“Iona”Marin Sorecu

-trasaturile unui text dramatic-

Pentru a prezenta trasaturile unui text dramatic studiat selectez textul “Iona”, scris de Marin Sorescu.

Marin Sorescu contureaza profilul “scriitorul total” asa cum l-a visat Calinescu-poet, romancier, dramaturg, eseist, insa o natura spirituala diferita de cea calinesciana. Prin incalcarea normelor teatrale consacrate si-a identificat “varul” in Shakespeare. Intr-un spiritual “Extemporal despre sine” sublinia faptul ca citite fara dialog, piesele din trilogia “Setea muntelui de sare”- “Paracliseu”, “Matca”, “Iona” pot deveni o carte de filosofie si le-ar fi scris sub forma unui tratat “daca nu l-ar fi luat teatrul pe dinainte”. Din punctul de vedere al poeticii teatrale traditionale, teatrul sau poate fi considerat antiteatru. Articolul “Iesirea prin cer” reflecta preferinta sa pentru a rupe sabloanele consacrate, nefiind interesat de structuri, ci de ideile pe care le lanseaza. Autorul marturisea “prefer prospetimea chiar suie a unui lucru plat”. Prin stil si sensul teatrului sau se aseamana cu Ionescu, Beckett, Adamov (creatorii teatrului absurd). Intr-un limbaj propriu literaturii de avangarda exprima cautari de natura religioasa sau existentiala.

Textul dramatic traditional presupune dialogul organizat sub forma de replici ca mod de expunere, impartirea pe acte si scene, existenta didascaliilor-planul autorului retras total in acest gen in spatele personajelor, in care apar indicatii nonverbale si paraverbale. In teatrul postbelic al lui Sorescu apar strategii compozitionale specifice formelor de manifestare ale teatrului European.

Drama, ca specie, este un text dramatic cu un conflict puternic, grav, personaje individualizate, solutionarea conflictului fiind uneori intr-o maniera tragica. Particularitatea acestei specii o reprezinta faptul ca admite atat elemente comice, cat si tragice. Drama postbelica a lui Sorescu prezinta o serie de particularitati care reflecta arta autorului de a invalui tragicul, sublimul si grotescul in plasa fina a ironiei.

O prima particularitate ar fi estomparea granitelor dintre genuri si specii. Se remarca hibridizarea categoriei estetice in care se incadreaza. Autorul si-a considerat textul tragedie in patru tablouri, dar in intelesul autorului termenul primeste conotatii ce depasesc intelesul traditional al cuvantului: moartea personajului principal. In “Iona” tragedia se extinde asupra tuturor indivizilor care trec prin viata, prin labirint. Finalul acestui text dramatic este optimist, moartea reprezentand sansa unui nou inceput

1

pentru personaj. Critica a numit textul drama filosofica, dramatismul rezultand din reflectiile profunde asupra vietii, mortii, idealurilor, zadarniciei. A fost numita solilocviu, monolog dramatic al sinelui cu sine in care predomina o tehnica a ambiguitatii specifica teatrului modern care face ca faptele sa poata fi interpretate in mai multe feluri, asa cum sublinia si Eugen Simion. De asemenea, textul poate fi incadrat in formula teatrului parabolic, spectatorii fiind invitati sa-si insuseasca talcul piesei.

O alta particularitate o reprezinta faptul ca poate fi interpretat ca teatru mitic, dar in teatrul modern, miturile sunt reinterpretate. Spre deosebire de personajul biblic, iertat de divinitate, Iona isi va lua in propriile maini destinul. De asemenea, burtile balenelor sugereaza mitul labirintului, personajul traind o calatorie-initiere catre centrul spiritual al fiintei sale. De formula teatrului de avangarda il leaga abandonarea formelor traditionale ale dramaticului: intriga, conflict, deznodamnat. Lipseste impartirea pe acte si scene, textul are 4 tablouri, apelul la aceasta modalitate de divinizare sugerand lipsa propriu-zisa a actiunii. De asemenea, pot fi identificate elemente de teatru expresionist: erou protestatar, scindat launtric, personaj dezindividualizat, categorial, simbolic. Afirmand “Iona sunt eu”, autorul sugereaza ca “de fapt” personajul este vocea umanitatii, fiind un simbol al conditiei umane. Solitudinea, ilogicul si aberantul existentei, criza comunicarii, incapacitatea omului de a gasi un sens vietii, precum si formula teatrului deschis ar putea incadra textul in formula teatrului absurd.

