Viatace este viata?! Spunea cineva, o fata bisericeasca a carui nume nu mi-l amintesc acum, ca viata ar

fi un sir de momente in care te aproprii si te departezi de D-zeu. La asta as mai adauga si faptul ca

meciul acesta continua asa pana cand, in mod cert daca avea cineva vreo indoiala D-zeu decide ca

timpul alocat jocului s-a epuizat. Deci pana aici ti-a fost.

Ma mai gandeam zilele astea la o discutie avuta pe tema vietii, in care sustineam ca daca ar fi imi inchei

socotelile cu viata maine, durerea despartirii lumii mele de mine ar dura, in cel mai bun caz, trei zile si

trei nopti. Copii ar creste singuri, barbatul te-ar jeli si el pana ce un brat cald de femeie l-ar strange aprig

la san, prietenii, culmea, in numar mai mare decat cei pe care i-ai cunoscut pe cand erai in viata, te-ar

vorbi fara incetare de bine, pentru ca te-au iubit foarte mult, ca doar ai fost un om execptional, bun, si

cate si mai cate. Deci disparita ta de pe fata pamanatului ar avea si avataje, de vreme ce reusesti sa-ti

faci prieteni si dupa moarte. Numai parintii, daca nu ti-au luat-o inainte, cum de altfel ar fi si firesc, te

viziteaza mai des si chiar iti transmit tot felul de ganduri. Unele de durere, altele de regretpentru

momente in care v-ati certat, pentru momente in care poate te-au nedraptatit, dar pana si ei, in amarul

in care sunt condamnati sa-si duca restul zilelor, obosesc...si mai uita de tinefie si pentru cateva clipe.

Cateva clipe care atunci cand erai in viata nu de putine ori puteau sa ti se para o vesnicie. Dar cui ii

pasaIn freamatul vietii noastre, nici macar noua nu ne mai pasa de propriul nostru sufletSi de ce-am

face-o de vreme ce sufletul nu poate purta silicoane, botox, tocuri de 15 si nici macar nu este

fashionistiar de selfie ce sa mai vorbim.

Si totusipentru ca am adus vorba la inceputD-zeu hotareste ca mingea este la tine si trebuie sa faci o

mutareca doar asa-I in tenisMai cu emotie, mai cu teama, mai cu nesiguranta, dar pana la urma

trebuie sa scapi de minge. Asa ca tragi un tipat si te eliberezinu pentru mult timp, dar cine a pomenit

de asa ceva.

Asa ca, te gandesti unde ai gresit , daca ai gresit, te intrebi ce iti lipseste, daca iti lipseste ceva, pentru ca

altfel nu poti sa iti explici de ce nimic nu merge conform planurilor tale. Apropo si de planuri, cica daca

vrei sa-l faci pe D-zeu sa rada, atunci spune-I planurile tale.

Aaasi deodata te luminezipentru ca, fie vorba intre noi, la cat ai tot dezbatut problema asta era si

cazul sa ajungi la o concluzie. Daca e buna sau rea, adevarata sau falsa, asta e alta discutie. Ce pot sa

spun insa este faptul ca niciodata, atata timp cat vei locui pe acesta planeta nu vei avea certitudinea.

Pentru ca lumea e intr-o continua evolutiede ce n-ar fi si gandirea si principiile si valorile noastre.

Si uite asa, am mai ajuns la o concluzie. In viata singura certitudine este ceea ce crezi tu. Daca tu ai fost

crescut sau te-ai autoeducat intr-un anume spirit si crezi si stii ca acela este drumul pe care este bine sa

il urmezi, atunci cu siguranta acela este adevarul tau si deci realitatea ta careia trebuie sa ii ramai fidel.

Putin conteaza daca in alt colt de lume principiile tale sunt interpretate fix pe dos. Exemple de maniere

ce difera ca interpretare de la o tara la alta sunt multe. Depilda, in vine acum in minte culoarea pe care

trebuie sa o poarte cei ramasi in viata dupa plecare cuiva cunoscut. Daca la noi negrul este litera de lege,

nu acelasi lucru se intampla de pilda in India, unde albul este un must have. Si dupa cum spuneam,

exemplele pot continua.

De aici trag concluzie, ca doar pentru tradarea propriilor credinte ar trebui sa dai socoteala lui D-zeu,

cand se incheire bilantul, daca ai facut bine sau nu.

Fac ce fac si tot aici ajung. In fine, sa depasim momentul.

Si deci eram la faza cu meditatia, in care ma gandeam ce este viata. Pai destul de simplu, ca doar purice

la purice , paduche la paduche, ban la ban si idee la idee trage.

Tot gandind asa, imi dau seama ca poate aia mai batrani au dreptate, ca poate mandria e cea care ma

face sa fiu nefericita. Pentru ca mi-am dat seama ca sunt un sclav pe acest pamant care prins in catusele

destinului, oricat ar tipa si s-ar lupta, tot acolo ramane. Unde mai pui ca se poate alege si cu niste rani

serioase. Idee este ca nu e bineclar nu asta este strategia. Poate daca m-as preface ca fix mi-am dat

seama ca asta ma face fericitca de catuse aveam nevoiepoate as putea naste in sanul destinului

indoialasi astfel s-ar lasa provocata ca nu ea dicteazasi m-ar elibera. Dar daca ar fi asa de simplu, de

atatea sute de ani nu am reusi sa invatam toti aceasta lectie?! Pai tot eu imi spun ca da.

