iartă-ma

3
Iartă-mă! Iartă-mă! Că dincolo de ochii mei Se află cerul Cu stelele din ochii tăi, Că la spovedanie Sufletul meu n-a păstrat taina Poeziei care eşti tu. Iartă-mă! Dar n-ai ştiut să citeşti Printre rânduri, printre anotimpuri Te-ai agăţat de toate punctele Şi de toate virgulele nepuse Când prin mine erai scrisă tu Ca un roman de amor beletristic. Iartă-mă! Că m-ai întâlnit pe toate drumurile Ca pe o dragoste de la colţul străzii, Că m-ai crezut al tuturor Iar eu am fost doar al tău Şi al restului lumii Al poeziei şi al nimănui altcuiva. Iartă-mă! Că te-am trăit Ca două vieţi într-o altă viaţă Şi ţi-a părut atât de puţin, Până şi împărtăşirea emoţiilor A devenit pentru tine o povară De care n-ai aflat niciodată. Iartă-mă! Că în această dragoste foarte mare N-am avut timp pentru altceva În afară de mărturisirile ei, Şi pentru că m-am lăsat prădat Ca la drumul mare De tot ce era al meu şi devenea al tău. Iartă-mă! Că mi-ai luat totul Şi m-ai lăsat doar cu mine Având deasupra acest nimb Al păcătosului, al vinovatului De a te fi iubit până la despărţire Ca apoi să intru-n blestem. Iartă-mă! Pentru fericirea până la nefericire Oferită senin prin ochi şi gene

Upload: mada-dobos

Post on 08-Dec-2015

212 views

Category:

Documents


0 download

DESCRIPTION

Marius Tuca

TRANSCRIPT

Page 1: Iartă-ma

Iartă-mă!

Iartă-mă!Că dincolo de ochii meiSe află cerulCu stelele din ochii tăi,Că la spovedanieSufletul meu n-a păstrat tainaPoeziei care eşti tu.

Iartă-mă!Dar n-ai ştiut să citeşti Printre rânduri, printre anotimpuriTe-ai agăţat de toate puncteleŞi de toate virgulele nepuseCând prin mine erai scrisă tuCa un roman de amor beletristic.

Iartă-mă!Că m-ai întâlnit pe toate drumurileCa pe o dragoste de la colţul străzii,Că m-ai crezut al tuturorIar eu am fost doar al tăuŞi al restului lumiiAl poeziei şi al nimănui altcuiva.

Iartă-mă!Că te-am trăitCa două vieţi într-o altă viaţăŞi ţi-a părut atât de puţin,Până şi împărtăşirea emoţiilorA devenit pentru tine o povarăDe care n-ai aflat niciodată.

Iartă-mă!Că în această dragoste foarte mareN-am avut timp pentru altcevaÎn afară de mărturisirile ei,Şi pentru că m-am lăsat prădatCa la drumul mareDe tot ce era al meu şi devenea al tău.

Iartă-mă!Că mi-ai luat totulŞi m-ai lăsat doar cu mineAvând deasupra acest nimbAl păcătosului, al vinovatuluiDe a te fi iubit până la despărţireCa apoi să intru-n blestem.

Iartă-mă!Pentru fericirea până la nefericireOferită senin prin ochi şi gene

Page 2: Iartă-ma

De echilibrul fragil al chimieiCând ni se sărutau genunchii,Preoţii o să ne dea canonPentru acest desfrâu al eurilor.

Iartă-mă!Că te-am căutat atât de atât în tineŞi printr-o sublimă întâmplare m-am găsit pe mineIartă-mă!Că rugăciunea ta la Dumnezeu era cu mineŞi toate gândurile mi se întorceau la tine.

Iartă-mă!

Marius Tucă

Page 3: Iartă-ma

Poveste sentimentala

Nichita stanescu

Pe urmă ne vedeam din ce în ce mai des.Eu stăteam la o margine-a orei, tu - la cealaltă, ca două toarte de amforă.Numai cuvintele zburau intre noi, înainte şi înapoi.Vârtejul lor putea fi aproape zărit, şi deodată, îmi lăsam un genunchi, iar cotul mi-infigeam în pământ, numai ca să privesc iarba-nclinatăde caderea vreunui cuvânt, ca pe sub laba unui leu alergând.Cuvintele se roteau, se roteau între noi, înainte şi înapoi, şi cu cât te iubeam mai mult, cu atâtrepetau, într-un vârtej aproape văzut, structura materiei, de la-nceput.