Impactul regimului fanariot asupra evoluției politice și socio-economice a Țărilor Române

Regimul fanariot – replica Porții la situația internațională de la sf sec XVII-le : Imp. Otoman înlăturat din europa, Transilvania încorporată la imp austriac. Prin pacea de la Karlowitz (1699) Moldova și Ț. Românească – sub suzeranitate Nicolae Mavrocordat inaugurează epoca fanariotă.

Domnii sunt numiți direct de poartă, din familii influente, fiind executorii poruncilor otomane. Limitarea puterii centrale, presiunea otomană nu anulează autonomia țării, dar poarta inițiază măsuri de organizare. În a doua jum. A sec. În țările rpomâne pătrunde un val de elemente grecești, oamenii de afaceri devin miniștri – ce semnifică o acțiune populară împotriva amestecului străin, acțiunile nu sunt îndreptate împotriva domnilor numiți de Poartă. Imperiul Otoman nu a desființat structurile politico- administrative locale, deși a controlat și subordonat intereselor sale, acest fapt fiind diferența dintre autonomie și pașalîc, în care dominația otomană se exercită direct.

Gravitatea dominației Otomane – în exploatarea excesivă a avuțiilor Principatelor – haraciuri, peșcheș, tribut.

Însemnătatea economică a țărilor române impune pe otomani să elaboreze reforme-consolidarea puterii centrale în raport cu boierimea și sporirea capacității economice a țării. Dar pe fundalul războielor ruso-austro-turce sunt aduse soluții antifanariote ale mișcării de emancipare.

Primele reforme au fost întocmite de Nicolae Mavrocordat pentru fiul său Constantin care prevedeau stabilizarea masei rurale în vederea funcționării sistemului fiscal. Constantin Mavrocordat, cu deosebire după pacea de la Belgrad 1739 reîntoarce Oltenia în componența țării române și continuă procesul reformator început de austrieci. După acordul porții Constantin a început reorganizarea instituțiilor fiscale, administrative și judiciare formulate în marele hrisov din 1741, au avut în vedere realizarea unei monarhii moderate, întărirea controlului statului sistemului judiciar și administrativ, reglementarea puterii între stăpînii de pămînt și țăranii au menținut un echilibru prin restrîngereau autorității și privelegiilor boierilor. Programul reformelor șia dovedit viabilitatea, fiind reluat ulterior de domnii fanarioți. Alexandru Ipsilanti a făcut o nouă reorganizare introducînd termene fixe de plată pentru bir, faptul care a contribui la prospieritatea țării. Încercarea de separare a justiției de administrație a modernizat statul, și prin reforme s-a implimentat o unitate a celor 2 țări și 2 steme pe scutul domnului. Reformele s-au incadrat în tendințele reformatoare ale epocii.

Regimul fanariot în condițiile crizei otomane, războielor ruso-austro-turce, a agravării exploatării economice generează nemulțumiri și contribuie la crearea unui program de emancipare națională. În condițiile declinului otoman, păcii de la Kuciuk- Kainargi, în țările române se accentuează ideea reorganizării statului după principiile democratice

Prin reformele domnilor fanarioți se îndeplinește un proces a unificării condițiilor politice și sociale din Principate, ele pregătesc unificarea din urm. Sec.

Formarea statelor naționale moderne: general și particular

Secolul XIX – secolul naționalităților, a avut loc o afirmare a ideologiilor naționale, avînd loc lupta pentru eliberare și unitate națională a statelor aflate sub dominația altor state. Națiunea presupune o comunitate largă cu individualitate etnică precizată pe baza originii,limbii, confesiunilor, tradițiilor, culturii comune.

Secolul naționalităților 1815-1914 pe continentul european se îndeplenesc năzuințele de independență de belgieni, români, italieni, germani.

După 1815 în zona balcanilor se dezvoltă primele mișcări de eliberare națională ce pun în cauză Actul final de la Congresul de pace de la Viena din 1815. În 1821 grecii încep lupta pentru eliberare naționalăprin răscoala antiotomană lui Al. Ipsilanti și sprijinul Rusiei. În 1822 grecii proclamă independență oar turcii îi răspund cu masacrarea a 22 mii de greci pe insula Chios, faptul care determină implicarea europei. În fine turcii sunt nevoiți să recunoască independența greciei.

