irina petrea - supernanny vol.2 cap.3.1

3. Cele mai frecvente problemelegate de şcoală

3.1 Lipsa de motivaţie. Cum ne motivăm copilul să invete

Cum să ne motivăm copilul să Înveţe?

Dacă opiniile tale despre învăţătură se rezumă la n-are importanţă câtăcarte stii, ci căii bani stii sâ faci ...r r ,

Dacă eşti de părere că prea multă carte te prosteşte ...

Dacă râzi a nu mai spune! când şcolarul tău îţi explică ceva cu toatăseriozitatea, bazat pe cele învăţate la şcoală, studii şi observaţii pro-prii, ori dacă i-o tai scurt cu un taci, măi, de când inuaţă oul pe găină ...

Dacă nu discuţi cu copilul tău despre şcoală, despre ce-i place lui acolo,despre colegii, notele, eforturile, temerile, problemele şi satisfacţiile sale ...

Dacă te arăţi lipsit de respect faţă de învăţătorul, dirigintele şi profe-sorii lui şi vorbeşti urât la adresa lor ...

... să nu te aştepţi ca şcolarul tău să aibă o atitudine favorabilă faţăde şcoală, nici rezultate bune la învăţătură, ci probleme. Din ce în cemai mari. Copilul tău va adopta curând atitudinea ta şi va privi şcoa-la ca pe ceva inutili pierdere de timp I pepinieră de viitori rataţi.Curând, o va lega de gard.

Dacă cel mic te tot aude mormăind plin de năduf că ţi-ai tocit coate-le pe băncile şcolilor ca să te chinuieşti acum cu o leafă de nimic, întimp ce şmecherii îţi dau cu tifla ...

68 Irina Petrea

Dacă te arăţi invidios faţă de cei care sunt auziţi vorbind agramatîn difuzoarele televizorului în timp ce-şi etalează ochelarii de soarede sute de euro şi hainele de firmă ori, Doamne fereşte, îi admirideschis ...

Dacă te duci la serviciu ca şi cum te-ai duce la spânzurătoare şi nu ştiice metode să mai inventezi ca să tragi chiulul. ..

... să nu te aştepţi ca el să aibă o atitudine favorabilă faţă de şcoală şirezultate bune la învăţătură. Va începe să dispreţuiască nu numaişcoala, cartea, dascălii, ci şi pe tine (te va considera un ratat) şi fami-lia modestă din care face parte. În loc să studieze, va începe să aler-ge după cai verzi pe pereţi (castinguri, cluburi de fotbal,~figura ţie:modă, modelling, maşini, motociclete, băieţi de bani gata). In loc Să-ŞIumple mintea cu suficiente cunoştinţe pentru a-şi putea face un rostîn viaţă, şi-o va umple cu visuri deşarte şi idei găunoase.

Nu am nimic împotriva afirmării talentelor. Dimpotrivă, copiii talen-taţi au mare nevoie să fie încurajaţi şi susţinuţi. Dacă un copil se do-vedeşte un bun atlet, de ce să nu persevereze şi să facă performanţă?Dacă are o voce bună, talent la muzică, la dans, la desen, la actorie,de ce să nu ia lecţii, să-şi cultive talentul şi să continue în această di-recţie? Însă copiii nu trebuie împinşi de la spate, fie că le place, fie cănu, să facă aceste lucruri numai şi numai pentru a da satisfacţie ma-melor şi taţilor care şi-au propus să devină părinţi de vedetă cu totdinadinsul. Ei îmi aduc aminte de un cântecel despre aceia care vinîn cetatea de celuloid - Hollywood - plini de visuri şi speranţe şisfârşesc prin a face plinul de benzină limuzinelor vedetelor. Aseme-nea părinţi, cu aşteptări nerealiste din partea copiilor lor şi încăpăţâ-naţi să-şi îndeplinească propriile visuri (nerealizate) prin copiii lor, îiîmping pe aceştia spre ratare şi nefericire.

De altfel, şi copiii talentaţi au nevoie de şcoală, măcar atât cât să nustâlcească cuvintele şi să poată să articuleze coerent răspunsurile În-tr-un interviu pentru prima pagină a ziarelor. ..

T. i

'/3. Cele mai frecvente probleme legate de şcoală 69

Pe de altă parte, şi copiii care nu au vreun talent deosebit trebuie în-curajaţi să cânte, să danseze, să facă un sport, să deseneze, să aibă unhobby de vreun fel, nu doar să tocească. Toate aceste activităţi îi aju-tă să se dezvolte armonios şi să înveţe mai bine (şi aici mă adresez cudeosebire părinţilor care nu le mai permit copiilor să sară nici coardaîn faţa blocului, ci îi ţin în casă cu orele ca să scoată din ei savanţi la15 ani!).

Pe scurt, copiii au nevoie de şcoală, au nevoie de instruire pentru dez-voltarea lor fizică, intelectuală şi psihică, pentru valorificarea optimăa potenţialului lor. E un drept al lor tot atât de valabil precum drep-tulla viaţă, consfinţit de legea română şi de Convenţia ONU cu pri-vire la drepturile copiilor. N-avem voie să li-l încălcăm.'--_._------------_._._-_._----~! Toţi copiii au dreptul la educaţie i~o----------- . ___..JUnii copii iubesc şcoala şi cartea în mod natural, curiozitatea îi îm-pinge să facă experimente, să descopere, să citească, să înveţe. Stu-diul îi absoarbe, tot ce află li se pare interesant şi găsesc plăcere îna cunoaşte tot mai mult (la modul general sau într-un domeniu anu-me). Pe aceşti copii, ceea ce îi motivează să înveţe este bucuria, plă-cerea de a şti. Veţi spune că asemenea copii sunt rarităţi şi părinţiilor sunt norocoşi. Nu, toţi copiii au acest potenţial - să ne aducemaminte cât de curios este copilul mic, cum merge de-a buşilea, cumscormoneşte în pământ, în noroi, în praf, cum scoate, trage, răstoar-nă, răscoleşte lucrurile şi le cercetează încercând să vadă ce sunt,cum funcţionează şi la ce sunt bune, cum le atinge, trage de ele, leÎmpinge testându-Ie rezistenţa, cum îţi bagă până şi degeţelele îngură să vadă cum ţi se mişcă limba când scoţi anumite sunete! Câteîntrebări ne pune (şi de câte ori le pune doar ca să se convingă că ebun răspunsul primit!), cum vrea să facă tot ce vede la noi şi laceilalţi.

. I

Curiozitatea naturală a copilului şi plăcerea de a şti sunt factori deo- i

sebit de ":'~~van.!i~~~u_invăţare ..0 •••••••• _ •• _. • o •••• _._.1

7°Irina Petre a

Copilul este dotat de la natură cu pasiune pentru cunoaştere. D~np~-cate, prea mulţi părinţi taie mugurii curiozităţii naturale a copilului,motorul învăţării sale, încă din faşă: lasă-mă în pace cu prostiile tale/ numai pune atâtea întrebării nu pune mâna/ stai cuminte/ nu te interesează lace foloseţ;te treaba asta/ nu te prioesie, nu e treaba tai taci din gură/ chiardacă îţi explic, tot n-ai să înţelegi/ ai să vezi când ai să fii mare etc.

Pentru unii copii, studiul este o plăcere (are valoare internă); pentrualţii, e o cale de a obţine succese şi recompense (are valoare externă).Şi unii, şi alţii sunt conştienţi că vor şi pot să înveţe şi chiar atunci cândîntâmpină dificultăţi se străduiesc să înveţe ştiind că vor reuşi în celedin urmă. Copiii învaţă şi pentru că doresc să fie primii în clasă, să iaun examen, să fie admişi la o şcoală anume, să participe şi să câştigeconcursuri şcolare, burse ori ca să primească nu ştiu ce recompensăpromisă de părinţi (excursie, bicicletă, maşină etc.). Toate acestea suntobiective importante pe care copiii vor să le atingă şi oricât de greu eceea ce au de învăţat, oricât de multe teme au de pregătit, oricât demult efort şi timp trebuie să aloce studiului, sunt dispuşi să facă aceas-tă investiţie pentru că rezultatul merită. Ei sunt pregătiţi să achite cos-turile învăţării, renunţând la anumite activităţi de relaxare şi recreere,activităţi sociale, hobbyuri etc.

CazŞtiind că admiterea la facultate presupunea o concurenţă acerbă (eram 40 de con-curenţi pe lod), ştiind că dacă ratam, nu mă puteam înscrie la nici o altă facultateîn toamnă - unde ar mai fi rămas locuri (de obicei erau facultăţi din Politehnică şimateria de admitere era cu totul alta faţă de ceea ce studiam eu), ştiind că un eşecînsemna un an întreg de studiu irosit, plus bani de meditaţii aruncaţi pe apa sâm-betei, mi-am făcut un program zilnic strict în care studiul ocupa 8 ore, iar lectura2 ore (aveam nevoie să citesc cât mai multă literatură). Lectura şi din când în când,un film la televizor erau aproape singurele activităţi de recreere din timpul săptă-mânii. Îmi îngăduiam numai sâmbătă şi duminica să ies la plimbare două ore. Aufost 10 luni de muncă asiduă, au fost zile când îmi venea să-mi iau lumea în cap.Ştiam însă că nu aş fi reuşit altfel.

Să ne gândim la gimnastele care muncesc asiduu, de la vârste frage-de, de multe ori departe de familie şi de prieteni, pentru şanea ca, o

1 3. Cele mai frecvente probleme legate de şcoală 7'

dată la patru ani, să încerce să cucerească o medalie olimpică. Dacăn-ar fi atât de motivate să reuşească, nu ar renunţa la atât de multe şinu ar depune atât efort, nu şi-ar asuma atât de multe riscuri şi atât demari, inclusiv acela de a se nenoroci pe viaţă la un antrenament ba-nal, inclusiv acela de a rata podiumul la o miime, din pricina unei ba-nale gripe sau a unei crampe musculare.

M~tivaţia e~te ceea ce îi determină pe oameni să acţioneze aşa cumacţionează. Increderea în sine, dorinţa de a şti, curiozitatea, convin-gerile proprii, voinţa, cunoştinţele acumulate, familia şi prietenii (an-turajul) îl pot determina pe copil să înveţe sau nu.

CazTata nu ştia nimic din tot ce m-ar fi putut motiva să învăţ, dar când am intrat laşcoală, mi-a spus foarte clar (spre dezaprobarea mamei care era pedagog!) că nu-mai opt clase sunt obligatorii (aşa era pe atunci) şi că dacă nu-mi place cartea, potsă mătur străzile, să adun gunoiul şi să spăl pe jos. Lumea nu e făcută numai dinintelectuali şi e nevoie de oameni care să presteze tot felul de munci. Nu vreau săinsult pe nimeni, dar remarca lui, spusă pe un ton şi serios, şi degajat (deci, dacă nuînvăţam, nu era nici o nenorocire din punctul lui de vedere, pur şi simplu ştia ce arede făcut), m-a speriat mai mult decât orice altceva. Gunoiul nu era depozitat peatunci în containere cu capac şi lucrătorii de la salubritate nu aveau uniforme si mă-nuşi. Aveam gunoierniţe (nişte căsuţe cu pereţi din împletitură de lemn şi acope-riş) unde toate resturile se aruncau de-a valma şi erau lăsate să putrezească şidouă-trei săptămâni (până la umplerea lor), abia apoi veneau maşinile de gunoi.Bieţii oameni încărcau totul la lopată, iar mie îmi era greaţă şi să trec pe acolo. Văînchipuiţi ce efect au avut cuvintele lui asupra mea! Eram disperată că orice califi-cativ sub FB şi orice notă sub 8 mă împingeau inexorabil către gunoierniţă şi am ră-suflat ceva mai uşurată când, după câţiva ani, primăria mi-a venit în ajutor, intro-ducând containerele metalice, urcate pe maşini cu scripeţi şi cârlige.

Mama însă a apelat la cu totul altă metodă: discuţiile. Discutam împreună despretot ce făceam eu la şcoală, despre tot ce învăţam şi deschidea subiecte noi, intere-sante, care să-mi aprindă curiozitatea. Mă lăsa să mă documentez, să citesc, să în-văţ, apoi le reluam. De multe ori, se întâmpla să reluăm anumite discuţii de faţă şicu alte persoane (colege de-ale ei, rude, prieteni) şi întotdeauna ea conducea dia-logul în aşa fel încât să scoată de la mine întrebări interesante şi opinii pertinente,care îi făceau pe cei din jur să mă admire şi să intre şi ei în dialog. Mai târziu am în-ţeles că: ~ai mult decât să-mi stimuleze curiozitatea naturală şi să îmi dea atenţie,mama irm crea oportunităţi de succes menite să-mi dea încredere în mine şi să-mi

72 Irina Petre a

sporească plăcerea şi dorinţa de a învăţa mai mult, mă ajuta să-mi dezvolt abilită-ţile sociale şi de comunicare, spiritul critic şi analitic, să formulez opinii proprii, săle exprim şi să le susţin cu argumente.

