ÎntrebĂri şi rĂspunsuri - osim.ro materialele/designul comunit… · ce se înţelege prin...

16
1 DESIGNUL COMUNITAR ÎNTREBĂRI şi RĂSPUNSURI 1. Care sunt actele normative ce reglementează protecţia designului comunitar ? Directiva Parlamentului European şi a Consiliului 98/71/CE, din 13 octombrie 1998, privind protecţia juridică a desenelor sau modelelor (publicată în JO L 289/28.10.1998, p. 28), care a instituit un sistem de protecţie a desenelor sau modelelor comunitare. Regulamentul Consiliului (CE), nr. 6/2002, din 12.12.2001, privind desenele sau modelele comunitare, emis pe baza Directivei nr. 98/71/C.E. Acest Regulament este obligatoriu în toate elementele sale şi se aplică direct în toate statele membre. Regulamentul Comisiei (CE), nr. 2245/2002, din 21.10.2002, privind normele de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 6/2002, privind desenele sau modelele comunitare. 2. Ce se înţelege prin design ? Design, respectiv, desen sau model reprezintă aspectul exterior al unui produs sau al unei părţi a acestuia, rezultat din combinaţia dintre principalele sale caracteristici, îndeosebi linii, contururi, culori, formă, textură şi/sau materiale şi/sau ornamentaţia produsului în sine. 3. Care este diferenţa dintre un design şi un desen ? Cuvântul design (preluat din engleză: design) poate fi utilizat ca fiind aspectul exterior al unui produs în 2 sau 3 dimensiuni, iar cuvântul desen (preluat din franceză: dessin) se utilizează numai pentru produse în 2 dimensiuni, pentru produsele în 3 dimensiuni fiind utilizat cuvântul model. 4. Ce se înţelege prin produs ? Prin produs se înţelege orice articol industrial sau artizanal, inclusiv, printre altele, piesele concepute spre a fi asamblate într-un produs complex, ambalaj, formă de prezentare, simboluri grafice şi caractere tipografice, cu excepţia programelor de calculator.

Upload: trinhkhue

Post on 05-Feb-2018

242 views

Category:

Documents


4 download

TRANSCRIPT

Page 1: ÎNTREBĂRI şi RĂSPUNSURI - osim.ro MATERIALELE/Designul comunit… · Ce se înţelege prin design ? ... desen sau model reprezintă aspectul exterior al unui produs sau ... Prin

1

DESIGNUL COMUNITAR

ÎNTREBĂRI şi RĂSPUNSURI

1. Care sunt actele normative ce reglementează protecţia designului comunitar ? Directiva Parlamentului European şi a Consiliului 98/71/CE, din 13 octombrie 1998, privind protecţia juridică a desenelor sau modelelor (publicată în JO L 289/28.10.1998, p. 28), care a instituit un sistem de protecţie a desenelor sau modelelor comunitare. Regulamentul Consiliului (CE), nr. 6/2002, din 12.12.2001, privind desenele sau modelele comunitare, emis pe baza Directivei nr. 98/71/C.E. Acest Regulament este obligatoriu în toate elementele sale şi se aplică direct în toate statele membre. Regulamentul Comisiei (CE), nr. 2245/2002, din 21.10.2002, privind normele de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 6/2002, privind desenele sau modelele comunitare. 2. Ce se înţelege prin design ? Design, respectiv, desen sau model reprezintă aspectul exterior al unui produs sau al unei părţi a acestuia, rezultat din combinaţia dintre principalele sale caracteristici, îndeosebi linii, contururi, culori, formă, textură şi/sau materiale şi/sau ornamentaţia produsului în sine. 3. Care este diferenţa dintre un design şi un desen ? Cuvântul design (preluat din engleză: design) poate fi utilizat ca fiind aspectul exterior al unui produs în 2 sau 3 dimensiuni, iar cuvântul desen (preluat din franceză: dessin) se utilizează numai pentru produse în 2 dimensiuni, pentru produsele în 3 dimensiuni fiind utilizat cuvântul model. 4. Ce se înţelege prin produs ? Prin produs se înţelege orice articol industrial sau artizanal, inclusiv, printre altele, piesele concepute spre a fi asamblate într-un produs complex, ambalaj, formă de prezentare, simboluri grafice şi caractere tipografice, cu excepţia programelor de calculator.

