UNIVERSITATEA ORADEA

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE

SPECIALIZAREA: CONTABILITATE,AUDIT ŞI GESTIUNEA AFACERII

Referat la materia fuziuni, achiziţii şi lichidări de întreprinderi

Declanşarea insolvenţei, stabilirea tabloului creanţelor, distribuirea

veniturilor rezultat din lichidare

2012 Oradea Süle (Biroş) Andrea

Master An II

1

Continut

Cap I – Introducere ......................................................................................pag 3

Cap II- Prezentarea legii procedurii insolvenţei............................................pag 5

Cap III-Declanşarea insolvenţei......................................................................pag 14

Cap IV- Tabloul creanţelor.............................................................................pag 18

Cap V- Distribuirea veniturilor din lichidare..................................................pag 21

Concluzii ........................................................................................................pag 23

Biblografia generală........................................................................................pag 24

2

Capitolul I

Introducere

Insolvenţa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin

insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor exigibile:

a) insolvenţa este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 90 de zile de la

scadenţă, nu a plătit datoria sa faţă de unul sau mai mulţi creditori;

b) insolvenţa este iminentă atunci când se dovedeşte că debitorul nu va putea plăti la

scadenţă datoriile exigibile angajate, cu fondurile băneşti disponibile la data scadenţei.

Insolvenţa este definită de art. 3, pct. 1 al Legii nr. 85/2006 ca fiind acea stare

patrimonială a debitorului caracterizată prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile

pentru plata datoriilor exigibile, obligaţii ce au ca obiect o sumă de bani, cele cu alt obiect

reglându-se după dreptul comun.

Diferenţa dintre noţiunile insolvenţa şi insolvabilitatea, este făcută de către

bunurile care se găsesc în proprietatea debitorului, acestea neavând relevanţă în cazul

stării de insolvenţă.

Insolvenţa nu trebuie confundată cu insolvabilitatea, cea din urmă reprezentând

situaţia patrimonială în care componenţa pasivă a patrimoniului o depăşeşte pe cea activă,

un dezechilibru financiar, pe când insolvenţa este determinată de lipsa fondurilor băneşti,

nu de lipsa bunurilor în patrimoniul debitorului. După declanşarea procedurii de

insolvenţă judecatorul, creditorii şi debitorul analizează şansele de supravieţuire ale

acestuia din urmă, iar în cazul în care se ajunge la un consens se întocmeşte un plan de

reorganizare. În cele mai multe cazuri, creditorul renunţă la o parte din creanţe, iar

debitorul se obligă să se concentreze doar asupra activităţii de bază.

Datorită dificultăţilor întâmpinate în materie probatorie, insolvenţa este

categorisită ca fiind vădită atunci când, debitorul, după 90 de zile de la scadenţă, nu şi-a

plătit datoria faţă de unul sau mai mulţi creditori, dând astfel dreptul creditorilor de a cere

demararea procedurii insolvenţei, indiferent de motivul neplăţii datoriei. Insolvenţa este

iminentă atunci când se dovedeşte că debitorul nu va putea plăti la scadenţă datoriile

exigibile asumate contractual datorită lipsei fondurilor băneşti la data stabilită intre părţi

pentru efectuarea plăţii.

3

Pentru a se stabili starea de insolvenţă a debitorului trebuie îndeplinite cumulativ

două condiţii: neplata la scadenţă a datoriilor şi lipsa de lichidităţi.

Insolvenţa şi falimentul sunt două noţiuni distincte, însă au în comun finalitatea:

efectuarea plăţii, adică executarea obligaţiilor asumate contractual.

Organele care aplică procedura sunt: instanţele judecătoreşti, judecătorul-sindic,

administratorul judiciar şi lichidatorul, ei trebuie să asigure efectuarea cu celeritate a

actelor şi operaţiunilor prevăzute de prezentă lege, precum şi realizarea în condiţiile legii

a drepturilor şi obligaţiilor celorlalţi participanţi la aceste acte şi operaţiuni.

Tribunalul sau, după caz, tribunalul comercial, în a cărui circumscripţie teritorială

îşi are sediul debitorul la data sesizării instanţei cu o cerere de deschidere a procedurii

insolvenţei, rămâne competent să soluţioneze cauza indiferent de schimbările ulterioare

de sediu ale debitorului.

4

Capitolul II

Legea 85 2006 a insolvenţei actualizată prin:

1.Lege nr. 177/2010 - pentru modificarea şi completarea Legii 47/1992 privind

organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a Codului de procedură civilă şi a

Codului de procedură penală al României 07 octombrie 2010 Monitorul Oficial 672/2010

2.Lege nr. 169/2010 - pentru modificarea şi completarea Legii 85/2006 privind procedura

insolvenţei 24 iulie 2010 Monitorul Oficial 505/2010

3.Lege nr. 25/2010 - pentru modificarea şi completarea Legii 85/2006 privind procedura

insolvenţei 08 martie 2010 Monitorul Oficial 145/2010

4.OUG 173/2008 - pentru modificarea şi completarea Legii 85/2006 privind procedura

insolvenţei 17 iulie 2009 Monitorul Oficial 792/2008

5.OUG 173/2008 - pentru modificarea şi completarea Legii 85/2006 privind procedura

insolvenţei 26 noiembrie 2008 Monitorul Oficial 792/2008

6.OUG 86/2006 - privind organizarea activităţii practicienilor în insolvenţă 22 noiembrie

