Romanul Ion se inscrie pe tema satul si taranul si are ca mesaj ideea ca iubii ea pamantului intrece in sufletul taranului orice pasiune.

Compozitia romanului este clasica. Naratiunea are doua fire care incep cu descrierea drumului ce duce din Armadia spre Bistrita si trece prin satul Pripas. Se descrie casa invatatorului Herdelea, care este de fapt casa familiei Rebreanu din Prislop si ne reda o imagine de peste drum, casa lui Ion al Glanetasului, eroul principal al romanului. Firul Ion si firul Titu Herdelea vor urmari problematica satului romanesc din Ardeal de la inceputul secolului al XX-lea, apoi romanul se va incheia cu descrierea aceluiasi drum in sens invers, cu plecarea familiei invatatorului Herdelea si a lui Titu Herdelea. Cele doua fire se gasesc intr-un raport complementar, fiindca firul Ion urmareste problemele taranilor si ale satului iar firul Herdelea viata carturari lor. .problcinele nationale, politice si sociale.

Romanul este realizai din doua parti potrivit cu cele doua patimi din sufletul eroului principal: (Ucisul pamantului este prima parte si urmareste felul, in care Ion izbuteste sa-si implineasca dorinta de a avea pamant, iar partea a doua Glasul iu/vrii urmareste consecintele patimii eroului pentru Florica.

Firul Ion are o dezvoltare secventiala. Romanul urmareste etapele evolutiei lui Ion al Glanetasului, care se gaseste in fata unei optiuni fundamentale: se casatoreste cu- Floriea lui Maxim Oprea, fiindca este frumoasa, saraca si o iubeste, sau se casatoreste cu Ana lui Vasile Baciu urata, bogata desi n-o iubeste, dar are paniani.

Romanul incepe cu momentul declansarii elementului de intriga. Ion nu joaca la hora cu Floriea lui Maxim Oprea, desi jocul se facea in batatura casei acesteia, ci cu Ana lui Vasile Baciu. promisa de tatal ei lui George Bulbuc. George Bulbuc va juca, provocandu-1, cu I lorica. Jocul devine jocul vietii si al mortii, al iubirii si al urii, al intereselor materiale si al pasiunilor sufletesti. Exista o tehnica subtila algoritmica a miscarilor interioare ale eroilor, care se comunica prin comportamentul lor.

Episoadele au o succesiune determinata de patima pentru pamant a lui Ion, cand joaca la hora cu Ana. Urmeaza jignirea pe care i-o aduce Vasile Baciu numindu-l sarantocule" , ceea ce il indarjeste si-i provoaea hotararea.. Conflictul de la carciuma lui Avrum terminat cu bataia dintre George Bulbuc si Ion al Glanetasului exprima conflictul din sufletul lui Ion. Ana are unicul ei moment de bucurie, fiindca ea crede ca iubirea lui Ion pentru ea a declansat conflictul si nu patima lui Ion pentru pamant. Pasul urmator al algoritmului este discutia dintre Titu Herdelea si Ion, cand acesta ii sugereaza sa-l sileasca pe Vasile Baciu sa i-o dea pe Ana. Ion isi formeaza hotararea de a lupta cu Vasile Baciu pentru Ana si optiunea vaga de la hora devine o hotarare ferma. O seduce pe Ana si ii determina pe Vasile Baciu sa-i dea pamanturile ravnite. Cedarea neasteptata a lui Vasile Baciu, care nu-si ia masurile de precautie propuse de notar este urmata de alic elemente ale unei logici venite din afara eroilor. Ana intelege din comportamentul brutal al lui Ion adevarul si se sinucide. Copilul rezultat din aceasta casatorie nefericita moare. Ion este silit de Vasile Baciu sa-i redea pamanturile dar afla ca legea este de partea lui. Copilul era mostenitorul maniei iar el mostenitorul copilului. Preotul Belciug propune o solutie putin stranie si anume ca Ion sa dea act in scris, ca, dacii va muri lara sa aiba urmasi, pamanturile sa revina bisericii. Patima pentru Floriea este vie in suflatul lui lom Crede-ma! In inima mea tot tu ai rama s craiasa". FI se va preface prieten cu George Bulbuc ca s-o poata vedea. Urmeaza chiar o scurta idila cu Floriea, desi aceasta este maritata cu George Bulbuc. Gelozia lui George Bulbuc, tensiunea acumulata-izbucneste violent, cand il loveste pe Ion cu sapa.

Daca in urma conflictului cu Simion Lungu, Ion este certat de preotul satului. Belciug, acum el este laudat si inmormantat iivcurtea bisericii ca un ctitor, fiindca toata averea lui a ramas bisericii. Ion apare de aceea parca dirijat in unele acte ale lui de o vointa din afara, de un destin, de aceea, desi profund realist, romanul invita la. o meditatie adanca, pe tema fortuna labilis. Finalul are si o nota clasicista moralizatoare urmand parca lima prozei ardelene inaugurata de Ioan Slavici.

Firul Herdelea este complementar. Urmeaza viata familiei invatatorului Herdelea, aventurile lui Titu Herdelea cu Roza Lang, activitatea lui ca ajutor de notar, plecarea lui la Sibiu si apoi in Romania. Se urmareste conflictul invatatorului Herdelea cu autoritatile maghiare, fiindca preda in limba romana si nu aderase la politica de maghiarizare violenta a romanilor din Ardeal. Pentru ca inspectorul scolar ungur constata aceasta abatere el este destituit. Este aratata farsa alegerilor, falsa democratie, naivitatea romanilor, care lupta ca Grofsoru sa devina deputat. Conflictul invatatorului Herdelea cu preotul Belciug, cu ceilalti pentru faptul ca da votul sau pentru candidatul ungur. Casatorirea fetelor, a Laurei cu George Pintea, preot

roman bine conturat ca luptator, si a celei de a doua fete Ghighi cu invatatorul Zagreanu sunt ramuri ale acestui fir.

impletirea celor doua fire este continua, fiecare dezvoltand elementele de conexiune si conturand noi aspecte ale universului rural romanesc de la inceputul secolului al XX-lea din Transilvania. intre ele exista un raport complementar,-fiindca fiecare urmareste alte probleme ale vietii satului.

Romanul Ion este realist. Eroii sunt tipuri sociale si reprezinta categorii sociale. Ion este tipul taranului inteligent, Vasile Baciu este tipul taranului avar. Alexandru Glanctasu este tipul taranului lenes, Floriea fata lui Maxim Oprea este . taranca frumoasa, George Bulbuc este tipul taranului bogat, mandru si violent. preotul Belciug este tipul preotului avar dar si acliv, Titu Herdelea este lipul tanarului carturar, Grofsoru este tipul avocatului luptator social pentru drepturile romanilor. Eroii actioneaza in imprejurari tipice: munca la camp, viata in gospodarie, conflictele interetnice, politice, personale, fiindca tema, eroii, conflictele, subiectul Sunt luate din viata sociala.

