Abordări teoretico-doctrinare asupra cauzelor declanșatoare ale crizei economice actuale din perspectiva lui Jesús Huerta de Soto

1. Introducere

Situaţia actuală este tragică, dar este şi mai tragic faptul că mulţi nu înţeleg cauzele

fenomenelor care ne afectează şi mai ales că există o atmosferă de confuzie şi incertitudine

generală printre experţi, analişti şi majoritatea economiştilor. Este vorba de o profundă ignoranță

în care se află autoritățile economice și politice în ceea ce privește situația în care suntem,

situație care a fost creată de ele.

De cele mai multe ori, Marea Depresiune din 1929-1930 este folosită ca „model” pentru criza actuală, cu toate că, și în acest caz părerile sunt împărțite; o parte din economiști sunt de părere că marea depresiune a provocat mai multe daune decât criza actuală, cealaltă parte venind cu contraargumente care susțin că efectele crizei din 1930 sunt neînsemnate în comparație cu cele provocate de actuala criză.

Tristul adevăr este că suntem în criză, șomajul crește galopant în toată Europa, creșterea economică se evaporă, economiile se contractă, consumul scade, mai pe scurt, nu suntem deloc bine. Cu toate acestea, în condițiile de față, accentul se pune pe reducerea deficitelor bugetare care au explodat. Astfel, șomajul este lăsat să crească ba chiar este provocat adeseori de măsurile de austeritate ce vizează ajustarea bugetară, ca de exemplu, restructurările din sectorul public.

Acest eveniment de mare amploare a fost discutat și rediscutat de nenumărate ori de numeroși specialiști căutându-se atât cauze declanșatoare cât și soluții în vederea ieșirii dintr-un asemenea impas cu efecte negative gigantice.

Unul din cei care au abordat acest subiect a fost Jesús Huerta de Soto, care considera că este necesar, pe viitor, să ne străduim ca guvernul să nu mai apeleze la politica banilor ieftini. Deşi s-au adoptat unele decizii în sensul redresării situaţiei economico financiare la nivel global, trebuie să înţelegem că reformele propuse sunt doar nişte atacuri nervoase la nivelul efectelor crizei şi nicidecum la cel al cauzelor acesteia, motiv pentru care vor şi eşua mai devreme sau mai târziu.

2. Despre Jesús Huerta de Soto

Jesús Huerta de Soto este profesor la universitatea Rey Juan Carlos din Madrid, doctor în

economie și drept, membru al Societății Mont Pelerin, al Royal Economic Society of London și

al American Economic Association. Este deținătorul a numeroase distincții și premii, ca

recunoaștere a competențelor profesionale înalte: Premiul Internațional pentru Economie al

Regelui Juan Carlos (Madrid 1983), Premiul Adam Smith (Bruxelles, 2005), Premiul Memorial

Franz Cuhel pentru Excelență în Educația Economică (Praga, 2006), Titlul de Doctor Honoris

Causa în Științe Sociale al Universității Francisco Marroquin (Guatemala, 2009)1 precum și

Doctor Honoris Causa al Universității Alexandru Ioan Cuza începând cu 22 octombrie 2010.

Prof. dr. Jesús Huerta de Soto este unul dintre cei mai mari profesori de monedă și credit

bancar și unul dintre cei mai importanți gânditori ai Școlii Austriece de Economie. A publicat

numeroase lucrări de cercetare precum și articole, dintre care se remarcă tratatul acestuia intitulat

”Moneda, creditul bancar și ciclurile economice”, care a fost tradus în principalele limbi de

circulație internațională și a cărui ediție în limba română, oferită de Universitatea Al.I.Cuza din

Iași în colaborare cu Institutul Ludwig con Mises România a fost lansat odată cu apariția acestuia

la București la data de 20 octombrie 2010.

La București, Huerta de Soto a participat la două evenimente după cum urmează: o

întâlnire la Universitatea Româno-Americană, în Aula Magna care a constat într-o prelegere

publică pe tema ”Financial Crisis and Economic Recession” unde a fost premiat de către rectorul

Universității Româno-Americane, prof. univ. dr. Ovidiu Folcuț, cu „Diploma de Excelență”

pentru contribuția deosebită pe care a avut-o în domeniul cercetării impactului fluctuațiilor

economice2; cea de-a doua întâlnire ce a avut loc la Academia de Studii Economice, în Aula

Magna, a fost tot o prelegere publică intitulată ”The Crisis of Statism and the Way Out.” Două

zile mai târziu, acesta a fost prezent în Iași unde a primit titlul de Doctor Honoris Causa Al