2006 Monitorul Oficial 944/2006 Art. 19

De multe ori, starea de insolvenţă este confundată cu starea de faliment. Pentru a

se înţelege mai bine diferenţa dintre cele două noţiuni faliment - insolvenţă care pentru

cei mai mulţi dintre neprofesioniştii dreptului par a fi sinonime trebuie reţinute

următoarele:

-un debitor ajuns în stare de insolvenţă are posibilitatea, dacă întruneşte anumite

condiţii expres prevăzute de lege, să intre într-o fază de reorganizare a activităţii, pe baza

unui plan aprobat de creditori şi confirmat de judecătorul sindic;

-dacă activitatea astfel reorganizată este profitabilă şi permite plata tuturor

creanţelor , conform termenelor şi condiţiilor stabilite în plan, atunci debitoarea iese din

starea de insolvenţă, îşi menţine personalitatea juridică, urmand sa işi desfăşoare

activitatea în continuare fără intervenţia administratorului judiciar sau a judecătorului

sindic.

5

Astfel spus, atunci când debitorul nu mai are sume “cash” cu care să poată plăti

datoria ajunsă la scadenţă, el se află în stare de insolvenţă.Această stare nu înseamnă că

în patrimoniul societăţii nu se află active sau bunuri ce pot fi valorificate pentru stingerea

datoriei.

Această procedură, în care este permisă faza de reorganizare se numeşte

procedura generală şi se aplică următoarelor categorii de debitori:

1. societăţile comerciale;

2. societăţile cooperative;

3. organizaţiile cooperatiste;

4. societăţile agricole;

5. grupurile de interes economic;

6. orice altă persoană juridică de drept privat care desfăşoară şi activităţi economice, cu

condiţia ca aceştia să nu se

încadreze în una din situaţiile descrise anterior.

Anumitor categorii de comercianţi legea nu le recunoaşte dreptul de beneficia de faza de

reorganizare, după declararea insolvenţei aceştia intrând direct în faliment.

Această procedură este definită ca şi procedura simplificată şi se aplică următoarelor

categorii de debitori:

a) comercianţi, persoane fizice, acţionând individual;

b) asociaţii familiale;

c) comercianţi care fac parte din categoriile : societăţile comerciale, societăţile

cooperative; organizaţiile cooperatiste; societăţile agricole; grupurile de interes

economic; orice altă persoană juridică de drept privat care desfăşoară şi activităţi

economice şi îndeplinesc una dintre următoarele condiţii:

1. nu deţin nici un bun în patrimoniul lor;

2. actele constitutive sau documentele contabile nu pot fi găsite;

3. administratorul nu poate fi găsit;

4. sediul nu mai există sau nu corespunde adresei din registrul comerţului;

d) debitori care fac parte din categoriile : societăţile comerciale, societăţile cooperative;

organizaţiile cooperatiste; societăţile agricole; grupurile de interes economic; orice altă

persoană juridică de drept privat care desfăşoară şi activităţi economice, care nu au

6

prezentat documentele prevăzute la art. 28 alin. (1) lit. b), c), e) şi h) din Legea 85/2006

în termenul prevăzut de lege;

e) societăţi comerciale dizolvate anterior formulării cererii introductive;

f) debitori care şi-au declarat prin cererea introductivă intenţia de intrare în faliment sau

care nu sunt îndreptăţiţi să beneficieze de procedura de reorganizare judiciară prevăzută

de prezenta lege.

După verificarea creanţei şi a stării de insolvenţă, judecătorul sindic dă o hotărâre

prin care:

-fie deschide procedura generală, caz în care va numi un administrator judiciar

-fie deschide procedura simplificată, caz în care va numi un lichidator judiciar

-fie va respinge cererea , dacă constată că nu sunt întrunite condiţiile legale

În cazul în care dispune trecerea la faliment, judecătorul-sindic va desemna un

lichidator. Condiţiile de numire şi cele ale răspunderii sunt identice cu cele ale

administratorului judiciar.

Atribuţiile administratorului judiciar încetează la momentul stabilirii atribuţiilor

lichidatorului de către judecătorul-sindic.

Poate fi desemnat lichidator şi administratorul judiciar desemnat anterior.

Foarte important de reţinut este raportul dintre participanţii la procedură:

Atribuţiile judecătorului-sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activităţii

administratorului judiciar şi/sau al lichidatorului şi la procesele şi cererile de natură

judiciară aferente procedurii insolvenţei.

Atribuţiile manageriale aparţin:

• administratorului judiciar ori lichidatorului sau

•în mod excepţional, debitorului, dacă acestuia nu i s-a ridicat dreptul de a-şi administra

averea.

Deciziile manageriale pot fi controlate sub aspectul oportunităţii de către creditori, prin

organele acestora.

Administratorul judiciar, persoană fizică sau persoană juridică, inclusiv

reprezentantul acesteia, trebuie să aibă calitatea de practician în insolvenţă, potrivit legii.

Înainte de desemnarea sa, administratorul judiciar trebuie să facă dovada că este asigurat

pentru răspundere profesională, prin subscrierea unei poliţe de asigurare valabile, care să

7

acopere eventualele prejudicii cauzate în îndeplinirea atribuţiilor sale. Riscul asigurat

trebuie să reprezinte consecinţa activităţii administratorului judiciar pe perioada

exercitării calităţii sale.

