Acum 2000 de ani, lumea era condusa de romani. De la haos la razboaie civile, Imperiul roman a devenit si mai puternic, imbratisand si unind sub acelasi nume zeci de culturi diferite. Din Anglia pana-n Africa, din Siria pana-n Spania, unul din 4 oameni de pe Pamant traiau sub legea Romana.

Imperiul Roman din primul secol combina brutalitatea cu luxul civilizatiei, cucerind noi teritorii prin teroare, tiranie si lacomie.

Nasterea Imperiului Roman este ingropata in mituri. Arheologii au luat urmele primelor asezari in Paletine Hill, acestea datand de acum 750 de ani i.e.n.

Descoperirile se leaga de legenda care spune ca Roma a fost fondata in 21 aprilie 753 i.e.n.

Latinii s-au asezat in zona Romei acum 1000 de ani i.e.n. Duceau o viata simpla, primitiva. Se ocupau cu crescutul animalelor precum porci, oi, capre, bovine si traiau in colibe facute din lemne si paie.

Cum au reusit acesti oameni sa puna bazele unui oras ce mai tarziu avea sa domine lumea?

Ascensiunea Romei nu era inevitabila, dar a beneficiat de avantaje inca de la inceput. Roma se intindea doar la cativa kilometri de mare si de posibilitatea unui comert. Italia este pazita de Alpi la nord si de mare in tot imprejurul ei.

Romanii au fost influentati de greci. Acestia s-au stabilit in sudul Italiei de astazi, si au format orase precum Cumea si Tarentum, aducand cu ei si tehnologia lor avansata. Romanii au invatat de la greci diverse lucruri, precum scrisul si cititul. Nici religia nu a fost ocolita, aproape toata mitologia romanilor fiind derivata din mitologia greaca: Jupiters – Zeus, Mars – Ares, Venus – Afrodita etc.

Grecii nu au fost singurii migratori care s-au stabilit in peninsula. La nord, etruscii s-au asezat in regiunea Toscana si Umbria acum 1000 – 900 ani i.e.n.

Etruscii s-au dezvoltat ca agricultori si viticultori, dar si ca artizani ai unei ceramici deosebite. Au fost considerati mai avansati tehnologic fata de vecinii lor. Minele de plumb, cositor, fier sau cupru au furnizat materia prima pentru o metalurgie din care se aprovizionau pana si grecii sau cartaginezii. Etruscii s-au organizat in orase-sate incepand cu secolul 8 i.e.n.

Herodot spune ca etruscii provin din regiunea anatoliana Lidia, dar Dionis din Halicarnass atesta faptul ca de fapt etruscii erau locuitori nativi ai Etruriei, care isi spuneau Rasenna. Acest mister al originii etruscilor a condus catre numeroase studii, incepand cu secolele XV si XVI, continuand

si in prezent. De asemenea, nici limba etrusca nu este foarte bine descifrata, majoritatea informatiilor pe care le avem despre etrusci provin din surse romane.

Patria de origine a etruscilor se numea Tuscia. Dar Thyscia (citit tuscia) era numele stravechi al Tisei, vecina cu Muntii Apuseni, de unde au plecat etruscii. Acest lucru confirma indubitabil ca Tuscia italiana a conservat numele originar al patriei etruscilor. Chiar numele Tisei consemnat documentar in secolul al XI-lea alaturi de Tyscia, este de origine etrusca, el insemnand “putin”, posibil nume dat acestui rau in comparatie cu fluviul Dunarea.

Etruscia era o societate predominant urbana, jucand un rol important in dezvoltarea comertului. Etruscii extravaganti erau privind de romani ca fiind slabi si decadenti. Si etruscii au imprumutat din cultura grecilor multe elemente.

Etruscii nu aveau obiceiul sa scrie epopei precum grecii, ci foloseau scrisul mai mult pentru ritualuri, precum triburile din Dacia. Se remarca o similitudine intre anumite cuvinte etrusce si corespondentele lor romanesti, ceea ce ar duce spre concluzia ca ambele limbi au avut la baza fondul vechi european. Iata aici cateva cuvinte: ame – mama, ati – tata (tati), carath – grad, nuk – nu, terg – targ, vinus – vin.

