HENRI W ALLON - EVOLUTIA PSIHOLOGICA A COPILULUI

PRE FAT A,

In cursul ultimilor treizeci de ani psihologia copilului a obtinut 0 importanta ~i 0 influenta tot mai mare. A primit mai putin de la psihologia traditionala decat a contribuit sa-i modifice punctele de vedere, principiile ~i s-o

imb~gateasca cu metode noi. Intr-adevar, pentru a cunoa~te "sufletul copilului",

a fost obligata sa renunte la diviziunile abstracte, in care introspecpa adultului ~i materialul sau verbal imparpsera activitatile psihice ale omului. A trebuit sa inlocuiasca analiza pur teoretica a unui continut mintal tip, dar in fond tot atat de contingent ~i provizoriu, pe cat de neutru ~i impersonal, cn observapi Ji experiente referitoare la adevarate realizari din activitatea ~i viata copiilor. In aceea~i masura in care investigatiile sale pnteau fi sffinjenite sau falsificate de 0 cartografie a spiritului, cn delimitari intemeiate pe 0 nomenclatura ~i pe concepte care ignoreaza relatiile san schimbarile care genereaza actul psihic, in aceea~i masura diferentele constatate intre comportarea adultului ~i aceea a copilului, intre comportarea la diferitele varste ale copilariei, avean sa arate, din etapa in etapa, adevaratul plan al vietii mintale.

CAPITOLUL I

COPILUL ~I ADUL TUL

Copilul nu ~tie decat sa-~i traiasca copilaria. Adultului Ii revine s-o cunoasca. Dar cine va invinge in aceasta cuno~tere, punctul de vedere al adultului sau acela al copilului?

Daca omul a inceput intotdeauna prin a se situa el insn~i in obiectele din sfera sa de cunoa~tere, atribuindn-Ie 0 existenta ~i 0 activitate a~a cum Ie considera el, cu atat mai pnternica trebuie sa fie aceasta incercare cu privire la 0 fiinta creata de el ~i care trebuie sa-i devina asemanatoare - copilul a carei dezvoltare 0 supravegheaza ~i 0 indruma ~i careia adesea ii vine foarte gren sa nu-i atribuie motive sau sentimente complementare cu ale sale. Cate prilejuri cate pretexte, cate aparente jnstificari nn gase~te pentru antropomorflsmul sau spontan! Solicitudinea sa este un dialog in care omul inIocuie~te printr-un efort de simpatie intuitiva raspunsurile ne-obtinute, interpreteaza cele mai mici indicii, crede ca poate completa manifestarile lacunare ~i inconsistente,

reducandu-Ie la un sistem de referinte. Din ce este mcut acest sistem? Din,interesele pe care Ie considera ale copilului ~i carora Ie atribuie 0 con~tiinta mai mult sau mai putin obscura, din predispozipi care ii par ca promit, din

obi~nuinte, din conventii mintale sau sociale cu care s-a identificat elinsu~i mai mult sau mai putin, ~i, de asemenea, din amintiri pastrate din propria sa

copilarie. Dar se ~tie ca primele noastre amintiri variazii cu v3.rsta cand sunt evocate ~i ca orice amintire se manifesta sub intluenta evolutiei noastre psihice, a dispozitiilor noastre ~i a situatiilor in care ne aflam. 0 amintire risca mai multsa fie imaginea prezentului dedit a trecutului, afara numai daca n-a fost puternic

implantata intr-un complex de imprejurari obiectiv reperabile, ceea ce se intfunpla rar cand e de origine infantila. Astfel, adultul pretinde ca intelege sufle

tul copilului, asimilandu-l cu al sau.T otu~i, recunoa~te diferente intre copil ~i el, dar Ie reduce de cele mai

multe ori la diferente de grad, sau cantitative. Comparandu-se cu copilul, adultul 11 considera cu totul sau relativ inapt in fata unor actiuni sau sarcini, pe care el insu~i Ie poate executa. Desigur, aceste inaptitudini prilejuiesc masuri care, judicios adunate, vor putea scoate in evidenta proportii ~i 0 configuratie psihica diferite la copil ~i la adult.

Transformarea copilului in viitorul adult nu urmeaza 0 linie dreapta, tarabifurcari ~i tara ocoluri. Principalele orientari la care copilul se supune in

mod normal constituie totu~i 0 ocazie ftecventa de incertitudini ~i ezitari. Dar dUe alte ocazii intfunplatoare nu-l obliga sa aleaga intre efort sau renuntare! Ele apar din mediulinconjurator, mediu constituit din persoane ~i din lucruri: mama sa, rudele sale, intillnirile obi~nuite sau neobi~nuite, ~coala constituie tot atatea contacte: relatii ~i structuri diverse, institutii, prin care el trebuie sa se incadreze

de bunavoie, sau nu, in societate. Limbajul interpune intre el ~i dorintele lui, intre el ~i oameni, un obstacol sau un instrument pe care el poate fi ispitit, fie sa Ie ocoleasca, fie sa Ie ia in stapamre, ~i in primul rand obiectele din apropierea

lui, cele confectionate, ce~ca, lingura, oala, hainele, electricitatea, radioul, tehnicile cele mai ancestrale ca ~i cele de data mai recenta, constituie pentru copil 0 stanjenire, 0 problema sau un ajutor, il indepclrteaza sau 11 atrag ~i ii

modeleaza activitatea!In fond, toate acestea reprezinta lumea adultilor, pe care mediul i-o

impune ~i de aici rezulta la fiecare epoca, 0 anumita uniformitate in formatia lui mintala. Dar nu reiese de aici dreptul adultului de a nu vedea in copil