După războiul de la Crimeea 1853 – 1856 ideea înfăptuirii unității naționale devine favorabilă pentru Țările Române. Unirea principatelor române este discutată la Congresul de Pace de la Paris care decide convocarea adunărilor ad-hoc, care în 1857 s-au pronunțat în unanimitate pentru unirea principatelor. Deși convenția de pace de la paris nu a luat în vedere propunerea acestor adunări, românii aleg în 1859 pe Al. Ioan Cuza drept unic domnitor, ceea ce însemna înfăptuirea unirii.

Unificarea Italiei – prima etapă a fost războiul contra austriei pentru eliberarea nordului italiei, iar primier ministrul Camilo Cavour obține sprijinul franței cu ajutorul căreia învinge austriecii. A doua etapă erau acțiunile revoluționare în mai multe ducate: Parma, Toscana care au răsturnat vechiul regim și s-au unit cu Piemontul, iar apoi s-a declanșat o revoluție în Sicilia, sub conducerea lui Garibaldi 1000 de voluntari au eliberat Sicilia, apoi Neapole. Noul stat Italian la proclamat ca rege pe Victor Emanuel II. După războiul Austro- Prusac din 1866 Italia obține Veneția. Unificarea se încheie în 1870 cînd trupele franceze se retrag din roma care este proclamată capitala.

Unificarea germaniei – a fost pregătită economic prin uniunea vamală inițiată cu prusia, la care au adetar multe state germane. Austri dorea ca unificarea germaniei să se desfășoare sub egida sa, iar rivalitatea dintre austria și prusia au dominat tot procesul de unificare. Unificarea susținută de cancelarul Bismark s-a realizat prin 3 războaie declanșate de Prusia. Primul război cu Danemarca pentru 2 ducate germane, în care danemarca este învinsă de prusia și austria, aliați la acel moment. În 1866 izbucnește războiul dintre austria și prusia în care Prusia învinge, și prin tratatul de la praga austria este exclusă din confederația germană. Unificarea se încheie după războiul Prusiei și Franței, în care francezii suferă înfrîngere. În 1871 regele prusiei Wilhelm I s-a proclamar împărat al Germaniei în sala oglinzilor de la Versailles.Tot mai multe popare luptau pentru desăvîrșirea unității naționale, iar menținerea imperiilor multinaționale a făcut problema națională să devină tot mai tensionată, faptul care a dus la declanșarea Primului Război Mondial – ultimul act în procesul de formare a statelor naționale din europa.

Impactul revoluției asupra evoluției lumii moderne

Secolul XIX – secolul revoluțiilor. Revoluția industrială apărută în Anglia la sf sec/ XVIII-lea s-a generalizat în europa pe parcursul următorului secol. Revoluția industrială- procesul de trecere de la manufactură la producția mecanizată fiind implimentate diverse invenții și descoperiri științifice. Folosirea fierului și oțelului, inventarea mașinilor cu aburi au avut efect creșterea productivității muncii și progrese. Astfel se pun în vînzare produse din ce în ce mai ieftine pentru o populație numeroasă.

În anglia trecerea la prducția mecanizată a avut loc în industria textilă. John Kay a inventat șuveica zburătoare ceea ce a perfecționat războiul de țesut și a sporit productivitatea.John Watt a inventat mașina cu aburi care a sporit productivitatea de 40 de ori. Progresul în domeniul textil a favorizat dezvoltara a altor ramuri industriei: extractivă, metalurgia, ind. Constructoare de mașini. Anglia devine un centru al fabricilor și uzinelor.