UAIC în cadrul Conferinței „The essence of the Austrian School and The Theory of Dinamic

Efficiency” susținută în Aula Magna „Mihai Eminescu”.3

1 http://rothbard.rau.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=68&Itemid=27 2 http://www.romanialibera.ro/bani-afaceri/angajari/efecte-si-scenarii-despre-recesiune-203557.html 3 http://www.wall-street.ro/articol/Economie/93506/Unul-dintre-cei-mai-importanti-ganditori-ai-Scolii-austriece-vine-in-Romania.html

Principiul după care economistul spaniol se bazează în lucrările sale este acela că în

sistemul bancar, bancherii se bucură de privilegiul operațiunilor cu rezervele fracționare. Acest

privilegiu conduce la expansiunea acordatorilor de împrumuturi fără acoperire printr-o creștere

reală de economisire.4

Făcând referire la criza economică actuală, el a afirmat că ”(…) marile probleme necesită

soluţii radicale. Deşi s-au adoptat unele decizii în sensul redresării situaţiei economico financiare

la nivel global, trebuie să înţelegem că reformele propuse sunt doar nişte atacuri nervoase la

nivelul efectelor crizei şi nicidecum la cel al cauzelor acesteia, motiv pentru care vor şi eşua mai

devreme sau mai târziu”.5

3. Jesús Huerta de Soto – aspecte legate de apariția crizei actuale4 http://www.cuzanet.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=9197&Itemid=915 http://www.rau.ro/mydocuments/desoto-comunicat.pdf

În opinia marelui economist, expansiunea artificială a creditului a fost una din

principalele cauze ale actualei crize așa cum a stat și la baza altor crize majore din trecut. În

cartea sa „Moneda, creditul bancar și ciclurile economice” el afirmă că expansiunea artificială a

creditului și inflația (fiduciară) a mijloacelor de schimb nu reprezintă o scurtătură spre

dezvoltarea economică stabilă și susținută astfel încât, această expansiune nu poate fi considerată

decât o soluție pe termen scurt.

În prezent, nu mai există dubii în privința calității întotdeauna recesive a efectelor pe

termen lung ale șocului monetar: astfel, creditele nou create (cu bani pe care cetățenii nu i-au

economisit în prealabil) oferă antreprenorilor o putere de cumpărare pe care o folosesc în

proiecte de investiții mult prea ambițioase (în special în domeniul construcțiilor și al

imobiliarelor în ultimii ani). Are loc o discoordonare generalizată în sistemult economic: avântul

financiar („exuberanța irațională) are un efect negativ asupra economiei reale și, mai devreme

sau mai târziu procesul se inversează sub forma unei recesiuni economice care marchează

începutul unei reajustări dureroase și necesare.6

Multiplicarea artificială a creditului pare să stimuleze economia dar ajunge într-un mod

inevitabil să producă distorsiuni care conduc în final la declanșarea crizei. Altfel spus,

expansiunea creditului din perioade de boom face ca antreprenorii să se comporte ca și cum

economisirea ar fi crescut, când în realitate, lucrurile nu stau nicidecum astfel.

Investițiile sunt deturnate către zonele cele mai apropiate de consumul final, în

detrimentul bunurilor de capital, (care presupun economisire, și sunt consumate doar peste câțiva

ani în produsul final). „Banii creați nu prin creșterea  economisirii, ci prin expansiunea artificială

a creditului, la început îi bucură pe antreprenori, pentru că orice investiție pare realizabilă.

Restaurantele sunt mereu pline, sindicatele văd că au mai multă putere pentru că se caută

angajați, politicienii pot prezenta totul ca fiind rezultatul politicilor lor. Dar cât durează

petrecerea? Cât timp investitorii pot evita să crească economisirea? Cât durează iluzia că oricine

poate trăi mai bine fără sacrificii?“ declara economistul de origine spaniolă7.

