Istoria ElvețiaDe la Wikipedia, enciclopedia liberă

Elveția (în germană Schweiz[a] ˈʃvaɪts; în franceză Suisse sɥis(ə); în italiană Svizzera ˈzvit% sːɛra; în retoromană Svizra ˈʒviːtsrɐsau ˈʒviːtsʁːɐ), denumită complet Confederația Elvețiană (în latină Confoederatio Helvetica, de unde și abrevierea CH), este orepublică federală formată din 26 de cantoane autonome, cu capitala federală la Berna. Țara se situează în Europa de Vest,[b]unde se învecinează cu Germania la nord, cu Franța la vest, cu Italia la sud, și cu Austria și Liechtenstein la est.

Elveția nu are ieșire la mare și este împărțită între Munții Alpi, Platoul Elvețian și Munții Jura, întinzându-se pe o suprafață de 41.285 km². Deși Alpii ocupă cea mai mare parte a teritoriului, populația elvețiană de aproximativ 8 milioane de persoane este concentrată mai ales în zona Platoului, unde se află marile orașe. Între aceste orașe se numără orașele globale și centrele economice Zürich și Geneva.

Confederația Elvețiană are o lungă istorie de neutralitate armată — nu a mai fost în stare de război din 1815 — și a aderat laNațiunile Unite abia în 2002. Ea urmărește, însă, o politică externă activă și este frecvent implicată în procesele de pace din toată lumea.[1] Elveția este și locul unde s-a născut Crucea Roșie și este sediul mai multor organizații internaționale, inclusiv al doilea birou al ONU din lume ca mărime. La nivel european, este membru fondator al Asociației Europene a Liberului Schimb și face parte din Spațiul Schengen – deși nu este membră a Uniunii Europene, și nici a Spațiului Economic European.

Elveția este una dintre cele mai bogate țări din lume după PIB pe cap de locuitor, și are cea mai mare bogăție pe cap de persoană adultă (în termeni de bunuri financiare și nefinanciare) din toate țările lumii.[2][3] Zürich și Geneva au fost clasate pe locurile doi, respectiv opt în clasamentul calității vieții.[4] Țara este pe locul al 19-lea în lume ca PNB și pe locul treizeci și șase după paritatea puterii de cumpărare. Este al douăzecilea cel mai mare exportator și al optsprezecelea cel mai mare importator de bunuri.

Elveția cuprinde trei mari regiuni lingvistice și culturale: germană, franceză, și italiană, la care se mai adaugă văile vorbitoare deretoromană. De aceea, elvețienii, deși predominant germanofoni, nu formează o națiune în sensul unei identități etnice și culturale. Sentimentul de apartenență la o țară comună se bazează pe un fundal istoric, pe valori comune (federalismul șidemocrația directă)[5] și pe simbolistica alpină.[6] Înființarea Confederației Elvețiene este datată prin tradiție la 1 august 1291, când se sărbătorește și ziua națională.