Page 2: ÎNTREBĂRI şi RĂSPUNSURI - osim.ro MATERIALELE/Designul comunit… · Ce se înţelege prin design ? ... desen sau model reprezintă aspectul exterior al unui produs sau ... Prin

2

5. Ce este un produs complex ? Prin produs complex se înţelege un produs compus din mai multe piese ce pot fi înlocuite astfel încât să permită dezasamblarea şi reasamblarea produsului. 6. Ce este un design comunitar, respectiv, un desen sau model comunitar ? Desenele sau modelele care îndeplinesc condiţiile enunţate în Regulament sunt denumite în continuare desene sau modele comunitare. 7. Cum este protejat un desen sau model comunitar neînregistrat ? Un desen sau model comunitar neînregistrat este protejat dacă este făcut public, conform procedurilor prevăzute de prezentul regulament. 8. Cum este protejat un desen sau model comunitar înregistrat ? Un desen sau model comunitar înregistrat este protejat dacă este înregistrat conform procedurilor prevăzute de prezentul regulament. 9. Ce desene sau modele pot fi protejate ca design comunitar ? Poate fi protejat ca design comunitar orice design de produs care îndeplineşte condiţiile prevăzute în Regulamentul Consiliului şi, în special, condiţia de definiţie, condiţia de noutate şi condiţia de a avea un caracter individual. 10. Ce produse pot fi protejate ca desene sau modele comunitare ? Exemple de produse ce pot fi protejate: prăjituri, bomboane; haine; rochii; bijuterii, geamantan de voiaj, cutii; mobilier; articole de menaj; ambalaje; ceasuri, mijloace de transport auto, navale şi aeriene; maşini electrice, televizoare, telefoane, calculatoare, motoare, pompe, maşini agricole, maşini de spălat, de curăţat, aparate de fotografiat; instrumente muzicale, articole de birou, jucării, articole de sport, construcţii, produse cosmetice şi farmaceutice, articole de toaletă. 11. Ce desene sau modele comunitare înregistrate pot fi prezentate ca exemplu concret, vizual? Prezentăm în continuare câteva exemple de design comunitar (vezi imaginea):

fig. 1 - model de scaun - nr. de înregistrare OHIM-013628

Page 3: ÎNTREBĂRI şi RĂSPUNSURI - osim.ro MATERIALELE/Designul comunit… · Ce se înţelege prin design ? ... desen sau model reprezintă aspectul exterior al unui produs sau ... Prin

fig. 2 - model de ambarcaţiune - nr. de înregistrare OHIM-033832 fig. 3 - model de butelie - nr. de înregistrare OHIM-018056 fig. 4 - model de ceas mural - nr. de înregistrare OHIM-001060 fig. 5 - model de caramelă - nr. de înregistrare OHIM-011481 fig. 6 - model de construcţie (garaj) - nr. de înregistrare OHIM-000765 fig. 7 - model glob didactic - nr. de înregistrare OHIM-022678 fig. 8 - model de maşină de cusut - nr. de înregistrare OHIM-028311 fig. 9 - model de pix cu bilă - nr. de înregistrare OHIM-001201

3

Page 4: ÎNTREBĂRI şi RĂSPUNSURI - osim.ro MATERIALELE/Designul comunit… · Ce se înţelege prin design ? ... desen sau model reprezintă aspectul exterior al unui produs sau ... Prin

4

12. Ce desene şi modele sunt excluse de la protecţie ? Nu pot fi protejate un desen sau model impus de funcţia sa tehnică, precum şi desenele sau modelele de interconexiuni, astfel: - Un desen sau un model comunitar nu conferă drepturi asupra caracteristicilor aspectului unui produs dacă acestea sunt impuse exclusiv de funcţia lor tehnică. - Un desen sau un model comunitar nu conferă drepturi asupra caracteristicilor aspectului unui produs dacă acestea trebuie să fie reproduse obligatoriu în forma şi dimensiunile lor exacte, pentru ca produsul în care este integrat sau căruia i se aplică desenul sau modelul să poată fi racordat mecanic la un alt produs, să poată fi plasat în interiorul sau în jurul unui alt produs, sau pus în contact cu un alt produs, astfel încât fiecare dintre produse să-şi îndeplinească funcţia proprie. 13. Desenele sau modelele care contravin bunelor moravuri pot fi protejate ca design comunitar ? Nu poate fi protejat, respectiv, un desen sau un model comunitar nu conferă drepturi dacă desenul sau modelul contravine ordinii publice sau bunelor moravuri. 14. Care sunt avantajele protecţiei desenelor sau modelelor ca design comunitar? Protecţia designului comunitar pe ansamblul Uniunii Europene se obţine printr-o procedură unică, simplificată: - printr-o singură cerere; - depunerea se face la un singur centru administrativ; - cu costuri mai scăzute decât în cazul depunerii cererii separat, în fiecare stat membru; - se utilizează un sistem de taxe unic în loc de plata unor taxe către fiecare oficiu naţional; - cererea se poate depune în limba ţării de origine şi nu în limba fiecărui stat membru; - ulterior, ca limbă de lucru se poate utiliza una dintre cele 5 limbi oficiale ale OHIM, respectiv: engleza, franceza, germana, italiana, spaniola; dacă se depune cerere în fiecare stat membru, trebuie să se utilizeze limba statului respectiv; - se gestionează o singură cerere pentru modificări, completări sau altele asemenea. Solicitantul care doreşte să depună o cerere de design comunitar nu trebuie să depună în prealabil o cerere naţională la OSIM. Consecinţele fiecărei proceduri va avea aceleaşi efecte în toate statele Uniunii Europene, respectiv: înregistrarea, publicarea, drepturile conferite, perioada de valabilitate, cesiunea, anularea, abandonul.

