată calea deductivă. În orice situaţie este necesar să se respecte logica ştiinţifică adisciplinei şi logica didactică.Conţinuturile trebuie selectate în funcţie de posibilitatea transmiterii şi însuşirii lor adecvate, valoarea lor formativă şi informativă, cerinţele socializării şi personalizării.Din punct de vedere didactic, conţinutul concret al fiecărei lecţii trebuie să fie recreat de către profesor, în aşa fel încât să devină transmisibil, inteligibil şi uşor de asimilat. Intervenţia creativă a profesorului în determinarea conţinutului concret al lecţiei este ochestiune complexă, de analiză şi optimizare concentrată pe trei direcţii principale care se întrepătrund strâns între ele: a selectării, a organizării şi a prelucrării informaţiei.Eficienţa demersului didactic este condiţionată, printre altele, de o pregătire prealabilă, temeinică. A pregăti un demers didactic înseamnă a anticipa desfăşurarea proceselor, modalităţile optime de realizare a situaţiilor educative, succesiunea secvenţelor şi structura lor, strategiile de predare-învăţare-evaluare adecvate fiecărei situaţii etc.





Lecţiile se proiectează în Link permanent Trimis de vai.ligia alina la 6 August, 2012 - 13:46

Lecţiile se proiectează în mod diferit, în funcţie de scopul didactic principal urmărit (comunicarea cunoştinţelor, dezvoltarea unor competenţe, recapitulare şi sistematizare, aplicarea cunoştinţelor, evaluareaachiziţiilor etc. ), metodele şi formele de organizare folosite, nivelul de pregătire a elevilor. Fiecare tip de lecţie presupune o structură specifică şi cunoaşte variante diferite de abordare. Din acest motiv, nu se poate vorbi despre posibilitatea conceperii unui şablon, aplicabil tuturor activităţilor didactice. Proiectarea lecţiei este un demers de elaborare a unui program riguros de lucru cu elevii. Profesorul care urmează să ţină o lecţie se vede pus în faţa mai multor alternative posibile de acţiune, urmând să o aleagă pe cea care crede că are cele mai mari şanse de a fi cea mai eficientă în atingerea scopurilor. Acelaşi obiectiv poate fi realizat pe căi diferite, prin antrenarea elevilor în experienţe diferite de învăţare. Profesorului îi revine sarcina de a alege varianta optimă de lecţie, optând pentru acel mod de a aborda învăţarea considerat a fi cel mai adecvat.Centrarea activităţilor didactice pe elev solicită forme de organizare şi strategii de acţiune operante şi productive, în general denumite activ- participative. Învăţarea devine activă şi este dominată de gândirea critic-reflexivă, ceea ce stimulează dezvoltarea şi maturizarea intelectuală a elevilor.


Spre deosebire de şcoala Link permanent Trimis de mihailescu-pirv... la 6 August, 2012 - 19:04

Spre deosebire de şcoala tradiţională care viza transmiterea unui volum cât mai mare de cunoştinţe elaborate şi a unor procedee de operare, solicitându-le elevilor o activitate mintală de memorare, reproducere şi imitare, didactica modernă pune accent pe latura formativă a învăţării, preocupându-se de identificarea unor modalităţi eficiente de organizare şi îndrumare a activităţii elevilor. Ea promovează ideea de efort personal, adică de a-l pune pe elev în contact direct cu sursa de informare, îndrumându-l la căutări, explorări, cercetări, care să-l conducă la redescoperirea adevărului pe cât posibil prin forţele proprii. O asemenea abordare aduce schimbări de fond în predarea disciplinelor şcolare. Profesorul devine organizatorul unor experienţe de învăţare relevante, creând un mediu educaţional care încurajează angajarea elevilor în activitate şi interacţiunea pozitivă. Profesorul stimulează, organizează, îndrumă experienţele de învăţare aleelevilor, încurajaţi să aibă iniţiative şi să acţioneze. Se realizează, în acest fel, trecerea de la învăţarea perceptivă, relativ pasivă, la învăţarea activă, al cărui randament este considerabil mai ridicat.Pentru a răspunde exigenţelor actuale, profesorul trebuie să găsească modalităţile optime de abordare a procesului de predare-învăţare. Valoarea lecţiei în şcoala modernă se apreciază şi prin prisma gradului de implicare a elevilor în desfăşurarea sa, considerat de către I. Cerghit, drept un indice esenţial al calităţii şi eficienţei lecţiei









