institutul naȚional de recuperare, medicinĂ fizicĂ Și balneoclimatologie … · 2019-11-28 ·...

19
INSTITUTUL NAȚIONAL DE RECUPERARE, MEDICINĂ FIZICĂ ȘI BALNEOCLIMATOLOGIE BUCUREȘTI scoate la CONCURS în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, următoarele posturi: un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Epidemiologie la Compartimentul Prevenire a infecțiilor asociate asistenței medicale; două posturi cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Recuperare, medicină fizică și balneologie la Secția sanatorială Slănic Moldova. Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte: a) cerere în care se menționează postul pentru care dorește să concureze; b) copie xerox de pe diploma de licență și certificatul de specialist sau primar pentru medici, medici dentiști, farmaciști, respectiv adeverință de confirmare în gradul profesional pentru biologi, biochimiști sau chimiști; c) copie a certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs; d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i -a fost aplicată una din sancțiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările ulterioare; e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin; f) cazierul judiciar; g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activității pentru postul pentru care candidează; h) chitanță de plată a taxei de concurs; i) copia actului de identitate în termen de valabilitate. Taxa de concurs este de 150 de lei. Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen de valabilitate. Tematica de concurs este cea pentru examenul de medic specialist în specialitatea postului. Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, în termen de 15 zile calendaristice de la apariția acestui anunț, iar concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la publicarea în „Viața medicală”. Relații suplimentare se pot obține la Serviciul RUNOS, str. Sf. Dumitru nr. 2, sector 3, București, tel.: 021.315.50.50. SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ ALBA IULIA scoate la CONCURS în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, un post cu normă întreagă de medic rezident ultimul an confirmat în specialitatea Chirurgie plastică, estetică ș i microchirurgie reconstructivă în cadrul Secției Chirurgie generală - Compartiment Chirurgie plastică și microchirurgie. Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte: a) cerere în care se menționează postul pentru care dorește să concure ze; b) copie xerox de pe diploma de licență și certificatul de specialist sau primar pentru medici, medici dentiști, farmaciști, respectiv adeverință de confirmare în gradul profesional pentru biologi, biochimiști sau chimiști; c) copie a certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs; d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i -a fost aplicată una din sancțiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările ulterioare; e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin; f) cazierul judiciar; g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activității pentru postul pentru care candidează; h) chitanță de plată a taxei de concurs; i) copia actului de identitate în termen de valabilitate. Taxa de concurs este de 150 de lei. Copiile actelor prevăzute mai sus se prezintă însoțite de documentele originale, care se vor certifica pentru conformitate cu originalul de către secretariatul comisiei de concurs, sau se prezintă copii legalizate. Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen de valabilitate. Tematica de concurs va fi afișată la sediul spitalului. Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, în termen de 15 zile calendaristice de la apariția acestui anunț, iar concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la publicarea în „Viața medicală”.

Upload: others

Post on 25-Jan-2020

16 views

Category:

Documents


0 download

TRANSCRIPT

Page 1: INSTITUTUL NAȚIONAL DE RECUPERARE, MEDICINĂ FIZICĂ ȘI BALNEOCLIMATOLOGIE … · 2019-11-28 · INSTITUTUL NAȚIONAL DE RECUPERARE, MEDICINĂ FIZICĂ ȘI BALNEOCLIMATOLOGIE BUCUREȘTI

INSTITUTUL NAȚIONAL DE RECUPERARE, MEDICINĂ FIZICĂ ȘI BALNEOCLIMATOLOGIE

BUCUREȘTI scoate la CONCURS în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, următoarele posturi: un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Epidemiologie la Compartimentul

Prevenire a infecțiilor asociate asistenței medicale; două posturi cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Recuperare, medicină fizică și

balneologie la Secția sanatorială Slănic Moldova. Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte: a) cerere în care se menționează postul pentru care dorește să concureze; b) copie xerox de pe diploma de licență și certificatul de specialist sau primar pentru medici, medici dentiști,

farmaciști, respectiv adeverință de confirmare în gradul profesional pentru biologi, biochimiști sau chimiști; c) copie a certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs; d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una din sancțiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e)

sau f), la art. 541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind re forma în

domeniul sănătății, republicată, cu modificările ulterioare; e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin; f) cazierul judiciar; g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exerc itarea activității

pentru postul pentru care candidează; h) chitanță de plată a taxei de concurs; i) copia actului de identitate în termen de valabilitate. Taxa de concurs este de 150 de lei. Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen de valabilitate. Tematica de concurs este cea pentru examenul de medic specialist în specialitatea postului. Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, în termen de 15 zile calendaristice de la apariția acestu i anunț, iar

concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la publicarea în „Viața medicală”. Relații suplimentare se pot obține la Serviciul RUNOS, str. Sf. Dumitru nr. 2, sector 3, București, tel.: 021.315.50.50.

SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ ALBA IULIA scoate la CONCURS în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, un post cu normă

întreagă de medic rezident ultimul an confirmat în specialitatea Chirurgie plastică, estetică ș i microchirurgie

reconstructivă în cadrul Secției Chirurgie generală - Compartiment Chirurgie plastică și microchirurgie. Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte: a) cerere în care se menționează postul pentru care dorește să concureze; b) copie xerox de pe diploma de licență și certificatul de specialist sau primar pentru medici, medici dentiști,

farmaciști, respectiv adeverință de confirmare în gradul profesional pentru biologi, biochimiști sau chimiști; c) copie a certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs; d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una din sancțiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e)

sau f), la art. 541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în

domeniul sănătății, republicată, cu modificările ulterioare; e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin; f) cazierul judiciar; g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activității

pentru postul pentru care candidează; h) chitanță de plată a taxei de concurs; i) copia actului de identitate în termen de valabilitate. Taxa de concurs este de 150 de lei. Copiile actelor prevăzute mai sus se prezintă însoțite de documentele originale, care se vor certifica pentru

conformitate cu originalul de către secretariatul comisiei de concurs, sau se prezintă copii legalizate. Documentele

prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen de valabilitate. Tematica de concurs va fi afișată la sediul spitalului. Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, în termen de 15 zile calendaristice de la apariția acestui anunț, iar

concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la publicarea în „Viața medicală”.

Page 2: INSTITUTUL NAȚIONAL DE RECUPERARE, MEDICINĂ FIZICĂ ȘI BALNEOCLIMATOLOGIE … · 2019-11-28 · INSTITUTUL NAȚIONAL DE RECUPERARE, MEDICINĂ FIZICĂ ȘI BALNEOCLIMATOLOGIE BUCUREȘTI

SPITALUL CLINIC NR. 1 CĂI FERATE WITTING BUCUREȘTI scoate la CONCURS în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, un post cu normă

întreagă de medic Medicină generală cu drept de liberă practică în cadrul Biroului Managementul calității serviciilor

medicale. Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte: a) cerere în care se menționează postul pentru care dorește să concureze; b) copie xerox de pe diploma de licență și certificatul de specialist sau primar pentru medici, medici dentiști,

farmaciști, respectiv adeverință de confirmare în gradul profesional pentru biologi, biochimiști sau chimiști; c) copie a certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs; d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una din sancțiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e)

sau f), la art. 541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind re forma în

domeniul sănătății, republicată, cu modificările ulterioare; e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin; f) cazierul judiciar; g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activității

pentru postul pentru care candidează; h) chitanță de plată a taxei de concurs; i) copia actului de identitate în termen de valabilitate; j) dovada absolvirii unui curs specific managementului calității serviciilor medicale sau declarație pe proprie

răspundere că în decurs de 3 (trei) luni de la angajare va face dovada absolvirii cursului menționat; k) proiectul cu tema „Plan de îmbunătățire a calității serviciilor medicale în Spitalul Clinic Nr. 1 Căi Ferate Witting

București”. Taxa de concurs este de 150 de lei și se va achita la sediul spitalului. Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen de valabilitate. Concursul constă în următoarele probe: probă scrisă, susținerea proiectului „Plan de îmbunătățire a calității serviciilor

medicale în Spitalul Clinic Nr. 1 Căi Ferate Witting București”. Grila generală de evaluare a „Planului de îmbunătățire a calității serviciilor medicale în Spitalul Clinic Nr. 1 Căi

Ferate Witting București” va fi afișată și publicată pe site-ul spitalului. Tematica de concurs va fi afișată la sediul spitalului. Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, în termen de 15 zile calendaristice de la apariția acestui anunț, iar

concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la publicarea în „Viața medicală”. Relații suplimentare se pot obține la Serviciul RUNOS, tel.: 021.312.94.25.