decat cuno~tintele pe care el i Ie furnizeaza. Mai inw modul in care copilul Ie asimileaza poate sa nu aiba nici 0 asemanare cu felul in care adultul insu~i Ie

folose~te. Daca adultul depa~e~te copilul, ~i copilul, in felullui, 11 depa~e~te pe adult. Copilul are disponibilitati psihice pe care un alt mediu le-ar folosi altfel. Pana acum, numeroase dificultati invinse prin efort colectiv de catre grupele

sociale au permis multora dintre ele sa iasa la iveala. Oare, datorita civilizatiei, nu se vor gasi in stare potentiala la copil ~i alte manifestari ale ratiunii ~i

sensibilitatii?,

CAPITOLUL 2

CUM sA FIE STUDIAT COPILUL?

Marea dificultate a observarii pure ca instnunent de cunoa~tere este ca noi utilizam un tabel de referinte de cele mai multe ori in mod automat, amt de ilogica, instinctiva ~i indispensabila este folosirea sa. Cand experimentam, insu~i modul de experimentare opereaza transpunerea faptului in sistemul care, ne va permite sa-l interpretam. Daca este vorba de observare, formula pe care 0 dam faptelor corespunde adesea cu raporturile noastre cele mai subiective fata de realitate, cu notiunile practice folosite de noi in~ine in viata no astra curenta. Astfel este foarte greu sa observam copilul :tara sa-i atribuim ceva din sentimentele sau intentiile noastre. 0 mi~care nu este 0 mi~care, ci ceea ce ni se pare ca exprima aceasta mi~care. ~i, cu exceptia dobandirii unei mari experiente, noi inregistram semnificatia presupusa, omitfuld, mai mult sau mai pupn, indicarea gestului insu~i.

Orice efort de cunoa~tere ~i de interpretare ~tiintifica a constat totdeauna in lnlocuirea a ceea ce este referinta instinctiva sau egocentrica printr-un alt tabel cu termeni definiti in mod obiectiv. Dealtfel s-a intamplat adesea ca aceste tabele, luate din sisteme de cunoa~tere anterior constituite, sa se fi dovedit insuficiente pentru noua ordine a faptelor in studiu; astfel s-a procedat in psihologie cu referinte luate din anatomie, presupunandu-se ca orice manifestare mintala se datoreaza activitatij unui anumit organ sau unui anumit component al acestuia. Este important a~adar sa definim mai intai corect, la orice obiect supus observarii, care este tabelul de referinta corespunzator scopului cercetarii.

Pentru oricine studiaza copilul, acest tabel constituie incontestabil cronologia dezvoltarii sale. Toti observatorii au avut grija sa noteze pentru fiecare din faptele inregistrate varsta copilului in luni ~i in zile, ca ~i cum ar fi postulat ca ordinea in care apar manifestarile, succesive ale activitatii copilului

are un fel de valoare explicativa. Intr-adevar, experienta a verificat' ca aceasta

ordine este aceea~i la fiecare copil.

CAPITOLUL 3

FACTORII DEZVOLTARII PSIHICE

Dezvoltarea psihica a copilului prezinta contradictii, fire~ti pentru orice dezvoltare, dar care aici pune probleme importante, datorita amploarei ~i diversitatii conditiilor sale. Incepand cu sugarul, de la un stadiu pupn superior celui de parazitism, dezvoltarea tinde spre un nivel in raport cu care comportamentul celorlalte specii animale nu-i decat 0 prima faza, caci motivele care pot aparea din lmprejurari naturale sunt la om depa~ite de cele care provin de la 0 societate cu forme complexe ~i instabile. hrlluenta pe care societatea poate s-o exercite presupune pentru individ 0 totalitate de -aptitudini extrem de

diferentiate, a caror fonnare depinde de specie. Astfel, la copil, se infrunta ~i se influenteaza reciproc factori de origine biologica ~i sociala.In timp ce la fiecare etapa se realizeaza un echilibru stabil intre posibilitatile actuale ~i conditiile de viata corespunzatoare, i~i fac aparitia ~i unele schimbari a caror cauza este strama acestui exc1usiv raport ftmctional. Cauza aceasta este organica. In dezvoltarea individului, ftmctia se treze~te odata cu cre~terea organului, iar organul 0 precede adesea cu mult timp inainte. Chiar de la na~tere, celule sistemului nervoase sunt tot atat de numeroase cat vor fi ~i mai tarziu, daca unele se distrug in cursul vietii, nu mai sunt inlocuite.

Unii psihologi au crezut ca pot s-o aplice la dezvoltarea individului in raporturile sale cu evolutia civilizatiilor umane, explicand astfel asemanarile care s-ar observa la varstele succesive ale copilului, intre fonnele comportamentului sau ~i suita de practici sau de credinte prin care au trecut societatile omene~ti. Anumite jocuri razboinice ale copilului, de exemplu, inventia sau mai, curand re-inventia arcului ~i a sagetiIor ar fi 0 reminiscenta a epocilor trecute. Tot 0 reminiscenta ar fi ceea ce s-a numit mentalitatea magic a a copilului, adica credinta sa in puterea vointei asupra lucrurilor ~i asupra evenimentelor, fie direct, fie mai curand prin intermediul, unor simulacre sau fonnule. Asimilarea intre onto- ~i filogeneza a intampinat obiectii chiar pe terenul sau de origine, acela al embriogenezei. Aceasta asimilare nu este dealtfel un argument necesar pentru justificarea transformismului. De ce schimbarile aduse de trecerea de la 0 specie la alta n-ar influenta tot atat de mult asupra etapelor cre~terii, ca ~i asupra caracterelor animalului adult? Dare recapitulare a trecutului n-ar.