Problematica sociala si personala este analizata obiectiv, nuantat, logic, pe un fir, care intersecteaza si elemente neasteptata sau paradoxale, asa cum este viata autentica. Sunt surprinse si elementele specificului national nu ostentativ, ci implicate cu discretie. Aceasta atitudine obiectiva este o forma superioara a spiritului critic ce caracterizeaza realismul. Creatia si analiza psihologica sunt interferate si contureaza echilibrat eroii din exterior dar si din interior.

Nuantarea algoritmica a textului lui Liviu Rebrcanu interpretata ca stil cenusiu de critica impresionista este o trasatura definitorie a tehnicii de roman realist si este necesar sa o evidentiem pentru intelegerea artei scriitorului. Vom alege, nu algoritmul evolutiei lui Ion, pe care l-am trasat deja, ci al lui Titu Herdelea intr-un fragment vizand relatia lui cu Roza Lang. Fiecare cuvant are o nuanta: Titu umbla dupa Roza si n-o putea intalni". Pasul urmator al algoritmului este interior nu mai era atat de nerabdator", avea o emotie stranie care-l facea sa nu se prapadeasca cu firea pentru a o vedea". Este apoi consemnata nuanta ca la usa ei ii tremurase inima de fericire", cu verbul la trecut, mai exact la mai mult ca perfect. Vine momentul sfaramarii icoanei din el a Rozei, cu halat murdar de stamba", cu parul valvoi". incat se intreaba asta sa fie femeia, pe care am iubit-o cu patima acum abia doua luni?". Schimonosirea fetei eroinei il uluieste: .,si ce frumoasa mi se parea atunci!". . Se accentuiaza discutia pe termenul dumneata", cu care i se adreseaza, incat Titu . constata ca s-a stins o iubire in sufletul meu", apoi n-a fost iubire", apoi un foc de paie", apoi, n-am iubit-o si nu m-a iubit", apoi ne-am mintit". Dupa ce ajunge acasa lovitura decisiva i-o da doamna Herdelea, care comenteaza evenimentul daca a fost ea in stare sa se fina pana si cu practicantul notarului". Titu remarca reactia, un bici de foc", caie-i arde icoana in Vreme ce eu o purtam in suflet si in visuri, ea". Pentru cititorul neavizat sau de joasa competenta este un stil cenusiu, pentru analistul subtil este densitate de nuante algoritmice.

Caracterul realist decurge mai ales din faptul ca, asemeni lui Balzac, Liviu Rebreanu face un studiu al satului, al taranului, al problemelor sociale, al raporturilor dintre oameni. Acest spirit scientist, sociologic este o trasatura a artei lui Liviu Rebreanu. De aceea credem ca trebuie receptat textul lui Liviu Rebreanu intotdeauna prin aceasta trasatura definitorie a realismului obiectiv.

Ion este la un anumit nivel tipic, fiindca reprezinta categoria sociala a taranului sarac, care cauta sa obtina prin mijloace individuale pamantul, fiifidca pentru el inseamna existenta, lo>. ui in lumea satului, demnitatea. Vasile Baciu si tatal sau. Alexandru Glanetasu, s-au casatorit cu fete bogate din aceleasi considerente. Din cauza ca tatal sau a pierdut treptat pamanturile. Ion este aproape silit la aceasta casatorie cu Ana lui Vasile Baciu, spre a scoate familia din impas. Este un flacau harnic si dornic sa-si arate iscusinta: Era iute si harnic ca ma-sa. Unde punea el .mana punea si Dumnezeu mila. Iar pamantul ii era drag ca ochii din cap".

Lupta din sufletul sau intre cele doua patimi, pentru pamant si pentru Florica este urmatita algoritmic de autor pana in gandurile eroului. Astfel cand Ana trece sa-i duca mancare lui Vasile Baciu, Ion gandeste: As fi o nalafleata sa dau cu piciorul norocului pentru niste vorbe". Cand trece Florica el o asigura: in inima mea lot tu ai ramas craiasa.,,". Faptul ca preotul Belciug il cearta in fata satului pentru ca a luat trei brazde din pamantul lui Simion Lungu il afecteaza, ca si faptul ca preotul depune nvarturie la tribunal impotriva lui. Se poarta dur cu Ana si o alunga la Vasile Baciu, iar acesta o bate si-o alunga la Ion. Dupa ce obtine pamanturile lui Vasile Baciu, Ana inceteaza sa mai existe pentru el. La nunta Floricai cu George Bulbuc, Ion joaca aprins cu Florica, ceea ce sugereaza ca acum incepe pentru el jocul iubirii.. Ana intelege ca n-a insemnat pentru Ion decat un mijloc de a obtine pamantul si se sinucide. Ion are destinul marcat de moartea ei si a copilului. Are

un scurt episod erotic cu Florica dar George va afla de intalnirea lor, cand se face ca pleaca la padure. II va lovi si-l va ucide Finalul este dur pentru toti. Ion mort, George este arestat si va II condamnat. Flori :a isi va petrece viata singura, Vasile Baciu ramane tara pamanturi, Alexandru Glanctasu va 11 sarac, fiindca pamanturile lui Ion vor fi luate de biserica.

Ca arhetip, Ion apare in momentul, cand se duce sa vada pamanturile, dupa ce Ie-a obtinut. Se imbraca de sarbatoare, ingenuncheaza si saruta glia, carc-i apare transfigurata in fecioara: cum s-a dezbracat de zapada locul ca o fata frumoasa, care si-ar II lepadat camasa aratandu-si corpul gol, ispititor". Ea arc atractia unei iubite patimase: Lutul negru, lipicios, ii tintuia picioarele, ingreuindu-le,-

Fiul lui Alexandru Glanetasul si al Zeno-biei. Ion este un tanar chipes si muncitor, dar fara pamant, fiindca tatal sau terminase repede zestrea nevestei si daduse in darul betiei.

Dorinta lui Ion de a scapa de saracie si de a avea pamant se transforma, incetul cu incetul, intr-o adevarata obsesie: Trecea deseori, parca inadins, pe langa pamanturile lui Vasile Baciu, le cantarea din ochi si se supara cand vedea ca nu sunt toate cum trebuie. Se simtea stapanul lor"

Pentru a pune mana pe pamant. Ion isi reprima dragostea pentru frumoasa Florica, lipsita de avere ca si el, apro-piindu-se, conform planului sau marsav, de Ana, uratica", dar mostenitoare unica a bogatasului Vasile Baciu.