Între anii 1760 – 1830 50-60% din producția mondială se produceau în anglia, faptul care ia oferit numele de atelier al lumii, iar dezvoltarea comerțului și relațiilor financiar-bancare bancher al lumii și regina mărilor. Din M. Britanie revoluția s-a răspîndit în Belgia și Franța unde progresul economic era frînat de relațiile feudale. Abia după revoluția franceză de la sf. Sec. XVIII-lea în Franța încep să fie implimentate realizările rev. Ind. Un rol important în progresul industriei franceze a fost implicarea statului în economie prin protejarea producătorilor francezi împotriva concurenței mărfurilor engleze, fiind interzis importul mărfurilor din marea britani, iar Napoleon Bonaprte a instituit blocada continentală.Celelalte națiuni s-au adaptat mai lent, dar odată ce Germania, SUA și Japonia au dobîndit forță industrială ele au depășit reziltatele englezilor, după 1880 lumea a trecut prin a doua revoluție industrială. Înlocuirea în siderurgie a fierului cu oțelul, descoperirea și aplicarea a noi surse de energie: electricitatea, petrol, gazele naturale au impus un nou ritm de dezvoltare. Prima locomotivă cu aburi a fost construită în 1814. Marii inventatori sunt: Nikolas Tesla, Michael Faraday. Era perioadă în care supremația engleză a luat sfîrșit locul de frunte fiind preluat de germania în europa și de SUA în lume.În țările din europa de est revoluția s-a încheiat deabia în prima jum a sec. XX.În românia rev. ind. S-a desfășurat mai tîrziu ca în SUA, germania ș.a. și în ritm lent. Întîrzierea rev. Ind. S-a datorat menținerii îndelungate a dominației străine și lipsei unui stat național unitar. După unirea din 1859 și implimentarea reformelor lui Al. I. Cuza au avut loc schimbări semnificative într-un șir de ramuri industriale: minerit, metalurgie, în transport. Toate acestea au pus baza industriei capitaliste în România.

Industrializarea a produs schimbări în economie, politică și organizarea societății. Nașterea mișscărilor muncitoreșri, apariția și dezvoltarea ierarhiei managierilae pentru dezvoltarea muncii. Tot mai mulți oameni migrează din sat spre centre urbane unde existau locuri de muncă, populația crește în urma revoluției demografice determinață de îmbunătățirea condițiilor de viață și progresele în medicină, orașele se sistematizează și învățămîntul primar devin constante a vieții cotidiene.

Această populație urbană dobîndea o nouă identitate, nu mai aparținea lumii ierarhizate, închise, tradiționale ci uneia egalitare, deschise, moderne, iar diversitățile între categoriile sociale erau minime. În europa apare o clasă mijlocie, o categorie care avea cîștiguri materiale însemnate și o cultură constantă.

Revoluțiile de la 1848-1849 în Țările Române: general și specific

Revoluțiile de la 1848 au dat semnul deșteptării naționalismului european, fiind cunoscute sub denumirea primăvara poparelor. În europa fierbeau mișcările naționale care revendicau dreptul elementar la viață, libertate și autodeterminare. Libertățile individuale, a presei ș.a.au fost prevederi politice a programelor revoluționare, la fel și problemele sociale: abolirea privilegiilor feudale, soluționarea problemelor muncitorilor ș.a.Revoluția în Țările Române are profunde cauze interne. Numeroși tineri români aflați la studii în Paris au aderat la spiritul rev. Franceze. Rev. În românia se va desvășura separat, izbucnind în Moldova, care era sub suzeranitatea porții și protectoratul româniei, apoi în transilvania, banat și bucovina care se aflau sub stăpînirea habsburgilor. În Moldova liderii mișcării adoptînd un program moderat optau pentru înlăturarea regimului politic lui Sturdza, sperînd la evitarea intervenției armatei ruse. În Țara românească liderii mișcării revoluționare sperau la bunăvoința turciei a cărei suzeranitate formal o acceptau împotriva intervenției rusiei. În Transilvania, banat și bucovina datorită conflictelor interetnice românii sperau la emanciparea lor politică în cadrul Imperiului Habsburgic format pe baze liberare. Adunarea populară de la Iași din 1848 marcheazăînceputul mișcării revoluționare, elaborînd un program petiție-prodamațiune din 35 articole în care se cerea înlocuirea regimului lui Sturdza, desființarea adunării obșteșri și alegerea unei noi, responsabilitate ministerială și a funcționarilor, modernizarea justiției ș.a, îmbunătățirea stării sătenilor, reforma pentru școli ș.a A urmat o teroare în zilele de 27-28 martie. La brașov se redactează prințipiile noastre pentru reformarea patriei din 6 articole care exprimă dorințele lor: desființarea obligațiunii de clacă, egalitate la plata impozitelor, organizarea țării pe baza principiilor liberale. Prin proclamația de la Islaz are loc lansarea în fața mulțimii programului revoluționar cu năzuințele de emancipare politicăautonomie mai largă, domn responsabil pe 5 ani din toate stările a societății, înființarea gărzii naționale, egalitate la plata impozitelorînvățămîntul gratuit.