PRECIZĂRI Anunțul Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, jud. Gorj, publicat în „Viața medicală” nr. 46 din 15.11.2019,

pag. 14, se anulează. La anunțul Spitalului Județean de Urgență Zalău, jud. Sălaj, publicat în „Viața medicală” nr. 47 din 22.11.2019,

pag. 9, pentru funcția de șef Laborator Analize medicale la concurs se pot prezenta chimiști cu cel puțin 5 ani în

specialitatea respectivă. Vechimea în specialitate decurge de la data confirmării și încadrării ca specialist. Perioada de

înscriere se prelungește cu 15 zile de la publicarea prezentei precizări.

SPITALUL MILITAR DE URGENȚĂ „DR. ARISTIDE SERFIOTI” GALAȚI scoate la CONCURS în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, următoarele posturi: un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Medicină de urgență la Compartimentul

Primire Urgențe; un post cu normă întreagă de medic primar confirmat în specialitatea Anestezie și terapie intensivă la Secția Anestezie

și terapie intensivă; un post cu normă întreagă de medic primar confirmat în specialitatea Medicină internă la Secția Medicină internă; un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Anatomie patologică la Serviciul Anatomie

patologică. Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte: a) cerere în care se menționează postul pentru care dorește să concureze; b) copie xerox de pe diploma de licență și certificatul de specialist sau primar pentru medici, medici dentiști, farmaciști,

respectiv adeverință de confirmare în gradul profesional pentru biologi, biochimiști sau chimiști;

Page 3: INSTITUTUL NAȚIONAL DE RECUPERARE, MEDICINĂ FIZICĂ ȘI BALNEOCLIMATOLOGIE … · 2019-11-28 · INSTITUTUL NAȚIONAL DE RECUPERARE, MEDICINĂ FIZICĂ ȘI BALNEOCLIMATOLOGIE BUCUREȘTI

c) copie a certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs; d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una din sancțiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f),

la art. 541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul

sănătății, republicată, cu modificările ulterioare; e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin; f) cazierul judiciar; g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activității

pentru postul pentru care candidează; h) chitanță de plată a taxei de concurs; i) copia actului de identitate în termen de valabilitate. Taxa de concurs este de 150 de lei și se achită la sediul spitalului la data depunerii dosarului. Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen de valabilitate. Tematica de concurs este cea pentru examenul de medic specialist în specialitatea postului. Înscrierile la concurs se fac la sediul spitalului, str. Traian nr. 199, în termen de 15 zile calendaristice de la apariția

acestui anunț, iar concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la publicarea în „Viața medicală”. Relații suplimentare se pot obține la tel.: 0236.423.983, int. 106.

UNITATEA MILITARĂ 02210 BUCUREȘTI scoate la CONCURS în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, un post cu normă întreagă de

medic specialist confirmat în specialitatea Medicină de familie la Cabinetul medical al U.M. 02225 București din Ministerul

Apărării Naționale, funcție de ofițer – gradul funcției căpitan. Condițiile pentru selecționarea candidaților în vederea chemării/rechemării în activitate, în corpul ofițerilor: 1. Condiții generale: a) au cetățenie română și domiciliul stabil în România de cel puțin 6 luni, termen calculat de la data depunerii cererii de

înscriere la selecție; b) nu au fost condamnați, nu se află în curs de urmărire penală și nu sunt trimiși în judecată sau judecați pentru săvârșirea

unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică

înfăptuirea justiției, de fals, ori a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care i-ar face incompatibili cu exercitarea profesiei, cu

excepția situației în care a intervenit reabilitarea; c) nu fac parte din partide, formațiuni sau organizații politice, iar dacă sunt membri, să se angajeze în scris că, la data

chemării/rechemării în activitate vor renunța la această calitate; d) au vârsta de cel mult 45 de ani la data acordării gradului și numirii în funcția pentru care au candidat; e) nu fac parte din organizații interzise de legislația românească și nu sunt membri ai unor organizații incompatibile cu

regulile, activitățile și atribuțiile specifice profesiei militare; f) nu aparțin unor culte sau asociații/grupări religioase care contravin normelor de păstrare a ordinii publice, care încalcă

bunele moravuri sau afectează exercitarea profesiei militare; g) nu sunt asociați unici și nu participă direct la administrarea sau conducerea unor organizații sau asociații comerciale,

iar dacă se află în una dintre aceste situații, se angajează în scris că, la data chemării/rechemării în activitate, vor renunța la

această calitate; h) fac dovada aptitudinii medicale pentru participarea la selecție, prin documente emise de medicul de familie; i) își exprimă în scris acordul privind verificarea în vederea autorizării accesului la informații clasificate, potrivit legii, în

cazul în care sunt chemați în activitate; prelucrarea datelor cu caracter personal, în conformitate cu prevederile Legii nr.

190/2018 privind măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului

din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind

libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor);

înregistrarea audiovideo a probei eliminatorii de evaluare a nivelului pregătirii fizice; j) candidații femei declară în scris că își asumă toate riscurile în situația în care, pe parcursul susținerii probelor de

selecție, se află în stare de graviditate/maternitate. 2. Condiții specifice: a) sunt absolvenți cu diplomă de licență ai unei instituții de învățământ superior medical acreditate; b) dețin certificat de membru al colegiului de profil cu drept de liberă practică, potrivit reglementărilor în vigoare; c) sunt confirmați ca medici specialiști în specialitatea Medicină de familie și nu au fost sancționați și nu se află sub

efectul vreunei sancțiuni dintre cele prevăzute în Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu

modificările și completările ulterioare; d) dețin grad cel mult egal cu cel al funcției vacante (căpitan);

Page 4: INSTITUTUL NAȚIONAL DE RECUPERARE, MEDICINĂ FIZICĂ ȘI BALNEOCLIMATOLOGIE … · 2019-11-28 · INSTITUTUL NAȚIONAL DE RECUPERARE, MEDICINĂ FIZICĂ ȘI BALNEOCLIMATOLOGIE BUCUREȘTI

e) respectă principiul potrivit căruia militarii nu pot fi subordonați altora cu grade inferioare; f) respectă principiul potrivit căruia ofițerii în activitate, proveniți în condițiile art. 36, alin. 1, lit. e), g) și k) din Legea nr.

80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare, pot încadra funcții prevăzute în statele de

organizare cu dragul de cel mult locotenent-colonel/similar, cu excepția situațiilor în care, prin Ghidul carierei militare, se

prevede altfel; g) dețin vechimea în specialitatea studiilor corespunzătoare ocupării postului vacant astfel încât să și se poată acorda

gradul militar cu respectarea prevederilor art. 48, alin. 3 și, respectiv, ale art. 75, alin. 2 și 4 din Legea nr. 80/1995 privind

statutul cadrelor militare, cu modificările și completările ulterioare. Pentru ocuparea postului candidații trebuie să dețină aviz de liberă practică - Medicină de familie. Preselecția constă în parcurgerea următoarelor probe eliminatorii de aptitudini: a) evaluarea psihologică – la Centrul de investigații socio-comportamentale; b) evaluarea nivelului pregătirii fizice – la U.M. 02210 București; c) examinarea medicală – se desfășoară în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului apărării naționale, al

viceprim-ministrului, ministrul afacerilor interne, al ministrului justiției, al directorului Serviciului Român de Informații, al

directorului Serviciului de Informații externe, al directorului Serviciului de Telecomunicații Speciale și al directorului

Serviciului de Protecție și Pază nr. M.55/107/2.587/C/10.357/210/496/831/2014 pentru aprobarea baremelor medicale privind

efectuarea examenului medical pentru admiterea în unitățile/instituțiile de învățământ militar, de informații, de ordine publică

și de securitate națională, pe perioada școlarizării elevilor și studenților în unitățile/instituțiile de învățământ militar, de

informații, de ordine publică și de securitate națională, pentru ocuparea funcțiilor de soldat/gradat profesionist, precum și

pentru candidații care urmează a fi chemați/rechemați/încadrați în rândul cadrelor militare în activitate/polițiștilor în

serviciu/funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, cu modificările și completările

ulterioare, în cadrul unităților și structurilor sanitare care organizează selecția sau care asigură expertiza medicală de

specialitate pentru personalul unității unde se află și postul vacant, iar costurile acesteia se suportă de către fiecare candidat. Probele de aptitudini se desfășoară în ordinea prevăzută mai sus, iar la fiecare probă participă numai candidații care au

fost declarați „admis” la proba anterioară. La examinarea psihologică participă numai candidații declarați „admis” în urma

verificării dosarelor de înscriere. Rezultatele probelor eliminatorii de aptitudini prevăzute la lit. a) și b) nu pot fi contestate. Candidații declarați „admis” la preselecție vor participa la concurs, care se va desfășura la sediul U.M. 02210 București,

susținând următoarele probe: 1) analiza și evaluarea activității profesionale și științifice; 2) proba scrisă: 3) proba clinică/practică. Concursul se va desfășura într-o perioadă cuprinsă între 31 și 90 de zile calendaristice de la publicarea anunțului în

săptămânalul „Viața medicală”. Aspectele detaliate privind modul de parcurgere a etapelor de selecție, probelor eliminatorii, a probelor de aptitudini,

baremele la evaluarea nivelului pregătirii fizice și calendarul desfășurării concursului vor fi afișate la sediul U.M. 02210

