PSIHOLOGIA EDUCAŢIEI

V.Negovan

Suport de curs: V. NEGOVAN (2006). Introducere în psihologia educaţiei, Bucureşti: Editura Universitară.

44. Învăţarea academică/ şcolară – concept, . Învăţarea academică/ şcolară – concept, paradigme, particularităţi, management paradigme, particularităţi, management eficienteficient

Conceptul de învăţare Conceptul de învăţare academică/şcolară, academică/şcolară, paradigme, paradigme, particularităţiparticularităţi

Concepte fundamentale în Concepte fundamentale în explicarea învăţării şcolareexplicarea învăţării şcolare

Implicarea proceselor psihice Implicarea proceselor psihice în în învăţarea şcolarăînvăţarea şcolară

Învăţarea şcolară

“formă tipică, specifică în care se efectuează învăţarea la om, deoarece la nivelul ei învăţarea nu decurge pur şi simplu de la sine, ci este concepută, anticipată şi proiectată să decurgă într-un fel anume ca activitate dominantă. Ea poartă în sine, într-o formă condensată şi potenţată, istoria şi legile generale ale învăţării, sensul ei evolutiv şi constructiv, pe care, din spontan, oscilant şi implicit, îl transformă ăntr-un fapt ferm, conştient şi explicit” (Golu, 2001, p.21).

Definiţii ale învăţării şcolare

”activitatea elevului concretizată în receptare, descoperire, asimilare, aplicarea cunoştinţelor, sau de exersare în vederea formării deprinderilor diverse, potrivit cu gradul şi tipul şcolii” (Moise, 1996)

”activitate cu valoare psihologică şi pedagogică, condusă şi evaluată în mod direct sau indirect de educator, care constă în însuşirea, transformarea, acomodarea, ameliorarea, reconstrucţia, fixarea şi reproducerea conştientă, progresivă, voluntară şi relativ interdependentă a cunoştinţelor, priceperilor, deprinderilor şi atitudinilor” (Neacşu, 1990)

Particularităţile care diferenţiază influenţa mediilor educogene de influenţa socială• planificarea riguroasă şi explicită a asimilării de cunoştinţe,

deprinderi şi atitudini în vederea dezvoltării intelectuale şi sociale a individului uman în conformitate cu anumite finalităţi;

• manipularea de către o persoană (grup de persoane) exterioare individului a unor dimensiuni ale mediului la care acestuia i se cere explicit să se adapteze;

• proiectarea şi afirmarea explicită a unor categorii de comportamente adaptative care se cer individului ca răspuns la influenţele exercitate metodic;

• formularea explicită a unor exigenţe de structurare a personalităţii în concordanţă cu un model (virtual pentru individul concret) care este idealul despre om al comunităţii în care acesta trăieşte şi la care este influenţat să se adapteze.

Procesul învăţării şcolare este raportat la :

mediere instrucţia

produsul său rezultatele şcolare

Paradigme ale învăţării în psihologia Paradigme ale învăţării în psihologia

educaţieieducaţiei

R.E.Mayer (California, Santa R.E.Mayer (California, Santa Barbara) : Barbara) :

metafora asociaţionistă, metafora asociaţionistă, metafora procesării informaţieimetafora procesării informaţiei metafora constructivistă metafora constructivistă metafora învăţării ca negociere metafora învăţării ca negociere

socială (Mayer, 1996, p.151)socială (Mayer, 1996, p.151)

Metafora învăţării ca întărire a asocierii stimul-răspuns

A dominat psihologia educaţională până în anii 1950 Promotori: Thorndike, Tolman, Skinner, Hull

Învăţarea este:• schimbare a forţei de asociere între stimulii din mediu şi răspunsurile individului.

Profesorul este un distribuitor de recompense şi pedepse.

Elevul este un receptor al recompenselor şi pedepselor. Metoda predilectă a practicii pe baza acestei teorii este exerciţiul.

Metafora învăţării ca procesare de informaţie

A dominat psihologia educaţională a anilor ‘60-’70

Învăţarea se produce prin realizarea legăturilor dintre cunoştinţe (informaţii) care sunt stabilite prin intuiţie (insight) şi prin înţelegerea regulii de asociere a informaţiilor

Profesorul este sursă de informaţii pentru elev.

Elevul este procesor de informaţii.Metoda predilectă : lectura.