Fir ar sa fiecum o dau tot nu e bine. Un tip mai destept decat mine, asta e clar, pe numele sau Albert

Einstein, spunea ca daca vrei sa faci lucrurile sa se schimbe nu poti reusi pastrand aceeasi abordare. Deci

perseverez in gasirea unei solutiia se retineperseverez si nu ma incapatanez.sa fie clar!

Si tot cotrobaind prin ungherele mintii, deja obosita si ea de mine, m-am gandit ca solutia salvatoare ar

fi crezi in lucrurile pe care le simtisi atunci devine imposibil sa nu fii veridicchiar si in fata propriului

destin. Pai da, dar tot nu am solutionat problema. Acum vine intrebareadaca tu singur nu reusesti,

poate ar fi nevoie sa te agati de cevaEheeesi de aici sa te tii, caci ce crezi, am facut-o si pe astade

ma gandesc ca aproape le-am facut pe toate siDar, gata, ca iar ma ia disperarea.

Da, si va spuneam de agatat. Dar stati asa, ca nu sunt singura, suntem foarte multe cele care facem asta,

ca sa nu zic toate, ca nu e frumosle mai las si pe restul sa recunoasca.

Totul a inceput cand eram mica, si ma agatam de ideea ca intr-o zi voi castiga proprii mei bani, apoi cand

eram la serviciu, ma agatam tot mai tare de ideea de a-mi construi o cariera. Si sa nu imi spuneti ca nu-I

asa, cum sa nu visezi sa te imbraci frumos, sa ocupi o functie respectabila si daca mai este si bine

remunerata atunci l-ai apucat pe D-zeu de un piciorma rog, pe un sfintisor ca, vorba ceea, pana la D-

zeu te mananca sfintiisi daca si acolo o fi cum este aici, vorba rugaciuniiprecm in cer asa si pe

pamant, atunci am mai castigat o certitudine.

Si precum maimuta care vrea sa ajunga la banane, am continuat sa ma agat singura de o ideeideea de

a fii fericita, de a reusi sa devin stapana destinului meu. Si mi-am daorit si eu un iubitasa cum aveau

fetele pe care le vedeam seara in drum spre casa. Si intr-un final l-am avut si pe acestaDar credeti ca

era bun? Bineinteles ca nu, bineinteles ca nu ma facea fericita, implinitasi cred ca v-ati descurca sa mai

adaugati si d-voastra cate ceva. Unde mai pui ca draga de mama, imi spunea ca nici asa nu este bine,

pentru ca nu sunt in randul lumiica lumea vorbesteca lumea se intreabasi daca nici lumea nu

reusea sa fie un motiv suficient de bun, atunci imi inchidea gura cu batranetea. Stiti de cine vorbesc, nu?

De nenorocita aia de pacoste, mai ceva ca destinulSi uite asa, am ajuns sa merg pe strada si sa privesc

mai atent cuplurile casatoritede la departare pareau fericitecand intrai insa sa le priveste mai

indeaproapefiecare dintre cei doimarturiseauseparat ce-I dreptca nu e bineca e o prostieca o

sa-mi para rauca e pierdere de neuroni si irosire de aniSi cred ca daca as fi fost un pic mai normal,

sau macar daca o fractiune de secunda as fi fost mai lucida, n-as fi gandit ca astia toti vor sa ma

fraiereascasi sa-mi vanda gogosiCum naiba sa fie asa devreme ce ei au facut pasul astasi

culmeanici nu dau semne ca ar vrea sa schimbe ceva. Asa cape principiul omului care vrea sa isi

deschida un business maine, dar nu stie ce, si considera ca daca ceilalti antreprenori nu isi vorbesc de

bine afacerea, dar nici nu o inchidinseama ca trebuie clar ignoratiam aplicat cu mandrie si fara nici un

pic de rabdare, aceeasi strategie si in viata sentimentala. Si ca sa fiu sigura ca am muscat bucata cea mai

mare din cascavalul vietiisi am sarit peste etapeprecum studentul care face 2 ani intr-unul, am mai

facut si copiiAsi nu unul ci doi. Nu imi pare raupoate daor atunci cand nu mai am timp sa ies din

casa, uneori atunci cand ei nu vor sa doarme, dar eu daSi ar mai fii si atunci cand mai vreu sa fac una

altasau pur si simplu sa imi petrec timpul in compania propriilor idei, asa cum o faceam odinioara, fara

sa fiu nevoita sa fac pea masinuta, broscuta sau mai stiu eu ce. Dar imi spun repede ca trebuie sa fiu

pozitiva si sa ma bucur de prezentsi repede transform toata situatia intr-una plina de oportunitati, cum

ar fi cea de a-mi retrai copilariaSe vede ca nu degeaba am terminat ASE-ul. Si deci iesind pe strada

zambesc larg si increzatoare tinerei care tocmai a iesit de la o multinationala, in care si-a stors ultima ei

picatura de energie pentru edificiul carierei sale. Si culmea este ca pentru prima data pare sa-mi fi iesit

aceasta abordarede vreme ce in ochii tinerei nu se mai citeste atat de mult multumirea de sine.

V-as mai povestii eu, dar uite ca timpul a trecut si oportunitatile mele nu mai au rabdare.

Daca am sau nu gram de normalitate in ceea ce spun nu stiu, dar imi place sa cred, cel putin acum, ca nu

sunt unica. Ciudat nu, ajungem sa spunem exact ce nu vrem si sa facem exact ce nu credem.

Noapte buna,