P ARTEA A DOUA ACTIVIT A TILE COPILULUI ~I EVOLUTIA SA MINTALA

CAPITOLUL 4

ACTUL ~I "EFECTUL"

Printre trasaturile psiho-fiziologice care marcheaza fiecare etapa a dezvoltarii sale, exista un fel de activitate cu care se ocupa copilul, activitate care la randul sau devine un factor al evolutiei mintale. Prin ce mijloace? Acestea sunt diverse ~i se schimba cu sistemele de comportament intrate in joc, cu stimulentii, interesele, ftmctiile, alternativele care i~i fac aparitia. Celui mai general ~i elementar tip Ii corespund c1asificarile pe care Ie putem face in raporturile dintre act ~i efectul sau.

Ceea ce motiveaza un act poate sa apartIDa unei specii sau unui nivel variabil. Cel mai elementar act n-ar avea inca un motiv de natura psihica, n-ar avea alta ratiune de a se produce decat faptul ca reprezinta activitatea organelor corespunzatoare. AT fi una din manifestarile functionale avand un scop in ele insele, asupra frecventei carora Charlotte Buhler a insistat in studiul primei varste a copilului. Desigur, este greu de afirmat cu toata rigoarea ca un act sau ca 0 simpla mi~care nu au un corespondent psihic. De aceea, se admite adesea ca gestul functional este dublat de 0 anumita placere care, ar fi legata de exercitarea functiei respective. Notiunea aceasta insa nu e amt de simpla cat s-ar parea la prima vedere. Nu exista placere lara un fel de con~tiinta al carei grad ~i a carei natura ar fi necesar, in consecinta, sa Ie determinam.

T otu~i, inaintea gestului urmant pentru el ins~i, se pare ca exista gesturile apartIDand efectelor dinamogenice ale suferintei ~i ale bunei dispozitii, a caror alternanta cu somnul constituie comportamentul vizibil al noului nascut. Aceste gesturi n-ar putea fi dealtfel disociate de stanle afective care Ie corespund, cum ar putea fi separata 0 expresie de ceea ce exprima. Sunt legate de aceste stan prin ins~i existenta lor, un feI de reciprocitate imediata, ~i se confunda mai intai total cu ele. Dar nu par a fi inca ceea ce ne putem imagina mai primitiv ca functionare.

Locul acordat influentei efectuIui asupra progresului mintal este astazi foarte mare. Prin aceasta influenta explica Thorndike invata prin exercitii. Daca tatonanIe inceputului au fost urmate de 0 mi~care sau de 0 conduita bine adaptate, inseamna ca s-a efectuat 0 selectie intre primeIe incercan, selectie care a eliminat tot ce nu era adecvat situatiei, tot ce era 0 eroare. Efectul favorabil antreneaza repetitia gestului utiI, iar e~ecul, suprimarea gestului daunator. Ast

fel, animalul intr~dus intr-un labirint reu~e~te sa evite locurile lara ie~ire. intr-o

alta experienta cu aspect total diferit, copilul obligat sa reactioneze Ia fiecare din cuvintele enuntate in fata lui printr-o cifra Ia alegerea sa retine de preferinta asociatille arbitrare urmate de 0 aprobare a experimentatorului.

ill conditiile curente ale vietii, cazurile cand efectul poate sa-~i in-deplineasca rolul sunt numeroase. Cateodata este fiira importanta ~i sau vrem sa evitam. Sub acest aspect a~teptarea este chiar adesea urmanta. E integrata in multe din actiunile noastre ca un stimulent, ca un avertisment, ca un ingredient necesar sau obi~nuit, a carll existenta simtim uneori nevoia s-o verificam, cu orice pre!. Suferinta este un efect, printre multe altele, care dirijeaza activitatea noastra ~i-i fixeaza rezultateIe. De la impresiiIe care intovara~esc exercitarea unei functiuni, pana la criteriile care dirijeaza indeplinirea unei sarcini, ceea ce s-a numit legea efectului, a Iargit considerabil domeniul acelor reactii circulare, principiul primeIor exercitii spontane Ia care se angajeaza copilul mic. in campul experientelor posibile, aceasta lege prilejuie~te acte concrete de investigatie ~i achizitionare. Ea face sa se urmareasca, din etapa in etapa, 0 munca continua de identificare functionala ~i obiectiva.

CAPITOLUL 5

JOCUL

S-a spus ca jocul este activitatea proprie a copilului ~i cmn adesea acesta depune 0 silinta maxima in joc, unii autori, ca W. Stem, au vorbit de jocuri serioase. Dupa Ch. Buhler, jocul ar fi 0 etapa a evolutiei totale a copilului, descompusa, la randul ei, in perioade succesive. De fapt, jocul se confunda cu intreaga sa activitate, amt timp dit ramane spontana ~i nu i se impun obiectivele de catre disciplinele educative. in primul stadiu se situeaza jocurile pur fimctional, apoi jocurile de fictiune, de achizitie ~i de confectionare.

in primul rand este 0 odihna ~i astfel se opune activitatii serioase a muncii. Acest contrast msa nu poate exista la copil, care nu munce~te inca ~i pentru care jocul este intreaga sa activitate. E bine to~i sa examinam dacaactivitatea care recreeaza nu are vreo asemanare cu activitatea copilului.

