horia ciugudean sabin adrian luca adrian georgescu - depozite de bronzuri preistorice din colectia...

Bibliotheca Brukenthal

XLVII

Horia Ciugudean,

Sabin Adrian Luca, Adrian Georgescu

DEPOZITE DE BRONZURI PREISTORICE DIN COLECŢIA BRUKENTHAL (II)

In memoriam Kurt Horedt

MINISTERUL CULTURII ŞI PATRIMONIULUI NAŢIONAL

MUZEUL NAŢIONAL BRUKENTHAL

BIBLIOTHECA BRVKENTHAL

XLVII

HORIA CIUGUDEAN

SABIN ADRIAN LUCA, ADRIAN GEORGESCU

DEPOZITE DE BRONZURI PREISTORICE

DIN COLECŢIA BRUKENTHAL (II)

- PREHISTORIC BRONZE HOARDS IN THE

BRUKENTHAL COLLECTION (II) –

Sibiu 2010

BIBLIOTHECA BRVKENTHAL

XLVII

Serie îngrijită de prof. univ. dr. SABIN ADRIAN LUCA

Tehnoredactare text: Horia Ciugudean

Fotografii: Horia Ciugudean

Desene: Apai Emese, Călin Adam

Traducere: Brînduşa Ciugudean

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

CIUGUDEAN, HORIA

Depozite de bronzuri preistorice din colecţia Brukenthal =

Prehistoric bronze hoards in the Brukenthal collection / Horia

Ciugudean, Sabin Adrian Luca, Adrian Georgescu. - Alba-Iulia : Altip, 2009-

2 vol.

ISBN 978-973-117-195-1

Vol. 2. - 2010. - Bibliogr.. - ISBN 978-973-117-263-7

I. Luca, Sabin Adrian

II. Georgescu, Adrian

903(498)

ISBN 978-973-117-263-7

Editura ALTIP

Alba Iulia

© 2010 Horia Ciugudean, Sabin A. Luca, Adrian Georgescu

5

Cuprins

Cuvânt înainte ………………………….………………………………………....... 7

1. Depozitul de la Dacia…………………………………………………..………….... 9

2. Depozitul de la Doştat………………………………………………………………… 13

3. Depozitul de la Ocna Mureş ….……………………………………………………… 16

4. Depozitul de la Vărd…………………………………………………………………. 20

5. Depozitul de la Vurpăr ………………………………………………………………. 26

6. Depozitul de la Zărneşti ……………………………………………………………… 28

7. Despre “depozitele” Transilvania I – IV ……………………………………………. 31

8. Consideraţii privind piesele fragmentare din depozitele bronzului târziu şi posibila

lor relaţie cu un sistem metrologic.........................................……………………….

39

9. Depozitele de bronzuri şi exploatarea sării în perioada Bronzului târziu din

Transilvania ……..........................................................................................................

45

10. Prehistoric bronze hoards in the Brukenthal museum collection (II) (summary) ….. 50

List of figures ……………………………………………………………………...... 52

List of plates…………………………………………………………………………... 53

Abrevieri şi lista bibliografică ……………………………………………………… 54

Planşe ……………………………………………………………………………...... 58

7

Din partea autorilor

Prin cel de-al doilea volum al seriei “Depozite de bronzuri preistorice din colecţia

Brukenthal ”, autorii continuă demersul publicării exhaustive a depozitelor şi pieselor izolate

aflate în colecţia Muzeului Naţional Brukenthal din Sibiu, prelucrând depozite din perioada

târzie a epocii bronzului (Hallstatt A – B), provenind de pe teritoriul actual al judeţelor Alba,

Sibiu şi Braşov. Lucrarea de faţă cuprinde deopotrivă depozite care nu au fost integral

analizate şi ilustrate până în prezent, aşa cum este cazul celui de la Vărd, cât şi depozite

inedite, cum este depozitul de celturi de la Ocna Mureş. Depozite construite artificial, prin

interpretarea eronată a informaţiilor păstrate în vechile inventare ale colecţiei, au format

obiectul unei analize critice şi acolo unde am considerat necesar, am propus eliminarea lor din

literatura de specialitate, un exemplu fiind depozitul Vărd II. Au fost supuse totodată

reevaluării depozite considerate incerte, precum Transilvania I – IV, constatându-se caracterul

lor neunitar, ele reunind piese intrate în colecţie la date diferite şi fără a avea un loc de

descoperire cunoscut.

O piedică pe care am întâlnit-o din păcate şi în realizarea volumului de faţă, o

reprezintă faptul că numeroase piese se află încă în custodia Muzeului Naţional de Istorie din

Bucureşti, acestea nefiindu-ne accesibile pentru studiu. Dincolo de inerente lacune sau

posibile erori de interpretare, sperăm că prezentul volum va contribui la mai buna

documentare a produselor atelierelor transilvănene din perioada târzie a epocii bronzului.

Alba Iulia/Karlsburg - Sibiu/Hermannstadt, martie 2010

Horia Ciugudean, Sabin Adrian Luca, Adrian Georgescu

9

1. DEPOZITUL DE LA DACIA

Depozitul de la Dacia (fostă Stenea/Stena, mag. Garád, germ. Stein), com. Jibert, jud.

Braşov (pl. I, nr. 1) este unul dintre depozitele transilvănene intrate de timpuriu în literatura

ştiinţifică, acest fapt datorându-se achiziţionării unor piese din componenţa sa de către

cunoscutul colecţionar J. M. Ackner1. Din datele şi ilustraţiile publicate de acesta, la care se

adaugă şi informaţiile lui Fr. Müller2, rezultă că depozitul a conţinut cel puţin trei celturi

întregi şi altele fragmentare, două lame fragmentare de sabie, un vârf de suliţă şi un topor cu

aripioare. Lor li se adaugă probabil şi un cuţit, pe care Ackner îl datase eronat în perioada

romană3, dar pe care Müller îl atribuie unei perioade mai vechi, datorită asocierii sale cu

celturile de bronz4. Informaţii privind bronzurile descoperite la Dacia mai apar şi la alţi

autori5, care le reiau în general pe cele iniţiale, uneori cu aumite erori

6.

M. Petrescu-Dîmboviţa include un număr de zece piese în componenţa depozitului,

dintre care şase ar fi certe, respectiv două celturi, toporul cu aripioare, cuţitul (toate ilustrate)

şi cele două fragmente de sabie, la acestea mai adăugând alte două celturi şi câte un vârf de

lance şi de săgeată, pe baza informaţiilor din literatură7. T. Bader indică aceeiaşi componenţă

a depozitului, dar completează bibliografia şi publică cele două fragmente de sabie8, preluând

ilustraţia după V. Wollmann9.

În vechiul inventar al colecţiei Brukenthal piesele de la Dacia (Stein în registru) nu

sunt înregistrate compact, două celturi şi toporul cu aripioare având ca menţiune intrarea sub

numărul comun 108 din anul 1876 (fig. 2), ceea ce indică posibila lor aparteneţa la fosta

colecţie Ackner, în vreme ce cuţitul de bronz apare ca fiind descoperit în anul 1835 tot la

Stein (Dacia) lângă Rupea (fig. 1).

Fig. 1. Pagină din vechiul inventar al colecţiei Brukenthal cu înregistrarea cuţitului de bronz

de la Dacia (Stein b/Reps)

Prezentăm în continuare o descriere detaliată a pieselor care se păstrează actualmente

în colecţia Muzeului Brukenthal.

1. Celt cu secţiunea rectangulară, şi lama uşor lăţită spre tăişul rotunjit, despărţită de

corp printr-un prag slab reliefat. Bordura găurii de înmănuşare este dreaptă şi îngroşată,

prezentând un aspect faţetat. Sub ea se află trei nervuri orizontale paralele, de sub care pleacă

trei nervuri unghiulare, continuate cu o nervură centrală orizontală . Nu are toartă, lipsind

1 Ackner 1834, 275-277, pl. I/4-5, II/3.

2 Müller 1858, 336-337 (tabelul).

3 Ackner 1834, 284, pl. VIII/6.

4 Müller 1858, 351.

5 Goos 1876, 55; Hampel 1892, 43, pl. XVI/7;Marţian 1920, nr. 635.

6 Téglás 1887, 187 (aminteşte existenţa unor seceri, probabil în locul lamelor de sabie ?).

7 Petrescu-Dîmboviţa 1977, 122, pl. 288/7-10; 1978, 137, nr. 197.

8 Bader 1991, 168, nr. 417-418, pl. 56/417-418.

9 Wollmann 1982, 58, fig. 45, pl. 1/4 -5.

10

două porţiuni din buză şi din laterala duliei, care este în plus şi fisurată iar lama prezintă mai

multe ştirbituri. Patină verde închis, relativ uniformă pe toată suprafaţa.

Lungime: 14,9 cm.; greutate: 434,31 gr.; Nr. inv. A 1145/1625; (Pl. II/1).

Bibliografie : Petrescu-Dîmboviţa 1977, 122, pl. 288/7; 1978, 137.

2. Celt cu secţiunea rectangulară şi lama uşor lăţită spre tăişul rotunjit, despărţită de

corp printr-un prag slab reliefat. Bordura îngroşată a găurii de înmănuşare este dreaptă, sub ea

se află patru nervuri orizontale paralele, de sub care pleacă trei nervuri unghiulare uşor

arcuite, încadrate de altele verticale. Toarta este ruptă sau nu a putut fi turnată complet,

datorită unui viciu tehnologic. Un colţ al tăişului este rupt şi mai există câteva mici ştirbituri

pe lamă. Patină verde închis.

Lungime:13,8 cm.; greutate: 397,87 gr.; Nr. inv. A 1144/1624; (Pl. II/2).

Bibliografie : Petrescu-Dîmboviţa 1977,122, pl. 288/8; 1978, 137.

Fig. 2. Pagină din vechiul inventar al colecţiei Brukenthal cu înregistrarea celor două celturi

din depozitul de la Dacia (Stein b. Reps)

3. Topor cu aripioare plasate median, având lama lăţită şi tăişul arcuit. Ceafa este

decupată semicircular în partea centrală. Una dintre aripioare are o porţiune ruptă şi există o

mică fisură în apropierea tăişului.

Lungime: 16,2 cm.; greutate: 470 gr.; Nr. inv. A 711/711; (Pl. III/2).

Bibliografie: Vulpe 1975, 80 (neilustrat !); Petrescu-Dîmboviţa 1977, 122, pl. 288/9;

1978, 137.

11

4. Cuţit cu mânerul plin, având secţiunea circulară şi capătul lăţit, de formă

semicirculară, cu o perforaţie rotundă. Lama este curbată, are muchia îngroşată şi în prezent

este ruptă, lipsindu-i vârful.

Lungime: 17 cm.; greutate: 67,63 gr.; Nr. inv. A 4703/12010; (Pl. III/1).

Bibliografie: Petrescu-Dîmboviţa 1977, 122, pl. 288/10; 1978, 137.

Ambele celturi de la Dacia aparţin, din punct de vedere ornamental, categoriei cu

decor triunghiular, după clasificarea făcută de B. Wanzek10

, acelaşi tip de ornament fiind însă

catalogat de E. F. Mayer drept decor unghiular (“Winkelverzierung“)11

, în vreme ce Z.

Žeravica îl denumeşte ornament în forma de V12

. Ele au bune analogii începând cu depozitele

seriei Jupalnic – Turia (Ha A2) de la Cenad13

, Turia14

şi Zlatna (II)15

şi continuând cu cele din

seria Moigrad – Tăuteu (Ha B1) de la Arad (II)16

, Suatu17

şi Zagon (I)18

.

Toporul cu aripioare aparţine variantei comune cu aripioarele plasate median, putând

fi încadrat în tipul Sighet, conform clasificării elaborate de Al. Vulpe19

. Acest tip este

considerat ca fiind specific spaţiului transilvănean, majoritatea exemplarelor cu context clar

de descoperire provenind din depozite aparţinând seriei Cincu – Suseni (Ha A1)20

.

Cuţitul din depozitul de la Dacia se înscrie tipologic în seria cuţitelor cu mânerul plin

“Vollgriffmessern”, diferenţiate de categoria aşa-numitelor “Griffdornmessern”. O piesă

identică mai există în cadrul ipoteticului depozit “Transilvania IV”21

, a cărui unitate şi

provenienţă sunt însă nesigure. O analogie destul de apropiată o oferă şi un exemplar cu

mânerul lung şi plin, cu secţiunea circulară , dar terminat cu patru protuberanţe, provenind

dintr-o descoperire izolată de la Valea lui Mihai22

, în aceeaşi categorie putând fi încadrat

probabil şi exemplarul fragmentar din depozitul Predeal II23

, ambelor exemplare lipsindu-le

însă orificiul terminal. Un cuţit cu mânerul sub forma unei bare circulare cu secţiunea rotundă

există şi în cadrul depozitului Şpălnaca II, el având un pseudo-inel terminal, realizat dintr-o

protomă puternic curbată în formă de pasăre, unită printr-o bară de mâner24

. Tot din Bazinul

Carpatic mai poate fi amintit un cuţit fragmentar din depozitul de la Tata, având mânerul plin,

cu secţiunea rotundă, având un inel terminal cu peduncul25

. Pe baza informaţiilor disponibile,

suntem înclinaţi a considera exemplarul de la Dacia, împreună cu cel atribuit “depozitului

Transilvania IV” drept probabila creaţie a unui atelier local transilvănean. Din punct de vedere

tipologic, acest tip de piese pot fi considerate drept o formă hibridă, între cuţitele cu spin

(“Griffdornmessern”) şi cele cu inel terminal (“Ringknaufmessern”). Cât priveşte încadrarea

cronologică, ea pare a se situa în intervalul Ha A (mai degrabă Ha A2, dacă avem în vedere

poziţia depozitului Predeal II) - Ha B1 (cum ar indica piesa din depozitul Şpălnaca II).

Depozitul de la Dacia a fost atribuit de M. Rusu seriei Jupalnic – Turia (Ha A2)26

,

încadrare menţinută şi de M. Petrescu-Dîmboviţa27

. Aşa cum o demonstreză şi analogiile

10

Wanzek 1989, 115-118, 209, fig. 9. 11

Mayer 1977, 192-198. 12

Žeravica 1993, 86. 13

Petrescu-Dîmboviţa 1977, 121-122, pl. 286/23-24. 14

Petrescu-Dîmboviţa 1977, 124, pl. 293/3. 15


Petrescu-Dîmboviţa 1977, 125, pl. 296/5-6, 12. 17



Vulpe 1975, 76-77, pl. 42/415-422, 43. 20

Vulpe 1975, 77. 21

Petrescu-Dîmboviţa 1977, 159, pl.379/3. 22

Bader 1978, 88, pl. 85/8. 23



Kemenczei 1996, 234, fig. 11/12. 26

Rusu 1963, 208.

12

citate mai sus pentru principalele categorii de piese, nu există deocamdată motive de a

schimba această încadrare, cel puţin nu atâta timp cât seria respectivă de bronzuri mai este

acceptată.

Fig. 3. Piese din depozitul de la Dacia (rândul de sus, nr. 1 şi 6) reproduse de Fr. Müller în

1858.

27

Petrescu-Dîmboviţa 1977, 122.

13

2. DEPOZITUL DE LA DOŞTAT

Depozitul de la Doştat este menţionat pentru prima dată în literatura de specialitate în

1963 de către M. Rusu, care-l include în repertoriul depozitelor din Bronz D, fără a-l ilustra

însă28

. Al. Vulpe menţionează în 1970 toate piesele componente, dar publică doar toporul-

ciocan, punând sub semnul întrebării în mod nejustificat localizarea depozitului29

. M.

Petrescu- Dîmboviţa este primul care ilustrează toate piesele, adăugând în plus şi rezultatele

analizei metalografice efectuate la Stuttgart30

.

Depozitul s-a aflat iniţial în colecţia Astra din Sibiu, împreună cu care a fost transferat

în anul 1947 în colecţia muzeului Brukenthal. Aşa cum rezultă din datele menţionate în

registrul de inventar (fig. 4)., cele trei piese de bronz au fost donate de Ioan Grozav din

comuna Doştat, la o dată necunoscută, alte informaţii privind condiţiile de descoperire nefiind

cunoscute. Faptul că toate piesele au acelaşi donator indică în mod clar faptul că au făcut parte

dintr-un depozit, a cărui mărime este însă greu de estimat.

Localitatea Doştat (germ. Dirstet, Thorstadt, Langendorf, mag. Hosszútelke), jud.

Alba este amplasată în podişul Secaşelor (pl. I, nr. 2), ea aparţinând în perioada interbelică de

plasa Miercurea Sibiului, fapt ce explică în bună parte intrarea depozitului în colecţia Astrei.

Fig. 4. Pagina de inventar cu datele pieselor din depozitul de la Doştat, aparţinând fostei

colecţii Astra.

Prezentăm în continuare o descriere detaliată a celor trei piese, păstrate actualmente în

colecţia Muzeului Brukenthal şi care aparţin depozitului de la Doştat.

1. Celt de tip transilvănean, cu corpul masiv şi lama uşor lăţită spre tăişul drept. Feţele

laterale sunt ornamentate cu câte două triunghiuri adâncite, care au laturile lungi uşor

reliefate. Gura este dreaptă şi are marginea îngroşată, sub ea existând pe una din feţe un mic

orificiu care perforează dulia. Pe toarta de dimensiuni reduse se mai păstrează urmele unui

ciot de turnare. Patina a fost decapată prin tratamentul chimic de curătare a piesei, care are în

prezent o culoare auriu închisă.

Lungime: 12,8 cm.; greutate: 373,10 gr.; Nr. inv. A 6626 (23/1947); (Pl. III/1 ).

Bibliografie: Petrescu-Dîmboviţa 1977, p. 59, pl. 46/24 .

28

Rusu 1963, 205, nr. 24. 29

Vulpe 1970, 63, pl. 18/276. 30

Petrescu-Dimboviţa 1977, 59, pl. 46/24-26.

14

2. Topor-ciocan, având lama faţetată cu secţiunea octogonală, lăţită moderat spre zona

tăişului, care este rotunjit. Ceafa se prelungeşte cu o porţiune ovală în secţiune, având

marginile aplatizate. Gaura de înmănuşare este înconjurată pe ambele feţe de un manşon puţin

reliefat.

Lungime: 15,6 cm.; greutate: 608,72 gr; Nr. inv. A 6622 (22/1947); (Pl. IV).

Bibliografie: Vulpe 1970, 63, nr. 276, pl. 18/276; Petrescu-Dîmboviţa 1977, p. 59, pl.

46/25 .

3. Daltă de bronz, cu secţiunea circulară, având zona mediană a corpului răsucită într-o

buclă. Capul este uşor aplatizat, de sub el pornind un decor format din grupe de câte 4-7

incizii oblice, dispuse alternativ.

Lungime (desfăşurată): 16,3 cm.; greutate: 29,61 gr.; Nr. inv. A 6636 (24/1947); (Pl.

III/2 ).

Bibliografie: Petrescu-Dîmboviţa 1977, p. 59, pl. 46/26.

Celtul de la Doştat se încadrează tipologic în categoria aşa-numitelor celturi de tip

transilvănean, repertoriate pentru prima dată de M. Roska31

. Celturile de tip transilvănean

apar răspândite cu precădere în Bazinul Carpatic, dovadă numeroasele exemplare descoperite

pe teritoriul României32

, Ungariei33

, Slovaciei34

şi Ucrainei35

, dar şi mai departe, până în

Croaţia36

, Dalmaţia37

şi chiar Austria38

.

Tipologia şi cronologia propuse cu ocazia publicării depozitului de la Balşa de către

M. Rusu pentru acest tip de celturi au rămas în continuare valabile39

, chiar dacă au mai fost

completate prin studii ulterioare40

, cea mai recentă şi substanţială contribuţie aparţinându-i lui

C. Kacsó41

. Conform clasificări propuse de M. Rusu, exemplarul de la Doştat poate fi atribuit

variantei A5, datorită redării prin linii reliefate a triunghiurilor, această variantă fiind datată cu

precădere în perioada Ha A142

.

Dalta de la Doştat aparţine categoriei dălţilor pline, lucrate dintr-o bară cu secţiunea

rotundă sau rectangulară, acest tip fiind atestat în Transilvania începând cu perioada Bronzului

mijlociu43

. În depozite, cele mai timpurii apariţii sunt la nivel de Bronz D, în cadrul seriei

Uriu-Domăneşti, un exemplar cu capul aplatizat, dar lucrat din bară cu secţiune rectangulară

fiind prezent în depozitul de la Fedora44

, la fel fiind şi cele aflate în depozitele de la

Miercurea-Ciuc45

şi Băleni46

. Dălţi cu secţiune ovală sau rotundă, dar mai scurte (unele putând

fi utilizate şi ca dornuri.), apar în depozitele orizontului Kurd la Regőly47

, Pécs48

, Lengyeltóti

II49

, Püspökhatvan50

, cel mai apropiat exemplar de piesa noastră fiind însă cel din depozitul de

31

Roska 1938, 154. 32

Rusu 1966, 28-30 şi fig. 5. 33

Mozsolics 1973, 39-41; 1985, 32-35. 34

Novotná 1970, 71-72; Salaš 1997, 19. 35

Kobal’ 2000, pl. 38C. 36

Vinski-Gasparini 1973, pl. 27/16.19; 61/7.12 37

Žeravica 1993, 106. 38

Mayer 1977, 187. 39

Rusu 1966, 23-31. 40

v. Brunn 1968, 36-37; Wanzek 1989, 96-97, 138; Hansen 1994, 180-182. 41

Kacsó 2006, 60-63. 42

Rusu 1966, 8-9, fig. 1. 43

Bader 1978, 87. 44


Petrescu-Dîmboviţa 1977, 63-64, pl. 54/5. 46

Petrescu-Dîmboviţa 1977, 73-74, pl. 73/26. 47

Mozsolics 1985, pl. 29/11 48

Mozsolics 1985, pl. 47/7. 49

Mozsolics 1985, pl. 107, 23. 50

Mozsolics 1985, pl. 139/3.

