Hristos dupa profetiile mesianice (1)

A. Profeții mesianice în Pentateuh: 1) Întâia veste bună: Vrăjmășie voi pune între

tine şi între femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei; Acela îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei

înţepa călcâiul Lui (Facere 3: 15). Observații: a) protoevanghelia: ideea mesianică ia

ființă deodată cu căderea omului; b) la cine se referă pronumele „tine”? – articolul „ha”

înaintea substantivului „nachaș” (șarpe), arată că Biblia se gândește la un anumit șarpe,

„șarpele cel de demult, care se cheamă diavol și satana” (Apocalipsa 12: 9); șarpele a fost

real, dar a reprezentat pe diavol (ca instrument sau purtător de cuvânt al diavolului); c)

cine este „femeia”? – articolul „ha” înaintea substantivului „ișah” (femeie), arată că

Biblia se gândește la o anumită femeie, pe care unii o identifică cu Eva (literal, istoric),

iar alții cu Fecioara Maria (spiritual, profetic); d) sămânța șarpelui – sunt șerpii ca urmași

ai acelui șarpe, simbolizând însă, colectiv, răul din lume, iar individual, pe diavol; e)

sămânța femeii – „zera” (sămânță) are sens colectiv (urmașii femeii), dar pronumele „hu”

(acesta) este la masculin singular, deci Biblia a avut în vedere un urmaș deosebit, de parte

bărbătească (Mesia); f) Acela – pronumele masculin „hu” se referă la sămânță, nu la

femeie (traducerea din Vulgata cu ipsa = aceasta, e greșită); g) verbul „șuf” este tradus o

dată cu „a zdrobi”, „a sfărâma” (capul), iar a doua oară cu „a înțepa”, „a mușca”

(călcâiul), arătând prin aceasta finalul confruntării lor: șarpele poate mușca doar partea

inferioară a corpului, călcâiul, ceea ce indică numai un succes parțial și temporar, pe când

sfărâmarea capului șarpelui arată nimicirea totală și definitivă a vrăjmașului; h) sensul

mesianic al acestui verset îl are în vedere și apostolul Pavel, când spune: „Iar Dumnezeul

păcii va zdrobi repede sub picioarele voastre pe satana” (Romani 16: 20). 2)

Binecuvântarea lui Noe: A zis: Blestemat să fie Canaan! Robul robilor să fie fraţilor săi!

Apoi a zis: Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul lui Sem; iar Canaan să-i fie rob! Să

înmulţească Dumnezeu pe Iafet şi să se sălăşluiască acesta în corturile lui Sem, iar

Canaan să-i fie slugă (Facere 9: 25-27). Observații: a) binecuvântarea lui Noe cuprinde

trei părți: un blestem împotriva necuviinței lui Ham, tatăl lui Canaan (acesta, atunci când

Noe se amețise din cauza tăriei vinului pe care nu o cunoscuse înainte de potop, a văzut

goliciunea tatălui său, și ieșind afară a spus celor doi frați ai săi, care, intrând, l-au

acoperit) și două binecuvântări către Sem și Iafet, care au dovedit respect și bunăcuviință

față de tatăl lor; b) de ce este blestemat Canaan în locul lui Ham, tatăl său? – după unii el

a văzut primul goliciunea lui Noe și l-a anunțat și pe Ham, tatăl său, iar după alții tatăl

este pedepsit prin fiul său, mai ales că Ham fusese mai înainte binecuvântat de Dumnezeu

și luase parte la încheierea legământului după potop, așa încât Noe nu mai putea să-l

blesteme pe el în mod direct; acest blestem profetic se împlinește la întoarcerea

israeliților în Țara Sfântă, locuită de cele 7 popoare canaaneice, pe care le vor supune; c)

binecuvântarea lui Sem are un conținut spiritual, expresia „Dumnezeul lui Sem”, ca și

mai târziu „Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov”,

arătând raportul de intimitate dintre Creator și creatură, după modelul legăturii dintre tată