in fond, jocul, cmn ar fi anmnite competitii sportive sau chiar unele actiuni desfii~urate izolat, insa liber, nu constituie 0 activitate care nu ar reclama efort, in opozitie cu truda zilnica, caci se intampIa sa ceara ~i sa degaje cantitati de energie mult mai mari dedit ar cere 0 munca obligatorie. Jocul nu utilizeaza nmnai fortele lasate tara intrebuintare de catre munca. in special, jocul nu consta intotdeauna in restabilirea echilibrului intre aptitudini folosite inegal: exercitii motrice dupa 0 munca intelectuaIa, la un muncitor intelectual; recreatii intelectuale dupa 0 munca manuala, la un muncitor manual. Dimpotriva, desfii~urarea ocupatiilor intelectuale poate sa dezvoite gustul recreatiiJor intelectuale ~i exercitarea curenta a mi~carilor profesionale poate declan~a gustul pentru sport. Dupa 0 munca intelectuala, odihna poate s-o constituie 0 partida de~ah; dupa 0 munca fizica, odihna nu este totdeauna 0 Iectura, fie ~i distractiva. Mai mult inca, 0 Iectura mai grea poate eventual sa serveasca ca recreare dupa 0 alta Iectura, cu conditia sa nu se integreze ca prima intr-un anmne gen de munca, ci sa fie 0 lectura in afara sarcinilor obligatorii.

Nu exista activitati oricat de grele ar fi, care sa nu poata constitui un motivde joc. Multe jocuri urmaresc dificultatea pentru ea insa~i. Temele propuse de joc nu trebuie sa aiba alta justificare decat jocul insu~i. S-a putut aplicajocului definitia data de Kant artei: ,,0 finalitate tara scop", 0 realizare care tinde sa se realizeze nmnai pe sine. indata ce 0 activitate devine utilitara ~i se subordoneaza ca un mijloc unui scop, ea l~i pierde atractia ~i caracterul de joc.

Opozitia dintre activitatea ludica ~i fimctia realului poate arata in ce fel activitatea copilului se aseamana cu jocul. Prin fimctia realului, actele se integreaza in ansamblul conditiilor datorita carora devin eficace: .conditii exterioare, care Ie permit sa participe la desfii~urarea evenimentelor pentru a Ie

modifica; conditii mintale, care Ie fac utile m urmarirea unui scop, a unei conduite, a solutionarii unei probleme. Dealtfel, deosebirea nu e decat provizorie, dici locul, mijloacele ~i termenul oricarei realizari nu se pot gasi, m definitiv, decat m lumea exterioara. Circuitul operatiilor msa - sau seria integrarilor - care Ie aduc m aceasta lume, pot fi de diferite lungimi, mai mult sau mai putin dezvoltate, operatiile mintale cele mai malte fiind legate de functia centrilor nervo~i superiori, carora Ie sunt intim integrate functiile de nivel inferior, mcepand cu mse~i functiile vegetative. etapele de dezvoltare ale copilului sunt marcate fiecare prin explozia de activitati care pentru un timp, par sa-i stapaneasca aproape m mtregime ~i ale caror efecte posibile Ie urmare~te neobosit. Ele Ii jaloneaza evolutia functionala ~i unele din trasaturile lor ar putea fi retinute ca 0 dovada capabila sa descopere sau sa masoare aptitudinea corespunzatoare. Jocurile carora colaborarea dintre copii sau traditia Ie-au dat 0 forma bine definita, ar putea servi drept teste. De la 0 varsta la alta, aceste jocuri semnalizeaza aparitia functiilor celor mai diverse: functii senzorial-motrice, cu probele

CAPITOLUL 6

DISCIPLINELE MINT ALE

Intre 6 ~i 7 ani este posibil sa sustragem copilul de la ocupatiile sale spontane, pentru a-I supune la alte ocupatii. AIm data, munca productiva, chiar cea din uzina, putea mcepe pentru el, la aceasta varsta, cum este cazul mca m anumite tari coloniale. In aceasm perioada de varsta copilul ia contact cu disciplinele din ~coala, care presupun m mod inevitabil 0 putere corespunzatoare de autodisciplina.

Intr-adevar, activitatea cea mai elementara nu cunoa~te alta disciplina m afara de aceea a necesitatilor exterioare sub controlul exclusiv al lmprejurarilor

prezente. In cazul unei n~potriviri mtre 0 reactie ~i exigentele situatiei, conduita

se schimba pana la realizarea unei acomodari satisrncatoare. Astfel nu exista automatism sau reflex, oricat de rigide ar parea, care sa nu fi fost determinate de excitanti corespunzatori ~i care sa nu fie modificabile m aceea~i masura. E ceva arbitrar sa facem deosebirea mtre reactiile organismului ~i conditiile exteme ale acestor reactii. Disciplinele actiunii se supun unei anumite interiorizari iar aparatul lor functional devine atat de complex mcat activitatea sa sau, mai bine zis, activitatile sale diverse pot aparea, m multe cazuri, exercitandu-se independent fata de imprejurari sau avand un scop ~ sine. Am aratat ca ~i jocul raspunde exercitarii functiunilor pentru ele msele. In ce prive~te independenta fata de imprejurari, ea nu semnifica mca decat lnlocuirea necesitatilor actuale prin necesitati mtemeiate pe anticipari sau conventii. Intr-adevar, la copil functiile pe cale de aparitie se exercita mai mw, tara alt obiect, m afara de ele msele. Apare msa momentul cand functiile vor putea sa se subordoneze unor

motive eterogene; atunci se anunta varsta muncii ~i ceva nou apare m comportament.

