Istoria BalcanilorDe la Wikipedia, enciclopedia liberă Peninsula Balcanică în 1891Articol principal: Istoria Balcanilor

Regiunea balcanică a fost prima zonă a Europei în care a început să se cultive pământul în neolitic. Practicile cultivării grânelor şi a creşterii turmelor de animale au fost aduse în Balcani din Orientul Mijlociu prin Anatolia şi s-au întins către vest şi nord, în Panonia şi Europa Centrală.

În atichitatea pre-clasică şi antichitatea clasică, regiunea a fost locuită de greci, iliri, paioni, traci şi alte grupuri antice. Regiunea a fost cucerită mai târziu de Imperiul Roman, cultura romană şi limba latină impunându-se în zonă, în condiţiile în care o bună parte a rămas sub influenţa elină. În timpul evului mediu, Balcanii au devenit teatrul de luptă dintre bizantini, bulgari şi sârbi, fiecare încercând să obţină controlul asupra acestei regiuni cheie.

Până la sfârşitul secolului al XVI-lea, Imperiul Otoman a devenit forţa stăpânitoare în zonă, deşi leagănul puterii turceşti se afla în Anatolia. În ultimii 550 de ani, datorită frecventelor războaie otomane în Europa duse în această zonă, ca şi datorită izolării Imperiului Otoman faţă de curentul principal al dezvoltării economice, (reflectată prin schimbarea centrului de greutate politic şi economic din Levant către Oceanul Atlantic), Balcanii au devenit partea cea mai slab dezvoltată a Europei.

Naţiunile balcanice au început să-şi recâştige independenţa în secolul al XIX-lea, iar în perioada 1912 – 1913, o alianţa zonală, Liga Balcanică, a învins Turcia în războaiele balcanice, reducându-i teritoriul european la ceea ce este azi. Primul război mondial a izbucnit în 1914 datorită asasinării Arhiducelui Franz Ferdinand de Austria în Saraievo, capitala Bosniei.

După al doilea război mondial, Uniunea Sovietică şi comunismul au jucat un rol foarte important în Balcani. Pe timpul războiului rece, cele mai multe ţări ale regiunii au fost conduse de guverne pro-sovietice.

În ciuda faptului că aveau guverne comuniste, Republica Socialistă Federală Iugoslavia (în 1948) şi Albania (în 1961) au ieşit din sfera de influenţă sovietică. Iugoslavia, condusă de Mareşalul Josip Broz Tito (1892–1980), după ce la început a propus, ca mai apoi să respingă unirea într-o federaţie a slavilor de sud cu Bulgaria, a căutat să strângă relaţiile cu ţările capitaliste vestice, ajunds în cele din urmă să se alăture mai multor ţări din lumea a treia în Mişcarea de Nealiniere. Pe de altă parte, Albania s-a apropiat de Republica Populară Chineză, pentru ca în cele din urmă să adopte o poziţie izolaţionistă.

Singurele ţări necomuniste din zonă erau Grecia şi Turcia, care erau, (şi sunt şi în ziua de azi), membre al e NATO.

La sfârşitul secolului trecut, regiunea a fost afectată de conflictul armat din republicele fostei Iugoslavii, care au avut ca rezultat intervenţia forţelor NATO în Bosnia şi Herţegovina, Kosovo şi Republica Macedonia. Statutul regiunii Kosovo şi a etnicilor albanezi au rămas probleme nerezolvate până în ziua de azi.

Ţarile balcanice controlează direct culoarul european terestru dintre Europa Occidentală şi Asia de sud-vest (Asia Mică şi Orientul Mijlociu). În zilele noastre, ţările balcanice au atitudini prietenoase faţă de UE şi SUA.

Grecia este membru al UE din 1981, Slovenia şi Cipru sunt din 2004, iar România şi Bulgaria au devenit membre ale UE în 2007. Croaţia este aşteptată să devină membră a acestei organizaţii în curând, dar datorită lipsei de cooperare cu Tribunalul Internaţional pentru Crimnele de Război din Fosta Iugoslvie pentru prinderea generalului Ante Gotovina, admiterea ei a fost amânată. Turcia a cerut să fie admisă in 1963, dar nici până în ziua de azi negocierile nu au început, deşi s-au semnat unele înţelegeri. Bulgaria, Slovenia şi România au devenit membre NATO din 2004.

Toate celelalte ţări şi-au exprimat dorinţă să intre în UE în viitor.