6 Jesús Huerta de Soto, Moneda, creditul bancar și ciclurile economice , trad.rom. Elena Diana Costea, Tudor Gherasim Smirna, Editura “Universităţii Alexandru Ioan Cuza Iaşi”, 2010, p.157 http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/de-soto-acum-platim-expansiunea-creditului-creat-de-banci-din-nimic-140533.html

Expansiunea artificială fără precedent a creditului a fost posibilă în condițiile unui sistem

bancar care funcționează în regim de depozite bancare la vedere cu rezervă fracționară. Altfel

spus, băncile pot multiplica cantitatea de bani din economie creând credit pe baza depozitelor la

vedere cu toate că acestea, spre deosebire de depozitele la termen, pot fi retrase în orice moment

și ar trebui păstrate în permanență la dispoziția clienților. Astfel, din depozitul la vedere

constituit de un client, o bancă poate da mai departe cu împrumut cea mai mare parte din sumă,

iar această, ajunsă la o altă bancă, poate constitui baza pentru un nou credit și așa mai departe. În

ultimii ani, masa monetară s-a dublat la nivel mondial, 90% fiind bani virtuali, creați din nimic,

ce există doar scriptic în registrele contabile ale băncilor, declara marele De Soto la vremea

respectivă pentru revista Capital.8

Activitatea bancară cu rezervă fracționară a condus la expansiunea artificială a creditului,

fără a fi susținută de o economisire reală suficientă; aceasta, a generat un boom artificial care la

rândul său a produs o criză economică și recesiunea inevitabilă aceasta fiind cauza adevărată a

falimentelor bancare.9

Soto vorbește despre reacția unei economii de piață în ceea ce privește acest

intervenționism monetar al statului care produce o expansiune a creditului și distorsionează

întreaga structură productivă. În opinia sa, există trei reacții cu privire la acest aspect după cum

urmează:

O primă reacție constă într-o creștere a prețului factorilor de producție din cauza noilor

bani apăruți în buzunarele investitorilor. Este ca și cum întreprinzătorii s-ar afla într-o licitație,

fiind dispuși să plătească mai mult, ceea ce conduce la o creștere a prețului factorilor de

producție rari cu scopul de a-și atrage salariații, mâna de lucru și echipamente de capital.

Ce-a de-a doua reacție face referire la o creștere mare a prețurilor (mai mare chiar decât

cea a factorilor de producție) în prețurile bunurilor de consum din două motive: pe de o parte

crește mult cererea de consum și pe de altă parte se diminuează oferta imediată pentru aceste

bunuri. Se produce o creștere în termeni monetari a cererii și o diminuare a ofertei, fapt ce

implică o creștere enormă a prețurilor bunurilor de consum.

A treia reacție vizează o creștere mare a ratelor dobânzii deoarece, din moment ce noii

bani au intrat în sistem printr-o reducere a ratei dobânzii (pentru introducerea unui bun pe piață

8 http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/de-soto-acum-platim-expansiunea-creditului-creat-de-banci-din-nimic-140533.html 9 Jesús Huerta de Soto, Moneda..., p.113

este suficientă reducerea prețului la nivelul adecvat), rata dobânzii revine la nivelul său adecvat

deoarece, cei care oferă credite adaugă la rata de piață a dobânzii o componentă nouă, tocmai

pentru a se proteja împotriva creșterii așteptate a prețurilor. Acest lucru este privit ca o lovitură

de grație pentru întreprinzători deoarece, la niște costuri financiare atât de mari precum cele pe

care le reprezintă acum această rată ridicată a dobânzii, procesele de investiții începute deja nu

mai sunt rentabile ba chiar ruinătoare.10

Evenimentele care au dus la sfârșitul unei „partide” de euforie monetară și începutul

„mahmurelii” de recesiune au fost creșterea prețului materiilor prime (în special al petrolului),

criza ipotecilor subprime în Statele Unite și, în final, falimentul unor instituții bancare importante

când piața s-a convins că valoarea pasivelor lor o depășea cu mult pe cea a activelor (creditele

ipotecare oferite).

Economiștii socialiști cred atât de mult în criza sistemului încât o așteaptă fără să încerce

câtuși de puțin să o explice. Se spune că există criză deoarece pur și simplu există. Citim pur și

simplu cunoscutele chestiuni în ceea ce privește insuportabilele contradicții ale sistemului, rolul

multinaționalelor etc. Este vorba despre absența celor mai elementare cunoștințe de teorie

economică deoarece nu se menționează că această criză economică nu este decât rezultatul

intervenționismului monetar și fiscal al guvernului în sfera structurii productive.11

Reputatul economist scrie că apariția crizei a avut loc deoarece profiturile întreprinderilor

din domeniul bunurilor de capital (în special în domeniul construcțiilor și al imobiliarelor) au

dispărut din cauza erorilor antreprenoriale provocate de creditul ieftin dar și din cauza faptului că

prețurile bunurilor de consum au început să evolueze mai puțin prost decât cele ale bunurilor de

capital. Toate acestea au condus la o reajustare în care, pe lângă scăderea producției și creșterea