15

la Kék51

. În Transilvania o piesă din depozitul Zlatna III, fragmentară din păcate şi

interpretată eronat drept ac52

, ar putea reprezenta cea mai bună analogie din cadrul seriei

Cincu-Suseni, în care predomină de altfel dălţile cu secţiune rectangulară sau cele cu dulie de

înmănuşare. Nu cunoaştem deocamdată vreo piesă cu decor incizat asemenea celei de la

Doştat, care ar putea indica fie faptul că aceasta avea o funcţiune mai specială.

Toporul-ciocan reprezintă o categorie de piese rar atestată în cadrul depozitelor de

bronzuri din Transilvania, ca de altfel şi din restul Bazinului Carpatic. Cu ocazia publicării

sale, Al. Vulpe l-a încadrat într-o grupă aparte, alături de o piesă provenind din depozitul de la

Uioara53

, care însă este mult diferită, atât prin forma şi secţiunea lamei, cât şi prin lipsa unei

prelungiri a cefei. Mai apropiat pare un fragment de topor din depozitul de la Guşteriţa54

, care

este prevăzut cu acelaşi gen de manşon cilindric în jurul orificiului de înmănuşare sau un alt

fragment provenind de la Izvoarele55

. O bună analogie este oferită şi de un topor-ciocan

descoperit în zona nord-pontică, într-un tumul de la Parcani, împreună cu o brăţară masivă, cu

capetele desfăcute56

. Ambele piese sunt considerate de V. Dergacev ca având origine

caucaziană57

, tumulul fiind încadrat în orizontul Chişinău – Belozerka. De altfel şi Al. Vulpe

atrăsese atenţia asupra apartenenţei toporului-ciocan de la Uioara la o grupă de descoperiri

extinsă din nordul Caucazului până în vestul Ucrainei şi înrudită cu topoarele de tip Koban58

.

Legat de utilizarea acestor piese, trebuie spus că denumirea de topoare-ciocan este

total împroprie, ea fiind strict descriptivă, fără semnificaţie funcţională, tot Al. Vulpe

avansând rolul probabil de sceptre deţinut de exemplarele cu ceafa decorată de la Drajna de

Jos şi Târgu Lăpuş59

. Este posibil ca şi alte piese din această categorie să fi fost utilizate mai

ales ca arme ceremoniale sau însemne de prestigiu, aşa cum sunt interpretate de unii

cercetători şi topoarele de tip Drajna60

.

Depozitul de la Doştat a fost atribuit de M. Rusu seriei Uriu - Domăneşti61

, încadrare

păstrată şi de M. Petrescu-Dîmboviţa62

şi pe care nu avem motive serioase s-o contestăm, deşi

celtul de tip transilvănean aparţine tipologic unei variante mai evoluate.

51

Mozsolics 1985, pl. 192/21. 52


Vulpe 1970, 63. 54

Vulpe 1970, 65, pl. 18/284. 55

Vulpe 1970, 65, 18/285. 56

Dergačev 2002, 45, nr. 168, pl. 47/A1. 57

Dergačev 2002, 52. 58

Vulpe 1970, 63. 59

Vulpe 1970, 65. 60

Kacsó 1977, 62 ; idem 2003, 273; Hansen 2005, 301; László 2007, 43. 61

Rusu 1963, 205. 62


16

3. DEPOZITUL OCNA MUREŞ I

Vechea colecţie arheologică a Muzeului Brukenthal cuprinde şi două celturi de bronz

provenind din zona localităţii Ocna Mureş (mag. Marosújvár, Újvár, germ. Miereschhall), jud.

Alba (pl. I, nr. 3). Actualul oraş Ocna Mureş cuprinde în limitele sale administrative şi

localităţile suburbane Uioara de Jos (fostă Ciunga, mag. Csongva, germ. Sungen) şi Uioara de

Sus (mag. Felsőmarosújvár, germ. Oberdorf), ultima cunoscută în literatura de specialitate în

special prin descoperirea din anul 1909 a marelui depozit de bronzuri, cântărind peste 1.100

kg63

.

Din vechiul registru de inventar al muzeului Brukenthal (fig. 5), reiese că cele două

piese de bronz provenind de la Ocna Mureş au făcut parte iniţial din colecţia Muzeului

Asociaţiei Transilvane pentru Ştiinţele Naturii (Museum des Siebenbürgischen Vereins für

Naturwiesenschaften), conform numărului sub care au fost înregistrate (108/1876). Piesele

intraseră în colecţia respectivă graţie donaţiei făcute de un anume S (sau G ?) Jickeli în anul

1862. În registru se mai consemnează şi faptul că informaţiile au fost preluate din bileţelul

ataşat pieselor.

Prezentăm în continuare o descriere detaliată a celor două celturi de la Ocna Mureş,

păstrate în colecţia Muzeului Brukenthal.

1. Celt cu gura concavă, secţiunea ovală şi lama uşor lăţită în zona tăişului. Urmele de

turnare au fost atent îndepărtate, dar se mai păstrează un ciot de turnare în zona torţii. Patină

verde închis, uniformă.

Lungime: 12,40 cm.; greutate: 305,94 gr.; Nr. inv. A 1124/1604; (Pl. V/1 ).

Bibliografie: inedit.

2. Celt cu gura concavă, secţiunea ovală şi lama puternic lăţită spre tăişul uşor rotunjit.

Sub gura de înmănuşare se află trei nervuri circulare paralele, decorate cu crestături fine,

decor care se repetă şi pe cele două nervuri arcuite care coboară de sub toartă spre

extremităţile lamei. Patină verde închis, relativ uniformă pe toată suprafaţa.

Lungime: 10,70 cm cm.; greutate:117,69 gr. Nr. inv. A 1123/16031603; (Pl. V/2).

Bibliografie: inedit.

Ambele celturi de la Ocna Mureş aparţin categoriei celturilor cu gura concavă,

cunoscute în literatura de specialitate românească şi sub numele de celturi cu plisc. Această

categorie de celturi cunoaşte o remarcabilă extindere geografică, acoperind teritoriile actuale

ale României, Ungariei, Slovaciei, Cehiei, Austriei şi parte din Ucraina, ceea ce justifică o

discuţie mai amplă asupra tipologiei şi conologiei diferitelor sale variante.

Una dintre primele clasificări tipologice ale celturilor cu gura concavă îi aparţine lui

M. Petrescu-Dîmboviţa, care, pornind de la secţiunea duliei de înmănuşare, a propus două

variante principale: cu secţiune ovală, respectiv cu secţiune rectangulară64

. Prima categorie o

consideră mai timpurie (subfaza Uriu-Domăneşti) şi cu o extindere geografică mai limitată, pe

când cea de-a doua ar fi ceva mai târzie (subfaza Tăuteu-Guruslău, continuănd şi în faza

Moigrad) şi ar acoperi o arie mai extinsă în spaţiu65

. Tipologia propusă de Petrescu-Dîmboviţa

continuă să fie valabilă şi acum, în schimb consideraţiile sale cronologice au suferit

consistente modificări, determinate nu doar de evoluţia sistemelor de periodizare a Bronzului

târziu dar şi de apariţia unor piese noi, în contexte cronologice mai semnificative.

63

Petrescu-Dîmboviţa 1977, 114-117, cu bibliografia mai veche. 64

Petrescu-Dîmboviţa 1949, 272. 65

Petrescu-Dîmboviţa 1949, 273-275.

17

Fig. 5. Pagină din vechiul inventar al muzeului Brukenthal cu înregistrarea celturilor de la

Ocna Mureş

Rând pe rând, von Brunn66

şi A. Mozsolics67

vor aduce nuanţări tipologice, care vor

avea în vedere şi alte elemente, cum ar fi prezenţa muchiilor sau dimensiunile corpului,

menţinând însă în linii generale succesiunea evolutivă propusă de Petrescu-Dîmboviţa.

66

v. Brunn 1968, 32.

18

O schemă tipologică mai complexă propune şi M. Novotná, care are în vedere ca

element nou de clasificare şi dimensiunea pliscului, exemplarele cu corp şi plisc mic fiind

considerate cele mai arhaice68

.

Rezerve serioase cu privire la semnificaţia cronologică propusă pentru celturile cu

secţiune ovală va manifesta atât Al. Vulpe69

cât şi T. Kemenczei, care remarcă apariţia

respectivei variante încă din perioada Ópályi şi generalizarea sa în perioada ulterioară70

.

Un sistem diferit de clasificare a fost propus de B. Wanzek, care are în vedere doar

forma gurii de înmănuşare, el distingând exemplarele cu marginea ridicată simetric de cele cu

plisc asimetric71

.

Scheme tipologice mult mai complexe pentru celturile cu gura concavă vor propune J.

Říhovský (cinci tipuri, fiecare cu variantele sale)72

, J. Kobal (doar trei tipuri)73

şi foarte recent,

C. Kacsó74

. Acesta din urmă diferenţiază nu mai puţin de şapte tipuri (A – G) în cadrul

depozitelor de tip Uriu – Ópályi, majoritatea având mai multe variante.

Conform clasificării avansate de Kacsó, primul celt de la Ocna Mureş (pl. VI/1)

aparţine tipului F, cu secţiunea aproximativ rectangulară şi feţele late uşor rotunjite, canturile

fiind profilate, mai exact variantei F1, cu pliscul înalt75

. Cel de-al doilea celt poate fi încadrat

în tipul D, cu secţiunea ovală şi decor reliefat, dar prezintă în plus particularitatea decorului

crestat pe nervuri şi pe cantul tortiţei. Acest tip de oramentaţie apare extrem de rar pe

nervurile celturilor, un exemplar oarecum asemănător fiind cel de la Belin76

. Un alt celt cu

decor incizat este cel din depozitul de la Josani77

, aparţinând aceleiaşi serii Moigrad – Tăuteu.

De altfel şi dimensiunile relativ reduse ale piesei, împreună cu forma lamei, mult arcuită,

permit încadrarea celtului de la Ocna Mureş la nivel de Ha B1.

Din punct de vedere structural, depozitul de la Ocna Mureş face parte probabil din

categoria aşa-numitelor depozite de celturi (“Tüllenbeiledepotfund”), asupra căreia s-a aplecat

T. Soroceanu, cu ocazia publicării unui mic depozit cu trei celturi descoperit la Dragu (jud.

Sălaj)78

. În lista publicată cu acest prilej au fost adunate un număr de 39 de descoperiri,

documentate până în momentul apariţiei studiului, respectiv anul 199579

. Analiza cantitativă a

depozitelor a relevat faptul că acestea numără relativ puţine piese, în medie 6-9 bucăţi, urcând

cel mult până la 18 piese80

. Continuând această analiză, putem constata că depozitele foarte

mici, de 2-3 piese, totalizează 19 descoperiri, adică peste 50% din totalul depozitelor, din care

am preferat să eliminăm însă cele două depuneri de tipare (Logreşti-Moşteni şi Pleniţa) şi unul

din depozitele nesigure (Transilvania I). Din punct de vedere cronologic, depozitele de celturi

apar la nivel de Bronz D şi continuă până la finalul perioadei Ha B, acestă ultimă etapă

reunind de altfel un numar dublu de depozite, raportat la intervalul Bronz D – Ha A81

.

67

Mozsolics 1973, 38. 68

Novotná 1970, 73. 69

Vulpe 1974, 13. 70

Kemenczei 1974, 58. 71

Wanzek 1989, 78. 72

Říhovský 1992, 184. 73

Kobal 2000, 39 – 41. 74

Kacsó 2007, 56 – 59. 75

Kacsó 2007, 59. 76

Petrescu – Dîmboviţa 1977, 126, pl. 301/5; idem 1978, pl. 226/C1. 77

Petrescu – Dîmboviţa 1977, 131, pl. 308/9. 78

Soroceanu – Lakó 1995. 79

Soroceanu – Lakó 1995, 192; lista mai poate fi completată cu depozitele de la Groşii Ţibleşului II

(Kacsó 1994, 5, fig. 1/1-3), Henig (Ciugudean 1999, 97, fig.1); Anieş (Marinescu 2005, 266, fig. 2-3,

pl. I/2-3). 80

Soroceanu – Lakó 1995, 191. 81

Soroceanu – Lakó 1995, 191 şi tab. 1.

19

O ultimă problemă pe care dorim s-o discutăm legată de cele două celturi de la Ocna

Mureş aflate în colecţia Muzeului Brukenthal este faptul că acestea reprezintă în mod cert un

depozit nou, diferit de cel cunoscut până acum în literatura de specialitate. Singurul depozit

consemnat şi publicat de M. Petrescu-Dîmboviţa este cel descoperit în anul 1957 în zona

fostului castel Teleky şi format din trei celturi de bronz, doar unul păstrându-se însă

actualmente în colecţia muzeului din Sebeş82

.

La Ocna Mureş sunt însă amintite în literatura mai veche şi alte descoperiri de piese

din bronz. Într-un studiu publicat în 1867, F. Pošepný menţionează descoperirea unor obiecte

de bronz şi a unei râşniţe de piatră în zona salinelor de pe teritoriul oraşului83

, în vreme ce M.

Roska semnalează un topor (celt?) de bronz găsit în ocna veche şi intrat în anul 1871 în

colecţia Muzeului Naţional din Budapesta84

. Fără precizări topografice, mai sunt semnalate ca

provenind din zona Ocna Mureşului vârfuri de lance şi o turtă de bronz85

, piese care ar putea

însă aparţine, în opinia lui M. Petrescu-Dîmboviţa şi depozitului Şpălnaca II86

. Toate aceste

menţiuni nu sunt însă suficiente pentru a putea face o corelaţie clară cu celturile intrate în

colecţia Brukenthal, deşi anul de donare al acestora (1862) pare destul de apropiat de cel al

descoperirii menţionate de Pošepný. Oricum, orientându-ne în funcţie de data probabilă a

descoperirii, propunem denumirea de Ocna Mureş I pentru depozitul intrat în colecţia

Brukenthal, respectiv Ocna Mureş II pentru depozitul descoperit în anul 1957 şi deja publicat.

82


Pošepný 1867, 183-184. 84

Roska 1942, 166, nr. 120. 85

Téglás 1887, 83; Herepey 1901, 87, pl. 9/86; Roska 1942, 166, nr. 120. 86


20

4. DEPOZITUL DE LA VǍRD

Depozitul de la Vărd (mag. Vérd, germ.Werd), localitate înglobată actualmente în

cadrul oraşului Agnita, jud. Sibiu (pl. I, nr. 4), a fost descoperit în anul 1865, pe locul de hotar

numit “Ueshet”87

. În acelaşi an, intră în colecţia muzeului 25 de piese de bronz, care sunt

inventariate sub numerele 10995-10996 (A 3959- 3960). Patru fragmente de turte înregistrate

sub acelaşi număr (A 5728/13041),sunt achiziţionate în anul 1878, fără alte precizări. În anul

1883 sunt achiziţionate de la preotul din sat alte patru obiecte din bronz, între care un ac cu

cap discoidal (A 3962/10998) şi alte cinci obiecte, între care un ac de fibulă romană, un

fragment dintr-un picior de fibulă si alte fragmente de piese neidentificabile (A 3961/10997).

În colecţia veche mai sunt înregistrate ca provenind de la Vărd un număr de patru celturi (A

1148/1628 - A 1151/1631), iar la observaţii se notează că pe etichetă era menţionat doar locul

descoperirii, momentul intrării în muzeu nefiind precizat (fig. 6).

M. Petrescu-Dîmboviţa a lansat în literatură ideea existenţei a două depozite diferite

(Vărd I şi Vărd II), un indiciu în acest sens fiind piesele intrate în 188388

. Dacă examinăm

aceste piese, este lesne de observat că ele nu aparţin toate aceleiaşi epoci, unele fiind în mod

cert de perioadă romană, cum este acul de fibulă cu resort (pl. XI/17), în localitate fiind de

altfel menţionată descoperirea de ceramică romană în punctul Towern89

. Pe de altă parte,

Petrescu-Dîmboviţa face afirmaţia că turtele de bronz ar fi fost achiziţionate de la preot în

1883, ori ele au intrat în realitate în anul 1878, fiind înregistrate sub numărul A 5728/13041 şi

nu A 5728/14041, cum indică în mod eronat cercetătorul respectiv90

.

Având în vedere constatările de mai sus, considerăm că nu se mai justifică teza

existenţei a două depozite la Vărd şi de aceea ne raliem poziţiei lui M. Rusu, care nu

repertoriase decât un singur depozit la Vărd91

.

Fig. 6. Pagină din vechiul inventar al colecţiei Brukenthal cu înregistrarea primului celt

provenind de la Vard

Vom prezenta în continuare unitar toate piesele intrate în anii 1865, respectiv 1878 şi

1883.

87

Goos 1876, 62; Hampel 59-60; 169-170; Marţian 1920, nr. 730; Roska 1942, 304, nr. 70. 88


Luca – Pinter – Georgescu 2003, 241. 90


Rusu 1963, 209, nr. 37.

21

1. Celt fragmentar, cu corpul zvelt şi lama ruptă. Feţele laterale sunt ornamentate cu

câte două triunghiuri late şi puternic adâncite, cu capetele uşor rotunjite. Gura este dreaptă şi

are bordură îngroşată, din ea plecând tortiţa de fixare laterală, care mai păstrează urmele bine

finisate ale ciotului de turnare. Patină verde închis, bine păstrată pe toată suprafaţa.

Lungime: 10,3 cm.; greutate: 202,65 gr.; Nr. inv. A 1148/1628; (Pl.VII/1).

Bibliografie : Petrescu-Dîmboviţa 1977, 137, pl. 332/10.

2. Celt cu gura concavă, având secţiunea rectangulară şi lama arcuită, cu tăişul aproape

drept. Gura are o bordură îngroşată, toarta este accentuat proiectată spre exterior, în partea sa

superioară păstrându-se o parte a ciotului de turnare. Pliscul din partea diametral opusă torţii

este rupt. Patină uniformă, de culoare verde închis.

Lungime: 11,7 cm.; greutate: 188,61gr.; Nr. inv. A 1149/1629; (Pl.VII/2).

Bibliografie: Petrescu-Dîmboviţa 1977, 137, pl. 332/12.

3. Celt cu gura concavă, având secţiunea rectangulară şi lama scurtă, arcuită moderat,

tăişul având colţurile rotunjite. Toarta este ruptă, lipsind şi pliscul din partea diametral opusă a

gurii de înmănuşare. Patină uniformă, de culoare verde închis.

Lungime: 8,6 cm.; greutate: 138,42 gr.; Nr. inv. A 1150/1630; (Pl.VIII/1).


4. Celt cu corp zvelt, cu secţiunea ovală, având lama puternic lăţită spre tăiş, care este

aproape drept, avnd unul din colţuri ciobit. Gura este dreaptă, dar cu neregularităţi, nefiind

finisată şi are o bordură îngroşată sub care este plasată o toartă de mici dimensiuni. Dulia

prezintă pe una din laturi un orificiu de mari dimensiuni, rezultat dintr-un viciu de turnare.

Patină uniformă, de culoare verde închis.

Lungime: 9,3 cm.; greutate: 128,50 gr.; Nr. inv. A 1151/1631; (Pl.VIII/2).


5. Ciocan cu toc de înmănuşare, decorat pe una din feţe cu două nervuri unghiulare.

Partea superioară este distrusă, patină uniformă, verde inchis.

Lungime: 4,1 cm cm.; greutate: 77,31 gr.; Nr. inv. A 3959/10995; (Pl. IX/1).

Bibliografie: Petrescu-Dîmboviţa 1977, 137; Gogâltan 2000, 30, pl. XII/65; idem

2005, 365, pl. XII/65.

6. Fragment din lama unui celt

Lungime: 2,2 cm.; greutate: 9,04 gr.; Nr. inv. A 3959/10995; (Pl. XI/1).

Bibliografie: Petrescu-Dîmboviţa 1977, 137.

7. Fragment din buza unui celt cu plisc.



8. Fragment din gura unui celt, având marginea îngroşată.

Lungime: 1,8 cm.; greutate: 4,93 gr.; Nr. inv. A 3959/10995; (Pl.XI/3).


9. Fragment din gura unui celt, prevăzut cu o bordură îngroşată sub margine.

Lungime: 2,4 cm.; greutate: 11,27 gr.; Nr. inv. A 3959/10995; (Pl.XI/4).


10. Fragment din peretele găurii de înmănuşare a unui celt.

Lungime: 2 cm. ; greutate: gr.; Nr. inv. A 3959/10995; (Pl. XI/5).


11. Fragment de celt, cu o porţiune din buza şi peretele găurii de înmănuşare.

Lungime: 5,5 cm.; greutate: 50,11 gr.; Nr. Inv A 3959/10995; (Pl. XI/7).


12. Fragment din peretele găurii de înmănuşare a unui celt.



22

13. Buton de formă discoidală

Diametru: 2,1 cm. ; greutate: 3,73 gr.; Nr. inv. A 3959/10995; (Pl. IX/2).


14. Ac fragmentar cu cap discoidal, prevăzut cu un peduncul. Corpul acului are

secţiune rectangulară şi este prevăzut cu un nodul.

Lungime: 6 cm.; greutate: 38,04 gr.; Nr. inv. A 3962/10998; (Pl. IX/3).


15. Lamă de cuţit fragmentară, din care se păstrează porţiunea dinspre vârf. Una dintre

suprafeţe este decorată cu o linie punctată paralelă cu muchia, sub care sunt incizate mici

arcade.

Lungime: 7,5 cm.; lăţime: 2 cm.: greutate: 13,30 gr.; Nr. inv. A 3960/10996; (Pl.

IX/4).


16. Seceră cu limbă la mâner fragmentară, din care se păstrează o parte a lamei, cu

începutul unei nervuri transversale. Pe muchie se mai observă o parte din ciotul de turnare.

Lungime: 6,2 cm.; lăţime: 3 cm.; greutate: 33,92 gr.; Nr. inv. A 3960/10996; (Pl.

X/1).


17. Seceră fragmentară, din care se păstrează doar vârful lamei, cu muchia îngroşată.

Lungime: 5,2 cm.; lătime: 2 cm.; greutate: 16,67 gr. Nr. inv. A 3959/10995; (Pl. X/2).


18. Seceră cu buton fragmentară, din care se păstrează partea inferioară a lamei, vârful

fiind rupt.

Lungime: 10.2 cm.; lăţime: 2,5 cm.; greutate: 41,90 gr.; Nr. inv. A 3959/10995; (Pl.