CazAlex are 8 ani şi trece în clasa a II-a. A încheiat primul an de şcoală cu chiu cu vai,de-abia îşi aduce aminte cum se fac literele, de citire fuge ca dracul de tămâie şicând e luat din faţa calculatorului pe sus ca să mai scrie două-trei rânduri, să nuuite şi bruma ce ştie în vacanţa de vară, face de parcă e posedat de o întreagă le-giune de duhuri rele. Nimic nu-l convinge să ia în mână stiloul, nimic în afară debani. Un rând = lleu. Neputincioasă, mama se învoieşte de fiecare dată. Tata râde:ce băiat deştept are! Alex scrie 2- 3 rânduri, suficient cât să se învârtă de o înghe-ţată sau un suc şi decretează cu aerul lui Goe: Gata, nu mai pot! Dă-mi banii! Sce-na pare ireală, mama îmi surâde stânjenită de propria-i inabilitate de a-şi motivacopilul şi de a rezista santajului. Situaţia e penibilă pentru un părinte. Glumesc: Lacât am scris În şcoală, dacă mi-ar fi dat mama câte 1 leu de fiecare rând, aş fi fostde mult multimiiionară. Când Alex se întoarce de afară, produc o carte-caiet spe-cială pentru învăţarea scrierii. Are poze, are rânduri gata începute, numai bune decontinuat. Pagina nu mai e atât de dezarmant de aibă. Decretez: Alex, dacă maivrei să ieşi la joacă zilnic, trebuie să scrii În fiecare zi cel puţin o foaie din acest ca-iet. Alex cercetează curios caietul şi uită că ar trebui să se opună. Când trebuie săîncep?întreabă el dând filele. Chiar de azi. Sunt surprinsă, dar mă ţin tare. Mă aş-teptam la mai multă opoziţie, dar curiozitatea copilului a învins încăpăţânarea lui.Pot să încep de unde vreau? Mă învoiesc cu el că e liber să-şi aleagă ce literă arechef. S! Pagina cu litera S şi toate cuvintele care încep cu S cade la pământ într-ojumătate de oră. Nici n-a mişcat de la masă. La final, priveşte mândru. ÎI aprob şieu, şi mama cu entuziasm. Alex e mândru. Ca un maestru pianist, îşi destinde de-getele. Mai vreau o literă! Pot? Mă uit la el de parcă mi-ar fi cerut să-i dau nişte aurdegeaba. Bine, dar numai una mai ai voie pe ziua de azi. Nu vreau să facă prea multdin prima şi să se plictisească. E totuşi un efort pentru el şi, la fel ca la sala de for-ţă, ar putea să facă o febră musculară, la propriu (Ia palmă), dar şi la figurat, şi săpierd tot ce-am câştigat (interesul lui). Din ziua aceea, Alex n-a mai vrut nicioda-tă bani şi nici n-a fost vreodată nevoie să fie sancţionat pentru că nu şi-a făcut nor-ma de scris. La clasa a II-a, a devenit primul din clasa lui, uimind pe toată lumeaşi, probabil, şi pe el însuşi.

l Curio~i~~t~anatural~-,~Iă~~'r;~'de ~ ~ti,'i~creder~~ in si~e, d~ri~ţai de a practica o anumită profesieI de a îmbrăţişa o anume carierăI (eventual aceeaşi cu cea a părinţilor), nevoia de a evada dintr-un

l ;~~~::~:!~a~~~;;;_:;:~a~;~i~:i~e sărăcie sunt tot atâţia f~C~_~

- I

,1" 3. Cele mai frecvente probleme legate de şcoală

73

Există şi mulţi copii care sunt total demotivaţi să înveţe deoarece:

• nu au încredere în ei, consideră că nu pot, nu sunt în stare şi oriceefort ar depune, e inutil

• nu au nici un interes pentru studiu (curiozitatea naturală le-a mu-rit mai dinainte de a trece pragul şcolii) şi nu găsesc nici o plăcereîn a şti

• nu vor să plătească acele costuri ale învăţării de care vorbeam maisus (li se pare că nu merită să stea să se pregătească pentru teza dea doua zi şi să piardă o întâlnire cu băieţii în faţa blocului, sau unfilm bun la televizor)

• nu ştiu cum să înveţe, să îşi organizeze studiul, îşi irosesc efortu-rile şi nu dau randament

• părinţii şi cadrele didactice au aşteptări reduse de la ei, chiar dacăîi tot bat la cap să înveţe-

• atmosfera din familie este tensionată• mediul social şi familial nu valorizează şcoala

CazDe importanţa mediului social şi familial şi maniera în care acesta valorizează (saunu) şcoala şi-au dat seama şi părinţii Anuţei, o fată de 13 ani, pe care i-am cunos-cut în peregrinările mele ca Supernanny. Florica şi Mihai nu avuseseră parte de ocopilărie fericită, dimpotrivă, ea crescuse într-un orfelinat, el, fără tată. Aveau îm-preună trei copii, două fete şi un băiat, pentru care munceau din greu, pentru careacceptau orice muncă, şi la negru, numai bani să iasă, să-şi amenajeze decentapartamentul, să le cumpere copiilor cele necesare, să-i ţină în şcoli, să-i facă oa-meni. Din păcate, bănuţii nu le ajunseseră decât atât cât să-şi cumpere unapartament, destul de mic, într-un cartier de la periferia orăşelului unde locuiau,un cartier în care majoritatea vecinilor aveau o concepţie de viaţă total diferită dea lor: nu munceau şi dispreţuiau munca cinstită, preferau să trăiască din ajutor so-cial şi din alocaţiile celor 4-5 copii pe care îi aveau de familie, obişnuiau să fureuna-alta şi să vândă la un preţ de nimic marfa furată, nu-şi dădeau copiii la şcoa-lă şi dispreţuiau pe cei care mergeau la şcoală, vorbeau urât, consumau alcool, ad-mirau pe oricine reuşea să facă bani fără efort, din învârteli şi şmecherii. Trăind înacest mediu, intrând zilnic în contact cu vecinii lor, copiii lui Mihai şi ai Fioricăi de-veneau tot mai confuzi: ceea ce li se spunea în familie era total diferit, antagonicchiar, cu ceea ce observau afară, în faţa blocului. Treptat, fetiţa cea mare, Anuţa aînceput să neglijeze şcoala, să chiulească tot mai mult, să nu mai înveţe, să se îm-

3 Efectul Pygmalion. Mai multe detalii într-un capitol special.

74Irina Petrea

brace si să se machieze ca şi celelalte fete de la bloc şi să viseze la maşini în caresă o plimbe feţi-frumoşi cu ochelari de firmă, lanţuri grele de aur la gât, tricouridin Iycra muiate şi părul năclăit cu gel. Într-un singur an, a reuşit să rărnână repe-tentă, să fugii de acasă şi să ajungă la poliţie în câteva rânduri. Băiatul cel mic, Gelu,de nici cinci ani, deprinsese şi el să înjure la fiecare trei fraze, să vorbească vulgar,să scuipe, să se bată, să se vrea şmecher, să nu mai asculte de mama şi de ta~apentru cii sunt nişte fraieri. Mezina nu avea decât un an şi ~~a, ~eocar:nda~ii, f~n~tii de influenţa nefastă a mediului social în care trăia familia el. Flonca ŞI MIhaIerau disperaţi şi nu mai ştiau ce să facă în privinţa Anuţei şi a lui Gelu. Părea ciitoate eforturile lor erau, din zi în zi, tot mai lipsite de utilitate, sabotate constantde apucăturile şi filosofia de viaţă a vecinilor. Înainte să plec din familia lor amdiscutat dacii n-ar fi mai bine sii se mute de acolo, chiar dacii de-abia îşi termina-serii de aranjat apartamentul. N-au mai stat pe gânduri. Astăzi, locuiesc în Fran-ţa, într-o localitate din apropierea Parisului, copiii suntîn şcoli şi se descurcă foar-te bine, Anuţa e fata cuminte şi serioasă de odinioară şi viaţa lor de familie decurgenormal.

Ce este de făcut pentru a ne motiva copilul?

Stimulează-i increderea in sineStimulează-i dorinţa de cunoaştere ~icuriozitatea naturalăValorizează educaţiaPăstrează o atitudine favorabilă faţă de copil ~ide şcoalăAjută-1să-şi facă prieteni potriviţi

••••

J•

3.1.1.Stimulaţi Încrederea În sine a copilului

Când elevul primeşte o temă de lucru sau orice altă sarcină şcola-ră, dacă el crede că o poate realiza, că dispune de abilităţile, price-perile şi cunoştinţele necesare, e foarte probabil să se apuce să orezolve şi să persevereze chiar dacă întâmpină dificultăţi pe par-curs.

Un elev care se gândeşte că e prost, că nu e în stare şi, oricât ar în-cerca, nu va rezolva nimic, că oricum va obţine tot o notă proastă, vaabandona sarcina primită mai înainte de a încerca să vadă dacă poa-te sau nu să-şi facă tema/ să-şi înveţe lecţia/ să-şi pregătească pro-iectul. (Alex din cazul descris mai sus suferea şi el de aşa ceva, pă-

3. Cele mai frecvente probleme legate de şcoală 75

rinţii făcând mereu comparaţii nefavorabile între el şi sora lui maimare.)

Un elev care îşi doreşte să reuşească, dar se teme să nu greşească, aremari şanse să eşueze. Nesiguranta şi neîncrederea în sine sunt factoricare sabotează eforturile unui elev, oricât de mult se străduieşte el,pentru că îl împiedică să se concentreze şi să găndească limpede (co-pilul se îndoieşte de răspunsul lui, ezită, are emoţii pentru că i se parecă nu e bine şi, la ascultare, profesorul crrede că acesta n-a învăţatprea bine, motiv pentru care îi dă o notă mai mică ce, în continuare,îi va demonstra copilului că, indiferent de eforturile sale, el nu se poa-te ridica peste un anumit nivel). De asemenea, îl determină să se pre-cipite (să termine mai repede o lucrare, de exemplu, ca să scape degrijă) şi să comită greşeli.

Ce-l face pe copil să creadă că va reuşi să-şi facă temele, să-şi pregă-tească lecţiile, proiectele, tezele, să studieze pentru examene şi să per-severeze? Ce îl ajută să aibă mai multă încredere în sine?

• Succesele proprii. Aceste experienţe persona le pot fi legate de re-alizarea unor sarcini şcolare sau de altceva. Am făcut eu o teză dezece la mate şi n-am să pot rezolva problema asta?, îşi va spune copilulcând se luptă cu o temă mai dificilă sau A fost mult mai greu să am gri-jă de fraţii mei mai mici când afost mama în spital, să mă pregătesc pen-tru teză efloare la ureche, n-am nevoie decât de vreo 3 ore de lucru. Să-icreăm cât mai multe oportunităţi de afirmare, de succes. De exem-plu, dacă el e bun la istorie, îl vom antrena într-o discuţie pe temeistorice în faţa unui public format din rude, prieteni, colegi, în aşafel, încât să poată fi admirat şi apreciat de aceştia. De asemenea,îl putem înscrie la concursuri şcolare sau extraşcolare pe teme deistorie.

• Obiectivele şi aşteptările realiste. Să-i cerem copilului prea multpoate fi la fel de rău cu a nu-i cere nimic. Nu înveţi un căluţ să sarăpeste obstacole dacă nu-i aşezi nici unul în cale, dar nici dacă i le

Irina Petrea

ridici prea sus mai înainte să fie pregătit pentru ele (îşi va rupe pi-ciorul sau se va teme atât de mult, încât nu va mai sări niciodată).Încrederea în sine vine o dată cu succesul. Obiectivele trebuie sta-bilite gradat. Să nu uităm că unul dintre principiile pedagogiei estede la uşor la greu, de la simplu, la complex. Prin urmare, să nu ce-rem copilului prea mult dintr-o dată. Dacă aşteptările noastre suntprea mari, copilul va crede că orice ar face nu e suficient, va înce-pe să se teamă să-şi facă lecţiile singur, să ridice mâna în clasă dinproprie iniţiativă, poate chiar să mai meargă la şcoală. Se va îndoide capacitatea sa, de ceea ce a făcut sau a învăţat, va fi ezitant, ner-vos, agitat, ceea ce îi reduce puterea de concentrare, îi afecteazămemoria şi gândirea. Încrederea în sine scade vertiginos şi la fel şimotivaţia de a învăţa.