Page 5: ÎNTREBĂRI şi RĂSPUNSURI - osim.ro MATERIALELE/Designul comunit… · Ce se înţelege prin design ? ... desen sau model reprezintă aspectul exterior al unui produs sau ... Prin

5

Prin aderarea unor noi state membre, în cazul extinderii Uniunii Europene, designul comunitar anterior înregistrat îşi extinde automat efectele şi în aceste state. 15. Unde se poate găsi formularul de cerere de înregistrare a unui desen/model comunitar? Formularul de cerere de înregistrare a unui desen/model comunitar se află la adresa www.oami.europa.eu , precum şi pe site-ul OSIM, la adresa www.osim.ro . 16. Pot fi incluse mai multe desene sau modele într-o cerere ? Pot fi incluse mai multe desene sau modele într-o cerere de înregistrare multiplă, a unor desene sau modele comunitare. Cu excepţia produselor ornamentale, această posibilitate poate fi folosită cu condiţia ca produsele în care se preconizează integrarea desenelor sau modelelor, sau cărora li se vor aplica aceste desene sau modele să facă parte din aceeaşi clasă a Clasificării internaţionale pentru desene şi modele industriale. 17. Câte vederi poate conţine reprezentarea grafică a desenului sau modelului ? Reprezentarea poate conţine maximum 7 vederi diferite (fotografii, desene) ale desenului sau modelului şi minimum o vedere a aceluiaşi desen sau model. Dacă se prezintă mai mult de 7 vederi, OAPI nu va înregistra sau publica vederile suplimentare. Oficiul ia în considerare vederile în ordinea numerotării date de solicitant. 18. Unde se poate depune cererea de înregistrare ? Cererea de înregistrare a unui desen sau model comunitar se poate depune, la alegerea solicitantului: a. la Biroul OHIM sau b. la serviciul central competent în domeniul proprietăţii industriale al unui stat membru sau c. în ţările din Benelux, la biroul pentru desene sau modele al Uniunii Benelux. 19. Cine poate depune cererea de înregistrare ? Orice persoană poate depune o cerere pentru înregistrarea unui desen/model comunitar, respectiv, o persoană fizică sau o persoană juridică. Depunerea cererii se poate face direct de proprietarul de drept al desenului sau modelului, precum şi de reprezentantul legal al acestuia.

Page 6: ÎNTREBĂRI şi RĂSPUNSURI - osim.ro MATERIALELE/Designul comunit… · Ce se înţelege prin design ? ... desen sau model reprezintă aspectul exterior al unui produs sau ... Prin

6

20. Cum se poate depune cererea de înregistrare ? Cererea de înregistrare a unui desen sau model comunitar se poate depune: - prin transmiterea către OHIM a unui exemplar original, semnat, al documentului, pe cale poştală, prin înmânare directă sau prin orice alt mijloc, - prin transmiterea unui original semnat, prin fax, - prin transmiterea conţinutului comunicării prin mijloace electronice. 21. Transmiterea cererii se poate face prin mijloace electronice ? Conform art. 67, din Regulamentul de aplicare, cererile de înregistrare a unui desen sau model comunitar pot fi transmise prin mijloace electronice, inclusiv reprezentarea desenului sau a modelului. Validarea datelor înscrise în formularul de cerere se face automat. După validarea datelor se eliberează o confirmare de înregistrare a cererii, cu certificarea datei de depozit. 22. Ce act normativ reglementează plata taxelor ? Taxele sunt stabilite în conformitate cu Regulamentul Comisiei (EC), nr. 2246/2002, din 16 decembrie 2002, mărimea acestora fiind stabilită în anexe. 23. Ce trebuie să conţină cererea de înregistrare a unui design comunitar? Cererea de înregistrare a unui design comunitar trebuie să conţină cel puţin următoarele: - o solicitare de înregistrare ca desen/model comunitar; - informaţii care să permită identificarea solicitantului, respectiv, numele, adresa şi naţionalitatea solicitantului; - o reprezentare grafică a desenului/modelului sau, în cazul unui desen pentru care se solicită amânarea publicării, un specimen; - o indicaţie a produselor în care desenul sau modelul destinat a fi încorporat sau pe care este destinat a fi aplicat; - indicarea limbii în care cererea este depusă şi a doua limbă, de lucru, a Oficiului; - - semnătura solicitantului sau a reprezentantului său. 24. Care este data de depunere a cererii de înregistrare, oficial recunoscută ? Data de depunere a cererii de înregistrare a unui desen sau model comunitar este data la care documentele şi informaţiile prevăzute pentru un desen/model comunitar înregistrat sunt depuse la OHIM.