și fiu; de altfel Sem are un nume simbolic, teoforic, care înseamnă „cuvânt”, amintindu-

ne de facerea lumii prin cuvânt, iar în Noul Testament de Logosul divin, Cuvântul lui

Dumnezeu; d) binecuvântarea asupra lui Iafet are atât un conținut material (descendența

numeroasă), cât și unul spiritual (împărtășirea urmașilor lui Iafet de bunurile spirituale ale

lui Sem, atunci când aceștia vor locui în corturile lui Sem – după unii, e vorba de

convertirea iafetiților la monoteismul semiților); e) binecuvântarea lui Noe prezintă un

progres al ideii mesianice, din ea rezultând că Mesia, cel ce va birui puterea șarpelui, se

va naște din neamul lui Sem, iar semiții vor deveni poporul ales al lui Dumnezeu și

purtătorul făgăduințelor de mântuire în fața celorlalte neamuri. 3) Făgăduințele făcute

patriarhilor: a) lui Avraam: 1) – prima făgăduință e făcută de Dumnezeu lui Avraam

atunci când îl cheamă din localitatea Haran (de fapt se repetă făgăduința rostită de

Dumnezeu în momentul chemării lui Avraam din cetatea Ur, conform Fapte 7: 3-6):

După aceea a zis Domnul către Avram: Ieşi din pământul tău, din neamul tău şi din casa

tatălui tău şi vino în pământul pe care ţi-l voi arăta Eu. Şi Eu voi ridica din tine un popor

mare, te voi binecuvânta, voi mări numele tău şi vei fi izvor de binecuvântare.

Binecuvânta-voi pe cei ce te vor binecuvânta, iar pe cei ce te vor blestema îi voi

blestema; şi se vor binecuvânta întru tine toate neamurile pământului (Facere 12: 1-3); 2)

– a doua făgăduință e făcută de Dumnezeu lui Avraam după teofania de la stejarul

Mamvri, atunci când Dumnezeu se hotărăște să nu ascundă de Avraam ceea ce urma să

facă în Sodoma și Gomora: Din Avraam cu adevărat se va ridica un popor mare şi tare şi

printr-însul se vor binecuvânta toate neamurile pământului (Facere 18: 18); 3) urmașul

celebru: – a treia făgăduință e făcută de Dumnezeu lui Avraam încercării credinței sale de

a jertfi pe Isaac pe muntele Moria: ...(de vreme ce ai făcut aceasta şi n-ai cruţat nici pe

singurul tău fiu, pentru Mine), de aceea te voi binecuvânta cu binecuvântarea Mea şi voi

înmulţi foarte neamul tău, ca să fie ca stelele cerului şi ca nisipul de pe ţărmul mării şi va

stăpâni neamul tău cetăţile duşmanilor săi; și se vor binecuvânta prin neamul tău toate

popoarele pământului, pentru că ai ascultat glasul Meu (Facere 22: 17, 18); b) lui Isaac:

4) – a patra făgăduință e făcută de Dumnezeu lui Isaac atunci când îi spune să nu se ducă

în Egipt din cauza foametei ivită în Canaan, ci să locuiască în Gherara, la Abimelec,

regele filistenilor; dacă Îl va asculta, Dumnezeu îl va binecuvânta și va împlini făgăduința

făcută lui Avraam, tatăl său: Voi înmulţi pe urmaşii tăi ca stelele cerului şi voi da

urmaşilor tăi toate ţinuturile acestea; şi se vor binecuvânta întru urmaşii tăi toate

popoarele pământului (Facere 26: 4); c) lui Iacov: 5) – a cincea făgăduință e făcută de

Dumnezeu lui Iacov la Betel, atunci când Iacov, de frica fratelui său Esau, fuge în

Mesopotamia; pe drum, într-o noapte, visează o scară ce leagă pământul de cer, iar

