Istoria ceaiului

China Prima descrierea si înregistrarea în scris cu privire la ceai apare inca din perioada imparatului ShennongSe spune că împăratul Shennong (5000 Î.C, supranumit şi Emperor of the Five Grains), a descoperit ceaiul în timp ce sorbea apă fierbinte dintr-un vas, la umbra unui copac. Într-o zi împăratul Shennong se odihnea sub un copac de ceai, fierbând intr-un vas apa ce urma să o bea. O adiere de vant rupe câteva frunze de ceai. Acestea cad în vasul în care el îşi fierbea apa, schimbând culoarea apei. Curios din fire, Shennong a luat o sorbitură şi a fost plăcut surprins de aroma şi de proprietăţile revigorante ale băuturii.

In secolul al 8-lea, imparatul de atunci, care apartinea dinastiei chineze T'ang, a cerut pentru prima oara un tribut care sa conste in ceai. El le-a ordonat fermierilor din Yang-Hsein, de langa Shanghai, sa cultive ceai in locul orezului. In urma acestui ordin, familiile din zona respectiva au suferit de foame. Practicarea “tributului ceaiului” sau a “ceaiului imperial” s-a perpetuat chiar si sub conducerea altor imparati, cu timpul devenind, insa, si mai dura.

Lu Yu a scris in anul 780 d. Hr., prima carte despre ceai, Ch'a Ching (compusa din 10 parti si 3 volume), in care descrie cutumele spirituale si ceremoniale ale ceaiului. La acea vreme, ceaiul era numit “regina de jad” si se credea ca reprezinta misterele universului.

Ceaiul se gasea comprimat, avand forma unei caramizi. Pentru a pregati ceaiul, “caramida” era rupta in bucati sau rasa, iar ceaiul putea fi aromatizat cu orice, de la curmale la ceapa sau menta.

Japonia

In anul 805, semintele de ceai au ajuns pentru prima data in Japonia prin intermediul ununi calugar budist pe nume Dengyo Daishi (cunoscut si sub numele de Saicho) care fusese in China pentru studii. Se crede ca ceaiul ar fi ajuns si in Coreea tot prin intermediul calugarilor budisti, candva intre secolul al 4-lea si al 7-lea.

In timpul dinastiei Sung (960-1279), istoria ceaiului a cunoscut cateva schimbari importante. In primul rand, ceaiul nu mai era comprimat, ci era folosit sub forma maruntita pentru a pregati o bautura care forma un mic strat de spuma dupa preparare. Insa cel mai important lucru este faptul ca, in acea perioada, China a inceput sa foloseasca ceaiul ca instrument in relatiile comerciale si de control. Drumul ceaiului si al caravanelor a fost construit pentru a putea transporta ceaiul in Tibet, unde era schimbat pe cai de razboi. Intr-un singur an, 20.000 de cai din Tibet au fost schimbati pe 15 milioane de kilograme de ceai. China s-a folosit de ceai ca de o arma pentru a impune

cu forta anumite politici in interiorul imperiului, fie facand comert cu ceai, fie refuzand schimburile de marfuri pe ceai.

Tot in aceasta perioada se remarca inceputurile dezvoltarii Ceremoniei Japoneze a Ceaiului, cunoscuta si sub numele de Chanoyu, odata cu sosirea ceaiului maruntit matcha in Japonia prin intermediul maestrului Eisai spre sfarsitul secolului ai 12-lea. Ceremonia Ceaiului s-a consolidat sub influenta maestrului Murata Juko, in secolul al 15-lea, si a lui Sen no Rikyu, cel mai cunoscut maestru din istoria Chanoyu.

In secolul al 14-lea, in Japonia erau foarte populare concursurile despre ceai, numite si “tocha”. Participantilor la aceste competitii li se aduceau diverse ceaiuri, iar acestia trebuiau sa spuna numele si locul de provenienta al ceaiurilor (regiunea si plantatia). Un numar de pana la 100 de ceaiuri puteau fi folosite in timpul concursului. Prin secolul al 15-lea apare o miscare numita “chadao” ( “teaism” in lb. engleza), care promova contemplarea naturii, simplitatea si armonia, toate acestea facand parte din ceremonia ceaiului.

In timpul dinastiei chineze Ming ( 1368 - 1644), ceaiul ajunge si in zone cunoscute astazi drept Vietnam, Java si Sumatra ( insule ale Indoneziei), Sri Lanka si coasta de est a Africii datorita cresterii numarului de expeditii maritime care aveau drept scop descoperirea de noi teritorii. Acest proces era ingreunat de faptul ca balotii si cuferele cu ceai (care cantareau peste 135 de kilograme fiecare) erau carate de lucratori de pe plantatie pana in port pe o distanta de aproximativ 2000 de kilometri. Dupa aceasta “calatorie” care dura cam 6 saptamani, ceaiul ramanea incarcat pe vase timp de mai multe luni, pana ajungea la destinatie.