Principalele atribuţii ale administratorului judiciar sunt:

a) examinarea situaţiei economice a debitorului şi a documentelor depuse de către

debitoare şi întocmirea unui raport prin care să propună fie intrarea în procedura

simplificată, fie continuarea perioadei de observaţie în cadrul procedurii generale şi

supunerea acelui raport judecătorului-sindic, într-un termen stabilit de acesta, dar care nu

va putea depăşi 30 de zile de la desemnarea administratorului judiciar;

b) examinarea activităţii debitorului şi întocmirea unui raport amănunţit asupra cauzelor

şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă, cu menţionarea persoanelor

cărora le-ar fi imputabilă, şi asupra existenţei premiselor angajării răspunderii acestora, în

condiţiile legii, precum şi asupra posibilităţii reale de reorganizare efectivă a activităţii

debitorului ori a motivelor care nu permit reorganizarea şi supunerea acelui raport

judecătorului-sindic, într-un termen stabilit de acesta, dar care nu va putea depăşi 60 de

zile de la desemnarea administratorului judiciar;

c) întocmirea actelor în cazul în care debitorul nu şi-a îndeplinit obligaţia respectivă

înăuntrul termenelor legale, precum şi verificarea, corectarea şi completarea informaţiilor

cuprinse în actele respective, când acestea au fost prezentate de debitor;

d) elaborarea planului de reorganizare a activităţii debitorului, în funcţie de cuprinsul

raportului

e) supravegherea operaţiunilor de gestionare a patrimoniului debitorului;

f) conducerea integrală, respectiv în parte, a activităţii debitorului, în acest ultim caz cu

respectarea precizărilor exprese ale judecătorului-sindic cu privire la atribuţiile sale şi la

condiţiile de efectuare a plăţilor din contul averii debitorului;

g) convocarea, prezidarea şi asigurarea secretariatului şedinţelor adunării creditorilor sau

ale acţionarilor, asociaţilor ori membrilor debitorului persoană juridică;

h) introducerea de acţiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în

dauna drepturilor creditorilor, precum şi a unor transferuri cu caracter patrimonial, a unor

operaţiuni comerciale încheiate de debitor şi a constituirii unor garanţii acordate de

acesta, susceptibile a prejudicia drepturile creditorilor;

8

i) sesizarea de urgenţă a judecătorului-sindic în cazul în care constată că nu există bunuri

în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile

administrative;

j) menţinerea sau denunţarea unor contracte încheiate de debitor;

k) verificarea creanţelor şi, atunci când este cazul, formularea de obiecţiuni la acestea,

precum şi întocmirea tabelelor creanţelor;

l) încasarea creanţelor; urmărirea încasării creanţelor referitoare la bunurile din averea

debitorului sau la sumele de bani transferate de către debitor înainte de deschiderea

procedurii; formularea şi susţinerea acţiunilor în pretenţii pentru încasarea creanţelor

debitorului, pentru aceasta putând angaja avocaţi;

m) cu condiţia confirmării de către judecătorul-sindic, încheierea de tranzacţii,

descărcarea de datorii, descărcarea fidejusorilor, renunţarea la garanţii reale;

n) sesizarea judecătorului-sindic în legătură cu orice problemă care ar cere o soluţionare

de către acesta.

Judecătorul-sindic poate stabili administratorului judiciar, prin încheiere, orice

alte atribuţii în afara celor stabilite cu excepţia celor prevăzute de lege în competenţa

exclusivă a acestuia.

Administratorul judiciar la fiecare termen de continuare a procedurii, va prezenta

judecătorului-sindic un raport cuprinzând descrierea modului în care şi-a îndeplinit

atribuţiile, precum şi o justificare a cheltuielilor efectuate cu administrarea procedurii sau

a altor cheltuieli efectuate din fondurile existente în averea debitorului. Baza de raportare

este luna întreagă, raportul putând cuprinde mai multe luni.

În vederea îndeplinirii atribuţiilor sale, administratorul judiciar va putea desemna

persoane de specialitate. Numirea şi nivelul remuneraţiilor acestor persoane vor fi supuse

aprobării comitetului creditorilor, cu excepţia cazurilor în care va fi stabilit că acestea vor

fi achitate din fondul constituit .

Debitorul persoană fizică, administratorul special al debitorului persoană juridică, oricare

dintre creditori, precum şi orice altă persoană interesată pot face contestaţie împotriva

măsurilor luate de administratorul judiciar.

În cazul în care un practician în insolvenţă desemnat refuză numirea, acesta are obligaţia

9

de a notifica instanţa, în termen de 5 zile de la comunicarea sentinţei de numire.

Practic, procedura generala a insolvenţei este împarţită în trei mari faze:

(i) perioada de observaţie;

(ii) reorganizarea judiciară; şi

(iii) falimentul.

După admiterea cererii de deschidere a procedurii, se poate intra în reorganizare judiciară

sau se poate intra direct în faliment. În cazuri limitative prevazute de lege, se poate folosi

o procedură simplificată prin care debitorul intra direct în faliment. Totuşi, în cele mai

multe cazuri, se alege deschiderea procedurii generale şi deschiderea imediată a

procedurii falimentului.