șomajului, se face prezentă o creștere dăunătoare a prețurilor bunurilor de consum (avem de-a

face cu un fenomen întâlnit sub numele de stagflație). În argumentarea acestui fenomen el ne

reamintește faptul că reajustarea poate fi întârziată întreprinzând noi politici de expansiune a

creditului însă, pentru ca acestea să aibă efect, trebuie să fie accelerate progresiv, într-un ritm atât

de ridicat încât să nu poată fi anticipat de întreprinzători. Astfel crește prețul factorilor

productivi, sporește prețul bunurilor de consum și pe deasupra, crește rata dobânzii. Prin urmare,

10 Jesús Huerta de Soto, Eseuri de economie politică, Editura Universității Alexandru Ioan Cuza, Iași, 2011, pp. 98-10011 Ibidem p. 139

se produce reajustarea într-o situație în care există o importantă inflație, dar în care noile cantități

de bani nu au nici un efect expansiv apreciabil.

Jesús Huerta de Soto consideră că sursa crizei economice provine din nevoia de

reajustare a structurii de producție și adaptarea acesteia la adevăratele dorințe ale consumatorilor

cu privire la economisire, lichidarea proiectelor în mod eronat și transferul masiv al factorilor de

producție către etapele și companiile cele mai apropiate de consum, acolo unde consumatorii

solicită ca ele să fie întrebuințate. În consecință, unica politică posibilă și indicată în cazul unei

crize constă în flexibilitatea maximă a economiei, în așa fel încât ajustarea să se poată realiza cât

se poate de rapid și cu cât mai puține dureri. Prin urmare, cu cât o economie este mai rigidă și

mai supusă intervenționismului, cu atât mai îndelungată și mai dureroasă va fi reajustarea.

Erorile și recesiunea pot să se mențină la nesfârșit dacă agenții economici nu reușesc din punct

de vedere instituțional să-și lichideze proiectele și să-și regrupeze bunurile de capital și factorii

de producție pe căi mai avantajoase. Astfel, rigiditatea constituie dușmanul principal al

însănătoșirii economice, iar orice politică destinată îndulcirii crizei, apoi inițierii și consolidării

recuperării cât mai timpurii trebuie să se concentreze pe obiectivul microeconomic al

flexibilizării și liberalizării cuprinzătoare a tuturor piețelor factorilor, mai cu seamă a pieței

muncii.12

Pe baza unei riguroase analize economice precum și a unei interpretări echilibrate a

ultimelor evenimente economice și financiare, economistul concluzionează că băncile centrale

nu au nici o șansă de reușită în găsirea celei mai avantajoase soluții monetare pentru fiecare

moment, acest lucru reieșind cât se poate de evident din tentativele eșuate de planificare de la

centru a fostei economii sovietice.

Conform marelui economist, criza și recesiunea economică arată faptul că un număr

semnificativ de proiecte investituționale finanțate pe baza creditelor nou create de bănci nu sunt

profitabile dat fiind faptul că nu corespund adevăratelor dorințe ale consumatorilor. În

consecință, multe din procesele investituționale dau faliment ceea ce generează un efect profund

asupra sistemului bancar. Consecințele negative sunt evidențiate prin rambursarea în masă a

creditelor la care recurg numeroși oameni de afaceri descurajați, care își calculează pierderile și

lichidează proiectele investituționale neviabile, provocând astfel deflație și contracția creditului.

12 După cum notează Ludwig Lachmann – „este nevoie de o politică ce promovează reajustările care se impun...Regruparea capitalului constituie astfel corecţia necesară a malajustării create de un boom de proporţii”. (Capital and Its Structure, p. 123 şi 125) apud Jesús Huerta de Soto, Moneda..., p.446

Prin urmare, sistemul bancar cu rezervă fracționară generează o ofertă de monedă extrem de

elastică ce „se întinde” cu ușurință, dar trebuie mai apoi să se contracte cu la fel de puțin efort,

producând efecte corespunzătoare asupra activității economice, atacată în mod repetat de etapele

succesive ale boom-ului și recesiunii.13

„Criza și recesiunea economică au lovit mai cu seamă ca urmare a absenței resurselor

reale economiste, cu ajutorul cărora să se ducă la bun sfârșit proiectele investituționale care, după

cum a devenit evident, au fost mult prea ambițioase”14 scrie Soto.

