Tema 1: Introducere. Cadru general.

Planul:

1. Introducere.

2. Noţiuni generale despre democraţie.

3. Democrația şi globalizarea.

4. Ce este democraţia?

1. Introducere.

PREZENTAREA CURSULUI:

• Introducere. Cadru general.• De ce democraţia? (Totalitarism şi democraţie).• Definirea și esența democrației.

• Apariţia şi evoluția istorică a democrației.• Analiza sistemică a democraţiei.• Democraţia politică: teorii şi concepte generice.• Principiile democrației.• Forme şi modele ale democraţiei.• Construcția constituțională democratică.• Opoziţia în statul democratic.• Democrația în cadrul doctrinelor politice.• Democratizarea. Teoriile democratizării.• Problemele şi provocările democrației contemporane.• Democratizarea politică în Republica Moldova.• Democraţia în şcoală.

Nota finală: 60 % - activitate la seminar (portofoliu = evaluare curentă orală + lucrări de control + referat

40 % - lucrare finală (testare examen)

1

Tematica orientativă a referatelor:

Idealul democratic în antichitatea greacă. Totalitarismul de dreapta. Comunism și totalitarism. Evoluţia ideii democratice în epoca modernă. Doctrina liberală si democrația politică. Doctrina conservatoare si democrația politică. Doctrina social-democrata si democrația politică. Modele ale democraţiei Mecanismele constituţionale ale democraţiei din R. Moldova . Edificarea statului de drept în Republica Moldova: probleme şi realizări. Democratizarea prin teoria valurilor. Tranziţia democratică în Republica Moldova: general şi particular. Provocările democraţiei la etapa actuală. Rolul educaţiei în democratizarea societăţii.

Literatura generalizatoare:1. 1989.Toamna naţiunilor./ Adam Burakovski ş.a. - Iaşi: Polirom, 2013.2. Baradat Leon P. Ideologiile politice: origini şi impact. – Iaşi: Polirom, 2012.3. Cum se consolidează democraţia / coord.: Diamond L. ş.a. – Iaşi: Polirom, 2004. 4. Dahl Robert A. Despre democraţie. – Iaşi: Institutul European, 2003.5. Dahl Robert A. Democraţia şi criticii ei. – Iaşi: Institutul European, 2002.6. Enache M. Democrația parlamentară.- București: Universul juridic, 2012.7. Enciclopedia Blackwell a gândirii politice / coord.: David Miller. – Bucureşti: Humanitas, 2006.8. Enciu N. Politologie. – Chişinău: Civitas, 2005.9. Fisichella D. Ştiinţa politică. Probleme, concepte, teorii. – Iaşi: Polirom, 2007.10. Florian A. Fundamentele doctrinelor politice. - Bucureşti: Editura Universitară, 2006.11. Fukuyama F. Sfârșitul istoriei și ultimul om. – București: Paideia 1992.12. Grugel J. Democratizarea. O introducere critică. – Iaşi: Polirom, 2008.13. Hoffer E. Adepții fanatici: reflecții asupra naturii mișcărilor de masă. – Iaşi: Polirom, 2013.14. Isaac Jeffrey C. Democraţia în vremuri întunecate. - Iaşi: Polirom, 2000.15. Jean-Pierre Le Goff. Democrația post-totalitară. - București: Universul Juridic; Craiova:

Universitaria, 2012.16. Lijphart A. Democraţia în societăţile plurale. – Iaşi: Polirom, 2002.17. Lijphart A. Modele ale democraţiei. – Iaşi: Polirom, 2000.18. Mungiu-Pippidi A. Politica după comunism: structură, cultură şi psihologie politică. - Bucureşti:

