JANSENISM s.n. Curent social-religios apărut în Olanda si în Franţa la mijlocul sec. XVII, care exprima opoziţia unei părţi a burgheziei faţă de iezuitism, preluând concepţia despre predestinare si propovăduind o morală austeră. - Din fr. jans'enisme.

Considerăm că jansenismul este o confesiune izvorâtă din sânul catolicismului. A însemnat un fel de Reformă în Franta, o reîntoarcere către Antichitatea crestină, spre sfintenia bisericii primitive, fără a-i rupe unitatea.Numele sonore care au scris istoria jansenistă au fost Jansenius, Jean Duvergier de Hauranne, Antoine Arnauld si grupul Solitarilor.Adevăratul punct de plecare, din care s-a născut jansenismul, la începutulsecolului al XVII-lea este Flamandul Cornelius Otto Jansen (Jansenius). În lucrarea Augustinus, el abordează problema harului divin si a gratiei, a naturii si libertătii umane. Ideile lui au câstigat repede adepti, iar miscarea creată în jurul tratatului a primit numele autorului acestuia. Opozantii jansenistilor erau iezuitii, care au luptat pentru condamnarea lucrării lui Jansenius. Dezbaterile teologice dintre iezuiti si jansenisti pe tema gratiei si a harului divin au umplut veacul al XVII-lea cu zumzetul lor. Nu de putine ori ele au constituit un prilej al luptei politice dintre cele două tabere, deoarece iezuitii erau la putere, iar jansenistii formau opozitia.Termenul gratie ( fr. la grâce) desemnează darul lui Dumnezeu, dragostea sa oferită oamenilor, prezenta lui în viata si destinul lor si chiar mântuirea.Conform doctrinei janseniste, starea actuală a umanitătii este o stare dedecădere profundă în care am fost aruncati din cauza păcatului originar. Omul este atras mai puternic de plăcerile pământesti decât de cele ceresti si de aceea toate actiunile lui sunt considerate păcătoase. El este vinovat atât de păcatul originar cât si de păcatele personale. Dumnezeu alege câteva suflete pe care le salvează din starea de decădere. În cazul acestora, atractia pământească va fi urmată de cea celestă. Acesti oameni nu se vor mai afla sub imperiul dorintelor rele, păcătoase, ci vor primi ajutor nesperat, nemeritat de la Dumnezeu pentru a se salva. Pentru a desemna acest ajutor, harul sau gratia divină, jansenistii folosesc termenul la grâce efficace (gratia eficace).Vrând să scoată omenirea din starea de decădere, Creatorul i-a trimis un salvator, pe Isus Hristos. Din scrierile janseniste reiese că Isus nu s-a sacrificat pentru toti, deci nu toti muritorii pot beneficia de această salvare. Dumnezeu are numai câtiva alesi care sunt predestinati la fericirea eternă. Predestinarea presupune că activitatea muritorului pe pământ nu are nicio importantă. Divinitatea îi poate acorda sau nu privilegiul de a fi ales. Înainte de a-l concepe, Creatorul sădeste în pământean o fortă care îl va conduce cu sau fără voia lui spre Cer. Alesii divinitătii vor primi harul, ceilalti vor rămâne pe vecie fără el. Lipsindu-le harul, nu vor avea destulă putere să lupte împotriva concupiscentei si îsi vor continua drumul vietiiatrasi de plăcerile terestre. Deci, conform doctrinei janseniste, omul este o biată fiintă dominată de forte superioare lui, atrasă în vârtejurile unor curenti pe care nu îi poate controla si cărora nu li se poate sustrage, precum o epavă ruinată în mijlocul unei furtuni. În cea de a doua parte am prezentat o scurtă istorie a mănăstirii Port-Royal, centrul spiritual în jurul căruia a prins contur si s-a extins miscarea jansenistă.Lăcasul sfânt a găzduit mai multi membri ai familiei lui Racine, inclusiv pe orfanul Jean, care, astfel, a crescut si s-a maturizat într-un mediu cultural de înaltă tinută.