O delegație de revoluționari merge la domn în București care semnează Proclamația. Vechiul regim cade fără nici o vărsare de sînge, domnul aprobă constituirea noului guvern provizoriu. Rusia în replică adresează un protest, amenințînd să retragă consulul din bucurești, acuzîndu-l pe domn de colaborare cu revoluționarii. În septembrie trupele otomane intră în bucurești și reinstaurează vechiul regim, iar apoi trupeșle rusești pătrund în moldova și muntenia și pun capăt revoluției din principate.

Liderii revoluțiilor au fost V. Aleksandri, Al. I. Cuza, Bălcescu, Al. Russo. Ei au formulat revindecările principale și au elaborat un program liberal: înlăturarea protectoratului străin, autonomie internă deplină, desființarea privelegiilor, la fel fiind inaintată ideea creării unui stat unic național.

Rivalitatea marilor puteri în contextul relațiilor internaționale (1870-1914)

Relațiile internaționale la începutul sec. XX-lea sunt caracterizate de 2 trăsături: cuceririle coloniale, expansiunea europeană maximă în lume, emigraței masivă, confruntările concepților religioase, confruntarea Japoniei cu SUA, pe de o ală parte un conflict de interese între statele europene.Constituirea statului german și înfrîngerea franței au pus pe tapet problema orientală. Intensificarea luptei naționale în balcani, încheierea tratatului ruso-austro-ungar, cucerirea Plevnei cu aportul armatei române lui Carol I și intrarea armatei ruse în constantinopol au cauzat implicarea angliei și ungariei, care a obligat rusia să semneze tratatul de la San Stefano, care a determinat opoziția Angliei și Austro-Ungariei. În acest fon a fost necesar de a desfășura un congres a marilor puteri, de la Berlin care a stabilit o nouă hartă a peninsulei balcanice dar are a scos în evidență concurența marilor puteri.

Ca urmare a schimbărilor produse la începutul sec. XX apar semne a unei noi crize prin anexarea Austro-Ungariei a Bosniei și Herțegovinei. Divergențele dintre statele balcanice și poartă au fost cauzele celor 2 războaie balcanice din 1912-1913, fiind angajate cele 2 grupări: Antanta și Tripla alianță.După congresul de la berlin relațiile ruso-germane se răcesc, iar relațiile germaniei cu austro-ungaria devin mai apropiate ceea ce se afirmă prin semnarea unui acord secret care prevedea modalitățile de colaborare în caz de atac din partea rusiei.

Otto von Bismark urmărea obiectivele de izolare a franței și ca germania să joace un rol semnificativ în relațiile externe. De acee în 1881 se încheie tratatul celor 3 împărați, reușind să obțină promisiunea din partea aliaților.

În urma tratatului de la Viena sunt puse bazele Triplei Alianțe formate din Austro-Ungaria, Germania și Italia, apoi aderînd românia și serbia.

Tripla Antantă compusă din Franța, Anglia și rusia s-a constituit în 2 etape – semnarea acordului franco-rus, tratativele franco-engleze, agravate de concurența colonială. Etapa finală a constatat din stabilirea acordului anglo-rus.