Patima pentru pamant capata in cazul lui Ion forta instinctului vital, in stare sa concureze chiar cu dragostea.Planul sau de a pune mana pe pamantul lui Vasile Baciu va izbuti, caci Ana, fiinta naiva, se lasa sedusa cu multa usurinta.

Setea de avere, patima pamantului il aduc pe Ion intr-o stare de exaltare asemanatoare nebuniei, el ajungand sa sarute pamantul.

Dupa obtinerea pamantului, Ion se indragosteste tot mai mult de Florica, fata frumoasa, dar saraca, a Todosiei, pe care o parasise pentru a se casatori cu Ana. Florica, la randul ei, se maritase cu George, feciorul lui Toma Bulbuc, unul dintre bogatasii satului.

Ce folos de pamanturi, daca cine tie drag nu-i al tau", isi spune Ion, condus acum de glasul iubirii".De indata ce se vede stapan pe zestrea mult ravnita, Ion o va bate pe Ana cu bestialitate, impingand-o la

sinucidere. Ion apare mai dezumanizat decat Vasile Ba-ciu, caci acesta, dupa ce a obtinut zestrea nevestei sale, se poarta bland cu ea, intelegand ca datorita ei a intrai in randul oamenilor avuti". Ion insa nici dupa ce obtine condamnabilului succes" nu vadeste vreo urma de remuscare, comportarea lui crttda fiind cauza directa a sinuciderii Anei.

Moartea copilului, pe care Ion il considerase pana atunci unica sansa de a-si pastra pamanturile, declanseaza doborarea psihica a a-cestuia, care, in cele din urma, va fi ucis de George Bulbuc.

Eugen Lovinescu vedea in Ion expresia instinctului de stapanire a pamantului, in slujba caruia pune o inteligenta ascutita, o cazuistica stransa, o viclenie proce-duala si, cu deosebire, o vointa intensa".

Dupa aprecierea lui Eugen Lovinescu, "Ion este expresia instinctului de stapanire a pamantului, tn slujba caruia pune o inteligenta ascutita, o cazuistica stransa, o viclenie procedurala si, cu deosebire, o vointa imensa", spre deosebire de George Calinescu ce considera ca "lacomia lui de zestre e centrul lumii si el cere cu inocenta sfaturi dovedind o ingratitudine calma Nu din inteligenta a iesit ideea seducerii, ci din viclenia instinctuala, caracteristica oricarei fiinte reduse." inca de la inceputul romanului, la hora satului se evidentiaza dintre jucatori feciorul lui Alexandru Pop Glanetasu, Ion, urmarind-o pe Ana cu o privire stranie, "parca nedumerire si un viclesug neprefacut", apoi o vede pe Florica "mai frumoasa ca oricand (), fata vaduvei Iui Maxim Oprea." Desi ii era draga Florica, Ion e constient ca "Ana avea locuri si case si vite multe."

Conflictul interior care va marca destinul flacaului este vizibil inca de la inceputul romanului. "Iute si harnic ca ma-sa", chipes, voinic, dar sarac, Ion simte dureros prapastia dintre el si "bocotanii" satului ca Vasile Baciu. Cand acesta ii zice "fleandura, sarantoc, hot si talhar", Ion, se simte biciuit, nu suporta ocara si reactioneaza violent. De la inceput, Ion este sfasiat de doua forte, glasul pamantului si glasul iubirii, cazand victima acestor doua patimi.

,. Patima pentru pamant il macina pentru ca "pamantul ii era drag ca ochii din cap".Toata fiinta lui era, mistuita de "dorul de a avea pamant mult, cat mai mult", deoarece "iubirea pamantului l-a stapanit de mic copil () de pe atunci pamantul i-a fost mai drag ca o mama. IFiind dominat de dorinta de a fi respectat in sat, stapanit de o vointa navalnica, un temperament controlat de instincte primare, hotarat si perseverent in atingerea scopului, dar si viclean. Ion isi urzeste cu meticulozitate si pricepere planul seducerii Anei. Asadar, setea de pamant este trasatura dominanta a personalitatii sale, facand din el un personaj memorabil prin aceea ca intreaga sa energie este canalizata indeplinirii scopului de a avea pamant: "glasul pamantului patrundea navalnic in sufletul flacaului ca o chemare, coplesindu-1. Se simtea mic si slab cat un vierme pe care-1 calci in picioare." Alta data, Ion exclama impatimit: "cat pamant, Doamne."

*Dupa ce planul ii reuseste datorita "inteligentei ascutite, vicleniei procedurale si mai ales vointei imense"(LovinescU), l*A«, intr-un gest de adorare, saruta pamantul, iar fata "ii zambea cu o placere nesfarsita". Este a doua ipostaza a Iui Ion, cand se vede "mare si puternic ca un urias din basme care a biruit in lupte grele o ceata de balauri ingrozitori".

Pamantul inseamna pentru Ion demnitate, obiect al muncii asupra caruia isi exercita energia, vigoarea, harnicia si priceperea. Dupa ce o lasa insarcinata pe Ana, atitudinea lui Ion e rece, distanta, cinica, refuza sa vorbeasca cu ea si-i spune sa-1 trimita pe taica-sau sa discute. Cand trateaza problema zestrei cu Vasile Baciu, Ion este "semet si cu nasul in vant", sfidator, constient ca detine controlul absolut asupra situatiei si ca-1 poate sili sa-i dea pamantul la care atata ravnise. Cand s-a insurat cu Ana, Ion s-a insurat, de fapt, cu pamanturile ei, sotia devnind o povara jalnica si incomoda. Capitolul "Nunta" il surprinde pe Ion intre cele doua glasuri, devenite voci interioare, mai intai "ce-ar fi oare daca as lua pe Florica si am fugi amandoi in lume sa scap de uratenia asta", ca apoi, in clipa imediat urmatoare, sa gandeasca in sine cu dispret "si sa raman tot calic, pentru o muiere".

Trairile lui Ion in lupta dusa pentru a intra in stapanirea pamanturilor lui Vasile Baciu sunt cele mai .diverse: de la brutalitate, violenti, la prefacatorie si incantare. Calinescu afirma ca "in planul creatiei Ion este o bruta. A batjocorit o fata, i-a luat averea, a impins-o la spanzuratoare si a ramas in cele din urma cu pamant", ceea ce sugereaza faptul ca Ion este vinovat de propriul lui destin. Vinovata este insa si societatea care determina o opozitie intre saraci si bogati prin natura relatiilor dintre oameni. insusindu-si pamantul pe cai necinstite, Ion nu putea sa supravietuiasca, sfarsitul lui fiind perfect motivat moral si estetic. George Bulbuc, flacau bogat ar fi vrut sa se insoare cu Ana, bogata ca si el, dar, intrucat ea il iubeste pe Ion, acesta se va casatori in cele din urma cu Florica.

