Ideea timpului filozofic este ilustrata in lirica eminesciana prin doua valente: timpul individual si timpul universal, in poeziile "Revedere", "Scrisoarea I", "Luceafarul".

"Doar ceasornicul urmeaza lung-a timpului carare" - timpul individual;

"Ea din noaptea amintirii o vecie-ntreaga scoate" - timpul universal

("Scrisoarea I").

Ideea ireversibilitatii timpului, preluata din folclorul autohton si din filozofia europeana, este intalnita in numeroase creatii lirice, trecerea implacabila a timpului provocand melancolia profunda a poetului:

"Trecut-au anii ca nori lungi pe sesuri

Si niciodata n-or sa vina iara,

()

Pierdut e totu-n ziua tineretii

Si muta-i gura dulce-a altor vremuri,

Iar timpul creste-n urma meama-ntunec!

   "

("Trecut-au anii")SUPRATEMA TIMPULUI. E tema cea mai cuprinzatoare, integratoare, a universului poetic eminescian. De la ea porneste marea geneza a operei si la ea se intoarce fiecare detaliu, aici se revarsa toate semnificatiile majore ale temelor subsumate, ale marilor viziuni poetice. Viziunea eminesciana asupra timpului depaseste cu mult epoca de creatie, anticipand marile teorii relativiste ale

secolului urmator si conceptiile cosmogonice ale fizicii actuale. E tot mai clar azi ca termenul, conceptul de lume, de univers presupune "asezarea spatialului (perceptibil senzorial) intr-un ansamblu de relatii temporale" (Elena Tacciu). Timpul, ca materialitate a succesiunii si a simultaneitatii, ca timp cosmic, atomic, biologic, dar si ca mare mister a! trairilor subiective, guverneaza existenta universala, infinitul mare si infinitul mic, unificand, dirijand, prin simetrie, toate procesele, toate metamorfozele:

"Timp linear, timp circular (garantie a intoarcerii), durata, eternitate, devenire, repaos, ritmuri ale timpului mic omenesc, ritmuri ale timpului cosmic, timp crescand ireversibil, oprimator ca in finalul sonetului «Trecut-au anii...», timp reversibil ca in «Sarmanul Dionis», vreme si veac, vreme care vremuieste..."

(Zoe Dumitrescu-Busulenga).Tema timpului foloseste un instrumentar complex de motive prin_care se ilustreaza: simboluri ale eternitatii: in plan cosmic, cerul, stelele, luceferii, luna; in planul terestru, codrul, muntele, stanca, marea, izvoarele, in genere acvaticul in zbatere continua si in nesfarsita, heracliteana curgere; simboluri ale efemeritatii: clipa din "Glossa", "o ora de amor", motivul panta rhei ("toate curg"), ratacirea terestra, vremelnicia umana, norocul, jocul de masti, lumea ca teatru.Privind in urma, invins de trecerea timpului, omul inregistreaza inutilitatea eforturilor sale, din marile infaptuiri ale secolelor ramanand numai ruine.

Intreaga opera a lui Mihai Eminescu este impanzita de motive poetice fundamentale, sau chiar motive specifice, prezente numai la Eminescu.

Se observa, in poemul "Luceafarul", imbinarea perfecta a motivului lunii cu cel al codrului si cel al izvoarelor. Totodata aici mai sunt prezente si motivul marii, motivul

florilor de tei si motivul visului, acesta din urma facandu-se prezent si in "Imparat si proletar", "Scrisoarea I", "Scrisoarea III" si "Sarmanul Dionis".

In "Dorinta" apare motivul codrului si al izvoarelor: "Vino-n codru la izvorul care tremura pe prund", acestea impletindu-se cu motivul florilor de tei: "Flori de tei deasupra noastra or sa cada randuri randuri"

"Scrisoarea I" contine in prolog motivul timpului (vazut de Eminescu bivalent, un timp terestru masurabil cu ceasornicul si timpul cosmic al vesniciei) si motivul lunii, aceasta fiind realizata prin personificare: "Isi arunca peste toate voluptoasa ei vapaie".

 

In poezia "Glossa" apar motivul fericirii, aceasta fiind insa de scurta durata, si motivul lumii vazuta ca un teatru. Poetul precizeaza faptul ca lumea este asemeni unui teatru urias a carei piesa se repeta mereu, actorii find cei care se schimba; totul este repetabil: "alte masti, aceeasi piesa/ alte guri, aceeasi gama".

Tot aici apare mutivul timpului, autorul afirmand faptul ca prezentul concentreaza in sine toate caracteristicile trecutului si viitorului.

Se observa ca toate aceste motive poetice se impletesc foarte bine cu continutul de idei si sentimente al poeziei, toate acestea dovedind inca o data arta de mare poet a lui Eminescu.