Humanitas, 2002.19. Nay O. Istoria ideilor politice. – Iaşi: Polirom, 2008.20. Politologie: manual pentru specialităţile nonprofil. – Chişinău: CEP USM, 2007.21. Rosanvallon P. Contrademocraţia. Politica în epoca neâncrederii. – Bucureşti: Nemira, 2010.22. Sartori Giovanni. Teoria democrației reinterpretată. - Iaşi: Polirom, 1999.23. Sartori Giovanni. Ingineria constituțională comparată. – Institutul European, 2008.24. Ştiinţa politică: o introducere / Michael G. Roskin ş.a. – Iaşi: Polirom, 2011.25. Tămaş S. Dicţionar politic. Instituţiile democraţiei şi cultura civică. – Bucureşti, 1996. 26. Ungureanu C. Religia în democrație: o dilemă a modernității. - Iaşi: Polirom, 2011.

2

27. Zamfir C. O analiză critică a tranziţiei. – Iaşi: Polirom, 2004. 28. Zakaria F. Viitorul libertăţii: democraţia neliberală în SUA şi în lume. - Iaşi: Polirom, 2009.

2. Noţiuni generale despre democraţie.Unul dintre cele mai remarcabile elemente ale politicului în lumea contemporana este uimitoarea

popularitate a democraţiei. Exista azi putini oameni, fie lideri politici importanţi, fie simplii cetăţeni si supuşi, care sa nu predice democraţia si sa nu se pretindă a fi democraţi. Cu mici excepţii, cu toţii par a fi de acord că democraţia este de dorit. Dar aceasta înţelegere apare în mijlocul unui conflict ideologic puternic, uneori chiar violent. Cum pot oameni împărtăşind ideologii diferite – liberali si socialişti, comunişti si conservatori – sa creadă în valoarea democraţiei ?

Cuvântul „democraţie“ este astăzi atât de mult prezent în limbajul cotidian, încât pare că toată lumea subînţelege acelaşi lucru: libertate, egalitate, pluralism, guvernarea majorităţii, drepturile omului, societatea civilă. În realitate, deşi redusă de multe ori la aceste criterii particulare,democraţia nu este sinonimă cu una sau alta din aceste caracteristici, considerate izolat. Aşa cum vom vedea în acest modul, democraţia înseamnă toate aceste criterii laolaltă şi încă ceva mai mult: un ideal şi un proiect în permanentă construcţie. Cu alte cuvinte, democraţia nu este o chestiune de „totul sau nimic“, ci un proces evolutiv, de apropiere treptată de acest ideal.

Mulţi utilizează cuvântul „democraţie” într-un mod ipocritic. Democraţia este atât de populara, încât fiecare va încerca sa-si lege propria ideologie de ea, oricare ar fi aceasta. De exemplu, fosta denumire a Germaniei de Est înainte de căderea regimului comunist în 1989-1990 era Republica Democrată Germană. Iar guvernământul acestei „democraţii” limita strict libertatea cuvântului si scotea efectiv în afara legii competiţia politica. Reţinând acest exemplu, dar si altele, unii critici s-au plâns ca termenul „democraţie” a fost utilizat greşit de atâtea ori, încât i s-a pierdut orice înţeles.

Un al doilea răspuns ar fi că adepţii diferitelor ideologii au pur si simplu idei diferite despre cum se realizează democraţia. Aproape toţi sunt de acord ca democraţia este un lucru bun, dar nu sunt de acord despre cum ar fi mai bine sa fie realizat. De exemplu, cei mai mulţi oameni din SUA considera dictatura ca fiind un regim evident nedemocratic, dar Mao Zedong, liderul Partidului Comunist Chinez pentru mai mult de 40 de ani, a susţinut ca guvernământul sau a fost o „dictatura democratica a poporului”. Aparent, Mao nu a văzut nici o contradicţie în aceasta, deoarece el credea ca China avea nevoie de o perioadă de dictatură pentru a pregăti calea spre democraţie. Astfel, există poate o înţelegere reală larg răspândită cum că democraţia este adevăratul ţel sau scop al activităţii ideologice iar neînţelegerile apar numai în ceea ce priveşte mijloacele de atingere a acelui scop.