Page 7: ÎNTREBĂRI şi RĂSPUNSURI - osim.ro MATERIALELE/Designul comunit… · Ce se înţelege prin design ? ... desen sau model reprezintă aspectul exterior al unui produs sau ... Prin

7

Dacă cererea este depusă la serviciul central competent în domeniul proprietăţii industriale al unui stat membru sau la biroul pentru desene sau modele al Uniunii Benelux, data cererii este data la care documentele în cauză sunt depuse la serviciul sau la biroul menţionat. Dacă cererea este depusă la serviciul central competent în domeniul proprietăţii industriale al unui stat membru sau la biroul pentru desene sau modele al Uniunii Benelux şi parvine Biroului OHIM după mai mult de două luni de la depunerea documentelor cuprinzând informaţiile prevăzute în art. 36, alin. (1), prin derogare de la dispoziţiile alin. (1), data de depunere a cererii este data la care Biroul OHIM a primit documentele în cauză. 25. Se poate invoca prioritatea unei cereri ? La art. 41, din Regulament, se menţionează că orice persoană care a depus, în conformitate cu normele relevante, o cerere de înregistrare a unui desen sau model sau a unui model de utilitate pentru sau în unul dintre statele membre părţi la Convenţia de la Paris sau la Acordul de instituire a Organizaţiei Mondiale a Comerţului, sau succesorul său în drepturi beneficiază, la depunerea cererii de înregistrare a unui desen sau model comunitar pentru acelaşi desen sau model, ori pentru acelaşi model de utilitate, de un drept de prioritate pe parcursul unei perioade de şase luni, începând cu data de depunere a primei cereri. De asemenea, Regulamentul prevede că se recunoaşte ca generatoare de drept de prioritate orice depunere de cerere echivalentă cu o depunere la nivel naţional conformă, efectuată în temeiul legislaţiei naţionale a statului în cauză sau în temeiul acordurilor bilaterale sau multilaterale în domeniu. Prin depunere naţională conformă se înţelege orice depunere de cerere considerată suficientă pentru a stabili data la care a fost depusă cererea, indiferent de soluţionarea acordată ulterior cererii în cauză. 26. Care este efectul recunoaşterii unui drept de prioritate ? Efectul dreptului de prioritate, prevăzut la art. 43, constă în aceea că data de prioritate este considerată a fi data de depunere a cererii de înregistrare a unui desen sau model comunitar în sensul art. 5, 6, 7 şi 22, al art. 25, alin. (1), lit. (d), şi al art. 50, alin. (1). Pentru a stabili prioritatea se consideră drept primă cerere o cerere ulterioară de înregistrare a unui desen sau model care a făcut deja obiectul unei prime cereri anterioare în sau pentru acelaşi stat, cu condiţia ca la data de depunere a cererii ulterioare cererea anterioară să fi fost retrasă, abandonată sau refuzată fără a fi fost supusă inspectării publice şi fără a fi lăsat drepturi valabile, şi cu condiţia ca cererea respectivă să nu fi constituit deja baza de revendicare a unui drept de prioritate. Astfel, cererea anterioară nu mai poate fi folosită pentru revendicarea dreptului de prioritate.

Page 8: ÎNTREBĂRI şi RĂSPUNSURI - osim.ro MATERIALELE/Designul comunit… · Ce se înţelege prin design ? ... desen sau model reprezintă aspectul exterior al unui produs sau ... Prin