O altă idee importantă este până la ce punct se poate întârzia depresiunea prin acordarea

de noi credite, prin realizarea de politici succesive de expansiune a creditului. Economistul este

de părere că se poate întârzia sosirea depresiunii dacă se acordă noi credite, dacă se iau în calcul

două considerente:

1. expansiunile succesive ale creditului trebuie să fie progresiv crescătoare deoarece, în

caz contrar, agenții economici o pot anticipa și toate aceste efecte care declanșează depresiunea

se produc inevitabil.

2. În orice caz, sosirea depresiunii este inevitabilă. Dacă se continuă la nesfârșit cu

politica de expansiune a creditului, cu care se ajunge la o rată atât de ridicată, fie sistemul

monetar trebuie abandonat și substituit cu altul, fie, ceea ce este mai normal, guvernul, sub

presiunea populară, va fi nevoit să închidă „robinetul cu bani”, să întrerupă expansiunea

creditului, producându-se astfel depresiunea. Cu cât aceasta este întârziată mai mult, cu atât

cantitatea de bani de introdus în economie pentru a evita sosirea crizei va fi mai ridicată, cu atât

efectele vor fi mai dăunătoare, cu atât va fi mai dificilă reajustarea necesară din structura

productivă și cu atât mai mari tensiunile sociale induse.15

El subliniază că depresiunea economică nu este decât etapa de reajustare a unei structuri

productive care s-a văzut distorsionată în urma inflației. S-a arătat că structura productivă s-a

distorsionat și începe a se reajusta: se lichidează proiecte de investiții, anumite întreprinderi intră

în faliment, apar încetări de plăți și se realocă forța de muncă spre întreprinderile din zona

consumului. Altfel spus, depresiunea este faza de recuperare. O depresiune economică nu poate

fi tratată din moment ce s-a produs, ea poate fi doar prevenită evitându-se expansiunea creditelor

care dau naștere crizei.

13 Jesús Huerta de Soto, Moneda..., p.28314 Ibidem p. 39115 Jesús Huerta de Soto, Eseuri..., pp.103-104

Tot în mult lăudatul tratat „Moneda, creditul bancar și ciclurile economice”, Huerta de

Soto vine cu argumente în ceea ce privește susținerea unui aspect prezentat anterior cu privire la

finanțarea investițiilor prin economisirea reală și nu prin expansiunea creditului. Nici criza

economică, nici recesiunea subsecventă nu au loc atunci când este vorba despre o economisire

reală. În acest caz, nu are loc nici o creștere a prețului mijloacelor originare de producție ba

dimpotrivă, dacă împrumuturile provin dintr-o creștere a economisirii reale, scăderea relativă a

consumului imediat, ca urmare a acestei economisiri, generează eliberarea unui volum amplu de

resurse de producție pe piața mijloacelor originare de producție. Aceste resurse devin disponibile

pentru utilizare în etapele cele mai îndepărtate de consum, fără a fi necesară plata unor prețuri

mai ridicate pentru ele.

În aceste condiții, Soto este de părere că cea mai potrivită politică ar fi liberalizarea

economiei la toate nivelurile (cu accent pe piața muncii) pentru a permite realocarea rapidă a

factorilor de producție (în special a muncii) către sectoarele profitabile. Un alt aspect esențial

este reducerea cheltuielii publice și a taxelor pentru a spori venitul agenților economici puternic

îndatorați care trebuie să ramburseze împrumuturile cât mai curând posibil. Agenții economici

nu își pot îmbunătăți situația financiară decât prin reducerea costurilor (cu precădere pe cele

salariale) și prin înapoierea creditelor. Astfel este foarte important să existe o piață a muncii

foarte flexibilă și un sector public mai cumpătat. Acești factori sunt fundamentali pentru a afla

care este de fapt valoarea bunurilor de capital produse din eroare și pentru a pune bazele unei

relansări economice sănătoase și susținute.16

De asemenea, se impune în special evitarea anumitor măsuri care, pe parcursul crizelor,

datorită neplăcerilor sociale inerente, se bucură întotdeauna de popularitate și susținere politică

după cum urmează:

Acordarea de noi credite companiilor cu scopul de a se evita intrarea acestora în

criză, suspendarea plăților și necesitatea reorganizării. Această măsură nu este nici pe departe

una de bun augur deoarece prin acordarea de noi credite, nu se rezolvă nimic ci practic, se

prelungește suferința prin amânarea în fapt a crizei urmată de o reajustare necesară ulterioară

mult mai severă și mai dificilă. De aceea este de preferat evitarea oricărei politici de continuare a

expansiunii creditelor.