Deşi ambele poziţii pot avea meritele lor, credem ca un al treilea răspuns oferă o mai adânca perspectivă asupra problemei. Şi acesta este ca oameni diferiţi înţeleg prin „democraţie” lucruri diferite. Ei pot cu toţii să dorească să ajungă la sau să promoveze democraţia, dar nu sunt de acord asupra modului în care să se facă acest lucru, deoarece nu sunt de acord asupra a ceea ce este cu adevărat democraţia. În ceea ce priveşte ideologiile politice, putem spune ca democraţia este un ideal pe care îl îmbrăţişează majoritatea ideologiilor, dar datorita faptului ca au înţelegeri foarte diferite asupra a ceea ce este democraţia, ele tind spre aceasta în moduri diferite. Pot intra în conflict unele cu altele în încercările lor de a-şi atinge sau de a-şi promova propria concepţie despre democraţie.

Deci, democraţia este un concept esenţialmente contestat. Însuşi idealul democratic este profund implicat în conflictul ideologic al lumii moderne. Pentru a înţelege acest conflict, trebuie sa ştim mai

3

multe despre democraţie si despre idealul democratic. Trebuie sa ştim mai ales ce a însemnat la origini „democraţia” si de ce numai în ultimii aproximativ 150 de ani democraţia a fost considerată ca o forma dezirabilă (dorită) a guvernământului si societăţii.

Chiar dacă este un concept relativ, experienţa societăţilor moderne conferă totuşi cuvântului „democraţie“ un conţinut destul de precis. Etimologic, „democraţia“ vine de la cuvintele greceşti „demos“ (popor) şi „kratos“ (putere sau guvernare). Din combinarea lor, a reieşit definiţia cea mai uzuală a democraţiei: „guvernarea de către popor“. Această construcţie prin juxtapunerea a doi termeni autonomi a creat de la început o ambiguitate funcţională, prezentă până în zilele noastre. Pe de o parte, „demos“ desemna ansamblul cetăţenilor care populau un polis sau cetatea-stat. Pe de alta, „kratos“ putea însemna atât „putere“ cât şi „guvernare“, deci două lucruri relativ diferite. Astfel încât existenţa „demosului“ nu înseamnă neapărat şi putere. De exemplu, o democraţie formală, în care poporul pare să deţină puterea prin reprezentanţii săi, poate masca de fapt o distribuţie nedemocratică a puterii. Invers, într-o democraţie unde un monarh conduce formal (cum este cazul monarhiilor constituţionale occidentale de astăzi), puterea reală o exercită de fapt poporul.

Sensul modern al democraţiei s-a îndepărtat mult şi s-a extins în raport cu această definiţie iniţială. Democraţia se aplică astăzi nu doar guvernării poporului de către popor, ci întregii sfere a deciziilor colective. Cum viaţa noastră se desfăşoară cel mai mult în forme colective de organizare (comunităţi, grupuri sociale, organizaţii, instituţii), deciziile colective au devenit prevalente. Din acest motiv, principiile vieţii democratice s-au extins la orice formă colectivă de organizare. În acest sens, la fel ca în „guvernarea poporului de către popor“, vorbim de democraţie în condiţiile în care deciziile colective se bazează pe două principii independente:

– controlul popular asupra deciziilor colective;– egalitatea drepturilor în ce priveşte exercitarea acestui control colectiv.Rezultă că democraţia nu se referă doar la domeniul guvernării, ci la orice formă de decizie

colectivă. Dat fiind însă faptul că statul este cea mai inclusivă şi cea mai vastă formă de asociaţie, toţi cetăţenii sunt interesaţi de modul în care se aplică principiile democratice (controlul popular şi egalitatea drepturilor) la nivelul statului.