În faza de observaţie, activitatea debitorului continuă, dar administrarea societăţii va fi

preluată de către un practician în insolvenţă (administrator judiciar/lichidator). Acesta are

sarcina de a inventaria bunurile debitorului, de a alcătui o listă a creditorilor şi de a

repune debitorul pe linia de plutire. Dacă acesta consideră că există şanse de salvare a

societăţii, atunci administratorul judiciar poate propune un plan de reorganizare, dar un

astfel de plan poate fi propus şi de către creditori sau chiar de către debitor. Perioada de

observaţie este limitată, dar, în practică, poate ajunge chiar şi la peste un an.

În cazul în care planul de reorganizare este aprobat de judecătorul-sindic, atunci

toate acţiunile viitoare ale debitorului se vor subordona prevederilor acestui plan.

Ulterior, dacă prin aplicarea planului de reorganizare, debitorul nu-şi poate achita

datoriile, atunci unica şansă este intrarea în faliment. Intrarea în faliment presupune

încetarea operaţiunilor debitorului, lichidatorul urmând să vândă bunurile debitorului

pentru plata creditorilor.

Indiferent dacă este vorba despre deschiderea procedurii generale sau a celei

simplificate, dreptul de administrare a debitorului va fi acordat unui administrator

judiciar/lichidator. Acesta va analiza situaţia societăţii şi va încerca să achite datoriile

către creditori. Un aspect deosebit de important este validitatea actelor încheiate anterior

de către debitor. Pentru actele frauduloase încheiate cu cel mult trei ani înainte de

deschiderea procedurii, administratorul judiciar va putea cere anularea.

Pentru ca procedura reglementată de Legea 85/2006 să fie aplicată este necesar ca

starea de insolvenţă a debitoarei să fie constată de către un judecător sindic din cadrul

10

tribunalului în raza căruia debitoarea îşi are sediul.

Constatarea se face printr-o hotărâre judecătorească. Însă pentru pronunţarea acesteia este

nevoie ca judecătorul sindic să fie sesizat.

Dacă activitatea reorganizată nu respectă planul atunci debitoarea iese din faza de

reorganizare şi intră în faliment. În acest moment activitatea debitoarei trece sub

comanda lichidatorului judiciar, care va proceda la evaluarea bunurilor şi valorificarea lor

urmând a plăti creanţele din sumele astfel încasate.

După finalizarea procedurii de valorificare a bunurilor, debitoarea va fi radiată din

registrul în care este înmatriculată, deci îşi va înceta existenţa.

Avantaje si dezavantaje

-Se suspendă de drept toate acţiunile judiciare sau măsurile de executare silită;

-Furnizorii de servicii (electricitate, gaz, apa) nu au dreptul, în perioadă de observaţie şi

reorganizare, să sisteze serviciile către debitor

-Stoparea curgerii dobânzilor, majorărilor de întârziere şi a penalităţilor pentru creanţele

negarantate

-Toate acţiunile introduse de administratorul judiciar sau de lichidator sunt scutite de taxe

de timbru

-Posibilitatea modificării clauzelor contractelor de credit pentru a asigura echivalenţa

viitoarelor prestaţii

-Desfacerea contractelor de muncă nu necesită parcurgerea procedurii de concediere

colectivă, preavizul acordat fiind 15 zile

-Reeşalonarea datoriilor se va face pe o perioadă de trei ani, cu posibilitatea prelungirii cu

încă un an şi acţionarii sau asociaţii pot înstrăina acţiunile

-Posibilitatea redresării companiei printr-un plan de reorganizare întocmit în conformitate

cu dispoziţiile legii

În ceea ce-i priveşte pe creditori (cumpărători) aceştia nu se pot bucura de foarte

multe avantaje în cazul intrării în insolvenţă a dezvoltatorului. În cel mai bun caz, ei pot

avea câştig de cauza doar în situaţia în care au apelat la această soluţie pentru a-i"speria" �pe dezvoltatori, şi pentru a le forţa mâna să le returneze drepturile financiare ce

11

decurgeau din contract. De exemplu, sunt cazuri în care, debitorul fiind solvabil, a

preferat să achite debitul creditorilor, pentru a evita procedura insolvenţei.

Fără doar şi poate un foarte mare dezavantaj al unei societăţi aflate în procedura de

insolvenţă, dacă nu cel mai mare, este imaginea negativă care se conturează în jurul sau.

Acesta riscă astfel să piardă încrederea clienţilor sau a partenerilor de afaceri, cu atât mai

mult cu cât pe orice act emis de către debitor se va menţiona faptul că este în stare de

insolvenţă.

Creditorul care doreşte să intenteze o cerere de deschidere a procedurii insolvenţei

împotriva unui debitor trebuie să aibă în vedere mai multe aspecte, după cum urmează:

-procedura insolvenţei se desfăşoară sub controlul de legalitate exercitat de judecătorul

sindic, toate acţiunile întreprinse de administratorul judiciar/lichidator trebuind să fie

încuviinţate de judecător;

-chiar dacă termenele de îndeplinire a procedurilor stabilite de lege nu sunt foarte extinse,

variind de obicei între 15 şi 60 zile, întreaga procedură de insolvenţă/faliment durează de

cele mai multe ori în jur de 3-4 ani;

-creditorii sunt înregistraţi în tabelul de creanţe în funcţie de tipul creanţei, garantată sau

negarantată, acest lucru având o importanţă covărşitoare, întrucât, din sumele obţinute,

vor fi achitate mai întâi creanţele garantate, cele însoţite de o garanţie reală.

