jean-claude larchet, Ţine candela inimii aprinsă. Învăţătura părintelui serghie, editura...

1
Jean-Claude Larchet , Ţine candela inimii aprinsă. Învăţătura Părintelui Serghie , Editura Sophia, pp. 99-100Rugăciunea unelteşte iubirea de oameni, o ţine vie, o sporeşte şi o arată. Rugăciunea îţi deschide ochii, ca să-l vezi pe cel de lângă tine şi să-i cunoşti nevoia. Din milă, vine ruga, iar din rugă, mila. Îndoit folos ai pururea din rugăciunea pentru frate; pe tine te blagosloveşte cu sporul de iubire, pe celălalt, cu mângâierea celor cerute pentru el. Şi nu-i mai mare dar ca darul rugăciunii. Dă-l mai întâi celui ce-i ştii nevoia şi necazul. Dar ţine minte că nu e om să n-aibă trebuinţă de rugăciunea şi de iubirea ta. Iar nevoia pe care o are fiecare, ţi-o arată rugăciunea. Ea îţi şopteşte şi de-i bine să-i vorbeşti şi cum, ori de-i mai bine să păstrezi tăcerea şi să stai deoparte. Rugăciunea leagă sufletul de suflet; îl face simţitor la suferinţă şi durere. De nu e rugăciune ori de-i puţină, n-ajungi la inima celui de lângă tine şi nu i-o ştii. Că numai rugăciunea te face în chip minunat văzător al tainei lui. Departe de ai săi, Sfântul Serafim de Sarov în toată viaţa sa cu rugăciune primea înştiinţare de la ei. Iubeşte-i încă şi te roagă şi pentru cei plecaţi de aici, la Domnul. E un chip înalt al iubirii, ce n-aşteaptă răsplată. Cât priveşte pe cei vii, după cum am mai spus, numai prin rugăciune putem ajunge la iubirea lor, lipsită de orice egoism, sădită în Dumnezeu, lucrând prin El şi pentru El, iar nu prin noi şi pentru noi.

Upload: teodora-crt

Post on 18-Dec-2015

102 views

Category:

Documents


27 download

DESCRIPTION

Jean-Claude Larchet, Ţine candela inimii aprinsă. Învăţătura Părintelui Serghie, Editura Sophia

TRANSCRIPT

Jean-Claude Larchet,ine candela inimii aprins. nvtura Printelui Serghie, Editura Sophia, pp. 99-100Rugciunea uneltete iubirea de oameni, o ine vie, o sporete i o arat.Rugciunea i deschide ochii, ca s-l vezi pe cel de lng tine i s-i cunoti nevoia.Din mil, vine ruga, iar din rug, mila.ndoit folos ai pururea din rugciunea pentru frate; pe tine te blagoslovete cu sporul de iubire, pe cellalt, cu mngierea celor cerute pentru el. i nu-i mai mare dar ca darul rugciunii.D-l mai nti celui ce-i tii nevoia i necazul.Dar ine minte c nu e om s n-aib trebuin de rugciunea i de iubirea ta.Iar nevoia pe care o are fiecare, i-o arat rugciunea. Ea i optete i de-i bine s-i vorbeti i cum, ori de-i mai bine s pstrezi tcerea i s stai deoparte.Rugciunea leag sufletul de suflet; l face simitor la suferin i durere. De nu e rugciune ori de-i puin, n-ajungi la inima celui de lng tine i nu i-o tii. C numai rugciunea te face n chip minunat vztor al tainei lui. Departe de ai si, Sfntul Serafim de Sarov n toat viaa sa cu rugciune primea ntiinare de la ei.Iubete-i nc i te roag i pentru cei plecai de aici, la Domnul. E unchipnalt al iubirii, ce n-ateapt rsplat.Ct privete pe cei vii, dup cum am mai spus, numai prin rugciune putem ajunge la iubirea lor, lipsit de orice egoism, sdit n Dumnezeu, lucrnd prin El i pentru El, iar nu prin noi i pentru noi.