Odata satisfacuta patima pentru pamant, celalalt glas ce mistuie sufletul lui Ion, iubirea patimasa pentru Florica, duce fara dubiu la destinul tragic al eroului. Ion este omorat de George, care ii prinde pe cei doi in flagrant, fiind apoi arestat, iar Florica ramane singura si de rusinea satului. Astfel, personajul este drastic pedepsit de autor, intrucat el se face vinovat de dezintegrare morala, raspunzator de viata Anei si a copilului lor, tulburand linistea unui camin, linistea unei intregi colectivitati. Dupa dramele consumate, viata satului isi reia cursul normal, finalul romanulului ilustrand sarbatoarea sfintirii noii biserici, la care este adunat tot satul, iar drumul dinspre Pripas sugereaza faptul ca totul reintra in obisnuit.

LIVIU REBREANU (1885-1944). Debutează cu vol. de nuvele „Frământări” - 1912 - tipărit la Orăştie. În timpul războiul. - reporter la „Adevărul” iar schiţele şi nuvelele - în vol „Golanii”, ”Mărturisire” 1916, ”Răfuiala” - 1919. După război – revista „Sbutătorul” a lui E. Lovin. În 1920 – romanul „Ion”, 1 roman social, obiectiv, modern din lit. rom. – premiul Acad. Rom. „Năsturel-Herescu”. A fost director. Teatr. Naţ. Buc. – 1928 - 1929, 1940 -1944, preşedintele Societ. Scriitor. Rom. şi din 1939 membru al Acad. Rom. – discurs. „Laudă ţăranului român”. Moare la 1.09.1944, la Valea Mare. Opera – Nuvele: „Catastrofa” - 1921, „Norocul” - 1921, „Cuibul visurilor” - 1927, „Cântecul lebedei”-1927, „Iţic Ştrul dezertor”-1932; Romane sociale: „Ion” - 1920, „Crăişorul” - 1929, „Răscoala” - 1932, „Gorila” - 1938; Romane psihologice: „Pădurea spânzuraţilor ”- 1922, „Adam şi Eva” - 1925, „Ciuleandra” - 1927, „Jar” - 1934; Romanul poliţist: „Amândoi” - 1940; Teatru: „Cadrilul” -1919, „Plicul” - 1923, „Apostolii - 1926. „ION” - 1920 – 1 roman obiectiv din lit. rom. L.R. – în art. „Cred”: a) roman de creaţie: „Pt. mine arta […] înseamnă creaţie de oameni şi de viaţă”; b)trăsături ale romanului realist: literat. ca imitaţie a realit./ mimesis; aspectul veridic/ credibil al prozei: împotriva stilul. calofil; c) relaţia dintre realitatea biografică şi roman, deosebiri. E. Lovin. – roman obiectiv în studiul: „Creaţia obiectivă. L.R .Ion” – romanul „Ion” – „rezolvă o problemă şi curmă o controversă”. N. Manol. în „Arca lui Noe” – roman doric – „iluzia vieţii este mai presus de iluzia artei”, roman realist de tip obiectiv: „romanele realiste şi naturaliste sunt mai degrabă imagini ale destinului decât ale vieţii”, elemente naturaliste. I. Roman social şi realist: a) viaţa satului cu întreaga lume ţărănească: „bocotani”, sărăntoci, oameni de pripas, preot, învăţător, funcţionari de stat, oameni politici, reprezentanţi ai autorităţii austro-ungare formează o galerie ce ilustrează o realitate social - economică, politică şi culturală din satul ardelen.din primele decenii ale sec 20; b) obiceiuri şi tradiţii populare, evenim. importante din viaţa omului: hora, sfinţirea hramului bisericii, naşterea, nunta, moartea. G. Călin.: „”Ion” este opera unui poet epic, care cântă cu solemnitate condiţiile generale ale vieţii: naşterea, nunta, moartea”; c) instituţiile de stat: şcoala, biserica, judecătoria, notariatul; d) familia ca instituţie socială: familia învăţător. Herdelea, familia Glanetaşul., familia Bulbuc, familia Vasile Baciu etc.; e) destine umane individuale: Ion, Ana, George Bulbuc, Titu H. etc. II. Roman modern şi obiectiv – interferenţa formelor tradiţion. cu cele moderne: a) formula realistă prin ilustrarea vieţii ţărăneşti din Ardeal, în primele decenii ale sec. 20, o adevărată „creaţie de oameni şi de viaţă (art.”Cred”,1924); b) obiectivarea romanului românesc – E.Lovin.- „pornind de la acelaşi material ţărănesc, - Ion - reprezintă o revoluţie şi faţă de lirismul sămănătorist sau de atitudinea poporanistă şi faţă de eticismul ardelean, constituind o dată istorică în procesul de obiectivare a literaturii noastre epice”. L.R. – mărturisea că „M-am sfiit totdeauna să scriu pt. tipar la pers. I”, întrucât amestecul eului în operă ar diminua veridicitatea subiectului; c) tehnicilie compoziţionale sunt moderne: L.R. construieşte 2 planuri de acţiune care se întrepătrund: pe de o parte destinul lui Ion, pe de altă parte viaţa satului ardelenesc; opera este monumentală, „poate mai mare ca natura” (E.L.); tehnica romanului este circulară – începe cu descrierea drumului spre satul Pripas şi cu imaginea satului adunat la horă şi se termină cu imaginea satului adunat la sărbătoarea hramului noii biserici şi descrierea drumului dinspre satul Pripas; romanul este structurat în 2 părţi cu tiluri sugestive „Glasul pământului” şi „Glasul iubirii”, capitolele cu titluri-sinteză: Începutul, Zvârcolirea, Iubirea, Noaptea, Ruşinea, Nunta, Vasile, Copilul, Sărutarea, Ştreangul, Blestemul, George, Sfârşitul. Geneza. L.R. – pe de o parte „impresia afectivă, emoţia”, pe de altă parte acumularea de material documentar. O scenă văzută pe colinele din jurul satului: „…un ţăran îmbrăcat în haine de sărbătoare”, care s-a aplecat, deodată „şi-a sărutat pământul …ca pe-o ibovnică”. Scena m-a uimit şi mi s-a întipărit în minte…” O altă întâmplare relatată de sora sa, Livia, i-a reţinut atenţia: o fată înstărită, rămasă însărcinată cu un tânăr sărac, a fost bătută cumplit de tatăl ei pt. că trebuia să se înrudească acum cu un sărăntoc, „care nu iubea pământul şi nici nu ştia să-l muncească.” Un eveniment deosebit – convorbirea pe care L.R. a avut-o cu un tânăr ţăran vrednic, muncitor, Ion Boldijar al Glanetaşului, care nu avea pământ şi pronunţa acest cuvânt cu „atâta sete, cu atâta lăcomie şi pasiune, parc-ar fi fost vorba despre o fiinţă vie şi adorată”. O altă sursă – amintirile sale de copil ardelean, care a observat în jurul lui mentalităţile şi obiceiurile ţăranilor, viaţa lor complicată din cauza Imperiului Austro-Ungar. Prima variantă a romanului „Ion” – o schiţă scrisă de L.R. în 1908 – „Ruşinea”, subiect reluat în „Zestrea”, în care conturează portretul lui Ion şi schiţează întâlnirea dintre flăcău şi Ileana (Ana din roman). Tema. Romanul „Ion” este o monografie a satului ardelean de la începutul sec. 20, ilustrând conflictul generat de lupta aprigă pt. pământ, într-o lume în care statutul social al omului este stabilit în funcţie de averea pe care o posedă, fapt ce justifică acţiunile personajelor. Soluţia lui Rebreanu – Ion se va