Tema textului o reprezinta solitudinea omului modern, dar si criza comunicarii intr-o lume care si-a pierdut legaturile cu sacrul. Orice tema genereaza o viziune despre lume generata de factori culturali, sociali, filosofici si timpului in care a trait autoul. Textul porneste de la afirmatia lui Nietzsche “solitudinea ne-a inghitit ca o balena”. Autorul contureaza conditia omului modern, criza sa existentiala generata de faptul ca se descopera intr-un univers ostil. In viziunea lui Matei Calinescu, aceasta criza a omului modern ar fi generata de faptul ca omul si-a pierdut legaturile cu divinitatea. Aceasta criza in Occident a fost formulata de Nietzsche care postula ‘Dumnezeu a murit”. In cazul spatiului romanesc, aflat sub zodia comunismului, piesa ar putea spune ca Dumnezeu a fost confiscat romanilor de comunisti, astfel incat viziunea soresciana are si o dimensiune pregnant subversiva. A fi liber inseamna a repune in discutie conditia umana. Teatrul modern are tendinta de a demitiza. Descoperirea arhetipului, Iona cel biblic nu-i aduce salvarea, pentru ca omul contemporan si-a pierdut legaturile cu sacrul. Prin urmare, viata este un labirint si tendinta omului modern ratacit intr-un spatiu ostil este de a se regasi, de a-si recupera originea pierduta. Cunoasterea devine un proces care necesita mobilizare si jertfa , de altfel se instituie un raport tragic,

2

tensionat intre om si propria sa existenta, pentru ca omul este prizonierul propriei conditii. Textul este o opera deschisa, cum spune Humberto Eco, pentru ca tema conditiei umane poate fi citita la nivel mitic, metafizic, psihologic, social, religios si poetic-prin apel la metafora si simbol.

In dramaturgia postbelica, personajul este intruchiparea unei idei alegorice, este un simbol, nu o individualitate. Autorul a subliniat faptul ca “Iona este omul in conditia lui umana in fata vietii si in fata mortii’. Avand un grad mare de generalitate, nu poate fi caracterizat traditional si nu poate fi vazut din punct de vedere comportamental. In teatrul parabolic relatiile temporale si spatiale au o alta consistenta decat in teatrul traditional, fiind categorii simbolice. La nivel temporal predomina vagul, ca timp al cautarii de sine, al explorarii existentei si al identificarii radacinilor arhetipale ale fiintei. La nivel spatial, marea poate fi metafora lumii, a existentei, iar interiorul burtilor de peste figureaza simbolic statutul captivitatii.

Constructia textului este simetrica: tablourile 1 si 4 sunt plasate in exterior, tablourile 2 si 3 in interiorul burtilor de peste.

Incipitul este inedit, Iona doreste sa pescuiasca si sa sacrifice o vietate acvatica numai pentru a-si demonstra abilitatea la pescuit. Pestele nu se lasa insa prins, iar Iona isi aduce un acvariu pentru a crea iluzia abilitatii. Simbolistica este transparenta, acvariul ar putea fi si metafora conditiei limitate a omului. Pestele urias care sta sa-l inghita ar putea fi interpretat, asa cum afirma si Roxana Sorescu ca o metafora a inghitirii universale: fiecare este la randul sau vanat si vanator, victima si calau.