Dacă definim învăţarea drept Link permanent Trimis de mihailescu-pirv... la 6 August, 2012 - 19:07

Dacă definim învăţarea drept modificare de comportamente şi în comportamente, atunci schimbările autentice nu se pot produce dacă elevul rămâne un simplu spectator, rezumându-se să asculte, noteze şi să reproducă informaţiile oferite de profesor. Învăţarea presupune participarea personală. O astfel de lecţie se sprijină pe metode activ-participative, care conduc la o conlucrare între profesor şi elevi, cărora le solicită gândirea, imaginaţia, creativitatea etc. Metodele activ-participative reuşesc să cultive întregul potenţial individualal elevilor, să dezvolte capacităţile lor intelectuale pe baza angajării efective în activitate.Tipul activităţilor de învăţare în care sunt antrenaţi elevii se află în relaţie nemijlocită cu principalele competenţe şi atitudini vizate prin studierea unei discipline şcolare. Prin utilizarea strategiilor activ-participative, profesorul poate facilita integrarea cunoştinţelor, competenţelor şi atitudinilor într-un profil formativ complex..Pentru ca acţiunea comună a profesorului şi a elevilor să nu se desfăşoare haotic este necesară adoptarea unei strategii adecvate de abordare şi rezolvare a sarcinilor concrete de instruire şi educare. Strategia didactică prefigurează traseul metodic ce urmează a fi parcurs în abordarea unei situaţii concrete de predare şi învăţare, o anumită manieră de a pune elevul în contact cu noul conţinut de studiat, ceea ce presupune utilizarea unor metode, procedee, mijloace şi forme de organizare, care fac posibilă dobândirea competenţelor la un nivel calitativ superior.Dezvoltarea personalităţii elevului este determinată nu numai de conţinuturile vehiculate, ci şi de maniera în care acestea îi sunt aduse la cunoştinţă. Strategia didactică desemnează un anumit mod de abordare a situaţiilor instructiv-educative concrete, care îl plasează pe elev într-un context de solicitări, condiţii şi resurse menite să îl conducăla dobândirea competenţelor prefigurate prin obiective. Preocupat de optimizarea demersurilor instructiv-educative, pe care urmează să le întreprindă, profesorul va opta pentru o anumită strategie de acţiune. Adoptarea şi operaţionalizarea unei strategii didactice într-o situaţie concretă de instruire şi educare depinde de: natura obiectivelor urmărite; natura conţinuturilor abordate; posibilităţile elevilor.


Abordari contemporane ale didacticii: de la 'o didactica la didactici speciale'

Didactica generala moderna - stiinta pedagogica fundamentala al carei obiect de studiu este:

Didactica scolara – procesul de instruire/autoinstruire si educare/autoeducare realizat in procesul de invatamant-cadru formal;

Didactica nonformala (militara, medicala)-procesul de instruire/autoinstruire si educare/autoeducare, desfasurat in cadru neformal, alte institutii decat cele de invatamant;




Didactica adultilor - instruirea (si formarea) continua (didactica adultilor).

Rolul studierii didacticii :

1. Didactica generala-proiectarea si organizarea stiintifica a pregatirii initiale si a formarii continue a omului, a dezvoltarii tuturor dimensiunilor personalitatii;

2. Didactica scolara-asigura succesul si eficienta activitatii instructiv- educative in sistemul de invatamant;

3. Didacticile speciale/metodicile constituie o conditie a proiectarii, organizarii si desfasurarii moderne si eficiente a activitatii de predare-invatare a diferitelor obiecte de invatamant;

4. Didactica adultilor-cunoasterea formelor si modalitatilor de instruire si autoinstruire, educare si autoeducare a diferitelor categorii sociale si profesionale de adulti.

Didactica generala

D. scolara D. nonformala D. formala

D. scolara generala D. specialitatii (speciala)

Didactica scolara- ramura a didacticii generale.