X/4).


19. Fragment dintr-o lamă de seceră (?) cu muchia îngroşată.

Lungime: 3,8 cm.; lăţime: 1,4 cm,; greutate: 3,50 gr.; Nr. inv. A 3959/10995; (Pl.X/3).


20. Daltă cu secţiunea rectangulară şi tăişul uşor lăţit.

Lungime: 6,9 cm.; greutate: 6,78 gr. Nr.; Inv. A 3960/10996; (Pl. X/5).


21. Mâner de cuţit, cu ambele muchii profilate şi orificiu pentru nit.

Lungime: 3,8 cm.; lăţime: 1,3 cm.; greutate: 7,10 gr.; Nr. inv. A 3959/10995; (Pl.

X/6).


22. Lingou (?) fragmentar în formă de bară, cu secţiunea ovală, având un capăt ascuţit

şi celălalt rupt, fragmentat în 2 bucăţi.

Lungime: 10,2 cm.; greutate: 22,65 gr. Nr. inv. A 3960/10996; (Pl.X/7).

Bibliografie: inedită.

23. Lamă de ferestrău fragmentară.

Lungime: 3 cm.; greutate: 1,54 gr.; Nr. inv. A 3959/10995; (Pl. XI/9).

Bibliografie: Petrescu-Dîmboviţa 1977, 137, pl. 332/21a


Lungime: 4,1 cm.; greutate: 4,33 gr.; Nr. inv. A3959/10995; (Pl. XI/10).





23

26. Fragment dintr-o ramă circulară, aparţinând probabil unui pandantiv, decorată cu o

nervură concentrică.



27. Sulă cu secţiunea rotundă şi porţiunea dinspre vârf lăţită.

Lungime: 4,7 cm.; greutate: 2,74 gr. Nr. inv. A 3959/10995; (Pl. XI/15).


28. Fragment de tablă curbată, care ar putea proveni dintr-un vas de bronz

Lungime: 3,4 cm.; greutate: 4,83 gr. Nr. inv. A 3959/10995; (Pl. XI/12).


29. Turtă fragmentară.

Greutate: 614,50 gr.; Nr. inv. A 5728/13041; (Pl. XII/1).








32. Ciot de turnare.



33. Fragment dintr-o placă de formă triunghiulară (?), provenind de la un obiect

neprecizat.



34. Fragment de ac (?), cu secţiune rectangulară, actualmente rupt în două bucăţi.

Lungime: 3,5 cm., respectiv 2,8 cm; greutate: 1,17 gr.; Nr. inv. A 5718/13031;(Pl.

XI/18-19).


Alte trei piese, respectiv acul de fibulă cu resort (pl. XI/17), un alt probabil picior de

fibulă, cu secţiunea rectangulară (pl. XI/14) şi un fragment neprecizat (pl. XI/13) nu le

considerăm ca aparţinând depozitului, ele fiind probabil de perioadă romană şi aparţinând

toate lotului achiziţionat în 1883 (A 3961/10997).

Depozitul de la Vărd numără în prezent 34 de piese, având o greutate totală de 2887,50

gr. În cadrul depozitului sunt reprezentate categorii diferite de obiecte, din punctul de vedere

al funcţionalităţii lor: unelte, podoabe, deşeuri de turnare, lingouri, etc. Armele lipsesc

complet din inventar, ceea ce constituie un element distinctiv, desigur doar în măsura în care

nu luăm în considerare piesele inevitabil pierdute din acest depozit şi care ar fi putut include şi

acestă categorie. Analiză cantitativă ne arată că, din punct de vedere al greutăţii, turtele

(împreună cu ciotul de turnare) reprezintă categoria cea mai importantă, cu un total de

1845,86 gr., restul pieselor totalizând împreună 1041,63 gr.

Din punct de vedere cantitativ, celturile constituie prima categorie de unelte din cadrul

depozitului, fiind reprezentate prin 11 de piese, din care trei întregi (nr. 2 - 4, pl. VII/2, VIII/1-

2), un exemplar căruia îi lipseşte lama (nr. 1, pl. VII/1), la care se adaugă un număr de 7

fragmente de mici dimensiuni din diverse zone ale pieselor (nr. 6 – 12, pl. XI/1- 5, 7 – 8). Din

punct de vedere tipologic, cele mai multe exemplare din depozitul de la Vărd aparţin

categoriei celturilor cu gura concavă, cunoscute şi sub numele de celturi cu plisc. Deoarece

am discutat deja această categorie în paginile anterioare92

, remarcăm doar faptul că primul

exemplar (nr. 2 în catalog, pl. VII/2) se înscrie în tipul A, după clasificarea propusă de C.

92

Vezi supra, paginile 17 şi 19.

24

Kacsó93

, în vreme ce al doilea exemplar poate fi încadrat în tipul F94

, ruperea extremităţii

pliscului la ambele exemplare împiedecându-ne să le putem atribui vreunei variante din cadrul

celor două tipuri. Celtul cu tăişul rupt (nr. 1, pl. VII/1) aparţine categoriei celturilor de tip

transilvănean, respectiv variantei A3 după clasificarea lui M. Rusu95

, datorită capetelor

rotunjite ale celor două spaţii triunghiulare şi formei mai zvelte.

O problemă aparte ridică celtul nr. 4, care prin lama puternic lăţită, în contrast cu

corpul zvelt, face notă oarecum discordantă faţă de celelalte piese. Tipologic, el se regăseşte

mai ales începând cu depozitele seriei Turia – Jupalnic (Ha A2), un exemplar foarte apropiat

existând chiar în depozitul de la Jupalnic96

, forma continuând apoi în seria Moigrad – Tăuteu,

dar cu exemplare bogat decorate cu combinaţii de nervuri, la care lama este de obicei

despărţită printr-un prag de restul corpului iar tăişul este puternic rotunjit97

. În Ungaria celturi

apropiate tipologic de piesa de la Vărd sunt cunoscute chiar din depozite atribuite orizontului

Kurd, cum este cel de la Szentes-Terehalom98

, continuând apoi în orizontul Gyermely, un

exemplar nefinisat identic cu piesa noastră fiind prezent în depozitul de la Beremend99

, un

altul decorat mai bogat aflându-se chiar în depozitul de la Gyermely 100

.

Dintre cele trei fragmente de lame de seceră, unul aparţine cu siguranţă unui exemplar

cu limbă la mâner (nr. 16, pl. X/1) şi un altul provine de la o seceră cu buton (nr.18, pl. X/4),

starea fragmentară nepermiţând însă atribuirea lor unui variante anume. Piesele care apar

ilustrate în plus la M. Petrescu-Dîmboviţa nu au putut fi identificate între cele inventariate la

ora actuală în cadrul depozitului de la Vărd101

.

Cuţitele sunt reprezentate prin două piese fragmentare, o lamă (nr. 15, pl. IX/4) şi un

mâner (nr. 21, pl. X/6). Lama de cuţit fragmentară este greu de atribuit unui anume tip de

cuţite, mai ales datorită lipsei mânerului, decorul prezent pe ea fiind frecvent întâlnit pe

cuţitele din depozitele orizontului Gyermely, cum este cel de la Buj102

, dar şi mai târziu, în

seria Moigrad – Tăuteu, cum este cazul piesei din depozitul de la Tăuteu103

.Mânerul

fragmentar, cu muchiile profilate, aparţine categoriei cuţitelor cu limbă la mâner

(“Griffzungenmesser”), larg atestată atât în depozitele seriei Cincu-Suseni, cum sunt cele de la

Dipşa104

, Şpălnaca II105

sau Uioara de Sus106

, ori dintr-o descoperire izolată de la Şoimuş107

,

ele menţinându-se în uz până în Ha B108

.

Ciocanul fragmentar de la Vărd (nr. 5, pl. IX/1), inclus de Fl. Gogâltan în studiul său

consacrat acestei categorii de piese, nu a putut fi atribuit unui anume tip categorial, datorită

93

Kacsó 2006, 56. 94

Kacsó 2006, 59. 95

Rusu 1966, 8, fig. 1. 96

Petrescu-Dîmboviţa 1977, pl. 291/10. 97

Petrescu-Dîmboviţa 1977, pl. 296/9; 299/13; 302/2; 303/3; 304/3; 307/17-18 etc. 98

Mozsolics 1985, 193-194, pl. 224/17. 99

Mozsolics 1985, 95-96, pl. 253/1. 100

Mozsolics 1985, pl. 240/2 (exemplar fragmentar, din care se pastrează doar lama puternic evazată,

cu tăişul drept) 101

Petrescu-Dîmboviţa 1977, pl. 332/18, 20. Faptul că piesele sunt inventariate sub acelaşi număr în

cadrul unor loturi mai mari, neexistând descrierea individuală a fiecărei piese, face dificilă, dacă nu

chiar imposibilă identificarea unor piese, mai ales după ce ele au trecut şi prin procedee de restaurare

cu decapare chimică. 102

Mozsolics 1985, 106-107, pl. 260/2 103

Petrescu-Dîmboviţa 1978, pl. 248/A38. 104

Ciugudean – Luca – Georgescu 2006, pl. 31/24. 105


Petrescu-Dîmboviţa 1978, pl. 192/773, 776-782. 107

Ciugudean 2004, fig. 2/4. 108

Mozsolics 2000, pl. 58/1, 4; 75/7.

25

stării sale fragmentare, dar a fost inclus între exemplarele cele mai târzii din perioada Ha

B1109

.

O piesă interesantă o reprezintă acul cu cap discoidal, pentru care nu sunt cunoscute

deocamdată analogii de pe teritoriul Transilvaniei, el aparţinând unui tip răspândit mai ales în

zona Europei centrale. Un exemplar aproape identic apare în inventarul unui mormânt plan de

incineraţie din cimitirul de la Hanau (Hessen)110

, datat în “etapa mijlocie a câmpurilor de

urne” (mittlere Urnenfelderzeit), adică în perioada Ha A2111

. O piesă fără décor pe capul

discoidal, dar cu acelaşi nodul pe tija cu secţiunea rectangulară apare în depozitul de la Buj,

aparţinând orizonzontului Gyermely112

. Un alt exemplar, fără nodul pe tijă, dar cu acelaşi

decor cu caneluri concentrice pe capul discoidal lipsit de peduncul, există în depozitul de la

Loštice din Moravia113

, aparţinând orizontului Křenůvky din perioada Ha B1114

.

Dintre piesele cu utilizare nesigură, reţine totuşi atenţia fragmentul de ramă circulară,

care ar putea aparţine unei piese de harnaşament, aşa cum este interpretată o piesă identică din

depozitul de la Kemecse I115

. Un pandantiv cu ramă circulară şi décor identic piesei de la Vărd

face parte din inventarul depozitului de la Kék116

, ambele analogii aparţinând orizontului

Kurd. Fragmente de rame circulare decorate cu şănţuleţe concentrice apar şi în depozitele de

la Guşteriţa II117

, Şpălnaca II118

şi Uioara de Sus119

, toate aparţinând seriei Cincu-Suseni.

M. Rusu120

şi apoi M. Petrescu-Dîmboviţa121

au atribuit depozitul de la Vărd seriei

Moigrad –Tăuteu, respectiv perioadei Ha B1. Recent, Ch. Pare a pus sub semnul întrebării

această încadrare, el neincluzând depozitul în lista fazei sale IV122

. Poziţia depozitului de la

Vărd nu este menţionată de C. Metzner-Nebelsick în recenta sa reinterpretare a depozitelor

transilvănene din fazele IV-VI123

, ceea ce lasă de înţeles că şi autoarea respectivă are anumite

îndoieli privind datarea sa. Aşa cum ne indică analogiile principalelor categorii de piese din

componenţa depozitului, acestea apar deja în orizontul Turia – Jupalnic şi se încheie la nivelul

seriei Moigrad – Tăuteu, neexistând tipuri care să poată fi atribuite exclusive celei din urmă.

Totodată, trebuie avută în vedere prezenţa în cadrul depozitului a numeroase piese

fragmentare, la care se mai adaugă şi turtele şi cioturile de turnare, care sunt mult mai frecvent

întâlnite în depozitele anterioare perioadei Ha B, la fel ca şi prezenţa ciocanelor sau celturilor-

ciocan. Iată de ce propunem redatarea mai timpurie a depozitului de la Vărd şi anume la nivel

de Ha A, în ceea ce este încă definit drept seria Turia – Jupalnic.

109

Gogâltan 2000, 46. 110

Kubach 1977, 523, pl. 81/1329. 111

Kubach 1977, 524. 112

Mozsolics 1985, 106-107, pl. 260/11. 113

Salaš 2005, I, 441; II, pl. 394/2. 114

Salaš 2005, I, 138, fig. 24. 115

Mozsolics 1985, 132, pl. 188/15. 116

Mozsolics 1985, pl. 192, 5. 117

Petrescu-Dîmboviţa 1978, pl. 117/348 118

Petrescu-Dîmboviţa 1978, pl. 157/588, 593. 119


Rusu 1963, 209, nr. 37. 121


Pare 1998, 361, 382, nota 223. 123

Metzner-Nebelsick 2002, 62-67; idem 2005.

26

5. DEPOZITUL DE LA VURPĂR

Primele menţiuni privind o parte a obiectelor de bronz provenind de la Vurpăr (germ.

Vurpod, Burgberg) le face K. Horedt, care atribuie brăţările şi bucşele de car perioadei

celtice124

, fiind însă contrazis de I. Nestor125

. Depozitul de la Vurpăr este încadrat de M. Rusu

în seria Moigrad-Tăuteu, el localizeazând descoperirea la Vurpăr în fostul raion Sibiu (pl. I,

nr. 5)126

. M. Petrescu-Dîmboviţa menţine în compoziţia depozitului cele două bucşe de roţi şi

trei seceri, una dintre acestea ajunsă în 1914 la Braşov şi ulterior la muzeul din Săcele127

. Cu

privire la locul descoperirii depozitului el menţionează însă localitatea Vurpăr, com. Vinţu de

Jos, jud. Sibiu, apreciere de natură a genera confuzie. Fie că Petrescu-Dîmboviţa a considerat

că depozitul provine din localitatea Vurpăr, care aparţine administrativ comunei Vinţu de Jos

din jud. Alba şi nu din jud. Sibiu, cum greşit menţionează, fie că cercetătorul suspomenit nu a

ştiut despre existenţa a două localităţi cu acelaşi nume, având cunoştinţă doar despre cea

arondată comunei Vinţu de Jos, motiv pentru care a menţionat corect localitatea şi judeţul, dar

a greşit comuna. În ceea ce ne priveşte considerăm mai probabilă a doua variantă, reţinută de

altfel şi de M. Rusu. Chiar dacă ambele localităţi şi cea din judeţul Alba şi cea din judeţul

Sibiu, au aceiaşi denumire în limba germană, respectiv Burgberg, mai probabil este vorba

despre Vurpărul de Sibiu, deoarece aici apare firescă existenţa unui toponim Rodeburg,

menţionat pentru cele două seceri inventariate sub nr. 11993/A 4686 şi 11994/A 4686 (fig. 7).

Să mai reţinem că cele două bucşe de roţi, inventariate sub numărul 13060 (A 5747) au fost

cumpărate în acelaşi an cu secerile, actul menţionat purtând acelaşi număr (77/1877), pe când

cele trei brăţări, inventariate sub numărul 13181 (A 5361), au fost cumpărate în anul 1895,

ceea ce contrazice afirmaţia lui M. Petrescu-Dîmboviţa că toate piesele ar fi fost găsite şi

vândute împreună şi exclude definitiv posibilitatea unei asocieri a brăţărilor cu cele două

bucşe de roată.

Descrierea pieselor:

1. Seceră cu cârlig, având muchia puternic îngroşată. Patina a fost îndepărtată,

culoarea metalului fiind în prezent galben deschis..

Lungime: 26 cm; lăţime lamă: 4,8 cm.; greutate: 280,08 gr.; Nr. inv. A 4686/11993;

(Pl. XIII/2).

Bibliografie: Petrescu-Dîmboviţa 1977, 138, pl. 336/1; idem 1978, 63, nr. 1754, pl.

249 C1.

Fig. 7. Pagină din inventarul colecţiei Brukenthal cu înregistrarea celor două seceri din

depozitul de la Vurpăr

124

Horedt 1944, 189. 125

Nestor 1944, 548. 126

Rusu 1963, 209, nr. 39. 127

Petrescu-Dîmboviţa 1977, 138, pl. 336/1-5.

27

2. Seceră fragmentară cu limbă la mâner, prevăzută cu trei nervuri, cea mediană având

terminaţia în forma literei V. Baza mânerului este dreaptă iar una din nervurile laterale ale

mânerului continuă de-a lungul muchiei, până aproape de vârful lamei. Patina a fost decapată

chimic, culoarea metalului fiind în prezent galben-întunecată.

Lungime: 14,5 cm.; lăţimea lamei: 3,2 cm; lăţimea mânerului: 2,6 cm; greutate: 100,96

gr.; Nr. inv. A 4687/11994; (Pl. XIII/1).

Bibliografie: Petrescu-Dîmboviţa 1977, 138; idem 1978, pl. 249 C.

3. Bucşă de roată de car, prevăzută cu cinci orificii ovale şi manşon exterior.

Diametru: 7,7 cm.; lăţimea manşonului: 2,2 cm.; greutate: 123,55 gr.; Nr. inv. A

5747/13060; (Pl. XIV/2).

Bibliografie: Petrescu-Dîmboviţa 1977, 138, pl. 336/3; Rusu 1994, 169, pl. V/4.

4. Bucşă de roată de car, prevăzută cu trei orificii decupate şi manşon exterior.

Diametru: 7,3 cm.; lăţimea manşonului: 1,9 cm.; greutate: 96,23 gr.; Nr. inv. A

5747/13060; (Pl. XIV/1).

Bibliografie : Petrescu-Dîmboviţa 1977, 138, pl. 336/4; Rusu 1994, 169, pl. V/3.

Secera întreagă din depozitul de la Vurpăr aparţine categoriei secerilor cu cârlig

(Hackensicheln). Ea poate fi atribuită tipului Mociu, conform tipologiei propuse de M.

Petrescu-Dîmboviţa128

. Acest tip de seceri este caracteristic cu precădere Europei răsăritene,

fiind considerat de H. Schmidt drept “südosteuropäschen Typus”129

, în vreme ce V. Pârvan îl

denumeşte “tip geto-cimerian”130

iar pentru T. Sulimirski el este “tipul transilvano-pontic”131

.

Pe teritoriul României, ele apar începând cu orizontul depozitelor de tip Uriu-Domăneşti şi

continuă până la orizontul Turia-Jupalnic, dar sunt caracteristice îndeosebi depozitelor de tip

Ruginoasa-Cara, putând fi puse în legătură, în anumite cazuri, cu mediul Noua, o bună

exemplificare fiind descoperirile din bazinul Nistrului132

. Cea de-a doua seceră aparţine

tipului cu limbă la mâner, dar nu vom face alte consideraţii asupra ei, deorece la M. Petrescu-

Dîmboviţa apare ilustrat un fragment diferit de seceră133

, cea ce înseamnă că fie respectivul

cercetător a desenat greşit o altă piesă, fie piesa purtând actualmente nr. de inventar A 4687

nu este cea originală.

Cele două bucşe de roţi au fost privite cu rezerve de către unii cercetători, fiind

considerate mult mai târzii ca epocă şi deci nefacând parte din depozit. Cum înregistrările din

registrul de inventar sunt cât se poate de clare, este cert că M. Rusu a fost îndreptăţit să le

includă în studiul său privind carele de luptă din perioada hallstattiană134

. În clasificarea sa

tipologică, exemplarele de la Vurpăr, împreună cu piesele de la Tiszaszentimre, Archiud,

Fizeşul Gherlei şi Sălard, formează grupa bucşelor de formă cilindrică. Ultimele două

descoperiri marchează, împreună cu Vurpărul şi orizontul cel mai târziu de asemenea

descoperiri (Ha B1), în opinia lui M. Rusu135

. Din punctul nostru de vedere, prezenţa secerilor

cu cârlig în depozitul de la Vurpăr împiedecă însă datarea acestuia mai târziu de finalul

perioadei Ha A. De altfel, nici Ch. Pare, nici C. Metzner-Nebelsick nu au inclus Vurpărul în

seria lor VI de depozite136

.

128

Petrescu-Dîmboviţa 1978, 62-63, 68. 129

Schmidt 1904, 431. 130

Pârvan 1926, 410. 131

Sulimirski 1938, 136. 132

Petrescu-Dîmboviţa 1978, 69-72; Kacsó 2007, 73. 133

Petrescu-Dîmboviţa 1977, pl. 336/3; idem 1978, 61, pl. 249/C3. 134

Rusu 1994, 169, pl. V/3-4. 135

Rusu 1994, 169. 136

Pare 1998, 361; Metzner-Nebwelsick 2002, 62-67.

28

6. DEPOZITUL DE LA ZĂRNEŞTI

Depozitul de la Zărneşti (germ. Zernescht, Zernen, sax. Särnescht, mag. Zernest), jud.

Braşov, a fost inclus în categoria celor nesigure de M. Petrescu-Dîmboviţa137

, care a preluat

informaţiile de la M. Rusu138

. Piesele nu fac parte din vechea colecţie, ci au intrat în muzeul

Brukenthal odată cu colecţia Astra, în anul 1950. În vechiul registru al colecţiei Astra, piesele

figurează sub numerele de inventar 39, 40 şi 41 din vechiul inventar al Astrei (fig. 8). Doar în

cazul vârfului de lance înregistrat la poziţia 39 este menţionat ca loc de descoperire Zărneşti,

jud. Făgăraş, precum şi numele donatorului, un anume Bratu Mihai, la cele două celturi

înregistrate pe poziţiile următoare nemaifiind trecută nici o precizare. În actualul registru de

inventar al Muzeului Brukenthal cele trei piese sunt înregistrate disparat, sub numerele A

6618, A 6642 şi A 6768, doar piesa cu nr. de inventar A 6642 (= Astra 39) având menţionat

Zărneşti ca loc de provenienţă. Mai mult decât atât, piesa cu nr. inv. A 6618 (= Astra 41)

apare ca fiind descoperită la Ocna Sibiului, fiind vorba în mod cert de o transcriere greşită,

situaţie întâlnită şi în cazul altor piese provenind din colecţia Astra139

.