In jurul anilor 650 � 600 i.e.n, etruscii au traversat Tiber si au ocupat Latium.

Formarea Imperiului Roman

Dupa instaurarea imparatului Augustus, in anul 27 i.e.n, s-a ales forma de conducere monarhica. Augustus a ales pentru sine termenul de princeps, iar regimul instaurat de el a dat perioadei de inceput a imperiului (secolul 1 – 3 i.e.n.) numele de principat.

Diocletian si Constantin cel mare au inaugurat monarhia absoluta de drept divin, si au deschis epoca dominatului (sec. 4 – 5).

Imperiul Roman este cel mai vast si compact imperiu al antichitatii, una din cele mai unitare si durabile macroformatiuni statale din istoria omenirii. Imperiul Roman s-a extins prin cuceriri, unind pentru prima si singura data toate hotarele limitrofe Marii Mediterane, transformand-o intr-o Mare Internum. Intre granitele Imperiului Roman, care insumau peste 10.000 de kilometri, traiau pe o suprafata de 3,3 milioane pe km. patrati aproximativ 50 � 60 de milioane de locuitori. Circa 1 / 5 din populatia din acea vreme a globului.

In timpul dinastiei Antoninilor (96 – 192) Imperiul Roman a atins apogeul expansiunii teritoriale si a puterii militare.

Gaius Octavius, nepotul lui Iulius Cezar, si-a consolidat pozitia prin infrangerea rivalului sau la putere, Marc Antoniu, in batalia de la Acium din anul 31 i.e.n. Gaius a declansat un amplu

proces de restructurare a tututor institutiilor statului, fiind constient ca anii de razboi civil au lasat Roma intr-o stare de anarhie si ca societatea romana nu era inca pregatita sa accepte controlul total al unui despot.

Gaius a reusit sa castige simpatia tuturor. A desfiintat armatele sale si a organizat alegeri in urma carora a fost ales in functia de consul.

In anul 27 i.e.n. a returnat puterea Senatului Romei si s-a oferit sa renunte la suprematia militara peste Egipt, insa Senatul Roman nu numai ca l-a refuzat, dar i-a dat chiar controlul asupra Spaniei, Galiei si Siriei. Mai tarziu, Senatul i-a dat si titlul de Augustus, insemnand “cel venerat”.

Data de 27 i.e.n. este considerata in mod oficial ca fiind inceputul Imperiului Roman. Fiind cel care facea regulile, a inventat si o noua functie, si anume cea de imparat al Romei, oferind controlul intregii armate romane. El folosea insa adesea titlul civil de “Princeps”.

La 19 august, anul 14 e.n. Augustus a lasat la conducere locul lui Tiberius, fiul sotiei sale Livia Drusilla, dintr-o alta casatorie.

Mai tarziu, in vremea imparatului Claudius, (41-54) imperiul s-a extins si in Britania, iar in vremea imparatului Traian (98-117) imperiul isi va atinge maxima intindere. Traian a cucerit Dacia, Mesopotamia si unele parti din Arabia.

Incetarea razboaielor de cucerire ar fi avut ca efect imediat reducerea numarului de sclavi si implicit scaderea productivitati si rentabilitatii marii propietati.

La dezvoltarea provinciilor secolul al II lea contribuie si imparatul Hadrian, care usureaza fiscalitatea si anuleaza datoriile acestora fata de Roma. Cucerirea Daciei a consolidat economia si finantele statului roman.

Imparatul Hadrian, ce a domnit intre 117 si 138, a decis sa abandoneze Mesopotamia si partile Daciei de est, care fusesera incluse in Moesia.

Caderea Imperiului Roman – In asteptarea barbarilor

Dupa multe razboaie a urmat si o perioada de pace. Insa nu pentru mult timp. Secolul al III-lea a fost dominat de o anarhie militara, ce a dus la un haos total. Legiunile isi proclamau comandanti ca imparati si au avut loc multe razboaie civile.