- teorie si practica a procesului de invatamant, are ca obiect de studiu:

a.) Didactica scolara generala - reprezinta procesul de invatamant in ansamblu, la nivelul tuturor treptelor de scolaritate, al tuturor ciclurilor curriculare, al tuturor tipurilor si profilurilor de scoli.

b.) Didactica speciala (metodica sau a didactica specialitatii)-reprezinta procesul de invatamant din perspectiva predarii - invatarii diferitelor obiecte de invatamant.

Procesul de invatamant, in esenta sa, este procesul de predare, invatare, evaluare.

- obiect de studiu al didacticii, principala forma de organizare a educatiei, poate fi explicat ca:

proces sistematic de instruire si educare, in scoala desfasurat in vederea realizarii obiectivelor pedagogice ale sistemului si procesului;

domeniu in care se valorifica structura actiunii educationale la nivelul interactiunii dintre profesor si elevi.

Desi instruirea se bazeaza, in principal, pe invatamant, autoinstruirea si influentele nonformale si informale sunt implicate.

Interactiuni intre Didactica scolara generala si didacticile speciale:

Didactica generala reprezinta 'generalul', iar cea speciala reprezinta 'particularul'.

'Generalul' se regaseste in particular, acesta din urma avand si caracteristici specifice, diferentiatoare. Didacticile speciale se subordoneaza celei 'generale'.

Didactica generala sintetizeaza si generalizeaza experienta pozitiva acumulata in practica scolara, elaboreaza norme si reguli pentru procesul de invatamant in ansamblul sau, stabileste principiile desfasurarii acestui proces, constituind baza teoretica a dezvoltarii didacticilor speciale.

Didacticile speciale (sau ale specialitatlor) studiaza aspectele specifice continutului diferitelor obiecte de invatamant, predarii, organizarii si desfasurarii procesului de predare-invatare a acestora.

Ele investigheaza obiectivele predarii-invatarii, specifiul continutului, principiile didactice specifice, metodologia adecvata, particularitati ale proiectarii si desfasurarii proceselor de predare- invatare-evaluare.

Didacticile speciale nu preiau si aplica in mod uniform si rigid reglementarile didacticii generale, ci le aplica creator la specificul obiectelor de studiu.

Didacticile speciale ofera material concret pentru dezvoltarile teoretice si generalizarile didacticii generale scolare.

Pregatirea pedagogica unui profesor trebuie sa cuprinda in raport de interdependenta fundamentarea generala si particularul/specificul disciplinei, didactica generala si cea speciala. In formarea initiala studierea didacticii generale trebuie sa preceada studiul didacticii specialitatii si practica pedagogica. Didactica generala fundamenteaza teoretic didactica speciala asigurand coerenta pregatirii psihopedagogice teoretice si practice.

Caracteristici ale didacticii generale

- caracter general;

- caracter teoretic si practic;

- caracter reflexiv - emite judecati de valoare asupra componentelor procesului de invatamant (obiective, agentii actiunii, curriculum, metodologie etc.), asupra modului in care se desfasoara acest proces;

- caracter normativ-prescriptiv-norme si recomandari referitoare la desfasurarea procesului de invatamant.

M.Malita (1971) - Pedagogia contemporana trebuie sa-si concentreze eforturile asupra a doua mari categorii de probleme:

- micropedagogia (Pedagogia sistemelor) si

- micropedagogia (Pedagogia invatarii/autoinvatarii, instruirii/autoinstruirii.

Micropedagogia se subordoneaza macropedagogiei, serveste la dezvoltarea acesteia. Astfel, intrebari cum sunt: Cum se realizeaza o invatare activa, interactiva ? Cum invatam ? Care sunt cele mai eficiente metode , tehnici, procedee de invatare ? etc. din domeniul micropedagogiei

se subordoneaza problemelor macropedagogiei: In ce scop invatam ? Ce continuturi trebuie invatatate ? etc.

Didactica - teorie generala a procesului de invatamant

1. Obiectul si functiile didacticii

2. Didactica generala si didactica speciala

3. Directiile de dezvoltare a didacticii contemporane

I. Termenul provine din cuvantul grecesc ' didaskein= a invata pe altii, didaktikos ' care inseamna invatare, instructiv.

In conceptia marelui pedagog ceh J.A.Comenius prin lucrarea sa Didactica Magna- didactica este "arta universala de a invata pe toti , de toate", nu o stiinta , ci o arta.