Fig. 8. Pagină din vechiul inventar al colecţiei ASTRA cu înregistrarea depozitului de la

Zărneşti

137


Rusu 1963, 206, nr. 83. 139

Aşa s-a întâmplat de exemplu în cazul depozitului de la Doştat, unde în actualul registru de

inventar, două din cele trei piese (A 6622 şi A 6626) aveau trecute ca loc de descoperire tot Ocna

Sibiului, doar piesa cu nr. A 6636 având indicat Doştat. În acest caz, confruntarea cu registrul inventar

al Astrei a demonstrat că transcrierea a fost greşită, locul de descoperire al celor trei piese fiind Doştat.

29

Depozitul de la Zărneşti ar avea aşadar în componenţă cel puţin trei piese, după M.

Rusu numărul acestora fiind probabil mai mare, deşi chiar apartenenţa celor deja menţionate

trebuie privită cu serioase rezerve. În plus, vârful de suliţă (inv. nr. A 6642), descoperit cu

certitudine la Zărneşti, nu mai poate fi actualmente identificat în colecţie, deoarece numărul

de inventar s-a şters după restaurare, iar în lucrarea lui M. Petrescu-Dâmboviţa, piesa nu este

din păcate ilustrată. Vom descrie şi discuta de aceea doar cele două celturi:

1. Celt cu secţiunea ovală şi lama uşor lăţită spre tăiş, care este drept. Bordura găurii

de înmănuşare este dreaptă şi puternic îngroşată, sub ea se află trei nervuri orizontale paralele,

de sub care coboară alte trei nervuri dispuse unghiular. Patina este neuniformă, culoarea fiind

verde închis.

Lungime: 10,8 cm.; greutate: 252,32 gr.; Nr. inv. A. 6618; (Pl. XV/1).

Bibliografie : Rusu 1963, 206; Petrescu-Dîmboviţa 1977, 161.

2. Celt fragmentar cu gura concavă, având lama ruptă. Secţiunea este ovală, gaura de

înmănuşare are o bordură uşor îngroşată, sub ea se află o nervură orizontală. Patina cu aspect

neuniform, de culoare verde închis.

Lungime: 6,5 cm.; greutate: 141,36 gr.; Nr. inv. A.6768; (Pl. XV/2).

Bibliografie: Rusu 1963, 206; Petrescu-Dîmboviţa 1977, 161.

Primul celt de la Zărneşti aparţine, din punct de vedere ornamental, categoriei cu decor

triunghiular, el putând fi inclus în varianta 3.f. după clasificarea făcută de B. Wanzek140

. Cele

mai timpurii analogii pentru acest gen de decor le găsim în depozitele seriei Cincu-Suseni, la

Aiud141

, Păltiniş142

, Şpălnaca II143

şi Uioara de Sus144

. Analogiile cele mai apropiate, atât din

punctul de vedere al formei cât şi al decorului, se întâlnesc însă în seria Turia-Jupalnic, la

Cenad145

, Jupalnic146

sau Zlatna II147

, continuând până în depozitele de tip Moigrad-Tăuteu de

la Arad II148

, Josani149

, Şoarş150

şi Şpălnaca I151

. Combinaţiile de nervuri multiple, dispuse

orizontal şi unghiular, sunt un gen de decor întâlnit cu precădere pe celturile din Transilvania,

după cum o demonstrează hărţile de răspândire realizate de B. Wanzek152

. Exemplarele

extracarpatice, cum sunt cele din depozitul de la Boldeşti153

, pot fi rezultatul “exportului” de

piese transilvănene, dar şi o preluare a motivisticii respective.

Cel de-al doilea celt se înscrie în categoria celturilor cu plisc şi chiar dacă este în stare

fragmentară, având în vedere prezenţa decorului reliefat şi a pragurilor laterale, el poate fi

încadrat în tipul D2 după clasificarea lui C. Kacsó154

.

Asocierea vârfului de lance cu cele două celturi nu este suficientă pentru a putea

înscrie depozitul de la Zărnesti în categoria aşa-numitelor “depozite de arme”155

, pe de-o parte

140

Wanzek 1989, 115, 209, fig. 9. 141


Petrescu-Dîmboviţa 1977, pl. 169/1 (exemplarul are însă o formă mai zveltă, lama fiind arcuită). 143

Petrescu-Dîmboviţa 1977, pl. 194/19 (cu observaţii similare celor din nota precedentă!). 144



Petrescu-Dîmboviţa 1977, pl. 291/5 (chiar dacă exemplarul respectiv are doar două motive

unghiulare, el se apropie cel mai mult din punctual de vedere al formei corpului şi lamei de piesa de la

Zărneşti). 147




Ciugudean – Luca – Georgescu 2008, pl. VII/2. 151


Wanzek 1989, pl. 65, 68. 153

Petrescu-Dîmboviţa 1977, pl. 340/1-2. 154

Kacsó 2007, 58. 155

Harding 2007, 133-135.

30

datorită faptului că nu putem cunoaşte întreaga sa componenţă, iar pe de altă parte datorită

funcţionalităţii bivalente a celturilor.

Cât priveşte încadrarea depozitului de la Zărneşti, doar M. Rusu a propus plasarea în

seria Uriu-Domăneşti, în vreme ce M. Petrescu-Dîmboviţa s-a mulţumit doar cu înscrierea sa

între depozitele nesigure din perioada Bronzului târziu şi Hallstattului timpuriu156

. Având în

vedere perioada de circulaţie a combinaţiei decorative de pe celtul nr. 1, considerăm că

datarea propusă de M. Rusu trebuie modificată, depozitul neputând fi mai timpuriu decât seria

Cincu-Suseni. Un indiciu în acelaşi sens îl oferă şi celtul nr. 2, exemplarele cu plisc din

depozitele seriei Uriu-Domăneşti nefiind decorate cu nervuri. În concluzie, luând în

considerare analogiile cele mai apropiate pentru celtul păstrat întreg, propunem încadrarea

ipoteticului depozit de la Zărneşti într-un orizont circumscris seriilor Turia-Jupalnic şi

Moigrad-Tăuteu (Ha A2 – Ha B1).

156

Vezi supra notele 137-138.

31

7. DESPRE “DEPOZITELE” TRANSILVANIA I – IV

Cu ocazia publicării studiului său din 1963 M. Rusu introducea pe lista depozitelor de

bronzuri şi două “depozite” aflate în colecţia muzeului Brukenthal şi desemnate cu termenul

generic de “Transilvania”, unul fiind atribuit seriei Fizeşu Gherlei – Sângiorgiu de Pădure157

,

iar celălalt seriei Şomartin - Vetiş158

. M. Petrescu-Dîmboviţa le va menţine şi chiar le va spori

numărul la patru (!), distingându-le prin cifre romane (I-IV)159

. Ele vor fi considerate pe bună

dreptate de alţi autori ca nesigure, dar nu vor fi eliminate complet din literatură160

. Tocmai de

aceea, dincolo de o prezentare strict descriptivă, considerăm obligatorie analizarea critică a

modului în care a fost propusă componenţa lor.

7. a. TRANSILVANIA I

Depozitul este constituit dintr-un număr de 15 celturi, întregi şi fragmentare, despre

care M. Petrescu-Dîmboviţa, citând informaţia primită de la M. Rusu, afirmă că ar fi fost toate

achiziţionate de muzeu în anul 1876, ceea ce ar face “pluzibilă unitatea depozitului”161

.

Fig. 9. Pagină din vechiul inventar al colecţiei Brukenthal cu descrierea unui celt atribuit

depozitului Transilvania IV, intrat în muzeu sub numărul 108/1876

Examinarea atentă a vechiului registru de inventar al colecţiei Brukenthal dovedeşte că

informaţia respectivă nu este din păcate corectă, o parte dintre celturi intrând la date diferite în

157

Rusu 1963, 209, nr. 17. 158

Rusu 1963, 210, nr. 14. 159

Petrescu-Dîmboviţa 1977, 159, pl. 377/4-18, 378 – 379/1-3 ; idem 1978, 158, nr. 359, pl. 276, B. 160

Vezi de exemplu Soroceanu – Lakó 1995, 192, nr. 37, unde depozitul Transilvania I este inclus în

lista depozitelor de celturi. 161

Petrescu-Dîmboviţa 1977, 159; idem 1978, 158.

32

muzeu. Astfel un prim celt (A 1164/1644) a intrat în colecţie în anul 1835, un altul (A

1163/1643) a intrat în anul 1851, fiind donat de un anume Karl Reschner, urmat apoi de un lot

de nouă celturi intrate în anul 1876 (fig. 9). Ultimul celt (A 1109/1588) a fost cumpărat în

anul 1907, împreună cu alte piese, datând din epoci diferite. În cazul altor trei celturi (A

1160/1640, A 1162/1642 , A 1170/1650) anul intrării nu este specificat, singura menţiune

fiind cea indicând Transilvania drept loc de descoperire, ca şi în cazul celorlalte piese de

altfel. Mai trebuie remarcat şi faptul că cele nouă piese intrate cu nr. 108/1876 provin din

fosta colecţie a Muzeului Asociaţiei Transilvane pentru Ştiinţele Naturii, unele dintre ele

putând aparţine şi colecţiei Ackner.162

Descrierea pieselor:

1. Celt cu secţiune ovală, gura de înmănuşare dreaptă, cu bordura îngroşată. Sub ea se

află patru nervuri verticale, dispuse în două grupuri simetrice, cu capetele superioare arcuite.

Toarta este ruptă şi deasemenea lipseşte o bună parte din circumferinţa găurii de înmănuşare,

existând şi câteva mici ştirbituri pe lamă. Patină verde închis, neuniformă.

Dimensiuni: 8,7 cm; greutate: 175,45 gr.; Nr.inv. A 1160/1640; (Pl. XVI/1)

Bibliografie: Petrescu-Dîmboviţa 1977, 159, pl. 377/8; idem 1978, 158.

2. Celt cu secţiunea ovală, gura de înmănuşare dreaptă, decorat cu patru nervuri

dispuse vertical. Dulia este separată de lamă printr-un prag accentuat. Toarta lipseşte,

observându-se urme de decupare cu o lamă ascuţită. Patină verde închis, uniformă.

Dimensiuni: 11 cm; greutate: 323,13 gr.; Nr.inv. A 1109/1588; (Pl. XVI/2)


3. Celt cu plisc asimetric, având secţiunea ovală şi lama arcuită spre capete. Toarta

este ruptă şi tăişul ştirbit pe câteva porţiuni. Patină verde închis, uniformă.

Dimensiuni: 10,7 cm; greutate: 190,17 gr.; Nr.inv. A 1162/1642; (Pl. XVII/1)


4. Celt cu gura dreaptă, secţiunea ovală şi lama arcuită spre tăiş, care este puternic

ştirbit. Este decorat cu trei nervuri orizontale, de sub care coboară două nervuri unghiulare.

Patină verde închis, uniformă.

Dimensiuni: 10 cm; greutate: 213,78 gr.; Nr.inv. A 1163/1643; (Pl. XVII/2)


5. Celt cu corpul zvelt şi lama puternic arcuită, având gura dreaptă. Este decorat cu trei

nervuri verticale sub buză şi cu câte două nervuri arcuite pe ambele laturi. Are o porţiune

mare din gură lipsă, de aceea nu se poate spune dacă avea toartă. Patină verde închis,

uniformă.

Lungime: 7,6 cm; greutate: 69,51 gr.; Nr.inv. A 1167/1647; (Pl. XVIII/1)


6. Celt cu gura dreaptă, secţiunea ovală şi lama trapezoidală, cu tăişul rotunjit, separată

de corp printr-un prag slab reliefat. Este decorat cu patru nervuri orizontale sub bordura

îngroşată, de sub ele coborând alte trei nervuri unghiulare, uşor arcuite, vârful ultimei fiind

prelungit cu o nervură centrală verticală. Patină verde închis, uniformă.

Lungime: 11,8 cm; greutate: 344,25 gr.; Nr.inv. A 1164/1644; (Pl. XVIII/2)


7. Celt cu secţiune ovală, având bordura găurii de înmănuşare îngroşată. Sub ea se află

două nervuri orizontale, de sub care coboară lateral câte două nervuri verticale, cu capetele

superioare arcuite. Toarta este ruptă şi lama este puternic ştirbită. Patină verde închis,

neuniformă.

Lungime: 9,7 cm; greutate: 138,45 gr.; Nr.inv. A 1165/1645; (Pl. XIX/1)


162

Vezi în acest sens Ciugudean – Luca – Georgescu 2008, 10 şi Wollmann 1982, 54-55.

33

8. Celt cu secţiunea ovală, având bordura găurii de înmănuşare îngroşată. Sub ea se

află două nervuri orizontale, de sub care coboară patru nervuri verticale, cu capetele

superioare frânte în unghi drept. Toarta este ruptă. Patină verde deschis, uniformă.

Lungime: 9,5 cm; greutate: 178,91 gr.; Nr.inv. A 1159/1639; (Pl.XIX/2 )


9. Celt de mici dimensiuni, cu dulia îngustată spre lamă, de care este separată printr-un

prag bine delimitat. Urechea mai păstrează un ciot de turnare, tăişul este drept şi are ambele

colţuri rupte. Patină verde închis, neuniformă.

Lungime: 6 cm; greutate: 81,83 gr.; Nr.inv. A 1170/1650; (Pl. XIX/3)


10. Celt fragmentar, din care se mai păstrează doar lama puternic arcuită şi partea

inferioară a duliei, care prezintă o perforaţie laterală pentru cui de fixare. Patină verde închis,

neuniformă.

Lungime: 7,5 cm; greutate: 65,31 gr.; Nr.inv. A 1172/1652; (Pl. XX/1)


11. Celt fragmentar, din care se mai păstrează doar lama şi partea inferioară a duliei.

Patină verde închis, neuniformă.



12. Celt fragmentar, din care se păstrează partea inferioară a duliei, care este

demarcată printr-un prag de lama puternic aplatizată, de formă trapezoidală. Patină verde

închis, neuniformă.



13. Celt fragmentar, din care se mai păstrează doar lama şi partea inferioară a duliei,

decorată cu trei nervuri verticale. Patină verde închis, uniformă.

Lungime: 7,5 cm; greutate: 195,96 gr.; Nr.inv. A 1175/1655; (Pl. XXI/1)


14. Celt fragmentar, din care se mai păstrează doar lama şi partea inferioară a duliei,

decorată cu o nervură centrală verticală, încadrată de alte două nervuri frânte. Patină verde

închis, uniformă.



15. Celt fragmentar, din care se mai păstrează doar lama masivă, de formă

trapezoidală. Patină verde deschis, uniformă.



Corelarea datelor de intrare a celturilor în colecţia Brukenthal cu tipologia acestora

permite eliminarea de la bun început din presupusul depozit Transilvania I a pieselor nr. 1-3 şi

9, la care ar trebui probabil adăugate şi piesele nr. 4 şi 6, despre care se cunoaşte că sunt

achiziţionate până la mijlocul sec. XIX. Ar mai putea rămâne deci în componenţa

presupusului depozit Transilvania I doar cele nouă celturi intrate în anul 1876 şi despre care se

ştie că provin din fosta colecţie a Muzeului Asociaţiei Transilvane pentru Ştiinţele Naturii,

fără ca acesta să le garanteze însă un statut comun de descoperire. Tipologic, ele se înscriu în

cadrul seriei de depozite din intervalul Ha B1 – B2, propus de M. Petrescu-Dîmboviţa163

şi ar

putea fi menţinute drept depozit cu statut nesigur.

163

Petrescu-Dîmboviţa 1977, 159; idem 1978, 158.

34

7. b. TRANSILVANIA II

Depozitul este constituit dintr-un număr de cinci seceri cu cârlig, despre care M.

Petrescu-Dîmboviţa, citând informaţii primite de la M. Rusu, afirmă că ar putea aparţine unui

depozit din Ha B1164

.

1. Seceră cu cârlig cu lama îngustă, bordură rotunjită şi muchia lamei şi a mânerului

puternic îngroşată. Patină uniformă, verde închis.

Lungime: 24,2 cm; lăţime lamă: 3 cm; greutate: 243,35 gr.; Nr.inv. A 4675/11982; (Pl.

XXIII/1).


276,C.

2. Seceră cu cârlig cu lama lată, bordură rotunjită şi muchia lamei şi a mânerului

puternic îngroşată, deteriorată în locul de unde a fost îndepărtat ciotul de turnare. Pe muchia

mânerului se observă mai multe crestături (pl. XXX/5). Patină uniformă, verde-cenuşie.

Lungime: 25,2 cm; lăţime lamă: 4,8 cm; greutate: 282,40 gr.; Nr.inv. A 4676/11983;

(Pl. XXII/2)


276,C.

3. Seceră cu cârlig cu lama lată, bordură rotunjită şi muchia lamei şi a mânerului

puternic îngroşată. Pe muchia lamei, spre vârf, se observă numeroase crestături fine (pl.

XXX/2). Patină uniformă, verde închis.

Lungime: 25,5 cm; lăţime lamă: 4 cm; greutate: 267,25 gr.; Nr.inv. A 4677/11984;

(Pl.XXIII/1)

Bibliografie: Petrescu-Dîmboviţa 1977, pl. 159, 378/3; idem 1978, 158, nr. 360, pl.

276,C.

4. Seceră cu cârlig, având bordură rotunjită şi muchia lamei şi a mânerului puternic

îngroşată. Lama prezintă o porţiune mai lată spre vârf, după care se îngustează accentuat, atât

tăişul cât şi muchia fiind zimţuite (pl. XXX/4). Patină uniformă, verde închis.


(Pl.XXIII/2)


276,C.

5. Seceră cu cârlig cu lama îngustă, bordură rotunjită şi muchia lamei şi a mânerului

puternic îngroşată. Patină uniformă, verde închis.


(Pl.XXIV/1)


276,C.

Fig. 10. Pagină din vechiul inventar al colecţiei Brukenthal cu înregistrarea primelor seceri

atribuite depozitului Transilvania II

164

Petrescu-Dîmboviţa 1977, 159; idem 1978, 158, nr. 360.

35

Cele cinci piese atribuite depozitului Transilvania II se înscriu tipologic în categoria

secerilor cu cârlig (“Hakensicheln”), patru dintre ele (nr. 1-3, 5) putând fi încadrate în tipul

Micăsasa-Drajna 1165

, cea de-a patra (nr. 4) aparţinând tipului Ghermăneşti-Ruginoasa166

. Este

dificil de precizat dacă simpla inventariere succesivă a celor cinci seceri poate să indice

apartenenţa lor la un posibil depozit, aşa cum a presupus M. Petrescu-Dîmboviţa. Ipoteza în

sine nu poate fi respinsă, deşi în acest caz ar fi fost logic ca toate piesele să aibă acelaşi an de

intrare în colecţie, ori numai exemplarele nr. 3 şi 5 au menţionat anul 1876.

7. c. TRANSILVANIA III

Depozitul ar fi constituit dintr-un celt întreg şi alte două fragmentare (un fragment de

lamă este greşit atribuit de M. Petrescu-Dîmboviţa unui topor cu aripioare !), la care se adaugă

un topor cu aripioare întreg167

.

1. Celt fără ureche, cu secţiunea rectangulară, având gura dreaptă şi bordura acesteia

îngroşată, lama fiind puternic arcuită. Este decorat cu o nervură orizontală, de sub care pleacă

alte două nervuri unghiulare. Pe fiecare latură este prevăzut cu câte un orificiu pentru cuiul de

fixare al cozii. Patină neuniformă, verde deschis.

Lungime: 14,4 cm; greutate: 430,94gr.; Nr.inv. A 6298/13963; (Pl. XXV/1)


277, A.

Fig. 11. Pagină din vechiul inventar al colecţiei Brukenthal cu descrierea unui celt atribuit

depozitului Transilvania III

2. Celt fragmentar, din care se păstrează jumătatea superioară, cu secţiunea hexagonală

şi ciot de turnare pe partea superioară a urechii. Este decorat cu nervuri verticale pe muchii.

Patină neuniformă, verde deschis.

165

Petrescu-Dîmboviţa 1978, 59, nr. 1617-1620, pl. 276, C5. 166

Petrescu-Dîmboviţa 1978, 64, nr. 1795, pl. 276, C5. 167

Petrescu-Dîmboviţa 1977, 159; idem 1978, 158, nr. 361.

36

Lungime: 6,2 cm; greutate: 87,83 gr.; Nr.inv. A 6299/13964; (Pl.XXIV/2 )


277, A.

3. Celt fragmentar, cu secţiunea hexagonală, din care se mai păstrează jumătatea

inferioară a lamei, care este ciobită. Patină uniformă, verde închis.

Lungime: 6,4 cm; greutate: 204,63 gr.; Nr.inv. A 6300/13965; (Pl. XXV/2)


277, A (este interpretat greşit ca topor cu aripioare !).

4. Toporul cu aripioare (Nr.inv. A 6301) nu a mai putut fi identificat cu certitudine în

colecţie, datorită ştergerii numărului de inventar în timpul restaurărilor prin care au trecut o

serie de piese de bronz.


277, A.

Primul celt aparţine unui tip specific seriei Cincu-Suseni (Ha A1), având analogii

perfecte în depozitele de la Aiud168

, Guşteriţa II169

, Sighetu Marmaţiei I170

, Şpălnaca II171

sau

Uioara de Sus172

. Cel de-al doilea celt se înscrie din punct de vedere tipologic în categoria

celor de tip transilvănean, foarte probabil în varianta A4 sau A5 din clasificarea lui M.

Rusu173

, având în vedere nervurile reliefate care coboară de sub buză. Tot unui celt de tip

transilvănean aparţine şi fragmentul de lamă. Având în vedere unitatea cronologică a celor trei

celturi, acordăm o probabilitate considerabilă ca ele să aparţină într-adevăr unui depozit din

seria Cincu-Suseni, singura dificultate majoră fiind lipsa din registrul vechi de inventar a

oricărei indicaţii privind locul de descoperire (fig.11), ceea ce face oarecum improprie

denumirea de “Transilvania III” pentru acest depozit.