București, bd. Ghencea nr. 35-37, sector 5, în timp util. Tematica de concurs stabilită este cea specifică ocupării posturilor de medici specialiști (în specialitatea Medicină de

familie), publicată pe site-ul Ministerului Sănătății. Candidații care vor fi declarați câștigători în urma selecției vor fi chemați/rechemați în activitate, în corpul ofițerilor și

vor dobândi calitatea de cadru militar în activitate, cu drepturile și obligațiile care decurg din acestea. La înscrierea pentru concurs candidații vor depune la sediul U.M. 02210 București, bd. Ghencea nr. 35-37, sector 5, un

dosar cuprinzând următoarele documente: a) cerere de înscriere la selecție, în care candidatul menționează postul pentru care dorește să participe la selecție; b) copia certificatului de naștere; c) copie de pe cartea de identitate; d) copie de pe certificatul de căsătorie (unde este cazul); e) fișa cu principalele date de stare civilă – document tipizat al cărui model este prevăzut în Anexa nr. 2b în „M.R.U.-1,

Norme privind sistemul de gestiune a resurselor umane în Armata României”, aprobate prin Ordinul ministrului apărării

naționale nr. M.105/2002*1), cu modificările și completările ulterioare; f) certificat de cazier judiciar; g) copie de pe diploma de medic, specialitatea Medicină de familie; h) copie de pe certificatul/adeverința de confirmare în gradul profesional; i) copie de pe certificatul de membru al colegiului de profil, cu drept de liberă practică, după caz, avizat pe anul în curs; j) copie de pe polița de asigurare malpraxis, după caz;

Page 5: INSTITUTUL NAȚIONAL DE RECUPERARE, MEDICINĂ FIZICĂ ȘI BALNEOCLIMATOLOGIE … · 2019-11-28 · INSTITUTUL NAȚIONAL DE RECUPERARE, MEDICINĂ FIZICĂ ȘI BALNEOCLIMATOLOGIE BUCUREȘTI

k) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una din sancțiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f),

la art. 541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul

sănătății, republicată, cu modificările ulterioare; l) adeverință eliberată de medicul de familie din care să rezulte antecedentele medicale patologice și faptul că este apt din

punct de vedere fizic și neuropsihic; m) formular de bază/date personale – document tipizat; n) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la Ord. m.s. nr. 869/2015; o) livretul militar sau adeverința eliberată de centrul militar zonal/județean/de sector care atestă calitatea de rezervist și,

după caz, efectuarea pregătirii militare; p) declarația pe propria răspundere – document tipizat; r) chitanță de plată a taxei de înscriere, respectiv 150 de lei care se va achita la casieria U.M. 02210 București, cu sediul

în bd. Ghencea nr. 35-37, sector 5, București. Copiile actelor depuse la dosar vor fi însoțite de documentele originale. Documentele prevăzute la lit. f), k) și l) sunt

valabile trei luni și se depun la dosar în termen de valabilitate. Înscrierile la concurs se fac în termen de 15 zile calendaristice de la apariția acestui anunț în „Viața medicală” la sediul

U.M. 02210 București din municipiul București bd. Ghencea nr. 35-37, sector 5, de luni până vineri, în intervalul orar 08,00-

15,00. Detaliile organizatorice necesare vor fi afișate la sediul U.M. 02210 București. Relații suplimentare se pot obține la Biroul Resurse Umane al U.M. 02210 București, tel.: 021.421.09.00, int. 439/404.

SERVICIUL DE AMBULANȚĂ JUDEȚEAN VÂLCEA scoate la CONCURS în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, un post cu normă întreagă de

farmacist cu drept de liberă practică. Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte: a) cerere în care se menționează postul pentru care dorește să concureze; b) copie xerox de pe diploma de licență și certificatul de specialist sau primar pentru medici, medici dentiști, farmaciști,

respectiv adeverință de confirmare în gradul profesional pentru biologi, biochimiști sau chimiști; c) copie a certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs; d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una din sancțiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f),

la art. 541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul

sănătății, republicată, cu modificările ulterioare; e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin; f) cazierul judiciar; g) certificat medical A5 din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea

activității pentru postul pentru care candidează; h) chitanță de plată a taxei de concurs; i) copia actului de identitate în termen de valabilitate; j) copia certificatului de căsătorie - unde este cazul. Taxa de concurs este de 150 de lei și se achită la casieria unității. Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen de valabilitate. Tematica și bibliografia de concurs vor fi afișate la sediul instituției și pe site-ul acesteia. Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, str. G-ral Magheru nr. 42, Rm. Vâlcea, jud. Vâlcea, în termen de 15 zile

calendaristice de la apariția acestui anunț, iar concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la

publicarea în „Viața medicală”. Relații suplimentare se pot obține la Biroul RUNOS, tel.: 0250.731.030.

SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ DEVA (JUDEȚUL HUNEDOARA) scoate la CONCURS în conformitate cu prevederile Ord. m.s.p. nr. 1.406/2006, coroborat cu prevederile art. 184 din Legea nr. 95/2006,

următoarele funcții: șef Secția Oncologie medicală; șef Secția Boli infecțioase. Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte: a) cerere în care se menționează funcția pentru care dorește să candideze; b) copie xerox de pe diploma de studii;

Page 6: INSTITUTUL NAȚIONAL DE RECUPERARE, MEDICINĂ FIZICĂ ȘI BALNEOCLIMATOLOGIE … · 2019-11-28 · INSTITUTUL NAȚIONAL DE RECUPERARE, MEDICINĂ FIZICĂ ȘI BALNEOCLIMATOLOGIE BUCUREȘTI

c) adeverință din care să reiasă confirmarea în gradul profesional; d) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 2 la normele menționate; e) declarație pe propria răspundere a candidatului, din care să rezulte că nu a fost condamnat penal pentru fapte ce-l fac

incompatibil cu funcția pentru care dorește să concureze; f) declarație pe propria răspundere a candidatului, din care să rezulte că nu se află în stare de incompatibilitate; g) certificat privind starea de sănătate; h) dovadă/adeverință din care să rezulte că în ultimii 2 ani nu a fost sancționat de conducerea unităților în care și-a

desfășurat activitatea sau de Colegiul Medicilor din România; h1) în situația în care persoana a fost sancționată și a contestat conform legii sancțiunea aplicată fie de unitatea

angajatoare, fie de Colegiul Medicilor din România, certificat de grefă, emis de instanța judecătorească competentă, din care

să reiasă existența pe rolul instanței a unui litigiu cu privire la sancțiunea aplicată; i) copie xerox a autorizației de liberă practică sau a certificatului de membru al Colegiului Medicilor din România; j) copia carnetului de muncă sau, după caz, o adeverință care să ateste confirmarea în specialitate și vechimea în

specialitate; k) un proiect de management privind evoluția viitoare a secției; l) chitanță de plată a taxei de concurs. Taxa de concurs este de 200 de lei și se achită la casieria spitalului. Candidații au obligația de a prezenta la înscriere actele în original pentru cele depuse în copie. La concurs se pot prezenta medici cu o vechime de cel puțin 5 ani în specialitatea postului, specialitate pe care o practică

în mod curent și în care sunt confirmați prin ordin al m.s.p. (vechimea în specialitate decurge de la data confirmării și

încadrării ca specialist). Persoanele sancționate în ultimii 2 ani de unitățile la care au fost angajate sau de Colegiul Medicilor din România,

precum și cele cărora le-a încetat contractul de administrare în condițiile stabilite la art. 5, lit. b), c) sau d) nu pot participa la

concurs. Concursul sau examenul va consta în următoarele probe: interviu – susținerea proiectului de management, probă scrisă,

probă clinică sau practică. Proba scrisă a concursului se susține după subiecte din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu

modificările și completările ulterioare și legislația secundară aferentă. Proba clinică sau proba practică se susține pe baza metodologiei stabilite pentru obținerea titlului de medic specialist. Tematica de concurs, bibliografia și temele-cadru vor fi afișate pe site-ul spitalului. Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, Serviciul RUNOS, în termen de 15 zile de la apariția acestui anunț, iar

concursul se organizează în termen de minimum 30 de zile și maximum 90 de zile de la publicarea în „Viața medicală”. Relații suplimentare se pot obține la tel.: 0254.215.051, int. 133.

SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ „SF. PANTELIMON” FOCȘANI (JUDEȚUL VRANCEA) scoate la CONCURS în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, următoarele posturi: un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Anestezie și terapie intensivă la Secția ATI; un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Boli infecțioase la Secția Boli infecțioase. Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte: a) cerere în care se menționează postul pentru care dorește să concureze; b) copie xerox de pe diploma de licență și certificatul de specialist sau primar pentru medici, medici dentiști, farmaciști,

respectiv adeverință de confirmare în gradul profesional pentru biologi, biochimiști sau chimiști; c) copie a certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs și copie asigurare malpraxis; d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una din sancțiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f),

la art. 541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul

sănătății, republicată, cu modificările ulterioare; e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin; f) cazierul judiciar; g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activității

pentru postul pentru care candidează; h) chitanță de plată a taxei de concurs; i) copia actului de identitate în termen de valabilitate. Taxa de concurs este de 150 de lei. Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen de valabilitate. Tematica de concurs este cea pentru examenul de medic specialist în specialitatea postului.

Page 7: INSTITUTUL NAȚIONAL DE RECUPERARE, MEDICINĂ FIZICĂ ȘI BALNEOCLIMATOLOGIE … · 2019-11-28 · INSTITUTUL NAȚIONAL DE RECUPERARE, MEDICINĂ FIZICĂ ȘI BALNEOCLIMATOLOGIE BUCUREȘTI

Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, în termen de 15 zile calendaristice de la apariția acestui anunț. În cazul în

care ultima zi de înscriere coincide cu o zi nelucrătoare, candidații vor putea depune dosarele de înscriere inclusiv în prima zi

lucrătoare după expirarea celor 15 zile. Concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la publicarea

în „Viața medicală”. Relații suplimentare se pot obține la tel.: 0327.625.000, int. 278.

SPITALUL DE ORTOPEDIE ȘI TRAUMATOLOGIE AZUGA (JUDEȚUL PRAHOVA) scoate la CONCURS în conformitate cu prevederile Ord. m.s.p. nr. 1.406/2006, coroborat cu prevederile art. 184 din Legea nr. 95/2006,

următoarele funcții: șef Secția Ortopedie-traumatologie; șef Secția Recuperare, medicină fizică și balneologie; șef Laborator Analize medicale. Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte: a) cerere în care se menționează funcția pentru care dorește să candideze; b) copie xerox de pe diploma de studii; c) adeverință din care să reiasă confirmarea în gradul profesional; d) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 2 la normele menționate; e) declarație pe propria răspundere a candidatului, din care să rezulte că nu a fost condamnat penal pentru fapte ce-l fac

incompatibil cu funcția pentru care dorește să concureze; f) declarație pe propria răspundere a candidatului, din care să rezulte că nu se află în stare de incompatibilitate; g) certificat privind starea de sănătate; h) dovadă/adeverință din care să rezulte că în ultimii 2 ani nu a fost sancționat de conducerea unităților în care și-a

desfășurat activitatea sau de Colegiul Medicilor din România; i) copie xerox a autorizației de liberă practică sau a certificatului de membru al Colegiului Medicilor din România; j) copia carnetului de muncă sau, după caz, o adeverință care să ateste confirmarea în specialitate și vechimea în

specialitate; k) un proiect de management privind evoluția viitoare a secției/laboratorului; l) chitanță de plată a taxei de concurs. Taxa de concurs este de 150 de lei. Copiile de pe actele prevăzute mai sus se prezintă însoțite de documentele originale, care se certifică pentru conformitate

cu originalul de către secretariatul comisiei de concurs. La concurs se pot prezenta medici cu o vechime de cel puțin 5 ani în specialitatea postului, specialitate pe care o practică

în mod curent și în care sunt confirmați prin ordin al m.s.p. (vechimea în specialitate decurge de la data confirmării și

încadrării ca specialist). Persoanele sancționate în ultimii 2 ani de unitățile la care au fost angajate sau de Colegiul Medicilor din România,

precum și cele cărora le-a încetat contractul de administrare în condițiile stabilite la art. 5, lit. b), c) sau d) nu pot participa la

concurs. Concursul sau examenul va consta în următoarele probe: interviu – susținerea proiectului de management, probă scrisă,

probă clinică sau practică. Proba scrisă a concursului se susține după subiecte din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu

modificările și completările ulterioare și legislația secundară aferentă. Proba clinică sau proba practică se susține pe baza metodologiei stabilite pentru obținerea titlului de medic specialist. Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, Compartimentul RUNOS, în termen de 15 zile de la apariția acestui anunț.

În cazul în care ultima zi de înscriere coincide cu o zi nelucrătoare, candidații vor putea depune dosarele de înscriere inclusiv

în prima zi lucrătoare după expirarea celor 15 zile. Concursul se organizează în termen de minimum 30 de zile și maximum

90 de zile de la publicarea în „Viața medicală”. Relații suplimentare se pot obține la Compartimentul Resurse Umane, tel.: 0244.322.051, int. 211.

SPITALUL UNIVERSITAR DE URGENȚĂ ELIAS BUCUREȘTI scoate la CONCURS în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, un post cu normă întreagă de

medic specialist confirmat în specialitatea Medicină internă la Secția Medicină internă. Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte: a) cerere în care se menționează postul pentru care dorește să concureze;

Page 8: INSTITUTUL NAȚIONAL DE RECUPERARE, MEDICINĂ FIZICĂ ȘI BALNEOCLIMATOLOGIE … · 2019-11-28 · INSTITUTUL NAȚIONAL DE RECUPERARE, MEDICINĂ FIZICĂ ȘI BALNEOCLIMATOLOGIE BUCUREȘTI

b) copie xerox de pe diploma de licență și certificatul de specialist sau primar pentru medici, medici dentiști, farmaciști,

respectiv adeverință de confirmare în gradul profesional pentru biologi, biochimiști sau chimiști; c) copie a certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs; d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una din sancțiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f),

la art. 541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul

sănătății, republicată, cu modificările ulterioare; e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin; f) cazierul judiciar; g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activității

pentru postul pentru care candidează; h) chitanță de plată a taxei de concurs; i) copia actului de identitate în termen de valabilitate. Taxa de concurs este de 150 de lei. Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen de valabilitate. Tematica de concurs va fi afișată la sediul spitalului. Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, în termen de 15 zile calendaristice de la apariția acestui anunț, iar concursul

se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la publicarea în „Viața medicală”.

SPITALUL DE ORTOPEDIE ȘI TRAUMATOLOGIE AZUGA (JUDEȚUL PRAHOVA) scoate la CONCURS în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, funcția de farmacist-șef la

Farmacia cu circuit închis. Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte: a) cerere în care se menționează funcția pentru care dorește să candideze; b) copie xerox de pe diploma de licență și certificatul de specialist sau primar; c) copie a certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs; d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una din sancțiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f),

la art. 541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul

sănătății, republicată, cu modificările ulterioare; e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin; f) cazierul judiciar; g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activității

pentru postul pentru care candidează; h) chitanță de plată a taxei de concurs; i) copia actului de identitate în termen de valabilitate. Taxa de concurs este de 150 de lei. Copiile de pe actele prevăzute mai sus se prezintă însoțite de documentele originale, care se certifică pentru conformitate

cu originalul de către secretariatul comisiei de concurs. Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se

depun la dosar în termen de valabilitate. La concurs se pot înscrie numai candidații care au obținut minimum două puncte din cele prevăzute la pct. 9 din Anexa

nr. 3 la ordin. La concurs se pot prezenta farmaciști cu minimum 2 ani experiență profesională. Tematica de concurs se va afișa la sediul spitalului. Pentru proba scrisă un subiect va fi din legislația sanitară (Legea nr.

95/2006). Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, Compartimentul RUNOS, în termen de 15 zile calendaristice de la apariția

acestui anunț. În cazul în care ultima zi de înscriere coincide cu o zi nelucrătoare, candidații vor putea depune dosarele de

înscriere inclusiv în prima zi lucrătoare după expirarea celor 15 zile. Concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 și

90 de zile de la publicarea în „Viața medicală”. Relații suplimentare se pot obține la Compartimentul Resurse Umane, tel.: 0244.322.051, int. 211.

SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ BUCUREȘTI scoate la CONCURS în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, următoarele posturi: șapte posturi cu normă întreagă de medic rezident confirmat în specialitatea Medicină de urgență în cadrul Unității de

Primiri Urgențe (UPU)-SMURD;

Page 9: INSTITUTUL NAȚIONAL DE RECUPERARE, MEDICINĂ FIZICĂ ȘI BALNEOCLIMATOLOGIE … · 2019-11-28 · INSTITUTUL NAȚIONAL DE RECUPERARE, MEDICINĂ FIZICĂ ȘI BALNEOCLIMATOLOGIE BUCUREȘTI

un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Medicină de urgență în cadrul Unității de

Primiri Urgențe (UPU)-SMURD. Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte: a) cerere în care se menționează postul pentru care dorește să concureze; b) copie xerox de pe diploma de licență și certificatul de specialist sau primar pentru medici, medici dentiști, farmaciști,

respectiv adeverință de confirmare în gradul profesional pentru biologi, biochimiști sau chimiști; c) copie a certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs; d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una din sancțiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f),

la art. 541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul

sănătății, republicată, cu modificările ulterioare; e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin; f) cazierul judiciar; g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activității

pentru postul pentru care candidează; h) chitanță de plată a taxei de concurs; i) copia actului de identitate în termen de valabilitate. Taxa de concurs este de 150 de lei și se plătește la casieria spitalului. Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen de valabilitate. Tematica de concurs este cea pentru examenul de medic specialist în specialitatea Medicină de urgență, afișată pe site-ul

Ministerului Sănătății. Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, în termen de 15 zile calendaristice de la apariția acestui anunț, iar concursul

se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la publicarea în „Viața medicală”. Relații suplimentare se pot obține la Serviciul RUNOS, tel.: 021.599.23.00, int. 178.

SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ BUCUREȘTI scoate la CONCURS în conformitate cu prevederile Ord. m.s.p. nr. 1.406/2006, coroborat cu prevederile art. 184 din Legea nr. 95/2006,

următoarele funcții: șef Secția clinică Cardiologie; șef Secția clinică Ortopedie și traumatologie III. Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte: a) cerere în care se menționează funcția pentru care dorește să candideze; b) copie xerox de pe diploma de studii; c) adeverință din care să reiasă confirmarea în gradul profesional; d) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 2 la normele menționate; e) declarație pe propria răspundere a candidatului, din care să rezulte că nu a fost condamnat penal pentru fapte ce-l fac

incompatibil cu funcția pentru care dorește să concureze; f) declarație pe propria răspundere a candidatului, din care să rezulte că nu se află în stare de incompatibilitate; g) certificat privind starea de sănătate; h) dovadă/adeverință din care să rezulte că în ultimii 2 ani nu a fost sancționat de conducerea unităților în care și-a

desfășurat activitatea sau de Colegiul Medicilor din România; i) copie xerox a autorizației de liberă practică sau a certificatului de membru al Colegiului Medicilor din România; j) copia carnetului de muncă sau, după caz, o adeverință care să ateste confirmarea în specialitate și vechimea în

specialitate; k) un proiect de management privind evoluția viitoare a secției; l) chitanță de plată a taxei de concurs. Taxa de concurs este de 150 de lei și se plătește la casieria spitalului. În secțiile clinice funcția de șef de secție/laborator/serviciu se ocupă de către un cadru didactic universitar medical. La concurs se pot prezenta medici cu o vechime de cel puțin 5 ani în specialitatea postului, specialitate pe care o practică

în mod curent și în care sunt confirmați prin ordin al m.s.p. (vechimea în specialitate decurge de la data confirmării și

încadrării ca medic specialist). Persoanele sancționate în ultimii 2 ani de unitățile la care au fost angajate sau de Colegiul Medicilor din România,

precum și cele cărora le-a încetat contractul de administrare în condițiile stabilite la art. 5, lit. b), c) sau d) nu pot participa la

concurs. Concursul sau examenul va consta în următoarele probe: interviu – susținerea proiectului de management, probă scrisă,

probă clinică sau practică.

Page 10: INSTITUTUL NAȚIONAL DE RECUPERARE, MEDICINĂ FIZICĂ ȘI BALNEOCLIMATOLOGIE … · 2019-11-28 · INSTITUTUL NAȚIONAL DE RECUPERARE, MEDICINĂ FIZICĂ ȘI BALNEOCLIMATOLOGIE BUCUREȘTI

Proba scrisă a concursului se susține după subiecte din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu

modificările și completările ulterioare și legislația secundară aferentă. Proba clinică sau proba practică se susține pe baza metodologiei stabilite pentru obținerea titlului de medic specialist. Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, în termen de 15 zile de la apariția acestui anunț, iar concursul se organizează

în termen de minimum 30 de zile și maximum 90 de zile de la publicarea în „Viața medicală”. Relații suplimentare, bibliografia și alte mențiuni referitoare la organizarea concursului vor fi puse la dispoziție la sediul

unității, Serviciul RUNOS, tel.: 021.599.23.00, int. 178 și pe site-ul: www.urgentafloreasca.ro

INSTITUTUL DE URGENȚĂ PENTRU BOLI CARDIOVASCULARE ȘI TRANSPLANT TÂRGU MUREȘ scoate la CONCURS în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, un post cu normă întreagă de

medic specialist confirmat în specialitatea Cardiologie. Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte: a) cerere în care se menționează postul pentru care dorește să concureze; b) copie xerox de pe diploma de licență și certificatul de specialist sau primar pentru medici, medici dentiști, farmaciști,

respectiv adeverință de confirmare în gradul profesional pentru biologi, biochimiști sau chimiști; c) copie a certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs; d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una din sancțiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f),

la art. 541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul

sănătății, republicată, cu modificările ulterioare; e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin; f) cazierul judiciar; g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activității

pentru postul pentru care candidează; h) chitanță de plată a taxei de concurs; i) copia actului de identitate în termen de valabilitate. Taxa de concurs este de 150 de lei. Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen de valabilitate. Tematica de concurs va fi afișată la sediul institutului. Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, în termen de 15 zile calendaristice de la apariția acestui anunț, iar concursul

se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la publicarea în „Viața medicală”.

REPUBLICARE SPITALUL FILIȘANILOR FILIAȘI (JUDEȚUL DOLJ) scoate la CONCURS în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, un post cu normă întreagă de

medic în specialitatea Urologie la Cabinetul din Ambulatoriul integrat. La concurs se pot prezenta medici cu drept de liberă practică, specialiști sau primari confirmați în specialitatea respectivă,

rezidenți aflați în ultimul an de pregătire în specialitatea în care se publică postul. Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte: a) cerere în care se menționează postul pentru care dorește să concureze; b) copie xerox de pe diploma de licență și certificatul de specialist sau primar pentru medici, medici dentiști, farmaciști,

respectiv adeverință de confirmare în gradul profesional pentru biologi, biochimiști sau chimiști; c) copie a certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs; d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una din sancțiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f),

la art. 541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul

sănătății, republicată, cu modificările ulterioare; e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin; f) cazierul judiciar; g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activității

pentru postul pentru care candidează; h) chitanță de plată a taxei de concurs; i) copia actului de identitate în termen de valabilitate. Taxa de concurs este de 150 de lei. Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen de valabilitate. Tematica de concurs este cea pentru examenul de medic specialist în specialitatea postului, postată pe site-ul: www.ms.ro

Page 11: INSTITUTUL NAȚIONAL DE RECUPERARE, MEDICINĂ FIZICĂ ȘI BALNEOCLIMATOLOGIE … · 2019-11-28 · INSTITUTUL NAȚIONAL DE RECUPERARE, MEDICINĂ FIZICĂ ȘI BALNEOCLIMATOLOGIE BUCUREȘTI

Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, în termen de 15 zile calendaristice de la apariția acestui anunț, iar concursul

se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la publicarea în „Viața medicală”. Relații suplimentare se pot obține la sediul spitalului, bd. Racoțeanu nr. 200, sau la tel.: 0251.441.383.

SPITALUL DE PNEUMOFTIZIOLOGIE BACĂU scoate la CONCURS în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, funcția de farmacist-șef la

Farmacia cu circuit închis a spitalului. Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte: a) cerere în care se menționează funcția pentru care dorește să candideze; b) copie xerox de pe diploma de licență și certificatul de specialist sau primar; c) copie a certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs; d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una din sancțiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f),

la art. 541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul

sănătății, republicată, cu modificările ulterioare; e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin; f) cazierul judiciar; g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activității

pentru postul pentru care candidează; h) chitanță de plată a taxei de concurs; i) copia actului de identitate în termen de valabilitate. Taxa de concurs este de 150 de lei. Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen de valabilitate. La concurs se pot înscrie numai candidații care au obținut minimum două puncte din cele prevăzute la pct. 9 din Anexa

nr. 3 la ordin. La concurs se pot prezenta farmaciști cu minimum 2 ani experiență profesională. Tematica de concurs este cea pentru ocuparea posturilor de farmaciști cu drept de liberă practică, postată pe site-ul

Ministerului Sănătății. Un subiect va fi din legislația sanitară (Legea nr. 95/2006). Tematica va fi afișată la sediul spitalului și

pe site-ul acestuia. Probele de concurs: probă scrisă, probă practică și analiza și evaluarea activității profesionale. Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, Biroul RUNOSI, în termen de 15 zile calendaristice de la apariția acestui

anunț, iar concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la publicarea în „Viața medicală”. Relații suplimentare se pot obține la tel.: 0234.510.072, int. 128.