In epoca exercitiilor pur functionale, comportamentul se caracterizeaza prin inertia sa. Copilul este cu totul subordonat ocupatiilor de moment ~i nu are asupra lor nici 0 putere, nici de schimbare, nici de fixare. Rezulta de aici doua efecte contrarii, dar care pot fi simultane : perseverenta ~i instabilitatea. Activitatea care il stapane~te este urmarita m mod izolat, repetfuldu-se sau epuizandu-se m propriile sale amanunte, dar tara sa se extinda m alte domenii, cu exceptia unei digresiuni mtfunplatoare sau de rutina. Daca ea se transforma, 0 face prin substituire, fie ca, ne-mai manifestand interes, din cauza monotoniei sale, lasa camp liber primei ocupatii prezentate, fie ca 0 legatura accidentala 0 obliga sa se transforme complet m alta, fie, m sfiir~it, ca cedeaza brusc m fata atractiei unei imprejurari neprevazute, unei stimulari surprinzatoare sau atractive. Astfel se explica aspectul contradictoriu al copilului: cand absorbit de ceea ce face, mcat pare strain, indiferent la tot ce-Imconjoara, cand atras de incidentele cele mai neinsemnate ~i tara nici 0 amintire aparenta a momentului precedent. Dar, sub avalan~a diversiunilor, ace~i tema poate persista ~i se poate manifesta fie prin repetitii, intermitente, fie amestecandu-se cu temele urmatoare ~i unindu-Ie mtr-un mod mai mult sau mai putin coerent.

PARTEA A TRElA NIVELE FUNCTIONALE,

CAPITOLUL 7

AL TERNANTELE FUNCTIONALE, ,

Pentru noul nascut, altemanta se stabile~te mai mw mtre somn, considerat de unii 0 mtoarcere nostalgica la lini~tea existentei amniotice ~i apetitul

alimentar. Perioadele de somnolenta sunt, la inceput, cele mai puternice. Inprimele saptamam, aceste perioade ar cuprinde, dupa Ch. Buhler, 21 de

ore din nictemer, cu timpul, ele se concentreaza m momente din ce m ce mai distincte ~i mai distantate. In apropierea varstei ~colare, spre 5 sau 6 ani, ele se reduc, de obicei, la 0 singura perioada, dar a carei durata trebuie sa fie egala cel putin cu cea a perioadei de veghe. Pe urma, timpul de somn scade treptat; la adult, adesea este ~tirbit de insomnii, mtr-o masura mai mare sau mai mica. La batram, pot sa reapara altemante, mai mult sau mai putin frecvente, de adormire ~i de veghe. Acestea nu se datoreaza, ca la copil, unor nevoi sporite de restaurare sau de instaurare bio-psibica, ci deficientei crescande a mijloacelor fiziologice, m ~pecial a circulatiei, de unde vine "c1audicatia intermitenta" a creierului.Intre mediu ~i cel care doarme, contactele desigur subzista, mcepand cu respiratia ~i cu cerintele reglementarii termice ulterior, pe masura ce evolutia

functionaHi favorizeaza contactele acestea subzista prin intennediul stimulilor extemi ~i al senzatiilor, al imaginilor sau ideilor, pe care aee~ti stimuli Ie pot evoca.

CAPITOLUL 8

DOMENIILE FUNCTIONALE : STADII ~I TIPURI

Ceea ce face ca aceasta operatie sa fie mai neeesara ~i totodata mai dificila, este faptul ca dezvoltarea copilului are mai ales la inceput 0 asemenea rapiditate, diversele sale manifestari se suprapun intr-un asemenea mod incat adesea aceea~i perioada prezinta in proportie, dealtfel variabila, un stil compozit. Individualitatea insa a sistemelor astfel juxtapuse poate fi confinnata cu ajutorul patologiei. Unele stagnari ale dezvoltarii psihice impun tipul corespunzator de comportament tuturor reactiilor subiectului. Aceste reactii sunt oprite succesiv la acela~i nivel. Rezulta de aici nu numai uniformitatea lor, dar ~i faptul ca pot atinge un fel de perfectiune fonnala, care de obicei nu este de bun augur. Orice virtuozitate partiala, in cursul dezvoltarii, trebuie sa ne faea sa ne gandim la 0 activitate care ar continua sa se exercite mereu in mod izolat, ne-putand sa se integreze in sistemele consecutive, care ar trebui sa apara in cazul unei evolutii nonnale. Intr-adevar, in general, elaborarea unei virtuozitati, indata ce pregate~te aparitia urmatoarei, face ea aceasta sa fie captata, fasonata in vederea unor nevoi care ii sunt specific straine ~i, in consecinta, caracterele sale proprii devin adesea limitate ~i trunchiate. Aceste caractere nu-~i pot regasi eventual libera lor manifestare decat in joc sau in activitatea estetica, capabile uneori sa restituie functiilor, pe care folosinta sau evolutia indelungata Ie-au aservit, exercitarea sau expresia libera.