Didactica :

- este stiinta desfasurarii si organizarii instructiei si educatiei in scoala

- este arta invatarii- o disciplina pedagogica al carei obiect de studiu este invatamantul organizat in institutiile scolare.

De la Comenius incoace , didactica nu se reduce doar la studierea instructiei si nici nu este numai stiinta organizarii si educatiei intelectuale , didactica , studiaza , in principal , procesul de invatamant , fara a neglija organizarea si conducerea institutiilor in care acesta se desfasoara.

Didactica este o disciplina stiintifica care se bazeaza pe anumite legitati , obiective referitoare la procesul cunoasterii , al dezvoltarii si care utilizeaza metode si procedee stiintifice ( fie imprumutate din filosofie , pedagogie , fie proprii : modul de organizare si desfasurare a actului invatarii , de regula in grup : in clasa sau in grupe de activitate).

Are ca obiectiv procesul invatarii , invatarea este calea principala de terapie , este un adevarat antrenament pentru procesele si functiile psihice care inlesnesc cunoasterea , invatarea.

Didactica studiaza :

1. procesul de invatamant - ca proces de cunoastere si formare

2. sistemul de invatamant ca ansamblu al institutiilor de instructie si educatie

3. principiile didactice

4. continutul invatamantului

5. metodele de invatamant

6. tehnologia didactica

7. raportul profesor-elev si rolul profesorului in procesul de invatamant

8. arhitectura scolara

9. modalitatile de evaluare a elevilor

Are tangente cu procesul de terapie , de stimulare a proceselor compensatorii.

Asadar , obiectul didacticii este procesul de invatamant. Didactica poate fi considerata ca teorie stiintifica a procesului de invatamant. Didactica poate fi considerata ca teorie stiintifica a procesului de invatamant , ea reflectand :

- pe de o parte , relatiile dintre laturile acestuia

- pe de alta parte , interdependenta dintre acest proces si contextul social in care se desfasoara .

Didactica studiaza procesul de invatamant prin prisma relatiei dintre predare si invatare , dintre conduitele pedagogice ale subiectului actiunii ( profesorul) si modalitatile de raspuns ale obiectului ei ( elevii) in vederea asigurarii unei armonii intre ele.

In consecinta , didactica se preocupa de mecanismele interne ale procesului de invatamant care asigura acestuia un echilibru si o finalitate pedagogica in concordanta cu cerintele sociale si cu cele mai noi cuceriri ale psihologiei.

Prin aceasta prisma oricare componenta a procesului de invatamant poate deveni obiect de studiu al didacticii , numai cu conditia plasarii sale pe fondul relatiei dintre cei doi poli, deoarece numai in acest fel este posibila surprinderea raporturilor dintre activitatea profesorului si a elevilor , in vederea asigurarii unui echilibru intre ele. De exemplu , ritmul accelerat de dezvoltare a stiintei impune cresterea cantitatii de cunostinte ce urmeaza a fi transmise in procesul de invatamant . Daca aceasta creste nu este corelata cu organizarea intr-un alt mod a procesului de invatare se produce o perturbare.

Functiile didacticii :

Probleme de care se ocupa didactica :

1. Continutul procesului de invatamant

- este vorba de volumul si calitatea cunostintelor , din acest punct de vedere didactica se ocupa cu criteriile pe baza carora se efectueaza selectarea si ordonarea cunostintelor , astfel incat sa fie in concordanta cu cerintele societatii sa asigure integrarea individului in viata sociala , didactica se concentreaza asupra elaborarii metodologiei necesare intocmirii planurilor de invatamant , a programelor si manualelor scolare.

2. Tehnologia desfasurarii procesului de invatamant - CURRICULUM ADAPTAT

- se refera la ansamblul principiilor , metodelor , procedeelor , mijloacelor si formelor de organizare folosite in vederea transmiterii si asimilarii cunostintelor.

- in legatura cu acest aspect , didactica se concentreaza asupra intrebarii : cum poate fi transmisa o cantitate de informatii pentru a putea fi invatata mai usor si mai eficient , cum ar putea fi structurat un corp de cunostinte pentru a putea fi inteles de cel care invata ? J.S.Bruner vorbeste despre « o structura optima » care nu este altceva decat o inlantuire de propozitii « din care poate fi dedus un corp de cunostinte » , eficacitatea acestei structuri depinzand de valentele ei , de a simplifica informatiile , de a genera noi cunostinte si de a spori posibilitatea de manipulare a unui corp de cunostinte si de a spori posibilitatea de manipulare a unui corp de cunostinte.