Plata creanţelor garantate se va face proporţional cu valoarea creanţei respective din

totalul creanţelor înregistrate împotriva debitorului. În consecinţă, este recomandabil ca

în cazul creanţelor neînsoţite de o garanţie deschiderea procedurii să se facă doar după ce

creditorul s-a asigurat că patrimoniul debitorului este suficient pentru acoperirea tuturor

creanţelor.

Un mit al procedurii insolvenţei este acela că, odată deschisă , acţionarii sau

administratorii nu vor răspunde decât în limita capitalului social al societăţii debitoare.

Acest lucru este adevărat doar până la un punct, pentru că aceştia vor putea fi constrânşi

să acopere creanţele neplătite dacă prin faptele lor au cauzat starea de insolvenţă a

societăţii debitoare. În concluzie, este greu de afirmat că soluţia cea mai facilă şi ieftină

pentru ieşirea dintr-un impas economico-comercial este insolvenţa.

12

Dezavantajele debitorului

- Pierderea încrederii clienţilor sau a partenerilor de afaceri, cu atât mai mult cu cât pe

orice act emis de către debitor se va menţiona faptul că firma este în stare de insolvenţă.

- Desfăşurarea activităţii sub supravegherea unui administrator judiciar;

- Riscul intrării în faliment;

- Reticenţa instituţiilor financiare de a oferi credite;

-Procedură îndelungată şi costuri ridicate pentru rezolvarea litigiilor .

Cel mai mult au de suferit acţionarii intrucât dacă se hotărăsc să scoată la vânzare

activele companiei, ele se vor vinde sub preţul pieţei.

De frica falimentului, tot mai multe companii s-au pus sub protecţia legii insolvenţei

Statistic, cănd o companie se naşte, o alta intra în stare de insolvenţă. Tot mai multe firme

incearcă să evite falimentul şi să beneficieze de protecţia legii insolvenţei, sperând la o

revenire miraculoasă!

Contrar percepţiei generale, care validează insolvenţa ca stare falimentară, trebuie

spus faptul că intrarea unei companii în insolvenţă nu îi garantează finalul falimentar, ci

reprezintă o etapă de reorganizare şi reevaluare a principalelor activităţi tocmai pentru a

se încerca păstrarea pe linia de plutire. Specialiştii spun că deschiderea unui dosar de

insolvenţă reprezintă un pas important în analiza situaţiei debitorului, fiind posibilă

redresarea doar dacă sunt aplicate cu stricteţe toate măsurile de siguranţă.

În ceea ce privește statutul angajaților din compania curtată de insolvență,

contractele de muncă nu parcurg etapele concedierii colective, fiind necesar doar un

preaviz de 15 zile.

Granița fină dintre insolvența și faliment este stabilită de către evaluările

administratorului judiciar, rezolvarea litigiilor și costurile ridicate ale acestora temperând

optimismul firmelor în ceea ce privește redresarea financiară.

13

Capitolul III

Declanșarea insolvenței

Procedura insolvenţei poate fi deschisă atât de creditor, cât și de debitor, precum și de

orice alte persoane sau instituții prevăzute expres de lege. Prin noua lege, s-a modificat

termenul de comunicare a cererii și anume, judecătorul-sindic are obligaţia de a comunica

debitorului cererea, în copie, în termen de 48 ore de la data înregistrării, iar debitorul

trebuie fie să conteste, fie să recunoască existenţa stării de insolvenţă în termen de 10 zile

de la primirea copiei.

Deschiderea procedurii de insolvență poate fi solicitată de compania care nu își

mai poate achita datoriile, dar și de creditorii față de care firma are restanțe.

Deschiderea procedurii insolvenței va putea fi cerută de creditori după trecerea a 90 de

zile de la data scadenței, și numai pentru valori mai mari sau egale cu 45.000 lei.

Angajații sunt și ei considerați creditori atunci când au de primit salarii restante de

la angajator, deci pot solicita și ei insolvența companiei pentru care lucrează, dacă

valoarea restanțelor salariale depășesc șase salarii medii brute pe economie pe salariat.

Deschiderea procedurii insolvenței va putea fi cerută de către debitor:

- dacă se află în incapacitate de plată de mai mult de 30 de zile;

-dacă ştie că în viitorul apropiat se va afla în stare de incapacitate de plată.

Legea permite debitorului să solicite judecătorului sindic să îi oblige pe creditorii

care au introdus cererea de deschidere a procedurii de insolvență să consemneze, în

termen de cinci zile, la o bancă, o cauțiune de cel mult 10% din valoarea creanțelor.

Cauțiunea va fi restituită creditorilor dacă cererea lor va fi admisă, iar în caz de

neadmitere a insolvenței cauțiunea va fi folosită pentru a acoperi pagubele suferite de

debitori.

Termenul de înscriere în tabloul creditorilor este de 45 zile de la data deschiderii

procedurii insolvenței, se mai arată în Legea 169/2010 pentru modificarea și completarea

Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței.

În cazul aprobării planului de reorganizare acesta nu poate depăși trei ani, socotiți

de la data confirmării. Datoriile cu scadența mai mare de trei ani, precum credite sau

leasing, vor fi cuprinse în planul de reorganizare numai pentru această perioadă.