Finalul dramei este deschis. Reprezentand omul manat de vointa apriga de libertate, Iona, constientizandu-si captivitatea, in final este un iluminat. Isi ucide eul biografic, pentru a-l elibera pe cel esential, numenal. Nicolae Manolescu in eseul “Triumful lui Iona” sublinia faptul ca gestul final al lui Iona este o revelatie, ca raspunsul se afla in noi, in propria interioritate. Astfel, spintecarea abdomenului nu e o sinucidere, ci o salvare. Sinuciderea ar insemna asumarea esecului. Maretia personajului consta in faptul ca a luat cunostiinta de sine. El va putea fi ucis, dar nu infrant. Devine erou tragic care-si constientizeaza limitele.

Conflictul, de factura existentiala este plasat la nivelul constiintei, fiind o tensiune interioara intre dorinta de cunoastere absoluta a omului si damnarea sa.

Mijloacele de carcterizare sunt directe-didascalii, introspectii, monolog interior, dar si indirecte-gesturi, limbaj, comportamnet. Mai apar personajele Pescarul 1 si Pescarul 2 cu care Iona nu poate comunica, aparitia lor fiind simbolica, sugerand singuratatea omului contemporan care-si duce crucea intr-un univers ostil.

Strategia teatrala este a monologului dramatic. Dialogul este interioizat, dedublarea avand ca efect disparitia intrigii si a conflictului

3

traditional si plasarea in spatiul parabolei. Piesa cu un singur personaj, scrisa in 1968, este un experiment, incercand sa realizeze cu mijloace neconventionale un produs estetic. Didascaliile plasate la inceputul tablourilor dezvaluie caracterul experimental al textului.

Statutul initial al personajului este de pescar, dar nu poate fi integrat in tipologia omului simplu, pentru ca trairile psihologice sunt complexe, intrand in dialog cu propria interioritate. Penduleaza intre increderea in existenta lumii exterioare si conditia faptului ca realitatea este o proiectie a sinelui sau. Aceasta pendulare dezvaluie principala sa trasatura de caracter, conditia tragica.

In tabloul intai inconstient de pericolul care il pandeste permanent, Iona este omul aflat sub semnul hazardului. Inghitit de pestele urias se instaureaza in anormalitate ca intr-un spatiu firesc. In tablourile 2 si 3 el se afla in interiorul burtilor de peste, constiinta sa devine treaza. Spre deosebire de prorocul biblic, nu accepta salvarea divina, ci incearca prin intermediul ratiunii, simbolizate de cutit sa gaseasca o iesire. Banca din mijlocul marii ar putea fi imaginea utopica a echilibrului gasit. Spintecand burtile concentrice ale pestilor, incearca sa creeze universuri compensatorii pentru a se salva de la singuratate. Salvarea se dovedeste, insa, a fi iluzorie, personajele figurante trec purtand cruci grele, semn ca fiecare om isi duce crucea intr-o lume singuratate absoluta. Moara de vant plasata in decor reprezinta un element de intertextualitate si poate sugera drama autoiluzionarii, lipsa de actiune care este inlocuita prin reflectiile filosofice.

Simetria textului mizeaza pe ambiguitatea raportului interioritate-exterioritate. Amnezia personajului, pierderea identitatii ar echivala cu o salvare prin anularea destinului potrivnic. Daca in tabloul intai traieste iluzia libertatii , rosteste sloganuri comuniste, in final personajul este un iluminat.

Viziunea autorului defineste cu elemente specifice teatrului poetic conditia tragica a omului modern: oricate cercuri or strapunge, nu poate ajunge la conditia ilimitarii.

In concluzie, textul dramatic propus aduce inovatii la nivel formal si tematic, fapt care il inscrie in problematica teatrului modern care a dezbatut pe larg alienarea fiintei generata de imposibilitatea comunicarii si a cunoasterii de sine intr-o formula teatrala experimentala din care lipsesc conflictul si actiunea propriu-zisa.

4