CazAveam la clasă o profesoară de fizică extrem de severă. Un opt era nota maximă laea în mod obişnuit, nouă era acordat pentru rezultate remarcabile, iar un zece îiscăpa o dată la câţiva ani. Unii dintre părinţii colegilor mei n-au înţeles că notelede la fizică, mai mici decât celelalte, nu erau din vina copiilor şi au început să exer-cite o presiune asupra lor să obţină tot nouă şi zece. Săracii de ei, erau ca între cio-can şi nicovală. Şi mie îmi era teamă de ea şi altor colegi, dar, pentru noi, nota optnu era atât de stresantă. Efectul? Cei presaţi de părinţi ezitau, se bâlbâiau îngrozi-tor, de-abia răspundeau cu voce stinsă şi păreau că habar n-au, aşa că primeaunote mai mici decât ale noastre, ale celor care, mai degajaţi şi mai siguri pe noi,reuşeam să ne concentrăm mai bine şi să luăm mai des note de nouă.

• Aprecierea succeselor si eforturilor, sustinerea initiativei lui de, r

a învăţa şi de a-şi face singur temele. Este nevoie să apreciem con-stant eforturile şi reuşitele copilului, oricât de neînsemnate ni separ prin comparaţie cu aşteptările noastre sau oricât de normale.Să-i oânăm succesele, să-i apreciem eforturile, încercările, dorinţade a face ceva originali creativ I corect/ performant. Aprecieriletrebuie rostite imediat, cu entuziasm şi voce caldă: Mă bucur că te-aidescurcat singur atât de bine. Nici CII n-a~fi putut lucra mai bine. Sau(dacă a greşit ceva): Nu e nimic, se poate întâmpla oricui să greşeascădacă e obosit sau nu se concentrează suficient. Important e că ţi-ai făcuttema şi că ne-am dat seama la timp unde e greşeala. Mâine, ai să te con-


centrezi mai mult şi ai să te descurci mai bine. Şcolarii mici (mai alescei de clasa 1)au nevoie de încurajări chiar pe parcursul efectuăriitemelor, pentru a le susţine voinţa de a le termina şi a le menţineatenţia concentrată pe efectuarea lor. Nu se poate să nu reuşesc să re-ţin teoria asta, doar toată lumea zice că mă duce capul, îşi va zice copi-lulluptându-se să memoreze materia pentru teza la fizică. Efortulşi iniţiativa lui de a-şi face singur tema nu o să-i aducă de primadată calificativele cele mai bune, dar semnificaţia acestui gest esteextrem de importantă - copilul ne arată că e conştient de respon-sabilitatea care îi revine ca elev, de aşteptările pe care le avem dela el şi a înţeles că prioritatea lui cea mai mare este studiul, şi abiadupă aceea joaca. De aceea, e important să îl apreciem. Ştiu, vi separe absolut normal să facă asta, dar el poate s-a gândit şi la fap-tul că o să vă facă o bucurie - nu-l dezamăgiţi. Aprecierea stimu-lează, critica demoralizează.

CazO mamă mi-a povestit că a avut nevoie de 10 ani de lucru cu copilul pentru a-Iface să-şi recapete încrederea în sine după ce odată, nervoasă că băiatul şi-agreşit tema, l-a făcut prost. Nimic nu e mai nociv pentru performanţele şcola-re ale unui copil decât lipsa de încredere în sine. Oricât de supăraţi am fi (şi pebună dreptate), e nevoie să evităm atacul la persoană, umilinţele, invectivele,pedepsele corporale şi să discutăm despre problemă; trebuie să criticăm fap-tele/ atitudinea, nu copilul, să-i tăiem privilegiile, să-I lăsăm să suporte con-secinţa unor note proaste, fără să-i strivim demnitatea sub un torent de umi-linţe.

• Încrederea în copil şi comunicarea aşteptărilor pe care le avem dela eli ea. Opiniile noastre le influenţează pe ale lui, copilul are ne-voie să ştie că ne aşteptăm ca el să-şi asume răspunderea pentru în-deplinirea sarcinilor scolare, să se achite de acestea în mod constant,cât mai bine, să persevereze atunci când întâmpină dificultăţi, săaibă un comportament civilizat faţă de colegi şi de profesori.

Încurajările şi aprecierile sunt căile cele mai recomandabile de a neexprima aceste aşteptări şi, în acelaşi timp, de a consolida încredereacopilului în sine.

Irina Petrea

o formulare de genul Ştiu că materia pentru examen este dificilă, că vreisă continui ?i antrenamentele şi sunt convins că îţi va fi greu. Cred că tevei descurca dacă îţi vei organiza bine programul zilnic si te vei apuca săînveţi materia din timp, constant şi cu atenţie este de natură să îi suge-reze copilului ce trebuie să facă, dar şi că este în stare de acest lucru.Formularea Ai examen anul acesta, vreau să o mai răresti cu antrenamen-tele că altfel n-ai nici o şansă exprimă un ordin (şi copilul se va revoltaîmpotriva noastră şi a ideii de examen, în loc să coopereze); de aseme-nea, exprimă neîncrederea în capacitatea lui de a se organiza şi de aface faţă cerinţelor (chiar dacă ne va contrazice pe faţă, se va îndoi şiel în sinea lui).

Alt exemplu: Ştiu că eşti foarte bun la fizică, dar până şi campionii mon-diali î?i pierd titlul dacă răresc antrenamentele. Câte zile ai stabilit că vei re-peta pentru teză? îi arată copilului patru lucruri: apreciere pentru rezul-tatele sale, încredere în potenţialul lui, un semnal de alarmă pentru căs-a culcat pe lauri şi aşteptarea pe care o aveţi de la el de a obţine unrezultat bun la teză, pe măsura potenţialului şi cunoştinţelor sale. Dacăîi spunem: Nu-mi place că ai legat fizica de gard în ultima vreme şi nu te-aiapucat să înveţi pentru teză. Nu ştiu ce-ţi fac dacă îmi vii acasă cu o notăproastă şi-ţi strici media generalăl, facem patru greşeli dintr-un foc: neexprimăm o atitudine critică la adresa lui, îi profeţim un eşec la teză,îi dăm de înţeles că sarcinile sale şco Iare ne privesc direct şi, cel mairău, proferăm o ameninţare la adresa lui. Nu e prea motivant, nu?

• Încurajările şi susţinerea în momentele dificile. Nu m-am descurcataşa grozav la ultimul extemporal, dar, cum a zis şi profa, am greşit pen-tru că nu m-am concentrat suficient de mult şi, dacă mă străduiesc, potsă fac o teză perfectă, îşi va zice elevul încurajat de profesoară înain-tea tezei, după un moment în care nu s-a ridicat la înălţimea aştep-tărilor. Dacă profesoara i-ar fi reproşat că s-a lenevit şi că în stilulacesta va face o teză dezastruoasă, l-ar fi setat pentru eşec (elevulera şi aşa dezamăgit de rezultatul lucrării). În maniera în care ea aprocedat, a reuşit să-i explice elevului unde a greşit, să-i arate ceare de făcut şi să-i păstreze încrederea în sine, ambiţionându-l săse ridice din nou la valoarea lui.


• Evitarea criticii ofensatoare, a jignirilor, umilinţelor şi etiche-telor la adresa copilului atunci când acesta înregistrează un eşec,întâmpină dificultăţi, are o problemă. Ştim că şi celor mai buni şiblânzi părinţi le poate scăpa o vorbă rea când sunt îndureraţi/frustraţi! înfuriaţi de prestaţia copilului, de neputinţa, îndărăt-nicia, lipsa lui de interes, neglijenţa, pripeala, ezitarea sau fricalui. Din păcate, pentru mulţi părinţi, o asemenea atitudine esteceva obişnuit şi fraze gen: Prostule, nu eşti în stare de nimici/ Estitotal antitalent la limbi străine/ Eşti o catastrofă la matematică etc.zdruncină încrederea copilului în sine, respectul pentru el însuşi,relaţia cu părinţii, cu şcoala. Scapă un purcel de cerneală pe ca-ietul de teme, nu ne repezim să-i reproşăm: Eram sigur că n-ai săte descurci de capul tău. De ce nu poţi să fii mai atent? De ce trebuiesă stau mereu cu tine ca să scrii frumos şi îngrijit? Este calea cea maisigură de a-l face pe elev să perceapă şcoala drept sursa tuturorproblemelor, umilinţelor şi nefericirii sale şi de a-l face să renun-ţe la orice strădanie, să se răzbune în cele mai ciudate moduri (pepărinţi, pe profesori, pe colegii de clasă, pe fraţii şi surorile sale),să caute cele mai ingenioase metode de a se sustrage de la oriceare legătură cu şcoala. Un elev căruia îi intră în cap că e slab saumediocru, arareori se va strădui să-şi depăşească condiţia şi sădemonstreze că poate mai mult. Reproşul îl va face pe copil să sesimtă incapabil, neputincios şi temător să se mai aventureze deunul singur la teme, să se creadă pierdut fără tata şi mama caresă-I asiste la teme şi lecţii. Unii se revoltă şi perseverează în gre-şeală. Tot reproş e şi atunci când îi rupem foaia din caiet pentrucă a greşit. Mai bine e să o luăm de la capăt, pe o foaie nouă dehârie (în felul acesta, învăţătorul poate să vadă că a fost o temăcu adevărat muncită). Alternativ, putem avea două caiete, un ma-culator şi unul de curat.

CazAveam la gimnaziu un coleg care repeta clasa a şasea şi care nu se ridica des pestecinci şi şase. Era, în ochii noştri şi ai profesorilor, printre cod aşi şi, adesea, acestoranu li se prea acorda atenţie la predare pentru că nu aveau niciodată nimic de spus,zăceau în bănci absenţi (când nu-şi găseau altceva de făcut) şi nu erau în stare săparticipe la ore. S-a întâmplat însă ca, la o lecţie, acest coleg - Florin - să aibă

80 Irina Petrea

nişte comentarii extrem de pertinente cu privire la poezia c~ ni se preda ..EI nu ri-dica decât foarte rar mâna să răspundă la oră, dar avea nevoie de note, pnn urma-e profesoara i-a adresat o primă întrebare. Răspunsul lui ne-a lăsat mască. Era or , . .

lecţie nouă, nu una deja predată, ceea ce solicita elaborarea de rationarnente Şl nuo simplă citare din memorie (cum se întâmplă din păcate, adesea.' la ascultare)~Florin putea, deci, să gândească şi încă foarte bine! A fost o revelaţie pentru toatalumea, inclusiv pentru el, care trebuie să mai fi avut idei bune cu multe alte oca-zii numai că n-a fost nimeni să-I încurajeze să le rostească cu voce tare. Pe măsu-ră 'ce lecţia a continuat, profesoara i-a mai adresat o întrebare, la care, din nou,răspunsul lui a fost foarte bine apreciat de toţi. Văzându-se astfel în centrul aten-ţiei şi încurajat de aprecierile primite, Florin a început să ridice. m~na să răs~undăde unde stătea el în fundul clasei, mai întâi timid, apoi tot mal agitat, dornic par-că să dea el toate răspunsurile şi să comenteze numai el poezia cea nouă. Nu nevenea să credem ce l-a apucat şi aproape că nu mai eram atenţi la altceva decât laurmătorul lui răspuns! La final, a marcat un nouă de toată frumuseţea. Ziua aceeaa însemnat foarte mult pentru el: n-a devenit un elev strălucit, dar nici nu-mi aducaminte să mai fi rămas corigent, iar orele de română au devenit preferatele sale şipăreau că-1 transformă ca prin magie într-un elev mai bun decâ~ la celela~te ore.Cum limba română era materie de examen pentru treapta 1 (admiterea la hceu), areuşit să fie acceptat într-un liceu destul de bun din oraş, trăgându-i mult în su~media de admitere. Păcat că nimeni altcineva n-a urmat exemplul profesoareinoastre de română si n-a stiut cum să valorifice cât mai bine acel moment de gra-ţie din viaţa lui de elev, N~ ştiu ce s-a mai întâmplat cu el, au trecut 25 de ani deatunci. Sper însă că şi-a adus aminte de lecţia aceea de limba română în momen-tele lui de îndoială şi slăbiciune.