Imparatul Aurelian (270-275) in urma conflictelor civile si impartirea in doua a imperiului, a decis in anul 271 sa abandoneze provincia Dacia.

Secolul al III-lea a adus declinul Imperiului Roman. Imparatul Constantin in incercari disperate de a reunifica imperiul, a dat un edict de toleranta religioasa (anul 313), in urma caruia crestinismul a devenit o religie favorizata, sperand ca sub un singur zeu va reusi sa potoleasca si sa uneasca oamenii.

A infiintat si o noua capitala, “Roma Secunda”, devenita cunoscuta sub numele de Constantinopol.

Ultimul imparat care va conduce pentru o scurta vreme intreg imperiul a fost Theodosius I, 394 – 395. In anul 380 a proclamat crestinismul ortodox ca religie oficiala, iar in 381 a fost tinut la Constantinopol al doilea sinod ecumenic.

Dupa anul 395 niciun imparat nu va mai conduce Imperiul Roman. Oficial, nu erau doua imperii, unul de Apus si unul de Rasarit. Ci era un imperiu cu doi imparati.

In anul 410 vizigotii condusi de Alaric au devastat Roma. Imperiul de vest s-a accentuat in vremea lui Valentinian al III-lea (423-455), continuand sa piarda teritorii.

Nu mai era cale de intoarcere, indiferent ce s-ar fi facut. Imparatii romani ajunsesera niste marionete ale unor comandanti germanici.

Romulus Augustulus a fost inlaturat de la putere in anul 476 de Odoacru, un comandant german din armata romana, recunoscandu-l in schimb pe Zeno (474-491) ca singurul imparat roman.

Imperiul roman din orient a trecut mai usor de pericolele barbare din secolul V. Iustinian (527-565) a incercat chiar sa recucereasca occidentul roman. Romanii au recucerit Italia, dar economia romana s-a prabusit din pricina razboaielor.

Dupa multe razboaie, romanii pierd din nou teritorii. Italia a fost atacata de lombarzi iar sudul Spaniei va fi pierdut din nou.

In vremea lui Iustinian, romanii au platit un tribut scump ca sa pastreze pacea, orientand atentia imperiului la est.

In anul 800, papa de la Roma, Leo III l-a incoronat pe regele francilor Charlemagne ca imparat al romanilor, ducand la formarea Imperiului Romano-german.

In perioada dinastiei macedonene (867-1056) imperiul a inceput sa-si revina, cucerind parti din estul Anatoliei, Siria, Armenia, sudul Italiei si intreaga peninsula Balcanica.

Istoria Imperiului Roman a avut parte de multe urcusuri si coborasuri. In jurul anilor 1081 – 1118 imperiul a inceput cruciadele impotriva musulmanilor, profitand de pe urma acestora.

In secolul XIV, Anatolia a fost cucerita de turci, iar otomanii vor trece in Europa in 1354, ocupand Gallipoli. In 1453 otomanii cuceresc Constantinopolul, iar apoi in 1461 si Trapezuntul, marcand astfel sfarsitul imperiului roman.

De ce s-a prabusit Imperiul Roman?

Una din teorii spune ca degradarea agriculturii a cauzat declinul economic al Imperiului. Din pricina multor migratori, Imperiul a inceput sa se clatine. Orasele romane nu erau facute pentru populatii mari, iar insuficienta mancarii a putut fi una din cauzele inceperii declinului. Zone intregi au fost desertificate si multe animale au disparut. Sclavia si taxele prea mari au fost un alt motiv. Acestea au fortat fermierii sa renunte la agricultura si sa se mute in orase. Lipsa mancarii, a apei, aparitia unor boli, au fost picaturi ce au ajutat la caderea Imperiului Roman.

Inflatia si taxele prea mari au dus la inchiderea minelor, slabind si mai tare economia.

In urma unor analize a scheletilor umani descoperiti, s-a descoperit in oase substante otravitoare, inhalate probabil prin unele condimente foarte populare in Imperiu.