căsători cu o fată bogată, Ana, deşi nu o iubeşte, Florica se va căsători cu George pt. că are pământ, iar Laura, fiica învăţătorului Herd. îl va lua pe Pintea nu din dragoste, ci pt. că nu cere zestre. N. Manol. – „ în centru romanului se află patima lui Ion, ca formă a instinctului de posesiune”. De aceea nu problema pământului o consideră centrală ci tema destinului. Romanul începe cu descrierea drumului către satul Pripas, personificat cu ajutorul verbelor „se desprinde”, „alergă”, „urcă”, „înaintează”, care are semnificaţia simbolică a destinului unor oameni şi este învestit cu funcţie metatextuală. Asemenea ramei unui tablou, el separă viaţa reală a cititorului de viaţa ficţională a personajelor din roman. Descrierea iniţială a drumului, supusă convenţiei veridicităţii, prin detaliile toponimice, introduce cititorul în viaţa satului ardelean de la început. sec. 20, cu aspecte topografice, etnografice (hora), sociale. Descrierea caselor ilustrează, prin aspect şi aşezare, condiţia socială a locuitorilor şi anticipează rolul unor personaje (Herd., Glanetaşii) în desfăşurarea narativă. Crucea strâmbă de la marginea satului, cu un Hristos de tinichea ruginită, anticipează tragismul destinelor. Prin tehnica planurilor paralele este prezent. viaţa ţărănimii şi a intectual. rurale. Trecerea de la un plan narativ la altul se realiz. prin alternanţă, iar succesiunea secvenţelor narative este redată prin înlănţuire (respectarea cronologiei faptelor). Acţiunea romanului – într-o zi de duminică, în care locuit. sat. Pripas se află adunaţi la hora tradiţion., în curtea Todosiei, văduva lui Maxim Oprea. În expoziţiune, sunt prezent. princip. person., timpul şi spaţiul, ceea ce conferă veridicitate romanului realist. În centru adunării este grupul jucătorilor. Descrierea jocului tradiţ., someşana, este o pagină etnograf. memorabilă, prin portul popul., paşii specifici, vigoarea dansului şi năvala cântecului susţinut de figurile pitoreşti ale lăutarilor. Aşezarea privitorilor reflectă relaţiile sociale. Cele 2 grupuri ale bărbaţilor respectă stratificarea econom. Fruntaşii satului, primarul şi chiaburii, discută separat de ţăranii mijlocaşi, aşezaţi pe prispă. În sat. tradiţion., lipsa pământ. (averea) este echival. cu lipsa demnit. umane, fapt redat de atitudinea lui Alex. Glanetaşu: „Pe de lături, ca un câine la uşa bucătăriei, trage cu urechea şi Alex. Glanetaşu, dornic să se amestece în vorbă, sfiindu-se totuşi să se vâre între bogătaşi”. Intelectualii satului, preot. Belciug şi famil. învăţ. Herdelea, vin să privească „petrecerea poporului”, fără a se amesteca în joc. Rolul horei în viaţa comunităţii săteşti este acela de a-i asigura coeziunea şi de a facilita întemeierea noilor familii, dar cu respectarea principiului economic. De aceea în joc sunt numai flăcăi şi fete. Hotărârea lui Ion de a o lua pe Ana cea bogată la joc, deşi o place pe Florica cea săracă, marchează începutul conflictului. Venirea lui Vasile Baciu, tatăl Anei, de la cârciumă la horă, şi confruntarea verbală cu Ion, pe care ăl numeşte „hoţ” şi „tâlhar”, pt. că „sărăntocul” umblă să-i ia fata promisă altui ţăran bogat, George Bulbuc, constituie intriga romanului. Ruşinea pe care Vasile i-o face la horă, în faţa satului, va stârni dorinţa de răzbunare a flăcăului, care la rândul său îl va face pe chiabur de ruşinea satului, lăsând-o pe Ana însărcinată pt. a-l determina să accepte nunta. La sfârşitul petrecerii, flăcăii merg la cârciumă. Bătaia flăcăilor, în aparenţă pt. plata lăutaril., în fapt pt. dreptul de a o lua de soţie pe Ana, se încheie cu victoria lui Ion, care îl răpune cu parul pe George. Scena alimentează dorinţa de răzbunare a lui George şi este construită simetric cu aceea de la sfârşit. roman., când George îl ucide pe Ion, lovindu-l cu sapa. Conflictul central din roman este lupta pt. pământ în sat. tradiţion., unde posesiunea averii condiţion. dreptul indivizilor de a fi respectaţi în comunitate. Drama lui Ion este drama ţăranului sărac. Mândru şi orgolios, conştient de calităţile sale, nu-şi acceptă condiţia şi este pus în situaţia de a alege între iubirea pt. Florica şi averea Anei. Conflictul exterior, social, între Ion al Glanet. şi Vasile B., este dublat de conflictul interior, între glasul pământului şi glasul iubirii. Cele două chemări lăuntrice nu îl aruncă într-o situaţie-limită, pt. că forţa lor se manifestă succesiv, nu simultan. Se poate vorbi şi de conflicte secundare, între Ion şi Simion Butunoiu, pt. o brazdă de pământ, sau între Ion şi George Bulbuc, mai întâi pentru Ana, apoi pt. Florica. În plan. intectual. satul., se manifestă conflictul naţional, deoarece satul românesc din Ardeal este înfăţişat în condiţiile stăpânirii austro-ungare. Dincolo de aceste aspecte, se poate vorbi şi de conflictul tragic dintre om (nu întâmplător ţăran) şi o forţă mai presus de calităţile individului: pământul-stihie. În fond, destinul personajului principal nu este marcat de confruntările cu semeni de-ai lui, pe care îi domină, ci în relaţie cu pământul. Dorinţa obsesivă a personajului de a avea pământ, iubirea lui pătimaşă îl fac monumental, dar se încheie omeneşte, prin întoarcerea în această matrice universală. Impresionantă este scena în care Ion sărută pământul. În relaţie cu omul, elementul primordial este perceput pe trepte de manifestare distincte: pământul-mamă („Iubirea pământului l-a stăpânit de mic copil…De pe atunci pământul i-a fost mai drag ca o mamă”), pământul-ibovnică, pământul-stihie. Dorind să obţină repede mult pământ, Ion îi face curte Anei, fata unui bocotan, o seduce şi îl forţează pe Vasile Baciu să accepte căsătoria. Cum la nuntă Ion nu cere acte pentru pământul-zestre, simţindu-se înşelat, încep bătăile şi drumurile Anei de la Ion la Vasile. Preotul Belciug