Didactica urmeaza sa descopere criteriile potrivit carora pot fi constituite astfel de structuri optime si modalitati de adaptare la puterea de intelegere a celui care invata. Multitudinea si diversitatea factorilor de care depinde activizarea ridica numeroase dificultati in calea stabilirii tehnologiei cele mai adecvate. De aceea , numai pe baza cunoasterii prealabile a relatiilor dintre acesti factori , didactica poate prescrie o anumita tehnologie.

3.Asigurarea unui echilibru functional intre predare si invatare

- este o preocupare a didacticii determinata de rezultatele cercetarilor psihologiei sociale si sociologiei . Ea vizeaza masura in care predarea favorizeaza aparitia unei atmosfere coparticipative , intre profesor si elevi , intre elevii insisi.

- Valorificarea factorilor sociali in procesul de invatamant constituie una din problemele principale ale didacticii.

- Imbogatita din punct de vedere social , didactica obliga profesorii sa utilizeze forte sociale susceptibile de a completa si intari efectele comunicarii pedagogice.

Cunoasterea si declansarea unui sistem de interrelatii asigura dezvoltarea personalitatii umane in ansamblul sau. Perfectionarea pe aceasta baza a tehnologiei didactice are in vedere :

- pe de o parte , asigurarea unui context psihosocial stimulativ pentru comunicarea pedagogica in ansamblul sau

- iar pe de alta parte , restructurarea acestor interrelatii in concordanta cu cerintele educative pe care le implica grupul social.

1. Evaluarea randamentului procesului de invatamant

- ca oricare alta activitate sociala se impune si aici cunoasterea rezultatelor obtinute .

Didactica se concentreaza asupra eficientei pedagogice a procesului de invatamant, urmarind surprinderea corelatiei dintre obiective , tehnologia aplicata si consecintele asupra dezvoltarii personalitatii , preconizand , totodata , masuri de ordin pedagogic pentru sporirea randamentului acestui proces . Este vorba de masurarea si aprecierea progresului in activitatea de invatare . Sunt concludente din acest punct de vedere preocuparile didacticii pentru aplicarea unor procedee cat mai adecvate de evaluare a randamentului scolar , de perfectionare a tehnicilor folosite . Evaluarea nu se reduce numai la simpla folosire a acestor instrumente . Ea inglobeaza conceptia dupa care se orienteaza profesorii in activitatea lor , conceptie care solicita raspuns la 2 intrebari : ce evaluam si cum evaluam ?

2. Conducerea actiunii didactice. Relatia profesor - elev

- include toate acele aspecte privitoare la personalitatea profesorului , la locul si rolul sau in procesul de invatamant

- referitor la relatia profesor-elev , didactica se orienteaza spre cunoasterea cat mai detaliata a functiilor cu care sunt investiti cei doi poli , astfel sa se realizeze cooperare intre ei si un schimb reciproc de mesaje.

Concluzie :

Didactica urmareste sa surprinda relatiile de dependenta si functionalitate dintre diverse aspecte , componente si laturi ale procesului de invatamant prin prisma finalitatii sale pedagogice.

Caracterul explicativ , reflexiv si normativ al didacticii.

Cunoasterea didacticii este o conditie esentiala a succesului oricarei activitati pedagogice , atat in invatamantul general ( prescolar , scolar , gimnazial, liceal ) cat , si in invatamantul special pentru deficienti.

Legaturile didacticii cu metodicile de specialitate

- didactica studiaza procesul de invatamant in ceea ce are el esential si general , independent de obiectul de invatamant , treapta sau tipul de scoala in care se desfasoara ;

- putem delimita in cadrul didacticii mai multe niveluri si sa vorbim de o didactica scolara si o didactica a invatamantului superior ;

- la aceste niveluri se constituie metodicile de predare care se preocupa de problemele specifice ale desfasurarii procesului de invatamant la un obiect de studiu.

Metodicile sunt considerate teorii speciale ale procesului de invatamant

-metodica este o disciplina stiintifica , componenta a sistemului pedagogice care are ca obiect organizarea invatarii , are ca scop studierea procesului de invatamant ca proces instructiv-educativ la un anumit obiect din planul de invatamant.