De asemenea, trebuiesc aduse în discuție politicile „de ocupare deplină” prin care

16 Jesús Huerta de Soto, Moneda..., p. 19

se dorește garantarea locurilor de muncă pentru toți lucrătorii. Este imposibil ca o politică

guvernamentală axată pe cheltuieli și expansiunea creditului să protejeze cu succes toate locurile

de muncă existente; orice politică de prezervare artificială a locurilor de muncă, finanțată prin

intermediul inflației sau a expansiunii creditului, este autodistructivă deoarece, de fapt,

consumatorii, odată ce dispun de banii nou creați, îi cheltuiesc într-un mod care face imposibil ca

tocmai aceste locuri de muncă să fie profitabile. Așadar, singura politică recomandată în

domeniul muncii este aceea de facilitare a concedierii și reangajare a lucrătorilor, prin

flexibilizarea cât mai intensă a piețelor muncii.

Orice politică de restaurare a status quo-ului agregatelor macroeconomice ar

trebui de asemenea evitată; crizele și recesiunile sunt prin natura lor microeconomice nu

macroeconomice, motiv pentru care orice politică de acest fel ar fi sortită eșecului din cauza

faptului că ar face dificilă sau chiar imposibilă revizuirea de către antreprenori a planurilor pe

care le au, regruparea bunurilor de capital pe care le dețin sau lichidarea proiectelor

investituționale și reabilitarea companiilor lor. Chiar dacă oamenii de afaceri ar urma aceste

sfaturi, ei nu ar face decât să repete experiențele anterioare. De fapt, este nevoie de o politică de

promovare a reajustărilor necesare.

Existența unei politici ce tinde să păstreze la un nivel fix ratele dobânzii este încă

un aspect nefavorabil deoarece acestea trebuie să se formeze în mod spontan, în concordanță cu

preferințele reale ale agenților economici cu privire la economisire și consum; „tendința de a

menține stabilitatea ratelor dobânzii, și în special de a le menține scăzute pentru cât mai mult

timp, trebuie văzută ca cel mai mare dușman al stabilității, provocând până la urmă fluctuații

mult mai mari, probabil chiar și ale ratei dobânzii, dacă e cu adevărat necesar”.17

În final, trebuie evitată orice politică de creare artificială a locurilor de muncă prin

intermediul lucrărilor publice sau altor proiecte investituționale finanțate de guvern. Este evident

că, dacă asemenea proiecte sunt finanțate prin impozite sau prin emiterea unei datorii publice,

vor fi retrase pur și simplu resursele din acele zone ale economiei care sunt agreate de

consumatoi și orientate către lucrările publice finanțate de stat, creându-se astfel un nou strat de

malinvestiție generală. De altfel, nu există nici o garanție că guvernele, în momentul în care pun

un diagnostic situației și decid să adopte anumite măsuri, nu se înșeală asupra timing-ului sau a

17 Hayek, Profits, Interest and Investment, p. 70. apud Jesús Huerta de Soto, Moneda..., p.450

succesiunii diferitelor fenomene, tinzând astfel cu măsurile lor să agraveze în loc să soluționeze

discordanțele.

Anii de experiență în analiza fenomenelor economice îl conduc pe Jesús Huerta de Soto

să creadă că guvernele care încearcă să intervină în procesul de redimensionare a pieței ca

urmare a unei perioade de criză fac mai mult rău decât bine. „Guvernele încearcă, de obicei, să

intervină în procesul sănătos de descoperire a erorilor care au fost comise. Forța antreprenorilor

este atât de mare, încât eu sunt de părere că problema se va rezolva într-un viitor nu foarte

îndepărtat. Economia deja își revine. Recesiunea înseamnă începutul revenirii. Oamenii își dau

seama de erori și iau măsuri ca să le rezolve. Dar după ce recuperarea va fi confirmată îmi e

teamă că o nouă bulă «financiară» va fi creată și mai devreme sau mai târziu va avea loc o nouă

criză economic și financiară” declara dumnealui în 2010 într-un articol pentru Ziarul de Iași.

Conform economistului, acest lucru se întâmplă din cauza unui sistem monetar construit

greșit, în care sunt acordate privilegii prea mari băncilor private, iar băncile centrale nu le pot

controla la timp. El este de părere că pentru evitarea pentru totdeauna a unei astfel de crize,

trebuie să reformăm sistemul financiar nu doar prin atacarea simptomelor cum fac guvernele ci

prin reconstituirea depozitelor în totalitate, care să garanteze un echilibru între economii și

împrumuturi.