mediază conflictul dintre cei doi ţărani, în care „biata Ana nu este decât o victimă tragică”. Sinuciderea Anei nu-i trezeşte lui Ion regrete sau conştiinţa vinovăţiei, pt. că în Ana, iar apoi în Petrişor, fiul lor, nu vede decât garanţia proprietăţii asupra pământurilor. Nici moartea copilului nu-l opreşte din drumurile lui după Florica, măritată între timp cu George. Astfel că deznodământul este previzibil, iar George care-l loveşte nu este decât un instrument al destinului. George este arestat, Florica rămâne singură, iar averea lui Ion revine bisericii. În celălalt plan, rivalitatea dintre preot şi învăţător pt. autoritate în sat este defavorabilă celui din urmă. El are familie: soţie, un băiat, poet visător, Titu, şi două fete de măritat, dar fără zestre, Laura şi Ghighi. În plus, casa şi-o zidise pe lotul bisericii, cu învoirea preotului. Cum relaţiile dintre ei se degradează, pornind de la atitudinea lor faţă de faptele lui Ion, învăţător. se simte ameninţat. Mărturisirea lui Ion că învăţătorul i-a scris jalba determină conflictul celui din urmă cu autorităţile austro-ungare şi problemele sale de conştiinţă naţională. Acceptă inutil compromisul, votându-l pe candidatul maghiar la alegeri. Preotul Belciug are un caracter tare. Rămas văduv încă din primul an, se dedică total comunităţii. Visul său de a construi o biserică nouă în sat este urmărit cu tenacitate, iar romanul se încheie cu sărbătorirea prilejuită de sfinţirea bisericii. Dincolo de destinele individuale, romanul prezintă aspecte monografice ale satului românesc tradiţ.: tradiţii legate de marile momente din viaţa omului (nunta, botezul, înmormântarea), obiceiuri de Crăciun, relaţii de familie, relaţii socio-econom., hora, jocul popular, portul, gura satului, cârciuma, instituţiile (biserica, şcoala), autorităţile. Comunitatea se conduce după legile statului austro-ungar, dar şi după legi nescrise. Căsătoriile se fac în funcţie de avere şi cu aordul părinţilor, iar fetele trebuie sa-şi apere virtutea. Încălcarea acestor norme are urmări tragice, cum este cazul Anei, alungată şi dispreţuită de toţi. L.R. îşi lasă personajele să acţioneze liber, să-şi dezvăluie firea, să izbucnească în tensiuni dramatice, să-şi manifeste modul de a gândi şi de a se exprima. Ion – peronaj. princip. – un personaj monumental, realiz. prin tehnica basoreliefului. Nimeni nu stă în calea acestui personaj a cărui exist. este guvernată de verbele a râvni şi a poseda. Exponent al ţărănimii prin dorinţa de a avea pământ, el este o individualitate prin modul în care îl obţine. Singulară în satul Pripas nu este căsătoria sărăntocului cu o fată cu zestre, pt. că Vasile B. şi Ion Pop al Glanet. dobândiseră averea în acel. fel, ci comportam. său: o face pe Ana de ruşinea satului înainte de nuntă, iar apoi umblă după necasta lui George. Iniţial dotat cu o serie de calităţi, în goana sa pătimaşă după avere se dezumanizează treptat, iar moartea lui este expresia intenţiei moralizatoare a scriitor. Cele 2 femei, conturate anitetic şi complementar, Ana şi Florica, reprezintă cele 2 obsesii ale personaj. princip.: averea şi iubirea. În încordarea lui de a le obţine, se confruntă, în plan individual-concret, cu Vasile B. şi cu George B., iar în plan general -simbolic, cu pământul - stihie, respectiv, cu comunitatea ca instanţă morală. De aceea conflictul social este dublat de conflictul tragic. Naratorul obiectiv îşi lasă personajele să-şi dezvăluie trăsăturile în momente de încordare, consemnându-le gesturile, limbajul, prezentând relaţiile dintre ele (caracterizare indirectă). Fiind omniscient şi omniprezent, naratorul realizează portretul sau biografia personajelor (carcaterizare directă). Limbajul artistic al lui L.R. se individualiz. prin câteva trăsăt.: - respectul pt. adevăr, de unde reiese obiectivarea şi realismul romanului; - precizia termenilor, acurateţea şi concizia exprimării; - sobrietatea stilului; - stilul anticalofil, lipsit de imagini artistice, întrucât crezul prozatorului era că „strălucirile artistice, cel puţin în opere de creaţie, se fac mai totdeauna în detrimentul preciziei şi al mişcării de viaţă (…), e mult mai uşor a scrie frumos, decât a exprima exact.” G. Călin. – „Ion este un poem epic, (…) o capodoperă de măreţie liniştită”.

III-a. Modalitatea narativă se remarcă, aşadar, prin absenţa mărcilor formale ale naratorului, de unde reiese obiectivitatea acestuia faţă de evenimente şi personaje. Perspectiva temporală este cronologică, bazată pe relatarea evenimentelor în ordinea derulării lor, iar cea spaţială reflectă un spaţiu real, acela al satului Pripas şi unul imaginar închis, al trăirilor interioare din sufletul şi conştiinţa personajelor.

Tema:Romanul "Ion" este o monografie a realităţilor satului ardelean de la începutul secolului al XX-lea,

ilustrând conflictul generat de lupta aprigă pentru avere, într-o lume în care statutul social al omului este stabilit în funcţie de pământul pe care-I posedă, fapt ce justifică acţiunile personajelor. Soluţia lui Rebreanu este aceea că Ion se va căsători cu o fată bogată, Ana, deşi nu o iubeşte, Florica se va mărita cu George pentru că are pământ, iar Laura, fiica învăţătorului Herdelea îl va lua pe Pintea nu din dragoste, ci pentru că nu cere zestre. Personajul central al cărţii, Ion al Glanetaşului, este reprezentativ pentru colectivitatea umană din care face parte prin mentalitatea clasei ţărăneşti şi a vremurilor căreia îi aparţine.