Dumnezeu, arătându-i-se în capul scării, îi promite că pământul pe care doarme i-l va da

lui și urmașilor săi: Urmaşii tăi vor fi mulţi ca pulberea pământului şi tu te vei întinde la

apus şi la răsărit, la miazănoapte şi la miazăzi, şi se vor binecuvânta întru tine şi întru

urmaşii tăi toate neamurile pământului (Facere 28: 14); 6) – întorcându-se din

Mesopotamia cu soțiile și cu copiii săi, Iacov, în rugăciunea lui către Dumnezeu pentru a-

l salva de mânia fratelui său Esau, reproduce din nou conținutul făgăduinței lui

Dumnezeu: Căci Tu ai zis: Îţi voi face bine şi voi înmulţi neamul tău ca nisipul mării, cât

nu se va putea număra din pricina mulţimii (Facere 32: 12). Observații: a) fondul general

al făgăduinței divine constă în binecuvântări (materiale și spirituale) ce se vor concretiza

în înmulțirea neamului lui Avraam, urmașii acestuia răspândindu-se în toate părțile lumii

(Sfinții Părinți înțeleg o dublă descendență, atât materială – moștenitorii după trup, cât și

spirituală – moștenitorii după credință); b) făgăduința divină, pe lângă promisiunea

înmulțirii neamului lui Avraam, mai cuprinde și prezicerea că acesta va avea un nume

mare (celebritatea numelui său vine de la credința pe care el a avut-o, arătându-se vrednic

să fie strămoș al Mântuitorului Hristos), darși prezicerea că, prin credința sa, va fi izvor

de binecuvântare divină, întrucât prin el se vor învrednici de binefacerile divine nu numai

urmașii săi, ci și toate neamurile („Să ştiţi, deci, că cei ce sunt din credinţă, aceştia sunt

fii ai lui Avraam. Iar Scriptura, văzând dinainte că Dumnezeu îndreptează neamurile din

credinţă, dinainte a binevestit lui Avraam: Că se vor binecuvânta în tine toate neamurile.

Deci, cei ce sunt din credinţă se binecuvintează împreună cu credinciosul Avraam” –

Galateni 3: 7-9); c) așadar, pe lângă noțiunea de mântuire universală, caracterul mesianic

al făgăduinței divine este confirmat și de Noul Testament, care arată că făgăduințele

divine făcute lui Avraam, Isaac și Iacov s-au împlinit în persoana Mântuitorului,

adevăratul izvor al binecuvântării și mântuirii pentru întreaga omenire: „Făgăduinţele au

fost rostite lui Avraam şi urmaşului său. Nu zice: "şi urmaşilor", - ca de mai mulţi, - ci ca

de unul singur: "şi Urmaşului tău", Care este Hristos” (Galateni 3: 16). 4) Profeția lui

Iacov despre Împăciuitorul (Șiloh): Nu va lipsi sceptru din Iuda, nici toiag de cârmuitor

din coapsele sale, până ce va veni Împăciuitorul, Căruia se vor supune popoarele (Facere

49: 10). Observații: a) profeția face parte din cuvântarea rostită de Iacov către fiii săi,

înainte de a muri; chemându-i, îi anunță că le va spune ce va fi cu ei în zilele cele de apoi,

ceea ce arată caracterul profetic al cuvântării sale; după mustrarea și prezicerea soartei

viitoare pentru Ruben, Simeon și Levi, Iacov îl binecuvintează pe Iuda, arătând că

seminția lui va avea întâietate înaintea celorlalte 11 seminții (de altfel, chiar numele său

vine de la verbul „yuda(h)” = a lăuda, a mări); b) Iacov îl compară pe Iuda cu un pui de

leu: „Pui de leu ești, Iudo, fiul meu!”, în vreme ce împăratul Mesia este numit în

Apocalipsă „leul din seminția lui Iuda, rădăcina lui David” (Apoc. 5: 5); c) prevestirea

despre întâietatea seminției lui Iuda se împlinește în timpul regelui David, în familia

căruia s-a stabilit ereditatea regală până la robia babiloniană, după care urmașii lui Iuda

vor reveni sub conducerea lui Zorobabel, descendent din aceeași seminție, și vor ocupa

pământul Țării Sfinte, o parte din el numindu-se Iudeea; d) Iacov a binecuvântat fiecare

seminție, și în mod special pe Iuda, din care se va naște Mesia (Șilo); binecuvântarea lui