Metafora învăţării ca şi construcţie a cunoaşterii

Se dezvoltă începând cu anii 1980 – 1990 Profesorul este coordonator, “ghid”

pentru elev. Elevul apare ca un constructor de sensuri

şi semnificaţii. Metodele specifice sunt discuţiile,

descoperirea dirijată, participarea cu supervizare la rezolvarea de probleme cât mai multe şi mai variate.

Metafora învăţării ca negociere socială

Actuală – în plină dezvoltareBazată pe constructivismul social Priveşte actorii învăţării ca pe “negociatori

în plan social” Ia în consideraţie faptele de natură

afectivă, socială şi culturală implicate în învăţare.

Învăţarea este abordată în contextul mai larg al schimbării sociale, ca proces de analiză critică şi deliberare în contexte sociale concrete.

Concepte fundamentale în explicarea învăţării şcolare

Legile învăţării ca asociere a unui răspuns la un stimul (L.Thorndike)

Etapele formării acţiunilor mintale (P.I. Galperin) Principiile învăţării (J.Bruner) Condiţiile învăţării (R. Gagné) Variabilele învăţării în şcoală (D.P.Ausubel,

F.G.Robinson)

Legile învăţării ca asociere a unui răspuns la un stimul

Postulate de L.Thorndike: legea stării de pregătire (readiness) pentru

învăţare, legea exerciţiului, legea efectului (Thorndike, 1983)

Etapele formării acţiunilor mintale (P.I. Galperin)

Familiarizarea cu sarcina învăţării - pe baza modelului acţiunii şi indicaţiilor referitoare la acţiunea materială se constituie “fundamentul orientativ al acţiunii” sau “baza de orientare a acţiunii”;

Execuţia sau realizarea acţiunii - desfăşurarea acţiunii în plan extern, material;

Transferul acţiunii în planul vorbirii sau al limbajului extern cu voce tare, fără sprijinul pe materialul cu care s-a operat în executarea acţiunii;

Acţiunea în planul limbajului intern pentru sine. Etapa interiorizării acţiunii materiale în acţiune mintală

sau a desfăşurării acţiunii în limbaj interior (Galperin, 1975)

Principiile lui J.Bruner

1. Motivarea elevului;

2. Structurarea materialului de învăţat;

3. Secvenţierea materialului şi a sarcinii de învăţare;

4. Întărirea rezultatului obţinut (Bruner, 1986)

Condiţiile învăţării (R. Gagné)

Interne externe

Condiţii interne ale învăţării

a) factorii biologici: • vârsta, particularităţile anatomo-fiziologice ale

analizatorilor, activitatea nervoasă superioară, starea sănătăţii organismului, bioritmul intelectual;

b) factori psihici: • stadiul dezvoltării structurilor cognitive, operatorii,

psihomotorii, afective şi sociomorale; nivelul inteligenţei, aptitudinile speciale, aptitudinea şcolară, mecanismele psihice, personalitatea (temperament, caracter), priceperile, deprinderile, tehnicile de muncă intelectuală şi nivelul de cunoştinţe anterioare.

Condiţii externe ale învăţării pregătirea profesorului (planificarea materiei de predat,

proiectarea lecţiei în conformitate cu programa şcolară şi nivelul de pregătire ale elevilor;

factori socio-organizaţionali: precizarea obiectivelor învăţării la fiecare lecţie şi cunoaşterea acestor obiective de către elevi; asigurarea receptării materialului în condiţii optime; asigurarea transferului cunoştinţelor şi a înţelegerii aplicabilităţii lor; informarea elevilor asupra rezultatelor învăţării;

factori temporali: distribuţia în timp a învăţării (eşalonată vs. comasată, cu pauze mai scurte la început apoi din ce în ce mai lungi);

factori psihoergonomici: resursele materiale (aparate, calculatoare) care asigură raţionalizarea eforturilor elevilor şi profesorilor; evitarea factorilor stresanţi (zgomote, subnutriţia, supraîncărcarea) (R. Gagné, 1975)

Variabilele învăţării în şcoală (D.P.Ausubel, F.G.Robinson)

variabile care ţin de mediul educaţional (independente);

variabile reprezentate de actele de comportament (dependente).

Variabilele din mediul educaţional

1.variabile intrapersonale;

2.variabile situaţionale.