Adrian Goldsworthy, un istoric englez, sustine ca Imperiul Roman s-a sfarsit din pricina razboaielor civile frecvente si legiunile romane, pentru controlul Imperiului. Armata fiind slabita, si depinzand de o societate tot mai slabita, nu avea cum sa castige lupta cu numarul dusmanilor care era din ce in ce mai mare.

Autoritatea centrala fiind slabita din pricina razboaielor civile tot mai dese, problemele sociale si economice, au dus la o incapacitate politica de a mentine controlul.

Joseph Tainter, in cartea sa “The Collapse of Complex Societies”, spune ca agricultura s-a degradat, in timp ce populatia a crescut. Romanii in schimb au incercat sa rezolve aceasta problema cucerind noi teritorii. Ca o consecinta a cresterii Imperiului, si cheltuielile au crescut.

Dovezile din scheletii descoperiti arata ca oamenii au fost sub-nutriti, iar conditiile tot mai degradante au dus pana la urma caderii acestei societati.

Conditiile foarte precare in care traiau oamenii au dat nastere la aparitia unor boli si epidemii. William McNeil, in urma unor studii, spune ca intre anii 165 si pana in secolul III populatia Imperiului de Vest s-a injumatatit.

O alta teorie spune ca si crestinismul a avut un rol in declinul Romei, facand populatia mai putin interesata de sloganul “aici si acum” asteptand in schimb rasplata in ceruri.

Istoricul Vegetius spune ca declinul Imperiului a survenit din pricina mercenarilor germani infiltrati la comanda legiunilor romane. “Germanizarea” ca un rezultat a diluarii culturii, loialitatea catre comandantii Romani si nu catre guvernul Roman, a dus probabil la sfarsitul acestui Imperiu.

Vergetius sustine ca nu prabusirea economiei si industriei a dus la prabusirea Romei, ci a declinului agriculturii si a pamantului care nu mai era cultivat, deseori din pricina invaziilor barbare.

Imperiul fiind macinat de numeroase pericole, atacuri externe; rascoale din peninsula si din provinciile Galia, Egipt, Africa; nesiguranta drumurilor fapt ce pagubea economia; luptele pentru tron, in care adesea erau implicate si legiunile au dus intr-un final la sfarsitul unui imperiu cu o istorie sangeroasa, plina de cuceriri si razboaie.

Sfarsitul Imperiului Roman de Apus a marcat sfarsitul unei ere, si inceperea uneia noi, Evul Mediu.

Emil Cioran spunea ca “a fost nevoie ca barbarii sa distruga Imperiul roman pentru ca Europa sa se poata naste.”

WIKIPEDIA

Imperiul Roman antic (27 î.Hr. - 395 d.Hr.)Pentru detalii, vezi: Imperiul Roman antic.

După ce Gaius Octavius, nepotul lui Iulius Cezar, și-a consolidat poziția prin înfrângerea rivalului său la putere, Marc Antoniu, în bătălia de la Actium din anul 31 î.Hr., acesta a declanșat un amplu proces de restructurare a tuturor instituțiilor statului, fiind conștient că anii de război civil au lăsat Roma într-o stare de anarhie și că societatea romană nu era încă pregătită să accepte controlul total al unui despot. Bun tactician, Octavius (sau Octavianus) a știut să câștige simpatia tuturor. Mai întâi a desființat armatele sale și a organizat alegeri, în urma cărora a fost ales în funcția de consul. În 27 î.Hr. a returnat, în mod oficial, puterea Senatului Romei, și s-a oferit să renunțe și la supremația militară peste Egipt. Dar Senatul Roman nu numai că l-a refuzat, dar i-a dat chiar controlul asupra Spaniei, Galiei și Siriei. Puțin mai târziu, Senatul i-a dat și titlul de Augustus (tradus „cel venerat”). Această dată, 27 î.Hr., este considerată în mod convențional drept începutul Imperiului Roman, deși numele de "Republica Romana" a fost folosit mai departe, în mod oficial, timp de câteva secole. Augustus a reușit să mai acapereze și funcția de tribun, care îi permitea să convoace Senatul după voința sa și să-i stabilească agenda. În afară de aceasta a inventat și o nouă funcție, în anul 23 î.Hr., anume cea de Împărat al Romei; această funcție era pe viață și îi oferea controlul întregii armate romane. Totuși el folosea