Construcţia subiectului:Incipitul:Il constituie descriereadrumului spre satul Pripas, la care se ajunge prin "şoseaua ce vine de la

Cârlibaba, întovărăşind Someşul" până la Cluj, din care se desprinde "un drum alb mai sus de Armadia [...], apoi coteşte brusc pe sub Râpile Dracului, ca să dea buzna în Pripasul pitit într-o scrântitură de coline". La intrarea în sat, "te întâmpină [...] o cruce strâmbă pe care e răstignit un Hristos cu faţa spălată de ploi şi cu o cununiţă de flori veştede agăţată de picioare". Imaginea este reluată simbolic nu numai în finalul romanului, ci şi în desfăşurarea acţiunii, în scena licitaţiei la care se vindeau mobilele învăţătorului, sugerând destinul tragic al lui Ion şi al Anei, precum şi viaţa tensionată şi necazurile celorlalte personaje: Titu, Zaharia Herdelea, loan Belciug, Vasile Baciu, George Bulbuc.

Ca în orice roman, în "Ion" există mai multe planuri de acţiunecare se întrepătrund şi se determină reciprocşi la care participă numeroase personaje, puternic individualizateşi solid construite

Acţiunea romanului:Incepe cu fixarea timpului şi a spaţiuluiîn care vor avea loc evenimentele, într-o zi de duminică, în

satul Pripas, când toţi locuitorii se află adunaţi ia hora tradiţională, în curtea Todosiei,văduva lui Maxim Oprea. Nu lipsesc nici fruntaşii satului, învăţătorul Herdelea cu familia lui, preotul Ioan Belciug şi "bocotanii" care cinstesc cu prezenţa lor sărbătoarea. Hora este o pagină etnografică memorabilăprin jocul tradiţional, vigoarea flăcăilor şi candoarea fetelor, prin lăuta ţiganilor care compun imaginea unui ritm impetuos: "De tropotele jucătorilor se hurducă pământul. Zecile de perechi bat someşana cu atâta pasiune, că potcoavele flăcăilor scapără scântei, poalele fetelor se bolbocesc, iar colbul de pe jos se învâltoreşte, se aşază în straturi groase pe feţele brăzdate de sudoare, luminate de oboseală şi de mulţumire".

Lui Ion îi place Florica, dar Ana are pământ, aşa că el îi face curte acesteia, spre disperarea lui Vasile Baciu, tatăl Anei, care se ceartă cu Ion şi-1 face de râsul satului, spunându-i "sărăntoc". Alexandru Glanetaşu, tatăl lui Ion, risipise zestrea Zenobiei, care avusese avere când se măritase cu el şi acum nu mai aveau decât un petec de ţarină. Vasile Baciu, om vrednic al satului, se însurase tot pentru avere cu mama Anei, dar fiind harnic sporise averea şi se gândea să-i asigure fetei o zestre atunci când se va mărita.

Ion, flăcău harnic şi mândru, dar sărac, o necinsteşte pe Ana şi îl obligă astfel pe Vasile Baciu să i-o dea de nevastă împreună cu o parte din pământuri, dispută patronată de preotul Belciug. Obţinând avere, Ion dobândeşte situaţie socială, demnitate umană şi satisfacerea propriului orgoliu. Odată însurat, Ion se poartă violent cu Ana, este indiferent cu fiul său, care înseamnă pentru el numai garanţia posesiei de pământ.

In celălalt plan narativ, familia învăţătorului Herdelea are necazurile sale. Herdelea îşi zidise casa pe lotul ce aparţinea bisericii, cu învoirea preotului Belciug. Relaţiile învăţătorului cu preotul se degradează cu timpul, de aceea Herdelea se teme că ar putea pierde toată agoniseala şi i-ar rămâne familia pe drumuri. Preotul Belciug, rămas văduv încă din primul an, are o personalitate puternică, este cel mai respectat şi temut om din sat, având o autoritate totală asupra întregii colectivităţi.

In sat, domină mentalitatea că oamenii sunt respectaţi dacă au oarecare agoniseală, fapt ce face ca relaţiile sociale să fie tensionate între "sărăntoci" şi "bocotani", între chibzuinţă rosturilor şi nechibzuinţa patimilor, ceea ce face să se dea în permanenţă o luptă aprigă pentru existenţă.

Destinele personajelor sunt determinate de această mentalitate, de faptul că familiile nu se întemeiază pe sentimente, ci pe interese economice: "în societatea ţărănească, femeia reprezintă două braţe de lucru, o zestre şi o producătoare de copii. Odată criza erotică trecută, ea încetează de a mai însemna ceva pentru feminitate. Soarta Anei e mai rea, dar deosebită cu mult de a oricărei femei, nu" (G.Călinescu). Bătută de tată şi de soţ, Ana, rămasă fără sprijin moral, dezorientată şi respinsă de toţi, se spânzură. Florica, părăsită de Ion, se căsătoreşte cu George şi se bucură de norocul pe care îl are, deşi îl iubea tot pe Ion.

Căsătorit cu Ana şi aşezat la casa Iui, Ion, din cauza firii Iui pătimaşe, nu se poate mulţumi cu averea pe care o dobândise şi râvneşte la Florica. Sfârşitul lui Ion este năprasnic, fiind omorât de George Bulbuc, care-I prinde iubindu-se cu nevasta lui, aşadar Rebreanu propune pentru sfârşitul pătimaşului Ion o crimă pasională.

Finalul romanului surprinde satul adunat la sărbătoarea sfinţirii noii biserici, descrie drumul care iese din satul Pripas, viaţa urmându-şi cursul firesc: "Pripasul de-abia îşi mai arăta câteva case. Doar turnul bisericii noi, strălucitor, se înălţa ca un cap biruitor. [...] Apoi şoseaua coteşte, apoi se îndoaie, apoi se întinde iar dreaptă ca o panglică cenuşie în amurgul răcoros. [...] Satul a rămas înapoi acelaşi, parcă nimic nu s-ar fi schimbat. Câţiva oameni s-au stins, alţii le-au luat locul. [...] Drumul trece prin Jidovifa, pe podul de lemn, acoperit, de peste Someş, şi pe urmă se pierde în şoseaua cea mare şi fără început...".

Intr-o altă perspectivă, satul este ilustrat în relaţiile cu regimul administrativ şi politic austro-ungar. Realităţile social-concrete ale raporturilor dintre instituţii şi oameni sunt prezentate obiectiv de Rebreanu, prin fapte, prin situaţiile în care eroii romanului se găsesc în conflict cu autorităţile. Cei mai afectaţi sunt intelectualii, deoarece slujbaşii şi autorităţile înăbuşă cu orice prilej conştiinţa asupririi naţionale care se manifestă cu predilecţie la această clasă socială. Avocatul Victor Grofşoru militează pentru emanciparea socială şi naţională pe căi legale; profesorul Spătaru este un extremist, pe când Titu Herdelea, cu aere de poet, este un entuziast.

