1. Clasificarea impozitelorRealizarea unei clasificări a impozitelor presupune utilizarea a cinci criterii

În funcţie de trăsăturile de fond şi de formă: Impozite directe – sunt stabilite nominal în sarcina contribuabililor, în funcţie de veniturile sau

averea acestora, fiind încasate la anumite termene. Acestea au o incidenţă directă asupra subiectului plătitor.

Aici se includ:- impozitul pe profit;- impozitul pe dividende;- impozitul pe veniturile microintreprinderilor;- impozitul pe venitul global (şi pe salarii);- impozitul pe venituri (ale rezidenţilor, onorarii etc.)

Impozite indirecte – se instituie asupra vânzării de bunuri şi prestări de servicii. Au specific faptul că, fiind incluse în preţuri (tarife), se varsă la buget de către producători, comercianţi sau prestatori de servicii, dar sunt suportate de către consumatori.

Aici se includ:- taxa pe valoare adăugată;- taxe vamale etc.

În funcţie de obiectul asupra cărora se aşează: Impozite pe venit; Impozite pe avere; Impozite pe consum (pe cheltuieli).

În funcţie de scopul urmărit de stat prin instituirea lor: Impozite financiare obişnuite; Impozite de ordine (vizează limitarea consumului unor bunuri sau restrângerea unor acţiuni, dar

şi realizarea unor deziderate ce nu au caracter fiscal). În funcţie de frecvenţa perceperii la buget:

Permanente (ordinare); Incidentale (extraordinare).

În funcţie de instituţia care administrează impozitele: Impozite ale administraţiei centrale de stat; Impozite ale organelor administrativ-teritoriale (locale).

2. Principiile impunerii

Doctrina românească contemporană reţine următoarele principii ale impunerii:1) Principii de echitate fiscală;2) Principii de politică financiară;3) Principii de politică economică;4) Principii social-politice.

1) Principii de echitate fiscală Echitatea fiscală înseamnă dreptate socială în materie de impozite. Echitatea fiscală presupune că cetăţenii fiecărui stat trebuie să contribuie la cheltuielile guvernamentale atât cât le permit facultăţile proprii, adică în proporţia veniturilor pe care le realizează sub protecţia statului. Pentru a putea vorbi de echitate socială în materie fiscală este necesară impunerea diferenţiată a veniturilor şi a averii în funcţie de puterea de contribuţie a subiectului impozitului şi scutirea de la plata impozitului a persoanelor cu venituri mici, adică stabilirea unui minim neimpozabil.

Respectarea principiului echităţii fiscale în practică presupune printre altele:1) Stabilirea minimului neimpozabil, adică legiferarea scutirii de impozit a unui venit minim care să

permită satisfacerea nevoilor de trai strict necesare. Dar minimul neimpozabil poate fi stabilit numai în cazul impozitelor directe, neavând aplicabilitate în materie de impozite indirecte.

1

2) Sarcina fiscală să fie stabilită în funcţie de puterea contributivă a fiecărui plătitor, adică cu luarea în considerare a mărimii venitului sau averii care face obiectul impunerii, precum şi a situaţiei persoanei acesteia (singur, căsătorit, număr de persoane în întreţinere).

3) La o anumită putere contributivă sarcina fiscală a unei categorii fiscale să fie stabilită în comparaţie cu sarcina fiscală a unei alte categorii sociale, respectiv sarcina fiscală a unei persoane să fie stabilită în comparaţie cu sarcina altei persoane din aceeaşi categorie socială.

4) Impunerea trebuie să fie generală, să cuprindă toate categoriile sociale, respectiv toate persoanele care realizează venituri sau care posedă un anumit gen de avere, cu excepţia persoanelor ale căror venituri se situează sub un anumit nivel (minimul neimpozabil).Pentru respectarea acestor cerinţe ale principiilor de echitate fiscală practica fiscală cunoaşte

impunerea pe cote fixe şi impunerea în cote procentuale. Un impozit în cotă fixă cunoscut sub denumirea de capitaţie a fost practicat în feudalism şi în primele stadii de dezvoltare ale orânduirii capitaliste. În cazul acestui impozit, care este fix şi neutru, nu poate fi vorba de echitate deoarece la stabilirea lui nu se are în vedere nici mărimea venitului sau averii şi nici situaţia personală a platitorului.

Impunerea proporţională sau în cote proporţionale poate fi întâlnită sub forma impunerii în cote proporţionale, în cote pogresive şi în cote regresive. Impozitul în cote proporţionale reprezintă o manifestare nemijlocită a principiului echităţii sau egalităţii în faţa impozitelor.2) Principii de politică financiarăAceste principii presupun ca orice impozit să îndeplinească anumite cerinţe de ordin financiar, respectiv

să aibă un randament fiscal ridicat, să fie stabil şi să fie elastic.Pentru ca un impozit să aibă randament fiscal ridicat este necesar ca:a) impozitul să aibă un caracter universal, adică să fie plătit de toate persoanele (fizice sau juridice) care

obţin venituri din aceeaşi sursă, posedă acelaşi gen de acte sau îşi aproprie (prin cumparare, import, schimb) aceeaşi categorie de bunuri. Universalitatea impozitului presupune, de asemenea, ca întreaga materie impozabilă aparţinând unei persoane să fie supusă la impunere.

b) să nu permită sustragerea de la impunere (pe căi licite sau ilicite) a unei părţi din materia impozabilă.c) volumul cheltuielilor pentru determinarea materiei impozabile, calcularea şi perceperea impozitului să

fie cât mai redus posibil.Impozitul este considerat stabil atunci când randamentul său rămâne constant de-a lungul ciclului

economic, când nu este supus oscilaţiilor determinate de conjunctura economică. Stabilitatea impozitului presupune ca randamentul acestuia nu trebuie neapărat să sporească odată cu creşterea producţiei şi a numărului populaţiei care obţine un anumit venit în perioadele favorabile ale ciclului economic şi nici să scadă în perioada de criză.