• Evitarea comparaţiilor nefavorabile la adresa copilului. De ce nupoţi să înveţi Iafel de bine ca sora ta? Ea cum poate şi tu nu? Aveţi ace-Iaşi condiţii amăndoi! Mulţi părinţi cred că o astfel de comparaţieare darul de a mobiliza copilul, de a-l ambiţiona să înveţe mai multşi să ajungă la nivelul de excelenţă al surorii sale. De fapt, efectuleste exact contrar. Mica loază va urî şi mai mult cartea, pe sora luiaia grozavă, pe părinţii lui care se mândresc atât de mult cu ea şi-iscot lui ochii cât e ea de deşteaptă, va urî şcoala, lumea şi pe el în-suşi pentru neputinţa de a face ceva remarcabil. Se va căzni să-şinecăjească sora, să-i distrugă preţioasele cărţi, caietele superîngri-jite, o va face proastă/ tocilară etc. şi se va strădui să-i demonstrezecă el e mult mai şmecher, mult mai tare decât ea, mai priceput laca1culatoar/la sport/la altceva şi ar fi mai tare decât ea şi la şcoa-


lă dacă ar vrea, dar nu vrea pentru că nu e un tocilar ca ea. Vi se parecunoscut sindromul? Atunci să spunem adio unor asemenea stra-tegii şi să-I ajutăm să vadă legătura care se stabileşte între obiec-tiv-efort-progres. Comparaţi, de pildă, rezultatele obţinute de eldupă ce şi-a pregătit mai bine o lecţie/ temă/ extemporal cu rezul-tatele obţinute atunci când nu s-a pregătit, ca să constate ce poateface prin efort propriu.

3.1.2. Stimulaţi interesul copilului pentru cunoaştere şicuriozitatea sa naturală

• Arătaţi-vă disponibilitatea faţă de întrebările şi curiozităţile copi-lului. Nu aştepta ca puiul tău să ajungă la liceu ca să purtaţi dis-cuţii interesante, ci începe de la cea mai fragedă vârstă, de cândgângureşte (el îţi arată ceva, tu denumeşte obiectul respectiv, re-petă cuvântul, eventual arată-i cum şi la ce foloseşte). Nu-l respin-ge niciodată atunci când îţi adresează o întrebare, când doreşte oexplicaţie, oricât de stupidă/ hilară/ stânjenitoare ţi se pare (tati,de ce au berzele picioare roşii?). Dacă nu ştii răspunsul sau nu eştipregătit/ nu ai cum să i-l dai, nu te preface că nu-l auzi (copiii suntatât de insistenţi!), nici nu-l repezi (lasă-mă cu prostiile tale, nu vezică am treabă/ mă doare capul sau ce întrebare stupidă pui şi tu, altcevamai interesant nu ai găsit?). Ce va crede despre tine, tatăl său saumama lui? Că habar n-ai sau că nu-l iubeşti! Discuţiile trebuie săfie interesante pentru el, nu pentru tine.

• Încurajaţi-l să gândească, să găsească singur posibile răspunsurila întrebările sale, bazat pe cunoştinţele şi pe experienţa sa, apoidiscutaţi-le împreună.

CazPredam la un liceu cu profil industrial, unde cei mai mulţi elevi nu erau tocmaistrăluciţi. Le lipseau multe noţiuni de cultură generală, nu citeau bibliografia obli-gatorie, nu se pricepeau la analiză literară (nici la limba română), or, eu tocmaiasta trebuia să fac cu ei. Dar în engleză! La lecţia Tragedia lui /ulius CaesardeW. Shakespeare, a fost nevoie, mai întâi, să le explic cine a fost Iulius Caesar, căcinu auziseră vreodată de el. De Shakespeare da, ştiau, dar nu puteau spune cam

82 Irina Petrea

când a trăit, pentru că filmul cu blonda Gwyneth Paltrow - Shakespeare in Love- nu se realizase încă. Bieţii elevi, se simţeau atât de penibili şi de inapţi, încât laprimele ore de analiză literară nu îndrăzneau nici să deschidă gura. l-am înc~r.a-jat să spună ce gândesc aşa cum pot, cât în engleză, cât în ro.mână, nu ~vea n1C1~importanţă dacă stâlceau cuvintele, dacă făceau dezacord un, tot ce V01am era sale desclestez limbile şi, odată îndepărtat acest impediment, să-i determin să-şiconcentreze atenţia asupra textului şi să înceapă să gândească. Unul dintre eleviide clasa a XII-a mi-a şi sugerat la una din aceste prime ore (chinuitoare şi pentruei, şi pentru mine) că ar fi fost mai simplu să le dictez aceste comentarii şi ei să 1:tocească asa cum făcuse precedenta lor profesoară de engleză. 1-am răspuns casunt sătulăde opiniile mele şi de ale criticilor literari, că rn-arn plictisit de ele şivreau să le aflu pe ale lor, să aflu ce cred ei pentru că fiecare are idei proprii, origi-nale, pe care ar fi păcat să nu le auzim şi m-as bucura dacă şi le-ar susţine cu ar-gumente. le-am interzis să râdă de eventualele greşeli de exprimare sau stângă-cii, le-am dat voie să răspundă fără să mai ridice mâna şi să se ridice în picioare,să rostească ideea care le trecea prin cap din bancă, numai să nu vorbească uniipeste alţii şi să iasă o babilonie. Eu notam toate ideile lor pe tablă ca să facem osinteză la final. Rezultatul a fost destul de modest la început, se ruşinau parcă săspună ce gândesc, dar, treptat, văzând că iau în serios opiniile tuturor, au prins cu-raj şi orele de critică literară pe care ei le urau fiindcă erau grele au devenit atât deintersante si de animate încât m-am trezit la ore cu elevi care chiuleau de la alteclase, atraşi de profa ca;e nu dictează la clasă, ci scrie pe tablă ce spun elevii. Nuvă spun câte idei originale au fost astfel dezbătute, ce încredere în ei căpătaseră,ce plăcere aveau să analizeze texte literare şi ce uşor le venea să lege cuvinte en-glezeşti în propoziţii şi fraze logice, chiar dacă, uneori, ceea ce le ieşea pe gură eraun fel de Romlish. Unul dintre elevi mi-a spus. Ce bine, dacă toate orele ar fi aşa!Sigur că nu pot fi toate aşa, sunt materii şi materii, i-am replicat. Da' de unde, mi-arăspuns el, sunt profesori şi profesori.

• Arătaţi entuziasm faţă de cunoştinţele şi informaţiile copilului şifaţă de cunoaştere în general. Să-I lăsăm să ne arate, să ne expliceşi el ceva, să nu facem pe deştepţii. Nu suntem găina proverbială,iar el, oul. S-ar putea chiar să învăţăm ceva util! Nici nu ne închi-puim ce bine se simte un copil când aude din gura unei persoaneatât de importantă ca mama sau ca tata: Uite că nu stiam lucrul aces-tati Mă uimesti câte ştii despre viaţa dinozauriiorl/ Poţi să îmi arăţi ?imie cum să folosesc acest program? Mama mea, care nu studiase lamatematică mulţimi, mă punea mereu să-i explic şi se arăta uimi-tă de cunoştinţele mele.

3. Cele mai frecvente probleme legate de şcoală

• Discutaţi cu copilul cât mai des, chiar zilnic. Copiii nu sunt făcu tipentru a fi văzuţi, niciodată auziţi cum spune o zicală englezească.Nu ne trebuie o temă anume sau foarte mult timp. Aşa cum nu negândim că trebuie să facem conversaţie cu soţul! soţia ca şi cum arfi o datorie, ci o facem în mod natural (sper ... ), tot aşa putem dis-cuta şi cu copilul. Aceasta presupune nu doar să-i vorbim, ci şi să-Iascultăm cu atenţie, privindu-l şi oprindu-ne din alte preocupăridacă acest lucru împiedică ascultarea activă.

• Daţi-i explicaţii adecvate vârstei lui, explicaţii reale, ca să nu fiedezamăgit şi să-şi piardă încrederea în mama şi tata atunci cândaflă adevărul. Şi să fie verificabile (aceasta îi va mări încrederea învoi), bazate pe noţiuni cunoscute lui (nu poate înţelege ceva ce nuştie cu ajutorul a altceva ce nu ştie), amuzante, imaginative, sim-ple, concise (rezistă tentaţiei de a face pe marele prof' universitarîn faţa unui amfiteatru plin cu studenţi).

• Asiguraţi-i accesul la activităţi şi experienţe cât mai numeroase şivariate. Cu cât este mai expus, cu atât îşi dezvoltă curiozitatea, vadori să afle mai multe, să încerce şi el. Încercând, îşi dezvoltă abi-lităţi şi priceperi (citit, desenat, modelat, construit, socotit etc.), îşilărgeşte orizontul de cunoaştere şi aria de interes, capătă încrede-re în sine şi îl motivează să încerce şi altceva similar. Sportul, dan-sul, studiul instrumentelor muzicale, canto-ul, modelajul, trafora-jul, înscrierea la un club (de lectură/ teatrul pictură/ olărit/ lucrumanual/ fotografie etc.), constituirea unei colecţii proprii (de tim-bre/ capace de bere/ şerveţele/ maşinuţa/ fotografii! reviste etc.,jocurile de leggo/ puzzle/ scrabble etc.), practicarea unui hobby,grădinăritul, îngrijirea animalelor şi multe alte activităţi, fie că suntpracticate în familie, fie că le practică de unul singur (sau cu alţicopii), toate îl ajută. Să nu ne îngrijorăm că îi vor mânca din tim-pul pentru învăţare, că-I vor distrage (oricum, are nevoie să de-prindă cum se gestionează timpul, cum se stabilesc priorităţile), cică, dimpotrivă, îl vor motiva şi îl vor ajuta să aibă performanţe şco-Iare mai bune.

3.1.3. Păstraţi o atitudine pozitivă faţă de şcoală şi faţă de copil.Valorizaţi cunoaşterea, învăţarea

Copiii adoptă cu uşurinţă valorile, opiniile şi atitudinile părinţilor lorcu care vor să se identifice. Citiţi, documenta ţi-vă, cumpăraţi revistede ştiinţă, enciclopedii, urmăriţi împreună programe document~re ş~comentaţi-le, vizitaţi împreună biblioteci şi librării. Cu cât vom fi maientuziasma ţi şi mai preocupaţi de toate aceste lucruri, cu atât seteade cunoaştere a copilului nostru, motorul performanţelor lui şcolare,va creşte. Pofta vine mâncând!

Adesea, copiii, mai ales cei din clasele mici, nu înţeleg cum tocind laistorie, de pildă, îi poate ajuta să devină medici sau brokeri sau sol-daţi profesionişti sau piloţi de curse. Nu ne ajută să ne lansăm în ex-plicaţii de genul trebuie să ştii să porţi o conversaţiei trebuie să cunoştiistoria patriei tale - copilul s-ar putea să ne răspundă că o să evite peviitor subiectul cu pricina! Putem fi mai practici dacă le spunem opoveste, de pildă, ce le-a făcut Vlad Ţepeş cerşetorilor din Bucureştiori despre celebrul său atac de noapte asupra taberei turceşti (consi-derat prima operaţiune de comando din istorie) şi imortalizat pe pân-ză de Theodor Arnan (în Bătălia cu [acle). Urmăriţi şi comentaţi îm-preună filme gen Ştefan cel Mare, Buzduganul cu trei peceţi, Fraţii Jderi,Războiul de independenţă, Salvaţi-l pe soldatul Ryan, Troia, Alexandru celMare şi lista poate continua, găsiţi toate aceste filme pe DVD-uri. Ele-vii mici sunt fascinaţi de acţiune, de eroi în armuri sau uniforme. Si-gur vor avea întrebări şi sigur le veţi putea da mai multe detalii. Leputeţi da şi cărţi pe teme istorice cu condiţia să nu fie compendii, ciliteratură beletristică. Când mergeţi în vacanţă, vizitaţi un muzeu,nişte situri arheologice şi fiţi atenţi la explicaţiile ghid ului sau docu-menta ţi-vă înainte şi faceţi voi pe ghidul pentru copil, nu vă preocu-paţi numai de poze gen Eu şi jiu-miu stând cu fundul pe o bucată de co-loană de la Efes astă vară, când am fost în Antalia. Vezi ce bronzaţi eram?