Ex . metodica predarii limbii romane

-se mai numeste si didactica specialitatii

Studiind procesul de invatamant in ceea ce are el esential si general , didactica orienteaza metodicile in descoperirea si rezolvarea unor probleme specifice, legate nemijlocit de predarea si asimilarea cunostintelor la un anumit obiect de invatamant.

Daca didactica ofera baza teoretica a metodicilor , la randul lor , acestea ofera material concret pentru generalizarile care se elaboreaza in cadrul didacticii. Metodicile nu sunt doar niste parti constitutive ale didacticii , dupa cum nici didactica nu este o suma de metodici.

Atat didactica , cat si metodicile cuprind un volum de cunostinte ce urmeaza a fi valorificat din punct de vedere pedagogic.

Prin intermediul didacticii si metodicii fiecare obiect de invatamant este regandit si transpus intr-o structura pedagogica , astfel incat sa poata deveni material de invatat.

In interesul contemporan , metodica studiaza nu numai procesul de transmitere a cunostintelor si a formarii deprinderilor la obiectul de invatamant , ci tinde sa solutioneze toate problemele pe care le ridica invatarea.

- precizeaza scopul si sarcinile obiectului de invatamant , locul si rolul acestuia in formarea culturii , obiectivele , continuturile , forme de organizare , principii ;

- se ocupa si de problemele de ridicare a eficientei de invatare prin : instruire programata , modelare , problematizare la respectivul obiect de invatamant ;

- metodica moderna se ocupa nu numai de predare si invatare , ci si o metodica a evaluarii, componente obligatorii a oricarui act de educatie.

III. Didactica contemporana

- este mai ales o didactica activa , care urmareste dezvoltarea capacitatilor intelectuale , morale , fizice in cadrul unui invatamant cu prioritate formatic.

In studiile si cercetarile actuale se pune accent pe transformarea elevului in subiect al activitatii propriei formari.

Didactica contemporana este mai ales o didactica activa , care urmareste dezvoltarea capacitatii intelectuale , morale si fizice , in cadrul unui invatamant cu prioritate formativ.

II. Didactica invatamantului special

-In ceea ce priveste deficientii , inca din vremea lui Comenius se afirma ca este imposibil de a gasi o minte atat de redusa , careia invatamantul sa nu-i fie de ajutor.

Pentru handicapati , in afara de disciplinele clasice, exista activitati terapeutice ( stimulare cognitiva, ocupationala, motrica si de expresie, ludica, socioterapia, meloterapia, discipline optionale, ergoterapie, artterapie , etc.).

Definitie : Didactica invatamantului special este teoria instruirii , teoria activitatii de invatare a copiilor deficienti.

Didactica studiaza o problematica variata , in legatura cu :

-procesul de invatamant

-sistemul de invatamant

-principiile didactice

-continutul invatamantului

-metodele de invatamant

-relatia profesor-elev

arhitectura scolara = in scolile speciale si in formele ale educatiei speciale integarte in invatamantul obisnuit.

Didactica invatamantului special abordeaza aceleasi probleme mentionate , adaptate insa specificului dezvoltarii scolarilor cu handicap , tinand seama de insuficientele , lacunele lor , elaborand astfel modele curriculare orientate compensator .

Def : Didactica speciala este teoria instruirii , teoria activitatii de invatare a copiilor cu handicap care studiaza :

-obiective , continuturi , principii, metodele si modul de organizare a procesului pedagogic in scolile speciale si in forme integrate in invatamantul obisnuit.

Didactica invatamantului special isi propune sa gaseasca sau sa elaboreze acele modalitati de abordare a elevilor , care sa asigure deblocarea procesului invatarii , diminuarea dificultatilor intampinate in procesul respectiv , inlaturarea barierilor din calea adaptarii.

Are un caracter multidisciplinar , rezulta din varietatea categoriilor de handicap , exista didactica d.auz , d.vedere , locomotorii, d.m. , a corectarii tulburarii de limbaj.

In scolile speciale , activitatea de invatare se organizeaza pornind de la studiul legitatilor care guverneaza desfasurarea proceselor cognitive la handicapati , aceste procese fiind mai mult sau mai putin afectate la diferite categorii de handicapati .