El pune problema eliminării băncilor centrale, care s-a dovedit a fi necesară dat fiind

faptul că acestea în loc să tempereze crizele economice, le agravează. În absența băncii centrale,

deși nu se pot evita procesele expansiunii generatoare de crize, mecanismele de reversiune, care

conduc la necesara reajustare a erorilor economice comise, se pun în funcționare mult mai rapid

decât în cazul unui sistem bazat pe banca centrală. Existența unei bănci centrale cu rolul de

împrumutător ultim poate, prelungi mult mai mult perioada de expansiune a creditului și a masei

monetare comparativ cu procesul independent care ar avea loc într-un sistem al liberei

întreprinderi bancare. Nu este de neglijat aspectul cu privire la contradicția inerentă a instituției

băncii centrale create teoretic cu scopul de a stopa expansiunea monetară, a păstra stabilitatea

economică și a evita criza, dar care, în practică este dedicată aprovizionării massive cu lichiditate

proaspătă în momentele de criză și panică bancară.18 În final, trebuie stabilită o bază monetară

care să nu poată fi manipulată de oameni, iar pe baza experienței acumulate, economistul crede

18 Jesús Huerta de Soto, Moneda..., p.633

că această bază ar fi aurul, în aceste condiții sistemul financiar-economic îmbunătățindu-se

semnificativ.

Economistul spaniol este de părere că de recesiunea începută în 2008, nu sunt

responsabili bancherii lacomi și că nu se poate vorbi de un eșec al piețelor. „Bineînțeles, piața

nestingherită, cu ordinea sa spontană, nu este responsabilă pentru situația de acum. Una dintre

consecințele tipice ale tuturor recesiunilor trecute și bineînțeles și a acesteia este aceea că foarte

mulți oameni dau vina pe piață și cred cu tărie că este vorba despre un eșec al piețelor ce necesită

mai multă intervenție guvernamentală. Piața este un proces care reacționează spontan la

agresiunea monetară din anii bulelor financiare, ce au constat într-o expansiune uriașă a

creditului, care nu numai că a fost permisă de băncile central, ci chiar orchestrată și condusă de

acestea. Băncile centrale sunt singurele instituții cu adevărat responsabile pentru toate suferințele

cauzate de criza și recesiunea care afectează lumea” 19declara Soto pentru cei de la Money.

Monopolul băncilor centrale și faptul că acestea dictează politica monetară, îi insuflă lui

Soto sentimental că țările cu piețe libere trăiesc sub economii planificate, de tip socialist. Băncile

centrale au și sarcinile contradictorii de a controla inflația și de a injecta lichiditate în piață astfel

încât sistemul să nu se prabușească.

Pe scurt, scopul esențial al politicii monetare ar trebui să fie supunerea sistemului bancar

principiilor tradiționale ale dreptului civil și commercial potrivit căruia fiecare persoană și firmă

trebuie să respecte anumite obligații (reserve 100%), în afară de respectarea strict a termenilor

stabiliți la fiecare contract.

Este dezamăgitor să vedem cum sistemul monetar actual, bazat pe expansiunea creditului

a făcut ca dezvoltarea economiei, bombardată de crize și boom-uri să devină ceva obișnuit.

Agenții economici nu reușesc să accepte recesiunea în calitate de consecință inevitabilă a

expansiunii artificiale neconștientizând faptul că are meritul de a scoate la iveală erorile comise

și de a ușura însănătoșirea și reajustarea structurii de producție. Odată cu expansiunea creditului

se lansează zvonul potrivit căruia este posibil și dezirabil să acumulezi profituri gigantice cu o

ușurința și o repeziciune de necrezut. Total fals! Dacă în perioada boom-ului se vorbește despre

afaceri bune, prosperitate, urmarea sa inevitabilă prin reajustarea condițiilor la datele reale ale

pieței poartă numele de criză, sincopă, perioadă de afaceri proaste.

