ILUMINISMUL

Iluminismul este un curent cultural apărut în sec. al XVIII-lea în ţările dezvoltate ale Europei (Franţa, Anglia Germania). Punctul de plecare al iluminismului îl reprezintă anul 1688, când guvernul britanic adoptă „Declaraţia drepturlor omului”.

Din punct de vedere ideologic Iluminismul s-a cristalizat în Franţa, în a doua jumătate a sec. al XVIII-lea, principiile sale stând la baza revoluţiei de la 1789.

Caracteristici:Iluminiştii consideră că toţi oamenii sunt egali în faţa legii şi a naturii. De accea, monarhul nu mai

e văzut ca unsul lui Dumnezeu, nu mai conduce statul din poruncă divină, ci este primul slujitor al statului, care are obligaţia de a asigura fericirea supuşilor săi. În concepţia iluminiştilor, monarhul ideal este monarhul luminat care are preocupări ştiinţifice şi filosofice şi este rpocupat permanent de înnoirea statului. De semenea, ei consideră că statul a fost format pe baza unui „contract social”, încheiat între indivizi liberi şi egali.

Idealul uman promovat de iluminişti este filosoful sau înţeleptul, care vine să înlocuiască modelul uman al Evului Mediu (cavalerul). El trebuia să găsească drumul spre fericire şi tocmai de aceea apar în această epocă numeroase de ratate despre fericire. Omul iluminist era un om universal, locuitor al cetăţii universale (Cosmopolis), vorbitor al unie limbi universale.

Scopul principal al iluminiştilor era iluminarea maselor prin învăţământ. În pinia lor, actul educaţional trebuia să se facă în limbile naţionale, conform unor reguli pedagogice bine stabilite. Principiile pedagogice ale iluminiştilor au fost adunate în opera lui J. J. Rousseau – „Emile”.

Iluminismul capătă popularitate odată cu iniţiativa lui Diderot, D’Alambert, Helvetius, Voltaire, J. J. Rousseau şi Beaumarchais de a publica o vastă lucrare – „Enciclopedia” – care cuprinde 17 volume ş 11 vlume de planşe, în care erau adunate toate cunoştinţele dobândite până atunci de umanitate în domenii diverse.

Printre cele mai importante lucrări ale iluminiştilor se numără: „Călătoriile lui Gulliver”, de J. Swift, „Candid”, de Voltaire „Scrisori persan”, de Montesquieu, „Faust”, de Gothe.

Iluminismul în Ţările RomâneIdeile iluministe ajung în Ţările Române către sfârşitul sec. al XVIII-lee – începutul sec. al XIX-

lea i capătă forme specifice de manifestare. Principalele personalităţi iluministe din Ţara Românească au fost Ion Heliade Rădulescu şi

Gheorghe Asachi, care au militat pentru introducerea limbii române în învăţământ. În Transilvania, Iluiminismul capătă o nunaţă diferită, cauzată de condiţiile istorice de aici.

Iluminiştii transilvăneni vor înlocui principiul cetăţii universale cu lupta pentru eliberare naţională. Ei vor milita pentru drepturile naţionale ale românilor din Transilvania (deoarece singurele naţionalităţi cu drepturi sociale şi politice din Transilvania erau ungurii, saişii şi secuii, români fiind văzuţi ca toleraţi pe pământul Transilvaniei).

Principala grupare iluministă a fost Şcoala Ardeleană, care a luptat pentru obţinerea drepturilor românilor din Transilvania şi a iniţiat un amplu proces de iluminare a maselor prin învăţământ.

Cei mai importanţi reprezentanţi ai acestei grupări au fost: Ion Budai-Deleanu Samuil Micu, Gheorghe Şincai, Petru Maior, Vasile Aaron. Aceştia au scris lucrări ca caracter istoric, încercând să demonstreze că statutul de „toleraţi” acordat românilor din Translvania era fals. Astfel în lucrarea „Istoria şi lucrurile şi întâmplările românilor”, Samuil Micu susţine originea pur romană a poporului român, dar şi vechimea şi continuitatea românilor pe aceste teritorii. Petreu Maior, în lucrarea „Istorie pentru începutuil românilor în Dacha” demonstrează latinitatea poporului român, polemizând cu istoricii străini care susţineau teoria imigraţionistă.

Activitatea lingvistică a reprezentanţilor Şcolii Ardelene porneşte de la teza purismului limbii române (limba română este e continuitoarea limbii limbii latine clasice). Ei consideră că limba română a fost ulterior coruptă de influneţele nelatine, în special de limba slavă, şi militează pentru purificarea limbii de aceste elemente nelatine. Reprezentanţii Şcolii Ardelene propun o scriere etmologică (subliniind astfel asemănările dintre română şi latină). Ei susţin principiul fonetic în ortografie i introducerea alfabetului

latin în locul celui chirilic. Cea mai importantă lucrare în domeniul lingvistic etse „Elementa linguae daco-romanae sive valahicae”, prima gramatică a limbii române, scrisă însă în latină de Samuil Micu şi Gheorghe Şincai.

Prin activitatea lor culturală, reprezentanţii Şcolii Ardelene eleborează manuale necesare predării în cele peste 300 de şcoli înfiinţate de Ghe. Şincai, dar şi alte lucrări cu caracter ştiinţific (ex. „Petru Maior- „Didahii, adică învăţătură pentru creşterea fiilor”)

Activitatea literară a Şcolii Ardelene este mai redusă ca întindere şi ca valoare, cea mai importantă lucrare fiind poemul alegoric „Ţiganiada”, de Ion Budai-Deleanu.