Prin urmare, acest concept este unul politic, astfel democraţia însăşi este o democraţie politică. Însa conceptul acesta de democraţie politică a evoluat mult de-a lungul istoriei, regăsindu-l astăzi într-o formă difuză şi incosistentă ce variază de la stat la stat, în funcţie de nivelul economic, de condiţiile sociale, sau de practicile politice existente. De aceea, democraţia este greu de definit şi identificat în spectrul politic contemporan. În general, când vorbesc despre democraţie ca regim politic, cetăţenii obişnuiţi înţeleg acel sistem politic în care sunt respectate drepturile omului, există alegeri libere universale şi alternanţa la putere. Dar, atât teoretic cât şi practic, lucrurile diferă în realitate.

Democraţia poate fi definită generic ca referindu-se la cârmuirea populară sau la suveranitatea populară, la guvernământul reprezentativ, sau la o guvernare participativă directă, sau chiar la guvenământul de tip republican, sau constituţional, altfel spus la guvernământul conform legii (Vezi: Enciclopedia Blackwell a gândirii politice, Ed. Humanitas, Bucureşti, 2006, p. 153.). Sensul etimologic al democraţiei îl putem regăsi în Grecia antică, aşa cum spuneam şi în rândurile de mai sus, acesta însemnând – foarte simplu – domnia sau puterea poporului: domnia majorităţii. Bineînţeles, sensul

4

conceptului de democraţie a suferit numeroase schimbări căpătând diferite forme pe parcursul istoriei, dar esenţa conceptului a rămas neschimbată.

În diferitele sale forme, putem observa democraţia cu aspectele sale teoretice aşa cum le găsim în modelul clasic atenian, în ideile lui Rousseau, sau ale lui Marx sau putem observa democraţia aşa cum este ea prezentă în variantele contemporane la Schumpeter, la Dahl, la Hayek sau Sartori.

Ca formă de organizare şi conducere politică a societăţii, democraţia presupune două părţi: conducători şi conduşi, pe baza unor alegeri libere. O întreagă experienţă istorică evidenţiază faptul potrivit căruia democraţia, conducătorii, deţinătorii puterii politice, indiferent de apartenenţa lor de grup social, trebuie să reprezinte voinţa majorităţii poporului. Pentru ca, în mod real, societatea să se băzeze pe o organizare şi conducere politică democratică, în mod obligatoriu trebuie să se respecte anumite reguli sau principii de bază, luate ca un tot unitar, care pot să îmbrace forme concrete, în funcţie de etapa respectivă şi condiţiile istorice ale fiecărei ţări.

3. Democrația şi globalizarea.Contextul democratizării contemporane este globalizarea sau creşterea unor forme tot mai

profunde ale interconectivităţii dintre societăţi, cetăţeni şi organizaţii, dincolo de graniţele statelor. Prin urmare, e legitim să ne întrebăm cum se leagă democratizarea de globalizare. Primele dezbateri despre cauzele democraţiei presupuneau că forţele principale ale democratizării se înrădăcinau în statele-naţiuni particulare. Chiar şi la începutul celui de-al treilea val, factorii internaţionali erau trataţi drept factori secundari în procese considerate a avea o determinare internă. Studiul crucial realizat de Huntington (1991) asupra celui de-al treilea val a fost deschizător de drumuri în acest sens, pentru că identifica factori globali drept cauze principale ale democratizării contemporane.

Există trei moduri principale prin care globalizarea modelează procesele democratizării:• cultural, prin crearea unei reţele globale de comunicaţii şi a unei culturi globale;• economic, prin stabilirea unei economii capitaliste globale; • politic, prin stabilirea instituţiilor guvernării globale.Toate trei încurajează pătrunderea sau răspândirea valorilor generate la nivel global în politica

naţională anterior izolată. În condiţiile globalizării, suveranitatea statului este erodată, iar statul este internaţionalizat. Cu alte cuvinte, politica internă ajunge să fie influențată de curente şi constrângeri globale. Astfel, mai ales în perioada de după 1989, democraţia a devenit o valoare centrală a noii ordini globale.