Iacov adâncește ideea mesianică, pentru prima dată apărând Mesia ca persoană, pomenit

cu numele; numele de „Împăciuitorul” arată că e vorba de un rege al păcii, căruia i se vor

supune toate popoarele (sceptru poartă regii, iar toiag poartă păstorul); e) expresia „până

ce va veni Împăciuitorul” nu marchează sfârșitul stăpânirii lui Iuda, ci numai încetarea

politică a puterii acestei seminții, putere ce va fi continuată sub o altă formă, spirituală, de

către Șilo, viitorul rege mesianic; f) exegeza corectă a cuvântului „Șilo” pleacă de la

verbul „șala(h)” – a trăi în pace, a fi liniștit, de unde substantivul „Împăciuitorul” –

„Domn al păcii”, cum apare și în profeția lui Isaia (Peșitta și Vulgata traduc „Șilo” cu

„acela căruia i se cuvine (domnia)” sau „adevăratul domnitor”; g) sfârșitul profeției

mesianice, „și de el vor asculta toate popoarele” apare în unele traduceri: „și pe el îl vor

aștepta toate popoarele” („și el va fi nădejdea neamurilor”). 5) Steaua din Iacov: Îl văd,

dar acum încă nu este; îl privesc, dar nu de aproape; o stea răsare din Iacov; un toiag se

ridică din Israel şi va lovi pe căpeteniile Moabului şi pe toţi fiii lui Set îi va zdrobi

(Numeri 24: 17). Observații: a) este profeția vrăjitorului păgân Valaam, care prevestește

regelui Balac al Moabului (ce se împotrivea trecerii israeliților prin țara sa), nașterea unui

om de seamă; regele moabit i-a cerut de patru ori să-i blesteme pe israeliți, dar el, de

fiecare dată îi laudă și îi bunecuvintează, ultima oară arătând biruința lor asupra

moabiților; b) steaua e imaginea unui om de seamă, domnitor sau rege, iar toiagul e

simbolul autorității și al stăpânirii, ca și în cazul profeției lui Iacov despre Împăciuitorul;

c) profeția are în vedere pe Mesia care va veni la plinirea vremii, steaua simbolizând

natura dumnezeiască a lui Hristos (vezi și steaua de la Nașterea Domnului), iar toiagul pe

cea omenească (Origen). 6) Profetul cel Mare: Prooroc din mijlocul tău şi din fraţii tăi, ca

şi mine, îţi va ridica Domnul Dumnezeul tău: pe Acela să-L ascultaţi (Deuteronom 18:

15). ...Și voi pune cuvintele Mele în gura Lui și El le va grăi lor tot ce-i voi porunci Eu

(Deuteronom 18: 18). Observații: a) această profeție se încadrează în cea de-a doua

cuvântare a lui Moise rostită către popor, când îl previne să nu se lase furat de practicile

idolatre când va intra pe pământul Țării Sfinte; b) profetul așteptat este unul foarte mare,

căci niciun alt profet nu s-a învrednicit să fie anunțat de Dumnezeu și comparat cu Moise

(Moise nu a fost în sens strict prooroc, dar a dat poporului Legea Veche și e tipul

viitorului profet, pe care el însuși îl anunță, cel care va aduce Legea Nouă); c) caracterul

mesianic al acestei proorocii e confirmat și în Noul Testament; astfel, după înmulțirea

pâinilor, „oamenii, văzând minunea pe care a făcut-o, ziceau: Acesta este într-adevăr

Proorocul, Care va să vină în lume” (Ioan 6: 14), în schimb cărturarii și fariseii se

întrebau dacă Ioan Botezătorul este Profetul cel așteptat; de asemenea, la Schimbarea la

față, Tatăl confirmă că Iisus Hristos este Fiul Său cel iubit, de care trebuie să asculte

lumea. 