14

După realizarea tuturor obligațiilor din plan și închiderea procedurii de

reorganizare, aceste plăți vor continua conform contractelor din care rezultă.

Darea în plată a bunurilor debitorului către creditorii săi va putea fi efectuată doar

cu condiția prealabilă a acordului scris al acestora cu privire la această modalitate de

stingere a creanței lor. Totodată, eventuala lichidare a societății va putea începe numai

după finalizarea inventarului bunurilor debitorului și evaluarea acestora.

Bunurile pot fi vândute atât individual cât și în bloc, conform hotărârii

creditorilor. Metoda de vânzare a bunurilor, respectiv licitație publică, negociere directă

sau o combinație a celor două, va fi aprobată de adunarea creditorilor, pe baza propunerii

lichidatorului.

În situația în care se dorește depunerea unui plan de reorganizare, va fi efectuată o

analiză amănunțită de către administratorul judiciar împreună cu reprezentanții societății

pentru care s-a deschis procedura insolvenței, în urma căreia se va decide menținerea sau

desfacerea unor contracte de muncă în funcție de specificul activității și de costurile cu

forța de muncă.

În principiu, singurele riscuri pe care și le asumă societatea în această situație sunt

cele legate de desfășurarea activității, în condițiile în care nu ar avea suficienți angajați

pentru a-și continua activitatea sau nu ar avea salariați destul de pregătiți pentru

activitatea desfășurată, ceea ce ar putea periclita implementarea planului de reorganizare.

Din punct de vedere juridic, de la momentul deschiderii procedurii insolvenței

împotriva unei societăți, inclusiv în cazul societății care a formulat ea insăți cererea de

deschidere a procedurii, vor fi aplicate măsurile de simplificare referitoare la taxarea

inversă, respectiv referitoare la taxa pe valoare adaugată.

Tot din momentul declarării insolvenței, încetează orice procedură individuală de

executare silită, ceea ce înseamnă că orice demers al unui creditor în sensul executării

silite a debitorului este suspendat.

Un alt avantaj îl reprezintă recuperarea oricăror creanțe ale debitorului față de

terțe persoane, care se realizează fără plata taxelor de timbru. “Această măsura este în

mod real avantajoasa pentru debitor, câtă vreme recuperarea creanțelor acestuia de la

terțe persoane se dovedește, nu de puține ori, a fi unul dintre elementele de reușită a unui

15

plan de reorganizare”1

De cele mai multe ori, o societate care solicită să intre în insolvență solicită inclusiv

aplicarea unui plan de reorganizare. Astfel, contactul cu creditorii și cu partenerii

contractuali cărora le comunică existența acestui plan și prevederile sale, astfel încât toți

creditorii să își satisfacă respectivele creanțe, permite repoziționarea debitorului pe piață.

„Aceasta reprezintă așa-numită «breathing room» care i se pune la dispoziție debitorului

pentru a i se asigura șansa unei reorganizări reale și efective. Efectul este important și

pentru creditori, câtă vreme acestora li se asigură egalitatea de șanse în recuperarea

fiecărei creanțe”2, a încheiat Madalina Scurtu.

Totul este lăsat la latitudinea judecătorului, chiar dacă debitorul a plătit datoria şi

nu se mai află in stare de insolvenţă, şi de aceea nu este suficient ca debitorul a plătit

debitul, ci va trebui să demonstreze cu multe probe faptul că nu se află în stare de

insolvenţă, atlfel va risca ca judecătorul să considere că se află în stare de insolvenţă şi să

pronunţe sentinţa de deschidere a procedurii. Dacă debitorul nu contestă, că ar fi in stare

de insolvenţă şi işi exprimă intenţia de a-şi reorganiza activitatea, judecătorul-sindic va

da o sentinţă de deschidere a proceduriigenerale.

Prin sentinţa de deschidere a procedurii, judecătorul-sindic va dispune

administratorului judiciar sau lichidatorului, după caz, adică: dacă prin sentinţă s-a

pronunţat deschiderea procedurii generale, atunci judecătorul-sindic va desemna un

administrator judiciar, iar ȋn cazul deschiderii procedurii simplificate va desemna un

lichidator provizoriu. Prin sentinţa de deschidere a procedurii judecătorul-sindic va

dispune comunicarea acesteia către instanţele judecătoreşti ȋn a căror jurisdicţie se află

sediul debitorului declarat la registrul comerţului şi tuturor băncilor unde debitorul are

deschise conturi, orice furnizor de servicii - electricitate, gaze naturale, apă, servicii

telefonice sau altele de asemenea nu are dreptul, în perioada de observaţie şi în perioada

de reorganizare, să schimbe, să refuze ori să intrerupă temporar un astfel de serviciu către

debitor sau către averea debitorului, în cazul în care acesta are calitatea de consumator .

1 http://legeaz.net/legea-insolvenței

2 ? http://legeaz.net/legea-insolvenței

16

Acte necesare din partea debitorului:

1. Bilanţul ultimilor 3 ani,contul 121 din anul anterior;

2. balanţa de verificare din luna precedentă depunerii cererii,

3. lista activelor patrimoniale, şi a bunurilor care reprezintă garanţii pt credite, lista

creditorilor şi a creanţelor lor,

4. lista plăţilor şi transferelor patrimoniale din ultimele 120 de zile anterioare

cererii,

5. lista activităţilor curente,

6. lista asociaţilor sau a acţionarilor,

7. intenţia declanşării procedurii simplificate a insolvenţei sau a reorganizării, caz în

care include şi un plan propus ,

8. declaraţia participării sau nu la alte reorganizări în ultimii 5 ani,

9. declaraţia privind cazierul fiscal curat al lui si a administratorilor, a directorilor

sau a asociaţilor pt ultimii 5 ani,

10. certificatul privind admiterea tranzacţionării pe o piaţă reglementată.