8

27. De ce acte avem nevoie pentru recunoaşterea priorităţii ? Revendicarea priorităţii este prevăzută la art. 42, unde se menţionează că în cazul în care solicitantul înregistrării unui desen sau model comunitar doreşte să se prevaleze de prioritatea unei cereri anterioare, acesta trebuie să prezinte un document de prioritate şi o copie a cererii anterioare. În cazul în care primul depozit este efectuat la Biroul OHIM, solicitantul se poate prevala de prioritatea de prim depozit, pentru a depune o cerere în alt stat, de exemplu, în România. 28. Se poate invoca o prioritate de expunere într-o expoziţie ? Art. 44, din Regulament, prevede că în cazul în care solicitantul unui desen sau model comunitar înregistrat a divulgat produsele în care a fost integrat desenul sau modelul, sau cărora li s-a aplicat desenul sau modelul respectiv, în cadrul expoziţiilor internaţionale oficiale sau recunoscute în mod oficial, în sensul Convenţiei privind expoziţiile internaţionale semnate la Paris, în 22 noiembrie 1928, poate să se prevaleze de dreptul de prioritate, în sensul art. 43, începând cu data primei divulgări a produselor, cu condiţia să depună cererea în termen de şase luni de la data primei divulgări a produselor respective. Orice solicitant care doreşte să se prevaleze de prioritate, conform alin. (1), trebuie, în condiţiile stabilite de regulamentul de aplicare, să facă dovada că a prezentat în cadrul expoziţiei produsele în care a fost integrat desenul sau modelul, sau cărora li s-a aplicat desenul sau modelul respectiv. O prioritate de expunere acordată într-un stat membru sau într-o ţară terţă nu prelungeşte termenul de valabilitate a priorităţii prevăzut în art. 41. 29. Care sunt condiţiile pentru ca un design să fie protejat ca design comunitar ? Se asigură protecţie pentru un desen sau un model printr-un design comunitar numai dacă acesta este nou şi are un caracter individual. În cazul în care un desen sau un model este aplicat unui produs sau integrat într-un produs care constituie o piesă a unui produs complex, acesta este considerat nou şi având un caracter individual numai dacă: a. după integrarea în produsul complex, piesa rămâne vizibilă la o utilizare normală a produsului şi b. caracteristicile vizibile ale piesei îndeplinesc, fiecare în parte, condiţiile de noutate şi de caracter individual necesare. Prin utilizare normală, în sensul Regulamentului, se înţelege utilizarea produsului de către utilizatorul final, cu excepţia operaţiunilor de întreţinere, service sau reparaţii.

Page 9: ÎNTREBĂRI şi RĂSPUNSURI - osim.ro MATERIALELE/Designul comunit… · Ce se înţelege prin design ? ... desen sau model reprezintă aspectul exterior al unui produs sau ... Prin

9

30. Când este considerat nou un desen sau model ? Un desen sau model este considerat nou dacă înaintea sa nu s-a făcut public niciun desen sau model identic: a. în cazul unui desen sau model comunitar neînregistrat, înainte de data la care desenul sau modelul pentru care se solicită protecţie a fost făcut public pentru prima dată; b. în cazul unui desen sau model comunitar înregistrat, înainte de data depunerii cererii de înregistrare a desenului sau modelului pentru care se solicită protecţie sau, dacă se revendică o prioritate, data de prioritate. 31. Când sunt considerate identice două desene sau modele ? Desenele sau modelele sunt considerate identice în cazul în care caracteristicile acestora diferă între ele numai prin detalii nesemnificative. 32. Când se consideră că un desen sau model are caracter individual ? Se consideră că un desen sau un model are caracter individual dacă impresia globală pe care o produce asupra utilizatorului avizat diferă de impresia produsă asupra aceluiaşi utilizator de orice alt desen sau model care a fost făcut public: a. în cazul unui desen sau model comunitar neînregistrat, înainte de data la care desenul sau modelul pentru care se solicită protecţie a fost făcut public pentru prima dată; b. în cazul unui desen sau model comunitar înregistrat, înainte de data depunerii cererii de înregistrare sau, dacă se revendică o prioritate, înainte de data de prioritate. Pentru a evalua caracterul individual trebuie să se ţină seama de gradul de libertate al autorului în elaborarea desenului sau a modelului. 33. Ce este gradul de libertate al creatorului? Se ţine seama de acesta? Pentru luarea în considerare a gradului de libertate al creatorului, trebuie să ţinem seama de natura desenului sau modelului industrial. Gradul de libertate al creatorului poate varia foarte mult de la un produs la altul. Gradul de libertate este influenţat de condiţiile subiective, respectiv, de condiţiile impuse de persoana care a comandat produsul, dar şi de condiţii obiective, care depind de domeniul în care se creează. În cazul unui model condiţionat puternic de elemente funcţionale, gradul de libertate al creatorului este mic. De exemplu, în cazul unei biciclete, pentru a se realiza un nou model, care trebuie să aibă un cadru, o şa, un ghidon şi roţi, gradul de libertate al creatorului este foarte mic şi,

Page 10: ÎNTREBĂRI şi RĂSPUNSURI - osim.ro MATERIALELE/Designul comunit… · Ce se înţelege prin design ? ... desen sau model reprezintă aspectul exterior al unui produs sau ... Prin