Un adolescent care se pregăteşte pentru medicină, de exemplu, poa-te să nu mai răspundă la fel de entuziast încercărilor noastre de a-istârni interesul pentru istorie (deşi e discutabil, contează mai mult

3. Cele mai frecvente probleme legate de şcoală 8S

maniera de aplicare a metodei şi nu metoda în sine). Dacă nu vă d ~prin gând să faceţi un fel de istorie a medicinei, pornind de la As~clepios (zeul medicinei la grecii antici) şi Galenius (celebrul medicroma~!, la m.~dici~a arabă din epoca cruciadelor, la disecţiile, schi-ţele ŞIinvenţiile lUILeonardo, la descoperirea penicilinei, a vaccinu-lu~antir~?ic şi la cursa pentru realizarea primului transplant de ini-ma la mijlocul secolului XX (o cursă la fel de palpitantă ca aceeapentru punerea primului pas pe Lună), ajutaţi-I măcar să vadă le-gătura d~n~reb~estemata de istorie şi drumul pe care îl are de par-curs ca sa ajunga la facultatea de medicină. Aşa făcea profesorul meude fizică din liceu când încerca să ne motiveze să învăţăm pentrutreapta a II-a (cred că vă mai aduceţi aminte că era examenul de se-lecţie pentru clasele superioare de liceu, respectiva XI-a şi a XII-a).Ne sp~n.ea: Ok, nu vă place fizica - e dreptul vostru. Nu o găsiţi inte-resanta şt sa presupunem că nu o să vă folosească niciodată în viată (desio să vă convingeţi de aplicabilitatea eil), dar gândiţi-vă că treapta a tt-«nu e decât o treaptă pe scara ce vă duce de aici, de unde sunteti, către ceeace vreţi să deveniţi. Închipuiţi-vă că nu puteţi să o săriţi, să; evitati, să oocoliţi, că nu există altă cale. Prin urmare, dacă vreti c~ tot dinadi~sul săajungeţi să faceţi o facultate (noi toţi ne visam studenţi), oricare facul-tate, trebuie să vă luaţi mai întâi bacalaureatul si, ca să vă luati bacalau-reatul, trebuie să faceţi clasa a XI-a ?i a XII-a. Pe care nu aveti cum să lefa.c~ţi dacă nu luaţi acest examen de treaptă. E cam ca la joc~l acela _Piticot - dacă nu parcurgi tot traseul, nu poţi câştiga, nu poţi ajun-ge unde îţi doreşti.

• Invătati-I să iubească şcoala. E crucial să ne străduim să-I facempe copil să iubească şcoala şi cartea pentru că atitudinea părinţi-lor faţă de şcoală, de studiu, influenţează în mare măsură şi atitu-~in~a copilului. Cu cât ne arătăm mai interesaţi şi mai entuziaşti(mslst asupra acestui aspect) faţă de activităţile şcolare ale copi-lului, faţă de ceea ce ştie şi faţă de rezultatele sale, cu atât vomtransmite mai bine această atitudine şi copilului. Sigur, dacă ele-vul ia patru pe linie ori chiuleşte în disperare, nu avem de ce să~anife~tăm o atitudine entuziastă, logic, dar nu e mai puţin ade-varat ca pedepsele, critica neconstructivă şi conflictele generate

86 Irina Petrea

de problemele de la şcoal~ nu ~ezolvă_~a~e l.ucru: Di~po~r~vă, cucât există mai multă tensIUne între părinţi Şl copil din pncma re-zultatelor la învăţătură şi/ sau a abaterilor disciplinare, cu atât co-pilul va urî mai mult şcoala şi va fi mai dezinteresat de ea. Po~t~pe termen scurt, el se va strădui să depună m~i mult e~ort ca sa-şIînmoaie părinţii, dar, pe termen lung, aceasta strategie este per-

dantă.

• Ajutaţi-l să înţeleagă valoarea şi utilitate a cunoştinţelor acumu:late. Daţi-i ocazia să le pună în practică. Mulţi copii se întreabade ce trebuie să merg la ş;coaIă/ de ce trebuie să mai jac ş;i tema aceasta/de ce trebuie să dăm lucrări de control! de ce trebuie să ştiw despre te-orema asta? La ce îmi joloseş;te? Întrebările sunt mai legitime decâtam fi tentaţi să le considerăm, iar răspunsurile gen: Că asa tre-buie!/ Că asa spun eul] Că aş;a ţi-a dat doamna învăţătoare nu expli-că nimic şi nu-l motivează pe copil, nu-l fac mai cooperant. Prinurmare, bine ar fi să le evităm. Ca orice om, are tot dreptul să seîntrebe de ce trebuie să facă ceva anume, la ce-i foloseşte? Din ne-fericire, şcoala românească are, printre multe hibe, una mare, defond: pune accentul pe teorie şi pe acumularea de informaţi~,dând foarte puţine ocazii elevilor de a înţelege utilitatea practi-că a celor învătate de a face ceva cu ceea ce ştiu, de a-şi forma

, 'deprinderi, aptitudini, atitudini şi de a-şi dezvolta competenţe.Cum nu putem noi, ca părinţi, convinge ministerul să-şi schim-be optica şi nici nu ne putem permite toţi să ne dăm copiii la şcoliparticulare sau să-i trimitem la studii în străinătate, să încercămsă ne ajutăm copiii dându-le ocazia să aplice cele învăţate (de pil-dă, ce au învăţat la geografie despre orientare, în cadrul unei dru-meţii montane), evidenţiind utilitatea cunoştinţelor acumulate(de pildă, cum se pot sluji de regula de trei simplă la stabilireaunui cost, cum să calculeze o suprafaţă, un volum, cum să stabi-lească concentraţia unei soluţii, cum să acorde primul ajutor etc.).De asemenea, foarte util este ne ajutăm copiii să înţeleagă că şcoa-la nu este un scop în sine, ci o perioadă de instruire care ne vaajuta să ne câştigăm traiul, să practicăm o meserie anume, să

avem o profesie.

3. Cele mai frecvente probleme legate de şcoală

• Ajutaţi-l să se gândească la o carieră, să se orienteze către o pro-fesie potrivită cu potenţialul său şi, în funcţie de aceasta, să alea-gă ce şcoală/liceul facultate ar dori să urmeze. Anumiţi copii vă-desc talent pentru muzică, dans, desen, design, artă dramatică,fotografie, sport, vădesc înclinaţii pentru matematică, informatică,literatură, limbi străine, pasiune pentru studiul unor disciplineanume etc. Orientarea profesională a acestor copii, alegerea uneicariere se poate face cu mai multă uşurinţă (deşi, uneori, părinţiinu sunt de acord cu alegerile şi pasiunile copiilor lor şi li se opun,iar efectele pot fi extrem de nefericite). Alţi copii îndrăgesc mese-ria/ ocupaţia părinţilor şi le păşesc pe urme. Ei găsesc plăcere înceea ce fac şi aceasta îi motivează. Alţii au nevoie să fie ajutaţi să-şidescopere potenţialul şi să-I valorifice, să înţeleagă ce şi-ar dori sădevină, ce vocaţie au (dacă au), ce anume le-ar putea da satisfac-ţie profesională şi, da, ce anume le-ar putea asigura un nivel detrai cât mai bun - visul oricărui părinte! În funcţie de această ale-gere, stabilim împreună o anumită pregătire şi educaţie, alegem oanumită şcoală/ liceul facultate şi ne concentrăm eforturile în di-recţia aleasă. O dată ce ştie ce anume şi-ar dori să facă, copilul estemult mai motivat să înveţe, să persevereze. Reamintiti-i constantce examene trebuie să treacă, ce materii are de studiat'şi cum îl vaajuta ceea ce face în prezent să avanseze pe drumul pe care şi l-aales. Obiectivele pe termen scurt îl ajută pe copil să înţeleagă pro-gresele pe care le face, dar, pe lângă acestea, este nevoie să stabi-liţi şi obiective pe termen lung (alegerea unei cariere) şi mediu (lace discipline are mai mult de lucru pentru a obţine un progres, pen-tru a participa la un concurs etc.). Atât obiectivele pe termen scurt,cât şi cele pe termen mediu, cărora li se subscriu, pot şi ar fi binesă fie nota te într-un jurnal! agendă de lucrul planificare pentru ale ţine evidenţa mai bine (ceea ce se dovedeşte motivant în sine).

Sigur că cei mai mulţi copii, mai ales la vârsta adolescenţei, îşi dorescsă îmbrăţişeze tot felul de cariere, se imaginează făcând ba una, baalta şi se răzgândesc cu aceeaşi viteză, ceea ce, ţinând cont de faptulcă la această vârstă au de dat tot felul de examene importante, nu etocmai un motiv de bucurie pentru părinţi, ci de îngrijorare. Există

88 Irina Petre a

riscul ca elevul nostru să-şi irosească eforturile, să facă o alegere careîi aduce nemulţumire, frustrare, nefericire, să descrie o acoladă în des-tinullui sau să ~i-l înscrie pe o cu totul altă traiectorie decât ar fi dedorit. Nu este lipsit de utilitate să cereţi opinia avizată a un'!i specia-list psihologi consilier şcolar / expert în resurse umane. In şcolilenoastre, orientarea profesională este cvasi-inexistentă, dar interesulsuperior al copilului nostru primează şi, din nou, până când minis-terul va face ceva, iniţiativa trebuie să ne aparţină.

3.1.4. Ajutaţi-I să-şi rezolve problemele ...

Dar nu le rezolvaţi voi în locul lui! Acest lucru îi arată că, deşi şcoalae responsabilitatea lui, nu-l lăsaţi să se zbată singur şi nu vă e indife-rent că întâmpină probleme. Ajutorul pe care i-l acordaţi îi spune cătreaba e cât se poate de serioasă, prin urmare, există şanse mai marica şi el să îşi adune puterile şi să depună toate eforturile în scopul sur-montării eventualelor probleme. Fie că are nevoie de noi pentru re-zolvarea unor sarcini şcolare dificile (teme, lecţii, proiecte), fie pentrurezolvarea unor situaţii dificile apărute în relaţia lui cu colegii ~i/ saucadrele didactice, cu cât îl vom susţine mai mult ~i-l vom ajuta să gă-sească o rezolvare, cu atât va reuşi să le facă faţă mai bine şi va căpă-ta mai multă încredere în sine, dar şi în noi - fiind convins că nu-l

lăsăm la greu.

Nu rezolvaţi problemele in locul lui.

• Ajutaţi-l să vadă legătura directă dintre efort-abilitate-perfor-manţe (rezultate) înregistrate. Va înţelege că succesul îi stă laîndemână dacă se străduieşte şi perseverează. Aprecieri de ge-nul: Uite cât de bine ai lucrat dacă ai fost atenti Mă aşteptam să ob-ţii zece la teză, am văzut cât de mult ai învăţat de această dată si eramsigur că te vei descurca foarte bine. Felicitări! pot să vă pară pom-poase, oarecum nefiresti, dar au efect. Îl fac pe copil să se sim-tă bine şi, cum comportamentele reîntărite revin - copilul seva strădui să retrăiască o experienţă plăcută, pozitivă, deci le va

repeta.

~~, 3. Cele mai frecvente probleme legate de şcoală 89

• Puneţi accent pe progresul personal şi mai puţin pe rezultatelesale în comparaţie cu ale celorlalţi. E adevărată vorba aceea -chiorul e rege în ţara orbilor - dar nu cred că trebuie să ne mul-ţumim dacă elevul nostru e primul în clasa lui. Să ne păzim deautosuficienţă, important este ceea ce ştie copilul şi ce abilităţi adobândit, dacă acestea îl ajută să se descurce bine în orice şcoală,să se înscrie la un liceu bun, să fie admis la facultatea pe care şi-odoreşte. Consultaţi www.edu.ro pentru a verifica standardele na-ţionale. Şi dacă elevul nostru are rezultate mediocre sau slabe tote nevoie să ne concentrăm asupra eforturilor personale şi asupraprogresului pe care îl înregistrează nu prin comparaţie cu ceilalţicopii din familiei clasă/ grupul de prieteni! şcoală, ci prin com-paraţie cu rezultatele sale anterioare. De multe ori ne putem aju-ta şcolarul să vadă progresele personale cu ajutorul unei grile,după modele le de mai jos.

Număr răspunsuri la tema la mate

ClJ.•...u~ou -;1;

••••:M'.~.,..

1 4 5 6 7 82 3

Săptămâni! zile

9° Irina Petre a

- - - - . ]~ Z~;0!iif~o:;,,~;_s;;'di~;Rez';ltale;;onateSăptămâna 1 1 30 exerciţii! 2 h 1 18 !

SăPtămâ~~-~r----;~~e~ciţi~;; ~ I 14I -----

Săptămâ~a 3 1

1

-- 55 exerciţii/ 3,45 h 9J-------- -----

Săptămâna 4 1 60 exerciţii/ 3,30 h

6

82

• Monitorizati-i rezultatele scol are, urmăriţi cum se achită de, 'sarcinile de lucru individual şi exprima ţi-vă opinia în aceastăprivinţă. Astfel, îi arătaţi cât sunt de importante aceste aspec-te, ce valoare au şi, în acelaşi timp, aveţi ocazia de a-i întări în-crederea în sine. Ce grozavă compunere ai făcut! Nici nu aveai cumsă iei mai puţin de zeceJ Îmi pare rău că ai luat 7 la desen. Ştiu căte asiepiai la mai mult - compoziţia era bună, cromatica bine alea-să, dar cred că tusele finale au fost cam neglijente. Dacă vei avea maimultă răbdare ~i ai să lucrezi mai îngrijit, la următoarea plan~ă tevei descurca mult mai bine/ Nu cred că a fost un accident aceastănotă de la teză, mai mică decât la cea anterioară - ai studiat multmai puţin. Cred că e foarte limpede că trebuie să dai mai multă aten-ţie acestei materii.