Hristos dupa profetiile mesianice (2)

B. Profeții mesianice în Cartea Psalmilor: psalmi direct mesianici: 2, 15, 21, 44, 71, 109,

etc., și psalmi indirect sau tipic mesianici: 8, 33, 39, 68, 117, etc. (se referă la David sau

alt rege, chiar la bărbatul cel drept în general, dar prefigurează pe Hristos și împărăția

Lui); 1) Vrăjmașii Domnului: Pentru ce s-au întărâtat neamurile şi popoarele au cugetat

deşertăciuni? S-au ridicat împăraţii pământului şi căpeteniile s-au adunat împreună

împotriva Domnului şi a unsului Său, zicând: Să rupem legăturile lor şi să lepădăm de la

noi jugul lor (Psalm 2: 1-3) – se referă la Hristos, conform Faptelor Apostolilor, 4: 25-28;

unsul = Hristos, împărații și căpeteniile = Irod, Ponțiu Pilat; 2) Demnitatea împărătească

a lui Mesia și Nașterea din veci: Iar Eu sunt pus împărat de El peste Sion, muntele cel

sfânt al Lui, vestind porunca Domnului. Domnul a zis către Mine: „Fiul Meu eşti Tu, Eu

astăzi Te-am născut! Cere de la Mine şi-Ţi voi da neamurile moştenirea Ta şi stăpânirea

Ta marginile pământului. Le vei paşte pe ele cu toiag de fier; ca pe vasul olarului le vei

zdrobi! (Psalm 2: 6-9) – originea divină a regelui mesianic (Fiul Meu ești Tu...) este

confirmată și în Faptele Apostolilor, 13: 33, precum și în Evrei 1: 5; 3) Învierea din

morți: Că nu vei lăsa sufletul meu în iad, nici nu vei da pe cel cuvios al Tău să vadă

stricăciunea (Psalm 15: 10) – psalmul 15: 8-11 este reluat în cuvântarea apostolului Petru

de la Cincizecime (Fapte 2: 25-33), iar versetul 10 este amintit de apostolul Pavel în

cuvântarea din sinagoga din Antiohia Pisidiei (Fapte 13: 35), ca o dovadă a nestricăciunii

și a învierii trupului lui Hristos; 4) Patimile lui Mesia (Vaietele celui nevinovat):

Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, ia aminte la mine, pentru ce m-ai părăsit? (Psalm 21:

1); Toţi cei ce m-au văzut m-au batjocorit, grăit-au cu buzele, clătinat-au capul zicând:

Nădăjduit-a spre Domnul, izbăvească-l pe el, mântuiască-l pe el, că-l voieşte pe el (Psalm

21: 7, 8); Străpuns-au mâinile mele şi picioarele mele. Numărat-au toate oasele mele, iar

ei priveau şi se uitau la mine. Împărţit-au hainele mele loruşi şi pentru cămaşa mea au

aruncat sorţi (Psalm 21: 18-20); 5) Celebrarea nunții regelui mesianic: Cuvânt bun

răspuns-a inima mea; grăi-voi cântarea mea Împăratului (...). Împodobit eşti cu

frumuseţea mai mult decât fiii oamenilor; revărsatu-s-a har pe buzele tale. Pentru aceasta

te-a binecuvântat pe tine Dumnezeu, în veac (...). Încordează-ţi arcul, propăşeşte şi

împărăţeşte, pentru adevăr, blândeţe şi dreptate, şi te va povăţui minunat dreapta ta

(Psalm 44: 1, 3, 5, 6) – când va veni Împăratul mesianic va aduce pacea, prin virtuțile

sale alese de conducător iubitor de adevăr, blând și drept; Scaunul Tău, Dumnezeule, în

veacul veacului, toiag de dreptate toiagul împărăţiei Tale. Iubit-ai dreptatea şi ai urât

fărădelegea; pentru aceasta Te-a uns pe Tine, Dumnezeul Tău, cu untdelemnul bucuriei,

mai mult decât pe părtaşii Tăi (Psalm 44: 8, 9) – versetele 8 și 9 ale psalmului sunt redate

ca adresate Fiului în epistola către Evrei (1: 8, 9); Stătut-a împărăteasa de-a dreapta Ta,