10

pentru aprecierea caracterului individual, trebuie să se ia în consideraţie orice mici diferenţe existente între modelul nou şi modelele anterioare. În cazul realizării unei noi creaţii de bijuterii, unde este evident că gradul de libertate al creatorului este foarte mare, trebuie să luăm în consideraţie numai diferenţele marcante între noua bijuterie şi bijuteriile anterioare. 34. Cum se examinează cererea de OHIM ? OHIM examinează dacă cererea îndeplineşte condiţiile prevăzute pentru acordarea datei de depozit (condiţiile minime). De asemenea, se examinează dacă cererea îndeplineşte celelalte condiţii prevăzute, respectiv: - dacă cererea conţine indicaţii privind produsul în care desenul/modelul este încorporat sau aplicat; - dacă cererea conţine: descrierea, cerere de amânare a publicării, date de identificare a reprezentantului, clasificarea produsului în care desenul/modelul e încorporat sau aplicat, desemnarea creatorului sau a echipei; - dacă taxele sunt achitate; - dacă sunt achitate taxele pentru depozit multiplu. 35. Cine are competenţa de a examina cererea şi a lua o decizie privind înregistrarea ? Regulamentul (nr. 6/2002) prevede, la art. 103, că examinatorul are competenţa de a lua, în numele OHIM, orice decizie privind cererile de înregistrare a unui desen sau model comunitar. 36. Care sunt motivele de respingere a cererii de înregistrare ? Conform art. 47 al Regulamentului nr. 6/2002, în cazul în care OHIM constată, în cadrul examenului prevăzut, că desenul/modelul care face obiectul unei cereri de protecţie nu îndeplineşte condiţiile prevăzute, respectiv: a. nu se încadrează în definiţia menţionată (art. 3, din Regulamentul 6/2002); b. este contrară ordinii publice sau bunelor moravuri, este informat solicitantul cu privire la respingerea cererii de înregistrare a desenului/modelului, indicându-se şi motivul. 37. Culoarea poate fi considerată ca fiind design? Culoarea însăşi nu corespunde definiţiei date pentru design, deoarece culoarea nu este legată de produs, nu constituie aspectul exterior al unui produs şi, deci, nu este un design în

Page 11: ÎNTREBĂRI şi RĂSPUNSURI - osim.ro MATERIALELE/Designul comunit… · Ce se înţelege prin design ? ... desen sau model reprezintă aspectul exterior al unui produs sau ... Prin

11

sensul art. 3a, din Regulament. Culoarea este un element al unui design, dar ea însăşi nu este acceptată ca fiind un design. 38. Parfumurile sau mirosurile pot fi protejate ca design ? Parfumurile şi mirosurile nu se consideră a fi un aspect exterior al unui produs şi, ca atare, nu corespund definiţiei de design, conform Regulamentului. 39. Se pot înregistra cuvinte simple şi secvenţe de litere ca design ? Cuvintele, ca atare, nu corespund definiţiei de design pentru că nu se referă la aspectul exterior al unui produs. În cazul în care un cuvânt sau o secvenţă de litere prezintă un stil particular, original, care poate fi considerat ca fiind un element figurativ, acesta poate fi acceptat ca design comunitar. 40. Se poate înregistra muzică sau sunete ca design ? Muzica şi sunetele, ca atare, nu constituie aspectul exterior al unui produs şi, deci, nu corespunde definiţiei de design dată de Regulament. Totuşi, reprezentarea grafică a unei compoziţii muzicale poate fi admisă ca design, cererea fiind încadrată în clasa 19-08, alte imprimate. 41. Plantele vii pot fi protejate ca design comunitar ? O plantă vie nu poate fi considerată ca fiind un produs sau, altfel spus, ca un articol industrial sau artizanal, conform prevederilor Regulamentului, art. 3b. Totuşi, o plantă sau o floare artificială, fiind un articol industrial sau artizanal, poate fi acceptată ca design comunitar. 42. Planurile de arhitectură sau alte proiecte de arhitectură pot fi înregistrate ? Dacă cererea are ca obiect planul unei case pe fiecare etaj, planul unui apartament sau alte proiecte de arhitectură, ca, de exemplu, decoraţiuni interioare sau peisagistice, acestea nu se referă la aspectul exterior al unui produs şi, deci, nu corespund definiţiei de design dată de Regulament. Dacă cererea are ca obiect un produs ca, de exemplu, prezentarea grafică a concepţiei interioare (aranjament) a unui magazin, tren, autobuz, parcare, parc de distracţii, aceasta este considerată că se referă la aspectul unui produs, deci poate fi acceptată.

