Curs 4 Comportamentul şi

conduita ca obiect al psihologiei

Psihologia se orientează şi spre altceva decât studiul stărilor de conştiinţă:

• Comportamentul ca obiect al psihologiei

- behaviorism • Psihologia faptelor observabile dintre

care este exclusă experienţa subiectivă

J.B.Watson

“Manifest” al behaviorismului: ”Cine a atins vreodată un suflet?” – împotriva introspecţioniştilor

Utilizează (în dezvoltarea tezelor behavioriste) descoperiri cu privire la:

activitatea nervoasă superioară (Pavlov), reflexele condiţionate motorii (Bechterev) domeniul psihologiei comparate (animale)

(Sherington şi Donaldson).

Comportamentul

este un “ansamblu de reacţii obiectiv observabile pe care un organism echipat cu sistem nervos le execută ca răspuns la stimulările mediului obiectiv observabile”,

Orice comportament poate fi descris în termeni de „stimuli şi răspunsuri” sau de „excitaţie şi reacţie”

Watson:• Stimul = orice modificare a mediului extern sau a

organismului de la modificarea ţesuturilor la privarea de hrană sau de dreptul de a desfăşura o activitate

• Răspuns = orice acţiune, de la îndepărtarea de o lumină la construirea unei case sau redactarea unei cărţi

Viaţa psihicăredusă la 3 categorii de comportamente: • viscerale (cele prin care sunt exteriorizate

emoţiile); • motorii (cele prin care se realizează marile mişcări) • laringeale (cele care exprimă limbajul). • Cuvântul (cf.Watson): o acţiune ca toate celelalte

„a spune înseamnă a face, adică a te comporta. A vorbi cu voce tare sau cu tine însuţi (a gândi) este un tip de comportament la fel de obiectiv ca a juca base-ball”.

Metode

• observaţia sistematică, • experimentul. Sunt colectate şi sistematizate observaţii În observaţia ştiinţifică se porneşte de la

determinarea experimentală a situaţiei exacte care va provoca reacţia ce urmează a fi observată.

În experiment sunt introduse tehnici noi ca înregistrarea reacţiilor glandulare, musculare sau verbale, cronaxia şi electroencefalografia.

Merite şi limite

• Introduce rigoare şi control în cercetarea psihologică,

• asigură o bună descriere a faptelor

• neglijează obligaţia ştiinţei de a explica faptele

• ca să fie obiectivă devine o psihologie rigidă

Principala renovare: reconsiderarea relaţiei stimul – răspuns. E.C.Tolman recunoaşte existenţa unor variabile intermediare

(care ţin de organismul individului) care modulează răspunsul la stimul

B.F.Skinner: existenţa comportamentelor operante (care întăresc probabilitatea apariţiei unui anumit răspuns la un anumit stimul nu şi la alţii).

G.S.Hall: teoria sistemică asupra comportamentului care face loc scopurilor, intuiţiei în explicarea relaţiei stimul – răpsuns.

Behaviorismul teleologic: recunoaşte intenţionalitatea în medierea relaţiei stimul – răspuns.

Neobehaviorismul

Conduita ca obiect al

psihologiei

P.Janet şi D. Lagache încearcă să operaţionalizeze conceptul de conduită nu doar în scopul de explica psihicul ci şi în scopul de a identifica modalităţi de intervenţie asupra lui.

Conduita implică: fenomenele de conştiinţă, interioritatea individului + comportamentele sau manifestarea în exterior a acestei interiorităţi

P.Janet (1859 – 1947)

„Psihologia nu este altceva decât ştiinţa acţiunii umane”

Crează cadrele pentru construirea unui model interacţionist care să nu reducă omul la ceea ce face mediul din el şi să neglijeze influenţele mediului în modelarea interiorităţii individului.

ConduitaJanet:totalitatea manifestărilor vizibile şi invizibile, ansamblul

actelor unui individ de la cele mai simple la cele mai complexe (de la mişcări la raţionamente) orientate spre un scop şi încărcate de sens

D.Lagache: conduita este „ansamblul operaţiilor materiale sau simbolice

prin care organismul aflat în situaţie tinde să-şi realizeze propriile posibilităţi şi să reducă tensiunile care-i ameninţă unitatea”

Conduite = manifestările exterioare, limbajul, modificările somatice obiective + produsele activităţii individului.

Conduita – comportament

• Segmentele de comportament sunt privite ca formând un „torent al conduitei” care integrează astfel şi motivaţia acţiunilor umane.

• Comportamentul depinde doar de stimulare, conduita presupune şi reglare.

