Itinerariile inocenţei, Luciana Tămaş

Tăcută în cuvânt, dar debordantă în culoare, Luciana Tămaş ne dezvăluie azi pe simeze visul, dorinţa şi cunoaşterea sa. Fascinată de călătoria în abstract, ne face părtaşi prin candoare la cercetările ei.

O multitudine de universuri şi dimensiuni nebănuite se descoperă în faţa noastră. Lipsită de angoasa profesionistului, Luciana Tămaş, în sinceritatea ei, ne descrie o lume a întrebărilor şi a răspunsurilor. Paradoxal, ecuaţiile de existenţialism ale artistei clarifică în privitorul de artă zone ce se voiau până acum inaccesibile rezolvărilor.

Luciana Tămaş dă verdicte, trage concluzii şi reformulează concepte. Obiectele capătă alte valenţe în urma intervenţiilor cu har ale artistei. Roata devine univers, cercul – spaţiu nelimitat şi materialul banal – un simbol. Repetiţia devine instrument filosofic. Toată pictura ei, de fapt, se află la limita îngemănării cu metafizicul. Ia ţărănească devine lăcaş de fluturi, sertarul o lume şi mingea o planetă.

Naraţiunea Lucianei Tămaş conţine firul roşu incandescent al sincerităţii, inocenţei şi, clar, al lipsei de compromis în înţelegerea a tot ce se întâmplă în jurul ei.

Panoul cu grafică al Lucianei e un semn cert al balansului între cromatica bine controlată şi al determinării întru naraţiune, caracteristică vârstei şi preocupărilor artistei.

În încheierea scurtei mele prezentări aş vrea să o felicit pe micuţa mea colegă şi, împreună, vă propun eu să-i urăm succesul binemeritat şi pe viitor. Vă rog să o aplaudăm şi să nu uitaţi că azi am participat cu toţii la un eveniment artistic.

N.D. VlădulescuCotroceni – 1 iunie 2002