Page 12: ÎNTREBĂRI şi RĂSPUNSURI - osim.ro MATERIALELE/Designul comunit… · Ce se înţelege prin design ? ... desen sau model reprezintă aspectul exterior al unui produs sau ... Prin

12

43. Care sunt etapele parcurse de o cerere pentru a fi înregistrată ? Pentru înregistrarea unui design comunitar se parcurg următoarele etape: - depunerea cererii de înregistrare; - examinarea cererii cu privire la respectarea condiţiilor de formă; - transmiterea unor eventuale observaţii ale examinatorului; - transmiterea completărilor sau eventualelor modificări; - luarea deciziei examinatorului de admitere sau respingere a cererii; - publicarea înregistrării; - eliberarea certificatului de înregistrare. 44. Unde se publică designul comunitar înregistrat ? Înregistrarea desenului/modelului este publicată în Buletinul de Desene şi Modele Comunitare. Buletinul de desene şi modele comunitare este publicat numai sub formă electronică, în limbile oficiale ale UE şi cuprinde trei părţi : - partea A, înregistrări de desene şi modele comunitare; - partea B, înscrieri în registru, ca urmare a înregistrării; - partea C, reînnoiri şi informaţii privind expirarea perioadei de valabilitate. 45. Buletinul de desene şi modele comunitare poate fi consultat ? Buletinul de desene şi modele comunitare poate fi consultat on-line. Cercetarea din Buletin poate fi efectuată fie on-line, fie utilizând cuvinte cheie: numele şi adresa solicitantului, a creatorului sau mandatarului, data de depozit, clasificarea de la Locarno, indicarea produselor. 46. Un design comunitar poate fi protejat numai în unele state din U. E. ? Desenul sau modelul comunitar are un caracter unitar. Acesta produce aceleaşi efecte pe întreg teritoriul Comunităţii. Nu poate fi înregistrat, transferat, nu poate să facă obiectul unei renunţări sau al unei decizii de nulitate, iar utilizarea sa nu poate fi interzisă decât pentru întreg teritoriul Comunităţii. Principiul menţionat anterior se aplică în toate cazurile, cu excepţia celor în care Regulamentul prevede altfel.

Page 13: ÎNTREBĂRI şi RĂSPUNSURI - osim.ro MATERIALELE/Designul comunit… · Ce se înţelege prin design ? ... desen sau model reprezintă aspectul exterior al unui produs sau ... Prin

13

47. Care este durata protecţiei unui design comunitar neînregistrat ? Un desen sau un model care îndeplineşte condiţiile prevăzute de Regulament la Secţiunea 1 este protejat cu titlul de desen sau model comunitar neînregistrat pe parcursul unei perioade de trei ani de la data la care desenul sau modelul a fost divulgat publicului pentru prima dată în cadrul Comunităţii. Se consideră că un desen sau un model a fost divulgat publicului în cadrul Comunităţii dacă a fost publicat, expus, comercializat sau făcut public în orice alt mod, în aşa fel încât, într-un curs normal al afacerilor, se poate presupune că acţiunea respectivă ar fi devenit cunoscută grupurilor specializate din sectorul în cauză care funcţionează în Comunitate. Totuşi nu se consideră că un desen sau un model este divulgat publicului dacă acesta a fost divulgat numai unui terţ, cu condiţia explicită sau implicită a păstrării secretului. 48. Care este durata protecţiei unui design comunitar înregistrat ? Prin înregistrare, un desen sau un model care îndeplineşte condiţiile prevăzute de Regulament este protejat cu titlul de desen sau model comunitar înregistrat pe parcursul unei perioade de cinci ani începând cu data la care a fost depusă cererea de înregistrare. Titularul dreptului poate prelungi durata protecţiei cu mai multe perioade de câte cinci ani, până la maximum douăzeci şi cinci de ani de la data la care a fost depusă cererea. 49. Care sunt drepturile conferite de desenul sau modelul comunitar înregistrat ? Regulamentul CE 6/2002 prevede expres drepturile conferite de desenul sau de modelul comunitar, astfel: 1. dreptul exclusiv de a utiliza desenul sau modelul comunitar; 2. dreptul de a interzice oricărui terţ utilizarea desenului sau a modelului comunitar fără acordul său. 50. Care sunt drepturile conferite de desenul sau modelul comunitar neînregistrat? Desenul sau modelul comunitar neînregistrat nu conferă titularului său dreptul de a interzice terţilor utilizarea acestuia fără acordul său decât dacă utilizarea contestată rezultă din copierea desenului sau a modelului protejat.

