Interviu cu doamna profesoarăIULIANA MARCHIANU

1. Cunoaşteți foarte bine Colegiul Național „Vasile Alecsandri” unde activați de un sfert de secol. Ne puteți oferi o evocare a acestei perioade?

Au trecut aproape patru decenii de când am absolvit cursurile acestui colegiu, pe băncile căruia mi-am făurit visuri și aripi de zbor în viață sub grija și îndrumarea părintească a dascălilor mei dragi. Cu dragoste și răbdare omul de la catedră s-a aplecat asupra învățăceilor săi știind bine că verbul „a face” e înaintea celui de „a învăța”, pregătind în sufletul elevilor săi terenul propriei zidiri de sine însuși.

Iubirea pe care au nutrit-o dascălii noștri față de noi, elevii, nu se istovea niciodată și aducea echilibru. Îi simțeam pe profesorii mei neobosiți de a-și învăța elevii, niciodată secătuiți de puteri, ori dezgustați de profesia lor, dar nici descurajați când noi elevii nu dădeam curs imediat materiei predate.

Se impune precizarea că mă refer la dascălul „Om”, fără ca personalitatea să-i fie alterată de vremuri, de evenimente politice. Îmi amintesc cu drag de toți profesorii mei alături de care am descoperit drumuri noi, ne-am împărtășit din cunoașterea lor, ne-am clădit visuri. Profesori ca: Rodica Grigoraș, Constantin Zavate, Costică Grama, Maria Finder, etc., toţi s-au dedicat trup și suflet cu pasiune și dragoste pentru elevi, fiind iubiți și respectați de părinți și elevi.

2. Există o responsabilitate specială ca profesor la „Alecsandri”? Cum percepeți „spiritul Alecsandri”?

Așa cum profesorii mei au contribuit la zidirea personalității mele, și eu la rândul meu am această menire nobilă.

Cred că există o stare de spirit permanentă. Profesorii mei au știut că se realizează în măsura în care ne-au dăruit nu numai învățătura și înțelepciunea lor, ci și dragostea lor care nu ține de capriciile oamenilor și vremurilor.

3. Să ne întoarcem în timp! Ce va determinat sa optați pentru istorie?

Am îndrăgit de copil limbile străine, fizica, istoria…. O influență puternică a avut-o tatăl meu care este veteran de război și adeseori ne povestea nouă, copiilor, întâmplări de pe front.

Am avut ca model, în liceu, pe profesorul Costică Grama, care ne-a insuflat dorința de cunoaștere a istoriei și recunoștința până la evlavie față de înaintașii care s-au jertfit pe altarul patriei. Am fost impresionată în facultate la Universitatea din Bucureşti de profesori, istorici de seamă ai noștri, ca de exemplu: Dumitru Almaș, Emil Condurachi, Florentina Cazan, Mihai Maxim, etc..

4. Vă considerați realizată profesional?

Se spune în popor „Cine are carte are parte”, iar viața ne dovedește cât de important este acest lucru. Viața omului este un continuu a învăța, un proces neîntrerupt de acumulare de date și experiențe noi în viață, dar și de o înfrumusețare morală permanentă, în mod deosebit. Am sufletul împăcat că alături de colegii mei profesori ne-am străduit să împlinim menirea „cel ce face și va învăța, acesta mare se va chema”. Am bucuria adeseori când mă întâlnesc cu foști elevi: avocați, doctori, profesori, militari, etc. și simt mulțumirea lor faţă de noi, dascălii lor de odinioară.

Unii îmi spun încă „Doamna dirigintă!” și mărturisesc că am o satisfacție a muncii împlinite, de profesor și educator.

Sunt mâhnită însă când mă întâlnesc cu unii tineri care au terminat la noi, după 1990, și nu au reușit să se realizeze profesional în țară și au plecat peste hotare.

5. Ce momente deosebite v-au marcat cariera?

Cariera mea de dascăl se apropie de sfârșit. Munca de dascăl este o operă fără sfârșit, fără putința de a fi măsurată matematic, rezultatele acestei munci se văd în timp, în evoluția generală a societății. Întotdeauna este loc de mai bine și evident că doresc să fiu un exemplu și un model de dascăl, dar „conjug speranța la viitor”.

6. Dacă ar fi să alegeți din nou, ați avea aceeași opțiune?

Când eram mică doream să fiu ofițer ca tata, apoi ambasadoare și în liceu profesoară. Da, aș avea aceeași opțiune.

7. Ce sentimente ați încercat în tripla calitate, la Colegiul Național „Vasile Alecsandri”, de profesor-diriginte-părinte?

Avem o mare responsabilitate ca părinți și educatori pentru o bună educație a copiilor noștri și pentru formarea caracterului lor. În tripla calitate de profesor, diriginte și părinte mărturisesc că am fost mai preocupată de formarea morală a copiilor, decât cu pregătirea lor profesională, sau am încercat să găsesc un echilibru. Consider că regula principală e supravegherea permanentă, înţeleaptă, nu militărească, ci părintească, prietenoasă chiar, ca să se poată ajunge la un fel de confesiune sinceră împreună.

8. În încheiere, vă rog, îndemnuri, gânduri, speranţe pentru cei pe care i-aţi format, dar şi pentru generaţiile viitoare…!

Doresc ca foştii şi actualii elevi să fie pregătiţi pentru viaţă, aşa încât inteligenţa şi pregătirea lor să le fie secondată de un caracter echilibrat, doar urmând această cale destinul le va fi astfel împlinit.

”Suntem viitorul prezentului şi prezentul viitoruluiSuntem oameni acum şi oricând.”