SPITALUL DE PNEUMOFTIZIOLOGIE BACĂU scoate la CONCURS în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, următoarele posturi: un post cu jumătate de normă de medic primar confirmat în specialitatea Pneumologie cu atestat în Îngrijiri paliative; un post cu jumătate de normă de medic primar confirmat în specialitatea Medicină de familie cu atestat în Îngrijiri

paliative. Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte: a) cerere în care se menționează postul pentru care dorește să concureze; b) copie xerox de pe diploma de licență și certificatul de specialist sau primar pentru medici, medici dentiști, farmaciști,

respectiv adeverință de confirmare în gradul profesional pentru biologi, biochimiști sau chimiști; c) copie a certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs; d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una din sancțiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f),

la art. 541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul

sănătății, republicată, cu modificările ulterioare; e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin; f) cazierul judiciar; g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activității

pentru postul pentru care candidează; h) chitanță de plată a taxei de concurs; i) copia actului de identitate în termen de valabilitate. Taxa de concurs este de 150 de lei. Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen de valabilitate.

Page 12: INSTITUTUL NAȚIONAL DE RECUPERARE, MEDICINĂ FIZICĂ ȘI BALNEOCLIMATOLOGIE … · 2019-11-28 · INSTITUTUL NAȚIONAL DE RECUPERARE, MEDICINĂ FIZICĂ ȘI BALNEOCLIMATOLOGIE BUCUREȘTI

Probele de concurs: probă scrisă, probă practică și analiza și evaluarea activității profesionale. Tematica de concurs va fi afișată la sediul spitalului și pe site-ul acestuia. Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, Biroul RUNOSI, în termen de 15 zile calendaristice de la apariția acestui

anunț, iar concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la publicarea în „Viața medicală”. Relații suplimentare se pot obține la tel.: 0234.510.072, int. 128.

SPITALUL DE PSIHIATRIE CÂMPULUNG MOLDOVENESC (JUDEȚUL SUCEAVA) scoate la CONCURS în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, un post cu normă întreagă de

medic specialist confirmat în specialitatea Psihiatrie la Centrul de Sănătate Mintală din cadrul spitalului. Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte: a) cerere în care se menționează postul pentru care dorește să concureze; b) copie xerox de pe diploma de licență și certificatul de specialist sau primar pentru medici, medici dentiști, farmaciști,

respectiv adeverință de confirmare în gradul profesional pentru biologi, biochimiști sau chimiști; c) copie a certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs; d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una din sancțiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f),

la art. 541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul

sănătății, republicată, cu modificările ulterioare; e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin; f) cazierul judiciar; g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activității

pentru postul pentru care candidează; h) chitanță de plată a taxei de concurs; i) copia actului de identitate în termen de valabilitate. Taxa de concurs este de 150 de lei și se plătește la casieria spitalului. Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen de valabilitate. Tematica de concurs este cea pentru examenul de medic specialist în specialitatea Psihiatrie, afișată pe site-ul

Ministerului Sănătății: www.ms.ro/tematici-examen-specialist. Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, în termen de 15 zile calendaristice de la apariția acestui anunț, iar concursul

se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la publicarea în „Viața medicală”. Relații suplimentare se pot obține la sediul spitalului, str. Trandafirilor nr. 2, sau la tel.: 0230.314.431.

SPITALUL MUNICIPAL SIGHETU MARMAȚIEI (JUDEȚUL MARAMUREȘ) scoate la CONCURS în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, următoarele posturi: un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Psihiatrie la Secția Psihiatrie II; două posturi cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Psihiatrie la Secția Psihiatrie III; un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Psihiatrie la Secția Psihiatrie IV; un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Psihiatrie la Secția Psihiatrie V; un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Pneumologie la Secția Pneumologie; un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Pediatrie la Secția Pediatrie. Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte: a) cerere în care se menționează postul pentru care dorește să concureze; b) copie xerox de pe diploma de licență și certificatul de specialist sau primar pentru medici, medici dentiști, farmaciști,

respectiv adeverință de confirmare în gradul profesional pentru biologi, biochimiști sau chimiști; c) copie a certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs; d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una din sancțiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f),

la art. 541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul

sănătății, republicată, cu modificările ulterioare; e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin; f) cazierul judiciar; g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activității

pentru postul pentru care candidează; h) chitanță de plată a taxei de concurs; i) copia actului de identitate în termen de valabilitate. Taxa de concurs este de 150 de lei.

Page 13: INSTITUTUL NAȚIONAL DE RECUPERARE, MEDICINĂ FIZICĂ ȘI BALNEOCLIMATOLOGIE … · 2019-11-28 · INSTITUTUL NAȚIONAL DE RECUPERARE, MEDICINĂ FIZICĂ ȘI BALNEOCLIMATOLOGIE BUCUREȘTI

Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen de valabilitate. Tematica de concurs este cea pentru examenul de medic specialist în specialitatea postului. Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, în termen de 15 zile calendaristice de la apariția acestui anunț, iar concursul

se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la publicarea în „Viața medicală”. Relații suplimentare se pot obține la sediul spitalului, str. Avram Iancu nr. 22, sau la tel.: 0262.311.541, int. 221.

REPUBLICARE SPITALUL MUNICIPAL SIGHETU MARMAȚIEI (JUDEȚUL MARAMUREȘ) scoate la CONCURS în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, următoarele posturi: trei posturi cu normă întreagă de medic în specialitatea Medicină de urgență la Compartimentul Primire Urgențe; două posturi cu normă întreagă de medic în specialitatea Psihiatrie la Secția Psihiatrie I - bărbați acuți; un post cu normă întreagă de medic în specialitatea Pediatrie la Secția Pediatrie; un post cu normă întreagă de medic în specialitatea Radiologie-imagistică medicală pentru Laboratorul de Radiologie

și imagistică medicală. La concurs se pot prezenta medici cu drept de liberă practică, specialiști sau primari confirmați în specialitatea respectivă,

rezidenți aflați în ultimul an de pregătire în specialitatea în care se publică postul. Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte: a) cerere în care se menționează postul pentru care dorește să concureze; b) copie xerox de pe diploma de licență și certificatul de specialist sau primar pentru medici, medici dentiști, farmaciști,

respectiv adeverință de confirmare în gradul profesional pentru biologi, biochimiști sau chimiști; c) copie a certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs; d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una din sancțiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f),

la art. 541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul

sănătății, republicată, cu modificările ulterioare; e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin; f) cazierul judiciar; g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activității

pentru postul pentru care candidează; h) chitanță de plată a taxei de concurs; i) copia actului de identitate în termen de valabilitate. Taxa de concurs este de 150 de lei. Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen de valabilitate. Tematica de concurs este cea pentru examenul de medic specialist în specialitatea postului. Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, în termen de 15 zile calendaristice de la apariția acestui anunț, iar concursul

se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la publicarea în „Viața medicală”. Relații suplimentare se pot obține la sediul spitalului, str. Avram Iancu nr. 22, sau la tel.: 0262.311.541, int. 221.

SPITALUL MUNICIPAL CÂMPULUNG MOLDOVENESC (JUDEȚUL SUCEAVA) scoate la CONCURS în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, un post cu normă întreagă de

medic specialist confirmat în specialitatea Boli infecțioase. Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte: a) cerere în care se menționează postul pentru care dorește să concureze; b) copie xerox de pe diploma de licență și certificatul de specialist sau primar pentru medici, medici dentiști, farmaciști,

respectiv adeverință de confirmare în gradul profesional pentru biologi, biochimiști sau chimiști; c) copie a certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs; d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una din sancțiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f),

la art. 541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul

sănătății, republicată, cu modificările ulterioare; e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin; f) cazierul judiciar; g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activității

pentru postul pentru care candidează; h) chitanță de plată a taxei de concurs; i) copia actului de identitate în termen de valabilitate.

Page 14: INSTITUTUL NAȚIONAL DE RECUPERARE, MEDICINĂ FIZICĂ ȘI BALNEOCLIMATOLOGIE … · 2019-11-28 · INSTITUTUL NAȚIONAL DE RECUPERARE, MEDICINĂ FIZICĂ ȘI BALNEOCLIMATOLOGIE BUCUREȘTI

Taxa de concurs este de 150 de lei. Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen de valabilitate. Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, în termen de 15 zile calendaristice de la apariția acestui anunț, iar concursul

se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la publicarea în „Viața medicală”. Regulamentul, tematicile și bibliografia de concurs se pot obține de la sediul spitalului - Biroul RUNOS și Contencios,

tel.: 0230.312.023.