Dacă lipseşte oricare dintre actele menţionate şi nu este înregistrată în 5 zile de la

data depunerii cererii, nu poate propune planul de reorganizare.

Acte necesare din partea creditorului:

1.Documente justificative pentru :

-cuantumul şi temeiul creanţei;

-existenţa unei garanţii reale, constituite de către debitor sau instituite potrivit

legii;

-existenţa unor măsuri asiguratorii asupra bunurilor debitorului.

2.Declaraţia privind eventuala intenţie de a participa la reorganizarea debitorului,

caz în care va trebui să precizeze, cel puţin la nivel de principiu, modalitatea în care

înţelege să participe la reorganizare.

17

Capitolul IV

Tabloul creanțelor

Tabelul preliminar de creanţe cuprinde toate creanţele născute înainte de data

deschiderii procedurii curente, scadente, sub condiţie sau în litigiu, acceptate de către

administratorul judiciar în urma verificării acestora. În tabel vor fi menţionate atât

suma solicitată de către creditor, cât şi suma acceptată şi rangul de preferinţă. În cazul

procedurii simplificate, în acest tabel se vor înregistra şi creanţele născute după

deschiderea procedurii şi până la momentul intrării în faliment;

a) categoriile de creanţe care nu sunt defavorizate, în sensul legii;

b) tratamentul categoriilor de creanţe defavorizate;

c) dacă şi în ce măsură debitorul, membrii grupului de interes economic, asociaţii din

societăţile în nume colectiv şi asociaţii comanditaţi din societăţile în comandită vor fi

descărcaţi de răspundere;

d) ce despăgubiri urmează a fi oferite titularilor tuturor categoriilor de creanţe, în

comparaţie cu valoarea estimativă ce ar putea fi primită prin distribuire în caz de

faliment; valoarea estimativă se va calcula la data propunerii planului.

Planul de reorganizare va cuprinde în mod obligatoriu programul de plată a creanţelor:

-Tabelul preliminar de creanţe -cuprinde toate creanţele născute înainte de data

deschiderii procedurii curente, scadente,iar în cazul procedurii simplificate, în acest tabel

se vor înregistra şi creanţele născute după deschiderea procedurii şi până la momentul

intrării în faliment .În tabel vor fi menţionate atât suma solicitată de către creditor, cât şi

suma acceptată şi rangul de preferinţă

Planul va stabili acelaşi tratament pentru fiecare creanţă din cadrul unei categorii

distincte, cu excepţia cazului în care deţinătorul unei creanţe din categoria respectivă

consimte un tratament mai puţin favorabil pentru creanţa sa.

Planul va indica:

categoriile de creanţe care nu sunt defavorizate, în sensul legii;

tratamentul categoriilor de creanţe defavorizate;

18

dacă şi în ce măsură debitorul, membrii grupului de interes economic, asociaţii

din societăţile în nume colectiv şi asociaţii comanditaţi din societăţile în

comandită vor fi descărcaţi de răspundere;

ce despăgubiri urmează a fi oferite titularilor tuturor categoriilor de creanţe, în

comparaţie cu valoarea estimativă ce ar putea fi primită prin distribuire în caz de

faliment.

Valoarea estimativă se va calcula la data propunerii planului.

Următoarele creanţe constituie categorii distincte de creanţe, care votează separat:

a) creanţe garantate;

b) creanţe salariale;

c) creanţe bugetare;

d) creanţe chirografare active;

e) celelalte creanţe chirografare.

Planul va fi acceptată de o categorie de creanţe dacă:

1. în categoria respectivă planul este acceptat de o majoritate absolută din valoarea

creanţelor din acea categorie;

2. creditorii care, direct sau indirect, controlează, sunt controlaţi sau se află sub

control comun cu debitorul, pot participa la şedinţă, dar pot vota cu privire la plan

doar în cazul în care acesta le acordă mai puţin decât ar primi în cazul

falimentului;

3. nici una dintre categoriile care resping planul şi nici o creanţă care respinge planul

nu primesc mai puţin decât ar fi primit în cazul falimentului;

4. nici o categorie sau nici o creanţă aparţinând unei categorii nu primeşte mai mult

decât valoarea totală a creanţei sale;

5. în cazul în care o categorie defavorizată respinge planul, nici o categorie de

creanţe cu rang inferior categoriei defavorizate neacceptate, nu primeşte mai mult

decât ar primi în cazul falimentului.

Vor fi considerate creanţe nedefavorizate şi vor fi considerate că au acceptat planul

creanţele ce se vor achita integral în termen de 30 de zile de la confirmarea planului ori în

conformitate cu contractele de credit sau leasing din care rezultă.

19

Judecătorul-sindic trebuie să confirme planul.

Doar un singur plan de reorganizare va fi confirmat.

Confirmarea unui plan de reorganizare împiedică propunerea, admiterea, votarea sau

confirmarea oricărui alt plan.