In scolile speciale se aplica adaptat atat principiile generale ale didacticii , cat si metodele de invatare , dar prin intermediul unor procedee de lucru adaptate particularitatilor fiecarei categorii de handicap.

Dintre aceste elemente de adaptare , comune pentru toate categoriile de handicap pot fi amintite:

-orientarea corectiv-compensatorie , terapeutica , corectiv- formativa a intregului proces de invatamant ;

-accentuarea orientarii practice , utilitare a intregului sistem de educatie speciala

- pastrarea caracterului intuitiv al invatamantului la toate nivelele

-asigurarea accesibilitatii materialului.

Obiectivul fundamental -invatamantul special

Unul din obiectivele fundamentale ale metodicii specifice predarii unui obiect in scoala speciala il reprezinta studiul dificultatilor specifice pe care le intampina copilul cu deficiente in procesul de invatare pentru gasirea modalitatilor de prevenire si combatere a lor.

Didactica are urmatoarele caractere :

practic - isi propune obiective concrete legate de instruire , educatie , etc , are tangente cu procesul de terapie , de stimulare a procesului compensatorii.

Multidisciplinar - avand numeroase ramificatii care rezulta din varietatea categoriilor de handicap ;

Interdisciplinar - informatii pentru cunoasterea fiecarei categorii de handicap

- legaturi cu medicina , psihologia - explica particularitatile fiecarui tip de deficienta

- cu stiintele pedagogice generale din care face parte ca o ramura aparuta din nevoia educatiei speciale ;

- are legaturi foarte stranse si cu disciplinele stiintifice care se predau in scoala ( didactica limbii romane).

Didactica moderna se sprijina in mod deosebit pe ideile psihologice ale lui J. Piaget , P.I.Galperin , A.Leontiev, J.Bruner.

J.Piaget

-considera necesar ca demonstratia - ca metoda de invatamant -sa fie realizata de toti elevii, deoarece ideile noastre sunt altceva decat actiuni interiorizate care se constituie in scheme operatorii- in instrumente cu care va opera gandirea .

-precizeaza ca gandirea copilului are un istoric , iar istoria gandirii copilului este istoria schemelor sale de asimilare

-instrumentele mintale se formeaza in actiune si se reorganizeaza in raport cu varsta si cu actiunea.

Galperin

-actiunile mintale se structureaza pornind de la actiunile exterioare materiale

-etapa in formarea notiunii

-reprezentarea sarcinii

-desfasurarea actiunii in formarea ei materiala sau materializata ( cu obiecte concrete sau cu imaginile acestora )

-transferul actiunii pe planul limbajului oral

-trecerea la formarea notiunii si la limbajul interior care se realizeaza prin automatizarea mijloacelor interne de convertire verbala.

Bruner

- considera ca elevul trebuie sa-si elaboreze notiunile prin munca ( experienta) proprie

- precizeaza nivelurile cunoasterii -motric, imagistic( iconic) si simbolic.

Pe baza datelor psihologiei ( Piaget, Galperin , Bruner) pot fi desprinse cateva concluzii cu privire la insusirea vorbirii in conditiile deficientelor senzoriale si mentale.

Ex : surdo-didactica moderna preconizeaza formarea vorbirii in activitate directa , in timpul realizarii sarcinilor curente specifice varstei si nivelului dezvoltarii psihice in manipularea cu scop a obiectelor , in stimularea cat mai identica cu realitatea a situatiilor naturale deoarece numai in actiune se formeaza schemele operatorii- instrumente ale gandirii.

Scoala activa modernizeaza didactica traditionala , propunand un invatamant activ.

De exemplu :

- la geometrie sa faci masuratorile intai pe teren , apoi pe hartie

- se pune accent pe metoda demonstratiei si de catre elevi , nu numai de catre profesori

- -se subliniaza principul cunoasterii active pe cat mai multe simturi.

Didactica invatamantului special isi poate aduce o contributie importanta la rezolvarea obiectivelor corectiv- formative si prin adapatrea modului de aplicare a principiului intuitiei la particularitatile dezvoltarii psihice a scolarilor deficienti mintali.