SPITALUL MUNICIPAL MEDIAȘ (JUDEȚUL SIBIU) scoate la CONCURS în conformitate cu prevederile Ord. m.s.p. nr. 1.406/2006, coroborat cu prevederile art. 184 din Legea nr. 95/2006,

următoarele funcții: șef Secția Cardiologie; șef Secția Neurologie; șef Secția Medicină internă; șef Secția Chirurgie generală; șef Secția ATI; șef Secția Pediatrie; șef Secția Boli infecțioase; șef Laborator Radiologie și imagistică medicală. Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte: a) cerere în care se menționează funcția pentru care dorește să candideze; b) copie xerox de pe diploma de studii; c) adeverință din care să reiasă confirmarea în gradul profesional; d) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 2 la normele menționate; e) declarație pe propria răspundere a candidatului, din care să rezulte că nu a fost condamnat penal pentru fapte ce-l fac

incompatibil cu funcția pentru care dorește să concureze; f) declarație pe propria răspundere a candidatului, din care să rezulte că nu se află în stare de incompatibilitate; g) certificat privind starea de sănătate; h) dovadă/adeverință din care să rezulte că în ultimii 2 ani nu a fost sancționat de conducerea unităților în care și-a

desfășurat activitatea sau de Colegiul Medicilor din România; i) copie xerox a autorizației de liberă practică sau a certificatului de membru al Colegiului Medicilor din România; j) copia carnetului de muncă sau, după caz, o adeverință care să ateste confirmarea în specialitate și vechimea în

specialitate; k) un proiect de management privind evoluția viitoare a secției/laboratorului; l) chitanță de plată a taxei de concurs. Taxa de concurs este de 150 de lei și se achită la sediul spitalului sau în contul acestuia deschis la Trezoreria Mediaș:

RO73TREZ57721F332100XXXX. La concurs se pot prezenta medici cu o vechime de cel puțin 5 ani în specialitatea postului, specialitate pe care o practică

în mod curent și în care sunt confirmați prin ordin al m.s.p. (vechimea în specialitate decurge de la data confirmării și

încadrării ca specialist). Persoanele sancționate în ultimii 2 ani de unitățile la care au fost angajate sau de Colegiul Medicilor din România,

precum și cele cărora le-a încetat contractul de administrare în condițiile stabilite la art. 5, lit. b), c) sau d) nu pot participa la

concurs. Concursul sau examenul va consta în următoarele probe: interviu – susținerea proiectului de management, probă scrisă,

probă clinică sau practică. Proba scrisă a concursului se susține după subiecte din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu

modificările și completările ulterioare și legislația secundară aferentă. Proba clinică sau proba practică se susține pe baza metodologiei stabilite pentru obținerea titlului de medic specialist. Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, str. Cloșca nr. 2, în termen de 15 zile de la apariția acestui anunț, iar

concursul se organizează în termen de minimum 30 de zile și maximum 90 de zile de la publicarea în „Viața medicală”. Relații suplimentare se pot obține la tel.: 0269.842.550, int. 151.

SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ PENTRU COPII CLUJ-NAPOCA scoate la CONCURS în conformitate cu prevederile Ord. m.s.p. nr. 1.406/2006, coroborat cu prevederile art. 184 din Legea nr. 95/2006,

următoarele funcții:

Page 15: INSTITUTUL NAȚIONAL DE RECUPERARE, MEDICINĂ FIZICĂ ȘI BALNEOCLIMATOLOGIE … · 2019-11-28 · INSTITUTUL NAȚIONAL DE RECUPERARE, MEDICINĂ FIZICĂ ȘI BALNEOCLIMATOLOGIE BUCUREȘTI

șef Secția clinică Neurologie pediatrică; șef Secția clinică Pediatrie III; șef Secția clinică Chirurgie și ortopedie pediatrică; șef Secția clinică Psihiatrie pediatrică. Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte: a) cerere în care se menționează funcția pentru care dorește să candideze; b) copie xerox de pe diploma de studii; c) adeverință din care să reiasă confirmarea în gradul profesional; d) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 2 la normele menționate; e) declarație pe propria răspundere a candidatului, din care să rezulte că nu a fost condamnat penal pentru fapte ce-l fac

incompatibil cu funcția pentru care dorește să concureze; f) declarație pe propria răspundere a candidatului, din care să rezulte că nu se află în stare de incompatibilitate; g) certificat privind starea de sănătate; h) dovadă/adeverință din care să rezulte că în ultimii 2 ani nu a fost sancționat de conducerea unităților în care și-a

desfășurat activitatea sau de Colegiul Medicilor din România; i) copie xerox a autorizației de liberă practică sau a certificatului de membru al Colegiului Medicilor din România; j) copia carnetului de muncă sau, după caz, o adeverință care să ateste confirmarea în specialitate și vechimea în

specialitate; k) un proiect de management privind evoluția viitoare a secției; l) chitanță de plată a taxei de concurs. Taxa de concurs este de 200 de lei și se va achita la sediul spitalului, str. Moților nr. 68. Toate actele trebuie să fie în termen de valabilitate la data depunerii. Copiile documentelor prevăzute mai sus vor fi

însoțite de actele originale, pentru a fi verificate și semnate pentru conformitate. În secțiile clinice funcția de șef de secție/laborator/serviciu se ocupă de către un cadru didactic universitar medical. La concurs se pot prezenta medici cu o vechime de cel puțin 5 ani în specialitatea postului, specialitate pe care o practică

în mod curent și în care sunt confirmați prin ordin al m.s.p. (vechimea în specialitate decurge de la data confirmării și

încadrării ca medic specialist). Persoanele sancționate în ultimii 2 ani de unitățile la care au fost angajate sau de Colegiul Medicilor din România,

precum și cele cărora le-a încetat contractul de administrare în condițiile stabilite la art. 5, lit. b), c) sau d) nu pot participa la

concurs. Concursul sau examenul va consta în următoarele probe: interviu – susținerea proiectului de management, probă scrisă,

probă clinică sau practică. Proba scrisă a concursului se susține după subiecte din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu

modificările și completările ulterioare și legislația secundară aferentă. Proba clinică sau proba practică se susține pe baza metodologiei stabilite pentru obținerea titlului de medic specialist. Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, str. Moților nr. 68, în termen de 15 zile de la apariția acestui anunț, iar

concursul se organizează în termen de minimum 30 de zile și maximum 90 de zile de la publicarea în „Viața medicală”. Relații suplimentare se pot obține la Serviciul RUNOS, tel.: 0264.597.706, int. 117, 110.

SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ ORADEA (JUDEȚUL BIHOR) scoate la CONCURS în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, următoarele posturi: un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Chirurgie cardiovasculară la Secția clinică

Chirurgie generală I - Compartimentul Chirurgie cardiovasculară; un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Chirurgie vasculară la Secția clinică Chirurgie

generală I - Compartimentul Chirurgie vasculară; un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Neurochirurgie la Secția clinică

Neurochirurgie. Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte: a) cerere în care se menționează postul pentru care dorește să concureze; b) copie xerox de pe diploma de licență și certificatul de specialist sau primar pentru medici, medici dentiști, farmaciști,

respectiv adeverință de confirmare în gradul profesional pentru biologi, biochimiști sau chimiști; c) copie a certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs; d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una din sancțiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f),

la art. 541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul

sănătății, republicată, cu modificările ulterioare;

Page 16: INSTITUTUL NAȚIONAL DE RECUPERARE, MEDICINĂ FIZICĂ ȘI BALNEOCLIMATOLOGIE … · 2019-11-28 · INSTITUTUL NAȚIONAL DE RECUPERARE, MEDICINĂ FIZICĂ ȘI BALNEOCLIMATOLOGIE BUCUREȘTI

e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin; f) cazierul judiciar; g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activității

pentru postul pentru care candidează; h) chitanță de plată a taxei de concurs; i) copia actului de identitate în termen de valabilitate. Taxa de concurs este de 150 de lei. Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen de valabilitate. Tematica de concurs va fi afișată la sediul spitalului. Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, în termen de 15 zile calendaristice de la apariția acestui anunț, iar concursul

se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la publicarea în „Viața medicală”.

SPITALUL MUNICIPAL GHEORGHENI (JUDEȚUL HARGHITA) scoate la CONCURS în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, funcția de farmacist-șef la

Farmacia cu circuit închis a spitalului. Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte: a) cerere în care se menționează funcția pentru care dorește să candideze; b) copie xerox de pe diploma de licență și certificatul de specialist sau primar; c) copie a certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs; d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una din sancțiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f),

la art. 541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul

sănătății, republicată, cu modificările ulterioare; e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin; f) cazierul judiciar; g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activității

pentru postul pentru care candidează; h) chitanță de plată a taxei de concurs; i) copia actului de identitate în termen de valabilitate. Taxa de concurs este de 150 de lei și se va achita la sediul spitalului. Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen de valabilitate. La concurs se pot înscrie numai candidații care au obținut minimum două puncte din cele prevăzute la pct. 9 din Anexa

nr. 3 la ordin. La concurs se pot prezenta farmaciști cu minimum 2 ani experiență profesională. Concursul va consta în următoarele probe: probă scrisă, probă practică și analiza activității profesionale și științifice

conform metodologiei cuprinse în Anexa nr. 3 la ordin. Pentru proba scrisă un subiect va fi din legislația sanitară (Legea nr. 95/2006). Proba practică se susține pe baza metodologiei stabilite pentru obținerea titlului de farmacist specialist. Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, bd. Lacu Roșu nr. 16, Gheorgheni, jud. Harghita, Biroul RUNOS, în termen

de 15 zile calendaristice de la apariția acestui anunț, iar concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de

la publicarea în „Viața medicală”. Relații suplimentare se pot obține la tel.: 0266.364.008, int. 1024.