Totuşi, globalizarea favorizează o anumită variantă limitată a democraţiei liberale, care permite generarea unei conformităţi în termeni economici. Cu alte cuvinte, democratizarea este un mijloc de instituire a unei pieţe globale, care constituie un proces obiectiv în evoluția omenirii. Pentru că globalizarea este în mod inerent un proces neuniform, impactul ei este mult mai mare asupra statelor în curs de dezvoltare decât asupra celor dezvoltate. Aceasta înseamnă că este posibil ca forţele globale să impună mai ferm această formă de democratizare limitată în lumea subdezvoltată.

Totuşi statele, chiar şi cele în curs de dezvoltare, rămân mult mai puternice decât presupun hiperglobaliştii. Politica naţională contează. Globalizarea creează oportunităţi pentru schimbarea politică, dar forţele globale nu pot impune democraţia din exterior, în unele cazuri, ele pot oferi sprijin, însă în

5

alte cazuri, globalizarea creează aşteptări false sau distorsionează tocmai procesele pe care instituţiile guvernamentale sau statele occidentale pretind că le favorizează. Instituţiile guvernării globale îi încurajează pe cei care deţin puterea să guverneze mai deschis, dar acest fapt nu duce la democratizare acolo unde nu există suficiente presiuni prodemocratice în interiorul statelor-naţiuni. În unele cazuri acţiunile instituţiilor guvernamentale au servit la relegitimarea autoritarismului prin crearea unor aparenţe de responsabilitate.

Începând cu anii '80, guvernele şi instituţiile occidentale au avut oportunităţi mai mari ca niciodată să joace un rol semnificativ în afacerile interne ale ţărilor în curs de dezvoltare. Instituţiile globale formulează presupuneri referitoare la relaţia dintre ordinea politică şi ordinea economică. Ele pornesc de la convingerea că dezvoltarea pieţei favorizează în mod automat democratizarea, în consecinţă, încurajează sau chiar cer introducerea unor mecanisme de piaţă în economii anterior etatiste. Deseori, aceste politici se înscriu la rubrica sprijinului pentru democratizare, în ce măsură adâncirea mecanismelor pieţei încurajează democraţia autentică (adică substanţială) rămâne o chestiune deschisă îndoielilor. Se poate chiar întâmpla ca liberalizarea pieţei să acţioneze ca un obstacol în calea extinderii cetăţeniei, mai ales acolo unde marketizarea are loc prea rapid sau fără măsuri compensatorii, care să-i protejeze pe cei mai vulnerabili.

Prin urmare, globalizarea constituie un suport al democratizării, dar nu și unul suficient, aşa cum se presupune uneori.

6

4. Ce este democraţia?

7

Citate

Democraţie

Democraţia este un sistem politic prost, cel mai bun, însă, dintre cele pe care omenirea le-a inventat până acum.[Winston Churchill]

Government of the people, by the people, for the people[Abraham Lincoln]

Spiritul democraţiei nu poate fi găsit în afară. El trebuie să vină din interior.[Mahatma Gandhi]

Democraţia poate fi ameninţată la fel de mult de linişte şi ordine ca şi de nelinişte şi dezordine.[Hildegard Hamm-Brücher]

Democraţie înseamnă luarea deciziilor de către cei afectaţi.[Carl Friedrich von Weizsäcker]

Dictaturile sunt străzi cu sens unic. Democraţiile, străzi cu două sensuri.[Albert Moravia]

Democraţia nu înseamnă "Sunt la fel de bun ca şi tine", ci "Tu eşti la fel de bun ca şi mine".[Theodore Parker]

Democraţia nu stabileşte legături puternice între oameni, ea doar le uşurează felul în care se poartă unii cu ceilalţi.[Alexis de Tocqueville]

Statul de drept este precum pâinea noastră cea de toate zilele, precum apa de băut şi apa de respirat. Şi cel mai bun lucru la democraţie este că doar ea poate să asigure existenţa statului de drept.[Gustav Radbruch]