adesea titlul civil Princeps, sau „Primul Cetățean”. La 19 august 14 d.Hr. Augustus a fost succedat de Tiberius (14-37), fiul soției sale Livia Drusilla dintr-o altă căsătorie.

În vremea împăratului Claudius (41-54) imperiul s-a extins în Britania, iar după o scurtă criză în vremea împăratului Nero (54-68) imperiul și-a atins maxima întindere în vremea împăratului Traian (98-117). Traian a cucerit Dacia, Mesopotamia și părți din Arabia. Împăratul Hadrian (117-138), succesorul lui Traian, a decis însă să abandoneze Mesopotamia și părțile Daciei de est (care fuseseră incluse în provincia Moesia Inferior).

Imperiul Roman în 125 d.Hr.

După aceasta a urmat o perioadă de pace, cu excepția unor conflicte militare din vremea împăratului Marcus Aurelius (161-180). În anul 212 împăratul Caracalla (211-217) a oferit cetățenia romană tuturor oamenilor liberi din imperiu. În pofida acestor măsuri, secolul III a fost dominat de o perioadă de anarhie militară, în timpul căreia unele legiuni își proclamau comandanții ca împărați, și au avut loc foarte multe războaie civile. În această perioadă împăratul Aurelian (270-275), care a avut meritul să restaureze integritatea imperiului (deoarece în urma conflictelor civile se formase în vest un imperiu galo-roman și în est unul palmyrean), a decis să abandoneze, în 271, provincia Dacia. Aceasta se justifica strategic, prin ideea scurtării frontului plin de conflicte cu populațiile migratoare barbare de pe linia Dunării de Jos. Criza secolului III se consideră că a luat sfârșit cu Dioclețian (284-306). Acesta a inițiat o serie de reforme care au schimbat fata imperiului. Cu el se consideră că începe perioada dominatului (marcând sfârșitul perioadei principatului, care începuse cu Augustus), împăratul devenind în mod oficial un monarh autocrat. A reorganizat administrația in mai multe prefecturi și dioceze, și va împarți imperiul (în 286), el luând răsăritul (linia de împărțire fiind între Italia și Dalmația), având capitala la Nicomedia. Va instaura și Tetrarhia, prin care, imperiul va fi condus în continuare de 2 Auguști și 2 Cezari, câte un August și un Cezar pentru fiecare parte (apus și răsărit). În urma unor războaie civile împăratul Constantin I (306-337) va reunifica imperiul. În 313, el va da un edict de toleranță religioasă, la Mediolanum, în urma căruia creștinismul va deveni o religie favorizată (până atunci fusese persecutată de foarte multe ori, în special în vremea lui Dioclețian), iar în 325 la Niceea, s-a ținut primul sinod ecumenic, la care arianismul a fost recunoscut ca erezie (deși se pare ca la acea vreme, Constantin îi favoriza mai mult pe arianiști). În 330 el va înființa de asemenea o noua capitală, pe locul vechiului oraș Bizanț, aceasta capitala va avea inițial numele oficial "Roma Secunda" (a doua Roma), mai târziu va deveni "Roma Nova" (Noua Romă), însă orașul va deveni cunoscut popular cu numele de "Constantinopol" (orașul lui Constantin). În 332, Constantin va duce o campanie contra vizigoților la nord de Dunăre, restaurând pentru o vreme niște părți din fosta provincie romană Dacia. În 337, Imperiul va fi împărțit între fii lui Constantin I, Constant (337-350), care va lua

