Basmul începe prin prezentarea unei situații de început: un crai avea trei feciori, iar într-o țară foarte

îndepărtată, fratele acestuia, Verde-Împărat, avea trei fete. Armonia se rupe o dată cu sosirea unei

scrisori provenite de la Împăratul Verde, în care acesta mărturisește fratelui nevoia unui moștenitor de

linie masculină și îi cere să-i trimită cel mai vrednic dintre nepoți, ca să îi urmeze la tron. O dată cu

prezentarea acestui motiv al împăratului fără urmaș, desfășurarea acțiunii (căutarea eroului), se

concretizează prin probe, cărora cei trei feciori de crai sunt supuși de tată. Acesta, deghizat sub o piele

de urs le iese în față sub un pod; înspăimântați, primii doi feciori renunță la misiune și astfel ne apare

motivul superiorității mezinului, fiul cel mic fiind singurul care reușește să treacă proba, ajutat de Sfânta

Duminică care îl pregătește la inițiere poruncindu-i să pornească la drum cu hainele, armele și calul din

tinerețe a tatălui său, repetând astfel condițiile inițierii acestuia. Calul, deși la început apare ca fiind un

biet animal slab și bătrân, se demonstrează a fi unul înzestrat cu puteri supranaturale și va deveni

tovărașul și sfătuitorul tânărului.

Întrucât podul simbolizează trecerea de la o etapă a vieții la alta, tatăl îi dăruiește fiului pielea de urs și

primele indicații despre noua lume: să se ferească de Omul Roș și de Omul Spân. Pe drum, rătăcindu-se

în pădure, craiul se întâlnește cu Omul Spân, care în a treia apariție reușește să îl determine pe fecior să

încalce sfatul părintesc; acesta crezând că se află în „țara spânilor” și având nevoie de ajutor pentru a ieși

din pădurea labirint îl ia pe Spân ca slugă, încălcând astfel recomandarea tatălui.

Cei doi pornesc la drum iar prin înșelătorie, Spânul îl convinge pe crai să coboare într-o fântână pentru a

se răcori; feciorul, încă „boboc în felul lui la trebi de aieste” coboară în fântână unde este imprizonat de

Spân și obligat să îi mărturisească informațiile relative propriei identități și obiectivele călătoriei sale.

Naivitatea feciorului este sancționată prin pierderea identității și a dreptului de a deveni împărat. Spânul,

furându-i identitatea îl transformă în slugă și îi dă numele de Harap-Alb, spunându-i că pentru a-și

redobândi orginile trebuie să moară și să învie. Astfel omul Spân se dovedește a fi un rău necesar, un

inițiator care îl va pune pe Harap-Alb în situații dificile, contribuind la dezvoltarea unor capacități morale

necesare atunci când va deveni „mare și tare”.

Aceste încercări echivalează cu diverse probe ale ascultării, curajului și milosteniei. Harap-Alb va trebui

să aducă salăți din Grădina Ursului, pielea cu pietre prețioase din Pădurea Cerbului solomonit și fata

Împăratului Roș. Această ultimă probă presupune o serie de alte probe prin care Împăratul Roș incearcă

să îndepărteze pețitorii (proba casei de aramă, ospățul, alegera macului de nisip) dar și o serie de probe

care o vizează direct pe fată (fuga nocturnă a fetei, transformată în pasăre, proba ghicitului și proba

impusă de fată). Trecerea acestor încercări va fi realizată cu ajutorul unor personaje cu puteri

supranaturale care îl vor ajuta pe Harap-Alb: Gerilă, Setilă, Flămânzilă, Ochilă, Păsări-Lăți-Lungilă, calul,

furnicile, Sfânta Duminică și Crăiasa albinelor.

Punctul culminant este atins o dată cu sfârșitul ultimei probe, când Harap-Alb se întoarce la curtea

Împăratului Verde cu fata Împăratului Roș, care dezvăluind adevărata lui identitate demaschează

răufăcătorul, recunoscând adevăratul erou. Urmează tentativul Spânului de a-l ucide pe Harap-Alb,

tăindu-i capul, dar acesta va fi reînviat de fata Împăratului Roș cu o serie de obiecte magice aduse de cal

la sfârșitul ultimei probe[1]. Între timp, Omul Spân este ucis de calul lui Harap-Alb ce „îl înșfacă cu dinții”

zburând cu dânsul până în înaltul cerului de unde îi dă drumul, făcând din acesta „praf și pulbere”[2]

Harap-Alb reintră în posesia propriei identități, primind drept recompensă fata Împăratului Roș și

împărăția unchiului, ceea ce confirmă maturizarea eroului care, prin moartea și învierea sa cu conotații

inițiatice, trece de la o etapă existențială la alta, devenind împărat.

Deznodământul constă în refacerea armoniei prin încheierea conflictului cu victoria binelui asupra răului,

răsplata și nunta celor doi feciori[3].