Cerinte psihopedagogice

Metodologia activitatii de invatare desfasurata cu deficientii sa se axeze :

1. pe o cunoastere temeinica a trasaturilor de specificitate , rezultand nu numai din :

- dereglarea mecanismelor intelectuale

- tulburari in plan afectiv- volitional si actional-comportamental

dar si din elemente mai bine pastrate in profilul lor psihologic heterocronic , elemente de la care se poate porni in dsfasurarea procesului instructiv-educativ si terapeutic-compensator.

2. pe elaborarea unor modele de lucru

O astfel de metodologie ar putea fi orientata operational -anticipativ -compensator.

Scoala cu d.m. ar trebui antrenat permanent la operarea cu materialul de invatat 9 concret, schematic verbal) actional in ZPD si fiind supus influentelor terapeutice.

Curriculum adaptat specificului dezvoltarii psihice

Trebuie sa vizeze cel putin 3 aspecte :

a) aspectul de continut

-se manifesta contractia - soldata cu supraincarcarea elevilor- dintre solicitarile crescande ( sub aspectul volumului de achizitii minim acceptat ) si capacitatea de efort si asimilare a fiecarui elev.

- nu sunt necesare numai programe analitice adaptate ci programe diferentiate de interventie complexa , duse pana la individualizare-personalizare.

b) aspect operational

-se urmareste asigurarea formarii unor cunostinte nu numai concrete , ci si operationale-deziderat : combaterea verbalismului excesiv.

3. aspect terapeutic-compensator

-atat continuturile , cat si modalitatile de lucru trebuie astfel alese si aplicate , astfel incat sa contribuie la prevenirea dificultatilor scolare cu caracter general , dar mai ales , a celor care isi au originea in trasaturile de specificitate ale scolii cu handicap.

Un sistem de lucru bazat pe orientarea operational -anticipativ -compensatorie( sau terapeutica a activitatii de invatare trebuie sa raspunda urmatoarelor cerinte :

1. Organizarea si desfasurarea activitatii de invatare pe verigi complete :

Concret-abstract-concret

-cu sprijin expres acordat elevilor.

a. Esalonarea activitatii de invatare

-etapa pregatirii initiale

-etapa pregatirii specifice

-etapa exersarii analitice

-etapa concretizarilor si exemplificarilor practice la acea disciplina

-etapa concretizarilor si exemplificari practice la alte discipline

b. combaterea verbalismului in invatare.

-alegerea si imbinarea adecvata a mijloacelor de lucru si a sarcinilor concrete pentru elevi ,in raport cu stadiul in care s-a ajuns activitatea de invatare.

c. Asigurarea caracterului activ-participativ al procesului invatarii.

- preocupare permanenta pentru afectivizarea acestui proces.

2. Prevenirea regresului spre reactii proprii stadiilor anterioare ale dezvolatarii , inclusiv sub aspectul activitatii cognitive

a. orientarea terapeutic-compensatorie

-echilibru optim intre urmarirea si realizarea obiectivelor :

- instructiv-cognitive

- formativ-terapeutice

- practic-aplicative

b. asigurarea unei atente pregatiri a fiecarei noi achizitii cognitive

-presupune esalonarea activitatii de invatare

-se incepe obligatoriu cu pregatirea initiala

c. organizarea activitatii cognitive astfel incat primul contact cu noul materialsa aiba loc in momente de receptivitate optima.

-cand ei pot fi atenti si nu manifesta semne de oboseala.

3. Asigurarea unei motivatii si atat pozitive fata de continutul activitatii de invatare .Prevenirea si inlaturarea starilor emotionale negative.

- este necesar ca ,cadrul didactic sa cunoasca temeinic particularitatile psihoafective ale fiecarui elev.

4. Accelerarea treptata a progresului de invatare.

-se realizeaza printr-o atenta proiectare a pasilor de realizat

a. insusirea in etape succesive a noilor cunostinte , deprinderi de lucru.

-se tine cont de achizitiile anterioare

-se diferentiaza activitatea cu copii care au dificultati capacitati si nivele de intelegere si asimilare.

b. esalonarea materialului de invatat , consolidarea achizitiilor.

- reveniri succesive, in contexte diferite , caracter variat.

c. Asigurarea sistematica a feed-back

evaluarea -initiala , diagnostica , formativa ;evaluare - preinvatare, postinvatare

jocul didactic si strategii didactice,

Documents