Elasticitatea impozitului presupune ca acesta să poată fi adaptat în permanenţă necesităţilor de venituri ale statului. Astfel, dacă se înregistrează o creştere a cheltuielilor bugetare este necesar ca impozitul să poată fi majorat în mod corespunzator şi să scadă odată cu scăderea cheltuielilor. Practica fiscală demonstrează că elasticitatea acţionează mai ales în sensul majorării impozitelor.

Tot o problemă de politică financiară în materie de impozite o constituie şi numărul şi felul impozitelor utilizate pentru procurarea veniturilor necesare statului şi a opţiunii între perceperea unuia sau mai multor impozite.

Conceptul de impozit unic pare a fi o utopie şi dovadă fiind faptul că nu a fost nicăieri aplicat.În practica fiscală a statelor moderne s-au instituit şi se percep un număr mai mare sau mai mic de

impozite în funcţie de condiţiile economico-politice şi sociale existente în fiecare ţară.3) Principii de politică economică Prin impozit statul nu urmăreşte un singur obiectiv şi anume acela de prelevare a veniturilor la bugetul

statului ci impozitul reprezintă astăzi şi un instrument de intervenţie a statului în reglarea vieţii economice şi sociale de impulsionare a dezvoltării unor ramuri sau subramuri economice, de stimulare ori reducere a producţiei sau a consumului unor mărfuri, de extindere a exportului sau restrângere a importului anumitor bunuri.

Încurajarea dezvoltării unei ramuri economice poate fi realizată şi prin măsuri de ordin fiscal cum sunt:

2

Stabilirea unor taxe vamale ridicate la importul de materie primă care încurajeaza producţia proprie;

Reducerea sau scutirea de la plata impozitelor indirecte a mărfurilor autohtone (măsură care încurajeaza consumul, implicit producţia);

Micşorarea impozitelor directe stabilite în sarcina intreprinzătorilor care işi plasează capitalurile în ramura sau subramura economică ce necesită o revigorare.

Impozitele sunt utilizate de asemenea pentru a influenţa comportamentul producătorilor agricoli în ceea ce priveşte producţia obţinută şi veniturile realizate.

Un impozit stabilit în funcţie de venitul mediu (prezumat a fi realizat la hectarul de teren) poate stimula interesul producătorilor să obţină o producţie sporită la hectar şi cu costuri mai mici, ştiind că pentru venitul suplimentar astfel obţinut nu datorează impozit suplimentar.

Extinderea relaţiilor comerciale internaţionale poate fi stimulată prin măsuri fiscale constând în restituirea parţială sau integrală a impozitelor indirecte aferente mărfurilor exportate sau reducerea nivelului taxelor vamale percepute de către stat la importul anumitor mărfuri utilizate pentru fabricarea de produse destinate exportului.

Limitarea accesului mărfurilor străine se poate realiza prin practicarea unor taxe vamale cu caracter protecţionist la impozitele anumitor bunuri, iar restrângerea exportului unor anumite categorii de produse prin practicarea de taxe vamale la exportul acestora. Impozitele pot fi folosite concomitent cu alte instrumente pentru redresarea situaţiei economice a unei ţări. Astfel pentru stimularea investiţiilor particulare în unele ţări a fost adoptată măsura deducerii impozitului aferent profitului investit în maşini, utilaje şi alte echipamente active, iar petru orientarea economiilor către investiţii şi implicarea în mai mare masură a clasei mijlocii în procesele investiţionale se recurge după caz la majorarea, respectiv reducerea impozitelor.

4) Principii social-politice Impozitele şi taxele sunt instituite şi din raţiuni de ordin social şi politic. De altfel considerentele de ordin economic au şi un substrat politic, mai mult sau mai puţin evident, iar statului i se recunoaşte un drept de intervenţie prin mijloace fiscale şi în scopul influenţării vieţii sociale. Politica fiscală a unui stat este parte a politicii economice a forţelor aflate la putere şi este firesc ca partidul de guvernământ să promoveze o politică fiscală în concordanţă cu interesele categoriilor şi grupurilor sociale pe care le reprezintă. Uneori prin intermediul măsurilor cu caracter fiscal partidul de guvernământ încearcă să-şi menţină influenţele în rândul unor categorii sociale în perioada din preajma alegerilor, acesta fiind unul din argumentele invocate în încercarea de a limita drepturile Parlamentului de a amenda proiectele de buget formulate de guvern. Stabilirea minimului neimpozabil, acordarea unor facilităţi fiscale, contribuabililor cu venituri reduse şi celor care au un anumit număr de persoane în întreţinere, impozitul pe celibat, sporirea impozitului pe circulaţia unor produse care au efecte dăunătoare asupra sănătăţii (tutun, băuturi alcoolice) sunt fără îndoială măsuri fiscale la baza cărora stau raţiuni sociale şi politice.

3