îmbrăcată în haină aurită şi prea înfrumuseţată (Psalm 44: 11) – Hristos este mirele

Bisericii; 6) Împărăția regelui Mesia, care aduce în lume dreptatea și pacea: Dumnezeule,

judecata Ta dă-o împăratului şi dreptatea Ta fiului împăratului, ca să judece pe poporul

Tău cu dreptate şi pe săracii Tăi cu judecată (Psalm 71: 1, 2) – Mesia = fiul împăratului =

împărat; Tatăl nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului (Ioan 5: 22); Răsări-va

în zilele lui dreptatea şi mulţimea păcii, cât va fi luna (...). Şi se vor închina lui toţi

împăraţii pământului, toate neamurile vor sluji lui (Psalm 71: 7, 11); Numele lui va dăinui

pe vecie; cât va fi soarele va fi pomenit numele lui. Se vor binecuvânta întru el toate

seminţiile pământului, toate neamurile îl vor ferici pe el (Psalm 71: 17, 18); 7) Mesia, ca

împărat și preot: Zis-a Domnul Domnului Meu: Şezi de-a dreapta Mea, până ce voi pune

pe vrăjmaşii Tăi aşternut picioarelor Tale (Psalm 109: 1) – egalitatea și

consubstanțialitatea Fiului cu Tatăl, deoarece Fiul este numit Domn, ca și Tatăl, și stă de-

a dreapta Tatălui (Evrei 1: 3, 13); Hristos însuși amintește acest verset vrând să arate

existența Sa înaintea lui David, al cărui fiu este (Matei 22: 44, Marcu 12: 36, Luca 20:

42); Toiagul puterii Tale ţi-l va trimite Domnul din Sion, zicând: "Stăpâneşte în mijlocul

vrăjmaşilor Tăi (...). Din pântece mai înainte de luceafăr Te-am născut (Psalm 109: 2, 3)

– nașterea din veci din Tatăl; Juratu-S-a Domnul şi nu-I va părea rău: Tu eşti preot în

veac, după rânduiala lui Melchisedec (Psalm 109: 4) – arhieria veșnică a Mântuitorului

Hristos, așa cum afirmă și apostolul Pavel (Evrei 5: 6; 7: 17); Melchisedec, rege al

Salemului (rege al păcii, căci melek = rege, salem = șalom = pace), preot veșnic al lui

Dumnezeu, fără început și sfârșit, conform Epistolei către Evrei (7: 1-3); 8) Omul,

coroana creației: Ce este omul că-ţi aminteşti de el? Sau fiul omului, că-l cercetezi pe el?

Micşoratu-l-ai pe dânsul cu puţin faţă de îngeri, cu mărire şi cu cinste l-ai încununat pe el

(Psalm 8: 4, 5); 9) Os nu va fi frânt: Multe sunt necazurile drepţilor şi din toate acelea îi

va izbăvi pe ei Domnul. Domnul păzeşte toate oasele lor, nici unul din ele nu se va zdrobi

(Psalm 33: 18, 19); 10) Jertfirea de sine: Jertfă şi prinos n-ai voit, dar trup mi-ai întocmit;

ardere de tot şi jertfă pentru păcat n-ai cerut. Atunci am zis: Iată vin! În sulul (capul)

cărţii este scris despre mine. Ca să fac voia Ta, Dumnezeul meu, am voit, şi legea Ta

înăuntru inimii mele (Psalm 39: 9-11); 11) Fiere și oțet: Şi mi-au dat spre mâncarea mea

fiere şi în setea mea m-au adăpat cu oţet (Psalm 68: 25); 12) Piatra din capul unghiului:

Piatra pe care n-au băgat-o în seamă ziditorii, aceasta s-a făcut în capul unghiului (Psalm

117: 22). 