Variabilele intrapersonale: 1.a. variabile cognitive (se referă la factorii

intelectuali ai învăţării) 1.b. variabile afectiv-sociale (cuprind

determinanţii subiectivi şi interpersonali ai învăţării)

Învăţarea conştientă - formă specifică a învăţării în şcoală

diferenţierea dintre :

învăţarea la şcoală învăţarea ”de acasă"

Învăţarea în şcoală (învăţarea conştientă) se realizează în toate formele şi la toate nivelurile de la învăţarea perceptivă şi motorie (antrenate în procesul citirii, calculului) până la învăţarea afectivă (antrenată în situaţiile de competiţie, de reuşită sau succes, de cooperare şi adaptare şcolară).

Factori ai învăţării : cantitatea, claritatea şi organizarea cunoştinţelor celui ce învaţă şi natura materialului de învăţat.

Tipuri de învăţare conştientă

- învăţarea prin reprezentare

- învăţarea noţiunilor

- învăţarea propoziţiilor

- învăţarea prin descoperire

Împlicarea proceselor psihice în învăţarea şcolară/academică

Mecanisme informaţional – operaţionale: mecanisme de prelucrare primară a informaţiilor

(senzaţii, percepţii, reprezentări); mecanisme de prelucrare secundară a informaţiilor

(gândire, memorie, imaginaţie); Mecanisme stimulator-energizante ale activităţii

(motivaţia, afectivitatea.); Mecanisme reglatoare (comunicarea, limbajul,

atenţia, voinţa); Personalitatea.

Prelucrarea primară şi secundară a informaţiilor

Receptarea şi prelucrarea primară a informaţiilor: sensibilitatea, percepţia şi reprezentarea: obţin informaţii despre parametrii fizici ai stimulilor, structura ansamblului de stimuli; ceea ce are caracteristic (reprezentativ) în structură.

Imaginile mentale obţinute prin prelucrarea primară a informaţiilor realizată de mecanismele senzoriale sunt procesate în continuare prin gândire, memorie şi imaginaţie

Metacogniţia şi stilul cognitiv

Prin cele două componente ale sale (cunoaşterea declarativă şi cunoaşterea procedurală), metacogniţia implică a şti CE SĂ FACI şi a şti CUM SĂ FACI

Stilul cognitiv - modul specific în care oamenii percep şi îşi organizează informaţia despre lume, modul în care răspund la stimulii din mediu.

Mecanisme stimulator-energizante ale activităţii de învăţare

Motivaţia - susţinere energetică şi potenţare a învăţării: “Forma primară de motivaţie, din care îşi trage obârşia învăţarea, este instinctul curiozităţii, care se manifestă prin intermediul comportamentului reflex-necondiţionat de orientare-investigare/explorare) a ambianţei” (Golu, 2002, pp.519-520).

Afectivitatea - în strânsă relaţie cu motivaţia: Hiperemotivitatea, hipoemotivitatea, anxietatea, distimiile influenţează negativ învăţarea.

Mecanisme reglatoare

Atenţia - forţa ce alimentează activitatea mentală aşa cum forţa electrică alimentează o maşină (Hamilton, Ghatala, 1994, p.99). Aprosexia (neatenţia) şi hiperprosexia (distracţia) pot perturba grav învăţarea.

Voinţa – asigură trecerea de la tendinţă la dorinţă şi de la dorinţă la aspiraţie şi apoi la vrere

Limbajul - în strânsă relaţie cu comunicarea este mediator pentru toate procesele cognitive şi în special pentru cele care operează cu semnificaţii

Competenţele şi aptitudinile de comunicare - esenţiale atât în transmiterea cât şi în receptarea informaţiilor care se învaţă (indiferent de forma lor de codificare).

Personalitatea

Temperamentul – suportul dinamico-energetic, Aptitudinea – aspectul instrumental al învăţării, Caracterul - atitudini şi valori specifice activităţii

de învăţare, Inteligenţa - latură rezolutiv productivă a

personalităţii asigură maximal eficienţa învăţării. Creativitatea se regăseşte în învăţare sub toate

aspectele ei (produs, proces, potenţialitate şi dimensiune complexă a personalităţii)

Alţi factori ai învăţării:

imaginea de sine stima de sine; adecvarea interpersonală, încrederea în sine, optimismul, speranţa, expectaţiile; nevoia de autorealizare şi autoîmplinire sentimentul de bine subiectiv (subjective well-being) cu cele

două componente de bază: componenta cognitivă (satisfacţia cu viaţa) şi componenta afectivă (starea de fericire pe care o trăieşte individul),

angajarea, implicarea personală în activitatea şcolară activismul personal (agency)