Dupa momentul ~i la nivelul la care se produce, stagnarea dezvoltarii psihiee poate fi masiva sau, dimpotriva, ineompatibila eu 0 anumita diversitate function~a, in care se afinna totu~i 0 dominanta aPartinand adesea unei perioade trecute. In primul caz, acela al idiotiei, toate manifestarile activitatii apartin in mod unifonn aceluia~i stadiu, intrucat nu pot sa se adapteze unor imprejurari saustimulari care nu sunt in stransa legatura cu ele insele. Cand, dimpotriva, diferentierea functiilor a ramas posibila, comportamentul depa~e~te limitele adultului dar poate sa se manifeste printr-un anumit tip de efecte, astfel comportamentul este marcat de excesul persist al unei functiuni, care n-a putut depa~i stadiul ludic ~i care i~i gase~te singura ratiune de activitate in ea insa~i, cum ar fi debilul exagerat ~i lipsa de logica verbala a unor debili mintali. Alteori efectul pare mai difuz. T oate actiunile subiectului, de exemplu, prezintaun caracter infantil, fie ca motivarile lor par ca nu corespund intereselor proprii varstei, fie ca factura ~i fonnula acestor acte pastreaza 0 fizionomie care arata 0 con~tiinta inca puerila despre sine. Dar insuficienta este adesea mai discreta ~i

cu mmari mai intennitente. Poate fi chiar susceptibila de compensatie sau de supra-compensatie ~i sa constituie un stimulent pentru a provoca actiuni de lnlocuire. Ar putea sa rezulte din aceasta 0 superioritate efectiva. Daca din anu-mite puncte de vedere aceste actiuni de lnlocuire pot sa-i imbogateasca functia, nu-i suprima totodata ~i fragilitatea sa interna, descoperita uneori brusc de momente de surpriza sau de influente deprimante sau numai de oboseala. Oricum, echilibrul pe care se intemeiaza comportamentul fiecaruia poate fi variat. Nimic nu ne-ar putea arata mi bine structura, calitatile ~i defectele acestui comportament decat observare~ la copil a componentelor ~i a relatiilor lor mutuale desta~urate in timp. In general, observarea trebuie sa duca la 0

cunoa~tere mai extinsa a schimburilor ~i a adaptarilor reciproce de care sunt susceptibile diferitele domenii functionale.

CAPITOLUL 9

AFECTIVIT A TEA

Strigatul noului-nascut aparut pe lume, strigat de disperare, dupa Lucretiu, ill fata vietii care incepe, strigat de durere, dupa Freud, in momentul cand se separa de organismul matern, nu illseamna altceva pentru fiziolog decat un spasm al glotei, care se produce odata cu primele retlexe respiratorii. Motivarea sa psihologica prin presentiment sau regret are, intr-adevar, un caracter mitic, dar ~i reducerea sa la un simplu fenomen muscular nu-i decat 0 abstractie. Strigatul acesta apartine unui intreg complex vital, este legat de spasm, dar ~i de un ansamblu "de conditii ~i impresii simultane, exprimate atat prin spasm, cat ~i prin strigat. In acest stadiu elementar, evident, nu putem face distinctie intre manifestare exterioara ~i cauza.

Mai precis inca, nu este posibil sa deosebim in spasm mi~carea ~i sensibilitatea, dupa cum mai tarziu nu este po sibil sa deosebim sensibilitatile demi~carile de tip mai evoluat, apartinand unui circuit mai larg ~i mai diferentiat. .Spasmul irisului nu se produce tara 0 suferinta, careia Ii pune capat numai paralizand irisul. Spasmul intestinului provoaca colici atat de frecvente ill timpul digestiei la sugar, colici care provoaca strigate, desigur prin extensia fiziologica a fenomenului de spasm la aparatul respirator, diferentierea strigatului ca simplu mijloc de expresie, tara suport direct cu ceea ce exteriorizeaza, ne-putand sa apara decat mai wziu. Generalizarea spasmului la toate viscerele : esofag, arb ore respirator, circulatie, are drept efect anxietatea. Anumite spasme, ca in orgasmul venerian, pot da na~tere placerii. Dar, adesea, spasmele ating limita suferintei, placerea fiind cu atat mai vie, cu cat sunt mai aprop~ate de suferinta, iar stimularea placerii fiind uneori cautata in excitari dureroase. Intre anxietate ~iexcitarea genitala poate dealtfel sa existe confuzie sau trecere de la una la alta.

Dorinta erotica fiizeaza anxietatea ; 0 stare de anxietate, chiar de nelini~te melancolica; eventual se destrama in practicile erotice.

Placerea sau satisfacerea par sa intovara~easca spasmele in care are loc 0 tensiune excesiva. Astfel sughiturile de plans reprezinta 0 lichidare obi~nuita a anxietatii, mai putin exceptionala decat spasmul venerian. Rasul nestapamt poate fi ~i el rezolvarea unei a~teptari sau a unei constrangeri prelungite, izbucnirea unei energii stapamte ~i acumulate. Chiar ~i rasul simplu este 0 cascada de zguduiri, prin care se incearca sa se descarce tensiunea mu~chilor ~i care de obicei ii mole~e~te, suprimelndu-Ie orice capacitate de efort. In opozitie cu sughiturile de plans, rasul se produce intr-o mai mare masura in mu~chii striati ai scheletului, decat in aceia ai viscerelor, iar cauza sa obi~nuita pare a se gasi mai putin in ridicarea tensiunii, cat in coborarea pragului deasupra carma tensiunea este cuprinsa.