C. Profeții mesianice cu privire la: 1) timpul și locul venirii Mântuitorului: Să ştii şi să

înţelegi că de la ieşirea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului şi până la Cel-Uns

– Cel-Vestit – sunt şapte săptămâni şi şaizeci şi două de săptămâni; şi din nou vor fi

zidite pieţele şi zidul din afară, în vremuri de strâmtorare. Iar după cele şaizeci şi două de

săptămâni, Cel-Uns va pieri fără să se găsească vreo vină în El, iar poporul unui domn va

veni şi va dărâma cetatea şi templul (Daniel 9: 25, 26); Şi tu, Betleeme Efrata, deşi eşti

mic între miile lui Iuda, din tine va ieşi Stăpânitor peste Israel, iar obârşia Lui este dintru

început, din zilele veşniciei (Miheia 5: 1); 2) la seminția din care se va naște: O dată m-

am jurat pe sfinţenia Mea: Oare, voi minţi pe David? Seminţia lui în veac va rămâne

(Psalm 88: 35); O Mlădiţă va ieşi din tulpina lui Iesei şi un Lăstar din rădăcinile lui va da

(Isaia 11: 1); 3) la nașterea dintr-o fecioară: Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu

şi vor chema numele lui Emanuel (Isaia 7: 14); 4) la închinarea magilor și aducerea de

daruri: Împăraţii Tarsisului şi insulele daruri vor aduce, împăraţii arabilor şi ai reginei

Saba prinoase vor aduce (Psalm 71: 10); 5) la întreita Lui activitate de prooroc, preot și

împărat; 6) la divinitatea Lui: Duhul Domnului este peste Mine, că Domnul M-a uns să

binevestesc săracilor, M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc

celor robiţi slobozire şi celor prinşi în război libertate (Isaia 61: 1); 7) la slujirea Sa

universală (atât pentru iudei cât și pentru păgâni): În vremea aceea Ierusalimul se va numi

tronul Domnului şi toate popoarele se vor aduna acolo pentru numele Domnului şi nu se

vor mai purta după îndărătnicia inimii lor celei rele (Ieremia 3: 17); 8) la intrarea trimfală

în Ierusalim: Bucură-te foarte, fiica Sionului, veseleşte-te, fiica Ierusalimului, căci iată

Împăratul tău vine la tine drept şi biruitor; smerit şi călare pe asin, pe mânzul asinei

(Zaharia 9: 9); 9) la vânzarea lui Hristos pe treizeci de arginți: Şi Mi-au cântărit simbria

Mea treizeci de arginţi. Atunci a grăit Domnul către Mine: Aruncă-l olarului preţul acela

scump cu care Eu am fost preţuit de ei. Şi am luat cei treizeci de arginţi şi i-am aruncat în

vistieria templului Domnului, pentru olar (Zaharia 11: 12, 13); 10) la patimile, moartea și

învierea Lui: Ca un miel spre junghiere s-a adus şi ca o oaie fără de glas, înaintea celor ce

o tund, aşa nu şi-a deschis gura Sa (Isaia 53: 7); 11) la adăparea cu oțet și fiere: Şi mi-au

dat spre mâncarea mea fiere şi în setea mea m-au adăpat cu oţet (Psalm 68: 25); 12) la

împărțirea hainelor Lui și aruncarea de sorți pentru cămașa Sa: Împărţit-au hainele mele

loruşi şi pentru cămaşa mea au aruncat sorţi (Psalm 21: 20); 13) la împungerea coastei

Lui cu sulița: Atunci voi vărsa peste casa lui David şi peste locuitorii Ierusalimului duh

de milostivire şi de rugăciune, şi îşi vor aţinti privirile înspreMine, pe Care ei L-au

străpuns şi vor face plângere asupra Lui, cum se face pentru un fiu unul născut şi-L vor

jeli ca pe cel întâi născut (Zaharia 12: 10); 14) la jertfa euharistică (ce va înlocui toate

jertfele): Mare este numele Meu printre neamuri şi în orice parte se aduc jertfe de tămâie

pentru numele Meu şi prinoase curate (Maleahi 1: 11); 15) la a doua Sa venire:

Dumnezeu strălucit va veni, Dumnezeul nostru, şi nu va tăcea (Psalm 49: 3). D. Dintre

PROFEŢII MARI, cel care a prezis cel mai precis naşterea, minunile şi patimile

Domnului nostru Iisus Hristos, a fost proorocul Isaia. Tot el a profeţit şi despre minunile

ce le va face Mântuitorul: Atunci şchiopul va sări ca cerbul şi slobodă va fi limba

gângavilor (Isaia 35: 5-6). Pentru aceasta, proorocul Isaia a fost supranumit evanghelistul

Vechiului Testament. Profetul Ieremia îl zugrăveşte pe Iisus ca pe păstorul turmei, pe

care o va mântui. Profetul Iezechiel a profeţit nu numai despre Domnul, ci şi despre cei

patru evanghelişti. Profetul Daniel a arătat precis timpul când se va naşte Mântuitorul, cu

aproape şase sute de ani înainte de venirea Acestuia. Şi cei 12 PROFEŢI MICI au profeţit

momente şi fapte din viaţa Lui, care s-au adeverit întocmai, fiecare la timpul său. Osea –

a profeţit chemarea Pruncului din Egipt: Din Egipt am chemat pe Fiul Meu (Osea 11: 1).

Ioil – vede în Mesia pe Învăţătorul dreptăţii şi prooroceşte despre pogorârea Sfântului

Duh, fapt împlinit în ziua Cincizecimii (Ioil 3: 1). Iona – simbol mesianic al morţii şi

învierii lui Hristos, prin vieţuirea de 3 zile în pântecele chitului. Miheia – arată că

Mântuitorul se va naşte în Betleemul Iudeii şi că obârşia Lui este din început, din zilele

veşniciei (Miheia 5: 1-4). Zaharia – despre intrarea Domnului în Ierusalim de Florii, ca

un împărat smerit şi călare pe asin (Zaharia 9: 9) şi despre Iisus ca Păstorul cel bun, Care

a fost vândut cu treizeci de arginţi (Zaharia 11: 12, 13). Maleahi – despre instituirea

jertfei noi (Euharistia) şi despre venirea Înaintemergătorului lui Mesia. E. Profețiile Îl

prezintă pe Mântuitorul ca pe o persoană reală, divino-umană, scoțând în relief când firea

Sa dumnezeiască, când firea Sa umană: a) Firea dumnezeiască este mărturisită în: Fiul

Meu ești Tu, Eu astăzi Te-am născut (Psalm 2: 7); Din pântece mai înainte de luceafăr

Te-am născut (Psalm 109: 3); Şi tu, Betleeme Efrata, deşi eşti mic între miile lui Iuda, din

tine va ieşi Stăpânitor peste Israel, iar obârşia Lui este dintru început, din zilele veşniciei

(Miheia 5: 1), sau când e numit direct chiar Dumnezeu-Domn, Adonai, Elohim și chiar

Iahve – Psalm 94: 6-7; 109: 1; Maleahi 3: 1; Ieremia 23: 5-6; b) Firea omenească este

mărturisită în locurile în care Mesia este numit sămânța femeii (Facere 3: 15), a lui

Avraam (Facere 12: 2-3; 22: 18), a lui Isaac (Facere 26: 4), a lui Iacov (Facere 28: 14);

este numit „Mlădița din tulpina lui Iesei" (Isaia 11: 1); „Odraslă a lui David" (Ieremia 23:

5), care se va naște dintr-o Fecioară în Betleem, și numele Lui va fi Emanuel (Isaia 7:

14); în locurile unde sunt prezentate fapte minunate din viața Sa pământească (Isaia 71:

10-11; 72: 2). Iar ultimul profet care face legătura cu Noul Testament, nu numai că L-a

mărturisit pe Iisus ca Mesia, dar L-a și arătat cu degetul său contemporanilor: Iată Mielul

lui Dumnezeu, Cel Ce ridică păcatul lumii (Ioan 1: 29)