Liviu Rebreanu îşi Iasă personajele să acţioneze liber, să-şi dezvăluie firea, să izbucnească în tensiuni dramatice, să-şi manifeste modul de a gândi şi de a se exprima.

Limbajul artistic:Al Iui Liviu Rebreanu se individualizează prin respectul pentru adevăr, de unde reiese obiectivarea şi

realismul romanului, precum şi prin precizia termenilor, acurateţea şi concizia exprimării, de unde rezultă sobrietatea stilului.

Stilul este anticalofil(împotriva scrisului frumos), lipsit de imagini artistice, întrucât crezul prozatorului era că "strălucirile artistice, cel puţin în opere de creaţie, se fac mai totdeauna în detrimentul preciziei şi al mişcării de viaţă [...], e mult mai uşor a scrie frumos, decât a exprima exact."

George Călinescu, afirma că "Ion" este "un poem epic, [...] o capodoperă de măreţie liniştită".Caracterizarea personajului: Personajul realist Ion este unul de referinţă în literatura română, concentrând tragica istorie a ţăranului

ardelean din primele decenii ale secolului al XX-lea. După aprecierea lui Eugen Lovinescu, "Ion este expresia instinctului de stăpânire a pământului, în slujba

căruia pune o inteligenţă ascuţită, o cazuistică strânsă, o viclenie procedurală şi, cu deosebire, o voinţă imensă", spre deosebire de George Călinescu ce consideră că "lăcomia lui de zestre e centrul lumii şi el cere cu inocenţă sfaturi dovedind o ingratitudine calmă... Nu din inteligenţă a ieşit ideea seducerii, ci din viclenia instinctuală, caracteristică oricărei fiinţe reduse."

Trăsăturile morale ale personajului reies indirect, din faptele, gândurile şi atitudinile Iui, precum şi din relaţiile cu celelalte personaje. încă de la începutul romanului, la hora satului se evidenţiază între jucători feciorul Iui Alexandru Pop Glanetaşu, Ion, urmărind-o pe Ana cu o privire stranie, "parcă nedumerire şi un vicleşug neprefăcut", apoi o vede pe Florica "mai frumoasă ca oricând [...], fata văduvei lui Maxim Oprea." Deşi îi era dragă Florica, Ion e conştient că "Ana avea locuri şi case şi vite multe."

Conflictul interior:Care va marca destinul flăcăului este vizibil încă de la începutul romanului. "Iute şi harnic ca mă-sa",

chipeş, voinic, dar sărac, Ion simte dureros prăpastia dintre el şi "bocotanii" satului ca Vasile Baciu. Când acesta îi zice "fleandură, sărăntoc, hoţ şi tâlhar", Ion, se simte biciuit, nu suportă ocara şi reacţionează violent. De la început, Ion este sfâşiat de două forţe, glasul pământului şi glasul iubirii, căzând victimă acestor două patimi.

Patima pentru pământ îl macină pentru că "pământul îi era drag ca ochii din cap". Fiind dominat de dorinţa de a fi respectat în sat, stăpânit de o voinţă impetuoasă, un temperament controlat de instincte primare, hotărât şi perseverent în atingerea scopului, dar şi viclean, Ion îşi urzeşte cu meticulozitate şi pricepere planul seducerii Anei. Aşadar, setea pentru pământ este trăsătura dominantă a personalităţii sale, făcând din el un personaj memorabil prin aceea că întreaga sa energie este canalizată spre atingerea scopului de a avea pământ: "glasul pământului pătrundea năvalnic în sufletul flăcăului ca o chemare, copleşindu-1." Altă dată, Ion exclamă împătimit: "cât pământ, Doamne!."

După ce planul îi reuşeşte datorită "inteligenţei ascuţite, vicleniei procedurale şi mai ales voinţei imense"(Lovinescu), Ion, într-un gest de adorare, săruta pământul, iar faţa "îi zâmbea cu o plăcere nesfârşită". Estt a doua ipostazăa lui Ion, când se vede "mare şi puternic ca un uriaş din basme care a biruit în lupte grele o ceată de balauri îngrozitori".

Pământul înseamnă pentru Ion demnitate, obiect al muncii asupra căruia îşi exercită energia, vigoarea, hărnicia şi priceperea. După ce o lasă însărcinată pe Ana, atitudinea lui Ion e rece, distantă, cinică, refuză să discute cu ea şi-i spune că va vorbi numai cu taică-său. Când tratează problema zestrei cu Vasile Baciu, Ion este "semeţ şi cu nasul în vânt", sfidător, conştient că deţine controlul absolut asupra situaţiei şi că-l poate sili să-i dea pământul la care atâta râvnise. Când a luat-o pe Ana, Ion s-a însurat, de fapt, cu pământurile ei, nevasta devenind o povară jalnică şi incomodă. Capitolul "Nunta" îl surprinde pe Ion între cele două glasuri, devenite voci interioare, mai întâi "ce-ar fi oare dacă aş lua pe Florica şi am fugi amândoi în lume să scap de urâţenia asta", ca apoi, în clipa imediat următoare, să gândească în sine cu dispreţ "şi să rămân tot calic, pentru o muiere...".

Trăirile lui Ion în lupta dusă pentru a intra în stăpânirea pământurilor lui Vasile Baciu sunt cele mai diverse: de la brutalitate, violenţă, la prefăcătorie şi încântare. Călinescu afirma că "în planul creaţiei Ion este o brută. A batjocorit o fată, i-a luat averea, a împins-o Ia spânzurătoare şi a rămas în cele din urmă cu pământ", ceea ce sugerează faptul că Ion este vinovat de propriul lui destin. Vinovată este însă şi societatea care determină o opoziţie între săraci şi bogaţi prin natura relaţiilor dintre oameni. însuşindu-şi pământul pe căi necinstite, Ion nu putea să supravieţuiască, sfârşitul Iui fiind perfect motivat moral şi estetic.

Odată satisfăcută patima pentru pământ, celălalt glas ce mistuit sufletul lui Ion, iubirea pătimaşă pentru Florica, duce fără dubiu la destinul tragic al eroului. Ion este omorât de George, care îi prinde pe cei doi în flagrant, fiind apoi arestat, iar Florica rămâne singură şi de ruşineu satului. Astfel, personajul este drastic pedepsit de autor, întrucât el se face vinovat de dezintegrare morală, răspunzător de viaţa Anei şi a copilului lor, tulburând liniştea unui cămin, liniştea unei întregi colectivităţi. După dramele consumate, viaţa satului îşi reia cursul normal, finalul romanului ilustrând sărbătoarea sfinţirii noii biserici, la care este adunat tot satul, iai drumul dinspre Pripas sugerează faptul că totul reintră în obişnuit.