• Conduitele se achiziţionează şi se complică într-o anumită ordine ajungând la nivele calitative diferite, prin învăţare, ca urmare a relaţiilor de interacţiune dintre organism şi mediul natural şi social.

Metode • obiective • subiective• Metoda complexă utilizată de Janet = metoda

clinică implică un sofisticat studiu de caz care combină observarea sistematică a subiectului cu ascultarea lui şi cu interpretarea modalităţii în care se exprimă.

• Lagache recomandă adaptarea modalităţii de investigare la tipul de conduită cercetat: naturalistă, clinică, psihanalitică, microsociologică şi experimentală

Curs 5Omul concret ca obiect al psihologiei

• psihologia umanistă = „a treia forţă în psihologie” (alături de behaviorism şi psihanaliză),

• se caracterizează prin focalizarea atenţiei pe experienţa persoanei ca fenomen primar, pe experienţele umane unice (dragoste, ură, speranţă) cu semnificaţiile lor personale, pe activitatea personală în care sunt implicate procese, funcţii şi capacităţi psihice indisociabile de concretul existenţei persoanei în lume, în mediul său.

Reprezentanţi - concepte

C.Rogers:• obiectul psihologiei este Sinele unic şi individual al

omului.• omul nu este un sclav sau o maşină ci o persoană

capabilă să se construiască, să devină, până la deplina autorealizare.

• Omul nu este o fiinţă dirijabilă din exterior ci o fiinţă proactivă care îşi alege liber propiile căi de valorificare a propiului potenţial.

Maslow, G.W.Allport:• oferă o viziune asupra omului care limitează

conceperea acestuia în termeni mecanicişti• afirmă că psihologia nu trebuie să studieze un om

artifical ci omul real compus din structuri unice şi concrete.

Metodologia

• bazată pe înţelegerea şi interpretarea semnificaţiilor subiective ale comportamentelor, a scopurilor şi motivelor acţiunilor umane

• subiectiv - obiectivă • o nouă finalitate a psihologiei: facilitarea

maturizării psihice şi sociale a oamenilor prin schimbări la nivelul societăţii (societatea Eu-psihică)

Alte aspecte ale funcţionalităţii psihice abordate de psihologia

contemporană

• Nivelul superior al conştiinţei umane, stările de transcendere a conştiinţei

• Capacităţile umane în evoluţia lor filogenetică

• Comportamentele umane produse în context natural şi ,,nişa personală”

• Caracteristicile individuale pozitive, experienţele pozitive, personalitatea pozitivă

Nivelul superior al conştiinţei umane, stările de transcendere a

conştiinţei – Psihologia transpersonală

Psihologia transpersonală - o continuare dar şi o adâncire a psihologiei umaniste = a patra forţă în psihologie

• vizează extinderea câmpului cercetării psihologice dincolo de limitele obişnuite ale Sinelui.

• teme predilecte: conştiinţa integrală, metanevoile, transcendenţa Eului, conştiinţa cosmică, extazul şi experienţa mistică, sacralizarea vieţii cotidiene, realizarea şi autorealizarea transpersonală.

• Conştiinţa umană = parte a “marii minţi universale”. Stanislav Grof: experienţele de expansiune în timp a

conştiinţei (trecut şi viitor) în spaţiu (experienţe mediumatice, arhetipale şi mitologice).

Capacităţile umane în evoluţia lor

filogenetică - Psihologia evoluţionistă

tendinţele comportamentale şi mecanismele psihice selectate de-a lungul timpului pentru valoarea lor adaptativă

Psihologia evoluţionistă preia şi aprofundează teme ale cognitivismului dar încearcă în plus să explice cum a apărut şi s-a perfecţionat arhitectonica mintală de-a lungul evoluţiei speciei umane, afirmându-şi o finalitate în primul rând deductiv-speculativă.

Comportamentele umane produse în context natural şi ,,nişa personală”

- Psihologia ecologică

Se ocupă de influenţa ,,ambianţei fizice”, a ,,ambianţei sociale” , a ,,lumii lucrurilor” şi a ,,lumii oamenilor” asupra acţiunilor, activităţilor, funcţiilor şi comportamentelor umane”

Cercetările de laborator, specifice psihologiei clasice sunt completate cu cercetări desfăşurate în mediul natural în care trăieşte individul.

Caracteristicile individuale pozitive, experienţele pozitive, personalitatea

pozitivă

Psihologia pozitivă - începând cu anii 1990, în Statele Unite: M. Seligman, M. Csikszentmihalyi.

Studiul normalităţii psihice, al forţelor pozitive ale oamenilor, a activismului uman, a posibilităţilor oamenilor de a deveni mai siguri de ei înşişi şi mai eficienţi.