Modificarea planului de reorganizare se poate face oricând pe parcursul procedurii, cu

respectarea condiţiilor de vot şi de confirmare prevăzute de prezenta lege. Dacă

modificarea planului este propusă de debitor, ea va trebui să fie aprobată de adunarea

generală a acţionarilor/asociaţilor.

Condiții pt confirmare:

-cel puţin jumătate plus una dintre categoriile de creanţe menţionate în programul de

plăţi, acceptă planul, cu condiţia ca minimum una dintre categoriile defavorizate să

accepte planul;

-în cazul în care sunt doar două categorii, planul se consideră acceptat în cazul în care

categoria cu valoarea totală cea mai mare a creanţelor a acceptat planul;

-planul trebuie să prevadă în mod concret resursele de finanţare şi fluxurile sale

financiare, profitul şi lichidităţile estimate din care urmează a se achita atât datoriile

curente, cât şi cele anterioare deschiderii procedurii.

20

Capitolul V

Distribuirea Veniturilor rezultat din lichidare

Fondurile obtinute din vanzarea bunurilor din averea debitorului, grevate,

in favoarea creditorului, de ipoteci, gajuri sau alte garantii reale mobiliare ori

drepturi de retentie de orice fel, vor fi distribuite in urmatoarea ordine:

1.Taxe, timbre si cheltuieli cu angajaţii procedurii insolvenţei;

2.creanţele izvorâte din raportul de muncă;

3.creanţe la instituţii financiare pentru dreditele acordate după deschiderea procedurii;

4.creanţele bugetare;

5.creanţele la terţi, în baza unor obligaţii de întreţinere, alocaţii pentru minori sau de plată

a unor sume periodice destinate asigurării mijloacelor de existenţă;

6.creanţele pentru întreţinerea debitorului şi a familiei sale, dacă acesta este persoană

fizică;

7.creanţele reprezentând credite bancare, cu cheltuielile şi dobânzile aferente, cele

rezultate din livrări de produse, prestări de servicii sau alte lucrări, precum şi din chirii;

8.alte creanţe chirografare;

9.creanţele subordonate, în următoarea ordine de preferinţă:

a) creditele acordate persoanei juridice debitoare de către un asociat sau acţionar

deţinând cel puţin 10% din capitalul social, sau de către un membru al grupului de interes

economic;

b) creanţele izvorând din acte cu titlu gratuit.

Conditii de plata

-Titularilor de creanţe dintr-o categorie li se vor putea distribui sume numai după deplina

îndestulare a titularilor de creanţe din categoria ierarhic superioară;

-În cazul insuficienţei sumelor necesare acoperirii valorii integrale a creanţelor cu acelaşi

rang de prioritate, titularii acestora vor primi o cotă falimentară, reprezentând suma

proporţională cu procentul pe care creanţa lor îl deţine în categoria creanţelor respective.

-Pentru creditorii cu creanţe înscrise în tabelul consolidat definitiv de creanţe, cărora li s-

au alocat sume numai parţial sau cu creanţe sub condiţie suspensivă şi care au luat parte

21

la distribuire, sumele cuvenite vor fi păstrate la bancă, întrun cont special de depozit,

până ce situaţia lor va fi lămurită.

-Creanţele care la data înregistrării raportului final vor fi încă sub condiţie nu vor

participa la ultima distribuire.

22

Capitolul VI

Concluzii

Dacă activitatea astfel reorganizată este profitabilă şi permite plata tuturor

creanţelor , conform termenelor şi condiţiilor stabilite în plan, atunci debitoarea iese din

starea de insolvenţă, îşi menţine personalitatea juridică, urmând să işi desfăşoare

activitatea în continuare fără intervenţia administratorului judiciar sau a judecătorului

sindic.

Dacă activitatea reorganizată nu respectă planul atunci debitoarea iese din faza de

reorganizare şi intră în faliment. În acest moment activitatea debitoarei trece sub

comanda lichidatorului judiciar, care va proceda la evaluarea bunurilor şi valorificarea lor

urmând a plăti creanţele din sumele astfel încasate.

După ce bunurile din averea debitorului au fost lichidate, lichidatorul va supune

judecătorului-sindic un raport final însoţit de situaţiile financiare finale; Judecătorul-

sindic va convoca adunarea creditorilor în termen de maximum 30 de zile de la afişarea

raportului final. Creditorii pot formula obiecţii la raportul final cu cel puţin 5 zile înainte

de data convocării.

La data şedinţei, judecătorul-sindic va soluţiona, prin încheiere, toate obiecţiunile

la raportul final, îl va aproba sau va dispune, dacă este cazul, modificarea

corespunzătoare a acestuia.

După ce judecătorul-sindic aprobă raportul final al lichidatorului, acesta va trebui

să facă distribuirea finală a tuturor fondurilor din averea debitorului. Fondurile

nereclamate în termen de 30 de zile de către cei îndreptăţiţi la acestea vor fi depuse în

contul fondului de procedură.

23

Bibliografie:

1. http://legeaz.net/legea-insolvenței

2. http://www.avocatnet.ro

3. http://www.dailybusiness.ro

4. Ana Birchall, Procedura Insolvenţei, ediţia III revizuită, editura Universul Juridic,

Bucureşti 2010.

5. suportul de curs la materia fuziuni, achiziţii şi lichidări de întreprinderi

24