La sf. Sec XX-lea între marele puteri europene și aziatice apare o competiție pentru supremație la nivel mondial, care se datora și progresului industrial care a provocat o luptă pentru obținerea a noi surse de materii prime și piețe de desfacere, de noi colonii și sfere de influență.

Basarabia- de la autonomie la gubernie rusească

În anul 1812 basarabia a fost anexată la Imperiul Rus, astfel, pe parcursul sec XIX-lea politica desfășurată de Imperiuln Țarist era bazată pe integrarea provinciei în structurile socio – politice ale imperiului, lichidarea specificului național local și rusificarea populației. Aceste procese au fost implimentate prin organizarea politico-administrativă care s-a desfășurat în 3 etape:

I etapă: Teritoriul dintre prut și nistru dispunea de o auronomie limitată, fiind împărțit în 12, apoi în 6 ținuturi. Șeful administrației locale a fost numit S. Sturdza. În 1818 a fost adoptată legea ”așezămînt privind înființarea regiunii basarabia” conform cărei provincia era guvernată de guvernatorul civil împreună cu consiliul suprem... Limba română era recunoscută oficială alături de rusă. Peste un timp, guvernul țarist a suprimat treptat autonomia, aceasta contravenind politicii de integrare a basarabiei în imp. Rus.

II etapă: În 1828 țarul Nicolae adoptă o nouă lege prin care autonomia basarabiei era suprimată, iar limba rusă devine limba oficială, româna fiind indicată de a se utiliza în caz de necesitate. Prin noua lege legislația rusească se extindea, limitînd sfera de influență a celei locale. În funcțiile de stat sunt numiți funcționari ruși, iar cei români sunt eliberați, astfel limitîndu-se accesul populației băștinașe, care necunoscînd limba rusă nu se putea adresa direct la autoritate. În 1833 limba română se scoate ca limba oficială din toate instituțiile. După 1828 procesul de rusificare s-a intensificat, dar s-a ciocnit cu rezistența populației autohtone care s-a pronunțat pentru menținerea limbii române în școală, biserică, administrație, justiție. În 1836 în rezultatul nemulțumirilor și protestelor, rusia a fost nevoită să introducă utilizarea limbii române în organele administrative și judecătorești. Deși rezistența s-a manifestat la toate categoriile sociale, satul a fost cel care a păstrat graiul și tradițiile, fiind afecatat mai puțin ca orașul de procesul de rusificare.

A III etapă: În anii 1860 sunt promovate reformele burheze a lui Alexandru al II, în 1868 regulamentul privind reforma agrară în basarabia, 1870 – asupra basarabiei se extinde institutul zemstvei, 1871 – reforma orășănească, 1874 – reforma militară care prevedea serviciul militar obligatoriu de 6 ani.

În plan economic, țarismul realiza o politică de protecție a industriașilor ruși, astfel basarabia a fost pusă în condiții nefavorabile: nu dispunea de posibilitatea de a importa tehnică pentru dezvoltarea agriculturii; fabrica mărfuri și le comercializa la prețuri mici, iar tarifele vamale de import erau în folosul Imp. Rus. Izolarea basarabiei de principatul moldova, reducerea capacității de face desinestătător comerț cu statele europene au impus populația băștinașă să se ocupe intens de meșteșugărit, manufactură și să contribuie la dezvoltarea industriei. Relațiile comerciale ale basarabiei s întrețineau prin porturile ismail, reni, sculeni, lipcani, leova.imperiul rus probmova o politică de colonizare, astfel încît avea loc diminuarizarea elementului autohton. Distribuirea de către autoritățile țariste a imense loturi de pămînt, elitei militare ruse, a generat apoi o criză acută de pămînt. În perioada 1861-1868 în basarabia s-au produs numeroase tulburări țărănești. Basarabia reprezenta pentru imperiul țarist o colonie, o piață de desfacere, sursă de agroalimentare și un cap de pod spre balcani.Statutul basarabiei a evoluat de la autonomie la gubernie rusească, autorirățile căutînd prin orice mijloace să impună viziunile și să promoveze o politică dură de rusificare.