- -------------_.----_.--_ .._-

Nu uitaţi că elevii cei mai timizi ezită cel mai mult să ceară ajutor, laclasă şi acasă. Ei trebuie încurajaţi să-I ceară atunci când întâmpinădificultăţi.

'------------ -- --- --- - - - -- - -

3.1.5. Învătati-1 cum să invete si cum să dobândească abi/itătile esenţiale, I I # I

pentru Învăţare

• Ajutaţi-l să studieze constant, să-şi stabilească pe termen scurtobiective specifice pe care să le atingă şi provocări pe care să leînvingă. Mulţi copii (în special liceeni, dar nu numai) învaţă în sal-turi - perioade de efort intens (mai ales în preajma extemporale-lor, a tezelor şi a încheierii mediilor) alternând cu perioade când

1 3. Cele mai frecvente probleme legate de şcoală 9'

nu studiază mai deloc. Un asemenea stil de studiu îl poate ajutape elev să vâneze note suficient de bune, mai ales dacă profesorulde la clasă nu obişnuieşte să facă verificări pe parcurs şi să acordenote la teme şi pentru participarea elevului la oră. Principalul ne-ajuns al unui asemenea stil este uitarea, care se instalează la fel derepede. Memoria de scurtă durată funcţionează ca un memorystick - ca să înveţe şi pentru următoarea teză/ următorul examenelevul! studentul va trebui să şteargă ceea ce tocmai a învăţat îngrabă, în numai câteva zile (sau ore) şi să facă loc pentru următoa-rea tranşă de informaţie.

CazÎn studenţie, aveam o colegă cu o memorie fotografică: trecea o singură dată prin-tr-un curs (în grabă) şi-l memora la punct şi virgulă, cu numai câteva zileînainte deexamen. Lua zece după zece, spre disperarea noastră, a celorlalţi, care toceam defiecare dată mai mult decât ea şi nu luam de fiecare dată 10. Peste câteva săptă-mâni, însă, ea de-abia dacă îşi mai aducea aminte de ceva, noi ceilalţi puteam sădăm examenul şi a doua oară. Ea învăţa repede, dar uita şi mai repede şi, evident,nu scăpam nici un prilej (invidioşi cum eram) să o împungem ori de câte ori se în"tâmpla să ne întrebe câte ceva: Cum, tu trebuie să ştii cel mai bine, doar ai luat zecela examen. De altfel, legat de obiceiul studentilor de a învăta numai în sesiune cir", , ,cula şi un banc prin facultate: intr-un tren căIătoresc împreună un student, un pre-ot, un securist, un miliţian şi un medic. La un moment dat, securistul deschide dis"cuţia şi, din vorbă în vorbă, ajung şi la limba şi cultura chineză. În cât timp aţi reuşitsă Învăţaţi chineza ?îl întreabă securistul pe medic. În doi ani, poate. Preotul credecă în vreo cinci, miliţianul în zece. Studentul moţăie, absent la discuţie. Ce e, ce s-eÎntâmplat?, tresare el când îl scurtură securistul. Nimic. În cât timp Înveţi limba ehi-neză? Studentul cască buimac: Nu ştiu, câte zile zici că mai am până la examen?

Cu cât înveţi mai sistematic, mai organizat, cu cât repeţi mai mult întimp, cu atât informaţiile sunt stocate mai bine în memorie, cu atâtabilităţile se dezvoltă mai bine, cu atât priceperile se rafinează. Nudegeaba se spune că repetiţia e mama învăţării. Caligrafia nu se ob-ţine peste noapte, ci prin exerciţiu, cu perseverenţă şi răbdare. For-mulele matematice şi chimice, teoremele nu se învaţă peste noapte, ciprin exerciţiu, aplicându-le cu perseverenţă şi răbdare. Cuvintele uneilimbi străine nu se memorează cu dicţionarul în faţă, ci utilizându-lecât mai des, în contexte cât mai variate.

Irina Petrea

Obiectivele pe termen scurt sunt jaloane care ne ajută copilul ~ă s~u-dieze zilnic, cu răbdare şi perseverenţă. De ce? Asemenea obiectivesunt mult mai palpabile şi mai uşor de atins. De pildă, să înveţe ta-belullui Mendeleev în zece zile e mult mai simplu şi mai rapid de ob-ţinut decât o medie generală peste 8 la chim~e (dar în~ăţarea tabelu-lui lui Mendeleev este esenţială pentru o medie generala peste 8, altfelriscă şi o corigenţă). Copilul, mai ales cel din clasele mici, are o abor-dare diferită a timpului, pentru el un an e o perioadă jooooarte lungăde timp şi zece ani îi par un secol. De aceea, obiectivele pe termenscurt îl motivează mai lesne (tot aşa cum cărţile subţiri şi scrise cu li-tere mari sunt mai uşor de citit - se termină mai repede): el se poa-te bucura mai curând de satisfacţia de a le fi atins, sesizează mai uşorprogresul şi legătura dintre eforturile personale şi aceste mici victo-rii, prin urmare va fi mai dispus să parcurgă etapă cu e~apă prog~a-mul de lucru stabilit. Seamănă cumva cu un traseu de onentare tuns-tică - cu cât ai atins mai multe puncte, cu atât eşti mai aproape definish.

Micile provocări măresc încrederea copilului în sine, ceea ce este unfactor motivant în sine. Şi eu pot! va spune el cu mare satisfacţie dupăce va face fără nici o greşeală de ortografie tema la engleză. Aseme-nea provocări trebuie alese cu grijă - să fie suficient de dificile încâtsă solicite efort din partea copilului (şi să-i dea satisfacţia de a fi reu-şit), dar nu prea dificile încât să nu reuşească oricât de mult ar încer-ca (şi să-I descurajeze).

Obiectivele specifice motivează mai mult decât cele generale. Să ştiepe de rost toate formulele de calcul pentru ariile totale, laterale şi pen-tru volumele corpurilor geometrice este un obiectiv mult mai speci-fic decât să fie printre primii în clasă la matematică.

• Învăţaţi-l pe copil să se organizeze, să îşi planifice activitatea deînvăţare şi efectuare a temelor. Unii copii se pot organiza singuri,alţii au nevoie de ajutor. Dacă programul lui se dovedeşte inefi-cient, schimbaţi-l. Este indicat să discutăm această organizare cuei, pornind de la maniera în care lor le este cel mai uşor să înveţe.


• Învăţaţi-l pe copil să-şi controleze emoţiile în timpul efectuăriisarcinilor şcolare, în timpul tezelor, lucrărilor de control, exame-nelor. Este foarte important pentru că mulţi copii găsesc că aceas-ta este problema cea mai mare. Sora mea lua note mici la dictarepentru că, nereuşind să ţină ritmul, rămânea în urmă, se enerva şinu mai scria nimic până la final.

• Învătaţi-l să se autoevalueze. Este un pas important spre autocu-noaştere, spre evaluarea plusurilor şi minusurilor sale, pentru au-tomotivare, pentru a-şi stabili aşteptări rea liste şi a-şi fixa obiecti-ve realiste. Aveam profesori în liceu care obişnuiau să ne ceară săne evaluăm singuri prestaţia la tablă sau extemporalele. Acasă, pu-tem organiza teste de autoverificare, punându-i copilului la dispo-ziţie o grilă după care să se ghideze.

• Ajutaţi-vă copilul să îşi menţină atenţia şi concentrarea în timp,pe durate din ce în ce mai mari, pornind de la reprize scurte (5-10minute la început, până la 20, 30, 40 şi 50 de minute - cât are ooră la şcoală). Copiii care au examene la sfârşit de an au nevoie săfie ajutaţi să se concentreze o perioadă de timp egală cu durataunui examen (2-3 ore). Ca orice antrenament, şi acesta trebuie săevolueze gradat, în mod constant, în paşi mici.

• Exersaţi-i memoria tot aşa cum i-aţi antrena un muşchi. Încurajaţi-lsă ţină minte ce are de făcut, mai curând decât să-şi facă liste şi lis-tuţe (şi asta nu doar în privinţa sarcinilor şcolare). Memorarea po-eziilor, cântecelor şi numerelor de telefon constituie un exerciţiufoarte bun. Memoria este esenţială în învăţare şi, cu cât şi-o exer-sează mai mult, cu atât îi va fi mai uşor să înveţe şi cu atât va că-păta mai multă încredere în el.

• Exersaţi cu el abilităţile esenţiale - scris, citit, socotit. Fără acesteabilităţi, învăţarea nu este posibilă şi sarcinile şcolare devin tot maidificile, copilul rămâne tot mai mult în urma colegilor săi şi e totmai frustrat de neputinţa sa, şcoala va deveni tot mai nesuferită şiel va căuta să se sustragă tot mai mult de la aceste activităţi care îl

94 Irina Petrea

pun în situaţii neplăcute, umilitoare. Copilul are nevoie să citeascăîn mod cursiv, la început cu voce tare, apoi în gând şi să înţeleagăce citeşte, altfel cum ar putea să studieze? Are nevoie să stăpâneas-că operaţiile matematice elementare - adunare, scădere, înmulţi-re, împărţire -, altfel, nu va fi în stare să studieze matematica şiaceasta e o disciplină de studiu esenţială, de la clasa I până în ul-timul an de liceu (nu mai vorbesc de facultăţile tehnice). Copilultrebuie să înveţe să scrie cât mai citeţ şi rapid pentru a-şi putea luanotiţe şi a se face înţeles la lucrările scrise. Trebuie să se exprimearticulat şi coerent, oral şi în scris. Ţineţi la ortografie şi punctua-ţie, nu sunt fleacuri! Pe lângă faptul că greşelile de ortografie şipunctuaţie îi pot scădea nota la lucrări, teze, examene, nici nu văputeţi imagina cum e să încerci să înţelegi ce vrea cineva să îţi spu-nă într-un mesaj scris fără punct, virgulă, cratimă, paragraf, scri-ind cuvintele anapoda, prescurtat, despărţindu-le aiurea în silabe,ce mai, adevărate hieroglife! Nu-i permiteţi să eludeze aceste re-guli nici pe mail, nici pe sms.

• Stimulaţi-i creativitatea. Pentru aceasta, asiguraţi-i copilului acce-sul la materiale stimulative (jocuri diverse gen Hăinuţe pentru pă-pusi, hai să tricotăm, Trusa mea de traforaj, materiale textile, instrumen-te muzicale, cărţi etc.). Este important să nu fim prea prescriptivi, cisă-i lăsăm copilului iniţiativa, să nu-i dictăm încontinuu ce să facă,cum să se joace. Încurajaţi originalitate a, fantezia şi evitaţi să-I adu-ceţi veşnic cu picioarele pe pământ. Dacă, de pildă, desenează cerulroşu, nu vă grăbiţi să-i spuneţi cu un aer doct NU a9a se face cerul.Cerul e albastru! l-aţi dat în cap creativităţii, ca să mă exprim aşa (şi,nu uitaţi că EXISTĂ şi cer roşu! Aţi privit vreodată un asfinţit de au-gust călduros?) Lăsaţi-I să încerce lucruri noi, să aibă acces la câtmai multe culturi şi experienţe culturale în cadrul unor excursii, vi-zite, degustând bucătăria altor popoare, încercând haine şi acceso-rii tradiţionale. Cu alte cuvinte, să nu fim fixomani şi să impunemcopilului alegerile şi preferinţele noastre, ci să-I lăsăm să şi le desco-pere singur. Jucaţi jocuri gen Rege pentru o zif Ce a9face eu dacă.. ./ Ces-ar fi întâmplat dacă... , lăsaţi-l să dea alte finaluri unor poveştii po-vestiri/ romane/ filme. Jucaţi jocuri de rol (eu sunt tu şi tu eşti eul eu

3. Cele mai frecvente probleme legate de şcoală95

sunt ~Elvis, tu eşti Madonna etc.). Jucaţi pantomimă, lăsaţi-1 să-şi deacu parerea de~pre cum să mai aranjaţi lucrurile prin casă, ce aţi pu-tea fa~e .cu obI~ctel~ ve~~i pe cale de a fi aruncate, dacă le mai pu-tem gaSI o destinaţie. FIţI flexibili şi creativi.