Emotiile constau in primul relnd in sisteme de atitudini care raspund fiecare unei anumite situatii. Atitudinile ~i situatia corespunzatoare se implica reciproc, constituind un fel global de a reactiona, de tip arhaic, ~i ftecvent la copil. Se efectueaza atunci 0 totalizare indiviza intre dispozitiile psihice, orientate toate in acela~i sens, ~i incidentele exterioare. Rezulta de aici ca adesea emotia este aceea care da tonul realului dar, invers, ~i incidentele exterioare dobelndesc 0 putere desigur tot atat de mare de a 0 dezlantui.lntr-adevar, emotia este un fel de prevenire care depinde mai mult sau mai putin de temperamentul ~i de habitudinile subiectului. Dar aceasta prevenire, centralizelnd in jurul ei, tara deosebire, toate imprejurarile realitatii, reunite in acel moment, confera fiecareia din ele, chiar intamplatoare, puterea de a reinvia emotia mai tarziu, cum ar faceo intreaga situatie. Prin sincretismul ~i exc1usivismul sau cu privire la orice orientare divergenta, prin intensitatea interesului sau ~i a impresiei sale, emotia este intru totul apta sa provo ace reflexe conditionate.

CAPITOLUL 10

ACTUL MOTOR

Mi~carea incepe chiar din, perioada foetala. Intr-adevar, in ontogeneza functiile se schiteaza odata cu dezvoltarea tesuturilor ~i a organelor corespunzatoare, inainte de a putea sa se justifice prin functionare. Abia catre luna a patra a sarcinii, mama percepe primele deplasari active ale copilului. Minkowski (din Zurich) a studiat etapele succesive ale motilitatii prenatale, pe foetu~i de diferite varste, mentinuti in viata cat mai mult timp posibil. De~i aceasta motilitate se altereaza repede odata cu stingerea vitalitatii, el a putut recunoa~te ca ea este constituita din sisteme mai mult sau mai putin extinse de gesturi ~i de atitudini, msa susceptibile de intermitente ~i de variatii, dat fiind ca

excitatia ramane aceea§i. Determinismul acestei motilitati este deci inconstant, ceea ce se explidi, flira indoiala, prin faptul ca structurile anatomice ~i functionale n-au ajuns la maturitate. Circuitul in care se propaga stimulul nu are inca contururi precise ~i lasa stimulul sa se difuzeze ~or in alte circuite ~i acestea insuficient diferentiate. In acela§i timp reactia, de~i adesea prea extensiva, pastreaza un caracter partial, din cauza lipsei de coordonare intre diferitele domenii sau sisteme ale organismului, care nu constituie Dici el decat un ansamblu tara coeziune.

Variabilitatea rezultata de aici este opusa celei care se va observa intr-o organizare complexa ~i mai completa a sistemului nervos. In cazul de fata, ea are un caracter intamplator sall, eel putin, reflecta fluctuatii foarte generale in dispozitiile organice.

CAPITOLUL 11

CUNOA~TEREA

Inceputurile vorbirii la copil coincid cu un progres evident al capacitatiIor sale practice, ceea ce a mcut deosebit de izbitoare comparatia comportamentului sau cu acela al maimutei. Astfel Boutan, cel dintiii ~i altii dupa el, in special Kellog ~i sotia sa, au creat pentru un copil ~i un pui de maimuta situatii identice ~i chiar i-au lasat sa convietuiasca ~i sa fie educati impreuna, inainte ~i dupa varsta de aparitie a vorbirii la copil. In perioada de inceput, s-au inregistrat reactii foarte analoage. Dar odata cu aparitia vorbirii, copilul se distanteaza rapid de tovara~ul sau. De pilda, daca sunt a~ezati in fata unor cutii aliniate, dintre care una contine un aliment dulce, dresajul pentru a gasi flira gre~eala acest aliment incepe prin a da rezultate asemanatoare. Daca insa ordinea cutiilor este schimbata, maimuta, dezorientata, savar~e~te numai incercan la intamplare, in timp ce copilul, din momentul aparitiei vorbirii, ~tie sa recunoasca foarte rapid modulin care e ordinea a fost modificata.

Evident, limbajul este inca prea incipient ca sa ne confere dreptul de a admite ipoteza unei dispozitii interioare sau a unei analize mintale oarecare. Mai curand este vorba de aptitudinea de a imagina, intre obiectele percepute, 0 deplasare, 0 traiectorie, 0 directie, care nu exista. Aceasta aptitudine nu este posibila decat daca vazuI, in loc de a fi total absorbit de obiecte, Ie distribuie pe un camp imaginar de pozitii stabile ~i solidare. Fara aceasta aptitudine nu putern sa ne reprezentam 0 ordine oarecare, sa realizam 0 inseriere. De aceasta aptitudine depinde ~i posibilitatea de a orandui partile succesive ale vorbirii. Pierderea uneia nu se produce flira pierderea celelalte. Un afazic nu ~tie sa indice directiile: sus, jos, dreapta, stanga etc., daca tine ochii inchi~i. Dupa Sieckmann,

cu ochii deschi~i, afazicul arata un obiect, nu 0 directie: plafonul sau cerul, parchetul, mana care tine briciul, cea care nu scrie etc.

CAPITOLUL 12

PERSOANA

In dezvoltarea copilului, se formeaza ~i persoana sa, iar transformacile pe care aceasta Ie inregistreaza, adesea ne-Iuate in considerare, au dimpotriva 0 infati~are ~i un ritm accentuat. Intre etapele care preced sau care urmeaza, totdeauna cea care a retinut atentia este etapa corespunzatoare crizei de pubertate, cand se termina copilacia, pentru ca reprezinta tocmai 0 criza de con~tiinta ~i de retlectie. Dar evolutia persoanei i~i are originea in perioada sa afectiva ce marcheaza primele inceputuri ale vietii psihice. Desigur, aceasta evolutie a fost profund intluentata de reactii}e latente sau de reactiile anterioare ale vietii neurovegetative: echilibrul visceral din primele saptamani ~i din primele luni poate sa orienteze bazele profunde ale viitorului comportament. Cat prive~te cele dintai luaci de contact dintre subiect ~i mediulinconjurator, acestea sunt de natura afectiva, adica emotii}e.