Ceaiul in Europa si pe continentul american

Prima mentiune despre ceai in scrierile din Europa apare in Chai Catai ( “Ceaiul Chinezesc ”), text ce ii apartine lui Giovannita Ramusioin si publicat in 1559 la Venetia. Se crede ca primul european care a vazut ceaiul cu proprii ochi, in 1560, ar fi fost calugarul iezuit de origine portugheza Jasper de Cruz. Acesta a fost un misionar pe prima nava comerciala care a ajuns din Portugalia in China. Ceaiul a fost adus in Europa de catre olandezi la inceputul anilor 1600 prin Compania Olandeza a Indiilor de Est.

Thomas Garraway a fost prima persoana care a introdus ceaiul in atentia publicului englez in 1657. Cafenele precum Garraway’s Coffee House au devenit principalii furnizori de ceai, precum si locuri de unde oamenii aflau vesti, unde dezbateau politica si socializau. Erau acceptati doar barbatii (abia in 1706, Thomas Twining’s Coffeehouse a devenit prima cafenea care primea atat barbati, cat si femei). Se crede ca primul ”magazin de ceaiuri” a fost deschis in 1864 de catre Aerated Bread Company.

Popularitatea ceaiului in Anglia a atins noi culmi odata cu mariajul printesei Ecaterina de Braganza cu Charles al II-lea (rege al Angliei, Scotiei si Irlandei), cand aceasta a

introdus ceaiul la curtea regala. Au aparut noi rute comerciale de mare importanta. Consumul de ceai era, insa, limitat de preturile mari.

Ceaiul ajunge si in Statele Unite la inceputul anilor 1700, fiind adus de imigrantii din Europa. Prin anii 1760, ceaiul era al 3-lea produs ca importuri, dupa textile si bunuri manufacturate. 16 decembrie 1773 marcheaza data binecunoscutei Boston Tea Party, atunci cand un grup de colonisti din America s-au deghizat in indieni, s-au urcat la bordul navelor din port care transportau ceai si au aruncat in portul Boston 340 de cufere cu ceai in semn de protest fata de taxele mari. Astfel de evenimente s-au repetat apoi si in alte orase, in toate coloniile.

Taxele au influentat si consumul din Regatul Marii Britanii. Contrabanda cu ceai s-a raspandit foarte mult, folosindu-se de un intreg sistem de crima organizata. Servitorii celor din clasa superioara furau frunzele de ceai folosite pentru a fi uscate si revandute. Ca urmare, taxele au fost scazute. De asemenea, Anglia a lansat un program prin care sa cultive maci in India pentru a dispune de marfuri de valoare pentru schimburile comerciale. Efectele acestei masuri au fost raspandirea foametei in India, dependenta crescanda de opium in China si razboaiele pentru opium care au au urmat, intre China si Imperiul Britanic.

Ceaiul prinde radacini in India, Sri Lanka si in multe alte tari

In 1823, Compania Indiilor Orientale a constatat faptul ca in Assam, India, crestea o planta de ceai salbatica. Compania a cultivat aceasta planta, a amenajat o plantatie si a transformat India dintr-un partener de schimburi comerciale intr-o colonie a imperiului. In 1834, lordul Bentineck a pus bazele unui “Comitet al ceaiului”, pentru a semana semintele pe primele terenuri ale Imperiului Britanic destinate ceaiului. In aceeasi perioada, s-a inceput cultivarea ceaiului si in Taiwan. Scotianul James Taylor a dus semintele de ceai in Sri Lanka in anul 1867 si le-a plantat pe mosia Loolecondra. Varietatile de ceai Assam au fost cultivate in Indonezia incepand cu anul 1878. (Varietatile chinezesti fusesera deja cultivate incepand cu 1684). Incepand cu anii 1850, ceaiul a inceput sa fie cultivat si in Africa. In Argentina, suprafete intinse au inceput sa fie cultivate cu ceai incepand cu anii 1950, iar Statele Unite au devenit un cumparator important in timpul razboiului coreean de teama intreruperii furnizarilor de pe piata asiatica. Ceaiul este cultivat in prezent in nenumarate locuri din lume, inclusiv in Statele Unuite ( Carolina de Sud si Hawaii).

Alte evenimente din istoria ceaiului

Ceaiul indian a fost adus in Statele Unite de englezul Richard Blechynden la targul World’s Fair care s-a tinut in St. Louis in anul 1904. Ceaiul nu a starnit interesul nimanui, si asta pentru ca in ziua respectiva era foarte cald afara. Blechynden s-a hotarat sa toarne ceai penste gheata si sa-l vanda ca bautura rece. Asa a aparut ceaiul cu gheata, iar in Statele Unite, in prezent, 80% din consumul de ceai il reprezinta ceaiul rece. Pliculetele de ceai au aparut in 1908 cand un negustor din New York, Thomas Sullivan, vindea mostre ale ceaiurilor sale in saculeti din matase. Cei care primeau

astfel de pliculete au crezut initial ca puteau infuza ceaiul cu tot cu saculeti si i-au sugerat acestuia sa foloseasca matase mai poroasa. Sullivan a inceput de atunci sa foloseasca saculeti cu gaurele ca o sita, fiind primele pliculete pentru ceai.