Un democrat n-ar trebui să creadă că majoritatea ia mereu decizii înţelepte. El trebuie să ştie însă că hotărârea majorităţii, fie ea înţeleaptă sau nu, trebuie acceptată, până atunci când majoritatea va lua o altă decizie.[Bertrand Russell]

Democraţia nu poate fi impusă unei societăţi, ea nu este nici un cadou pe care îl poate primi cineva pentru a se bucura de el la nesfârşit. Oamenii trebuie să lupte zi de zi ca să apere democraţia .[Heinz Galinski]

Democraţie înseamnă: a respecta regulile de joc chiar şi atunci când nu este atent nici un arbitru.[Manfred Hausmann]

Viaţa în libertate nu este deloc uşoară, iar democraţia nu este desăvârşită.[John F. Kennedy]

Prin democraţie înţeleg că ea îi conferă celui mai slab dintre noi aceleaşi şanse ca şi celui mai puternic.[Mahatma Gandhi]

Democraţie înseamnă să poţi alege. Dictatura înseamnă să fii pus în faţa alegerii.[Jeannine Luczak]

Structurile democratice sunt instituţii de carantină ce ne apără împotriva tiraniei.[Friedrich Nietzsche]

Acolo unde libertatea îşi poate rezolva singură treburile, ea se transformă în democraţie.[John Dos Passos]

Cine vrea să aducă democraţia în ţara sa nu ar trebui să aştepte să i se dea voie să facă acest lucru.[Brülent Ecevit]

Libertatea presei şi mass-media

Domnule, nu vă împărtăşesc opinia, dar mi-aş da viaţa să o pot exprima.[Voltaire]

Participare şi alegeri

8

Cine nu vrea să aibă de-a face cu politica, ia fără să dorească partea partidului aflat la guvernare. [Max Frisch]

Cine se declară împotriva politicii este de fapt în favoarea politicii făcute cu ajutorul lui.[Bertolt Brecht]

Cea mai mare sarcină a democraţiei, ritualul şi sărbătoarea sa sunt alegerile. [H.G. Wells]

Demnitatea omului constă în faptul că poate alege. [Max Frisch]

Separaţia puterilor şi libertatea

Experienţa a arătat-o că toţi oamenii care au avut în mâinile lor puterea au fost înclinaţi să abuzeze de ea. Aceşti oameni vor merge cât de departe vor putea. [Montesquieu]

Puterea este expansivă prin natură şi nu poate fi limitată decât de alte puteri la fel de mari.[Aldous Huxley]

Mie îmi este mai pe plac libertatea periculoasă decât robia liniştită.[Jean Jacques Rousseau]

Istoria libertăţii este o istorie a rezistenţei. Istoria libertăţii este o istorie a delimitării de puterea conducerii. [Thomas Woodrow Wilson]

Libertatea este un bun care permite omului să se bucure de toate celelalte bunuri ale sale.[Montesquieu]

Libertatea este pentru societate ce este sănătatea pentru individ.[Lord Bolingbroke]

Dreptul natural este libertatea, iar cealaltă determinare a acestuia este egalitatea în faţa legii.[Hegel]

Omul care renunţă la libertăţile sale renunţă şi la demnitatea sa de fiinţă umană, la drepturile, ba chiar şi la obligaţiile sale.[Jean Jacques Rousseau]

Libertatea nu constă în faptul că oamenii pot face tot ce doresc ci în faptul că ei nu trebuie să facă ce nu doresc.[Jean-Jacques Rousseau]

Atâta vreme cât libertatea nu va înflori în toate ţările, ea nu va putea veni în folosul oamenilor.[John F. Kennedy]

Sclavii fericiţi sunt cei mai înverşunaţi duşmani ai libertăţii.[Maria von Ebner-Eschenbach]

Atâta vreme cât a trebuit să luptăm pentru libertate, ştiam care era ţelul nostru. Acum am dobândit libertatea şi nu mai ştim ce dorim.[Vaclav Havel]

9