• Recompensa materială utilizaţi-o pentru obiective pe termen scurtşi când copilului chiar nu-i place ce are de studiat. Folosiţi schemecare să vă ajute să monitoriza ţi progresul şi să-i arate cât de aproa-pe este de recompensa materială promisă. Nu faceţi promisiunifără acoperire - data viitoare nu va mai funcţiona! Nu acordaţirecompense materiale copiilor care sunt motivaţi să înveţe pentrucă le reduceţi motivaţia internă (care e cea mai importantă). Stabi-l~i, ~e pil~ă, c~ă~d~că îşi f~ce toat~ temele fără greşeală toată săp-tama.na, sambata Il duceţi la un film. Evitaţi să-i oferiti bani; pre-feraţi drept recompensă activităţile care îi fac plăcere şi petrecereatimpului împreună, iar dacă vă gândiţi la obiecte, alegeţi-le pe ace-lea de care are nevoie.

3.1.6. Încurajaţi-I şi ajutaţi-I să-şi aleagă prieteni potriviţi

Anturajul copilului poate avea un rol major în motivarea copilului şiîn atitudinea sa faţă de şcoală şi instruire. De multe ori, descoperimcu durere şi suntem îngrozitor de frustraţi să constatăm că anturajulcopilului nostru ne subminează toate eforturile şi-l abate de la preo-cupările legate de şcoală, ba chiar îi alterează comportamentul.

Să nu uităm însă că anturajul atacă precum un virus tocmai acolounde copilul nostru e cel mai vulnerabil. Copiii au tendinţa de a seasocia, de a se împrieteni cu alţi copii care au aceleaşi preocupări, opi-nii similare, care trăiesc experienţe similare, au tendinţa de a adera lagrupuri unde îşi găsesc o identitate şi care le conferă sentimentul deapartenenţă. Spune-mi cu cine te insoţesii ca să-ţi spun cine esti e o zica-lă care îşi dovedeşte mereu valabilitatea.

• De ce aceşti prieteni? Atunci când nu ne place anturajul copilu-lui, să ne punem şi să-i punem şi lui întrebarea de ce s-a asociat toc-

96 Irina Petrea

mai cu ei, ce îi place la ei? Odată aflat răspunsul, primul lucru pecare avem nevoie să-I facem este să ne corectăm propriile greşeliîn relaţia cu el, să-i satisfacem nevoia de atenţie, dragoste, aprecie-re, îndrumare, identitate etc.

• Nu-i atacaţi prietenii. Evitaţi să-i atacaţi prietenii, să-i denigraţi şisă-i interziceţi categoric să-i mai vadă. Tot ce veţi reuşi să faceţi vafi să antagonizaţi cu el. Să nu uităm că, la vârsta şcolară, impor-tanţa prietenilor este majoră, prieteniile de acum sunt pe viaţă şipuţine lucruri îi rănesc atât de tare precum critica la adresa prie-tenilor şi presiunea de a renunţa la ei.

• Ne ţinem prietenii aproape şi duşmanii şi mai aproape. Să-I în-curajăm să ne vorbească despre prietenii lui, să-i aducă acasă. Esteobligatoriu să-i cunoaştem bine şi extrem de periculos să nu ştimcu cine umblă, fiindcă ne putem trezi cu surprize dintre cele maineplăcute. Acordaţi aceeaşi atenţie prieteniilor de pe internet, gru-pului cu care discută pe messenger. Şi aceste întâlniri în cyberspacepot fi extrem de periculoase. Discutaţi cu el despre pericolele carese pot ascunde în spatele acestor necunoscuţi (pedofili, proxeneţi,hoţi, hackeri).

• Să fim subtili şi diplomaţi. Atunci când doriţi să-I scoateţi din-tr-un anturaj nepotrivit sau să puneţi capăt unei prietenii cu carenu sunteţi de acord, fiţi subtil. Daţi-i preocupări care să-I antrene-ze şi să-I ţină departe de aceşti prieteni din ce în ce mai mult. Spor-tul, hobby-urile, excursiile, vacanţele petrecute în altă localitate,înscrierea la cluburi ale copiilor, la cercuri de muzică, pictură,dans, artă dramatică, modelling, literatură, fotografie etc., îi um-plu timpul în mod util şi-l previn să se mai întâlnească cu aceştiprieteni nepotriviţi a căror influenţă va scădea ca intensitate şi im-portanţă. De multe ori, mai ales în adolescenţă, existenţa unei prie-tene sau a unui prieten de sex opus are efecte benefice pentru ac-tivitatea şcolară a copilului nostru şi pentru a-l scoate de subinfluenţa unui cerc de prieteni nepotriviţi. Dar, se prea poate săaibă şi efectele opuse - să-I distragă de la învăţătură şi să-I atra-

1<\

kI·"'\•

-3. Cele mai frecvente probleme legate de şcoală

97

gă într-un anturaj unde se consumă alcool, droguri, unde se fu-mează şi se taie frunză la câini. Sunt anumite perioade (de pildăla 9-12 ani) când copilul respinge sfaturile părinţilor, dar le accep-tă din gura unei alte persoane în care are deplină încredere şi faţăde care nutreşte admiraţie (învăţător, profesor, o rudă apropiată,un vecin, un prieten de familie etc.). Să-i folosim pe post de me-diurn pentru transmiterea mesajelor şi sfaturilor noastre cătrecopil.

.::.~;!

• Să-i creăm oportunităţi de a se împrieteni cu alţi copii, de a se în-tâlni, apropia şi cunoaşte persoane de vârsta lui preocupate deşcoală şi de activităţi interesante care să-I ajute să-şi valorifice po-tenţialul. Încurajaţi prieteniile cu alţi colegi buni la învăţătură, În-curajaţi-i să-i aducă acasă şi să înveţe împreună. E mult mai amu-zant, mai uşor, mai antrenant.

3.2 Neatenţia la oreCum să Îmbunătăţim participarea copilului la ore?

Sarcinile obişnuite ale oricărui elev sunt: participarea la ore, efectua-rea temelor pentru acasă, studierea materiei de curs (studiu individu-al). Elevul este evaluat periodic şi primeşte calificative sau note şi ceimai mulţi părinţi îşi doresc să vadă că performanţele şcolare ale co-pilului lor sunt bune şi foarte bune.

Ştim că repetiţia este mama învăţării şi că reuşim să facem ceva dince în ce mai bine pe măsură ce exersăm. Exerciţiul cere Însă efort, răb-dare şi perseverenţă. La fel trebuie să procedeze şi elevul nostru. Te-mele pentru acasă şi studiul individual au această menire. Cum însăla efectuarea lor copilul nu beneficiază de supraveghere şi îndruma-re calificată (cu excepţia cazului când are meditator sau este înscris Iaun aJterschool), participarea sa la clasă este esenţială pentru înţelege-rea materiilor de studiu, pregătirea temelor şi uşurarea studiului in-dividual. Cadrele didactice au chiar o vorbă: o lecţie e pe jumătate În-văţată din clasă dacă elevul e atent la oră.

98 Irina Petrea

Beneficiile participării active la ore. Participarea la activităţile de la

clasă îl ajută pe elev:

• să fie mai atent la explicaţiile profesorului şi să le înţeleagă mai bine

• să îşi exprime opiniile, să contribuie la desfăşurarea discuţiilor

• să îndeplinească sarcinile de la clasă

• să formuleze întrebări şi să răspundă la întrebări

• să solicite ajutor

• să valorifice optim timpul petrecut la şcoală.

Consecinţele unei slabe participări la ore sunt dintre cele mai

grave:

• performanţe şco Iare scăzu te, reflecta te de note şi calificative slabe

• probleme la efectuarea temelor pentru acasă (copilul nu le poateface singur, le efectuează incorect, incomplet s~~ deloc, ~e multeori nici nu ştie ce are de făcut pentru acasă sau işi noteaza cu totul

altceva decât trebuie)

• probleme disciplinare (copilul distrage atenţia celor1.~lţi copii, de-ranjează clasa, întrerupe lecţia, se ceartă cu profesoru etc.).

Toate acestea sunt semne ce ar trebui să-i indice limpede oricărui pă-rinte că elevul lui, la ore, nu este atent şi nu participă: visează cu ochiideschişi, vorbeşte cu colegul de bancă, citeşte (orice, numai.literatu-ră nul), se joacă, face clovnerii, ascultă muzică, scrie mesaje, poatechiar chiuleşte. De altfel, de cele mai multe ori, un elev care n~ esteactiv la ore are un interes foarte scăzut pentru şcoală şi, cel mal ade-sea, dacă nu beneficiază de eforturile conjugate ale familiei şi cadre-lor didactice, o va abandona curând.

1.~


De ce nu eşti atent la ore? De ce nu participi? Confruntaţi cu acestreproş (rostit adesea pe un ton inchizitorial), copiii se pot dovedi marimeşteri la inventat scuze pe care ştiu să le servească cu mare artă, cuochi de căprior, umezi şi nevinovaţi. Evident că EL nu e niciodată vi-novat, ci Gigel (care l-a făcut să râdă), ori profa (că vorbeşte prea re-pede), ori proful (că vorbeşte prea încet), ori materia de studiu (preadificilă/ prea nesuferită/ prea anostă), ori elemente ce scapă contro-lului uman (de pildă, lumina soarelui care îi venea drept în ochi denu mai putea el să vadă la tablă!).

În acelaşi timp, nu trebuie să aruncăm din start vina pe copil pentrucă nu participă la ore, ci să căutăm adevăratele cauze: e obosit, e bol-nav, e retras ori trist ori angoasat, are probleme de concentrare, de în-ţelegere, de memorare, i-a fost rău, a fost flămând, e demotivat, îi lip-sesc abilităţile esenţiale - scris, citit, socotit - a avut parte deexperienţe neplăcute, de incidente cu profesorul care predă materiarespectivă? Se prea poate ca şi stilul de predare să fie neinteresant,unii copii reuşesc să se mobilizeze, alţii nu dacă cel de la catedră nuştie cum să-şi facă ora atractivă. Chiar şi atunci când elevul face clov-nerii sau vorbeşte cu colegul de bancă, trebuie să ne întrebăm de ceface toate acestea mai înainte de a-i arunca reproşuri, de a proferaameninţări şi de a-i aplica pedepse (care, oricum, nu vor rezolvaaceste probleme, fiţi pe pace).

CazCarina are 10 ani şi, de câteva luni, părinţii s-au separat şi sunt în divorţ. Preocupaţide lupta pentru adjudecarea fiicei, a bunurilor şi stabilirea pensiei alimentare, pă-rinţii nu observă că fetiţa e din ce în ce mai abătută, e dusă pe gânduri, zărnbeşterar, e mai retrasă. Nici nu mai au timp să treacă pe la şcoală să discute cu învăţă-toarea - ar afla că, la ore, ea nu mai ridică mâna ca altădată, că nici nu se mai poa-te concentra şi învaţă din ce în ce mai prost. Mama vine la cabinet neliniştită abiacând învăţătoarea, care nu ştie nimic di n tot ce se întâmplă în viaţa şi în sufletu I (a-rinei, i-a trimis un bilet somând-o să vină la şcoală.

În faţa mea, Carina stă cu ochii în jos, cu pumnii strânşi, ascultând-o pe mama carese plânge de ea că-i face probleme, după ce că şi aşa are destule, şi dă apă la moa-ră tatălui şi avocatului acestuia de a pleda pentru custodia (arinei deoarece, iată,de când el a plecat de acasă, ea, mama, nu mai este în stare să aibă grijă de copilul

100 Irina Petrea

lor. Simt cum creşte revolta în mine la cote alarmante şi respir adânc - dacă cine-va are nevoie de un avocat pledant, e această fetiţă cu ochii duşi în fundul capului,cu cearcăne mari şi buze de pe care a dispărut orice urmă de zâmbet, strânse par-că să nu lase să-i scape urletul de durere din suflet. Cu mama de faţă, Carina refu-ză orice dialog. Când iese, îmi declară că s-a săturat de viaţa asta şi că ar da oricenumai ca lucrurile să fie ca mai înainte.

E greu să explici unui părinte apăsat de un divorţ urât, care îşi iubeşte copilul şie îngrijorat de scăderea rezultatelor sale şcolare, că acesta e în pragul depresieila doar 10 ani şi şcoala, brusc, nu prea mai are importanţă când tot ce-i e maidrag pe lume - familia - se năruie în jurul ei. E însă de o mie de ori mai greupentru un copil care îşi adoră ambii părinţi să accepte că dragostea sa pentrutata şi mama nu e un adeziv suficient de puternic ca să-i mai ţină împreună şică nici una din schemele de împăcare la care se gândeşte non-stop, la ore, în pa-uze, acasă, în detrimentul învăţării, nu va funcţiona, nici măcar dacă îşi taie ve-nele, aşa cum are de gând ...