7. d. TRANSILVANIA IV

Depozitul este constituit, după M. Petrescu-Dîmboviţa, din patru seceri şi un cuţit cu

mâner plin, terminat cu o placă perforată174

. După cum se poate observa din vechiul registru

de inventar, toate cele patru seceri au indicat drept loc de descoperire Transilvania (fig.12),

doar una dintre ele (A 4694/12001) având însă menţionat şi anul intrării în muzeu, respectiv

1876. În acest caz se poate presupune că respectiva seceră aparţinea colecţiei Muzeului

Asociaţiei Transilvane pentru Ştiinţele Naturii, intrată în acel an în patrimoniul muzeului

Brukenthal.

Cuţitul (A 4701/12008) nu se mai află actualmente în colecţia Muzeului Naţional

Brukenthal, fiind transferat în anul 1974 la Muzeul Naţional de Istorie a României din

Bucureşti175

. Tipologic, el este identic cu piesa facând parte din depozitul de la Dacia176

(pl.

III/1) şi nu vedem nici un motiv logic pentru a fi asociat cu restul pieselor din acest ipotetic

depozit.

1. Seceră cu limbă la mâner, care are o perforaţie. Este decorată cu două nervuri pe

mâner, dintre care una continuă pe cca.. 2/3 din lungimea lamei. Pe cantul lamei se păstrează

o parte a ciotulului de turnare, care este atent fasonat. Patină uniformă, verde închis.

168






Rusu 1966, 24, fig. 1. 174

Petrescu-Dîmboviţa 1977,159; idem 1978, 158, nr. 362. 175

Nota contabilă nr. 301/1974. 176

Vezi supra, pagina 11.

37

Lungime: 13,7 cm; lăţime lamă: 3 cm; greutate: 78,01 gr.; Nr.inv. A 4691/11998; (Pl.

XXVI)


277, B.

2. Seceră cu limbă la mâner, care este decorat cu două nervuri, dintre care una

continuă până aproape de vârful lamei. Pe cant se păstrează o parte a ciotulului de turnare,

care este parţial fasonat. Patină uniformă, verde închis.

Lungime: 16 cm; lăţime lamă: 2,6 cm; greutate: 99,94 gr.; Nr.inv. A 4692/11999; (Pl.

XXVII)


277, B.

Fig. 12. Pagină din vechiul inventar al colecţiei Brukenthal cu descrierea unei seceri atribuite

depozitului Transilvania IV

3. Seceră cu limbă la mâner, având lama de formă semilunară foarte lată. Este decorată

cu două nervuri pe mâner, dintre care una continuă pe o mare parte din lungimea lamei. La

mijlocul cantului se mai păstrează baza ciotului de turnare. Patină uniformă, verde închis.

Lungime: 12,2 cm; lăţime lamă: 4,8 cm; greutate: 146, 65 gr.; Nr.inv. A 4694/12001;

(Pl. XXVIII)


277, B.

4. Seceră cu limbă la mâner, care este decorat cu două nervuri cu alveole, decor care se

pierde spre mijlocul lamei, una dintre nervuri continuând până aproape la vârf. Patină

uniformă, verde închis.


(Pl. XXIX)


277, B.

38

Tipologic, toate secerile aparţin categoriei cu limbă la mâner, trei dintre ele (nr. 1-2, 4)

putând fi încadrate în tipul Uioara 9 (- Sălard 2)177

, cea de-a patra aparţinând tipului Josani 1

(nr. 3)178

. Este dificil de precizat dacă simpla inventariere succesivă a celor patru seceri poate

să indice apartenenţa lor la un lot unitar de piese, respectiv la un posibil depozit, aşa cum a

presupus M. Petrescu-Dîmboviţa. Ipoteza în sine nu poate fi respinsă, deşi în acest caz ar fi

fost logic ca toate piesele să aibă menţionat şi acelaşi an de descoperire.

177

Petrescu-Dîmboviţa 1978, 43, nr. 1102-1104. 178

Petrescu-Dîmboviţa 1978, 45, nr. 1152.

39

8. CONSIDERAŢII PRIVIND PIESELE FRAGMENTARE DIN DEPOZITELE

BRONZULUI TÂRZIU ŞI POSIBILA LOR RELAŢIE CU UN SISTEM

METROLOGIC

Marea majoritate a depozitelor analizate în prezentul volum aparţin categoriei în care

obiectele deteriorate sau aflate sub formă de fragmente nu deţin o pondere semnificativă.

Singurul depozit care conţine un număr notabil de piese fragmentare, cărora li se adaugă şi

câteva turte – lingouri, este cel de la Vărd. Din acest punct de vedere, el poate fi încadrat între

aşa-numitele “depozite cu piese rupte/fragmentate” (“Brucherzhorte”), prezenţa unui

procentaj minoritar de piese relativ întregi nefiind semnificativă, cel puţin din punctul nostru

de vedere179

. Acest tip de depozite este răspândit în Bronzul târziu pe o vastă arie a

continentului european180

, dar procentajul de fragmentare a diverselor categorii nu este

uniform, existând particularităţi de la o zonă la alta181

. Numeroase depozite transilvănene pot

fi incluse în această categorie, dar puţine dintre acestea au fost integral publicate pâna la ora

actuală, datele de care dispunem privind, cu rare excepţii, mai ales depozite mici şi medii ca

mărime182

.

Examinarea obiectelor fragmentare din depozitul de la Vărd şi cu precădere, a

bucăţilor de celturi şi seceri, permite sesizarea unor elemente specifice fiecărei categorii, în

ceea ce priveşte modul de fragmentare. Dacă pentru anumite piese se poate presupune o

rupere accidentală, în cazul altora este foarte probabil vorba despre o acţiune deliberată.

În cazul celturilor, ruperea vizează frecvent zona găurii de înmănuşare, în depozitul de

la Vărd existând patru fragmente care includ cel puţin o parte din buză (pl.XI/2-4, 7), alte

două reprezentând porţiuni din tubul de înmănuşare (pl. XI/5, 8). Fenomenul fracţionării pe

sfert a părţii superioare a celturilor a fost deja remarcat de B. Wanzek, care a şi întocmit liste

cu asemenea fragmente („Viertelbruchstücke”) sau cu securi din care asemenea zone

lipsesc183

. Listele respective pot fi completate cu piese din cadrul depozitelor de la Vâlcele184

,

Galoşpetreu185

, Cugir I186

sau Brâglez187

.

În depozitul de la Vărd există doar o singură bucată provenind din lama unui celt, mai

exact o porţiune din tăişul acesteia (pl. XI/1), dar asemenea fragmente sunt apariţii destul de

comune în cadrul depozitelor cu piese fragmentate188

. Ele trebuie însă diferenţiate de

fragmentele mai mari de lamă, care păstrează deseori şi capătul tubului de înmănuşare şi care

179

Un punct de vedere diferit exprimă I. Bejenariu, referindu-se la compoziţia depozitului de la

Brâglez (Bejinariu 2007, 70). 180

Pentru problematica acestui tip de depozite vezi Rittersfoher 1983; Hansen 1994, 360-363. 181

Hansen 1994, 77-78. 182

Există câteva depozite transilvănene de bronzuri prelucrate şi publicate exhaustiv, cum ar fi cele de

la Vâlcele (Soroceanu 1981), Galoşpetreu (Chidioşan - Soroceanu 1995), Cincu (Soroceanu 1996),

Bogdan Vodă (Motzoi-Chicideanu - Iuga 1995). Publicarea recentă a depozitelor Cugir I (Ciugudean -

Aldea 2005), Brâglez (Bejinariu 2007) şi mai ales Dipşa (Ciugudean – Luca – Georgescu 2006) a

sporit considerabil volumul de date disponibile pentru analize comparative mult mai consistente. 183

Wanzek 1989, 230-231, listele 11-12. 184

Soroceanu 1981, fig. 3/12. 185

Chidioşan – Soroceanu 1995, fig. 2/6. 186

Ciugudean – Aldea 2005, fig. 3/2, 6, 8, 11. 187

Bejinariu 2007, pl. XIII/55-56, 60. 188

Este suficient să exemplificăm pentru Transilvania cu piesele de la Domăneşti I (Petrescu-

Dîmboviţa 1978, pl. 28/13, 15), Şpălnaca II (Petrescu-Dîmboviţa 1978, pl. 142/77; 144/140) sau Dipşa

(Ciugudean – Luca – Georgescu 2006, pl. XXI/2), pentru Ungaria cu cele de la Bonyhad (Mozsolics

1985, pl. 41/17), Berkesz (Mozsolics 1985, pl.175/12), Piricse II (Mozsolics 1985, pl.200/9) sau

Biatorbágy (Mozsolics 1985, pl. 237/13), pentru Cehia cu cele de la Polešovice (Salaš 1997, pl. 3/33,

45) sau pentru Austria cu Peggau (Weihs 2004, pl. 16/136).

40

sunt rezultatul fracturării celtului aproximativ în zona mediană. Fragmentele înguste de tăiş

sunt probabil rezultatul unei acţiuni asemănătoare celei de rupere deliberată a colţurilor, care

trebuie şi ea diferenţiată de ştirbirea intenţionată. Am avut ocazia să exemplificam recent

ambele cazuri prin publicarea micului depozit din zona Oradiei189

, în vreme ce A. Hänsel a

presupus în cazul unui celt din ţinutul Sucevei că deteriorarea lamei ar fi fost făcută pentru a

aduce piesa la valoarea dorită dintr-un ipotetic sistem ponderal190

. În privinţa uneltelor

utilizate pentru fragmentarea şi/sau deteriorarea celturilor, dorim să atragem aici atenţia şi

asupra urmelor de lovituri cu o lamă îngustă (probabil daltă) prezente pe buza şi suprafaţa

laterală a gurii de înmănuşare a unui celt fragmentar din depozitul de la Zărneşti (pl. XXXII),

care nu pot fi în nici un caz interpretate drept deteriorări survenite în decursul utilizării piesei

respective. Urme de lovire cu dalta sunt amintite şi în cazul unor piese din depozitul de la

Brâglez191

, ele apărând extrem de clare pe tăişul unuui celt de la Oradea192

.

O altă categorie de piese fragmentate din cadrul depozitului de la Vărd o constituie

lamele de seceri, reprezentate printr-un fragment din vârf (pl. X/2), un altul din zona mediană

(pl. X/4) şi ultimul din proximitatea mânerului (pl. X/4). Ele ilustrează zonele predilecte de

fragmentare a lamelor, operaţie care se realiza fie prin aplicarea unor lovituri cu o lamă

tăioasă, fie prin îndoirea lamei, acest procedeu fiind utilizat mai ales în porţiunile mai subţiri.

Observaţii similare au fost făcute cu ocazia publicării altor depozite din Transilvania, cum

sunt cele de la Bogdan Vodă193

, Dipşa194

sau Brâglez195

.

Prezenţa pieselor de bronz fragmentate în depozite a fost larg discutată în literatura de

specialitate, primind explicaţii dintre cele mai diferite, pornind de la cea de „metal vechi“,

destinat reciclării, caz în care depozitele respective erau asociate unor ateliere şi/sau meşteri

metalurgi196

, continuând cu trecerea rituală a obiectelor într-o stare nefuncţională, în cadrul

unor ceremonii implicând forme de violenţă mistică197

şi terminând cu posibila

funcţie „monetară“ a fragmentelor de metal, acestea fiind asociate unui anumit sistem de

greutăţi198

.

Cu precădere prezenţa masivă a secerilor în cadrul unor depozite a fost interpretată de

unii cercetători prin posibila lor apartenenţă la un sistem premonetar, mergându-se până la

supoziţia că secerile de bronz nu ar fi avut (doar) o funcţie utilitară, ci ar fi reprezentat în

principal elemente ale unui sistem premonetar199

. Fragmentarea intenţionată a secerilor a fost

convingător susţinută de M. Primas, un sugestiv exemplu fiind analiza depozitelor de la

Sigmaringen sau Penkhoff, pentru care s-a demonstrat ruperea secerilor în mai multe

fragmente, acestea reprezentând, în opinia cercetătoarei amintite, veritabile unităţi

„monetare“200

. Recenta publicare a depozitului de la Pustakovec din Croatia, care conţine,

între alte piese şi un insolit pandantiv cu bucăţi de obiecte (inclusiv un sfert din gura unui

celt!)201

, aduce încă un argument serios în favoarea unei asemenea interpretări a pieselor

fragmentate. Dar pentru ca un atare sistem premonetar să poată funcţiona, este evident că el

trebuia să se bazeze pe un anumit sistem de greutăţi, pentru identificarea căruia s-au făcut

189

Ciugudean – Ciută 2008, 345, 353, fig. 1-2. 190

Hänsel A 2005, 294-295, fig. 11. 191

Bejinariu 2007, 71 (din păcate fără vreo ilustraţie exemplificatoare). 192

Ciugudean – Ciută 2008, fig. 6. 193

Motzoi- Chicideanu – Iuga 1995, 157. 194

Ciugudean – Luca – Georgescu 2006, 46, fig. 6/2. 195

Bejinariu 2007, 71. 196

Eogan 1983 (cu întreaga bibliografie a problemei); vezi şi Rusu 1963, 184, nota 23; idem 1981,

378-381; Petrescu-Dîmboviţa 1977, 23-24; 197

O demonstraţie amplă în acest sens la Nebelsick 2000; a se vedea şi Sommerfeld 2005. 198

Primas 1986, 38; Sommerfeld 1994, 39; Hänsel A 2005, 294-296. 199

Sommerfeld 1994, 37-60. 200

Primas 1986, 37-40. 201

Hänsel A 1999.

41

demersuri repetate în ultimele decenii. Încercările de a defini însă un sistem ponderal pe baza

greutăţilor individuale ale fragmentelor de obiecte din depozitele de bronzuri nu au înregistrat

decât un succes parţial până în prezent.

În literatura de specialitate românească studiile care au extins analiza depozitelor şi

asupra aspectelor ponderale ale diverselor categorii de piese şi în mod special asupra celor

fragmentate, sunt relativ puţine, atenţia cercetătorilor fiind orientată cu precădere asupra

aspectelor tipologice şi cronologice. Tocmai de aceea merită amintit studiul depozitului de

seceri de la Străoşti, în care sunt incluse observaţii privind gruparea în funcţie de greutate a

pieselor întregi sau fragmentare, ultimele fiind probabil adăugate treptat, până la atingerea

greutăţii totale dorite202

. Alte două depozite în care problematica greutăţii pieselor a fost

urmărită cu minuţuiozitate sunt cele de la Brâglez203

şi Dipşa204

.

Având în vedere numărul redus de piese din depozitul de la Vărd, am considerat mai

util să eliminăm piesele întregi, limitând analiza greutăţii la fragmentele de celturi şi seceri,

pentru care s-a obţinut o histogramă ce evidenţiază anumite grupe ponderale, dintre care multe

se regăsesc şi în cadrul altor depozite transilvănene din seria Cincu-Suseni, cum este cazul

celui de la Cugir (fig. 13). Chiar dacă pot fi evidenţiate tendinţe de grupare ponderală a

fragmentelor, ele nu sunt totuşi suficiente pentru a identifica cu certitudine standarde de

greutate care să fi fost avute în vedere în procesul de îmbucătăţire al obiectelor.

0

10

20

30

40

50

60

Vard

gra

me

Vard 0 0 0 4.6 4.9 0 0 9 9.4 0 0 11 0 0 0 0 0 0 0 17 0 0 0 0 0 0 0 0 0 34 0 0 42 0 0 50

Cugir (<50) 2.7 3 3.5 5.1 5.6 7.8 8 9 9.5 10 10 11 12 13 13 14 14 15 16 17 20 21 21 23 24 26 26 28 30 33 38 41 42 43 45 48

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24 25 26 27 28 29 30 31 32 33 34 35 36

Fig. 13. Histograma fragmentelor de celturi şi seceri din depozitele Vărd şi Cugir I (50 gr.<).

Mai curând acesta era menit să furnizeze o gamă cât mai largă de fragmente cu greutăţi

diferite, care să poată apoi fi grupate sau eventual adăugate altor ansambluri de piese până la

atingerea unor standarde de greutate şi valorice. Este însă probabil ca existenţa unor

“canoane” de segmentare a diferitelor categorii de piese şi în special a secerilor şi celturilor,

să fi dus în timp la obţinerea unor fragmente cu greutăţi apropiate. Gradul ridicat de

fragmentare a pieselor din unele depozite transilvănene l-a determinat de altfel pe Chr. Pare să

presupună existenţa unui sistem extrem de precis de măsurare a greutăţii metalului în cadrul

tranzacţiilor de schimb205

.

Dintre piesele publicate până în prezent de pe teritoriul României, singurele

interpretate ca reprezentând unităţi de greutate propriu-zise sunt cele două bare-lingouri din

depozitul de la Crăciuneşti, dintre care una este perforată şi are ataşată o brăţară206

. Ea

202

Motzoi-Chicideanu – Lichiardopol 1995. 203

Bejinariu 2007, 72-75. 204

Ciugudean – Luca – Georgescu 2006, 45-49. 205

Pare 1999, 506. 206

Nistor – Vulpe 1974, 10, 14, fig. 4/29-30.

42

cântăreşte 432 gr., în vreme ce lingoul simplu are doar 407 gr., dar a suferit intervenţii

moderne care i-au afectat integritatea. Chr. Pare semnalează un lingou asemănător celor din

Maramureş în depozitul de la Hočko Pohorje din Slovenia, greutatea sa fiind însă de 260

gr.207

. O combinaţie de trei piese din cadrul depozitului de la Crasna Vişeului ar putea avea şi

ea o semnificaţie ponderală nemijlocită. Este vorba despre un celt având petrecută prin ureche

o brăţară, care la rândul ei este ataşată unui corn perforat, cele trei piese cântărind împreună

306 gr., însă C. Kacsó preferă să avanseze ipoteza destinaţiei cultice, respingând categoric

orice interpretare ponderală208

. Deocamdată nu sunt cunoscute sau mai corect spus, publicate

de pe teritoriul României lingouri rectangulare (denumite uneori şi lingouri Keftiu

miniaturale), similare celor existente în depozitele din perioada Bronzului târziu de pe

teritoriul Ungariei şi care au fost interpretate drept greutăţi209

. Este posibil însă ca asemenea

piese să existe în marile depozite din Transilvania, care n-au fost încă publicate integral.

Rezultate surprinzătoare oferă însă analizarea greutăţii inelelor-lingouri de aur din

depozitul bimetalic Cugir I210

, care prezintă şi ele fenomenul fragmentării intenţionate. Din

cele 24 de piese, cu o greutate totală de 287,23 gr., doar opt, adică o treime, sunt întregi, restul

fiind secţionate la unul sau la ambele capete, fiind prezente inclusiv segmente de bară de mici

dimensiuni. Simpla examinare vizuală a pieselor permite sesizarea urmelor de tăiere cu o daltă

cu lama îngustă, în anumite cazuri acelaşi fragment purtând urmele unor secţionări

nefinalizate, ele fiind reluate la mică distanţă pentru obţinerea fragmentului de dimensiunea

sau mai bine spus, de greutatea dorită211

.

Distribuţia în funcţie de greutate a pieselor de aur de la Cugir (fig. 14) evidenţiază

existenţa clară a două standarde metrologice. Primul şi cel mai pregnant, este platoul situat

între 12,77-13,47 gr. unde, dacă luăm în considerare o eroare de cca. + / - 0,5 gr., obţinem un

standard de greutate de cca. 13,0 +/- 0,5 gr. Cel de-al doilea este evidenţiat de platoul situat

între 5,19 - 6,8 gr., unde standardul de greutate ar putea fi de cca. 6,14 +/- 0,8 gr., adică

aproximativ jumătatea primei unităţi. Ar mai putea exista şi o unitate mai mică, evidenţiată de

cele două piese cu greutatea cuprinsă între 3,15 – 3,43 gr., care ar reprezenta jumătatea celui

de-al doilea standard.

Studiile consacrate stabilirii unor sisteme de măsurare a greutăţilor pentru bronzul

târziu european au formulat concluzii destul de apropiate, în ceea ce priveşte valoarea unităţii

de bază. Astfel B. Wiegel a avansat o unitate de bază de 23,5 g pentru Hugelgräberzeit”212

,

pentru ca R. Peroni să propună ulteriror două sisteme diferite de măsurat, cu unităţi de bază de

26 g (sistemul A), respectiv 63 g (sistemul B)213

. C. F. Pare a manifestat serioase rezerve faţă

de analiza fragmentelor de bronzuri de tipul celei întreprinse de Sommerfeld, preferând să

încerce identificarea pieselor cu funcţie de greutăţi propriu-zise sau să caute standarde în

obiectele întregi, precum lingourile214

. El diferenţiază perioada bronzului mijlociu şi târziu, în

care se operează cu o unitate de bază de cca. 24-25 g, faţă de “Urnenfelderzeit”, când valoarea

unităţii de bază se situează între 26-28 g215

.

Inelele-lingouri cu secţiune rombică de la Cugir se înscriu într-o categorie tipologică

de obiecte din aur larg reprezentată prin depozite sau descoperiri izolate pe un teritoriu bine

207

Pare 1999, 486, nota 226. 208

Kacsó 1996, 250, 252, fig. 2. 209

Mozsolics 1984, 33; Primas - Pernicka 1998, 54; Pare 1999, 493-495. 210

Ciugudean – Aldea 2005, 96-97, 106, fig. 2-3. 211

Ciugudean – Aldea 2005, fig. 15. 212

Wiegel 1994, 154. 213

Peroni 1998. 214

Pare 1999, 486. 215

Pare 1999, 493-505.

43

delimitat, care cuprinde zona centrală şi vestică a Transilvaniei, Banatul şi nord-estul

Ungariei216

.

0

5

10

15

20

25

30

35

Series1 3.15 3.43 5.19 5.7 5.81 5.87 6.46 6.53 6.78 6.8 9.13 11.9 12.8 12.8 12.9 12.9 12.9 13.2 13.5 19.5 20.5 22.8 23.9 30.9

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 21 22 23 24

Fig. 14. Histograma inelelor-lingouri de aur din depozitul Cugir I.