Contactul emotiv stabilit reprezinta in realitate un fel de contagiune mimetic a, a carei consecintA este mai intm nu simpatia, ci participarea. SubiectuI este stapanit cu totuI de emotia sa ; este unit, contopit, datorita ei, cu situatiile corespunzatoare, adica cu ambianta umana din care rezulta de cele mai multe ori situatiile emotionale. Alienandu-se astfel, subiectuI este incapabil in aceste situatii sa se considere pe el ins~i deosebit de fiecare din ele ~i oarecum deosebit de alta persoana. Nu mai este vorba de a ~ti, dupa procedeul vechii psihologii introspective, cum poate trece individul de la cuno~terea sa proprie la aceea a unui alt individ, ci dimpotriva cum va elimina el, din reactiile care-l interfereaza cu mediul, ceea ce nu-i apaqine, ceea ce-i provine din afara. Copilul trebuie sa realizeze diferentierile necesare in experienta sa reala, iar nu sa faca efortul de a-i da 0 dedublare pur ipotetica.

CONCLUZII

PERIOADELE SUCCESIVE ALE COPILARIEI

Varsta unui copil reprezinta numaruI de zile, de luni, de ani care-l separa de na~tere. ,,Perioadele copilaciei" au ele 0 semnificatie diferita? Dupa mai multi autori, exista continuitate in dezvoltarea psihica incepand cu anumite date elementare, de exemplu, senzatiile sau schemele motom. Cu ajutorul imprejuraruor ~i al experientei, acestea se oranduiesc ~i se combina in sisteme,

care deschid activitatii subiectului un camp din ce in ce mai vast. Complicarea sistemelor fixeaza ordinea lor de succesiune. Ritmul lor de dezvoltare este, practic, acela~i la top indivizii, caci in aceea~i specie sistemele se aseamana mai mult decat difenl, iar conditiile fundamentale ale mediului sunt identice. Exista deci coincidentft exacta intre nivelul de evolupe ~i varsta copilului. Succesiunea perioadelor reprezinta succesiunea progreselor. Fiecare moment al copilariei este un moment al adaugirii care se realizeaza zilnic. Perioadele de varsta ale copilului ~i acelea ale copilariei nu sunt decat unul ~i acela~i lucm.

Pentru alp autori, sistemele vietii psihice nu reprezinta numai baze suprapuse intre ele prin combinarea de elemente devenite treptat mai organizate, dar totu~i comune tuturor acestor baze. Exista momente ale evolupei psihice cand condipile sunt de asemenea natura incat 0 ordine noua de fapte devine posibila. Aceasta ordine nu distruge formele precedente de viata sau de activitate din care provine, dar odata cu ea apare un mod diferit de determinare, care reglementeaza ~i dirijeaza determinarile mai elementare ale sistemelor anterioare. Un exemplu 11 constituie integrarile progresive observate intre funcpile nervoase. Ca sa se produca, aceste mutapi cer perioade de latentft; ele fac discontinua cre~terea, 0 impart in etape sau perioade, care nu mai corespund, in fiecare moment, cu insumarea zilelor lunilor ~i anilor. 0 succesiune mai mult sau mai putin indelungata de varste cronologice se poate incadra in durata aceleia~ivarste funcponale. Nu mai exista asemanare intre perioadele de varsta ale copilului ~i acelea ale copilariei.

Aceste treceri de la 0 vMsta la alta nu sunt improvizate de fiecare individ. Ele sunt insa~i rapunea de a fi a copilariei, care tind la realizarea adultului, ca exemplar al speciei. La momentul oportun, aceste treceri sunt gravate in dezvoltarea care trebuie sa Ie conduca la aceasta realizare. Fara indoiala, incitatiile mediului sunt indispensabile pentru ca aceste schimbari sa semanifeste ~i cu cat mai mult se ridica nivelul funcpe~ cu atat mai mult ea sufera determinarile lor: cate activitati tehnice ~i intelectuale se des~oara conform limbajului, care este pentru fiecare acela aI mediului saul Dar variabilitatea continutului in raport cu ambianta nu atesta decat ~i mai mult identitatea funcpei, care n-ar exista tara un ansamblu de conditii aI carui suport esteorganismul. El trebuie sa duca funcpa la maturizare, pentru ca mediul sa 0 trezeasca. Astfel, la copil, momentul marilor mutatii psihice este marcat prin dezvoltarea etapelor biologice.

Totu~i succesiunea progreselor, in "raport cu nivelele funcpei, pare unora ca anuleaza deosebirile dintre perioade. Intr-adevar, e sigur ca 0 dificultate nu este rezolvata simultan pentru toate planurile de activitate mintala; solupa gasita Ie este aplicata rand pe rand, iar cand se aplica unor activitap mai abstracte sau mai complexe, se inmmpla ca alta activitate mai evoluata s-o fi lnlocuit la nivelul celor simple sau concrete. A identifica varsta ~i progresul n-ar insemna oare sa fun obligap a intruni in acela~i moment mai multe varste diferite?

Perioadele simultan reunite fiind diverse~ n-ar mai exista a~adar niei un prag. care sa eorespunda vcllstelor sueeesive. T otu~i~ planurile de activitate subzista ~i orieare ar fi imbinarea progreselor ~i a formelor dupa nivelele funeponale, raman unele grupuri eu nota lor distineta, eu orientarea lor specific a ~i care reprezinta 0 etapa origjnala In dezvoltarea eopilului.