ÎNVĂȚĂTURILE LUI NEAGOE BASARAB CĂTRE FIUL SĂU TEODOSIE

Nu cunoaștem împrejurările în care și-au luat naștere cronicile muntene, deoarece, în

afară de Viața patriarhului Nifon și de o cronică scrisă în limba română în vremea lui Mihai

Viteazul și păstrată într-o traducere latină, istoriografia munteană nu ne-a fost păstrată decât în

compilații târzii din veacul al XVII-lea.

Știrile pe care le găsim însă în aceste compilații trec dincolo de epoca lui Mihai Viteazul

și a lui Neagoe Basarab. Ele se referă la primii voievozi și, deși confuze și lacunare, ne indică

totuși că și în Țara românească istoriografia trebuie să fi început de timpuriu. Când s-a inceput

însă, în ce împrejurări și în ce limbă nu putem știi precis, deoarece, dincolo de epoca lui Neagoe

Basarab, nu ni s-a păstrat nimic și până acum nu s-a descoperit și nicinu avem din alte izvoare

știință de cronică slavonească pentru Țara Românească.

Cultura în limba slavă, inițiată de Nicodim și ucenicii săi, era atât de înfloritoare în

Muntenia ca și în Moldova.

Cel mai de seamă moment al cugetării și simțirii în limba slavă îl formează însă

Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie. Acest prețios moment este legat de

numele domnului care a ridicat minunata mânăstire de la Curtea de Argeș și mitropolia din

Târgoviște și care a fost protectorul călugărului sarb Macarie, patronând imprimarea primelor

cărți de slujbă bisericească pe pămant românesc. Un adevarat voievod al culturii românești și un

mare sprijitor, prin darurile trimise, al creștinătății din întreg Răsăritul ortodox, oprimat sub

apăsarea păgână, „ cititor mare a toată Sfetagora”, cum îl numește Gavriil, preotul Muntelui

Athos. Învățăturile lui Neagoe Basarab au fost utilizate și de N. Bălcescu în studiul său despre

Puterea armată și arta militară la români, apărut în 1844 în revista Propășirea, de la Iași, și

fusese publicată pentru întâia dată cu un an mai înainte, în tipografia colegului său, Sf. Sava. La

epoca apariției, și multă vreme mai târziu, se credea că aceste învățături au fost scrise de

evlaviosul domn al Munteniei în limba țării. În 1894, învățatul rus Lavrov, descoperind însă în

Biblioteca Națională din Sofia o redacțiune slavonească a învățăturilor, a închis discuția,

BRATU ELIZA-TEODORA

AN I, GRUPA 1 ENGLEZĂ

BRATU ELIZA-TEODORA

AN I, GRUPA 1 ENGLEZĂ

deoarece, în urma acestei descoperiri, toți istoricii noștri literari sunt astăzi de acord că

Învățăturile au fost redactate în limba slavonă.

CUPRINSUL OPEREI

Opera este împărțită în unsprezece părți. În structura ei se întrețes însă două elemente

distincte: unul alcătuit din material mai mult de ordin religios, altul din învățături și sfaturi cu

caracter politic. Este ca un tratat menit să îndrumeze către viața creștinească și mai ales să

pregătească pentru domnie pe vlăstarul domnesc, o operă parenetică, asemănătoare cu cele

cunoscute în literaturile bizantine sub numele de Oglinzile domnitorilor, imitate și în literaturile

slave și cunoscute și în Apus. O astfel de operă este și Ceasornicul domnilor, tradus de Nicolae

Costin după un original ce venea, prin intermediar latin, tocmai din Spania.

În prima parte, Neagoe sfătuiește în câteva pagini pe fiul său să păzească întotdeauna cu

sfințenie poruncile lui Dumnezeu, că dacă le calcă, chiar dacă s-ar ridica împărații lumii cu toată

puterea lor să-i vină în ajutor, nimic nu-i folosește, pe când dacă le păzește, oricâți vrăjmași s-ar

stârni împotriva lui, Dumnezeu îl va ajuta.

Pornind de la această temă, dezvoltată frumos din punct de vedere al moralei creștine,

urmează, chipurile pentru exemplificare, un bogat material biblic împrumutat din Cartea regilor,

despre Saul, despre David, despre Solomon, despre Ahia proprocul și Ierovoam, feciorul lui

Solomon, despre Ahav împăratul, despre Iue împăratul care a săgetat pe Ioaram feciorul lui Ahav

și pe împărăteasa Isavela, despre Seneheib împăratul Asiriei, despre lezechia împăratului. După

aceea, fiindcă mai înainte se spusese că domnul trebuie să fie credincios lui Dumnezeu cum a

fost sfântul Constantin, se intercalează brusc Viața Sf. Constantin și Elena și aflarea sfintei cruci,

după care urmeazăalte capitole biblice: Avesalom și lupta lui împotriva lui David și, in sfărșit

această primă parte se încheie cu câteva parabole din Varlaam și Ioasaf: a celor două cosciuge, a

privighetoarei, a celor trei prieteni.

Partea a doua, consacrată mai mult sfaturilor privitoare la guvernământ, începe cu două

capitole care se leagă prin cuprinsul lor de materia primei părți: unul privitor la cinstirea

icoanelor, altul privitor la dragostea și frica de Dumnezeu.

După aceea urmează, fără o legătură strânsă cu precedentele, un capitol de o rară

frumusețe lirică: cartea lui Neagoe Basarab când și-a transferat moaștele mamei sale, Neaga, și a

fiilor săi Petru, Ioan și Anghelina în ctitoria de la Argeș, capitol care atrage după sine câteva

pagini din romanul lui, Varlaam și Ioasaf și din Fisiolog: pilda pentru nimicnicia vieții acesteia

pământești, precum și pildele despre șarpe, porumbel și struțocamil.

După aceste capitole în legătură cu suferințele lui Neagoe, urmeazp o serie de sfaturi

practice privitoare la opera de guvernare: „cum și în ce chip să cinstească boierii și slugile” ce-l

vor servi cu dreptate; cum să așeze boierii și slujitorii în locurile de cinste la curtea sa; reguli de

bună purtare la masă; sfaturi de cum să facă judecățile și să împartă dreptățile; povețe de

milostivire și de îndurare, de înlăturarea pizmei și a gândului de răzbunare și, în sfârșit, după un

capitol referitor la pecetluirea cărții aceștia, opera se încheie cu rugăciunea, adică cu ”cuvântul

de iertare” pe care domnul în ceasul morții îl îndreaptă către ”coconii săi și către cocoane, și

către boierii săi cei mari și cei mici și către alte slugi ale sale către toate”.