O comparaţie cu alte tezaure din Transilvania şi Banat (fig. 15), indică prezenţa

standardului de cca. 13 gr. printr-un fragment tăiat de inel de la Căuaş (13,85 gr.), prin trei

piese de la Hinova (12,56 ; 13,09 ; 13,18 gr.) şi prin alte trei de la Sacoşu Mare (12,76 ;

12,88 ; 13,35 gr.). Standardul de cca. 13 gr. ar putea fi uşor interpretat ca jumătatea unităţii de

bază din sistemul A propus de Peroni sau ca aproximativ ½ din unitatea de bază a perioadei

“Urnenfelderzeit” propusă de Pare. O problemă o constituie însă faptul că respectiva unitate

de cca 26 gr. nu este reprezentată în tezaurul Cugir I, ea fiind însă atestată printr-o bucată de

inel din tezaurul de la Căuaş (25,70 gr.) şi prin altele două de la Hinova (25,22 ; 25,33 gr.). Pe

de altă parte, dacă raportăm standardul de cca. 13 gr. la unitatea de sorginte miceniană de 65,5

gr., identificată de J. Eiwanger într-o serie de depozite de aur din Europa centrală217

,

constatăm că raportul este exact de 1 : 5. Poate cea mai surprinzătoare analogie este însă cea

cu unitatea egipteană pentru aur dbn, care are greutatea de 13,5 gr218

. Cel de-al doilea standard

de greutate prezent în cadrul tezaurului de la Cugir corespunde aproape perfect unui shekel

egeean cu valoarea de cca. 6,5-6,8 gr., care pare a fi ajuns pe “drumul chihlimbarului”până în

nordul Europei, dacă acceptăm rezultatele analizei întreprinse de Malmer asupra unor obiecte

de aur şi bronz din Scandinavia219

.

Analiza greutăţii pieselor de la Cugir nu face decât să confirme şi să completeze

rezultatele deja obţinute prin câteva studii de referinţă consacrate pieselor de aur din

depozitele Bronzului târziu central şi sud-est european220

, în opinia noastră unitatea de bază

utilizată în fragmentarea inelelor-lingouri de la Cugir fiind în directă corelare cu shekel-ul

egeean, fapt deloc surprinzător dacă avem în vedere contactele evidenţiate cu această zonă pe

filiera Drajna de Jos-Lozova-Pobit Kamăk-Uluburun221

.

216

Rusu 1972, 34-35; Mozsolics 1966, 15, 26, 28; idem 1973, 92-95; Popescu 1975, 46-64. 217

Eiwanger 1989, 445. 218

Ruiz-Gálvez 2000, 267. 219

Malmer 1992, apud Ruiz-Gálvez 2000, 268, fig. 18.1. 220

Mozsolics 1966; idem 1973, 86-89; Eiwanger 1989. 221

László 2007.

44

0

10

20

30

40

50

60

70

80

Firitea

z

Sa

co

su M

are

gra

me

Fir

iteaz

00

00

00

60

00

00

00

00

00

17

00

00

00

30

34

36

39

050

51

54

54

55

55

55

00

00

00

00

Cu

gir

I3

35

66

66

77

79

12

13

13

13

13

13

13

13

19

20

23

24

00

31

Hin

ov

a3

45

60

00

07

811

12

12

12

13

013

13

14

14

16

19

19

19

21

25

25

28

28

28

31

39

049

52

Saco

su

Mare

34

00

00

00

00

00

13

13

00

00

13

020

00

00

039

42

42

45

45

63

66

67

70

73

74

74

75

75

75

75

76

76

77

12

34

56

78

910

11

12

13

14

15

16

17

18

19

20

21

22

23

24

25

26

27

28

29

30

31

32

33

34

35

36

37

38

39

40

41

42

43

44

45

Fig

. 15

. H

isto

gra

ma

pie

selo

r de

aur

din

tez

aure

le d

e la

Fir

itea

z, C

ug

ir, H

inova

şi S

acoşu

Mar

e.

45

9. DEPOZITELE DE BRONZURI ŞI EXPLOATAREA SĂRII ÎN PERIOADA

BRONZULUI TÂRZIU DIN TRANSILVANIA

Cu ocazia publicării marelui depozit de la Dipşa (jud. Bistriţa-Năsăud), făcusem o

trecere în revistă a problematicii potenţialei legături dintre marile depozite de bronzuri

transilvănene şi resursele de sare222

, ipoteză lansată în urma cu aproape o jumătate de secol de

M. Rusu223

şi reluată apoi şi de alţi cercetători224

. Identificarea depozitului de la Ocna Mureş

în cadrul colecţiei muzeului Brukenthal225

, la care se adaugă recenta descoperire a altor două

depozite, la Pănade226

şi la Noşlac227

, îmbogăţeşte şi nuanţează semnificativ imaginea

distribuţiei depunerilor de bronzuri în zona importantelor zăcăminte salinifere din Podişul

Transilvaniei. Iată de ce considerăm necesar să revenim asupra acestui subiect, cu atât mai

mult cu cât el n-a fost analizat şi sub raportul contextului cultural în care se desfăşoară

“revoluţia sării” din perioda Bronzului târziu în Transilvania.

Pentru perioada Bronzului târziu se pot delimita la ora actuală cel puţin patru zone

principale de exploatare a resurselor salinifere în spaţiul intracarpatic al României, ele fiind

documentate prin descoperiri suficient de concludente. Este vorba în primul rând de zona

centrală a Transilvaniei, cu bogatele depozite de sare gemă din zona Ocna Mureş – Valea

Florilor - Turda, apoi de zona Podişului Târnavelor, cu depozitele din zona Ocnişoara –

Mănărade – Cetatea de Baltă, urmată de cele din Carpaţii Răsăriteni din zona Bistriţa –

Beclean şi în fine, cele din Maramureş din zona Coştiui – Ocna Şugatag.

Pentru zona central-transilvăneană, cele mai consistente descoperiri provin

deocamdată de la Valea Florilor, unde în anul 1938, cu ocazia unor lucrări de lărgire a

terasamentului, au fost găsite mai multe puţuri colmatate în masivul de sare, din ele fiind

recuperate o serie de unelte de lemn, printre care şi o troacă cu perforaţii pe fund. Aceasta din

urmă a oferit o dată radiocarbon plasată în intervalul 1130 – 970 BC (calibrată cu 2σ)228

.

Un alt zăcământ de sare din zona Podişului Transilvaniei exploatat foarte probabil din

perioada epocii bronzului a fost şi cel de la Ocna Mureş (jud. Alba). M. Roska semnalează

descoperirea în ocna veche a unui topor (celt ?) de bronz, intrat în anul 1871 în colecţia

Muzeului Naţional din Budapesta 229

. Tot de la Ocna Mureş provine un extrem de interesant lot

de unelte din lemn, descoperite în împrejurări neclare în perioada interbelică şi ajuns în

colecţia muzeului din Alba Iulia. Este vorba despre o lopată cu mâner scurt (fig. 16/3), mai

multe de lopeţi plate de tip „vâslă” (fig. 16/1), un soi de „satâr” cu mâner pentru zdrobirea

sării (fig. 16/2), două bucăţi de lemn cu capetele încovoiate, probabil tălpi de sanie pentru

transportarea blocurilor de sare, icuri de tip pană şi un târnăcop primitiv, având vârful dintr-un

corn retezat de bovină, în care intra un mâner din lemn. Alte obiecte sunt din păcate prea

fragmentare pentru a li se mai putea stabili funcţionalitatea. Piesele au fost considerate până

de curând ca aparţinând perioadei romane, fiind expuse în expoziţia de bază a muzeului, dar

consultarea inventarului ne-a permis să stabilim că nu există de fapt nici o menţiune privind

222

Ciugudean – Luca – Georgescu 2006, 49-52. 223

Rusu 1963, 184; Rusu - Chiţu 1982, 42-43 şi nota 15. 224

Petrescu-Dîmboviţa 1977, 23; Cavruc – Ciugudean – Harding 2006; Boroffka 2006, 76-77; pentru

zona Maramureşului vezi Kacsó 2006 ; idem 2009. 225

Vezi pag. 16-19 în prezentul volum. 226

Ciugudean – Ciută – Kadar 2006; Ciugudean et al. 2009. 227

Cercetări inedite Z.K. Pinter, A. Dragotă şi T.G. Rustoiu. Depozitul, care numără 131 de piese

întregi şi fragmentare, se află în colecţia Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia, fiind în curs de

prelucrare şi publicare. 228

Wollman – Ciugudean 2005, 100-101, fig. 100. 229

Roska 1942, 166, nr. 120.

46

contextul descoperirii, care să justifice datarea lor în această perioadă230

. Din punct de vedere

tipologic, uneltele de lemn de la Ocna Mureş se încadrează în seria uneltelor deja cunoscute

din descoperirile de la Valea Florilor sau din zona Maramureşului. O lopată asemănătoare

exemplarului din fig. 18/3 este de asemenea cunoscută de la Turda, ea fiind recuperată de

Téglás Istvan cu prilejul îndepărtării depunerilor de la o veche exploatare în anul 1902,

împreună cu alte unelte din lemn şi atribuită epocii romane, fără a se cunoaşte însă vreo

asociere cu piese aparţinând respectivei epoci231

.

Sunt cunoscute la ora actuală nu mai puţin de şase depozite descoperite în imediata

vecinătate a zăcămintelor de sare de la Ocna Mureş: Noşlac232

, Uioara de Sus233

şi Şpălnaca

II234

, aparţinând grupei ”depozitelor-turnătorii”, completate de Şpălnaca II235

, Ocna Mureş I236

şi Ocna Mureş II237

care sunt specifice perioadei Ha B1-B2. Această remarcabilă concentrare de

depozite, care acoperă un interval de câteva secole (sec. XII – IX î. Chr.), corelată cu

descoperirea de piese de bronz şi în interiorul vechii saline, este greu de explicat fără o raportare

la exploatarea resurselor salinifere în perioada Bronzului târziu. Prezenţa unor tipuri de piese de

factură central-europeană în cadrul depozitului de la Noşlac, ar putea indica contacte directe cu

reprezentanţi ai unor comunităţi din regiunea respectivă.

Fig. 16. 1-3. Unelte din lemn descoperite într-o salină veche de la Ocna Mureş.

230

Pe baza Tabulei Peutingeriene la Ocna Mureş a fost localizată antica localitate Salinae, aceasta

fiind probabil singura explicaţie pentru datarea obiectelor de lemn în epoca romană. 231

Wollmann 1996, 242, pl. 106/2. 232

Vezi nota 224. 233

Petrescu-Dîmboviţa 1977, 114-117. 234



Vezi nota 222. 237

Petrescu-Dîmboviţa 1977, 156-157.

47

Zona saliniferă din Podişul Târnavelor este deocamdată ilustrată prin descoperirile de

la Pănade şi Ocnişoara. Dorim să aducem aici în discuţie recenta descoperire a depozitului de

bronzuri de la Pănade, cercetările demonstrând că acesta fusesese depus la confluenţa pîrîului

Pănăzii, care izvorăşte din preajma localităţii Ocnişoara, unde se află un izvor sărat extrem de

concentrat (fig. 17)238

. Nu este lipsit de interes faptul că distanţa dintre Aiud, localitatea unde

s-a descoperit marele depozit-turnătorie şi izvorul sărat de la Ocnişoara este de doar 12 km.

Fig. 17. Imagini cu zona izvorului sărat de la Ocnişoara , jud. Alba (stânga) şi amenajări din

lemn preistorice în zona izvorului sărat de la Beclean – Figa, jud. Bistriţa Năsăud (dreapta)

Depozitul de la Pănade nu este însă singurul descoperit în zona saliniferă din Podişul

Târnavelor. Lui i s-ar putea adăuga şi depozitele de la Micăsasa (seria Uriu – Domăneşti)239

,

Cetatea de Baltă240

şi Aiud (seria Cincu-Suseni)241

şi probabil Corneşti (seria Moigrad -

Tăuteu)242

, deşi aria lor de răspândire nu este atât de concentrată precum în cazul depozitelor

din zona Ocna Mureş.

Bogatele depozite de sare din zona Dej – Beclean - Bistriţa formează în ultimii ani

obiectul unui proiect de cercetare anglo-român. În anul 2005, urmând informaţiile din

literatura de specialitate şi mai ales descoperirea unei troace de lemn pe Pârâul Sărat, în

apropierea Băilor Figa (oraş Beclean)243

, cercetătorii englezi şi români au identificat în zona

respectivă numeroase amenajări din lemn (fig. 17)244

. Tot pe albia Pârâului Sărat au mai fost

descoperite ciocane-târnăcop din andezit şi alte trei troace cu perforaţii245

, asemănătoare celei

descoperite la Valea Florilor. Date radiocarbon obţinute pe cinci probe prelevate din

amenajările de lemn se plaseză toate în perioada Ha A246

. O probă prelevată anterior din prima

troacă descoperită la Figa a fost datată calibrat în intervalul 1130 – 970 BC247

. Rezultă deci că

238

Ciugudean – Ciută – Kadar 2006, fig. 1-2; evaporarea unui litru de apă sărată duce la obţinerea a

cca. 300 gr. de sare. Izvorul este folosit şi în prezent de păstori pentru producerea sării prin evaporare

iar de localnici pentru conservarea murăturilor sau a cărnii de porc. 239



Petrescu-Dîmboviţa 1977, 80-81. Necunoscând alte ocurenţe salinifere mai apropiate, M. Rusu a

pus în legătură depozitul de la Aiud cu zăcămintele de la Ocna Mureş (Rusu –Chiţu 1982, 42, nota 15). 242


Primele descoperiri din zona izvoarelor sărate de la Figa se datoresc lui I. Chintăuan, care a

semnalat prezenţa unei instalaţii din lemn (vezi Wollmann – Ciugudean 2005, 101-102), pe care a şi

recuperat-o din teren în 2005. 244

Cavruc – Ciugudean - Harding 2006, 44-45. 245

Harding – Cavruc 2006, 57-58 şi fig. 91-104. 246

Cavruc – Ciugudean – Harding 2006, 45. 247

Ciugudean – Luca – Georgescu 2006, 49-50, fig. 10.

48

perioada exploatărilor de sare de la Beclean - Figa coincide cu cea a îngropării depozitului de

la Dipşa, ceea ce pune într-o lumină nouă contextul economic zonal al depozitului.

Zona saliniferă Dej – Bistriţa este şi ea extrem de bogată în depuneri de bronzuri, celui

deja menţionat adăugându-i-se alte 12 depozite: Cireşoaia II248

, Rebrişoara II249

, Uriu250

(seria

Uriu – Domăneşti), Domneşti251

, Ghinda252

(seria Cincu-Suseni), Fânaţe253

(seria Turia -

Jupalnic), Archiud254

(seria Moigrad – Tăuteu), Ciceu-Corabia (Ha B1-B2)255

, Blăjenii de

Jos256

, Cireşoaia I257

(seria Sângiorgiu de Pădure – Fizeşu Gherlii), Arcalia258

şi Coldău II259

(seria Vinţu de Jos – Vaidei).

Primele semnalări ale unor posibile exploatări preistorice în zona saliniferă a

Maramureşului datează din sec. XIX şi se referă la descoperirea unui depozit de bronzuri în

anul 1843 într-o salină de lângă localitatea Nereşniţa din Maramureş260

. Un alt depozit

descoperit probabil tot într-o salină (informaţiile din epocă sunt contradictorii !) este cel de la

Coştiui, găsit în anul 1863 într-o mină la adâncimea de 16 m. în apropierea dealului

“Calvaria” şi compus din patru (eventual cinci ?) celturi, o seceră cu butoni şi patru (sau cinci

?) brăţări (depozitul Coştiui I)261

. Din raza aceleiaşi localităţi mai provine un al doilea depozit

(Coştiui II) precum şi alte descoperiri izolate de obiecte din bronz262

, databile în general în

perioda Bronz D-Ha A.

De la Slatina (actualmente Solotvino, Ucraina) provin deasemenea două depozite de

bronzuri, la care se mai adaugă o spadă cu limbă la mâner, ca descoperire izolată263

.

Semnificativă este şi descoperirea depozitului de la Ieud264

, care era depus într-un vas de lut,

lângă un izvor cu hydrotion, având în imediata apropiere urmele unor ocne vechi prăbuşite265

.

Acestor informaţii li se adaugă cele privind descoperirile făcute în anii 1817 la Valea

Regelui/Königstal, unde au fost descoperite exploatări subterane, de forme neregulate, în care

se aflau unelte din lemn, între care un jgheab şi frânghii de iută, utilizate probabil la ridicarea

blocurilor la suprafaţă266

. Ele au fost transportate la Budapesta, împreună cu o porţiune a

masivului de sare cu adânciturile rezultate în urma acţiunii apei dulci. În singura imagine

păstrată, se pot distinge cu uşurinţă jgheabul/troacă prevăzut cu cepuri, scări şi odgoane de

coborât în puţ, lemne de armătură, lopeţi de tip “vâslă” şi un ciocan din lemn.267

Într-un studiu recent consacrat resurselor minerale şi depunerilor de metal din epoca

bronzului în zona Maramureşului, C. Kacsó trece în revistă toate depozitele din această

248








Marinescu 1979. 256





Kacsó 2006, 101; idem 2009, 348. 261

Kacsó 2009, 346, fig. 4-6. 262

Kacsó 2006, 101; idem 2009, 346-347 263

Kacsó 2006, 101. 264

Kacsó 2009, 348. 265

I. Mihályi, A történet ellöti Máramoros (mss., 1883 ?), 16, (apud Kacsó 2006, 111, notele 75-76). 266

Preissig 1877, 301-302, pl. 12, fig. 1-2. 267

Wollmann - Ciugudean 2005, 99, 114, pl. 4; Cavruc – Ciugudean – Harding 2006, 49.

49

importantă zonă saliniferă, celor deja amintite mai adăugându-li-se şi cele de la Vadu Izei şi

Crasna Vişeului268

.

Prin cele expuse mai sus nu am dorit desigur să susţinem că toate depozitele din

zonele cu zăcăminte de sare ar trebui explicate doar prin prezenţa acestor resurse naturale, dar

nu putem să nu subliniem că, în lumina cercetărilor recente, relaţia dintre intensificarea

exploatării sării în perioada Bronzului târziu şi concentrarea depozitelor în acele zone ale

Transilvaniei care dispuneau de asemenea resurse pare evidentă.

Un ultim aspect pe care dorim să-l discutăm aici priveşte contextul cultural în care are

loc amplificarea exploatării resurselor salinifere din Transilvania. Aşa cum o indică datele

radiocarbon obţinute până în prezent pe obiectele din lemn de la Valea Florilor şi Beclean –

Figa, intervalul maxim de timp care ar corespunde fenomenului respectiv acoperă sec. XIV –

X î. Chr, adică perioada Bz D – Ha B1, mai probabil însă intervalul poate fi limitat la sec. XIII

(poate chiar XII) – X î. Chr. Acest interval corespunde, în opinia unor cercetători, în principal

cu manifestările proto-Gáva şi apoi cu evoluţia culturii Gáva propriu-zise (pl. XXXIII), el

reprezentând totodată şi etapa de maximă înflorire a metalurgiei bronzului269

. Cu alte cuvinte,

comunităţile care au dat o amploare fără precedent extragerii sării, introducând probabil şi noi

tehnologii în acest scop270

, sunt cele care au participat la geneza şi apoi la întreaga evoluţie a

culturii Gáva în spaţiul transilvănean. Multitudinea de situri în care se practica extragerea sării

lasă să se întrevadă o producţie excedentară, care era destinată fără îndoială schimbului cu

teritoriile în care acest produs, vital deopotrivă oamenilor şi animalelor, lipsea cu desăvârşire.

Dacă comunităţile riverane Mării Mediterane, Mării Baltice sau Mării Nordului, puteau să

obţină sarea şi prin procedeul evaporării apei marine, folosind tehnica brichetajului271

, cele

aflate spre interiorul continentului erau obligate s-o importe, contravaloarea sării achiziţionate

generând bunăstarea celor care controlau această resursă. Această bunăstare poate fi reflectată

inclusiv în mărimea depozitelor seriei Cincu-Suseni, uriaşe acumulări de metal, fără

echivalent în restul Europei continentale. Se poate, credem, vorbi despre apariţia în

Transilvania a unei veritabile “aristocraţii a sării” în perioada Bronzului târziu, care

controlează producţia şi comerţul cu sare, adoptând un sistem premonetar, în care verigile-

lingouri din aur joacă un rol bine definit. Reprezentanţii acestei elite îşi au reşedinţele în

fortificaţiile care împânzesc teritoriul intracarpatic, fenomenul în sine fiind unul general

european la epoca respectivă, dar dobândind şi anumite conotaţii regionale, unele fortificaţii

din Transilvania având şi rolul de a controla principalele căi de acces spre zonele cu resurse

salinifere. Acesta pare să fie cazul cetăţilor de pământ de la Dej, Ciceu-Corabia sau Şona272

,

dar nu trebuie excluse nici aşezări fortificate aparent mai depărtate, precum Teleac273

sau

Mediaş274

, a căror vizibilă prosperitate şi intensivă utilizare, alături de prezenţa unor piese ce

reflectă legături cu arii culturale din zona pontică sau danubiană, sunt semnele indirecte ale

participării la beneficiile exploatării “aurului alb” al Transilvaniei.

268

Kacsó 2009, 348. 269

Kacsó 1990; Ciugudean 1994; Ciugudean – Aldea 2005, 107-111. 270

Prezenţa trocilor sau jgheaburilor din lemn prevăzute cu cepuri perforate în cel puţin trei dintre

siturile salinifere din perioada Bronzului târziu (Valea Florilor, Beclean – Figa şi Valea Regilor,

posibil şi Ocna Dejului) constituie un argument serios, acest gen de instalaţie nemaifiind atestat până

în prezent în alte zone miniere ale Europei preistorice. 271

Harding 2007a. 272

Pentru rezultatele investigaţiilor arheologice în siturile respective vezi Vasiliev 1995, care însă nu

are în vedere şi raportarea lor la zonele salinifere învecinate. 273

Vasiliev Aldea – Ciugudean 1991. 274

Pankau 2004.