Italia și Illyricum (includea atunci și Moesia de vest, Macedonia și Grecia), Constantin al II-lea (337-340) care va lua restul provinciilor occidentale (vestice), iar Constanțiu al II-lea (337-361) care va lua orientul și în cele din urmă întreg imperiul. În 364, imperiul a fost iar împărțit de Valentinian I (364-375) care a luat occidentul (care includea și Illyricum) și a dat orientul fratelui sau Valens (364-378). În vremea lui Valens, vizigoții fiind atacați de huni, vor cere azil în imperiu, însa în cele din urmă, datorită condițiilor grele în care erau tratați se vor revolta, contra romanilor, învingându-i în 378 în bătălia de la Adrianopol. Ultimul împărat care va conduce o scurtă vreme întreg imperiul, va fi Theodosius I (379-395), numai din anul 394. Acesta va proclama Creștinismul ortodox (adică nearianist), ca religie oficială în 380, iar în 381, va fi ținut la Noua Romă, Constantinopol, al doilea sinod ecumenic. În 395, imperiul va fi împărțit fiilor lui Theodosius, Arcadius (395-408) in răsărit (est), iar Honorius (395-423) în apus (când, Illyricum a fost atribuit părții de răsărit, dar fără Dalmația).

[modificare] Declinul Imperiului Roman de Apus (395 - 476)Pentru detalii, vezi: Imperiul Roman de Apus.

După 395, niciun împărat nu va mai conduce singur un imperiu, care să se întindă din Britania până în Egipt. Însă, oficial nu erau doua imperii, ci un imperiu cu doi împărați. Imperiul din occident va intra în declin, în 410, vizigoții conduși de Alaric vor devasta Roma, care n-a mai fost devastată din 387 î. Hr. (însă Roma nu mai era capitala imperiului încă din 285, capitala fiind la Mediolanum, iar apoi în vremea lui Honorius mutată la Ravenna). Declinul imperiul de vest se va accentua în vremea lui Valentinian al III-lea (423-455), continuând să piardă din teritoriu, iar în 439 vandalii conduși de Gaiseric au cucerit Cartagina și o parte considerabilă din nordul Africii. În anul 451, generalul Flavius Aetius a reușit să-i învingă pe hunii conduși de Attila în bătălia de la Chalons, dar declinul imperiului de vest a continuat, împărații ajungând sa fie niște marionete ale unor comandanți germanici. În anul 476, un comandant german din armata romană, pe nume Odoacru l-a înlăturat pe împăratul de la Ravenna, Romulus Augustulus (475-476), și a refuzat să mai pună o alta marionetă, preferând să-l recunoască pe împăratul din răsărit Zenon (474-491) ca singurul împărat roman și să conducă Italia romană în numele lui, deși un alt împărat din occident, Iulius Nepos (474-480), continua să conducă Dalmația. În anul 487, după niște neînțelegeri cu Odoacru, Zenon îl va convinge pe regele ostrogot Theodoric (care se afla în Balcani, în partea imperiului de răsărit), să plece și să-l înlocuiască pe Odoacru, ca guvernator al Italiei.

Imperiul Roman de Răsărit.

Imperiul roman din orient a reușit să scape de pericolele barbare din secolul V, orientându-i pe mulți dintre barbari spre occident. Însă în secolul al VI-lea, împăratul Iustinian (527-565) a decis

să încerce să recucerească occidentul roman. El se va baza în special pe generalul Belisarius, iar apoi pe Narses. Romanii au reușit să recucerească Nordul Africii de la Vandali în 534, însă războaiele cu ostrogoții din Italia vor fi mult mai lungi, ele durând din 535 până în 554. În cele din urmă romanii au recucerit Italia, dar efortul de război a ruinat economia romană. În afară de Nordul Africii și Italia, va mai fi recucerita și o parte din sudul Spaniei, și pentru o vreme și câteva teritorii la nord de Dunăre. În vremea lui Iustinian, a fost dat un nou cod de legi, care va rămâne cunoscut cu numele de "Codul lui Iustinian", și a fost reconstruită catedrala Hagia Sophia (Sfânta Înțelepciune) în forma ei actuală, între ani 532-537.