SPITALUL JUDEȚEAN MAVROMATI BOTOȘANI scoate la CONCURS în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, un post cu normă întreagă de

medic specialist confirmat în specialitatea Cardiologie la Secția Cardiologie. Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte: a) cerere în care se menționează postul pentru care dorește să concureze; b) copie xerox de pe diploma de licență și certificatul de specialist sau primar pentru medici, medici dentiști, farmaciști,

respectiv adeverință de confirmare în gradul profesional pentru biologi, biochimiști sau chimiști; c) copie a certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs; d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una din sancțiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f),

la art. 541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul

sănătății, republicată, cu modificările ulterioare; e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin;

Page 17: INSTITUTUL NAȚIONAL DE RECUPERARE, MEDICINĂ FIZICĂ ȘI BALNEOCLIMATOLOGIE … · 2019-11-28 · INSTITUTUL NAȚIONAL DE RECUPERARE, MEDICINĂ FIZICĂ ȘI BALNEOCLIMATOLOGIE BUCUREȘTI

f) cazierul judiciar; g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activității

pentru postul pentru care candidează; h) chitanță de plată a taxei de concurs; i) copia actului de identitate în termen de valabilitate. Taxa de concurs este de 150 de lei. Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen de valabilitate. Concursul va consta din următoarele probe: proba scrisă (obligatorie) și proba clinică sau practică (în funcție de

particularitățile specialității publicate la concurs). Tematica de concurs este cea pentru examenul de medic specialist în specialitatea postului. Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, în termen de 15 zile calendaristice de la apariția acestui anunț, iar concursul

se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la publicarea în „Viața medicală”. Relații suplimentare se pot obține la Serviciul RUNOS, tel.: 0231.518.812, int. 1141.

REPUBLICARE SPITALUL JUDEȚEAN MAVROMATI BOTOȘANI scoate la CONCURS în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, două posturi cu normă

întreagă de medic în specialitatea Medicină internă la Secția Medicină internă din localitatea Săveni, str. Avram Iancu nr. 2. La concurs se pot prezenta medici cu drept de liberă practică, specialiști sau primari confirmați în specialitatea respectivă,

rezidenți aflați în ultimul an de pregătire în specialitatea în care se publică postul. Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte: a) cerere în care se menționează postul pentru care dorește să concureze; b) copie xerox de pe diploma de licență și certificatul de specialist sau primar pentru medici, medici dentiști, farmaciști,

respectiv adeverință de confirmare în gradul profesional pentru biologi, biochimiști sau chimiști; c) copie a certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs; d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una din sancțiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f),

la art. 541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul

sănătății, republicată, cu modificările ulterioare; e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin; f) cazierul judiciar; g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activității

pentru postul pentru care candidează; h) chitanță de plată a taxei de concurs; i) copia actului de identitate în termen de valabilitate. Taxa de concurs este de 150 de lei. Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen de valabilitate. Concursul va consta din următoarele probe: proba scrisă (obligatorie) și proba clinică sau practică (în funcție de

particularitățile specialității publicate la concurs). Tematica de concurs este cea pentru examenul de medic specialist în specialitatea postului. Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, în termen de 15 zile calendaristice de la apariția acestui anunț, iar concursul

se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la publicarea în „Viața medicală”. Relații suplimentare se pot obține la Serviciul RUNOS, tel.: 0231.518.812, int. 1141.

SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ PENTRU COPII BRAȘOV scoate la CONCURS în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, funcția de farmacist-șef la

Secția Farmacie (cu circuit închis). Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte: a) cerere în care se menționează funcția pentru care dorește să candideze; b) copie xerox de pe diploma de licență și certificatul de specialist sau primar; c) copie a certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs; d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una din sancțiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f),

la art. 541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul

sănătății, republicată, cu modificările ulterioare; e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin;

Page 18: INSTITUTUL NAȚIONAL DE RECUPERARE, MEDICINĂ FIZICĂ ȘI BALNEOCLIMATOLOGIE … · 2019-11-28 · INSTITUTUL NAȚIONAL DE RECUPERARE, MEDICINĂ FIZICĂ ȘI BALNEOCLIMATOLOGIE BUCUREȘTI

f) cazierul judiciar; g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activității

pentru postul pentru care candidează; h) chitanță de plată a taxei de concurs; i) copia actului de identitate în termen de valabilitate. Taxa de concurs este de 150 de lei și se va achita la casieria spitalului. Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen de valabilitate. La concurs se pot înscrie numai candidații care au obținut minimum două puncte din cele prevăzute la pct. 9 din Anexa

nr. 3 la ordin. La concurs se pot prezenta farmaciști cu minimum 2 ani experiență profesională. Tematica de concurs va fi afișată la sediul spitalului. Pentru proba scrisă un subiect va fi din legislația sanitară (Legea nr.

95/2006). Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, str. Nicopole nr. 45, în termen de 15 zile calendaristice de la apariția acestui

anunț, iar concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la publicarea în „Viața medicală”. Relații suplimentare se pot obține la Serviciul RUONS, tel.: 0268.415.130, int. 160.

SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ ARAD scoate la CONCURS în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, un post cu normă întreagă de

medic primar confirmat în specialitatea Cardiologie, cu competență în Cardiologie intervențională, la Compartimentul

Cardiologie intervențională. Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte: a) cerere în care se menționează postul pentru care dorește să concureze; b) copie xerox de pe diploma de licență și certificatul de primar și a certificatului de competență; c) copie a certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs; d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una din sancțiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f),

la art. 541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul

sănătății, republicată, cu modificările ulterioare; e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin; f) cazierul judiciar; g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activității

pentru postul pentru care candidează; h) chitanță de plată a taxei de concurs; i) copia actului de identitate în termen de valabilitate. Taxa de participare la concurs este de 150 de lei și se achită la casieria spitalului (orar casierie: luni-joi: 08,00-11,00 și

13,30-15,00; vineri: 08,00-10,00 și 13,30-15,00; în ultima zi lucrătoare din lună programul este de la 08,00 la 9,30). Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen de valabilitate. Tematica de concurs va fi afișată pe site-ul spitalului. Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, Serviciul RUNOS, în termen de 15 zile calendaristice de la apariția acestui

anunț, iar concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la publicarea în „Viața medicală”. Relații suplimentare se pot obține la Serviciul RUNOS, str. Andrenyi Karoly nr. 2-4, tel.: 0357.407.200, int. 277.

SPITALUL DE PSIHIATRIE ȘI PENTRU MĂSURI DE SIGURANȚĂ SĂPOCA (JUDEȚUL BUZĂU) scoate la CONCURS în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, următoarele posturi: un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Psihiatrie la Secția Psihiatrie V - cronici

Ojasca; două posturi cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Psihiatrie la Secția Psihiatrie VI Ojasca; două posturi cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Psihiatrie la Secția Psihiatrie VII Ojasca; un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Psihiatrie în cadrul C.S.M. - adulți Buzău; un post cu normă întreagă de medic primar confirmat în specialitatea Psihiatrie în cadrul C.S.M. - adulți Buzău; un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Neurologie la Secția Neurologie; un post cu normă întreagă de medic primar confirmat în specialitatea Epidemiologie la Serviciul Prevenire a infecțiilor

asociate asistenței medicale. Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte: a) cerere în care se menționează postul pentru care dorește să concureze;

Page 19: INSTITUTUL NAȚIONAL DE RECUPERARE, MEDICINĂ FIZICĂ ȘI BALNEOCLIMATOLOGIE … · 2019-11-28 · INSTITUTUL NAȚIONAL DE RECUPERARE, MEDICINĂ FIZICĂ ȘI BALNEOCLIMATOLOGIE BUCUREȘTI

b) copie xerox de pe diploma de licență și certificatul de specialist sau primar pentru medici, medici dentiști, farmaciști,

respectiv adeverință de confirmare în gradul profesional pentru biologi, biochimiști sau chimiști; c) copie a certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs; d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una din sancțiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f),

la art. 541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul

sănătății, republicată, cu modificările ulterioare; e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin; f) cazierul judiciar; g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activității

pentru postul pentru care candidează; h) chitanță de plată a taxei de concurs; i) copia actului de identitate în termen de valabilitate. Taxa de concurs este de 150 de lei. Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen de valabilitate. Tematica și bibliografia de concurs vor fi postate pe site-ul spitalului: www.hsapoca.ro Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, în termen de 15 zile calendaristice de la apariția acestui anunț, iar concursul

se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la publicarea în „Viața medicală”. Relații suplimentare se pot obține la tel.: 0238.28.145/6/7, int. 115.