50

10. PREHISTORIC BRONZE HOARDS IN THE BRUKENTHAL COLLECTION (II)

(SUMMARY)

Foreword

The publication of the bronze hoards from the collection of the Brukenthal National Museum in Sibiu

started two years ago with the first volume of “Prehistoric Bronze Hoards in the Brukenthal collection”,

published as the 31st number of Bibliotheca Brukenthal. In the present volume, the authors wish to continue this

project by publishing several Hallstatt A and B hoards. Most of them have already been briefly referenced in

other volumes, but they usually lacked a full description or illustration.

1. The Dacia Hoard

According to inventory records, the bronze artifacts were added to the collection at different moments in

time and under different circumstances. Three of the items ─ two socketed axes and a winged-axe ─ probably

belonged to the Ackner collection and were acquired by the Brukenthal Museum in 1876. The bronze knife was

found in 1835 and entered the Brukenthal Museum collection the same year. The hoard was probably larger

however, as it also contained at least one more socketed axe, a spearhead and two fragments of sword blades,

according to the information published by J. M. Ackner and Fr. Müller in the first half of the 19th

century.

According to their ornamentation and to the classification made by B. Wanzek, the two socketed axes

belong to the triangular decoration category. Celts similar to the ones from the Dacia hoard are to be encountered

towards the end of the Ha A period in the Turia–Jupalnic series, as well as in the Moigrad-Tăuteu series during

the Ha B1 period.

The bronze knife belongs to the so-called "Vollgriffmessern" group, but it is quite difficult to find a

close parallel in the Late Bronze Age finds of the Carpathian Basin. There are however a few knives in the

Transylvanian hoards (Predeal II, Şpălnaca II), as well as in the Hungarian ones (Tata) and a stray find (Valea lui

Mihai), which could be connected with the Dacia knife.

After carefully considering all artifacts and their parallels, the Dacia hoard probably dates from the Ha

A2 - Ha B1 period.

2. The Doştat Hoard

The first reference to the Doştat hoard was made by M. Rusu in 1963, followed by Al. Vulpe in 1970,

who also published the hammer-axe, though questioning its origin. M. Petrescu-Dîmboviţa subsequently

illustrated all the finds and included the Doştat hoard in the Uriu-Domăneşti series.

The most interesting item is the hammer-axe, which is rarely present in the bronze hoards of the

Transylvanian region, as well as in the rest of the Carpathian Basin. Al. Vulpe placed it in a different group,

together with another piece from the Uioara hoard. In our opinion, it could be linked rather to the hammer-axes

from the Guşteriţa and Izvoarele, another good parallel being the find from the Parcani mound (Republic of

Moldova). V. Dergacev connected the last discovery to the Caucasian region, and it must not be forgotten that

Al. Vulpe also linked some of the Transylvanian hammer-axes with the Koban-type axes.

The socketed-axe belongs to the A5 type of the so-called Transylvanian socketed-axes, according to the

classification made by M. Rusu. The chisel belongs to a widely spread type during the Middle and Late Bronze

Age in the Carpathian Basin, but its decoration is less common. The item’s primary use could be therefore that of

an armring.

M. Rusu and M. Petrescu-Dîmboviţa subsequently attributed the Doştat hoard to the Uriu-Domăneşti

series, although the socketed-axe may also support a later date, and thus be included in the Cincu-Suseni series.

3. The Ocna Mureş I Hoard

The two socketed-axes from Ocna Mureş first belonged to the “Museum des Siebenbürgischen Vereins

für Naturwiesenschaften” collection and were acquired by the Brukenthal Museum in 1876. The bronze artifacts

were donated by S. (or G ?) Jickeli in 1862, according to a hand-written note attached to them.

Both socketed-axes belong to the large group of celts with concave mouth, distributed primarily in the

Carpathian Basin. According to the most recent classification made by C. Kacsó, the former may be included in

his F1 type, while the latter belongs to the D type. The finely incised decoration is not very common on celts, but

there are a few parallels within the bronze hoards from Belin and Josani, both belonging to the Moigrad-Tăuteu

series (Ha B1).

The two socketed-axes from the Brukenthal Museum could be in fact considered to be the first hoard

(Ocna Mureş I) unearthed in the Ocna Mureş area. A second hoard entered the Sebeş Museum collection in 1957

(Ocna Mureş II).

4. The Vărd Hoard

The hoard was discovered close to the Vărd Village (nowadays part of the Agnita town) in the place

called "Ueshet”, probably in 1865. 25 bronze items were acquired by the Brukenthal Museum in the same year.

Four more bronze ingots were purchased in 1878, but their connection to the hoard is only hypothetical, as no

clear information is to be found in the old registry. The same applies to four other socketed-axes, registered in

the old collection as originating from Vărd, but with the precise time and place of discovery unknown. The last

51

bronze objects were bought from the priest of Vărd in 1883, but only a bronze pin could be dated to the Late

Bronze Age, the rest being Roman items, including part of a brooch. Given the different moments in time when

the bronze objects found in Vărd were included in the Brukenthal collection, M. Petrescu-Dîmboviţa

hypothesized the existence of two different hoards (Vărd I and II). Upon a closer analysis of the old registry

records, we found no basis for his argument and therefore support the existence of only one hoard, just as M.

Rusu did from the very beginning.

Today, the Vărd hoard consists of 34 objects with a total weight of 2,887.50 gr. There are four

complete socketed-axes and seven fragmentary ones, a socketed hammer, three different parts from sickle blades,

two fragments of knives and three more of saw blades. The upper part of a pin, a chisel, an awl, a button,

together with four ingots and some other unidentified fragments, form the rest of the hoard.

The Vărd hoard belongs to the so-called “Brucherzhorte”, a widely spread category of hoards all over

Europe. M. Rusu and M. Petrescu-Dîmboviţa subsequently attributed the Vărd hoard to the Moigrad-Tăuteu

series. However, the hoard is not listed in the IV phase either by Chr. Pare, or by C. Metzner-Nebelsick. We

found good reasons to propose an earlier date, probably in the second part of Ha A period or what it is

considered still to be Turia-Jupalnic series.

5. The Vurpăr hoard

This hoard, consisting of two sickles and two wheel boxes, was purchased by the Brukenthal museum

in 1877. The place of discovery was recorded in the old registry as Rodeburg. Three more bronze armrings were

bought from Vurpăr in 1895, but there were some debates regarding their possible connection to the hoard,

which is difficult to accept, as their typology seems to date from a much later period (probably Celtic, according

to K. Horedt).

6. The Zărneşti hoard

The small hoard consists of three objects, a spearhead and two socketed-axes, all of them part of the old

Astra collection, reunited with the Brukenthal collection in 1950. Today, the spearhead is no more identifiable,

many inventory numbers being accidentally erased during restoration. M. Petrescu-Dîmboviţa put this hoard in

the so-called “unsafe hoards”, in spite of M. Rusu opinion, who included it in the Uriu-Domăneşti series.

7. About the so-called “Transilvania I-IV” hoards

According to inventory records, the artefacts were added to the collection at different moments in time

and under different circumstances, so most of them cannot be regarded as connected. However, there are at least

8 celts in the “Transilvania I” hoard which have the same year of acquisition, so they could be part of a hoard,

while the rest should be excluded.

8. An analysis of the fragments from the Late Bronze hoards and their possible connection to a

weighing system Most of the hoards covered by this study do not contain a significant number of deteriorated or

fragmented artifacts. The only one that does include a considerable quantity of fragments, as well as ingots, is the

one from Vărd. It can therefore be counted among the so-called “hoards with broken/fragmentary items”

(“Brucherzhorte”). Moreover, we consider the small number of relatively intact artifacts to be irrelevant in this

case.

A close study of the Vărd fragments, and especially of the celt and sickle pieces, has underlined

breaking techniques specific to each category of items. Whereas some objects were accidentally torn apart,

others may very well have been deliberately destroyed.

The celts were most often broken in the socket area. There are four fragments in the Vărd Hoard that

still contain parts of the rim (pl. XI/2-4, 7), while two other pieces come from sockets (pl. XI/5, 8). B. Wanzek

has already documented a pattern of breaking the upper section of celts into four pieces, and he has compiled

lists of such remnants (Viertelbruchstücke).

There is only one blade fragment in the Vărd hoard, more specifically an edge portion (pl. XI/1).

Although such items are quite common in the fragmentary hoards, they should be set apart from the larger blade

fragments that often include also the end of the socket tubului de înmănuşare and which resulted from

segmentation in the mid portion of the celt. The narrower edges probably resulted from an action similar to the

deliberate chipping of the tips, which in its turn differed from an intentional dulling.

Another category of fragments that make up the Vărd Hoard includes sickle blades, represented by a tip

(pl. X/2), a mid section (pl. X/4) and a portion closer to the handle (pl. X/4). They clearly mark the preferred

breaking points of the edges, where the metal was either cut with another blade or was bent, in the thinner

sections. Similar observations have been made for other published Transylvanian hoards, such as the ones from

Bogdan Vodă, Dipşa or Brâglez.

The presence of bronze fragments in hoards has been widely debated and analyzed. Several

explanations have been provided, ranging from “scrap metal”, meant to be recycled and therefore kept close to

workshops, to ritual decommissioning during ceremonies of mystical violence. Last but not least, they were also

assigned a possible “monetary” value, in that they may have formed a weighing system. The impressive quantity

of sickles omnipresent in hoards has mainly determined researchers to connect them to a pre-monetary system. It

was even put forward that the bronze sickles had not only a practical use, but were actually also part of a

currency network. But in order for such a pre-monetary system to work, it had to build upon a common weight

52

base. Considerable efforts have been made to identify such a weight system over the past few decades. However,

such attempts that started from weighing each individual fragment from bronze hoards have been only partly

successful so far.

There are relatively few Romanian hoard studies of this kind, which have extended their consideration

to the weight of artifacts, according to their category, and have focused mainly on fragments. Local researchers

have mostly concentrated on typology and chronology.

Given the reduced size of the Vărd Hoard, we have considered it to be more relevant to eliminate intact

items from our analysis and focus on weighing the celt and sickle fragments. We have consequently derived a

histogram that outlines several weight categories, which are common to Cincu-Suseni hoards from Transylvania,

such as the one from Cugir (fig. 13). Although there are several weight groups, we cannot clearly identify some

consensual standards on their basis. The fragmenting process was rather meant to generate pieces of different

weights, which could be subsequently grouped with items, so that they could reach together any weight or value

standards. It is however likely that some “canons” of segmentation did exist, especially as regarded celts and

sickles, which created over time a series of fragments of related weights.

The weight analysis of the gold ingot rings from the bi-metallic Cugir I Hoard, which were also

intentionally fragmented, has provided us with surprising results. Of the 24 items, weighing a total of 287.23

grams, only eight (i.e. a third) are intact. The rest of them are cut at one or both ends, or even fashioned into

small bars. Upon a simple visual analysis, the cutting marks made by a narrow blade chisel become obvious. In

some cases, the same fragment was partially cut, only to be re-severed a few millimeters away, in order to obtain

a piece of a specific size, or a desired weight rather.

According to their weight, the gold pieces from Cugir (fig. 14) fall into two clear categories. The

strongest group is that of items weighing between 12.77 and 13.47 grams, in whose case (taking into account an

error margin of approx. +/- 0.5 gr.) the standard weight is circa 13.0 +/- 0.5 grams. In a second category, the

fragments have a weight between 5.19 and 6.8 gr., for which an average weight would be approx. 6.14 +/- 0,5 gr.

(i.e. almost half of that of the first group). We could even point out a third class, which includes two smaller

pieces weighing between 3.15 and 3.43 grams, half the weight of the second category. A parallel could be drawn

between this hoard and others from Transylvania and Banat (fig. 15), which have the same 13-gram standard,

just like in the case of the hoards from Sacoşu Mare, Căuaş and Hinova. Moreover, the hypothetical 3-gram

standard is also present in the Hinova and Sacoşu Mare hoards.

The rhombic section ring ingots from Cugir are part of a widely spread group of gold artifacts that have

been found either in hoards or isolated throughout the Central and Western Transylvania, as well as Banat and

North-Eastern Hungary, within a clearly delimited area. The weight analysis of the ring ingots from Cugir

confirms and consolidates the results previously obtained in several reference studies of gold artifacts from Late

Bronze hoards from Central and South-Eastern Europe.

9. Bronze hoards and salt production in the Late Bronze Age of Transylvania

The last aspect to be tackled is the connection between the Transylvanian salt deposits and the bronze

hoards from their vicinity. Recent research has proven that there are at least four areas in Transylvania, where

Late Bronze Age salt production could be accepted. Five radiocarbon dates from wooden structures in the

Beclean-Figa point to the period of ca 1300 – 970 BC. The 14C results were confirmed by the findings from an

abandoned salt well at Valea Florilor, where a wooden tool was dated to the Late Bronze, like the similar tool

from Figa. The recent excavation from Pănade have underlined the link between the hoard recently found there

and a nearby salt spring in Ocnişoara. The Uioara de Sus and Şpălnaca I and II hoards had been previously

connected to the salt deposits from Ocna Mureş, but now the Noşlac, Ocna Mures I and II have to be added to

this list . Given these findings, the wooden tools from Ocna Mureş area, which are now part of the collection of

the Alba Iulia museum (fig. 16), should be therefore reinterpreted and redated probably to the Late Bronze Age

too. The development of salt production in the Transylvanian Late Bronze could be linked mainly with the proto-

Gáva and Gáva communities.

List of figures

Fig. 1. Page of the Brukenthal collection old inventory with the informations about the bronze knife from Dacia

(former Stein b. Reps).

Fig. 2. Page of the Brukenthal collection old inventory with the informations about the two bronze soketed-axes

from Dacia (former Stein b. Reps).

Fig. 3. Objects belonging to the Dacia hoard (upper line, nr. 1 and 6) published by Fr. Müller in 1858.

Fig. 4. Page of the Astra collection old inventory with informations about the bronze hoard from Doştat.

Fig. 5. Page of the Brukenthal collection old inventory with the informations about the Ocna Mureş socketed-

axes.

Fig. 6. Page of the Brukenthal collection old inventory with the registration of the first socketed axe from the

Vărd hoard.

Fig. 7. Page of the Brukenthal collection old inventory with the registration of the two bronze sickles from the

Vurpăr hoard.

53

Fig. 8. Page of the Astra collection old inventory with the registration of the Zărneşti bronze finds.

Fig 9. Page of the Brukenthal collection old inventory with the description of a socketed-axe from the so-called

“Transilvania I” hoard.

Fig. 10. Page of the Brukenthal collection old inventory with the registration of the first sickles from the so-

called “Transilvania II” hoard.

Fig. 11. Page of the Brukenthal collection old inventory with the registration of a soketed-axe from the so-called

“Transilvania III” hoard.

Fig. 12. Page of the Brukenthal collection old inventory with the registration of a bronze sickle from the so-

called “Transilvania IV” hoard.

Fig. 13. Histogram of fragmentary sickles and socketed-axes from the Vărd and Cugir I hoards (50 gr <).

Fig. 14. Histogram of gold ring-ingots from the Cugir I hoard.

Fig. 15. Histogram of gold items from the Firiteaz, Cugir I, Hinova and Sacoşu Mare hoards.

Fig. 16. 1-3. Wooden tools discovered in the old salt mine from Ocna Mureş.

Fig. 17. View of the salted spring from Ocnişoara, Alba county (left) and prehistoric wooden structures in the

area of the salted spring from Beclean – Figa, Bistriţa Năsăud county (right).

Explenation of plates

Pl. I. Map with the location of the bronze hoards: 1.Dacia; 2. Doştat; 3. Ocna Mureş; 4. Vărd; 5. Vurpăr; 6.

Zărneşti.

Pl. II. Bronze socketed axes from the Dacia hoard.

Pl. III. Knife (1) and winged-axe (2) from the Dacia hoard.

Pl. IV. Socketed axe (1) and bronze chisel (2) from the Doştat hoard.

Pl. V. Hammer-axe from the Doştat hoard.

Pl. VI. The bronze hoard Ocna Mureş I.

Pl. VII. Bronze socketed axes from the Vărd hoard.

Pl. VIII. Bronze socketed axes from the Vărd hoard.

Pl. IX. Hammer (1), button (2), pin (3) and knife blade (4) from the Vărd hoard.

Pl. X. Sickle fragments (1-2, 4), part of a pendant (3), chisel (5), knife handle (6) and part of an ingot (7) from

the Vărd hoard.

Pl. XI. Different objects from the Vărd hoard (1-12, 15-16) or wrongly included into this hoard (13-14, 18-20).

Pl. XII. Fragments of bronze ingots (1-3) and melting rest (4) ) from the Vărd hoard.

Pl. XIII. Bronze sickles from the Vurpăr hoard.

Pl. XIV. Bucşe de roată from the Vurpăr hoard.

Pl. XV. Bronze socketed axes from the Zărneşti hoard.

Pl. XVI. Bronze socketed axes from the so-called “Transilvania I” hoard.

Pl. XVII. Bronze socketed axes from the so-called “Transilvania I” hoard.

Pl. XVIII. Bronze socketed axes from the so-called “Transilvania I” hoard.

Pl. XIX. Bronze socketed axes from the so-called “Transilvania I” hoard.

Pl. XX. Bronze socketed axes from the so-called “Transilvania I” hoard.

Pl. XXI. Fragments of socketed axes from the so-called “Transilvania I” hoard.

XXII. Sickles from the so-called “Transilvania II” hoard.

Pl. XXIII. Sickles from the so-called “Transilvania II” hoard.

Pl. XXIV. Sickle from the so-called “Transilvania II” hoard (1) and fragment of socketed axe from the so-called

“Transilvania III” hoard.

Pl. XXV. Bronze socketed axes from the so-called “Transilvania III” hoard.

Pl. XXVI. Sickle from the so-called “Transilvania IV” hoard.

Pl. XXVII. Sickle from the so-called “Transilvania IV” hoard.

Pl. XXVIII. Seceră atribuită depozitului Transilvania IV

Pl. XXIX. Sickle from the so-called “Transilvania IV” hoard.

Pl. XXX. Closer views of sickle blades belonging to the Vărd hoard (1-2) and from “Transilvania II” hoard (3-

5).

Pl. XXXI. Broken parts of socketed axes from the Vărd hoard (1-4, 6) and closer view of the broken mouth of a

socketed axe belonging to the so-called “Transilvania I” hoard (5).

Pl. XXXII. Closer views of chisel cuts on a socketed axe from Zărneşti.

Pl. XXXIII. Chronological table with the bronze hoards series in the Carpathian Basin and the correlations to the

phases and sites of the Gáva culture.

54

ABREVIERI BIBLIOGRAFICE

Periodice şi volume

ActaArch Hung Acta Archaeologica Academiae Scientiarum Hungaricae

Bronzefunde I T. Soroceanu (Hrsg.), Bronzefunde aus Rumänien (I). Prähistorische

Archäologie in Südösteuropa 10, Berlin 1995

Bronzefunde II T. Soroceanu (Hrsg), Bronzefunde aus Rumänien/Descoperiri de bronzuri din

România II, Bistriţa 2005

Dacia N.S. Dacia. Revue d' archéologie et d

' histoire ancienne. Nouvelle série

JahrRGZM Jahrbuch der Römisch-Germanischen Zentralmuseums zu Mainz

OTTÉ Orvos-természettudományi Értesitő

PBF Prähistorische Bronzefunde

PZ Prähistorische Zeitschrift

SCIV(A) Studii şi Cercetări de Istorie Veche (şi Arheologie)

BIBLIOGRAFIE

Ackner 1834 J. M. Ackner, Reise nach Várhely in antiquarischer Hinsicht im Jahre 1832.

Beitrag zur Altertumskunde von Siebenbürgen (II.Teil) Benignis Transsilvania

II/2, 1833 (1834), 222-285.

Bader 1978 T. Bader, Epoca bronzului în nord-vestul Transilvaniei, Bucureşti.

1991 T. Bader, Die Schwerter in Rumänien, PBF IV, 8, Stuttgart.

Bejinariu 2007 I. Bejinariu, Depozitul de bronzuri de la Brâglez (comuna Surduc, judeţul Sălaj),

Cluj-Napoca 2007

Boroffka 2006 N. Boroffka, Resursele minerale din România şi stadiul actual al cercetărilor

privind mineritul preistoric, Apulum 43/1, 2006, 71-94.

v. Brunn 1968 W. A. V. Brunn, Mitteldeutsche Hortfunde der jüngeren Bronzezeit. Römisch-

Germanische Forschungen 29, Berlin.

Cavruc –

Ciugudean -

Harding

2006 V. Cavruc, H. Ciugudean, A. Harding, Vestigiile arheologiceprivind exploatarea

sării pe teritoriul României in epoca bronzului. V. Cavruc, A. Chiricescu (ed.),

Sarea, timpul şi omul, Sfântu Gheorghe, 2006, 41-49.

Chidioşan –

Soroceanu

1995 N. Chidioşan, T. Soroceanu, Der Bronzefund von Galoşpetreu, Kr. Bihor.

Bronzefunde II, 169-186.

Ciugudean 1994 H. Ciugudean, The Hallstatt A period in central Transylvania, în: H. Ciugudean,

N. Boroffka (Ed.), The Early Hallstatt Period (1200-700 B.C.) in South-Eastern

Europe. Proceedings of the International Symposium from Alba Iulia, 10-12 June,

1993. Bibliotheca Musei Apulensis 1, Alba Iulia 1994, 25-40.

1999 H. Ciugudean, Depozite şi obiecte isolate de bronz descoperite pe teritoriul

judeţului Alba, Apulum 36, 1999, 97-106.

2004 H. Ciugudean, Descoperiri aparţinând bronzului târziu pe cursul mijlociu al

Mureşului, Apulum 41, 2004, 179-185.

Ciugudean –

Aldea

2005 H. Ciugudean, I. Al. Aldea, Der erste Depotfunde von Cugir, Kr. Alba und seine

Beziehungen zu den spätbronzezeitlichen Kulturphänomenen Siebenbürgens, în:

Bronzefunde II, 95-132.

Ciugudean –

Ciută - Kadar

2006 H. Ciugudean, M. Ciută, M. Kadar, Consideraţii privind câteva piese din depozitul

de bronzuri de la Pănade (com. Sâncel, jud. Alba), Apulum 43/1, 2006, 95-110.