Vizualizare exterioară a catedralei Sfânta Sofia (Înțelepciune), 2004Recuceririle din vremea lui Iustinian nu vor dura, Italia va fi atacată de lombarzi în 568, iar sudul Spaniei, va fi pierdut din nou, în câteva decenii, iar conflictele cu persii vor reîncepe (în vremea lui Iustinian, romanii au plătit un tribut scump ca să păstreze pacea), orientând atenția imperiului la est. Însă împăratul Mauricius (582-602) a reușit sa restabilească pacea cu persii (ajutându-l pe regele perșilor Chosroes al II-lea într-un război civil), și a reorganizat apărarea Balcanilor contra avarilor și slavilor. Dar, în 602, soldații lui Mauricius, nemulțumiți că au fost obligați să petreacă iarna la nord de Dunăre, s-au revoltat, și l-au pus împărat pe Phocas (602-610). Conflictele cu persii vor reîncepe, ceea ce va duce la ignorarea apărării din Balcani, iar astfel vor intra slavii. Phocas va fi înlăturat în anul 610 de Heraclius (610-641), care va reuși în cele din urmă să-i învingă pe persi. Heraclius va schimba de asemenea limba oficiala a imperiului în greacă (totuși, multe din provinciile imperiului erau multi-etnice). Însă în secolul VII vor începe atacurile arabilor islamici care vor cuceri întreaga Persie, apoi provinciile romane Siria, Palestina, Egipt (cucerirea lor a fost atât de ușoară și datorită faptului că aici erau majoritari ca religie miafizitii) și Nordul Africii, iar în secolul al VIII-lea aceștia au cucerit și regatul vizigot din Spania ajungând pana în Francia. În 751, lombarzii vor cucerii Ravenna (capitala exarhatului roman din Italia), acest lucru a fost grăbit și datorită confruntărilor religioase din cauza iconoclasmului care duseseră la rebeliunea (vechii) Rome. Deși, iconoclasmul a fost condamnat în 787 la al șaptelea sinod ecumenic de la Noua Romă, imperiul nu va mai recăpăta (vechea) Roma, aceasta ajungând sub influenta francilor. În 800, papa de la Roma, Leo al III-lea îl va încorona pe regele francilor Charlemagne ca împărat al romanilor, ceea ce va duce la formarea Imperiului Romano-german (800-1806). Imperiul Roman (de răsărit) va începe să-și revină în vremea dinastiei macedonene (867-1056), atingând apogeul în vremea lui Vasile al II-lea (976-1025). În această perioadă, vor fi recucerite părți din estul Anatoliei, Siria, Armenia, toată peninsula Balcanica, sudul Italiei, și insule din Mediterana (Creta, Cipru). În secolul al XI-lea, va începe iar un declin, ce va duce la pierderea Italiei de sud în favoarea normanzilor și a Anatoliei care a fost cucerită de turcii selgiucizi (cu

excepția unor părți din vest și nord), dar împăratul Alexius I Comnen (1081-1118) a reușit să salveze imperiul. De asemenea, în această perioadă au început cruciadele contra musulmanilor, deși imperiul inițial a profitat, în cele din urma vor începe conflictele dintre occidentul medieval și imperiu. În 1204, cruciada a patra a devastat Constantinopolul și a fondat Imperiul Latin al Romaniei (1204-1261), capitala imperiului roman fiind mutata la Niceea acuma, însă alte doua state romane s-au desprins acum, Despotatul Epirului (1204-1337) și Imperiul din Trapezunt (1204-1461). Cei din Niceea, vor reuși în 1261 să recucerească Constantinopolul, dar imperiul nu-și va mai reveni și va continua să cadă în declin. În secolul al XIV-lea, Anatolia va fi pierdută la turci, iar otomanii vor trece în Europa în 1354, ocupând Gallipoli. În 1453, după mai multe conflicte, otomanii reușesc sa cucerească Constantinopolul, iar apoi în 1461 și Trapezuntul.