Ce pot face pentru a îmbunătăţi participarea copilului meu la activi-tăţile de la clasă?• Trimite-Ila şcoală odihnit, hrănit şi pregătit sufleteşte. îngrijeş-te-te de starea lui afectiv-emoţională (are nevoie să se simtă iubit,ocrotit şi fericit).• Ţine legătura În mod regulat cu dirigintele sau Învăţătorul, even-tual cu profesorii de la clasă.• Stabileşte Împreună cu copilului tău ce aşteptări ai de la el În le-gătură cu participarea lui la clasă şi ce Înseamnă această participare.• Monitorizează progresele.• Apreciază-i eforturile, incurajează-1.

Nu mai insist asupra primului punct - am vorbit pe larg în capite-lui 2.2.

Ţine legătura în mod regulat cu dirigintele! învăţătorul! profesoriide la clasă

Este esenţial să discuţi mai des, direct sau la telefon, cu profesorii, maiales cu dirigintele şi cu cei ce predau materii la care copilul tău arenote mai slabe şi întâmpină dificultăţi. La clasele I-IV, întâlnirile cu

3. Cele mai frecvente probleme legate de şcoală101

învăţătorul ar trebui să devină un fel de ritual ţinut măcar o dată elună. Nu e nevoie să staţi la discuţii două ore, nu eşti numai tu ocu-pat, şi învăţătorul sau dirigintele are programul încărcat, dar 15-20de minute o dată la 3-4 săptămâni sau cel puţin un telefon la zece zilenu sunt imposibile.

Iată şi câteva Întrebări pe care să le adresati cadrelor didactice:

• E copilul meu atent la explicaţii?

• Participă la discuţiile de la clasă?

• Îşi îndeplineşte sarcinile de lucru individual la oră?

• Ridică mâna ca să răspundă la întrebările pe care le adresa ţi cla-sei?

• Dacă îi cereţi să răspundă, cât de des se întâmplă să răspundă co-rect?

• Vă pune întrebări legate de materia predată?

• Vă cere explicaţii şi îndrumări suplimentare la lucrul individual?

• Cât de des deranjează ora? Cum? Singur? Împreună cu altcineva?

• Este atent la răspunsurile colegilor? Se întâmplă să corecteze răs-punsurile incorecte sau incomplete?

Din discuţiile acestea părinte-cadru didactic, la care e recomandabilsă participe (măcar din când în când) şi un consilier şcolar, copilul(cu condiţia să nu transformaţi întâlnirea într-un proces de la Nuren-berg pentru el!), vă veţi putea da seama nu numai cum se prezintăcopilul la şcoală, ci şi care sunt cauzele pentru care nu este atent şinu participă la ore. Acestea pot fi multiple şi le amintesc aici pe celemai frecvente: un coleg care îi distrage uşor atenţia, plasarea într-obancă prea departe de tablă, probleme în familie (financiare, de cu-

102Irina Petrea

plu), probleme în relaţia dintre copi~.şi unul/ .amb~i păr~ţi, v:n~re~unui bebeluş în familie, boala, neglijarea copilului de catre părinţi,alimentaţie deficitară, carenţe de minerale şi/ sau vitamine, proble-me de creştere, schimbarea domiciliului! a şcolii/ a colectivului dincare face parte, pierderea cuiva drag, presiunile din partea părinţi-lor de a performa la şcoală etc. La puberi şi la adolescenţi, e foarteposibil ca lipsa lor de atenţie să fie cauzată de faptul că s-au îndră-gostit (poate chiar de un colegi colegă de clasă). De ~seme~e~, tr~ns-formările prin care trec (îngrăşatul. acneea, alungirea trasatunloretc.), depresia, furtunile hormonale, angoasele pot fi cauze ale scă-derii interesului pentru activităţile de la clasă şi faţă de şcoală, în ge-neral. r

Odată identifica te aceste cauze, ştiţi de unde trebuie să porniţi ladrum şi nu ezitaţi să cereţi sfatul unui psiholog. Dacă doar vă întoar-ceţi acasă nervoşi pe micul nenorocit şi-l luaţi pe sus cu fulgi cu tot, îlpedepsiţi şi-i faceţi un circ de zile mari, să nu vă aşteptaţi să obţineţio îmbunătăţire a situaţiei lui şcolare şi cu atât mai puţin una radica-lă. Poate va face eforturi să fie mai atent o săptămână, câteva zile,după care va reveni la vechile obiceiuri. Este foarte posibil ca situaţialui şcolară să se înrăutăţească după un asemenea eveniment, în semnde protest faţă de atitudinea voastră sau, cel mai adesea, ca un sem-nal de alarmă că lui nu-i este bine, ci are o problemă serioasă care secere rezolvată. Nu uitaţi că scopul întâ1nirii cu cadrul didactic nu estesă te întorci acasă cu o litanie de reproşuri, ci să identificaţi împreu-nă problemele copilului, cauzele acestor probleme şi cele mai potri-vite soluţii şi metode de rezolvare.

Stabileşte împreună cu copilul tău ce aşteptări ai de la el în legătu-ră cu participarea lui la clasă şi ce înseamnă această participare.

O dată ce ai acţionat asupra cauzelor, stabileşte împreună cu el ce aş-teptări aveţi la fiecare materie şi per ansamblu, ce trebuie să facă pen-tru a deveni mai atent şi mai activ la ore, cum să-şi ia notiţe, cum săprocedeze ca să nu uite ce are de făcut. Poate chiar să construiţi înacest sens o rutină (pe care o repetati împreună), mai ales dacă e ge-nul de copil uituc sau a cărui atenţie e distrasă uşor.

3. Cele mai frecvente probleme legate de şcoală 1°3

Nu lăsaţi nimic nediscutat, chiar dacă vi se pare un amănunt ridicol.Un elev mic, de pildă, poate fi mai timid şi se teme să pună întrebăridacă nu înţelege lecţia. Altuia, mai mare, poate că îi este ruşine să nufacă ceilalţi colegi glume pe socoteala lui. Lucrurile acestea trebuieaduse în discuţie cu toată seriozitatea.

Stabiliţi, săptămână de săptămână, din aproape în aproape, obiectivemenite să sporească participarea copilului la clasă. De exemplu, sta-biliţi că va ridica mâna să răspundă măcar o dată la fiecare oră decurs, apoi din ce în ce mai des. Sau că va formula o opinie la fiecareoră de literatură. Ori va ridica mâna să iasă la tablă din proprie ini-ţiativă la materii precum matematica, fizica, chimia o dată pe săptă-mână (apoi, treptat, la fiecare oră), ori să citească cu voce tare şi săfacă exerciţii la limbile străine, la citire, la gramatică etc. În stabilireaacestor obiective, este indicat să discutaţi cu învăţătorul/ profesorulsau consilierul şcolar.

Monitorizează progresele. Nu vei şti cât de bine se descurcă copilulla ore dacă nu vei continua să ţii legătura cu dirigintele/ învăţătorul!profesorul la materia la care are probleme. Vă puteţi întâlni faţă în faţăla 2-3 săptămâni, dar puteţi comunica prin telefon/ mail/ bilet săp-tămânal (la început chiar zilnic).

Copilul trebuie să ştie că ţineţi legătura şi are nevoie să primească şiel un feedback pozitiv. Ar fi recomandabil (mai ales pentru copiii deşcoală generală) să realizaţi un grafic al progreselor şi să faceţi legă-tura între rezultatele reflectate prin notei calificative şi participareacopilului la activitatea de la ore. În acest fel, va înţelege mai bine caresunt beneficiile implicării sale la clasă.

Apreciază-i eforturile, încurajează-l, Încurajările şi aprecierea nu doara reuşitelor, ci şi a eforturilor sunt esenţiale. Iată câteva exemple:

• Mă bucur că ai ridicat o întrebare atât de interesantă la clasă. Înseam-nă că ai meditat mai mult decât ceilalţi colegi la cele explicate deprofesor.

Irina Petrea

• Stiu că ti-ai învăţat lecţia, dar dacă nu ridici mâna, cum poate doamnafnvăţăt~are să ghicească dacă tu ?tii răspunsul?

• Te înţeleg că ai emoţii când trebuie să ieşi la tablă, ?i eu eram la fel, darcu cât iesi mai des, cu atât te obiiinuie?ti mai repede.

f

• Nu e nimic dacă te-ai bâlbâit ?i au râs colegii. N-au fost răiuăcioşi, pro-babil că li s-a părut nostim ori aveau ?i ei emoţii ?i le-ai dat ocazia să sedescarce nervos. Probabil si tu ai fi făcut la fel dacă ar fi fost altul în io-cuI tău. Important este că ai ştiu: răspunsul.

• Nu te descuraja dacă ai ridicat mâna ?i ai dat un răspuns greşii. Eraiconvinsă că aveai dreptate, dar oricui i se mai întâmplă să gre?ească.Important este că ai înţeles unde gre?eai iii Ia teste nu ai să te mai în-

cura.

De asemenea, succesele şi eforturile pot fi răsplătite zilnic sau săptă-mânal, printr-o activitate agreabilă, dorită de copil, cum ar fi o ieşirela film, la plimbare, un desert favorit etc. După o perioadă mai lun-gă de timp (de pildă o lună, două), drept recompensă, copilul poatesă fie lăsat să aibă o activitate extraşcolară regulată (să practice unsport, un hobby) sau să meargă în vacanţă într-o tabără. Voi, ca pă-rinţi, ştiţi cel mai bine ce îşi doreşte el foarte tare, dar aveţi grijă, nu-idaţi totul dintr-o dată. Aşa cum am mai spus, eu recomand evitarea

recompenselor băneşti.

3.3 Temele pentru acasă

Ştiu cât de greu e să îţi păstrezi calmul când ajungi acasă obosit dupăo zi de muncă, e deja seară, şi copilul tău drăguţ n-a făcut nimic, nicio temă, toată după-amiaza. Mai sunt trei ore până la culcare şi atâteade făcut. Ai fi vrut să petreceţi o seară plăcută, vizionând un film bunsau citind ceva după cină şi descoperi că nu mai ai nici timp de baie.Te enervezi, îl cerţi, el răspunde că nu ştie/ e prea multi prea greu şite-a aşteptat pe tine, începi să ţipi la el, el Ia tine, trântim cărţi, caie-

, 3. Cele mai frecvente probleme legate de şcoală 105

te, descoperim că nici nu prea ştie ce are de făcut, urlăm, dăm tele-foane, ne apucăm de treabă, mâncăm târziu, ne culcăm şi mai târziu.

Ca~ aşa îmi prezintă unii părinţi tabloul vieţii de şcolar a copiluluilor ŞI coşmarul teme lor pentru acasă. Cine le-o mai fi inventat şi de ce?

Rolul teme lor pentru acasă este de a repeta şi consolida cunoştinţeleacumulate de elevi la orele de curs, de a exersa şi dezvolta abilitătilede calcul matematic, de scriere, de analiză, de sinteză, de a-i ajut; săaplice în mod practic ceea ce au învăţat în teorie, de a le îmbunătăţiprocesul de învăţare. Temele îi învaţă pe copii şi o anume disciplinăa muncii, organizarea timpului, stabilirea priorităţilor, cum să îşi do-zeze efortul, cum să lucreze independent, cum să îşi asume răspun-deri, să ia decizii şi să suporte consecinţele acestora.

Unii specialişti afirmă că este recomandabil ca temele pentru acasăsă nu necesite mai mult de 20 de minute la clasele I-IV, 40 de minutela V-VI, două ore la VII-VIII. Alţii prevăd câte 10 minute pe zi! ni-vel de an de studiu (adică, 10 minute la clasa 1, 20 de minute la cla-sa a II a ş.a.m.d.). La noi, cele mai multe cadre didactice se gândescla orice atunci când dau elevilor teme pentru acasă, numai la timpulacestora nu.

Când temele devin o problemă, generează o stare conflictuală Întrecopil şi părinţi şi au un impact negativ asupra întregii atmosfere defamilie, precum şi a activităţilor cu caracter recreativ şi social.

3.3.1. Problemele cele mai frecvente legate de teme

• Refuzul de a le face (pe toate sau numai anumite teme).

• Temele făcute în grabă, incorect şi/ sau parţial, fără nici o preocu-pare pentru aspectul îngrijit sau pentru corectitudine.

• Solicitarea frecventă a ajutorului părinţilor (sau fraţilor mai mari)la efectuarea temelor.

irina petrea - supernanny vol.2 cap.3.1

Documents