Ciugudean – Luca

– Georgescu

2006 H. Ciugudean, S. A. Luca, A. Georgescu, Depozitul de bronzuri de la Dipşa,

Bibliotheca Brukenthal V, Sibiu 2006.

2008 H. Ciugudean, S. A. Luca, A. Georgescu, Depozite de bronzuri preistorice din

colecţia Brukenthal. I, Bibliotheca Brukenthal XXXI, Sibiu 2008.

Ciugudean –

Ciută

2008 H. Ciugudean, M. Ciută, Piese de bronz preistorice din colecţia muzeului din

Alba Iulia, Apulum 45, 2008, 345-356.

Ciugudean et al. 2009 H. Ciugudean, N. Boroffka, S. Hansen, C. Fântâneanu, C. Inel, Pănade, com.

Sâncel, jud. Alba, Cronica Cercetărilor Arheologice din România. Campania

2008, Valachica 21-22, 2009, nr. 62.

Dergačev 2002 V. Dergačev, Die äneolitischen und bronzezeitlichen Metallfunde aus Moldavien,

PBF XX/9, Stuttgart 2002.

Eiwanger 1989 J. Eiwanger, Talanton. Ein bronzezeitlicher Goldstandard zwischen Ägäis und

Mitteleuropa, Germania 67, 2, 1989, 443-462.

Eogan 1983 G. Eogan, Hoards of the Irish Later Bronze Age, Dublin.

55

Gogâltan 2000 F. Gogâltan, Aspecte privind metalurgia bronzului în Bazinul Carpatic. Ciocanele

şi nicovalele cu toc de înmănuşare din România, Ephemeris Napocensis 9-10,

1999-2000, 5-59.

2005 F. Gogâltan, Zur Bronzeverarbeitung im Karpatenbecken. Die Tüllenhämmer und

Tüllenambosse aus Rumänien, în: Bronzefunde II, 343-386.

Goos 1876 C. Goos, Chronik des Archäologischen Funde Siebenbürgens, Hermannstadt 1876.

Hampel 1886 J. Hampel, A bronzkor emlékei magyarhonban I rész. : Képes Atlasz, Budapest 1886.

1892 J. Hampel, A bronzkor emlékei magyarhonban II rész.: A leletek statisztikája.

Budapest 1892.

Hansen 1994 S. Hansen, Studien zu den Metalldeponierungen während der älteren

Urnenfelderzeit zwischen Rhônetal und Karpatenbecken.

Universitätsforschungen zur Prähistorischen Archäologie 21, Bonn.

2005 S. Hansen, Über bronzezeitliche Hortfunde in Ungarn – Horte als soziale Praxis.

In : B. Horejs, R. Jung, E. Kaiser, B. Teržan, Interpretationsraum Bronzezeit.

Bernhard Hänsel von seinem Schülern gewidmet, Bonn, 211-230.

Hänsel A 1999 A. Hänsel, Ein älterurnenfelderzeitliches Depot aus Pustakovec, Kot. Čakovec,

Kroatien. Acta Praehistorica et Archaeologica 31, 76-92.

2005 A. Hänsel, Un depozit de bronzuri din ţinutul Sucevei, Bronzefunde II, 285-300.

Harding 2007 A. Harding, Warriors and Weapons in Bronze Age Europe, Budapest 2007.

2007a A. Harding, Salt in Late Bronze Age Europe, D. Monah, Gh. Dumitroaia, O.

Weller, J. Chapmann (ed.), L’exploatation du sel à travers le temps, Piatra Neamţ

2007, 191-198.

Harding - Cavruc 2006 A. Harding, V. Cavruc, Băile Figa. V. Cavruc, A. Chiricescu (ed.), Sarea, timpul

şi omul, Sfântu Gheorghe 2006, 56-59.

Herepey 1901 K. Herepey, Alsófehér Vármegye Monografiája II. Kötet. Alsófehér vármegye

Történelme. I. Károly Herepey, Alsófehér vármegye őskora, 3-103, Nagy-Enyed 1901.

Horedt 1944 K. Horedt, Die vorgeschichtliche und römische Abteilung des Baron

Brukenthalischen Museums. Mitteilungen aus dem Baron Brukenthalischen

Museum 9-10, 94-113.

Kacsó 1977 C. Kacsó, Toporul de bronz de la Oarţa de Sus, Acta MN 14, 1977, 57-62.

1990 C. Kacsó, Bronzul târziu în nord-vestul României, Sympozia Thracologica 8,

1990, 41-50.

1994 C. Kacsó, Frühhallstattzeitliche Bronzefunde in Transsilvanien, Ephemeris

Napocensis 4, 1994, 5-15.

1996 C. Kacsó, Der Bronzefund von Crasna Vişeului, T. Kovács (hrg.), Studien zur

Metallindustrie im Karpatenbecken und den benachbarten Regionen. Festschrift

für Amália Mozsolics zum 85. Geburstag, Budapest 1996, 249-263.

2003 C. Kacsó, Der zweite Depotfund von Ungureni, C. Kacsó (Hrsg.), Bronzezeitliche

Kulturerscheinungen im karpatischen Raum. Die Beziehungen zu den

benachbarten Gebieten. Ehrensymposium für Alexandru Vulpe zum 70.

Geburtstag. Baia Mare 10.-13. Oktober 2001. Bibliotheca Marmatia 2, Baia Mare

2003, 267-300.

2006 C. Kacsó, Date cu privire la exploatările timpurii de sare din Maramureş, în: Sarea,

timpul şi omul (ed. V. Cavruc, A. Chiricescu), Sfântu Gheorghe 2006, 97-121.

2007 C. Kacsó, Descoperiri de bronzuri din nordul Transilvaniei (I). Colecţia Ferenc

Floth. Studii şi cercetări maramureşene 2, Baia Mare 2007.

2009 C. Kacsó, Die Salz- und Erzvorkommen und die Verbreitungder bronzezeitlichen

Metalldeponierungenin der Maramuresch, J. Gancarski (red.), Surowce naturalne

w Karpatach oraz ich wykorzystanie w pradziejach i wczesnym średniowieczu.

Materialy z konferencji, Krosno 25/26 listopada 2008 r., Krosno 2009, 341-372.

Kemenczei 1974 T. Kemenczei, Zur Deutung der Depotfunde von Aranyos, Folia Archaeologica

25, 1974, 49-70.

1996 T. Kemenczei, Unpublished finds in the prehistoric collection of the Hungarian

National Museum. T. Kovács, Studien zur Metallindustrie im Karpatenbecken

und den benachbarten Regionen. Festschrift für Amália Mozsolics zum 85.

Geburstag, Budapest 1996, 231-247.

Kobaľ 2000 J. V. Kobal’, Bronzezeitliche Depotfunde aus Transkarpatien (Ukraine). PBF XX.

4, Stuttgart 2000.

Kubach 1977 W. Kubach, Die Nadeln in Hessen und Rheinhessen, PBF XIII. 3, München 1977.

László 2007 A. László, Drajna de Jos-Lozova-Pobit Kamăk-Uluburun. Sur les relations à long

distance dans l’âge Tardif du bronze, Studia Antiqua et Archaeologica Iaşi, 12,

2006 (2007), 43-55.

56

Luca – Pinter -

Georgescu

S. A. Luca, Z. Pinter, A. Georgescu, Repertoriul arheologic al judeţului Sibiu,

Sibiu 2003.

Marinescu 1979 G. Marinescu, Depozitul de bronzuri de la Ciceu-Corabia, Acta MP 3, 1979, 51-57.

2005 G. Marinescu, Urnenfeldezeitliche Bronzefunde aus dem Norosten

Siebenbürgens, Bronzefunde II, 265-283.

Marţian 1920 I. Marţian, Repertoriu arheologic pentru Ardeal, Bistriţa 1920.

Mayer 1977 E. F. Meyer, Die Äxte und Beile in Österreich, PBF IX.9, München.

Metzner-

Nebelsick

2002 C. Metzner-Nebelsick, Der „Thrako-Kimmerische” Formenkreis aus der

Urnenfelder- und Hallstattzeit im südöstlichen Pannonien, 1-2,

Vorgeschichtliche Forschungen 23, Verlag Marie Leidorf Gmbh,

Rahden/Westf. 2002

2005 C. Metzner-Nebelsick, Despre importanţa cronologică şi cultural-istorică a depozitelor

din România în epoca târzie a bronzului în epoca timpurie a fierului, în: Bronzefunde

II, 317-342.

Motzoi-

Chicideanu – Iuga

1995 I. Motzoi-Chicideanu, G. Iuga, Der Bronzefund von Bogdan Vodă, Kr.

Maramureş, Bronzefunde I, 141-168.

Motzoi-Chicideanu

– Lichiardopol

1995 I. Motzoi-Chicideanu, D. Lichiardopol, Der Bronzefund von Străoşti, Kr.

Prahova, Bronzefunde I, 261-278.

Mozsolics 1966 A. Mozsolics, Die Goldfunde von Nyíregyháza und Szarvaszó, ActaArchHung

18, 1966, 15-33.

1973 A. Mozsolics, Bronze- und Goldfunde des Karpatenbeckens. Depotfundhorizonte

von Forró und Ópályi, Budapest 1973.

1984 A. Mozsolics, Ein Beitrag zum Metallhandwerk der ungarischen Bronzezeit.

Bericht der RGK 65, 1984, 19-72.

1985 A. Mozsolics, Bronzefunde aus Ungarn. Depotfundhorizonte von Aranyos, Kurd

und Gyermely, Budapest.

2000 A. Mozsolics, Bronzefunde aus Ungarn. Depotfundhorizonte von

Hajdúböszörmény, Románd und Bükkszentlászló, Kiel 2000.

Müller 1858 Fr. Müller, Die Bronzealterthümer, eine Quelle der älteren siebenbürgischen

Geschichte. Archiv des Vereins für Siebenbürgische Landeskunde, Neue Folge,

Bd. 3, 1858 (1859), 333-382, Taf. 1-2.

Nebelsick 2000 L. Nebelsick, Rent asunder: ritual violence in Late Bronze Age hoards. C.F. E

Pare (ed), Metals make the World go round. The Supply and Circulation of Metals

in Bronze Age Europe. Proceedings of a conference held at the University of

Birmingham in June 1997, Oxbow Books 2000, 160-175.

Nistor – Vulpe 1974 Fr. Nistor, A. Vulpe, Depozitul de bronzuri de la Crăciuneşti (Maramureş),

SCIVA 25, 1, 1974, 5-18.

Novotná 1970 M. Novotná, Die Äxte und Beile in der Slowakei, PBF IX.3, München.

Pankau 2004 C. Pankau, Die älterhallstattzeitliche Keramik aus Mediaş/Siebenbürgen, UPA

109, Bonn 2004.

Pare 1999 C.F.Pare, Weights and Weighting in Bronze Age Central Europe. P. Schauer

(Hrgs.), Eliten in der Bronzezeit. Monog. RGZM 12, Mainz 1999, 421-514.

Pârvan 1926 V. Pârvan, Getica. O protoistorie a Daciei. Bucureşti 1926.

Peroni 1998 R. Peroni, Bronzezeitliche Gewichtssysteme in Metallhandel zwischen

Mittelmeer und Ostsee. B. Hänsel, (Hrgs.), Mensch und Umwelt in der Bronzezeit

Europas, Kiel 1998, 217-224.

Petrescu-

Dâmboviţa

1948 Mircea Petrescu-Dîmboviţa, Depozitul de bronzuri de la Bîrsana Maramureş.

Anuarul Institutului de Studii Clasice 5, 1944-1948, 264-281.

1977 M. Petrescu-Dâmboviţa, Depozitele de bronzuri din România, Bucureşti.

1978 M. Petrescu-Dâmboviţa, Die Sicheln in Rumänien, PBF XVIII.1, München.

Popescu 1975 D. Popescu, Tezaurele de aur de la Sacoşu Mare şi Căuaş, Tibiscus 4, 1975, 41-74.

Pošepný 1867 F. Pošepný, Alter der karpatischen Salinen. Verhandlungen der Geologischen

Reichsanstalt, Wien 1867, 183-184.

Preissig 1877 E. Preissig, Geschichte des Maramorescher Bergbaues, Österreichische

Zeitschrift für Berg- und Hüttenwesen, nr. 28, 301-303; nr. 29, 1877, 311-313.

Primas 1986 M. Primas, Die Sicheln in Mitteleuropa I (Österreich, Schweiz, Süddeutschland).

PBF XVIII. 2 , München.

Primas - Pernicka 1998 M. Primas, E. Pernicka, Der Depotfund von Oberwilflingen. Neue Ergebnisse zur

Zirkulation von Metallbarren. Germania 76, 1998, 25-65.

Říhovský 1992 J. Říhovský, Die Äxte, Beile, Meißel und Hämmer in Mähren. PBF IX.17 Stuttgart.

Rittershofer 1983 K.-F. Rittershofer, Der Hortfund von Bühl und seine Beziehungen, Bericht der

Römisch-Germanischen Kommission 64, 1983, 139-415.

57

Roska 1938 M. Roska, Über die Herkunft der sog. Hakensicheln, Eurasia Septentrionalis

Antiqua 12, 1938, 153-166.

1942 M. Roska, Erdély régészeti repertóriuma I. Őskor/ Thesaurus Antiquitatum

Transsilvanicarum I. Praehistorica, Kolozsvár 1942.

Ruiz-Gálvez 2000 M. Ruiz-Gálvez, Weight systems and exchange networks in Bronze Age Europe.

C.F. E Pare (ed), Metals make the World go round. The Supply and Circulation of

Metals in Bronze Age Europe. Proceedings of a conference held at the University

of Birmingham in June 1997, Oxbow Books 2000, 267-279.

Rusu 1963 M. Rusu, Die Verbreitung der Bronzehorte in Transsilvanien vom Ende der

Bronzezeit bis in die mittlere Hallstattzeit. Dacia N.S. 7, 177-210.

1966 M. Rusu, Depozitul de bronzuri de la Balşa, Sargetia 4, 17-40.

1972 M. Rusu, Consideraţii asupra metalurgiei aurului din Transilvania în bronz D şi

Hallstatt A, Acta MN 9, 1972, 29-63.

1981 M. Rusu, Bemerkungen zu den grossen Werkstätten- und Giessereifunden aus

Siebenbürgen. In: Herbert Lorenz (Hrsg.), Studien zur Bronzezeit. Festschrift für

Wilhelm Albert v. Brunn, Mainz am Rhein, 375-402.

1994 M. Rusu, Chars de combat hallstattiens chez les thraces nord-danubiènne. H.

Ciugudean, N. Boroffka (edit), The Early Hallstatt period (1200 – 700 B.C.) in

South-Eastern Europe. Proceedings of the International Symposium from Alba

Iulia, 10-12 June , 1993, Bibliotheca Mvsei Apvlensisi I, Alba Iulia 1994, 167-184.

Rusu - Chiţu 1982 M. Rusu , L. Chiţu, Depozitul de la Aiud şi problema marilor ateliere de

prelucrarea bronzului din Transilvania, Apulum 20, 1982, 33-51.

Salaš 1997 M. Salaš, Der urnenfelderzeitliche Hortfund von Polešovice, Brno.

2005 M. Salaš, Bronzové depoty střední až pozdní doby bronzové na Moravé a ve

Slezsku, I-II, Brno 2005.

Schmidt 1904 H. Schmidt, Bronzesichelfund von Oberthau, Kr. Merseburg, Zeitschrift für

Ethnologie 36, 1904, 416-452.

Sommerfeld 1994 C. Sommerfeld, Gerätegeld Sichel. Studien zur monetären Struktur

bronzezeitlicher Horte im nördlichen Mitteleuropa. Vorgeschichtlichen

Forschungen 19, Berlin 1994.

2005 C. Sommerfeld, Mondsymbol „Sichel” – Sicheln mit Marken. În: H. Meller

(hrgs), Der geschmiedete Himmel. Die weite Welt im Herzen Europas vor 3500

Jahren, Halle, 118-123.

Soroceanu 1981 T. Soroceanu, Der zweite Depotfund von Vîlcele, Rumänien. PZ 56, 2, 249-261.

1996 T. Soroceanu, Der Bronzedepotfund von Cincu/Gross-Schenk, Siebenbürgen,

Eurasia Antiqua 2, 241-286.

Soroceanu - Lakó 1995 T. Soroceanu, É. Lakó, Der zweite Depotfund von Dragu, Kr. Sălaj. Zu den

Tüllenbeildepotfunden in Rumänien, Bronzefunde I, 187-195

Sulimirski 1938 T. Sulimirski, Die thrako-kimmerische Periode in Südostpolen. Wiener

Prähistorische Zeitschrift 25, 1938, 129-151.

Téglás 1887 G. Téglás, Az erdélyi medence őstörténelméhez. OTTÉ 12, 1887, 55-87, 118-204,

299-312, 349-352

Vasiliev 1995 V. Vasiliev, Fortifications de refuge et établissements fortifiés du Premier Âge du

Fer en Transylvanie. Bibliotheca Thracologica 12, Bucureşti 1995.

Vasiliev – Aldea

– Ciugudean

1991 V. Vasiliev, I. Al. Aldea, H. Ciugudean, Civilizaţia dacică timpurie în aria

intracarpatică a României. Contribuţii arheologice: aşezarea fortificată de la

Teleac. Cluj-Napoca 1991.

Vinski-Gasparini 1973 K. Vinski-Gasparini, Kultura polja sa žarama u sjevernoj Hrvatskoj. Sveučilište u

Zagrebu Filozofski Fakultet, Zadar. Monografije 1, Zadar 1973.

Vulpe 1970 Al. Vulpe, Die Äxte und Beile in Rumänien I, PBF IX.2, München.

1975 Al. Vulpe, Die Äxte und Beile in Rumänien II, PBF IX.2, München.

Wanzek 1989 B. Wanzek, Die Gußmodel für Tüllenbeile im südöstlichen Europa.UPA, 2, Bonn.

Weihs 2004 A. Weihs, Der urnenfelderzeitliche Depotfund von Peggau, Bonn 2004.

Wiegel 1994 B. Wiegel, Trachtkreise im südlichen Hügelgräberbereich. Studien zur

Beigabensitte der Mittelbronzezeit unter besonderer Berücksichtigung

forschungsgeschichtlicher Aspekte. Band 1. Auswertung, Espelkamp 1994.

Wollmann 1982 V. Wollmann, Johann Michael Ackner (1782 – 1862). Leben und Werk, Cluj-

Napoca 1982.

Wollmann –

Ciugudean

2005 V. Wollmann, H. Ciugudean, Noi cercetări privind mineritul antic în Transilvania

(I), Apulum 42, 2005, 95-116.

Žeravica 1993 Z. Žeravica, Äxte und Beile aus Dalmatien und anderen Teilen Kroatiens,

Montenegro, Bosnien und Herzegowina, PBF IX.18, Sttutgart 1993.

58

PLANŞE

59

Pl. I. Harta cu localizarea depozitelor: 1.Dacia; 2. Doştat; 3. Ocna Mureş; 4. Vărd; 5. Vurpăr;

6. Zărneşti.

60

Pl. II. Celturi din depozitul de la Dacia

61

Pl. III. Cuţit (1) şi topor cu aripioare (2) din depozitul de la Dacia

62

Pl. IV. Celt (1) şi daltă din bronz (2) din depozitul de la Doştat

63

Pl. V. Topor-ciocan din depozitul de la Doştat

64

Pl. VI. Depozitul de celturi Ocna Mureş I.

65

Pl. VII. Celturi din depozitul de la Vărd.

66

Pl. VIII. Celturi din depozitul de la Vărd.

67

Pl. IX. Ciocan (1), buton (2), ac (3) şi lamă de cuţit (4) din depozitul de la Vărd.

68

Pl. X. Fragmente de seceri (1-2, 4), pandantiv fragmentar (3), daltă (5), mâner de cuţit (6) şi

lingou (7) din depozitul de la Vărd.

69

Pl. XI. Diverse obiecte din bronz aparţinând depozitului de la Vărd (1-12, 15-16) sau atribuite

eronat acestuia (13-14, 18-20)

70

Pl. XII. Turte de broz fragmentare (1-3) şi ciot de turnare (4) din depozitul de la Vărd

71

Pl. XIII. Seceri din depozitul de la Vurpăr

72

Pl. XIV. Bucşe de roată din depozitul de la Vurpăr

73

Pl. XV. Celturi din depozitul de la Zărneşti

74

Pl. XVI. Celturi atribuite depozitului Transilvania I

75

Pl. XVII. Celturi atribuite depozitului Transilvania I

76

Pl. XVIII. Celturi atribuite depozitului Transilvania I

77

Pl. XIX. Celturi atribuite depozitului Transilvania I

78

Pl. XX. Celturi atribuite depozitului Transilvania I

79

Pl. XXI. Fragmente de celturi atribuite depozitului Transilvania I

80

Pl. XXII. Seceri atribuite depozitului Transilvania II

81

Pl. XXIII. Seceri atribuite depozitului Transilvania II

82

Pl. XXIV. Seceră atribuită depozitului Transilvania II (1) şi celt fragmentar atribuit

depozitului Transilvania III (2)

83

Pl. XXV. Celturi atribuite depozitului Transilvania III

84

Pl. XXVI. Seceră atribuită depozitului Transilvania IV

85

Pl. XXVII. Seceră atribuită depozitului Transilvania IV

86

Pl. XXVIII. Seceră atribuită depozitului Transilvania IV

87

Pl. XXIX. Seceră atribuită depozitului Transilvania IV

88

Pl. XXX. Detalii ale unor lame de seceri din depozitul de la Vărd (1-2) şi din depozitul

Transilvania II (3-5)

89

Pl. XXXI. Fragmente de celturi din depozitul de la Vărd (1-4, 6) şi celt din depozitul

Transilvania I (5)

90

Pl. XXXII. Detalii cu urmele unor lovituri de daltă pe un celt de la Zărneşti.

91

Pl. XXXIII. Tabel chronologic cu orizonturile de depozite din Bazinul Carpatic şi coralaţia

acestora cu fazele evolutive şi siturile representative ale culturii Gáva.

horia ciugudean sabin adrian luca adrian georgescu - depozite de bronzuri preistorice din colectia...

Documents