19 http://www.money.ro/bancile-centrale-ar-trebui-sa-dispara--sunt-cauza-tuturor-recesiunilor_745561.html

Pentru ca același drum inevitabil spre criză să nu se repete în viitor, economistul spaniol

susține că sunt necesare măsuri radicale. Reputatul economist conchide că pentru construirea

unui sistem financiar și monetar cu adevărat stabil, care să protejeze economiile pe cât este

posibil de crize și recesiuni, este necesară respectarea următoarelor principii:

1. Reimpunerea cerinței de păstrare a rezervelor 100% pentru toate depozitele bancare la

vedere și pentru echivalentele lor;

2. Eliminarea băncilor centrale, în calitatea lor de împrumutători de ultimă instanță

(calitate ce nu va fi necesară dacă principiul precedent se va respecta și care va fi dăunătoare

dacă băncile central vor continua să acționeze ca niște agenții de planificare financiară

centralizată);

3. Privatizarea prezentei monede emise de stat, monopoliste și fiduciare și înlocuirea

acesteia cu un etalon aur, classic și pur.20

El încheie tratatul amintit pe parcursul lucrării de față cu următoarea părere: „Odată ce

am trăit să vedem prăbușirea istorică a socialismului, în teorie și în practică, principala sarcină pe

care o au atât economiștii cât și toți ceilalți iubitori de libertate în acest nou secol va fi

exercitarea întregii lor puteri intelectuale împotriva instituției băncii centrale și privilegiul de

care se bucură băncile private”.21

Viziunea lui Huerta de Soto asupra situației României

20 Jesús Huerta de Soto, Moneda..., p.2321 Ibidem p.787

Marele economist consideră că cea mai bună soluție pentru România ar fi introducerea

monedei unice și susține faptul că Banca Națională a României a gestionat bine problema

creditării excesive în comparație cu băncile centrale din alte state.

Spaniolul declară că fondurile europene în condițiile în care ar fi bine asimilate și

utilizate ar putea fi o „gură de aer” pentru Iași și pentru zona Moldovei, cea mai săracă din

Uniunea Europeană. „O modalitate clară de a îmbunătăți o regiune săracă este să o incluzi pe

piața economică, deoarece antreprenori din toată lumea o vor descoperi și vor investi, deoarece

costurile de producție vor fi mai mici. Există o tendință de egalizare între statele Uniunii

Europene. Acest lucru se va întâmpla în următorii ani, o dezvoltare și o îmbunătățire rapidă, în

special în domeniul turismului” 22declara economistul pentru Ziarul de Iași.

Acesta oferă spre exemplu cazul Spaniei, țara sa de origine, unde s-au realizat investiții

importante cu ajutorul fondurilor primite din partea UE. Spania a primit mulți bani din partea

Uniunii Europene, aproximativ jumătate din produsul intern brut/an. În cazul României, acesti

bani ar ajuta la construirea de infrastructură, cu condiția ca, aceste fonduri să fie investite corect.

Munca este secretul prosperității viitoare a țării, exclamă Soto. El este de părere că prosperitatea

depinde numai de oamenii din România, nu de politicieni pentru că, dacă întradevăr va exista

prosperitate, aceasta va fi rezultatul muncii oamenilor și nu a măsurilor luate de guvern.

El afirmă că în următorii 10-20 de ani situația țării noastre va fi îmbunătățită în mod

spectaculos și că totul depinde de români. „Dacă sunt liberi să beneficieze de oportunități, dacă

au un mediu care să le permită acest lucru, dacă au un sistem de justiție rezonabil, dacă au

dreptul la proprietate, libertate de schimb cu restul țărilor din Uniunea Europeană, libertate de

mișcare, fără îndoială că viitorul va fi al României” 23

Concluzii

22 http://www.ziaruldeiasi.ro/economic/soto-prosperitatea-depinde-numai-de-oamenii-din-romania-nu-de-politicieni~ni6pea23 Idem

Depresiunea economică nu este o criză produsă de către economia de piață; această idee

nici măcar nu încape în discuție. Criza nu este a pieței ci a intervenționismului statal, el este cel

care a produs actualul sistem bancar și expansiunea creditului, cel care a indus în eroare

întreprinzătorii, cel care a distorsionat structura productivă, cel care a separat-o de adevăratele

dorințe ale consumatorilor, deoarece într-o economie de piață liberă, structura productivă se va

supune mereu dorințelor pe care consumatorii le vor defini liber, deoarece nu este posibil ca ea

să se separe radical de ceea ce doresc consumatorii. Prin urmare, într-o economie de piață liberă

nu există motive pentru apariția depresiunilor economice.

Piața este un proces care reacționează spontan la agresiunea monetară din anii „bulelor

financiare”, ce au constat într-o expansiune uriașă a creditului care nu doar că a fost permisă de

băncile centrale, ba chiar a fost condusă de acestea. Băncile centrale sunt singurele instituții

realmente responsabile pentru toate suferințele cauzate de criza și recesiunea care afectează

întreaga lume.