Page 14: ÎNTREBĂRI şi RĂSPUNSURI - osim.ro MATERIALELE/Designul comunit… · Ce se înţelege prin design ? ... desen sau model reprezintă aspectul exterior al unui produs sau ... Prin

14

51. Există limitări ale drepturilor titularului unui design înregistrat ? Titularul nu-şi poate exercita drepturile sale în cazul: - activităţilor desfăşurate cu titlu privat şi în scopuri necomerciale; - activităţilor desfăşurate în scopuri experimentale; - activităţilor de multiplicare în scopuri didactice sau bibliografice, cu condiţia ca aceste activităţi să fie compatibile cu practicile comerciale loiale, să nu aducă atingere utilizării normale a desenului sau a modelului şi să se indice sursa; - echipamentelor de la bordul navelor sau aeronavelor înmatriculate într-o ţară terţă şi care pătrund temporar pe teritoriul Comunităţii Europene; - importului în Comunitate Europeană de piese şi accesorii demontate de la vehicule, în vederea reparării vehiculelor în cauză; - executării de reparaţii la vehiculele respective. 52. Cum pot fi apărate drepturile titularilor de desene şi modele comunitare înregistrate? Conform Regulamentului CE nr. 6/2002, titularii îşi pot apăra drepturile cu privire la designul comunitar astfel: 1. Prin cererea de anulare (invalidare) a unui desen sau model comunitar Un desen sau un model comunitar înregistrat este declarat nul în urma unei cereri înaintate OHIM sau prin hotărârea unui tribunal competent în domeniul desenelor şi modelelor comunitare, în urma unei cereri reconvenţionale, în cadrul unei acţiuni în contrafacere. 2. Prin apel Deciziile împotriva cărora se poate formula apel sunt următoarele: - deciziile examinatorilor; - deciziile departamentului de desene şi modele; - deciziile departamentului de anulare (desene/modele). Apelul are efect suspensiv. 53. În ce caz încetează drepturile asupra unui desen sau model comunitar? Situaţiile în care drepturile asupra unui desen sau model comunitar încetează sunt următoarele: - prin anularea desenului sau a modelului comunitar; - prin decăderea titularului din drepturi, ca urmare a neachitării taxelor de reînnoire; - la expirarea perioadei de protecţie; - prin renunţarea titularului la drepturile conferite prin înregistrare.

Page 15: ÎNTREBĂRI şi RĂSPUNSURI - osim.ro MATERIALELE/Designul comunit… · Ce se înţelege prin design ? ... desen sau model reprezintă aspectul exterior al unui produs sau ... Prin

15

54. Care sunt tipurile de taxe percepute în procedurile de înregistrare a designului comunitar?

Sunt stabilite trei tipuri de taxe referitoare la cerere: - taxe de înregistrare, - taxe de publicare şi - taxe de amânare a publicării.

Structura taxelor pentru fiecare cerere este următoarea: - o taxă de bază, pentru primul design; - o taxă redusă, pentru designurile de la nr. 2 la 10, - o taxă şi mai redusă, pentru designul nr. 11 şi următoarele.

De exemplu, pentru înregistrarea unei cereri ce conţine 12 modele, fără amânarea publicării, trebuie să se achite suma de 2085 euro, astfel:

EURO - o taxă de înregistrare pentru primul design 230 - nouă taxe adiţionale, de 115 euro, pentru modelele nr. 2 ÷ 10 1035 - două taxe adiţionale, de 50 euro, pentru modelele nr. 11 şi 12 100 - o taxă de publicare pentru primul model 120 - nouă taxe de publicare adiţionale, de 60 euro, pentru modelele nr. 2 ÷ 10 540 - două taxe de publicare adiţionale, de 30 euro, pentru modelele nr. 11 şi 12 60

În total 2085

Dacă solicitantul doreşte amânarea publicării, taxa de publicare se înlocuieşte cu taxa de amânare a publicării, iar taxa de publicare se va plăti la sfârşitul perioadei pentru care s-a solicitat amânarea publicării. 55. Când trebuie achitate taxele de înregistrare şi publicare?

Taxele de înregistrare şi publicare trebuie achitate odată cu depunerea cererii.

Page 16: ÎNTREBĂRI şi RĂSPUNSURI - osim.ro MATERIALELE/Designul comunit… · Ce se înţelege prin design ? ... desen sau model reprezintă aspectul exterior al unui produs sau ... Prin

16

56. Care este valoarea taxelor de menţinere în vigoare?

Mărimea acestora nu este exagerată, dar depinde de perioada respectivă de menţinere în vigoare, astfel:

EURO - pentru prima perioadă de reînnoire de 5 ani 90 - pentru a doua perioadă de reînnoire de 5 ani 120 - pentru a treia perioadă de reînnoire de 5 ani 150 - pentru a patra perioadă de reînnoire de 5 ani 180

57. Care sunt modalităţile de plată a taxelor către OAPI?

Metoda de plată poate să fie una dintre următoarele: → cont curent deschis la OAPI; → transfer către contul OAPI; → plată prin cec, pe numele OAPI; → prin card de credit.